ICCJ. Decizia nr. 1771/2013. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Violarea de domiciliu (art.192 C.p.), infracţiuni la regimul vamal (Legea 141/1997, Legea



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1771/2013

Dosar nr. 6751/101/2012

Şedinţa publică din 24 mai 2013

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 192 din 16 octombrie 2012, Tribunalul Mehedinţi, a admis cererea formulată de inculpatul J.L., privind judecarea cauzei în condiţiile prevăzute de art. 3201 C. proc. pen.

În baza art. 7 rap. la art. 2 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul J.L., la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen. şi pe o durată de 2 ani i se interzic drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. ca pedeapsă complementară ce se va executa după executarea pedepsei principale.

În baza art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 1 an şi 6 luni închisoare cu interzicerea drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen.

În baza art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 1 an şi 8 luni închisoare cu interzicerea drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen.

În baza art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 1 an şi 6 luni închisoare cu interzicerea drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen.

În baza art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 1 an şi 6 luni închisoare cu interzicerea drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen.

În baza art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 1 an şi 6 luni închisoare cu interzicerea drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen.

În baza art. 192 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 1 an şi 6 luni închisoare cu interzicerea drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen.

În baza art. 33-34 C. pen., s-au contopit aceste pedepse şi s-a dispus ca inculpatul J.L. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare cu interzicerea drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen. şi pe o durată de 2 ani i se interzic drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. ca pedeapsă complementară ce se va executa după executarea pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă reţinerea şi arestarea preventivă, începând cu data de 02 iulie 2012 lăzi.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului J.L.

A fost obligat inculpatul J.L. să plătească statului suma de 3.000 lei cheltuieli judiciare.

În baza art. 38 C. proc. pen., s-a disjuns judecarea cauzei în ce priveşte pe inculpaţii: B.I. zisă G., trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiuni prevăzute de art. 7 rap. la art. 2 din Legea nr. 39/2003, art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006; art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006; art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006, art. 192 alin. (2) C. pen. şi Ş.C. trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiuni prevăzute de art. 7 rap. la art. 2 din Legea nr. 39/2003 şi respectiv art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 33-34 C. pen., precum şi referitor la bunurile indisponibilizate şi soluţionarea laturii civile a cauzei şi s-a fixat termen de fond în acest sens la data de 05 noiembrie 2012.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 22/D/P/2012 al D.I.I.C.O.T. - Biroului Teritorial Mehedinţi, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a inculpatul J.L., în legătură cu săvârşirea următoarelor infracţiuni prevăzute de art. 2 şi 7 din Legea nr. 39/2003, art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006, art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006, art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006, art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006, art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006, art. 192 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33-34 C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen., inculpata B.I. zisă G., în stare de libertate, pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 2 şi 7 din Legea nr. 39/2003, art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006, art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006, art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006, art. 192 alin. (2) C. pen. toate cu aplicarea art. 33-34 C. pen. şi inculpatul Ş.C., în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 2 şi 7 din Legea nr. 39/2003 şi art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006.

În actul de sesizare, s-a reţinut sub aspectul stării de fapt că:

La data de 02 februarie 2012, ofiţeri din Biroul de Combatere a Migraţiei Ilegale şi infracţiunilor Transfrontaliere - Serviciul Teritorial al Politiei de Frontieră Mehedinţi, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, sus-numiţii s-au constituit într-un grup infracţional organizat ce avea drept scop introducerea ilegală, prin trecerea frauduloasă a fluviului Dunărea, de ţigări de provenienţă sârbească, pe care le depozitau în diverse locaţii, pentru ca apoi să le comercializarea pe piaţa neagră din Drobeta Turnu Severin şi judeţele limitrofe - Gorj şi Dolj.

S-a mai reţinut că, liderul grupului, inculpatul J.L., cetăţean sârb rezident în România de 10 ani, achiziţiona prin intermediul unor cetăţeni sârbi, ţigări ieftine în Iugoslavia, pe care ulterior le trecea ilegal în România, unde pe malul românesc al fluviului Dunărea era aşteptat de alţi membri.

S-a arătat că, acesta deşi locuieşte în România de 10 ani pe baza cărţii de rezidenţă atât el cât şi concubina sa B.I., nu au nicio sursă legală de existenţă, că singura lor sursă de existenţă este doar introducerea ilegală de ţigări în România şi vânzarea lor pe piaţa neagră, că aceasta a devenit o profesie a celor doi.

În actul de sesizare, pentru susţinerea celor de mai sus, s-a arătat că, într-un alt dosar acelaşi inculpat J.L., a mai fost trimis în judecată, judecat şi condamnat în primă instanţă, în legătură cu faptul că şi în data de 30 august 2007 a fost surprins în timp ce aştepta pe marginea fluviului Dunărea în apropierea localităţii Izvoru Frumos, două bărci care au fost aduse la malul românesc de doi cetăţeni sârbi, în care s-au descoperit mai multe colete voluminoase cu ţigări.

S-a arătat că, procedând la judecarea cauzei, Tribunalul Mehedinţi l-a condamnat pe inculpatul J.L. la o pedeapsă doi ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei în condiţiile art. 81-82 C. pen.

S-a arătat de asemenea că, descoperirea acestei fapte din 2007, s-a înfăptuit de către o echipă de poliţişti I.J.P.F. Mehedinţi, care a fost condusă de comisar şef Ş.C., inculpatul din acest dosar, care, ulterior a aderat şi el la grupul infracţional iniţiat şi condus de inculpatul, cetăţean sârb J.L.

S-a mai reţinut că, una din modalităţile de lucru specifică contrabandiştilor de ţigări, din zona Porţile de Fier I, Dr. Tr. Severin, este aceea de a aştepta pe malul românesc al fluviului Dunărea ţigările trecute ilegal în România din Republica Serbia cu maşini foarte vechi şi înmatriculate în Bulgaria sau Franţa, pe numele unor cetăţeni străini, modalitate folosită de către inculpaţi, în scopul de a nu fi descoperiţi şi pentru ca prejudiciul în cazul confiscării să fie cât mai mic.

S-a exemplificat: - că maşinile descoperite ca fiind folosite de inculpatul sârb şi concubina sa, au fost un autoturism V. cu nr. x de culoare gri metalizat, înmatriculat în Franţa, dar şi un autoturism R. înmatriculat în Bulgaria; care a fost descoperit de anchetatorii acestei cauze, în cariera de piatră din localitatea Eşelniţa situată pe malul Dunării, unde a fost găsit abandonat şi autoturismul V. de culoare gri metalizat înmatriculat în Franţa cu numerele x, că din răspunsul primit de la autorităţile franceze a rezultat că aceste numere aparţineau unui alt autoturism marca R. Laguna, al cărui proprietar era un cetăţean francez; că şi la Izvorul Frumos a fost descoperit ca fiind abandonat şi un alt autoturism marca O. cu nr. x înmatriculat în Bulgaria.

S-a arătat în actul de sesizare că, din probele administrate în cauză a rezultat că după rămânerea definitivă a hotărârii pronunţată pentru faptele din 2007, la grupul infracţional iniţiat şi condus de inculpatul sârb, a aderat şi fostul lucrător de poliţie, Ş.C., care a făcut parte din echipa de poliţişti ce a descoperit faptele din 2007, că acesta împreună cu ceilalţi inculpaţi din această cauză au săvârşit următoarele fapte de contrabandă cu ţigări de provenienţă sârbească:

1. La data de 29 noiembrie 2010, la locuinţa părţii vătămate B.P. din localitatea Iloviţa, jud. Mehedinţi, a fost descoperit ca abandonat autoturismul x aparţinând martorului G.M.S. şi că în aceeaşi zi, la o distanţă de 200 m, fiind urmărită în trafic această maşină, s-a constatat că în ea se afla inculpata B.I., care a recunoscut în declaraţia dată în cauză C.G. deschis şi închis poarta locuinţei din Iloviţa, unde aceasta a fost depistată de către organele de poliţie.

S-a arătat că, în autoturismul abandonat în curtea locuinţei din Iloviţa, unde această inculpată a recunoscut că a intrat cu maşina, în autoturism au fost descoperite şi indisponibilizate 7481 pachete ţigări de provenienţă sârbească.

De asemenea, s-a arătat că, efectuându-se cercetări, s-a stabilit că în dimineaţa zilei de 29 noiembrie 2010 B.I. şi concubinul său J.L., s-au întâlnit la o cafenea în Dr. Tr. Severin, cu proprietarul autoturismului x stabilind condiţiile unei eventuale vânzări.

