ICCJ. Decizia nr. 1535/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Revizuire - Recurs

Decizii penale ICCJ 2013


R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1535/2013

Dosar nr. 8904/62/2012

Şedinţa publică din 07 mai 2013

Asupra recursului de faţă;

În baza actelor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 259 din data de 17 octombrie 2012, Tribunalul Braşov a respins cererea de revizuire formulata de condamnata I. (fostă D.) A., prin sentinţa penală nr. 412/2003 a Tribunalului Braşov, prin care s-a dispus condamnarea sa la pedeapsa de 11 ani închisoare, definitivă prin Decizia penală nr. 6200/2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligată condamnata la plata către stat a sumei de 140 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin adresa din 2012, Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov a înaintat Tribunalului Braşov cererea condamnatei I.A. ce vizează revizuirea sentinţei penale nr. 412/2003 a Tribunalului Braşov, prin care a fost condamnată la o pedeapsă de 11 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (4), (5) C. pen., dar şi referatul Ministerului Public - întocmit în sensul art. 399 alin. final C. proc. pen. - conţinând concluzii de respingere a cererii de revizuire.

În motivarea cererii de revizuire, condamnata I.A. a arătat că încadrarea juridică dat faptei pentru care a fost condamnată este greşită, iar declaraţiile unor martori, ascultaţi în cauza în care s-a dispus condamnarea sa definitivă, nu corespund adevărului.

Analizând cererea de revizuire, prin prisma admisibilităţii in principiu vizate de art. 403 alin. (1) C. proc. pen., instanţa de fond a constatat următoarele:

Art. 394 C. proc. pen. indică în mod exhaustiv situaţiile în care se poate obţine revizuirea unei hotărâri penale definitive în care s-a pronunţat o soluţie judecătorească ce se bucură de autoritate de lucru judecat.

Astfel art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. - ce ar putea fi incident în cauza de faţă - arată că revizuirea unei cauze penale se poate cere atunci când "au fost descoperite fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei".

Practica şi literatura juridică în materie a relevat constant ca este inadmisibil ca, pe calea unei cereri de revizuire, să se prelungească probatoriul efectuat intr-o cauza penală - în care a fost pronunţată o hotărâre ce se bucură de autoritate de lucru judecat - pentru fapte ce au fost anterior stabilite de către o instanţă de judecată.

În acest sens, audierea unor martori noi in procedura excepţională a revizuirii ar fi admisibilă în cazul în care anumite fapte sau împrejurări sunt învederate în faţa instanţei ce a judecat iniţial cauza, însă nu au fost reţinute datorită imposibilităţii administrării unor probe - exemplificativ un martor, deşi identificat, nu poate fi audiat din motive obiective - sau faptele pretins noi nu au fost cunoscute în nici un fel de către instanţa ce a judecat cauza care nici nu avea aceasta posibilitate.

În caz contrar, prin administrarea unor noi probe pe calea revizuirii fără a fi vorba de "fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei" în înţelesul art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., s-ar crea o puternică instabilitate relativ la hotărâri penale definitive şi ar fi afectată însăşi raţiunea şi finalitatea revizuirii - ce constă în înlăturarea unor erori judiciare - care trebuie să se circumscrie unor limite restrictive pentru a nu se obţine cu uşurinţă desfiinţarea unor hotărâri judecătoreşti care au obţinut autoritate de lucru judecat.

S-a mai reţinut că nu poate fi incidenţă nici situaţia avută în vedere de art. 394 lit. b) C. proc. pen. în absenţa ordonanţei procurorului sau hotărârii unei instanţe de judecată prin care s-ar constata comiterea infracţiunii prevăzute de art. 260 C. pen. de către anumiţi martori din cauza ce a vizat-o pe condamnata I.A.

