ICCJ. Decizia nr. 468/2012. Penal. Violul (art.197 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 468/2012
Dosar nr. 2280/90/2011
Şedinţa publică din 20 februarie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
În baza actelor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. lll din 8 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, în baza art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A.F.C., la 10 ani închisoare şi interzicerea pe durata de 5 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b), d) şi e) C. pen., aplicându-i-se dispoziţiile art. 57 C. pen.
În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b), d) şi e) C. pen.
S-a dedus din durata pedepsei perioada reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 19 aprilie 2011, la zi.
A fost admisă acţiunea civilă formulată de partea vătămată, parte civilă P.A.C. prin reprezentant legal mama, Ş.C.A., şi pe cale de consecinţă, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 10.000 lei daune morale către partea civilă.
A fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei, cheltuieli judiciare către partea vătămată, parte civilă şi la 1.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, prin rechizitoriul din 10 mai 2011, dat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. 535/P/2011, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului A.F.C., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) teza I C. pen.
S-a reţinut în sarcina sa, că în data de 19 aprilie 2011, a atras-o la domiciliul său pe minora P.A.C. unde a încercat să întreţină cu aceasta un raport sexual şi, pentru că nu a reuşit a introdus în vaginul acesteia degetul mare cauzându-i leziuni.
Inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei şi a solicitat ca judecata să aibă loc potrivit dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.
În raport de recunoaşterea inculpatului şi probele administrate în cursul urmăririi penale, instanţa a reţinut că, în data de 19 aprilie 2011, în jurul orelor 15,00, inculpatul A.F.C., pe fondul consumului de băuturi alcoolice, în timp ce se deplasa spre locuinţa sa, a văzut pe minora P.A.C., în vârstă de 4 ani şi 9 luni, separată de grupul de copii ce se jucau pe stradă.
Inculpatul a ridicat-o în braţe şi i-a propus să meargă la domiciliul acestuia pentru a se juca pe calculator.
Minora a acceptat, astfel că inculpatul a luat-o pe umeri şi s-a deplasat la domiciliu.
În locuinţă, a dezbrăcat-o pe victimă de pantaloni şi lenjeria intimă şi a încercat să întreţină cu ea un raport sexual, însă nu a reuşit, apoi a introdus degetul mare de la mâna dreaptă în vaginul minorei, provocându-i leziuni ce au necesitat 6-7 zile timp de îngrijiri medicale în vederea vindecării.
În tot timpul acestei agresiuni, minora a plâns şi a cerut inculpatului să o lase să plece, însă inculpatul şi-a încetat agresiunea în momentul în care a auzit că cineva intră pe poarta locuinţei, ceea ce l-a determinat să se îmbrace şi să o îmbrace şi pe victimă, trimiţând-o să se joace pe calculator.
Instanţa de fond a apreciat, că fapta săvârşită de inculpat constituie infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (l) şi (3) teza I C. pen., pentru care a se dispus condamnarea.
La individualizarea pedepsei, instanţa de fond a dat eficienţă dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., precum şi celorlalte criterii de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen.
Ca urmare, având în vedere, că împrejurare de natură să agraveze răspunderea penală, vârsta mică a minorei, dar şi faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale şi a avut o atitudine sinceră încă de la începutul cercetărilor, şi comportamentul său după săvârşirea faptei, dând dovada că a realizat consecinţele faptei sale şi că regretă acţiunea sa, instanţa i-a aplicat pedeapsa închisorii în cuantum de 10 ani, cu executare prin privare de libertate, şi pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de 5 ani, a drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d) şi e) C. pen., fapta sa concretă făcându-l în mod evident nedemn de exercitarea acestor drepturi, iar ca pedeapsă accesorie s-a interzis inculpatului exercitarea aceloraşi drepturi pe durata executării pedepsei principale.
Din durata pedepsei s-a dedus perioada reţinerii şi arestării preventive. Cum instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare, chiar nedefinitivă, şi a constatat că în continuare pentru înlăturarea pericolului pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea acestuia în libertate, a apreciat că se impune privarea de libertate şi a menţinut măsura arestării preventive.
Victima minoră, prin reprezentantul său legal, s-a constituit parte civilă cu suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale, inculpatul fiind de acord, astfel că instanţa a admis acţiunea civilă şi a obligat pe inculpat la plata acestei sume.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, inculpatul A.F.C. şi partea civilă P.A.C.
