ICCJ. Decizia nr. 1140/2013. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1140/2013
Dosar nr. 801/122/2010
Şedinţa publică din 2 aprilie 2013
Asupra recursului penal de faţă :
Prin sentinţa penală nr. 360 din 20 octombrie 2010 pronunţată de Tribunalul Giurgiu, secţia penală, în Dosarul nr. 8440/3/2012, s-au dispus următoarele:
În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74, art. 76 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.S. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat.
În baza art. 81- 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe o durată de 5 (cinci) ani, termen de încercare.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus arestarea inculpatului de la 10 noiembrie 2008 la 22 decembrie 2008 şi de la 09 ianuarie 2009 la 13 martie 2009.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 4.604,12 lei către partea civilă Spitalul de Urgenţă Prof. Dr. Bagdasar Arseni Bucureşti, plus dobânda legală aferentă până la achitarea integrală a sumei.
S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 700 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu nr. 390 din 05 decembrie 2008 a fost trimis în judecată inculpatul B.S., în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen.
În fapt, s-a reţinut că, la data de 27 august 2008, în jurul orelor 19,30, în timp ce se afla pe stradă, inculpatul a aplicat o lovitură, cu o bâtă, în zona capului, părţii vătămată C.M., provocându-i leziuni traumatice care i-au pus în primejdie viaţa.
În primul ciclu procesual, prin sentinţa penală nr. 151 din 13 martie 2009, Tribunalul Giurgiu, în baza art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74-76 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) C. pen., a condamnat inculpatul B.S. la 3 (trei) ani închisoare.
A făcut aplicarea art. 81 - 82 C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen. a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen. a dedus arestarea preventivă a inculpatului.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 4.604,12 lei către Spitalul de urgenţă Bagdasar Arseni Bucureşti, cu titlu de cheltuieli de spitalizare ocazionate de internarea părţii vătămate.
S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.
A fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu.
Pin decizia penală nr. 7/A din 14 ianuarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul parchetului, a desfiinţat în totalitate sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe, constatând că au fost încălcate dispoziţiile art. 341 C. proc. pen. întrucât inculpatului nu i s-a acordat ultimul cuvânt, încălcându-i-se astfel dreptul la apărare.
Cu ocazia rejudecării cauzei, inculpatul a fost reprezentat de apărător ales.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, tribunalul a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 27 octombrie 2008, în jurul orelor 17,00, inculpatul B.S. a intrat într-un bar al cărei administrator era partea vătămată C.M. şi a mers la toaletă.
Împreună cu partea vătămată, în bar se mai afla concubinul acesteia, martorul C.C.D.
Când inculpatul a ieşit din toaletă, partea vătămată i-a reproşat că nu i-a cerut permisiunea de a o folosi, WC-ul nefiind de uz public.
Urmare acestei intervenţii, între partea vătămată şi inculpat a avut loc un schimb de insulte şi injurii, recunoscute parţial de aceştia, precum şi de martorul C.C.D.
Conform afirmaţiilor aceluiaşi martor, întrucât inculpatul chiar fi agresat-o pe partea vătămată, a intervenit şi a vrut să-l lovească pe acuzat cu un scaun, însă acesta s-a ferit.
La orele 19,30, partea vătămată şi concubinul său au închis barul deoarece nu mai erau consumatori, intenţionând să plece acasă.
Afară îi aştepta inculpatul, înarmat cu o bâtă.
Inculpatul a încercat să îl lovească iniţial pe martorul C.C.D., însă acesta a reuşit să fugă în magazinul din apropiere, unde se afla martora C.T. şi a blocat uşa pe interior.
Acest aspect a rezultat din declaraţiile celor doi martori, C.T. afirmând că inculpatul vroia să intre în magazin după C.C., dar nereuşind, a lovit de mai multe ori cu bâta în uşa magazinului.
Deoarece partea vătămată a strigat la inculpat să îi lase concubinul în pace, B.S. a lovit-o puternic cu bâta în zona capului, proiectând-o pe trotuar.
