ICCJ. Decizia nr. 1318/2012. Penal. Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 1318/2012
Dosar nr. 4594/1/2012
Şedinţa publică din 3 octombrie 2012
Asupra cauzei de faţă;
În baza actelor dosarului, constată următoarele:
Prin decizia nr. .2302 din 17 iunie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 239/45/2009 a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea O.I. împotriva deciziei penale nr. 254 din 28 aprilie 2009 a Curţii de Apel laşi, secţia penală.
A fost obligată recurenta contestatoare la plata sumei do 100 RON cheltuielile judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, s-au reţinut următoarele:
Prin decizia penală nr. 254 din 28 aprilie 2009 Curtea de Apel laşi, secţia penală, a respins ca inadmisibilă contestaţie în anulare formulată de petenta O.I. împotriva deciziei penale nr. 190 din 24 martie 2009 pronunţate de Curtea de Apel laşi.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat petenta la 50 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, s-a reţinut următoarele:
La data de 03 aprilie 2009 s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel laşi contestaţia în anulare promovată de petenta O.I., domiciliată în municipiul laşi, str. G., vizând decizia penală nr. 190 din 24 martie 2009 pronunţată de Curtea de Apel laşi în dosarul penal nr. 3217/99/2008.
În motivarea contestaţiei promovate, petenta a susţinut că este nemulţumită de cercetările efectuate în cauză şi de hotărârile pronunţate.
A mai arătat că în cauză ar fi incidente dispoziţiile art. 410 C. proc. pen., că instanţa nu s-ar fi pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatei C.T.M., cea de mărturie mincinoasă, că nu s-ar fi efectuat expertiza inculpatului, că s-au efectuat cercetările în lipsa sa, în timp ce era internată în spital şi aşa se explică soluţiile nelegale pronunţate.
Petenta a mai precizat că atât cercetările efectuate în cauză cât şi judecata desfăşurată în faţa instanţei de fond şi în recurs, au avut loc cu încălcarea legii. Deşi i s-a cerut să indice temeiul de drept pe care înţelege să-şi fundamenteze contestaţia promovată, petenta O.I. a precizat că nu este în măsură să facă acest lucru. A solicitat admiterea contestaţiei în anulare, casarea deciziei pronunţate de Curtea de Apel laşi şi trimiterea cauzei la parchet pentru extinderea cercetărilor şi administrarea de noi probe.
Curtea, în urma verificării actelor şi lucrărilor dosarului prin prisma motivelor invocate, a reţinut următoarele: contestaţia în anulare, ca şi cale extraordinară de atac, poate fi introdusă împotriva hotărârilor penale definitive, num ai în cele cinci cazuri prevăzute expres şi limitativ de art. 386 C. proc. pen. Şi anume:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza la instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinta instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f)-i), cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă;
e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (1 1 ) ori art. 38516 alin. (1).
S-a reţinut că în prezenta cauză, petenta şi-a manifestat nemulţumirea faţă de modul în care i-a fost soluţionată plângerea promovata şi de soluţiile pronunţate pe fond şi în recurs.
Nici expres indicat şi nici prin conţinutul amplu prezentat, cererea petentei O.I. nu s-a încadrat în nici unul din cazurile prevăzute de lege şi în care se poate uza de această cale extraordinară de atac.
S-a mai reţinut în considerentele hotărârii faptul că instanţa investită cu judecarea unei contestaţii în anulare verifică mai întâi, îndeplinirea condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de lege şi anume: dacă cererea se referă la o hotărâre penală definitivă supusă contestaţiei în anulare; dacă cererea a fost făcută în termenul prevăzut de lege; dacă se întemeiază pe un caz din cele prevăzute de art. 386 C. proc. pen. şi dacă sunt dovezile necesare sau sunt invocate dovezile care confirmă acest caz răspunsul negativ la aceste examinări a atras respingerea în principiu a contestaţiei în anulare promovate.
În susţinerea contestaţiei în anulare promovate, petenta a invocat dispoziţiile art. 410 C. proc. pen., aceste dispoziţii legale fiind abrogate prin art. I pct. 5 din Legea nr. 576/2004.
Fată de cele prezentate, contestaţia în anulare promovată de petenta O.I. a fost respinsă ca inadmisibilă.
Împotriva acestei decizii care este definitivă, contestatoarea a declarat recurs.
La termenul de judecată din 17 iunie 2009, recurenta contestatoare s-a prezentat la instanţă şi a depus concluzii scrise prin care au formulat aceleaşi critici ca şi în cererea iniţială.
S-a constat că în cauză, recursul declarat de titularul căii de atac împotriva unei decizii penale prin care s-a soluţionat definitiv cauza, prin care s-a respins ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea O.I. împotriva deciziei penale nr. 254 din 28 aprilie 2009 a Curţii de Apel laşi, secţia penală, apare ca inadmisibil.
