ICCJ. Decizia nr. 1897/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1897/2013
Dosar nr. 5640/85/2010
Şedinţa publică din 4 iunie 2013
Asupra recursului penal de faţă:
Prin sentinţa penală nr. 19 din 6 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia penală, în Dosarul nr. 5640/85/2010 s-au dispus următoarele:
În baza art. 334 C. proc. pen. şi art. 33 lit. c) C. pen. s-a schimbat încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu din două infracţiuni continuate de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., într-o singură infracţiune continuată de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41, art. 42 C. pen.
În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41, art. 42 C. pen. a fost condamnat inculpatul H.V.F. la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. (dreptul de a fi administrator la societăţi comerciale) pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
În baza art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu art. 41, art. 42 C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de stopare la sursă.
S-a constatat că faptele deduse judecăţii sunt concurente cu faptele pentru care inculpatul a fost anterior condamnat prin sentinţa penală nr. 363/2009 a Judecătoriei Mediaş şi prin sentinţa penală nr. 47 din 12 februarie 2010 a Judecătoriei Mediaş şi, în consecinţă:
În baza art. 85 alin. (1) C. pen. s-a anulat suspendarea condiţionată a pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 363 din 21 decembrie 2009 a Judecătoriei Mediaş, definitivă la 9 martie 2010, pedeapsă care a fost descontopită în cele două pedepse de câte un an închisoare ce au fost repuse în individualitatea lor.
În baza art. 8610 C. pen. s-a anulat executarea pedepsei de 3 ani închisoare cu executare la locul de muncă aplicată prin sentinţa penală nr. 47 din 12 februarie 2010 a Judecătoriei Mediaş, definitivă la 24 februarie 2010, pedeapsă care a fost descontopită în pedepsele şi sancţiunea administrativă aplicate prin sentinţa penală nr. 47/2010, precum şi pedepsele aplicate prin sentinţa penală nr. 493/2005 a Judecătoriei Mediaş, definitivă la 20 februarie 2006, pedepse ce au fost puse în individualitatea lor, respectiv: trei pedepse de câte trei ani închisoare pentru infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) C. pen.; trei pedepse de câte 1 an închisoare pentru infracţiunea de uz de fals prev. de art. 291 C. pen.; două pedepse de câte 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea creditului societăţii în scopuri personale prev. de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990; o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea de infracţiunii prev. de art. 43 din Legea nr. 82/1991 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. şi sancţiunea amenzii administrative în cuantum de 1.000 RON pentru infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată aplicată conform, art. 181 alin. (3) C. pen. rap. la art. 91 alin. (1) lit. c) C. pen.; două pedepse de câte 2 luni închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 493 din 24 octombrie 2009 pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autoturism cu număr fals şi neînmatriculat prev. de art. 77 alin. (1), art. 77 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 76 C. pen.
A fost anulat mandatul de executare al pedepsei la locul de muncă emis de Judecătoria Mediaş la data de 24 februarie 2010, dispunându-se emiterea unui nou mandat.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 C. pen., art. 36 şi art. 40 C. pen., au fost contopite pedepsele de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile şi pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracţiunea de stopare la sursă, aplicate în cauza pendinte, cu pedepsele de câte 1 an închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 363/2009 a Judecătoriei Mediaş, trei pedepse de câte 1 an închisoare pentru infracţiunea de uz de fals prev. de art. 291 C. pen.; două pedepse de câte 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea creditului societăţii în scopuri personale prev. de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990; o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea de infracţiunii prev. de art. 43 din Legea nr. 82/1991 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen., aplicate prin sentinţa penală nr. 47/2010 a Judecătoriei Mediaş, precum şi cu cele două pedepse de câte 2 luni închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 493 din 24 octombrie 2009 a Judecătoriei Mediaş, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 6 luni închisoare, sporită la 4 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 8610 şi art. 36 alin. (2) C. pen., din pedeapsa de 4 ani şi 6 luni s-a scăzut perioada executată la locul de muncă din 1 martie 2010 la zi, de 525 zile.
Tribunalul a constatat neachitată sancţiunea administrativă în cuantum de 1000 RON.
În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a fi administrator la societăţi comerciale) C. pen.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Sibiu, inculpatul H.V.F. fiind obligat, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC I.T. SRL prin lichidator judiciar G.I. SPRL Sibiu, la plata sumei de 43.010 RON cu titlu de despăgubiri civile.
În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005 s-a dispus comunicarea către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului a unei copii a dispozitivului hotărârii judecătoreşti, la data rămânerii definitive a acesteia, în vederea efectuării menţiunilor corespunzătoare în registrul comerţului.
S-a dispus comunicarea hotărârii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice în vederea înscrierii inculpatului în cazierul fiscal, în conformitate cu O.G. nr. 75/2001, republicată.