S-a mai reţinut că, deşi părţile viitorului contract de vânzare-cumpărare au locuit şi locuiesc în Dr. Tr. Severin, paradoxal şi fără o explicaţie logică s-au deplasat în localitatea Caransebeş, unde au definitivat vânzarea şi anume, B.I. a dat proprietarului 400 euro, iar acesta i-a cedat fizic autoturismul, fără a se încheia vreun act între cei doi.

S-a reţinut totodată că, în localitatea Orşova, organele de poliţie, suspectând şi având date despre faptul că în acest autoturism sunt ascunse ţigări de contrabandă, au urmărit şi această maşină în trafic, au încercat să oprească regulamentar pe conducătorul maşinii, dar, acest autoturism pentru care deţineau date, că în el se aflau cei doi inculpaţi-concubini, cetăţeanul sârb J.L. şi inculpata B.I., şi-a continuat drumul, virând la stânga, după care au pătruns fără drept în locuinţa părţii vătămate B.P., cu scopul de a nu fi prinşi şi descoperiţi cu ţigările de contrabandă şi pentru a ascunde bunurile (ţigările) introduse ilegal în ţară de cei doi. S-a menţionat că fapta săvârşită de cei doi inculpaţi, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de violare de domiciliu prevăzute de art. 192 alin. (2) C. pen.

S-a apreciat că, modalităţile de săvârşire a faptei reflectă un grad ridicat de pericol social în privinţa faptelor comise de către inculpaţi, care au acţionat în circumstanţele arătate, animaţi fiind de sentimente de disperare, pentru a nu fi descoperiţi.

De asemenea, s-a arătat că, fiind audiaţi, cei doi nu au recunoscut săvârşirea acestor fapte, dar că elocvente sunt mai multe dovezi ce au stat la baza unui alt rechizitoriu, prin care:

2. La 16 martie 2012, prin rechizitoriul nr. 26/D/P/2012, s-a dispus trimiterea în judecată a trei inculpaţi care au fost surprinşi pe malul românesc al fluviului Dunărea în dreptul localităţii Schela Cladovei, în timp ce aşteptau o barcă, venind dinspre Serbia în care s-au descoperit tot ţigări de provenienţă sârbească de contrabandă (16 baxuri provenienţă sârbească) şi pe care cei trei le-au descărcat şi ascuns în apropiere, că prin acest rechizitoriu cei trei au fost trimişi în judecată şi ulterior, unul din inculpaţi din acest dosar, a recunoscut că a primit de la J.L. suma de 100 lei pentru a descărca alături de ceilalţi inculpaţi ţigările din barca sârbească.

S-a arătat că, de remarcat este şi faptul că în momentul prinderii grupului, J.L. era prezent pe comunicaţia Gura Văii - Dr. Tr. Severin, în localitatea Schela Cladovei, dar că şi atunci acesta nu a fost identificat.

În acest sens, s-a evidenţiat declaraţia martorului V.T. (inculpat în Dosarul nr. 26/D/P/2012) din 25 aprilie 2012, prin care acest martor a declarat următoarele că:

„Este adevărat faptul că în seara zilei de 29 februarie 2012 a fost prins pe malul fluviului Dunărea în timp ce descărca ţigări dintr-o barcă, că atunci nu a ştiut cine este persoana care l-a racolat şi i-a propus că-i dă suma de 100 lei pentru a descărca ţigările din barcă, că martorul a motivat că cetăţeanul sârb, îl cunoştea probabil şi că ştia că el prestează diverse munci, ca ziler în zonă, că a fost abordat în timp ce era la familia R., în faţa casei acestei familii, unde i-a propus să ajute la descărcarea ţigărilor şi că a aflat ulterior, de la un prieten al său din Schela, care i l-a şi arătat pe cetăţeanul respectiv şi i-a spus că-l cheamă F. şi este cetăţean sârb.”

S-a mai susţinut prin rechizitoriu că, acest lucru demonstrează că, inculpatul J.L. în înţelegere cu un cetăţean sârb, acel F., a introdus în România prin trecerea ilegală a fluviului Dunărea, 9830 pachete ţigări de provenienţă sârbească, produse accizabile care au fost indisponibilizate şi depozitate la camera de corpuri delicte a S.T.P.F. Mehedinţi şi care au făcut obiectul Dosarului nr. 26/D/P/2012, aflat şi el pe rolul instanţei.

3. Totodată, s-a precizat că la data de 09 aprilie 2012, în localitatea Izvorul Frumos situată pe marginea fluviului Dunărea, organele de anchetă au identificat un autoturism O. înmatriculat sub nr. x, ca fiind abandonat, în care au găsit un număr de 7900 pachete ţigări provenienţă sârbească.

S-a arătat că, tot organele de poliţie, în seara aceleiaşi zile, au organizat un filtru în apropierea localităţii Izvorul Frumos şi că din procesul-verbal încheiat de aceştia, a rezultat că mai întâi au surprins şi văzut că a venit o barcă de pe malul sârbesc al fluviului Dunărea pe malul românesc, unde au descărcat din barcă şi încărcat apoi într-un autoturism, care ulterior l-au găsit abandonat, mai multe colete, în care au descoperit tot ţigări de provenienţă sârbească.

Organele de poliţie, tot în apropierea locului acestei fapte, în încercarea de a recupera persoanele ce au părăsit autoturismul abandonat, au identificat un alt autoturism înmatriculat în Bulgaria sub nr. x condus de inculpata B.I. concubina lui J.L., care fiind audiată, inculpata B.I. a justificat prezenţa sa în localitatea Izvorul Frumos prin faptul că a fost în vizită la o prietenă M., prietenă care nu a putut fi identificată de organele de poliţie pentru a confirma sau infirma susţinerile acesteia, însă s-a menţionat că legătura dintre cei doi, rezultă din împrejurarea că, asupra inculpatei s-a| găsit paşaportul concubinului său J.L.

S-a arătat că, ţigările de provenienţă sârbească, respectiv cele 7900 pachete, au fost indisponibilizate la camera de corpuri delicte a S.T.P.F. Mehedinţi.

Totodată, s-a arătat că, s-au solicitat relaţii prin punctul de contact Giurgiu cu privire la proprietarii celor două autoturisme şi s-a comunicat că sunt înscrise în circulaţie în Bulgaria şi aparţin unor cetăţeni bulgari.

4. S-a mai susţinut că şi la data de 02 mai 2012, în Municipiul Drobeta Turnu Severin (fila 48 - vol. III d.u.p.) a fost surprins inculpatul, cetăţean sârb J.L., în timp ce conducea un autoturism marca V. înmatriculat în circulaţie sub nr. x precum şi un alt autoturism marca R. înmatriculat în circulaţie sub nr. x staţionat pe str. Crişan şi lângă care se afla parcat autoturismul S. cu numărul x aparţinând învinuitului Ş.C.

S-a reţinut că, din procesul verbal încheiat de către organele de poliţie cu acest prilej, a rezultat cu certitudine că învinuitul Ş.C. a fost surprins în timp ce descărca ţigări de provenienţă sârbească din autoturismul R. cu nr. de înmatriculare x în maşina sa, marca S., cu nr. de înmatriculare x.

De asemenea, s-a menţionat şi faptul că în timpul organizării acestui flagrant s-a încercat să fie indisponibilizat autoturismul V. de culoare gri metalizat cu nr. de înmatriculare x condus de inculpatul sârb J.L. în care au fost văzute două colete voluminoase despre care existau indicii că sunt ţigări de contrabandă de provenienţă sârbească şi că în ciuda faptului că s-a făcut uz şi de armă, nu s-a reuşit prinderea acestuia, dar că în autoturismul R. s-au găsit 6 baxuri cu ţigări de provenienţă sârbească iar în autoturismul învinuitului Ş.C. s-au găsit două baxuri cu ţigări, având aceeaşi provenienţă, (un bax, conţinând un nr. de 50 de cartuşe, iar un cartuş având 10 pachete de ţigări şi un pachet conţinând un număr de 20 de ţigări - (fil.48 vol. III d.u.p.).

Totodată, s-a precizat că, în autoturismul R. staţionat din care s-a observat de către organele de poliţie că se descărcau ţigările de către învinuitul Ş.C. a fost identificată o pungă cu 9 mănuşi din material plastic transparent găsite în „buzunarul” portierei (fila 154 - vol. III d.u.p) şi că această împrejurare dovedeşte faptul că nici la Izvorul Frumos şi nici în acest caz nu au fost identificate urme materiale, întrucât membrii grupului se protejau pentru a nu fi descoperiţi, folosindu-se de mănuşi atunci când încărcau şi descărcau ţigările şi că în cele două autoturisme au fost identificate 8 colete în care se aflau 4400 pachete ţigări de provenienţă sârbească.

