ICCJ. Decizia nr. 3428/2012. Penal. Propunere de arestare preventivă a inculpatului (art. 149 ind 1. C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Încheiere nr. 3428/2012
Dosar nr. 7774/2/2012
Şedinţa publică din 23 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 17 octombrie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 7774/2/2012 (3133/2012), Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a admis propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, dispunând arestarea preventivă a inculpatului M.V.A., avocat în Baroul Constanţa, pe o durată de 29 de zile, de la 17 octombrie 2012 la 14 noiembrie 2012 inclusiv.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 17 octombrie 2012, Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, a solicitat arestarea preventivă, pe o durată de 29 de zile, a inculpatului M.V.A.
În susţinerea propunerii, s-a arătat că, prin rezoluţia din 12 octombrie 2012, s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva inculpatului M.V.A. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 41 alin. (2) C. pen.
Totodată prin ordonanţa nr. 187/P/2011 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul M.V.A. pentru infracţiunea menţionată constând în aceea că:
1. În luna februarie 2011, în timp ce C.S. i-a pretins 3.000 de euro în vederea intervenţiei la poliţiştii din cadrul B.C.C.O. Constanţa pentru instrumentarea dosarului penal în care era cercetat numitul F.M., împotriva căruia C.S. formulase, anterior, denunţ pentru infracţiuni la care a fost martor ocular, astfel încât să beneficieze de aplicarea dispoziţiilor legale ce atrag reducerea la jumătate a pedepsei. C.S. s-a înţeles cu M.V.A. să-i dea 2.500 de euro, sumă de care dispunea în acea perioadă. în ziua următoare pretinderii sumei de 3.000 de euro, M.V.A. a primit de la C.S., prin intermediul mamei sale C.C., suma, de 2 500 de euro în barul N.T., din mun. Constanţa, administrat la acea dată de denunţător şi mama sa.
2. În perioada martie-aprilie 2011, văzând că nu s-a realizat scopul pentru care dăduse cei 2500 de euro, la reproşurile şi nemulţumirile exprimate de C.S. în discuţiile purtate la vorbitorul arestului cu avocatul M.V.A., acesta din urmă s-a oferit să-i facă rost de un denunţ nou cu privire la fapte penale de care nu ştia, în vederea beneficierii de înjumătăţirea pedepsei în dosarul în care denunţătorul era arestat preventiv în acea perioadă. M.V.A. i-a pretins lui C.S. suma de 5 000 de euro în schimbul intervenţiilor sale la ofiţeri de poliţie din cadrul B.C.C.O Constanţa, pentru obţinerea unui denunţ care, în urma valorificării în dosar penal care să ducă la tragerea la răspundere penală a infractorului, să ducă la aplicarea pentru denunţător a dispoziţiilor legale de înjumătăţire a pedepsei. C.S. s-a înţeles cu M.V.A. să-i dea în contul sumei de 5.000 de euro toate bunurile mobile din barul N.T., din Constanţa, pentru care să întocmească acte de vânzare fictivă. Tot în aceeaşi zi, conform indicaţiilor date de C.S. în discuţia purtată la vorbitorul arestului, M.V.A. a adus, de la barul denunţătorului, o chitanţă în dublu exemplar, o factură în trei exemplare şi o anexă la acestea ce conţinea inventarul bunurilor din bar. C.S. a completat factura şi chitanţa adusă, consemnând înstrăinarea bunurilor menţionate în anexă şi primirea sumei de 20.000 de lei de la persoană cu datele de identitatea precizate de avocat, aceste acte, ce au fost remise avocatului, având în cele din urmă doar rolul de garantare faţă de M.V.A. a primirii ulterioare a sumei pretinse în schimbul intervenţiilor la poliţişti din cadrul B.C.C.O. Constanţa, dat fiind că în concret acesta nu a ridicat bunurile din bar. La scurt timp după înmânarea către avocat a facturii şi chitanţei, un lucrător de poliţie din cadrul B.C.C.O. Constanţa, a venit la arest şi i-a dictat lui C.S. să scrie un denunţ în care s-au invocat infracţiuni de trafic de droguri comise de o persoană cu numele M.A., fapte şi persoană de care denunţătorul nu ştia.