Prima instanţă a mai constatat că pe calea extraordinară de atac a revizuirii nu se poate schimba încadrarea juridică a unor fapte penale definitiv reţinute în sarcina unei persoane.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel condamnata I.A., criticând-o pentru netemeinicie, arătând că în mod greşit nu a fost admisă în principiu cererea sa de revizuire, deşi sunt îndeplinite cerinţele ort. 394 lit. a) şi b) C. proc. pen., texte de lege, pe care apelanta şi-a întemeiat în drept cererea de revizuire. S-a mai invocat faptul că nu au fost luate în considerare - toate dovezile depuse ulterior la dosarul cauzei.

În memoriul scris de apel, (filele 35-37 dosar instanţa de apel), a revizuienta condamnată a mai invocat în susţinerea apelului, următoarele argumente: considerentele sentinţei penale nr. 412/2003 a Tribunalului Braşov, prin care a fost achitată, arătând că aspectele reţinute în aceea sentinţă corespund realităţii; autorul infracţiunii de înşelăciune a fost concubinul său, care a şi fost condamnat, prin Decizia penală nr. 866/2005 a Curţii de Apel Craiova, decizie pe care a depus-o în faţa instanţei de apel la filele, 44 şi următoarele.

Revizuienta condamnată a considerat că sunt îndeplinite cerinţele art. 394 lit. a) C. proc. pen., în senul apariţiei unor fapte şi împrejurări noi, făcând referire la declaraţiile autentice ale numiţilor C.I., I.A., concubinul apelantei şi Ţ.E., aceştia din urmă arătând faptul că revizuienta era analfabeta, iar activitatea societăţii SC S.I. SRL era condusă şi coordonată de către I.A..

În apel a fost administrată proba cu înscrisuri, depuse de către apelantă, respectiv xerocopie procură specială, autentificată sub nr. 166 din data de 10 februarie 2001 la Biroul Notarului Public C.E., un număr de trei declaraţii autentificate, copia adresei din 12 februarie 2004 emisă de SC B.C.C. SA, copia deciziei penale nr. 866 din data de 22 septembrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 305/P/2005, copia sentinţei penale nr. 1385 din data de 25 martie 2004 pronunţată de Judecătoria Craiova în Dosarul nr. 12768/2003 şi copia mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 25/2006 din data de 31 ianuarie 2006 emis de Judecătoria Sibiu.

Prin Decizia penală nr. 1/Ap din 15 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respins, ca nefondat apelul declarat de către revizuienta I. (fostă D.) A. împotriva sentinţei penale nr. 259/S din data de 17 octombrie 2012 a Tribunalului Braşov, pe care o menţine.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată apelanta la plata sumei de 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în apel, sumă în care este inclus şi onorariul parţial, în cuantum de 50 lei.

Analizând hotărârea apelată, prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului şi a înscrisurilor noi administrate în faţa instanţei de apel, s-a reţinut următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 412/2003 a Tribunalului Braşov, revizuienta a fost achitată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art 215 alin. (4, (5) C. pen., în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Această soluţie a fost menţinută prin Decizia nr. 219/2004 a Curţii de Apel Braşov (s-a schimbat temeiul de achitare din art. 10 lit. d) în art. 10 lit. c) C. proc. pen.), iar prin Decizia nr. 6200/2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a casat cele două hotărâri menţionate anterior şi a condamnat revizuienta la 11 ani închisoare pentru infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (4) şi (5) C. pen., dispunându-se executarea pedepsei în regim de detenţie.

Instanţa de prim control judiciar a constatat că prima instanţă a stabilit în mod judicios faptul că, în cauză nu sunt îndeplinite cerinţele celor două temeiuri de revizuire, respectiv art. 394 lit. a) şi b) C. proc. pen.

