ICCJ. Decizia nr. 1759/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). înşelăciunea (art. 215 C.p.), traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1759 /20 14

Dosar nr. 981/36/2013

Şedinţa publică din 23 mai 2014

Asupra recursului de fată:

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 124 din 01 octombrie 2013 pronunţată de Tribunalul Tulcea în dosarul penal nr. 2329/88/2013, în temeiul art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul I.C. la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 215 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă principală de 1 an şi 6 luni închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În temeiul art. 86¹ C. pen., s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului pe o durată de 5 ani.

A fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de încercare să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86³ alin. (1) lit. a)-d) C. pen. şi anume:

- să se prezinte la datele fixate de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Tulcea, căruia i se încredinţează supravegherea inculpatului;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţiile de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

S-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării art. 86⁴ şi 86⁵ C. pen.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului arestat preventiv.

S-a constatat că în perioada 31 iulie - 27 august 2013 şi 29 august 2013 şi până la data punerii în libertate, inculpatul s-a aflat în stare de arest preventiv.

În temeiul art. 19 din Legea nr. 78/2000, s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumelor de 4.500 RON şi 950 euro.

În temeiul art. 6¹ alin. (4) din Legea nr. 78/2000, s-a dispus restituirea sumelor de bani primite de inculpat, astfel: 450 euro şi 900 RON numitului Ş.V., 2.100 RON numitului D.G., 500 de euro numitului R.N. şi 1.500 RON numitului B.l.A.

În temeiul art. 118 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpat a sumei de 200 de euro primită de la partea vătămată C.Ş.C.

În temeiul art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., s-a menţinut măsura sechestrului asigurător instituit asupra autoturismului marca D.L., proprietatea inculpatului dispusă prin ordonanţa nr. 431/P/2013 din 02 august 2013 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 1.200 RON.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut:

Numitul Ş.V. a fost cercetat în Dosarul nr. 1232/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, reţinându-se faptul că la data de 12 martie 2012, având o îmbibaţie alcoolică de 1,50 gr.‰, a condus pe drumul public din localitatea Agighiol autoturismul marca M., ocazie cu care a fost depistat de agentul de poliţie C.S. din cadrul Serviciului Rutier - I.P.J. Tulcea.

Prin rezoluţia din data de 11 mai 2012, confirmată de procuror, organul de cercetare penală a început urmărirea penală faţă de numitul Ş.V., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, iar prin referatul din data de 4 martie 2013 organul de cercetare penală a propus întocmirea rechizitoriului şi sesizarea instanţei de judecată, în vederea judecării numitului Ş.V., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

La data de 19 iunie 2013, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea a procedat la prezentarea materialului de urmărire penală către învinuitul Ş.V., iar prin rechizitoriul nr. 1232/P/2012 din data de 19 iunie 2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a numitului Ş.V. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cauza fiind trimisă la Judecătoria Tulcea.

În încercarea de a fi exonerat de consecinţele penale, Ş.V. l-a contactat în cursul lunii martie 2012 pe I.C. - lucrător de poliţie în cadrul Poliţiei Municipiului Tulcea, iar acesta din urmă i-a dat de înţeles că are influenţă asupra agentului de poliţie C.S., cu care a discutat în prezenţa denunţătorului Ş.V., precum şi asupra funcţionarilor din cadrul Serviciului de Medicină Legală Tulcea, în vederea soluţionării favorabile a cauzei penale privind pe denunţător, printr-o soluţie a amenzii în cauza penală.

Astfel, în cursul zilei de 13 martie 2012, denunţătorul Ş.V. l-a contactat telefonic pe inculpatul I.C., care, cu maşina personală, s-a deplasat în localitatea Agighiol - localitatea de domiciliu a denunţătorului, unde după ce a aflat problema denunţătorului l-a întrebat pe denunţător „dacă dispune de bani căci se rezolvă". Inculpatul i-a solicitat suma de 250 euro, sumă pe care denunţătorul a împrumutat-o în cursul aceleaşi zile de la un prieten. În cursul zilei respective, cei doi s-au deplasat cu maşina inculpatului în Municipiului Tulcea, au oprit în faţa Inspectoratului Judeţean de Poliţie Tulcea, unde, pentru a-i întări convingerea denunţătorului cu privire la presupusa influenţă asupra agentului constatator, inculpatul l-a contactat telefonic pe agentul constatator C.S. şi i-a solicitat să coboare în parcarea poliţiei. Cei trei au purtat iniţial o discuţie despre fapta constatată, iar ulterior inculpatul I.C. l-a tras într-o parte pe agentul constatator, continuând discuţia cu acesta, după care i-a precizat denunţătorului „cu C. poate o scoatem mai ieftin cu 100 - 150 de euro", ca să-i dea denunţătorului doar o amendă.

Inculpatul i-a precizat denunţătorului că trebuie să meargă şi la Serviciul de Medicină Legală Tulcea pentru a vedea cât îl costă „şi acolo", moment în care a primit suma de 250 de euro de la denunţător. Apoi, cei doi s-au deplasat cu maşina inculpatului la sediul Serviciul de Medicină Legală Tulcea, situat pe strada V. din Municipiul Tulcea, unde denunţătorul a aşteptat în maşină aproximativ 15 minute, iar inculpatul a intrat în sediul Serviciul de Medicină Legală Tulcea şi la întoarcere i-a spus denunţătorului că se rezolvă („o să iei NUP").

