ICCJ. Decizia nr. 648/2012. Penal. Conflict de competenţă (pozitiv/negativ) (art. 43 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Încheierea nr. 648/2012
Dosar nr. 16384/63/2011
Şedinţa publică din 25 aprilie 2012
Asupra conflictului negativ de competenţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 610 din 18 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 16384/63/2011, în temeiul art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prev. de art. 184 alin. (1) şi (2) C. pen., în infracţiunea prev. de art. 184 alin. (2) şi (4) C. pen.
În baza art. 39 C. proc. pen., s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Dolj, şi în temeiul art. 42 C. proc. pen., s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a recursului declarat de recurenta V.G. împotriva sentinţei penale nr. 535/2011 a Judecătoriei Craiova, în favoarea Curţii de Apel Craiova.
Pentru a pronunţa decizia penală sus-menţionată, Tribunalul a reţinut că prin sentinţa penală nr. 535 din 22 februarie 2011 pronunţată de Judecătoria Craiova în Dosarul nr. 517/215/2011, inculpata P.V. a fost condamnată în baza art. 184 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., la pedeapsa de 2 luni închisoare. În temeiul art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatei exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei; în baza art. 81 C. pen. s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 2 luni, calculat conform art. 82 C. pen.; în baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii şi i s-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
În baza art. 347 C. proc. pen. raportat la art. 3201 alin. (5) C. proc. pen., s-au disjuns acţiunile civile formulate de părţile civile V.G. şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova şi s-a acordat termen la data de 29 martie 2011.
În temeiul art. 191 C. proc. pen. a fost obligată inculpata la plata sumei de 1.000 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul nr. 10611/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, a fost trimisă în judecată, în stare de libertate, inculpata P.V., pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 184 alin. (1), (3) C. pen.
În fapt, prima instanţă a constatat că la data de 10 septembrie 2009, în jurul orelor 15, inculpata P.V., în timp ce conducea autoturismul marca F., pe strada C., a observat cu întârziere că pe trecerea de pietoni se aflau două persoane angajate în traversarea străzii şi, din cauza neatenţiei în conducerea autovehiculului, le-a lovit, acestea suferind mai multe leziuni.
Astfel, în timp ce partea vătămată V.G. s-a angajat în traversarea străzii împreună cu fiul său minor V.A.P., în vârstă de 13 ani, autoturismul aflat pe banda a doua de circulaţie, a oprit pentru a le acorda prioritate de trecere, întrucât se aflau pe marcajul de trecere de pietoni. După ce a depăşit banda a doua de mers, - banda întâi fiind ocupată de autoturismele parcate - partea vătămată a fost lovită de către autoturismul condus de inculpată şi proiectată la câţiva metri de locul în care s-a oprit acesta.
Din concluziile certificatului medico legal din 18 septembrie 2009 al Institutului de Medicină Legală Craiova, a rezultat că V.G. a necesitat pentru vindecare 50-55 zile de îngrijiri medicale, iar potrivit concluziilor certificatului medico legal din 11 septembrie 2009 al Institutului de Medicină Legală Craiova, V.A.P. a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 7-8 zile de îngrijiri medicale.
Pentru a se stabili condiţiile în care a avut loc accidentul, precum şi cauzele care au dus la producerea acestuia s-a întocmit raportul de expertiză tehnică auto din 11 martie 2010 de către Biroul Local de Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile din cadrul Tribunalului Dolj, care a stabilit că producerea accidentului de circulaţie s-a datorat culpei exclusive a inculpatei, care circulând cu viteza de 28 km/h nu a acordat atenţie indicatoarelor şi marcajelor rutiere ce semnalizau trecerea de pietoni şi a lovit pe partea vătămată şi pe fiul acesteia, angajaţi regulamentar în traversarea străzii, în condiţiile în care pe banda a doua se afla oprit un autoturism pentru a acorda prioritate de trecere.
Potrivit raportului de expertiză, accidentul de circulaţie s-a produs din culpa exclusivă a inculpatei, aceasta fiind singura care avea posibilitatea - în cazul în care manifesta o atenţie normală în conducerea autoturismului - să evite producerea accidentului.
