ICCJ. Decizia nr. 377/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 377/2013
Dosar nr. 3079/1/2011
Şedinţa publică din 10 aprilie 2013
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A., secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, nr. 238/P/2009 din data de 07 aprilie 2011, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:
1. P.D., deputat în Parlamentul României, în stare de libertate, pentru săvârşirea, în concurs real, a infracţiunilor de:
- şantaj (două infracţiuni), în formă continuată şi în concurs ideal, prevăzute de art. 131 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 194 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 33 lit. b) C. pen. (faţă de I.A.M. şi I.C.I.);
- efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia publică, de deputat, pe care acesta o îndeplinea, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată, prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (7 acte materiale) şi
- şantaj, prevăzută de art. 131 din Legea nr. 78/2000 (faţă de B.T.).
Prin actul de sesizare s-a reţinut, în esenţă, în sarcina inculpatului P.D., circumscris încadrărilor juridice menţionate, faptul că în perioada octombrie - noiembrie 2009, în calitatea de deputat, sprijinit de inculpatul C.M. zis „M.B., i-a ameninţat verbal în mai multe rânduri şi agresat fizic, pe numiţii I.A.M. şi I.C.I., reprezentanţi ai firmei SC A.C. SRL Teleorman, ameninţări ce vizau integritatea fizică a părţilor vătămate sau a membrilor familiilor acestora, pentru a-l determina pe I.A.M. să nu rezilieze contractul de subantrepriză cu SC P.I. SRL Giurgiu, să semneze un contract de cesiune integrală a lucrărilor de aducţiune a apei în comuna Vărăşti, jud. Giurgiu, şi totodată, pentru a-l determina pe partea vătămată I.A.M. să se prezinte la sediul primăriei din comuna Toporu, pentru a efectua demersurile necesare pe lângă primarul din localitate în vederea încasării unor sume de bani, pe care, ulterior, urma să le remită numitului P.D.
În perioada noiembrie 2009 - februarie 2010, deşi ocupa o funcţie de demnitate publică, deputat, inculpatul P.D. a efectuat, în calitate de administrator de facto în reprezentarea intereselor societăţii sale, SC P.I. SRL Giurgiu, demersuri pe lângă primarii mai multor localităţi din judeţul Giurgiu, pentru a-i determina pe aceştia să efectueze plăţi, cu prioritate, către firma sa sau să favorizeze aceeaşi firmă în obţinerea unor contracte privind lucrări de interes public (baze sportive), activităţile sale reprezentând operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia publică, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în sumă de 1.836.608,59 Ron.
De asemenea, s-a mai reţinut că, în cursul lunii noiembrie 2009, a exercitat ameninţări verbale asupra primarului comunei Toporu, B.T., pentru ca acesta să rezilieze contractul cu SC A.C. SRL Teleorman privind alimentarea cu apă potabilă a comunei Toporu, în valoare totală de 3.848.719 Ron, să efectueze plăţile rezultate din derularea contractului către SC P.I. SRL, deşi titularul contractului era societatea A.C. SRL care doar a subcontractat anumite lucrări către firma administrată în fapt de inculpat şi să efectueze demersuri ilicite prin care să favorizeze aceeaşi firmă a inculpatului, pentru a câştiga licitaţia publică privind atribuirea contractului pentru construirea bazei sportive în comuna Toporu, procedură de achiziţie publică ce urma a fi derulată în decembrie 2009 - martie 2010.
2. C.M., zis „M.B.”, în stare de libertate, pentru săvârşirea, în concurs ideal, a două infracţiuni de şantaj, în formă continuată, prevăzute de art. 194 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 33 lit. b) C. pen. (faţă de I.A.M. şi I.C.l.).
În sarcina inculpatului C.M. s-a reţinut, în fapt, că, în perioada octombrie - noiembrie 2009, în mod repetat, l-a sprijinit în activităţile sale infracţionale pe numitul P.D., participând împreună cu acesta la ameninţarea verbală şi agresarea fizică a reprezentanţilor firmei A.C. SRL Teleorman, I.A.M. şi I.C.l., ameninţări ce vizau integritatea corporală a părţilor vătămate sau a membrilor familiilor acestora, pentru a-l determina pe I.A.M. să semneze un contract de cesiune integrală a lucrărilor de aducţiune a apei din comuna Vărăşti, jud. Giurgiu şi, totodată, pentru a-l determina pe partea vătămată I.A.M. să se prezinte la sediul primăriei din comuna Toporu, pentru a efectua demersurile necesare pe lângă primarul din localitate în vederea încasării unor sume de bani pe care, ulterior, urma să le remită numitului P.D.
3. P.V., primar al comunei Vărăşti, jud. Giurgiu, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen., reţinându-se în fapt că, fiind audiat pe parcursul urmăririi penale, la data de 17 martie 2010, în calitate de martor, a făcut afirmaţii mincinoase sau nu a spus tot ce ştie cu privire la împrejurările esenţiale asupra cărora a fost întrebat şi care vizau lămurirea circumstanţelor privind demersurile efectuate de deputatul P.D. în vederea obţinerii de foloase necuvenite pentru firma în care figura ca asociat, SC P.I. SRL Giurgiu, respectiv, a unor plăţi efectuate de P. Vărăşti. Totodată, a ascuns adevărul şi cu privire la demersurile efectuate de inculpatul P.D., în vederea obţinerii de foloase necuvenite pentru firma sa, SC P.I. SRL, în urma obţinerii contractului nr. 3752/2009 având ca obiect construirea unei baze sportive în Vărăşti, în valoare de 1.517.705 RON, ce a fost încheiat la data de 21 decembrie 2009 între P. Vărăşti şi SC P.I. SRL
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 08 aprilie 2011, cu prim termen de judecată la 20 iunie 2011.
După înregistrarea cauzei pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în şedinţa publică din data de 03 octombrie 2011, reprezentantul Ministerului Public, a formulat, oral, o cerere prin care a solicitat luarea măsurii obligării de a nu părăsi ţara, prevăzute de art. 1451 C. proc. pen., faţă de inculpaţii P.D. şi C.M., motivat de împrejurările şi gravitatea actelor materiale reţinute în sarcina celor doi inculpaţi în actul de sesizare şi necesitatea asigurării bunului mers al procesului penal, respinsă de instanţă, ca nefondată, pentru considerentele expuse pe larg în încheierea de la acea dată.
De menţionat că, la data de 08 februarie 2011, Parlamentul României - Camera Deputaţilor, urmare votului exprimat în conformitate cu dispoziţiile art. 193 din Hotărârea nr. 8/1994 pentru aprobarea Regulamentului Camerei Deputaţilor, nu a încuviinţat solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie Şi Justiţie – D.N.A., secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, privind reţinerea şi arestarea preventivă a deputatului P.D.
La termenul de judecată din data de 31 octombrie 2011, Înalta Curte a pus în discuţia contradictorie a procurorului şi a părţilor regularitatea actului de sesizare şi, procedând la verificarea acesteia prin prisma dispoziţiilor art. 300 alin. (l) raportat la art. 263 şi art. 203 C. proc. pen., a constatat, prin încheierea de şedinţă de la acea dată, că rechizitoriul respectă condiţiile de fond şi de formă cerute de lege, instanţa fiind în mod legal sesizată. Totodată, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de inculpatul C.M. de restituire a cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale, conform art. 322 alin. (2) C. proc. pen., motivele avute în vedere de către instanţă fiind expuse în considerentele încheierii.
În conformitate cu dispoziţiile procedurale, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, prealabil cercetării judecătoreşti, la termenul din 31 octombrie 2011, instanţa a adus la cunoştinţa inculpaţilor dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., aceştia învederând în mod expres că nu doresc să beneficieze de dispoziţiile privind judecarea cauzei conform procedurii simplificate.
La termenul de judecată din data de 14 noiembrie 2011 s-a dat citire actului de sesizare a instanţei, conform art. 322 C. proc. pen., prealabil, instanţa constatând că părţile civile I.C.I. şi I.A.M. nu au făcut alte precizări suplimentare privind pretenţiile civile, decât cele menţionate în faza de urmărire penală deşi, conform art. 320 alin. (l) C. proc. pen., le-a fost adus la cunoştinţă acest drept la termenul din data de 31 octombrie 2011, iar partea vătămată B.T. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Inculpaţii P.D., C.M. şi P.V., la termenul de judecată din data de 14 noiembrie 2011, după citirea actului de sesizare, au precizat că înţeleg să se prevaleze de dreptul la tăcere, conform dispoziţiilor art. 70 alin. (2) C. proc. pen., poziţia lor procesuală fiind consemnată în declaraţiile aflate la dosar instanţă.
Ulterior, pe parcursul cercetării judecătoreşti, audierea inculpatului P.V. a fost realizată la termenul de judecată din 23 noiembrie 2011, a inculpatului C.M. la termenul de judecată din data de 28 februarie 2013 iar a inculpatului P.D. la termenul din data de 22 martie 2013, declaraţiile acestora fiind consemnate în scris şi ataşate la dosar.
În conformitate cu prevederile art. 326 raportat la art. 322 – art. 324 C. proc. pen., au fost audiate părţile civile I.C.I. şi I.A.M., declaraţiile acestora fiind consemnate la dosar şi partea vătămată B.T.
În cursul cercetării judecătoreşti, în conformitate cu prevederile art. 327 C. proc. pen., s-a procedat la audierea martorilor din lucrări, după cum urmează: N.D.R., Ş.I., S.M.D., P., L.N., E.S., P.I., A.A.I., S.S.N., G.I., M.G., I.I. - martor cu identitate protejată, cu respectarea dispoziţiilor art. 862 C. proc. pen., P.V.C., D.V., O.O.R., M.C.M., M.G.M., O.I., T.F., D.C., P.C., R.A.R., V.I., S.D.V., P.M., l.N., J.J., T.I.M., O.Şt.C., Z.M., V.F., S.D., P.G., C.B.
La termenul de judecată din 25 mai 2013 au fost audiaţi martorii propuşi în apărare de inculpatul P.D., respectiv, P.F.C. şi C.R.V. şi martorul D.I.P., propus în apărare de inculpatul C.M., încuviinţaţi de instanţă la termenul din 14 noiembrie 2011, iar la termenul din data de 22 martie 2013, martorul R.M., propus de instanţă din oficiu.
A fost administrată proba cu înscrisuri, solicitată de inculpaţi atât cu privire la situaţia de fapt, cât şi în circumstanţiere.
Întrucât la termenul din 25 mai 2012, după ascultarea, în prezenţa procurorului şi a inculpaţilor, a înregistrării în mediu ambiental a dialogului purtat la dat de 29 octombrie 2009 de P.D. cu părţile civile I.A.M., I.C.l. la care a participat şi inculpatul C.M. (propusă ca mijloc de probă prin rechizitoriu, a cărei transcriere se află la dosarul cauzei, consemnată în procesul verbal de la dosar), nu s-a putut distinge în integralitate conţinutul discuţiilor dintre părţile implicate datorită zgomotului de fond, şi nici ulterior, la termenul din 19 septembrie 2012, când, în prezenţa specialistului IT şi prin utilizarea programului folosit de specialiştii D.N.A. la audierea CD-ului în vederea transcrierii, s-a procedat, din nou de către instanţă la ascultarea înregistrării în mediu ambiental, prin încheierea de la termenul din data de 19 septembrie 2012, s-a încuviinţat, în conformitate cu prevederile art. 119 raportate la art. 120 C. proc. pen., efectuarea expertizei tehnice de specialitate de către Î.N.E.C. Bucureşti. Obiectivele expertizei au vizat stabilirea autenticităţii înregistrărilor audiate, dacă conţin ştersături, adăugiri, intercalări, dacă vocea aparţine inculpatului P.D., stabilirea softului folosit la prelucrarea înregistrării şi a corespondenţei între conţinutul înregistrării şi redarea din conţinutul procesului verbal. Celelalte obiective propuse de inculpatul P.D. au fost respinse, după cum a fost respinsă şi cererea inculpatului C.M. de stabilire a unor obiective având în vedere că acesta nu a solicitat efectuarea expertizei şi nu a contestat conţinutul înregistrărilor efectuate în cauză.
Raportul de expertiză a fost finalizat la data de 24 ianuarie 2013 de către Laboratorul interjudeţean de expertize criminalistice Bucureşti, fiind înaintat instanţei la termenul din data de 08 februarie 2013, în raport de concluziile expertizei nefiind formulate obiecţiuni nici de către parchet nici de către părţi (încheierea din data de 28 februarie 2013).
Prin încheierea din data de 14 februarie 2013, instanţa a respins, ca neîntemeiată, excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, motivat de faptul că fapta prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, pentru care inculpatul P.D. a fost trimis în judecată are legătură cu atribuţiile de serviciu ale acestuia, respectiv, cele conferite de demnitatea publică deţinută, deputat, şi, pe cale de consecinţă, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 40 alin. (l) lit. a) C. proc. pen.
I. Pe baza probelor administrate în cursul urmării penale şi în etapa cercetării judecătoreşti, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarea situaţie de fapt:
1.1. După obţinerea prin licitaţie publică, în luna noiembrie 2007 şi respectiv, mai 2008, a contractelor privind efectuarea lucrărilor de aducţiune cu apă potabilă în comunele Toporu şi Vărăşti, jud. Giurgiu (contractul nr. 3839 din 14 noiembrie 2007 în valoare de 3.848.719 Ron şi 1356 din 13 mai 2010 în valoare de 3.331.767,90 Ron), de către SC A.C. SRL Teleorman, reprezentanţii legali ai societăţii, I.A.M. şi I.C.I. au dezvoltat relaţii comerciale cu societatea P.I. SRL Giurgiu, printre acţionari fiind şi inculpatul P.D. care, încă de la început i-a asigurat de buna colaborare invocând relaţiile pe care le are cu persoane influente.
Apreciind la acel moment că numai în condiţiile unei colaborări cu inculpatul P.D., care era cunoscut în judeţul Giurgiu prin prisma funcţiilor de demnitate publică deţinute (subprefect al jud. Giurgiu, din toamna anului 2008 deputat în Camera Deputaţilor) dar şi a afacerilor desfăşurate (avea în exploatare B. Hobaia-Ogrezani renumită în zonă pentru competiţiile de pescuit sportiv, terenurile deţinute), ar putea să-şi deruleze activitatea, părţile civile I.A.M. şi I.C.I. au încheiat un contract de subantrepriză cu SC P.I. SRL, pentru 50 % din lucrările privind aductiunea cu apă potabilă în comuna Toporu şi contractul de subantrepriză nr. 9 din 03 iulie 2008 prin care SC A.C. SRL a subcontractat în proporţie de 97 % lucrările din contractul 1356/2008 (aspect confirmat atât de părţile civile în declaraţiile date în faza de urmărire penală şi a judecăţii martorul A.A.I., care a arătat că relaţiile iniţiale dintre societăţi erau de colaborare dar ulterior s-au deteriorat, cât şi de inculpatul P.D. care a precizat că nu el a fost cel care a solicitat această colaborare ci fraţii I., împrejurare ce nu are nicio relevanţă sub aspectul situaţiei de fapt reţinută). În acest sens, a fost virată în contul SC P.I. SRL, suma de 700.000 lei în baza facturilor emise de această societate pentru lucrarea din comuna Toporu, deşi societatea executase doar o parte din lucrări şi în valoare mult mai mică, conform situaţiei plăţilor efectuate de SC A.C. SRL.
În aceste împrejurări, I.A.M. şi I.C.I. au refuzat să mai facă vreo plată către firma SC P.I. SRL, întrucât lucrările la aducţiunea cu apă potabilă pentru comuna Toporu nu au fost realizate, fapt ce nu a convenit inculpatului P.D. care a început să exercite constrângeri asupra reprezentanţilor SC A.C. SRL (ameninţări verbale directe sau la adresa membrilor familiei acestora şi chiar să-i agreseze fizic), în vederea realizării plăţii integrale a părţii din contract ce revenea societăţii P.I. SRL (diferenţa scriptică de plată fiind de 270.000 Ron).
Conform denunţului şi declaraţiilor părţilor civile I.A.M. şi I.C.I., inculpatul P.D. a exercitat în permanenţă o constrângere psihică asupra lor pentru plata părţii sale din contract, chiar în condiţiile în care acesta nu a realizat lucrarea astfel cum prevedea contractul de subantrepriză (în proporţie de 50 %), ameninţându-i că va începe „iureşul” şi le „va rupe capul”.
Pentru a scăpa de ameninţările verbale şi sub imperiul constrângerii psihice şi agresiunii fizice exercitate de inculpatul P.D. împreună cu inculpatul C.M., părţile civile au acceptat semnarea la data de 29 octombrie 2009 (în contract este menţionată data de 28 octombrie 2009) a contractului de cesiune integrală a contractului de subantrepriză generală lucrări la contractul de achiziţie publică nr. 1356 din 13 mai 2008 privind aducţiunea cu apă potabilă pentru comuna Vărăşti, jud. Giurgiu, prin care lucrările erau cedate firmei SC P.I. SRL (de menţionat că, iniţial, a fost încheiat contractul de subantrepriză nr. 9 din 03 iulie 2008 prin care SC A.C. a subcontractat în proporţie de 97 % lucrările din contractul 1356/2008). La scurt timp după subcontractarea lucrărilor, SC A.C. SRL a virat suma de 2.400.000.000 lei vechi, firmei inculpatului P.D. iar din tranşa a doua, în sumă de 6.000.000.000 lei vechi, a virat doar suma de 4 miliarde lei, în condiţiile în care lucrările nu au fost efectuate.
Deşi, potrivit susţinerilor sale, nu a reprezentat societatea P.I. SRL în relaţiile comerciale cu terţii, dată fiind calitatea sa de deputat în Parlamentul României care îl punea în imposibilitatea fizică obiectivă să desfăşoare activităţi în cadrul firmei, acesta fiind şi motivul cesionării unor părţi sociale către martora R.A.R. ce îndeplinea funcţia de administrator, nu este lipsită de relevanţă stăruinţa inculpatului P.D. în efectuarea plăţilor de către reprezentanţii SC A.C. SRL, concretizată în ameninţarea părţilor civile cu agresiuni fizice directe sau asupra familiei acestora, care de altfel s-au şi concretizat la data de 29 octombrie 2009, pentru a-i determina să nu rezilieze contractul de subantrepriză a lucrărilor pentru aducţiunea cu apă potabilă în comuna Vărăşti, să semneze contractul de cesiune integrală a lucrărilor la contractul nr. 1356 din 13 mai 2008 şi să-i remită diferenţa de bani primiţi de la P. Toporu (în sumă de 290.000 Ron).
După discuţiile telefonice purtate de inculpatul P.D. cu I.A.M. la data de 28 octombrie 2009, în care acesta din urmă i-a comunicat intenţia sa de a rezilia contractul de subantrepriză privind efectuarea lucrărilor la Vărăşti, cei doi au stabilit o întâlnire pentru a doua zi, la sediul firmei SC A.C. SRL, din Bucureşti, B-dul Timişoara, Cartierul Crângaşi, unde anterior, conform declaraţiilor inculpatului P.D. şi a părţilor civile au mai fost purtate discuţii cu privire la plata sumei de bani restante pentru lucrarea din comuna Toporu, aspect confirmat şi de martorii R.A.R., S.M.D., P.C. dar şi de inculpatul C.M.