Cu privire la temeiul prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen. (au fost descoperite fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei) s-a apreciat judicios, de către prima instanţă că, pe calea unei cereri de revizuire, nu se poate prelungi probatoriul efectuat într-o cauza penală - în care a fost pronunţată o hotărâre ce se bucură de autoritate de lucru judecat - pentru fapte ce au fost anterior stabilite de către o instanţă de judecată. Declaraţiile autentice, depuse la dosarul cauzei în faţa instanţei de apel,, nu relevă fapte sau împrejurări noi necunoscute de către instanţa de judecată la momentul analizei cauzei şi condamnării revizuientei. Aşa cum am arătat anterior, din aceste declaraţii rezultă următoarele aspecte: numitul I.A., concubinul revizuientei era administratorul SC S.J. SRL, revizuienta era analfabetă, iar de partea juridică a firmei se ocupa numitul N.L.C., cel care avea şi specimen de semnătură, dar şi faptul că revizuienta i-a dat lui I.A. o procură specială ce a fost depusă în faţa Curţii pentru a se ocupa de activităţile firmei (fila 38-39).

Faptul că, toate aceste aspecte, au fost deja avute în vedere de către, instanţele care au pronunţat soluţia de condamnare a revizuientei I.A., rezultă din considerentele sentinţei penale nr. 412/2003 a Tribunalului Braşov. Astfel, la fila 2 din sentinţă a cărei revizuire se cere s-a arătat că întreaga activitatea a societăţii a fost „ iniţiată, derulată şi condusă de martorul I.A."

Mai mult, în sentinţa nr. 412/2003 s-a mai arătat faptul că, nu s-a dovedit fără dubiu faptul că filele C.E.C. ar fi fost semnate de către inculpată, deoarece semnăturile care au constituit modele de comparaţie nu ar aparţine revizuientei.

Prin urmare, ceea ce se tinde a se dovedi cu martori la care revizuienta a făcut referire, sunt tocmai împrejurări de fapt ce au fost analizate de către instanţe, în primul ciclu procesual. Această sentinţă penală, în care au fost reţinute aspectele de fapt, anterior arătate a făcut obiectul controlului juridic, atât în apel, unde a fost menţinută, dar şi în recurs unde s-au casat hotărârile, dispunându-se condamnarea revizuientei.

Instanţa de apel a mai avut în vedere că toate aspectele de fapt invocate de către revizuientă, au fost analizate şi de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aşa cum rezultă din considerentele Deciziei nr. 6200/2004, unde s-a făcut referire printre altele şi la lipsa de pregătire profesională a revizuientei care şi-a angajat consilieri pentru a o ajuta în derularea relaţiilor comerciale.

Pe calea revizuirii, instanţa nu poate proceda la o reapreciere a probelor, deoarece, astfel s-ar aduce atingere principiului autorităţii de lucru judecat de care se bucură o hotărâre definitivă, în materie penală.

S-a apreciat că în mod judicios a stabilit prima instanţă, că pe această cale de atac nu se poate solicita o schimbare de încadrare juridică a infracţiunii pentru care a fost condamnată revizuientă, neexistând un temei de drept în acest sens.

Pentru toate aceste motive, instanţa de apel a constatat că în cauză, nu poate fi incident cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen.

Totodată, s-a mai apreciat că în mod judicios a reţinut prima instanţă că nu poate fi incidenţă nici situaţia avută în vedere de art. 394 lit. b C. proc. pen., în lipsa ordonanţei procurorului sau hotărârii unei instanţe de judecată prin care s-ar constata comiterea infracţiunii prevăzute de art. 260 C. pen. de către anumiţi martori din cauza ce a vizat-o pe condamnata I.A.

S-a mai reţinut că, revizuientă are posibilitatea de a se adresa separat cu plângeri penale împotriva martorilor, dacă aceasta apreciază, aşa cum s-a arătat în memoriile depuse, că aceştia ar fi săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă şi în funcţie de soluţiile pronunţate de procuror sau instanţă să acţioneze în consecinţă.

