ICCJ. Decizia nr. 1652/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1652/2013
Dosar nr. 55033/3/2011
Şedinţa publică din 15 mai 2013
Asupra recursului de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 376 din 5 iunie 2012 Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în temeiul dispoziţiilor art. 20 C. pen. raportat la art. 174-art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpatul B.I. la pedeapsa de 8 ani închisoare.
În temeiul dispoziţiilor art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În temeiul dispoziţiilor art. 65 C. pen. s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul dispoziţiilor art. 83 C. pen. s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 5 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală 31 din 8 ianuarie 2004 a Judecătoriei sector 6 Bucureşti, definitivă prin neapelare şi s-a dispus executarea acestei pedepse alături de pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată în cauză, astfel că inculpatul are de executat în final pedeapsa de 8 ani şi 5 luni închisoare.
În temeiul dispoziţiilor art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În temeiul dispoziţiilor art. 65 C. pen. s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul dispoziţiilor art. 88 C. pen. s-a dedus prevenţia inculpatului, de la 11 iunie 2003 la 6 octombrie 2003.
În temeiul dispoziţiilor art. 26 C. pen. raportat la art. 20 din art. 174-art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., a fost condamnat inculpatul Z.V.M. la pedeapsa de 5 ani închisoare.
În temeiul dispoziţiilor art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În temeiul dispoziţiilor art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.
S-a constatat că fapta prezentă este concurentă cu cele pentru care a fost condamnat inculpatul la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare, prin sentinţa penală nr. 156 din 3 martie 2010 a Tribunalului Bucureşti, modificată prin decizia penală nr. 99/A din 31 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 4253 din 14 decembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată inculpatului Z.V.M. prin sentinţa penală nr. 156 din 3 martie 2010 a Tribunalului Bucureşti, modificată prin decizia penală nr. 99/A din 31 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti şi definitivă prin decizia penală nr. 4253 din 14 decembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în pedepsele componente de:
- 5 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-art. 175 lit. a), lit. i) C. pen.;
- 1 an închisoare aplicată inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., pe care le-a repus în individualitatea lor.
În temeiul dispoziţiilor art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. s-a contopit pedeapsa de 5 ani aplicată în cauză, cu pedepsele de 5 ani şi respectiv 1 an închisoare, aplicate prin sentinţa penală nr. 156 din 3 martie 2010 a Tribunalului Bucureşti, modificată prin decizia penală nr. 99/A din 31 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti şi definitivă prin decizia penală nr. 4253 din 14 decembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel că în final inculpatul are de executat pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.
În temeiul dispoziţiilor art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În temeiul dispoziţiilor art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul dispoziţiilor art. 88 C. pen. s-a computat prevenţia pentru inculpat de la 10 februarie 2009 la 23 iulie 2009.
S-a luat act că inculpatul este arestat în altă cauză.
S-a anulat M.E.P.I. nr. 263 din 15 decembrie 2011 emis în baza sentinţei penale nr. 156 din 3 martie 2010 a Tribunalului Bucureşti, modificată prin decizia penală nr. 99/A din 31 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti şi definitivă prin decizia penală nr. 4253 din 14 decembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare pentru pedeapsa de 5 ani închisoare.
În temeiul dispoziţiilor art. 118 lit. b) C. pen. s-a confiscat sabia folosită la săvârşirea infracţiunii.
În temeiul dispoziţiilor art. 14, art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 1357 C. civ. s-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă formulata de Spitalul de Urgenţă „B.A.” şi a obligat pe inculpaţi în solidar, pe inculpatul Z.V.M. în solidar cu părţile responsabile civilmente Z.L. şi Z.I., la plata sumei de 172,88 RON către aceasta parte civilă.
În temeiul dispoziţiilor art. 14, art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 1357 C. civ. s-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti şi a obligat pe inculpaţi în solidar, pe inculpatul Z.V.M. în solidar cu părţile responsabile civilmente Z.L. şi Z.I. la plata sumei de 3.611,752 RON către aceasta parte civilă.
