ICCJ. Decizia nr. 403/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 403/2012
Dosar nr. 9153/1/2011
Şedinţa publică din 19 martie 2012
Asupra plângerii de faţă:
La data de 15 noiembrie 2011 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, plângerea formulată de petiţionarul A.I. împotriva rezoluţiei nr. 125/P/2011 din 13 octombrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia parchetelor militare.
Prin rezoluţia susmenţionată s-a dispus neînceperea urmăririi penale, în baza art. 228 alin. (4) şi (6) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., faţă de procurorul militar, general de brigadă magistrat L.N., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen., art. 271 C. pen., art. 273 C. pen. şi art. 289 C. pen., reţinându-se că faptele nu există, pentru următoarele motive:
La data de 8 septembrie 2011, A.I. a formulat plângere penală împotriva procurorului militar şef adjunct al Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, solicitând efectuarea de cercetări faţă de magistrat pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 271 C. pen. şi art. 273 C. pen.
În motivarea plângerii, petiţionarul a arătat că magistratul general de brigadă L.N. „… a exclus actele probatorii ataşate plângerii penale din data de 24 iunie 2011, a emis un act fals şi abuziv …” cu prilejul soluţionării Dosarului penal cu nr. 116/P/2011.
Examinând plângerea susmenţionată, procurorul de caz a constatat că din conţinutul acesteia rezultă fără putinţă de tăgadă greşita încadrare dată de petiţionar presupuselor infracţiuni atribuite magistratului, reţinând că, în drept, aspectele descrise de către acesta pot fi susceptibile de a întruni elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen.
Deopotrivă, procurorul de caz a apreciat că petiţionarul a formulat plângerea penală cu rea-credinţă, fără a avea temeiuri de fapt şi drept, plângerea constituind o înşiruire fără logică de presupuse fapte săvârşite de către magistratul militar, precum şi de articole din legi penale (Constituţia României, Codul penal, Codul de procedură penală ş.a.), care nu au niciun fel de legătură cu faptele descrise.
S-a reţinut în acest sens că petiţionarul a formulat o multitudine de plângeri penale identice sau asemănătoare care au format obiectul Dosarelor penale nr. 22/P/2007, 8/P/2008, 9/P/2008, 17/P/2008, 18/P/2008, 30/P/2008, 21/P/2009, 60/P/2009, 69/P/2009, 85/P/2009, 97/P/2011, 112/P/2011 şi altele soluţionate de Secţia Parchetelor Militare.
S-a mai reţinut că fiecare soluţie adoptată de către procuror în dosarele penale formate la plângerile petiţionarului A.I., a generat o nouă plângere penală, formulată împotriva magistratului care a adoptat soluţia, deşi calea legală a contestării este aceea a formulării plângerii împotriva soluţiei, drept procesual penal prevăzut în dispoziţiile art. 278 C. proc. pen., această cale fiind sporadic uzitată de către petiţionar.
În consecinţă, s-a apreciat că toate plângerile formulate de către numitul A.I. împotriva magistraţilor sunt vădit şicanatorii, susnumitul având cunoştinţă că faptele imputate nu există, dreptul la petiţie fiind exercitat cu rea-credinţă şi constituind abuz de drept.
Pentru argumentele prezentate, constatând, deopotrivă, că nu există suficiente elemente care să conducă la efectuarea de cercetări penale faţă de magistratul reclamat procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de acesta, în baza art. 228 alin. (4) şi (6) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Împotriva acestei rezoluţii, petiţionarul a formulat plângere la procurorul ierarhic superior, care a fost respinsă ca neîntemeiată prin Rezoluţia nr. 291/II-2/2011 din 03 noiembrie 2011 a procurorului militar şef al Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Nemulţumit de soluţiile obţinute la nivelul Ministerului Public, petiţionarul a formulat plângere la instanţă în cuprinsul căreia a reiterat aceleaşi aspecte ca şi în plângerea penală iniţială.
Plângerea formulată de petiţionar împotriva acestei soluţii, conform art. 2781 C. proc. pen., nu este fondată, din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, soluţia procurorului dovedindu-se a fi temeinică şi legală.
Într-adevăr, aşa cum rezultă din actele premergătoare efectuate în cauză, în cauză nu sunt indicii cu privire la săvârşirea infracţiunilor reclamate în sarcina intimatului magistrat.
Din actele dosarului rezultă că acesta şi-a îndeplinit, în mod corect, atribuţiile de serviciu, fără a cauza vreo vătămare intereselor legale ale petiţionarului.
Criticile petiţionarului, care se referă la nemulţumirea sa cu privire la soluţiile nefavorabile succesive pronunţată de procurorii militari, inclusiv de intimatul din prezenta cauză, nu pot constitui un motiv pentru tragerea la răspundere penală a magistraţilor sub aspectul săvârşirii infracţiunilor reclamate de petiţionar.
Se reţine în acest sens că persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicţie îşi desfăşoară activitatea în temeiul legii, având obligaţia să-şi îndeplinească atribuţiile ce le revin, prin pronunţarea unor soluţii legale şi temeinice, în raport de probele administrate, ce pot fi verificate şi desfiinţate prin intermediul căilor legale de atac.
Desfăşurarea activităţii de jurisdicţie nu poate fi concepută fără independenţa şi autonomia acelora care realizează sau înfăptuiesc justiţia, principiu înscris în Constituţie şi în Statutul Magistraţilor.
Aşa fiind, soluţiile magistraţilor nu pot fi criticate decât prin intermediul căilor legale de atac, acestea neputând fi considerate, prin ele însele, obiectul unor infracţiuni.
În raport de considerentele expuse se constată că rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale atacată este temeinică şi legală, motiv pentru care plângerea formulată de petiţionarul A.I. va fi respinsă, ca nefondată, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGH
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul A.I. împotriva Rezoluţiei nr. 125/P/2011 din 13 octombrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia parchetelor militare.
Menţine rezoluţia atacată.
Obligă petiţionarul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 402/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1454/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