De asemenea, având în vedere, aspectele reţinute de către prima instanţă (nu era cert că modelele de comparaţie pentru efectuarea expertizei grafologice aparţin inculpatei D.A.) în considerentele sentinţei a cărei revizuire se cere, dar şi motivele de revizuire şi apel că nu revizuientă a semnat filele C.E.C., aceasta poate solicita organelor de urmărire penală competentă, pe calea unei plângeri penale efectuarea de cercetări cu privire la persoana care a semnat filele C.E.C.

împotriva acestei hotărâri a declarat recurs revizuientă I.A., solicitând admiterea căii de atac exercitate, casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi în rejudecare, admiterea în principiu a cererii sale de revizuire, întrucât în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de cazurile de revizuire prevăzute de art. art. 394 lit. a) şi b) C. proc. pen.

În motivarea recursului, recurenta revizuientă, prin apărătorul său, a susţinut că în cauză au apărut împrejurări noi care nu au fost cunoscute de instanţele ce au soluţionat cauza în primul ciclu procesual, făcând referire la declaraţiile autentice ale martorilor C.I., I.A., concubinul apelantei şi Ţ.E., aceştia din urmă arătând faptul că revizuientă era analfabeta, iar activitatea societăţii SC S.I. SRL era condusă şi coordonată de către I.A., care era administratorul firmei.

A mai menţionat revizuienta, prin apărătorul său că ea este analfabetă, iar de partea juridică a firmei se ocupa numitul N.L.C., cel care avea şi specimen de semnătură.

S-a mai susţinut că revizuienta i-a dat o procură specială concubinului său, care se află depusă la dosarul cauzei, prin care l-a împuternicit să se ocupe de întreaga activitate a firmei.

Cu privire la cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. b) C. proc. pen., revizuienta condamnată, prin apărător său, a susţinut că declaraţiile unor martori, ascultaţi în cauza în care s-a dispus condamnarea definitivă, nu corespund adevărului.

Analizând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate cât şi din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că hotărârea pronunţată în cauză de către instanţa de apel este legală şi temeinică şi constată recursul declarat de către revizuienta condamnată I.A. ca fiind nefondat, pentru considerentele ce se vor arătat în continuare.

Revizuirea a fost concepută de legiuitor ca o cale extraordinară de atac, cu un obiectiv precis determinat: înlăturarea erorii judiciare săvârşite de instanţa judecătorească care a pronunţat hotărârea supusă revizuirii.

Eroarea judiciară - constând în reţinerea de către instanţa de judecată a unei stări de fapt care nu corespunde adevărului - poate proveni din următoarele cauze: necunoaşterea unor fapte sau împrejurări esenţiale de către instanţa de judecată; folosirea unor probe denaturate (prin mijlocirea unor activităţi infracţionale); corupţia organelor judiciare care au cercetat sau judecat cauza; existenţa unor hotărâri contradictorii (inconciliabile). De aceea, cazurile de revizuire sunt, în substanţa lor, aproape aceleaşi în mai toate legiuirile procesual penale modeme, chiar dacă nu sunt la fel enumerate.

Procedura de soluţionare a cererii de revizuire la instanţă se desfăşoară în două etape: admiterea în principiu şi rejudecarea în fond a cererii, activităţi care au loc în faţa aceleiaşi instanţe de judecată.

Potrivit dispoziţiilor art. 403 alin. (1) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu se examinează de către instanţă, în camera de consiliu, fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului, verificându-se, în această etapă.

Îndeplinirea condiţiilor de fond şi formă cerute de legiuitor.

În prima etapă, aceea a admiterii în principiu, se verifică îndeplinirea condiţiilor cerute de lege pentru admiterea în principiu. După verificare, instanţa poate respinge cererea de revizuire prin sentinţă, care poate fi atacată cu apel sau cu recurs.

Etapa examinării în principiu este o procedură premergătoare şi eliminatorie, având ca finalitate înlăturarea de la rejudecarea în fond a cauzei a acelor cereri de revizuire inadmisibile, tardive sau neîntemeiate.

În ceea ce priveşte întinderea cazurilor de revizuire, legea procesual penală face distincţie, pe de o parte, între cazul de revizuire care constă în descoperirea unor fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute de către instanţă la soluţionarea cauzei şi pe de altă parte, între cazurile care constau în denaturarea unor elemente de probă prin mijlocirea unor activităţi infracţionale şi în reaua - credinţă a organelor judiciare care au-cercetat, sau judecat cauza.

Din economia dispoziţiilor art. 393 şi 394 C. proc. pen., rezultă caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoaşterii de către instanţe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea şi adevărul.

Din aceleaşi dispoziţii rezultă, concomitent că, revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt şi de a reabilita pe cale judecătorească pe cei condamnaţi pe nedrept.

Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 393 C. proc. pen. şi numai pentru cauzele prevăzute de art. 394 din acelaşi cod, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.

Revizuirea, fiind o cale extraordinara de atac de retractare împotriva sentinţelor penale definitive, nu poate deveni admisibilă, decât în condiţiile existenţei vreunuia din cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege, pentru a nu se aduce atingere principiului stabilităţii ordinii juridice.

În conţinutul dispoziţiilor art. 394 C. proc. pen. sunt prevăzute expres şi limitativ cazurile în care se poate cere revizuirea unei hotărâri penale şi anume, când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţa la soluţionarea cauzei; b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasa in cauza a cărei revizuire se cere; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; d) un membru al completului de judecata, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penala a comis o infracţiune in legătura cu cauza a cărei revizuire se cere; e) când doua sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.

Recurenta revizuientă a invocat în susţinerea cererii de revizuire cazurile prevăzute de art. 394 lit. a) şi b) C. proc. pen.

Înalta Curte reţine că, revizuirea întemeiată pe dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. este dublu condiţionată, în sensul că presupune descoperirea de fapte sau împrejurări noi, ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, iar faptele sau împrejurările noi pot dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare a revizuentului.

Expresia "fapte sau împrejurări", utilizată de legea procesual-penală în reglementarea acestei căi extraordinare de atac, se referă la probele propriu-zise, ca elemente de fapt cu caracter informativ, cu privire la ceea ce trebuie dovedit în calea de atac a revizuirii şi anume, orice întâmplare, situaţie sau stare care, în mod autonom sau prin coroborare cu alte probe, poate să conducă la dovedirea netemeiniciei hotărârii de condamnare a revizuentului.

Constituie fapte sau împrejurări noi, în sensul dispoziţiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., faptele sau împrejurările care nu au putut fi luate în considerare la soluţionarea cauzei din lipsa posibilităţii dovedirii lor.

Nu constituie fapte sau împrejurări noi, în sensul textului de lege menţionat, apărările care au fost puse în discuţie, analizate şi lămurite prin probele administrate în primă instanţă şi în căile de atac promovate împotriva hotărârii primei instanţe.

Instanţa de recurs constată că, de fapt, revizuenta condamnată I.A. a solicitat, în calea extraordinară de atac a revizuirii, reinterpretarea probaţiunii administrată şi evaluată, atât de instanţa fondului, cât şi de instanţele de control judiciar, care au examinat toate susţinerile şi apărările sale cu privire la acuzaţiile aduse, apărări care formează şi obiectul prezentei cauze.

În speţă, atât instanţa de fond, cât şi instanţa de prim control judiciar au examinat în concret şi detaliat fiecare din împrejurările invocate de către revizuientă în susţinerea cererii de revizuire şi au apreciat în mod corect că aceste împrejurări nu au caracter de noutate, în sensul dispoziţiilor art. 394 lit. a) C. proc. pen., constituind apărări formulate şi susţinute cu prilejul căilor ordinare de atac îndreptate împotriva hotărârii de condamnare acestea fiind puse în discuţie, analizate şi lămurite prin probele administrate în ciclul procesual ordinar.

