ICCJ. Decizia nr. 53/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 53/2012
Dosar nr. 7484/99/2007
Şedinţa publică din 16 ianuarie 2012
Asupra recursului penal de faţă, pe baza actelor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 693 din 18 noiembrie 2008 a Tribunalului Iaşi, secţia penală, inculpatul G.D. a fost condamnat la pedepsele de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată şi completată prin Legea nr. 522/2004, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 lit. a) şi c) C. pen. cu referire la art. 76 lit. a) C. pen. şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b pe o durată de 2 ani şi la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată şi completată de Legea nr. 522/2004, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 lit. a) şi c) C. pen. cu referire la disp. art. 76 lit. c) C. pen. şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe durata de 2 ani.
În baza art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 2 ani.
S-au aplicat disp. art. 71 şi 64 lit. a)-b) C. pen.
În baza art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe o durată de 5 ani, termen de încercare stabilit conform art. 862 C. pen., iar conform art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.
În baza art. 863 C. pen. s-a impus inculpatului G.D. respectarea măsurilor de supraveghere prev. de alin. (3) al textului de lege.
Totodată, s-a atras atenţia inculpatului asupra disp. art. 864 C. pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei şi s-a constatat că acesta a fost reţinut şi arestat preventiv în perioada 6 septembrie 2007 - 28 noiembrie 2007.
În baza art. 17 din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea cantităţii de 82,5 gr cannabis ridicată de la inculpatul G.D. cu dovada din 20 august 2007 şi dovada din 23 octombrie 2007.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa sentinţa, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate şi Terorism - Biroul Teritorial Iaşi cu nr. 69D/P/2007 s-a dispus la data de 02 octombrie 2007 punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului G.D. pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată şi completată prin Legea nr. 522/2004 şi introducerea în ţară a drogurilor de risc prev. de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată şi completată prin Legea nr. 522/2004, fiecare cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., constând în aceea că în cursul anului 2007, în 2 rânduri, a introdus în România, fără drept, o cantitate totală de 97,2 grame canabis, pe care a deţinut-o şi/ sau comercializat-o.
Pe baza probatoriului administrat în cursul urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul are dublă cetăţenie, română şi moldovenească,iar în perioada de referinţă acesta era student la Facultatea Tehnică a Universităţii Gheorghe Asachi din Iaşi.
În cursul anului 2007 s-a deplasat în mai multe rânduri la domiciliul său din Republica Moldova procurând de două ori şi introducând în România droguri de risc, respectiv cannabis, pe care ulterior l-a comercializat sau l-a remis unor persoane diferite de pe raza municipiului Iaşi, după cum urmează:
Din procesul - verbal întocmit la 17 august 2007 de către inspectorii din cadrul Poliţiei de Frontieră Iaşi rezultă că într-una din zilele lunii august 2007, inculpatul G.D. a intrat din Republica Moldova în România, prin P.T.F. Sculeni, îmbarcat în autoturismul tip bus marca M. de culoare albastră cu numărul de înmatriculare x care efectua o cursă regulată pe traseul Bălţi (Republica Moldova) - Bucureşti.
Ajuns în Municipiul Iaşi, inculpatul s-a întâlnit cu colaboratorul acoperit B. - nume de cod, căruia i-a înmânat un pachet de dimensiuni reduse conţinând cantitatea de 20,5 grame de cannabis (masă brută) care a fost ridicat ulterior de către ofiţerul acoperit cu numele de cod O. - (proces-verbal file - 6, 7) ambii autorizaţi în cauză de către D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Iaşi (autorizaţia din 5 august 2007).
Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 16 august 2007, întocmit de specialiştii chimişti, rezultă că în pachetul respectiv, proba constituită din fragmente vegetale mărunţite, de culoare verde oliv, este cannabis, substanţă care face parte din Tabelul - anexă nr. III, din Legea nr. 143/2000, modificată şi completată prin Legea nr. 522/2004, având masa netă de 15,3 grame (fila 11-13).
Ulterior, la începutul lunii septembrie 2007, inculpatul G.D. a hotărât să se deplaseze în Republica Moldova pentru procurarea altei cantităţi de droguri de risc, pe care, de asemenea, urma să le introducă ilegal în România.
Astfel, în ziua de 05 septembrie 2007, inculpatul a plecat din Municipiul Iaşi cu cursa regulată Iaşi - Bălţi spre Republica Moldova, de unde intenţiona să revină în România a doua zi, respectiv pe data de 06 septembrie 2007.
În dimineaţa zilei de 06 septembrie 2007, în jurul orelor 09 :30, inculpatul a intrat în România prin P.T.F. Sculeni cu autocarul cu numărul de înmatriculare x în care se aflau alţi 17 călători.
Cu ocazia efectuării controlului vamal de către lucrătorii Biroului Vamal Sculeni, în bagajele de mână aparţinând inculpatului G.D., constând dintr-un rucsac şi două sacoşe din plastic, în una din sacoşe în care se aflau mai multe produse alimentare a fost descoperită o pungă de snacks-uri care era desfăcută, iar în interiorul acesteia a fost găsită o altă pungă din material plastic transparent, care conţinea fragmente vegetale mărunţite - frunze, tulpiniţe şi seminţe - de culoare verde-oliv, cu miros înţepător.
Fiind întrebat despre provenienţa acestui produs, inculpatul G.D. a declarat că a primit parchetul respectiv de la o persoană din mun. Bălţi din Republica Moldova şi că urma să-l predea unei alte persoane necunoscute din mun. Iaşi.