5. S-a mai reţinut că la data de 23 iunie 2012, în cariera de piatră situată în apropiere de localitatea Eşelniţa (pe malul românesc al fluviului Dunărea) a fost identificat şi abandonat un autoturism marca V. de culoare gri metalizat înmatriculat în Franţa cu numărul x şi că în data de 02 mai 2012, când s-a făcut uz de armă, a fost identificat acelaşi autoturism condus de J.L. dar cu alte numere de înmatriculare şi anume x, că în apropierea acestui autoturism, au fost identificate două colete în care s-au descoperit ca fiind un număr de 1000 pachete ţigări de provenienţă sârbească.

Că, de pe portbagajul acestui autoturism găsit abandonat, organele de poliţie au ridicat 4 urme papilare, despre care s-a stabilit ştiinţific că acestea aparţin inculpatului J.L.

De asemenea, tot în localitatea Eşelniţa a fost identificat autoturismul marca O. de culoare gri deschis condus de inculpata B.I., concubina inculpatului J.L., (fila 168 vol. III d.u.p) şi că în timp ce a fost oprită de organele poliţiei de frontieră, aceasta a comunicat telefonic cu inculpatul J.L., convorbirea dintre cei doi dovedind existenţa legăturii acestor doi inculpaţi ca membrii ai grupului ce se referă cu certitudine la infracţiunea de contrabandă de ţigări.

Tot prin actul de sesizare, s-a făcut referire şi la conţinutul convorbirilor telefonice interceptate şi înregistrate legal în cauză, susţinându-se că acestea confirmă şi ele modul în care au acţionat cei trei inculpaţi din această cauză, legăturile dintre aceştia, scopul în care au acţionat şi modul cum au fost organizaţi pentru a face contrabandă cu ţigări.

S-a mai făcut referire şi la conţinutul percheziţiilor domiciliare efectuate în cauză, din care rezultă că la domiciliul învinuitului L.M.I. nu s-a găsit nici un pachet de ţigări, însă, la data de 26 februarie 2012 s-au găsit aproximativ 1400 pachete ţigări în Dosarul nr. 86D/P/2011 privind pe G.M. faţă de care Tribunalul Mehedinţi a luat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara, prin încheierea din data de 22 iunie 2012.

S-a precizat că, fiind audiat, numitul L.M.I. a declarat că, ţigările găsite la domiciliul lui cu prilejul efectuării percheziţiei domiciliare în Dosarul nr. 86D/P/2011 au fost cumpărate de la F. (J.L.) care i le-a adus, însoţit fiind de concubina sa I.B.

Faptele aşa cum au fost expuse sunt dovedite şi cu procesele verbale de constatare ale infracţiunilor de prindere în flagrant, fotografii judiciare, declaraţii date de cei trei în calitate de învinuiţi, declaraţii de martori, notele de redare a convorbirilor telefonice şi rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifice.

Fapta inculpaţilor J.L., B.I. şi Ş.C. de a se constitui într-un grup organizat ce s-a dovedit că a avut drept scop introducerea de ţigări în România prin trecerea frauduloasă a fluviului Dunărea, s-a apreciat că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 7 raportat la art. 2 din Legea nr. 39/2003.

Tot prin actul de sesizare s-a mai reţinut că, iniţial grupul organizat cu caracter transnaţional a fost constituit din inculpatul J.L. şi alţi cetăţeni sârbi care au introdus fără drept ţigări în România şi au fost condamnaţi de instanţă pentru acest gen de fapte, că ulterior, la acest grup infracţional organizat şi constituit din sârbul J.L. şi alte persoane de pe teritoriul Republicii Serbia au aderat şi inculpata I.B. - concubina acestuia şi numitul Ş.C., care fie au preluat ţigările sârbeşti de pe malul românesc, fie le-au deţinut şi comercializat mai departe.

S-a mai reţinut de asemenea că, scopul pentru care cei trei s-au constituit într-un grup infracţional organizat a fost acela de a săvârşi una sau mai multe infracţiuni de contrabandă prevăzute şi ped. de art. 270 alin. (1)-(3) din Legea nr. 86/2006.

S-a mai evidenţiat prin actul de sesizare, că faptele comise de fiecare membru al grupului fie separat, fie împreună astfel cum au fost prezentate mai sus întrunesc elementele constitutive ale următoarelor infracţiuni, după cum urmează:

1.

a. Fapta inculpatului J.L. care împreună cu alţi cetăţeni sârbi neidentificaţi până în prezent, au introdus la 29 noiembrie 2010, în România, 7481 pachete ţigări de provenienţă sârbească, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de contrabandă prevăzute şi pedepsite de art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006.

Totodată, s-a reţinut că, în ziua de 29 noiembrie 2010 organele de poliţie au urmărit autoturismul marca B. cu numărul de înmatriculare X despre care existau indicii că în interiorul acestuia se aflau ţigări de provenienţă sârbească, prilej cu care au constatat că în interiorul maşinii, pe scaunul dreapta faţă, se afla inculpata B.I., maşină ce au descoperit-o în curtea cetăţeanului B.P., unde s-a intrat cu această maşină fără drept.

S-a precizat că semnificativ pentru modul de pătrundere fără drept în curtea menţionată, este declaraţia inculpatei B.I. dată în aceeaşi zi prin care a afirmat că: „nemaiavând cale de scăpare a observat porţile la intrarea în curtea unei case, pe care ea le-a deschis, iar un anume A. a băgat maşina în curte, după care ea a închis porţile”.

S-a reţinut că, în timpul anchetei a fost identificat şi audiat proprietarul autoturismului în care se aflau ţigările - respectiv numitul G.M.S. - care a relatat următoarele: „La ultima întâlnire cu numita B.I., aceasta i-a dat suma de 400 de euro, urmând să-i mai dea diferenţa mai târziu când făceau actele, că împreună cu I., el fiind la volanul maşinii sale, au mers până la Caransebeş, unde i-a cedat maşina I., că aici s-au întâlnit doi bărbaţi care veniseră cu o maşină F. înmatriculată în Italia, unul având o glugă pe cap, probabil pentru a nu fi recunoscut.”

Aşadar, s-a tras concluzia prin rechizitoriu că, proprietarul maşinii descoperită în localitatea Iloviţa s-a deplasat împreună cu I., din Drobeta Turnu Severin pentru a a-i ceda acesteia maşina, în Caransebeş, că cert este că maşina a aparţinut în ziua de 29 noiembrie 2010 inculpatei B.I., concubina lui J.L. şi că aceasta a încercat în această modalitate, să-l ajute pe concubinul său, pentru a scăpa de orice formă de răspundere, deoarece, la volanul autoturismului în care se aflau ţigări a fost inculpatul J.L. şi că împreună cu acesta în maşină a fost, pe bancheta din faţă, în partea dreaptă şi inculpata B.I.

S-a arătat că, elocventă sub aspectul reţinerii vinovăţiei acestora este şi declaraţia iniţială (fila 96, vol. II dup), a aceluiaşi martor G.M.S., prin care a declarat următoarele: „că în jurul orei 09, s-au întâlnit în faţa cafenelei S. unde s-a întâlnit cu inculpata B.I., care a venit, însoţită de inculpatul J.L.”.

Tot în acest sens, s-a făcut referire şi la faptul că, inculpata B.I., conform procesului-verbal seria x a fost sancţionată contravenţional la data de 10 aprilie 2010, pentru că s-a descoperit cu acest prilej că transporta cu autoturismul marca S. înmatriculat cu nr. x condus de cetăţeanul sârb J.L., un nr. de 3590 pachete ţigări (fila 65 vol. II dup).

b. S-a reţinut că fapta inculpatului J.L. care împreună cu concubina sa B.I. au pătruns fără drept în locuinţa părţii vătămate B.P. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.

Latura obiectivă a acestei infracţiuni se realizează prin acţiunea de pătrundere fără drept în curtea imobilului unei persoane, că în momentul deschiderilor porţilor, partea vătămată (proprietarul locuinţei) nu era acasă, împrejurare de care cei doi inculpaţi au profitat, deoarece pentru a scăpă de urmărirea organelor de poliţie, au pătruns fără drept în curtea locuinţei părţii vătămate Buruiană Ştefan, de unde au ieşit prin spate, după care inculpata a fost surprinsă de lucrătorii de poliţie, în apropriere, la cea 200 de m, într-o pădure din împrejurimi, însă inculpatul J.L. nu a fost prins de organele de poliţie în acele împrejurări, deoarece el a reuşit şi de această dată să scape.

c. S-a mai menţionat că, fapta inculpatului J.L. care la data de 29 februarie 2012, împreună cu alţi cetăţeni sârbi, rămaşi neidentificaţi, au introdus în ţară, fără drept, un număr de 9830 pachete ţigări sârbeşti, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006.