În baza art. 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990, modificată, s-a dispus comunicarea şi înregistrarea la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Sibiu a hotărârii pronunţate.
În baza art. 191 alin. (1), alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul H.V.F., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC I.T. SRL prin lichidator judiciar G.I. SPRL Sibiu, la plata sumei de 800 RON cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 150 RON reprezintă onorariul parţial al avocatului din oficiu.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul H.V.F. şi soţia sa, H.L. (fostă S.), au fost asociaţi şi administratori la SC I.T. SRL începând cu data de 25 mai 2004 şi până la data de 21 iunie 2007, când a avut loc cesionarea părţilor sociale către inculpat, acesta devenind astfel unic administrator şi asociat al părţii responsabile civilmente.
Urmare unui control efectuat de D.G.F.P. Sibiu, la 28 octombrie 2008, la sediul părţii responsabile civilmente SC I.T. SRL, s-a constatat că societatea plătise obligaţiile către bugetul de stat începând cu anul 2003 şi până la 30 septembrie 2008, sens în care a fost întocmit raportul de inspecţie fiscală (28 octombrie 2008), precum şi decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată, aferentă raportului.
Potrivit raportului, în perioada 2006-2008, evidenţa contabilă a societăţii nu a fost condusă la zi, în anul 2007 întocmindu-se doar o balanţă de verificare, la data de 28 februarie 2007, în timp ce în anul 2008 nu s-a condus deloc evidenţa contabilă şi nici nu s-au depus la organul fiscal declaraţiile privind obligaţiile de plată la bugetul de stat.
În ceea ce priveşte anul 2008 s-a constatat că, în semestrul I, SC I.T. SRL a efectuat lucrări de construcţii pentru SC B. SRL Mediaş încasând venituri în sumă de 10.084 RON, conform facturilor, efectuând totodată achiziţii de materiale de construcţii în sumă de 1.846 RON de la SC A. SRL Mediaş.
S-a mai constatat că în trimestrul III al anului 2008 societatea a achiziţionat materiale de construcţii de la SC A. SRL Mediaş, în valoare de 8.997 RON, pe care le-a folosit la izolarea termică a 25 de apartamente aparţinând unui bloc de pe strada M. din Municipiul Mediaş, lucrări care au fost finalizate în perioada august-septembrie 2008 şi pentru care inculpatul a încasat un preţ de 60 RON pe metru pătrat. Astfel, s-a constatat că inculpatul nu a înregistrat în evidenţa contabilă venituri suplimentare în sumă de 44.572 RON şi TVA aferent de 8.468 RON.
Totodată, s-a constatat că într-unui dintre apartamentele la care s-au efectuat lucrări de izolaţie a funcţionat SC I.C. SRL pe numele căreia s-a emis factura fiscală din 4 iulie 2008, în valoare de 1.800 RON (din care TVA reprezintă 287 RON), factură care nu a fost înregistrată în evidenţa contabilă a SC I.T. SRL.
Fiind audiaţi ca martori, proprietarii apartamentelor care au fost izolate termic de către firma inculpatului, M.V., T.B. şi C.D. au susţinut că au plătit diferite sume de bani pentru lucrare, dar nu li s-au emis chitanţe sau facturi. Unii dintre proprietari au depus la dosar copii de pe contractele de prestări servicii încheiate cu firma inculpatului.
S-a mai constatat că, pentru perioada ianuarie 2008-30 septembrie 2008, cât inculpatul H.V.F. nu a condus evidenţa contabilă şi nu a înregistrat în contabilitate achiziţiile de materiale de construcţii şi veniturile realizate, s-a înregistrat un prejudiciu de 7.252 RON impozit pe profit şi 8.892 RON TVA.
Organele fiscale au constatat cu acelaşi prilej faptul că inculpatul H.V.F. nu a virat la bugetul de stat contribuţiile datorate de societate în anul 2007 pentru cei doi muncitori încadraţi ai părţii responsabile civilmente, respectiv pentru luna iulie şi august pentru care nu au fost achitate contribuţiile la sănătate, şomaj, etc, în sumă de 2.767 RON.
Ca urmare, D.G.F.P. s-a constituit parte civilă atât cu această sumă cât şi cu suma precizată anterior, în total 18.911 RON.
Urmare inspecţiei fiscale generale efectuată în perioada 6.-22 septembrie 2010 la SC I.T. SRL, la data de 22 septembrie 2010, lucrătorii din cadrul D.G.F.P. Sibiu, Activitatea de Inspecţie Fiscală au întocmit un proces-verbal de constatare prin care s-a concluzionat că, prin neîntocmirea evidenţei contabile pentru operaţiunile efectuate, societatea nu a calculat şi declarat impozitul de profit, taxa pe valoarea adăugată şi impozitul pe dividende, datorate bugetului consolidat.