întrucât produsul vegetal în greutate de circa 100 grame (masa brută), era susceptibil a fi drog de risc, lucrătorii vamali au anunţat organele de cercetare ale poliţiei judiciare din cadrul B.C.C.O. Iaşi şi Direcţia Poliţiei de Frontieră Iaşi care s-ai| prezentat în P.T.F. Sculeni unde au procedat la sigilarea pungii în care se afla produsul vegetal în discuţie cu sigiliul x care, în baza rezoluţiei motivate a procurorului din data de 06 septembrie 2007, a fost trimisă la I.G.P.R. - B.C.C.O. Iaşi - Laboratorul de Analize şi Profil al Drogurilor, Precursori Iaşi, pentru a se stabili dacă aceasta conţine substanţe stupefiante sau psihotrope din categoria celor prevăzute de Legea nr. 143/2000, modificată şi completată prin Legea nr. 522/2004, precum şi masa probelor.
Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 07 septembrie 2007, întocmit de specialiştii chimişti, a concluzionat că proba constituită din fragmente vegetale mărunţite-frunze, tulpiniţe şi seminţe - de culoare verde-oliv, având masa netă de 81,9 grame (filele 42-44) este cannabis.
Situaţia de fapt anterior prezentată a fost reţinută de prima instanţă în urma interpretării coroborate a mijloacelor de probă administrate în cauză, respectiv: procesul-verbal de sesizare din oficiu (fila 1 - dosar urmărire penală); proces-verbal de cumpărare droguri de risc întocmit de investigatorul sub acoperire la data de 17 august 2007 (filele 5-7 dosar urmărire penală); raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 16 august 2007 (filele 10-14 dosar urmărire penală); procesul-verbal de redare rezumativă a interceptărilor convorbirilor purtate de la postul telefonic x, având cod IMEI X, folosit de către inculpatul G.D., dispuse de către D.I.I.C.O.T. prin Ordonanţa nr. 68D/P/2007 din 03 septembrie 2007 (filele 17, 18, 23-25 dosar urmărire penală); încheierea din 07 septembrie 2007 dispusă de Tribunalul Iaşi în Dosarul nr. 6894/99/2007 de confirmare a ordonanţei din data de 03 septembrie 2007 (filele 67, 68 - dosar urmărire penală); procese verbale de depistare din 06 septembrie 2007 (filele 26, 29, 30 - dosar urmărire penală); raport de constatare tehnico-ştiinţifică din 07 iulie 2007 (filele - 41-45 - dosar urmărire penală);declaraţiile martorilor V.V., P.I. şi G.V. (filele 47, 53) audiaţi în faza urmăririi penale, asistenţi la controlul efectuat de lucrătorii vamali asupra inculpatului la data de 6 septembrie 2007, ocazie cu care a fost identificată în bagajele acestuia, o cantitate de produs vegetal ce a fost sigilată cu sigiliul x.
Cu privire la cei trei martori asistenţi susmenţionaţi, s-a reţinut că în faza cercetării judecătoreşti a fost posibilă audierea martorului P.I. care şi-a menţinut declaraţia dată în faza urmăririi penale.
Având în vedere poziţia inculpatului din faza cercetării judecătoreşti apreciind asupra lipsei de utilitate a administrării probei cu martorul G.V., având în vedere că acesta a fost de faţă la depistarea drogurilor asupra inculpatului.
La data de 06 septembrie 2007, împrejurare pe care inculpatul nu a negat-o, date fiind şi numeroasele demersuri, rămase fără rezultat, făcute de instanţă în vederea audierii acestui martor, faţa de împrejurarea că martorul este din Republica Moldova, prima instanţă a dispus ca această probă să nu mai fie administrată, în condiţiile art. 329 alin. (3) C. proc. pen.
Deopotrivă, la reţinerea situaţie de fapt susmenţionată au fost avute în vedere şi declaraţiile inculpatului G.D. date pe parcursul ambelor faze procesuale, reţinându-se că în primă fază a urmăririi penale acesta a adoptat o atitudine oscilantă, susţinând că nu cunoaşte modul în care a fost procurată cantitatea de drog găsită asupra sa, el fiind doar un intermediar care a acceptat să facă un comision unui fost coleg de şcoală (cu prenumele Iurie) care l-a rugat să transporte în bagajele personale un pachet, oferindu-i pentru acest serviciu suma de 200 RON,; totodată, inculpatul nu a recunoscut să mai fi introdus în ţară, în perioada aprilie - august 2007, droguri de risc şi nici să fi comercializat astfel de substanţe.
Declaraţiile inculpatului anterior menţionate au fost apreciate ca fiind în contradicţie cu poziţia psihică 10 a unei persoane cu gradul de instrucţie al inculpatului întrucât, conform susţinerilor sale, inculpatul a perceput un comision de 200 lei la rugămintea unui fost coleg de şcoală de a transporta un pachet în care se găsea un pachet cu chipsuri, o pungă de covrigei şi o sticlă de votcă, cu toate că era lesne de înţeles că, atâta timp cât suma de bani primită de inculpat pentru comisionul făcut, era, după toate probabilităţile, mai mare decât valoarea produselor aflate în pachet, în acesta era disimulat un produs a cărui introducere în ţară era interzisă.
S-a mai reţinut că în faza cercetării judecătoreşti inculpatul şi-a modificat atitudinea procesuală, recunoscând săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa, însă nu în modalitatea în care acestea au fost descrise în actul de sesizare al instanţei. Astfel, inculpatul a nuanţat săvârşirea faptelor arătând că hotărârea de a aduce droguri în România din Republica Moldova a fost luată la insistenţele unei persoane care l-a contactat prin luna aprilie a anului 2007 şi care i-a solicitat iniţial să aducă diverse bunuri în scop comercial (ţigări, băuturi spirtoase), iar ulterior droguri, în schimbul sumei de 200 de euro pe lună. Iniţial, inculpatul l-a refuzat pe solicitant pentru că nu ştia de unde ar putea procura droguri, dar ulterior, în perioada vacanţei de vară, l-a pus în legătură cu un alt student, consumator de droguri. Ca urmare, o perioadă,inculpatul nu a mai fost deranjat, dar în timp ce se afla la mare cu părinţii săi a fost din nou contactat de „numitul R. ” care i-a comunicat că nu mai are contacte în străinătate, insistând ca inculpatul să-i aducă o cantitate de drog din Republica Moldova. Inculpatul a acceptat, astfel ca la data de 15 august, când s-a întors din Moldova, i-a adus acestuia o cantitate de 10 - 15 grame de drog-canabis, pe care o procurase de la nişte prieteni şi pe care i-a remis-o în aceeaşi zi, tară a primi nicio sumă de bani în schimb. Ulterior, pentru că numitul R. insista să-l mai aducă droguri, inculpatul l-a pus în legătură cu un prieten de-al său - M.N., din Republica Moldova. Astfel, cantitatea de 80 - 90 grame canabis găsită în bagajele sale la data de 6 septembrie 2007, la controlul vamal de la vama Sculeni, provenea de la numitul M.N. care cunoştea intenţia sa de a veni în România, droguri pe care, în urma înţelegerii pe care acesta o avusese cu numitul R., urma să le predea acestuia din urmă.
