ICCJ. Decizia nr. 153/2013. Penal

Decizii penale ICCJ 2013

Prin sentința penală nr. 51 din data de 22 iunie 2012 a Tribunalului Dolj, în baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 74 lit. a) și 76 lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul C.N., la 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

Au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. în condițiile și pe durata prev. de art. 71 C. pen.

S-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 13 septembrie 2011 la zi și menține starea de arest a inculpatului C.N.

A fost obligat inculpatul la 3.000 RON despăgubiri civile către partea civilă S.D.E. cu titlu de daune morale.

în baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la 700 RON cheltuieli judiciare statului din care 150 RON reprezintă onorariu avocat oficiu pentru partea vătămată S.D.E.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a constatat că la data de 29 septembrie 2011, a fost înregistrat la instanță sub nr. 18597/63/2011, rechizitoriul nr. 135D/P/2010 al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.CO.T. - Serviciul Teritorial Craiova, prin care s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a inculpatului C.N., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, fapte prev. de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu modificările ulterioare.

în fapt, s-a reținut că, la sfârșitul anului 2009, partea vătămată S.D.E. l-a cunoscut pe numitul G.I., prin intermediul vărului acestuia, G.C. în scurt timp, aceasta s-a integrat în cercul de cunoștințe al lui G.I., cunoscându-l și pe prietenul acestuia, C.N., respectiv prietena lui, M.A.M.

După plecarea în Italia a lui G.I., la începutul anului 2010, inculpatul C.N. a abordat-o pe partea vătămată S.D.E., cei doi devenind în scurt timp iubiți.

Acest lucru a fost favorizat de conduita părții vătămate S.D.E. care era în conflict cu părinții, plecând în mod frecvent de acasă și rămânând să doarmă la colegele ei de școală.

în condițiile date, în luna aprilie 2010, inculpatul C.N. i-a propus părții vătămate S.D.E. să meargă împreună în Italia, unde puteau câștiga bani din cerșit, furat sau practicarea prostituției. Având în vedere și relația tensionată cu părinții, partea vătămată S.D.E. a acceptat propunerea inculpatului C.N.

Plecarea din țară a fost organizată de C.N. cu ajutorul numitului D.C., zis "C.", persoană care se afla în Italia de mai mult timp și care în acest sens l-a contactat pe martorul B.D.N. persoană ce își câștiga traiul efectuând, fără licență, transporturi pe ruta România-Italia. în acest sens, în microbuzul martorului, alături de C.N. și partea vătămată S.D.E. se mai aflau D.N.A. împreună cu o tânără și o altă persoană neidentificată, "A.", împreună cu prietena sa.

Ieșirea din țară s-a făcut prin Punctul de trecere frontieră N., deși partea vătămată era minoră și nu avea procură în acest sens din partea reprezentanților legali. Anterior plecării inculpatul C.N. dorise obținerea unei astfel de procuri, dar având în vedere relațiile dintre partea vătămată și părinții ei acest lucru nu a fost posibil. Astfel, s-a reținut că partea vătămată plecase de acasă cerând cartea de identitate sub pretextul necesității prezentării ei la școală.

Cheltuielile de călătorie au fost suportate în totalitate de C.N., cu ajutorul numitului D.C., zis "C.", destinația finală fiind localitățile Torvaianica-Tor San Lorenzo, aflate în imediata apropiere a Romei.

Aici, cei doi s-au cazat într-un imobil (apartament cu 3 camere), deținut de o anume "C." - V.M.C., împreună cu copiii ei minori, mama acesteia, "N." - R.N., sora concubinului "N." (arestat în acel moment) pe nume I., cu soțul și un anume "P.".

Apartamentul îi fusese dat "C." de fratele lui "A." numitul "C." - D.C., care locuia într-un imobil învecinat împreună cu concubina lui, "F." - G.M. și două tinere, "M." și "G.", care se prostituau în folosul lor.