Totodată, organul fiscal de control a reţinut că societatea verificată nu şi-a îndeplinit obligaţiile fiscale declarative pentru perioada supusă verificării şi că se afla în procedura insolvenţei, având lichidator judiciar, începând cu data de 9 aprilie 2010, pe SC G.I. SPRL. Deşi au fost solicitate lichidatorului judiciar documente justificative ale societăţii verificate pentru perioada 1 octombrie 2008-31 decembrie 2008, răspunsul primit a fost acela că inculpatul H.V.F. nu a predat documentele contabile ale societăţii la momentul declanşării procedurii insolvenţei.
S-a mai stabilit că, în perioada septembrie-octombrie 2008, în calitate de administrator la SC I.T. SRL, inculpatul H.V.F. a achiziţionat materiale de construcţii de la SC A. SRL şi SC A.A. SRL şi a efectuat lucrări de termoizolare şi zugrăveli la un număr de 21 apartamente din blocul nr. X situat în Mediaş pe str. B.
Funcţie de sumele predate de proprietarii apartamentelor a fost stabilit un preţ mediu pentru termoizolaţie şi zugrăvirea blocului în cuantum de 1.467 RON pentru fiecare apartament, valoarea totală a lucrărilor executate fiind în sumă de 30.807 RON. Pentru sumele încasate personal de inculpatul H.V.F. de la locatarii blocului acesta nu a emis facturi şi chitanţe fiscale sau alte documente justificative, împrejurare care rezultă din depoziţiile martorilor audiaţi S.N., B.M. şi I.M.
În condiţiile în care organul de inspecţie fiscală a constatat deficienţe cu privire la înregistrarea veniturilor în evidenţa contabilă a SC I.T. SRL, s-a procedat la stabilirea obligaţiilor fiscale ale societăţii pe baza documentelor justificative (proces-verbal şi declaraţia martorei O.P.), precum şi pe baza declaraţiilor martorilor I.M. şi B.T. (locatari ai imobilului situat în Mediaş, str. Aleea B. nr. X jud. Sibiu).
S-a procedat la estimarea bazei de impunere şi a obligaţiilor fiscale aferente lucrărilor executate, stabilindu-se valoarea totală a lucrărilor la suma de 30.807 RON, iar veniturile impozabile la suma de 25.888 RON.
Raportat la impozitul pe profit, organul fiscal a concluzionat că SC I.T. SRL datorează bugetului consolidat al statului următoarele obligaţii de plată: suma de 4.143 RON impozit pe profit, suma de 1.999 RON majorări de întârziere, suma de 207 RON penalizări de întârziere.
În ceea ce priveşte stabilirea bazei de impunere a TVA, aceasta a fost estimată la suma de 25.888 RON, corespunzându-i T.V.A. în sumă de 4.919 RON. Pentru această sumă au fost calculate majorări de întârziere în sumă de 2.767 RON şi penalizări în sumă de 245 RON.
S-a mai reţinut că inculpatul H.V.F. şi-a însuşit necuvenit încasările societăţii în sumă de 30.807 RON, utilizându-le în scop personal, drept pentru care această sumă reprezintă din punct de vedere fiscal „dividend” care se impozitează conform prevederilor legale şi s-a stabilit un impozit pe dividende în sumă de 5.868 RON la care au fost calculate majorări şi penalităţi de întârziere în sumă de 3.952 RON.
Partea civilă D.G.F.P. Sibiu s-a constituit parte civilă cu suma de 24.099 RON reprezentând: 4.142 RON impozit pe profit, 2.206 RON accesorii, 4.919 RON TVA, 5.868 RON impozit dividende şi 33.952 RON accesorii.
În total, D.G.F.P. Sibiu s-a constituit parte civilă cu suma de 43.010 RON despăgubiri civile (18.911 RON şi suma de 24.099 RON, din Dosarul nr. 811/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu), sumă pe care instanţa de fond a reţinut-o ca fiind datorată de inculpatul H.V.F. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC I.T. SRL prin lichidator judiciar G.I. SPRL Sibiu.
Inculpatul a solicitat în fond efectuarea unei expertize contabile, însă a renunţat la efectuarea acesteia, deşi instanţa a făcut demersuri pentru a stabili expertul şi onorariul provizoriu datorat.
Aşa fiind, în baza probelor administrate, prima instanţă a reţinut că inculpatul, în calitate de reprezentant al SC I.T. SRL, a efectuat lucrări de termoizolaţie la blocurile situate în Mediaş pe str. M., nr. Y şi, respectiv, str. B. nr. X, a încasat de la locatari sume de bani pentru care nu a emis chitanţe fiscale, nu a înregistrat în contabilitate veniturile realizate, operaţiunile efectuate şi achiziţiile de materiale cu care a efectuat aceste lucrări, producând astfel prejudiciu bugetului de stat, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41, art. 42 C. pen.