În aceiaşi declaraţie din faza cercetării judecătoreşti, inculpatul a încercat să justifice şi atitudinea de nerecunoaştere a faptelor în faza urmăririi penale, susţinând că poziţia sa procesuală s-ar fi datorat strategiei pe care i-a sugerat-o apărătorul său ales de la acel moment.
În acelaşi sens s-a reţinut că apărarea inculpatului în faza cercetării judecătoreşti s-a structurat, în principal, pe acreditarea ideii că activitatea sa infracţională s-a datorat şi a avut la bază în permanenţă sugestia şi insistenţele altei persoane de a introduce în ţară droguri de risc, persoană care ar avea calitatea de colaborator ai agenţilor sub acoperire şi care, în condiţiile în care intervenţia acestei persoane ar fi dovedită, l-ar exonera de răspundere penală, nefiind permisă instigarea unei persoane de către un agent sub acoperire să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală.
În acest sens, în apărare, inculpatul a solicitat administrarea probei cu martori, colegi şi prieteni de-ai săi care ar fi cunoscut împrejurarea că numitul R., pe care inculpatul îl identifică ca fiind colaboratorul agenţilor sub acoperire, a insistat în mai multe rânduri ca inculpatul să-i procure diverse cantităţi de substanţe stupefiante, precum şi audierea colaboratorului cu nume de cod B.
În acelaşi sens a solicitat şi administrarea probei cu înscrisuri, constând în listarea convorbirilor pe messenger cu numitul R.
Instanţa a admis administrarea probei cu martorul C.V. şi T.L., apreciind şi asupra utilităţii audierii colaboratorului acoperit B.
Din declaraţia martorului C.V. a rezultat că acesta l-a cunoscut pe inculpat la jumătatea lunii mai 2007, prin intermediul numitei D.D. care l-a prezentat ca fiind consumator de droguri. Inculpatul i-a comunicat ID-ul unei persoane pe nume R., care era de asemenea consumator de droguri şi cu care ulterior s-a întâlnit în câteva rânduri şi de la care a cumpărat o dată 3 ţigări. Martorul a plecat în Republica Moldova pe 20 iulie 2007 de unde a revenit în septembrie 2007, când a aflat că inculpatul a fost arestat.
Martora T.L., prietena inculpatului la momentul săvârşirii faptelor, a declarat că l-a însoţit pe inculpat pe data de 14 august 2007, în Republica Moldova la părinţii acestuia, de unde s-a întors pe data de 15 august 2007, împreună cu inculpatul, în jurul orelor 23 :00 ajungând la locuinţa sa. La scurt timp de la momentul când au intrat în locuinţă, inculpatul a plecat, spunându-i că are puţin de lucru, întorcându-se după aproximativ 15 minute, fără ca ea să-l întrebe ori inculpatul să-i comunice ce a făcut în acest timp.
Martora a mai declarat că, în timp ce vizita oraşul Bălţi, inculpatul i-a spus că o anumită persoană insistă să-i procure droguri, însă ulterior nu a mai aflat nimic legat de acest aspect. In acea ocazie, inculpatul s-a întâlnit cu numitul M.N.
Martora a mai precizat că a sesizat uneori că inculpatul primea apeluri sau mesaje pe telefonul mobil, la vederea cărora devenea nervos. Ulterior arestării inculpatului, a verificat mesageria telefonului mobil şi a computerului inculpatului, găsind mesaje de Ia o persoană cu numele R., în al căror conţinut nu se făcea însă vorbire de droguri.
Martora a depus la dosar copia paşaportului din care rezultă că la data de 14 august 2007 a intrat în Republica Moldova de unde s-a întors la data de 15 august 2007, pe la vama Sculeni, aşa cum rezultă din vizele aplicate.
Faţă de declaraţiile martorilor audiaţi, inculpatul prin apărătorii săi aleşi, a solicitat prelungirea probatorului cu martorul M.N., persoană din Republica Moldova de la care a procurat drogurile introduse în ţară şi pe care ulterior a susţinut că l-a pus în legătură cu cel căruia îi remitea drogurile respective, numitul R., precum şi cu martorul D.N., un prieten de-al inculpatului care cunoaşte aspecte legate de insistenţele la care a fost supus inculpatul din partea numitului R.
Audierea martorului M.N. a fost respinsă de instanţă, apreciindu-se că aceasta nu are relevanţă pentru stabilirea existenţei faptelor deduse judecăţii, a caracterului penal al acestora, a autorului acestora şi a vinovăţiei sale.
Instanţa a încuviinţat însă audierea martorului D.N.
Din declaraţia acestui martor a rezultat că îl cunoaşte pe inculpat din anul 2006 şi că ar fi aflat de la acesta că prin luna aprilie sau mai a fost contactat de o persoană pe nume R. care i-a cerut să aducă diverse bunuri din Republica Moldova, inclusiv droguri. A mai arătat că nu a avut cunoştinţă despre activitatea inculpatului din perioada următoare, aflând în luna octombrie a anului 2007 că acesta fusese arestat, motiv pentru care a început o activitate de contactare şi identificare a persoanei (pe baza unor informaţii obţinute ;de la inculpat din penitenciar) despre care se pretinde că i-ar fi solicitat inculpatului să introducă droguri în ţară, persoană pe care a indicat-o ca fiind un anume A.R.
