ICCJ. Decizia nr. 1289/2012. Penal. Strămutare (art. 55 şi următoarele C.p.p.). Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 1289/2012
Dosar nr. 4705/1/2012
Şedinţa publică din 25 septembrie 2012
Asupra cererii de strămutare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 26 septembrie 2012, petenta Asociaţia pentru Cinstirea memoriei E. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 4729/2/2012 al Curţii de Apel Bucureşti, arătând că imparţialitatea judecătorilor ar putea fi ştirbită datorită împrejurării cauzei, duşmăniilor locale şi a calităţii părţilor.
Cererea de strămutare este nefondată.
Verificând actele şi lucrările dosarului, Curtea constată că pe rolul Curţii de Apel Bucureşti se află dosarul ce se solicită a fi strămutat.
În temeiul art. 57 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a solicitat informaţii de la Ministerul Justiţiei.
În informaţiile primite de la conducerea Minsietrului Justiţiei se prezintă parcursul dosarului, precizându-se că deşi motivele invocate se circumscriu prevederilor art. 55 C. proc. pen., dar nu sunt de natură a conduce la ideea că petenta nu ar avea parte de un proces echitabil. Totodată se arată că nu există niciun motiv pentru a fi pusă la îndoială obiectivitatea şi imparţialitatea judecătorilor care judeca această cauză.
Potrivit art. 55 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie strămută judecarea unei cauze de la o instanţă competentă la o altă instanţă egală în grad, în cazul în cart imparţialitatea judecătorilor ar putea fi ştirbită datorită împrejurărilor cauzei, duşmăniilor locale sau calităţii părţilor, când există pericolul de tulburare a ordinii publice ori când una dintre părţi are o rudă sau un afin până la gradul al patrulea inclusiv, între judecătorii sau procurorii, asistenţii judiciari sau grefierii instanţei.
Verificând actele dosarului şi susţinerile petentei, Înalta Curte constată că, în cauză, nu există motive temeinice care să justifice strămutarea judecării cauzei întrucât, aspectele relevate de petenta prin cererea de strămutare, nu se circumscriu nici unuia dintre cazurile limitativ şi expres prevăzute de textul legal, mai sus amintit, pentru strămutarea judecării unei cauze de la o instanţă competentă la o altă instanţă egală în grad.
Pe cale de consecinţă, în baza art. 60 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondată cererea de strămutare formulată de petenta.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, cererea formulată de petenta Asociaţia pentru Cinstirea Memoriei E. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 4729/2/2012 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă petentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 25 septembrie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 3676/2012. Penal. Iniţiere, constituire de... | ICCJ. Decizia nr. 1318/2012. Penal. Contestaţie la executare... → |
---|