ICCJ. Decizia nr. 144/2013. Penal
| Comentarii |
|
Prin adresa din data de 12 octombrie 2011, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat Curtea de Apel București, în temeiul dispozițiilor art. 162 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 republicată în vederea recunoașterii sentinței penale nr. B1048-09 din data de 03 mai 2010 a Curții de Primă Instanță Aligsas modificată prin sentința nr. B2555-10 din data de 08 iulie 2010 a Curții de Apel pentru Vestul Suediei, secția 3 din Goteborg, definitivă, privind pedeapsa de 4 ani închisoare și punerii în executare a acesteia, în cadrul procedurii de soluționare a cererii formulate de autoritățile judiciare din Regatul Suediei, de transferare într-un penitenciar din România a condamnatului S.N.R., cetățean român, într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei aplicate în statul solicitant.
Au fost atașate la dosar cererea autorităților suedeze, copiile certificate ale sentințelor de condamnare, extrase C. pen. și C. proc. pen. suedeze, declarația de refuz la predare a persoanei transferabile, acte care atestă situația sa familială, fișa de cazier judiciar.
Prin sentința penală nr. 30 din 26 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a I-a penală, s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
în baza art. 157 alin. (1) lit. a) raportat la art. 158 din Legea nr. 302/2004 republicată s-a recunoscut sentința nr. B1048-09 din data de 03 mai 2010 a Curții de Primă Instanță Aligsas modificată prin sentința nr. B2555-10 din data de 08 iulie 2010 a Curții de Apel pentru Vestul Suediei, secția 3 din Goteborg definitivă privind pedeapsa de 4 ani închisoare și s-a dispus transferarea condamnatului S.N.R., cetățean român, într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei.
S-a dedus din pedeapsă perioada 19 ianuarie 2010 la zi.
S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.
în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 320 RON se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel a constatat, pe baza informațiilor și documentelor comunicate de statul de condamnare, în aplicarea Convenției europene asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în anul 1983, următoarele:
Prin sentința penală nr. B1048-09 din data de 03 mai 2010 a Curții de Primă Instanță Aligsas modificată prin sentința nr. B2555-10 din data de 08 iulie 2010 a Curții de Apel pentru Vestul Suediei, secția 3 din Goteborg, definitivă, s-a dispus condamnarea cetățeanului român S.N.R. la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt calificat, abuz, și înșelăciune gravă, prev. de Capitolul 8, parag. 4 și 8 alin. (1) pct. 1 și alin. (2) respectiv Capitolul 9 parag. 1 alin. (1) și parag. 3 C. pen. suedez, reținându-se în fapt că în perioada 27 martie 2008-22 iunie 2008, persoana transferabilă împreună cu R.P. și o altă persoană s-au deplasat în diverse centre comerciale de pe teritoriul Suediei de unde au sustras cârduri bancare de la mai multe persoane fizice, ulterior efectuând sau încercând să efectueze, fără drept, operațiuni de retrageri de numerar din conturile bancare ale titularilor cârdurilor sustrase, sumele de bani obținute fiind folosite la achiziționarea de bunuri sau fiind trimise unor destinatari din străinătate.
în raport de situația de fapt reținută în hotărârea definitivă de condamnare, s-a constatat îndeplinită condiția dublei incriminări, prevăzută de Legea nr. 302/2004 republicată, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală și de art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în anul 1983.
Astfel, faptele reținute în sarcina condamnatului sunt incriminate ca infracțiuni și de legea penală a Statului Român, acestea realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor de furt calificat și efectuare fără consimțământul titularului de operațiuni prin utilizarea unui instrument de plată electronic, infracțiuni pedepsite cu închisoare de până la 15 ani ca pedeapsă principală.
Executarea acestei pedepse a început la data de 10 iulie 2010, pedeapsa fiind considerată ca executată la data de 19 ianuarie 2014, potrivit datelor primite de la autoritățile suedeze, fiind însă dedusă perioada detenției preventive de la data de 19 ianuarie 2010 la zi (Curtea reținând că sentința instanței de fond suedeze a fost modificată sub acest aspect de decizia instanței de apel, care a dedus și perioada de la data de 19 ianuarie 2010 până la data de 08 februarie 2010, când persoana transferabilă a fost arestată în străinătate și predată ulterior Suediei, perioada 19 ianuarie 2010-08 februarie 2010 fiind omisă de instanța de fond).