în perioada următoare, aproximativ o lună, sub îndrumarea "M.", partea vătămată S.D.E. a ieșit, practic, zilnic "la stradă", banii (aproximativ 100 euro pe zi) fiind însușiți de C.N. în vederea suportării cheltuielilor zilnice.

Aflând de la mama sa că minora era căutată de poliție, inculpatul C.N. a hotărât să o trimită în țară, acest lucru realizându-se cu același microbuz condus de martorul B.D.N., partea vătămată S.D.E. ajungând singură în România în ziua de 19 mai 2010, în momentul întoarcerii în țară, minora având asupra ei 15-20 euro.

Știind că este cercetat pentru fapta comisă, după întoarcerea în țară, inculpatul C.N. a încercat și reușit în parte influențarea martorilor, în acest sens numita M.A.M. dând declarații explicite. Fiindu-i teamă de repercusiuni, acesta nu a mai încercat însă să intre în legătură cu partea vătămată S.D.E.

Deși inculpatul C.N. nu a recunoscut comiterea faptei, negând chiar faptul că au fost împreună în Italia, întreg materialul probator s-a reținut că susține starea de fapt expusă mai sus.

Astfel, partea vătămată S.D.E. a descris în mod amănunțit atât modul cum l-a cunoscut pe inculpat, relația pe care a avut-o cu acesta, propunerea făcută privind practicarea prostituției în Italia, plecarea din țară, locul unde a locuit și și-a desfășurat această activitate și persoanele cu care a intrat în contact.

Declarațiile acesteia s-a reținut că sunt întărite de declarațiile martorilor L.C.A. (privind faptul că știa de la numitul P.D.C. faptul că partea vătămată fusese dusă în Italia de C.N. și scoasă "la stradă" fiind de față când P. îi spusese acest lucru și mamei acesteia), M.D.M., M.A.M. și M.C.L. (care cunoșteau aceste aspecte atât de la partea vătămată, cât și direct de la inculpatul C.N.), G.M. și R.N. (care confirmă prezența inculpatului C.N. în Italia, faptul că era însoțit de o tânără și că numitul D.C. avea "la stradă" cele două fete, "M." și "G."), S.C. și S.F. (în legătură cu faptul că fuseseră contactați de P.D.C. și L.C.A., care le spuseseră locul unde se afla minora), B.D.N. (în legătură cu transportul în Italia a părții vătămate de către inculpatul C.N. și întoarcerea acesteia în țară) și G.l. (în legătură cu relația dintre inculpat și partea vătămată și faptul că auzise că plecaseră împreună în Italia).

Prin încheierea nr. 9 din 14 septembrie 209 a Tribunalului Dolj, secția pentru minori și familie s-a admis propunerea Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova și s-a dispus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului în baza art. 1491 C. proc. pen. și art. 148 lit. b) și f) C. proc. pen.

Starea de fapt, expusă mai sus, a fost probată cu: declarațiile părții vătămate minore S.D.E., plângerea numitei S.F., declarațiile martorilor L.C.A., M.D.M., G.M., R.N., M.A.M., M.C.L., S.C., S.F., B.D.N. și G.l., copiile actelor privind dosarul de dispariție al minore S.D.E., copia plângerii formulate la 29 iulie 2011 de numita M.A.M., declarațiile inculpatului C.N.

în cursul judecării cauzei, inculpatul a fost asistat de către apărător ales, în persoana d-lor av. D.D. și B.L.

Fiind audiat, inculpatul a negat săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată. Acesta a recunoscut că a avut o relație de concubinaj cu partea vătămată, arătând însă că nu a avut cunoștință că aceasta s-a prostituat în Italia. Inculpatul susține totodată și că a luat bani de la partea vătămată doar pentru cheltuielile necesare întreținerii lor în Italia și că nu a avut cunoștință ca aceasta va merge și ea în Italia în cu același mijloc de transport cu care a mers el.

