ICCJ. Decizia nr. 1341/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs

Comentarii

0

R O M Â NIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1341/2013

Dosar nr. 1590/97/2010

Şedinţa publică din 17 aprilie 2013

Deliberând asupra recursurilor penale de faţă, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa 238 din 15 decembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia penală, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică din două infracţiuni de evaziune fiscală prevăzută de art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 [al cărei conţinut se regăseşte în art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005] cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 C. pen. (una reţinută în sarcina inculpatului I.G. şi una reţinută în sarcina inculpatei I.L.) în două infracţiuni în formă tentată de înşelăciune prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) C. pen. (una reţinută în sarcina inculpatului I.G. şi una reţinută în sarcina inculpatei I.L.).

Inculpatul I.G., fără antecedente penale, a fost condamnat la:

- 1 an închisoare pentru infracţiunea de înşelăciune în formă tentată prevăzută şi pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) C. pen.;

- 5.000 RON amendă penală pentru infracţiunea de refuz al administratorului de a preda documentaţia contabilă lichidatorului judiciar prevăzută şi pedepsită de art. 147 din Legea nr. 85/2006.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. d) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.

A fost privat inculpatul de exerciţiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile şi pe durata prevăzută art. 71 C. pen.

În baza art. 81, art. 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatului pe durata unui termen de încercare de 3 ani.

S-a pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 C. pen.

Inculpata I.L., fără antecedente penale, a fost condamnată la:

- 1 an închisoare pentru infracţiunea de înşelăciune în formă tentată prevăzută şi pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) C. pen.;

- două pedepse a câte 5.000 RON amendă penală pentru două infracţiuni de refuz al administratorului de a preda documentaţia contabilă lichidatorului judiciar prevăzută şi pedepsită de art. 147 din Legea nr. 85/2006.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. d) C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.

A fost privată inculpata de exerciţiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile şi pe durata prevăzută art. 71 C. pen.

În baza art. 81, art. 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatei pe durata unui termen de încercare de 3 ani.

S-au pus în vedere inculpatei dispoziţiile art. 83 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul I.G. pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1) şi alin. (3) C. pen.

S-a respins cererea de daune materiale formulată de partea civilă Statul Român prin A.N.A.F., reprezentate de D.G.F.P. Hunedoara, cu sediul în Deva, str. A.I.

A fost lăsată nesoluţionată latura civilă raportat la infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) şi alin. (3) C. pen.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul nr. 683/P/2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, înregistrat la această instanţă sub nr. 1590/97/2010, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor I.G. şi I.L., primul pentru infracţiunile de evaziune fiscală prevăzută de art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 [al cărei conţinut se regăseşte în art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005] cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen., înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) şi alin. (3) C. pen. şi refuzul administratorului de a preda documentaţia contabilă lichidatorului judiciar prevăzut de art. 147 din Legea nr. 85/2006, iar cea din urmă pentru infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 [al cărei conţinut se regăseşte în art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005] cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. şi două infracţiuni de refuz al administratorului de a preda documentaţia contabilă lichidatorului judiciar prevăzut de art. 147 din Legea nr. 85/2006.

Sub aspectul laturii penale

1. Cu privire la infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 [al cărei conţinut se regăseşte în art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005] cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen., reţinută în sarcina fiecărui inculpat, instanţa de fond a reţinut că:

La data de 25 octombrie 2001 a fost deschisă procedura falimentului faţă de SC D. SRL Hunedoara, cu consecinţa ridicării debitoarei dreptului de a-şi administra bunurile şi de a-şi conduce activitatea.

Procedura s-a derulat până în anul 2004 când, prin sentinţa nr. 540/CA/2004 din 27 februarie 2004 a Tribunalului Hunedoara, s-a dispus închiderea procedurii lichidării judiciare faţă de SC D. SRL Hunedoara.

La data de 21 noiembrie 2003, deşi era în procedura de insolvenţă şi avea ridicat dreptul de administrare şi conducere a SC D. SRL, inculpatul I.G., în calitate de reprezentant legal (asociat unic) al acestei societăţi, a vândut cumpărătoarei SC A.G.A.M. SRL imobilul situat în Hunedoara, str. I.L.C. Societatea cumpărătoare SC A.G.A.M. SRL avea ca asociaţi şi administratori pe inculpatul I.G. şi pe soţia sa, inculpata I.L. Preţul de vânzare al imobilului a fost de 50.000 RON, iar contractul de vânzare-cumpărare a fost autentificat la Biroul Notarului Public F.L. din 21 noiembrie 2003. Vânzarea imobilului nu a fost înregistrată în evidenţa contabilă a SC D. SRL în luna noiembrie 2003, odată cu transferul dreptului de proprietate, ci doar în luna ianuarie 2004, iar factura fiscală a fost emisă cu data de 21 iunie 2004, cu o valoare de 59.500 RON, din care 9.500 RON TVA în evidenţa contabilă a SC A.G.A.M. SRL operaţiunea s-a efectuat în luna iunie, în baza facturii din 21 iunie 2004, la care s-a făcut referire anterior.

Înregistrarea cu întârziere a operaţiunii a fost făcută de către cei doi inculpaţi cu scopul de a obţine rambursarea de TVA în sumă de 9.500 RON. Această manoperă frauduloasă s-a realizat în contextul în care SC A.G.A.M. SRL a devenit plătitoare de TVA începând cu data de 1 aprilie 2004, cu precizarea că deducerea de TVA pentru bunuri mijloace fixe este posibilă dacă acestea au fost achiziţionate cu cel mult 90 de zile anterior datei de înregistrare ca plătitor de TVA. Dacă operaţiunea s-ar fi înregistrat la data transferului de proprietate (noiembrie 2003), rambursarea de TVA nu putea fi cerută întrucât SC A.G.A.M. SRL nu era plătitor de TVA.