S-a reţinut că, deşi inculpatul nu recunoaşte săvârşirea faptei, declaraţia martorului V.T. este elocventă în ceea ce priveşte vinovăţia acestuia.

Că sub aspectul vinovăţiei în ce priveşte comiterea acestei fapte s-a făcut referire la declaraţia martorului care a ajutat la descărcarea ţigărilor din barcă, prin care a declarat că în seara zilei de 29 februarie 2012 a fost prins pe malul fluviului Dunărea în timp ce descărca ţigări dintr-o barcă, dar că atunci nu a ştiut cine este persoana care l-a racolat şi i-a propus suma de 100 lei pentru a descărca ţigări din barcă.

d. S-a precizat că fapta inculpatului J.L. care la data de 09 aprilie 2012 a introdus în ţară fără drept alte 7900 pachete ţigări de provenienţă sârbească, pe care le-a abandonat în apropierea localităţii Izvorul Frumos pentru a nu fi prins de organele poliţiei de frontieră întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006.

S-a arătat că, inculpatul nu a recunoscut săvârşirea acestei fapte şi că a motivat că şi la această dată el s-a aflat în oraşul Dr. Tr. Severin, timp în care concubina sa - inculpata B.I. se afla la o prietenă a ei, în localitatea Izvorul Frumos.

De asemenea, s-a arătat că, sub aspectul vinovăţiei trebuie reţinute următoarele împrejurări probate în cauză, care confirmă participarea inculpatului J.L. la săvârşirea faptei şi anume faptul că:

- ţigările abandonate aveau aceeaşi provenienţă sârbească;

- că pe uşa dreapta spate a autoturismului abandonat era înscrisul „V.”, despre care există date că este cetăţeanul sârb care introduce ţigările în România;

- din procesul-verbal (fila 5, vol. III dup) rezultă faptul că o maşină de culoare închisă a plecat de pe malul românesc al fluviului Dunărea către localitatea Izvorul Frumos, fiind oprită în trafic s-a constatat faptul că la volanul acesteia se afla inculpata B.I.;

- că în autoturismul respectiv s-a găsit paşaportul inculpatului J.L.;

- că tot în autoturism s-au descoperit o cheie de la un alt autoturism marca Audi înmatriculat în Franţa, o cheie de la un autoturism VW înmatriculat în Bulgaria şi o plăcuţă tip cu numărul de înmatriculare x (această împrejurare confirmă modul de acţiune al inculpaţilor şi anume utilizarea mai multor autovehicule înmatriculate în străinătate (fila 9 vol. III dup).

- că în maşina cu ţigări s-a găsit şi un binoclu militar cu seria X.

Ţigările şi autoturismul abandonat au fost indisponibilizate la sediul S.T.P.F. Mehedinţi în vederea confiscării.

e. S-a mai precizat că, fapta inculpatului J.L., din data de 02 mai 2012, de a introduce fără drept ţigări în România (respectiv un număr de 4400 pachete ţigări provenienţă sârbească) întruneşte elementele infracţiunii prevăzute şi ped. de art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006.

Această faptă a fost probată, cu procesul verbal din data de 02 mai 2012, din care rezultă că inculpatul J.L. a fost surprins în timp ce conducea autoturismul înmatriculat în circulaţie cu numărul x (fila 48, vol. III dup), că în acest autoturism pe bancheta din spate s-au descoperit două colete voluminoase învelite în folie de culoare neagră, că inculpaţii foloseau acest ambalaj de culoare închisă şi nu albă, tocmai pentru a nu fi descoperiţi şi pentru a nu fi sesizat cu uşurinţă faptul că, în respectivele colete sunt ambalate ţigări de contrabandă.

S-a mai menţionat că din această maşină cele două colete mai târziu au fost descărcate (preluate-încărcate) în autoturismul marca S., aparţinând numitului Ş.C. (unde au fost încărcate 1.000 pachete ţigări) şi în autoturismul marca R. cu numărul de înmatriculare x (3400 pachete ţigări).

Potrivit art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006 - introducerea în ţară de ţigări prin alte locuri decât cele stabilite prin controlul vamal indiferent de valoare constituie infracţiune.

S-a arătat că, s-a reţinut această infracţiune şi nu cea prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 „sunt asimilate infracţiunilor de contrabandă, colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă”- întrucât inculpatul J.L. este cel care a introdus fără drept în ţară ţigările respective aşteptând pe malul românesc al fluviului Dunărea.

Că, cele 4400 pachete ţigări de provenienţă sârbească au fost indisponibilizate în vederea confiscării la camera de corpuri delicte a S.T.P.F. Mehedinţi.

f. De asemenea, s-a arătat că, fapta inculpatului J.L. de a introduce fără drept la data de 23 iunie 2012, un număr de 1.000 de pachete de ţigări de provenienţă sârbească pe care le-a abandonat în cariera de piatră din localitatea Eşelniţa întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 270. alin. (1) din Legea nr. 86/2006.

Semnificativ sub aspectul vinovăţiei sale este faptul că, cel care l-a însoţit pe traseul Dr. Tr. Severin - Dubova şi la întoarcere pentru preluarea ţigărilor a oprit în localitatea Eşelniţa situată pe malul Dunării, este mărturia numitului T.A. care a declarat: că „el a rămas în maşină iar inculpatul J.L. a coborât pe lângă un gard la Dunăre, iar după un timp a venit cu două genţi negre, că au plecat împreună spre Severin şi că la ieşire din Eşelniţa a sesizat că a luat-o la stânga pe un drum de ţară, accelerând motorul şi la 1 km i-a spus să se dea jos, lucru pe care l-a făcut, iar inculpatul şi-a continuat drumul în viteză şi a ascuns maşina, că martorul, înainte de a ascunde maşina a sesizat că Ljubisa a deschis portbagajul, de unde a luat cele două genţi şi le-a ascuns în nişte mărăcini, după care a abandonat maşina şi că în continuare inculpatul a fugit, că după el a fugit şi martorul, prin pădure, fără să realizez de ce, acelaşi martor declarând că a insistat pe lângă inculpat, sugerându-i că ar fi bine să se predea poliţiei de frontieră, însă inculpatul a refuzat.”

S-a mai arătat că, prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 19 iulie 2012 s-a concluzionat că „din cele 5 fragmente de urme papilare apte pentru comparat, ce au fost ridicate cu ocazia cercetării la fata locului, un număr de 4 urme au fost create de relieful papilar al degetelor arătător, mijlociu, inelar şi mic de la mâna dreaptă a inculpatului J.L.”.

S-a arătat de asemenea că, prezenţa în zonă a inculpaţilor J.L. şi B.I. a rezultat şi din convorbirile telefonice purtate între ei, ce au fost interceptate şi înregistrate legal în cauză, ce sunt şi acestea fiind semnificative în privinţa probării faptelor de contrabandă cu ţigări.

Totodată, s-a menţionat şi faptul că la acest grup a aderat şi un ofiţer de poliţie care îl cercetase anterior pe inculpatul sârb J.L., că aceasta reiese din conversaţia purtată de inculpatul J.L. cu o persoană, pe nume G.V., probabil cadru M.A.I. din judeţul Caraş-Severin, după prinderea in flagrant din data de 25 iunie 2012 la ora 11:12.

Caracterizându-l pe inculpatul J.L., s-a reţinut că acesta a negat constant săvârşirea faptelor, a fost reţinut pe 24 de ore şi arestat de Tribunalul Mehedinţi pentru o durată de 29 de zile.

S-a arătat că, inculpatul săvârşind 7 fapte (art. 2 şi 7 Legea nr. 39/2003 (o faptă), art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006 (5 fapte) şi 192 alin. (2) C. pen. (1 faptă), înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna din ele, în cauză au devenit incidente disp. art. 33-34 C. pen.

Că, fiind condamnat anterior, la o pedeapsă de doi ani închisoare cu suspendare şi săvârşind o nouă faptă cu intenţie pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an, în cauză în ce-1 priveşte pe acest inculpat sunt incidente şi dispoziţiile art. 37 lit. a) C. pen.

Cu privire la latura civilă, s-a arătat că, toate bunurile (ţigările ce au format obiectul material al fiecărei infracţiuni în parte), au fost indisponibilizate în vederea confiscării precum şi autoturismele abandonate.

Prin urmare, s-a reţinut că, instanţa urmează să dispună confiscarea a 30.611 pachete ţigări provenienţă sârbească (612.220 ţigarete) în valoare totală de 30.611 euro precum şi autoturismele O. cu nr. de înmatriculare x în valoare de aproximativ 4000 euro, R. cu nr. de înmatriculare x în valoare de aproximativ 3000 euro, V. cu nr. de înmatriculare x, în valoare de aproximativ 3500 de euro.

