ICCJ. Decizia nr. 198/2013. Penal. Infracţiuni la alte legi speciale. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 198/2013
Dosar nr. 821/118/2010
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 412 din 31 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 821/118/2010 s-a dispus, în baza art. 1399 din Legea nr. 8/1996 condamnarea inculpatului V.P. , domiciliat în România - București, sector 1, cu reședință în București, sector 5, fără antecedente penale, la pedeapsa de 2.500 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de reproducere neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator prin instalare.
A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 631 C. pen. privind consecinţele neachitării, cu rea-credinţă, a amenzii aplicate.
În baza art. 139 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 8/1996 în ref. la art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. comb. cu art. 998 C. civ. a admis, ca fondate, pretenţiile civile formulate de părţile civile M.C., A.S.I. şi A.I.
A fost obligat inculpatul V.P. la plata următoarelor sume de bani, cu titlu de despăgubiri civile:
- 5.586 euro cu titlu de daune materiale şi 500 euro cu titlu de daune morale către partea civilă M.C.;
- 8.328 euro cu titlu de daune materiale şi 800 euro cu titlu de daune morale către partea civilă A.S.I.;
- 3.425 euro cu titlu de daune materiale şi 50 euro cu titlu de daune morale către partea civilă A.I.
În baza art. 118 lit. b) C. pen. a dispus confiscarea în folosul statului şi distrugerea următoarelor hard discuri: identificat într-un sistem de culoare albă și culoare neagră.
În baza art. 190 alin. (4) C. proc. pen., suma de 100 lei, reprezentând onorariul de traducător în favoarea doamnei traducător H.D. s-a stabilit a fi avansată din fondurile M.J.L.C.
În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul V.P. la plata sumei de 7.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:
Inculpatul V.P., administrator la SC X.P. SRL Constanţa, înregistrată la registrul comerţului sub nr. 113/2505 din 1 august 2005, având ca obiect de activitate, alte activităţi de tipărire.
La data de 5 septembrie 2008, urmare sesizării formulate de reprezentantul în Româna al M.C., A.S.I. şi A.I., organele de poliţie au efectuat o verificare la sediul societăţii. Din conţinutul procesului verbal de constatare rezultă că, au fost găsite 15 calculatoare şi un server folosit pentru desfăşurarea activităţii, pe care erau instalate sisteme de operare şi programe de calculator fără licenţă.
Verificarea sistemelor informatice s-a efectuat în baza autorizaţiei de percheziţie informatică emisă în condiţiile legii, efectuându-se prin capturi de ecran, în prezenţa martorului L.C.Ş., director executiv al societăţii. Acesta a prezentat doar trei compact-discuri de instalare a sistemului de operare, împreună cu manualele de utilizare şi o factură fiscală întocmită de SC T.C. SRL, prin care SC X.P. SRL Constanţa a achiziţionat un sistem informatic cu licenţă pentru sistemul de operare Windows. Toate celelalte sisteme informatice folosite în activitatea societăţii aparţin SC P.P.P.C. SRL al cărui administrator este acelaşi inculpat, fiind închiriate SC X.P. SRL Constanţa, conform contractului de închiriere din 1 august 2005, pentru desfăşurarea activităţii.
Conform contractului de sublocaţiune 15 iulie 2005 încheiat între cele două societăţi şi spaţiul în care funcţiona SC X.P. SRL Constanţa a fost închiriat de la SC P.P.P.C. SRL
Capturile de ecran efectuate de lucrătorii de politie cu ocazia verificării, au fost examinate de S.C.A. M.G. și M.P., reprezentantul în România al M.C., A.S.I. şi A.I.
Prin adresa din 14 noiembrie 2008, întocmită de acest institut s-a comunicat faptul că pe cele 16 calculatoare erau instalate fără licenţă, următoarele programe: Windows; Office Pro; Office; Adobe Creative Suite,; Adobe Acrobat; Adobe Photoshop; Autodesk.
Pentru toate aceste sisteme informatice martorul L.C.Ş. a arătat că nu deţine licenţe, fiind aduse de inculpat de la Bucureşti, având instalate programele şi sistemele de operare.
Instanţa de fond a încadrat fapta săvârşită de inculpat în dispoziţiile art. 1399 din Legea nr. 8/1996, reţinând că vinovăţia acestuia a fost dovedită prin probele administrate în cauză.
Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi inculpatul V.P.
Parchetul a solicitat desfiinţarea hotărârii şi în rejudecare aplicarea inculpatului a unei pedepse cu închisoarea, amenda penală fiind neîndestulătoare în raport cu gradul de pericol social al faptei.