Constatând că faptele de evaziune fiscală comise de inculpatul H.V.F. au fost săvârşite în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, din ianuarie şi până în octombrie 2008, instanţa de fond a schimbat încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu, în temeiul art. 334 C. proc. pen., din două infracţiuni de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41, art. 42 C. pen., într-o singură infracţiune de evaziune fiscală în formă continuată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41, art. 42 C. pen.
Fapta aceluiaşi inculpat care, în lunile iulie şi august 2007, nu a plătit la bugetul consolidat al statului suma de 2.767 RON reprezentând taxele datorate şi contribuţiile aferente pentru cei doi angajaţi ai firmei, a fost apreciată ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de stopaj la sursă prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41, art. 42 C. pen., cele două infracţiuni aflându-se în concurs real.
Instanţa de fond a înlăturat, ca nesinceră, apărarea inculpatului H.V.F. în sensul că a executat lucrările de izolaţie ca persoană fizică şi nu ca asociat unic al părţii responsabile civilmente, reţinând, pe de parte, că inculpatul a contractat lucrările ca reprezentant al părţii responsabile civilmente, aşa cum rezultă din începuturile de dovadă scrisă aflate la dosar instanţă şi din amprenta ştampilei aplicată de inculpat pe aceste înscrisuri, iar pe de altă parte, faptul că nu putea executa lucrările singur, în realitate având angajaţi mai mulţi zilieri pentru execuţia lucrărilor, aşa cum constant au relatat proprietarii apartamentelor din cele două imobile.
Totodată, instanţa a apreciat că declaraţiile martorilor audiaţi în cauză M.V., O.A., S.N., B.M. şi I.M. au confirmat susţinerile acuzării în sensul că s-au achitat bani pentru execuţia lucrărilor, dar că inculpatul nu a emis chitanţe ori facturi fiscale pentru sumele primite.
Reţinând că infracţiunile deduse judecăţii sunt concurente şi cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost anterior condamnat prin sentinţa penală nr. 363 din 21 decembrie 2009 a Judecătoriei Mediaş, definitivă la 9 martie 2010, şi sentinţa penală nr. 47 din 12 februarie 2010 a Judecătoriei Mediaş, definitivă la 24 ianuarie 2011, şi constatând că prin prima hotărâre inculpatul H.V.F. a fost condamnat cu suspendare, iar prin a doua hotărâre (sentinţa penală nr. 47/2010 a Judecătoriei Mediaş) a fost condamnat la o pedeapsa cu executare la locul de muncă, prima instanţă a aplicat dispoziţiile art. 85 alin. (1) C. pen. privind anularea suspendării şi art. 8610 C. pen. privind anularea executării pedepsei la locul de muncă.
În baza art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), lit. c) (dreptul de a fi administrator la societăţi comerciale) C. pen.
În latură civilă, în baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., s-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Sibiu, inculpatul H.V.F. fiind obligat, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC I.T. SRL prin lichidator judiciar G.I. SPRL Sibiu, la plata sumei de 43.010 RON despăgubiri civile către partea civilă.
Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond, în termen legal, a declarat apel inculpatul H.V.F. solicitând, în principal, achitarea pentru ambele infracţiuni reţinute în sarcina sa, conform art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar, modificarea modalităţii de executare a pedepsei rezultante în sensul aplicării dispoziţiilor art. 861 C. pen. privind suspendarea sub supraveghere a pedepsei.
În cursul judecării cauzei în apel, instanţa de prim control judiciar a dispus efectuarea de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Sibiu a unui referat de evaluare a inculpatului, documentul în discuţie aflându-se la dosar apel.
Prin decizia penală nr. 123/A din 16 octombrie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul H.V.F. împotriva sentinţei penale nr. 19 din 6 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Sibiu în Dosarul nr. 5640/85/2010, inculpatul fiind obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 650 RON.
În considerentele acestei decizii, confirmând valabilitatea reţinerilor factuale ale primei instanţe, instanţa de apel a reiterat situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută în fond, constatând că sumele încasate şi nedeclarate de inculpat sunt dovedite şi cu declaraţiile martorilor O.A., B.M. şi S.N. care, audiaţi în primă instanţă, au arătat că sunt locatari ai blocului în care inculpatul a efectuat lucrări de hidroizolaţii la un număr de 21 de apartamente, lucrări care au fost achitate de toţi locatarii, fără ca inculpatul să elibereze facturi sau bonuri fiscale pentru sumele primite.
În acelaşi sens s-a reţinut că, atât în declaraţiile date la instanţa de fond, cât şi la instanţa de apel, inculpatul a recunoscut că a efectuat respectivele lucrări, susţinând însă că le-a efectuat singur, în calitate de persoană fizică, iar nu în calitate de reprezentat al SC I.T. SRL, precum şi că a efectuat lucrări de hidroizolaţii la 10 apartamente, iar nu la 21.
