ICCJ. Decizia nr. 630/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 630/2012
Dosar nr. 169/33/2010
Şedinţa publică din 29 februarie 2012
Asupra cauzei penale de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 111/ D din 3 octombrie 2011 Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a dispus condamnarea inculpatei F.I., în baza art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals (fapta din 2006-2007).
În baza art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals (fapta din 2008).
În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune (fapta din 2006-2007).
În baza art. 33 lit. a) C. pen. a constatat că infracţiunile sunt concurente, iar în baza art. 34 lit. b) C. pen. a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatei drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a exercita profesia de avocat).
În baza art. 81-82 C. pen. a suspendat condiţionat executarea pedepsei rezultante aplicate inculpatei, pe durata termenului de încercare de 5 ani, iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.
A atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen., privind cazurile de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. i)1 C. proc. pen. a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei F.I. pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) (fapta din 2008).
În baza art. 74/1 alin. (2) C. pen. raportat la art. 91 lit. c) C. pen. a aplicat inculpatei sancţiunea administrativă a amenzii de 1.000 lei, pentru infracţiunea mai sus menţionată.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatei F.I., de sub învinuirea săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale (două fapte, din cursul anilor 2006-2007 şi respectiv, din 2008), prev. de art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 348 raportat la art. 14 alin. (3) lit. a) C. proc. pen. a dispus desfiinţarea înscrisurilor falsificate: copia colii funciare aparţinând de C.F. Cluj-Napoca (filele 11-12, 83-84 dos. u.p. 232/P/2009); copia extrasului de carte funciară C.F. Cluj-Napoca nr. 146589 din 01 februarie 2007 (filele 40,46 dos. u.p. 232/P/2009); copia sentinţei civile nr. 7756 din 02 septembrie 2008 pronunţată în Dosar nr. 1524/328/2007 al Judecătoriei Turda (filele 31-32 dos. u.p. 376/P/2008); copia chitanţelor din 3 aprilie 2008 şi din 2 septembrie 2008, atestând plata taxă timbru şi taxă cadastru (filele 98-99 dos. u.p.376/P/2008).
A constatat recuperat prejudiciul cauzat persoanei vătămate N.M.F.
A constatat că nu s-au formulat pretenţii civile în cauză de către părţile vătămate T.F.C. - cu domiciliul în Cluj-Napoca, str. Parâng, şi Ş.B. – cu domiciliul în Cluj-Napoca, str. Aurel Suciu şi reşedinţa în Cluj-Napoca, str. Nicolae Titulescu.
În baza art. 189 C. proc. pen. a stabilit în favoarea Baroului Cluj sumele de 50 lei, onorariu parţial apărător din oficiu (av. M.A.) şi 200 lei, onorariu integral apărător din oficiu (av. V.F.A.), sume urmând a fi plătite din fondul Ministerului Justiţiei.
În baza art. 191 alin. (1) şi art. 192 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a obligat inculpata să plătească 1.750 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 250 lei, reprezentând onorarii apărători din oficiu.
Pentru a pronunţa hotărârea instanţa a reţinut următoarele:
Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj nr. 232/P/2009 din 27 ianuarie 2010 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatei F.I., pentru săvârşirea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale prev. şi ped. de art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), uz de fals prev. şi ped. de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
S-a reţinut, în esenţă, în actul de sesizare al instanţei că, în calitate de avocat în cadrul Baroului Cluj, în perioada 2006 - 2007, inculpata F.I., în mod repetat, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a falsificat copia colii funciare, respectiv, copia extrasului de carte funciară al CF Cluj prin schimbarea descrierii proprietăţii din „pădure ” în „păşune” şi folosind înscrisurile falsificate a indus în eroare, cu ocazia derulării contractului de asistenţă juridică, pe partea vătămată Ş.B. de la care a încasat suma de 2.000 de euro pentru a efectua formalităţile de schimbare a categoriei de folosinţă a terenului din pădure în păşune, respectiv, a menţinut în eroare această parte vătămată şi a indus în eroare partea vătămată T.F.C., care a angajat-o ca avocat cu ocazia cumpărării terenului în cauză de la Ş.B., cauzându-i astfel un prejudiciu de 25.500 euro.
Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Cluj la 28 ianuarie 2010 sub nr. Dosar nr. 169/33/2010.
Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj nr. 376/P/2009 din 19 februarie 2010, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatei F.I., pentru săvârşirea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale prev. şi ped. de art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), uz de fals prev. şi ped. de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
S-a reţinut, în esenţă, că inculpata F.I., avocat în Baroul Cluj, a întocmi în fals în cursul lunii octombrie 2008, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale mai multe înscrisuri - copia sentinţei civile nr. 7756 din 02 septembrie 2008 (Dosar civil nr. 1524/328/2007) a Judecătoriei Turda, respectiv copia chitanţelor din 3 aprilie 2008 şi din 2 septembrie 2008, din care rezultă că „municipiul Turda” ar fi încasat de la N.M.F. suma de 2.164,2 lei cu titlu de taxă de timbru, respectiv suma de 1260,46 lei cu titlu de taxă cadastru şi a folosit documentele astfel falsificate, în vederea menţinerii în eroare a numiţilor N.M.F. şi N.A. cu privire la introducerea şi soluţionarea unor acţiuni civile în justiţie şi în vederea justificării sumelor de bani obţinute de la aceştia cu titlu de taxe sau onorariu avocat.
S-a mai reţinut că inculpata a încasat un onorariu de 500 lei şi suma de 2.164,2 lei de la numiţii N.M.F. şi N.A., cărora le-a promis introducerea unor acţiuni civile pentru intabularea mai multor imobile, fără a face demersuri în acest sens, astfel că, cu ocazia încheierii şi derulării contractului de asistenţă juridică încheiat în acest scop, i-a indus şi menţinut în eroare pe aceştia, în mod repetat, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale cu scopul de a obţine încă un onorariu de 500 de lei şi suma de 250 lei, arătând acestora, în mod mincinos, în luna iulie 2008 că în cauză a fost adoptată o hotărâre judecătorească, iar în luna septembrie 2008 că a cerut îndreptarea unei erori materiale strecurată în această hotărâre şi prin predarea, în data de 28 octombrie 2008, a copiei sentinţei civile din 02 septembrie 2008 (Dosar civil nr. 1524/328/2007) a Judecătoriei Turda, din care rezulta, în mod mincinos, că acţiunea soţilor N. ar fi fost admisă, respectiv, copiei chitanţelor din 3 aprilie 2008 şi din 2 septembrie 2008, din care rezultă că „municipiul Turda” ar fi încasat de la N.M.F. suma de 2.164,2 lei cu titlu de taxă de timbru şi suma de 1260,46 lei cu titlu de taxă cadastru.
Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Cluj la 22 februarie 2010 sub nr. Dosar 346/33/2010.
La termenul din 03 mai 2010, s-a dispus în temeiul art. 34 lit. d) C. proc. pen. reunirea cauzelor prin conexarea Dosarului nr. 346/33/2010 la Dosarul nr. 169/33/2009 (fila 30 Dosar nr. 346/33/2010).
Procedând la judecarea cauzei, instanţa de fond, după audierea inculpatei (f. 56), a părţilor vătămate T.F.C. (f. 75), Ş.B. (f. 77) şi a martorilor N.A. (f. 79), N.M.F. (f. 82), C.L.I. (f.89), M.R. (f. 91), C.C. (f. 100) şi R.S. (f. 102) a reţinut la rândul său următoarea situaţie de fapt:
În cursul anului 2006 (iulie-august), partea vătămată Ş.B. a apelat la serviciile inculpatei F.I. - la data respectivă, avocat în cadrul Baroului Cluj, solicitându-i a efectua demersurile legale pentru scoaterea din circuitul silvic a terenului în suprafaţă de 628 m2 , înscris în CF a municipiului Cluj-Napoca, având categoria de folosinţă „pădure”.
Inculpata a preluat de la partea vătămată documentaţia referitoare la teren şi i-a dat asigurări acesteia că va face demersurile necesare pentru îndeplinirea formalităţilor legale în scopul schimbării categoriei de folosinţă a terenului.
Pentru aceste servicii, inculpata nu a cerut o sumă anume, întrucât avea deja încheiat un contract cu firma părţii vătămate pentru prestarea de servicii juridice, astfel că, în virtutea acestui contract şi a sumei cu care era remunerată, urma să realizeze şi ultimul serviciu solicitat de partea vătămată
În toamna anului 2006, inculpata a prezentat părţii vătămate un extras de carte funciară eliberat în 06 iulie 2006 din care rezulta că terenul în cauză are categoria de folosinţă „păşune” .
Pe baza acestui extras de CF, Primăria municipiului Cluj-Napoca a emis în data de 03 noiembrie 2006 certificatul de urbanism în care, la regimul economic, terenul apărea ca „păşune”.
În realitate, inculpata F.I. nu a obţinut o aprobare de la autorităţile competente pentru schimbarea regimului de folosinţă al terenului din „pădure” în „păşune”.
La începutul anului 2007, inculpata i-a spus părţii vătămate că a găsit un cumpărător pentru acest teren, dacă doreşte să-l vândă.
Fiind de acord cu vânzarea, partea vătămată Ş.B. a luat legătura, prin intermediul inculpatei, cu cel care dorea să cumpere terenul - partea vătămată T.F.C., care după ce a studiat documentele referitoare la teren: extras CF, certificat de urbanism ş.a., a fost de acord să îl cumpere.
