ICCJ. Decizia nr. 1259/2013. Penal. Traficul de minori (Legea 678/2001 art. 13). Actul sexual cu un minor (art. 198 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1259/2013
Dosar nr. 2882/122/2011
Şedinţa publică din 11 aprilie 2013
Prin Sentinţa penală nr. 329 din 26 iulie 2012, Tribunalul Giurgiu i-a condamnat pe inculpaţii:
- G.D. la o pedeapsă de 10 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, cu modificările şi completările ulterioare, şi 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pedeapsă complementară, deducând prevenţia de la 27 octombrie 2011 la zi, şi menţinând starea de arest a acestuia;
- Ş.G.C. la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare (4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 99 C. pen. şi art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) C. pen. şi 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 198 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 99 C. pen., art. 74 lit. a), art. 76 lit. d) C. pen.), cu executare în regim de detenţie şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pedeapsă complementară, după împlinirea vârstei de 18 ani, deducând prevenţia de la 27 octombrie 2011 la zi, şi menţinând starea de arest a acestuia;
- M.D.F. la o pedeapsă de 3 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 99 C. pen. şi art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) C. pen. şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pedeapsă complementară, după împlinirea vârstei de 18 ani, deducând prevenţia de la 27 octombrie 2011 la 15 noiembrie 2011.
În baza art. 17 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., i-a obligat pe inculpaţii Ş.G.C. în solidar cu părţile responsabile civilmente Ş.N. şi Ş.C. să plătească părţii vătămate M.A.I., suma de 5.000 RON cu titlu de daune morale; G.D. şi M.D.F., aceasta din urmă în solidar şi cu partea responsabilă civilmente M.M. să plătească părţii vătămate A.Ş.C., suma de 5.000 RON cu titlu de daune morale.
În baza art. 19 din Legea nr. 678/2001, cu modificările şi completările ulterioare, s-a confiscat de la inculpata M.D.F. suma de 50 RON, sumă dobândită în urma săvârşirii infracţiunii.
Pentru a pronunţa aceasta hotărâre instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că, în perioada mai - septembrie 2011, inculpatul Ş.G.C. a racolat-o, cazat-o, transportat-o şi exploatat-o din punct de vedere sexual, prin constrângere, obligând-o la practicarea prostituţiei pe minora M.A.I. în vârstă de 14 ani, cu care, totodată, în cursul anului 2011, în mod repetat, a întreţinut relaţii sexuale.
În luna iulie 2011, inculpata M.D.F. a racolat-o prin înşelăciune, a găzduit-o şi a transportat-o pe minora A.Ş.C. în vârstă de 15 ani, în scopul obligării acesteia la practicarea prostituţiei, iar în data de 10 iunie 2011 a încasat suma de 50 RON în schimbul relaţiilor sexuale pe care minora le-a întreţinut cu inculpatul G.D., în timp ce acest din urmă inculpat, în perioada iulie - octombrie 2011, a primit-o, cazat-o, transportat-o şi obligat-o la practicarea prostituţiei, prin constrângere, în folosul său, în schimbul unor sume de bani, pe aceeaşi minoră, căreia îi găsea clienţi prin intermediul telefonului mobil.
Pentru a reţine vinovăţia inculpatei M.D.F., tribunalul a avut în vedere în primul rând declaraţiile de recunoaştere ale acesteia date în faza de urmărire penală (înlăturându-le pe cele făcute în cursul cercetării judecătoreşti ca fiind nesincere), pe care le-a coroborat cu declaraţiile martorului O.M.I., ale inculpatului G.D., dar şi cu interceptările convorbirilor telefonice purtate de aceasta cu diferite persoane de sex masculin.
Judecătorul fondului a reţinut că faptele inculpatului Ş.G.C. sunt dovedite de declaraţiile sale de recunoaştere date în faţa organelor de cercetare penală, cele de recunoaştere parţială a infracţiunii de act sexual cu un minor din faza de judecată, care se coroborează cu declaraţiile părţii vătămate din cursul urmăririi penale, în care a relatat în mod concis, logic şi coerent modul de derulare a activităţii infracţionale desfăşurate de inculpat, cu depoziţiile din faza de urmărire penală ale martorilor C.P., O.M.I., V.L.D., D.C.N., Ş.M.P., B.A. (care cunoşteau că fie inculpatul întreţinea raporturi sexuale cu minora, fie îi procura clienţi în acest sens sau cărora acesta le-a dat-o pentru a întreţine relaţii sexuale contra cost) şi procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpat cu diverse persoane.
