ICCJ. Decizia nr. 720/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 720 /20 13
Dosar nr. 3125/866/2012
Şedinţa publică din 27 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 271 din 24 septembrie 2012 pronunţată de Judecătoria Paşcani a fost respinsă plângerea petentei R.M. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, dată în Dosarul nr. 2847/P/2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani.
A fost obligată petenta la plata cheltuielilor judiciare .
Pentru a se pronunţa în sensul celor de mai sus , prima instanţă a reţinut Petenta R.M. a formulat mai multe plângeri împotriva făptuitorilor C.G., Z.M., H.A., C.V., S.I., M.R., C.M., B.C.I., B.M., F.E., I.F.M., O.M., P.O., P.S., P.M., N.O.R., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzute de art. 246 alin. (1) IC. pen. Prin rezoluţia din 24 ianuarie 2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani a fost confirmată, în temeiul art. 228 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) din C. proc. pen., propunerea organelor de cercetare penală de neîncepere a urmăririi penale faţă de C.G., Z.M., H.A., C.V., S.I., M.R., C.M., B.C.I., B.M., F.E., I.F.M., O.M., P.O., P.S., P.M., N.O.R., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzute de art. 246 alin. (1) din C. pen. Rezoluţia a fost comunicată petentei la data de 31 ianuarie 2012. La data de 2 februarie 2012, petenta R.M. a formulat plângere împotriva soluţiei dispuse prin rezoluţia din 24 ianuarie 2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani, respinsă prin sentinţa penală nr. 91 din 26 martie 2012 a Judecătoriei Paşcani, pronunţată în Dosarul 539/866/2012.
Ulterior, la data de 5 iulie 2012, petenta a formulat plângere împotriva soluţiei dispuse prin rezoluţia din 24 ianuarie 2012 la prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani. Prin rezoluţia din 12 iulie 2012 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani, s-a respins plângerea petentei R.M. ca inadmisibilă. Această din urmă soluţie a fost comunicată petentei la 18 iulie 2012, potrivit dovezii din dosarul instanţei. La data de 19 iulie 2012 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Paşcani plângerea petentei R.M., prin care aceasta învederează, în esenţă, că este nemulţumită de soluţiile date în urma cercetărilor efectuate.
Analizând plângerea formulată în baza art. 2781 din C. proc. pen. de către petenta, în raport de actele dosarului, instanţa a reţinut următoarele: în urma actelor premegătoare efectuate în cauză, prin rezoluţia din 24 ianuarie 2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani a fost confirmată, în temeiul art. 228 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) din C. proc. pen., propunerea organelor de cercetare penală de neîncepere a urmăririi penale faţă de C.G., Z.M., H.A., C.V., S.I., M.R., C.M., B.C.I., B.M., F.E., I.F.M., O.M., P.O., P.S., P.M., N.O.R., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzute de art. 246 alin. (1) din C. pen. Rezoluţia a fost comunicată petentei la data de 31 ianuarie 2012. Potrivit dispoziţiilor art. 275 din C. proc. pen. orice persoană poate face plângere împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime.
Potrivit dispoziţiilor art. 278 din C. proc. pen., plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta se rezolvă de prim-procurorul parchetului. În cazul rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau al ordonanţei ori, după caz, al rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, plângerea se face în termen de 20 de zile de la comunicarea copiei de pe ordonanţă sau rezoluţie, persoanelor interesate, potrivit art. 228 alin. (6), art. 246 alin. (1) şi art. 249 alin. (2) din C. proc. pen. Potrivit art. 2781 din C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 din C. proc. pen. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penala sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi art. 278, la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă. S-a constatat că rezoluţia din 24 ianuarie 2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani a fost comunicată petentei la data de 31 ianuarie 2012. Petenta nu a urmat calea procedurală reglementată de lege, ci, fără a formula plângere la prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani, la data de 2 februarie 2012 a sesizat instanţa. Deşi potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (13) din C. proc. pen., plângerea greşit îndreptată se trimite, pe cale administrativă, organului judiciar competent, prin sentinţa penală nr. 91 din 26 martie 2012 a Judecătoriei Paşcani a fost respinsă plângerea formulată de petenta R.M. împotriva rezoluţiei din 24 ianuarie 2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani, reţinându-se că petenta nu a formulat plângere împotriva rezoluţiei din 24 ianuarie 2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani la procurorul ierarhic superior în condiţiile art. 2781 din C. proc. pen. şi că potrivit deciziei XIII/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, în această situaţie, plângerea este inadmisibilă. Petenta a formulat, ulterior, plângere la prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani, soluţionată prin rezoluţia din 12 iulie 2012 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani, s-a respins plângerea petentei R.M. ca inadmisibilă. Această din urmă soluţie a fost comunicată petentei la 18 iulie 2012, potrivit dovezii din dosarul instanţei.