Cu acelaşi scop, în lunile mai şi iunie 2004, SC A.G.A.M. SRL a achiziţionat de la SC D. SRL, printr-un număr de 14 facturi cu plaja de numere cuprinse între X1 şi X2, respectiv între X3 şi X4, materiale de construcţii şi alte bunuri (ciment, cărămidă, var, gips, adeziv, gled, plăci rigips carton, cabluri electrice, scară curbată mansardă, tâmplărie). Aceste materiale, care au fost refacturate către SC A.G.A.M. SRL pentru suma de 73.666,63 RON, cu un TVA în sumă de 13.996,66 RON, au fost achiziţionate de către SC D. SRL în perioada 1 octombrie 2003-21 noiembrie 2003 şi înregistrate în contul 231 „Investiţii în curs”. S-a precizat, că materialele înregistrate în contul de investiţii în curs privesc imobilul situat în Hunedoara, str. I.L.C., care a fost vândut de SC D. SRL la data de 21 noiembrie 2003 către SC A.G.A.M. SRL.

Şi după data de 21 noiembrie 2003 SC D. SRL a achiziţionat şi înregistrat în contul 231 „Investiţii în curs” atât materiale de construcţii (ciment, var, rigips, adeziv, etc.), cât şi diverse alte bunuri (executat şi montat ferestre termopan, executat şi montat confecţii inox, etc.) care au fost refacturate către SC A.G.A.M. SRL printr-un număr de opt facturi (nr. X5-X6 şi nr. X7-X8). Taxa pe valoare adăugată înscrisă în aceste facturi este de 9.619,75 RON.

Este evident, a apreciat instanţa de fond, că refacturarea bunurilor către SC A.G.A.M. SRL a fost strict formală, pentru a se obţine deducere de TVA, în contextul în care imobilul căruia îi erau destinate materialele a fost înstrăinat în 21 noiembrie 2003, înainte ca această societate să devină plătitor de TVA.

Prin sentinţă, s-a considerat că inculpaţii I.G. şi I.L., în calitate de asociaţi şi administratori ai SC A.G.A.M. SRL, au solicitat rambursarea TVA fără a avea acest drept, după ce, în prealabil, au efectuat manoperele frauduloase descrise anterior. Suma totală pentru care organul de control fiscal D.G.F.P. Hunedoara nu a acordat dreptul de deducere este de 33.116,41 RON (9.500 RON + 13.996,66 RON + 9.619,75 RON), astfel că, a constatat instanţa, nu s-a produs nici un prejudiciu.

Prima instanţă a considerat că faptele inculpaţilor de a încerca să obţină fără drept suma de 33.116,41 RON cu titlu de rambursare TVA, după efectuarea în evidenţa contabilă a SC A.G.A.M. SRL de operaţiuni frauduloase constituie infracţiune.

În ceea ce priveşte încadrarea juridică instanţa a apreciat că acţiunea antisocială a inculpaţilor îmbracă forma infracţiunii de înşelăciune în formă tentată prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) C. pen.

S-a arătat că este evident că faptele reţinute în sarcina inculpaţilor nu se încadrează în dispoziţiile art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 [al cărei conţinut se regăseşte în art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005] care incriminează fapta de omisiune în tot sau în parte, a evidenţierii, în acte contabile sau în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate ori înregistrarea de operaţiuni sau cheltuieli nereale, în scopul de a nu plăti ori a diminua impozitul, taxa sau contribuţia.

Nici dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, a precizat instanţa, nu sunt incidente în speţa de faţă chiar dacă acest text de lege incriminează tocmai genul de faptă care face obiectul cauzei de faţă. Această concluzie este consecinţa constatării că la momentul săvârşirii faptei (anul 2004) legea nu incrimina ca infracţiune de evaziune fiscală fapta contribuabilului care cu rea credinţă stabileşte taxele cu scopul de a obţine fără drept sume de bani cu titlu de rambursare.

Legea penală, a menţionat instanţa, se aplică infracţiunilor săvârşite în timpul cât ea se află în vigoare şi nu se aplică faptelor care, la data când au fost săvârşite, nu erau prevăzute ca infracţiuni.

Cum faptele din prezentul dosar nu erau incriminate ca infracţiuni în Legea nr. 87/1994 privind combaterea evaziunii fiscale, art. 8 din Legea nr. 241/2005 nu poate retroactiva.

Cu toate acestea, aşa cum s-a arătat, faptele inculpaţilor constituie tentativă la infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) C. pen., motiv pentru care s-a procedat, în baza art. 334 C. proc. pen., la schimbarea încadrării juridice din două infracţiuni de evaziune fiscală prevăzută de art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 [al cărei conţinut se regăseşte în art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005] cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 C. pen. (una reţinută în sarcina inculpatului I.G. şi una reţinută în sarcina inculpatei I.L.) în două infracţiuni de înşelăciune în formă tentată.

2. Cu privire la infracţiunile de refuz al administratorului de a preda documentaţia contabilă lichidatorului judiciar prevăzut de art. 147 din Legea nr. 85/2006, instanţa de fond a reţinut că:

La data de 25 ianuarie 2008, la registrul comerţului de pe lângă Tribunalul Hunedoara s-a înregistrat sentinţa nr. 2285/CA din 4 decembrie 2007 a Tribunalului Hunedoara prin care s-a dispus dizolvarea SC A.G.A.M. SRL, ca urmare a nedepunerii bilanţului pe anul 2006 şi expirării termenului pentru sediu social.

La data de 13 mai 2008, prin sentinţa nr. 554/F/2008, Tribunalul Hunedoara a admis cererea creditoarei SC E.C. SRL şi a dispus deschiderea procedurii de lichidare judiciară a SC A.G.A.M. SRL, numind lichidator judiciar pe H.C. IPURL Orăştie.

Lichidatorul judiciar a solicitat inculpaţilor I.G. şi I.L. (asociaţi şi administratori ai societăţii debitoare) să predea documentaţia contabilă, însă aceştia nu au dat curs solicitării. Inculpaţii au declarat că nu au cunoscut această obligaţie, însă la dosar există confirmări de primire a notificărilor pe adresa societăţii. De altfel, inculpaţii nu au predat documentaţia nici după ce au fost invitaţi la organele de cercetare penală.