La aproximativ o săptămână, pentru rezolvarea problemei dosarului său, inculpatul I.C. i-a solicitat denunţătorului şi suma de 200 de euro, sumă de bani pe care denunţătorul a împrumutat-o de la mama sa şi a înmânat-o inculpatului, care i-a precizat că destinaţia acestei sume de bani este pentru „cei de la medicină legală". Pe parcursul perioadei următoare, inculpatul i-a mai cerut denunţătorului diferite sume de bani, fiindu-i predată de către denunţător suma totală de 900 RON.

Numitul I.C. a solicitat şi primit de la denunţătorul Ş.V. suma de 450 euro şi 900 RON.

Numitul D.G. a fost cercetat în Dosarul nr. 1293/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, reţinându-se faptul că la data de 14 martie 2012, având o îmbibaţie alcoolică de 1,40 gr.‰, a condus pe drumul public din localitatea Agighiol autoturismul marca D., ocazie cu care a fost depistat de agentul de poliţie C.D. din cadrul Serviciului Rutier - I.PJ. Tulcea.

Prin rechizitoriul nr. 1293/P/2012 din data de 22 aprilie 2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a numitului D.G., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., cauza fiind trimisă la Judecătoria Tulcea.

În încercarea de a scăpa de consecinţele ce decurg din dosarul penal menţionat mai sus, în cursul lunii septembrie 2012, denunţătorul D.G. a aflat de la numitul R.V.G. - ajutor al şefului de post din comuna Valea Nucarilor, că problema sa poate fi rezolvată de către poliţistul I.C., pe care, de altfel,"ajutorul şefului de post l-a contactat telefonic de faţă cu denunţătorul şi i-a expus problema, răspunsul inculpatului fiind „se poate rezolva".

În cursul zilei următoare, denunţătorul a primit un SMS de la numitul R.V.G. cu mesajul „vrea 200 euro azi şi 250 euro miercuri", situaţie în care denunţătorul a împrumutat suma de 1.000 RON de la şeful său P.M., bani pe care i-a predat inculpatului în aceeaşi zi, cei doi întâlnindu-se pe raza Municipiului Tulcea, la intersecţia străzii 1848 cu strada Spitalului.

După ce a primit suma de 1.000 RON, inculpatul i-a transmis denunţătorului „o rezolvăm cu băieţii", respectiv inculpatul o să rezolve lucrurile, iar denunţătorul o să primească NUP şi o să i se restituie permisul de conducere.

După aproximativ o săptămână, denunţătorul a fost contactat telefonic de inculpat, care i-a cerut diferenţa de 250 euro, bani pe care denunţătorul i-a solicitat din nou cu titlu de împrumut administratorului P.M., căruia i-a şi povestit problema sa şi destinaţiile sumelor de bani împrumutate.

După acordarea sumei de 1.100 RON cu titlu de împrumut, martorul P.M. s-a deplasat împreună cu denunţătorul pe raza localităţii S., unde a venit şi inculpatul, ocazie cu care inculpatul a primit suma de 1.100 RON solicitată şi l-a reasigurat pe denunţător că dosarul său se va soluţiona prin NUP.

Numitul I.C. a solicitat 450 euro şi a primit de la denunţătorul D.G. suma de 2.100 RON.

Numitul R.N. a fost cercetat în Dosarul nr. 2077/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, reţinându-se faptul că la data de 2 mai 2012, având o îmbibatie alcoolică de 1,05 gr.‰, a condus pe drumul public din localitatea Tulcea autoturismul marca D., ocazie cu care a fost depistat de agentul de poliţie M.D. din cadrul Serviciului Rutier - I.P.J. Tulcea.

Prin rechizitoriul nr. 2077/P/2012 din data de 5 februarie 2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a numitului R.N., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cauza fiind trimisă la Judecătoria Tulcea.

În încercarea de a scăpa de consecinţele ce decurg din dosarul penal menţionat mai sus, numitul R.N. l-a contactat în cursul lunii mai 2012 pe I.C. - lucrător de poliţie în cadrul Poliţiei Municipiului Tulcea, persoană care i-a fost recomandată de către Ş.V., iar I.C. i-a dat de înţeles denunţătorului că are influenţă asupra lucrătorilor de poliţie care instrumentează cauza penală, în vederea soluţionării favorabile a cauzei penale privind pe denunţător, asigurându-l de faptul că, în schimbul sumei de 500 de euro, va primi o soluţie de neîncepere a urmăririi penale.

Urmare discuţiilor telefonice dintre Ş.V. şi cunoscutul său, denunţătorul R.N. s-a întâlnit în faţa stadionului D. din Municipiul Tulcea cu persoana respectivă, ocazie cu care a aflat că aceasta este poliţist, fiind îmbrăcată în uniforma de serviciu şi că se numeşte I.C.

Pentru rezolvarea problemei referitoare la dosarul cu alcoolemia, inculpatul i-a solicitat denunţătorului suma de 500 de euro şi l-a asigurat „asta-i un fleac, vorbesc eu cu poliţistul să treacă altceva şi se rezolvă şi chiar dacă ajunge la Parchet sigur îţi dă NUP".