Raportat la contextul factual reţinut, prima instanţă a înlăturat susţinerea inculpatului potrivit căreia bâta ar fi fost luată de partea vătămată din maşina acesteia pentru a-l lovi, dar că el ar fi deposedat-o pentru a o împiedica să îl lovească, - apreciindu-se că, în măsura în care această ipoteză este reală, în prezenţa a doi presupuşi agresori înarmaţi (partea vătămată şi concubinul său), inculpatul încerca cel mult să-şi asigure scăparea fugind, nicidecum să încerce să îi deposedeze de bâtă. In plus, declaraţia martorei C.T. a confirmat că inculpatul era deja înarmat cu bâta când a vrut să intre în magazinul acesteia pentru a-l lovi pe martorul C.C.
A fost înlăturată şi apărarea inculpatului cu privire la o pretinsă stare de provocare din partea părţii vătămate şi a concubinului său, martorul C.C. referindu-se la incidentul din aceiaşi seară petrecut cu aproximativ 2 ore mai devreme în bar.
S-a reţinut în acest sens că între cele două momente trecuseră 2 ore, iar actul provocator a fost unul minim faţă de reacţia exagerată a inculpatului care a revenit înarmat cu o bâtă să răspundă pretinsei provocări.
Esenţial sub acest aspect a fost apreciat faptul că din probe a rezultat că inculpatul nu era singur, în apropiere aşteptând într-o maşină tatăl şi fratele acestuia, pentru a-l ajuta probabil dacă victima şi concubinul acesteia ar fi reuşit să riposteze atacului.
Urmare celor petrecute, inculpatul a fugit, însă tatăl şi fratele acestuia au dus partea vătămată la Spitalul Judeţean Giurgiu, de unde a fost transportată apoi la Spitalul de Urgenţă Bagdasar Arseni - Bucureşti, unde a fost internată cu diagnosticul: „Traumatism cranio-cerebral grav. Fractură liniară temporo-parietală-bilatrală. Hematom extradural ” , fiind lovită cu un corp contondent, leziunile punându-şi viaţa în pericol.
Având în vedere împrejurările comiterii agresiunii, respectiv înarmarea inculpatului cu un obiect contondent act să producă leziuni severe ce puteau conduce la deces, zona corpului vizată, respectiv capul, intensitatea loviturii aplicate care a adus victima în stare de inconştienţă, precum şi urmările produse, prima instanţă a apreciat că fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat.
La individualizarea pedepsei, instanţa a avut în vedere, pe de o parte, pericolul social ridicat al faptei comise, dar şi aspectele ce ţin de persoana inculpatului, respectiv lipsa antecedentelor penale, vârsta fragedă (21 ani la data comiterii faptei), dar şi faptul că a recunoscut şi regretat fapta, iar după comiterea acesteia, împreună cu familia a luat toate măsurile de înlăturare a urmărilor faptei, respectiv a achitat părţii vătămate daunele materiale şi morale pe care le-a solicitat, împrejurări care au fost reţinute ca şi circumstanţe atenuate prev. de art. 74 C. pen., şi care au atras aplicarea disp. art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. şi, pe cale de consecinţă, şi ale art. 76 alin. (3) C. pen.
Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, în raport de circumstanţele enumerate, reţinând că reeducarea inculpatului a început în perioada arestului preventiv şi că după punerea în libertate în primul ciclu procesual nu a mai comis alte fapte, prima instanţă a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins şi prin lăsarea acestuia în libertate, în condiţiile art. 81 C. pen.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal,a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, criticând-o pentru netemeinicie şi solicitând admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii primei instanţe şi rejudecând, în fond, reindividualizarea pedepsei atât sub aspectul cuantumului cât şi al modalităţii de executare.
În motivarea scrisă a apelului (fila 3, Dosar nr. 801/122/2010), parchetul a arătat că pedeapsa aplicată inculpatului este prea blândă în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. întrucât prima instanţă nu a acordat semnificaţia cuvenită tuturor împrejurărilor relevate de probe, care evidenţiază gravitatea faptei. Astfel, parchetul a susţinut că modul concret de comitere a faptei - lovirea părţii vătămate cu o bâtă, cu o intensitate sporită, premeditarea faptei, precum şi urmarea acesteia - dublă fractură de craniu, relevă o gravitate deosebită a infracţiunii, care trebuie reflectată printr-o pedeapsă majorată cu executare în regim penitenciar.