În aceste împrejurări, la data de 29 octombrie 2009, la sediul SC A.C. s-a deplasat inculpatul P.D. însoţit de inculpatul C.M., aceştia au urcat în biroul lui I.A.M. unde a venit şi I.C.I., însă în jurul clădirii se mai aflau în jur de 6-8 persoane necunoscute care au fost aduse de cei doi inculpaţi pentru intimidarea fraţilor I. Prezenţa acestor persoane în curtea sediului societăţii A.C. este confirmată şi de martorii V.I. şi E.S., angajaţi la SC D.C.E. SRL ce avea sediul în aceeaşi curte, care au arătat că erau mai multe persoane străine, ce au plecat după incidentul din firmă, aspect pe care l-au cunoscut de la angajaţii societăţii.
În cadrul acestei întâlniri, inculpaţii P.D. şi C.M. au proferat ameninţări la adresa lui I.A.M. şi I.C.I. şi i-au agresat fizic, pentru a-i determina să semneze un contract de cesiune integrală a lucrărilor de la Vărăşti, cunoscând intenţia părţilor civile de a rezilia contractatul de subantrepriză pentru comuna Vărăşti şi pentru efectuarea unei plăţi cu privire la suma de 290.000 Ron, pe care firma A.C. SRL urma să o primească de la P. Toporu, urmare finalizării lucrărilor privind execuţia contractului nr. 3839 din 14 noiembrie 2007.
În timpul discuţiilor purtate de inculpatul P.D. cu I.C.I., acesta din urmă îi confirmă că vrea să renunţe la contractul de subantrepriză privind lucrările din comuna Vărăşti, reproşându-i lui P.D. că nu doreşte să i se întâmple la fel ca la Toporu, în condiţiile în care firma sa a câştigat licitaţia iar banii au fost luaţi de SC P.I., împrejurare în care intervine şi I.A.M. care îi spune că nu va semna contractul de cesiune, având în vedere că a fost de acord doar cu semnarea contractului de subantrepriză la Vărăşti.
Dialogul purtat între inculpatul P.D. şi fraţii I., astfel cum este redat în transcrierea din procesul verbal din data 03 noiembrie 2009 şi care corespunde înregistrării în mediu ambiental efectuată de I.C.I. cu un reportofon, potrivit concluziilor raportului de expertiză criminalistică nr. 19 din 24 ianuarie 2013, face dovada că nerezilierea contractului de subantrepriză şi semnarea contractului de cesiune integrală a lucrărilor încheiat de reprezentanţii SC A.C. SRL cu SC P.I. SRL, precum şi demersurile efectuate de I.A.M. la P. Toporu pentru efectuarea plăţii direct în contul SC P.I. a sumei de 290.000Ron, au fost rezultatul constrângerii psihice şi agresiunii fizice realizată de inculpatul P.D. împreună cu C.M. şi nu al unor relaţii comerciale între cele două societăţi sau al voinţei părţilor civile. De altfel, cel interesat în obţinerea unui folos de către SC P.I. SRL era inculpatul P.D., în condiţiile în care contractul de efectuare a lucrărilor a fost obţinut de firma A.C. prin licitaţie publică, iar plăţile erau efectuate de beneficiar în contul acestei societăţi.
Agresivitatea limbajului, tonul folosit şi ameninţările proferate atât de P.D. cât şi de inculpatul C.M. în discuţiile purtate la sediul SC A.C. la data de 29 octombrie 2009 sunt confirmate de I.A.M. şi I.C.I. în declaraţiile date în faţa organelor judiciare cât şi a instanţei de judecată şi de către martorii Ş.I., I.I. - martor cu identitate protejată şi N.D.R., angajaţi ai societăţii A.C. şi ai firmei SC J.C.D., care cunoşteau scopul vizitei inculpaţilor, respectiv, de a se discuta despre anumite contracte şi efectuarea unor plăţi, ce au auzit din anticameră şi biroul alăturat tonul aprins al discuţiilor, ţipete, injurii, unii dintre martori chiar unele bocănituri, iar după plecarea celor doi inculpaţi l-au văzut pe I.A.M. roşu la faţă şi agitat, acesta comunicându-le că a fost agresat fizic de cei doi şi ameninţat cu cuţitul de către C.M.
De asemenea, ameninţările pe care inculpatul P.D. le face la adresa lui I.I.C. dacă se va opune la continuarea colaborării şi semnarea contractului de cesiune, redate în conţinutul transcrierii în sensul că „o să te calc în picioare”, „o să te nenorocesc” sau „dacă îţi dau eu două”, dar şi cele ale inculpatului C.M. referitoare la „tăierea urechii”, „lăsarea unui semn pe faţă”, împuşcarea unei persoane, ce au condus, în final, la acceptarea condiţiilor impuse de inculpaţi privind semnarea contractului de cesiune a lucrărilor la Vărăşti „..deci, contractul semnat înseamnă exonerarea.. De orice fel de obligaţii faţă de lucrarea respectivă. .Absolut orice obligaţii..”, fac credibile susţinerile părţilor civile privind agresarea lor fizică (lovirea cu pumnul în faţă de către cei doi inculpaţi şi folosirea unui cuţit de către C.M. în scopul ameninţării), în timpul întâlnirii din data de 29 octombrie 2009.
Despre situaţia tensionată dintre reprezentanţii firmei SC A.C. şi P.D. şi ameninţările făcute de cei doi inculpaţi la adresa fraţilor I., a cunoscut şi martorul S.M.D. care a şi participat la câteva discuţii dintre părţi, anteriore momentului din data de 29 octombrie 2009, respectiv, în luna octombrie 2009 când a fost prezentă şi martora R.A.R., relatând în acest sens că inculpatul P.D., în prezenţa lui C.M., a adresat ameninţări lui I.A.M. şi a folosit un ton ridicat, în sensul că va începe războiul dacă nu îi va plăti, martorul arătând că pe fondul acestor ameninţări I.M.A. a semnat contractul de cesiune de creanţă către SC P.I. prin care plăţile urmau să se facă direct către această societate. Acelaşi martor confirmă şi împrejurarea că inculpatul C.M., la întâlnirea de pe terasă cu fraţii I., i-a ameninţat, spunându-le, printre altele, că va aduce sportivi să îl ajute, percepţia martorului fiind că fraţii I. aveau o stare de temere în relaţiile cu P.D. şi C.M.
Relevanţă sub acest aspect prezintă şi declaraţiile martorului A.A.I. şi ale părţii vătămate B.T. care, deşi nu au participat la nicio discuţie dintre părţi, au aflat de la părţile civile că au fost agresaţi de către inculpaţii P.D. şi C.M. în luna octombrie 2009, la sediul firmei A.C., activităţile ulterioare ale inculpatului P.D. în realizarea scopului propus, obţinerea unor sume de bani de la P. Toporu, în baza cesiunii datoriei de către fraţii I. tot ca urmare a constrângerii exercitate de acesta, urmând a fi analizate în raport de activitatea desfăşurată de inculpat cu privire la partea vătămată B.T.
Singurul martor care, deşi a participat la discuţiile dintre părţile civile şi inculpatul P.D., a precizat că nu a perceput ameninţările inculpatului la adresa reprezentanţilor SC A.C., este R.A.R., concubina lui P.D., declaraţia acesteia fiind infirmată de ansamblul probator administrat în cauză. Nici susţinerile martorei în sensul că motivul pentru care s-a dus însoţită de P.D. la sediul A.C. SRL s-a datorat stării de teamă pe fondul ameninţărilor folosite de părţile civile la întâlnirile anterioare, nu pot fi primite de instanţă, întrucât nu sunt susţinute de niciun element probator, fiind făcute pro causa, în scopul exonerării de răspundere penală a inculpatului. Astfel, în discuţiile telefonice purtate cu P.D. în legătură cu recuperarea banilor de la părţile civile, R.A.R. nu îi relatează nimic în legătură cu acest aspect, după cum niciunul dintre martorii audiaţi nu susţin această împrejurare, prin urmare, depoziţia martorei nu este veridică şi urmează a fi înlăturată de instanţă.
Acţiunile de intimidare a părţilor civile, în vederea determinării acestora de nu rezilia contractul de subantrepriză şi de a semna contractul de cesiune a întregii lucrări de la Vărăşti precum şi de a efectua plata sumei de 290.000 Ron primită de la P. Toporu, au continuat şi în perioada 02 noiembrie - 09 noiembrie 2009, când inculpaţii P.D. şi C.M. au purtat mai multe convorbiri telefonice cu partea civilă I.A.M. Din conţinutul acestor înregistrări, obţinute în baza autorizaţiilor emise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, necontestate de niciuna dintre părţi, rezultă ameninţările adresate părţilor civile de a plăti „datoria” lui P.D. Faptul că inculpaţii P.D. şi C.M. desfăşurau toate aceste activităţi în scopul comun de a constrânge părţile civile să plătească o sumă de bani lui P.D. este relevat şi de conţinutul convorbirilor telefonice din aceeaşi perioadă, dintre cei doi, care confirmă că inculpaţii îşi comunicau conţinutul discuţiilor telefonice purtate separat cu I.A.M. dar şi ce urmau să spună acestuia în convorbirile viitoare, inculpatul P.D. fiind cel care îi cerea lui C.M. să sune pe partea civilă I.A.M. (din conţinutul discuţiei telefonice din data de 09 noiembrie 2009 dintre I.A.M. şi M.C. rezultă că acesta din urmă da curs solicitării lui P.D. „…nu-i dai, el vine, mă ia pe mine, mă cheamă .. că m-am săturat de drumurile astea.. Că nu stăm să vin .. dacă nu eram băgat într-un loc unde trebuie să depind de el).
Astfel cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, în baza contractului de cesiune a lucrării (nr. 3185 din 28 octombrie 2009) şi a procesului verbal nr. 3765 din 09 decembrie 2008, au fost efectuate de către P. Vărăşti o parte din plăţi direct către firma SC P.I., cu încălcarea normelor legale (art. 18 şi art. 20 din O.U.G. nr. 34/2006), aspect constatat şi de A.N.R.M.A.P. în Raportul de control nr. 822/3858/2010 care a condus la sancţionarea contravenţională a Primăriei Vărăşti.
Tot pe fondul acestor ameninţări, partea civilă I.A.M. a solicitat, iniţial, primarului comunei Toporu efectuarea plăţii sumei de 290.000 Ron direct către P.I., dispoziţie asupra căreia a revenit ulterior (adresa nr. 131 din 03 noiembrie 2009), comunicându-i lui B.T. despre ameninţările şi incidentul din data de 29 octombrie 2009 de la sediul SC A.C. SRL
În consecinţă, raporturile comerciale dintre societăţile A.C. SRL Teleorman şi P.I. SRL Giurgiu, cu privire la efectuarea lucrărilor de aductiune cu apă potabilă în comuna Vărăşti, concretizate în nerezilierea contractului, cesiunea integrală a lucrărilor de aductiune cu apă potabilă în comuna Vărăşti şi cesionarea unei creanţe pe care firma A.C. o avea de recuperat de la P. Toporu, au fost rezultatul constrângerii psihice şi fizice exercitate de inculpatul P.D., împreună cu inculpatul C.M., asupra lui I.A.M. şi I.C.I., în modalitatea descrisă mai sus, în scopul obţinerii unor sume de bani pentru societatea P.I., în condiţiile în care licitaţiile publice organizate de cele două instituţii publice au fost câştigate de SC A.C. (fără a fi de neglijat împrejurarea că societatea P.I. SRL nu îndeplinea condiţiile de eligibilitate care să îi permită participarea la licitaţii publice organizate de primării, aspect confirmat atât de martorii audiaţi în cauză cât şi de situaţia scriptică privind salariaţii P.I. comunicată de I.T.M. Giurgiu, din care rezultă că, în perioada 2007 - 31 decembrie 2009, firma avea 14 angajaţi dar perioadele în care desfăşurau activităţi erau scurte de 2-5 luni, pentru majoritatea lucrătorilor sau 6-13 luni pentru un număr de 5 angajaţi).
În raport de situaţia de fapt expusă, reţinută pe baza declaraţiilor martorilor, ale părţilor civile I.A.M. şi I.C.I., a părţii vătămate B.T., transcrierile înregistrărilor convorbirilor telefonice şi în mediu ambiental, contractelor, documentelor întocmite şi semnate de părţi, Înalta Curte constată că faptele inculpatului P.D. care, în calitate de deputat în Parlamentul României şi reprezentant al SC P.I. SRL Giurgiu, în perioada octombrie - noiembrie 2009, sprijinit de C.M., a ameninţat verbal, în mod repetat, şi a agresat fizic, la data de 29 octombrie 2009 părţile civile I.A.M. şi I.C.I., reprezentanţi ai firmei A.C. SRL Teleorman, pentru a-l determina pe I.A.M. să semneze un contract de cesiune integrală a lucrărilor de aducţiune a apei din comuna Vărăşti, jud. Giurgiu şi să se prezinte la sediul primăriei Toporu, pentru a efectua demersurile necesare pe lângă primarul B.T., în scopul încasării unor sume de bani, pe care, ulterior, urma să le remită firmei lui P.D., întrunesc, în drept, elementele constitutive ale infracţiunilor de şantaj, prevăzute de art. 131 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 194 alin. (l) C. pen. şi cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 fapte).
Cu referire la cele două fapte de şantaj, inculpatul P.D. a formulat mai multe apărări, solicitând, în principal, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. (faptele nu există) şi, în subsidiar, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. (faptelor le lipsesc elementele constitutive ale infracţiunilor).
În al doilea subsidiar, a solicitat schimbarea încadrării juridice dată faptelor de şantaj în infracţiunile de ameninţare, prevăzute de art. 193 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 33 lit. b) C. pen., şi achitarea sa pentru cele două infracţiuni de ameninţare, întemeiat pe dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. (fapta nu există) şi, într-un alt subsidiar, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. (lipsa elementelor constitutive ale infracţiunilor).
În susţinerea primei apărări se arată că, în actul de sesizare s-a reţinut, în mod eronat, că la data de 29 octombrie 2009 între inculpat şi părţile civile ar fi avut loc un incident, singura probă relevantă în acest sens fiind înregistrarea în mediu ambiental efectuată de părţile civile cu un reportofon, dar care nu poate constitui mijloc de probă, întrucât, potrivit concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, nu se poate stabili dacă vocea aparţine inculpatului P.D.
Totodată, probatoriile administrate nu dovedesc că I.A.M. şi I.C.I. ar fi fost constrânşi în vreun fel să subcontracteze o parte din lucrări, iniţiativa le-a aparţinut acestora, iar contractele respective au fost încheiate în momentul în care P.D. nu îndeplinea o funcţie publică. Mai mult, sumele de bani pretinse de inculpatul P.D. reprezentau o creanţă certă şi exigibilă în baza unor contracte comerciale dintre cele două societăţi, creanţă stabilită şi de o instanţă comercială în procedura de insolvenţă pentru SC A.C.
Prin urmare, acţiunile întreprinse de inculpatul P.D. au reprezentat o modalitate prin care acesta a urmărit obţinerea unor sume de bani ce i se cuveneau şi pe care SC A.C. nu le mai putea achita întrucât a intrat în procedura de insolvenţă, astfel că, plata nu se putea face decât în contul P.I., iar folosul urmărit a fi obţinut de inculpat nu era unul injust.
Înalta Curte constată însă că susţinerile formulate de inculpat în apărare sunt irelevante atât în ceea ce priveşte condiţiile de existenţă cât şi al întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunilor de şantaj, sub aspectul laturii obiective şi subiective.
Astfel, este de necontestat că, în cadrul discuţiilor purtate cu părţile civile la data de 29 octombrie 2009, inculpatul P.D. împreună cu C.M. au proferat ameninţări la adresa reprezentanţilor SC A.C., ameninţări constând în constrângerea psihică şi chiar agresarea fizică a lui I.A.M. şi I.C.I., de natură a crea acestora o stare de temere şi de a-i determina să nu rezilieze contractul de subantrepriză a lucrărilor privind aducţiunea cu apă potabilă în comuna Vărăşti, să semneze contractul de cesiune integrală a acestor lucrări şi să semneze cesiunea unei creanţe privind o sumă de bani ce urma a fi încasată de la P. Toporu, efectuând unele demersuri în acest sens.
Analizând probatoriul administrat în faza de urmărire penală şi a cercetării judecătoreşti, instanţa reţine că interpretările date de inculpat declaraţiilor martorilor sunt subiective şi nu au corespondent în realitate. Astfel, declaraţiile martorilor Ş.I., I.I., martor cu identitate protejată şi S.M.D. confirmă existenţa unor ameninţări din partea inculpaţilor P.D. şi C.M. adresate fraţilor I. atât în contextul incidentului din 29 octombrie 2009 cât şi anterior acestui moment, la întâlnirile dintre părţi, starea de temere a fraţilor I. fiind percepută în mod direct de martorii menţionaţi.
La stabilirea împrejurărilor cauzei şi a vinovăţiei inculpatului P.D. au fost avute în vedere şi înregistrările convorbirilor telefonice dintre inculpat şi partea civilă I.A.M. şi dintre inculpatul P.D. şi C.M. precum şi înregistrarea în mediu ambiental din data de 29 octombrie 2009, realizată de părţile civile cu mijloace tehnice proprii de înregistrare (reportofon). Interpretarea inculpatului că în raport de concluziile raportului de expertiză tehnică această probă ar trebui înlăturată nu poate fi primită de Înalta Curte.
Astfel cum s-a reţinut la analizarea probelor, în concluziile sale, expertul a reţinut că deşi nu se poate realiza o identificare după voce a lui P.D., redarea în formă scrisă din procesul verbal din data de 03 noiembrie 2009 este fidelă înregistrării pusă la dispoziţie pe suportul optic (CD), or, conţinutul procesului verbal confirmă denunţul şi declaraţiile părţilor civile, declaraţiile martorilor prezenţi la evenimentul din 29 octombrie 2009, care au relatat prezenţa inculpaţilor P.D. şi C.M., discuţiile purtate pe un ton ridicat, prin folosirea de injurii şi chiar zgomote ce veneau din biroul fraţilor I., faptul că se solicita o sumă de bani şi cuprinde referiri chiar la prenumele persoanelor prezente („D.”, „M.”), relevantă în acest sens fiind şi declaraţia inculpatului C.M. care nu a contestat conţinutul acestei înregistrări şi nici prezenţa sa şi a inculpatului P.D. la sediul A.C. SRL din Bucureşti.
Prin urmare, conţinutul dialogurilor înregistrate se coroborează cu ansamblul probator administrat în cauză şi confirmă existenţa întâlnirii dintre părţi la data de 29 octombrie 2009, modalitatea în care s-au purtat discuţiile în cadrul acestei întâlniri şi agresivitatea limbajului şi tonul folosit de inculpaţi, perceput parţial şi de instanţă cu ocazia audierii CD-ului în şedinţa publică din data de 19 septembrie 2009.
Împrejurarea că iniţiativa derulării unor relaţii comerciale între SC A.C. şi SC P.I. a aparţinut părţilor civile nu are nicio relevanţă sub aspectul activităţilor desfăşurate de inculpatul P.D. în perioada octombrie - noiembrie 2009, având în vedere că ceea ce se reţine în sarcina inculpatului este împrejurarea că prin constrângere, constând în ameninţarea verbală şi agresare fizică, a determinat părţile civile să nu rezilieze contractul de subantrepriză cu SC P.I. SRL (încheiat la data 03 septembrie 2008), să semneze contractul de cesiune integrală a executării lucrărilor la Vărăşti nr. 3185 din 28 octombrie 2009 şi să efectueze demersuri la P. Toporu în vederea efectuării plăţii de 290.000 Ron direct către firma P.I. SRL (în baza contractului de cesiune de creanţă nr. 152/2009). De asemenea, toate aceste activităţi au fost realizate în perioada octombrie - noiembrie 2009, astfel cum s-a reţinut şi în actul de inculpare, iar potrivit datelor din dosar inculpatul P.D. îndeplinea funcţia de deputat în Parlamentul României din data de 15 decembrie 2008 (conform adeverinţei nr. 60/9107 din 18 decembrie 2012 emisă de Parlamentul României, Camera Deputaţilor, Direcţia Resurse Umane), prin urmare, avea calitatea cerută de lege subiectului activ al infracţiunii de şantaj, în modalitatea prevăzută de art. 131 din Legea nr. 78/2000.