Părţile vătămate Ş.B. şi T.F.C. în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare s-au prezentat la notarul public Cosma Ioana Laura, însă extrasul de CF a fost adus de inculpată, care l-a şi asistat pe T.F.C. în faţa notarului, în calitate de avocată, aceasta fiind şi cea care a redactat contractul de vânzare-cumpărare.
Inculpata a prezentat notarului public un extras CF fals după CF Cluj-Napoca, în care la descrierea imobilului apare „păşune”. Acest extras CF era datat 01 februarie 2007.
Pe baza acestui extras de CF, părţile au încheiat contractul de vânzare-cumpărare din 01 februarie 2007, care în aceeaşi zi a fost înaintat la OCPI, BCF Cluj-Napoca în vederea intabulării terenului cu categoria de folosinţă „păşune” în favoarea noului proprietar T.F.C., care a plătit un preţ de 25.500 euro pentru acesta.
Extrasul de CF care a revenit la biroul notarului public, în urma admiterii cererii de intabulare de către OCPI Cluj prin încheierea nr. 6544 din 02 februarie 2007, a fost ridicat de la biroul notarului public tot de către inculpată, care astfel a împiedicat aflarea adevărului privind categoria de folosinţă a terenului.
Despre categoria reală de folosinţă a terenului achiziţionat, partea vătămată T.F.C. a aflat la începutul anului 2009, când a dorit să garanteze la o bancă restituirea unui împrumut cu terenul în discuţie, motiv pentru care prin biroul notarial, sus amintit, a solicitat un extras CF de informare. Din extrasul comunicat rezulta că terenul are categoria de folosinţă „pădure”, motiv pentru care banca nu a acceptat imobilul ca garanţie.
Prin adresa din 09 septembrie 2009 reprezentanţii OCPI Cluj au înaintat la dosar copia certificată a cărţii funciare Cluj-Napoca, din care rezulta că terenul în suprafaţă de 628 m2 are categoria de folosinţă „pădure” şi se află în proprietatea numitului T.F.C.
Partea vătămată T.F.C. s-a considerat prejudiciată cu suma de 25.500 de euro, prin actele de inducere în eroare comise de către F.I., cu ocazia îndeplinirii contractului de asistenţă juridică în faţa notarului, în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare, arătând că dacă ar fi cunoscut adevărata categorie de folosinţă a terenului nu l-ar fi cumpărat, deoarece datorită categoriei reale de folosinţă a acestuia, partea vătămată nu-l poate folosi nici ca teren de construcţii şi nici ca imobil, care să fie luat în considerare de către bănci la garantarea unor împrumuturi.
La rândul său, partea vătămată Ş.B. s-a considerat prejudiciată cu suma de 2.000 de euro, reprezentând onorariul plătit inculpatei pentru care aceasta trebuia să facă demersurile legale pentru schimbarea categoriei de folosinţă a terenului.
Notarul public C.L.I., a arătat că înainte de a autentifica contractul de vânzare-cumpărare încheiat între Ş.B. şi T.F.C. a verificat actul de vânzare-cumpărare prin care Ş.B. la rândul lui l-a dobândit ocazie cu care a constatat că acesta avea o altă categorie de folosinţă la data dobândirii decât ceea ce rezulta din extrasul CF prezentat de inculpată, iar aceasta din urmă, i-a spusa că a efectuat formalităţile privind schimbarea categoriei de folosinţă a terenului din pădure în păşune şi aşa se explică diferenţa sesizată.
Cu privire la această faptă, deşi inculpata nu a recunoscut că ar fi săvârşit-o, instanţa de fond a apreciat că susţinerile acesteia sunt contrazise de probele dosarului, respectiv de declaraţiile părţii vătămate Ş.B., a martorei C.L.I., a părţii vătămate T.F.C. şi a actelor întocmite cu această ocazie, respectiv cerere de intabulare, încheierea nr. 6544 din 02 februarie 2007 al OCP1 Cluj, contractul de vânzare-cumpărare autentificat încheiat între T.A. şi Ş.B., împuternicirea avocaţială acordată de partea vătămată T.C. inculpatei, copia colii funciare a CF nefalsificată emisă de OCP 1 Cluj din 09 septembrie 2009 şi adresa Baroului Cluj din 18 mai 2009.
Cu privire la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., care ar fi constat în falsificarea copiei colii funciare, respectiv, copia extrasului de carte funciară „pădure” în „păşune”, instanţa a constatat că nu există probe din care să rezulte că inculpata ar fi comis această faptă.
Sub aspectul laturii civile a constatat că părţile vătămate nu au formulat pretenţii civile în cauză, arătând atât partea vătămată T.F.C., cât şi partea vătămată Ş.B. că prejudiciul a fost recuperat.
În temeiul art. 348 raportat la art. 14 alin. (3) lit. a) C. proc. pen. a dispus desfiinţarea înscrisurilor falsificate: copia colii funciare aparţinând de C.F. Cluj-Napoca (filele 11-22, 83-84 Dosar u.p. nr. 232/P/2009); copia extrasului de carte funciară C.F. Cluj-Napoca din 01 februarie 2007 (filele 40, 46 Dosar u.p. nr. 232/P/2009).
Cu privire la cea de a doua faptă reţinută în sarcina inculpatei, instanţa de fond a reţinut următoarele:
La începutul anului 2008, persoana vătămată N.M.F., a contactat-o pe inculpata F.I. - avocat în cadrul Baroului Cluj, la acea vreme - având nevoie de serviciile unui avocat pentru intabularea unor terenuri, de pe raza comunei Ciurila, sat Sălicea, achiziţionate în anul 2006.
Au avut loc discuţii prealabile cu inculpata, în cadrul cărora aceasta i-a spus de ce documente are nevoie şi a calculat taxele care trebuiau plătite la Judecătoria Turda pentru promovarea acţiunii civile în sumă de 2.164,2 lei, iar la data de 02 aprilie 2008, s-a încheiat contractul de asistenţă juridică, având ca obiect „redactare şi susţinere acţiune - prestaţie tabulară - în faţa Judecătoriei Turda” pentru un onorariu de 1.000 lei. Cu această ocazie, persoana vătămată a plătit inculpatei jumătate din onorariu - 500 lei, precum şi suma de 2.164,2 lei reprezentând taxe, predându-i totodată documentele deţinute în legătură cu suprafeţele de teren dobândite.
Inculpata a comunicat telefonic persoanei vătămate, în jurul datei de 30 iulie 2008 că în cauza promovată la Judecătoria Turda s-a pronunţat o sentinţă, motiv pentru care i-a cerut părţii vătămate ca pentru data de 30 iulie 2008 să-i aducă diferenţa de onorariu în sumă de 500 lei şi suma de 250 lei cu titlu de taxe de carte funciară.
La data de 30 iulie 2008 soţii N. au predat diferenţa de onorariu şi suma de 250 lei inculpatei, care nu le-a arătat însă hotărârea judecătorească obţinută, spunând că vor primi un exemplar din aceasta împreună cu extrasul CF şi chitanţele eliberate pentru diferite taxe.
În luna septembrie 2008, nereuşind să intre în legătură telefonică cu inculpata, N.M. s-a deplasat la biroul acesteia pentru a se interesa de mersul intabulării. Nici de această dată inculpata nu i-a arătat hotărârea judecătorească spunând că în această hotărâre s-a strecurat o eroare materială şi a trebuit să facă o nouă acţiune la Judecătoria Turda pentru îndreptarea acesteia, promiţând însă că în octombrie se va pronunţa hotărârea de îndreptare a erorii materiale şi că va proceda la intabularea terenurilor.
Crezând că demersurile inculpatei evoluează bine, soţii N. au solicitat acesteia să facă formalităţile şi pentru intabularea unei case construite în satul Sălicea, lucru cu care inculpata a fost de acord, astfel că la data de 19 septembrie 2008 a încasat de la N.M.F. suma de 1.260 lei reprezentând taxă cadastrală pentru intabularea casei, onorariul fiind inclus în cel stabilit iniţial, pentru prima acţiune.
La data de 28 octombrie 2008 numita N.A. s-a deplasat la biroul inculpatei, care i-a spus că Judecătoria Turda a pronunţat hotărârea de îndreptare a erorii materiale şi a înmânat susnumitei copia xerox a sentinţei civile nr. 7756 din 2 septembrie 2008 adoptată în Dosar civil nr. 1524/328/2007 a Judecătoriei Turda. N.A., uitându-se pe hotărâre, a remarcat că pe fila 2 numerele topografice sunt corectate prin suprascrierea cu pixul a numărului 1218 şi a atras atenţia inculpatei cu privire la acest lucru.
Inculpata i-a explicat că a fost o eroare de redactare a numerelor topo în hotărârea judecătorească şi pentru a corecta eroarea a făcut acţiunea de îndreptare a erorii materiale. Cu aceeaşi ocazie, inculpata a predat lui N.A. în copie xerox chitanţele din care rezulta că „municipiul Turda” ar fi încasat de la N.M.F. suma de 2.164,2 lei cu titlu de taxă de timbru respectiv suma de 1260,46 lei cu titlu de taxă cadastru. De asemenea, a predat martorei un dosar cu coperţile de culoare verde deschis pe care a scris personal pe interiorul coperţii „proces – intab. - îndrept. de eroare. T: max. 10 dec. 2008”.
Verificând din nou hotărârea N.A. a observat că hotărârea a fost adoptată în Dosarul nr. 1524/328/2007 în condiţiile în care inculpata a fost angajată abia în aprilie 2008 pentru a introduce acţiunea, motiv pentru care a cerut din nou explicaţii inculpatei şi cu privire la acest lucru, iar aceasta i-a spus că acela este numărul corect de dosar şi dacă doreşte poate să verifice dosarul.