în raport de cuantumul pedepsei, Curtea a constatat ca fiind îndeplinită și condiția prevăzută de art. 3 lit. c) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, Curtea reținând ca fiind îndeplinită și condiția prev. de art. 3 lit. d) din aceeași Convenție europeană asupra transferării persoanelor.
Curtea a constatat că au fost depuse totodată și înscrisurile prevăzute de art. 6 pct. 2 lit. d) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate și respectiv art. 6 pct. 2 lit. d) din Legea nr. 76/1996, fiind atașate referate privind situația familială și personală a condamnatului, fiind depuse înscrisuri referitoare la fișa de cazier judiciar a condamnatului.
în ceea ce privește declarația de acceptare a transferului a statului de condamnare, Curtea a apreciat, față de conținutul informațiilor depuse de Ministerul Justiției și reținând că statul suedez a solicitat odată cu depunerea cererii de transfer și preluarea executării pedepsei de către statul de executare, că aceste documente pot fi considerate ca o acceptare a transferului condamnatului.
Curtea a constatat că sunt îndeplinite condițiile legale pentru transferarea persoanei condamnate, prevăzute de Legea nr. 302/2004, întrucât condamnatul este cetățean român, hotărârea prin care i-a fost aplicată pedeapsa închisorii cu durata de 4 ani este definitivă, la data primirii cererii de transferare, condamnatul mai avea de executat peste 6 luni din durata pedepsei, iar faptele care au atras condamnarea acestuia constituie infracțiuni, potrivit legii penale a statului român.
S-a arătat că susținerile acestuia din cuprinsul cererii depuse la instanță, similare cu susținerile sale date și în fața autorităților suedeze referitoare la amenințări pe care le-ar fi primit din partea unor persoane din țară nu au fost dovedite în nici un mod, Curtea reținând că acestea nu au fost decât încercări de tergiversare a soluționării cauzei, în fapt persoana transferabilă arătând într-o primă cerere în fața autorităților suedeze că nu vrea să fie transferată din cauza condițiilor proaste de detenție din penitenciarele din România, cerere care nu poate fi reținută, condamnarea sa fiind rezultatul exclusiv al săvârșirii de infracțiuni de către persoana transferabilă.
Referitor la lipsa consimțământului cetățeanului român la transfer, Curtea a constatat că această condiție nu este îndeplinită în cauză, însă a constatat pe de altă parte, că împotriva acestuia s-a dispus măsura de siguranță a expulzării de pe teritoriul Regatului Suediei, fiindu-i interzisă revenirea, fiind astfel suplinită condiția lipsei consimțământului prin aplicarea disp. art. 3 pct. 1 din Protocolul adițional la Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate din data de 18 decembrie 1997.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs persoana condamnată S.R.N. arătând că nu este de acord să fie transferat într-un penitenciar din România, întrucât este amenințat de persoane implicare în organizații criminale iar viața sa este pusă în pericol.
Cu adresa din 20 decembrie 2012, Ministerul Justiției - Serviciul cooperare judiciară internațională în materie penală a comunicat instanței că persoana condamnată S.R.N. a fost pusă în libertate condiționat la data de 19 septembrie 2012 și expulzată de pe teritoriul Suediei.
Față de relațiile menționate mai sus, din care rezultă că recurenta persoană condamnată a fost pusă în libertate condiționat și expulzată de pe teritoriul Suediei, înalta Curte constată că sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a rămas fără obiect, în cauză fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 160 din Legea nr. 302/2004 republicată, referitoare la încetarea executării.
Așa fiind, se va admite recursul declarat de persoana condamnată împotriva sentinței penale nr. 30 din 26 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a I-a penală, se va casa sentința atacată și rejudecand, se va respinge sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu s-a plătit din fondul Ministerului Justiției.
| ← ICCJ. Decizia nr. 146/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 10/2013. Penal → |
|---|