În raport de această dată, 18 iulie 2012, instanţa a reţinut că plângerea formulată de petentă şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Paşcani la 19 iulie 2012 este în termenul de 20 de zile de la comunicare prevăzut la art. 2781 din C. proc. pen. Însă, analizând soluţiile date de organele de urmărire penală, instanţa a constat că plângerea petentei este neîntemeiată. Prin rezoluţia din 12 iulie 2012 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani, s-a respins plângerea petentei R.M. ca inadmisibilă, avându-se în vedere că plângerea formulată de petentă a fost soluţionată la 24 ianuarie 2012 prin rezoluţia din 24 ianuarie 2012, soluţia fiind contestată atât la prim procuror, cât şi la instanţă, fiind menţinută ca legală şi temeinică. S-a menţionat şi că o nouă plângere formulată cu depăşirea termenului prevăzut în art. 278 alin. (3) din C. proc. pen. este tardivă şi inadmisibilă. Din actele de la dosarul de urmărire penală nu a rezultat că soluţia dispusă prin rezoluţia din 24 ianuarie 2012 a mai făcut obiectul altei plângeri în afară de cea înregistrată la Judecătoria Paşcani şi soluţionată prin sentinţa penală nr. 91 din 26 martie 2012 a Judecătoriei Paşcani, pronunţată în Dosarul nr. 539/866/2012 şi a celei înregistrate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani şi soluţionată prin rezoluţia din 12 iulie 2012 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani.
În niciunul din aceste cazuri nu s-a reţinut că soluţia dispusă este temeinică şi legală, ci faptul că, fie nu s-a urmat procedura reglementată de lege, fie depăşirea termenului de 20 zile de la comunicarea rezoluţiei atacate, pentru formularea plângerii.Sub acest din urmă aspect, instanţa a reţinut că, în mod corect, prin din 12 iulie 2012 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani, s-a reţinut faptul că petentă a formulat tardiv plângere împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale. Câtă vreme, rezoluţia din 24 ianuarie 2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani a fost comunicată petentei la data de 31 ianuarie 2012, iar aceasta a formulat plângere la prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani la data de 5 iulie 2012, s-a reţinut că este evident că termenul de 20 zile de la comunicare reglementat de art. 278 alin. (3) din C. proc. pen. a fost depăşit. Instanţa având în vdere că în materia plângerii împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală nu se regăseşte prevederea existentă în materia plângerii prealabile conform căreia în cazul plângerii greşit îndreptate se va considera valabilă dacă a fost introdusă în termen la organul competent, art. 285 din C. proc. pen., aşa încât nu se pot aplica prin analogie aceste dispoziţii legale. în consecinţă, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) din C. proc. pen. a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentă R.M., împotriva soluţiei din rezoluţia din 24 ianuarie 2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani, prin care s-a confirmat neînceperea urmăririi penale faţă de C.G., Z.M., H.A., C.V., S.I., M.R., C.M., B.C.I., B.M., F.E., I.F.M., O.M., P.O., P.S., P.M., N.O.R., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzute de art. 246 alin. (1) din C. pen., soluţie menţinută prin rezoluţia din 12 iulie 2012 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani.
Împotriva hotărârii a formulat recurs petenta R.M. cu motivarea că este în duşmănie cu judecătorul cauzei. Din înscrisul depus de petenta recurentă nu s-au mai dedus şi alte aspecte de nelegalitate ori netemeinicie ale hotărârii recurate .
Recursul formulat s-a reţinut că nu este admisibil.
Potrivit art. 2781 alin. (10) din C. proc. pen. hotărârile prin care se soluţionează plângerile împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, în una din modalităţile prevăzute de art. 2781 alin. (8) din C. proc. pen., sunt definitive şi nu mai pot fi supuse controlului judiciar prin exercitarea căii de atac a recursului.
Faţă de aceste dispoziţii recursul formulat de petenta R.M. s-a apreciat că este inadmisibil şi a fost respins ca atare, potrivit dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. a) din C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii, a formulat recurs petiţionara R.M.
Analizând cauza, prin prisma dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. a) teza a II-a din C. proc. pen. raportat la art. 3851 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat este inadmisibil, deoarece:
Normele de procedură penală sunt de strictă şi imediată aplicare, fiind cunoscut şi unanim acceptat caracterul activ al legii de procedură penală, care nu poate fi examinat în raport cu data când s-a săvârşit infracţiunea, ca în cazul legii penale, ci cu data când se desfăşoară acţiunea procesuală faţă de care legea de procedură este activă.
Dispoziţiile art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 au modificat prevederile art. 2781 alin. (10) din C. proc. pen., în sensul că hotărârea judecătorului, prin care acesta respinge plângerea împotriva rezoluţiei procurorului de netrimitere în judecată, ca inadmisibilă ori ca nefondată, este definitivă.
Rezultă, astfel, că sentinţa penală nr. 271 din 24 septembrie 2012 pronunţată de Judecătoria Paşcani sub imperiul modificărilor legislative prevăzute de Legea nr. 202/2010, este definitivă şi nu face parte din categoria hotărârilor supuse recursului.
În consecinţă, în baza aceluiaşi raţionament, nici decizia nr. 1146 din 30 octombrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin care s-a respins, în mod legal, ca inadmisibil recursul promovat de către petiţionara R.M. împotriva sentinţei penale nr. 271 din 24 septembrie 2012 pronunţată de Judecătoria Paşcani nu este una dintre hotărârile care să poată fi atacate cu recurs.
Potrivit art. 3851 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen., se poate formula recurs numai împotriva deciziilor care au fost pronunţate de curţile de apel ca instanţe de apel, situaţie care nu se regăseşte în cauza analizată, ceea ce face ca, şi din acest punct de vedere, recursul promovat de către petiţionară să fie inadmisibil.
În temeiul art. 192 alin. (2) din C. proc. pen., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 150 RON, din care suma de 50 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionara R.M. împotriva deciziei penale nr. 1146 din 30 octombrie 2012 a Curţii de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 150 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 50 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 februarie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 836/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 630/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
---|