Întrucât denunţătorul nu poseda suma de bani solicitată, în cursul aceleaşi zile acesta a amanetat pentru suma de 1.836 RON un lănţişor de aur făcut cadou fiicei sale R.A.E. cu ocazia majoratului, a adăugat diferenţa de bani, suma totală fiind schimbată în 500 de euro, bani pe care în cursul aceleaşi zile i-a predat inculpatului, în faţa stadionului D.

Cu această ocazie a fost asigurat de către inculpat „gata boierule, fii liniştit, se rezolvă, ne auzim".

Numitul I.C. a solicitat şi primit de la denunţătorul R.N. suma de 500 euro.

Numitul B.l.A. este cercetat în Dosarul nr. 816/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Macin, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 şi art. 208 alin. (4) C. pen., reţinându-se faptul că la data de 20 din 21 iulie 2013, a sustras în scopul folosinţei autoturismul cu numărul de înmatriculare TL-xxx, pe care l-a condus pe drumurile publice din localitatea Luncaviţa, fără a poseda permis de conducere, ocazie cu care a fost depistat de lucrătorii din cadrul Postului de Poliţie Luncaviţa.

În încercarea de a fi exonerate de consecinţele ce decurg din dosarul penal menţionat mai sus, numitul B.l.A. i-a relatat lui I C. - lucrător de poliţie în cadrul Poliţiei Municipiului Tulcea - cele întâmplate, iar I.C. i-a dat de înţeles denunţătorului că are influenţă asupra unui poliţist, în vederea soluţionării favorabile a cauzei penale privindu-l pe denunţător, solicitând şi primind de la acesta, în două tranşe, suma de 1.500 RON.

Astfel, în cursul unei zile ulterioare săvârşirii faptelor ce fac obiectul Dosarului nr. 816/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Macin, denunţătorul a purtat o discuţie telefonică cu I.C., cei doi cunoscându-se anterior, iar printre cele discutate denunţătorul i-a relatat inculpatului şi problema dosarului său penal.

Ulterior, inculpatul i-a spus denunţătorului că are „o soluţie bună" pentru el, dar că trebuie să vină la Tulcea şi să ia şi nişte bani la el. Pe data de 26 iulie 2013, cei doi s-au întâlnit pe raza Municipiului Tulcea, inculpatul i-a precizat denunţătorului că îi poate rezolva dosarul penal printr-un şef din poliţie, persoană arătată denunţătorului cu ocazia unei întâlniri anterioare şi indicată cu apelativul „Ş.", fapt pentru care a solicitat de la denunţător suma de 500 RON, respectiv 400 RON pentru a-i da mai departe lui „Ş." în soluţionarea favorabilă a problemei, iar 100 RON „pentru deranjul lui".

Suma totală solicitată de inculpat, cu ocazia întâlnirii din data de 26 iulie 2013, pentru soluţionarea favorabilă a dosarului penal al denunţătorului a fost de 1.500 RON, la data de 28 iulie 2013 inculpatul solicitându-i denunţătorului prin SMS telefonic să-i dea şi diferenţa de bani, potrivit înţelegerii.

La data de 29 iulie 2013, cei doi s-au întâlnit în zona Pieţii Neptun, inculpatul fiind îmbrăcat în uniforma de serviciu, unde denunţătorul i-a predat acestuia suma de 1.000 RON pentru soluţionarea favorabilă a dosarului său, fiindu-i promisă denunţătorului soluţia scoaterii de sub urmărire penală.

Numitul I.C. a solicitat şi primit de la denunţătorul B.l.A. suma de 1.500 RON.

În cursul lunii august 2012, numitul C.Ş.C. a revenit în ţară, cu intenţia de a se restabili în România, având în posesie un autoturism marca V. înmatriculat în Spania, pe care intenţiona să îl înmatriculeze în România.

Prin intermediul vecinului său Ş.V., numitul C.Ş.C. l-a cunoscut în cursul lunii septembrie 2012, pe agentul de politie I.C., care l-a asigurat de faptul că în schimbul unei sume de bani se va ocupa de înmatricularea autoturismului. Suma de bani predată a fost de 200 de euro, ocazie cu care i-au fost înmânate inculpatului şi actele autoturismului, cei doi convenind suplimentarea sumei iniţiale în funcţie de necesităţi. La aproximativ o săptămână, inculpatul i-a restituit denunţătorului actele autoturismului şi l-a asigurat pe acesta că a demarat în faţa instanţei de judecată procedura de înmatriculare a autoturismului fără plata taxei.

Ulterior, inculpatul a solicitat şi primit cu titlu de împrumut de la denunţător sumele de 50 de euro şi 200 RON pe care nu le-a restituit, potrivit convenţiei, în termen de o săptămână.

Din cercetările efectuate în cauză a rezultat faptul că inculpatul I.C. a indus-o în eroare pe partea vătămată C.Ş.C., promiţându-i că îi va înmatricula autoturismul adus din Spania, sens în care a solicitat un onorariu în cuantum de 200 de euro, iar ulterior a asigurat-o pe partea vătămată că a efectuat demersuri în sensul promisiunii, din verificării rezultând contrariul.

Din verificările efectuate de organul de cercetare penală rezultă faptul că pe rolul Tribunalului sau Judecătoriei Tulcea nu se află înregistrată nici o acţiune privind înmatricularea autoturismului numitului C.Ş.C. fără plata taxei de înmatriculare.