A luat act că partea vătămată C.R. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În temeiul art. 191 C. proc. pen. a obligat pe inculpatul B.I. la plata sumei de 1.500 RON cheltuieli judiciare către stat şi pe inculpatul Z.V.M. în solidar cu părţile responsabile civilmente Z.L. şi Z.I. la plata sumei de 1.500 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul avocatului din oficiu pentru inculpatul B.I. s-a avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Prin încheierea din camera de consiliu din data de 6 iunie 2012, aceeaşi instanţă, în aceeaşi compune, în baza art. 195 C. proc. pen., a dispus îndreptarea erorilor materiale strecurate în cuprinsul minutei şi dispozitivul sentinţei penale nr. 376/F din data de 5 iunie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 55033/3/2011 în sensul că se înlătură dispoziţia referitoare la condamnarea inculpatului Z.M. respectiv „În temeiul dispoziţiilor art 65 C. pen. interzice inculpatului Z.M. exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a, lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale”, pedeapsă aplicată pe lângă pedeapsa principală şi cea rezultantă având în vedere că inculpatul este minor; şi în loc de „În temeiul dispoziţiilor art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. contopeşte pedeapsa de 5 ani aplicată în prezenta cauză cu pedepsele de 5 ani şi respectiv 1 an închisoare, aplicate prin sentinţa penală nr. 156 din 3 martie 2010 a Tribunalului Bucureşti, modificată prin decizia penală nr. 99/A din 31 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti şi definitivă prin decizia penală nr. 4253 din 14 decembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel că în final inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare” se menţionează „În baza art. 36 C. pen. contopeşte pedeapsa de 5 ani aplicată în prezenta cauză cu pedepsele de 5 ani şi respectiv 1 an închisoare, aplicate prin sentinţa penală nr. 156 din 3 martie 2010 a Tribunalului Bucureşti, modificată prin decizia penala nr. 99/A din 31 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti şi definitivă prin decizia penală nr. 4253 din 14 decembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel că în final inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare” având în vedere că faptele reţinute în sarcina aceluiaşi inculpat sunt concurente.
Prezenta încheiere face parte integrantă din sentinţa penală nr. 376/F din data de 5 iunie 2012, pronunţată de Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală.
Pentru a pronunţa această sentinţă, din examinarea mijloacelor de probă administrate în cauză (în faza de urmărire penală şi cea a cercetării judecătoreşti), prima instanţă a reţinut sub aspectul împrejurărilor faptice ale cauzei că, în seara de 2 ianuarie 2005, în jurul orei 21:00, în incinta restaurantului SC D.P. SRL, sector 6, inculpatul Z.V.M., care era însoţit de alte trei persoane, a înjurat-o şi a ameninţat-o pe martora B.L., care îi servea la masă. Când a achitat nota de plată, inculpatul a lovit-o pe martoră cu palma peste faţă şi a ameninţat-o că se va întoarce şi o să vadă ea ce se va întâmpla. Martorii B.L.M. şi I.D., angajaţi ai restaurantului, l-au auzit pe inculpat insultând-o şi ameninţând-o pe martoră şi au văzut că aceasta prezenta urme de violenţă la nivelul urechii şi al buzei.
Fiind speriată de comportamentul inculpatului, martora B.L. a contactat-o telefonic pe partea vătămată C.R., prietenul său de atunci, i-a povestit cele întâmplate şi a rugat-o să vină la restaurant.
În jurul orei 22:00, inculpatul Z.V.M. a revenit la restaurant, fiind însoţit de inculpatul B.I., şi a început să vocifereze, întrebând: „Unde-i târfa să ne servească?”, i-a ameninţat pe martorii B.L.M. şi I.D. şi le-a adresat injurii. Martora B.L. s-a ascuns după bar, fiindu-i frică de cei doi inculpaţi. La scurt timp s-au ascuns în interiorul barului şi martorii I.D. şi B.D., angajată a restaurantului, aceştia auzind doar vociferări şi ţipete.
La două-trei minute de la intrarea inculpaţilor în restaurant, a sosit şi partea vătămată C.R., însoţită de martorul S.N.V., şi a încercat să îi calmeze pe cei doi. Inculpaţii au avut în continuare un comportament agresiv, împingându-i şi lovindu-i pe partea vătămată şi pe martorul S.N.V. Aproape imediat în restaurant au intrat încă trei persoane, dintre care a fost identificat doar martorul C.C.C., având mai multe săbii în mâini, şi au ameninţat persoanele aflate în restaurant.
Inculpaţii B.I. şi Z.V.M. s-au înarmat fiecare cu o sabie şi i-au atacat pe partea vătămată C.R. şi pe martorul S.N.V., care nu aveau niciun fel de arme asupra lor şi care s-au apărat, lovind cu scaune în direcţia celor doi inculpaţi. Inculpatul Z.V.M. a încercat să îl lovească cu sabia pe martorul S.N.V., dar acesta s-a ferit şi l-a împins pe inculpat, provocând căderea acestuia. Martorul S.N.V. a luat sabia lui Z.V.M. şi a aruncat-o.