Având în vedere că persoana vătămată V.A.P. a necesitat pentru vindecarea leziunilor suferite mai puţin de 10 zile de îngrijiri medicale, prin rechizitoriu s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. (1) şi (3) C. pen., deoarece această faptă nu este prevăzută de legea penală ca infracţiune.
În drept, instanţa de fond a constatat că fapta inculpatei P.V., care la data de 10 septembrie 2009, în timp ce conducerea autoturismul marca F. nu a respectat dispoziţiile legale şi măsurile de prevedere pentru conducerea unui autoturism pe drum public a produs un accident de circulaţie în urma căruia partea vătămată V.G. a suferit mai multe leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 50-55 zile de îngrijiri medicale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. (1), (3) C. pen., iar la individualizarea pedepsei aplicată inculpatei, s-au avut în vedere criterile generale prev. de art. 72 C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, gradul de pericol social concret, modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, urmările produse, reliefate de gravitatea leziunilor produse părţii vătămate, persoana inculpatei, care nu este cunoscută cu antecedente penale şi a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal.
Împotriva sentinţei a declarat recurs partea civilă V.G., invocând critici de netemeinicie sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei - raportat la circumstanţele reale ale accidentului rutier şi la atitudinea ulterioară a inculpatei, care nu a depus nici un fel de diligenţe pentru a ajuta pe partea civilă - şi solicitând majorarea pedepsei principale şi aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de conduce autovehicule.
Prin decizia penală nr. 1181 din 30 iunie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 517/215/2011, Curtea de Apel Craiova a declinat competenţa de soluţionare a recursului formulat de partea civilă V.G., la Tribunalul Dolj.
Pentru a pronunţa decizia penală sus-menţionată, Curtea, analizând din oficiu competenţa sa materială în raport de modificarea prevederilor art. 27 şi art. 281 C. proc. pen. prin Legea nr. 202/2010, a constatat că în cazul infracţiunilor pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, recursul a fost dat în competenţa tribunalului, derogându-se de la competenţa generată de instanţă de recurs a curţii de apel.
Astfel, potrivit art. 3851 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., „pot fi atacate cu recurs sentinţele pronunţate de judecătorii”, competenţa curţii de apel fiind stabilită prin art. 281 pct. 3 C. proc. pen., respectiv: „recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă, cu excepţia celor date în competenţa tribunalului” şi se completează cu prevederile art. 27 pct. 3 C. proc. pen., care arată că „tribunalul, ca instanţă de recurs, judecă recursurile împotriva sentinţelor pronunţate de judecătorii privind infracţiunile pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate”.
Ori, în speţă, infracţiunea dedusă judecăţii este aceea de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. (1) şi (3) C. pen., pentru care alin. (5) din acest art. prevede că „acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate”, iar hotărârea supusă recursului (sentinţa penală nr. 535 de la 22 februarie 2011, pronunţată de Judecătoria Craiova - judeţul Dolj în Dosarul cu nr. 517/215/2011) a fost pronunţată sub imperiul Legii nr. 202/2010 care, în art. XXIV, dispune expres că hotărârile judecătoreşti pronunţate în primă instanţă după intrarea în vigoare a legii, sunt supuse normelor procesuale introduse prin acest act normativ.
Trimiţând cauza spre competentă soluţionare, Tribunalul Dolj a înregistrat-o la data de 14 iulie 2011 sub nr. 16384/63/2011 şi la termenul de judecată din 18 noiembrie 2011 a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prev. de art. 184 alin. (1) şi (2) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 184 alin. (2) şi (4) C. pen. motivat de împrejurarea că la data de 5 noiembrie 2011, I.M.L. Craiova a dispus completarea certificatului medico-legal nr. 2379/A2/2009 prin care se constatase că părţii civile îi sunt necesare 55 zile de îngrijiri medicale pentru vindecarea leziunilor suferite cu menţiunea „leziunile de violenţă produse în condiţiile accidentului de circulaţie din 10 septembrie 2009 nu s-au vindecat. Mai necesită pentru vindecare circa 30 zile îngrijiri medicale, în total 80-85 zile îngrijiri medicale de la data procedurii leziunilor în care se includ şi cele 50-55 de zile acordate iniţial”.