De altfel, numitului I.C., în calitate de funcţionar public cu statut special, îi sunt incompatibile aceste activităţi oneroase.

În cursul urmăririi penale, partea vătămată C.Ş.C. nu a formulat pretenţii de natură civilă în prezenta cauză.

În legătură cu ultima infracţiune reţinută în sarcina sa, cea de înşelăciune în formă tip, inculpatul, prin avocat ales, a solicitat achitarea, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia.

Tribunalul consideră că o cerere de achitare poate fi analizată numai în urma efectuării cercetării judecătoreşti. În speţă, inculpatul a formulat o cerere de aplicare a dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., referitoare la judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei, cerere ce a fost admisă de instanţă, astfel că în cauză nu a fost efectuată cercetarea judecătorească în condiţiile art. 322-329 C. proc. pen.

Drept urmare, în opinia instanţei, în aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. nu poate fi pronunţată decât soluţia de condamnare a inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea şi inculpatul I.C.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea a criticat hotărârea sub aspectul greşitei încadrări juridice a infracţiunii de trafic de influenţă - solicitând înlăturarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. şi reţinerea în concurs a unui număr de patru infracţiuni - precum şi sub aspectul greşitei individualizări a pedepselor şi modalităţii de executare a acestora, solicitând înlăturarea beneficiului suspendării condiţionate sub supraveghere, prevăzut de art. 86¹ C. pen.

Inculpatul I.C. a solicitat reducerea pedepselor sub minimul special prin reţinerea în favoarea sa a dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen., deducerea perioadei considerate ca executate prin reţinere şi arest preventiv, înlăturarea dispoziţiilor referitoare la aplicarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale, datorită restituirii sumelor de bani obţinute, cu consecinţa ridicării măsurilor asigurătorii instituite asupra conturilor bancare şi autoturismului personal.

Prin decizia penală nr. 18/P din 16 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea şi inculpatul I.C. împotriva sentinţei penale nr. 124 din 01 octombrie 2013 pronunţată de Tribunalul Tulcea în Dosarul nr. 2329/88/2013.

În baza art. 382 alin. (2) C. proc. pen. a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi, rejudecând:

A descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului I.C. în pedepsele componente de 3 ani închisoare şi 1 an şi 6 luni închisoare.

În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 257 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în patru infracţiuni prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 257 C. pen.

În baza art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 257 C. pen. cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen. a condamnat inculpatul I.C. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă (denunţător Ş.V.).

În baza art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 257 C. pen. cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen. a condamnat inculpatul I.C. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă (denunţător B.l.A.).

În baza art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele stabilite inculpatului prin prezenta decizie cu pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare stabilită de prima instanţă pentru infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 320¹C. proc. pen., în final inculpatul I.C. urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare.

Pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare se execută în regim de deţinere, conform art. 57 C. pen.

În baza art. 71 alin. (1), (2) C. pen. a interzis inculpatului I.C. drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit a teza a II-a, lit. b) C. pen., precum şi interzicerea dreptului de a exercita profesia de poliţist, conform art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului I.C. perioada reţinerii şi arestării preventive de la data de 31 iulie 2013 la data de 27 august 2013 şi de la data de 29 august 2013 la data de 01 octombrie 2013.

A înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 86¹, 86³ C. pen., art. 359 C. proc. pen. şi art. 71 alin. (5) C. pen.

A înlăturat dispoziţia privind confiscarea de la inculpat a sumelor de 4.500 RON şi 950 euro.

A înlăturat dispoziţia privind restituirea de către inculpat a următoarelor sume: 450 euro şi 900 RON numitului Ş.V.; 2.100 RON numitului D.G.; 500 euro numitului R.N.; 1.500 RON numitului B.I.A.

În baza art. 381 C. proc. pen. raportat la art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. a revocat măsura asigurătorie a popririi asupra sumelor de bani prezente şi viitoare din conturile bancare aparţinând inculpatului I.C., deţinute la următoarele bănci: Banca B. SA, R. Bank SA, Ba. SA, P. Bank România S.A.- Agenţia Tulcea - Isaccea; V. România SA, G. Bank SA, dispusă prin ordonanţa nr. 431/P/2013 din data de 02 august 2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel a reţinut:

Analizând actele şi lucrările dosarului, examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale atacate, în raport de criticile formulate şi din oficiu, potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a constatat că prima instanţă a stabilit în mod corect existenţa faptelor şi vinovăţia inculpatului, făcând o justă apreciere a probelor administrate în cursul urmăririi penale, însuşite şi necontestate de către inculpat în cadrul acordului de recunoaştere a vinovăţiei, prevăzut de art. 320¹ C. proc. pen., pronunţând o soluţie de condamnare la diferite pedepse cu închisoarea, potrivit art. 345 alin. (2) C. proc. pen.

