ICCJ. Decizia nr. 764/2012. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 764/2012
Dosar nr. 5907/85/2010
Şedinţa publică din 15 martie 2012
Deliberând asupra recursului de faţă, pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei constată următoarele:
1. Tribunalul Sibiu, secţia penală, prin sentinţa penală nr. 141 din 20 iulie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 5907/85/2010 a condamnat pe inculpatul F.L. la 7 ani închisoare pentru infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe durata executării pedepsei închisorii.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă reţinerea din 15 noiembrie 2010.
A fost obligat inculpatul să plătească părţii civile F.I.A. suma de 5.910 RON despăgubiri şi 60.000 RON daune morale.
A fost obligat inculpatul să plătească 401 RON Serviciului de Ambulanţă Judeţean Sibiu, plus dobânzi şi penalităţi de întârziere.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în baza de date a S.N.D.G.J., la data rămânerii definitive a sentinţei susmenţionate.
A fost obligat inculpat la plata sumei de 2.000 RON cheltuieli judiciare statului şi la plata sumei de 1.500 RON cheltuieli judiciare părţii civile F.I.A.
Instanţa a fost sesizată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu din 15 decembrie 2010 consecutiv căruia, potrivit art. 300 C. proc. pen., s-a şi învestit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului F.L. pentru săvârşirea infracţiunii de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen., constând în esenţă în aceea că la data de 14 noiembrie 2010 a lovit cu pumnul în faţă pe numitul F.I.A., iar în cădere, acesta s-a lovit cu capul de asfalt, leziunile suferite cauzându-i decesul în dimineaţa zilei următoare.
Hotărând soluţia în fond a cauzei penale prin condamnare în conformitate cu dispoziţiile art. 345 alin. (2) C. proc. pen., după efectuarea cercetării judecătoreşti în condiţiile art. 288 - art. 291 C. proc. pen. în cursul căreia au fost administrate probele strânse la urmărirea penală - instanţa fondului a examinat şi apreciat materialul probator, confirmând existenţa faptei deduse judecăţii şi vinovăţia penală a autorului acesteia, sens în care a reţinut următoarele:
Inculpatul se deplasa împreună cu martorul N.I. în seara de 14 noiembrie 2010, în jurul orei 2100, prin centrul localităţii S. cu intenţia de a merge spre casă. În dreptul şcolii s-au întâlnit cu victima F.I.A. care era băut. După spusele celor doi, acesta s-a manifestat agresiv verbal şi fizic.
În aceste împrejurări inculpatul a lovit victima cu pumnul în faţă, ceea ce a determinat căderea acesteia pe asfalt, lovindu-se la cap. După aceasta cei doi au scos victima din carosabil şi au părăsit locul faptei pentru că fuseseră văzuţi de martorul M.G.C., agent la Postul de Poliţie din localitate.
În decursul nopţii starea victimei s-a agravat încetând din viaţă în jurul orei 430 a dimineţii următoare.
Din raportul de autopsie reiese că moartea victimei a fost violentă, datorându-se comei consecutive unui hematom extradural masiv, cu efect compresiv, în cadrul unui traumatism cranio cerebral cu fracturi de boltă şi bază craniană.
În ceea ce priveşte mecanismul producerii leziunilor s-a stabilit că s-au putut produce prin lovire cu corpuri contondente, urmată de cădere pe un plan dur, neregulat.
Din punct de vedere medico-legal s-a concluzionat că între evenimentul traumatic suferit în noaptea de 14 din 15 noiembrie 2010 şi decesul victimei există legătură de cauzalitate.
Starea de fapt astfel cum a fost arătată a fost dovedită cu recunoaşterea inculpatului din timpul urmăririi penale, coroborată cu declaraţia martorului N.I., martor ocular, cu declaraţiile martorilor M.G.C., I.P., M.I.M. şi C.D. precum şi cu concluziile raportului de expertiză medico-legală.
