ICCJ. Decizia nr. 1034/2013. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia penală nr. 1034/2013
Dosar nr. 71661/3/2011
Şedinţa publică din 26 martie 2013
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 255 din 5 aprilie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 257 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul Ţ.G., fără antecedente penale la 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
În baza art. 71 C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii pe un termen de încercare de 5 ani stabilit în condiţiile art. 82 în baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.
În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 C. pen.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestului preventiv de la 08 septembrie 2011 la 15 septembrie 2011.
Prin aceeaşi sentinţă penală, în baza art. art. 257 alin. (1) C. pen., a fost condamnat şi inculpatul C.A.L., fără antecedente penale la 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
În baza art. 71 C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen. din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 861C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii pe un termen de încercare de 6 ani stabilit în condiţiile art. 862C. pen.
În baza art. 863alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare, s-a impus inculpatului C.A.L. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.
Datele prevăzute în alin. 1 lit. b), c) şi d) se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării executării pedepsei închisorii sub supraveghere, s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.
În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra disp. art. 864 C. pen., iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestului preventiv de la 08 septembrie 2011 la 15 septembrie 2011.
În baza art. 257 alin. (2) rap. la art. 256 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus confiscarea -de la inculpatul Ţ.G. - a sumei de 500 euro, în echivalent lei la cursul B.N.R. al zilei plăţii şi de la inculpatul C.A.L. a sumei de 4.500 euro în echivalent lei la cursul B.N.R. al zilei plăţii.
În baza art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., s-a dispus ridicarea măsurii asigurătorie a sechestrului asupra autoturismului, de culoare gri, aparţinând inculpatului Ţ.G. şi a fost menţinută - în parte - măsura asigurătorie a sechestrului asupra autoturismului, de culoare neagră, aparţinând inculpatului Ţ.G., până la concurenţa sumei de 500 euro în echivalent lei, măsuri dispuse prin ordonanţa din data de 24 octombrie 2011 în Dosarul nr. 2986/P/201 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
În baza art. 191 alin. (1), (4) C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat la plata suinei de 3.350 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond - din analiza actelor şi lucrărilor dosarului - a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În vara anului 2010, la sugestia martorei O.E., care i-a precizat că inculpatul Ţ.G., profesor în cadrul Universităţii Politehnice din Bucureşti, o poate ajuta să promoveze examenul de admitere în Baroul Bucureşti, martora denunţătoare R.L. s-a întâlnit cu acesta din urmă în Bucureşti, unde, în prezenţa martorei O.E., inculpatul i-a cerut suma de 2.000 de euro pentru a-şi folosi influenţa asupra unuia dintre membrii comisiei de examinare în vederea promovării examenului de admitere în Baroul Bucureşti. La începutul lunii noiembrie 2010, inculpatul Ţ.G. a contactat-o telefonic pe martora denunţătoare R.L., solicitându-i acesteia să se deplaseze în Bucureşti, spre a-i remite suma de 2.000 euro, martora dând curs acestei solicitări. Astfel, în prezenţa martorei O.E., a înmânat inculpatului Ţ.G. suma anterior menţionată, inculpatul punând în buzunar suma de 500 de euro, iar restul de 1500 euro i-a predat fiicei sale, pe care o chemase în cafe-barul în care se aflau. Cu aceasta ocazie, martora denunţătoare s-a arătat interesată şi de urmarea unor cursuri de maşter în cadrul S.N.S.P.A., inculpatul obligându-se să o ajute la înscriere.