În timp ce inculpatul Z.V.M. îl ataca pe martorul S.N.V., inculpatul B.I. a lovit-o pe partea vătămată C.R. cu sabia în cap. Martorul S.N.V. a observat momentul lovirii părţii vătămate şi a strigat: „Nu! Nu! Nu!”, dar nu a reuşit să îl împiedice pe inculpat să o lovească pe partea vătămată, întrucât trebuia să se apere de atacul celuilalt inculpat. Partea vătămată l-a auzit pe martor ţipând şi s-a întors, văzându-l pe inculpatul B.I. când a ridicat sabia pentru a-l lovi, dar nu a mai avut timp să se ferească. Totodată, în timpul atacului, din discuţiile agresorilor, partea vătămată a reţinut că cel care l-a lovit este unchiul sau tatăl celui care o lovise pe martora B.L.
În urma loviturii primite, partea vătămată a căzut şi şi-a pierdut pentru scurt timp cunoştinţa. Văzând că partea vătămată era într-o stare gravă, clienţii din restaurant, care nu au putut fi identificaţi, au intervenit în conflict şi au mers în spatele restaurantului pentru a lua apă.
Martorul S.N.V., după ce l-a dezarmat pe inculpatul Z.V.M. de sabie, l-a sunat pe martorul D.M. şi l-a rugat să vină la restaurant, spunându-i că partea vătămată C.R. a fost lovită cu sabia.
Întrucât inculpatul Z.V.M. fusese dezarmat, iar clienţii au intervenit în sprijinul părţii vătămate, inculpatul B.I. le-a zis celor care îl însoţeau să plece şi au părăsit toţi localul, fără să aibă vreunul răni vizibile, să sângereze sau să aibă probleme de deplasare.
Martorul D.M., care se afla în zona D.T. în locuinţa martorului S.S., i-a spus acestuia de apelul primit de la martorul S.N.V. şi s-au îndreptat amândoi spre restaurant cu autoturismul condus de martorul S.S., ajungând în aproximativ 10 minute. În timp ce opreau maşina, martorii au observat cinci persoane, dintre care două aveau săbii, care se urcau într-un autoturism marca X1. Niciuna din persoanele observate de cei doi martori nu avea răni vizibile, nu sângera şi nu avea probleme de deplasare.
Martorul S.S. a intrat în restaurant, observând că partea vătămată C.R. era plină de sânge în zona capului. Martorul a anunţat serviciul 112 şi împreună cu martorul D.M., care rămăsese în faţa restaurantului, au transportat partea vătămată la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti. În curtea spitalului, martorii S.S. şi D.M. au observat acelaşi autoturism pe care îl văzuseră plecând din faţa restaurantului, reţinând numărul întreg de înmatriculare: arătându-i-l şi martorului S.N.V., care a văzut că organele de poliţie au efectuat ulterior un control al acestuia. Totodată, martora B.L., care a însoţit-o şi ea pe partea vătămată la spital, a observat că şi inculpatul Z.V.M. primea îngrijiri medicale.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat recurs inculpaţii B.I. şi Z.V.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
La termenul din 24 septembrie 2012, inculpatul Z.V.M., minor la data comiterii infracţiunii, a învederat instanţei că îşi retrage apelul declarat împotriva sentinţei de condamnare.
Instanţa de apel, având în vedere declaraţia inculpatului, i-a adus la cunoştinţă că în conformitate cu dispoziţiile art. 369 C. proc. pen., inculpatul minor nu poate retrage apelul declarat personal sau prin reprezentantul său legal, astfel că, şi apelul acestui inculpat va fi examinat asupra cerinţelor de legalitate şi temeinicie prin prisma dispoziţiilor art. 371 şi art. 378 C. proc. pen.
Faţă de această împrejurare inculpatul Z.V.M. a criticat sentinţa sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei, susţinând că îi poate fi aplicată o pedeapsă în cuantum mai mic, având în vedere că acesta era minor la data comiterii faptei şi a avut o poziţie procesuală corectă, sinceră.
Apelantul inculpat B.I. a criticat sentinţa, în esenţă, pentru greşita sa condamnate, susţinând că probele administrate nu fac dovada că inculpatul a săvârşit infracţiunea, în condiţiile în care şi declaraţiile părţii vătămate sunt contradictorii, solicitând achitarea pe temeiul prevăzut de art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin decizia penală nr. 296 din 31 octombrie 2012, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţi, reţinând că instanţa de fond a făcut o analiză temeinică a probelor administrate, în baza cărora s-a stabilit corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor, iar solicitarea inculpatului B.I. de achitare nu se justifică, susţinerea sa că nu este autorul infracţiunii fiind contrazisă de celelalte dovezi din dosar.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul B.I., solicitând, în principal, achitarea sa în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât nu este autorul infracţiunii pentru care a fost condamnat şi, în subsidiar, reducerea pedepsei.
Recursul este neîntemeiat.
Înalta Curte, analizând decizia penală recurată, atât prin prisma criticilor formulate de recurentul inculpat, cât şi conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., apreciază că aceasta este legală şi temeinică.
Motivul principal de recurs, prin care inculpatul solicită să fie achitat în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen. întrucât nu este autorul infracţiunii va fi examinat de Înalta Curte în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. (constatând că precizarea de către apărarea inculpatului a cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. este greşită), însă nu este fondat.
Apărarea inculpatului că nu el este cel care a lovit-o pe partea vătămată este contrazisă de declaraţiile părţii vătămate C.R. care a arătat că inculpatul B.I. este cel care a lovit-o, recunoscându-l pe inculpat şi din planşa foto; de declaraţia martorei B.L., care a relatat despre împrejurările comiterii faptei şi l-a recunoscut pe inculpatul B.I., la urmărirea penală ca fiind cel care a intrat în restaurant cu o sabie în mână şi a adresat injurii şi ameninţări martorei şi celorlalţi angajaţi. Faptul că această martoră în declaraţia din faţa instanţei arată că i-a recunoscut pe cei doi inculpaţi la urmărirea penală, ca fiind cei ce au lovit-o şi injuriat-o, conturează veridicitatea celor declarate la urmărirea penală, distanţele dintre cele două declaraţii fiind de peste un an (26 octombrie 2010 la urmărirea penală şi 13 decembrie 2011 la instanţă).
Apărările inculpatului B.I. mai sunt contrazise de declaraţiile martorului I.D., care arată că a văzut că cei doi inculpaţi aveau săbii asupra lor atunci când se aflau în local şi se desfăşura altercaţia cu partea vătămată, chiar dacă nu a observat în mod direct momentul aplicării loviturii; de declaraţia martorului S.N.V. care a observat la sosirea în restaurant mai multe persoane care l-au agresat cu săbiile, atât pe el cât şi pe partea vătămată şi cum una dintre aceste persoane a sărit în spatele victimei care s-a dezechilibrat, iar cealaltă persoană a lovit victima cu sabia în zona capului; de declaraţia martorului S.S. care a observat pe persoanele agresoare ieşind din restaurant înarmate cu săbii şi bâte.
Despre împrejurările ce conturează modul de acţiune şi comitere a faptelor au relatat şi martorii B.S.M., D.M., după cum martorii S.S. şi D.M. au observat cum inculpaţii, alături de alte persoane, s-au urcat în autoturismul marca X1, la ieşirea din restaurant, iar la percheziţia acestui autoturism s-a găsit o sabie cu mâner din plastic de culoare roşie şi cu lama de aproximativ 70 cm, sabie recunoscută de victimă ca fiind cea cu care a fost lovită.
Inculpatul B.I. a fost supus, în urma consimţământului său, testului poligraf concluzia fiind aceea că răspunsurile inculpatului au provocat modificări ale unui comportament simulat, inculpatul explicând acest rezultat ca fiind determinat de starea de emotivitate ce l-a marcat şi a unor afecţiuni cardiace.
Se poate observa, din prezentarea acestor probe că inculpatul B.I. este în mod cert cel care a aplicat victimei lovitura cu sabia în zona capului, iar încercarea inculpatului Z.V.M. de a susţine că el este cel care a lovit victima, iar B.I. nu s-a aflat la locul faptei, nu este susţinută de nicio dovadă, dar explicabilă prin gradul de rudenie dintre cei doi (unchi-nepot).
Nici critica formulată de inculpat cu caracter subsidiar, privind individualizarea pedepsei (caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.) nu este întemeiată.
Inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă orientată spre minimul textului incriminator, iar o reducere a acesteia nu se justifică având în vedere natura şi gravitatea faptei comise, atitudinea nesinceră a acestuia pe parcursul procesului penal, condamnarea sa anterioară care, deşi nu atrage starea de recidivă, a determinat aplicarea art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiţionate.
Faţă de considerentele mai sus expuse, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu urmând a fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.I. împotriva deciziei penale nr. 296 din 31 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 15 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1536/2013. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2049/2013. Penal → |
|---|