Cu prilejul susţinerii orale a motivelor de recurs, procurorul a solicitat aplicarea unei pedepse în regim de detenţie, precum şi aplicarea dispoziţiilor art. 65 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Prin decizia penală nr. 257 din 28 septembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu împotriva sentinţei penale nr. 360/20 octombrie 2010, pronunţată de Tribunalul Giurgiu.
A fost desfiinţată, în parte, sentinţa apelată, iar în rejudecare:
În temeiul art. 20 C. pen. rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen., cu aplic, art. 74 lit. b, 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.S. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor deosebit de grav.
În baza art. 65 C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe un termen de 4 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că deşi prima instanţă a stabilit corect situaţia de fapt rezultată din întreg ansamblul probator al cauzei administrat în ambele faze ale procesului penal, din care a rezultat că, în data de 27 august 2008, aflându-se în faţa barului aparţinând SC P. SRL de pe strada Gării, Municipiul Giurgiu, inculpatul B.S. i-a aplicat părţii vătămate C.M. o lovitură cu o bâtă în zona capului, provocându-i leziuni traumatice ce i-au pus viaţa în primejdie, pedeapsa aplicată inculpatului nu a fost just individualizată în raport de criteriile prev. de art. 72 C. pen.
S-a reţinut în acest sens că prima instanţă a aplicat inculpatului o pedeapsă sub limita minimului special, ca urmare a reţinerii în beneficiul acestuia a circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., scoţând în evidenţă împrejurările concrete în care a fost comisă fapta şi datele personale ale inculpatului c onstând în lipsa antecedentele penale, conduită socială anterioară pozitivă, regretul pentru fapta comisă şi împrejurarea că a luat măsuri pentru înlăturarea urmărilor faptei.
Reţinând că fapta prezintă un grad de pericol social foarte ridicat, reliefat prin modul şi mijloacele de comitere - aplicarea unei lovituri cu o bâtă de lemn, în zona parietal dreapta, urmările produse (traumatism cranio cerebral grav, hematom extra-dural-fronto-parietal dreapta cu cheaguri de sânge, cu consecinţa punerii în primejdie a vieţii persoanei), împrejurarea că inculpatul a pregătit săvârşirea infracţiunii înarmându-se cu o bâtă şi intenţionând să-l agreseze şi pe concubinul părţii vătămate, faptul că a fugit de la locul faptei lăsând victima în stare de inconştienţă (femeie în vârstă de 39 ani), precum şi circumstanţele personale ale inculpatului - necunoscut cu antecedente penale, atitudinea sinceră manifestată de inculpat doar în faza de cercetare judecătorească, dar şi conduita ulterioară comiterii faptei în sensul că a fugit de la domiciliu (potrivit depoziţiei tatălui său), dar a acoperit prejudicial în cursul judecăţii, despăgubind partea vătămată, instanţa de apel a apreciat că pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendarea condiţionată a executării este neîndestulătoare pentru atingerea scopului pedepsei prev. de art. 52 C. pen.
Deopotrivă, s-a apreciat că în favoarea inculpatului nu poate fi reţinută circumstanţa atenuantă a bunei conduite avute anterior comiterii faptei, simpla constatare a lipsei antecedentelor penale nerelevând o conduită excepţională. Totuşi, apreciind stăruinţa depusă de inculpat în vederea despăgubirii părţii vătămate (fila 43 dosar fond), instanţa de apel a constat că se impune a fi reţinută în beneficiul inculpatului circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen.
În consecinţă, pentru argumentele prezentate, aplicând prevederile art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen. şi văzând toate celelalte criterii analizate anterior, instanţa de apel a apreciat că o judicioasă individualizare a pedepsei impune cu necesitate majorarea acesteia şi că scopul preventiv-educativ al pedepsei se poate realiza numai prin executarea efectivă a pedepsei, motiv pentru care a majorat pedeapsa aplicată inculpatului la 4 ani închisoare şi a dispus executarea acesteia în regim de detenţie.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul B.S., fără a motiva în scris calea de atac, conform dispoziţiilor art. 38510 C. proc. pen.