Faţă de inadvertenţele remarcate în sentinţă, N.A. în data de 28 octombrie 2008 a luat legătura cu numita R.S., grefier în cadrul Judecătoriei Zalău, cu care se află în relaţii de prietenie, pe care a rugat-o să verifice dacă sentinţa primită de la inculpată corespunde sau nu adevărului.
Martora R.S. a primit sentinţa şi cele două chitanţe predate de inculpată prin e-mail la data de 28 octombrie 2008 ora 14.20, trecând la verificarea sentinţei.
După verificarea hotărârii, martora a observat că partea introductivă a hotărârii era prea superficială, întrucât nu se făcea menţiune despre faptul că avocata care era trecută prezentă la proces ar fi luat cuvântul în susţinerea acţiunii şi că ar fi pus concluzii pe fond. Alte aspecte care i-au părut suspecte martorei au fost faptul că, hotărârea purta menţiunea că s-a redactat în 18 exemplare deşi erau numai trei părţi în proces, respectiv faptul că sentinţa era semnată de judecător, deşi potrivit uzanţelor, copiile comunicate părţilor poartă doar semnătura grefierului, care face comunicarea.
Văzând aceste inadvertenţe, martora R.S. a procedat la verificarea numărului de dosar cu ajutorul portalului electronic al instanţelor din România, constatând că la Judecătoria Turda la numărul de dosar menţionat pe sentinţă figurau alte părţi şi dosarul avea alt obiect. Crezând că este vreo greşeală pe portalul sus amintit, a luat legătura telefonic cu grefa Judecătoriei Turda şi la cererea numitei M.R. grefier la Judecătoria Turda, a transmis prin fax copia sentinţei nr. 7756/2008.
Din verificările efectuate de reprezentanţii Judecătoriei Turda a reieşit fără echivoc că sentinţa predată de inculpata F.I. numitei N.A. este falsă, întrucât:
- la nr. de Dosar 1524/328/2007 figurează ca părţi alte persoane decât reclamanţii din sentinţa transmisă prin fax;
- Dosarul cu nr. 1524/328/2007 a fost soluţionat la data de 02 aprilie 2007;
- Judecătoria Turda nu a pronunţat până la data de 02 septembrie 2008, 7756 de sentinţe civile;
- judecătorul care figurează ca făcând parte din complet a fost repartizat să participe la şedinţe de judecată în zile de luni ale săptămânii, iar data de 02 septembrie 2008 este o zi de joi, când judecătorul nu a participat la nici o şedinţă de judecată;
- grefierul care figurează în sentinţă, R.A., nu mai deţinea această calitate din luna octombrie 2007, fiind jurist la Primăria Câmpia Turzii, iar la data de 02 septembrie 2008, se afla în concediu prenatal;
- sentinţa cuprinde menţiunea redactării în 18 exemplare, dar hotărârile judecătoreşti se redactează în atâtea exemplare câte părţi sunt, şi 2 exemplare originale pentru instanţă; în cazul de faţă, din cuprinsul sentinţei, ar rezulta că sunt 2 reclamanţi şi un pârât, sentinţa trebuind să fie redactată în 5 exemplare;
- părţilor se comunică sentinţa purtând ştampila instanţei, aceasta lipsind de pe exemplarul fals;
- practicaua sentinţei este redactată defectuos, din ea lipsind momentul procedural al finalizării etapei de probatoriu precum şi etapa în care sunt consemnate susţinerile părţilor, cărora li trebuie să li se acorde cuvântul în fond;
- de asemenea, dispozitivul sentinţei nu cuprinde numele şi adresa pârâtului.
Întrucât, din actele de urmărire penală a rezultat că inculpata nu a formulat nici măcar cerere de chemare în judecată în numele persoanei vătămate N.M.F. şi nu a înregistrat nicio acţiune civilă pentru acesta, s-a apreciat că şi cele două copii ale chitanţelor din 3 aprilie 2008 şi din 2 septembrie 2008, predate de aceasta numitei N.A. privind plata unor taxe de cadastru sau timbru sunt false.
În cursul urmăririi penale a fost identificat Dosarul nr. 1524/328/2007 a Judecătoriei Turda, în care există sentinţa civilă nr. 1356 din 02 aprilie 2007 care a constituit modelul pe baza căruia, s-a întocmit în fals sentinţa predată numitei N.A. (f. 131-133).
La începutul lunii noiembrie 2008, N.M.F. i-a reproşat inculpatei că a predat soţiei sale o sentinţă civilă inexistentă, falsă, ocazie cu care aceasta din urmă a spus că trebuie să fie o greşeală şi va verifica dosarul cauzei. I-a adus la cunoştinţă, totodată, că şi-a dat seama că a fost înşelat şi a cerut inculpatei restituirea sumelor de bani şi renunţarea la contractul de asistenţă juridică.
La data de 4 noiembrie 2008 inculpata s-a obligat să restituie părţii vătămate suma de 4.424,66 lei reprezentând onorariu şi taxe de timbru până la data de 6 noiembrie 2008 (f. 78).
În cursul urmăririi penale, inculpata a restituit părţii vătămate suma de 4.700 lei.
Fapta astfel cum a fost reţinută este dovedită cu sesizarea preşedintelui Judecătoriei Turda, procesul-verbal de verificare a Dosarului nr. 1524/328/2007 al Judecătoriei Turda din care rezultă că sentinţa civilă nr. 7756/2008 este întocmită în fals, cu documentele aferente obţinute din sistemul informatic de evidenţă a dosarelor (f. 18-23 dos. u.p.); hotărârile colegiului de conducere al Judecătoriei Turda privind compunerea completelor de judecată în perioada din care datează sentinţa civilă falsificată (f. 24-28 dos. u.p.); plângerea părţii vătămate N.M.F. (f. 29-30 dos. u.p.); copia sentinţei civile nr. 7756/2008 a Judecătoriei Turda falsificată (f. 31-32 dos. u.p.); declaraţiile persoanei vătămate N.M.F. (f. 41- 49 dos. u.p. şi 82-83 dos. inst.); proces-verbal de ridicare de documente de la partea vătămată (f. 50-51 dos. u.p.); contractul de asistenţă juridică din 2 aprilie 2008 încheiat între inculpată şi persoana vătămată N.M.F. (f.52-53 dos. u.p.); bileţelul de culoare roz pe care inculpata a calculat valoarea taxelor (f. 55 dos. u.p.); chitanţele de încasare a onorariului avocaţial (f. 56 dos. u.p.); împuternicirea avocaţială din 02 aprilie 2008 (f. 77 dos. u.p.); copia declaraţiei olografe a inculpatei din 04 noiembrie 2008, prin care se obligă să restituie persoanei vătămate suma de 4.424,66 lei (f. 78 dos. u.p.); proces-verbal de ridicare de înscrisuri (f. 79-80 dos. u.p.); coperta dosarului deschis de inculpată pentru intabularea casei persoanei vătămate şi documentele aferente (f. 84-95 dos. u.p.); coperta dosarului pe care inculpata a notat ca termen maxim pentru îndreptarea erorii materiale data de 10 decembrie 2008 (f. 96-97 dos. u.p.); copia chitanţelor false din 3 aprilie 2008 şi din 2 septembrie 2008, din care rezultă că N.M.F. ar fi plătit suma de 2.164,2 lei cu titlu de taxe de timbru în data de 03 aprilie 2008, respectiv suma de 1260,46 lei cu titlu de taxă cadastru în data de 02 septembrie 2008 (f. 98-99 dos. u.p.); declaraţiile martorilor: N.A. (f.100-101, 103-105, 177 dos. u.p. şi 79-81 dos. inst.); C.C. (106-107 dos. u.p. şi 100-101 dos. inst.); M.R. (f. 109-110 dos. u.p. şi 91 dos. inst.); R.S. (f. 162-164 dos. u.p. şi 102-103 dos. inst.); copii ale documentelor care provin din Dosarul nr. 1524/328/2007 existent în arhiva Judecătoriei Turda (f. 112-133 dos. u.p.); declaraţiile inculpatei F.I. (f. 134-136, 141-148, 151-156, 183 dos. u.p. şi 56-60 dos. inst.); copia registrului de contracte de asistenţă juridică a inculpatei pe anul 2008 (f. 157-158 dos. u.p.); copia mesajului electronic şi a documentelor ataşate trimise de numita N.A. către numita R.S. în data de 28 octombrie 2008 (f. 166-171 dos. u.p.); copia dovezilor mesajelor electronice şi a documentelor ataşate trimise de numita N.A. către numiţii R.S. şi N.M.F. în data de 28 octombrie 2008 (f. 178-181 dos. u.p.).
Instanţa de fond a considerat că apărările inculpatei prin care nu a recunoscut săvârşirea faptei sunt contrazise de probele de la dosar, predarea înscrisurilor false făcându-se pentru justificarea însuşirii şi folosirii sumelor de bani primite de la N.M., cu scopul menţinerii acestuia în eroare cu privire la îndeplinirea obligaţiilor ce-i reveneau în virtutea contractului de asistenţă juridică.