Ulterior susţinerii primei probe pentru admiterea în Baroul Bucureşti, martora denunţătoare a fost din nou contactată de către inculpatul Ţ.G., care i-a precizat că mai sunt necesari 3.000 euro, câte o mie pentru fiecare probă ce urma să fie susţinută, motiv pentru care martora s-a întâlnit din nou cu inculpatul Ţ.G. la restaurantul „P.U.", ocazie cu care l-a cunoscut şi pe inculpatul C.A.L., acesta fiindu-i prezentat drept persoana care avea influenţă asupra unuia dintre membrii comisiei de examen. Banii au fost remişi cu acea ocazie, martora R.L. părăsind locaţia fără a cunoaşte cine a luat banii sau destinaţia exactă a acestora. întrucât martora denunţătoare nu a promovat examenul, luând cunoştinţă de aceasta la data afişării rezultatelor, respectiv 05 februarie 2011, aceasta a luat legătura cu cei doi inculpaţi, sfatul primit fiind acela de a formula contestaţii, demers rămas în continuare fără succes. In urma contactelor insistente ale martorei denunţătoare în vederea recuperării banilor, inculpatul Ţ.G. a sugerat încheierea unui contract de împrumut între martoră şi inculpatul C.A.L., fapt materializat la data de 23 februarie 2011, ocazie cu care a fost încheiat contractul de împrumut de către B.N.P. Asociaţi T.A.M. şi T.E.A., prin care, inculpatul C.A.L. se obliga să restituie martorei suma de 5.000 euro, până la data de 25 martie 2011. întrucât nici această obligaţie contractuală nu a fost respectată, martora a formulat un denunţ împotriva celor doi inculpaţi la data de 31 mai 2011, act de sesizare înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalului Bucureşti.
Situaţia de fapt, astfel cum a fost descrisă, a fost temeinic dovedită pe baza materialului probator administrat, în ambele faze ale procesului penal -urmărire penală şi cercetare judecătorească - respectiv: declaraţiile martorului denunţător R.L., declaraţiile inculpaţilor, declaraţiile martorei O.E., declaraţiile martorului A.l., declaraţiile martorului G.C., procesul verbal privind studierea listing-urilor convorbirilor telefonice, procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice şi ambientale interceptate, procesele verbale de constatare a efectuării unor percheziţii domiciliare şi informatice, adresa din 11 octombrie 2011 emisă de Baroul Bucureşti şi alte înscrisuri anexate.
Judecătorul fondului a apreciat că se impune înlăturarea - ca nesincere -a apărărilor inculpatului C.A.L., potrivit cărora martora denunţătoare i-a împrumutat suma de 10.000 lei în două rate egale, cu o dobândă lunară de 2.000 de lei, dar nu mai puţin de 10.000 lei, fără a se încheia însă niciun înscris constatator, inculpatul explicându-şi această conduită nediligentă a martorei prin aceea că aceasta cunoştea unde locuieşte inculpatul şi putea să vina oricând să-şi recupereze banii. Potrivit aceluiaşi inculpat, acesta a restituit martorei suma de 10.000 lei şi 1.400 lei sau 1.600 de lei drept dobândă şi cu toate acestea a fost de acord să se stipuleze în contractul de împrumut suma de 5.000 de euro „pentru liniştea lor sufletească".
Însă, contrariul este demonstrat - arată instanţa de fond - de conţinutul convorbirii purtate între inculpatul C.A.L. şi martore, în data de 24 iunie 2011, interceptată în baza autorizaţiei de interceptare din 2011 emisa de Tribunalul Bucureşti, ca relevante reţinând următoarele replici:
„C.A.L.: Din banii ăia am păpat şi eu, că e adevărat, a păpat şi G.! Ştii? Am avut şi noi.eu 500, G. 500.
R.L.: Din astea 5.000? Pentru barou?
C.A.L.: Da! Eu 500, G. 500! Da.şi 4.000 i-am dat afara! (...).
C.A.L.: Băi vrei să-ţi spun şi ţie ce mi-a zis şi mie?
R.L.: Am luat 2, 3.
C.A.L.: Aa, mi-a zis: bă a luat 3, 4.eu nu pot să-i dau! Dacă ia un 5, eu pot să-i dau mai mult, de la 5 în sus.aşa mi-a zis! (...).
C.A.L.: Am dat şpaga acum, ce-o să fie, ok. am zis, bă dacă ia 5, cu siguranţă acesta îi dă 7."