S-a arătat că, existând obiectul material al infracţiunii, s-a precizat că se impune doar confiscarea acestuia (ţigările) fără a se impune şi acordarea de despăgubiri pentru neplata taxelor vamale, invocându-se în acest sens: Î.C.C.J. - Decizia nr. 1644/2003 în Revista Dreptul nr. 8/2004 pagina 279.

În instanţă, numai inculpatul, cetăţean sârb, J.L., în prezenţa apărătorului său ales şi interpretului desemnat în cauză, a solicitat judecarea sa, conform procedurii prevăzută de art. 3201 C. proc. pen. Date fiind aceste precizări, inculpatul fiind ascultat, prin susţinerile făcute a recunoscut săvârşirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, solicitând să fie judecat în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, nesolicitând administrarea altor probe, considerente în raport de care a fost admisă cererea sa, privind judecarea cauzei în condiţiile prevăzute de art. 3201 C. proc. pen.

În aceste condiţii, având în vedere recunoaşterea faptelor susţinută de acest inculpat şi în faţa instanţei, ce se coroborează cu probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, instanţa de fond a constatat că se confirmă pe deplin vinovăţia inculpatului J.L., în legătură cu săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa, prin actul de sesizare al instanţei, pentru care acesta a fost trimis în judecată şi în legătură cu care s-a dispus şi arestarea sa preventivă şi anume că: la data de 02 februarie 2012, ofiţeri din Biroul de Combatere a Migraţiei Ilegale şi infracţiunilor Transfrontaliere - Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că inculpatul J.L., împreună cu cei doi inculpaţi în cauză, concubina sa - inculpata B.I. şi fostul ofiţer de poliţie ce îl descoperise pe inculpat săvârşind fapte similare în urmă cu câţiva ani - inculpatul Ş.C., s-au constituit într-un grup infracţional organizat ce avea drept scop introducerea ilegală, prin trecerea frauduloasă a fluviului Dunărea, de ţigări de provenienţă sârbească, pe care le depozitau în diverse locaţii, pentru ca apoi să le comercializarea pe piaţa neagră din Drobeta Turnu Severin şi judeţele limitrofe: Gorj şi Dolj.

S-a mai reţinut că inculpatul J.L., cetăţean sârb rezident în România de 10 ani, a fost liderul acestui grup infracţional, că el achiziţiona prin intermediul unor cetăţeni sârbi, ţigări ieftine din Iugoslavia, pe care ulterior le trecea ilegal în România, cu bărcile, aduse până la malul românesc de alţi cetăţeni sârbi, cunoscuţi ai inculpatului şi apoi pe malul românesc al fluviului Dunărea, erau aşteptaţi de alţi membri ai grupului, unii dintre ei rămaşi neidentificaţi( nedescoperiţi).

S-a menţionat că acest inculpat a profitat de faptul că deşi locuieşte în România de 10 ani pe baza unei cărţi de rezidenţă atât el cât şi concubina sa B.I., nu au avut în aceşti ani, nici o sursă legală de existenţă, deoarece în realitate singura lor sursă de existenţă a reprezentat-o doar câştigurile obţinute de pe urma activităţii de introducere ilegală de ţigări în România şi din vânzarea lor pe piaţa neagră, că această activitate devenise pentru cei doi concubini, o profesie.

Semnificativ sub aspectul vinovăţiei acestui inculpat, este nu numai recunoaşterea sa, dar şi faptul că acesta într-un alt dosar, a mai fost trimis în judecată, judecat şi condamnat în primă instanţă, respectiv în Dosarul nr. 10.997/101/2007, în care prin Sentinţa penală nr. 77 din 28 februarie 2011 a Tribunalului Mehedinţi, acesta a fost condamnat pentru comiterea unor fapte similare respectiv pentru săvârşirea unei infracţiuni de complicitate la infracţiunea prevăzute de art. 270 alin. (1) coroborat cu art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., dar şi pentru comiterea unei complicităţi la infracţiunea prevăzute de art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. la o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare în condiţiile prevăzute de art. 81-82 C. pen.

Tot semnificativ şi nu întâmplător este şi faptul că descoperirea acestor fapte din anul 2007, s-a înfăptuit de către o echipă de poliţişti I.J.P.F. Mehedinţi, care a fost condusă de comisarul şef de atunci, în persoana numitului Ş.C., inculpatul din acest dosar, care, ulterior a aderat şi el la grupul infracţional iniţiat şi condus de inculpatul, cetăţean sârb J.L.

În acelaşi timp, s-a reţinut şi faptul că la dosar există dovezi ce atestă din punct de vedere ştiinţific faptul că prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 19 iulie 2012 s-a concluzionat că „din cele 5 fragmente de urme papilare apte pentru comparat, ce au fost ridicate cu ocazia cercetării la faţa locului, unde a fost depistat un autoturism abandonat în privinţa căruia organele de anchetă ale acestei cauze au avut suspiciuni, că era al inculpatului cetăţean sârb şi că în el erau depozitate ţigări de contrabandă de provenienţă sârbească, 4 din aceste urme papilare ridicate, au fost create de relieful papilar al degetelor arătător, mijlociu, inelar şi mic de la mâna dreaptă a inculpatului J.L.”.

Tot sub aspectul probării cu certitudine a vinovăţiei inculpatului, semnificative sunt şi probele ce confirmă prezenţa în zonă a inculpaţilor J.L. şi B.I., aceasta rezultând din procesele verbale de filare - urmărire a autoturismelor despre care organele de anchetă au avut date că în ele erau cei doi concubini şi că cu ajutorul lor, aceştia transportau marfa de contrabandă, ţigările, dar şi convorbirile telefonice purtate de cei doi, ce au fost interceptate şi înregistrate legal în cauză, ce sunt şi ele semnificative în privinţa probării faptelor comise de inculpatul J.L. şi recunoscute de acesta, ca fiind comise în modalităţile reţinute prin rechizitoriu, cât şi conversaţia purtată de acest inculpat cu o persoană, pe nume G.V., posibil cadru M.AJ. din judeţul Caraş-Severin, ce a avut loc după prinderea în flagrant din data de 25 iunie 2012 la ora 11:12.

O particularitate a modalităţii în care inculpatul cetăţean sârb a condus şi coordonat această activitate infracţională este faptul că a demonstrat că era deosebit de versat, deoarece a acţionat permanent alături de concubina sa, respectiv inculpata B.I., folosindu-se de aceasta, încât pentru a-şi asigura scăparea, de cele mai multe ori, a lăsat-o descoperită, încât numai aceasta a fost surprinsă în mai multe rânduri de organele de anchetă ale acestei cauze, în cadrul filajelor organizate pentru descoperirea grupului infracţional şi că această inculpată a încercat să-l acopere, să-l ascundă pe concubinul său, susţinând neverosimil că ar fi fost însoţită de un alt bărbat, pe nume A., în condiţiile în care în autoturismul condus de aceasta,lucrătorii de poliţie au găsit paşaportul inculpatului J.L., dar şi alte chei ale unor autoturisme străine.

S-a mai reţinut că o altă o altă modalitate de lucru specifică contrabandiştilor de ţigări, din zona Porţile de Fier I, Dr. Tr. Severin şi folosită de altfel şi de inculpatul J.L., a fost aceea de a se folosi de mai multe maşini achiziţionate de el şi concubina sa, maşini foarte vechi înmatriculate în Bulgaria sau Franţa, pe numele unor cetăţeni străini, modalitate folosită de către inculpaţi, în scopul de a nu fi descoperiţi şi pentru ca prejudiciul în cazul confiscării să fie cât mai mic.

S-a dovedit că maşinile descoperite ca fiind folosite de inculpatul sârb şi concubina sa, au fost un autoturism V. cu nr. x de culoare gri metalizat, înmatriculat în Franţa, dar şi un autoturism R. înmatriculat în Bulgaria; care a fost descoperit de anchetatorii acestei cauze, în cariera de piatră din localitatea Eşelniţa situată pe malul Dunării, unde a fost găsit abandonat şi autoturismul V. de culoare gri metalizat înmatriculat în Franţa cu numerele x, că din răspunsul primit de la autorităţile franceze a rezultat că aceste numere aparţineau unui alt autoturism marca R., al cărui proprietar era un cetăţean francez; că şi la Izvorul Frumos a fost descoperit ca fiind abandonat şi un alt autoturism marca O. cu nr. x înmatriculat în Bulgaria.