Urmare declaraţiei acestui martor, inculpatul, prin apărător a solicitat administrarea probei cu martorul A.R., probă ce a fost respinsă de instanţă ca nefiind utilă, având în vedere încadrarea juridică a faptelor deduse judecăţii, precum şi cadrul procesual stabilit prin actul de sesizare al instanţei.
Ca urmare, inculpatul a pus la dispoziţia instanţei listarea (neautentificată) a unor convorbiri înregistrate prin serviciul mesageriei instant purtate de o persoană cu id-ul D.G. cu o anumită persoană având Id-ul pkk pkk, menită să dovedească provocarea exercitată de această persoană, presupusă a fi chiar colaboratorul investigatorilor sub acoperire, asupra inculpatului în privinţa activităţii infracţionale desfăşurate de acesta.
Din examinarea acestora instanţa a constatat că nu conţin date care conducă însă la ideea unei acţiuni de determinare, de provocare a inculpatului în sensul de a aduce substanţe stupefiante din Republica Moldova, ori de a deţine sau comercializa astfel de substanţe, motiv pentru care nu a dispus măsuri de verificare a autenticităţii acestora, neacordându-le valoare probatorie în cauză.
În ceea ce priveşte audierea colaboratorului cu nume de cod B., instanţa a acordat mai multe termene în acest sens, însă, aşa cum a rezultat din procesele verbale încheiate de organele judiciare, prezenţa martorului în faţa instanţei nu a putut fi asigurată, motiv pentru care s-a constatat imposibilitatea administrării probei, potrivit art. 327 alin. (3) C. proc. pen.
Inculpatul a solicitat şi audierea instigatorului sub acoperire cu nume de cod O., teza probatorie invocată fiind stabilirea împrejurărilor concrete în care s-a săvârşit fapta din luna august 2007, respectiv data, locul şi persoanele între care s-a realizat tranzacţia.
Faţă de teza probatorie invocată, instanţa a respins solicitarea inculpatului de audiere a instigatorului sub acoperire, având în vedere, pe de o parte, că pentru stabilirea existenţei faptei şi a autorului acesteia nu prezintă relevanţă determinarea datei exacte a săvârşirii faptei, locul precis determinat al săvârşirii faptei, (fiind suficientă circumstanţierea în timp şi spaţiu a faptei) ori persoana căreia i-au fost remise drogurile, iar pe de altă parte, că inculpatul a recunoscut că, în două rânduri, respectiv la 15 august 2007 şi 06 septembrie 2007, a adus din Republica Moldova o anumită cantitate de canabis pe care a remis-o apoi unei persoane, de la care a pretins însă că nu a primit nicio sumă de bani.
În acelaşi sens, instanţa a reţinut că actele dosarului conţin suficiente elemente pentru circumstanţierea în timp şi spaţiu a faptei, ţinând seama şi de specificul mijloacelor folosite de organele care investighează săvârşirea faptelor de natura celor deduse judecăţii.
Totodată, invocând cauza Teixeira de Castro contra Portugaliei, inculpatul a susţinut că a săvârşit faptele determinat sau provocat fiind de o a numită persoană despre care a pretins că este colaborator al investigatorului sub acoperire.
Apărarea inculpatului a fost înlăturată, instanţa reţinând în acest sens că din probele administrate în cauză nu rezultă această împrejurare. Astfel, martorii audiaţi în cauză nu au perceput în mod direct existenţa unei astfel de provocări, din declaraţiile acestora rezultând că au aflat ulterior arestării, de la inculpat, că ar fi adus drogurile în ţară la insistenţele acestei persoane.
În plus, s-a reţinut că pretinsul caracter de provocare sau determinare a acţiunilor acestei pretinse persoane nu a fost dovedit în cauză, nefiind probat în speţă că inculpatul ar fi luat hotărârea infracţională la solicitarea exclusivă şi ca urmare a demersurilor făcute de această persoană, activitatea de provocare a unei infracţiuni trebuind să îmbrace forme concrete de instigare care să iniţieze în mintea unei persoane ideea de a săvârşi o infracţiune. Or, în speţă nu s-a probat provocarea sau determinarea inculpatului la săvârşirea faptelor pentru care este cercetat, de către investigatorii sub acoperire sau de către colaboratori sau informatori ai acestora, în vederea obţinerii de probe împotriva sa.
Faţă de argumentele anterior expuse, în urma analizei coroborate a întregului material probator administrat în cauză, prima instanţă a apreciat că vinovăţia inculpatului G.D. este pe deplin dovedită, reţinând că fapta acestuia constând în aceia că, în două rânduri, în baza unei rezoluţii infracţionale unice (respectiv obţinerea facilă a unor sume de bani), la jumătatea lunii august 2007 şi respectiv la data de 06 septembrie 2007 a introdus, fără drept, în România, prin punctul de trecere a frontierei Sculeni, cantitatea totală de 97,2 grame de cannabis, (drog de risc care face parte din Tabelul - anexă nr. III, din Legea nr. 143/2000) întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. şi ped. de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată şi completată prin Legea nr. 522/2004, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Deopotrivă, prima instanţă a apreciat că fapta aceluiaşi inculpat care, în acelaşi interval de timp a procurat şi a deţinut în vederea remiterii sau comercializării către alte persoane cantitatea de drog introdusă, fără drept, în România, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată şi completată prin Legea nr. 522/2004, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Constatând; prin urmare, că inculpatul se face vinovat de săvârşirea celor două infracţiuni, prima instanţă a dispus condamnarea acestuia, la individualizarea judiciară a pedepselor şi a modalităţii de executare a acestora, în lumina criteriilor generale de individualizare a pedepselor prescrise de art. 72 din C. pen., având în vedere - pe de o parte, gradul de pericol social concret al infracţiunilor săvârşite. modul şi împrejurările concrete ale comiterii acesteia (respectiv cantităţile relativ reduse de substanţe stupefiante introduse în ţară, frecvenţa redusă a actelor de executare), iar - pe de altă parte, persoana inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale şi deşi a avut opoziţie procesuală oscilantă în faţa organelor judiciare - în faza urmăririi penale, a conştientizat relevanţa unei poziţii procesuale corecte în faza cercetării judecătoreşti şi care a avut un comportament bun în societate anterior săvârşirii faptei, dar şi ulterior liberării sale din arestul preventiv (aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor şi din actele de circumstanţiere depuse la dosarul cauzei), elemente circumstanţiale cărora le-a fost recunoscută valenţa de circumstanţe atenuante judiciare în încadrarea prevăzută de art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi care au avut drept efect coborârea cuantumurilor pedepselor sub limita minimă specială prevăzută de legea penală pentru infracţiunile săvârşite.