Au fost înlăturate declaraţiile inculpatului Ş.G.C., ale părţii vătămate şi ale martorilor din cursul cercetării judecătoreşti întrucât nu corespund realităţii, după ce în prealabil s-a constatat că aceştia nu au prezentat argumente plauzibile care să justifice schimbarea de poziţie.
Şi vinovăţia inculpatului G.D. s-a reţinut de instanţa de fond pe baza declaraţiilor părţii vătămate A.Ş.C. de la urmărire penală, coroborate cu depoziţiile din aceeaşi fază procesuală a martorilor A.I., A.M., I.V., G.I.C., M.M.I., care au aflat fie de la partea vătămată, fie de la inculpat că acesta din urma îi procura clienţi în vederea practicării prostituţiei contra unor sume de bani şi cu procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice, din care rezultă că inculpatul îi găsea părţii vătămate clienţi prin intermediul telefonului mobil.
În drept, tribunalul a constatat că faptele celor trei inculpaţi de a procura clienţi părţilor vătămate minore pentru a întreţine raporturi sexuale contra cost, exercitând şi presiuni asupra lor întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, cu modificările şi completările ulterioare, iar fapta inculpatului Ş.G.C. de a întreţine relaţii sexuale cu minora M.A.I. se circumscrie conţinutului constitutiv al infracţiunii de act sexual cu un minor.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor, instanţa de fond a avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., constatând că faptele comise au un grad ridicat de pericol social în raport de valoarea socială ocrotită de lege prin incriminarea unor asemenea activităţi, respectiv viaţa şi sănătatea persoanei, libertatea sexuală a acesteia, dar şi faptul că prin săvârşirea unor astfel de infracţiuni se afectează grav dezvoltarea fizică şi psihică viitoare a părţilor vătămate, din cauza vârstei fragede, consecinţele putând fi nefaste, întrucât există riscul atragerii definitive a acestora în lumea traficanţilor de carne vie, în lipsa sprijinului familiei în cadrul căreia să se încerce reintegrarea.
Referitor la persoana inculpaţilor, s-a reţinut că inculpaţii Ş.G.C. şi M.D.F. sunt minori, fiind la prima abatere, dar şi faptul că au înţeles să adopte o atitudine oscilantă pe parcursul procesului, cum de altfel a făcut şi inculpatul G.D.
Prima instanţă apreciind că prin acţiunile lor inculpaţii au cauzat un prejudiciu de natură morală, i-a obligat la plata contravalorii acestuia către victimele exploatării sexuale.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii Ş.G.C., G.D. şi M.D.F., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia penală nr. 307/A din 25 octombrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a admis apelurile inculpaţilor Ş.G.C., G.D. şi M.D.F., a desfiinţat, în parte, sentinţa penală atacată şi, rejudecând, a redus pedeapsa aplicată inculpatului G.D. de la 10 ani închisoare la 4 ani închisoare, făcând aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 74 alin. (2) C. pen., precum şi pedeapsa complementară de la 8 ani la 3 ani, deducând prevenţia la zi şi menţinând starea de arest a acestuia.
În baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor aplicate inculpaţilor Ş.G.C. şi M.D.F. pe un termen de încercare de 5 ani, pe durata căruia urmau să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 C. pen., atrăgându-li-se, totodată, atenţia asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen., şi s-au menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii apelate.
Pentru a pronunţa aceasta hotărâre instanţa de prim control judiciar a constatat că judecătorul fondului a reţinut în mod corect situaţia de fapt, vinovăţia inculpaţilor şi încadrarea juridică din coroborarea ansamblului materialului probator administrat cu precădere în faza de urmărire penală.
Ca atare, cererea inculpaţilor Ş.G.C. şi M.D.F. de achitare, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., a fost apreciată ca nefondată cu atât mai mult cu cât ambii au recunoscut în faza de urmărire penală comiterea infracţiunilor reţinute în sarcina lor.