Referitor la apărările inculpatului privind lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii, se impun a fi făcute câteva precizări de ordin teoretic.
Înalta Curte reţine că, în conformitate cu prevederile art. 194 C. pen., infracţiunea de şantaj constă în constrângerea unei persoane prin violenţă şi ameninţare, să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, dacă fapta este comisă spre a dobândi în mod injust un folos, pentru sine sau pentru altul.
Prin incriminarea faptei, legiuitorul a urmărit să ocrotească, în principal, relaţiile sociale privind libertatea individuală, manifestată în aspectul ei particular, de libertate psihică a persoanei, iar în plan secundar, relaţiile sociale cu caracter patrimonial sau nepatrimonial care sunt lezate prin scopul ilicit urmărit de făptuitor, obţinerea unui folos injust.
Acţiunea de constrângere, ce compune elementul material al laturii obiective a infracţiunii de şantaj, trebuie să îndeplinească două condiţii, respectiv, să fie de natură a prilejui o stare de temere (acţiunea să fie obiectiv susceptibilă de a conduce la o stare de temere), sub stăpânirea căreia persoana supusă acţiunii de constrângere să nu mai poată reacţiona în sensul opunerii eficace la pretenţiile făptuitorului, şi să fie efectuată în scopul obţinerii unui anumit comportament din partea celui constrâns, să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva.
Mijlocul cu ajutorul căruia se exercită în fapt constrângerea este violenţa sau ameninţarea, termenul având un înţeles mai larg decât cel definit de art. 193 C. pen., în sensul că nu limitează obiectul acesteia la faptele cu relevanţă penală (infracţionale şi păgubitoare), pe cale de consecinţă, ameninţarea poate fi şi cu privire la o faptă licită. în aceste împrejurări, sub aspect subiectiv, intenţia făptuitorului de a şantaja este îndeplinită chiar dacă folosul este just, întrucât modul în care a urmărit obţinerea lui este injust.
În considerarea aspectelor teoretice expuse, Înalta Curte reţine că, sub aspectul laturii obiective, constrângerea exercitată de inculpatul P.D. asupra lui I.A.M. şi I.C.I. constă în ameninţările verbale directe şi prin intermediul lui M.C., privind „începerea războiului” şi cauzarea unor suferinţe fizice acestora şi familiei lor, constrângere fizică exercitată la sediul SC A.C. la data de 29 octombrie 2009 împreună cu inculpatul C.M. asupra lui I.A.M. şi I.C.I., ceea ce a determinat părţile civile să nu rezilieze contractul de subantrepriză pentru lucrările de la Vărăşti, să semneze contractul de cesiune integrală pentru aceste lucrări şi să facă demersuri la P. Toporu pentru plata unor sume de bani direct în contul SC P.I., reprezentată de P.D.
Probele administrate, astfel cum au fost analizate şi interpretate de către instanţă, conving sub aspectul certitudinii proferării de ameninţări (verbale şi exercitarea constrângerii fizice) la adresa părţilor civile I.A.M. şi I.C.I., atât direct de către inculpatul P.D. cât şi prin intermediul lui C.M., agresivitatea limbajului şi tonul ameninţător fiind percepute de martorii audiaţi în cauză şi relevate de transcrierile convorbirilor telefonice din perioada 02 noiembrie - 09 noiembrie 2009, prin urmare, susţinerile inculpatului P.D. că aceste discuţii şi limbajul “agresiv” a fost folosit doar în convorbirile dintre cei doi inculpaţi nu sunt relevate de probatoriul administrat care dovedeşte contrariul.
Urmarea imediată a infracţiunii de şantaj s-a produs, respectivlezarea libertăţii psihice a părţilor civile şi crearea unei stări de temere pentru acestea, dovadă fiind însăşi împrejurarea că părţile civile au solicitat sprijinul organelor de urmărire penală la data de 02 noiembrie 2009.
Pretinsul comportament agresiv al părţilor civile faţă de inculpatul P.D., precum şi anturajul acestora cu „interlopi” şi „foşti sportivi”, nu rezultă din niciun mijloc de probă, ci sunt doar simple afirmaţii ale inculpatului P.D. în apărare, contrazise de transcrierea înregistrării în mediu ambiental realizată la data de 29 octombrie 2009, în care I.A.M. îi solicită inculpatului P.D. să se poarte civilizat şi fără ameninţări. Nici transcrierile convorbirilor telefonice purtate după data de 02 noiembrie 2009 nu fac dovada unui limbaj agresiv al părţilor civile, însă demonstrează insistenţa inculpaţilor P.D. şi C.M. şi limbajul trivial folosit pentru a fi cât mai convingători în ceea ce priveşte punerea în practică a ameninţărilor proferate.
Relevanţă în aprecierea comportamentului părţii civile I.A.M. prezintă şi declaraţia martorului M.G.M. care, în cursul lunii iulie 2010, în timp ce se afla la P. Grădinari pentru a face un necesar de materiale, a asistat la o discuţie în biroul primarului, în care inculpatul P.D. i-a reproşat lui I.A.M. că a formulat plângere împotriva sa, iar la ieşirea din sediul Primăriei, acesta din urmă a ocolit aleea principală unde se afla inculpatul P.D. pentru “a evita un scandal şi o ceartă” cu inculpatul.
Faptul că I.A.M. şi I.C.I. au cunoscut împrejurarea că, după denunţul făcut la D.N.A., se realizează activităţi de investigaţii şi chiar interceptarea convorbirilor telefonice purtate de inculpatul P.D., nu poate fi apreciată ca o provocare din partea părţilor civile în condiţiile în care convorbirile telefonice au fost iniţiate de ambele părţi iar discuţiile au vizat de fiecare dată obţinerea folosului de către P.D. Tot din conţinutul convorbirilor telefonice rezultă că inculpatul P.D. îi reproşează lui I.A.M. că vrea să fugă de el şi îi cere să îl aducă şi pe I.C.I. la întâlnire, or, prin acest comportament perceput de inculpatul P.D. nu se poate aprecia că părţile civile au avut o atitudine provocatoare sau violentă faţă de acesta sau R.A.R., concubina inculpatului, şi care ar fi impus prezenţa acestuia la discuţiile cu părţile civile.
Din transcrierile convorbirilor telefonice aflate la dosar rezultă fără echivoc că martora R.A.R. îl informa pe inculpatul P.D. cu privire la situaţia firmei P.I. SRL (situaţia lucrărilor şi plăţilor) fără însă a manifesta vreo temere în a se întâlni cu fraţii I.
Legătura de cauzalitate dintre elementul material şi urmarea periculoasă rezultă ex re.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul P.D. a comis fapta cu intenţie directă, calificată de scop, prin acesta urmărind să determine părţile civile să nu rezilieze contractul de subantrepriză, să semneze contractul de cesiune integrală a lucrării de la Vărăşti şi să facă demersuri pentru plata sumei de 290.000 Ron de la P. Toporu direct în contul SC P.I., unde era acţionar şi pe care o reprezenta în fapt. De asemenea, inculpatul P.D. cunoştea împrejurarea că modalitatea de dobândire a acestui folos, constând în semnarea contractului de cesiune integrală a lucrării de la Vărăşti şi efectuarea demersurilor pentru plata creanţei de 290.000 Ron de către părţile civile, pentru firma sa, este injustă, pe de o parte, pentru că din punct de vedere legal prin încheierea contractului de cesiune integrală a lucrărilor privind aducţiunea cu apă de la Vărăşti şi efectuarea plăţii direct în contul SC P.I. erau eludate normele legale privind atribuirea contractelor de achiziţie publică în condiţiile în care contractul a fost atribuit legal firmei SC A.C., iar pe de altă parte, pentru că lucrarea de la comuna Toporu a fost efectuată de firma A.C., despre imposibilitatea efectuării plăţii direct către subantreprenor aflând de la primarul B.T., parte vătămată în cauză.
Faptul că părţile civile aveau probleme financiare şi era deschisă procedura insolvenţei cu privire la SC A.C. SRL Teleorman, potrivit actelor depuse la dosar de către inculpatul P.D., nu are nicio relevanţă sub aspectul laturii subiective şi scopului urmărit de inculpatul P.D. în obţinerea folosului pentru SC P.I., câtă vreme modalitatea obţinerii acestuia este injustă, pentru considerentele expuse anterior. în plus, trebuie subliniat faptul că semnarea contractului de cesiune integrală a lucrărilor de aducţiune cu apă de la Vărăşti la data de 29 octombrie 2009 (denumit contract de cesiune la antrepriză generală şi datat 28 octombrie 2009), nerezilierea contractului de subantrepriză de la Vărăşti şi efectuarea demersurilor la P. Toporu pentru efectuarea plăţii sumei de 290.000 Ron în contul firmei P.I., sunt rezultatul ameninţărilor exercitate de inculpatul P.D. asupra lui I.A.M. şi I.C.I., care au acţionat sub presiunea constrângerii (acţiunile inculpatului, prin modalitatea comiterii lor, fiind cel puţin susceptibile de a crea starea de temere cerută de lege), prin urmare, în acest context a fost apreciată acţiunea inculpatului în realizarea pretenţiei întemeiată pe un „drept” (considerat o creanţă certă şi exigibilă).
Toate argumentele expuse conduc la constatarea existenţei infracţiunilor de şantaj şi a întrunirii elementelor constitutive ale faptelor atât sub aspectul laturii obiective cât şi al laturii subiective, prevăzute de art. 131 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 194 alin. (l) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 33 lit. b) C. pen., texte în baza cărora urmează a se dispune condamnarea inculpatului P.D.
Înalta Curte constată că în raport de acţiunile repetate ale inculpatului P.D. în constrângerea părţilor civile de a face sau a nu face anumite acte, într-un interval de timp scurt, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în scopul obţinerii unui folos pentru firma P.I., acte de executare ce realizează fiecare în parte conţinutul celor două infracţiuni de şantaj faţă de I.A.M. şi I.C.I. (pluralitatea subiecţilor pasivi determină, chiar în cazul unităţii de acţiune, o pluralitate de infracţiuni), este justificată reţinerea formei continuate a infracţiunilor, conform art. 41 alin. (2) C. pen. şi a concursului ideal (formal), reglementat în art. 33 lit. b) C. pen.
Inculpatul P.D. a solicitat, într-o apărare subsidiară, în temeiul art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracţiunile de şantaj, prevăzută de art. 131 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 194 alin. (l) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 33 lit. b) C. pen., în două infracţiuni de ameninţare, prevăzute de art. 193 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 33 lit. b) C. pen., reiterând în cuprinsul cererii aceleaşi argumente invocate în susţinerea apărării privind lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii de şantaj (inexistenţa unei stări de temere creată reprezentanţilor SC A.C., a unui scop urmărit de inculpat în condiţiile în care avea de recuperat o creanţă certă şi exigibilă, caracterul just al folosului urmărit a fi dobândit, inexistenţa legăturii de cauzalitate între acţiunea de constrângere şi actele efectuate de părţile civile).
Înalta Curte apreciază cererea inculpatului, ca neîntemeiată, pentru motivele expuse pe larg la analizarea conţinutului constitutiv al infracţiunii de şantaj, raportat la apărările formulate de inculpat sub acest aspect.
Pe lângă consideraţiile de ordin teoretic analizate, care îşi găsesc pe deplin aplicabilitatea în raport de argumentele invocate în cererea de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpatul P.D., prin apărători aleşi, Înalta Curte constată, în plus, că, deşi cele două infracţiuni se aseamănă între ele, aducând atingere libertăţii psihice a persoanei, infracţiunea de ameninţare este interzisă de lege pentru că produce în mod nejustificat un sentiment de temere, fără alte consecinţe, în timp ce şantajul este reprimat atât pentru constrângerea psihică cât şi pentru scopul urmărit de făptuitor, cu distincţiile arătate la analizarea conţinutului constitutiv al infracţiunii de şantaj.
Se mai reţine că, la infracţiunea de şantaj, între acţiunea de constrângere şi efectuarea actului cerut poate fi un raport de concomitentă sau de succesiune în timp, realizate în ambele variante în cauza dedusă judecăţii (nerezilierea contractului şi semnarea contractului de cesiune integrală a lucrării de la Vărăşti şi demersurile efectuate la P. Toporu pentru plata sumei de 290.000 Ron în contul P.I., neavând relevantă dacă folosul a fost sau nu obţinut de către făptuitor), în timp ce în cazul infracţiunii de ameninţare, acţiunea ce face obiectul ameninţării nu se realizează, de îndată, pentru că făptuitorul ar răspunde pentru această infracţiune, ameninţarea fiind absorbită în conţinutul său, şi nici după o perioadă prea îndelungată, întrucât persoana ameninţată nu s-ar mai simţi expusă unui rău cu o asemenea intensitate încât să-i creeze o stare de temere (ipoteză care nu se regăseşte în prezenta cauză).
Prin urmare, având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 334 C. proc. pen., va respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de inculpatul P.D. privind schimbarea încadrării juridice din două infracţiuni de şantaj prevăzută de art. 131 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 194 alin. (l) C. pen. şi cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 33 lit. b) C. pen. (părţi vătămate I.A.M. şi I.C.I.) în două infracţiuni de ameninţare, prevăzute de art. 193 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 33 lit. b) C. pen.
Faţă de soluţia adoptată de instanţă referitor la cererea de schimbarea a încadrării juridice formulată de inculpatul P.D., nu se mai impune analizarea apărărilor privind inexistenţa faptei sau lipsa elementelor constitutive ale infracţiunilor de ameninţare.
1.2. Înalta Curte constată că materialul probator administrat în cauză dovedeşte şi acuzaţia adusă inculpatului P.D. prin actul de inculpare, privind efectuarea de acte comerţ, incompatibile cu funcţia de demnitate publică, deputat, pe care o îndeplinea la acel moment (noiembrie 2009 - februarie 2010 perioadă în care a desfăşurat activităţile infracţionale concretizate în cele 7 acte materiale), în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bunuri ori alte foloase necuvenite şi constituie infracţiunea prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Prealabil expunerii activităţii infracţionale desfăşurate de către inculpatul P.D., se impun a fi făcute unele precizării în ceea ce priveşte asociaţii SC P.I. SRL Giurgiu şi calitatea acestora în cadrul societăţii precum şi cu privire la incompatibilităţile legale impuse persoanelor ce deţin o funcţie publică.
Astfel, în conformitate cu datele oficiale ale O.N.R.C. începând cu data de 17 martie 2009, aveau calitatea de asociaţi, deţinând câte 50 % din părţile sociale, inculpatul P.D. şi martora R.A.R., aceasta din urmă îndeplinea şi calitatea de administrator şi cenzor împreună cu P.F.C.
Potrivit Actului constitutiv al societăţii semnat de inculpat şi R.A.R., în art. 9 completat cu prevederile art. 13 al Capitolului V, sunt prevăzute expres drepturile şi obligaţiile asociaţilor raportat la buna desfăşurare a activităţii societăţii (dreptul a alege şi de a fi ales, alegerea administratorului şi membrilor Comisie de Cenzori, stabilirea competenţei administratorului, luarea unor decizii privind contractarea unor împrumuturi etc.) nefiind stabilită însă posibilitatea reprezentării societăţii în relaţiile cu terţii, atribut exclusiv al administratorului societăţii prevăzut de art. 11 al Capitolului III din Statut, cu respectarea normei generale prevăzute de art. 197 coroborat cu art. 75 din Legea nr. 31/1990 (dreptul de reprezenta societatea aparţine fiecărui administrator, cu excepţia cazului în care s-a stipulat în sens contrar în actul constitutiv, situaţie condiţională care nu se regăseşte în cauză). Prin urmare, persoana îndreptăţită să reprezinte societatea P.I. SRL în relaţiile cu terţii era R.A.R., unul dintre administratorii societăţii.
Prin intrarea în vigoare, la data de 21 aprilie 2003, a Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, în Capitolul 3 „Incompatibilităţi”, Secţiunea a Il-a, pe lângă incompatibilităţile privind demnităţile publice şi funcţiile publice, reglementate de Constituţia României, de legea aplicabilă autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea persoanele ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică, în art. 82 au fost instituite în mod expres şi alte situaţii ce constituie incompatibilităţi cu funcţia de deputat şi senator, printre care şi „.. funcţia de preşedinte, vicepreşedinte.. administrator..; .. calitatea de comerciant persoană fizică .. etc. ..”.
Având în vedere calitatea deţinută de inculpatul P.D., de deputat în Parlamentul României, în perioada noiembrie 2009 - februarie 2010, prevederile legale menţionate îi erau aplicabile şi îi impuneau anumite restricţii în buna desfăşurare a activităţilor comerciale derulate de SC P.I. SRL.
Fiind stabilit astfel cadrul legal în sfera căruia se impune a fi analizată activitatea desfăşurată de inculpat, Înalta Curte reţine că, în cursul lunii noiembrie 2009, inculpatul P.D. s-a deplasat la sediul P. Toporu, unde i-a cerut primarului B.T. să rezilieze contractul nr. 3839 din 14 noiembrie 2007 privind aducţiunea cu apă potabilă în comuna Toporu, câştigat prin licitaţie publică de SC A.C., în vederea încheierii unui nou contract cu SC P.I. pentru executarea lucrărilor, scopul fiind acela al încasării unor sume de bani necuvenite, solicitare căreia primarul B.T. nu i-a dat curs, în pofida insistenţelor inculpatului.
Ceea ce trebuie subliniat este faptul că inculpatul P.D. cunoştea împrejurarea că lucrarea de aducţiune cu apă potabilă la Toporu a fost obţinută în urma unei licitaţii publice de către SC A.C., că o parte din lucrări au fost subcontractate SC P.I. (50 %) dar că această societate, deşi nu şi-a executat lucrările, a primit suma de 700.000 lei vechi, iar datorită constrângerilor exercitate asupra lui I.A.M. şi I.C.I., reprezentanţii SC A.C., aceştia au făcut unele demersuri pentru efectuarea plăţii sumei de 290.000Ron către SC P.I., astfel că toate aceste acte desfăşurate de inculpat, inclusiv cel în legătură cu rezilierea contractului cu SC A.C., fac dovada activităţii exercitate de inculpat în cadrul societăţii, activitate ce corespunde unui administrator de fapt.
Tot în realizarea scopului propus, inculpatul P.D., la scurt timp după vizita la P. Toporu, a revenit în cursul lunii noiembrie 2009 şi i-a solicitat în mod expres lui B.T. să facă plata sumei de 290.000 Ron direct în contul SC P.I., motivând existenţa unei creanţe către firma sa, fiind refuzat din nou de către primar care i-a argumentat că nu are un act justificativ care să-i permită acest lucru şi nici un temei legal, în condiţiile în care titularul contractului era SC A.C. Modalitatea în care inculpatul P.D. a înţeles să-l determine pe B.T. să rezilieze contractul cu SC A.C. va fi analizată în contextul infracţiunii de şantaj săvârşită împotriva acestuia.