Aserţiunile din apărare prin care s-a încercat a se acredita ideea că victima mai fusese anterior lovită de alte persoane nu au nici un fel de suport probator, rămânând la nivelul unor simple afirmaţii.
În consecinţă, fapta inculpatului aşa cum a fost săvârşită constituie infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen., pentru care urmează a fi condamnat.
La individualizarea pedepsei s-au avut în vedere criteriile înscrise în art. 72 C. pen. şi s-a ţinut cont şi de prevederile art. 52 C. pen. privind scopul pedepsei.
Astfel, inculpatul este tânăr, nu are antecedente penale, a fost sincer în timpul urmăririi penale, dar s-a ţinut cont că a comis o infracţiune gravă prin natura şi consecinţele ei, precum şi de împrejurarea că a avut o reacţie disproporţionată în raport cu atitudinea victimei pretins violentă, dar împrejurare nedovedită pe deplin.
Faţă de toate acestea a fost condamnat la 7 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea, pe parcursul executării închisorii, a drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., în integralitatea lor, faţă de natura infracţiunii comise, fiind nedemn să-şi exercite dreptul de a alege.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă reţinerea din 15 noiembrie 2010.
Cu privire la acţiunea civilă.
Tatăl victimei, F.I. s-a constituit parte civilă cu suma de 5.000 RON cheltuieli de înmormântare, 3.500 RON cheltuieli cu parastasele ulterioare, 3.000 RON aranjarea mormântului şi 60.000 RON daune morale.
Având în vedere şi prevederile art. 14 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ. cererea este întemeiată în parte. Din depoziţia martorei E.E. reiese că la masa de pomenire după înmormântare s-au făcut cheltuieli în sumă de 3410 RON (1.900 RON alimente, 500 RON bucătăreasa, 560 RON pâinea, sucul, cozonacul, colacii şi apa minerală, iar 450 RON sala).
S-a considerat întemeiată şi cererea pentru cheltuielile cu parastasele ulterioare datorită obiceiurilor locului, respectiv 3.500 RON.
În total, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 5.910 RON cu titlu de despăgubiri.
S-au mai acordat şi daunele morale în cuantumul solicitat, fiind mai presus de orice îndoială că partea civilă a suferit o traumă psihică prin moartea violentă a fiului.
Inculpatul a mai fost obligat să plătească şi 401 RON cu titlu de despăgubiri Serviciului de Ambulanţă Judeţean Sibiu, plus dobânzi şi penalităţi de întârziere.
Conform art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în baza de date a S.N.D.G.J., la data rămânerii definitive a sentinţei.
2. Împotriva hotărârii amintite a declarat în termen legal apel inculpatul, solicitând desfiinţarea hotărârii şi reducerea pedepsei aplicată, precum şi schimbarea modalităţii de executare a pedepsei.
În dezvoltarea motivelor de apel s-a susţinut că în mod netemeinic instanţa nu a ţinut cont de circumstanţa atenuantă a provocării prev. de art. 73 lit. b) C. pen., având în vedere starea de ebrietate avansată a victimei şi atitudinea agresivă a acesteia.
De asemenea s-a solicitat să se aibă în vedere şi circumstanţele atenuante personale prev. de art. 74 alin. (1) lit. a), b), c) C. pen., având în vedere atitudinea sinceră pe care a inculpatul a avut-o, vârsta tânără a acestuia, faptul că nu are antecedente penale, lucrează în agricultură, are alături de el familia care îl sprijină, iar în considerarea acestor argumente să se aprecieze că scopul pedepsei poate fi atins fără executarea ei şi, în consecinţă, să se dispună suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Deliberând asupra apelului prin prisma motivelor invocate, şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 371 C. proc. pen. Curtea a reţinut următoarele:
Instanţa de fond a reţinut în mod corect starea de fapt.