Elocventă în acest sens, este procesul-verbal seria x potrivit căruia, inculpata B.I. a fost sancţionată contravenţional la data de 10 aprilie 2010, pentru că aceasta a fost surprinsă în trafic de lucrătorii poliţiei de frontieră, în timp ce a transportat cu un autoturism marca S. înmatriculat cu nr. x condus de cetăţeanul sârb J.L., un nr. de 3590 pachete ţigări.(fila 65 vol. II dup), dar şi faptul că la constatarea acestei contravenţii, inculpatul J. a fost martor.

Alte dovezi esenţiale în reţinerea vinovăţiei inculpatului le reprezintă depoziţiile unor martori ai cauzei, spre exemplu, declaraţia martorului care l-a însoţit pe inculpatul J.L., atunci când acesta a fost urmărit de anchetatori, pe traseul Dr. Tr. Severin - Dubova, respectiv mărturia numitului T.A., care a declarat că „ atunci inculpatul s-a oprit din drum, în apropierea localităţii Eşelniţa situată pe malul Dunării, unde martorul a rămas in maşină iar inculpatul J.L. a coborât pe lângă un gard la Dunăre iar după un timp a venit la maşină cu două genţi negre, că au plecat împreună spre Severin şi că la ieşire din Eşelniţa a sesizat că a luat-o la stânga pe un drum de ţară, accelerând motorul şi la 1 km i-a spus să se dea jos, lucru pe care l-a făcut, iar inculpatul şi-a continuat drumul în viteză şi a ascuns maşina, că martorul, înainte de a ascunde maşina a sesizat că Ljubisa a deschis portbagajul, de unde a luat cele două genţi şi le-a ascuns în nişte mărăcini, după care a abandonat maşina şi că în continuare inculpatul a fugit, că după el a fugit şi martorul, prin pădure, fără să realizeze de ce fug, acelaşi martor declarând că a insistat pe lângă inculpat, sugerându-i că ar fi bine să se predea poliţiei de frontieră, însă inculpatul a refuzat.”

O altă mărturie importantă este declaraţia martorului V.T. (inculpat în Dosarul nr. 26/D/P/2012) din 25 aprilie 2012, prin care acest martor a recunoscut în acest dosar, că, în seara zilei de 29 februarie 2012 a fost prins pe malul fluviului Dunărea în timp ce descărca ţigări dintr-o barcă, că atunci nu a ştiut cine este persoana care l-a racolat şi i-a propus că-i dă suma de 100 lei pentru a descărca ţigările din barcă., acest martor motivând că cetăţeanul sârb, îl cunoştea probabil şi că ştia că el prestează diverse munci, ca ziler în zonă, susţinând în acelaşi timp că a fost abordat în timp ce era la familia R., în faţa casei acestei familii, unde i s-a propus să ajute la descărcarea ţigărilor şi că a aflat ulterior, de la un prieten al său din Schela, care i l-a şi arătat pe cetăţeanul respectiv şi i-a spus că-l cheamă F. şi este cetăţean sârb.”

Prin rechizitoriul întocmit în dosarul în care a fost cercetat penal acest martor s-a mai susţinut că cele relatate de V., au confirmat faptul că, inculpatul J.L. în înţelegere cu un cetăţean sârb, acel F., a introdus în România prin trecerea ilegală a fluviului Dunărea, un număr de 9830 pachete ţigări de provenienţă sârbească, produse accizabile care au fost indisponibilizate şi depozitate la camera de corpuri delicte a S.T.P.F. Mehedinţi şi care au făcut obiectul Dosarului nr. 26/D/P/2012, aflat şi el pe rolul instanţei.

O altă mărturie importantă este şi declaraţia martorului G.M.S., dar şi procesul verbal de constatare a faptelor din data de 29 noiembrie 2010, când la locuinţa părţii vătămate B.P. din localitatea Iloviţa, jud. Mehedinţi, lucrătorii de poliţie au descoperit ca abandonat autoturismul x aparţinând martorului G.M.S. şi că în aceeaşi zi, la o distanţă de 200 m, fiind urmărită în trafic această maşină, s-a constatat că în ea se afla inculpata B.I., care a recunoscut în declaraţia dată în cauză că ea a deschis şi închis poarta locuinţei din Iloviţa, unde aceasta a fost depistată de către organele de poliţie.

Potrivit acestor dovezi, a rezultat că, autoturismul abandonat în curtea locuinţei din Iloviţa, unde această inculpată a recunoscut că a intrat cu maşina, lucrătorii de poliţie, au descoperit în acest autoturism şi indisponibilizat un număr de 7481 pachete ţigări de provenienţă sârbească.

De asemenea, din cercetările efectuate în legătură cu această faptă, s-a stabilit că în dimineaţa zilei de 29 noiembrie 2010 - B.I. şi concubinul său J.L., s-au întâlnit la o cafenea în Dr. Tr. Severin, cu proprietarul autoturismului x pentru a conveni asupra condiţiilor unei eventuale vânzări. A mai rezultat şi faptul că, deşi părţile viitorului contract de vânzare-cumpărare, respectiv inculpatul J.L. şi inculpata B.I., locuiau în Dr. Tr. Severin, paradoxal şi fără o explicaţie logică s-au deplasat în localitatea Caransebeş, unde au definitivat vânzarea şi anume, B.I. a dat proprietarului maşinii suma de 400 euro, iar acesta i-a cedat fizic autoturismul, fără a se încheia vreun act între cei doi.

Tot din actele încheiate de anchetatori, cu prilejul constatării acestei fapte, mai reiese şi faptul că, în localitatea Orşova, organele de poliţie, suspectând şi având date despre faptul că într-un autoturism sunt ascunse ţigări de contrabandă, au urmărit respectiva maşină în trafic, au încercat să oprească regulamentar pe conducătorul maşinii, dar, autoturismul în cauză, pentru care deţineau date, că în el se aflau cei doi inculpaţi - concubini, cetăţeanul sârb J.L. şi inculpata B.I., şi-a continuat drumul, virând la stânga, după care au pătruns fără drept în locuinţa părţii vătămate B.P., pe care nu-l cunoşteau, cu scopul de a nu fi prinşi şi descoperiţi cu ţigările de contrabandă şi pentru .a ascunde bunurile (ţigările) introduse ilegal în ţara noastră, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de violare de domiciliu prevăzute de art. 192 alin. (2) C. pen.

Totodată, dovezi esenţiale în reţinerea vinovăţiei acestui inculpat, sunt şi actele de constatare a faptelor comise la data de 02 mai 2012, în Mun. Drobeta Turnu Severin (fila 48-vol. III d.u.p.) când organele de anchetă au sesizat în trafic pe inculpatul, cetăţean sârb J.L., în timp ce conducea un autoturism marca V. înmatriculat în circulaţie sub nr. x precum şi un alt autoturism marca R. înmatriculat în circulaţie sub nr. x staţionat pe str. Crişan şi lângă care se afla parcat autoturismul S. aparţinând inculpatului Ş.C.

Din procesul verbal încheiat de către organele de poliţie cu acest prilej, rezultă că inculpatul Ş.C. a fost surprins în timp ce descărca ţigări de provenienţă sârbească din autoturismul R. cu nr. de înmatriculare x în maşina sa, marca S., cu nr. de înmatriculare x.

De asemenea, a mai reieşit şi faptul că, în timpul organizării acestui flagrant s-a încercat să fie indisponibilizat autoturismul V. de culoare gri metalizat cu nr. de înmatriculare x condus de inculpatul sârb J.L. în care au fost văzute două colete voluminoase despre care existau indicii că sunt ţigări de contrabandă de provenienţă sârbească şi că, în ciuda faptului că s-a făcut uz şi de armă, nu s-a reuşit prinderea acestuia, dar că în autoturismul R. s-au găsit 6 baxuri cu ţigări de provenienţă sârbească iar în autoturismul inculpatului Ş.C. s-au găsit două baxuri cu ţigări, aceeaşi provenienţă (un bax, conţinând un nr. de 50 de cartuşe, iar un cartuş având 10 pachete de ţigări şi un pachet conţinând un număr de 20 de ţigări) - (fila 48 vol. III dup).

Totodată, a mai rezultat că în autoturismul R. staţionat din care s-a observat de către organele de poliţie că se descărcau ţigările de către numitul Ş.C., a fost identificată o pungă cu 9 mănuşi din material plastic transparent găsite în „buzunarul portierei (fila 154 - vol. III dup) şi că această împrejurare dovedeşte faptul că nici la Izvorul Frumos şi nici în acest caz nu au fost identificate urme materiale, întrucât membrii grupului se protejau pentru a nu fi descoperiţi, folosindu-se în activitatea infracţională, de mănuşi atunci când încărcau şi descărcau ţigările şi că în cele două autoturisme au fost identificate 8 colete în care s-au descoperit un număr de 4400 pachete ţigări de provenienţă sârbească.