S-a apreciat de către instanţa de fond că faptele inculpatei F.I., care în calitate de avocat în cadrul Baroului Cluj, cu ocazia încheierii şi executării unui contract de asistenţă juridică, a indus în eroare pe numiţii N.M.F. şi N.A., promiţându-le, după ce a încasat suma de 500 lei cu titlu de onorariu şi suma de 2.164,2 lei - taxe judiciare, că va introduce acţiuni civile în justiţie pentru intabularea unor imobile şi, în mod repetat, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, i-a menţinut în eroare pe aceştia, cu scopul de mai încasa diferenţa de onorariu de 500 lei şi 250 lei - taxă de intabulare, arătând acestora în mod mincinos, în luna iulie 2008 că s-a pronunţat o hotărâre judecătorească, iar în septembrie 2008, că a cerut îndreptarea unei erori materiale strecurată în această hotărâre, iar ulterior a folosit mijloace frauduloase - înscrisuri false, pe care le-a predat persoanelor de mai sus - copia sentinţei civile nr. 7756 din 02 septembrie 2008 pronunţată în Dosar nr. 1524/328/2007 al Judecătoriei Turda, din care rezulta în mod mincinos că acţiunea soţilor N. ar fi fost admisă şi, respectiv, copiile chitanţelor din 3 aprilie 2008 şi din 2 septembrie 2008, din care rezulta că „municipiul Turda” ar fi încasat de la N.M. suma de 2.164,2 lei cu titlu de taxă de timbru şi suma de 1.260,46 lei cu titlu de taxă cadastru, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi, respectiv, uz de fals prev. de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Cu privire la învinuirea adusă inculpatei prin actul de sesizare a instanţei, constând şi în întocmirea în fals a înscrisurilor mai sus menţionate - copia sentinţei civile nr. 7756 din 02 septembrie 2008 pronunţată în Dosar nr. 1524/328/2007 al Judecătoriei Turda, din care rezulta, în mod mincinos, că acţiunea soţilor N. ar fi fost admisă şi, respectiv, copiile chitanţelor din 3 aprilie 2008 şi din 2 septembrie 2008, din care rezulta că „municipiul Turda” ar fi încasat de la N.M. suma de 2.164,2 lei cu titlu de taxă de timbru şi suma de 1.260,46 lei cu titlu de taxă cadastru - s-a apreciat că, nu s-a făcut dovada în cauză, că inculpata este autoarea falsurilor.
S-a considerat de către organul de urmărire penală că este posibil ca, copia hotărârii judecătoreşti să fi ajuns probabil la inculpată în perioada în care aceasta a executat stagiul în cadrul cabinetului de avocatură al avocatului R.V., având în vedere că în acest dosar, unul dintre avocaţi a fost numita Ş.D.F., avocat colaborator în cadrul cabinetului de avocatură sus amintit.
Instanţa de fond le-a considerat simple supoziţii, care nu au la bază niciun suport probator, după cum, nu este plauzibil nici raţionamentul că, neintroducând nicio acţiune în justiţie, este clar că inculpata a falsificat copiile celor două chitanţe.
Aşa fiind, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatei F.I. pentru infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. - fapta nefiind comisă de inculpată.
În ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune, s-a constatat că, prin Legea nr. 202/2010 s-a introdus art. 741 C. pen. potrivit căruia, în cazul anumitor infracţiuni, prin care s-a pricinuit o pagubă , printre care şi cea de înşelăciune, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la soluţionarea cauzei în primă instanţă, inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate, iar dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amendă; dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică o sancţiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar.
Având în vedere că inculpata a restituit persoanelor vătămate înşelate, încă din cursul urmăririi penale, toate sumele de bani primite de la aceştia, s-a apreciat că îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 741 C. pen.
Aceasta deoarece, deşi prin decizia nr. 573 din 03 mai 2011 a Curţii Constituţionale, s-a constatat că dispoziţiile art. 741 C. pen. sunt neconstituţionale, în virtutea dispoziţiilor art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), ele trebuie aplicate pentru infracţiunea dedusă judecăţii, considerându-se că există situaţia în care, de la data săvârşirii faptei şi până la soluţionarea definitivă a cauzei, au intervenit mai multe legi penale, şi deci, trebuie aplicată cea mai favorabilă.
S-a apreciat că nu este situaţia tipică a succesiunii mai multor legi, dar, la data comiterii faptei legea penală aplicabilă nu prevedea această dispoziţie privind achitarea prejudiciului; ulterior, pe parcursul judecării cauzei, a fost introdus art. 741 C. pen., deci a fost în vigoare o lege penală ce cuprindea această dispoziţie, iar în prezent, la momentul soluţionării cauzei, este în vigoare o altă lege penală, care iarăşi nu mai prevede această dispoziţie.
Ori, a proceda în mod contrar, ar însemna ca pentru fapte similare comise la aceeaşi dată, dar soluţionate la momente diferite (de exemplu, între momentul introducerii art. 741 C. pen. şi momentul pronunţării deciziei Curţii Constituţionale), să se aplice tratamente juridice diferite, ceea ce ar constitui în mod clar o discriminare.
Pentru aceste motive, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. i)1 C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei F.I. pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune - prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) (fapta din 2008).
În baza art. 741 alin. (2) C. pen. raportat la art. 91 lit. c) C. pen. s-a aplicat inculpatei sancţiunea administrativă a amenzii de 1.000 lei, pentru infracţiunea, mai sus menţionată.
La individualizarea pedepselor au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), iar ca modalitate de executare a pedepsei a fost aleasă suspendarea condiţionată a pedepsei, apreciindu-se că scopul pedepsei poate fi atins şi fără privarea de libertate a inculpatei.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi inculpata F.I.
În motivele de recurs, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a solicitat casarea parţială a sentinţei penale nr. 111 din 3 octombrie 2011, reţinerea cauzei spre rejudecare de către instanţa de recurs şi pronunţarea unei soluţii prin care să se dispună condamnarea inculpatei şi pentru comiterea celor două infracţiuni de fals material în înscrisuri oficiale, în formă unică continuată şi în concurs real cu celelalte infracţiuni, pentru care s-a dispus deja condamnarea, majorarea pedepselor pentru faptele comise, reaprecierea corespunzătoare a dispoziţiilor art. 34 lit. b) C. pen., dispunerea executării pedepsei principale rezultante în modalitatea privării de libertate, aplicarea unei pedepse complementare, constând în interzicerea exercitării profesiei de avocat şi reţinerea art. 11 C. pen. ca temei al soluţiei de încetare parţială a procesului penal.
În dezvoltarea motivelor de recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a învederat următoarele:
1. Modalitatea de executare a pedepsei principale dispusă de instanţă este nelegală, fiind încălcate dispoziţiile art. 81 alin. (2) C. pen. care limitează posibilitatea de aplicare a suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul concursului de infracţiuni la situaţia în care pedeapsa aplicată în urma efectuării cumulului juridic specific nu este mai mare de 2 ani, în cauză rezultanta fiind stabilită la cuantumul de 3 ani.
2. Achitarea parţială a inculpatei de sub învinuirile privind comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 288 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) este neîntemeiată.
Inculpata, aşa cum a rezultat în urma audierilor de părţi vătămate şi martori, coroborate cu înscrisurile depuse la dosar, a fost singura persoană care a realizat acţiunile complexe de inducere în eroare, încheind intuitu personae contractele de asistenţă juridică, purtând discuţii de detaliu cu părţile vătămate cu privire la demersurile juridice pe care se obliga să le realizeze, primind acte şi bani de la părţi, informând părţile cu privire la demersurile efectuate sau prezentând o situaţie nereală la notar după depunerea personală a scriptelor emanând aparent de la cadastru şi predând documentele false părţilor interesate.
Parchetul arată că şi în situaţia în care s-ar accepta ipoteza falsificării documentelor de către un terţ, vinovăţia inculpatei nu poate fi exclusă din perspectiva art. 31 alin. (2) C. pen.
3. Cuantumul pedepselor aplicate inculpatei şi modalitatea de executare a rezultantei sunt neîntemeiate prin orientarea tuturor acestora la minimul special al textelor de incriminare reţinute şi suspendarea executării, evidenţiind o periculozitate concretă mare a faptelor comise de inculpată, prin numărul mare de elemente de natură agravantă – lato sensu (gradul de pericol social al faptelor, persoana inculpatei, urmările activităţii ilicite, nesinceritatea inculpatei).
4. Neaplicarea unei pedepse complementare raportat la comiterea infracţiunii de înşelăciune calificată în convenţii este netemeinică.
5. Este nelegală reţinerea în cauză a dispoziţiilor art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), ca fundament al aplicării soluţiei de încetare a procesului penal corelativ cu aplicarea unei sancţiuni administrative faţă de infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), comisă de inculpată în dauna părţilor vătămate N.M. şi N.A.
Parchetul în motivele scrise apreciază corectă soluţia instanţei sub aspectul dispoziţiei de încetare a procesului penal şi aplicare corelativă a unei sancţiuni cu caracter administrativ, inculpata recuperând integral şi ca urmare a unui act personal prejudiciul pecuniar produs în patrimoniul părţilor vătămate N. – 4.700 lei, în cursul lunii noiembrie 2008.
Inculpata a urmat conduita care la data efectuării plăţii o îndreptăţea la aplicarea art. 741 C. pen. introdus prin Legea nr. 202/2010, lege în vigoare la momentul recuperării prejudiciului, aceasta era îndreptăţită la aplicarea legii active corespunzătoare, dispoziţiile deciziei nr. 573/2011 a Curţii Constituţionale, fiind obligatorii doar din 25 mai 2011.
Reţinerea dispoziţiilor art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) ca fundament al aplicării art. 741 C. pen. este nelegală, fiind consecinţa unui silogism cu premisă eronată. În cauză se impunea reţinerea dispoziţiilor art. 11 C. pen., privind activitatea legii penale în timp, dispoziţiile art. 741 C. pen. fiind aplicabile tuturor situaţiilor născute sub imperiul acestui text şi nu se mai aplică celor realizate după ce acest text a ieşit din vigoare prin declararea sa neconstituţională.