În acelaşi proces de individualizare, în raport de limitele de pedeapsă prevăzute de legea specială pentru infracţiunile prevăzute de art. 2 şi art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată prin Legea nr. 522/2004, de cuantumul pedepselor principale stabilite inculpatului, de natura şi gravitatea faptelor, precum şi de caracterul obligatoriu prevăzut de lege, prima instanţă a aplicat inculpatului câte c| pedeapsă complementară în limitele prevăzute de art. 53 alin. (2) lit. a) C. pen.
Deopotrivă, apreciind că scopul şi funcţiile pedepsei prevăzute de art. 52 C. pen. (prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni) pot fi atinse, şi fără executarea efectivă a acesteia (având în vedere şi împrejurarea că inculpatul a fost arestat preventiv pe parcursul unei perioade a procesului penal, care din punct de vedere al instanţei a avut şi un rol represiv suficient pentru ca inculpatul să conştientizez gravitatea faptei săvârşite), ţinând seama şi de împrejurarea că inculpatul îşi continuă în prezent studiile universitare, dând dovadă de la liberarea sa din arestul preventiv de un comportament activ prosocial, prima instanţă a constatat îndeplinite şi celelalte condiţii prev. de art. 861C. pen. dispunând suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante cu obligarea inculpatului ca în cadrul termenului de încercare de 5 ani să respecte măsurile de supraveghere prev. de alin. (3) al art.863 C. pen.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi şi inculpatul G.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În apelul procurorului a fost criticată greşita individualizare judiciară a pedepselor aplicate inculpatului, solicitându-se majorarea acestora ca urmare a înlăturării circumstanţelor atenuante reţinute în favoarea inculpatului şi dispunerea executării lor în regim penitenciar, precum şi greşita aplicare a art. 88 C. pen.
În apelul său, făcând trimitere la cauza „Constantin şi Stoian împotriva României ”, inculpatul a solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. pen., ca efect al aplicării dispoziţiilor art. 64 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 68 alin. (1), (2) C. proc. pen., învederând că la săvârşirea faptelor ce au fost reţinute în sarcina sa a fost provocat de un anume „R.” - una şi aceeaşi persoană cu colaboratorul sub acoperire „B.” - şi că în lipsa intervenţiei acestuia nu ar fi săvârşit faptele deduse judecăţii.
Prin decizia penală nr. 178 din 28 decembrie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală, apelurile au fost respinse, ca nefondate, instanţa de prim control judiciar reţinând că faptele există şi că pedepsele aplicate inculpatului au fost corect individualizate.
Împotriva acestei ultime decizii a formulat recurs inculpatul G.D., reiterând apărările formulate în apel.
Prin decizia penală nr. 1900 din 13 mai 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis recursul inculpatului, a desfiinţat decizia instanţei de apel şi a dispus trimiterea cauzei la Curtea de Apel Iaşi, în vederea rejudecării apelurilor, reţinând că pentru corecta stabilire a situaţiei de fapt se impune audierea investigatorului sub acoperire şi a colaboratorului acestuia.
Fiind reinvestită cu judecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi şi de inculpatul G.D. împotriva sentinţei penale nr. 693 din 18 noiembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Iaşi, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a dat curs îndrumărilor instanţei de casaţie, procedând la reaudierea inculpatului care a făcut referire la împrejurările în care a introdus drogurile în ţară şi le-a comercializat, precum şi la audierea investigatorului sub acoperire cu indicativul O., în condiţiile prevăzute de art. 86 alin. (6) C. proc. pen., care a confirmat existenţa situaţiei de fapt reţinută de prima instanţă.
Totodată, instanţa de apel a admis şi proba cu audierea martorului A.R., probă la administrarea căreia ulterior inculpatul a renunţat.
În ceea ce priveşte audierea colaboratorului sub acoperire cu numele „B.” s-a constatat că demersurile făcute nu au putut asigura audierea acestuia în condiţiile prevăzute de art. 86 alin. (6) C. proc. pen.
În urma administrării probelor anterior menţionate şi a analizei coroborate a tuturor mijloacelor de probă administrate în cauză, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin decizia penală nr. 124/2011 din 30 iunie 2011 a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi şi de inculpatul G.D. împotriva sentinţei penale nr. 693 din 18 noiembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Iaşi.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a constatat că, în baza probelor administrate în cauză, instanţa de fond a reţinut o situaţie de fapt corespunzătoare probelor care au fost complet şi just apreciate. Astfel, pornind de la faptele comise de inculpat şi vinovăţia acestuia, împrejurările concrete de comitere, modalităţi de săvârşire, frecvenţa redusă a actelor de executare şi care constituie conţinutul concret al infracţiunilor comise, instanţa a evaluat gradul de pericol social concret mediu al infracţiunilor comise de inculpat, coroborând aceste elemente şi cu datele ce ţin de persoana inculpatului reţinute ca circumstanţe atenuante, realizând astfel a individualizare justă a pedepselor aplicate inculpatului.
