ICCJ. Decizia nr. 162/2013. Penal. Rejudecarea după extrădare (art.522 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 162/2013
Dosar nr. 1724/36/2010
Şedinţa publică din 18 ianuarie 2013
Deliberând asupra recursurilor penale de față constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 126/P din 28 decembrie 2011 Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, s-a dispus:
În temeiul art. 5221 C. proc. pen., a admiterea cererii de rejudecare a cauzei, ce face obiectul Dosarului nr. 1113/P/2003 al Curţii de Apel Constanţa, formulată de condamnatul A.P. ca fondată.
În temeiul preved.art. 406 alin. (1) C. proc. pen., a anulat sentinţa penală nr. 52/P din 27 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Constanţa referitor la dispoziţiile referitoare la inculpatul A.P. şi rejudecând:
În baza preved.art. 11 din Legea nr. 87/1994 a condamnat pe inculpatul A.P. la pedeapsa principală de 5 (cinci) ani închisoare şi la pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe timp de 2 ani după executarea pedepsei principale a închisorii.
În baza art. 12 din Legea nr. 87/1994 a condamnat pe inculpatul A.P. la pedeapsa principală de 5 (cinci) ani închisoare şi la pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe timp de 2 ani după executarea pedepsei principale a închisorii.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul A.P. pentru infracţiunea prevăzută de art. 37 (devenită ulterior art. 40) din Legea nr. 82/1991 republicată rap. la art. 289 C. pen. pentru inexistenţa faptei.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului A.P. în pedeapsa cea mai grea, pentru ca în final acesta să execute pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare şi pedeapsa complementară de 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. după executarea pedepsei închisorii.
A interzis inculpatului A.P. drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
A înlăturat dispoziţia privind anularea actelor false în privinţa inculpatului A.P..
În baza art. 14 C. proc. pen. rap. la art. 998 C. civ. şi urm., a obligat pe inculpatul A.P. în solidar cu inculpatul S.H. la despăgubiri civile în sumă de 36.896.287.003 lei şi dobânda legală aferentă de la rămânerea definitivă a hotărârii, către partea civilă Ministerul Finanţelor - D.G.F.P.C.F.C. Constanţa.
A înlăturat dispoziţia privind condamnarea inculpatului A.P. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.
În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen., a obligat pe inculpatul A.P. să plătească statului suma de 2.400.000 lei lei cu titlu de cheltuieli judiciare în faza judecăţii în fond şi suma de 1.000 lei pentru faza rejudecării în fond.
În baza art. 189 C. proc. pen., onorariile avocaţilor din oficiu, în sumă de 200 lei şi respectiv 25 lei s-a stabilit a fi plătit din fondurile M.J. către Baroul de Avocaţi Constanţa.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei penale nr. 52/P din 27 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Constanţa în măsura în care nu contravin dispoziţiilor prezentei.
A dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei pentru A.P. în baza prezentei hotărâri.
Pentru a pronunța această hotărâre Curtea de Apel Constanța a avut în vedere, următoarea situație de fapt:
Prin cererea adresată Curţii de Apel Constanţa, şi înregistrată la nr. 1724/36/2010, condamnatul A.P., deţinut în Penitenciarul Poarta Albă, judeţ Constanţa, a solicitat, în temeiul prevederilor art. 5221 C. proc. pen., rejudecarea cauzei ce a făcut obiectul Dosarului nr. 1113/P/2003 în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 52/P din 27 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Constanţa.
În motivarea cererii, condamnatul A.P. a susţinut că, a părăsit România în martie 1999, stabilindu-se în Spania la Madrid unde a dus o viaţă publică intensă şi că, după extrădarea sa a aflat de condamnarea aplicată prin sentinţa penală nr. 52/P din 27 noiembrie 2003 şi cum respectiva cauză a fost soluţionată cu lipsă de procedură în ceea ce-l priveşte, se impune rejudecarea cauzei pentru a i se da posibilitatea să-şi facă apărările de rigoare şi să beneficieze astfel de un proces echitabil.
Prin încheierea din 22 aprilie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 1724/36/2010 al Curţii de Apel Constanţa, s-a constatat admisibilitatea în principiu a cererii de rejudecare a cauzei, ce a făcut obiectul Dosarului nr. 1113/P/2003.
După admiterea în principiu a cererii de rejudecare, s-a procedat la ascultarea condamnatului A.P., au fost audiaţi martorii S.M., L.E., A.D. (M.D.) şi s-a efectuat o expertiză contabilă pentru stabilirea prejudiciului.
Totodată, a fost ataşat Dosarul nr. 1113/P/2003 al Curţii de Apel Constanţa în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 52/P din 27 noiembrie 2003.
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi probatoriul administrat în faza rejudecării cauzei, curtea a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 52/P din 27 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Constanţa, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2179 din 22 aprilie 2004 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, inculpatul A.P. a fost condamnat la două pedepse de câte 5 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe timp de 2 ani după executarea pedepsei principale a închisorii pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 11 şi de art. 12 din Legea nr. 87/1994, precum şi la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 37 din Legea nr. 82/1991 republicată, raportat la art. 289 C. pen.
Conform prevederilor art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen., pedepsele aplicate inculpatului A.P. au fost contopite în pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., ca pedeapsă complementară, ce s-a dispus să fie executată în final.
Totodată, prin sentinţa penală nr. 52/P din 27 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Constanţa, a fost condamnat şi inculpatul S.H., la două pedepse de câte 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 11 şi art. 12 din Legea nr. 87/1994, şi la o pedeapsă de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 13 din Legea nr. 87/1994.