Înalta Curte reţine că în mod corect a apreciat instanţa de prim control judiciar că declaraţiile autentice, depuse de revizuientă la dosarul cauzei, nu relevă fapte sau împrejurări noi necunoscute de către instanţa de judecată la momentul analizei cauzei şi condamnării revizuientei, din aceste depoziţii rezultând că numitul I.A., concubinul revizuientei era administratorul SC S.I. SRL, condamnata era analfabetă, iar de partea juridică a firmei se ocupa numitul N.L.C., cel care avea şi specimen de semnătură, dar şi faptul că revizuientă i-a dat lui I.A. o procură specială pentru a se ocupa de activităţile firmei (fila 38-39 dosarul instanţei de apel).

Faptul că, toate aceste aspecte, au fost avute în vedere de către instanţele care au pronunţat soluţia de condamnare a revizuientei I.A., rezultă şi din considerentele sentinţei penale nr. 412/2003 a Tribunalului Braşov.

Astfel, la fila 2 din sentinţă a cărei revizuire se cere s-a arătat că întreaga activitatea a societăţii a fost „iniţiată, derulată şi condusă de martorul I.A."

Mai mult, în sentinţa nr. 412/2003 s-a mai arătat faptul că, nu s-a dovedit fără dubiu faptul că filele C.E.C. ar fi fost semnate de către inculpată, deoarece semnăturile care au constituit modele de comparaţie nu ar aparţine revizuientei.

Prin urmare, ceea ce se tinde a se dovedi cu martori la care revizuienta a făcut referire, sunt tocmai împrejurări de fapt ce au fost analizate de către instanţe, în primul ciclu procesual.

Totodată, toate aspectele de fapt invocate de către revizuienta, au fost analizate şi de instanţa de recurs care a dispus condamnarea definitivă a acesteia la pedeaspa de 11 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, aşa cum rezultă din considerentele Deciziei nr. 6200/2004, unde s-a făcut referire printre altele şi la lipsa de pregătire a revizuientei, care şi-a angajat consilieri pentru a o ajuta în derularea relaţiilor comerciale.

Or, prin solicitarea formulată de condamnată, se tinde la reexaminarea hotărârilor pronunţate în cauză, precum şi la reanalizarea probatoriului administrat, aşa încât cererea de revizuire a fost corect respinsă de instanţa de fond, care a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, menţinută de instanţa de control judiciar, prin respingerea, ca nefondat, a apelului declarat.

Pe calea revizuirii, instanţa nu poate proceda la o reapreciere a probelor, deoarece, astfel s-ar aduce atingere principiului autorităţii de. lucru judecat de care se bucură o hotărâre definitivă, în materie penală.

În ceea ce priveşte cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. invocat de recurenta revizuienta, Înalta Curte constată că, potrivit art. 394 alin. (3) C. proc. pen. anterior, pentru ca acesta să fie incident în speţă, este necesar ca mărturia mincinoasă care a servit ca temei al soluţiei a cărei revizuire se cere să fi condus la pronunţarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice, iar, potrivit art. 395 C. proc. pen. anterior, ca respectiva mărturie să fi fost dovedită prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanţă a procurorului prin care s-a dispus asupra, fondului cauzei.

Pe de altă parte, din examinarea actelor dosarului se reţine că, revizuienta condamnată nici nu a dovedit că s-ar fi adresat în prealabil organelor judiciare competente pentru cercetarea martorilor pe care îi acuză de săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoase.

Înalta Curte reţine că în mod corect instanţa de fond a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite cerinţele cazului de revizuire prevăzut de art. 394 lit. b C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul declarat de revizuenta I.A. împotriva Deciziei penale nr. 1/Ap din 15 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi în consecinţă, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. l lit. b) C. proc. pen. îl va respinge ca atare.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurenta revizuienta la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta H.A. împotriva Deciziei penale nr. 1/Ap din 15 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli "judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 07 mai 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 377/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie...  ICCJ. Decizia nr. 1897/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

    Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1535/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Revizuire - Recurs