În acelaşi sens s-a mai reţinut că instanţa de fond a individualizat just pedepsele aplicate inculpatului, în acord cu dispoziţiile art. 72 C. pen. care prevăd criteriile generale de individualizare aplicate în concret cauzei de faţă precum şi în acord cu scopul şi funcţiile pedepsei prev. de art. 52 C. pen.
Astfel, pentru reţinerea circumstanţei prev. de art. 74 lit. a) C. pen. instanţa a avut în vedere nu numai lipsa de antecedente penale a inculpatului, dar şi date ce ţin de persoana inculpatului privind integrarea sa socială, respectiv faptul că este un tânăr care urmează cursurile unei instituţii de învăţământ superior, fiind implicat în activităţi productive şi creative ce rezultă din caracterizările depuse la dosar şi care conturează profilul inculpatului şi conduita sa bună înaintea săvârşirii infracţiunii.
Deopotrivă, s-a reţinut că reţinerea circumstanţei atenuante prev. de art. 74 lit. c) C. pen. este justificată în raport de poziţia procesuală de recunoaştere a faptelor adoptată de inculpat în faza cercetării judecătoreşti, precum şi de faptul prezentării lui la toate chemările instanţei.
Ca urmare, în raport de aspectele prezentate, s-a apreciat că reţinerea circumstanţelor atenuante în favoarea inculpatului este în acord cu legea şi cu împrejurările ce ţin de persoana inculpatului privind conduita acestuia înainte de săvârşirea faptelor şi după comiterea lor fiind, în consecinţă, şi temeinică.
Totodată, s-a reţinut că, raportat la scopul şi funcţiile pedepsei prev. de art. 52 C. pen., condiţiile legale pentru aplicarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere prev. de art. 861 C. pen. sunt realizate în cauză,astfel încât s-a apreciat că şi individualizarea judiciară a modalităţii de executare a pedepsei rezultante este legală şi temeinică, criticile parchetului în acest sens fiind găsite ca neîntemeiate.
Neîntemeiate au fost apreciate ca fiind şi susţinerile inculpatului referitoare la provocarea exercitată asupra sa de organele de anchetă, reţinându-se în acest sens că din probele cauzei nu rezultă faptul că inculpatul a comis infracţiunile în urma activităţii de provocare exercitate de colaboratorul sub acoperire „B.”.
În acest sens s-a reţinut că, în cuprinsul procesului-verbal de sesizare din oficiu din 15 august 2007 se consemnează că inculpatul G.D. se ocupa cu introducerea în ţară de droguri şi distribuirea acestora mai multor persoane, studenţi din Complexul Studenţesc Tudor Vladimirescu, în cantităţi de câte 20 grame la preţul de 150 RON.
S-a mai reţinut că în dosarul de urmărire penală există indicii care să fundamenteze constatările organului de cercetare penală din procesul-verbal de sesizare din oficiu care a declanşat începerea urmăririi penale de către procuror, autorizarea şi folosirea investigatorului acoperit O., ofiţer de poliţie judiciară care a supravegheat vânzarea-cumpărarea de droguri prin intermediul colaboratorului acoperit B. (proces-verbal încheiat). Astfel, din declaraţia martorului C.V. rezultă că, la începutul anului 2007, anterior începerii urmăririi penale împotriva inculpatului în cauza de faţă, l-a cunoscut pe acesta prin intermediul unui coleg de grupă şi pe care l-a întâlnit la şefa lui de grupă. Inculpatul aflase că martorul este consumator de droguri, motiv pentru care la jumătatea lunii mai 2007 l-a pus în legătură cu un anume R. căruia i-a dat ID şi cu care martorul s-a întâlnit, cumpărând droguri de la acesta.
În acelaşi sens, s-a reţinut că inculpatul a recunoscut parţial faptele, respectiv introducerea în ţară fără drept de droguri, la data de 06 septembrie 2007, prin punctul de trecere a frontierei Sculeni, a unei cantităţi de droguri deţinute în vederea comercializării, nerecunoscând însă şi faptele din august 2007.
S-a mai reţinut că aceste declaraţii se coroborează cu declaraţia dată în cursul judecării apelurilor de către investigatorul sub acoperire, în cuprinsul căreia persoana audiată a făcut precizări cu privire la modalitatea în care inculpatul a săvârşit faptele, declaraţia lui coroborându-se cu celelalte probe administrate în cauză.
În consecinţă, în raport de argumentele anterior expuse s-a apreciat că faptele inculpatului sunt dovedite prin probatoriul administrat în cauză, respectiv: proces-verbal de cumpărare de droguri de risc, raport constatare tehnico-ştiinţifică, proces-verbal de redare rezumativă a interceptărilor convorbirilor telefonice, procese-verbale de depistare din 06 septembrie 2007, raport de constatare tehnico-ştiinţifică, declaraţiile martorilor V.V., P.I., G.V., C.V., T.L. şi declaraţiile inculpatului.
În acelaşi sens s-a arătat că soluţia de condamnare a inculpatului nu se întemeiază doar pe procesul-verbal de cumpărare de droguri de risc întocmit de investigatorul sub acoperire la data de 17 august 2007, ci pe toate probele cauzei anterior enumerate, reţinându-se că folosirea autorizată a investigatorului sub acoperire şi colaboratorului sub acoperire a fost reclamată de faptul că inculpatul făcea obiectul unor bănuieli plauzibile în sensul implicării sale într-o reţea de trafic de droguri, având în vedere faptul că era în relaţii cu furnizori din Republica Moldova şi că îşi pusese colegii în legătură cu vânzători sau consumatori de droguri, fapt dovedit ulterior în cursul judecăţii prin declaraţia martorului C.V. şi, parţial, şi de martorul P.I.