Prima instanță nu a reușit să audieze nemijlocit pe martorii L.C.A. și B.D.N. deși aceștia au fost citați în repetate rânduri cu mandat de aducere cu însoțitor, motiv pentru care instanța va avea în vedere declarațiile acestora din cursul urmării penale.

Partea vătămată și-a menținut declarația dată în cursul urmăririi penale respectiv a arătat că inculpatul i-a propus să meargă în Italia, unde urma sa să întrețină din activități nelegale, respectiv cerșit, furat sau practicarea prostituției, ea acceptând această propunere.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, apreciat în ansamblu și în scopul aflării adevărului, conform art. 63 alin. (2) C. proc. pen., prima instanță a reținut că starea de fapt reținută în rechizitoriu este corectă și a fost dovedită cu declarațiile inculpatului, ale părții vătămate și martorilor.

Astfel, între inculpat și partea vătămată s-a înfiripat o relație intimă, fapt favorizat de conduita părții vătămate S.D.E. care era în conflict cu părinții, plecând în mod frecvent de acasă și rămânând să doarmă la colegele ei de școală.

Având în vedere și relația tensionată cu părinții, partea vătămată S.D.E. a acceptat propunerea inculpatului C.N.

Plecarea din țară a fost organizată de C.N. cu ajutorul numitului D.C., zis "C.", persoană care se afla în Italia de mai mult timp și care, în acest sens l-a contactat pe martorul B.D.N. persoană ce se ocupa de transportul de persoane pe ruta România-Italia.

în microbuzul martorului, alături de C.N. și partea vătămată S.D.E. se mai aflau D.N.A. împreună cu o tânără și o altă persoană neidentificată, "A.", împreună cu prietena sa.

Susținerea inculpatului, că nu avea cunoștință că partea vătămată urma sa meargă cu același mijloc de transport nu a putut fi reținută, fiind de neexplicat cum a aflat aceasta că inculpatul urma să plece cu respectivul microbuz în condițiile în care chiar și inculpatul fusese anunțat cu o zi înainte de data plecării, conform propriei declarații. De altfel nici martorul B.D.N. nu a confirmat aceasta susținere a inculpatului, arătând că a fost contactat de numitul D.C., care se afla în Italia, pentru a transporta din România în Italia 6-7 persoane, toți aceștia prezentându-se la locul stabilit, nefiind remarci cu privire la o eventuală opoziție sau măcar surpriza a inculpatului față de prezența părții vătămate. Prin urmare s-a reținut ca fiind evident că între cei doi a existat o înțelegere anterioară pentru a merge împreună în Italia, partea vătămată acceptând propunerea inculpatului, fapt ce decurge și din comportamentul ulterior al acestora.

Astfel, ajunși în Italia cei doi s-au cazat împreună într-un imobil (apartament cu 3 camere), deținut de V.M.C. Apartamentul îi fusese dat acesteia de D.C., care locuia într-un imobil învecinat împreună cu concubina lui, G.M. și două tinere, "M." și "G.".

în perioada următoare, aproximativ o lună, sub îndrumarea "M.", partea vătămată S.D.E. a ieșit zilnic "la stradă", banii (aproximativ 70-100 euro pe zi) fiind însușiți de C.N. în vederea suportării cheltuielilor zilnice.

Susținerea inculpatului că nu a știut cu ce se ocupa partea vătămată în Italia de asemenea nu a putut fi reținută. Astfel, coroborând declarațiile părții vătămate atât cea de la urmărirea penala, cât și ulterior în instanța cu declarațiile martorelor M.A.M. și M.C.L., rezultă cu certitudine că inculpatul a cunoscut că partea vătămată practica prostituția.

De altfel aceasta pleca zilnic de la locuința comună și la întoarcere aducea bani pe care ii dădea inculpatului, fiind evident că nu avea posibilitatea de a-i obține prin muncă, așa cum și inculpatul afirmase în discuțiile purtate anterior cu partea vătămată, când i-a indicat acesteia ca și posibilități de a se întreține în Italia cerșitul, practicarea prostituției ori furtul.