S-a mai reţinut că omisiunea inculpatului de evidenţiere a veniturilor obţinute din lucrările de hidroizolaţii este confirmată şi de lichidatorul judiciar al SC I.T. SRL. Astfel, potrivit înscrisului denumit „punct de vedere” al lichidatorului, firma de lichidare nu a fost în măsură să prezinte actele contabile ale societăţii întrucât inculpatul nu a răspuns solicitării acesteia de a-i prezenta documentele susmenţionate. De altfel, nici pe parcursul urmăririi penale ori a cercetării judecătoreşti, inculpatul nu a prezentat vreo evidenţă contabilă.
Ca urmare, în baza probatoriului administrat în cauză, instanţa de apel a reţinut că inculpatul, în calitate de asociat unic al SC I.T. SRL, în perioada septembrie-octombrie 2008, a desfăşurat activităţi de prestări servicii în construcţii şi nu a întocmit evidenţa contabilă pentru operaţiunile efectuate, nu a calculat şi declarat impozitul pe profit, taxa pe valoarea adăugată şi impozitul pe dividende datorate bugetului consolidat la statului, faptă apreciată ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea disp. art. 41, art. 42 C. pen.
De asemenea, s-a apreciat ca dovedită fapta inculpatului care, în lunile iulie şi august 2007, nu a plătit la bugetul consolidat al statului suma de 2.767 RON reprezentând taxele datorate şi contribuţiile aferente pentru cei doi angajaţi ai firmei, faptă apreciată ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de stopaj la sursă prev. de art. 6 din Legea nr. 24/2005 cu aplicarea art. 41, art. 42 C. pen.
În raport de constatările anterior menţionate, instanţa de prim control judiciar a apreciat că cererea inculpatului de achitare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. este nefondată.
Neîntemeiată a fost apreciată şi critica inculpatului privind individualizarea modalităţii de executare a pedepsei rezultante, instanţa de apel reţinând că pedepsele aplicate inculpatului, atât prin cuantum, cât şi prin modalitatea de executare, au fost în mod legal şi proporţional individualizate.
Sub acest aspect s-a reţinut că prima instanţă a făcut o corectă individualizare a pedepselor, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice procesului de alegere a sancţiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităţilor acesteia. Astfel, la individualizarea pedepselor stabilite în sarcina inculpatului, instanţa de fond a luat în considerare criteriile generale de individualizare prevăzute de dispoziţiile art. 72 C. pen., respectiv pericolul social moderat al faptelor, împrejurările comiterii acestora, dar şi persoana inculpatului care a suferit anterior condamnări pentru infracţiuni de evaziune fiscală, înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) C. pen., trei pedepse de câte 1 an închisoare pentru infracţiunea de uz de fals prev. de art. 291 C. pen., două pedepse de câte 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea creditului societăţii în scopuri personale prev. de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 43 din Legea nr. 82/1991 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen., aplicate prin sentinţa penală nr. 47/2010 a Judecătoriei Mediaş, precum şi două pedepse de 2 luni închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 493 din 24 octombrie 2009 a Judecătoriei Mediaş.
Pornind de la aceste elemente, instanţa de apel a reţinut că suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, ca mijloc de individualizare judiciară a pedepsei, poate fi acordată de către instanţă dacă se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia în regim privativ de libertate. Or, în speţă, având în vedere toate elementele ce caracterizează persoana inculpatului, nu a încercat să atenueze urmările faptelor în sensul că nu a achitat prejudiciul cauzat statului, nu a avut o atitudine sinceră şi de regret, s-a apreciat că inculpatul nu dovedeşte un comportament ce permite presupunerea că aplicarea unei pedepse cu suspendarea executării sub supraveghere, conform art. 861 şi urm. C. pen., ar fi suficientă pentru a se realiza reeducarea sa şi prevenirea comiterii de noi infracţiuni.
Prin urmare, s-a apreciat că, dat fiind faptul că au fost contopite nu mai puţin de 11 pedepse cu închisoarea prin aplicarea art. 33 lit. a), art. 34 C. pen., în mod legal instanţa de fond a aplicat un spor de 1 an închisoare, în raport de cuantumul pedepsei rezultante, de 4 ani şi 6 luni închisoare nefiind aplicabile disp. art. 861 alin. (1) lit. a), lit. b) C. pen.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul H.V.F.
Inculpatul şi-a motivat recursul în cuprinsul memoriului aflat la dosar recurs, depus la data de 15 aprilie 2013.
În cuprinsul acestui memoriu, inculpatul a învederat că înţelege să critice hotărârea atacată prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 9, pct. 10, pct. 14, pct. 17, pct. 171, pct. 172 şi pct. 18 C. proc. pen., în argumentare solicitând instanţei de recurs să aprecieze asupra mecanismului de contopire a pedepselor în raport cu împrejurarea că la data de 1 martie 2013 a executat în integralitate, la locul de muncă, pedeapsa de 3 ani ce i-a fost aplicată prin sentinţa penală nr. 47 din 12 februarie 2010 a Judecătoriei Mediaş.
