ICCJ. Decizia nr. 1328/2013. Penal. Violul (art.197 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1328 /20 14
Dosar nr. 7046/30/2013
Şedinţa publică din 14 aprilie 2014
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 222/A din 21 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul S.F.G. împotriva sentinţei penale nr. 289/CC din 14 august 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 7046/30/2013.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. anterior, a fost obligat revizuentul la plata sumei de 400 RON, cheltuieli judiciare către stat în apel.
Totodată, s-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiţiei, către Baroul Timiş, a sumei de 200 RON, onorariu avocat oficiu.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Timişoara a reţinut că, prin cererea introdusă şi înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, la data de 29 mai 2013, condamnatul S.F.G. a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 783/PI din 28 noiembrie 2008 a Tribunalului Timiş, arătând în motivarea cererii că nu este vinovat de comiterea infracţiunii pentru care a fost condamnat definitiv, respectiv aceea de viol, recunoscând, însă, că în data de 22 iunie 2005, ar fi comis doar acte de perversiune sexuală asupra minorei în vârstă de 13 ani.
După efectuarea actelor de cercetare prealabilă, prin adresa Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş din data de 21 iunie 2013, cererea de revizuire, împreună cu referatul organelor de urmărire penală cu propunerea de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire, a fost înaintată Tribunalului Timiş spre soluţionare, cauza fiind înregistrată la Tribunalul Timiş sub nr. 7046/30/2013, la data de 26 iunie 2013.
Prin sentinţa penală nr. 289/PI din 14 august 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 7046/30/2013, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen. anterior raportat la art. 394 din acelaşi cod, a fost respinsă cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 783/PI din 28 noiembrie 2008 a Tribunalului Timiş, formulată de condamnatul S.F.G., ca inadmisibilă.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. anterior, a fost obligat condamnatul la plata sumei de 100 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Timiş a reţinut că prin sentinţa penală nr. 783/PI din 28 noiembrie 2008 a Tribunalului Timiş, rămasă definitivă prin neapelare, numitul S.F.G. a fost condamnat la o pedeapsă de 13 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 37 lit. a) din acelaşi cod.
S-a reţinut că, fiind vorba de o cale extraordinară de atac, situaţiile în care poate fi exercitată revizuirea sunt limitativ şi expres prevăzute de art. 394 C. proc. pen. anterior.
Având în vedere faptul că motivele invocate de către condamnat în sprijinul cererii formulate nu su putut fi încadrate în niciunul dintre cazurile de revizuire reglementate de legiuitor, în temeiul art. 403 C. proc. pen. anterior, prima instanţă a respins cererea de revizuire formulată de către condamnat, ca inadmisibilă.
Astfel, Tribunalul a reţinut că rolul revizuirii nu este acela de a proceda, conform nemulţumirilor condamnatului, la o rejudecare a cauzei şi la o reinterpretare a probelor administrate sau de a proceda la o prelungire a probatoriului administrat în faţa instanţei de fond, ci scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a înlătura anumite erori de fapt evidente, datorate anumitor aspecte necunoscute în momentul soluţionării fondului, or, în prezenta cauză, nu este îndeplinită această cerinţă.
S-a constatat că, în cuprinsul cererii de revizuire, condamnatul a arătat că nu este vinovat de comiterea infracţiunii de viol pentru care a fost condamnat, ci doar pentru comiterea infracţiunii de perversiuni sexuale şi a solicitat rejudecarea procesului.
Prima instanţă a reţinut că, pe calea unei cereri de revizuire, nu este posibilă o rejudecare a procesului doar ca urmare a nemulţumirii condamnatului, în condiţiile în care o hotărâre de condamnare definitivă beneficiază de autoritate de lucru judecat.