În susţinerea orală a motivelor de recurs, reprezentantul parchetului a renunţat la această critică.
Inculpata, prin recursul declarat, a solicitat casarea hotărârii pronunţate, în sensul dispunerii achitării în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. pentru infracţiunea de fals, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru cea de înşelăciune (faptele din primul rechizitoriu şi al doilea rechizitoriu), în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. pentru uz de fals (prima faptă) şi în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru uz de fals (a doua faptă).
S-a arătat că soluţia de condamnare este nelegală, extrasul de carte funciară nu a fost adus cu bună ştiinţă de către inculpată şi prezentat ca real, deşi era fals, relevantă fiind declaraţia notarului care a învederat că documentaţia a fost întocmită de Ş.B., care după eliberarea certificatului de urbanism i-a predat documentele. În ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune în dauna părţii vătămate Ş.B. a susţinut că nu există la dosar un astfel de contract încheiat între partea vătămată şi inculpată, ca avocat, existând o convenţie de presări servicii încheiat între societatea părţii vătămate şi inculpată.
Inculpata cu partea vătămată T.F.C. a încheiat un contract de asistenţă juridică care a fost îndeplinit în limita obiectului prevăzut în contract. Neîndeplinirea clauzelor contractuale faţă de soţii N. nu poate constitui infracţiunea de înşelăciune în opinia inculpatei. De asemenea, nu există infracţiunea de fals, neexistând probe împotriva inculpatei.
În ceea ce priveşte infracţiunea de uz de fals, aceasta nu poate fi reţinută deoarece inculpata nu a avut cunoştinţă de documentul fals, acest lucru a fost susţinut doar de soţii N.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursurile declarate în cauză prin prisma motivelor invocate şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., consideră fondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi nefondat al inculpatei F.I. pentru următoarele considerente:
Înainte de a proceda la examinarea apărărilor inculpatei F.I., Înalta Curte apreciază ca necesare următoarele consideraţii cu privire la cadrul legal în materia probaţiunii, raportat şi la scopul procesului penal.
Conform art. 1 C. proc. pen. român, scopul procesului penal îl constituie constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, astfel că orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.
Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor şi libertăţilor acesteia, la prevenirea infracţiunilor, precum şi la educarea cetăţenilor în spiritul legii.
Pentru aceasta, procesul penal se desfăşoară atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii, potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege.
În desfăşurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana făptuitorului.
Legea obligă organele de urmărire penală şi instanţele de judecată să aibă rol activ pe întreg cursul procesului penal, să respecte dreptul la apărare garantat de stat învinuitului, inculpatului şi celorlalte părţi, în procesul penal, obligaţie respectată în prezenta cauză (conform speţei Dănilă contra României).
Orice persoană, bucurându-se de prezumţia de nevinovăţie, este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale, printr-o hotărâre penală definitivă, învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi nu este obligat să-şi dovedească nevinovăţia.
Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, principiul prezumţiei de nevinovăţie reclamă, printre altele, ca sarcina probei să revină acuzării şi ca dubiu să fie profitabil inculpatului. Acuzării, îi revine obligaţia de a arăta învinuitului care sunt acuzaţiile cărora le va face obiectul şi a oferi probe suficiente pentru a întemeia o declaraţie de nevinovăţie. Statul este obligat să asigure acuzatului dreptul la apărare (el însuşi sau cu asistenţa unui avocat) şi să-i permită, să interogheze sau să pună să fie audiaţi martorii acuzării. Acest drept, nu implică numai un echilibru între acuzare şi apărare, ci, impune ca audierea martorilor să fie în general în contradictoriu. Elementele de probă trebuie să fie în principiu, produse în faţa acuzatului în audienţă publică şi în vederea dezbaterii în contradictoriu (Plenul Hotărârii nr. 6 din decembrie 1988, cauza Barbera, Messegue Jabordo vs. Spania).
Vinovăţia nu se poate stabili decât în cadrul juridic procesual penal, cu probe, sarcina administrării acestora revenind organului de urmărire penală şi instanţei de judecată.
Probele trebuie să fie concludente şi utile, ceea ce presupune necesitatea de a fi credibile, apte să creeze măcar presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului.
„Dreptul să probeze lipsa de temeinicie” a probelor în acuzare, drept procesual recunoscut de lege acuzatului, nu presupune o contestare ori criticare a probelor de vinovăţie, o interpretare personală a acestor probe, combaterea lor prin exprimarea unor opinii proprii.
Folosind expresia „are dreptul să probeze”, legiuitorul a impus acuzatului, deopotrivă ca şi acuzării, obligaţia de a proba apărările sale, obligaţia de a proba lipsa de temeinicie a probelor în acuzare.
În consecinţă, în aplicarea principiului general înscris în art. 62 C. proc. pen., în cazul în care există probe de vinovăţie, lipsa de temeinice a probelor în acuzare se probează tot cu probe, iar nu prin simpla negare a acestora, prin interpretări proprii, deoarece potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen. – aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată, în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.
Faţă de aceste considerente, rezultate din dispoziţiile legale care reglementează aflarea adevărului în procesul penal numai prin probe, Înalta Curte apreciază, pentru motivele care se vor arăta, insuficiente explicaţiile inculpatei cu privire la „lipsa de temeinicie” a probelor în acuzare.
Inculpatei în cursul judecăţii i s-a respectat dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil prin respectarea principiului egalităţii de arme, promovat de CEDO. Astfel, cu privire la acest principiu, CEDO precizează că „exigenţa egalităţii armelor, în sensul unui echilibru just între părţi, implică obligaţia de a oferi fiecărei părţi o posibilitate rezonabilă de a-şi prezenta cauza, inclusiv probele, în condiţiile care să nu o plaseze într-o situaţie de dezavantaj net în comparaţie cu adversarul său. Obligaţia de a veghea în fiecare caz la respectarea condiţiilor unui proces echitabil revine autorităţilor naţionale” (a se vedea hotărârea nr. 27 din octombrie 1993 Dombo Beheer Bv versus Olanda).
Mai mult, aceeaşi Curte, a statuat obligativitatea comunicării pieselor dosarului, „în măsura în care presupune un proces echitabil şi în contradictorialitate” (hotărârea din 24 februarie 1994 Bendenoun versus Franţa). De asemenea, „respectarea dreptului la un proces echitabil, presupune dreptul de a avea acces la toate dovezile strânse de procuror” (a se vedea hotărârea CEDO Edwards versus Marea Britanie din 16 decembrie 1992).
Prin modalitatea de a realiza cercetarea judecătorească, instanţele au oferit inculpatei ocazia potrivită şi suficientă pentru a-şi valorifica în mod util dreptul la apărare (Vaturi împotriva Franţei - Hotărârea din 13 aprilie 2006, Desterhem împotriva Franţei -Hotărârea din 18 mai 2004) şi a asigurat echilibrul şi egalitatea de arme care trebuie să primeze pe tot parcursul procesului penal între acuzare şi apărare.
Inculpata F.I. şi-a exercitat dreptul de a-şi alege un apărător, la dosar existând delegaţii de apărător ales (atât în faza instanţei de fond, cât şi a celei de recurs), aceştia prezentându-se la termenele de judecată şi efectuând diverse activităţi legate de asigurarea asistenţei juridice.
Inculpata a fost întrebată atât la instanţa de fond, cât şi la cea de recurs dacă doreşte să dea declaraţie, poziţia acesteia fiind consemnată.
Curtea Europeană, arată de asemenea, că prezenţa acuzatului la şedinţa de judecată are o importanţă esenţială pentru o bună soluţionare a cauzei, în sensul că instanţa trebuie si examineze nu numai personalitatea acestuia şi starea sa de spirit la momentul comiteri infracţiunii pentru care este trimis în judecată, ci şi mobilurile activităţi sale infracţionale, iar „asemenea aprecieri au a cântări substanţial în soluţia ce urmează a fi pronunţată; caracterul echitabil al procedurii impune atât prezenţa acuzatului, cât şi a celorlalte părţi vătămate, civile sau responsabile civilmente la instanţă, alături de apărătorii lor (cauza CEDO Kremzow contra Austriei din 21 septembrie 1993).
În faţa instanţelor s-a prezentat inculpata F.I., care a consimţit să dea declaraţie, să propună şi să administreze probe, să depună concluzii scrise, dreptul acesteia la un proces echitabil fiindu-i garantat.
1. Cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., invocat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, în recursul declarat, în sensul greşitei achitări pentru infracţiunea prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen. şi de către inculpata F.I. pentru greşita condamnare pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cât şi pentru infracţiunea de uz de fals.
Cu privire la fapta inculpatei F.I. care în perioada 2006 – 2007, în mod repetat şi în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, prin folosirea de mijloace frauduloase - înscrisuri falsificate - a indus şi menţinut în eroare pe partea vătămată Ş.B., cu ocazia încheierii şi executării mandatului având ca obiect, printre alte activităţi, şi efectuarea formalităţilor de schimbare a categoriei de folosinţă a terenului înscris în CF. Cluj-Napoca, din pădure în păşune, respectiv, a indus în eroare partea vătămată T.F.C., cu ocazia executării contractului de asistenţă juridică în vederea asistării acestuia din urmă în faţa notarului public pentru autentificarea contractului de vânzare-cumpărare a terenului în cauză, redactat tot de către ea, iar prin aceasta cauzând primului un prejudiciu (constând în suma plătită drept onorariu pentru serviciile juridice solicitate), iar celui de al doilea, un prejudiciu de 25.500 euro - preţul plătit pentru terenul pe care, dacă i-ar fi cunoscut adevărata categorie de folosinţă, nu l-ar fi cumpărat aceasta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi în mod corect s-a dispus condamnarea inculpatei, în cauză existând probe certe de vinovăţie.
