ICCJ. Decizia nr. 796/2012. Penal. Cerere de transfer de procedură în materie penală (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizie nr. 796/2012/2012
Dosar nr. 1285/2/2011
Şedinţa publică din 19 martie 2012
Asupra recursului penal de faţă:
Prin sentinţa penală nr. 360 din 29 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi, ca urmare, s-a recunoscut sentinţa penală nr. 421 Hv l/09y din 04 septembrie 2009, pronunţată de Tribunalul pentru cauze penale Viena, menţinută prin decizia nr. ll Os 171/09w-4 din 24 noiembrie 2009 a Curţii Supreme de Justiţie din Republica Austria, dispunându-se transferarea persoanei condamnate B.M., în vederea continuării executării pedepsei de 8 ani închisoare aplicată prin hotărârea susmenţionată.
Prin aceiaşi hotărâre s-a dedus din pedeapsa aplicată persoanei condamnate prevenţia de la 02 martie 2009 la zi.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 302/2004, republicată, prin adresa nr. 115886/2010 din 09 decembrie 2010 Ministerul Justiţiei – D.D.I.T. a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti cererea formulată de Ministerul Federal de Justiţie al Republicii Austria prin care se solicita transferarea persoanei condamnate B.M. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 8 ani închisoare aplicată de instanţele din statul solicitant.
Cererea formulată de autorităţile austriece a fost însoţită de documentele prevăzute de art. 6 pct. 2 din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, respectiv: copia certificată pentru conformitate de pe hotărârea de condamnare, copii ale dispoziţiilor legale aplicabile, documente vizând indicarea duratei condamnării deja executate, declaraţia prin care persoana condamnată nu a consimţit la transferarea sa într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei.
În urma verificărilor efectuate, Ministerul Administraţiei şi Internele – D.E.P.A.B.D. a comunicat, prin adresa nr. 1999611 din 20 ianuarie 2011, că în evidenţe a fost identificat numitul B.M., iar prin adresa nr. 684265 din 19 ianuarie 2011 a D.G.P. s-a comunicat faptul că numitul B.M., cu datele anterior menţionate, este deţinător al paşaportului cu nr. 7164729, eliberat de S.P.C.E.E.P.S. Suceava la data de 12 martie 2003.
În raport de elementele menţionate s-a constatat că, în speţă, este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 3 lit. a) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg şi de art. 129 lit. a) din Legea nr. 302/2004.
Deopotrivă, s-a reţinut că din informaţiile şi documentele comunicate de statul de condamnare în aplicarea Convenţiei europene asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, a rezultat că, prin sentinţa penală nr. 421 Hv l/09y din 04 septembrie 2009, pronunţată de Tribunalul pentru cauze penale Viena, menţinută prin decizia nr. ll Os 171/09w-4 din 24 noiembrie 2009 a Curţii Supreme de Justiţie din Republica Austria, numitul B.M. a fost condamnat la o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor prevăzută de art. 12 şi art. 15 raportată la art. 75 C. pen. austriac, în fapt reţinându-se că, la data de 02 martie 2009, în Viena, împreună cu o altă persoană, numitul B.M. a aplicat părţii vătămate M.M. mai multe lovituri cu un cuţit în zona gâtului, toracelui şi a unui membru inferior.
Reţinându-se că sentinţa susmenţionată a rămas definitivă la data de 24 noiembrie 2009, s-a constatat deopotrivă îndeplinită condiţia prevăzută de art. 3 lit. b) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg şi de art. 129 lit. b) din Legea nr. 302/2004.
În ceea ce priveşte situaţia executării pedepsei, s-a reţinut că numitul B.M. a început executarea pedepsei la data de 02 martie 2009, aceasta urmând a înceta la data de 02 martie 2017, constatându-se astfel îndeplinită şi condiţia prevăzută de art. 3 lit. c) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, respectiv de art. 129 lit. c) din Legea nr. 302/2004.
Totodată, s-a apreciat că în cauză este îndeplinită şi condiţia dublei incriminări prevăzute de art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004, republicată, şi de art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, în considerarea împrejurării că faptele reţinute în sarcina numitului B.M. de către autorităţile judiciare austriece au corespondent în legislaţia penală română, realizând conţinutul constitutiv al tentativei la infracţiunea de omor prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., conform certificatului de legislaţie aplicabilă în cauză, infracţiune care este sancţionată cu pedeapsa închisorii cuprinsă între 5 şi 10 ani.
Deopotrivă, instanţa a constatat că, deşi persoana condamnată B.M. nu a consimţit la transfer, poziţie constatată prin procesul-verbal nr. 222 Hs 6/1 Op din data de 17 septembrie 2010 întocmit la Penitenciarul Graz-Karlau, transferarea acestuia este permisă întrucât în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 3 alin. (l) din Protocolul adiţional la Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptat la Strasbourg la 18 decembrie 1997 şi ratificat prin O.G. nr. 92/1999, ca urmare a faptului că prin decizia administrativă nr. III - 1126814/FrB/l0 din 13 aprilie 2009, rămasă definitivă, autorităţile austriece au dispus faţă de condamnatul B.M. măsura expulzării, aplicând, totodată, faţă de acesta interdicţia de şedere pe teritoriul Republicii Austria pe termen nelimitat.
Pentru considerentele anterior prezentate, constatând îndeplinite condiţiile prevederile art. 129 din Legea nr. 302/2004, conform art. 149 din aceeaşi lege, instanţa de fond a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi, ca urmare, a recunoscut sentinţa penală nr. 421 Hv l/09y din 04 septembrie 2009, pronunţată de Tribunalul pentru cauze penale Viena, menţinută prin decizia nr. 11 Os 171/09w-4 din 24 noiembrie 2009 a Curţii Supreme de Justiţie din Republica Austria, dispunând transferarea persoanei condamnate B.M. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 8 ani închisoare aplicată prin hotărârea susmenţionată, precum şi deducerea prevenţiei de la 02 martie 2009 la zi.
