ICCJ. Decizia nr. 402/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 402/2012
Dosar nr. 9152/1/2011
Şedinţa publică din 19 martie 2012
Asupra plângerii de faţă:
La data de 15 noiembrie 2011 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, plângerea formulată de petiţionarul A.I. împotriva rezoluţiei nr. 128/P/2011 din 13 octombrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia parchetelor militare.
Prin rezoluţia susmenţionată s-a dispus neînceperea urmăririi penale, în baza art. 228 alin. 4 şi 6 raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., faţă de procurorul militar, maior magistrat Mihalache Codruţ din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia parchetelor militare, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen., 253 C.pen, art. 254 C.pen, art. 271 C. pen., art. 289 C. pen. şi 26 rap. la art. 174 C. pen.,reţinându-se că faptele nu există, pentru următoarele motive:
La data de 14 septembrie 2011, A.I. a formulat plângere penală împotriva procurorului militar maior magistrat M.C. din cadrul Secţiei Parchetelor Militare „pentru corupţie şi complicitate la tentativele de omor”, arătând în argumentare că soluţia adoptată de magistrat în Dosarul nr. 124/P/2011 a fost dispusă tară a se respecta prevederile art. 187 C. proc. pen., „realizându-se un conflict de interese, fiind excluse probatorii de la plângerea penală şi realizându-se infracţiunea prev. de art. 254 C. pen.”.
Petiţionarul a mai arătat că nu au fost consemnate în motivarea rezoluţiei anumite aspecte, ceea ce a condus la săvârşirea de către procuror a infracţiunii prev. de art. 271 C. pen. şi că soluţia dispusă este un act fals si abuziv împotriva „actelor probatorii”.
De asemenea, petiţionarul A.I. a mai arătat că, în cadrul Dosarului penal nr. 409/1999 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara, procurorul a refuzat să constate infracţiunea de furt calificat.
În urma verificărilor efectuate, procurorul de caz a constatat următoarele:
La data de 08 iulie 2011, numitul A.I. a formulat plângere penală împotriva procurorului militar locotenent - colonel magistrat A.N. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia parchetelor militare, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals intelectual şi nerespectarea hotărârilor judecătoreşti, prev. de art. 246, art. 289 şi art. 271 C. pen., susţinând că magistratul militar, cu ocazia soluţionării Dosarului penal nr. 93/P/2011, ar fi emis „un act fals şi abuziv împotriva actelor probatorii, cu nerespectarea hotărârilor judecătoreşti definitive şi executorii”.
În urma verificărilor efectuate de procurorul militar locotenent colonel magistrat D.I. a rezultat faptul că prin rezoluţia nr. 931/P/2011 din data de 16 iunie 2011, procurorul militar locotenent-colonel magistrat A.N. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia parchetelor militare, a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de colonel magistrat T.M. sub aspectul infracţiunii prev. de art. 271 C. pen. şi art. 289 C. pen., întrucât în urma cercetărilor efectuate, aspectele sesizate de numitul A.I. nu s-au confirmat.
La data de 07 iulie 2011, A.I. a depus la Biroul registratură generală, arhivă şi grefa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, atât o plângere împotriva rezoluţiei nr. 93/P/2011 din data de 16 iunie 2011, cât şi plângere penală împotriva procurorului militar care a emis soluţia în cauză, susţinând că prin „excluderea actelor probatorii” şi „nerespectarea hotărârilor judecătoreşti definitive şi executorii, acesta ar fi emis „un act fals şi abuziv”, săvârşind în acest fel infracţiunile prev. de art. 246, art. 271 şi art. 289 C. pen.
Procurorul militar D.I. a apreciat faptul că actele de urmărire penală efectuate de către procurorul militar locotenent-colonel magistrat A.N. în Dosarul penal nr. 93/P/2011 s-au realizat în conformitate cu dispoziţiile legale în materie, acestea permiţând formularea unor concluzii certe în legătură cu susţinerile petiţionarului.
Referitor la hotărârile judecătoreşti invocate de A.I. în cuprinsul plângerii formulate, procurorul de caz a reţinut următoarele:
Prin Încheierea nr. 63 din 05 mai 2003 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a dispus scoaterea de pe rol a dosarului privind cererea formulată de A.I., prin care solicita revizuirea Deciziei nr. 106 din 07 octombrie 2002 a aceleiaşi instanţe şi trimiterea dosarului la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru efectuarea actelor de cercetare prevăzute de art. 399 C. proc. pen. Actele de cercetare au fost efectuate de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara, iar prin Sentinţa nr. 128 din 08 octombrie 2003, Tribunalul Militar Timişoara a dispus respingerea cererii de revizuire.
Prin Încheierea nr. 224 din 10 martie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, invocată deopotrivă de petiţionar, s-a dispus scoaterea de pe rolul instanţei a plângerii formulate de A.I. şi trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia parchetelor militare, în vederea efectuării urmăririi penale faţă de procurorul militar J.S. Ulterior, prin Rezoluţia nr. 181P/2006 din data de 02 august 2006, unitatea de parchet menţionată a dispus neînceperea urmăririi penale în cauză, soluţia fiind menţinută prin hotărâre judecătorească definitivă.