Faţă de cele expuse, instanţa de fond a constatat că în cauză este dovedită pe deplin vinovăţia inculpatului J.L., în ce priveşte săvârşirea faptelor pentru care acesta a fost arestat preventiv şi trimis în judecată şi anume:

Fapta inculpatului J.L., care împreună cu cei doi coinculpaţi în cauză, s-a dovedit că s-au constituit într-un grup organizat ce a avut drept scop introducerea de ţigări în România prin trecerea frauduloasă a fluviului Dunărea întruneşte elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 7 rap. la art. 2 din Legea nr. 39/2003.

Fapta aceluiaşi inculpat care împreună cu alţi cetăţeni sârbi neidentificaţi până în prezent, au introdus la data de 29 noiembrie 2010, în România, un număr de 7481 pachete ţigări de provenienţă sârbească, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de contrabandă prevăzute şi ped. de art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006.

Fapta inculpatului J.L. care împreună cu concubina sa B.I., pentru a nu fi descoperiţi de organele de poliţie ce îi urmăreau cu marfa de contrabandă, ţigările, de a pătrunde fără drept în locuinţa părţii vătămate B.P. întruneşte elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute şi pedepsite de art. 192 alin. (2) C. pen, pedepsită cu închisoare de la 3-10 ani.

Fapta inculpatului J.L., din data de 29 februarie 2012, când împreună cu alţi cetăţeni sârbi, rămaşi neidentificaţi, au introdus în ţară, fără drept, un număr de 9830 pachete ţigări sârbeşti, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006.

Fapta inculpatului J.L., din data de 09 aprilie 2012, când a introdus în ţară fără drept alte 7900 pachete ţigări de provenienţă sârbească, pe care le-a abandonat în apropierea localităţii Izvorul Frumos, pentru a nu fi prins de organele poliţiei de frontieră, întruneşte şi ea elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute şi pedepsite de art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006.

Fapta inculpatului J.L., din data de 02 mai 2012, când de asemenea a introdus fără drept ţigări în România (respectiv un număr de 4400 pachete ţigări provenienţă sârbească) întruneşte şi ea elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute şi pedepsite de art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006.

Şi de asemenea fapta inculpatului J.L., din data de 23 iunie 2012, când a introdus şi de această dată fără drept în ţară, un număr de 1000 de pachete de ţigări de provenienţă sârbească, pe care le-a abandonat în cariera de piatră din localitate Eşelniţa întruneşte elementele constitutive ale aceleiaşi infracțiunii prevăzute şi pedepsite de art. 270. alin. (1) din Legea nr. 86/2006.

La individualizarea pedepselor, s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 din C. pen.,de asemenea, s-a ţinut seama de persoana inculpatului, de faptul că acesta a recunoscut săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa pentru care a fost cercetat şi ulterior condamnat.

În conformitate cu disp. art. 88 C. pen. din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului, a fost dedusă perioada reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 02 iulie 2012 la zi, iar în temeiul disp. art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a acestuia.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Mehedinţi şi inculpatul J.L.

În motivare, parchetul a arătat că pentru infracţiunea de violare de domiciliu prevăzute de art. 192 alin. (2) C. pen., s-a aplicat o pedeapsă nelegală, limita minimă a pedepsei în condiţiile reducerii acesteia, potrivit art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., fiind de 2 ani închisoare.

Totodată, s-a apreciat de către parchet că, instanţa de fond a omis să facă aplicarea dispoziţiilor art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 83 alin. (1) C. pen., în condiţiile în care prin Sentinţa penală nr. 77 din 28 februarie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 10997/101/2007 de Tribunalul Mehedinţi, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, dispunându-se suspendarea condiţionată a executării pedepsei, această sentinţă rămânând definitivă pentru inculpatul J.L., prin neexercitarea căii de atac.

Întrucât infracţiunile cercetate în prezenta cauză au fost săvârşite în termenul de încercare, procurorul a opinat că trebuiau aplicate dispoziţiile art. 37 lit. a) C. pen., respectiv art. 83 C. pen.

S-a mai solicitat de asemenea de către parchet şi aplicarea dispoziţiilor art. 117 alin. (1) C. pen.

În faţa instanţei de apel procurorul de şedinţă a precizat că renunţă la al treilea motiv de apel, privind aplicarea art. 117 alin. (1) C. pen., întrucât inculpatul are un minor împreună cu concubina sa, cetăţean român.

În faţa primei instanţe de control judiciar, inculpatul a solicitat reducerea pedepsei, aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen., având în vedere circumstanţele sale personale, atitudinea sinceră, împrejurarea că a colaborat cu organele judiciare,că are un minor în întreţinere rezultat din relația de concubinaj cu inculpata B.I. cu care urmează să se căsătorească.

Prin Decizia penală nr. 34 din 1 februarie 2013, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Mehedinţi împotriva Sentinţei penale nr. 192 din 16 octombrie 2012, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, în Dosarul nr. 6751/101/2012.

A desfiinţat sentinţa atacată.

În baza art. 7 rap. la art. 2 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., cu aplic, art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.:

A condamnat pe inculpatul J.L., la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen. şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani ca pedeapsă complementară ce se va executa după executarea pedepsei principale.

În baza art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. (29 noiembrie 2010);

A condamnat pe acelaşi inculpat la 1 an şi 6 luni închisoare cu interzicerea drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen.

În baza art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.(29 februarie 2012).

A condamnat pe acelaşi inculpat la 1 an şi 8 luni închisoare cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi Ut. b C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen.

În baza art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. (9 aprilie 2012).

A condamnat pe acelaşi inculpat la 1 an şi 6 luni închisoare cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen.

În baza art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. (2 mai 2012).

A condamnat pe acelaşi inculpat la 1 an şi 6 luni închisoare cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen.

În baza art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.(23 iunie 2012).

A condamnat pe acelaşi inculpat la 1 an şi 6 luni închisoare cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen.

În baza art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplic, art. 3201 alin. (7) C. pen. (29 noiembrie 2010).

A condamnat pe acelaşi inculpat la 2 ani închisoare cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen.

În baza art. 85 C. pen.;

A anulat suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 77 din 28 februarie 2011 a Tribunalului Mehedinţi, definitivă prin neapelare pentru inculpatul J.L. la 16 martie 2011.

A descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 77 din 28 februarie 2011 a Tribunalului Mehedinţi, definitivă prin neapelare pentru inculpatul J.L. în:

- pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru art. 26 C. pen. rap. la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

- pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru art. 26 C. pen. rap. la art. 270 alin. (1) coroborate cu art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen.;

A contopit cele două pedepse cu pedepsele aplicate în prezenta cauză pentru infracţiunea prevăzute de art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006 ( 29.nov.2010) şi infracţiunea prevăzute de art. 192 alin. (2) C. pen.(29.nov.2010) în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

În baza art. 39 alin. (1) C. pen.;

A contopit pedeapsa rezultantă mai sus arătată cu pedepsele aplicate în prezenta cauză pentru infracţiunile prevăzute de art. art. 7 rap. la art. 2 din Legea nr. 39/2003,cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (29 februarie 2012), art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (9 aprilie 2012), art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., (2 mai 2012), art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., (23 iunie 2012) în pedeapsa cea mai grea, de pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen. şi i se interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani ca pedeapsă complementară ce se va executa după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen.;

A interzis drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata prevăzute de art. art. 71 alin. (2) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. şi art. 350 C. proc. pen.;

A dedus din pedeapsa rezultantă reţinerea din 1 noiembrie 2007 şi reţinerea şi arestarea preventivă, începând cu data de 02 iulie 2012 la zi şi a menţinut starea de arest a inculpatului J.L.

A menţinut dispoziţiile sentinţei referitoare la cheltuielile judiciare şi disjungerea cauzei cu privire la ceilalţi inculpaţi.

A respins, ca nefondat apelul declarat de inculpatul J.L.

A obligat pe apelantul inculpat la 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei reprezentând onorariul apărător oficiu se vor vira din contul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Dolj.

Analizând apelurile prin prisma motivelor invocate şi examinând cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, Curtea a apreciat că apelul declarat de parchet este fondat în privinţa pedepsei aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., a existenţei stării de recidivă prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen. pentru o parte din infracţiunile deduse judecăţii.

Totodată, Curtea a apreciat că este nefondată critica parchetului privind aplicarea dispoziţiilor art. 83 C. pen.

De asemenea, Curtea a mai apreciat că apelul declarat de inculpat nu este fondat.

Instanţa de apel a constatat că prima instanţă a stabilit o stare de fapt conformă cu realitatea, în condiţiile în care inculpatul a solicitat judecarea cauzei potrivit procedurii prevăzută de art. 3201 C. proc. pen., iar din probele administrate în faza urmăririi penale rezultă că faptele există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de inculpat.