Sub acest aspect s-a reţinut că declaraţiile de recunoaşterea a inculpatului Ş.G.C. constând în întreţinerea de relaţii sexuale cu partea vătămată, minora M.A.I., şi procurarea de persoane de sex masculin în scopul prostituării acesteia se coroborează cu propriile declaraţii ale victimei traficului de minori, dar ;i cu cele ale martorei C.P.
Relevante pentru dovedirea vinovăţiei inculpatei M.D.F. au fost considerate propriile-i declaraţii date în faţa organelor de urmărire penală, susţinute de declaraţiile făcute în aceeaşi fază procesuală de către inculpatul G.D. şi de conţinutul înregistrărilor convorbirilor telefonice, din care rezultă că aceasta lua legătura cu diferiţi bărbaţi pentru a realiza traficul de persoane.
Sub aspectul tratamentului sancţionator, instanţa de prim control judiciar constatând că cei doi inculpaţi sunt minori a apreciat şi în raport de circumstanţele cauzei că scopul pedepsei poate fi atins şi fără privare de libertate, motiv pentru care a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepselor aplicate în primul grad de jurisdicţie.
Solicitarea inculpatului G.D. de aplicare a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. a fost respinsă, întrucât la instanţa de fond acesta a avut o atitudine nesinceră, negând comiterea faptelor, cu consecinţa neînsuşirii probatoriului administrat în faza de urmărire penală, recunoscând activitatea infracţională derulată abia în apel.
În raport de aceste împrejurări, instanţa de prim control judiciar a apreciat că se impune reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 74 alin. (2) C. pen.
Împotriva acestei hotărâri au declarat, în termen, recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul G.D., criticând-o sub aspect de nelegalitate şi netemeinicie.
Parchetul a invocat nelegalitatea deciziei date în apel în ceea ce priveşte reţinerea dispoziţiilor art. 861 C. pen. faţă de inculpaţii M.D.F. şi Ş.G.C., deşi erau minori la data comiterii infracţiunilor, iar pentru acesta din urmă şi sub aspectul pedepsei rezultante de 4 ani închisoare a cărei executare nu putea fi suspendată sub supraveghere, întrucât în cazul concursului de infracţiuni pedeapsa trebuie să fie de cel mult 3 ani pentru a se aplica instituţia suspendării.
Cu privire la inculpatul G.D. s-a solicitat redozarea pedepsei în sensul înlăturării circumstanţelor atenuante reţinute faţă de acesta.
Inculpatul G.D. a arătat că activitatea sa infracţională se circumscrie conţinutului infracţiunii de proxenetism, şi nu de trafic de persoane, iar sub aspect sancţionator a solicitat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.
Examinând hotărârile atacate prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 14, 17 şi 172 C. proc. pen., precum şi din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti ca fiind fondat, iar cel promovat de inculpatul G.D. ca nefondat, având în vedere în acest sens următoarele considerente:
Hotărârile sunt supuse casării conform art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., când s-a făcut o greşită aplicare a legii.
Practicarea unui act sexual cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex care nu a împlinit vârsta de 14 ani constituie infracţiunea prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen., numai în măsura în care nu se realizează împotriva voinţei victimei minore, ci cu consimţământul acesteia dat, desigur, în condiţiile lipsei de maturitate psihică ori sub influenţa făptuitorului, un consimţământ obţinut deci în mod abuziv.
Incriminarea şi sancţionarea acestei fapte a fost determinată de nevoia de a ocroti o persoană aflată la vârstă fragedă, adică în perioada minoratului, pentru care practicarea de acte sexuale poate avea urmări negative asupra dezvoltării ei fizice şi psihice, urmărindu-se astfel protejarea libertăţii şi inviolabilităţii sexuale a unei asemenea persoane.
Din examinarea incriminării infracţiunii de act sexual cu un minor atât în forma tip, cât şi în modalităţile agravate se poate constata că deşi legiuitorul nu prevede în mod expres, subiect activ poate fi numai o persoană majoră.