Demersurile efectuate de inculpatul P.D., în vederea rezilierii contractului nr. 3839 din 14 noiembrie 2007 şi încheierii unui contract cu SC P.I. în scopul obţinerii unui folos necuvenit, sunt confirmate de B.T. în declaraţiile date în faza de urmărire penală, nuanţate în cursul cercetării judecătoreşti care se coroborează cu declaraţiile martorului R.M., P.C. şi ale părţilor civile I.M.A. şi I.C.I. Susţinerile lui B.T. că nu îşi mai aduce aminte cine i-a cerut să rezilieze contractul, P.D. sau B.C. şi că anumite menţiuni din declaraţia dată în faza de urmărire penală nu sunt reale, fiind rezultatul unei erori de consemnare, nu pot fi primite de Înalta Curte, în condiţiile în care acesta a făcut precizările respective chiar în declaraţia olografă aflată la dosar, semnată şi datată 17 februarie 2010, iar ulterior, a semnat fără obiecţiuni declaraţia dată la 26 februarie 2010, consemnată de organul de urmărire penală pe formular tipizat.
În susţinerea declaraţiilor iniţiale ale lui B.T. este şi somaţia trimisă prin fax reprezentanţilor SC A.C., nr. 3798 din data de 19 noiembrie 2009, prin care P. Toporu le notifica să reia execuţia lucrării privind contractul nr. 3839/2007, sub sancţiunea rezilierii lui, act pe care l-a transmis urmare presiunilor exercitate de P.D., dar căruia nu i-a dat curs, dimpotrivă a efectuat plata către SC A.C.
De asemenea, din declaraţiile martorilor R.M. şi P.C. rezultă în mod clar că inculpatul P.D. se comporta ca un administrator de fapt al SC P.I., iar în cursul anului 2009, acesta a efectuat demersuri pentru rezilierea contractului nr. 3839 din 14 noiembrie 2007, cei doi martori confirmând împrejurarea că au fost contactaţi de primarul B.T. în acest sens. Martorul R.M. a relatat că a încheiat un act pe baza unei clauze contractuale ce prevedea executarea lucrărilor într-un interval de un an de zile, prin urmare, nerespectarea clauzei permitea rezilierea contractului însă nu cunoaşte rezultatul demersului său. Deşi martorul a menţionat că susţinerea din declaraţia dată în faza de urmărire penală, în calitate de învinuit, privind împrejurarea că a cunoscut despre implicarea inculpatului P.D. în rezilierea contractului de la comuna Toporu, nu este reală, iar în realitate, inculpatul P.D. doar i-a relatat că a auzit despre rezilierea acelui contract, nu poate fi reţinută ca fiind veridică în condiţiile în care B.T. a afirmat că i s-a solicitat de către P.D. să rezilieze acest contract, ca dovadă şi refuzul acestuia de a da curs solicitării inculpatului. Susţinerile martorului R.M. în schimbarea depoziţiei nu pot fi reţinute având în vedere că acesta a recunoscut că a semnat declaraţia de învinuit iar precizările sale privind lipsa apărării sunt infirmate de existenţa semnăturii apărătorului ales, pe fiecare filă a declaraţiei.
De asemenea, martorul P. confirmă prezenţa lui R.M. la discuţiile de dintre B.T. şi P.D. când se discuta posibilitatea rezilierii contractului, context în care P.C. şi-a susţinut poziţia comunicată deja primarului B.T. în sensul că o plată nu se poate face direct în contul firmei care a executat lucrări în baza unui contract de subantrepriză.
Relevante în susţinerea vinovăţiei inculpatului P.D. sunt şi transcrierile convorbirilor telefonice dintre acesta şi B.T. din care rezultă că P.D. se implica în activitatea firmei P.I., solicitând primarului comunei Toporu ca după primirea hârtiilor de la Trezorerie, unde tot inculpatul a intervenit pentru efectuarea plăţilor sumelor primite de la Guvern pentru contractele de achiziţii publice, să convoace o şedinţă extraordinară pentru a face plata direct către P.I., întrucât avea nevoie pentru achitarea unei datorii „..eu v-am sunat .. ca să vă spun lucrul acesta .. şi să stabiliţi o întâlnire extraordinară, ca să ne mişcăm repede ... eu v-am rugat să-mi daţi banii ăştia, un miliard opt sute..”, iar atunci când a constatat refuzul primarului de a-i satisface cererea chiar i-a comunicat acestuia intenţia sa de a se deplasa la Toporu pentru a-l determina să îl ajute (convorbirea telefonică din data de 19 noiembrie 2009).
Tot în susţinerea aprecierii că P.D. reprezenta societatea în relaţiile cu terţii şi dirija întreaga activitate a firmei sunt şi convorbirile telefonice dintre acesta şi martorii P.C. şi R.M. cărora le solicita sprijinul în obţinerea rezilierii contractului cu firma SC A.C. de către P. Toporu şi virarea sumei de 290.000 Ron în contul SC P.I. şi facilitarea de către martorul R.M. a obţinerii contractului privind construirea unei baze sportive în comuna Toporu, sens în care chiar îi cere martorului să completeze o fişă cu datele acestuia din urmă (transcrierile convorbirilor telefonice din data de 05 noiembrie 2009, 26 noiembrie 2009, 18 noiembrie 2009, 30 noiembrie 2009).
Relevanţă sub acest aspect au şi convorbirile telefonice dintre inculpatul P.D. şi martora R.A.R. din care rezultă fără echivoc că întreaga activitate a firmei era coordonată de inculpat care îi comunica acesteia ce lucrări urmează a fi executate în derularea contractelor pe care societatea le avea, situaţia lucrărilor şi a plăţilor, dar şi discuţiile purtate cu reprezentanţii primăriei, relatând martorei că primarul de la Toporu nu prea vrea să dea banii deşi P. Costel 1-a informat că situaţia lucrărilor este făcută şi nu trebuie decât să fie daţi banii (transcrierea convorbirii telefonice din data de 05 noiembrie 2009).
În ceea ce priveşte demersurile efectuate de către inculpatul P.D. pe lângă primarul comunei Bulbucata, Înalta Curte constată că, în luna noiembrie 2009, inculpatul a solicitat primarului L.N. să efectueze plăţi cu prioritate către firma P.I. SRL, în derularea contractului nr. 3252 din 22 decembrie 2008 privind efectuarea de lucrări la extinderea sediului Primăriei, prin convocarea unei şedinţe extraordinare, deşi situaţia nu reclama nicio urgenţă iar modalitatea luării deciziilor pentru efectuarea plăţilor către alţi beneficiari era alta.
În dovedirea acţiunilor realizate de inculpat relevante sunt declaraţia martorului L.N. din faza de urmărire penală, în care a arătat că în cursul lunii noiembrie 2009 a fost contactat telefonic în mai multe rânduri de P.D. pentru a efectua cu prioritate plata către firma P.I. pentru lucrările executate la extinderea sediului primăriei, sens în care a făcut o şedinţă extraordinară cu reprezentanţii primăriei, lucru neobişnuit pentru situaţii similare de plăţi către alţi executanţi.
Acelaşi martor arată că, deşi nu cunoştea calitatea lui P.D. în cadrul P.I., ştia că este deputat şi a constatat că acesta s-a implicat în derularea contractului nr. 3252/2008, prezentându-se la P. Bulbucata când au fost aduse materialele de către SC P.I. în vederea executării lucrărilor.
În faţa instanţei, martorul a revenit asupra declaraţiilor din faza de urmărire penală, însă, având în vedere că nu a oferit instanţei o explicaţie credibilă privind motivul schimbării depoziţiei dată în faza de urmărire penală, în prezenţa unui apărător ales, Înalta Curte va înlătura această declaraţie, întrucât nu are un suport probator în susţinerea aspectelor relevate.
Declaraţia martorului din faza de urmărire penală este susţinută de actele aflate la dosarul cauzei care confirmă efectuarea plăţii, în condiţiile menţionate, către SC P.I. SRL cât şi de transcrierile convorbirilor telefonice dintre inculpat şi martor (din data de 13 noiembrie 2009 şi 18 noiembrie 2009), care nu au fost contestate de către părţi, din care rezultă modalitatea în care P.D. îi cere primarului să convoace o şedinţă extraordinară, sugerând că aşa s-a făcut şi la Vărăşti şi Bucşani, pentru efectuarea plăţii cu prioritate, asigurându-l de faptul că va trimite hârtiile pe fax şi va vorbi cu „M.” de la Finanţe să facă deschiderea către primărie, modalitate în care vor primi banii de la Guvern şi cei de la Letca, Vărăşti şi Bucşani (..„de ce nu o faci extraordinară şi nu o faci în trei zile? Că toţi au făcut la fel.. şi Vărăşti-ul şi Bucşani-ul..”) dar şi împrejurarea că acesta folosea informaţiile pe care le deţinea în legătură cu data alocării sumelor de la Guvern, solicitând sprijinul altor funcţionari publici, de la finanţe sau trezorerie, pentru a efectua cu celeritate deschideri de cont către primării, astfel încât banii să fie viraţi şi să obţină efectuarea plăţilor cu prioritate către societatea P.I. SRL.
În realizarea activităţii infracţionale se înscriu şi activităţile desfăşurate de inculpatul P.D. în determinarea primarului comunei Bucşani să efectueze plăţi cu prioritate către P.I. SRL pentru lucrările executate în baza contractului nr. 1161 din data de 21 aprilie 2009 privind construirea unei baze sportive în comună. Se constată că, iniţial, contractul a fost câştigat prin licitaţie publică de către SC T.P.C. SRL, firmă ce a fost nevoită să sisteze lucrările şi să renunţe la contract întrucât P. nu mai livra tranşele de bani pentru efectuarea lucrărilor.
În acest context, după o discuţie iniţială a primarului P.R. cu R.M. - proiectant, la sediul primăriei s-a prezentat P.D. şi R.A.R., iar P.D. s-a oferit să preia contractul pentru baza sportivă, sens în care a luat datele de contact ale firmei câştigătoare, iar în cursul lunii octombrie 2009 a prezentat contractul de cesiune generală a contractului nr. 1161 din 21 aprilie 2009 încheiat între T.P.C. SRL şi P.I. SRL (contract nr. 1 din 05 octombrie 2009).
Toate aceste împrejurări sunt confirmate de martorul T.I.M. care arată că cel care l-a contactat pentru încheierea contractului de cesiune în condiţiile menţionate anterior a fost P.D., de martorul P.R. şi chiar de către inculpat în declaraţia dată în faţa instanţei. De remarcat este faptul că atât martorul P. cât şi inculpatul P.D. au arătat în declaraţiile date preocuparea pe linie politică a inculpatului P.D. în atragerea fondurilor de la Guvern către primăriile din jud. Giurgiu, fără însă a putea oferi o explicaţie a insistenţelor inculpatului P.D. în ceea ce priveşte efectuarea plăţilor cu prioritate către SC P.I., la scurt timp după aprobarea alocării acestor fonduri de către Guvern.
Potrivit datelor de anchetă, pe parcursul derulării contractului cu firma P.I., pentru obţinerea plăţilor cu prioritate faţă de alte societăţi care efectuau lucrări în baza unor contracte obţinute prin licitaţie publică, inculpatul P.D. l-a contactat pe P.R. comunicându-i că a fost aprobată ordonanţa nr. 7/2009 privind alocaţiile bugetare pentru proiectele de lucrări publice şi să efectueze demersurile necesare pentru efectuarea plăţii către firma sa. Relevanţă în acest sens prezintă declaraţia martorului P.R. şi conţinutul înregistrărilor convorbirilor telefonice dintre inculpatul P.D. şi martor, dintre inculpat şi R.A.R. şi dintre inculpat şi martorul R.M. Din transcrierile acestor convorbiri se poate observa că prin aceeaşi modalitate inculpatul P.D. cere primarului comunei Bucşani să anunţe şedinţa de Consiliu pentru a hotărî cu privire la efectuarea plăţilor către SC P.I. „.. Anunţă şedinţă de Consiliu pentru miercuri sau joi. .miercuri nu joi, că joi am treabă.. păi eu nu mai plec la M.”, dar şi rolul său în cadrul SC P.I., fiind persoana care discuta cu reprezentanţii primăriilor unde firma avea contracte în derulare, R.A.R. fiind doar un executant al dispoziţiilor inculpatului P.D. „.. Deci am vorbit cu S.P. este următoarea: trebuie să aibă o şedinţă de Consiliu, da el a avut o şedinţă extraordinară.. .Ai înţeles? Deci rezolvă acolo şi după aia să vorbim cu nea R.P. .. Ca să ne mişcăm repede”, „Şi după B. să mă duc la B.? ..”, „.. Bă du-te la B. .. Da am înţeles..” la fel ca şi martorii P.C. şi R.M. care îl informau direct în legătură cu derularea contractelor şi posibilităţilor de realizare a unor noi contracte „Păi, vorbeşte şi cu P. tu acuma şi ţine legătura .. Că într-o juma de oră ajunge la B. cu A. şi vine şi B. Ca să pot să iau trei miliar de .. dacă întâmpini vreo problemă, mă suni imediat..”.
Referitor la cele două acte materiale privind demersurile efectuate de inculpatul P.D. pe lângă primarul P.V., în vederea efectuării cu prioritate a plăţii din 13 mai 2008, alimentarea cu apă potabilă a comunie Vărăşti, şi favorizarea aceleiaşi societăţi în obţinerea contractului de construire a unei baze sportive la Vărăşti, se constată că sunt dovedite de probele administrate în cauză în cele două etape procesuale.
După câştigarea licitaţiei de către SC A.C. SRL Giurgiu privind executarea contractului de aducţiune cu apă potabilă în comuna Vărăşti, în împrejurările menţionate pe larg cu ocazia analizării modalităţii de derulare a relaţiilor comerciale dintre SC A.C. SRL şi SC P.I. SRL, s-a încheiat contractul de subantrepriză generală a lucrărilor nr. 1356 din 13 mai 2008, iar la presiunea exercitată de inculpat asupra lui P.V., acesta a acceptat ca efectuarea plăţilor să se facă direct în contul SC P.I. SRL, eludând astfel dispoziţiile art. 20 din O.U.G. nr. 34/2006, pentru care a şi fost sancţionat contravenţional de organele de control abilitate.
În susţinerea acuzaţiilor aduse inculpatului P.D. relevante sunt aspectele relatate parţial de P.V. în declaraţia dată în calitate inculpat, în care a arătat că a fost sunat de P.D. pentru a se face plata către firma acestuia, organizând în acest sens o şedinţă a consiliului local pentru a face o rectificare de buget în care să prevadă şi sumele cu destinaţie specială, respectiv, suma pentru efectuarea acestei plăţi, întrucât ştia că firma P.I. urma să facă plata pentru alţi furnizori, inculpatul P. percepând aceste acţiuni ale inculpatului P.D. ca fiind făcute în numele societăţii P.I. pe care acesta din urmă o reprezenta. Relevanţă prezintă în acest sens şi actele încheiate de primărie pentru efectuarea plăţii, situaţia plăţilor şi lucrărilor efectuate şi transcrierile convorbirilor telefonice dintre inculpatul P.D. şi P.V. care relevă fără echivoc aceste împrejurări şi influenţa pe care deputatul o are asupra primarului „Am vorbit cu M. la fisc .. Tu când faci şedinţă de Consiliu? .. Da, şi mai fă una extraordinară miercuri .. Mai fac una extraordinară. Da, să trăiţi .. Da, da. Bine, şefu' .. Să facă deschiderea repede, ca joi .. Facem plata .. Am înţeles .. „o bag în şedinţa aia, văd eu cum. . Păi bag-o.. Da, da, da, am înţeles”.
Tot în dovedirea acţiunilor inculpatului P.D. pentru obţinerea plăţilor cu prioritate de la Vărăşti este şi convorbirea telefonică din data de 11 noiembrie 2010 dintre acesta şi P.V., care deşi îi comunică faptul că au intervenit dificultăţi în acţiunile întreprinse pentru efectuarea plăţilor, în sensul că ceilalţi consilieri au solicitat o comisie pentru verificarea execuţiei lucrărilor, P.D. îi cere să sune un om de-al lor pentru a-i convinge să renunţe la aceste demersurile propuse „Poate-i .zăpăceşte, să-i întoarcă el, să .. zică. Haide bă, semnăm recepţia, facem aia şi vedem ce să facem ! Da?.. “.
Pentru obţinerea contractului nr. 3752 din 21 decembrie 2009 privind construirea bazei sportive la Vărăşti, inculpatul P.D. a efectuat demersuri la primarul P.V., inculpat în cauză, care nu a respectat procedura de organizare a licitaţiei conform prevederilor O.U.G. nr. 34/2006 (dosarul de achiziţie nu era complet, evaluarea s-a realizat arbitrar iar postarea anunţului s-a făcut cu întârziere) şi a acceptat să încheie contractul de atribuire al lucrării, deşi a constatat că la licitaţie a participat doar un singur ofertant, respectiv firma P.I., astfel cum rezultă şi din concluziile Raportului de control A.N.R.M.A.P. din 14 iulie 2010.
Demersurile efectuate de inculpat în acest sens sunt relevate şi de discuţiile telefonice pe care le are cu martorul R.M. în care îi cere să facă cele necesare pentru grăbirea realizării proiectului la Vărăşti şi Bulbucata.
În vederea obţinerii contractului privind construirea bazei sportive multifuncţională de la Letca Nouă, inculpatul P.D. a luat legătura cu primarul M.G., căruia i-a solicitat să nu mai dea caietul de sarcini la alte societăţi tocmai în scopul de a favoriza SC P.I. SRL. în declaraţiile date în faza de urmărire penală şi a judecăţii martorul a confirmat faptul că a fost contactat de P.D. în scopul de a nu mai da caiete de sarcini şi altor societăţi comerciale, percepând această solicitare ca un demers efectuat de inculpatul P.D. care dorea să fie favorizată societatea P.I. SRL Giurgiu, fără însă a da curs acestei solicitări.
Declaraţia martorului este confirmată de conţinutul transcrierii convorbirii telefonice dintre acesta şi inculpatul P.D. din data de 11 ianuarie 2010 din care rezultă cu claritate solicitarea inculpatului şi scopul urmărit „..Bine G., vezi să spui să .. Rămânem singuri acolo..” şi de intenţia P.I. de a participa la licitaţie prin achiziţionarea caietului de sarcini.
Contrar susţinerilor inculpatului şi ale martorilor R.M. şi P.C., din conţinutul convorbirilor telefonice dintre P.D. şi cei doi martori, astfel cum se regăsesc transcrise la dosar, rezultă că P.D. le stabilea obiectivele celor doi şi ce activităţi trebuiau să întreprindă pentru realizarea proiectului la baza sportivă, anularea licitaţiei şi de a nu da caietul de sarcini „..Faci stadionul tot, dar nu dai nici un caiet de sarăni, aşa cum am făcut şi până acum, iar în discuţiile cu P. se arată îngrijorat că nu a primit nicio veste de la R.M. care trebuia să vină la el la Parlament, comunicându-i martorului că a vorbit „ cu primarii să anuleze licitaţiile” să refacă fişele de date..”.
Tot în realizarea activităţii infracţionale sunt şi demersurile efectuate de inculpatul P.D. pe lângă primarul comunei Valea Dragului în vederea favorizării P.I. SRL, concretizate în obţinerea contractului 3654 din 02 decembrie 2009 având ca obiect construirea bazei sportive în comună pentru care a şi primit o parte din bani, deşi nu a executat nicio lucrare (pentru neexecutarea lucrării reprezentanţii primăriei s-au adresat instanţei civile).
Potrivit declaraţiei martorului D.C., în cursul lunii noiembrie 2009 a purtat unele discuţii cu P.D. care i-a solicitat să încheie un contract pentru întocmirea proiectului pentru baza sportivă, prin încredinţare directă către R.M. şi să achite suma de 15.000 euro în acest sens, însă nu dat curs acestei solicitări, proiectarea fiind realizată, ulterior, după licitaţie.
Deşi martorul a revenit în faţa instanţei asupra celor declarate iniţial, în sensul că nu ar fi discutat cu P.D. decât pentru a obţine informaţii generale privind modalitatea desfăşurării licitaţiei, fiind o procedură nouă pentru el, instanţa va înlătura această depoziţie având în vedere că nu este susţinută de materialul probator administrat.