Din perspectiva primului motiv de apel al Ministerului Public, instanţa de apel a constatat ca întemeiată critica referitoare la greşita încadrare juridică dată infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, întinderea activităţii infracţionale, intervalele de timp diferite în decursul cărora inculpatul a înţeles să acţioneze, comiterea faptelor în împrejurări diferite, profitând de conjunctura creată, la care se adaugă propria contribuţie din partea cumpărătorilor de influenţă, neputând susţine soluţia, reţinerii formei continuate de săvârşire a faptei, aptă să atragă incidenţa art. 41 alin. (2) C. pen. De asemenea, aşa cum rezultă din cuprinsul actului de sesizare, inculpatul a acţionat la îndemnul unor persoane diferite, care s-au arătat dispuse a-i cumpăra influenţa, neputând anticipa comiterea unor fapte de natură penală şi neavând cunoştinţă despre momentul intervenţiei potenţialilor beneficiari, spre a avea măcar reprezentarea generală a întregii activităţi ilicite.

Cu alte cuvinte, aşa cum în mod corect se remarcă în apelul procurorului, prin săvârşirea traficului de influenţă, făptuitorul nu putea acţiona din proprie iniţiativă, rezoluţia lui infracţională presupunând şi acordul unei alte persoane, fapt ce implică în fiecare caz o hotărâre distinctă, excluzând forma continuată de săvârşire a faptei.

În lumina considerentelor arătate mai sus, este cert că în intervalul martie 2012 - iulie 2013 inculpatul I.C. a comis patru infracţiunii de trafic de influenţă, aflate în concurs, faptele săvârşite în lunile martie 2012, mai 2012, septembrie 2012 şi iulie 2013 având loc la iniţiativa cumpărătorilor de influenţă, care l-au determinat pe inculpat, în împrejurări de fapt diferite, să adopte rezoluţia infracţională.

Pe cale de consecinţă, în urma admiterii apelurilor declarate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul şi inculpat, faţă de care înlăturarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. îi profită, Curtea, în baza art. 382 alin. (2) C. proc. pen., a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi, rejudecând, a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului I.C. în pedepsele componente de 3 ani închisoare şi 1 an şi 6 luni închisoare.

În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în patru infracţiuni prevăzute de art. 6 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 257 C. pen.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, Curtea a avut în vedere că faptele, prin conţinutul lor concret, se diferenţiază sub aspectul pericolului intrinsec al acestora, prin raportare la sumele de bani obţinute, perseverenţa inculpatului în comiterea unor fapte de natură penală, cu un grad sporit de pericol social, remarcată în ultima parte a activităţii infracţionale, impunând, la rândul său, ca aplicarea unor pedepse mai aspre în privinţa infracţiunilor comise în dauna denunţătorilor B.l.A. şi D.G.

În stabilirea cuantumului pedepselor, dar şi din perspectiva evaluării judiciare a pedepsei aplicate sub aspectul infracţiunii de înşelăciune, Curtea nu a primit solicitarea apelantului inculpat, privind reţinerea în favoarea dispoziţiilor art. 74 alin. (19 lit. a), b) şi c) C. pen., la dosarul cauzei neputând fi identificate elemente ce ar putea fi asimilate acestor circumstanţe atenuante legale.

Astfel, obţinerea unor calificări pozitive la locul de muncă nu echivalează cu buna conduită în comunitate, mai cu seamă că inculpatul a fost sancţionat pe linie disciplinară în două rânduri, iar datele cu caracter personal se circumscriu situaţiei de normalitate, fără a-l evidenţia pe aceasta în relaţia cu ceilalţi cetăţeni.

De asemenea, inculpatul nu a dovedit stăruinţă pentru înlăturarea rezultatelor infracţiunii decât în faţa instanţei de recurs, iar demersul său nu a fost precedat de prezentarea de bună voie în faţa autorităţilor judiciare, descoperirea ca autor al faptelor fiind rezultatul eforturilor depuse de organele de urmărire penală.

În sfârşit, comportamentul sincer al inculpatului în cursul judecăţii a atras beneficii legale, în sensul reducerii limitelor pedepsei cu o treime, o astfel de conduită procesuală neputând atrage o dublă atenuare a răspunderii penale, atât prin aplicarea dispoziţiilor art. 74-76 C. pen., cât şi prin aplicarea prevederilor art. 320¹ C. proc. pen.

Din perspectiva celorlalte critici ale procurorului, care vizează modalitatea de individualizare a executării pedepsei, Curtea a reţinut că, potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.

Prin executarea pedepsei se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială.

În ceea ce priveşte, prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, aceasta nu se rezumă doar la împiedicarea condamnatului de a repeta alte încălcări ale legii penale, ci şi la atenţionarea celorlalţi destinatari ai legii penale de a nu comite astfel de încălcări, fiind astfel satisfăcute atât scopul imediat, cât şi scopul mediat al pedepsei.

De aceea, nu se poate vorbi de scopul preventiv al pedepsei, înţelegând prin aceasta numai dezideratul împiedicării condamnatului de a săvârşi noi infracţiuni, ignorându-se valenţele educative şi intimidante ale pedepsei pronunţate faţă de ceilalţi membri ai societăţii.

Reeducarea sau îndreptarea condamnatului constă în aptitudinea pedepsei de a înlătura relele convingeri şi deprinderi ale acestuia, şi în inocularea unor valenţe c omportamentale în strictă concordanţă cu cerinţele de respectare a dispoziţiilor cuprinse în normele de drept penal.