3. La data de 14 iunie 2012, M.V.A. a pretins bani lui C.S. (nu a precizat suma), în schimbul intervenţiei sale la ofiţeri de poliţie din cadrul B.C.C.O. Constanţa, pentru obţinerea unui denunţ cu privire la traficarea unei cantităţi ce droguri mai mare de 100 de g, în scopul facilitării pentru denunţător a unei reduceri cu jumătate a pedepsei în dosarul penal în care era judecat în acea perioadă.
În referatul procurorului se arată că învinuirea este susţinută de probele administrate, relevante în acest sens fiind denunţul şi declaraţiile martorului C.S., declaraţiile martorilor Tudor Nicoleta şi C.C., procesele verbale de recunoaştere de pe planşă fotografică, procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate şi a înregistrării ambientale efectuate în cauză, probele fiind analizate detaliat de către procuror.
Procurorul a apreciat că dat fiind calitatea de avocat a inculpatului, valoarea foloaselor patrimoniale pretinse şi primite, modul de comitere a infracţiunii şi rezonanţa socială a acestui gen de fapte care induc în rândul opiniei publice suspiciunea că organele judiciare penale îşi îndeplinesc atribuţiile legale în funcţie de obţinerea de foloase materiale necuvenite, lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
S-a mai susţinut în propunerea de arestare că mijloacele de probă atestă consecvenţa inculpatului în demersurile sale, demersuri contrare bunei înfăptuiri a justiţiei, ceea ce denotă atât faptul că lăsarea sa în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică, cât şi faptul că inculpatul pregăteşte comiterea de noi infracţiuni, invocându-se astfel ca temei de drept dispoziţiile art. 148 alin. (1) lit. c) şi f) C. proc. pen.
Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa de fond a constatat că cererea Parchetului este întemeiată, conform art. 1491 C. proc. pen., impunându-se arestarea preventivă a inculpatului.
Astfel Curtea a constatat îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen., existând indicii temeinice de natură să convingă un observator obiectiv (în sensul art. 143 alin. (1), art. 681 C. proc. pen. şi al art. 5 paragraful 1 lit. c) din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale) că inculpatul M.V.A. a săvârşit infracţiunea pentru care este cercetat constând în aceea că: în perioada februarie 2011-iunie 2012, a pretins şi primit bani de la C.S., pentru a determina poliţişti din cadrul B.C.C.O. Constanţa să dea curs denunţurilor formulate de martorul-denunţător şi să instrumenteze astfel de cauze penale pentru ca denunţătorul să beneficieze de dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 în dosarul penal în care era cercetat în acea perioadă.
Astfel, este de necontestat faptul că martorul denunţător C.S. a fost arestat preventiv şi este judecat într-o cauză penală aflată pe rolul Tribunalului Constanţa, cât şi faptul că acesta a formulat mai multe denunţuri cu scopul de a beneficia de dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, aşa cum reiese din menţiunile afişate pe portalul instanţelor în legătură cu acest litigiu penal, cât şi din copiile de pe denunţurile formulate.
Instanţa a mai constatat şi faptul că inculpatul M.V.A. a confirmat că a solicitat martorului denunţător C.S., în februarie 2011, în timp ce acesta era cercetat în stare de arest preventiv într-o cauză penală, suma de 3.000 de euro şi a primit efectiv suma de 2.500 de euro.
Instanţa de fond a reţinut că declaraţiile acestora sunt divergente în ceea ce priveşte scopul în care au fost pretinse şi primite sumele respective, inculpatul arătând că acestea reprezintă onorariul cuvenit în calitatea sa de apărător al martorului denunţător, în timp ce acesta din urmă a arătat că în schimbul acestei sume de bani inculpatul urma să intervină la poliţiştii din cadrul B.C.C.O. Constanţa pentru instrumentarea dosarului penal în care era cercetat numitul F.M., împotriva căruia C.S. formulase, anterior un denunţ, astfel încât să beneficieze de aplicarea dispoziţiilor legale ce atrag reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă.
Cu privire la acest aspect, Curtea a constatat că teza avansată de martorul denunţător este susţinută de procesul verbal de redare a înregistrării ambientale a dialogului purtat între cei doi la data de 29 mai 2012, în cadrul căruia inculpatul M.V.A. a recunoscut indirect faptul că a primit de la denunţător suma de 2.500 de euro pentru a facilita demersurile acestuia în scopul de a beneficia de dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, reieşind inclusiv faptul că acesta a pretins faţă de denunţător că are influenţă asupra poliţiştilor ce aveau competenţa de a da curs denunţurilor formulate.