Declaraţia martorului din faza de urmărire penală se coroborează cu transcrierea convorbirii telefonice dintre acesta şi P.D., necontestată de către martor, din care rezultă că martorul R.M. urma să vină la primărie şi să încheie contractul de încredinţare directă pentru proiectarea bazei sportive „..Bun! Deci acum să fac încredinţare directă pentru proiectare, nu?”, după care urma să se facă publicarea pe S.E.A.P. a procedurii de licitaţie, inculpatul P.D. spunându-i martorului şi să facă plata. De altfel, suma convenită de inculpatul P.D. cu primarul comunei Valea Dragului pentru încredinţarea directă a contractului este stipulată şi în contractul de lucrări nr. 3654 din 02 decembrie 2009, ceea ce justifică existenţa unor demersuri ale inculpatului P.D. în sensul celor reţinute în actul de inculpare. Tot în pregătirea obţinerii contractului de la Valea Dragului sunt şi convorbirile telefonice dintre inculpatul P.D. şi martorii P.C. şi R.M., cărora le cere să întocmească oferta de licitaţie şi îşi exprimă încrederea că nu va avea vreo surpriză în legătură cu licitaţia.
În drept, faptele inculpatului P.D. (7 acte materiale), care în perioada noiembrie 2009 - februarie 2010, în calitate de administrator de facto, în reprezentarea intereselor societăţii SC P.I. SRL, a efectuat operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia de demnitate publică (deputat), concretizate în intervenţiile realizate pe lângă primarii din comunele Toporu, Bulbucata, Bucşani, Vărăşti (2 acte), Letca Nouă şi Valea Dragului, judeţul Giurgiu, în scopul obţinerii unor foloase necuvenite, constând în efectuarea unor plăţi cu prioritate sau favorizarea firmei sale în obţinerea unor contracte privind lucrări de interes public (baze sportive), întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Inculpatul P.D., de asemenea, nu a recunoscut nici săvârşirea acestei infracţiuni, formulând apărări, în principal, pentru achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. şi, în subsidiar, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Apărarea principală se întemeiază pe susţinerea că inculpatul nu a efectuat operaţiuni financiare ca acte de comerţ, prin urmare, neefectuând operaţiuni comerciale nu a desfăşurat nici activităţi incompatibile cu funcţia iar foloasele obţinute nu au fost necuvenite, pentru existenţa infracţiunii cerându-se ca subiectul activ trebuie să fi acţionat cu ştiinţă că bunurile sau foloasele nu îi sunt legalmente cuvenite.
Înalta Curte reţine că, în conţinutul art. 12 din Legea nr. 78/2000, sunt incriminate fapte de „efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţii obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale”, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
Elementul material al laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 12 lit. a) din legea specială, constă în săvârşirea alternativă a uneia dintre următoarele activităţi: efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ sau încheierea de tranzacţii financiare.
Noţiunile şi termenii folosiţi în textul incriminator nu au primit o definiţie în Legea nr. 78/2000, astfel încât pentru lămurirea lor trebuie avut în vedere înţelesul dat acestora de Codul comercial, dar şi sensul lor uzual, în situaţia în care nu există o definiţie legală a acestora.
În sens comun, prin operaţiuni financiare se înţelege operaţiuni ce implică circulaţia banilor, a creditelor.
Actele de comerţ (termenul de „faptă” fiind folosit de legiuitor cu acelaşi sens) sunt definite în art. 3 pct. 11 C. com., iar în conformitate cu art. 4 din acelaşi cod se socotesc, afară de acestea, ca acte de comerţ, celelalte contracte şi obligaţiuni ale unui comerciant (persoană juridică de drept comercial sau reprezentanţii acesteia care o angajează în relaţiile cu terţii, printre care şi administratorii), dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuşi actul în sine.
În considerarea acestor definiţii, prin operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, în accepţiunea art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, se înţelege desfăşurarea oricărei activităţi apreciată ca act de comerţ în raport de prevederile art. 3 pct. 11 şi art. 4 C. com., care presupune o plată, o circulaţie a banilor sau creditelor.
Susţinerea inculpatului P.D. că activităţile desfăşurate de acesta pe lângă primarii comunelor din jud. Giurgiu în realizarea efectuării unor plăţi cu prioritate pentru contractele în derulare sau obţinerea unor contracte noi privind construirea unor baze sportive nu ar intra sub incidenţa textului incriminator, nu poate fi primită, deoarece dacă aceasta ar fi fost raţiunea legiuitorului, atunci s-ar fi limitat doar la expresia „operaţiuni financiare” fără a mai menţiona „ca acte de comerţ”.
Interpretarea textului şi din perspectiva scopului urmărit conduce la aceeaşi concluzie, prin incriminarea faptei urmărindu-se ocrotirea relaţiilor sociale referitoare la onestitatea, cinstea persoanelor care, datorită funcţiei, atribuţiei sau însărcinării primite, trebuie să se abţină de la efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale.
Ansamblul probator analizat dovedeşte implicarea lui P.D. în administrarea societăţii P.I. SRL Giurgiu, activităţile sale depăşind limita unui interes pasiv pentru activitatea societăţii conferit de calitatea de asociat, fapt demonstrat de modul în care discuta termenii derulării contractelor, efectuării plăţilor cu prioritate şi desfăşurării licitaţiilor la care societatea P.I. urma să participe, comunicând primarilor din cele şase comune data la care se aproba alocarea fondurilor din buget pentru efectuarea lucrărilor publice, de activităţile întreprinse pentru convocarea de şedinţe extraordinare de Consiliu local pentru plata cu prioritate a sumelor alocate de Guvern pentru lucrările publice, precum şi de cunoaşterea stadiului lucrărilor de la colaboratorii P.C. şi R.M., aspecte care conturează calitatea de administrator de fapt a inculpatului în cadrul SC P.I., în care martora R.A.R. era persoana care doar semna documentele pentru a da aparenţă legală acţiunilor inculpatului, iar martorul P.F.C. nu avea cunoştinţă de contractele încheiate de societate şi nici nu întocmea vreun act.
Înalta Curte constată că pentru ca operaţiunile financiare, ca acte de comerţ, să poată constitui elementul material al infracţiunii, legea impune condiţia ca ele să fie incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte făptuitorul. Cu alte cuvinte, efectuarea de operaţiuni financiare are relevanţă penală şi poate constitui element material al infracţiunii numai dacă sunt săvârşite ca acte de comerţ şi sunt incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, iar incompatibilitatea trebuie să rezulte din lege.
În atare condiţii, fiind dovedit că activităţile desfăşurate de P.D., în modalitatea reţinută de instanţă pentru fiecare act material în parte, constituie operaţiuni comerciale ca acte de comerţ, dată fiind calitatea sa de deputat în Parlamentul României, în perioada de referinţă (noiembrie 2009 - februarie 2010), acesta se afla în stare de incompatibilitate legală, astfel cum rezultă din prevederile art. 82 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.
Sub aspectul laturii subiective, Înalta Curte reţine că infracţiunea prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 poate fi săvârşită numai cu intenţie directă, calificată de scop, deoarece fapta se comite în scopul dobândirii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase.
Apărarea inculpatului privind lipsa intenţiei directe, cerută de textul incriminator, câtă vreme folosul obţinut nu a fost unul injust, nu poate fi primită întrucât incriminarea faptei asimilate infracţiunilor de corupţie, prevăzută de art. 12 lit. a) din legea specială, nu constituie o protejare a patrimoniului, ci vizează împiedicarea persoanelor menţionate în art. 1 lit. a) din lege, să-şi trafice funcţia (principiu instituit şi de Convenţia penală privind corupţia, adoptată la Strasbourg la 27 ianuarie 1999, ratificată de România prin Legea nr. 72/2002).
Or, inculpatul P.D. îndeplinea o funcţie definită în art. 1 lit. a) din Legea nr. 78/2000, iar potrivit dispoziţiilor art. 2 din aceeaşi lege, persoanele menţionate în art. 1, printre acestea fiind şi cele care exercită o funcţie publică indiferent de modul în care au fost învestite, sunt obligate să îndeplinească atribuţiile ce le revin în exercitarea funcţiilor, atribuţiilor sau însărcinărilor încredinţate, cu respectarea strictă a legilor şi normelor de conduită profesională, fără să se folosească de funcţiile, atribuţiile sau însărcinările primite pentru dobândirea pentru ele sau pentru alte persoane de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
Prin urmare, caracterul necuvenit rezidă tocmai din faptul că inculpatul a efectuat operaţiuni financiare ca acte de comerţ, aflat în stare de incompatibilitate legală atrasă de funcţia de demnitate publică pe care o deţinea la acel moment, neavând relevanţă sub aspectul existenţei infracţiunii şi al laturii subiective nici împrejurarea efectuării sau nu a plăţilor pentru derularea contractelor sau ca urmare a obţinerii contractelor pentru execuţia unor lucrări publice (de menţionat că parte din aceste plăţi au fost efectuate de primării şi încasate de P.I.).
Tot în susţinerea apărării privind inexistenţa faptei, inculpatul a mai făcut referire şi la lipsa unor elemente probatorii care să dovedească acuzaţiile aduse prin actul de inculpare.
Fără a mai relua analiza probatoriilor care au fundamentat aprecierea instanţei că în cauză a fost dovedită activitatea infracţională a inculpatului, expusă punctual pentru fiecare act material reţinut în conţinutul infracţiunii prevăzute de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, Înalta Curte apreciază că se impun a fi făcute câteva completări în raport de argumentele invocate în apărare de către inculpat.
În plus, Înalta Curte reţine că interesul inculpatului P.D., în rezilierea contractului obţinut de SC A.C. de către P. Toporu, era justificat de plata sumei direct în contul SC P.I., în condiţiile în care părţile civile I.A.M. şi I.C.I., în pofida constrângerilor exercitate de P.D. şi C.M., au refuzat să semneze un contract de cesiune integrală a lucrărilor iar după acceptul pentru plata sumei de 290.000 Ron, au revenit asupra dispoziţiei şi au solicitat efectuarea plăţii sumei în contul SC A.C. Totodată, având în vedere modalitatea folosită de inculpat şi în cazul preluării contractului la P. Bucşani, în baza contractului de cesiune generală încheiat cu firma câştigătoare, fără alte costuri suplimentare, instanţa apreciază că era evident interesul acestuia în rezilierea contractului.
Deşi inculpatul a încercat să sublinieze că toate aceste activităţi şi discuţii cu primarii comunelor au fost rezultatul contribuţiei sale în obţinerea de fonduri bugetare pentru judeţul Giurgiu, prin prisma funcţiei deţinute, de deputat în Parlamentul României, justificat de susţinerea electorală locală primită la alegeri şi în realizarea obiectivelor politice ale formaţiunii din care face parte, se constată că demersurile sale, astfel cum au fost prezentate anterior, dovedesc că acesta nu s-a limitat doar la atragerea fondurilor bugetare ci şi la gestionarea lor în beneficiul firmei pe care o reprezenta, SC P.I. SRL, lucru nepermis de lege în contextul instituirii incompatibilităţilor legale şi sancţionării conduitei contrare normei legale.
Într-o apărare subsidiară, se solicită achitarea inculpatului pentru aceeaşi infracţiune, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., motivându-se că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii nici sub aspectul laturii obiective şi nici cel al laturii subiective.
Argumentele invocate în apărare reiau în totalitate aspectele relevate în susţinerea apărării principale, respectiv, că inculpatul nu a desfăşurat operaţiuni financiare ca acte de comerţ, lipsa intenţiei directe şi inexistenţa unui folos injust.
Cum această apărare a fost deja analizată în considerentele anterior expuse, o reluare a acestora nu se mai impune.
Toate aceste argumente susţin aprecierea Înaltei Curţi privind existenţa faptei şi întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu reţinerea formei continuate, prevăzută de art. 41 alin. (2) C. pen. (activităţile fiind desfăşurate în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale), text în temeiul căruia urmează a dispune condamnarea inculpatului P.D.
1.3. Concomitent cu presiunile exercitate asupra părţilor civile, în luna noiembrie 2009, inculpatul P.D. s-a prezentat la sediul primăriei Toporu şi i-a cerut primarului B.T. să rezilieze contractul nr. 3839 din 14 noiembrie 2007, având ca obiect alimentarea cu apă potabilă a comunei Toporu, câştigat prin licitaţie publică de către firma SC A.C. Teleorman, reprezentată de I.A.M. şi I.C.I. şi să încheie un nou contract cu firma P.I. SRL pe care inculpatul o reprezenta, urmând ca banii să fie plătiţi acestei societăţi, solicitare căreia reprezentantul primăriei nu i-a dat curs.
După o scurtă perioadă, tot în cursul lunii noiembrie 2009, inculpatul a mai făcut o vizită primarului B.T., împrejurare în care i-a cerut să îi plătească ultima tranşă de 290.000 Ron direct în contul SC P.I., argumentând cererea pe faptul că SC A.C. SRL are o datorie la inculpat, fiind refuzat de primar pe considerentul lipsei unui document care să ateste existenţa acestei datorii şi unei dispoziţii legale care să îi permită efectuarea plăţii către firma subantreprenoare, cum era P.I.
În acest context, a mai urmat o deplasare a inculpatului la sediul primăriei, care a rămas tot fără rezultatul scontat, iar a doua zi a revenit însoţit de martorul R.M., prezentând părţii vătămate o adresă pe care i-a solicitat să o trimită SC A.C. prin care P. îi încunoştinţa pe reprezentanţii acesteia că dacă nu vor relua lucrările se va rezilia contractul de lucrări nr. 3839/2007. Deşi B.T. a refuzat să trimită adresa, a fost determinat prin constrângere psihică de către inculpatul P.D., care l-a ameninţat că îi va trimite controale de la mediu, financiar şi, folosindu-se de poziţia politică şi funcţia publică pe care o deţine, va face demersuri pentru ca P. să nu mai primească bani de la Guvern pentru proiectele de achiziţii publice.
De asemenea, inculpatul P.D. a exercitat presiuni psihice asupra lui B.T. şi pentru obţinerea contractului pentru construirea unei baze sportive în comuna Toporu, procedură ce urma să se desfăşoare în perioada decembrie 2009 - ianuarie 2010 prin licitaţie publică.
Faptul că partea vătămată B.T. a perceput ameninţarea lui P.D. ca o presiune psihică şi a acţionat împotriva convingerii sale, urmare acţiunilor inculpatului, rezultă din declaraţiile acestuia date în faza de urmărire penală şi confirmate parţial în declaraţia dată în faţa instanţei unde, deşi şi-a nuanţat poziţia procesuală, nu a putut explica aspectele relatate în declaraţia olografă aflată la filele 83-85, semnată şi datată 17 februarie 2010 şi în declaraţia din data de 26 februarie 2010, consemnată de organul de urmărire penală pe formular tipizat, semnată de acesta.
Astfel, în declaraţia din faţa organelor judiciare şi declaraţia olografă arată că a fost ameninţat de către P.D. că în situaţia în care firma P.I. SRL nu va câştiga licitaţia privind baza sportivă de la Toporu şi nu va rezilia contractul cu SC A.C. SRL va avea probleme mari, cu referire la controale din partea D.M., financiare şi nu va mai primi bani de la Guvern pentru proiectele în derularea şi iniţierea altor lucrări.
În susţinerea declaraţiilor iniţiale ale părţii vătămate B.T. este şi somaţia trimisă prin fax reprezentanţilor SC A.C., nr. 3798 din data de 19 noiembrie 2009, prin care P. Toporu le notifica să reia execuţia lucrării privind contractul nr. 3839/2007, sub sancţiunea rezilierii lui, act pe care l-a transmis urmare presiunilor exercitate de P.D., dar căruia nu i-a dat curs, dimpotrivă a efectuat plata către SC A.C., aspect confirmat şi de părţile civile I.A.M. şi I.C.I. care au arătat că B.T. a fost ameninţat de P.D. să le trimită adresa pe fax şi să rezilieze contractul cu firma lor.
Şi martorul S.M.D., în declaraţia dată în faza de urmărire penală, arată că ştia de la I.A.M. despre presiunile exercitate de P.D. asupra primarului de la Toporu pentru a face plata direct către P.I.
Faptul că partea vătămată a perceput atitudinea inculpatului ca o ameninţare, ce a creat acesteia o stare de temere, rezultă şi din împrejurarea că a cunoscut de la reprezentanţii SC A.C. comportamentul lui P.D., care i-a ameninţat şi agresat fizic în luna octombrie 2009, la sediul societăţii. De altfel, B.T., într-o discuţie telefonică cu P.D. în care acesta îi solicită efectuarea plăţii direct către P.I., îi şi reproşează că a folosit bodygarzi în relaţiile cu fraţii I., mijloace de care el nu dispune „..Dacă dumneavoastră aţi acţionat cu.. ăştia, cu bodygarzi şi cu ăia, eu n-am cu ce să acţionez..”.
De asemenea, într-o convorbire telefonică a părţii vătămate cu inculpatul P.D. acesta îi spune că dacă nu va da curs solicitărilor va veni el la Toporu să îl ajute să facă ce trebuie (convorbirea telefonică din data de 19 noiembrie 2009).
Declaraţiile părţii vătămate se coroborează cu cele ale martorilor R.M. şi P. Costel din care rezultă în mod clar că, în cursul anului 2009, P.D. a efectuat demersuri pentru rezilierea contractului nr. 3839 din 14 noiembrie 2007, cei doi martori confirmând împrejurarea că au fost contactaţi de primarul B.T. în acest sens, R.M. precizând că a încheiat un act pe baza unei clauze contractuale ce prevedea executarea lucrărilor într-un interval de un an de zile, prin urmare, nerespectarea clauzei permitea rezilierea contractului însă nu cunoaşte rezultatul demersului său. Susţinerea martorului R.M. din faţa instanţei, privind împrejurarea că a cunoscut despre implicarea inculpatului P.D. în rezilierea contractului de la Toporu şi că, în realitate, acesta doar i-a relatat că a auzit despre rezilierea acelui contract, nu este reală şi nu poate fi primită, în condiţiile în care martorul P. confirmă prezenţa lui R.M. la discuţiile dintre B.T. şi P.D. având ca obiect găsirea unor soluţii pentru rezilierea contractului, context în care P.C. şi-a susţinut poziţia comunicată deja primarului B.T. în sensul că o plată nu se poate face direct în contul firmei care a executat lucrări în baza unui contract de subantrepriză. Interesul lui P.D. pentru obţinerea unui contract privind construirea unei baze sportive în comuna Toporu este dovedit şi de transcrierile convorbirilor telefonice din care rezultă că acesta îi cere martorului R.M. să completeze o fişă cu datele personale pentru a face primele demersuri privind licitaţia (în acest sens sunt şi transcrierile convorbirilor telefonice din data de 05 noiembrie 2009, 26 noiembrie 2009, 18 noiembrie 2009, 30 noiembrie 2009.
În susţinerea vinovăţiei inculpatului P.D. sunt şi transcrierile convorbirilor telefonice dintre acesta şi martorii R.A.R. şi B.C., din conţinutul cărora rezultă, în mod explicit, ameninţările proferate de inculpat la adresa părţii vătămate B.T. pentru rezilierea contractului cu SC A.C. şi obţinerea contractului privind construirea bazei sportive, pe care acesta nu se reţine în a le comunica celor doi martori, fapt ce infirmă astfel susţinerile martorilor că nu au cunoscut nimic în legătură cu acţiunile întreprinse de P.D., depoziţii pe care instanţa le va înlătura ca nefiind veridice.