în acest sens sunt și declarațiile martorei M.A.M., date în cursul urmăririi penale, inculpatul relatându-i că a plecat cu partea vătămată în Italia unde aceasta a practicat prostituția. Revenirea ulterioară a martorei asupra declarației date nu are relevanță, fiind explicabilă prin afecțiunea pe care aceasta o are față de inculpat, cu care intenționează să se căsătorească.

Tot prin prisma acestei situații a fost avută în vedere și schimbarea declarației martorei M.C.L., sora martorei M.A.M.

Modalitatea prin care s-a susținut prin rechizitoriu că s-ar fi săvârșit de către inculpat infracțiunea de trafic de minori este aceea de recrutare, transportare și găzduire.

Prin recrutare, în sensul reținut de lege, se înțelege acțiunea de racolare, de atragere, de câștigare, de ademenire a minorului în scopul exploatării acestuia, în speță inculpatul propunând părții vătămate să meargă cu el in Italia unde ar fi avut ca posibilități de a-și asigura existența cerșitul, practicarea prostituției ori furtul.

Prin transportare nu se înțelege doar operațiunea de transport propriu-zis ci și aranjamentele efectuate în acest scop, inculpatul luând legătura prin intermediul fratelui său cu B.D.N., care transporta persoane din România în Italia, stabilind astfel condițiile plecării părții vătămate.

Săvârșirea infracțiunii sub forma de "găzduire" nu a fost confirmată, în realitate cei doi fiind găzduiți de o terță persoană, numita V.M.C.

S-a reținut că trebuie menționat și că acordul victimei nu înlătură răspunderea penală, potrivit disp. art. 16 din Legea nr. 678/2001.

Fiind îndeplinite condițiile răspunderii penale, în ceea ce privește infracțiunea reținută prin actul de sesizare în seama inculpatului, art. 13 alin. (1), din Legea nr. 678/2001, în conformitate art. 345 alin. (2) C. proc. pen. s-a dispus condamnarea acestuia la o pedeapsă cu închisoarea cu executare în regim de detenție iar la individualizarea judiciară s-a ținut seama de dispoz. art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv de partea generală a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptelor săvârșite dar și de persoana inculpatului, care nu are antecedente penale și a avut o conduită bună anterior săvârșirii faptei pentru care este judecat. Totodată a fost avut în vedere și faptul că acesta a făcut părții vătămate propunerea de a merge în străinătate în condițiile arătate, expunându-i în mod clar posibilitățile pe care le avea acolo de a-și asigura existența, fără însă a insista, partea vătămată acceptând cu mare ușurință, și datorită vârstei și neînțelegerilor cu părinții, propunerea acestuia.

Totodată la stabilirea pedepsei prima instanță a avut în vedere că finalitatea acesteia este realizarea unei proporții juste, corespunzătoare faptei comise și vinovăției inculpatului, precum și reeducarea, reinserția socială a acestuia în restabilirea ordinei de drept.

în baza art. 71 C. pen., s-a dispus față de inculpat aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., considerând că se impune și interzicerea dreptului de a alege având în vedere gravitatea infracțiunilor reținute în sarcina acestora, faptul că din modul de săvârșire a acestora rezultă disprețul inculpatului față de demnitatea, onoarea, siguranța persoanei.

Au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen. în condițiile și pe durata prev. de art. 71 C. pen.

în baza art. 350 C. proc. pen. a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului, constatând că aceasta este legală și temeinică, deoarece temeiurile ce au determinat luarea sa, s-a reținut că subzistă și în prezent și impun în continuare privarea de libertate a acestuia în condițiile în care instanța a reținut vinovăția acestuia.

în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestării preventive de la 13 septembrie 2011 la zi.