O interpretare contrară ar lipsi de conţinut însăşi raţiunile avute în vedere prin incriminarea acestei fapte, respectiv ocrotirea persoanei care nu a împlinit vârsta de 18 ani în scopul de a-i asigura o dezvoltare fizică şi psihică normală, ceea ce impune o obligaţie legală de abţinere de la a avea un act sexual cu aceasta, obligaţie ce nu-i poate incumba decât unui major.
Aşa fiind, în cazul în care actul sexual se realizează între doi minori cu consimţământul liber exprimat de ambii, nu suntem în prezenţa unei fapte prevăzute de legea penală, chiar dacă unul dintre aceştia nu a împlinit vârsta de 15 ani.
Cum în speţă, inculpatul Ş.G.C., autor al infracţiunii de act sexual cu un minor în formă continuată, nu împlinise încă 18 ani la datele la care se reţine că a întreţinut relaţii sexuale cu minora M.A.I. în vârstă de 14 ani, Înalta Curte îl va achita în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., întrucât fapta acestuia nu este prevăzută de legea penală.
Având în vedere soluţia ce se va pronunţa nu va mai fi examinată critica parchetului privind aspectul de nelegalitate al tratamentului sancţionator aplicat inculpatului Ş.G.C., întrucât doar în cazul concursului de infracţiuni suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante poate fi acordată doar dacă cuantumul acesteia este de cel mult 3 ani.
Pentru situaţia în care condamnarea se dispune pentru o singură infracţiune, suspendarea executării pedepsei aplicate persoanei fizice sub supraveghere se poate face dacă pedeapsa este închisoarea de cel mult 4 ani.
În speţă, inculpatul Ş.G.C. a fost condamnat de judecătorul fondului, soluţie menţinută în apel, la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 99 C. pen. şi art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) C. pen., pedeapsă a cărei executare poate fi suspendată sub supraveghere în condiţiile în care pentru cealaltă faptă concurentă, respectiv infracţiunea de act sexual cu un minor va fi achitat.
Temeiul legal care va sta la baza dispoziţiei de suspendare a executării pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatului Ş.G.C. sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 6 ani este însă art. 1101 C. pen., care reglementează această instituţie în cazul infractorului minor.
Aceleaşi raţiuni sunt avute în vedere şi pentru inculpata minoră M.D.F. în ceea ce priveşte reţinerea dispoziţiilor art. 1101 C. pen. ca temei legal al suspendării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare pe un termen de încercare de 5 ani.
Existenţa infracţiunii de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen. nu este condiţionată de exercitarea de acte de constrângere asupra victimei pentru a o determina la practicarea prostituţiei, în timp ce oricare dintre modalităţile alternative ale infracţiunii de trafic de minori trebuie realizate printr-o formă de constrângere exercitată asupra persoanei vătămate minore în scopul exploatării sale.
Altfel spus, recrutarea, transportul, cazarea sau primirea unui minor prin exercitarea de acte de constrângere constituie infracţiunea de trafic de minori prevăzută de art. 13 din Legea nr. 678/2001, dacă scopul urmărit a fost acela de a-l exploata, inclusiv sub forma obligării la practicarea prostituţiei.
În acord cu instanţele inferioare, Înalta Curte constată că inculpatul G.D. a comis, dintre modalităţile alternative ale infracţiunii de trafic de minori, acţiuni specifice primirii, găzduirii şi transportării părţii vătămate A.Ş.C., pe care prin constrângere a obligat-o să practice prostituţia împotriva voinţei sale.
Acţiunile inculpatului G.D., astfel cum au fost descrise de judecătorul fondului şi instanţa de apel, au fost realizate în scopul exploatării minorei A.Ş.C. prin obligarea la practicarea prostituţiei, aceasta întreţinând în fiecare noapte relaţii cu cel puţin un client pentru suma de 150 RON, bani cei îi reveneau în totalitate inculpatului.
Ca atare, activitatea infracţională a inculpatului se circumscrie conţinutului constitutiv al infracţiunii de trafic de persoane minore prevăzută în art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, motiv pentru care Înalta Curte constată că în cauză nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.
Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Înăuntrul limitelor pedepsei, definite de legiuitor, rămâne instanţei atributul de a proporţionaliza pedeapsa în raport cu celelalte criterii care caracterizează fapta şi făptuitorul, gradul de pericol concret al acestora, astfel încât sancţiunea să fie capabilă să-şi atingă scopul prevăzut în art. 52 C. pen.
Astfel, Înalta Curte constată că, în cauză, instanţa de prim control judiciar a făcut o corectă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului G.D. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu luarea în considerare, în egală măsură, atât a împrejurărilor în care s-a comis activitatea infracţională, cât şi a datelor care caracterizează persoana acestuia.
A fost avută în vedere gravitatea faptei şi modul în care a acţionat inculpatul (intervalul relativ scurt în care a acţionat, împrejurarea că a traficat doar o singură persoană vătămată minoră), dar şi situaţia familială a acestuia, precum şi atitudinea avută de inculpat înainte şi după comiterea faptei.
În acest context, Înalta Curte constată că în mod corect, instanţa de apel a reţinut în favoarea inculpatului G.D. circumstanţe atenuante în raport de lipsa antecedentelor penale, atitudinea de recunoaştere a faptei chiar dacă acesta a intervenit doar în cursul judecării căii de atac, amploarea redusă activităţii infracţionale atât ca întindere în timp (3 luni), cât şi ca număr al persoanelor vătămate (una).
Ca atare, pedepsea aplicată inculpatului a fost judicios proporţionalizată, iar datele invocate în favoarea sa, respectiv lipsa antecedentelor penale, poziţia de recunoaştere a faptei în apel au constituit elemente ce au condus la stabilirea unei pedepse coborâte sub minimul special prevăzut de lege, în condiţiile reţinerii dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen.
Ca urmare, nu există temeiuri care să justifice aplicarea unui tratament sancţionator mai sever, aşa cum a solicitat parchetul, dar nici unul mai blând, pedeapsa stabilită şi modalitatea de executare în regim de detenţie fiind suficiente, în contextul general, pentru a asigura reeducarea inculpatului G.D. şi realizarea scopului preventiv-educativ prevăzut de art. 52 C. pen.
Constatând, aşadar, că, în cauză, este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. (2) lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, casând în parte ambele hotărâri atacate şi, rejudecând:
Va descontopi pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. aplicată inculpatului S.G.C. în pedepsele componente, repunându-le în individualitatea lor, îl va achita pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 198 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 99 C. pen., întrucât fapta nu e prevăzută de legea penală, urmând să suspende executarea pedepsei sub supraveghere pe o durată de 6 ani termen de încercare, în condiţiile art. 1101 C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 99 C. pen. şi art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) C. pen.
În baza art. 1101 C. pen., va suspenda executarea pedepsei sub supraveghere şi pentru inculpata M.D.F. pe durata unui termen de încercare de 5 ani, urmând să menţină celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate, să respingă, ca nefondat, recursul inculpatului G.D., deducând prevenţia la zi pentru acesta.
Având în vedere că recurentul inculpat G.D. este cel care se află în culpă procesuală, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Deciziei penale nr. 307/A din 25 octombrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, privind pe inculpaţii Ş.G.C. şi M.D.F.
Casează, în parte, decizia penală atacată şi Sentinţa penală nr. 329 din 26 iulie 2012 pronunţată de Tribunalul Giurgiu, secţia penală, şi, rejudecând:
Descontopeşte pedeapsa de 4 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. aplicată inculpatului Ş.G.C., în pedepsele componente de 4 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. şi 1 an închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., achită pe inculpatul Ş.G.C. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 198 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 99 C. pen.
În baza art. 1101 C. pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru inculpatul Ş.G.C. pe durata unui termen de încercare de 6 ani.
În baza art. 1101 C. pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru inculpata M.D.F. pe durata unui termen de încercare de 5 ani.
Menţine celelalte dispoziţii ale ambelor hotărâri.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.D. împotriva aceleiaşi decizii.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului G.D. timpul reţinerii şi arestării preventive de la 27 octombrie 2011 la 11 aprilie 2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimaţilor inculpaţi M.D.F. şi Ş.G.C., în sumă de câte 75 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1267/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 1262/2013. Penal. Conflict de interese (art.... → |
|---|