La termenul de dezbateri din 2 aprilie 2013, apărătorul ales al inculpatului a invocat, în sfera cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., greşita individualizare judiciară a pedepsei aplicate acestuia, atât sub aspectul cuantumului, cât şi a modalităţii de executare a pedepsei, solicitând admiterea recursului şi, în principal, casarea hotărârii atacate şi menţinerea hotărârii primei instanţe, iar în subsidiar, casarea hotărârilor atacate, iar în rejudecare, reducerea pedepsei aplicate inculpatului sub minimul special prevăzut de lege şi dispunerea suspendării supravegheate a executării acesteia, în condiţiile art. 861 C. pen., ca urmare a unei corecte evaluări a datelor privind persoana inculpatului care are o familie organizată, fiind tatăl unui minor de 5 ani, a comportamentului procesual sincer şi cooperant al acestuia, dar şi a conduitei exemplare, în familie şi societate, adoptată de inculpat ulterior săvârşirii faptei şi a diligentelor depuse de acesta pentru acoperirea prejudiciului cauzat părţii vătămate.
Examinând criticile formulate în recurs pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerentele:
Singura critică invocată în recurs se circumscrie cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. şi vizează greşita individualizare judiciară a pedepsei aplicate inculpatului de către instanţa de apel, ca urmare a unei injuste evaluări a datelor privind persoana şi comportamentul procesual al acestuia. Critica este neîntemeiată.
Se reţine în acest sens că datele personale favorabile ale inculpatului vizând lipsa antecedentelor penale, conduita procesuală sinceră şi situaţia familială - tată a unui copil de 5 ani, au fost corect valorificate în apel, nu ca circumstanţe atenuante, ci ca elemente circumstanţiale care, adiţionate conduitei inculpatului de depunere a diligentelor necesare acoperirii rezultatului produs, prin despăgubirea părţii vătămate - împrejurare ce a fost just apreciată ca îmbrăcând în conţinut circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 lit. b) C. pen. - au condus la reducerea pedepsei sub limita minimă prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită (7 ani şi 6 luni), cuantumul acesteia( 4 ani ) şi modalitatea de executare a pedepsei fiind apte să asigure realizarea scopului pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen.
În acest context, faptul majorării în apel a pedepsei aplicate inculpatului, de la 3 ani închisoare la 4 ani închisoare, şi al stabilirii modalităţii privative de libertate a pedepsei nu constituie o neadecvată valorificare a datelor personale favorabile inculpatului susmenţionate, ci expresia unei juste evaluări atât a împrejurărilor în care s-a comis activitatea infracţională, detaliat descrise anterior, cât şi a datelor privind persoana inculpatului.
Astfel, raportat la gradul de pericol social foarte ridicat al faptei, circumstanţiat prin modul şi mijloacele de comitere - aplicarea unei lovituri cu o bâtă de lemn, în zona parietal dreapta, victimei ( o femeie de 39 de ani), urmările produse (traumatism cranio cerebral grav, hematom extra-dural-fronto-parietal dreapta cu cheaguri de sânge, cu consecinţa punerii în primejdie a vieţii persoanei), dar şi prin împrejurarea că inculpatul a pregătit săvârşirea infracţiunii înarmându-se cu o bâtă şi intenţionând să-l agreseze şi pe concubinul părţii vătămate, respectiv faptul că a fugit de la locul faptei lăsând victima în stare de inconştienţă, dar şi la circumstanţele personale ale inculpatului, astfel cum au fost anterior descrise, în acord cu instanţa de apel, înalta Curte constată că pedeapsa de 4 ani închisoare cu executare în regim penitenciar este aptă să asigure o eficientă realizare a funcţiei de constrângere, în sensul conştientizării reale de către inculpat a consecinţelor faptelor sale, dar şi reeducarea acestuia, astfel încât să adopte o atitudine socială corespunzătoare şi conformă rigorilor legii.
În consecinţă, în raport de argumentele anterior prezentate, constatând că toate criticile invocate de apărare sunt neîntemeiate, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. l lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat recursul declarat în cauză de inculpatul B.S. împotriva deciziei penale nr. 257 din 28 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Urmare respingerii recursului, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.S. împotriva deciziei penale nr. 257 din 28 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 02 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1092/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 1148/2013. Penal. Omorul deosebit de grav... → |
|---|