În acest sens s-a reţinut că pe calea recursului, cale ordinară de atac, pot fi atacate numai hotărârile nedefinitive, după cum rezultă din dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen., care prevăd strict şi limitativ hotărârile supuse recursului. S-a mai reţinut că încheierile pot fi atacate cu recurs numai o dată cu sentinţa sau decizia recurată, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs.
Recursul declarat împotriva sentinţei sau deciziei se socoteşte făcut şi împotriva încheierilor, chiar dacă acestea au fost date după pronunţarea hotărârii.
Nu pot fi atacate cu recurs sentinţele în privinţa cărora persoanele prevăzute în art. 362 nu au folosit calea apelului ori când apelul a fost retras, dacă legea prevede această cale de atac. Persoanele prevăzute în art. 362 pot declara recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, chiar dacă nu au folosit apelul, dacă prin decizia pronunţată în apel a fost modificată soluţia din sentinţă şi numai cu privire la această modificare.
Or, în cauză, s-a constatat că petenta O.I., a formulat recurs împotriva unei decizii pronunţate de către o instanţă de recurs.
Împotriva acestei hotărâri la data de 20 iunie 2012 a formulat contestaţie la executare petenta O.I., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 4594/1/2012.
În motivarea contestaţiei la executare contestatoarea O.I. a arătat faptul că la data de 11 mai 2009, în Dosarul nr. 239/45/2009 al Curţii de Apel Iaşi a formulat o cerere prin care a solicitat plata unor daune morale, asupra căreia instanţa a omis să se pronunţe.
A mai arătat că cererea de contestaţie în anulare care a format obiectul Dosarului nr. 239/45/2009 a fost respinsă abuziv, iar instanţele de apel şi de recurs care s-au pronunţat în cauzele pe care acesta le-a avut pe rolul Tribunalului Iaşi şi Curtea de Apel Iaşi, în mod greşit i-au respins căile de atac exercitate, ca nefondate sau ca inadmisibile.
De asemenea, contestatoarea şi-a exprimat nemulţumirea şi cu privire la modul de soluţionare a plângerilor pe care le-a formulat împotriva unor ordonanţe date de procuror prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de persoane pe care le-a reclamat pentru săvârşirea unor fapte penale, întrucât nu au fost efectuate cercetări în vederea stabilirii adevărului.
A solicitat admiterea contestaţiei la executare şi acordarea daunelor morale, reprezentând indemnizaţia concediului medical şi plata cheltuielilor judiciare.
Examinând cererea formulată cu prioritate prin prisma admisibilităţii acesteia se constată că este inadmisibilă şi va fi respinsă, pentru considerentele ce urmează.
Contestaţia la executare este un mijloc jurisdicţional prin intermediul căruia se soluţionează anumite incidente ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive.
Analizându-se hotărârea contestată, prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că potrivit art. 461 alin. (1) C. proc. pen. „contestaţia contra executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:
a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei, precum şi orice alt incident ivit în cursul executării".
Aşadar se reţine că, în cauză, motivele invocate de contestatoare nu se regăsesc între cele expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile, art. 461 alin. (1) C. proc. pen., astfel că cererea formulată nu are legătură cu dispoziţiile legale privind lămurirea hotărârii.
Conform dispoziţiilor art. 446 C. proc. pen., „dispoziţiile din hotărârea penală privitoare la despăgubirile civile şi la cheltuielile judiciare cuvenite părţilor se execută potrivit legii civile".
În cauza dedusă judecăţii contestatoarea a criticat hotărârea atacată cu privire la omisiunea instanţei de recurs de a se pronunţa cu privire la cererea sa privind acordarea unor daune morale.
Cum formularea unei cereri de contestaţie la executare presupune invocarea unuia dintre cazurile expres prevăzute de norma precizată, prin promovarea unei asemenea cereri neputându-se tinde la reexaminarea asupra fondului cauzei, punându-se în discuţie eventualele „nelămuriri" având în vedere limitele în care hotărârea se execută.
Aşa fiind, critica formulată de contestatoare nu se poate circumscrie cazurilor expres şi limitativ reglementate de dispoziţiile art. 461 alin. (1) lit. a)-d) C. proc. pen., cererea adresată instanţei neîndeplinind condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege şi fiind, pe cale de consecinţă, inadmisibilă.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 460, raportat la art. 461 C. proc. pen., contestaţia la executare formulată de contestatoarea O.I. împotriva deciziei nr. 2302 din 17 iunie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 239/45/2009, va fi respinsă, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de contestatoarea O.I. împotriva deciziei nr. 2302 din 17 iunie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 239/45/2009.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 50 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 3 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1289/2012. Penal. Strămutare (art. 55 şi... | ICCJ. Decizia nr. 405/2012. Penal. Strămutare (art. 55 şi... → |
|---|