Cele trei pedepse aplicate inculpatului S.H. au fost contopite în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pedeapsă complementară, dispunându-se executarea acesteia.
Ambilor inculpaţi li s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 C. pen., pe durata prev. de art. 71 C. pen.
S-a dispus anularea actelor false.
În temeiul prevederilor art. 14 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., au fost obligaţi în solidar cei doi inculpaţi, la plata sumei de 36.896.278.003 lei către partea civilă Ministerul Finanţelor - D.G.F.P.C.F.S. Constanţa cu dobânda legală aferentă calculată de la rămânerea definitivă a sentinţei penale.
În baza prevederilor art. 192 C. proc. pen., inculpaţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 2.400.000 lei vechi.
Pentru a se pronunţa în sensul celor menţionate, curtea a reţinut următoarele:
La data de 27 aprilie 1991, numita A.C.S. (soţia inculpatului A.P.) a înfiinţat SC R. SRL Constanţa, fiind asociat unic, iar obiectul de activitate era recuperarea deşeurilor şi resturilor metalice reciclabile.
În baza procurii speciale 5 mai 1993 a fostului notariat de Stat Constanţa, numita A.C.S., l-a împuternicit pe soţul ei, să îndeplinească toate atribuţiile de administrator la SC R. SRL, iar prin actul adiţional din 29 ianuarie 1998 a completat obiectul de activitate cu : comerţ, servicii, producţie şi import-export.
De precizat că, până la data de 15 mai 1999, inculpatul A.P. a fost ofiţer de poliţie cu gradul de locotenent.
Inculpatul S.H., la propunerea martorului M.G. a început din anul 1996, să lucreze cu inculpatul A.P. în SC R. SRL, ocupându-se iniţial cu distribuirea de produse alimentare (biscuiţi, pufuleţi, ş.a.) la diferite magazine.
La data de 15 februarie 1999, între SC R. SRLConstanţa şi SC C. SA Oneşti s-a încheiat contractul, prin care societatea din Oneşti se obliga să proceseze benzina de cocsare cumpărată de SC R. SRL Constanţa de la SC R.D. SA.
Prin împuternicirea dată de A.C.S., contractul a fost semnat de. inculpatul A.P., în calitate de administrator.
La începutul anului 1999, inculpatul A.P. l-a contactat pe numitul S.M. (pe care îl cunoştea că a fost subofiţer de poliţie şi rămăsese fără serviciu), propunându-i să lucreze cu el la vânzarea de produse petroliere, spunându-i că îl va numi delegatul său în judeţul Bacău, pentru a se ocupa de problemele ce se ivesc atât la SC R.D. SA, cât şi livrarea benzinei către beneficiari. De precizat că, între cei doi nu a existat nici o formă de angajare, dar cu toate acestea ia propunerea inculpatului A., martorul S.M., a semnat mai multe documente, inclusiv comanda şi contractul din 25 februarie 1999, încheiat între SC R.D. SA şi SC R. SRL Constanţa, prin care se stabileau condiţiile de livrare a benzinei de cocsare.
In baza contractelor încheiate, începând cu 26 februarie 1999 s-a procesat şi s-a vândut către SC R. SRL Constanţa, cantitatea de 5.536.595 litri benzină Premium III, ultima livrare, când s-a întocmit şi factura, a fost 11 iunie 1999.
La rândul său, SC R. SRL Constanţa a vândut întreaga cantitate de benzină la diferiţi agenţi economici din 19 judeţe şi municipiul Bucureşti, aceasta făcându-se pe baza unor facturi fiscale în care se menţiona : furnizorul, beneficiarii, cantitatea, preţul benzinei livrate, valoarea accizelor, valoarea taxei pentru fondul special al drumurilor, valoarea T.V.A. şi numele celui care a recepţionat marfa. Preţul benzinei vândute de 47.530.444.287 lei, s-a achitat în numerar pe bază de chitanţă fiscală, ocolindu-se astfel controlul băncii.
Potrivit prevederilor O.U.G.nr. 82/1997, Legea nr. 196/1998 şi Legea nr. 118/1996, SC R. SRL Constanţa, avea obligaţia ca din suma totală de 47.530.444.287 lei să depună la bugetul statului suma totală de 36.896.287.003 lei reprezentând (27.275.351.635 lei accize, 6.000.577.639 lei T.V.A. şi 3.620.358.008 lei fond special al drumurilor).
De precizat că, după semnarea contractelor cu SC R.D. SA şi SC C. SA, inculpatul A.P. prin intermediul martorului S.L., a aflat că, contabila L.E. este de acord să-i ţină evidenţa contabilă privind procesarea şi vânzarea benzinei ce se derula în oraşul Oneşti. După primirea acordului contabilei L.E., inculpatul A.P., l-a trimis pe martorul S.M., la domiciliul acesteia, predându-i avizele de însoţirea mărfii, facturile fiscale, chitanţe şi extrasele de cont.
Începând din martie 1999 şi în continuare pe timp de 4 luni, martora L.E. a primit de la martorul S.M., în calitate de delegat al SC R. SRL, actele societăţi, întocmind centralizatoare de aprovizionare, de livrări, de extrase de bancă, documente pe care le-a înmânat martorului S.M., iar la rândul său acesta le-a predat contabilei M.D.D., care ţinea evidenţa contabilă a firmei din Constanţa. Cu această ocazie, martora M.D.D. a aflat că profilul firmei s-a schimbat (comerţ cu petrol-benzină), fapt pentru care i-a cerut inculpatului A.P. să-i aducă ultima balanţă ca să-i poată prelua soldurile şi fără de care nu putea centraliza actele. De precizat că până în luna iulie 1999, martora M.D.D., a primit acte primare de la S.M., aceasta nu le-a putut centraliza, deoarece nu i s-a adus balanţa contabilă pe luna anterioară primirii deconturilor.