Inculpata recunoaşte că ea a fost aceea care a adus la biroul notarului public extrasul CF de informare, anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare, însă arată că acesta i-a fost predat împreună cu alte acte de către o angajată a biroului notarial, activitatea sa rezumându-se la transportul actelor de la cartea funciară la biroul notarului, respectiv copia xerox a extrasului CF necesară iniţial pentru programare la notar. Inculpata nu neagă că ea a predat-o notarului, însă arată că anterior îi fusese înmânată de către proprietarul terenului Ş.B.
Susţinerile inculpatei privind nevinovăţia sa sunt infirmate de probele dosarului. Astfel, partea vătămată Ş.B. în declaraţiile sale, în mod constant, a arătat că inculpata i-a dat asigurări că se va ocupa de schimbarea categoriilor de folosinţă a terenului, că inculpata a fost cea care i-a prezentat în toamna anului 2006 un extras de carte funciară, eliberat în 6 iulie 2006, din care rezultă că terenul în cauză are categoria de folosinţă „păşune” şi că tot aceasta s-a ocupat de formalităţile de încheiere a contractului, partea vătămată prezentând notarului doar actul de dobândire iniţială a terenului. „I-am predat inculpatei actul de proprietate asupra terenului şi alte documente cu privire la situaţia terenului. Mi-a spus că va face formalităţile legale şi că va rezolva această problemă. (…) Inculpata a venit şi mi-a prezentat un extras CF din care rezultă că terenul în discuţie este păşune. Nu mi-a mai prezentat alt document în afară de extrasul CF. Toate documentele cu privire la teren erau la inculpată” (f. 78 dosar instanţă apel).
Declaraţia părţii vătămate Ş.B. se coroborează cu cea a martorei C.L., notarul public care a autentificat contractul de vânzare-cumpărare, arătând că inculpata i-a spus că ea a fost cea care s-a ocupat de schimbarea destinaţiei terenurilor, în momentul în care i-a cerut explicaţii privind diferenţa dintre extrasul prezentat de inculpată şi actul de proprietate prezentat de vânzător.
„Inculpata a fost cea care a completat şi semnat cererea de eliberare a extrasului de carte funciară cu privire la imobilul ce urma să facă obiectul contractului. (…) Extrasul de Carte Funciară a fost adus de inculpată, iar vânzătorul şi-a prezentat actul de dobândire al imobilului, respectiv teren categoria de folosinţă „pădure”. Am constatat atunci că, spre deosebire de actul prezentat de vânzător, în extrasul CF, prezentat de inculpată terenul figura ca şi „păşune”. Am întrebat inculpata despre această neconcordanţă şi aceasta mi-a spus că ea s-a ocupat de schimbarea destinaţiei terenului, aspect cunoscut de părţi” (f. 89 dosar instanţă Curtea de Apel).
Partea vătămată T.C. confirmă la rândul său cele învederate de către partea vătămată Ş.B. „inculpata mi-a prezentat în copie un extras de CF din care rezultă că terenul în discuţie era păşune. (…) Vânzătorul a rămas şi el surprins când i-am spus că terenul figurează ca pădure, întrucât o rugase pe inculpată să se ocupe de formalităţile pentru schimbarea categoriei de folosinţă a terenului” (f. 76 dosar instanţă).
Toate aceste declaraţii se coroborează cu actele existente la dosar, respectiv: copia falsificată a cărţii funciare aparţinând CF (f. 11-12, 83-84 d.u.p.), documentaţie cadastrală pentru acţiuni notariale (f. 13-19 dup), certificat de urbanism (din 3 noiembrie 2011), emisă de Primăria municipiului Cluj Napoca (f. 20-21 d.u.p.), copia falsificată a extrasului de CF din 1 februarie 2007 (f. 40, 46 d.u.p.), contract de vânzare-cumpărare autentificat încheiat între Ş.B. şi T.F., încheiere din 2 februarie 2007 al OCPI Cluj, contractul de vânzare-cumpărare autentificat încheiat între T.A. şi Ş.B. (f. 54-56 d.u.p.), copia colii funciare nefalsificat emisă de OCPI Cluj din 9 septembrie 2009 (f. 61-62 d.u.p.).
Astfel, fapta de înşelăciune săvârşită de inculpata F.I. este pe deplin dovedită, susţinerile inculpatei privind nevinovăţia sa, fiind lipsite de suport probator.
În privinţa infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., care ar fi constat în falsificarea copiei colii funciare, respectiv, copiei extrasului de carte funciară al CF Cluj prin schimbarea descrierii categoriei de folosinţă din „pădure” şi „păşune” se constată de către Înalta Curte că, nu s-a dovedit în cauză că aceasta ar fi fost comisă de inculpată.
Deşi parchetul în motivele de recurs apreciază că în mod greşit s-a dispus achitarea inculpatei F.I. pentru această infracţiune, întrucât nu se poate nega existenţa prezumţiilor care conduc la existenţa vinovăţiei inculpatei, Înalta Curte apreciază că în mod corect s-a dispus achitarea inculpatei, întrucât la baza condamnării unei persoane trebuie să stea probe certe de vinovăţie, nu prezumţii sau incertitudini.
Deşi înscrisurile folosite în faţa notarului public au fost false, din nicio probă nu rezultă că falsul ar fi fost executat de către inculpată.
În cauză, în vederea aflării adevărului şi stabilirii vinovăţiei pe baza unor probe certe s-a dispus efectuarea unei expertize grafoscopice, însă acest tip de expertiză nu s-a putut efectua pe un document în copie xerox, motiv pentru care instanţa de fond, considerând insuficiente probele existente la dosar care să conducă la o soluţie de condamnare, a dispus achitarea inculpatei.
Cu privire la faptele inculpatei F.I., care în calitate de avocat în cadrul Baroului Cluj, cu ocazia încheierii şi executării unui contract de asistenţă juridică, a indus în eroare pe numiţii N.M.F. şi N.A., promiţându-le, după ce a încasat suma de 500 lei cu titlu de onorariu şi suma de 2164,2 lei - taxe judiciare, că va introduce acţiuni civile în justiţie pentru intabularea unor imobile şi, în mod repetat, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, i-a menţinut în eroare pe aceştia, cu scopul de a mai încasa diferenţa de onorariu de 500 lei şi 250 lei – taxă de intabulare, arătând acestora în mod mincinos, în luna iulie 2008 că s-a pronunţat o hotărâre judecătorească, iar în septembrie 2008, că a cerut îndreptarea unei erori materiale strecurată în această hotărâre, iar ulterior a folosit mijloace frauduloase - înscrisuri false, pe care le-a predat persoanelor de mai sus – copia sentinţei civile nr. 7756 din 02 septembrie 2008 pronunţată în Dosar nr. 1524/328/2007 al Judecătoriei Turda, din care rezulta în mod mincinos că acţiunea soţilor N. ar fi fost admisă şi, respectiv, copiile chitanţelor din 3 aprilie 2008 şi din 2 septembrie 2008, din care rezulta că „municipiul Turda” ar fi încasat de la N.M. suma de 2164,2 lei cu titlu de taxă de timbru şi suma de 1.260,46 lei cu titlu de taxă cadastru - întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi, respectiv, uz de fals prev. de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Deşi inculpata a susţinut că acţiunile sale nu se pot subscrie infracţiunii de înşelăciune, ci ar reprezenta o neîndeplinire a obligaţiilor contractuale, din modalitatea în care aceasta a acţionat (a indus în eroare partea vătămată, a menţinut în eroare partea vătămată, a folosit mijloace frauduloase – înscrisuri false) actele sale se circumscriu elementului material al laturii obiective a infracţiunii de înşelăciune.