Deopotrivă, inculpatul a solicitat instanţei să reevalueze şi cuantumul pedepselor ce i-au fost aplicate în cauza pendinte, precum şi modalitatea de executare a pedepsei rezultante, susţinând că instanţele de fond şi de apel nu au avut în vedere faptul că a achitat şi amenda administrativă în cuantum de 1.000 RON ce i-a fost aplicată prin sentinţa penală anterior menţionată.
La termenul de dezbateri din 28 mai 2013, apărătorul recurentului inculpat a susţinut că nemulţumirile inculpatului vizează, în principal, mecanismul de contopire a pedepselor utilizat de instanţele de fond şi de apel, susţinând că acestea trebuiau să se ţină seama de faptul că inculpatul a executat deja la locul de muncă pedeapsa de 3 ani închisoare ce i-a fost aplicată prin sentinţa penală nr. 47 din 12 februarie 2010 a Judecătoriei Mediaş.
Totodată, apărătorul a invocat greşita individualizare judiciară a pedepselor aplicate inculpatului în cauza pendinte, arătând că deşi acesta are antecedente penale, datele privind persoana acestuia, divorţat, având în întreţinere un minor, cu un loc de muncă stabil, dar şi situaţia familială deosebită, sunt elemente care pot justifica reducerea pedepsei.
În concluzie, apărătorul a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost susţinut.
În cursul judecării cauzei în recurs, în raport cu motivele de recurs formulate de inculpat, înalta Curte a dispus emiterea unei adrese către Judecătoria Mediaş în vederea comunicării perioadei executate de inculpat din pedeapsa aplicată acestuia prin sentinţa penală nr. 47 din 12 februarie 2010 a aceleiaşi instanţe.
Prin adresa din 7 mai 2013, aflată la dosar recurs, Judecătoria Mediaş a comunicat instanţei supreme faptul că, potrivit adreselor din 8 martie 2010 şi din 4 martie 2013 ale SNGN R. SA, Sucursala Mediaş, ultima ataşată documentului susmenţionat, inculpatul H.V.F. a început executarea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 47 din 12 februarie 2010 a Judecătoriei Mediaş, definitivă prin neapelare la 24 februarie 2010, la data de 1 martie 2010, aceasta încetând la data de 28 februarie 2013.
În anexa motivelor scrise de recurs, inculpatul a depus copie de pe decizia din 1 martie 2013 a SNGN R. SA, Sucursala Mediaş prin care s-a dispus încetarea suspendării contractului individual de muncă al acestuia şi reîncadrarea sa în muncă în cadrul unităţii emitente.
Examinând cauza în raport cu criticile formulate şi cazurile de casare invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul declarat de inculpatul H.V.F. este fondat, în limitele ce se vor arăta, pentru următoarele considerentele:
Deşi inculpatul a invocat în scris şi cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 9, pct. 10, pct. 17 şi pct. 18 C. proc. pen., nici în cuprinsul memoriului depus la dosarul cauzei şi nici în cadrul concluziilor orale, nu a menţionat care sunt argumentele aduse în susţinerea acestor critici, contestând, aşa cum am arătat anterior, numai cuantumul pedepselor aplicate, modalitatea de executare a pedepsei rezultante, precum şi mecanismul de contopire a pedepselor în raport cu împrejurarea că la data de 1 martie 2013 a executat în integralitate, la locul de muncă, pedeapsa de 3 ani ce i-a fost aplicată prin sentinţa penală nr. 47 din 12 februarie 2010 a Judecătoriei Mediaş.
În consecinţă, analizând cazurile de casare efectiv susţinute de inculpat, înalta Curte constată următoarele:
1. Cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.;
În cazul acestui motiv de recurs apărarea inculpatului a invocat greşita individualizare judiciară a pedepselor aplicate acestuia în cauza pendinte, arătând că deşi acesta are antecedente penale, datele privind persoana sa, divorţat, având în întreţinere un minor, cu un loc de muncă stabil, dar şi situaţia familială deosebită, sunt elemente care pot justifica reducerea pedepsei.