Întrucât hotărârea împotriva căreia a fost exercitată calea de atac ordinată a recursului a fost pronunţată la data de 22 februarie 2011 sub imperiul Legii nr. 202/2010, care în art. XXIV dispune expres că hotărârile judecătoreşti pronunţate în primă instanţă, după intrarea în vigoare a legii sunt supuse normelor procesuale prevăzute în acest act normativ, tribunalul a reţinut că „întrucât noua lege procedurală a prevăzut modificări substanţiale sub aspectul competenţei funcţionale, potrivit art. 281 alin. (3) C. proc. pen., Curtea de apel, ca instanţă de recurs judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă, cu excepţia celor date în competenţa tribunalului, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege.
Văzând şi dispoziţiile art. 27 alin. (3) C. proc. pen., care stabilesc competenţa funcţională a Tribunalului, s-a concluzionat că, în raport cu noua încadrare juridică a faptei, competentă să se pronunţe în cauză este curtea de apel, ca instanţă de recurs.
Prin decizia penală nr. 191 din 30 ianuarie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 16384/63/2011, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a constatat ivit conflict negativ de competenţă între ea şi Tribunalul Dolj, privitor la soluţionarea recursului declarat de partea civilă V.G. împotriva sentinţei penale nr. 535 din 22 februarie 2011 pronunţată de Judecătoria Craiova în Dosarul nr. 517/215/2011 privind pe intimata inculpată P.V. şi a înaintat cauza la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestui conflict.
Examinând conflictul negativ de competenţă ivit între instanţele sus-menţionate, în conformitate cu dispoziţiile art. 43 C. proc. pen., Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza privind recursul declarat de partea civilă V.G. împotriva sentinţei penale nr. 535 din 22 februarie 2011 pronunţată de Judecătoria Craiova este Tribunalul Dolj.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că inculpata P.V. a fost trimisă în judecată prin rechizitoriul nr. 10611/P/2009 întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prev. şi ped. de art. 184 alin. (1) şi (3) C. pen., infracţiune pentru care a fost condamnată prin sentinţa penală nr. 535 din 22 februarie 2011 pronunţată de Judecătoria Craiova la pedeapsa de 2 luni închisoare, în condiţiile art. 81 C. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, „hotărârile pronunţate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul”.
per a contrario, din interpretarea dispoziţiilor legale sus-menţionate rezultă că hotărârile pronunţate după data de 25 noiembrie 2010 (data intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010) sunt supuse căilor de atac prevăzute de Legea nr. 202/2010.
Prin Legea nr. 202/2010 s-au modificat art. 27 pct. 3 C. proc. pen. care reglementează competenţa tribunalului în sensul că, această instanţă „ca instanţă de recurs, judecă recursurile împotriva sentinţelor pronunţate de judecătorii privind infracţiunile pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate (...)” precum şi art. 281 C. proc. pen. care reglementează competenţa curţii de apel în sensul că în alin. (3) prevede că această instanţă „ca instanţă de recurs, judecă recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate de judecătorii în primă instanţă, cu excepţia celor date în competenţa tribunalului, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege”.
Sentinţa penală nr. 535/2011 împotriva căreia a declarat recurs partea civilă V.G. a fost pronunţată după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, iar infracţiunea pentru care inculpata P.V. a fost trimisă în judecată şi condamnată în primă instanţă, chiar dacă sentinţa nu este definitivă, face parte din categoria infracţiunilor pentru care, potrivit art. 184 alin. (5) C. pen., acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Raportând dispoziţiile legale sus-menţionate la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 43 C. proc. pen., constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza penală privind pe inculpata P.V., în concret, recursul declarat de partea civilă V.G. este Tribunalul Dolj, instanţă căreia i se va trimite dosarul.
În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei penale privind pe inculpata P.V., în favoarea Tribunalului Dolj, căruia îi trimite dosarul.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 25 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4191/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 660/2012. SECŢIA PENALĂ. Conflict de... → |
|---|