Inculpatul apelant a criticat hotărârea pronunţată de prima instanţă pentru motive de nelegalitate, considerând că în mod greşit s-a dispus condamnarea sa, urmărirea penală şi cercetarea judecătorească nu au fost complete, probele administrate neputând dovedi vinovăţia sa.
Prin Decizia penală nr. 65/P din 22 mai 2012 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins, ca nefondat apelul formulat de apelantul inculpat V.P. împotriva sentinţei penale nr. 412 din 31 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosar nr. 821/118/2010.
În baza art. 379 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa împotriva aceleiaşi sentinţe, a desfiinţat, în parte sentinţa apelată şi rejudecând a dispus, în baza art. 1399 din Legea nr. 8/1996 pentru infracţiunea de reproducere neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator prin instalare, condamnarea inculpatului V.P. la pedeapsa de 1 (un) an închisoare.
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului V.P., pe durata executării pedepsei, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatului V.P.
În baza art. 82 C. pen., a stabilit un termen de încercare de 3 ani, termen compus din durata pedepsei aplicată inculpatului la care s-a adăugat un interval de 2 ani, termen ce va curge de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare .
În baza art. 71 alin (5) C. pen., pe durata suspendării executării pedepsei s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenţia inculpatului V.P. asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
În baza art. 118 lit. b) C. proc. pen., a dispus confiscarea în folosul statului şi distrugerea har-discului identificat într-un sistem de calcul de culoare albă menţionat în anexa 11 în procesul verbal de constatare din 05 septembrie 2008.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei primei instanţe care nu sunt contrare prezentei decizii.
În esenţă, instanţa de apel a reţinut că inculpatul era cel care se ocupa de achiziţionarea sistemelor de calcul, având obligaţia să achiziţioneze şi licenţele corespunzătoare pentru sistemele de operare şi programele de instalare.
Fapta a fost apreciată ca fiind gravă, astfel că se impune aplicarea unei pedepse cu închisoare în condiţiile art. 81 C. pen.
Împotriva ambelor hotărâri, a declarat recurs inculpatul V.P., invocând cazurile de casare prevăzut de art. 3859 pct. 2, 18, 171 şi 14 C. proc. pen.
Cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 2 C. proc. pen. constă, în aceea că plângerea în baza căreia au fost demarate cercetările a fost formulată de mandatarii intimatelor părţi civile fără a avea un mandat special în acest sens şi ca atare, consecinţa produsă este aceea a nulităţii actului de sesizare, fiind încălcate dispoziţiile art. 221 şi 228C. proc. pen.
Eroarea gravă de fapt, caz de casare circumscris dispoziţiilor art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. constă, pe de o parte în aceea că inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptei, iar instanţele au apreciat declaraţia dată în cursul urmăririi penale la data de 7 ianuarie 2010 ca fiind o recunoaştere a infracţiunii reţinută în sarcina inculpatului.
Licenţele de operare au fost achiziţionate de către una dintre societăţile din grupul condus de inculpat, respectiv SC P.P.P.C. SRL şi ca atare, inculpatului nu-i poate fi reţinută nici o contribuţie în întreţinerea calculatoarelor. De asemenea, seriile licenţelor programelor de operare, nu sunt menţionate pe facturi, fiind reţinut în mod greşit că numerele de inventar reprezintă seriile licenţelor.
Pe de altă parte, probele nu au fost conservate, astfel că expertiza efectuată de O.R.D.A. nu poate constitui un mijloc de probă.
Nefiind dovedită vinovăţia se impune achitarea inculpatului în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) sau art. 10 lit. a) C. proc. pen.
În fine, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., inculpatul a solicitat reducerea pedepselor.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinând recursul prin prisma criticilor formulate cât şi din oficiu conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Inculpatul V.P. a fost trimis în judecată şi condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de reproducere neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator, prev.de art. 1399 din Legea nr. 8/1996 constând în aceea că, în calitate de administrator la SC X.P. SRL Constanţa a instalat şi rulat programe de calculator pe un număr de 16 sisteme de calcul, fără a avea licenţa cerută de lege.
Materialul probator administrat în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti confirmă vinovăţia acestuia, astfel încât criticile invocate în recurs sunt nefondate.
Sub aspect procedural - inculpatul invocând nelegala sesizare a organului de urmărire penală dat fiind faptul că urmărirea penală a început ca urmare a plângerii formulate de mandatarii intimatelor părţi civile fără a avea un mandat special din partea acestora- Înalta Curte reţine că în codul de procedură penală sunt reglementate mai multe moduri de sesizare a organelor de urmărire penală, respectiv plângerea, denunţul, sesizarea din oficiu, plângerea prealabilă.