Probele care conduc la stabilirea cu certitudine a vinovăţiei inculpatei F.I. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune constau în: sesizarea formulată de preşedintele Judecătoriei Turda (f. 1-2 Dosar u.p. 376/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj); proces-verbal de verificare a Dosarului nr. 1524/328/2007 al Judecătoriei Turda din care rezultă că sentinţa civilă nr. 7756/2008 este întocmită în fals, cu documentele aferente obţinute din sistemul informatic de evidenţă a dosarelor (f. 18-23 dos. u.p.); hotărâri le colegiului de conducere al Judecătoriei Turda privind compunerea completelor de judecată în perioada din care datează sentinţa civilă falsificată (f. 24-28 dos. u.p.); plângerea părţii vătămate N.M.F. (f. 29-30 dos. u.p.); copia sentinţei civile nr. 7756/2008 a Judecătoriei Turda falsificată (f. 31-32 dos. u.p.); declaraţiile persoanei vătămate N.M.F. (f. 41- 49 dos. u.p. şi 82-83 dos. inst.); proces-verbal de ridicare de documente de la partea vătămată (f. 50-51 dos. u.p.); contractul de asistenţă juridică din 2 aprilie 2008 încheiat între inculpată şi persoana vătămată N.M.F. (f. 52-53 dos. u.p.); bileţelul de culoare roz pe care inculpata a calculat valoarea taxelor (f. 55 dos. u.p.); chitanţele de încasare a onorariului avocaţial (f. 56 dos. u.p.); împuternicirea avocaţială din 02 aprilie 2008 (f. 77 dos. u.p.); copia declaraţiei olografe a inculpatei din 04 noiembrie 2008, prin care se obligă să restituie persoanei vătămate suma de 4.424,66 lei (f. 78 dos. u.p.); proces-verbal de ridicare de înscrisuri (f. 79-80 dos. u.p.); coperta dosarului deschis de inculpată pentru intabularea casei persoanei vătămate şi documentele aferente (f. 84-95 dos. u.p.); coperta dosarului pe care inculpata a notat ca termen maxim pentru îndreptarea erorii materiale data de 10 decembrie 2008 (f. 96-97 dos. u.p.); copia chitanţelor false din 3 aprilie 2008 şi din 2 septembrie 2008, din care rezultă că N.M.F. ar fi plătit suma de 2.164,2 lei cu titlu de taxe de timbru în data de 03 aprilie 2008, respectiv suma de 1.260,46 lei cu titlu de taxă cadastru în data de 02 septembrie 2008 (f. 98-99 dos. u.p.); declaraţiile martorilor: N.A. (f. 100-101, 103-105, 177 dos. u.p. şi 79-81 dos. inst.); C.C. (106-107 dos. u.p. şi 100-101 dos. inst.); M.R. (f. 109-110 dos. u.p. şi 91 dos. inst.); R.S. (f.162-164 dos. u.p. şi 102-103 dos. inst.); copii ale documentelor care provin din Dosarul nr. 1524/328/2007 existent în arhiva Judecătoriei Turda (f. 112-133 dos. u.p.); declaraţiile inculpatei F.I. (f. 134-136, 141-148, 151-156, 183 dos. u.p. şi 56-60 dos. inst.); copia registrului de contracte de asistenţă juridică a inculpatei pe anul 2008 (f. 157-158 dos. u.p.); copia mesajului electronic şi a documentelor ataşate trimise de numita N.A. către numita R.S. în data de 28 octombrie 2008 (f. 166-171 dos. u.p.); copia dovezilor mesajelor electronice şi a documentelor ataşate trimise de numita N.A. către numiţii R.S. şi N.M.F. în data de 28 octombrie 2008 (f. 178-181 dos. u.p.).
Apărările inculpatei sunt contrazise de probele existente la dosar. Deşi inculpatei i-au fost remise sume de bani pentru achitarea timbrelor judiciare în vederea introducerii unei acţiuni în justiţie, aceasta cunoscând că nu a formulat nicio acţiune, tocmai pentru a justifica însuşirea şi folosirea sumelor de bani primite de la N.M. şi pentru a-l menţine în eroare cu privire la îndeplinirea obligaţiilor ce-i reveneau în virtutea contractului de asistenţă juridică i-a predat înscrisurile falsificate.
La insistenţele părţii vătămate cu privire la modul în care inculpata şi-a onorat obligaţiile contractuale, într-o primă fază a căutat diverse explicaţii, după care a predat acestora o hotărâre judecătorească falsă. Relevante sunt în acest sens declaraţiile părţii vătămate N. „Înainte de a primi hotărârea mi-am pus semne de întrebare în legătură cu introducerea acţiunii de către inculpată pentru că vedeam că mă tot amână, tot amână înmânarea hotărârii, am luat legătura cu o cunoştinţă care lucrează la judecătorie” (declaraţie N.A. f. 79 dos. instanţă). „Am tot insistat la inculpată să ne comunice hotărârea, aceasta ne-a amânat de mai multe ori cu diferite motivaţii” (declaraţie N.M. f.82-83).
Toate aceste acţiuni ale inculpatei dovedesc intenţia acesteia de a înşela părţile vătămate, care după ce a încasat onorariul pentru un act pe care trebuia să-l îndeplinească a menţinut părţile vătămate în eroare, folosindu-se de înscrisuri false.
Explicaţiile inculpatei cu privire la menţiunile de pe coperta dosarului în care ţinea documentele depuse de părţile vătămate, care în opinia acesteia nu duc la dovedirea vinovăţiei sale „proces-verbal îndreptare de eroare, T: max. 10 decembrie 2008” sunt lipsite de suport probator, iar existenţa acestor menţiuni, nu face altceva decât să dovedească vinovăţia inculpatei, precum şi o stare de fapt asupra căreia nu pot plana dubii.
De altfel, inculpata se contrazice şi în explicaţiile pe care le dă, în sensul că a arătat că nu a introdus acţiunea civilă în justiţie deoarece partea vătămată nu i-a predat documentele necesare, pentru ca ulterior să-i predea acesteia o hotărâre judecătorească falsă, deşi susţine că nu a formulat o acţiune în instanţă.
Din nicio probă a dosarului nu rezultă că soţii N. ar fi avut vreun interes să redacteze o hotărâre judecătorească falsă şi cu atât mai puţin, să întocmească chitanţe false, în condiţiile în care au plătit în mod legal, pe baza unui contract de asistenţă juridică un onorariu inculpatei pentru a se ocupa de intabularea suprafeţei de teren.
În mod corect a reţinut instanţa de fond că întocmirea în fals a înscrisurilor, respectiv a copiei sentinţei civile nr. 7756 din 2 septembrie 2008 din care rezultă că „municipiul Turda” ar fi încasat de la N.M. suma de 2.164,2 lei cu titlu de taxă de timbru şi suma de 1.260,46 lei cu titlu de taxă cadastru - nu a fost făcută de către inculpată, neexistând nicio probă directă în acest sens, susţinerile reprezentantului parchetului bazându-se doar pe simple supoziţii.
Din materialul probator existent la dosar, rezultă că declaraţiile inculpatei F.I. cu privire la nevinovăţia sa sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune sunt nesincere, nu se coroborează cu vreun alt mijloc de probă, caz în care vor rămâne fără valoare sub aspectul aflării adevărului.
Potrivit art. 69 C. proc. pen., declaraţiile inculpatului făcute în cursul procesului penal, pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în speţă. Din analiza textului de lege se desprind mai multe concluzii: în primul rând declaraţiile inculpatului trebuie să se coroboreze cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Ca atare, nu se cere coroborarea acestora cu proba în întregul ei, ci, doar cu, anumite fapte sau împrejurări ce se pot desprinde din analiza acesteia; în al doilea rând, se cere ca verificarea susţinerilor inculpatului să se facă în raport de ansamblul probelor existente în cauză. Cu alte cuvinte, acele fapte şi împrejurări să se regăsească în cea mai mare parte din probe, să aibă un caracter de repetabilitate.
Chiar şi în acest context, instanţa are facultatea, iar nu obligaţia de a reţine declaraţiile inculpatului, câta vreme legiuitorul a folosit sintagma „declaraţiile pot servi”, iar nu „servesc”, doar această ultimă expresie fiind cea care imprimă un caracter imperativ.
Aşadar, declaraţiile de nerecunoaştere ale inculpatei sunt simple afirmaţii, care au ca scop doar disculparea acesteia de consecinţele penale ale faptelor, fiind făcute vădit pro cauza, motiv pentru care Înalta Curte le va aprecia ca atare.
Simpla afirmaţia a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpată, respectiv negarea realităţii evidente, nu poate influenţa convingerea bazată pe probe certe.
Faptul că în cauză se impune înlăturarea declaraţiilor inculpatei ca nesincere şi neluarea acestora în considerare ca probe, nu poate reprezenta o încălcare a prezumţiei de nevinovăţie şi nici a principiului egalităţii armelor în faţa instanţei desprins din conţinutul tratatelor internaţionale, privind drepturile omului pe care România le-a ratificat, şi de aplicare a dispoziţiilor art. 69 C. proc. pen., în conformitate cu care declaraţiile inculpaţilor făcute în cursul procesului penale pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care se coroborează cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probator existent în cauză.
Astfel, vinovăţia inculpatei rezultă din probe certe de vinovăţie, fiind exclusă posibilitatea achitării inculpatei pentru infracţiunea de înşelăciune.
De asemenea, în cauză, neexistând probe certe cu privire la vinovăţia inculpatei în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri oficiale, Înalta Curte apreciază că nu se poate dispune condamnarea inculpatei pentru această infracţiune.
Cu privire la solicitarea inculpatei F.I. de a se dispune achitarea sa pentru infracţiunea de uz de fals în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. (prima faptă) şi art. 10 lit. a) (a doua faptă), Înalta Curte o consideră nefondată.
Din probele administrate, atât în faza de urmărire penală, cât şi de cercetare judecătorească, rezultă că inculpata F.I., în calitate de avocat a folosit în mod repetat, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, înscrisuri oficiale – copia colii funciare, copia extrasului de CF al CF Cluj, cunoscând că sunt false – înscrisuri pe care le-a prezentat vânzătorului Ş.B. şi notarului public C.L., în vederea producerii unei consecinţe juridice – vânzarea şi, respectiv cumpărarea terenului înscris în aceste documente. Atâta timp cât inculpata a avut acces la toate actele care vizau tranzacţia şi s-a ocupat de formalităţile pentru schimbarea categoriei de folosinţă a terenului, oferind şi explicaţii în legătură cu neconcordanţele dintre actele prezentate notarului, este exclusă posibilitatea achitării inculpatei. Mai mult, temeiul achitării invocat de către inculpată nu este incident în cauză (art. 10 lit. b) C. proc. pen.).
De asemenea, nu se poate reţine faptul că fapta constând în folosirea înscrisurilor false - copia sentinţei civile nr. 7756 din 2 septembrie 2008, copiile chitanţelor din 3 aprilie 2008 şi din 2 septembrie 2008 - de către inculpată în scopul inducerii în eroare a părţilor vătămate N.M. şi N.A., nu există. Din declaraţiile părţilor vătămate N. rezultă că inculpata a fost cea care le-a predat înscrisurile false, fiind exclusă posibilitatea ca hotărârea şi chitanţele să fie înmânate de alte persoane, aşa încât nu există dubii cu privire la această faptă.