Condamnatul persoană transferabilă B.M. a recurat hotărârea primei instanţe în termen legal, fără a prezenta în scris motivele pe care îşi întemeiază calea de atac.
Prin adresa nr. 1285/2/2011 (557/2011) din 26 ianuarie 2012, recursul declarat de condamnatul persoană transferabilă, împreună cu dosarul cauzei au fost înaintate Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, unde au fost înregistrate sub nr. 1285/2/2011.
La termenul fixat pentru judecarea recursului, 19 martie 2012, susţinând calea de atac declarată de condamnatul persoană transferabilă B.M., apărătorul desemnat din oficiu a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, iar în rejudecare, respingerea cererii de transferare, arătând că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile legale de transferare a condamnatului în România întrucât o astfel de măsură pune în pericol viaţa acestuia.
În raport cu motivele şi temeiurile de drept astfel invocate, Înalta Curte constată că argumentele apărării nu pot fi primite, considerentele avute în vedere fiind următoarele:
Transferarea persoanelor condamnate este o formă de cooperare internaţională ce are la bază în primul rând raţiuni umanitare şi ca obiectiv facilitarea reintegrării sociale a condamnaţilor, care este mult mai uşor de realizat în ţara de origine.
În baza dispoziţiilor tratatelor bilaterale sau a convenţiilor multilaterale pertinente în această materie, persoanele condamnate în străinătate au dreptul de a solicita transferarea în statele de origine.
Cea mai importantă convenţie multilaterală în această materie este Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg, la 21 martie 1983, la care sunt parte statele membre ale Consiliului Europei, dar şi câteva state nemembre (Australia, Bahamas, Bolivia, Canada, Chile, Costa Rica, Israel, Japonia, Mauritius, Panama, Tonga, Trinidad - Tobago, Statele Unite ale Americii şi Venezuela).
Conform Convenţiei, condiţia esenţială pentru realizarea transferului este consimţământul condamnatului, condiţie preluată în mod fidel şi de legislaţia naţională, în art. 129 alin. (l) lit. d) din Legea nr. 302/20404.
Venind în completarea Convenţiei, Protocolul adiţional din 18 decembrie 1997 stabileşte că transferul persoanei condamnate este posibil şi în ipoteza lipsei consimţământului acesteia, însă numai în situaţia în care prin hotărârea de condamnare s-a dispus şi măsura expulzării sau aceea a conducerii la frontieră a persoanei condamnate. In acest caz nu se mai cere consimţământul condamnatului, ci doar opinia acestuia.
Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma dispoziţiilor legale precitate, Înalta Curte constată, în acord cu instanţa fondului, că în speţă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 3 lit. a), b), c), e) şi f) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg şi de art. 129 lit. a), b), c), e) şi f) din Legea nr. 302/2004, respectiv: persoana condamnată B.M. este cetăţean român ; acesta a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 421 Hv l/09y din 04 septembrie 2009, pronunţată de Tribunalul pentru cauze penale Viena, menţinută prin decizia nr. 11 Os 171/09w-4 din 24 noiembrie 2009 a Curţii Supreme de Justiţie din Republica Austria la o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor prevăzută de art. 12 şi art. 15 raportat la art. 75 C. pen. austriac, în fapt reţinându-se că, la data de 02 martie 2009, în Viena, împreună cu o altă persoană, numitul B.M. a aplicat părţii vătămate M.M. mai multe lovituri cu un cuţit în zona gâtului, toracelui şi a unui membru inferior; din documentele comunicate de autorităţile austriece a rezultat că persoana condamnată B.M. a fost arestat preventiv la 2 martie 2009, durata condamnării împlinindu-se la data de 2 martie 2017; fapta reţinută în sarcina persoanei condamnate, respectiv tentativă de omor prevăzută de art. 12 şi art. 15 raportat la art. 75 C. pen. austriac are corespondent în legislaţia penală română, realizând conţinutul constitutiv al tentativei la infracţiunea de omor prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen.
Totodată, se constată a fi îndeplinite şi condiţiile prevăzute de art. 116 din Legea nr. 302/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 224/2006, pentru recunoaşterea hotărârii penale străine de către statul român.
Deopotrivă, Înalta Curte constată că, deşi nu există consimţământul la transfer al persoanei condamnate B.M., soluţia de transferare a acesteia într-un penitenciar din România este legitimată de preexistenta măsurii de expulzare de pe teritoriul statului austriac a persoanei condamnate, situaţie reglementată în mod expres prin dispoziţiile art. 3 alin. (l) din Protocolul adiţional la Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptat la Strasbourg la 18 decembrie 1997 şi ratificat prin O.G. nr. 92/1999.
În aceiaşi sferă de argumentare, se reţine că fundamentul refuzului la transfer al persoanei condamnate, prezentat de apărare ca circumscriindu-se unei potenţiale puneri în pericol a vieţii acesteia în penitenciarele din România, nu poate constitui un argument pentru o soluţie contrară cele dispuse de instanţa fondului, cu atât mai mult cu cât aspectele învederate nu au fost în niciun fel dovedite.
În consecinţă, faţă de aspectele prezentate, constatând lipsa de temeinicie a susţinerilor apărării, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana transferabilă B.M.
Având în vedere şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana transferabilă B.M.
Împotriva sentinţei penale nr. 360 din 29 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurenta persoană transferabilă la plata sumei de 420 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 468/2012. Penal. Violul (art.197 C.p.). Recurs | ICCJ. Decizia nr. 797/2012. Penal. Cerere de transfer de... → |
|---|