În acelaşi sens, este şi transcrierea convorbirii telefonice dintre inculpatul P.D. şi B.T. din data de 19 noiembrie 2009 în care inculpatul îi reaminteşte să rezilieze contractul cu SC A.C. şi pentru a fi mai convingător îi cere lui P.V., primarul comunei Vărăşti, unde se afla la acel moment, să îi spună părţii vătămate că cei de la A.C. nu execută lucrările şi mai bine să facă lucrările cu P.D., lucru pe care inculpatul P. îl face „Uite, eu bine că am scăpat .. de nenorociţii ăia doi pe care mi i-a băgat M. pe gât .. Păi ţie cine iţi face? D. Tot D. P.D..”.
În consecinţă, având în vedere întregul material probator administrat în cauză, Înalta Curte reţine că fapta inculpatului P.D. care, în cursul lunii noiembrie 2009, în calitate de deputat, a exercitat presiuni psihice (ameninţări) asupra lui B.T., primar al comunei Toporu, judeţul Giurgiu, pentru ca acesta să rezilieze contractul cu SC A.C. SRL şi să efectueze plăţile către firma SC P.I. SRL, rezultate din derularea contractului cu nr. 3839 din 14 noiembrie 2007 privind efectuarea lucrărilor de alimentare cu apă potabilă în comuna Toporu, în valoare totală de 3.848.719 RON, deşi avea alt titular, iar firma P.I. efectuase doar anumite lucrări subcontractate de la SC A.C. SRL, iar pe de altă parte, să favorizeze aceeaşi firmă a lui P.D., pentru a câştiga licitaţia publică ce avea ca obiect atribuirea contractului pentru construirea bazei sportive în comuna Toporu, procedură de achiziţie publică ce urma a fi derulată în decembrie 2009 - martie 2010, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj, prevăzute de art. 131 din Legea nr. 78/2000.
În legătură cu această faptă inculpatul P.D. a solicitat, în principal, achitarea în baza art. ll pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. (fapta nu există) şi, în subsidiar, achitarea în baza art. ll pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. (faptei îi lipsesc elementele constitutive ale infracţiunii).
În al doilea subsidiar, a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de şantaj în infracţiunea de ameninţare, prevăzută de art. 193 C. pen. şi achitarea sa pentru această infracţiune, întemeiat pe dispoziţiile art. ll pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. şi, într-un alt subsidiar, în baza art. ll pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
În susţinerea primei apărări se arată că în actul de sesizare s-a reţinut, în mod eronat, că în cursul lunii noiembrie 2009 ar fi exercitat presiuni asupra părţii vătămate B.T. în condiţiile în care chiar partea vătămată arată în declaraţia din fata instanţei că nu s-a simţit ameninţat de către inculpatul P.D. şi nu se consideră parte vătămată în cauză. De asemenea, folosul injust lipseşte întrucât suma pe care inculpatul P.D. a solicitat-o reprezenta o creanţă pe care SC A.C. o avea la P.I., iar pretinsele presiuni pentru obţinerea contractului de executare a bazei sportive nu sunt probate, firma P.I. nici nu s-a înscris la licitaţie.
Înalta Curte constată că susţinerile formulate în apărare nu sunt relevante nici sub aspectul neîndeplinirii condiţiilor de existentă a infracţiunii, nici al nerealizării elementelor constitutive ale infracţiunii de şantaj, sub aspectul laturii obiective şi subiective, fiind infirmate de ansamblul probator administrat.
Aceleaşi consideraţii de ordin teoretic, expuse anterior la analiza juridică a infracţiunilor de şantaj, sunt aplicabile şi în raport de această faptă, urmând a fi avute în vedere de instanţă în considerarea apărărilor formulate de inculpat.
Sub aspectul laturii obiective, probele administrate, astfel cum au fost analizate pe larg în cele ce preced, au dovedit, pe de o parte, că inculpatul P.D. a exercitat presiuni psihice, în cursul lunii noiembrie 2009, asupra părţii vătămate B.T. în vederea rezilierii contractului de lucrări cu SC A.C., semnarea unui nou contract cu P.I. şi virarea sumelor de bani în contul acestei societăţi, iar pe de altă parte, a exercitat presiuni şi în vederea efectuării unor demersuri de către partea vătămată pentru obţinerea de către SC P.I. a contractului privind construirea unei baze sportive în comuna Toporu, procedură de achiziţie publică ce urma a fi derulată în decembrie 2009 - martie 2010.
Deşi partea vătămată B.T. a revenit asupra declaraţiilor date în faza de urmărire penală în legătură cu presiunile exercitate de inculpatul P.D., precizând că ameninţările inculpatului nu au fost de natură a-i crea o stare de temere care să conducă la luarea unor decizii împotriva voinţei sale, Înalta Curte reţine că această susţinere este contrazisă de acţiunea părţii vătămate de a semna şi trimite pe fax reprezentanţilor firmei A.C., adresa nr. 3798 din data de 19 noiembrie 2009, prin care P. Toporu le notifica să reia execuţia lucrării privind contractul nr. 3839/2007, sub sancţiunea rezilierii contractului, în condiţiile în care nu i-a dat curs ulterior, iar o asemenea solicitare nu era justificată, lucrările fiind executate de firma titulară de contract, care le-a şi finalizat. Mai mult, partea vătămată nu a putut oferi instanţei nici o explicaţie privind împrejurările în care a trimis această adresă şi nici cu privire la aspectele relatate de aceasta atât în declaraţia olografă cât şi în cea consemnată de organul de cercetare penală, pretinsele erori de consemnare reprezentând, în fapt, relatările sale despre împrejurările comiterii faptelor, pe care şi le-a însuşit prin semnarea declaraţiilor fără alte obiecţiuni privind conţinutul acestora.
De asemenea, faptul că partea vătămată se simţea ameninţată de inculpatul P.D. este confirmat şi de părţile civile I.A.M. şi I.C.I., cărora personal le-a comunicat despre presiunile exercitate de inculpat şi împrejurările în care le-a transmis adresa menţionată.
Realitatea ameninţărilor şi natura lor au vizat tocmai constrângerea părţii vătămate să aibă un anumit comportament şi să adopte decizii favorabile inculpatului P.D., aspect cunoscut şi de martorii P.C., R.M. şi R.A.R. cărora inculpatul P.D. le comunica ce demersuri trebuie să întreprindă pentru rezilierea contractului cu SC A.C. şi întocmirea documentaţiei pentru baza sportivă de la Toporu.
La stabilirea împrejurărilor cauzei şi a vinovăţiei inculpatului P.D. au fost avute în vedere şi înregistrările convorbirilor telefonice dintre inculpat şi partea vătămată şi dintre inculpat şi martorii P.C., R.M., R.A.R. şi B.C. ce relevă atât ameninţările proferate de P.D. la adresa lui B.T. cât şi solicitările acestuia privind rezilierea contractului şi obţinerea contractului de lucrări pentru baza sportivă în comuna Toporu.
Împrejurarea că folosul urmărit de inculpatul P.D. ar fi unul just, provenit dintr-o creanţă certă şi exigibilă pe care P.I. o avea de recuperat de la SC A.C., nu poate fi primită de Înalta Curte şi nici nu îl exonerează de răspundere penală pe acesta, întrucât modalitatea obţinerii acestui folos este injustă (argumentele fiind expuse la pct. 1.1).
Urmarea imediată, crearea unei stări de temere, se produce independent de satisfacerea cerinţelor făptuitorului, prin urmare, faptul că, ulterior exercitării constrângerii, plata nu s-a efectuat iar firma inculpatului s-a prezentat sau nu la licitaţie nu are nicio relevanţă.
Sub aspectul laturii subiective, se constată că inculpatul P.D., conştient de avantajul conferit de prerogativele funcţiei publice, de deputat, şi poziţia sa politică în zonă, a exercitat o constrângere psihică asupra părţii vătămate B.T., având reprezentarea rezultatului acestei acţiuni, respectiv crearea stării de temere şi determinarea părţii vătămate de a face ceva sub imperiul constrângerii (acţiunile inculpatului prin modalitatea comiterii lor fiind cel puţin susceptibile de a crea starea de temere cerută de lege).
Argumentele expuse conduc la constatarea existenţei infracţiunii de şantaj şi a întrunirii elementelor constitutive ale faptei atât sub aspectul laturii obiective cât şi al laturii subiective, prevăzute de art. 131 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 194 alin. (l) C. pen., text de lege în baza căruia urmează a se dispune condamnarea inculpatului P.D.
Inculpatul P.D. a solicitat, în temeiul art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 131 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 194 alin. (l) C. pen., în infracţiunea de ameninţare, prevăzută de art. 193 C. pen., reiterând în cuprinsul cererii aceleaşi argumente invocate în susţinerea apărării privind lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii de şantaj (inexistenţa unei stări de temere creată părţii vătămate B.T., a unui scop urmărit de inculpat în condiţiile în care avea de recuperat o creanţă certă şi exigibilă de la reprezentanţii SC A.C., caracterul just al folosului urmărit a fi dobândit, lipsa interesului inculpatului cu privire la licitaţia pentru baza sportivă de la Toporu).
Pe lângă motivele arătate la analizarea conţinutului constitutiv al infracţiunii de şantaj, raportat la apărările formulate de inculpat trebuie subliniat că infracţiunile de şantaj şi ameninţare se aseamănă între ele, ambele aduc atingere libertăţii psihice a persoanei, însă infracţiunea de ameninţare este incriminată pentru că produce în mod nejustificat un sentiment de temere, fără alte consecinţe, în timp ce şantajul este interzis de lege atât pentru constrângerea psihică cât şi pentru scopul urmărit de făptuitor, cu distincţiile arătate.
De asemenea, la infracţiunea de şantaj, între acţiunea de constrângere şi efectuarea actului cerut poate fi un raport de concomitentă sau de succesiune în timp (în cauză realizat prin semnarea şi trimiterea somaţiei de reziliere a contractului cu firma SC A.C.), neavând relevanţă dacă folosul a fost sau nu obţinut de către făptuitor, în timp ce în cazul infracţiunii de ameninţare, acţiunea ce face obiectul ameninţării nu se realizează de îndată, pentru că făptuitorul ar răspunde pentru această infracţiune, ameninţarea fiind absorbită în conţinutul său, nici după o perioadă prea îndelungată, întrucât persoana ameninţată nu s-ar mai simţi expusă unui rău cu o asemenea intensitate încât să-i creeze o stare de temere.
Prin urmare, având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 334 C. proc. pen., va respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de inculpatul P.D. privind schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de şantaj prevăzută de art. 131 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 194 alin. (1) C. pen. (parte vătămată B.T.) în infracţiunea de ameninţare, prevăzută de art. 193 C. pen.
II. Rezultă din actele dosarului că inculpatul C.M., fiind un apropiat al inculpatului P.D., între cei doi existând o relaţie de prietenie de 10-15 ani, astfel cum a declarat şi în faţa instanţei, în perioada octombrie - noiembrie 2009, l-a susţinut pe acesta din urmă în acţiunile sale infracţionale, realizând împreună ameninţări la adresa părţilor civile I.A.M. şi I.C.I., ce vizau integritatea fizică a acestora şi membrilor familiei, pentru a-i determina să semneze contractul de cesiune integrală a lucrărilor de aducţiune cu apă potabilă din comuna Vărăşti şi pentru a-l determina pe partea vătămată I.A.M. să facă demersuri pe lângă primarul comunei Toporu în vederea efectuării plăţii de 290.000 Ron direct în contul P.I. SRL, firma inculpatului P.D.
Cunoscând relaţiile tensionate dintre P.D. şi I.A.M. şi I.C.I., determinate de derularea unor contracte comerciale între SC A.C. şi SC P.I. şi neefectuarea unor plăţi, reliefate de instanţă la analizarea activităţii infracţionale desfăşurate de P.D., inculpatul C.M. l-a însoţit în mai multe rânduri pe P.D. la sediul A.C. SRL unde au purtat discuţii cu fraţii I. privind efectuarea plăţilor şi semnarea contractului, prezenţa acestora fiind confirmată de părţile civile, de martorii R.A.R., S.M.D., P.C. cât şi de către inculpaţi.
După discuţiile telefonice purtate de inculpatul P.D. cu I.A.M. la data de 28 octombrie 2009, în care acesta din urmă i-a comunicat intenţia sa de a rezilia contractul de subantrepriză privind efectuarea lucrărilor la Vărăşti, cei doi au stabilit o întâlnire pentru a doua zi, la sediul firmei SC A.C. SRL din Bucureşti, B-dul Timişoara, Cartierul Crângaşi.
La data de 29 octombrie 2009, la sediul SC A.C. s-a deplasat inculpatul P.D. însoţit de inculpatul C.M., au urcat în biroul lui I.A.M. unde a venit şi I.C.I., însă în jurul clădirii se mai aflau în jur de 6-8 persoane necunoscute care au fost aduse de cei doi inculpaţi pentru intimidarea fraţilor I. Prezenţa acestor persoane în curtea sediului societăţii A.C. este confirmată şi de martorii V.I. şi E.S., angajaţi la SC D.C.E. SRL cu sediul în aceeaşi curte, care au arătat că erau persoane străine şi care au plecat după incidentul din firmă.
În cadrul discuţiilor purtate, inculpaţii P.D. şi C.M. au proferat ameninţări la adresa lui I.A.M. şi I.C.I. şi i-au agresat fizic, pentru a-i determina să semneze un contract de cesiune a lucrărilor de la Vărăşti către P.I., cunoscând intenţia părţilor civile de a rezilia contractul la lucrările pentru comuna Vărăşti şi să efectueze plata sumei de 290.000 Ron către aceeaşi firmă, sumă pe care firma A.C. SRL urma să o primească de la P. Toporu, urmare finalizării lucrărilor privind execuţia contractului nr. 3839 din 14 noiembrie 2007.
Dialogul purtat între inculpaţii P.D., C.M. şi fraţii I., redat în transcrierea din procesul verbal din data 03 noiembrie 2009 şi care corespunde înregistrării în mediu ambiental efectuată de I.C.I. cu un reportofon, potrivit concluziilor raportului de expertiză criminalistică nr. 19 din 24 ianuarie 2013, face dovada ameninţărilor proferate de inculpaţi şi a împrejurării că nerezilierea contractului şi semnarea contractului de cesiune integrală a lucrărilor de la Vărăşti precum şi demersurile efectuate de părţile civile pentru efectuarea plăţii de 290.000 Ron în contul firmei inculpatului P.D., SC P.I. SRL, au fost rezultatul constrângerii psihice şi agresiunii fizice realizate de inculpatul P.D. împreună cu C.M. şi nu al unor relaţii comerciale între cele două societăţi „..pentru asta o să-ţi tai o ureche .. ce ai înţeles bre? .. vrei să-ţi fac un semn frumos aşa? .. vrei să vezi pe unul cu maţele afară.., să-l vezi pe unul împuşcat în cap”.
Limbajul, tonul imperativ şi ameninţările proferate atât de P.D. cât şi de inculpatul C.M. în discuţiile purtate la sediul SC A.C. la data de 29 octombrie 2009 sunt confirmate de I.A.M. şi I.C.I. în declaraţiile date în faţa organelor judiciare cât şi a instanţei de judecată şi de către martorii Ş.I., I.I. şi N.D.R., angajaţi ai societăţii A.C. şi ai firmei J.C.D. care cunoşteau scopul vizitei inculpaţilor, respectiv de a discuta despre anumite contracte, plata unor sume de bani, şi care au auzit din anticameră şi biroul alăturat tonul aprins al discuţiilor, ţipete, injurii, unii dintre martori chiar unele bocănituri iar după plecarea celor doi inculpaţi l-au văzut pe I.A.M. roşu la faţă şi agitat, acesta comunicându-le că a fost agresat de cei doi şi ameninţat cu cuţitul de către C.M.
Despre ameninţările făcute de inculpatul C.M. împreună cu P.D. la adresa fraţilor I., a cunoscut şi martorul S.M.D. care a şi participat la câteva discuţii dintre părţi, anterioare momentului din data de 29 octombrie 2009, respectiv în luna octombrie 2009 când a fost prezentă şi martora R.A.R., relatând în acest sens că, la întâlnirea de la terasă cu fraţii I., inculpatul C.M. i-a ameninţat spunându-le printre altele că va aduce sportivi să îl ajute, percepţia martorului fiind că fraţii I. aveau o stare de temere în relaţiile cu P.D. şi C.M.
Relevanţă sub acest aspect prezintă şi declaraţiile martorului Andrei Alexandru Ioan şi ale părţii vătămate B.T. care nu au participat la nicio discuţie dintre părţi însă au aflat de la părţile civile că au fost agresate de către inculpaţii P.D. şi C.M. în luna octombrie 2009, la sediul firmei A.C.
Acţiunile de constrângere a părţilor civile, în vederea realizării scopului propus, au continuat în perioada 02 noiembrie - 09 noiembrie 2009, când inculpaţii P.D. şi C.M. au purtat mai multe convorbiri telefonice cu I.A.M., în care continuau ameninţările pentru a o determina să plătească „datoria” lui P.D. Scopul comun al acţiunilor infracţionale desfăşurate de cei doi inculpaţi este relevat şi de conţinutul convorbirilor telefonice, din aceeaşi perioadă, dintre cei doi care confirmă că îşi comunicau conţinutul discuţiilor telefonice purtate separat cu I.A.M. dar şi ce urmau să spună acestuia într-o convorbire viitoare, inculpatul P.D. fiind acela care îi cerea lui C.M. să o sune pe partea civilă (convorbirea telefonică din data de 09 noiembrie 2009 dintre I.A.M. şi C.M.).
Faţă de situaţia de fapt reţinută pe baza declaraţiilor martorilor, ale părţilor civile I.A.M. şi I.C.l., părţii vătămate B.T., a conţinutului înregistrărilor convorbirilor telefonice şi în mediu ambiental, a contractelor şi actelor întocmite de părţi şi a declaraţiilor inculpaţilor, Înalta Curte constată că faptele inculpatului C.M. care, în perioada octombrie - noiembrie 2009, împreună cu inculpatul P.D. au ameninţat verbal în mod repetat şi agresat fizic părţile civile I.A.M. şi I.C.l., reprezentanţi ai firmei A.C. SRL Teleorman, pentru a-l determina pe I.A.M. să semneze un contract de cesiune integrală a lucrărilor de aducţiune a apei din comuna Vărăşti, jud. Giurgiu şi să se prezinte la sediul primăriei Toporu, pentru a efectua demersurile necesare pe lângă primarul B.T., în scopul încasării unor sume de bani, pe care, ulterior, urma să le remită firmei lui P.D., întrunesc, în drept, elementele constitutive ale infracţiunilor de şantaj, prevăzute de art. 194 alin. (l) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 fapte) şi art. 33 lit. b) C. pen.
Cu referire la cele două fapte de şantaj, inculpatul C.M. a solicitat achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. (fapta nu există în absenţa tuturor elementelor constitutive).
Apărarea sa se întemeiază pe susţinerea că inculpatul C.M. nu a exercitat ameninţări la adresa părţilor civile de natură să le creeze o stare de temere, că momentul 29 octombrie 2009 a fost unul regizat de părţile civile care aveau pregătit un reportofon, a acceptat să îl ajute pe P.D. în recuperarea datoriei dată fiind relaţia de prietenie cu acesta, neavând reprezentarea modalităţii injuste în care se obţine folosul, limbajul neconvenţional folosit de inculpat în discuţiile telefonice cu partea civilă I.A.M. fiind datorat nivelului de pregătire şi instrucţie al inculpatului şi nu denotă caracterul violent al acestuia.