De asemenea, prin Sentinţa nr. 1632 din 31 iulie 2007 a Judecătoriei Arad s-a dispus admiterea plângerii formulată de petiţionarul A.I. împotriva rezoluţiei emise de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad în Dosarul nr. 643/P/2007, precum şi împotriva ordonanţei prim-procurorului acestui parchet. In acest mod, s-a dispus de către instanţă redeschiderea cercetărilor şi completarea acestora, fiind indicate şi actele ce urmează a fi efectuate. Obiectul dosarului respectiv l-a constituit cercetarea împrejurărilor în care unul din angajaţii Oficiului Registrului Comerţului a omis să pună în aplicare o sentinţă civilă prin care s-a dispus radierea sediului social al SC I.R. SRL de la domiciliul petentului.
În raport de aspectele anterior prezentate, procurorul de caz a apreciat că soluţia adoptată de către procurorul militar, maior magistrat M.C., faţă de procurorul militar locotenent-colonel magistrat A.N. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia parchetelor militare, sub aspectul infracţiunilor prev. de art. 246 şi art. 273 C. pen. este legală şi temeinică, nefiind identificate elemente de natură infracţională.
Ca urmare, s-a apreciat că, în mod evident, în sarcina procurorului militar, maior magistrat M.C. nu se poate reţine săvârşirea infracţiunii prev. de art. 273 C. pen. care se referă la siguranţa circulaţiei pe căile ferate, dar nici a vreunei alte infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul şi nicio altă infracţiune de natura celor invocate de petiţionar (tentativă la omor).
Deopotrivă, s-a reţinut că petiţionarul a formulat, de-a lungul timpului, plângeri penale împotriva tuturor procurorilor militari care au instrumentat şi soluţionat cauzele având ca obiect sesizările sale, acuzaţiile aduse acestora fiind de fiecare dată similare, în toate cauzele dispunându-se neînceperea urmăririi penale. Plângerile formulate de către petiţionar împotriva acestor soluţii au fost respinse de procurorul ierarhic superior, precum şi de instanţele de judecată.
În consecinţă, s-a apreciat că toate plângerile formulate de către numitul A.I. împotriva magistraţilor sunt vădit şicanatorii, susnumitul având cunoştinţă că faptele imputate nu există, dreptul la petiţie fiind exercitat cu rea - credinţă şi constituind abuz de drept.
Pentru argumentele prezentate, constatând, deopotrivă, că nu există suficiente elemente care să conducă la efectuarea de cercetări penale faţă de magistratul reclamat procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de acesta, în baza art. 228 alin. (4) şi (6) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Împotriva acestei rezoluţii, petiţionarul a formulat plângere la procurorul ierarhic superior, care a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluţia nr. 293/II-2/2011 din 03 noiembrie 2011 a procurorului militar şef adjunct al Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Nemulţumit de soluţiile obţinute la nivelul Ministerului Public, petiţionarul a formulat plângere la instanţă în cuprinsul căreia a reiterat aceleaşi aspecte ca şi în plângerea penală iniţială.
Plângerea formulată de petiţionar împotriva acestei soluţii, conform art. 2781 C. proc. pen., nu este fondată, din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, soluţia procurorului dovedindu-se a fi temeinică şi legală.
Într-adevăr, aşa cum rezultă din actele premergătoare efectuate în cauză, în cauză nu sunt indicii cu privire la săvârşirea infracţiunilor reclamate în sarcina intimatului magistrat.
Din actele dosarului rezultă că acesta şi-a îndeplinit, în mod corect, atribuţiile de serviciu, fără a cauza vreo vătămare intereselor legale ale petiţionarului.
Criticile petiţionarului, care se referă la nemulţumirea sa cu privire la soluţiile nefavorabile succesive pronunţată de procurorii militari, inclusiv de intimatul din prezenta cauză, nu pot constitui un motiv pentru tragerea la răspundere penală a magistraţilor sub aspectul săvârşirii infracţiunilor reclamate de petiţionar.
Se reţine în acest sens că persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicţie îşi desfăşoară activitatea în temeiul legii, având obligaţia să-şi îndeplinească atribuţiile ce le revin, prin pronunţarea unor soluţii legale şi temeinice, în raport de probele administrate, ce pot fi verificate şi desfiinţate prin intermediul căilor legale de atac.
Desfăşurarea activităţii de jurisdicţie nu poate fi concepută fără independenţa şi autonomia acelora care realizează sau înfăptuiesc justiţia, principiu înscris în Constituţie şi în Statutul Magistraţilor.
Aşa fiind, soluţiile magistraţilor nu pot fi criticate decât prin intermediul căilor legale de atac, acestea neputând fi considerate, prin ele însele, obiectul unor infracţiuni.
În raport de considerentele expuse se constată că rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale atacată este temeinică şi legală, motiv pentru care plângerea formulată de petiţionarul A.I. va fi respinsă, ca nefondată, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul A.I. împotriva rezoluţiei nr. 128/P/2011 din 13 octombrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia parchetelor militare.
Menţine rezoluţia atacată.
Obligă petiţionarul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 931/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 403/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