Din probele administrate în faza de urmărire penală şi în faţa instanţei rezultă fără dubiu că în data de 14 noiembrie 2010 inculpatul a aplicat victimei F.I.A. o lovitură de o intensitate ridicată cu pumnul în zona feţei determinând dezechilibrarea şi căderea acestuia. În urma impactului cu planul dur al carosabilului victima a suferit un traumatism cranio-cerebral care a condus la decesul ei.
Inculpatul nu a contestat în esenţă starea de fapt reţinută în actul de trimitere în judecată însă a susţinut că, deşi s-a reţinut că agresiunea sa a fost urmare a conduitei victimei care l-a ameninţat şi a încercat să îl lovească, în mod nelegal nu s-a reţinut şi incidenţa stării de provocare.
Aceste susţineri ale inculpatului se consideră neîntemeiate.
Este necontestat în cauză că victima se afla la momentul agresării sale într-o stare avansată de ebrietate. Din cuprinsul raportului de constatare medico-legală rezultă că victima avea o alcoolemie de 1,45 grame la mie, iar această stare de ebrietate este confirmată şi de către inculpat care în faza de urmărire penală a declarat: „Când s-a apropiat de noi ne-am dat seama că F.I.A. este într-o stare avansată de ebrietate pentru că a început să ne adreseze injurii şi a venit cu repeziciune spre noi, hotărât să ne lovească. A dat cu pumnul spre mine însă m-am ferit şi l-am lovit o singură dată cu pumnul în zona feţei, lovitură în urma căreia a căzut la pământ”.
Faptul că victima i-ar fi insultat pe inculpat şi pe numitul N.I. şi ar fi încercat să-i lovească fără nici nu motiv este susţinut în parte de numitul N.I. „(...) a început să ne adreseze injurii şi a venit hotărât în direcţia noastră ca să sară la noi şi să ne lovească. În momentul în care s-a apropiat de noi l-a lovit pe F.I.A. în faţă (...)”; „(...) s-a legat de noi şi a intenţionat să ne lovească. Inculpatul l-a împins în umăr, cerându-i să ne dea pace”.
Potrivit dispoziţiilor C. pen.:
„Art. 73 - Circumstanţe atenuante
Următoarele împrejurări constituie circumstanţe atenuante:
(...)
b) săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă”.
Pentru a putea invoca starea de provocare este necesar ca inculpatul să se afle într-o stare de puternică tulburare sau emoţie determinată de conduita părţii vătămate. În consecinţă, sigură, conduita părţii vătămate nu este suficientă pentru a exista starea de provocare fiind necesar ca aceasta să fie aptă să determine o tulburare ori o emoţie puternică. În condiţiile în care partea vătămată se afla în stare avansată de ebrietate atitudinea acestuia - de a adresa injurii şi de a încerca să îl lovească pe inculpat - chiar reală dacă ar fi nu poate fi apreciată în mod obiectiv ca provocatoare nefiind aptă să conducă la o tulburare ori emoţie puternică.
În consecinţă, în mod corect instanţa de fond a reţinut că nu poate fi reţinută în cauză scuza provocării.
În ceea ce priveşte solicitarea inculpatului de a fi reţinute în favoarea sa circumstanţe atenuante facultative aceasta este întemeiată.
Din actele existente la dosar rezultă că inculpatul nu a mai fost anterior confruntat cu legea penală. Distinct de lipsa antecedentelor penale Curtea a arătat că în cauză au fost produse probe din care rezultă că inculpatul este cunoscut în comunitate ca o persoană cu o conduită corespunzătoare şi bine integrat social incidentul în cauză fiind caracterizat ca un accident în viaţa acestuia, membrii comunităţii caracterizându-l ca fiind o persoană liniştită, respectuoasă, de încredere, care a sărit în ajutor pentru a salva din incendiu bunurile unui vecin.
Faţă de acestea, Curtea a reţinut ca justificată aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 74 lit. a) C. pen. cu consecinţa reducerii pedepsei sub minimul special.
În aceste condiţii, ţinând seama şi de celelalte criterii de individualizare a pedepsei, prev. de art. 72 C. pen., Curtea a aplicat inculpatului o pedeapsă de 3 ani închisoare.