Solicitarea inculpatei de schimbare a temeiului achitării pentru infracţiunea de fals în înscrisuri oficiale din art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. în art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. este nefondat.
În cauză nu se poate vorbi de o faptă care nu este prevăzută de legea penală. Falsul în înscrisuri oficiale este o faptă penală prevăzută de art. 288 C. pen. Faptul că în speţă nu există probe care să conducă la vinovăţia inculpatei cu privire la falsificarea unor înscrisuri oficiale nu poate conduce la concluzia că fapta nu este prevăzută de legea penală, în mod corect, instanţa de fond a apreciat că fapta nu a fost săvârşită de inculpată.
2. Cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. invocat de către parchet, în sensul aplicării unei pedepse privative de libertate, aplicarea pedepsei complementare prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen. şi stabilirea greşită a modalităţii de executare a pedepsei (suspendarea condiţionată) raportat la cuantumul pedepsei aplicate.
Înalta Curte apreciază fondat recursul parchetului întemeiat pe acest caz de casare, în sensul că modalitatea de executare a pedepsei principale dispusă de instanţa de fond este nelegală, fiind încălcate dispoziţiile art. 81 alin. (2) C. pen., care limitează posibilitatea de aplicare a suspendării condiţionate a executării pedepsei, în cazul concursului de infracţiuni, la situaţia în care pedeapsa aplicată în urma efectuării cumulului juridic specific nu este mai mare de 2 ani, în cauză rezultanta fiind stabilită la cuantumul de 3 ani.
Raportat la gradul de pericol social al faptei săvârşite, la împrejurările comiterii acesteia, la persoana inculpatei, Înalta Curte apreciază judicios stabilit cuantumul pedepsei la 3 ani închisoare, însă apreciază că scopul pedepsei poate fi atins prin suspendarea pedepsei sub supraveghere.
Solicitarea parchetului de a aplica în cauză o pedeapsă privativă de libertate o apreciază nefondată, în raport de scopul pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen.
Aplicarea unor pedepse al căror cuantum este orientat spre minimul special prevăzut de lege se justifică prin faptul că rolul prioritar al pedepsei este acţiunea de prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni, nu acela al represiunii, deoarece numai acţiunea de prevenire poate avea efecte benefice în ce priveşte adoptarea conduitelor destinatarilor legii penale, în dezvoltarea conştiinţei juridice şi morale a membrilor societăţii şi numai dacă obiectiv, atingerea adusă valorilor sociale ocrotite de norma penală ar putea să se repete trebuie utilizată constrângerea.
Necesitatea aplicării unei pedepse şi evaluarea cuantumului acesteia trebuie să se înfăptuiască sub semnul fermităţii care, în acest domeniu, nu însemnă aplicarea unei pedepse severe ori executarea acesteia în regim privativ de libertate, ci a unui tratament penal corespunzător, adecvat pericolului social al faptei şi persoanei făptuitorului, apt să-şi realizeze cu maximă eficienţă finalitatea educativ-preventivă.
Din economia textului art. 52 alin. (1) C. pen., în care se arată că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului rezultă că funcţia constrângerii nu este o funcţie a pedepselor, deoarece examenul realist al conţinutului pedepsei nu justifică încadrarea constrângerii printre funcţiile pedepsei, măsura de constrângere, în sensul acestui text, indică esenţa pedepsei, însuşirile sale, iar nu unul din mijloacele prin care se realizează scopul ei, întrucât constrângerea, ca esenţă a pedepsei este însăşi pedeapsa.
Primul scop al oricărei pedepse este prevenţia specială, adică pedeapsa trebuie să-l împiedice pe condamnat de a săvârşi din nou o infracţiune; la realizarea acestui scop pedeapsa contribuie prin mijlocirea ambelor sale funcţii: reeducarea şi intimidarea.
Intimidarea îşi produce efectele imediat, cât există şi durează teama de pedeapsă, în timp ce reeducarea îşi produce rezultatul în timp, după ce făptuitorul a fost supus unui anumit tratament, efectul preventiv fiind rezultatul unor modificări intervenite în conştiinţa subiectului şi are un caracter relativ statornic, durabil.
Funcţia de reeducare se realizează încă din momentul condamnării, moment în care făptuitorul luând cunoştinţă de constrângerea la care va fi supus ca o consecinţă a infracţiunii, înţelege semnificaţia exigenţelor sociale şi necesitatea de a respecta normele de conduită în societate, de a avea o comportare onestă şi disciplinată.
Această funcţie de reeducare se exercită îndeosebi pe parcursul executării pedepselor, precum şi în cazul suspendării sub supraveghere a executării acesteia, are în esenţă acelaşi rol şi aceeaşi funcţie, deoarece persoana căreia i-a fost aplicată se află în situaţia în care conştientizează natura şi rolul acestor sancţiuni menite să-i influenţeze pozitiv conştiinţa, caracterul şi deprinderile, să-l determine a respecta din convingere exigenţele vieţii în societate, fără a intra în conflict cu ceilalţi oameni sau cu societatea însăşi.
Cu privire la neaplicarea de către instanţa de fond a unei pedepse complementare, raportat la infracţiunea de înşelăciune calificată în convenţii, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs al parchetului este fondat.
Deşi raportat la prevederile art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., aplicarea unei pedepse complementare nu este obligatorie, ea este atât posibilă, cât şi necesară prin prisma art. 65 alin. (1) C. pen.
Pericolul social al infracţiunilor de înşelăciune şi uz de fals pentru care inculpata a fost găsită vinovată este ridicat.
Calitatea în virtutea căreia inculpata a realizat inducerea în eroare, aceea de avocat în Baroul Cluj, a fost unul din elementele determinante în relaţia acesteia cu părţile vătămate.
Este neîndoios că bunul simţ comun ghidează orice cetăţean responsabil să se adapteze unui sfătuitor judiciar ori de câte ori doreşte realizarea sau protecţia legală a unui drept, încrederea clientelei în serviciile avocaţiale bazându-se, în condiţiile caracterului extrem concurenţial al acestei „branşe”, nu doar pe cunoştinţele presupus extinse şi temeinice ale avocatului angajat, dar şi pe buna credinţă a acestuia, părţile apelând în numeroase cazuri la o reprezentare deplină de către avocat cu credinţa sau speranţa că astfel problemele legale vor fi rezolvate optim de către o persoană calificată.
Or, cum inculpata a înşelat repetat (se are în vedere şi infracţiunea pentru care s-a dispus încetarea procesului penal) încrederea părţilor, încălcând dispoziţiile Codului penal dar şi pe cele ale art. 40-48 ale Legii nr. 51/1995 şi prevederile privind exerciţiul profesiei sale, din Codul deontologic al avocaţilor din Uniunea Europeană, adoptat ca atare şi de Uniunea Naţională a Barourilor din România prin decizia nr. 1486/2007 a Comisiei Permanente, ea a lezat în acest fel şi prestigiul de care ar trebui să se bucure membrii Barourilor din România, ceea ce trebuie să se reflecte în plan penal printr-o pedeapsă complementară, constând în interzicerea pe o durată de 2 ani a dreptului de a desfăşura activitatea de avocat, de care s-a folosit pentru comiterea infracţiunilor de înşelăciune din dosar, conform art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen.
Constatând a nu fi incidente în cauză alte motive de recurs care să iau în considerare din oficiu, conform art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva sentinţei penale nr. 111/ D din 3 octombrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Va casa, în parte, sentinţa penală numai în ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei principale şi neaplicarea pedepsei complementare şi, rejudecând în aceste limite:
În baza art. 861 şi art. 862 C. pen. va dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani pe o durată de 5 ani, care reprezintă termen de încercare pentru inculpată şi se socoteşte de la data rămânerii definitive a hotărârii.
În baza art. 863 C. pen. pe durata termenului de încercare inculpata se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.
Conform art. 359 C. proc. pen. va atrage atenţia inculpatei asupra disp. art. 864 C. pen.
Va face aplicarea art. 71, art. 64 lit. c) C. pen. şi i se va interzice inculpatei dreptul de a exercita profesia de avocat pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
Conform art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata termenului de încercare se va suspenda executarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. a teza a II-a lit. b) şi c) C. pen.
Constatând dovedită vinovăţia inculpatei F.I. pentru infracţiunile de înşelăciune şi uz de fals aşa cum s-a arătat în considerentele prezentei hotărâri, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata F.I. împotriva deciziei penale nr. 111/ D din 3 octombrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva sentinţei penale nr. 111/ D din 3 octombrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Casează în parte sentinţa penală nr. 111/ D din 3 octombrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei principale şi neaplicarea pedepsei complementare şi, rejudecând în aceste limite:
În baza art. 861 şi art. 862 C. pen. dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani pe o durată de 5 ani, care reprezintă termen de încercare pentru inculpată şi se socoteşte de la data rămânerii definitive a hotărârii.
În baza art. 863 C. pen. pe durata termenului de încercare inculpata se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.
Conform art. 359 C. proc. pen. atrage atenţia inculpatei asupra disp. art. 864 C. pen.
Face aplicarea art. 71, art. 64 lit. c) C. pen., interzicându-i inculpatei dreptul de a exercita profesia de avocat pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
Conform art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata termenului de încercare se suspendă executarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. a teza II lit. b) şi c) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata F.I. împotriva sentinţei penale nr. 111/ D din 3 octombrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Obligă recurenta inculpată F.I. la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 633/2012. Penal. Extrădare pasivă (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 622/2012. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