Contrar susţinerilor inculpatului C.M., Înalta Curte constată că probele administrate dovedesc în mod cert că, la data de 29 octombrie 2009, inculpatul împreună cu P.D. au adresat ameninţări verbale reprezentanţilor A.C. şi chiar i-au agresat fizic pe I.A.M. şi I.C.I., faţă de natură a crea acestora o stare de temere şi de a-i determina să nu rezilieze contractul de subantrepriză a lucrărilor privind aducţiunea cu apă potabilă în comuna Vărăşti, să semneze contractul de cesiune integrală a acestor lucrări şi să efectueze demersuri la P. Toporu privind plata unei sume de bani direct în contul SC P.I. SRL, demers asupra căruia au revenit ulterior.
Exercitarea constrângerii asupra părţilor civile este dovedită nu doar de conţinutul înregistrării în mediu ambiental dar şi de declaraţiilor martorilor Ş.I., I.I., martor cu identitate protejată şi S.M.D. care confirmă existenţa unor ameninţări din partea inculpaţilor P.D. şi C.M. adresate fraţilor I. atât în contextul incidentului din 29 octombrie 2009 cât şi anterior acestui moment, la întâlnirile dintre părţi, starea de temere a fraţilor I. fiind percepută în mod direct de martorii menţionaţi.
De asemenea, la stabilirea împrejurărilor cauzei şi a contribuţiei infracţionale a inculpatului C.M. au fost avute în vedere şi înregistrările convorbirilor telefonice dintre inculpat şi partea civilă I.A.M., dintre acesta şi P.D. în perioada 02 noiembrie - 09 noiembrie 2009 precum şi înregistrarea în mediu ambiental din data de 29 octombrie 2009, realizată de părţile civile cu mijloace tehnice proprii de înregistrare (reportofon), dar nu în scopul regizării situaţiei şi preconstituirii unor probe ci în contextul unor discuţii anterioare avute cu cei doi inculpaţi în care le-au fost adresate ameninţări directe şi membrilor familiei, confirmate şi de cei doi martori S.M.D. şi P.C.
Faptul că angajaţii societăţii nu au intervenit în conflictul din data de 29 octombrie 2009 s-a datorat stării de teamă în care se aflau, determinată, pe de o parte, de agresivitatea discuţiilor dintre părţi, injuriile şi bocăniturile percepute de aceştia din interiorul biroului, iar pe de altă parte, de prezenţa în sediul firmei a unui număr de 6-8 persoane străine care au fost aduse de inculpaţi, potrivit declaraţiilor martorilor, angajaţii firmei şi ai unei societăţi aflată în aceeaşi curte.
Sub aspectul laturii obiective, ameninţările verbale directe sau prin telefon privind cauzarea unor suferinţe fizice părţilor civile şi familiilor acestora, constrângere psihică şi violenţa fizică exercitată la sediul SC A.C. SRL, la data de 29 octombrie 2009, împreună cu inculpatul P.D. asupra lui I.A.M. şi I.I.C., ceea ce a determinat părţile civile să nu rezilieze contractul de subantrepriză pentru lucrările de la Vărăşti, să semneze contractul de cesiune integrală pentru aceste lucrări şi să facă demersuri la P. Toporu pentru plata unor sume de bani direct în contul SC P.I., reprezentată de P.D., se circumscriu acţiunii de constrângere ce compune elementul material al laturii obiective a infracţiunii de şantaj, fiind îndeplinite ambele condiţii cerute de textul de lege (prilejuirea unei stări de temere în vederea obţinerii unei anumite comportări din partea celui constrâns).
Urmarea imediată a infracţiunii de şantaj s-a produs, constând în lezarea libertăţii psihice a părţilor civile şi crearea unei stări de temere pentru acestea, dovadă fiind chiar împrejurarea că părţile civile au solicitat sprijinul organelor de urmărire penală la data de 02 noiembrie 2009.
Cunoaşterea de către I.A.M. şi I.C.I. a împrejurării că, după denunţul făcut la D.N.A., se realizează interceptarea convorbirilor telefonice purtate de aceştia nu are nicio relevanţă asupra comportamentului inculpatului C.M., în condiţiile în care convorbirile telefonice au fost iniţiate de ambele părţi, iar discuţiile s-au concretizat în ameninţările adresate de inculpat pentru obţinerea folosului de către P.D. Mai mult, ameninţările adresate de inculpat părţilor civile sunt redate de inculpatul C.M. şi lui P.D. în discuţiile purtate cu acesta, care chiar îi sugerează ce ameninţări să mai folosească în realizarea scopului propus. Faptul că aceste ameninţări la adresa părţilor civile erau serioase şi nu erau făcute de C.M. pentru a se lăuda la P.D., rezultă şi din convorbirea telefonică din data de 09 noiembrie 2009 când inculpatul îi spune lui I.A.M. că „.eu nu sunt omu' care să dau înapoi, A. ! Şi ori mă duc la puşcărie, ori mă duc .. înţelegi ?..”
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul C.M. a comis fapta cu intenţie directă, calificată de scop, prin aceea că a urmărit împreună cu P.D. să determine părţile civile să nu rezilieze contractul de subantrepriză, să semneze contractul de cesiune integrală a lucrării de la Vărăşti şi să facă demersuri pentru plata sumei de 290.000 Ron de la P. Toporu direct în contul SC P.I. Totodată, inculpatul C.M. cunoştea împrejurarea că modalitatea de dobândire a acestui folos, prin acţiunile întreprinse în acest sens (ameninţări verbale şi agresarea fizică a părţilor civile), nu este una morală şi nici justă, astfel că prezenţa sa alături de inculpatul P.D. şi acţiunile întreprinse de acesta nu pot fi justificate nici de relaţiile de prietenie dintre inculpaţi şi nici de nivelul de instruire al acestuia, elemente ce vor fi, însă, avute în vedere de instanţă la individualizarea judiciară a sancţiunii ce urmează a fi aplicată inculpatului.
Pentru argumentele expuse, Înalta Curte apreciază că în cauză infracţiunile de şantaj, prevăzute de art. 194 alin. (l) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 33 lit. b) C. pen., există în materialitatea lor, atât sub aspectul laturii obiective cât şi al laturii subiective, urmând a se dispune condamnarea inculpatului C.M. pentru ambele fapte.
În raport de acţiunile repetate ale inculpatului C.M. în constrângerea părţilor civile de a face sau a nu face anumite acte, într-un interval de timp scurt, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în scopul obţinerii unui folos pentru firma P.I. aparţinând inculpatului P.D., acte de executare ce realizează fiecare în parte conţinutul celor două infracţiuni de şantaj faţă de I.A.M. şi I.C.I. (pluralitatea subiecţilor pasivi determină, chiar în cazul unităţii de acţiune, o pluralitate de infracţiuni), este justificată reţinerea formei continuate a infracţiunilor, conform art. 41 alin. (2) C. pen. şi a concursului ideal (formal), reglementat în art. 33 lit. b) C. pen.
III. Cu ocazia audierii de către organele judiciare, în calitate de martor, la data de 17 martie 2010, inculpatul P.V., recunoscând modul defectuos în care au fost derulate procedurile sau atribuite contractele de achiziţii publice a unor lucrări de utilitate publică în care era implicată firma P.I. SRL Giurgiu, a făcut declaraţii neconforme cu realitatea, în legătură cu demersurile efectuate de P.D. privind efectuarea unor plăţi de la P. Vărăşti direct în contul P.I., deşi nu era titulara contractului şi a ascuns demersurile acestuia pentru obţinerea prin licitaţie publică a contractului nr. 3752 din 21 decembrie 2009 având ca obiect construirea unei baze sportive la Vărăşti.
Audiat, ulterior, în calitate de învinuit la data de 06 iulie 2010 inculpatul P.V. şi-a menţinut poziţia procesuală în sensul că a confirmat existenţa unor nereguli privind plata către P.I. SRL în baza contractului de subantrepriză generală nr. 1356 din 13 mai 2008 a lucrărilor executate şi a atribuirii contractului de construire a bazei sportive la Vărăşti firmei P.I. SRL, pe care şi le-a asumat alături de membrii comisiei de licitaţie, însă a negat orice discuţie purtată cu inculpatul P.D. privind efectuarea plaţilor în baza contractului de cesiune a lucrărilor pentru aducţiune cu apă potabilă în comună şi facilitarea obţinerii contractului privind construirea bazei sportive.
La propunerea organelor judiciare de a da o nouă declaraţie în legătură cu acţiunile întreprinse de inculpatul P.D. referitor la efectuarea plăţilor şi obţinerea contractului la licitaţie publică nr. 3752 din 21 decembrie 2009, după ascultarea înregistrărilor propriilor convorbiri telefonice cu P.D., inculpatul P.V. a înţeles să se prevaleze de dreptul la tăcere, conform dispoziţiilor art. 70 alin. (2) C. proc. pen.
În dovedirea faptului că aspectele menţionate de inculpatul P.V., la data de 17 martie 2010, nu sunt conforme realităţii, în sensul că a făcut afirmaţii mincinoase sau nu a declarat tot ce ştia în legătură cu împrejurările esenţiale ale cauzei, despre care a fost întrebat de organul judiciar, relevante sunt concluziile raportului de control întocmit de A.N.R.M.A.P., situaţia plăţilor efectuate direct în contul P.I., deşi nu era titular de contract, transcrierile convorbirilor telefonice dintre P.V. şi P.D. din care rezultă în mod clar cum P.D. îl determină pe acesta să efectueze plăţile cu prioritate către SC P.I. şi atitudinea de acceptare a lui P.V. care îl apelează cu „şefu” şi chiar se oferă să îl ajute când unul dintre consilieri vrea să respecte legea, respectiv să se formeze o comisie pentru verificarea lucrărilor, transcrierile convorbirilor telefonice dintre P.D. şi martorii R.A.R., P.C. şi R.M. care urmau să depună actele şi să întocmească hârtiile necesare pentru o licitaţie sigură.
În drept, fapta inculpatului P.V. care, în calitate de martor, la data de 17 martie 2010, a făcut afirmaţii mincinoase cu privire la împrejurări esenţiale de natură a lămuri circumstanţele în care deputatul P.D. a efectuat demersuri pentru obţinerea de foloase necuvenite pentru firma SC P.I. SRL, constând în efectuarea unor plăţi cu prioritate de către P. Vărăşti, în baza unui contract de cesiune şi, în aceleaşi împrejurări, a ascuns adevărul cu privire la demersurile efectuate de P.D., pentru obţinerea de foloase necuvenite pentru SC P. SRL prin câştigarea la licitaţie a contractului nr. 3752 din 21 decembrie 2009, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen.
În legătură cu fapta reţinută în sarcina sa, inculpatul P.V. a solicitat, în principal, achitarea, în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. (faptei îi lipsesc elementele constitutive) şi, în subsidiar, încetarea procesului penal în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. i1) C. proc. pen., cu referire la dispoziţiile art. 260 alin. (2) C. pen. (a intervenit o cauză de nepedepsire).
Apărarea principală a inculpatului P.V. se întemeiază pe faptul că aspectele relatate de acesta în calitate de martor se referă doar la contractul de cesiune de lucrări pentru executarea proiectului privind aducţiunea cu apă potabilă în comună nu şi cu privire la obţinerea contractului privind construcţia bazei sportive la Vărăşti iar afirmaţiile mincinoase/omisiunile nu vizează împrejurări esenţiale ale cauzei în stabilirea comiterii faptei prevăzute de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000.
Din perspectiva apărării subsidiare privind încetarea procesului penal, a susţinut că în cauză operează cauza de nepedepsire prevăzută de art. 260 alin. (2) C. pen., determinat de poziţia procesuală a inculpatului din faţa instanţei de judecată, consemnată în scris, în care a recunoscut convorbirile telefonice purtate cu P.D. privind efectuarea plăţilor cu prioritate în baza contractului de cesiune a lucrărilor pentru aducţiunea cu apă potabilă în comună, atitudine procesuală ce echivalează cu o retragere a mărturiei mincinoase.
Apărarea inculpatului P.V. nu poate fi primită.
În conţinutul art. 260 alin. (1) C. pen., este incriminată printre altele fapta martorului care, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă cauză în care se ascultă martori, face afirmaţii mincinoase ori nu spune tot ce ştie privitor la împrejurările esenţiale asupra cărora a fost întrebat.
Elementul material al laturii obiective a infracţiunii de mărturie mincinoasă constă în săvârşirea alternativă sau cumulativă a uneia dintre următoarele activităţi: acţiunea de a denatura adevărul sau omisiunea de a spune tot ce ştie privitor la împrejurările esenţiale asupra căruia a fost întrebat.
A face afirmaţii mincinoase înseamnă a spune altceva decât cele ştiute, esenţial fiind să existe o nepotrivire între cele declarate de martor şi cele ştiute de martor. Criteriul după care se stabileşte dacă o afirmaţie este sau nu mincinoasă, nu îl reprezintă raportul între cele declarate şi cele petrecute în realitate, deoarece martorului i se cere să spună tot ce ştie iar nu care este adevărul, acesta urmând a fi stabilit posterior momentului consumării infracţiunii.
A nu spune tot ce cunoaşte în legătură cu împrejurările cauzei înseamnă a avea o reticenţă în cele declarate, a trece sub tăcere, a ascunde în tot sau în parte din ceea ce martorul ştie.
Pentru ca acţiunea de a face afirmaţii mincinoase ca şi omisiunea de a nu spune tot ce ştie să constituie elementul material al laturii obiective a infracţiunii de mărturie mincinoasă este necesar să fie îndeplinite două cerinţe, respectiv acţiunea sau omisiunea martorului să privească împrejurări esenţiale, iar martorul să fi fost întrebat cu privire la aceste împrejurări. Prin împrejurări esenţiale în sensul legii se înţeleg faptele principale ale cauzei, circumstanţele în care au avut loc aceste fapte şi orice alte date de natură a servi la soluţionare cauzei.
În raport de aceste consideraţii teoretice, susţinerea inculpatului P.V. că, la data de 17 martie 2010 când a fost audiat ca martor, nu ar fi făcut afirmaţii mincinoase decât în legătură cu cesiunea contractului de lucrări de la Vărăşti, nu şi în legătură cu atribuirea contractului privind construirea bazei sportive, nu poate fi primită, întrucât din conţinutul declaraţiei rezultă în mod clar comportamentul acestuia de a nu spune organului de cercetare penală tot ce ştie în legătură cu demersurile efectuate de P.D. în vederea facilitării obţinerii contractului privind baza sportivă, precizând la întrebările adresate de către procuror că „.. P.D. nu a apelat la sprijinul său pentru a-i facilita fie încheierea, fie derularea unor contracte între firma P.I. SRL Giurgiu şi primăriile de pe raza judeţului Giurgiu..” şi „nu crede şi nici nu îşi aduce aminte ca premergător încheierii contractului nr. 3743 din 21 decembrie 2009 privind construirea bazei sportive să fi discutat cu P.D...”. De menţionat că în sarcina martorului nu s-a reţinut doar acţiunea de a face afirmaţii mincinoase ci şi de a ascunde adevărul în legătură cu anumite împrejurări esenţiale (omisiunea de a spune tot ce ştie în legătură cu demersurile lui P.D. în scopul facilitării obţinerii contractului de construire a bazei sportive la Vărăşti).
Faptul că din conţinutul convorbirilor telefonice nu rezultă un contact direct între inculpatul P.V. şi inculpatul P.D. nu are nicio relevanţă sub aspectul atitudinii martorului de a ascunde adevărul în condiţiile în care cunoştea despre acţiunile lui P.D. de la martorii P.C. şi R.M., cărora deputatul le comunica ce trebuie să facă, persoane care au şi întocmit documentaţia necesară pentru licitaţie, relevante în acest sens fiind discuţiile telefonice pe care P.D. le are cu martorul R.M. în care îi cere să facă cele necesare pentru grăbirea realizării proiectului la Vărăşti şi Bulbucata. Mai mult, rezultatul acestor demersuri a fost constatat şi de organele de control ce au evidenţiat lipsa documentaţiei necesare, nerespectarea procedurii publicităţii.
Se constată că fapta şi circumstanţele în care a avut loc aceasta, asupra cărora inculpatul P.V. a făcut afirmaţii mincinoase sau a omis să spună tot ce ştia, contrar celor afirmate de acesta, sunt esenţiale pentru soluţionarea cauzei în raport de infracţiunea prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 reţinută în sarcina lui P.D. şi care urma a fi probată, în condiţiile în care au vizat tocmai demersurile efectuate de acesta din urmă, în calitate de deputat, în realizarea unor operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia publică.
Urmarea imediată s-a produs prin crearea unei stări de pericol pentru desfăşurarea normală a activităţii de înfăptuire a justiţiei.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul P.V. a acţionat cu intenţie directă, a prevăzut rezultatul faptei sale şi l-a urmărit, în sensul de a nu asigura o bună desfăşurare a justiţiei şi a îngreuna mersul anchetei, chiar în condiţiile existenţei unor înregistrări ale convorbirilor telefonice, având în vedere că acestea nu sunt suficiente fără alte elemente probatorii în susţinerea unei acuzaţii.
Pentru toate aceste argumente, Înalta Curte apreciază că probatoriile administrate dovedesc existenţa faptei de mărturie mincinoasă atât sub aspectul laturii obiective cât şi subiective, şi nu justifică pronunţarea unei soluţii de achitare, astfel cum solicită inculpatul.
Referitor la apărarea subsidiară a inculpatului P.V., Înalta Curte reţine că pentru a fi incidenţă cauza de impunitate (nepedepsire) prevăzută de art. 260 alin. (2) teza a Il-a C. pen., trebuie să existe o retragere a mărturiei mincinoase înainte de a se fi pronunţat o hotărâre sau o soluţie ca urmare a mărturiei mincinoase.
Prin retragerea mărturiei mincinoase se înţelege o revenire, retractare a martorului asupra depoziţiei iniţiale mincinoase sau de a relata aspecte asupra cărora nu a declarat tot ce ştie. În cauză, inculpatul P.V. a fost audiat de instanţă la data de 23 noiembrie 2009, însă din conţinutul acestei declaraţii nu rezultă poziţia sa procesuală sinceră cu privire la acţiunile întreprinse de P.D., pentru efectuarea plăţii în baza contractului de cesiune integrală a lucrărilor şi obţinerea prin licitaţie a contractului privind construirea bazei sportive la Vărăşti, pe care le-a perceput în mod direct.
Situaţia juridică a inculpatului P.V. nu este similară cu cea a celorlalţi primari din comunele Bucşani, Bulbucata, Letca Nouă şi Valea Dragului care, deşi iniţial, în calitate de martori au declarat necorespunzător adevărului în legătură cu activităţile infracţionale desfăşurate de către inculpatul P.D., însă ulterior, în cursul urmăririi penale, după ascultarea înregistrărilor convorbirilor telefonice puse la dispoziţie de organul de urmărire penală, au revenit asupra poziţiei anterioare, relatând tot ce ştiau în legătură cu activitatea infracţională desfăşurată de către P.D. şi asupra cărora au fost întrebaţi de procuror, spre deosebire de inculpat care chiar şi în faţa instanţei a relatat doar parţial acţiunile întreprinse de P.D.
Prin urmare, nefiind întrunite cerinţele legale pentru a opera cauza de nepedepsire, Înalta Curte apreciază că nu se poate dispune încetarea procesului penal faţă de inculpatul P.V.
În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor ce vor fi aplicate inculpaţilor P.D., C.M. şi P.V. instanţa va avea în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (l) C. pen., respectiv, dispoziţiile părţii generale a acestui cod, gradul de pericol social al faptelor, valorile sociale lezate, diferite în cazul fiecăreia dintre infracţiuni, diferenţă reflectată, de altfel, şi în limitele de pedeapsă prevăzute de textele incriminatoare (din legea specială şi Codul penal), de scopul urmărit şi consecinţele activităţii infracţionale, dar şi de datele ce caracterizează persoana inculpaţilor, precum şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală a acestora.