Situaţia este asemănătoare şi în cazul SC M.A.G. SRL, unde administratori au fost inculpata I.L. şi numitul I.G. (faţă de care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, cu consecinţa aplicării unei sancţiuni administrative de 1.000 RON amendă).

Începând cu data de 30 iunie 2005, pentru această societate, nu au mai fost depuse bilanţurile contabile la administraţia financiară, astfel că SC M.A.G. SRL figura cu obligaţii neachitate la bugetul de stat de 14.154 RON. În acest context s-a intrat în procedura de lichidare judiciară, sub incidenţa Legii nr. 31/1990, fiind numit lichidator judiciar H.C. IPURL Orăştie.

Lichidatorul judiciar a notificat administratorii să prezinte documentaţia contabilă cerută de art. 28 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, însă aceştia nu s-au conformat. Şi în acest caz notificarea are confirmare de primire.

Faptele inculpaţilor descrise anterior, a constatat instanţa, întrunesc elementele constitutive a două infracţiuni prevăzute de art. 147 din Legea nr. 85/2006 în cazul inculpatei I.L., iar în cazul inculpatului I.G. a unei infracţiuni prevăzute de art. 147 din acelaşi act normativ.

La individualizarea pedepselor au fost avute în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen. şi anume: limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunile comise, pericolul social concret al acestora, împrejurările în care au fost comise şi persoana inculpaţilor.

Având în vedere că inculpaţii se află la primul contact cu legea penală, instanţa a apreciat că scopul pedepselor poate fi atins şi fără executare, şi în consecinţă, în baza art. 81, art. 82 C. pen., s-a suspendat condiţionat executarea pedepselor pe durata unor termene de încercare de 3 ani.

3. Cu privire la infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) şi alin. (3) C. pen., reţinută în sarcina inculpatului I.G., instanţa a reţinut că:

La data de 25 iulie 2003, inculpatul I.G., în calitate de asociat al SC A.G.A.M. SRL a încheiat cu partea vătămată SC E.C. SRL Deva, administrată de H.E., contractele de antrepriză, având ca obiect achiziţionarea de materiale de construcţii şi prestări servicii.

Pe parcursul derulării lucrărilor, inculpatul a plătit părţii vătămate în numerar suma de 15.417,20 RON, fiind eliberate 10 chitanţe pe societatea contractoare SC A.G.A.M. SRL.

La terminarea lucrărilor, în luna octombrie 2003, H.E. a solicitat inculpatului diferenţa de preţ, context în care I.G. a comunicat administratorului SC E.C. SRL, că firma sa SC A.G.A.M. SRL are dificultăţi financiare şi a cerut celui dintâi să factureze toată lucrarea pe o altă societate SC D. SRL (care se afla în procedură de lichidare). Consecutiv discuţiei cu H.E., inculpatul a plătit acestuia suma de 2.500 RON, iar primul a emis facturile nr. X9 şi nr. X10 din 28 octombrie 2003. La solicitarea inculpatului de a fi emise alte chitanţe şi pe sumele deja încasate, tot pe SC D. SRL, H.E. nu a fost de acord, însă după ce s-a consultat cu contabilul societăţii, au menţionat pe chitanţele anterioare „pentru investiţia SC D. SRL”.

I.G. nu a mai plătit diferenţa de preţ, motiv pentru care SC E.C. SRL a solicitat Judecătoriei Deva, ca prin ordonanţă, să oblige debitoarea SC A.G.A.M. SRL să-i plătească creanţa de 6.106 RON.

Prin ordonanţa nr. 642 din 14 februarie 2007 a Judecătoriei Deva, rămasă irevocabilă prin sentinţa civilă nr. 2746/2007 a aceleiaşi instanţe, SC A.G.A.M. SRL a fost obligată să plătească societăţii creditoare suma datorată. Inculpatul a motivat refuzul de plată pe calitatea necorespunzătoare a lucrărilor.

Raportat la această stare de fapt instanţa a apreciat că litigiul dintre părţi este unul de natură comercială şi că solicitarea inculpatului de a se factura lucrarea pe o altă societate aflată în procedura de lichidare judiciară nu îmbracă forma ilicitului penal.

De altfel, a reţinut instanţa, partea vătămată a uzat de acţiune în justiţie pentru recuperarea banilor, a obţinut un titlu în acest sens, însă nu a putut executa debitorul. Executarea silită se putea face în patrimoniul SC A.G.A.M. SRL, iar imposibilitatea de executare nu se datorează facturării lucrării pe SC D. SRL.

Faţă de cele expuse, s-a arătat că se impune achitarea inculpatului I.G. pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) şi alin. (3) C. pen. Temeiul juridic al soluţiei îl reprezintă dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

Sub aspectul laturii civile, s-a precizat că, în cazul infracţiunilor descrise la pct. 1 din prezentele considerente, D.G.F.P. Hunedoara s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 33.116,41 RON, reprezentând daune materiale.

S-a considerat că această cerere este nefondată întrucât nu s-a produs niciun prejudiciu, inculpaţii I.G. şi I.L. solicitând rambursarea cu titlu de TVA a sumei arătate anterior, însă cererea a fost respinsă de partea civilă.

În cazul SC E.C. SRL, care s-a constituit parte civilă cu suma de 16.945,69 RON reprezentând daune materiale, s-a menţionat că, în baza art. 346 alin. (4) C. proc. pen., acţiunea civilă rămâne nesoluţionată, cu precizarea că pentru o parte din suma solicitată (6.106 RON) partea civilă a obţinut hotărâre judecătorească definitivă.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, partea civilă Statul Român prin A.N.A.F., D.G.F.P. Hunedoara şi inculpaţii I.G. şi I.L.