În ce priveşte cel de-al doilea act material, Curtea a constatat că nu există indicii temeinice care să confirme teza denunţătorului, ci date ce pot justifica la acest moment doar o presupunere.
În concluzie, Curtea a constatat că actele de cercetare efectuate sunt de natură a întemeia presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit o infracţiune de trafic de influenţă în formă continuată.
Totodată, sunt îndeplinite şi condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., întrucât, pentru această infracţiune, legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În ce priveşte această din urmă condiţie, Curtea a reţinut că, în lipsa unei definiţii legale a noţiunii de pericol pentru ordinea publică, în practică sunt avute în vedere mai multe aspecte (care constituie totodată criterii complementare de care se tine cont la alegerea măsurii preventive, conform art. 136 alin. final C. proc. pen.), printre care natura şi gravitatea faptelor săvârşite, urmările produse, circumstanţele personale ale inculpatului etc. Or, în speţă, inculpatul este cercetat pentru o infracţiune cu un grad de pericol social ridicat, ce rezultă nu numai din limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, ci şi din modalităţile şi împrejurările concrete de săvârşire a faptei, de natură să genereze o stare de neîncredere în actul de înfăptuire a justiţiei penale în rândul opiniei publice, fapt ce poate avea consecinţe grave asupra ordinii sociale.
În raport de aceste considerente, arestarea preventivă a inculpatului satisface exigenţele de necesitate şi proporţionalitate a unei măsuri privative de libertate cu scopul urmărit, respectiv prezervarea ordinii publice, scop de interes public de prevalează în situaţia dată şi ce nu poate fi realizat prin luarea unei măsuri restrictive de libertate.
Având în vedere că există indicii temeinice şi în ceea ce priveşte persistenţa inculpatului în activitatea infracţională, s-a apreciat că, deşi acest aspect nu poate fi considerat că ar justifica reţinerea ca temei al arestării şi a dispoziţiilor art. 148 lit. c) C. proc. pen., este de natură a consolida teza că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Astfel, această împrejurare este de natură a contura un anumit profil al inculpatului, context în care probitatea profesională invocată în apărare nu poate fi reţinută, activitatea inculpatului prelungindu-se în timp pe o durată considerabilă. în considerarea aceluiaşi aspect şi a faptului că ultimul presupus act material a avut loc la data de 14 iunie 2012, nici susţinerea în sensul că rezonanţa socială a faptei nu mai poate fi reţinută, dat fiind timpul scurs din februarie 2011, nu apare ca pertinentă.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul solicitând admiterea lui, casarea încheierii şi rejudecând, respingerea propunerii de arestare preventivă a inculpatului iar, în subsidiar, luarea faţă de inculpat a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara.
Motivele au fost expuse în partea introductivă a prezentei hotărâri astfel că ele nu vor mai fi reluate.
Examinând recursul prin prisma dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) şi art. 38514 C. proc. pen., Înalta Curte constată că este fondat pentru următoarele considerente:
Conform art. 1491 C. proc. pen., măsura arestării preventive poate fi dispusă dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen., dacă există vreunul din cazurile de la art. 148 C. proc. pen. şi dacă se consideră că arestarea inculpatului este necesară în interesul urmăririi penale.
În privinţa condiţiilor prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., cerinţa cuprinsă în teza I a acestui articol (referitoare la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunile pentru care este cercetată inculpatul) este îndeplinită.
În ce priveşte condiţia existenţei pericolului concret pentru ordinea publică, prevăzută de dispoziţiile art. 148 lit. f) teza a II-a C. proc. pen., Înalta Curte constată că, în cauza dedusă judecăţii, nu există probe că lăsarea în libertate - a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
Comiterea de infracţiuni, chiar de o gravitate deosebită - reflectată de exemplu prin natura şi cuantumul sancţiunii, nu constituie, prin ea însăşi temei pentru privarea de libertate a inculpatului.
Analizând actele de urmărire penală efectuate până la acest moment, Înalta Curte apreciază că în speţă există indicii, care conturează, pentru un observator independent, presupunerea rezonabilă, că inculpatul ar fi comis infracţiunea reţinută în sarcina sa, respectiv trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Din probele administrate până în prezent (denunţul numitului C.S., declaraţia inculpatului, declaraţiile martorilor T.N. şi C.C., procesele verbale de recunoaştere de pe planşă foto precum şi procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice şi a înregistrărilor ambientale ale discuţiilor purtate de inculpat cu denunţătorul din 29 mai 2012, 14 iunie 2012), rezultă că inculpatul ar fi solicitat şi primit de la denunţător sume de bani, lăsându-l pe denunţător să creadă că ar avea influenţă asupra unor poliţişti ce ar avea competenţă să dea curs denunţurilor formulate de acesta.