Critica este întemeiată, argumentele avute în vedere în acest sens fiind următoarele:
Aspectele invocate de inculpat ca având caracter favorabil, respectiv statutul său civil de persoană divorţată, întreţinătoare a unui copil minor, şi faptul executării în integralitate, la locul de muncă, a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 47 din 12 februarie 2010 a Judecătoriei Mediaş, în asemenea condiţii de diligentă din partea inculpatului care au determinat reluarea şi continuarea activităţii acestuia, începând cu data de 1 martie 2013, în cadrul aceleiaşi unităţi lucrative (aspect dovedit prin înscrisurile depuse de inculpat în recurs), coroborate cu elementele privind potenţialul crescut de reintegrare socială a acestuia şi caracterul responsabil al comportamentului postdelictual adoptat, astfel cum rezultă din referatul de evaluare aflat la dosar apel, trebuie valorificate în mod adecvat, Înalta Curte apreciind că aceste elemente, adiţionate aspectelor privind activitatea infracţională concretă reţinută în sarcina inculpatului şi timpul scurs de la săvârşirea acesteia, justifică în mod adecvat reducerea pedepsei pentru infracţiunea concurentă de evaziune fiscală ce face obiectul analizei în cauza pendinte la limita minimă prevăzută de lege, respectiv 2 ani închisoare, o astfel de evaluare fiind deja corect realizată în cazul pedepsei aplicate inculpatului pentru infracţiunea de stopare la sursă.
În raport cu argumentele prezentate, dată fiind ajustarea ce se impune a fi adusă pedepsei aplicate inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, subsecvent admiterii recursului inculpatului şi casării hotărârilor atacate, Înalta Curte va proceda la descontopirea pedepsei rezultante de 4 ani şi 6 luni închisoare, în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor şi sporul de 1 an închisoare.
Ulterior reducerii pedepsei pentru infracţiunea susmenţionată, constatând că faptele din cauza pendinte sunt concurente cu faptele pentru care acesta a fost anterior condamnat prin sentinţa penală nr. 363/2009 a Judecătoriei Mediaş şi prin sentinţa penală nr. 47 din 12 februarie 2010 a Judecătoriei Mediaş, Înalta Curte, aplicând dispoziţiile art. 85 alin. (1) C. pen., va anula suspendarea condiţionată a pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 363 din 21 decembrie 2009 a Judecătoriei Mediaş, definitivă la 9 martie 2010, pe care o va descontopi în cele două pedepse de câte un an închisoare, pe care le va repune în individualitatea lor.
Totodată, în baza art. 8610 C. pen. va anula executarea pedepsei de 3 ani închisoare cu executare la locul de muncă aplicată prin sentinţa penală nr. 47 din 12 februarie 2010 a Judecătoriei Mediaş, definitivă la 24 februarie 2010, pedeapsă care va fi descontopită în pedepsele şi sancţiunea administrativă aplicate prin sentinţa penală nr. 47/2010, precum şi pedepsele aplicate prin sentinţa penală nr. 493/2005 a Judecătoriei Mediaş, definitivă la 20 februarie 2006, pedepse ce vor fi repuse în individualitatea lor, respectiv: trei pedepse de câte 3 ani închisoare pentru infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) C. pen.; trei pedepse de câte 1 an închisoare pentru infracţiunea de uz de fals prev. de art. 291 C. pen.; două pedepse de câte 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea creditului societăţii în scopuri personale prev. de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990; o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea de infracţiuni la legea contabilităţii prev. de art. 43 din Legea nr. 82/1991 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. şi sancţiunea amenzii administrative în cuantum de 1.000 RON pentru infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată aplicată conform, art. 181 alin. (3) C. pen. rap. la art. 91 alin. (1) lit. c) C. pen.; două pedepse de câte 2 luni închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 493 din 24 octombrie 2009 pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autoturism cu număr fals şi neînmatriculat prev. de art. 77 alin. (1), art. 77 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 76 C. pen.
Ulterior, făcând aplicarea art. 33 lit. a) şi art. 34 C. pen., art. 36 şi art. 40 C. pen., Înalta Curte va contopi pedepsele de 2 ani închisoare pentru infracţiunea de evaziune fiscală şi pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracţiunea de stopare la sursă aplicate în cauză, cu pedepsele de câte un an închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 363/2009 a Judecătoriei Mediaş, cu trei pedepse de câte 3 ani închisoare pentru infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) C. pen., trei pedepse de câte 1 an închisoare pentru infracţiunea de uz de fals prev. de art. 291 C. pen., două pedepse de câte 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea creditului societăţii în scopuri personale, prev. de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea de infracţiuni la legea contabilităţii prev. de art. 43 din Legea nr. 82/1991 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen., aplicate prin sentinţa penală nr. 47/2010 a Judecătoriei Mediaş, precum şi cu cele două pedepse de 2 luni închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 493 din 24 octombrie 2009 a Judecătoriei Mediaş, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
În raport cu argumentele expuse anterior, înalta Curte apreciază că această pedeapsă rezultantă este aptă şi suficientă să asigure sancţionarea judicioasă a întregii activităţi infracţionale a inculpatului, existând, aşa cum rezultă din referatul de evaluare, date certe privind îndreptarea atitudinii sociale postdelictuale a inculpatului şi eforturile depuse de acesta pentru reintegrarea sa în societate, nefiind prin urmare necesară aplicarea unui spor.