În privinţa infracţiunii prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., Curtea a reţinut că, instanţa de fond a aplicat o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege, limita minimă prin reducerea efectuată potrivit dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., fiind de 2 ani închisoare, instanţa de fond aplicând o pedeapsă sub această limită.

Curtea a apreciat ca fiind fondată critica parchetului privind existenţa stării de recidivă prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen. în cazul infracţiunilor prevăzute de art. 7 raportat la art. 2 din Legea nr. 39/2003 şi infracţiunilor prevăzute de art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006 săvârşite la 29 februarie 2012, 9 aprilie 2012, 2 mai 2012, 23 iunie 2012.

S-a constatat că nu există starea de recidivă prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen. pentru infracţiunile prevăzute de art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006 şi art. 192 alin. (2) C. pen., săvârşite la data de 29 noiembrie 2010.

S-a constatat de asemenea că, este nefondat apelul declarat de inculpat în condiţiile în care instanţa de fond a stabilit pedepse just individualizate, ţinând cont de dispoziţiile art. 72 C. pen.

De asemenea s-a reţinut că, nu se poate stabili o modalitate de executare neprivativă de libertate, nefiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 81 C. pen. sau 86 C. pen., având în vedere faptul că inculpatul a fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termenul legal prevăzut de art. 3853 C. proc. pen., inculpatul J.L.

Acesta, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate în cauză şi reindividualizarea pedepsei în sensul reducerii acesteia, precum şi aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen., referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, având în vedere circumstanţele sale personale prevăzute de dispoziţiile art. 74, 76 C. pen., atitudinea sinceră de care acesta a dat dovadă, împrejurarea că a colaborat cu organele de urmărire penală pentru aflarea adevărului în cauză şi identificarea tuturor participanţilor la activitatea infracţională, faptul că are în întreţinere un minor rezultat din relaţia de concubinaj cu inculpata B.I. cu care urmează să se căsătorească. Criticile aduse nu sunt fondate.

Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate, conform art. 3856 alin. (2) C. proc. pen. cât şi prin prisma dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că, recursul declarat de inculpat nu este fondat urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează:

Examinându-se actele şi lucrările dosarului se constată că situaţia de fapt a fost corect stabilită de instanţa de fond, încadrarea juridică dată faptelor este justă în mod corect reţinându-se că sunt întrunite în cauză condiţiile tragerii la răspundere penală a inculpatului J.L. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 7 raportat la art. 2 din Legea nr. 39/2003 (1 infracţiune), art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006 (5 infracţiuni), art. 192 alin. (2) C. pen. (1 infracţiune).

În fapt, în esenţă se reţine că, inculpaţii J.L., B.I. şi Ş.C. s-au constituit într-un grup infracţional organizat ce avea drept scop introducerea ilegală, prin trecerea frauduloasă a fluviului Dunărea, de ţigări de provenienţă sârbească, pe care le depozitau în diverse locaţii, pentru ca apoi să le comercializarea pe piaţa neagră din Drobeta Turnu Severin şi judeţele limitrofe - Gorj şi Dolj.

Reţine Înalta Curte că, faptele şi modalitatea de comitere a acestora au fost temeinic stabilite de instanţa de fond care a analizat în mod complet şi judicios întreg materialul probator administrat în faza de urmărire penală din care rezultă că aceste fapte există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de inculpat, fapte care de altfel au fost şi recunoscute de acesta, inculpatul exprimându-şi voinţa de a beneficia de judecarea cauzei în cadrul procedurii simplificate prevăzută de art. 3201 C. proc. pen.

Cu privire la criticile referitoare la netemeinicia pedepsei aplicate, reţine Înalta Curte că sunt neîntemeiate.

În conformitate cu dispoziţiile art. 72 C. pen., la stabilirea şi aplicarea pedepsei se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a codului penal, de limitele speciale de pedeapsă, de gradul de pericol social al faptelor săvârşite, de persoana inculpatului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni nu se rezumă numai la împiedicarea inculpatului de a comite alte încălcări ale legii penale, ci are ca scop şi atenţionarea celorlalţi destinatari ai legii penale de a nu comite astfel de încălcări, fiind satisfăcute în acest fel atât scopul imediat cât şi scopul mediat al pedepsei.

Reeducarea sau îndreptarea condamnatului constă în aptitudinea pedepsei de a înlătura relele convingeri şi deprinderi ale acestuia şi a inocula valenţe comportamentale în strictă concordanţă cu cerinţele de respectare a dispoziţiilor cuprinse în normele de drept penal.

Trebuie subliniat că art. 74 C. pen., în ansamblul său, arată împrejurările care constituie circumstanţe atenuante judiciare, instanţa având însă posibilitatea, şi nu obligaţia, să decidă, în raport cu toate împrejurările cauzei, dacă se impune sau nu ca anumite împrejurări să fie reţinute în favoarea inculpatului şi să li se dea efectul prevăzut de art. 76 C. pen.

Recunoaşterea unor date sau împrejurări ale realităţii ca fiind circumstanţe atenuante nu este posibilă decât dacă circumstanţele avute în vedere de instanţă reduc în asemenea măsură gravitatea faptei, în ansamblul său, sau îl caracterizează într-o asemenea manieră pe inculpat, încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită satisface imperativul unei juste individualizări a pedepsei.

În cauza de fată, Înalta Curte constată că instanţele de fond şi de apel au stabilit pedepse just individualizate, ţinând cont de dispoziţiile art. 72 C. pen., respectiv de gradul de pericol social concret ridicat al faptelor săvârşite de inculpat şi de urmările produse, determinante sub acest aspect fiind particularităţile în care acest inculpat a acţionat, în stil mafiot, în modalităţile anterior descrise, tocmai pentru a nu fi descoperit, consecinţele pe plan social al unor astfel de fapte fiind dintre cele mai grave.

S-a mai avut în vedere la individualizarea pedepsei şi numărul mare de infracţiuni săvârşite de inculpat (7 infracţiuni), într-un timp relativ scurt dar şi persoana acestuia, faptul că a recunoscut săvârşirea infracţiunilor, această atitudine sinceră reprezentând un beneficiu pentru actul de justiţie şi pentru aflarea adevărului într-o cauză de o asemenea complexitate în care au fost implicate un număr mare de persoane, faptul că inculpatul nu este la primul conflict cu legea penală, ceea ce dovedeşte că pedepsele anterior aplicate acestuia nu şi-au atins scopul, inculpatul demonstrând în continuare o atitudine de dispreţ faţă de valorile sociale ocrotite de lege.

S-a avut de asemenea în vedere la individualizarea pedepsei că inculpatul, deşi este rezident în România de 10 ani, atât el cât şi concubina sa B.I. nu au nicio sursă legală de existenţă, că singura lor sursă de existenţă este doar introducerea ilegală de ţigări în România şi vânzarea lor pe piaţa neagră, aceasta devenind o profesie pentru cei doi inculpaţi.

Solicitarea formulată de apărătorul inculpatului în sensul de a se retine în favoarea acestuia circumstanţe atenuante este de asemenea neîntemeiată, atitudinea sinceră a acestuia fiind avută în vedere de instanţe la orientarea pedepselor spre minimul special prevăzut de lege, aşa cum a fost redus potrivit dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.

Pe de altă parte, astfel cum corect a reţinut şi instanţa de prim control judiciar, nu se poate stabili o modalitate de executare neprivativă de libertate, nefiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 81 C. pen. sau 86 C. pen. referitoare la suspendarea condiţionată şi la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, având în vedere faptul că inculpatul a fost condamnat anterior, prin Sentinţa penală nr. 77 din 28 februarie 2011 a Tribunalului Mehedinţi, la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an.

Astfel, apreciază Înalta Curte că, pedeapsa aplicată inculpatului este bine dozată atât sub aspectul cuantumului cât şi a modalităţii de executare, astfel încât este aptă să contribuie la atingerea scopului prevăzut de art. 52 C. pen. respectiv cel educativ şi coercitiv al pedepsei.

Avându-se în vedere şi faptul că, verificându-se decizia atacată în raport de prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se identifică existenţa altor motive care, analizate din oficiu, să ducă la casare, recursul declarat de inculpatul J.L. va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 02 iulie 2012 la 24 mai 2013.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul J.L. împotriva deciziei penale nr. 34 din 01 februarie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 02 iulie 2012 la 24 mai 2013.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 24 mai 2013.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1771/2013. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Violarea de domiciliu (art.192 C.p.), infracţiuni la regimul vamal (Legea 141/1997, Legea