Curtea nu a împărtăşit însă susţinerea inculpatului în sensul că în cauză este suficientă aplicarea unei pedepse cu suspendarea condiţionată a executării ei, ori cu suspendare sub supraveghere.
Consecinţa deosebit de gravă produsă ca urmare a conduitei violente a inculpatului - decesul victimei - impune aplicarea unei pedepse cu executare efectivă. Pedeapsa aplicată trebuie să fie proporţională gravităţii faptei săvârşite şi să fie aptă să îndeplinească nu numai funcţia coercitivă şi educativă, ci şi pe cea de exemplaritate. Nu trebuie neglijat în apreciere asupra individualizării modalităţii de executare a pedepsei faptul că praeterintenţia are în conţinut un element intenţional care se impune a fi sancţionat corespunzător.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei nu au fost formulate critici, iar la analiza din oficiu a hotărârii nu au fost decelate elemente de nelegalitate care să impună desfiinţarea hotărârii primei instanţe.
În consecinţă, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, prin decizia penală nr. 116/A din 15 septembrie 2011 a admis apelul declarat de inculpatul F.L. împotriva sentinţei penale nr. 141 din 20 iulie 2010 a Tribunalului Sibiu, a desfiinţat sentinţa penală atacată numai sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate pe care, prin reţinerea dispoziţiilor art. 74 lit. a) - 76 C. pen. a stabilit-o la 3 ani închisoare. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
3. Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, inculpatul şi partea civilă F.I.
Recurentul inculpat a invocat cazul de casare prevăzut în art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. solicitând Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie reindividualizarea judiciară a pedepsei, în sensul reducerii cuantumului acesteia şi schimbarea modalităţii de executare, în sensul dispunerii suspendării sub supraveghere.
Reiterând criticile avansate în apel, inculpatul a învederat că în cauză se impune reţinerea circumstanţei atenuante legale a scuzei provocării, art. 73 lit. b) C. pen., având în vedere starea de ebrietate avansată a victimei şi atitudinea agresivă a acesteia, precum şi faptul că a aplicat o singură lovitură în zona feţei, ce a determinat dezechilibrarea victimei şi căderea pe asfalt.
În sprijinul individualizării judiciare a pedepsei aplicate se invocă circumstanţele personale favorabile, lipsa antecedentelor penale, vârsta tânără, o familie organizată.
Recurenta parte civilă F.I. a adus ample critici deciziei instanţei de prim control judiciar, solicitând casarea acesteia şi menţinerea soluţiei instanţei fondului.
În cuprinsul motivelor scrise de recurs, recurenta parte civilă redă situaţia de fapt, nuanţând cu privire la anumite aspecte, care în opinia sa, ar evidenţia faptul că inculpatul ar fi aplicat victimei mai multe lovituri, iar reţinerea de circumstanţe atenuante judiciare de către instanţa de apel este nejustificată, în raport cu criteriile de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen.
Din această perspectivă se susţine că circumstanţele atenuante facultativ reţinute, în favoarea inculpatului nu au nicio legătură cu realitatea, neţinând seama de gravitatea faptei săvârşite, cu valoare socială fundamentală adusă dreptului la viaţă.
Astfel, în opinia apărării, indiferent de comportamentul inculpatului anterior săvârşirii faptei, de aspecte ce ţin de atitudinea civică nuanţată de inculpat, circumstanţele reale ale cauzei nu justifică reducerea pedepsei sub minimul ei special, cu atât mai mult cu cât argumentul vizând stăruinţa inculpatului în a înlătura rezultatul infracţiunii nu este real. Se arată, în acest sens că, în fapt, inculpatul a abandonat victima fugind de la locul incidentului, iar comportarea acestuia în faţa organelor judiciare a fost una sfidătoare refuzând să dea declaraţie în faţa judecătorului.
În drept, recurenta parte civilă a invocat prevederile art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.
