ICCJ. Decizia nr. 979/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 979/2012
Dosar nr. 654/1/2012
Şedinţa publică din 28 iunie 2012
Asupra plângerii de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 21 martie 2011, petentul B.E. a formulat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi plângere împotriva mai multor magistraţi judecători de la instanţele aflate în raza de activitate a Curţii de Apel Iaşi, precum şi faţă de procurorii V.E. şi B.D. de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi pentru tragerea la răspundere a acestora sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) pretins a fi fost comisă cu ocazia soluţionării unor cauze penale şi civile, în care petentul a fost parte.
Prin Ordonanţa nr. 115/P/2011 din 30 martie 2011, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind invocată incidenţa prevederilor art. 29 pct. 1 lit. e) C. proc. pen., în raport de gradul profesional de Parchet de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie al procurorului E.V.
Prin rezoluţia nr. 313/P/2011 din 6 decembrie 2011, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii: C.A., B.C., M.A.C., F.E., O.M. şi C.C., judecători la Judecătoria Iaşi şi V.E. - procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi B.D. - procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), întrucât din verificările efectuate în cauză a rezultat că fapta nu există.
Împotriva soluţiei procurorului, petentul s-a adresat cu plângere procurorului şef Secţie de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care prin Rezoluţia nr. 139/II/2/2011 din 27 ianuarie 2012, în baza art. 278 alin. (1) C. proc. pen., a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii petiţionarului B.E. împotriva Rezoluţiei nr. 313/P/2011 din 6 decembrie 2011, dispusă de Secţia de urmărire penală şi criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul cu acelaşi număr.
În conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., petentul B.E. a formulat plângere la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar la data de 30 ianuarie 2012 a fost înregistrat pe rolul Secţiei penale, sub nr. 654/1/2012, plângerea formulată de acesta împotriva Rezoluţiei nr. 313/P/2011 din 6 decembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
În motivarea plângerii, petentul a susţinut că rezoluţia dispusă în cauză este netemeinică şi nelegală, fiind dată fără a se efectua „absolut nici un fel de cercetări, cu protejarea şi favorizarea magistraţilor învinuiţi şi a complicilor lor, care, în continuare nu sunt deloc responsabili, ajută la fraudarea fondurilor europene şi săvârşesc neîncetat samavolnicii, fărădelegi, fapte de corupţie, trafic de influenţă, ilegalităţi, abuzuri şi fapte penale grave”.
Totodată, a reiterat motivele invocate iniţial în plângerea adresată parchetului, precum şi referiri la alţi magistraţi pe care îi acuză de fapte de corupţie sau nerespectarea legii în instrumentarea cauzelor sale.
Plângerea este nefondată.
Analizând rezoluţiile atacate prin prisma motivelor invocate în plângerea adresată instanţei, Curtea constată că acestea sunt aceleaşi cu cele pe care petentul le-a invocat în plângerea iniţială adresată parchetului.
Ca atare acestea au fost analizate în cele două rezoluţii prin care s-a dispus motivat, amplu şi temeinic, respingerea lor.
Simpla nemulţumire a petentului faţă de soluţia adoptată într-o cauză nu constituie motiv pentru antrenarea răspunderii penale a magistraţilor care au dispus-o, activitatea acestora fără a se situa în afara legii penale şi fără a putea conduce la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunilor pe care acesta le-a indicat în plângerea sa.
De altfel, petentul a avut posibilitatea formulării cererilor şi apărărilor pe care le-a apreciat a fi necesare, în faţa instanţelor de judecată, în căile de atac prevăzute de lege, lucru de care, acesta a şi uzat, fiindu-i astfel respectate toate drepturile procesuale.
Posibilitatea formulării unor plângeri potrivit dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., reprezintă un drept procedural al petentului, însă acesta nu echivalează cu exercitarea unui control asupra legalităţii şi temeiniciei soluţiilor pronunţate şi nici nu poate conduce la reformarea soluţiilor.
Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 62 C. proc. pen. „în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală şi instanţa de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe”.
În aceeaşi ordine de idei, dispoziţiile art. 63 C. proc. pen. arată că „probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului”.
Faţă de cele ce preced, Curtea constată că, potrivit dispoziţiilor art. 64 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată şi modificată, este de esenţa principiului independenţei procurorului dreptul acestuia de a planifica ancheta penală, de a dispune asupra succesiunii administrării probelor, a importanţei şi semnificaţiei materialului probator, toate actele sale fiind supuse controlului judecătoresc.
Interpretarea şi evaluarea probelor administrate sunt atributele magistraţilor, care se află în afara raportului juridic dedus judecăţii şi înfăptuiesc justiţia în numele legii, fiind independenţi faţă de părţi, iar hotărârile pe care le pronunţă pot fi atacate ori îndreptate doar prin căile prevăzute de lege.
De asemenea, un magistrat nu poate fi tras la răspundere civilă, disciplinară sau penală decât în condiţiile legii şi în nici un caz pentru opiniile juridice exprimate, ori pentru soluţiile pronunţate cu ocazia rezolvării unor cauze.
Nu în ultimul rând este de menţionat faptul că petentul B.E. este cunoscut autorităţilor judiciare din circumscripţia teritorială a Curţii de Apel Iaşi, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ca fiind autorul a numeroase plângeri penale, îndreptate împotriva unor magistraţi şi lucrători de poliţie, întrucât nemulţumit fiind de soluţiile adoptate se consideră victima organelor judiciare, care ar fi săvârşit abuzuri, încălcări ale dispoziţiilor legale, cu scopul prejudicierii intereselor sale legitime.
Cu privire la magistraţii judecători şi procurori, nominalizaţi în plângerea adresată instanţei, Înalta Curte constată că rezoluţiile atacate nu fac referire şi la aceştia, astfel încât, o analiză a sesizărilor petentului sub acest aspect nu poate constitui obiectul cauzei de faţă.
Ca atare, faţă de cele arătate, se constată că cele două rezoluţii dispuse în cauză, respectiv Rezoluţia nr. 313/P/2011 din 16 decembrie 2011 şi Rezoluţia nr. 139/II/2/2011 din 27 ianuarie 2012 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, sunt legale şi temeinice, fără a se impune desfiinţarea lor.
Aşa fiind, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul B.E. împotriva Rezoluţiei nr. 313/P/2011 din 16 decembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, pe care o menţine.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul B . E . împotriva rezoluţiei din 16 decembrie 2011 dispusă în Dosarul nr. 313/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalt a Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
Menţine rezoluţia atacată, ca legală şi temeinică.
Obligă petentul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 28 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2099/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2096/2012. Penal → |
|---|