La aprecierea gradului ridicat de pericol social al infracţiunilor comise de către inculpatul P.D., instanţa nu se raportează doar la natura acestora, ci are în vedere şi amploarea activităţii infracţionale desfăşurată de inculpat, care prezintă elementele constitutive ale mai multor infracţiuni continuate, aflate în concurs real şi ideal, modalitatea concretă în care acesta a acţionat, solicitând sprijinul altor persoane ce ocupau o funcţie publică, eforturile pentru realizarea scopului infracţional, precum şi urmarea produsă prin săvârşirea faptelor, prin care au fost afectate libertatea psihică a părţilor vătămate dar şi relaţiile sociale privind corectitudinea, onestitatea celor ce deţin o funcţie publică, autoritatea, prestigiul instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea persoana obligată să se abţină de la numite activităţi, din care şi inculpatul făcea parte.
Deşi inculpatul P.D. nu a recunoscut comiterea faptelor, astfel cum au fost reţinute în actul de sesizare şi constatate de instanţă în baza probatoriului administrat, analizând circumstanţele personale ale acestuia, cu referire la lipsa antecedentelor penale, cariera profesională, conduita bună în cadrul comunităţii din care face parte, apreciată ca atare şi prin votul acordat la alegerile parlamentare, activităţile comerciale desfăşurate, nivelul de instrucţie, conduita sa procesuală de a se prezenta de fiecare dată în faţa instanţei, cu excepţia acelor situaţii care l-au pus în imposibilitate obiectivă de a participa la proces, Înalta Curte apreciază că se justifică reţinerea în favoarea inculpatului a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen.
Ca urmare, reţinând şi toate celelalte elemente cu relevanţă în evaluarea periculozităţii sociale a inculpatului, instanţa constată că se impune condamnarea inculpatului P.D. la pedepse orientate sub minimum special prevăzut de lege, dând eficienţă circumstanţelor judiciare atenuante, astfel că, aplicarea unor pedepse de câte 3 ani închisoare pentru cele trei fapte de şantaj şi de 11 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, stabilite în condiţiile art. 76 lit. a) şi b) C. pen., cu executare în regim privativ de libertate, sunt suficiente şi apte să asigure realizarea scopului preventiv educativ al sancţiunii penale astfel cum este prevăzută de art. 52 C. pen.
Totodată, având în vedere natura şi gravitatea infracţiunilor de şantaj (3 fapte), în varianta prevăzută de art. 131 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 194 C. pen., consecinţele pe care le-a produs, precum şi faptul că acestea au fost comise de inculpat în funcţia publică deţinută, deputat în Parlamentul României, de care s-a folosit pentru săvârşirea lor, Înalta Curte apreciază necesară, în vederea realizării scopului preventiv al pedepselor principale stabilite pentru aceste infracţiuni, aplicarea în condiţiile art. 65 alin. (1) C. pen., şi a pedepsei complementare a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (l) lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.
Întrucât inculpatul P.D. a comis faptele din prezenta cauză înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, se constată că sunt îndeplinite condiţiile concursului real şi ideal de infracţiuni, şi în baza art. 33 lit. a) şi b), art. 34 alin. (l) lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen., va contopi pedepsele aplicate inculpatului P.D., stabilind ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (l) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen.
În raport de cuantumul pedepsei rezultante stabilite, Înalta Curte, având în vedere şi gradul ridicat de pericol social al faptelor comise, apreciază că scopul sancţiunii nu poate fi atins decât prin privarea de libertate a inculpatului, motiv pentru care, în temeiul art. 71 C. pen., va interzice acestuia, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (l) lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.
Referitor la sancţiunea ce urmează a fi aplicată inculpatului C.M., Înalta Curte, pe lângă criteriile generale menţionate, va ţine seama de rolul important pe care acesta l-a avut în constrângerea psihică şi agresiunea fizică a părţilor civile I.A.M. şi I.C.I., acceptând să îl ajute pe inculpatul P.D., pe care îl cunoştea de mai mult timp, fiind în relaţie de prietenie cu acesta, în acţiunile de a obţine efectuarea unor plăţi către firma sa P.I. SRL, modalitatea în care a acţionat şi consecinţele acţiunilor sale, caracterul continuat şi concurenţa faptelor.
Pe lângă natura şi importanţa valorilor sociale ocrotite şi puse în pericol prin acţiunile ilicite ale inculpatului, caracterul şi gravitatea urmărilor, precum şi forma şi gradul de vinovăţie, instanţa va avea în vedere şi circumstanţele personale ale inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente, desfăşoară activităţi licite din care îşi asigură existenţa, nivelul de pregătire şi conduita procesuală, deşi nu a recunoscut comiterea faptelor a cooperat cu organele judiciare, prezentându-se de fiecare dată în faţa instanţei, împrejurări cărora înţelege să le dea valenţele unor circumstanţe atenuante judiciare favorabile inculpatului, în condiţiile art. 74 lit. a) C. pen.
Reţinând că sancţiunea trebuie să fie justă şi echitabilă, corespunzătoare şansei de reeducare pe care o prezintă inculpatul, iar prevenirea generală, ca scop al pedepsei, nu trebuie să impieteze asupra prevenţiei speciale, în contextul celor arătate, Înalta Curte apreciază că aplicarea, pentru inculpatul C.M., unor pedepse cu închisoarea orientate sub minimum special prevăzut de lege, în cuantum de câte 5 luni închisoare, în condiţiile art. 76 lit. e) C. pen., sunt apte să asigure reeducarea acestuia.
În cauză sunt îndeplinite condiţiile concursului ideal de infracţiuni, astfel că instanţa, în baza art. 33 lit. b), art. 34 alin. (l) lit. b) C. pen., va contopi pedepsele aplicate inculpatului C.M., stabilind ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 5 luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen., va interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (l) lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen.
Având în vedere contribuţia concretă a inculpatului la comiterea infracţiunilor, modalitatea în care a realizat acţiunile infracţionale în contextul sprijinirii acţiunilor unui prieten, instanţa apreciază că pronunţarea condamnării constituie un avertisment suficient pentru acesta, chiar fără executarea pedepsei în regim privativ de libertate, neexistând date că acesta ar fi predispus la a comite ale fapte ilicite iar obligaţiile stabilite de instanţă vor conduce la schimbarea atitudinii inculpatului faţă de valorile sociale şi exigenţele legii penale, astfel, în temeiul art. 861 C. pen., va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului C.M. pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit în conformitate cu dispoziţiile art. 862 C. pen. Totodată, va obliga inculpatul să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (l) lit. a) – d) C. pen.
Pentru inculpatul P.V. instanţa va avea în vedere la individualizarea judiciară a pedepsei aceleaşi criterii generale prevăzute de art. 72 C. pen., dar şi conduita inculpatului anterior comiterii faptei determinat de lipsa antecedentelor penale, comportamentul acestuia în societate şi în realizare atribuţiilor conferite de funcţia publică, primar al comunei Vărăşti, relevat de actele în circumstanţiere depuse la dosarul cauzei, nivelul de pregătire, împrejurări care impun reţinerea în favoarea sa a circumstanţei judiciare atenuante, prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen.
În raport de natura şi gravitatea faptei, valorile sociale lezate (relaţiile sociale privind buna înfăptuire a justiţiei), împrejurările concrete ale comiterii faptei, conduita procesuală a acestuia care a fost parţial sinceră şi circumstanţele personale ale inculpatului, Înalta Curte apreciază ca fiind justificată aplicarea unei sancţiuni sub limita minimumului special, în cuantum de 8 luni închisoare, în condiţiile art. 76 lit. d) C. pen.
În baza art. 71 C. pen., va interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (l) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Având în vedere că toate aceste elemente nu au relevat persistenţa unor deprinderi a inculpatului în comiterea de fapte antisociale care să justifice o reacţie prea severă, ci dimpotrivă a evidenţiat un potenţial pozitiv în atitudinea inculpatului în a aborda valorile sociale ocrotite de lege şi a respecta instituţiile statului în activitatea pe care o desfăşoară, Înalta Curte constată că realizarea scopului preventiv educativ al pedepsei, astfel cum este reglementat de dispoziţiile art. 52 C. pen., poate fi realizat şi fără executarea pedepsei în regim privativ de libertate.
În considerarea celor expuse, în temeiul art. 81 C. pen., va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului P.V., pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 8 luni, stabilit în condiţiile art. 82 C. pen. Totodată, va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., se va dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare.
IV. Sub aspectul laturii civile, Înalta Curte constată că în faza de urmărire penală, cât şi în instanţă, înainte de citirea actului de sesizare, I.A.M. şi I.C.I. (care au şi sesizat organele de cercetare penală) au precizat că se constituie părţi civile cu sumele de 600.000 Ron reprezentând despăgubiri materiale pentru lucrările plătite de aceştia şi neefectuate de SC P.I. SRL în efectuarea lucrărilor la Toporu; sumele de câte 75.000 euro echivalentul în lei, la data plăţii cu titlu de daune morale reprezentând prejudiciul moral adus de către inculpaţii P.D. şi C.M. urmare ameninţărilor şi agresiunii fizice exercitate asupra lor; suma încasată de P.I. SRL în baza contractului de cesiune integrală privind efectuarea lucrărilor de aducţiune cu apă potabilă la Vărăşti, pe care nu au precizat-o nici în cursul urmăririi penale nici ulterior la instanţă, deşi li s-a adus la cunoştinţă drepturile procesuale conform art. 320 alin. (l) C. proc. pen.
Partea vătămată B.T. a precizat încă din faza de urmărire penală că nu se constituie parte civilă în cauză.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (l) C. proc. pen., acţiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, precum şi a părţii responsabile civilmente, în vederea reparării juste şi integrale a pagubelor cauzate prin infracţiune. Alin. (3) al textului de lege, menţionat stabileşte condiţiile în care poate interveni răspunderea civilă şi modalităţile prin care aceasta se realizează, prin trimiterea la legea civilă, respectiv repararea în natură şi plata unei despăgubiri băneşti.
De la data comiterii infracţiunilor şi a declanşării procesului penal, până în prezent, au intervenit în timp mai multe legi civile, astfel că legea ce guvernează acţiunea civilă în prezenta cauză este cea în vigoare la data săvârşirii faptelor şi a constituirii de părţi civile (25 februarie 2010), aspect prevăzut expres în art. 223 raportat la art. 3 şi art. 5 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Legii nr. 278/2009 privind Codul civil, respectiv vechiul C. civ.
Fiind stabilite normele legale incidente, se constată că în conformitate cu prevederile art. 14 şi art. 15 C. proc. pen., raportat la art. 998 – art. 999 C. civ., angajarea răspunderii civile a inculpatului şi, după caz, a părţii responsabile civilmente este determinată de producerea prin infracţiune a unui prejudiciu material sau moral, existenţa unei legături de cauzalitate între infracţiune şi prejudiciu, necesitatea caracterului cert al prejudiciului, care să nu fi fost încă reparat, şi manifestarea voinţei persoanei fizice cu capacitate deplină de exerciţiu ori a celei juridice de a fi despăgubită.
Reţinând vinovăţia inculpaţilor P.D. şi C.M. în comiterea celor două infracţiuni de şantaj asupra părţilor civile I.A.M. şi I.C.I., instanţa constată că prin natura ei infracţiunea de şantaj este una de pericol iar acţiunile întreprinse de inculpaţii P.D. şi C.M. în vederea constrângerii părţilor civile nu au avut ca rezultat crearea unui prejudiciu în patrimoniul acestora sau al societăţii pe care o reprezentau, plata de 290.000 Ron nefiind efectuată în contul P.I., prin urmare, pretenţiile materiale formulate nu sunt întemeiate şi vor fi respinse ca atare.
În ceea ce priveşte daunele morale, Înalta Curte apreciază că într-adevăr părţile vătămate I.A.M. şi I.C.I. au suferit un prejudiciu nepatrimonial în plan psihic, urmare ameninţărilor şi agresiunii fizice exercitate de inculpaţii P.D. şi C.M., în împrejurările reţinute de instanţă, fiindu-le afectată situaţia socială, activităţile comerciale şi chiar viaţa familială, fiind nevoiţi să ia măsuri pentru protejarea membrilor familiei, care îi îndreptăţesc la despăgubiri.
De asemenea, Înalta Curte apreciază că deşi suferinţa pricinuită acestora nu poate fi cuantificabilă în bani, sumele solicitate cu titlu de daune morale sunt nejustificat de mari, împrejurare în care, în raport de criteriile menţionate, apreciază că stabilirea unor sume de câte 5000 de euro, echivalentul în lei la data plăţii, cu titlu de daune morale, sunt suficiente pentru repararea prejudiciului nepatrimonial cauzat părţilor civile I.A.M. şi I.C.I.
În ceea ce priveşte pretenţiile materiale constând în sumele încasate de P.I. SRL de la P. Vărăşti, se reţine că părţile civile nu au mai făcut nicio precizare în legătură cu întinderea prejudiciului, deşi potrivit art. 1169 C. civ., le revenea această obligaţie, prin urmare, având în vedere principiul disponibilităţii ce guvernează soluţionarea laturii civile va respinge pretenţiile civile formulate sub acest aspect.
Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 346 C. proc. pen., art. 998 – art. 999 şi art. 1003 C. civ., va admite, în parte, acţiunea civilă formulată de părţile civile I.A.M. şi I.C.I. şi, în consecinţă, va obliga, în solidar, pe inculpaţii P.D. şi C.M. la plata sumei de 5000 euro către fiecare parte civilă, cu titlu de daune morale, echivalentul în lei la data plăţii efective.
Va respinge celelalte pretenţii civile formulate de părţile civile I.A.M. şi I.C.I.
Faţă de poziţia manifestată expres încă din faza de urmărire penală, va lua act că partea vătămată B.T. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Reţinând în sarcina inculpatului P.D. săvârşirea infracţiunii, în formă continuată, prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., Înalta Curte urmează să facă aplicarea dispoziţiilor art. 19 din legea specială, constatând că se impune confiscarea de la inculpat numai a sumelor încasate de P.I. SRL urmare activităţilor infracţionale concretizate în cele 7 acte materiale, ce însumează în total, 1.836.608,59 Ron.
Potrivit dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 78/2000 care impune obligaţia luării măsurilor asigurătorii în cazul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 12 lit. a) din legea specială, Înalta Curte, în temeiul art. 20 raportat la art. 163 C. proc. pen., va menţine sechestrul asigurător instituit prin ordonanţa nr. 238/P/2009 din 08 martie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. - Structura Centrală asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului P.D. până la concurenţa sumei de 1.836.608,59 Ron şi 5000 euro şi asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului C.M. până la concurenţa sumei de 5000 euro.
Având în vedere soluţia de condamnare ce va dispusă, în baza art. 191 alin. (l) şi alin. (2) C. proc. pen., va obliga inculpaţii P.D., C.M. şi P.V. la plata sumelor de câte 8100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 lei reprezentând onorariul parţial pentru avocaţii din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
I. Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul P.D. din două infracţiunii de şantaj prevăzute de art. 131 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 194 alin. (l) C. pen. şi cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 33 lit. b) C. pen. (părţi vătămate I.A.M. şi I.C.I.) şi o infracţiune de şantaj, prevăzută de art. 131 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 194 alin. (l) C. pen. (parte vătămată B.T.), în două infracţiuni de ameninţare, prevăzute e art. 193 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 33 lit. b) C. pen. şi o infracţiune de ameninţare prevăzută de art. 193 C. pen.
În baza art. 131 din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 194 alin. (l) C. pen. şi cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 alin. (l) lit. b) C. pen. şi art. 80 C. pen., condamnă pe inculpatul P.D., la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, în formă continuată (parte vătămată I.A.M.).
În baza art. 65 alin. (l) C. pen., aplică inculpatului P.D. pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza Il-a, lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 131 din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 194 alin. (l) C. pen. şi cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 alin. (l) lit. b) C. pen. şi art. 80 C. pen., condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, în formă continuată (parte vătămată I.C.I.).
În baza art. 65 alin. (l) C. pen., aplică inculpatului P.D. pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza Il-a, lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 alin. (l) lit. d) C. pen. şi art. 80 C. pen., condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 11 luni închisoare, pentru săvârşirea, în formă continuată, a infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite (7 acte materiale).
În baza art. 131 din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 194 alin. (l) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 alin. (l) lit. d) C. pen. şi art. 80 C. pen., condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj (parte vătămată B.T.).
În baza art. 65 alin. (l) C. pen., aplică inculpatului P.D. pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza Il-a, lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 33 lit. a) şi b), art. 34 lit. b), art. 35 alin. (3) C. pen., contopeşte pedepsele aplicate inculpatului P.D., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza Il-a, lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen., interzice inculpatului P.D. exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.
II. În baza art. 194 alin. (l) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 alin. (l) lit. e) C. pen., condamnă pe inculpatul C.M. la pedeapsa de 5 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, în formă continuată (parte vătămată I.A.M.).
În baza art. 194 alin. (l) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 alin. (l) lit. e) C. pen., condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, în formă continuată (parte vătămată I.C.I.).
În baza art. 33 lit. b), art. 34 lit. b) C. pen., contopeşte pedepsele aplicate inculpatului C.M., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 5 luni închisoare.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen., interzice inculpatului M.C. exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 86l alin. (l) şi (2) C. pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului C.M. pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit în condiţiile art. 862 C. pen.
În baza art. 863 C. pen., dispune ca pe durata termenului de încercare inculpatul C.M. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Giurgiu conform programului stabilit de acesta;
- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
În baza art. 359 C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., dispune suspendare executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
III. În baza art. 260 alin. (l) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 alin. (l) lit. d) C. pen., condamnă pe inculpatul P.V., la pedeapsa de 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen., interzice inculpatului P.V. exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 81 C. pen., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului P.V. pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 8 luni, stabilit în condiţiile art. 82 C. pen.
În baza art. 359 C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
IV. În temeiul art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 346 C. proc. pen., art. 998 – art. 999, art. 1003 C. civ., admite, în parte, acţiunea civilă formulată de părţile civile I.A.M. şi I.C.I. şi, în consecinţă, obligă, în solidar, pe inculpaţii P.D. şi C.M. la plata sumei de 5000 euro către fiecare parte civilă cu titlu de daune morale, echivalentul în lei la data plăţii efective.
Respinge celelalte pretenţii civile formulate de părţile civile I.A.M. şi I.C.I.
Ia act că partea vătămată B.T. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 confiscă de la inculpatul P.D. suma de 1.836.608,59 Ron reprezentând sumele încasate de SC P.I. SRL, urmare activităţii infracţionale desfăşurate de inculpat [(art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000)].
În baza art. 20 din Legea nr. 78/2000 şi art. 163 C. proc. pen., menţine sechestrul asigurător instituit prin Ordonanţa nr. 238/P/2009 din 08 martie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. - Structura Centrală asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului P.D. până la concurenţa sumei de 1.836.608,59 Ron şi 5000 euro.
În baza art. 163 C. proc. pen., menţine sechestrul asigurător instituit prin ordonanţa nr. 238/P/2009 din 08 martie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. - Structura Centrală asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului C.M. până la concurenţa sumei de 5000 euro.
În baza art. 191 alin. (l) şi (2) C. proc. pen., obligă inculpaţii P.D., C.M. şi P.V. la plata sumelor de câte 8100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 lei reprezentând onorariul parţial pentru avocaţii din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru inculpaţii P.D., C.M., P.V. şi Ministerul Public şi de la comunicare cu părţile civile I.A.M. şi I.C.I. şi partea vătămată B.T.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 10 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 245/2013. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1535/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