În perioada iunie - iulie 1999, Garda Financiară, secţia Bacău, a efectuat un control la SC R. SRL Constanţa, ocazie cu care s-au constatat mai multe eficiente, motiv pentru care au fost sesizate organele de cercetare penală. Aflând de aceste verificări, inculpaţii A.P. şi S.H. au dispărut, luând cu ei şi documentele financiare aflate în posesia contabilei M.D.D. de la Constanţa, după care au părăsit ţara, sustrăgându-se cercetărilor penale.
În perioada 15 februarie - 11 iunie 1999, inculpaţii A. şi S., au făcut mai multe modificări în SC R. SRL (la 4 martie sunt cesionate toate părţile sociale către A.P. şi S.H., de către A.C.S.; la 26 martie, A.P. se retrage din societate, cesionând capitalul său lui S.H., îl împuterniceşte pe S.M. să-1 reprezinte în relaţiile cu partenerii).de fapt,aceste modificări au fost formale, întrucât societatea a fost condusă de inculpaţii A.P. şi S.H., aspecte declarate de martorii S.M., L.E. şi M.D., cât şi documentele de până la 26 martie 1999, semnate de A.P., deşi acesta se retrăsese din societate. Mai mult, martorele L.E. şi M.D.D. au declarat că legătura cu ele a fost ţinută de inculpatul A.P. care deşi a fost rugat să intre în legalitate, a refuzat să predea balanţa şi bilanţul contabil, fugind cu toate documentele societăţii pentru a nu le înregistra în societate şi a nu plăti taxele datorate statului.
Din raportul Gărzii Financiare Constanţa, întocmit la 8 aprilie 2003, rezultă că SC R. SRL, nu figurează cu declaraţii de impozitare depuse pe perioada februarie - mai 1999 şi nici nu a efectuat plăţi pentru aceste impozite, societatea până ia 11 noiembrie 1999 nu a depus bilanţul contabil aferent anului 1998 şi nici indicatorii economici la 30 iunie 1999, încălcându-se astfel prevederile din art. 31 şi 32 din O.U.G.nr. 82/1997 aprobate prin Legea nr. 196/1998 şi art. 5 şi 6 din Legea nr. 118/1996, privind plata accizelor şi taxelor pentru fondul special al drumurilor, cât şi a celorlalte taxe la bugetul statului, prin faptele lor, cei doi inculpaţi au încălcat prevederile din art. 37 din Legea nr. 82/1991-rap.la art. 289 C. pen., cât şi art. . 11,12, 13 din Legea nr. 87/1994.
Această situaţie de fapt, s-a stabilit prin sesizarea Administraţiei Financiare şi Trezoreriei Constanţa, actele SC R. SRL Constanţa, contractul de vânzare încheiat între SC R.D. SA - SC R. SRL; contractul de prelucrare produse petroliere încheiat între SC C. SA Oneşti şi SC R. SRL, actele de control al Gărzii Financiare, expertiza criminalistică a scrisului şi declaraţiile martorilor A.C.S., M.G., S.L.D., L.E., M.D.D. şi S.M.
Cu privire la persoana inculpatului A.P., s-a reţinut că prin sentinţa penală nr. 85/1997 a Tribunalului Militar Bucureşti a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru luare de mită şi sustragere de înscrisuri, pedeapsă rămasă definitivă în anul 1999.
În prezent cei doi inculpaţi sunt fugiţi din ţară, fiind daţi în urmărire internaţională prin Interpol.
Cu privire la individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpaţilor, s-a avut în vedere criteriile de individualizare prev.de art. 72 C. pen., de natura faptelor comise, împrejurările şi scopul pentru care le-a săvârşit, cât şi datele care îi caracterizează pe inculpaţi.
Pentru infracţiunile prev.de art. 11, 12 şi 13 din Legea nr. 87/1994, celor doi inculpaţi li s-au aplicat şi pedepsele complimentare prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., după executarea pedepsei închisorii.
S-a făcut aplicarea art. 33-34 C. pen., cât şi art. 71-64 C. pen. pentru ambii inculpaţi.
S-a dispus anularea actelor false.
În baza art. 14 cod pr.penală şi art. 998-999 C. civ., cei doi inculpaţi au fost obligaţi în solidar la 36.896.287.003 lei, către partea civilă D.G.F.P.C.F.S. Constanţa, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe penale.
În baza art. 192 cod pr.penală, cei doi inculpaţi au fost obligaţi la câte 2.400 .000 lei cheltuieli judiciare statului, din care, câte 400.000 lei reprezintă onorarii avocat oficiu, sume ce se vor avansa din fondul M.J.
În baza sentinţei penale nr. 52/P din 27 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Constanţa, s-a emis mandatul de executare nr. 64/2004 din 19 octombrie 2007 pe numele inculpatului A.P. care nu a putut fi pus în executare, întrucât acesta nu se afla pe teritoriul României, fiind ulterior dat în urmărire internaţională, în baza mandatului european de arestare nr. 1 din 19 mai 2009 emis de Curtea de Apel Constanţa.
Mandatul de executare nr. 64/2004 din 19 octombrie 2007 emis pe numele inculpatului A.P. a fost anulat prin sentinţa penală nr. 34/P din 12 martie 2009 pronunţată în Dosarul nr. 2131/36/2008 al Curţii de Apel Constanţa, rămasă definitivă prin nerecurare la 31 martie 2009, urmare contopirii pedepselor aplicate inculpatului A.P. prin sentinţa penală nr. 85 din 2 iunie 1997 a Tribunalului militar Bucureşti şi prin sentinţa penală nr. 52/P din 27 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Constanţa.
Prin sentinţa penală nr. 34/P din 12 martie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, s-a stabilit ca inculpatul A.P. să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a)-c) C. pen., pe timp de 3 ani după executarea pedepsei principale a închisorii, emiţându-se mandatul de executare nr. 63/2009 din 31 martie 2009 ce se execută în prezent de condamnatul A.P.
Conform probatoriului administrat în Dosarul nr. 1113/P/2003 al Curţii de Apel Constanţa, şi al aceluia administrat în rejudecare, curtea a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Prin procura nr. 1560 din 5 mai 1993 a fostului Notariat de Stat Constanţa, numita A.C.S., in calitate de asociat unic şi administrator al SC R. SRL Constanţa, l-a împuternicit pe soţul ei, inculpatul A.P., să îndeplinească toate atribuţiile de administrator al respectivei societăţi comerciale.
Prin actul adiţional nr. 219/29 ianuarie 1998, s-a completat obiectul de activitate al SC R. SRL Constanţa, cu Servicii, comerţ, producţie şi import - export.
Până la data de 15 mai 1999, inculpatul A.P. a deţinut calitatea de ofiţer de poliţie cu gradul de locotenent.
În cursul anului 1996, la propunerea martorului M.G., A.P. l-a cooptat in societatea SC R. SRL Constanţa pe inculpatul S.H., acesta din urmă ocupându-se iniţial cu distribuirea de produse alimentare la diferite magazine de profil.
La data de 15 februarie 1999 între SC R. SRL Constanţa, reprezentată de administratorul A.P. şi SC C. SA Oneşti, judeţul Bacău s-a încheiat contractul nr. 94 prin care, societatea din Oneşti, se obliga să proceseze benzina de cocsare cumpărată de SC R. SRL Constanţa de la SC R.D. SA, judeţul Bacău, in baza contractului de vânzare - cumpărare din 25 februarie 1999.
Tot la începutul anului 1999, A.P. l-a contactat pe martorul S.M. pe care îl cunoştea din perioada în care acesta activase ca subofiţer de poliţie, propunându-i să lucreze cu el ca delegat al SC R. SRL Constanţa, in raporturile cu SC R.D. SA şi SC C. SA Oneşti, judeţul Bacău, cât şi pentru livrarea benzinei către beneficiari.
Martorul S.M. a acceptat propunerea lui A.P. şi, deşi nu s-au întocmit forme de angajare in scris, şi nici nu s-a emis o împuternicire pe numele lui, l-a cererea inculpatului A.P., a semnat mai multe documente inclusiv comanda şi contractul din 25 februarie 1999 încheiat de SC R. SRL Constanţa cu SC R.D. SA Judeţul Bacău, prin care se stabileau condiţiile de livrare a benzinei de cocsare.
În baza contractelor menţionate anterior, începând cu data de 26 februarie 1999 s-a procesat şi vândut către SC R. SRL Constanţa, cantitatea totală de 5.536.595 litri benzină Premium III, ultima livrare fiind făcută la 11 iunie 1999.
La rândul său, SC R. SRL Constanţa, a vândut întreaga cantitate de benzină la agenţi economici din 19 judeţe, şi în municipiul Bucureşti, pe baza unor facturi fiscale în care se menţionau furnizorul, beneficiarul, cantitatea, preţul benzinei livrate, valoarea accizelor, valoarea taxei pentru fondul special al drumurilor, valoarea T.V.A. şi numele celui care a recepţionat marfa.
Contravaloarea benzinei vândute în sumă totală de 47.530.444.287 lei a fost achitată de beneficiari în numerar, pe baza de chitanţă fiscală, evitându-se astfel de către SC R. SRL Constanţa, controlul băncii.
După perfectarea contractelor cu SC R.D. SA şi SC C. SA Oneşti, judeţul Bacău, A.P. a angajat-o, fără forme scrise, pe martora L.E., la recomandarea martorului S.L., să ţină evidenţa contabilă a operaţiunilor privind procesarea şi vânzarea benzinei ce aveau loc la Oneşti judeţul Bacău.
Conform celor stabilite de A.P., martorul S.M., îi preda martorei L.E., avizele de însoţire a mărfii, facturile fiscale, chitanţele şi extrasele de cont, iar aceasta întocmea centralizatoare de aprovizionare, de livrări, de extrase de bancă.
După întocmirea evidenţelor contabile primare, martora L.E., înmâna documentele contabile martorului S.M., care le preda apoi martorei M.D.D., persoană angajată de A.P., tot fără forme scrise, să ţină evidenţa contabilă a SC R. SRL Constanţa.
Din martie 1999, martora M.D.D. a primit prin intermediul martorului S.M., documentele contabile de evidenţă primară întocmite de martora L.E., şi observând că profilul societăţii s-a schimbat in comerţ cu petrol - benzină, i-a cerut administratorului A.P., să-i remită ultima balanţă de venituri şi cheltuieli pentru preluarea soldurilor, numai astfel putând să centralizeze actele contabile, însă acesta nu i-a înaintat documentele solicitate.
Potrivit prevederilor O.U.G. nr. 82/1997, aprobată prin Legea nr. 196/1998, şi ale Legii nr. 118/1996, SC R. SRL Constanţa, avea obligaţia ca din suma totală de 47.530.444.287 lei, să plătească bugetului de stat suma totală de 36.896.287.003 lei, din care, 27.275.351.635 lei accize, 6.000.577.639 lei T.V.A. şi 3.620.358.008 lei fond special al drumurilor.
În condiţiile în care A.P. nu a înaintat contabilei M.D.D. balanţa de venituri şi cheltuieli pe anul 1998, aceasta nu a putut să centralizeze actele contabile de evidenţă primară pe care le-a păstrat într-o mapă.
Prin rezoluţia nr. 50526 din 08 martie 1999 se consemnează retragerea din SC R. SRL Constanţa, a asociatei A.C.S. care cedează părţile sociale lui A.P. şi S.H., ultimii devenind asociaţi şi administratori ai respectivei societăţi.
La data de 26 martie 1999, A.P. cedează capitalul său social lui S.H. care devine astfel unic asociat şi administrator al SC R. SRL Constanţa, iar actul adiţional din 26 martie 1999 este înregistrat la O.R.C. la data de 5 aprilie 1999.
Inculpatul A.P. a părăsit România la data de 31 martie 1999, conform menţiunilor de pe paşaport, stabilindu-se în Spania - Madrid şi nu a mai revenit în ţară până la data extrădării sale.
Conform declaraţiei martorei M.D., la începutul lunii aprilie 1999, aceasta a fost sunată de o persoană care nu şi-a declinat identitatea şi care a menţionat că in numele şi pentru patronii SC R. SRL Constanţa, îi solicită o întâlnire pentru a i se preda toate documentele contabile ale societăţii amintite, fapt împlinit ulterior.
La data de 26 martie 1999, administratorul S.H., îl împuterniceşte pe S.M. să reprezinte societatea în relaţiile cu terţii.
Relaţiile comerciale ale SC R. SRL Constanţa cu SC R.D. SA şi SC C. SA Oneşti, judeţ Bacău, s-au încheiat la data de 11 iunie 1999 când a avut loc ultima livrare de benzină.
Din documentele aflate la dosarul SC R. SRL Constanţa şi înregistrate la O.R.C. Constanţa, precum şi din relaţiile comunicate de Garda Financiară Constanţa, se reţine că SC R. SRL Constanţa nu a depus situaţii financiare anuale la 31 decembrie 1998, nici situaţia semestrială la 30 iunie 1999, iar in perioada sem. I/1999 nu şi-a îndeplinit obligaţiile declarative şi de plată lunare.
În lipsa evidenţei contabile şi a documentelor privind activitatea SC R. SRL Constanţa, Garda Financiară Bacău a stabilit cuantumul taxelor datorate bugetului de stat, aferente activităţii de procesare şi vânzare a benzinei exclusiv pe baza documentelor de la furnizori şi clienţii identificaţi.
Raportul de expertiză contabilă întocmit de expert contabil Gherman Lelioara Valeria a stabilit că prejudiciul cauzat bugetului de stat prin neplata accizei, a T.V.A. şi a fondului special al drumurilor de către SC R. SRL Constanţa, pentru perioada 15 februarie - 11 iunie 1999 este în sumă totală de 36.896.287.003 lei.
Raportat la situaţia de fapt reţinută, curtea constată că in perioada 15 februarie - 11 iunie 1999, administratorii SC R. SRL Constanţa, au fost inculpaţii A.P. şi S.H., ambii fiind responsabili de neîntocmirea evidenţei contabile a societăţii şi de sustragerea de la plata taxelor datorate bugetului de stat.
Potrivit prevederilor art. 28 din O.U.G. nr. 82/1997, privind regimul accizelor, SC R. SRL Constanţa, avea obligaţia ca printr-o declaraţie scrisă să se înregistreze ca plătitor de accize la organul fiscal teritorial, iar potrivit art. 30 şi 31 din acelaşi act normativ, trebuia să depună lunar decontul de impunere privind accizele.
Fapta inculpatului A.P., care în calitatea de administrator al SC R. SRL Constanţa, s-a sustras de la plata accizelor datorate bugetului de stat, prin neînregistrarea la organul fiscal, conform art. 28, art. 30 şi art. 31 din O.U.G. nr. 82/1997, întruneşte in drept elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 11 din Legea nr. 87/1994 şi pentru care, urmează a se dispune condamnarea.
Fapta inculpatului A.P. care, în calitate de administrator al SC R. SRL Constanţa s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale prin nedeclararea veniturilor obţinute din procesarea şi vânzarea benzinei, ce erau supuse T.V.A. şi fondului special al drumurilor, întruneşte în drept, elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 12 din Legea nr. 87/1994, pentru care se va dispune condamnarea.
Fapta inculpatului A.P. care în calitate de administrator al SC R. SRL Constanţa, nu a evidenţiat in acte contabile veniturile realizate de societate în scopul neplăţii impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat, întruneşte în drept, elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 13 din Legea nr. 87/1994.
Având în vedere că prin sentinţa penală nr. 52/P din 27 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Constanţa, pentru infracţiunea prev. de art. 13 din Legea nr. 97/1994 s-a omis a i se aplica inculpatului A.P. o pedeapsă, deşi săvârşirea ei a fost reţinută ca atare, curtea, a arătat că nu poate aplica o pedeapsă inculpatului A.P. pentru săvârşirea respectivei infracţiuni întrucât aceasta ar echivala cu o agravare a situaţiei în propria cerere de rejudecare, ce este asimilabilă unei veritabile căi de atac.
În privinţa documentelor ce poartă semnătura inculpatului A.P. ca reprezentant al SC R. SRL Constanţa, s-a constatat că sunt emise anterior datei de 26 martie 1999, când s-a retras din societate, aspect confirmat şi de viza de ieşire din România a inculpatului, respectiv 31 martie 1999.
În condiţiile în care inculpatul A.P. nu a întocmit şi depus bilanţ contabil, situaţiile semestriale, iar documentele pe care le-a semnat ca reprezentant legal al SC R. SRL Constanţa, nu s-a dovedit că ar conţine date false, curtea a constatat că acesta nu a săvârşit infracţiunea de fals intelectual, prev. de art. 37 din Legea nr. 82/1991 republicată, rap. la art. 289 C. pen.
Referitor la încadrarea juridică a faptei de fals intelectual, curtea a apreciat că, nu se impune o eventuală schimbare a acesteia sau aplicarea prevederilor art. 13 C. pen., întrucât prin rechizitoriu, se face trimitere la art. 37 din Legea nr. 82/1991 republicată însă, odată cu republicarea actului normativ menţionat, respectivul articol a devenit art. 40, primind o nouă numerotare, situaţie în care, este evidentă eroarea privind trimiterea la textul de lege incriminator conform numerotării din legea iniţială.
S-a stabilit, ca pentru infracţiunea prev. de art. 37 (devenită ulterior art. 40) din Legea nr. 82/1991 republicată, raportat la art. 289 C. pen., să se dispună achitarea inculpatului A.P., în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., fapta fiind inexistentă.
Urmare celor reţinute, curtea a admis cererea de rejudecare a cauzei ce a făcut obiectul Dosarului nr. 1113/P/2003 al Curţii de Apel Constanţa, formulată de condamnatul A.P. ca fondată, în temeiul prevederilor art. 5221 C. proc. pen., şi, conform prevederilor art. 406 alin. (1) C. proc. pen., a anulat sentinţa penală nr. 52/P din 27 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Constanţa, în privinţa dispoziţiilor referitoare la inculpatul A.P. şi a procedat la rejudecarea pe fond.
Reţinând vinovăţia inculpatului A.P. în săvârşirea faptelor astfel cum au fost reţinute în precedent, curtea l-a condamnat pe acesta pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 11 şi respectiv art. 12 din Legea nr. 87/1994.
În privinţa individualizării pedepselor, potrivit criteriilor prev. de art. 72 C. pen., curtea a avut în vedere gradul sporit de periculozitate a faptelor săvârşite de inculpatul A.P., de scopul urmărit şi consecinţele grave produse bugetului de stat, precum şi de datele ce caracterizează persoana inculpatului care a fugit din ţară pentru a se sustrage răspunderii penale şi care, deşi nu este recidivist, a mai fost condamnat la pedeapsa închisorii. Drept urmare, curtea a apreciat că scopul pedepsei prev. de art. 136 C. proc. pen. poate fi atins numai prin aplicarea unor pedepse orientate în cuantum către limita superioară legală de pedeapsă şi cu executare în regim privativ de libertate.
În conformitate cu prevederile art. 11 şi art. 12 din Legea nr. 87/1994, i-a aplicat inculpatului A.P., câte o pedeapsă de 5 ani închisoare şi câte o pedeapsă complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe timp de 2 ani după executarea pedepsei principale a închisorii.
Deşi s-ar fi impus în cauză şi interzicerea dreptului de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale (art. 64 lit. c) C. pen.), curtea a apreciat că nu se poate înrăutăţi situaţia inculpatului sub acest aspect în propria cerere de rejudecare.
Faptele pentru care urmează a fi condamnat inculpatul fiind concurente, în temeiul prevederilor art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului A.P. în pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale a închisorii.
Inculpatului A.P. i s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata prev. de art. 71 C. pen.
Urmare dispunerii achitării pentru infracţiunea de fals intelectual, au fost înlăturate dispoziţiile din sentinţa penală nr. 52/P din 27 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Constanţa în privinţa anulării actelor false şi a aplicării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare inculpatului A.P.
Deşi prin raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză s-a reţinut că valoarea prejudiciului cauzat bugetului de stat prin faptele săvârşite de inculpatul A.P. până la data de 5 aprilie 1999 când acesta a ieşit din societatea SC R. SRL Constanţa, este mai mic pentru diferenţă expertiza acreditând ideea răspunderii numai a inculpatului S.H., curtea a apreciat că, raportat la modalitatea concretă de săvârşire a faptelor, se impune răspunderea civilă solidară pentru întreg prejudiciul cauzat bugetului de stat a ambilor inculpaţi.
În condiţiile în care activitatea de cumpărare, procesare şi vânzare a benzinei a fost iniţiată şi coordonată de inculpatul A.P., iar cedarea părţilor sale sociale deţinute la SC R. SRL Constanţa către inculpatul S.H. s-a făcut în mod formal, pentru a i se da posibilitatea să părăsească ţara şi pentru a evita executarea pedepsei aplicate de către Tribunalul Militar Bucureşti, iar cea mai mare parte a activităţilor ilicite s-au desfăşurat în perioada în care era administrator profitând de veniturile ce ar fi trebuit să fie virate cu titlu de taxe şi impozite bugetului de stat, antrenarea răspunderii sale civile pentru întreg prejudiciul a fost, în aprecierea curţii, pe deplin justificată.
Având în vedere că prin faptele reţinute în sarcina sa, inculpatul A.P. a produs împreună cu inculpatul S.H. bugetului de stat un prejudiciu în cuantum total de 36.896.287.003 lei din care 27.275.351.635 lei accize, 6.000.577.639 lei T.V.A. şi 3.620.358.008 lei fond special al drumurilor, fiind îndeplinite cerinţele răspunderii civile delictuale, in conformitate cu prevederile art. 14 C. proc. pen. şi ale art. 998- 999 şi următoarele C. civ., s-a admis acţiunea civilă formulată de Ministerul Finanţelor prin D.G.F.P.C.F.S. Constanţa şi a obligat inculpatul A.P. în solidar cu inculpatul S.H. să plătească părţii civile amintite despăgubiri civile în cuantum total de 36.896.287.003 lei, precum şi dobânda legală aferentă, calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
În condiţiile în care nu au fost identificate alte cauze de modificare a dispoziţiilor sentinţei penale nr. 52/P din 27 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Constanţa în urma examinării din oficiu, restul dispoziţiilor acesteia, au fost menţinute în măsura în care nu contravin dispoziţiilor prezentei hotărâri.
În conformitate cu prevederile art. 189 C. proc. pen., onorariile avocaţilor din oficiu în sumă de 200 lei şi respectiv 25 lei (parţial), s-a stabilit a se plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.
Întrucât urmare admiterii cererii de rejudecare, pedeapsa rezultantă ce urmează să o execute inculpatul A.P. s-a modificat, s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare pentru pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului A.P. în prezenta cauză, conform hotărârii de faţă, la rămânerea definitivă a acesteia.
Chiar dacă în prezent inculpatul A.P. execută pedeapsa de 5 ani închisoare în baza mandatului de executare nr. 63/2009 din 31 martie 2009 în care este inclusă şi pedeapsa aplicată inculpatului în primul ciclu procesual al cauzei de faţă, la momentul actual, curtea nu a putut proceda la o eventuală recontopire a pedepselor aplicate inculpatului A.P. prin sentinţa penală nr. 85 din 2 iunie 1997 a Tribunalului Militar Bucureşti şi prin prezenta hotărâre întrucât, aceasta din urmă nu a rămas definitivă.
În condiţiile în care pedeapsa aplicată prin hotărârea de faţă va rămâne definitivă, inculpatul A.P. va avea posibilitatea formulării unei contestaţii la executare în vederea contopirii pedepselor definitiv aplicate şi a emiterii unui nou mandat de executare a pedepsei.
Văzând şi dispoziţiile art. 191 alin. (2) C. proc. pen., curtea l-a obligat pe inculpatul A.P. să plătească statului suma de 2.400.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în faza primei judecăţi în fond şi suma de 1.000 lei pentru faza rejudecării în fond.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termen legal Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și inculpatul A.P.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a invocat incidența cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., apreciind că achitarea inculpatului A.P. pentru infracţiunea prevăzută de art. 37 (devenită ulterior art. 40) din Legea nr. 82/1991 republicată rap. la art. 289 C. pen., este rezultatul unei grave erori de fapt,probele administrate în cauză relevă faptul că inculpatul și-a încălcat obligațiile ce-i reveneau potrivit calității sale, respectiv să întocmească sau să urmărească întocmirea tuturor actelor și documentelor primare la timp și corect,pe care să le predea contabilului autorizat în vederea evidențierii în contabilitate,să ia măsuri pentru evidențierea tuturor activităților pentru care legea prevede obligativitatea înregistrării și declararea veniturilor impozabile,și chiar dacă actele dosarului relevă faptul că la data de 26 martie 1999 s-a retras din societate iar la data de 31 martie 1999 a plecat din țară; depozițiile martorilor S.M., L.E. și A.D.,relevă că acesta a ținut legătura cu martorele fiind rugat de acestea să intre în legalitate în sensul de a preda bilanțul contabil și balanța.
Inculpatul A.P.,prezent în instanță, la termenul din 18 ianuarie 2013 a declarat că își retrage recursul formulat fiind mulțumit de hotărârea pronunțată în cauză.
Înalta Curte analizând recursul formulat de parchet, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., întrucât achitarea inculpatului A.P. pentru infracţiunea prevăzută de art. 37 (devenită ulterior art. 40) din Legea nr. 82/1991 republicată rap. la art. 289 C. pen., este rezultatul unei grave erori de fapt, apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse:
Eroarea gravă de fapt pentru a constitui caz de casare trebuie să rezulte din situația dosarului,privită ca o stare de fapt întrucât în esență acest motiv se sprijină,pe contrarietatea evidentă și necontroversată între ceea ce spune dosarul prin scriptele lui și ceea ce spune instanța prin hotărârea sa.
De aceea cel ce invocă acest motiv de casare,trebuie să arate care este piesa dosarului,a cărui existență sau inexistență o afirmă în mod eronat instanța care a pronunțat hotărârea ori al cărui cuprins a redat contrar ceea ce este evident și fără posibilitate de controversă.
Pornind de la aceste considerente și analizând hotărârea recurată prin prisma acestui caz de casare,Înalta Curte apreciază că soluția de achitare dispusă în cauză nu este rezultatul unei grave erori de fapt și nu se întemeiază pe contrarietatea evidentă și necontroversată între ceea ce spune dosarul prin scriptele lui și ceea ce spune instanța prin hotărârea sa,însă considerentele pentru care s-a dispus achitarea în prezenta cauză trebuiau să aibă la bază motive de drept care conduceau implicit la soluţia de achitare dispusă în cauză şi nu determinate strict de situaţia de fapt a dosarului în raport de următoarele aspecte:
Infracţiunea de evaziune fiscală a fost reglementată iniţial prin Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, la art. 13 prevăzându-se că "fapta de a nu evidenţia prin acte contabile sau alte documente legale, în întregime sau în parte, veniturile realizate ori de a înregistra cheltuieli care nu au la bază înregistrări reale, dacă au avut ca urmare neplata ori diminuarea impozitului, taxei şi a contribuţiei" se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi sau cu amendă de la 1.000.000 la 10.000.000 lei.
Ulterior, prin Legea nr. 161/2003 au fost abrogate dispoziţiile art. 13-16 din Legea nr. 87/1994, iar fapta reglementată în art. 13 a fost inclusă la art. 11 lit. c) din aceeaşi lege, fiind incriminată astfel: "omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii în acte contabile sau în alte documente legale a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate ori înregistrarea de operaţiuni sau cheltuieli nereale, în scopul de a nu plăti ori diminua impozitul, taxa sau contribuţia".
Fiind abrogată Legea nr. 87/1994 prin Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, la art. 9 alin. (1) din această lege s-a prevăzut că între actele ce constituie infracţiuni de evaziune fiscală sunt şi "următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale":
"b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate;"
"c) evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive;".
Pe de altă parte, prin art. 40 din Legea contabilităţii nr. 82/1991 s-a prevăzut că "efectuarea cu ştiinţă de înregistrări inexacte, precum şi omisiunea cu ştiinţă a înregistrărilor în contabilitate, având drept consecinţă denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare şi elementelor patrimoniale ce se reflectă în bilanţul contabil constituie infracţiunea de fals intelectual şi se pedepseşte conform legii".
În urma modificărilor aduse succesiv Legii nr. 82/1991, prin O.G. nr. 61/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 310/2002, prin O.G. nr. 70/2004, aprobată prin Legea nr. 420/2004, precum şi prin Legea nr. 259/2007, aceeaşi faptă este incriminată la art. 43 din Legea nr. 82/1991, care are următorul cuprins: "efectuarea cu ştiinţă de înregistrări inexacte, precum şi omisiunea cu ştiinţă a înregistrărilor în contabilitate, având drept consecinţă denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare şi elementelor de activ şi pasiv ce se reflectă în bilanţ, constituie infracţiunea de fals intelectual şi se pedepseşte conform legii".
Examinarea conţinutului textelor de lege prin care sunt incriminate în prezent cele două infracţiuni evidenţiază, astfel, că valorile sociale ocrotite prin acestea sunt cel puţin complementare şi cu scop final comun, cât timp prin dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 se urmăreşte asigurarea stabilirii de situaţii fiscale reale, care să asigure o corectă colectare a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a celorlalte obligaţii fiscale ce revin contribuabililor, iar prin art. 43 din Legea nr. 82/1991 se urmăreşte împiedicarea oricăror acte de natură a împiedica reflectarea corectă în înregistrările contabile a datelor ce privesc veniturile, cheltuielile, rezultatele financiare, precum şi a elementelor ce se referă la activul şi pasivul bilanţului.
Analiza comparată a elementelor componente ale infracţiunilor de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2003, şi de fals intelectual, prevăzută de art. 43 din Legea nr. 82/1991, impune, deci, concluzia că toate aceste elemente se suprapun în sensul că actele la care se referă ultimul text de lege se regăsesc în cele două modalităţi de eludare a obligaţiilor fiscale incriminate în cadrul primei infracţiuni, de evaziune fiscală.
Ca urmare, fapta de omisiune, în tot sau în parte, ori evidenţierea în actele contabile sau în alte documente legale a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate ori evidenţierea în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, constituie infracţiunea complexă de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 (fost art. 13 şi, apoi, art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994), nefiind incidente dispoziţiile art. 43 (fost art. 40 şi, apoi, art. 37) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, raportat la art. 289 C. pen., aceste activităţi fiind cuprinse în conţinutul constitutiv al laturii obiective a infracţiunii de evaziune fiscală.
Toate aceste aspecte teoretice și care se regăsesc cu prisosință și în situația factuală a inculpatului A.P. constituie motivele de drept care trebuiau avute în vedere atunci când s-a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunea de fals și aceasta cu atât mai mult cu cât recursul în interesul legii pronunțat de secțiile unite și concretizat în Decizia nr. 4 din 21 ianuarie 2008 statuează în acest mod și este obligatorie pentru instanțe.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune și analiza celorlalte aspecte susținute de către reprezentantul parchetului ca și motive de recurs,inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat pentru infracțiunea de evaziune fiscală,condamnarea sa în raport de cele expuse și pentru infracțiunea de fals ar atrage o dubla sancționare practic pentru aceeași faptă lucru nepermis de lege astfel încât hotărârea recurată nefiind necesar a fi reformată sub aspectul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18, urmează a se respinge ca nefondat recursul formulat.
Raportat la declarația expresă de voință a recurentului inculpat A.P. prin care a precizat că își retrage recursul formulat, Înalta Curte va face în cauză aplicare dispozițiilor art. 3854 C. proc. pen.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa împotriva sentinţei penale nr. 126/P din 28 decembrie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul A.P. împotriva aceleiaşi decizii penale.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat S.H., în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1519/2013. Penal. Traficul de persoane (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 198/2013. Penal. Infracţiuni la alte legi... → |
|---|