Parchetul şi partea civilă au susţinut aceleaşi motive de netemeinicie, în legătură cu individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, care, în opinia acestora, este prea mică, în raport cu gravitatea faptei comise.
Inculpatul, prin apărătorul său, a susţinut că pedeapsa este foarte mare şi nu ţine seama de atitudinea sinceră şi în general de circumstanţele pozitive ce se pot reţine în favoarea inculpatului.
Prin decizia penală nr. 90/ A-MF din 29 septembrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de Parchetul de pe Lângă Tribunalul Vâlcea, de inculpatul A.F.C. şi de partea civilă P.A.C., împotriva sentinţei penale nr. 111 din 08 iunie 2011, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia penală, în dosarul nr. 2280/90/2011.
A fost menţinută starea de arest a apelantului inculpat A.F.C. şi deduce la zi arestul preventiv.
A fost obligat apelantul inculpat la 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de prim control judiciar a reţinut următoarele:
Aşa cum a constatat instanţa din probatoriul administrat, în cursul urmăririi penale, pe care inculpatul şi l-a însuşit, pe 19 aprilie 2011, pe fondul consumului de alcool, inculpatul a atras-o pe minora P.A., în vârstă de 4 ani şi 9 luni, în domiciliul său, pentru a întreţine cu aceasta un raport sexual, însă, nereuşind a folosit degetul provocându-i minorei leziuni ce au necesitat 6-7 zile îngrijiri medicale.
S-a apreciat că infracţiunea comisă şi recunoscută de inculpat se înscrie în categoria infracţiunilor de o gravitate sporită, datorită valorilor sociale cărora le aduce atingere, cât şi consecinţelor pe care le produce, însă, gravitatea infracţiunii nu este singurul criteriu pe baza căruia se determină sancţiunea concretă.
Inculpatul a manifestat în faţa instanţei o poziţie sinceră, regretând profund faptele pe care le-a comis, şi sub influenţa consumului de alcool, a fost de acord să despăgubească victima cu sumele de bani pe care le-a solicitat.
Din fişa de cazier judiciar, rezultă că acesta în antecedenţă se prezintă ca o persoană fără trecut infracţional, este tânăr, integrat în familie şi societate.
În acest context al tuturor datelor ce caracterizează persoana inculpatului şi fapta sa, instanţa de prim control judiciar a apreciat că pedeapsa de 10 ani, cu executare în regim de detenţie, reprezintă, totuşi, în opinia curţii, o sancţiune serioasă şi echilibrată.
În sistemul actual de drept, pedeapsa nu mai reprezintă o retribuire a răului pentru răul produs, ci ea trebuie să îndeplinească, pe lângă funcţia coercitivă de exemplaritate şi una de reintegrare socială şi de reeducare a inculpatului, deziderate care nu se pot atinge în afara proporţionalităţii dintre sancţiune şi interesul general ce trebuie atins, prin aplicarea acesteia.
Instanţa de prim contro judiciar a apreciat că pedeapsa la care s-a oprit prima instanţă, respectă cerinţele unei juste individualizări, atât din perspectiva criteriilor stabilite de lege cât şi a funcţiilor ei, astfel încât nu se pune problema modificării regimului sancţionator.
Împotriva cestei hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi inculpatul A.F.C., criticând hotărârile pronunţate în cauză prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., referitor la greşita individualizare judiciară a pedepsei aplicate.
În recursul său, parchetul a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârilor şi majorarea pedepsei aplicată inculpatului, întrucât aceasta este prea mică în raport cu gravitatea faptei comise.
În recursul său, inculpatului A.F.C. a solicitat reducerea pedepsei, având în vedere că a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, recunoscând şi regretând fapta comisă.
Înalta Curte, examinând recursurile declarate în raport de motivul invocat care se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., dar şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti este fondat, iar recursul declarat de inculpatul A.F.C. este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Verificând actele dosarului se reţine că instanţa de fond şi instanţa de apel au stabilit corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, în raport cu materialul probator administrat în cauză, însă pedeapsa ce i-a fost aplicată este greşit individualizată, instanţele acordând semnificaţie deosebită circumstanţelor personale ale inculpatului şi minimalizând celelalte criterii de individualizare în prevăzute de art. 72 C. pen.,
Potrivit art. 3859 alin. (l) pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen., sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Potrivit art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., în cazul recunoaşterii vinovăţiei instanţa va pronunţa condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii.
