ICCJ. Decizia nr. 831/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 831/2012
Dosar nr. 10661/107/2011
Şedinţa publică din 20 martie 2012
Asupra recursului de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Alba, prin sentinţa penală nr. 318 din 22 august 2011 a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul O.A. (fiul lui A. şi E.) privind sentinţa penală nr. 187 din 22 iulie 2002 a aceleiaşi instanţe.
Pentru a pronunţa sentinţa, instanţa a reţinut că în motivarea căii de atac extraordinare, condamnatul a susţinut că în baza art. 393 alin. (1), raportat la art. 394 alin. (1) lit. e) şi alin. (4) C. proc. pen., în ce-l priveşte, ar exista două hotărâri definitive, care nu se pot concilia, respectiv decizia penală nr. 779/2001 a C.S.J., prin aceasta casându-se sentinţa penală nr. 193 din 05 noiembrie 1999 a Tribunalului Alba şi decizia penală nr. 5141/2003 a instanţei supreme, prin aceasta din urmă respingându-i-se recursul declarat împotriva soluţiei de condamnare la pedeapsa rezultantă de 30 ani închisoare.
Totodată, condamnatul a susţinut că nu s-au administrat probele dispuse prin decizia de casare şi, deci, nu există dovada vinovăţiei lui, în favoarea sa subzistând principiul „in dubio pro reo”.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, sub nr. 307/III/6 din 29 iulie 2011, în concluziile înaintate dosarului, a motivat că nu sunt incidente dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., cererea condamnatului nefiind întemeiată.
Examinând motivul revizuirii, instanţa competentă material a reiterat că pentru a ne afla în cazul prevăzut de art. 394 lit. e) C. proc. pen., respectiv existenţa a două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive care nu se pot concilia, acestea trebuie să fie definitive în ce priveşte soluţionarea fondului cauzei. Ca atare, acest caz de revizuire nu este incident, o hotărâre a fost de desesizare şi restituire a dosarului la procuror pentru refacerea/completarea urmăririi penale, cealaltă judecând cauza, deci, nu există ireconciliabilitate între ele.
În ce priveşte alte motive susţinute de către condamnat, fondul a fost supus căii de atac a apelului şi ulterior, recursului, revizuirea neputând comporta asupra a ceea ce deja a fost analizat şi judecat.
Împotriva sentinţei, condamnatul a declarat apel, motivat pe nevinovăţia sa şi pe obligaţia judecătorului de a „afla adevărul”.
Curtea de Apel Alba-Iulia, prin decizia penală nr. 127/ A din 29 septembrie 2011 a respins, ca nefondat, apelul condamnatului revizuient, motivarea instanţei de apel răspunzând cazului de revizuire prevăzut de art. 394 lit. e) C. proc. pen., în sensul că acesta nu este incident.
Împotriva deciziei, condamnatul revizuient a declarat, în termenul legal, recurs, prin cererea de recurs el susţinând că „de 12 ani cere o judecată dreaptă şi corectă a cauzei sale, i se refuză acest drept, are peste 30 de probe indubitabile şi irefutabile în dosar care arată clar că nu el este autorul omorului, procuratura a manipulat doi martori, aceştia, după mai bine de 3 ani şi-au schimbat poziţia la presiune ce arată clar dubitabilitatea probelor şi în baza acestora i s-a dat o condamnare de 30 de ani”. (pagina 2 dosar Înalta Curte de Casație și Justiție, secţia penală).
Recursul nu este fondat pentru considerentele ce se vor dezvolta.
Conform art. 394 alin. (1) C. proc. pen. revizuirea poate fi cerută pentru cazurile expres şi limitativ înscrise la lit. a)-e) ale textului.
În cauza condamnatului revizuient, instanţa de fond şi cea de apel au soluţionat cererea de revizuire pe cazul prevăzut de art. 394 lit. e) C. proc. pen., acesta fiind indicat de O.A.
Hotărârile judecătoreşti susţinut a fi ireconciliabile, respectiv decizia penală nr. 779/2001 a C.S.J. şi sentinţa penală nr. 187 din 22 iulie 2002 a Tribunalului Alba sunt, prima, de casare a sentinţei penale nr. 193 din 05 noiembrie 1999 a Tribunalului Alba şi decizia penală nr. 84/ A din 07 martie 2000 a Curţii de Apel Alba Iulia, dosarul fiind restituit la parchet pentru completarea urmăririi penale, iar a doua este hotărârea pronunţată după această fază. Sentinţa penală nr. 187 din 22 iulie 2002 a rămas definitivă prin respingerea, ca nefondat, a recursului declarat (decizia penală nr. 5141 din 12 noiembrie 2003 a C.S.J.). Deci, nu este vorba de hotărâri care nu se pot concilia, pentru că decizia penală nr. 779/2001 nu a soluţionat definitiv fondul cauzei ce-l priveşte pe revizuient.
În altă ordine de idei, din verificarea lucrărilor dosarului, se reţine că O.A. a mai invocat acest caz de revizuire şi în Dosarele nr. 114/107/2006 şi nr. 8239/107/2010 ale Tribunalului Alba, în materia analizată cererile repetate de revizuire comportând aceeaşi identitate de persoane, de temei legal, de motive şi apărări invocate.
În absenţa incidenţei vreunui caz de revizuire astfel cum această cale extraordinară de atac este reglementată de legiuitorul procesual penal, susţinerile condamnatului, de genul nevinovăţiei sale nu pot forma obiect al revizuirii, aceasta neputând, legal, deveni o modalitate de rejudecare a fondului, apelului şi recursului ordinare, hotărâri care au soluţionat cauza ce-l priveşte pe condamnat (sentinţa penală nr. 187 din 22 iulie 2002 a Tribunalului Alba, decizia penală nr. 362/ A din 12 decembrie 2002 a Curţii de Apel Alba Iulia şi decizia penală nr. 5141 din 12 noiembrie 2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secţia penală).
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de condamnatul revizuient nefiind fondat, potrivit dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.
Conform art. 192, cu referire la art. 189 alin. (1) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor fi în sarcina recurentului revizuient condamnat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul condamnat O.A. împotriva deciziei penale nr. 127/ A din 29 septembrie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul revizuient condamnat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 20 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 815/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 874/2012. Penal. Iniţiere, constituire de... → |
|---|