Ca urmare, s-a apreciat ca nedovedită susţinerea inculpatului în sensul că a săvârşit faptele fiind determinat în acest sens de colaboratorul investigatorului sub acoperire, reţinându-se în argumentare că activitatea de provocare invocată ca temei pentru înlăturarea răspunderii sale penale trebuie să îmbrace forme concrete de instigare care să nască în mintea inculpatului rezoluţia infracţională şi anume voinţa şi punerea în aplicare a rezoluţiei de a comite infracţiunea de trafic de droguri, infracţiune gravă prin natura relaţiilor sociale ocrotite prin incriminare şi pedepsele mari prevăzute de lege, raportat şi la gradul de pregătire intelectuală a inculpatului care implică reprezentarea exactă a activităţii infracţionale în sine, a riscurilor pe care le implică şi a consecinţelor unor astfel de fapte. Or, propunerea colaboratorului sub acoperire nu îndeplineşte condiţiile prev. de art. 68 C. pen. întrucât a fost făcută în condiţiile existenţei unor suspiciuni cu privire la activitatea infracţională a inculpatului.
În acelaşi sens s-a reţinut că există provocare, în sensul de promisiune sau îndemn în obţinerea de probe atunci când fapta se consumă imediat, fără ca inculpatul să conştientizeze acţiunea lui ilicită. Or, după trecerea unei perioade de timp, aşa cum s-a întâmplat şi în speţa de faţă: în urma propunerii colaboratorului inculpatul s-a deplasat în Republica Moldova, a procurat droguri şi le-a introdus în ţară, acţiune care s-a desfăşurat repetat şi la intervale relativ mari de timp, acţiunea colaboratorului nu mai poate constitui un îndemn în sensul art. 68 C. proc. pen., întrucât în perioada de referinţă inculpatul ar fi putut să conştientizeze, fără echivoc, că săvârşeşte o faptă penală.
În concluzie, pentru argumentele expuse, s-a constatat că solicitarea inculpatului de achitare pe temeiul prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen., cu trimitere la art. 64 alin. (2) şi art. 68 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. este neîntemeiată.
Deopotrivă neîntemeiată a fost apreciată şi critica parchetului cu privire la omisiunea aplicării dispoziţiilor art. 88 C. pen., reţinându-se în acest sens că textul de lege invocat este incident numai atunci când hotărârea de condamnare priveşte o pedeapsă cu executare în regim de detenţie, în cazul în care s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei ori suspendarea executării pedepsei sub supraveghere constatându-se numai existenţa unei perioade a reţinerii şi arestării preventive, perioadă ce urmează a fi avută în vedere la eventuala revocare a modalităţii de executare.
În consecinţă, s-a apreciat că o altă interpretare a art. 88 C. pen. ar putea aduce atingere noţiunii de termen de încercare, aşa cum este stabilit de art. 82 alin. (1) ori art. 86 C. pen.
Pentru considerentele arătate, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., apelurile declarate în cauză au fost respinse ca nefondate.
Împotriva acestei ultime decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul G.D.
În cuprinsul motivelor scrise de recurs depuse la dosarul cauzei, formulate de doamna avocat G.G. şi detaliate la filele 15-30 din dosarul de recurs, avocatul susmenţionat a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate, iar în rejudecare, achitarea inculpatului pe temeiul prevăzut de art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru ambele infracţiuni reţinute în sarcina clientului său, în argumentare reiterând extrem de detaliat apărările expuse în motivarea solicitării similare formulate în faţa instanţei de apel, atât în primul ciclu procesul, cât şi după casare cu trimitere spre rejudecare în apel, argumente vizând săvârşirea faptelor de către inculpat doar ca efect al determinării exercitate asupra acestuia de colaboratorul sub acoperire „B.”, detaliat prezentate în considerentele anterioare.
În cadrul concluziilor orale formulate la termenul de dezbateri din 16 ianuarie 2012, apărătorul desemnat din oficiu pentru apărarea recurentului inculpat, cu a cărei asistenţă juridică inculpatul s-a arătat de acord, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. şi a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, iar în rejudecare, reindividualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului în sensul reducerii cuantumului pedepsei şi dispunerii suspendării condiţionate a executării pedepsei, în condiţiile art. 81 C. pen., ca efect al acordării unor efecte mai largi circumstanţelor atenuante reţinute în favoarea inculpatului.
Aceleaşi apărări a formulat şi recurentul inculpat în ultimul cuvânt.
În contextul criticilor formulate în recurs, constatând că la termenul de dezbateri recurentul inculpat a făcut trimiteri numai la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., tară a preciza însă în faţa instanţei că renunţă la motivul de recurs dezvoltat în memoriul depus la dosarul cauzei, înalta Curte, examinând ambele critici formulate în recurs, pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerentele:
Instanţele, uzând de argumente factuale rezultate din probatoriul administrat în cursul procesului penal şi argumente juridice pertinente, au procedat la o corectă soluţionare a cauzei în planul acţiunii penale, stabilind o încadrare juridică adecvată stării de fapt reţinute în actul de inculpare şi dispoziţiilor legale care reglementează faptele deduse judecăţii şi pedepse just individualizate în raport cu dispoziţiile art.72 şi 52 C. pen.
În acest sens, confirmând justeţea reţinerilor factuale detaliat prezentate în considerentele prezentei hotărâri, reţineri care-şi găsesc fundamentarea în interpretarea coroborată a probatoriul administrat în cursul urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti, Înalta Curte reţine că fapta inculpatului G.D. constând în aceia că, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a introdus în ţară prin punctul de trecere a frontierei Sculeni, fără drept, cantităţile de 15,3 gr cannabis în cursul lunii august 2007 şi respectiv 81,9 gr cannabis în ziua de 06 septembrie 2007, drog de risc, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, modificată şi completată prin Legea nr. 522/2004 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în timp ce fapta aceluiaşi inculpat - constând în comercializarea cantităţii de 15,3 gr cannabis şi deţinerea în vederea comercializării a cantităţii de 81,9 gr cannabis în ziua de 06 septembrie 2007, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată şi completată prin Legea nr. 522/2004 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Faptele nu au fost contestate de inculpat în cursul cercetării judecătoreşti, acesta susţinând însă în mod constant că le-a săvârşit întrucât a fost provocat de un anume „R.” - respectiv una şi aceeaşi persoană cu colaboratorul sub acoperire „B.” - şi că în lipsa intervenţiei acestuia nu le-ar fi comis, invocându-se în acest sens nelegalitatea probelor administrate în cauză, conform dispoziţiilor art. 64 alin. (2) C. proc. pen.