Înalta Curte constată că nu există probe că odată lăsat în libertate inculpatul ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, atât prin prisma pericolului social concret al infracţiunii (trafic de influenţă), cu limite de pedeapsă 2-10 ani, cât şi prin prisma circumstanţelor personale ale inculpatului (integrat social, la primul conflict cu legea penală).
Pe de altă parte, în condiţiile în care singurul temei al arestării îl constituie art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că măsura arestării preventive nu este necesară nici pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal (probatoriul fiind în mare deja administrat) şi nici pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la urmărirea penală, atâta vreme cât nu există indicii în acest sens.
Este adevărat faptul că inculpatul ar comis fapta în virtutea calităţii sale de avocat, însă această împrejurare nu justifică luarea măsurii preventive cele mai severe, în opinia Înaltei Curţi fiind suficientă luarea unei măsuri preventive neprivative de libertate care, prin obligaţiile impuse, constituie suficiente garanţii că ancheta penală îşi va urma cursul firesc.
De asemenea, se apreciază că în condiţiile luării măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara faţă de inculpat, riscul ca aceasta să nu se prezinte la proces nu există, deoarece este obligatoriu să i se impună restricţii, a căror nerespectare atrage revocarea măsurii neprivative de libertate şi arestarea din nou a acestuia.
Nu în ultimul rând, Înalta Curte, pe lângă circumstanţele personale al inculpatului, are în vedere şi perioada de timp scursă de la data la care s-ar fi săvârşit fapta, dar şi credibilitatea denunţătorului care, a mai formulat astfel de denunţuri şi împotriva altor persoane, pentru a beneficia de dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002.
Constatând că, în cauză, nu sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de lege pentru luarea măsurii arestării preventive, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. urmează a admite recursul declarat de inculpatul M.V.A. împotriva încheierii din Camera de Consiliu din data de 17 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 7774/2/2012 (3133/2012).
Va casa încheierea atacată şi, rejudecând:
Va respinge propunerea de arestarea preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba Iulia.
În baza art. 1451 raportat la art. 145 C. proc. pen., va lua faţă de inculpatul M.V.A. măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara, pe o perioadă de 30 de zile, de la 23 octombrie 2012 la 21 noiembrie 2012, inclusiv.
În baza art. 1451 alin. (2) raportat la art. 145 alin. (11) lit. a)-d) C. proc. pen., pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara, inculpatul M.V.A. va fi obligat să respecte următoarele obligaţii:
a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să se prezinte la organul de poliţie de la domiciliu, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;
c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei care a dispus măsura;
d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme.
În baza art. 1451 alin. (2) raportat la art. 145 alin. (2)2 C. proc. pen. va atrage atenţia inculpatului M.V.A. că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive.
Va dispune punerea în libertate a inculpatului M.V.A. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 38/UP din data de 17 octombrie 2012 emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 7774/2/2012, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză.
Conform dispoziţiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul M.V.A. împotriva încheierii din Camera de Consiliu din data de 17 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 7774/2/2012 (3133/2012).
Casează încheierea atacată şi rejudecând:
Respinge propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A faţă de inculpatul M.V.A.
În baza art. 1451 raportat la art. 145 C. proc. pen., ia faţă de inculpatul M.V.A. măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara, pe o perioadă de 30 de zile de la 23 octombrie 2012 la 21 noiembrie 2012, inclusiv.
În baza art. 1451 alin. (2) raportat la art. 145 alin. (11) lit. a)-d) C. proc. pen., pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara, inculpatul M.V.A. este obligat să respecte următoarele obligaţii:
a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să se prezinte la organul de poliţie de la domiciliu, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;
c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei care a dispus măsura;
d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme.
În baza art. 1451 alin. (2) raportat la art. 145 alin. (2)2 C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului M.V.A. că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive.
Dispune punerea în libertate a inculpatului M.V.A., de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 38/UP din data de 17 octombrie 2012 emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 7774/2/2012, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 23 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 577/2012. Penal. Prelungirea duratei... | ICCJ. Decizia nr. 127/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