Examinând decizia atacată în baza actelor şi lucrărilor de la dosarul cauzei, a actelor în circumstanţiere depuse de recurentul inculpat, prin prisma motivelor de recurs invocate de inculpat şi partea civilă, dar şi din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3859alin. (2), (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată:
Starea de fapt, reţinută de ambele instanţe este pe deplin conturată de materialul probator administrat în cauză, din analiza şi coroborarea acestuia rezultând modalitatea concretă în care a acţionat inculpatul.
Astfel, a reieşit fără dubiu că în data de 14 noiembrie 2010, inculpatul a aplicat victimei F.I.A. o lovitură de intensitate ridicată cu pumnul în zona feţei determinând dezechilibrarea şi căderea acestuia, în urma impactului cu carosabilul, victima suferind un traumatism cranio-cerebral cu consecinţa decesului.
Examinând criticile aduse de către inculpat şi partea civilă deciziei instanţei de apel Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acestea se circumscriu cazului de casare reglementat în art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., desigur de pe poziţii contrare şi cu susţinerea unor argumente esenţial diferite.
Efectuând propriul examen asupra modalităţii de individualizare judiciară a pedepsei aplicate inculpatului de către instanţa de prim control judiciar, în planul cuantumului, urmare a reţinerii circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute în art. 74 lit. a) - 76 C. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie expune:
Individualizarea pedepsei trebuie să aibă ca scop determinarea aplicării unei pedepse juste corecte, atât sub aspectul restabilirii ordinii de drept încălcate, cât şi din punct de vedere al nevoii de reeducare a făptuitorului.
În această manieră, retribuţia justă realizează şi scopul pedepsei, cel de prevenire generală şi specială.
Prin urmare, organul judiciar se impune a avea în vedere în egală măsură persoana infractorului şi, respectiv, reducarea şi reintegrarea sa socială, cât şi gravitatea, natura infracţiunii, valoarea socială atinsă, pentru a realiza o proporţionalitate reală între cele două aspecte.
Analiza criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. este obligatorie şi trebuie efectuată cumulativ, cu accent pe gravitatea faptei săvârşite, persoana făptuitorului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, fără a da o pondere mai mare aspectelor care conturează personalitatea infractorului sau, dimpotrivă, celor care caracterizează fapta săvârşită.
În speţa de faţă, gradul de pericol social al faptei săvârşite este unul ridicat având în vedere natura şi urmările faptei, anume decesul victimei, consecinţa deosebit de gravă produse ca urmare a conduitei violente a inculpatului.
Pe de altă parte, nu poate fi omis aspectul ce ţine de latura subiectivă a faptei în cazul infracţiunii prevăzute de art. 183 C. pen. şi nici elementele ce definesc persoana inculpatului.
Instanţa de apel a efectuat o analiză adecvată a circumstanţelor reale ale cauzei, motivând în mod corespunzător şi de ce susţinerile inculpatului cu privire la pretinsa scuză a provocării nu sunt fundamentate dar, totodată, a celor personale ale inculpatului, constatând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 74 lit. a) C. pen., şi acordându-le eficienţa cuvenită, potrivit art. 76 C. pen.
Valorificarea conduitei bune a inculpatului anterior săvârşirii infracţiunii în planul individualizării judiciare a pedepsei aplicate prin coborârea cuantumului acesteia a fost motivată de către instanţa de prim control judiciar şi este menită să asigure nu numai funcţia coercitivă a pedepsei, dar şi pe cea educativă.
În lumina celor înfăţişate, criticile aduse de inculpat, dar şi de partea civilă sunt neîntemeiate.
În virtutea considerentelor ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu prevederile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul F.L. şi partea civilă F.I. împotriva deciziei penale nr. 116/A din 15 septembrie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Va obliga recurenta parte civilă la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul F.L. şi partea civilă F.I. împotriva deciziei penale nr. 116/A din 15 septembrie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 729/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 789/2012. Penal → |
|---|