Pentru ca pedeapsa să îşi poată îndeplini funcţiile ce-i sunt atribuite, este necesar ca aceasta să corespundă, inclusiv din perspectiva modalităţii sale de executare, gravităţii infracţiunii şi nevoilor de îndreptare ale infractorului, impunându-se ca ea să fie adaptată pericolului social concret al faptei şi periculozităţii infractorului, asupra căruia trebuie se acţioneze.

În acest sens, între gradul de pericol social al faptei săvârşite şi periculozitatea infractorului, pe de o parte, şi pedeapsa aplicată de instanţă, pe de altă parte, trebuie să existe o anumită concordanţă, în caz contrar pedeapsa neputându-şi atinge scopul, putând conduce chiar la rezultate contrare acestui scop.

De aceea, cu ocazia stabilirii şi aplicării pedepsei, trebuie să se ţină seama de necesitatea acestei concordanţe, deoarece în măsura în care se atribuie pedepsei funcţia de a influenţa asupra conştiinţei, mentalităţii şi conduitei viitoare a condamnatului, pedeapsa trebuia să corespundă în aceeaşi măsură gradului de receptivitate a condamnatului faţă de influenţa educativă a pedepsei.

Fireşte, acest grad de receptivitate este reflectat şi în conduita procesuală a condamnatului, în atitudinea sa faţă de faptă, în modul în acesta a contribuit la aflarea adevărului şi a relaţionat în raporturile cu organele judiciare.

Pe de altă parte, în stabilirea cuantumului pedepsei şi fixarea modalităţii sale de executare, este necesar a fi examinate, în mod cumulativ, circumstanţele reale de comitere a faptei, urmările produse şi circumstanţele personale ale inculpatului. Astfel, potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile Părţii generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în Partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În cazul de faţă, schimbarea modalităţii de executare a pedepsei, prin înlăturarea dispoziţiilor art. 86¹ C. pen., reţinute în favoarea inculpatului, s-a impus cu necesitate, o asemenea concluzie fiind susţinută de datele ce caracterizează persoana autorului şi pericolul social ridicat al faptelor, pericol apreciat pe baza probelor certe, a circumstanţelor reale şi modului concret de comitere, a mijloacelor folosite şi scopului urmărit de infractor.

Perseverenţa inculpatului în comiterea diferitelor fapte de natură penală exprimă, prin ea însăşi, pericolul ce ar rezulta din lăsarea în libertate a unei persoane, care în calitate de lucrător de poliţie, a înţeles să intervină în cursul mai multor anchete judiciare aflate în derulare, încurajând persoanele intrate în conflict cu legea penală a persevera în încălcarea acesteia, prin inocularea ideii că exonerarea lor de răspundere penală poate fi realizată prin coruperea diferiţilor funcţionari şi traficarea influenţei în relaţia cu persoanele angajate în procesul de înfăptuire a justiţiei.

Deşi tânăr, inculpatul, fără a se remarca cu o conduită exemplară la locul de muncă, a profitat în mod repetat de încrederea cu care a fost învestit într-o funcţie specifică autorităţii de stat, fără a ţine seama de avertismentele primite pe linie disciplinară, acesta perseverând în perpetuarea unei conduite cu un pericol social sporit, prin care se aduce atingere unor valori esenţiale ocrotite de legea penală.

Contrar opiniei apărării şi celei exprimate de instanţa de fond, greşelile pe care inculpatul le pune pe seama teribilismului specific vârstei, nu au avut caracter accidental, inculpatul fiind convins că poate profita de funcţia ocupată în scopul de a obţine foloase materiale substanţiale, într-o modalitate lipsită de onestitate, fără teama că ar putea fi descoperit

De aceea, în opinia Curţii de Apel, pronunţarea unei soluţii de condamnare la o pedeapsă cu suspendare, indiferent de modalitatea dispusă, face ca scopul şi funcţiile pedepsei să nu poată fi atinse, pericolul social concret al faptelor, desprins şi din circumstanţele comiterii lor, pledând pentru aplicarea pedepsei rezultante cu închisoarea în regim de deţinere, potrivit art. 57 C. pen.

Pe cale de consecinţă, având în vederea că sancţionarea inculpatului se impune a fi realizată de o manieră mult mai categorică în raport cu ceilalţi cetăţeni - inculpatul fiind obligat a respecta legea şi a acţiona în direcţia prevenirii şi combaterii unor astfel de fapte penale - Curtea, în exercitarea atribuţiilor sale de control judiciar, a dispus ca pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare să se execute în regim de deţinere, conform art. 57 C. pen.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul I.C., criticând hotărârea atacată sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei, în temeiul cazului de casare prevăzut de art 385⁹pct. 14 C. proc. pen. anterior.

Primul motiv de recurs vizează împrejurarea că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre lovită de nulitate, prin încălcarea obligaţiei de a pune în discuţia părţilor schimbarea încadrării juridice, obligaţie ce rezultă imperativ din dispoziţiile art. 334 C. proc. pen.

Al doilea motiv de recurs invocat de către recurentul inculpat se referă la faptul că, deşi Curtea de Apel a reţinut în cuprinsul hotărârii atacate că instanţa de fond a stabilit corect existenţa faptelor şi vinovăţia acestuia, totuşi a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor şi a modalităţii de executare a pedepsei, din suspendare sub supraveghere prevăzută de art. 86¹ C. pen. în regim de detenţie.