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul Ţ.G., instanţa de fond a constatat faptul că, implicarea acestuia în activitatea ilicită dedusă judecăţii rezultă din depoziţiile martorei denunţătoare şi ale martorei O.E., aceasta din urmă asistând la pretinderea sumei de bani în vederea traficării influenţei şi de asemenea la remiterea sumei de 2.000 de euro. Faptul că există neconcordanţe cu privire la momentul exact al întâlnirilor dintre cele două şi inculpat sau cu privire la locaţiile în care au avut loc, nu sunt - în opinia instanţei de fond - apte să creeze dubiu cu privire la veridicitatea elementelor probatorii conţinute de aceste depoziţii, de vreme ce, cele două martore au fost audiate la un interval de 8 luni de la data faptelor deduse judecăţii, iar ulterior, în faza cercetării judecătoreşti, după un an şi 4 luni.
Instanţa de fond a concluzionat că, în drept:
Fapta inculpatului Ţ.G. - constând în aceea că, în perioada august-noiembrie 2010, împreună cu inculpatul C.A.L., lăsând să se creadă că au influenţă asupra persoanelor ce vor face parte din comisia de examinare privind examenul de primire în profesia de avocat stagiar din sesiunea noiembrie 2010, organizat pentru admiterea în Baroul Bucureşti, au pretins şi primit suma de 5.000 euro de la martorul denunţător R.L., în vederea promovării de către aceasta a examenului, suma de bani fiind primită de cei doi în cursul lunii noiembrie 2010 în două tranşe, de 2.000 euro, respectiv 3.000 euro - întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii trafic de influenţă, prevăzută şi pedepsită de art. 257 alin. (1) C. pen.
Fapta inculpatului C.A.L. - constând în aceea că în perioada noiembrie 2010, împreună cu inculpatul Ţ.G., lăsând să se creadă că au influenţă asupra persoanelor ce vor face parte din comisia de examinare privind examenul de primire în profesia de avocat stagiar din sesiunea noiembrie 2010 organizat pentru admiterea în Baroul Bucureşti, au pretins şi primit suma de 5.000 euro de la martorul denunţător R.L., în vederea promovării de către aceasta a examenului suma de bani fiind primită de cei doi în cursul lunii noiembrie 2010 în două tranşe de 2.000 euro, respectiv 3.000 euro - întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii trafic de influenţă, prevăzută şi pedepsită de art. 257 alin. (1) C. pen.
Analizând latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen., instanţa de fond a reţinut că elementul material constă în acţiunea de a pretinde sau a primi bani sau alte foloase pentru a determina un funcţionar asupra căruia inculpatul are sau lasă să se creadă că are influenţă, să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu. Acţiunea inculpaţilor, care au pretins, iar ulterior au primit o sumă de bani de la martorul denunţător R.L., pentru a determina o persoană ce intra în componenţa comisiei de examinare, privind examenul de primire în profesia de avocat stagiar, din sesiunea noiembrie 2010, organizat pentru admiterea în Baroul Bucureşti, să facă un act contrar atribuţiilor sale, în sensul fraudării rezultatului obţinut de martorul denunţător, realizează elementul material al infracţiunii de trafic de influenţă. Chiar dacă conduita infracţională a inculpaţilor Ţ.G. şi C.A.L. a realizat elementul material al infracţiunii, atât sub forma pretinderii cât şi sub forma primirii, activitatea infracţională a acestora nu-şi pierde caracterul unitar, nefiind incidente în cauză disp. art. 41 alin. (2) C. pen.
Sub aspectul laturii subiective, inculpaţii au acţionat cu vinovăţie în modalitatea intenţiei directe, conform dispoziţiilor art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. pen., întrucât inculpaţii au prevăzut rezultatul faptei lor şi au urmărit producerea lui prin săvârşirea faptei. Inculpaţii şi-au dat seama şi au dorit să traficheze influenţa lor presupusă asupra unui funcţionar în sensul art. 147 alin. (2) C. pen., prevăzând şi urmărind atingerea adusă relaţiilor sociale referitoare la activitatea de serviciu.