Sub aspectul laturii civile s-a constatat că partea vătămată S.D., persoană cu capacitate de exercițiu restrânsă, nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Având în vedere disp. art. 17 alin. (1) și (3) C. proc. pen. potrivit cărora acțiunea civilă se pornește și se exercită și din oficiu, când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă situație în care instanța este obligată să se pronunțe din oficiu asupra reparării pagubei și a daunelor morale, chiar dacă persoana vătămată nu este constituită parte civilă, precum și ale art. 348 C. proc. pen. și 988-999 C. civ., prima instanță l-a obligat pe inculpat la 3.000 RON daune morale către partea vătămată, apreciind că aceasta a suferit un prejudiciu moral prin punerea sa în situații degradante și umilitoare.

împotriva acestei sentințe au declarat apel D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova și inculpatul M. (fost C.) N.

în apelul formulat de inculpat, s-a arătat că în mod neoportun s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen. Pedeapsa aplicată inculpatului nu este de natură să realizeze scopul educativ și preventiv al pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen., având în vedere pericolul social rezultat din limitele de pedeapsă prevăzute dar și din modalitatea concretă de săvârșire a faptei.

în apelul formulat de inculpat s-a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât inculpatul nu a urmărit obținerea unui profit de pe urma părții vătămate. Nu există nici o probă în sensul ademenirii părții vătămate în vederea exploatării și obținerii de venituri. Transportul în Italia s-a făcut printr-un punct de frontieră și nu s-a probat că transportarea s-a făcut în scopuri de exploatare iar partea vătămată a mers de bunăvoie în Italia iar sumele de bani pe care le obținea le-a folosit pentru cheltuielile zilnice.

în privința individualizării pedepsei, s-a arătat că pedeapsa aplicată este prea aspră față de circumstanțele reale ale faptei, lipsa antecedentelor penale, solicitând reducerea pedepsei aplicate și suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate.

Prin decizia penală nr. 358 din 28 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a admis apelul declarat de D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova împotriva sentinței penale nr. 51 din data de 22 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Dolj.

S-a respins ca nefondat apelul formulat de inculpatul M. (fost C.) N.

S-a desființat în parte sentința.

în baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul M. (C.) N. la pedeapsa principală de 3 ani închisoare, precum și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani.

S-a aplicat inculpatului disp. art. 71 C. pen., art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

în baza art. 383 alin. (1¹) C. proc. pen. rap. la art. 350 C. proc. pen. și art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP)

S-a menținut măsura arestării preventive față de inculpat și s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada arestului preventiv, în continuare la zi.

în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat apelantul inculpat la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 200 RON reprezintă onorariu avocat oficiu.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că apelul formulat de D.I.I.C.O.T. este fondat urmând să fie admis în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., iar apelul inculpatului este nefondat.

Criticile formulate de inculpat în sensul greșitei condamnări pentru infracțiunea de trafic de minori sunt neîntemeiate instanța de fond reținând în mod corect că fapta inculpatului de a racola, transporta și găzdui partea vătămată minoră, în vederea exploatării sexuale a acesteia în Italia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.

S-a arătat că situația de fapt reținută de instanța de fond este confirmată de probele administrate în cauză având în vedere declarațiile părții vătămate și martorilor L.C.A., M.D.M., G.M., R.N., M.A.M., M.C., S.C., B.D.N., G.I. și S.F.

în declarațiile date atât în faza de urmărire penală cât și în cadrul cercetării judecătorești, partea vătămată a arătat că a mers în Italia cu inculpatul fără a i se spune că urma să se prostitueze, precizare pe care a făcut-o în declarația dată la instanța de fond. Partea vătămată și inculpatul s-au deplasat cu microbuzul condus de B.D.N., cheltuielile de transport fiind achitate de către inculpat. în Italia s-au deplasat în localități din apropierea Romei Torvaianica și Tor San Lorenzo și s-au cazat într-un imobil deținut de V.M.C. Partea vătămată, îndrumată de o anume M. s-a prostituat pe o perioadă de o lună, banii obținuți fiind însușiți de inculpat. în momentul în care a aflat că partea vătămată minoră era căutată de lucrătorii de poliție, inculpatul a trimis-o în țară pe partea vătămată cu același microbuz condus de B.D.N.