Raportat însă la conţinutul adresei din 7 mai 2013 a Judecătoriei Mediaş, aflată la dosar recurs, Înalta Curte constată că pedeapsa rezultantă susmenţionată a fost integral executată de inculpat la locul de muncă, în perioada 1 martie 2010-28 februarie 2013.
2. Prin argumentele anterior expuse s-a răspuns şi criticilor privind mecanismul de contopire a pedepselor aplicate inculpatului pentru întreaga activitate infracţională, formulate în sfera cazului de casareprev. de art. 3859 pct. 171 (pct. 172) C. proc. pen., critici ce se dovedesc a fi neîntemeiate.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) va admite recursul declarat de inculpatul H.V.F. împotriva deciziei penale nr. 123/A/2012 din 16 octombrie 2012 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia penală, va casa decizia penală atacată şi, în parte, sentinţa penală nr. 19 din 6 februarie 2012 a Tribunalului Sibiu, secţia penală, iar în rejudecare va proceda potrivit dispozitivului prezentei decizii.
Având în vedere şi disp. art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul H.V.F. împotriva deciziei penale nr. 123/A/2012 din 16 octombrie 2012 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia penală.
Casează decizia penală atacată şi, în parte, sentinţa penală nr. 19 din 6 februarie 2012 a Tribunalului Sibiu, secţia penală şi, în rejudecare:
Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare, în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor şi sporul de 1 an închisoare.
În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu art. 41 alin. (2) C. pen. condamnă inculpatul H.V.F. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
Constată că fapta susmenţionată, precum şi fapta prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru care inculpatul a fost condamnat în prezenta cauză, sunt concurente cu faptele pentru care acesta a fost anterior condamnat prin sentinţa penală nr. 363/2009 a Judecătoriei Mediaş şi prin sentinţa penală nr. 47 din 12 februarie 2010 a Judecătoriei Mediaş şi în consecinţă:
În baza art. 85 alin. (1) C. pen. anulează suspendarea condiţionată a pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 363 din 21 decembrie 2009 a Judecătoriei Mediaş, definitivă la 9 martie 2010, pe care o descontopeşte în cele două pedepse de câte un an închisoare, pe care le pune în individualitatea lor.
În baza art. 8610 C. pen. anulează executarea pedepsei de 3 ani închisoare cu executare la locul de muncă aplicată prin sentinţa penală nr. 47 din 12 februarie 2010 a Judecătoriei Mediaş, definitivă la 24 februarie 2010, pedeapsă pe care o descontopeşte în pedepsele şi sancţiunea administrativă aplicate prin sentinţa penală nr. 47/2010, precum şi pedepsele aplicate prin sentinţa penală nr. 493/2005 a Judecătoriei Mediaş, definitivă la 20 februarie 2006, pedepse pe care le pune în individualitatea lor, respectiv: trei pedepse de câte 3 ani închisoare pentru infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) C. pen.; trei pedepse de câte 1 an închisoare pentru infracţiunea de uz de fals prev. de art. 291 C. pen.; două pedepse de câte 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea creditului societăţii în scopuri personale prev. de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990; o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea de infracţiuni la legea contabilităţii prev. de art. 43 din Legea nr. 82/1991 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. şi sancţiunea amenzii administrative în cuantum de 1.000 RON pentru infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată aplicată conform, art. 181 alin. (3) C. pen. rap. la art. 91 alin. (1) lit. c) C. pen.; două pedepse de câte 2 luni închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 493 din 24 octombrie 2009 pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autoturism cu număr fals şi neînmatriculat prev. de art. 77 alin. (1), art. 77 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 76 C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 C. pen., art. 36 şi art. 40 C. pen. contopeşte pedepsele de 2 ani închisoare pentru infracţiunea de evaziune fiscală şi pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracţiunea de stopare la sursă aplicate prin prezenta hotărâre, cu pedepsele de câte un an închisoare aplicate prin sentinţa penală 363/2009 a Judecătoriei Mediaş, cu trei pedepse de câte 3 ani închisoare pentru infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) C. pen., trei pedepse de câte 1 an închisoare pentru infracţiunea de uz de fals prev. de art. 291 C. pen., două pedepse de câte 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea creditului societăţii în scopuri personale, prev. de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea de infracţiuni la legea contabilităţii prev. de art. 43 din Legea nr. 82/1991 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen., aplicate prin sentinţa penală nr. 47/2010 a Judecătoriei Mediaş, precum şi cu cele două pedepse de 2 luni închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 493 din 24 octombrie 2009 a Judecătoriei Mediaş, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
Face aplicarea art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) C. pen.
Constată că pedeapsa rezultantă susmenţionată a fost integral executată de inculpat la locul de muncă, în perioada 1 martie 2010-28 februarie 2013.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a recurentului inculpat, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 4 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1535/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 1898/2013. Penal. Uzul de fals (art. 291... → |
|---|