Prin mod de sesizare a organului de urmărire penală se înţelege mijlocul prin care acesta ia la cunoştinţă, în condiţiile legii, despre săvârşirea unei infracţiuni, determinând obligaţia acestuia de a se pronunţa cu privire la începerea urmăririi penale referitoare la acea infracţiune.
În funcţie de persoanele sau autorităţile care sesizează organele de urmărire penală, modurile de sesizare pot fi externe, atunci când organul de urmărire penală este sesizat de persoane, autorităţi, funcţionari din afara organelor de urmărire penală şi interne atunci când organul de urmărire penală se sesizează pe baza propriilor investigaţii.
Fac parte din categoria modurilor de sesizare externă, printre altele, şi plângerea, denunţul, iar ca mod de sesizare internă, sesizarea din oficiu.
În cauză, încunoştinţarea autorităţilor judiciare despre comiterea infracţiunii de către inculpat, a fost formulată de M.D. în calitate de reprezentant al A.I., A.S.I., A.M.S. şi S. P.L.M. S.
Prin urmare, încunoştinţarea organelor de urmărire penală se circumscrie unui denunţ - mod de sesizare extern al organelor de urmărire penală- care are un caracter facultativ, cuprinzând însă toate datele cerute de lege ca şi pentru plângere.
Pe de altă parte, pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului, nici legea specială şi nici codul de procedură penală nu prevede un mod de sesizare specială astfel că, organele de urmărire penală se puteau sesiza şi din oficiu.
Din această perspectivă se constată că organele de urmărire penală, având date din care rezultă săvârşirea unei infracţiuni, prin procesul verbal din 2 septembrie 2008, ora 10.30, a dispus începerea urmăririi penale faţă de inculpatul V.P. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev.de art. 1399 din Legea nr. 8/1996.
Prin urmare, critica recurentului inculpat circumscrisă cazului de casare prev.de art. 3859 pct. 2 C. proc. pen. nu este fondată.
Cu privire la fondul cauzei, Înalta Curte constată că instanţele au reţinut o stare de fapt corectă, hotărârea de condamnare fiind rezultatul probelor administrate în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti.
Potrivit dispoziţiilor art. 1399 din Legea nr. 8/1996 constituie infracţiune reproducerea neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator în oricare dintre următoarele modalităţi: instalare, stocare, rulare sau executare, afişare ori transmitere în reţea internă.
Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale prin care sunt protejaţi, împotriva reproducerii neautorizate, titularii dreptului de autor al programelor pe calculator.
Elementul material al infracţiunii constă în acţiunile de reproducere neautorizată pe sisteme de calcul a programelor de calculator prin instalare, stocare, rulare sau executare, afişare sau transmitere în reţea internă.
Prin „reproducere” în sensul normei de incriminare, se înţelege realizarea, integrală sau parţială, a uneia ori a mai multor copii ale unei opere, direct sau indirect, temporar ori permanent, prin orice mijloace şi sub orice formă, inclusiv realizarea oricărei înregistrări sonore sau audiovizuale a unei opere, precum şi stocarea permanentă sau temporară a acesteia cu instrumente electronice (art. 14).
Prin „sistem de calcul” se înţelege calculatorul propriu-zis, noţiune care nu se confundă însă cu aceea de „sistem informatic” care este definită în art. 35 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003 ca fiind orice dispozitiv sau ansamblu de dispozitive interconectate sau aflate în relaţie funcţională, dintre care unul sau mai multe asigură prelucrarea automată a datelor, cu ajutorul unui program informatic.
Din analiza normei de incriminare, rezultă că pentru reţinerea acestei infracţiuni legea cere a fi întrunite următoarele condiţii: a) existenţa unui program pe calculator aflat în perioada de protecţie; b) să se săvârşească o faptă de reproducere neautorizată, integrală sau parţială, a acestui program pentru calculator; c) reproducerea neautorizată să se comită în perioada de protecţie a programului pentru calculator; d) programul pentru calculator să răspundă condiţiei de originalitate; e) reproducerea neautorizată trebuie să se facă pe un sistem de calcul.
În cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte constată ca fiind îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de lege.
Din analiza procesului verbal întocmit de organele de poliţie în data de 5 septembrie 2006, la sediul societăţii administrate de inculpat, s-a constatat existenţa a 15 calculatoare şi a unui server folosit pentru desfăşurarea activităţii, pe care erau instalate sisteme de operare şi program de calculator fără licenţă.