Martora M.D.M. a declarat că partea vătămată i-a povestit că a plecat în Italia împreună cu inculpatul, acesta plătind la vamă suma de 100 euro lucrătorilor de la frontieră pentru că partea vătămată era minoră, iar în Italia partea vătămată s-a prostituat timp de o lună.

Martora M.A.M. a confirmat în declarațiile date faptul că inculpatul a plecat în Italia împreună cu partea vătămată, acesta spunându-i că "vrea să facă bani cu aceasta în Italia", iar ulterior inculpatul i-a spus că în perioada în care acesta și partea vătămată s-au aflat în Italia, partea vătămată a practicat prostituția.

Martora S.F., mama părții vătămate, a arătat că a aflat de la numitul P.D.C. că fiica sa se află în Italia împreună cu un cetățean de etnie rromă practicând prostituția "la stradă".

Martorul L.C.A. a declarat că numitul P.D.C. care locuise în anul 2010 la Roma-Italia i-a spus că a văzut-o pe S.D.E. practicând prostituția "la stradă", locuind împreună cu aceasta și cu alte persoane într-un apartament. Numitul P. a abordat-o pe mama părții vătămate și i-a pus acesteia că a văzut-o pe fiica sa în Italia.

Martorul B.D.N. a confirmat susținerile părții vătămate declarând că i-a transportat pe aceasta și pe inculpat în primăvara anului 2010 în Italia.

S-a arătat că deși inculpatul susține că partea vătămată s-a prostituat de bună voie, din declarațiile date de aceasta rezultă că nu a cunoscut faptul că în Italia se va prostitua, având în vedere că partea vătămată era minoră la data săvârșirii faptei, în vârstă de 17 ani, un eventual consimțământ al acesteia care de altfel nu a putut fi stabilit din probele administrate, nu înlătură răspunderea penală a inculpatului așa cum rezultă din disp. 16 din Legea nr. 678/2001.

S-a arătat că apelul formulat de parchet este fondat în privința individualizării judiciare a pedepsei aplicate inculpatului.

Instanța de apel a apreciat că față de limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea de trafic de minori, gradul de pericol social al faptelor, datele ce caracterizează persoana inculpatului respectiv faptul că nu are antecedente penale dar și factorii criminogeni de natură să favorizez adoptarea unei conduite infracționale așa cum rezultă din referatul de evaluare prin care s-a concluzionat că inculpatul prezintă un pericol social, aplicarea unei pedepse de trei ani închisoare cu executarea în regim de detenție va fi de natură să contribuie la realizarea scopului educativ - preventiv al pedepsei prev. de art. 52 C. pen.

împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs în termen legal inculpatul M.N., cauza fiind înregistrată pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 4 ianuarie 2013, fixându-se termen de judecată la data de 14 martie 2013.

Potrivit dispozițiilor art. 300²C. proc. pen. rap. la art. 160^b C. proc. pen. s-a fixat termen pentru verificarea din oficiu a legalității și temeinicie arestării preventive a inculpatului M.N., la data de 17 ianuarie 2013.

Astăzi, în ședință publică, recurentul inculpat a arătat că își retrage recursul declarat împotriva deciziei penale nr. 358 din 28 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, solicitând să se ia act de manifestarea sa de voință.

Conform dispozițiilor art. 385⁴alin. (2) C. proc. pen., părțile pot renunța la recurs potrivit dispozițiilor art. 368 și pot retrage recursul în condițiile art. 369, care se aplică în mod corespunzător.

Față de declarația recurentului inculpat că își retrage recursul, înalta Curte, având în vedere dispozițiile legale menționate, va lua act de manifestarea sa de voință.

în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

← ICCJ. Decizia nr. 205/2013. Penal		ICCJ. Decizia nr. 146/2013. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 153/2013. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 153/2013. Penal