Prin decizia penală nr. 99/A din 12 septembrie 2012 a Curţii de Apel Alba lulia, secţia penală, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara declarat împotriva sentinţei penale nr. 238 din 15 decembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în Dosar penal nr. 1590/97/2010 şi în consecinţă:

A fost desfinţată sentinţa penală apelată numai în ceea ce priveşte pe inculpatul I.G. şi cu privire la soluţia de achitare a acestuia pentru infracţiunea prevăzut de art. 215 alin. (1) şi alin. (3) C. pen. şi la modul de soluţionare a laturii civile în raport de această faptă şi, procedând la o nouă judecată în aceste limite:

S-a aplicat inculpatului I.G. pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1) şi alin. (3) C. pen.

A fost descontopită pedeapsa aplicată inculpatului şi repuse pedepsele aplicate aceluiaşi inculpat în individualitatea lor.

În temeiul art. 33 lit. a) şi art 34 lit. d) C. pen. s-au contopit pedepsele de: 1 an închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) C. pen. şi 5.000 RON amendă penală pentru infracţiunea prevăzută de art. 147 din Legea nr. 85/2006 şi 1 an închisoare pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1) şi alin. (3) C. pen. în pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare.

În baza art. 81-art. 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de 3 ani, ce constituie termen de încercare.

S-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 83 C. pen.

Au fost interzise inc. I.G. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen. şi raportat la art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe perioada suspendării condiţionate a executării pedepsei.

S-a constatat că nu există constituire de parte civilă în raport de infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1) şi alin. (3) C. pen.

Au fost menţinute celelate dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de partea civilă Statul român prin A.N.A.F., reprezentată de D.G.F.P. Hunedoara şi de inculpaţii I.G. şi I.L. împotriva aceleiaşi hotărâri judecătoreşti.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că, cu respectarea exigenţelor impuse de art. 334 C. proc. pen. s-a pus în discuţie schimbarea încadrării juridice din două infracţiuni de evaziune fiscală prevăzută de art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 [al cărei conţinut se regăseşte în art. 9 alin. (1) litb din Legea nr. 241/2005] cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 C. pen. (una reţinută în sarcina inculpatului I.G. şi una reţinută în sarcina inculpatei I.L.) în două infracţiuni în formă tentată de înşelăciune prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) C. pen. (una reţinută în sarcina inculpatului I.G. şi una reţinută în sarcina inculpatei I.L.).

S-a arătat că, jurisdicţia inferioară a analizat ansamblul probator administrat în faza urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti cu respectarea exigenţelor impuse e de art. 63 alin. (2) C. proc. pen.

Mijloacele de probă administrate pentru lămurirea cauzei, a subliniat instanţa de apel, au fost:

- plângerile penale ale D.F.G.F.P. Hunedoara, D.,

- plângerea penală a lichidatorului judiciar,

- plângerea penală a SC E.C. SRL,

- declaraţii martori,

- rapoarte de inspecţie fiscală a D.G.F.P. Hunedoara, D.,

- notificările lichidatorului judiciar,

- comunicări ale Registrului Comerţului, D.G.F.P. Hunedoara, D., Biroului de cadastru şi Publicitate Imobiliară, cereri de lichidare judiciară şi hotărâri ale instanţelor de judecată,

- citări ale învinuiţilor,

- declaraţii învinuiţi,

- constituiri de parte civilă, coroborat cu constituirea de parte civilă a Ministerulu Finaţelor Publice, decizia din 20 iulie 2005 a Ministerului Finanţelor Publice şi documentele anexă acestui înscris, hotărâri pronunţate de Tribunul Hunedoara în procedura insolvenţei judiciare, înscrisurile depuse de către inculpaţi în apărare, declaraţiile date de inculpaţi în faza instanţei la termenul din 1 iulie 2010, referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Hunedoara, declaraţia martorilor S.O., H.E., O.L., P.S.A., planşe foto, raport de expertiză contabilă-judiciară întocmit de expert contabil, economist P.G., raport de expertiză tehnică. întocmit de expert inginer B.T., decizia din 30 iulie 2010 a Ministerului Finanţelor Publice, decizia din 22 decembrie 2006.

Coroborând ansamblul probator administrat în cele două etape ale procesului în primă instanţă, cu menţiunea că înscrisurile depuse de către inculpaţii apelanţi după încheierea dezbaterilor nu pot fi avute în vedere la stabilirea stării de fapt în raport de faza procesuală în care au fost depuse şi exigenţele impuse de art. 289 şi art. 290 C. proc. pen., Curtea a reţinut că starea de fapt relativ la faptele pentru care inculpaţii au fost condamnaţi a fost corect reţinută şi menţionată în considerentele hotărârii atacate.

1. Referitor la infracţiunea de înşelăciune în forma tentativei, pentru care au fost condamnaţi cei doi inculpaţi urmare schimbării încadrării juridice, s-a menţionat că legiuitorul stabileşte în conţinutul art. 215 alin. (1) C. pen.: „Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 12 ani.”

Din perspectiva stării de fapt incidente situaţiei juridice analizate, Curtea a stabilit faptul că, ulterior deschiderii procedurii insolvenţei cu privire la SC D. SRL Hunedoara şi în timpul derulării acesteia în faţa judecătorului sindic, în circumstanţele în care debitoare avea ridicat dreptul de a-şi administra bunurile şi conduce activitate, inculpatul apelant I.G. a vândut prin act autentic (contractul din 21 noiembrie 2003), neînregistrat în evidenţele contabile ale firmei vânzătoare, firmei SC A.G.A.M. SRL imobilul situat în Hunedoara, str. I.L.C. Societatea cumpărătoare avea ca asociaţi şi administratori de inculpaţi.

Operaţia impunea, a precizat instanţa, emiterea unei facturi fiscale, pe care au încheiat-o cu data de 21 iunie 2004, alta decât data tranzacţiei când operaţiunea a fost evidenţiată în actele privind tranzacţia.

S-a constatat că factura are menţionată valoarea de 29.500 RON, din care 9.500 RON reprezintă TVA, solicitat la rambursare în raport de data emiterii facturii şi înregistrării acesteia în evidenţele contabile ale cumpărătoarei.

Aceeaşi manoperă, a constatat instanţa, a fost folosită şi la emiterea celor 14 facturi fiscale ce atestă achiziţionarea de bunuri de către SC A.G.A.M. SRL de la SC D. SRL Hunedoara, achiziţionate de vânzătoare în perioada 1 octombrie 2003-21 noiembrie 2003, înregistrat în contul 231 „Investiţie în curs” şi care au fost refacturate către cumpărătoare pentru suma de 73.666,63 RON, din care TVA este 13.996,66 RON. Aceste materiale privesc imobilul vândut de SC D. SRL prin act autentic, anterior precizat.

Prima instanţă a constatat că documentele contabile evidenţiază faptul că ulterior încheierii contractului autentic de vânzare-cumpărare menţionat iniţial, SC D. SRL a achiziţionat şi înregistrat în contul 231 „Investiţie în curs” şi alte bunuri, ulterior refacturate către firma SC A.G.A.M. SRL, fiind vorba de 8 facturi a căror taxă pe valoarea adăugată este în sumă totală de 9.619,75 RON.

Sumele anterior menţionate, ca reprezentând TVA, au fost solicitate D.G.F.P., pentru rambursarea de inculpaţii-asociaţi şi administratori ai SC A.G.A.M. SRL, iar cererea a fost respinsă, suma totală fiind de 33.116,41 RON.

Prima instanţă de control judiciar a apreciat că, în mod corespunzător judecătorul fondului a stabilit că statul nu a suferit niciun prejudiciu în contextul în care TVA nu a fost rambursat prin respingerea cererilor formulate şi nu a obligat inculpaţii la această sumă.

Fapta astfel reţinută, a arătat instanţa de apel, întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de înşelăciune în formă simplă prevăzută şi pedepsită de art. 20 raportat la art. 215 C. pen.

S-a constatat că, la stabilirea încadrării juridice s-au avut în vedere elementele materiale ale infracţiunii, legea penală aplicabilă actelor şi faptelor comise de cei doi inculpaţi, din perspectiva operaţiunilor desfăşurate de aceştia, în vederea inducerii în eroare a statului, reprezentat prin Ministerul Finaţelor Publice, prin prezentarea ca adevărată a unor operaţiuni comerciale încheiate în vederea rambursării TVA.

Împrejurarea că nu s-a pricinuit statului român o pagubă prin refuzul autorităţilor de a acorda rambursarea justifică reţinerea acestei infracţiuni sub formă de tentativă în contextul în care actul de executare nu şi-a produs efectul scontat de către inculpaţi.

Curtea de Apel Alba Iulia a considerat că motivarea inculpaţilor apelanţi în sensul greşitei încadrări juridice nu este sustenabilă în contextul operaţiunilor efectuate de către aceşti inculpaţi pentru recuperarea TVA-ului, pe de o parte, iar pe de altă parte, critica din motivele de apel, în sensul că inculpaţii ar fi trebuit judecaţi exclusiv pentru infracţiunea de evaziune fiscală pentru care au fost trimişi în judecată şi achitaţi deoarece faptele nu erau prevăzute de legea penală la data consumării lor reprezintă o simplă aserţiune juridică înfrântă de situaţia juridică specifică momentului consumării faptelor, de dispoziţiile imperative ale art. 334 C. proc. pen. grefate pe obligaţia impusă de art. 4 C. proc. pen. judecătorului fondului.

Instanţa de apel a arătat că, în mod corect, a fost reţinut de către judecătorul fondului că la data consumării actelor materiale dispoziţiile în materia evaziunii fiscale nu existau.

Referitor la condamnarea inculpatului I.G. pentru infracţiunea de înşelăciune, s-a apreciat că probele administrate în cauză raportat la acuzaţiile aduse prin rechizitoriu dovedesc faptul că, deşi SC D. SRL era în procedura insolvenţei cu toate consecinţele juridice relativ la actul de administrare a bunurilor şi managementul firmei, inculpatul a determinat pe H.E., administratorul SC E.C. SRL să factureze o parte dintre lucrările obiect al contractelor de antrepriză (încheiate de inculpat în numele SC A.G.A.M. SRL cu firma administrată de H.E.) pe numele firmei în insolvenţă judiciară, i-a creat premise necesare convingerii acestuia cu privire la solvabilitate şi bună-credinţă plătind suma de 2.500 RON şi l-a determinat să factureze lucrarea pe numele societăţii aflate în lichidare judiciară, precum şi să încheie alte chitanţe pe sumele deja încasate, pe numele aceleiaşi firme.

Ulterior a refuzat plata obligând firma beneficiară a contractelor de antrepriză să uzeze de proceduri judiciare pentru recuperarea datoriei de la SC A.G.A.M. SRL.

Instanţa de apel a apreciat că susţinerile fondului şi ale inculpatului apelant, în sensul că aceste manopere sunt de natură comercială şi exced dispoziţiilor relativ la art. 17 C. pen., nu pot fi admise pentru următoarele considerente:

- Inculpatul Ionescu a determinat pe administratorul SC E.C. SRL să acţioneze în felul arătat anterior creând premise false la momentul încheierii unei tranzacţii comerciale, pe care, dacă acesta le-ar fi cunoscut nu ar fi încheiat raportul contractual;

- A obţinut un folos material injust constând în valoarea chitanţelor;

- Fapta a fost săvârşită cu intenţie directă.

Fapta inculpatului astfel cum a fost reţinută, a menţionat instanţa de apel, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, care impun desfiinţarea hotărârii atacate şi rejudecarea în limita reţinerii în sarcina inculpatului I.G. a infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1) şi alin. (3) C. pen. şi a modului de soluţionare a laturii civile cu privire la această faptă.

Curtea a procedat la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului I.G. în raport de dispoziţiile art. 72 C. pen., ţinând cont de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa, constatând că prezintă un grad mediu de pericol social raportat la contextul factual în care acesta a acţionat şi luând în considerare datele furnizate de Serviciu de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Hunedoara în caracterizarea conduitei inculpatului. S-a considerat că nu sunt incidente cauzei circumstanţe atenuante, aplicând inculpatului I.G. pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1) şi alin. (3) C. pen.

În ceea ce priveşte critica inculpaţilor în sensul lipsei gradului de pericol social al unei infracţiuni din perspectiva reţinerii în sarcina lor a infracţiunii de refuz al administratorului de a preda documentaţia contabilă lichidatorului judiciar, Curtea a apreciat susţinerile inculpaţilor ca nefondate în considerarea stării de fapt reţinute în sarcina acestora, a comportamentului manifestat ulterior solicitării de către administratorul judiciar a documentaţiei contabile raportat la procedura insolvenţei iniţiată prin:

- sentinţa nr. 2225/CA din 4 decembrie 2007 a Tribunalului Hunedoara

- sentinţa civilă nr. 554/FF/2008 a Tribunalului Hunedoara coroborat cu principiul de drept potrivit căruia „necunoaşterea sau cunoaşterea greşită a legii nu înlătură caracterul penal al faptei”.

Totodată, susţinerea inculpaţilor că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, a fost apreciată, ca nefondată, în contextul condiţiilor impus de art. 18¹ C. pen.:

I. Legiuitorul impune ca fapta prevăzută de legea penală să adusă o atingere minimă uneia dintre valorile apărate de lege.

Această condiţie, s-a considerat că nu este realizată în speţa dată deoarece, solicitarea lichidatorului judiciar, desemnat de către instanţă, de predare a documentaţiei contabile a firmei SC A.G.A.M. SRL este precedată de notificarea adresată inculpaţilor în calitatea de administratori ai societăţii debitoare cu dovada de primire a acesteia.

Potrivit Legii nr. 85/2006: „Art. 147 - Refuzul debitorului persoană fizică sau al administratorului, directorului, directorului executiv ori al reprezentantului legal al debitorului, persoană juridică, de a pune la dispoziţie judecătorului-sindic, administratorului judiciar sau lichidatorului, în condiţiile prevăzute la art. 35, documentele şi informaţiile prevăzute la art. 28 alin. (1) lit. a)-lit. f) ori împiedicarea acestora, cu rea-credinţă, de a întocmi documentaţia respectivă se pedepseşte cu închisoare de la un an la 3 ani sau cu amendă.”

În considerarea interesului legiuitorului de a proteja administrarea eficientă a societăţilor comerciale de abuzul terţilor şi de a salva patrimoniul creditorilor în circumstanţele reglementate de Legea nr. 85/2006, împrejurarea de a legifera drept infracţiune o astfel de acţiune sau inacţiune generează de jure, a arătat instanţa, premisele săvârşirii unei fapte prevăzute de legea penală şi sancţionată potrivit dispoziţiilor art. 17 C. pen.

În acest context, s-a considerat că, nu se poate vorbi de o atingere minimă adusă unei valori apărate de legea penală.

II. Legiuitorul impune ca, în conţinutul ei concret fapta să fie lipsită în mod vădit de importanţă.

Curtea de Apel Alba-Iulia a apreciat că nepredarea documentelor solicitate lichidatorului judiciar poate genera blocarea procedurii şi, implicit, ineficienţa dispoziţiilor în materia procedurii insolvenţei judiciare.

Apărarea inculpaţilor potrivit căreia nepredarea s-ar datora intenţiei de a-şi asigura dreptul al apărare, s-a considerat a fi superfluă.

Raportat la consecinţele actelor inculpaţilor, a subliniat instanţa, nu se poate vorbi de faptul că, actele de nepredare a documentelor contabile a unei firme sunt lipsite în mod vădit de importanţă faţă de împrejurarea că dizolvarea SC A.G.A.M. SRL a fost generată de nedepunerea bilanţului pe anul 2006 şi expirarea termenului pentru sediul social.

Instanţa de apel a arătat că această acţiune trebuie raportată la contextul factual în care inculpaţii s-au manifestat şi care este expus la punctul I în considerarea analizei obiective impuse de art. 18¹alin. (2) C. pen.

Nu se poate susţine că faptele inculpaţilor sunt lipsite în mod evident de importanţă din perspectiva condiţiilor cumulative impuse de art. 18¹ alin. (1) şi alin. (2) C. pen. pentru a putea fi încadrată drept faptă care nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.

Din această perspectivă, Curtea a reţinut că, în mod corespunzător jurisdicţia inferioară a stabilit că inculpata I.L. şi coinculpatul I.G. au săvârşit cu intenţie directă şi rea-credinţă, care prezintă pericol social, faptele fiind încadrate juridic în sensul dispoziţiilor art. 147 din Legea nr. 85/2006.

De asemenea, instanţa de apel a considerat că, în raport de exigenţele art. 72 C. pen., temeinic analizate în considerentele hotărârii penale s-au stabilit în sarcina inculpaţilor pedepse ce reflectă gradul de pericol social al infracţiunii de refuz al administratorului de a preda documentaţia contabilă lichidatorului judiciar.

Critica părţii civile Ministerul Finanţelor Publice, A.N.A.F. prin D.G.F.P. Hunedoara în sensul că, sumele menţionat cu titlu de prejudiciu în plângerea penală formulată în data de 30 mai 2005 trebuiau să-i fie adăugate şi accesoriile calculate până la data efectuării plăţii, s-a apreciat ca fiind nefondată deoarece astfel cum apare precizat în considerentele hotărârii atacate şi în expunerea stării de fapt, partea civilă nu a suportat nici un prejudiciu deoarece a respins solicitările de rambursare a TVA echivalentei sumei de 33.116,41 RON cu care s-au constituit parte civilă. Această sumă, a subliniat instanţa, este echivalentul faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor, de tentativă la infracţiunea de înşelăciune menţionate la pct. 1 din hotărârea atacată.

S-a constatat că judecătorul fondului a motivat pentru fiecare dintre faptele reţinute în sarcina inculpaţilor aspectele referitoare la latura civilă, iar în apel partea civilă apelantă nu a adus argumente suplimentare sau probe care să înlăture susţinerile jurisdicţiei inferioare în raport şi de acuzaţiile cu privire la care inculpaţii au fost condamnaţi (tentativă la infracţiunea de înşelăciune).

Împotriva acestei decizii au formulat recurs partea civilă Statul român, A.N.A.F. prin D.G.F.P. Hunedoara, Deva şi inculpaţii I.G. şi I.L.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs, dar şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 385⁹pct. 3 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Inculpaţii I.G. şi I.L. nu au indicat, prin declaraţia de recurs, nici cazul de casare şi nici motivele de recurs. Motivele de recurs au fost arătate ulterior, prin motivarea scrisă, depusă la dosar pentru termenul din 17 aprilie 2013, adică cu depăşirea termenului prev. de art. 385¹⁰C. proc. pen. (primul termen de judecată în recurs fiind la 23 ianuarie 2013). Se constată însă că acestea se circumscriu unor cazuri de casare care se iau în discuţie din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen.

În temeiul cazurilor de casare prevăzute de art. 385⁹pct. 13 şi pct. 17 C. proc. pen., s-a criticat greşita încadrare juridică dată faptei, reţinute în sarcina inculpaţilor prin rechizitoriu ca fiind infracţiunea prevăzută de art. 11 lit. c) din Legea nr. 84/1994 [al cărei conţinut se regăseşte în art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005], în infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1) C. pen., învederându-se că, la data faptei (anul 2004), aceasta nu era prevăzută de lege, fiind ulterior incriminată prin art. 8 din Legea nr. 241/2005.

S-a mai susţinut, totodată, că nici nu a existat o inducere în eroare, deoarece la nivelul anilor 2003-2004, tranzacţiile comerciale au fost perfect legale şi au fost prinse în contabilitatea ambelor societăţi comerciale.

S-a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen. pentru infracţiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 241/2005.

În acord cu instanţa de apel, Înalta Curte consideră că fapta, constând în încercarea de a obţine, fără drept, suma de 33.116,41 RON cu titlu de rambursare TVA, după efectuarea în evidenţa contabilă a SC A.G.A.M. SRL de operaţiuni frauduloase, la momentul comiterii, în anul 2004, era incriminată şi sancţionată de legea penală, prin dispoziţiile C. pen., reprezentând tentativă la infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1).

Argumentele aduse de inculpaţi, că nu s-a ţinut seama de caracterul special al raportului juridic fiscal existent, în raportul cu Statul, şi nici de calitatea specială a inculpaţilor, aceea de contribuabili, nu conduc la concluzia că inculpaţii au fost condamnaţi pentru o infracţiune care, în anul 2004, nu era prevăzută de legea penală, având în vedere că dispoziţiile legale, C. pen., care incriminau înşelăciunea nu erau circumstanţiate la anumite persoane sau anumite raporturi juridice între între subiectul pasiv şi subiectul activ al infracţiunii.

Aşadar, împrejurarea că, ulterior, prin art. 8 din Legea nr. 241/2005, s-a incriminat, distinct, printr-o lege specială, faptele de natura celei comise de inculpaţi în anul 2004, nu înseamnă că până la acel moment, acestea nu erau prevăzute de legea penală, în raport de conţinutul C. pen.

În consecinţă, nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 13 C. proc. pen. care prevede că hotărârile sunt supuse casării când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, cererea de achitare, în temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen., fiind neîntemeiată.

Dintr-o altă perspectivă, încadrarea juridică a faptei în dispoziţiile art. 8 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, ar aduce atingere principiului neagravării situaţiei în propria cale de atac deoarece minimul special de 1 an şi 6 luni închisoare, corespunzător acestei infracţiuni în forma tentativei, este mai mare decât minimul special prevăzut de lege pentru tentativă la infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., pentru care minimul special este de 3 luni închisoare.

Motivul de recurs referitor la inexistenţa acţiunii de inducere în eroare nu se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen. (care a fost indicat prin motivarea scrisă, întrucât acesta vizează greşita încadrare juridică dată faptei), dar nici cazului de casare prevăzut la pct. 12 teza I al aceluiaşi art. (în baza căruia este posibilă invocarea neîntrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii numai prin raportare la situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată), după cum nu se subsumează nici cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. (deoarece nu s-a invocat eroarea gravă de fapt).

Înalta Curte mai constată că este prevăzută de legea penală fapta ce s-a considerat, prin decizia atacată, că reprezintă infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) şi alin. (3) C. pen., nefiind incident, nici în această situaţia, cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 13 C. proc. pen.

Fapta, astfel cum a fost stabilită de Curtea de Apel Alba Iulia, rezidă în aceea că, în relaţia comercială dintre SC A.G.A.M. SRL şi partea vătămată SC E.C. SRL, inculpatul I.G., în calitate de asociat şi administrator al primei societăţi, a prezentat o situaţie de fapt mincinoasă ca fiind reală (pe parcursul derulării contractelor de antrepriză), în scopul de a nu-şi îndeplini obligaţia de plată. Astfel, în timp ce SC D. SRL era în procedura insolvenţei, inculpatul a determinat pe H.E., administratorul SC E.C. SRL, să factureze o parte dintre lucrările obiect al contractelor de antrepriză (încheiate de inculpat în numele SC A.G.A.M. SRL cu firma administrată de H.E.) pe numele firmei în insolvenţă judiciară, şi a creat premise necesare convingerii acestuia, cu privire la solvabilitate şi bună-credinţă, plătind suma de 2.500 RON, determinându-l să factureze lucrarea pe numele societăţii aflate în lichidare judiciară, precum şi să încheie alte chitanţe pe sumele deja încasate, pe numele aceleiaşi firme, ulterior refuzând plata.

De altfel, în realitate, apărarea inculpatului relevă că instanţa de apel nu a interpretat corespunzător efectele contractelor de antrepriză, care sunt guvernate de legea civilă (comercială). Aprecierea materialului probator nu se poate realiza pe calea recursului, ca a doua cale ordinară de atac, prin intermediul căreia cauzele devoluează, în principal, în drept, în limitele cazurilor de casare, excepţie făcând, cazul de casare prevăzut la pct. 18 al art. 385⁹ C. proc. pen., care permite o examinare în fapt a pricinii, situaţie care nu se regăseşte în speţă, în raport de motivul de recurs prin care nu s-a susţinut eroarea gravă de fapt.

Prin decizia în interesul Legii nr. 8/2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, s-a statuat că din conţinutul cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. nu se poate exclude posibilitatea instanţei de recurs de a-şi exercita cenzura şi asupra modului în care instanţele ierarhic inferioare au apreciat conţinutul probelor în raport cu elementele ce pot duce la constatarea lipsei vădite de importanţă a unei anumite încălcări a legii, de natură a-i conferi lipsa pericolului social al unei infracţiuni, sau, dimpotrivă, la evidenţierea gradului de pericol social, cu consecinţa neaplicabilităţii dispoziţiilor art. 18¹ C. pen.

Eventualele constatări privind gradul de pericol social al unei anumite fapte pot fi consecinţa unor aprecieri determinate de raţionamente bazate pe erori esenţiale în reţinerea faptelor şi a împrejurărilor în care au fost comise ori care privesc persoana făptuitorului aşa încât astfel de erori se pot răsfrânge grav asupra justei reţineri a gradului de pericol social al făptuitorului, cu consecinţa aplicării unui tratament penal inadecvat, având relevanţă în justa determinare a gradului de pericol social în accepţiunea prevederilor art. 18¹ C. pen.

Analizând, aşadar, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ prt.18 C. proc. pen., motivul de recurs al inculpaţilor privind achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit b¹) cu aplicare art. 18¹ C. pen., pentru infracţiunea de refuz al administratorului de a preda documentaţia contabilă lichidatorului judiciar prevăzută şi pedepsită de art. 147 din Legea nr. 85/2006, instanţa de recurs consideră că acesta este neîntemeiat.

Faptele inculpaţilor I.G. şi I.L. care, în calitate de administratori ai SC A.G.A.M. SRL nu au predat documentaţia contabilă solicitată de lichidatorul judiciar, precum şi fapta inculpatei I.L., administrator al SC M.A.G. SRL, de a refuza să predea documentaţia contabilă către lichidatorul judiciar, prezintă gradul de pericol social al infracţiunii prevăzute de art. 147 din Legea nr. 85/2006, prin urmările periculoase socialmente ale acestor fapte, care sunt potenţate de activitatea infracţională mai amplă a inculpaţilor ce au comis şi alte infracţiuni în legătură cu afacerile comerciale ale firmelor lor.

Prin urmare, prin hotărârea atacată nu s-a comis o eroare gravă de fapt referitor la faptele şi împrejurările cu reală semnificaţie pentru evaluarea gradului de pericol social în raport cu elementele la care se referă dispoziţiile art. 18¹ alin. (1) şi alin. (2) C. pen.

Prin declaraţia de recurs, partea civilă Statul român, A.N.A.F., prin D.G.F.P. Hunedoara, Deva, a solicitat admiterea recursului şi modificarea deciziei . atacate în sensul admiterii apelului şi obligării inculpaţilor la plata sumelor pentru care s-a formulat constituirea de parte civilă în cauză. S-a învederat că suma de 331.164.125 ROL reprezintă prejudiciul adus bugetului general consolidat, la care se adaugă şi accesoriile calculate până la data efectuării efective a plăţii, întrucât inculpaţii au urmărit să obţină, fără drept, sume de bani cu titlu de rambursări TVA, în condiţiile în care ştiau că, potrivit prevederilor legale, nu erau îndeplinite condiţiile pentru aceasta.

Înalta Curte constată că, instanţa de apel, în baza materialului probator şi în acord cu prima instanţă, a reţinut că tentativa la infracţiunea de înşelăciune constă în faptele inculpaţilor de a încerca să obţină, fără drept, suma de 33.116,41 RON cu titlu de rambursare TVA, după efectuarea în evidenţa contabilă a SC A.G.A.M. SRL de operaţiuni frauduloase.

De altfel, prin cererea de constituire de parte civilă, depusă la prima instanţă, prin adresa din 31 mai 2010, Ministerul Finanţelor Publice, A.N.A.F., prin D.G.F.P. Hunedoara, a arătat, de altfel, că suma de 331.164.125 ROL reprezintă TVA „solicitat nejustificat la rambursare”.

Aşadar, hotărârea de a săvârşi acţiunea de amăgire cu scopul de a obţine un profit material a fost pusă în executare, dar executarea începută a rămas fără rezultat, adică actele de executare nu au reuşit să producă urmarea imediată şi consecinţa ei păgubitoare.

Având în vedere această situaţie de fapt, prin care nu s-a izbutit inducerea în eroare şi nu s-a provocat o pagubă, Înalta Curte consideră că nu s-a făcut o greşită aplicare a legii şi decizia nu este contrară legii prin respingerea cererii de despăgubiri materiale solicitate de recurenta parte civilă, astfel că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., căruia i se subscrie motivul de recurs examinat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părţile civile Statul român, A.N.A.F. prin D.G.F.P. Hunedoara, Deva şi de inculpaţii I.G. şi I.L. împotriva deciziei penale nr. 99/A din 12 septembrie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurenta parte civilă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen vor fi obligaţi recurenţii inculpaţi la plata, sumei de câte 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 RON, reprezentând onorariile pentru apărătorii desemnaţi din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părţile civile Statul român, A.N.A.F., prin D.G.F.P. Hunedoara şi de inculpaţii I.G. şi I.L. împotriva deciziei penale nr. 99/A din 12 septembrie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.

Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 RON, reprezentând onorariile pentru apărătorii desemnaţi din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17 aprilie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 1328/2013. Penal. Violul (art.197 C.p.)....		ICCJ. Decizia nr. 1736/2013. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 1328/2013. Penal. Violul (art.197 C.p.). Revizuire - Recurs