La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului Ţ.G., instanţa de fond a avut în vedere dispoziţiile art. 52 C. pen., precum şi criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana inculpatului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
În concret, judecătorul fondului a reţinut că fapta inculpatului prezintă un grad de pericol social mediu, avându-se în vedere gradul de implicare al acestuia în activitatea infracţională dedusă judecăţii, momentul comiterii acesteia, cuantumul prejudiciului produs, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului, care este în vârstă de 50 ani, de profesie inginer, fără un loc de muncă, atitudinea procesuală a acestuia şi faptul că este pentru prima oară implicat într-un raport penal de conflict.
Cu privire la individualizarea judiciară a modalităţii de executare a pedepsei, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul Ţ.G., instanţa de fond a reţinut dispoziţiile art. 81 C. pen., conform cărora se poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o anumită durată cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor: pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani; inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an; se apreciază de instanţă că, pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru inculpat şi, chiar fără executarea pedepsei, acesta nu va mai săvârşi infracţiuni.
Drept urmare, instanţa de fond a considerat că, în speţă, sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de legiuitor, condamnarea prin prezenta sentinţă fiind de 3 ani închisoare, iar inculpatul nu are antecedente penale, astfel încât instanţa şi-a format convingerea că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea de către acesta a pedepsei aplicate.
La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului C.A.L., instanţa de fond a avut în vedere dispoziţiile art. 52 C. pen., precum şi criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana inculpatului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
În concret, instanţa a reţinut că fapta inculpatului prezintă un grad de pericol social mediu, avându-se în vedere gradul de implicare al acestuia în activitatea infracţională dedusă judecăţii, momentul comiterii acesteia, cuantumul prejudiciului produs, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului, care este în vârstă de 27 ani, de ocupaţie expert regional pe economie socială, încadrat în cadrul A.N.R., căsătorit, atitudinea procesuală a acestuia şi faptul că este pentru prima oară implicat într-un raport penal de conflict.
Cu privire la individualizarea judiciară a modalităţii de executare a pedepsei, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul C.A.L., instanţa a reţinut dispoziţiile art. 86 C. pen., conform cărora se poate dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o anumită durată cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 4 ani; inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an; se apreciază de instanţă că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru inculpat şi, chiar fără executarea pedepsei, acesta nu va mai săvârşi infracţiuni.
Judecătorul fondului a considerat că, în speţă, sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de legiuitor, condamnarea prin prezenta sentinţă fiind de 4 ani închisoare, iar inculpatul nu are antecedente penale, astfel încât instanţa şi-a format convingerea că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea de către acesta a pedepsei aplicate.
Având în vedere faptul că materialul probator administrat în cauză a relevat că inculpatul Ţ.G. a oprit din cei 5.000 de euro remişi de martora denunţătoare suma de 500 de euro, restul fiind primiţi de inculpatul C.A.L., instanţa fondului, în baza art. 257 alin. (2) rap. la art. 256 alin. (2) C. proc. pen., a dispus confiscarea - de la inculpatul Ţ.G. - a sumei de 500 euro, în echivalent lei la cursul B.N.R. al zilei plăţii, şi de la inculpatul C.A.L. a sumei de 4.500 euro, în echivalent lei la cursul B.N.R. al zilei plăţii.
Pentru aceste considerente, în baza art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., a dispus ridicarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra autoturismului, de culoare gri, aparţinând inculpatului Ţ.G. şi a menţinut - în parte - măsura asigurătorie a sechestrului asupra autoturismului de culoare neagră, aparţinând inculpatului Ţ.G. până la concurenţa sumei de 500 euro, în echivalent lei, măsuri dispuse prin ordonanţa din data de 24 octombrie 2011, în Dosarul nr. 2986/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Împotriva acestei sentinţe penale, în termen legal, au declarat apel inculpaţii Ţ.G. şi C.A.L., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, inculpatul Ţ.G., prin apărător ales, a criticat hotărârea primei instanţe sub aspectul greşitei sale condamnări, solicitând achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât, din întreg materialul probator administrat în cauză nu rezultă probe certe care să susţină vinovăţia acestuia.