Legiuitorul a prevăzut că sancţiunea ce se aplică în cazul procedurii simplificate, prevăzută de art. 320* C. proc. pen., se individualizează între limita minimă specială şi limita maximă specială, astfel că apare evident că pedeapsa principală trebuie stabilită prin raportare la aceşti parametri, prin prisma tuturor împrejurărilor de circumstanţiere prevăzute în conţinutul art. 72 C. pen.
Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile Părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pe de altă parte, pentru ca pedeapsa sa-şi realizeze funcţiile şi scopul astfel cum sunt definite de legiuitor în art. 52 C. pen., trebuie să corespundă sub aspectul duratei şi naturii sale, gravităţii faptei comise, potenţialului de pericol social pe care în mod real, îl prezintă persoana infractorului, dar şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa sancţiunii.
Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată inculpatului, în cuantum de 10 ani închisoare, nu răspunde principiului proporţionalităţii între gravitatea faptei cât şi scopului prevăzut de art. 52 C. pen., avându-se în vedere infracţiunea săvârşită, viol prevăzută de art. în baza art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., asupra părţii vătămate în vârstă de numai 4 ani şi 9 luni.
Raportat la pericolul social concret pe care îl prezintă fapta inculpatului, de împrejurările în care aceasta a fost comisă, inculpatul luând-o pe partea vătămată din grupul de copii cu care se juca şi ducând-o la domiciliul său, unde a dezbrăcat-o pe minoră, profitând de imposibilitatea ei de a se apăra şi de a-şi exprima voinţa, a încercat să întreţină cu ea un raport sexual, după care i-a produs acesteia, în urma introducerii în vagin a degetului mare de la mâna dreaptă, mai multe leziuni, de consecinţele faptei asupra stării sănătăţii fizice a victimei şi trauma psihică suferită de aceasta, cu posibile consecinţe pe termen lung, se apreciază că aplicarea unei pedepse spre maximul special prevăzut de textul de lege incriminator este în măsură să realizeze funcţiilor sale de constrângere, de reeducare, precum şi scopului prevăzut în art. 52 C. pen.
Aşa fiind, Înalta Curte apreciază că pericolul social concret al faptei şi circumstanţele personale ale inculpatului nu justifică aplicarea unei pedepse la minimul special rezultat în urma reducerii cu 1/3 la care se referă art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., impunându-se majorarea ei.
Având în vedere gradul ridicat de pericol social al faptei şi periculozitatea de care a dat dovadă inculpatul, rezultate din modalitatea în care a comis fapta, asupra unui minor în vârstă de numai 4 ani şi 9 luni, profitând de imposibilitatea acestuia de a se apăra, ademenind-o să îl însoţească la domiciliul său, cu promisiunea că o va lăsa să se joace la calculator, urmările de natură fizică şi psihologică pe care fapta le-a produs asupra părţii vătămate, atestate medical, cererea inculpatului de a privind reducerea pedepsei este nejustificată.
Pentru a este considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, va casa decizia atacată şi în parte sentinţa penală nr. 111 din 8 iunie 2011 a Tribunalului Vâlcea, secţia penală, numai în ceea ce priveşte cuantumul pedepsei principale aplicată inculpatului A.F.C. şi rejudecând, va majora de la 10 ani închisoare la 12 ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului A.F.C. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 197 alin. l şi 3 C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. Se vor menţin celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
În temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefundat, recursul declarat de inculpatul A.F.C.
Potrivit art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., cu referire la art. 88 C. pen., din durata pedepsei închisorii aplicată recurentului inculpat se va deduce reţinerea şi arestarea preventivă de la 19 aprilie 2011 la 20 februarie 2012.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul intimat inculpat va fi obligat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti împotriva deciziei penale nr. 90/ A-MF din 29 septembrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează decizia atacată şi în parte sentinţa penală nr. 111 din 8 iunie 2011 a Tribunalului Vâlcea, secţia penală, numai în ceea ce priveşte cuantumul pedepsei principale aplicată inculpatului A.F.C. şi rejudecând:
Majorează de la 10 ani închisoare la 12 ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului A.F.C. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 197 alin. (l) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.F.C. împotriva aceleiaşi decizii.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 19 aprilie 2011 la 20 februarie 2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 481/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 796/2012. Penal. Cerere de transfer de... → |
|---|