În ceea ce priveşte cazurile de revizuire, prevăzute la art. 394 lit. b) - e) C. proc. pen. anterior, în condiţiile în care condamnatul nu a invocat existenţa vreunei mărturii mincinoase, a vreunui înscris falsificat ori săvârşirea vreunei infracţiuni de către organele judiciare sau prezenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive ce nu se pot concilia, prima instanţă a apreciat că motivele invocate de către condamnat nu pot fi circumscrise niciuneia dintre aceste situaţii, astfel încât cererea de revizuire a apărut ca fiind inadmisibilă şi sub acest aspect.
Pe de altă parte, s-a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 403 alin. (31) C. proc. pen. anterior, cererile ulterioare de revizuire sunt inadmisibile dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive şi apărări.
Tribunalul a constatat că revizuentul condamnat S.F.G., invocând nevinovăţia sa sub aspectul comiterii infracţiunii de viol, a mai formulat o cerere de revizuire, care a fost respinsă prin sentinţa penală nr. 27 din 25 ianuarie 2012 a Tribunalului Timiş. În consecinţă, s-a apreciat că, şi sub acest aspect, cererea de revizuire formulată în cauză este inadmisibilă.
Împotriva sentinţei penale nr. 289 din 14 august 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 7046/30/2013, a declarat apel, în termen legal, condamnatul S.F.G., care a fost înregistrat la Curtea de Apel Timişoara la data de 20 septembrie 2013.
În motivarea căii de atac declarate de condamnat s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale şi, urmare a rejudecării, admiterea cererii de revizuire, cu consecinţa adrninistrării unor noi probe, respectiv audierea unor martori.
Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale recurate prin prisma motivelor de recurs, precum şi din oficiu, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen. anterior, instanţa de apel a apreciat că sentinţa apelată este legală şi temeinică, în deplină consonanţă cu dispoziţiile legale în materie.
S-a reţinut că revizuirea este mijlocul procedural prin care sunt atacate hotărâri judecătoreşti definitive care conţin erori de fapt, hotărâri care rezolvă fondul cauzei, adică cele prin care instanţa se pronunţă asupra raportului juridic de drept substanţial şi asupra raportului juridic procesual penal principal, fiind puse faţă în faţă principiile autorităţii de lucru judecat şi al aflării adevărului.
Totodată, s-a reţinut că, având în vedere faptul că prin revizuire se poate aduce atingere autorităţii de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti definitive, legiuitorul a prevăzut în mod expres cazurile în care această cale extraordinară de atac poate fi primită prin dispoziţiile art. 394 C. proc. pen. anterior.
S-a constatat că motivele invocate de condamnat vizează fondul cauzei, acesta fiind nemulţumit de condamnarea pronunţată de instanţa de fond, sens în care doreşte încuviinţarea audierii unor martori, probă pe care instanţele investite cu soluţionarea cauzei au avut-o în vedere la pronunţarea soluţiei de condamnare a inculpatului revizuent.
S-a reţinut că aspectele legate de vinovăţia inculpatului revizuent au fost analizate de instanţele ce au soluţionat fondul cauzei şi care, în limitele efectului devolutiv, au analizat toate apărările inculpatului, apărări care nu se încadrează în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen. anterior, ci vizează fondul cauzei, soluţionat în mod definitiv.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs revizuentul condamnat S.F.G.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 19 decembrie 2013, cu prim termen de judecată stabilit la 14 aprilie 2014, când recurentul revizuent condamnat a învederat că înţelege să-şi retragă recursul declarat în cauză.
Faţă de această împrejurare, concluziile reprezentantului Parchetului şi ale apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul revizuent condamnat au fost în sensul de a se lua act de manifestarea de voinţă exprimată.
Astfel fiind, având în vedere dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale - potrivit cărora recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs -, în temeiul dispoziţiilor art. 3854 alin. (2) raportat la art. 369 alin. (1) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte va lua act de retragerea recursului declarat de recurentul revizuent condamnat S.F.G.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. anterior, recurentul revizuent condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Ia act de retragerea recursului declarat de revizuentul condamnat S.F.G. împotriva deciziei penale nr. 222/A din 21 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul revizuent condamnat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1235/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1341/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