Susţinerile inculpatului cu privire la caracterul determinant al intervenţiei colaboratorul sub acoperire „B.” în implicarea sa în activitatea infracţională dedusă judecăţii, chiar şi în lipsa audierii colaboratorului sub acoperire în raport de care s-a constatat imposibilitatea obiectivă de administrare a probei, este infirmată de probatoriul administrat în cauză, instanţa de casaţie confirmând în acest sens valabilitatea argumentelor factuale, doctrinare şi jurisprudenţiale ale instanţei de apel, detaliat prezentate anterior.
În acest sens, reiterând considerentele instanţei de apel anterior evocate, Înalta Curte constată doar că în cauză nu se poate vorbi de o provocare exercitată asupra inculpatului de către colaboratorul sub acoperire „B. ” şi care, în opinia apărării, ar fi avut caracter determinat în săvârşirea de către recurent a faptelor deduse judecăţii întrucât, pe de o parte, provocarea, în sensul conceptual invocat de apărare, presupune promisiunea sau îndemnul la obţinerea de probe atunci când fapta se consumă imediat, fără ca inculpatul să conştientizeze acţiunea lui ilicită, condiţie neîndeplinită însă în speţă întrucât acţiunile inculpatului s-au desfăşurat repetat şi la intervale relativ mari de timp care au permis acestuia să conştientizeze, fără echivoc, că săvârşeşte o faptă penală; iar, pe de altă parte, pentru că potrivit jurisprudenţei C.E.D.O. privitoare la aprecierea nelegalităţii probelor obţinute prin intervenţia „agenţilor provocator se consideră că se poate vorbi despre inechitatea procedurii în situaţia acelor persoane despre care nu s-a dovedit în niciun fel că anterior intervenţiei agenţilor provocatori aveau preocupări în domeniul vizat, precum şi în ipoteza în care agenţii provocatori acţionează în afara unui cadru legal, anterior demarării unor anchete penale şi anterior autorizării activităţii legate de strângerea probelor de către organul judiciar competent.
Or, în speţă s-a făcut dovada faptului că inculpatul avea preocupări pe linia traficului şi a consumului de droguri încă dinainte de declanşarea procedurilor judiciare în cauză, relevate fiind în acest sens declaraţia martorului C.V. şi chiar declaraţiile recurentului inculpat date în cursul cercetării judecătoreşti.
Deopotrivă, se constată că autorizarea şi folosirea investigatorului acoperit O., ofiţer de poliţie judiciară care a supravegheat vânzarea-cumpărarea de droguri prin intermediul colaboratorului acoperit B. (proces-verbal încheiat) s-a făcut în cadru legal, aspect necontrazis de inculpat.
Ca atare, în raport de argumentele anterior prezentate se constată că în cauză probele au fost administrate în condiţiile legii, astfel încât nu se poate vorbi despre provocarea inculpatului, criticile formulate de inculpat în acest sens în sfera cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct.18 C. proc. pen. fiind neîntemeiate.
Neîntemeiate sunt şi criticile formulate de inculpat în sfera cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct.14 C. proc. pen., în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. pedepsele aplicate inculpatului pentru fiecare infracţiune în parte şi pedeapsa rezultantă, cât şi modalitatea de executare stabilită dovedindu-se a fi legale şi proporţionale în raport cu faptele săvârşite şi persoana inculpatului.
Deopotrivă, raportat la scopul şi funcţiile pedepsei prev. de art. 52 C. pen., în consens cu instanţele anteriore, Înalta Curte constată că individualizarea executării pedepsei rezultante în modalitatea suspendării executării sub supraveghere este cea mai adecvată, având în vedere activitatea infracţională â inculpatului, precum şi profilul său moral.
În aceste sens, reţinând că deşi profilul moral al inculpatului nu relevă neapărat un potenţial criminogen ridicat,cu toate acestea, atitudinea oscilantă adoptată pe parcursul procesului penal (plecând de la nerecunoaşterea faptelor în faza urmăririi penale, pentru ca în cursul cercetării judecătoreşti să invoce faptul determinant al provocării sale de către colaboratorul sub acoperire ) ridică semne de întrebare cu privire la conştientizarea deplină de către recurent a consecinţelor faptelor sale în plan social şi personal, Înalta Curte apreciază că, fiind supus în perioada termenului de încercare măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (1) C. pen., inculpatul va fi descurajat să mai comită alte acte de natura celor săvârşite. Aceasta este şi raţiunea pentru care apreciază că această modalitate de individualizare a executării pedepsei rezultante este mult mai oportună decât cea a suspendării condiţionate.
În plus, înalta curte constată că măsura suspendării sub supraveghere a executării pedepsei rezultante nu este incompatibilă cu aspiraţiile personale ale inculpatului, de altfel neprobate, privind realizarea unui stagiu de practică profesională în străinătate, subsecvent definitivării studiilor universitare.
Pentru considerentele ce preced, reţinându-se că motivele de recurs invocate de inculpat sunt neîntemeiate şi cum nu se constată existenţa altor cazuri de casare care pot fi avute în vedere din oficiu, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 385 pct. l lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.D.
Pe cale de consecinţă, în baza dispoziţiilor art.192 alin. (2) C. proc. pen., va dispune obligarea recurentului inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ea nefondat, recursul declarat de inculpatul G.D.
Împotriva deciziei penale nr. 124/2011 din 30 iunie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 50/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 710/2012. Penal → |
|---|