De asemenea, inculpatul a mai invocat, ca şi motiv de recurs, greşita individualizare a pedepsei de către instanţa de apel, având în vedere că aceasta nu a reţinut dispoziţiile art. 74 raportat la art. 76 C. pen. anterior.

În fine, cel de-al patrulea motiv de recurs se referă la latura civilă a cauzei, în sensul că instanţa de apel, în mod greşit a menţinut măsura sechestrului asigurător asupra autoturismului marca D., deşi din actele depuse la dosarul cauzei s-a făcut dovada că inculpatul a restituit suma de 200 de euro către numitul C.Ş.C.

Faţă de toate aceste motive, inculpatul a solicitat admiterea recursului formulat şi pronunţarea unei hotărâri prin care să se înlăture greşita aplicare a legii.

Totodată, a solicitat aplicarea dispoziţiilor Noului C. pen., ca lege penală mai favorabilă.

Examinând cauza în temeiul art. 385⁶ alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., invocat de către inculpat - prin concluziile orale susţinute la termenul din 23 mai 2014, prevede situaţia când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.

Cu privire la primul motiv de recurs invocat de către recurentul inculpat, şi anume că instanţa de apel a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina sa fără a pune acest aspect în discuţia părţilor, Înalta Curte constată că acesta este neîntemeiat.

Astfel, instanţa de recurs reţine că împotriva sentinţei penale pronunţate de Tribunalul Tulcea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea a formulat apel criticând hotărârea sub aspectul greşitei încadrări juridice a infracţiunii de trafic de influenţă - solicitând înlăturarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. şi reţinerea în concurs a unui număr de patru infracţiuni - precum şi sub aspectul greşitei individualizări a pedepselor şi modalităţii de executare a acestora, solicitând înlăturarea beneficiului suspendării condiţionate sub supraveghere, prevăzut de art. 86¹ C. pen. La termenul din data de 09 ianuarie 2014, când au avut loc dezbaterile pe fondul cauzei în faţa Curţii de Apel Constanţa, inculpatul, prin apărător ales a susţinut, prin concluziile orale, respingerea apelului formulat de Parchet, inclusiv cu privire la necesitatea schimbării încadrării juridice a faptelor reţinute şi a modalităţii de executare a pedepsei.

Faţă de acest aspect, Înalta Curte nu poate primi apărarea inculpatului, în sensul că hotărârea pronunţată de instanţa de apel a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 334 C. proc. pen.

Cu privire la celelalte două motive de recurs invocate, motive ce vizează individualizarea pedepsei aplicate inculpatului şi a modalităţii de executare a acesteia, Înalta Curte aminteşte că art 385⁹ pct. 14 teza I C. proc. pen., ce viza posibilitatea reindividualizării judiciare a pedepsei sau a modalităţii executării a fost abrogat anterior declarării recursului la data de 20 ianuarie 2014 şi anterior pronunţării deciziei recurate, 16 ianuarie 2014, prin Legea nr. 2/2013. Ca urmare, acest aspect nu va putea fi valorificat în temeiul textului legal menţionat, dar nici în contextul art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., voinţa legiuitorului fiind aceea de a supune cenzurii în al treilea grad de jurisdicţie numai elemente de nelegalitate. Ca urmare, aspectele referitoare la individualizarea judiciară a pedepsei sau a modalităţii de executare, dacă nu se referă la elemente de nelegalitate, nu mai pot fi cenzurate în recurs.

În temeiul art 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., instanţa de recurs verifică corecta încadrare juridică a faptei din perspectiva corespondenţei elementelor faptice reţinute în hotărârile recurate cu elementele constitutive ale infracţiunilor, fără să procedeze la analiza sau la reaprecierea situaţiei de fapt, o atare verificare nefiind posibilă în calea de atac a recursului.

La nivel concret, cazul de casare de la pct. 17² nu permite exercitarea controlului judiciar cu privire la "situaţia de fapt", şi stabilirea efectivă a unei alte situaţii de fapt, ci numai cu privire la "chestiunea de drept".

Individualizarea pedepsei este o chestiune de apreciere, ce implică reanalizarea criteriilor de cuantificare şi de stabilire a sancţiunii şi nu verificarea modalităţii în care instanţa de fond sau instanţa de apel au aplicat sau au respectat o anumită dispoziţie legală.

În consecinţă, atâta vreme cât instanţa de prim control judiciar, instanţa de apel, într-o cale de atac integral devolutivă care permitea examinarea cauzei sub toate aspectele de fapt şi de drept, putând da o nouă apreciere a probelor administrate în faţa primei instanţe şi a situaţiei de fapt, a pronunţat o soluţie, cazul de casare invocat nu permite stabilirea în recurs a unei alte situaţii de fapt şi o reapreciere care să conducă la o altă soluţie.

Drept urmare, deşi cazul de casare invocat poate fi analizat de către instanţa de recurs, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate să procedeze la reindividualizarea pedepsei, stabilind o altă modalitate de executare a pedepsei.

Pentru aceleaşi considerente, respectiv că Înalta Curte poate realiza, pe calea recursului ordinar, controlul judiciar doar asupra chestiunilor de drept ale cauzei, critica recurentului inculpat cu privire la latura civilă, nu poate fi primită de instanţă.

Abordarea juridică de profunzime pentru inculpatul recurent face trimitere la împrejurarea că instanţa de recurs este investită şi în acelaşi timp obligată în a realiza o analiză a speţei şi din perspectiva regulii constituţionale a „aplicării legii penale mai favorabile" - art. 5 actual C. pen.