Verificarea sistemelor informatice s-a realizat în baza autorizaţiei de percheziţie informatică din 3 septembrie 2008, efectuându-se capturi de ecran, în prezenţa martorului L.C., directorul executiv al societăţii.
Capturile de ecran au fost examinate de S.C.A., M.G. și M.P., reprezentantul în România al M.C., A.S.I. şi A.I., stabilindu-se că pe cele 15 calculatoare au fost instalate, fără licenţă, următoaele programe: Windows, Embedded; Office; Adobe Creative Suite; Adobe Acrobat; Adobe Photoshop și Autodesk.
În cursul cercetării judecătoreşti, la solicitarea apărării, instanţa a dispus efectuarea unei constatări tehnico-ştinţifice de către O.R.D.A. fără a putea fi furnizate date suplimentare relativ la licenţele programelor pentru calculator.
Or, fiind o probă cerută de inculpat, acesta trebuia să depună diligenţele necesare pentru a pune la dispoziţia experţilor toate datele necesare efectuării raportului de constatare tehnico-ştiinţifică. Lipsa unor probe suplimentare nu pot conduce însă la exonerarea de răspundere penală a inculpatului.
Relevante sub aspectul vinovăţiei inculpatului sunt şi declaraţiile martorului L.C., -în prezenţa căruia a fost efectuată percheziţia informatică - care a arătat că nu deţine licenţă pentru aceste sisteme informatice, fiind aduse de inculpat de la Bucureşti, având instalate programele şi sistemele de operare.
Inculpatul fiind cel care s-a ocupat de achiziţionarea sistemelor de calcul, fiind singurul administraror al SC E.P. SRL, avea obligaţia să achiziţioneze şi licenţele pentru sistemele de operare şi programele de instalare.
Cât priveşte declaraţia inculpatului dată în cursul urmăririi penale la data de 7 ianuarie 2010, aceasta a fost analizată de către instanţa de fond/apel în contextul celorlalte probe, care în ansamblul lor dovedesc vinovăţia inculpatului.
Ca atare, nici cea de-a doua critică invocată de recurentul inculpat, circumscrisă cazului de casare prev.de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., nu poate fi primită.
În fine, sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a evaluat în mod corespunzător toate criteriile generale de individualizare prev.de art. 72 C. pen.
Este adevărat că legea sancţionează infracţiunea săvârşită de inculpat cu închisoare sau amendă penală dar, ţinând seama de împrejurările comiterii faptei, de atitudinea procesuală a inculpatului, în mod corect instanţa de apel s-a orientat spre pedeapsa închisorii cu suspendarea condiţionată a executării acesteia.
Pedeapsa - ca sancţiune penală- este consecinţa penală pe carea legea o atribuie infracţiunii. Nu există infracţiune în afara legii penale, deoarece atâta timp cât un fapt nu intră în sfera ilicitului penal, el nu poate fi infracţine.
Dar, pentru ca pedeapsa să-şi atingă scopul nu este suficient ca ea să respecte limitele stabilite de legiuitor în norma de incriminare, ci trebuie să îndeplinească, deopotrivă, mai multe calităţi, printre care şi aceea a proporţionalităţii. Aceasta trebuie să fie întotdeauna raţională, adică potrivită cu gravitatea faptei comise. Pedepsele nu trebuie să fie nici prea aspre şi nici prea blânde, ci să aibă o măsură potrivită. Proporţionalitatea pedepsei, în raport cu încălcarea legii penale, constituie punctul principal în care represiunea ia contact cu ideea de justiţie. A proporţiona cât mai desăvârşit pedeapsa, înseamnă a realiza o cât mai perfectă justiţie.
Având în vedere, pe de o parte faptul că „pirateria softwere” (folosirea nepermisă şi utilizarea fără drept a unui program de calculator) este un fenomen extins care prezintă un grad ridicat de pericol social, iar pe de altă parte necesitatea atingerii scopului pedepsei, Înalta Curte apreciază că pedeapsa cu închisoarea în condiţiile art. 81 C. pen. este justificată şi nu se impune aplicarea unei pedepse cu amendă penală.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declataz de inculpatul V.P.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat recurentul inculpat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.P. împotriva Deciziei penale nr. 65/P din 22 mai 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul cuvenit interpretului de limba greacă se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 162/2013. Penal. Rejudecarea după extrădare... | ICCJ. Decizia nr. 284/2013. Penal. Traficul de influenţă... → |
|---|