Inculpatul C.A.L., a criticat hotărârea primei instanţe doar pentru netemeinicie, arătând că se impune reindividualizarea cuantumului de pedeapsă ce i-a fost aplicată, considerând că pedeapsa de 4 ani închisoare este prea mare în raport de fapta comisă.
Prin Decizia penală nr. 280 din 18 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I Penală au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii Ţ.G. şi C.A.L. împotriva sentinţei penale nr. 254 din 06 aprilie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 71661/3/2011, pentru cele ce urmează:
Împotriva deciziei penale nr. 280 din 18 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a declarat recurs inculpatul Ţ.G., în temeiul art. 3859 pct. 17C. proc. pen., solicitând, atât în motivele scrise cât şi în cele orale, casarea celor două hotărâri pronunţate în cauză şi, în rejudecare, să se dispună achitarea sa, în temeiul dispoziţiilor art. 2 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât instanţele de fond şi apel au făcut o greşită aplicare a legii, reţinând, contrar probelor administrate atât în faza de urmărire penală cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, că recurentul inculpat se face vinovat de comiterea infracţiunii prevăzute de art. 257 alin. (10 C. pen.
Analizând recursut! formulat, atât prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele, în temeiul disp. art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul declarat de inculpat nu este fondat, urmând a fi respins ca atare, pentru cele ce succed:
Instanţele de fond şi de apel, uzând de argumentele factuale rezultate din probatoriul administrat şi cu o argumentare juridică pertinentă, au reţinut o corectă situaţie de fapt, corespunzătoare unei încadrări juridice adecvată stării de fapt prezentate în actul de inculpare, reţinută şi de către instanţele de fond şi de apel, precum şi dispoziţiilor legale aplicabile speţei.
Astfel, pe baza coroborării probelor administrate în ambele faze ale procesului penal, s-a reţinut că, în perioada noiembrie 2010 inculpaţii Ţ.G. şi C.A.L., lăsând să se creadă că au influenţă asupra persoanelor ce vor face parte din comisia de examinare privind examenul de primire în profesia de avocat stagiar din sesiunea noiembrie 2010 organizat pentru Baroul Bucureşti, au pretins şi primit suma de 5.000 euro de la martorul denunţător R.L., în vederea promovării de către aceasta a examenului, suma de bani fiind primită de cei doi în cursul lunii noiembrie 2010 în două tranşe, de 2.000 euro, respectiv 3.000 euro.
De asemenea, instanţa de fond a dat situaţiei de fapt reţinute o încadrare juridică legală, necontestată în apel, fapta inculpaţilor întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută şi pedepsită de art. 257 alin. (1) C. pen.
Drept urmare, critica apărării inculpatului Ţ.G., în sensul că fapta nu a fost săvârşită de el, nu poate fi primită, probele demonstrând cu certitudine contrariul. Astfel, nu doar denunţul, declaraţiile părţii vătămate R.L. şi ale martorei O.E., dar şi înregistrările convorbirilor telefonice şi cele ambientale, rezultatul percheziţiilor domiciliare şi informatice au dovedit, pe deplin, legătura dintre părţi, suma convenită pentru obiectul infracţiunii şi, ca atare, participaţia inculpatului Ţ.G..
Materialul probator administrat în cauză a relevat că inculpatul Ţ.G. a oprit din cei 5.000 de euro remişi de martora denunţătoare, suma de 500 de euro, restul fiind primiţi de inculpatul C.A.L.
Aşadar, în mod corect şi fundamentat, instanţa de fond 1-a condamnat pe inculpatul Ţ.G., iar instanţa de apel a respins calea de atac promovată, astfel încât motivul de casare prevăzut de punctul 171, cu privire la vreo greşită aplicare a dispoziţiilor legale în speţă, nu subzistă, pentru identitate de raţiune, nici solicitarea de achitare, prin prisma motivului că fapta nu ar fi fost săvârşită de recurentul inculpat, nu subzistă.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 385b alin 1 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ţ.G. împotriva Deciziei penale nr. 280 din 18 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTEMOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ţ.G. împotriva Deciziei penale nr. 280 din 18 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1030/2013. Penal. Cerere de contopire a... | ICCJ. Decizia nr. 1080/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