În situaţia în care după comiterea faptei de către inculpat intră în vigoare o altă lege care incriminează aceeaşi faptă, dar modifică tratamentul sancţionator, de principiu legislaţiile penale moderne, în cadrul cărora se înscrie şi cea românească, admit aplicarea legii care îi este mai favorabilă inculpatului.

Pentru infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată recurentul inculpat în analiza aplicării dispoziţiilor art. 5 C. pen., Înalta Curte se va raporta şi va determina pe de o parte dacă şi cum anume sunt încadrate juridic acuzaţiile şi faptele inculpatului în legea nouă şi apoi va compara sancţiunile prevăzute de legile speciale şi Noul C. pen. pentru aceste infracţiuni şi dacă se circumscriu unor limite mai reduse în raport de reglementarea iniţială.

Astfel, Înalta Curte constată că în prezent acţiunea incriminatoare a infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 257 C. pen. cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen., se regăseşte şi poate fi calificată în drept în conţinutul art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 291 Noul C. pen. cu aplicarea art. 375 raportat la art. 374 alin. (4) Noul C. proc. pen.; a infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen. în conţinutul art. 244 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 375 raportat la art. 374 alin. (4) Noul C. proc. pen.

Analiza acestui prim criteriu relevă şi reflectă că acţiunile incriminatoare circumscrise textelor de lege precizate se regăsesc şi în noile dispoziţii legale sens în care se va proceda la analiza celui de-al doilea criteriu de aplicare a legii penale mai favorabile.

Al doilea criteriu de analiză impune a se verifica sancţiunile prevăzute de Noul C. pen. pentru aceste infracţiuni şi dacă ele se circumscriu unor limite mai reduse în raport de reglementarea iniţială.

. Din această perspectivă, realizând o corespondenţă juridică pe marginea dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 257 C. pen. cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen. este de constatat că, sub aspect sancţionator legea nouă deşi prevede limite de pedeapsă mai reduse, de la 2-10 ani la 2-7 ani, totuşi aceasta nu este mai favorabilă, întrucât în considerarea celorlalte instituţii (concurs de infractiuni), s-ar ajunge ca legea nouă prin aplicarea sa globală să creeze inculpatului o situaţie mai grea.

Astfel, Înalta Curte reţine că, pedeapsa aplicată inculpatului de instanţa de apel este orientată spre minimul special prevăzut de lege, fără aplicarea unui spor pentru concursul de infracţiuni, ori în situaţia aplicării legii penale noi ca lege penală mai favorabilă, instanţa de recurs ar fi obligată la majorarea pedepsei aplicate prin adăugarea la pedeapsa cea mai grea a sporului de o treime din totalul celorlalte pedepse cu închisoarea stabilite, respectiv 2 ani şi 6 luni, ajungându-se în final la executarea unei de pedepse de 5 ani închisoare.

Cu privire la infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1) C. pen. (art. 244 alin. (1) Noul C. pen.), Înalta Curte reţine, de asemenea, că deşi limitele de pedeapsă au fost reduse, prin legea nouă, de la 6 luni -12 ani la 6 luni - 3 ani, totuşi dispoziţiile noii reglementări nu sunt mai favorabile inculpatului, dându-se eficienţă regulii de bază a aplicării globale a legii penale mai favorabile. De asemenea, pedeapsa aplicată de instanţa de apel pentru această ultimă infracţiune se încadrează în limitele prevăzute de lege, fiind individualizată în funcţie de gravitatea faptei, de modul de operare al inculpatului şi de persoana acestuia.

Înalta Curte aminteşte că, în materia căilor de atac exercitate de părti operează principiul procesual prevăzut de art. 418 C. proc. pen., corespondent al art 372 din reglementarea anterioară, astfel instanţa de control judiciar, nu poate crea o situaţie mai grea pentru cel ce a declarat o cale de atac.

Raţiunea acestui principiu porneşte de la dreptul părţilor de a supune hotărârea atacată unui control jurisdicţional fără a i se crea titularului căii de atac o situaţie mai grea, pentru că astfel s-ar putea determina abţinerea părţii de la exercitarea drepturilor sale procesuale de teama asumării acestui risc.

În aceste condiţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă abilitată în a trata exclusiv chestiunile de drept aduse în discuţie, în lipsa constatării incidenţei vreunui caz de casare de la art. 385⁹ C. proc. pen., într-o analiză inclusiv din oficiu, coroborat cu tratamentul juridic din perspectiva regulii constituţionale a „aplicării legii penale mai favorabile" - art. 5 actual C. pen., constatată o deplină legalitate în formula sancţionatorie propusă de instanţele ierarhic inferioare în funcţie de dispoziţiile legii penale vechi.

Faţă de toate aceste aspecte, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul I.C. împotriva deciziei penale nr. 18/P din 16 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul I.C. împotriva deciziei penale nr. 18/P din 16 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

Obligă, recurentul inculpat la plata sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 mai 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 3931/2013. Penal. Traficul de persoane (Legea...		ICCJ. Decizia nr. 1762/2013. Penal. Traficul de minori (Legea... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1759/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). înşelăciunea (art. 215 C.p.), traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs