ICCJ. Decizia nr. 1800/2013. SECŢIA PENALĂ. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Falsul intelectual (art. 289 C.p.), falsul în declaraţii (art. 292 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2013

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1800/2013

Dosar nr. 16093/3/2012

Şedința publică din data de 27 mai 2013

Deliberând asupra apelurilor penale de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată şi reţine următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 606 din 04 iulie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I-a penală, în baza art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplic, art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnate inculpatul P.A., domiciliat în Bucureşti, sector 5, fără forme legale în com. Jilava, jud. Ilfov, la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În baza art. 292 alin. (1) C. pen., cu aplic, art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. e) teza a II-a C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 1.000 lei amendă penală.

În baza art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. e) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 lună închisoare.

În baza art. 33 - 34 C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca rnculpatul P.A. că execute pedeapsa cea mai grea aceea de 6 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen.

În baza art. 81 - 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni.

În baza art. 3 59 C. proc. pen., s-au pus în vedere inculpatului disp. art. 83 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus prevenţia inculpatului de la 10 aprilie 2012 la 23 mai 2012.

Prin aceeaşi sentinţă penală, în baza art. 26 raportat la art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplic, art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. e) C. pen., a fost condamnat inculpatul Ş.F.R., domiciliat. în Bucureşti, sector 4, la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În baza art. 292 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 3201 al.7 C. proc. pen., art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. e) teza a II-a C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 1000 lei amendă penală.

În baza art. 33 - 34 C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca rnculpatul Ş.F.R. că execute pedeapsa cea mai grea aceea de 6 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen.

În baza art. 81 - 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni.

În baza art. 3 59 C. proc. pen., s-au pus în vedere inculpatului disp. art. 83 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus prevenţia inculpatului de la 10 aprilie 2012 la 23 mai 2012.

A fost respinsă acţiunea civilă formulată de partea vătămată SC G.A. SA, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:

În cursul anului 2011, inculpatul P.A. a înstrăinat fără drept unor persoane rămase neidentificate autoturismul, pe care SC R.I. SRL, firma al cărui unic asociat este, îl utiliza în baza unui contract de leasing, iar ulterior a sesizat organele de poliţie cu privire la faptul că autoturismul i-a fost sustras şi a solicitat societăţii de asigurare plata primei C.A.S.C.O.

Inculpatul P.A. urma să încaseze din prima de asigurare o sumă proporţională cu valoarea ratelor de leasing achitate până la momentul sesizării furtului. De "asemenea,Tea urmare a faptului că societatea de asigurare' avea să plătească societăţii de leasing valoarea autoturismului, inculpatul P.A. era exonerat pe viitor de la plata ratelor de leasing.

Inculpatul P.A. a achiziţionat în cursul anului 2007 în sistem leasing autoturismul de la SC M.L.I.F.N. SA, (fostă SC E.L.I.F.N.R. SA). Ulterior autoturismul în cauză a fost înmatriculat pe numele pe SC E.L.I.F.N.R. SA, utilizator fiind SC R.I. SRL, firmă pe care o administra inculpatul P.A.

Contractul de leasing, având ca obiect autoturismul a fost încheiat între SC M.L. I.F.N. SA (fostă SC E.L.I.F.N.R. SA) ca proprietar şi SC R.I. SRL ca utilizator.

Potrivit contractului, inculpatul P.A., în calitate de administrator al SC R.I. SRL avea dreptul de a folosi autoturismul, neputând dispune de acesta fără acordul proprietarului.

După achiziţionarea autoturismului, inculpatul P.A. în cursul anului 2011, la o dată care nu a putut fi stabilită, l-a înstrăinat, fără drept, unor persoane neidentificate, în scopul obţinerii de avantaje materiale.

La data de 21 aprilie 2011, autoturismul a fost înmatriculat în Germania pe numele unui cetăţean român.

La data de 25 mai 2011, în momentul în care a avut certitudinea că autoturismul nu se mai află pe teritoriul României, inculpatul P.A. a reclamat în fals la organele de poliţie furtul acestuia.

Pentru a confirma cele reclamate, inculpatul P.A. a fost ajutat de inculpatul Ş.F.R. care a declarat în faţa organelor de poliţie că a văzut în seara zilei de 25 mai 2011 autoturismul şi cu care prietenul său venise în vizită, ca fiind parcat în apropierea locuinţei sale.

La data de 26 mai 2011, inculpatul P.A. a anunţat SC M.L. I.F.N. SA, cu privire la faptul că autoturismul proprietatea acesteia a fost sustras de către persoane necunoscute, obţinând în acest mod o împuternicire din partea societăţii de leasing, cu care s-a prezentat la SC G.A. SA unde a solicitat deschiderea dosarului de daune, în scopul inducerii în eroare a acesteia şi a încasării în mod injust a poliţei de asigurare C.A.S.C.O., activitate infracţională ce a rămas în fază de tentativă, societatea de asigurare neachitând despăgubirile solicitate de inculpat ca urmare a recuperării autoturismului de către organele de poliţie.

De asemenea, inculpatul P.A. a solicitat organelor de poliţie eliberarea unei adeverinţe necorespunzătoare adevărului la data de 27 mai 2011 şi în cuprinsul căreia se menţiona faptul că pe rolul organelor de poliţie se afla în curs de cercetare dosarul penal având ca obiect sustragerea de către necunoscute a autoturismului şi pe care a prezentat-o la societatea de asigurare în vederea obţinerii despăgubirilor.

Cu ocazia prezentării la societatea de asigurare, inculpatul P.A. l-a indicat pe inculpatul Ş.F.R. ca fiind persoana care ar putea confirma locul unde s-ar fi aflat parcat autoturismul în momentul în care a fost sustras de persoane necunoscute.

Toate aceste demersuri, inculpatul P.A. le-a făcut în scopul inducerii în eroare a SC G.A. SA, în scopul obţinerii de avantaje materiale, şi anume încasarea în mod injust a primei de asigurare în valoare de 65.395 de euro.

În urma verificărilor efectuate de organele de poliţie în cauza, având ca obiect furtul autoturismului, acesta a fost identificat pe teritoriul Olandei şi ulterior restituit societăţii de leasing, proprietarul de drept al acestuia.

Autoturismul în cauză fusese anterior reclamării furtului, la data de 21 aprilie 2012 înmatriculat în Germania pe numele unui cetăţean român B.F.

Analizând întregul material probator administrat în cauză (declaraţii inculpaţi, dosar de daună, contracte de leasing, adrese C.C.P.I., înscrisuri) a rezultat - în mod indubitabil - că inculpaţii P.A. şi Ş.F.R. se fac vinovaţi de săvârşirea faptelor reţinute în sarcina lor.

Instanţa de fond a apreciat că activitatea infracţională a acestora a constat într-o acţiune de inducere în eroare a părţii vătămate SC G.A. SA cu ocazia deschiderii dosarului de daună, în sensul că inculpatul P.A. cu complicitatea inculpatului Ş.F.R. a solicitat plata primei de asigurare declarând în mod fals că autoturismul ar fi fost sustras de persoane necunoscute, în realitate acesta fiind înstrăinat cu bună-ştiinţă, urmărind prin acţiunile lor însuşirea de către inculpatul P.A. în mod injust a primei de asigurare în valoare de 65.395 de euro, prejudiciu care nu s-a produs ca urmare a faptului că autoturismul a fost recuperat.

Prin faptul că inculpatul P.A. s-a prezentat la societatea de asigurare, în calitate de împuternicit la societăţii de leasing (proprietarul de drept al autoturismului) şi a demarat toate procedurile privind încasarea de către aceasta din urmă a primei de asigurare C.A.S.C.O., în valoare totală de 65.395 de euro, acesta a urmărit ca societatea de leasing să nu îl mai urmărească în vederea achitării ratelor de leasing, întrucât potrivit contractului încheiat, inculpatul P.A. era în continuare obligat să achite ratele, deşi autoturismul nu se mai afla în posesia sa. Astfel, acesta a urmărit obţinerea pentru sine a unui folos material :'injust şi anume neplată în continuare a ratelor" de leasing şi încasarea din prima de asigurare C.A.S.C.O. a unei despăgubiri proporţional cu valoarea ratelor de leasing achitate până la momentul declarării furtului.

Din adresa din 03 mai 2012 a SC M.L. I.F.N. SA a rezultat faptul că în cazul achitării de către societatea de asigurare a primei de asigurare C.A.S.C.O., utilizatorului, respectiv lui SC R.L. SRL, firmă administrată de inculpatul P.A., i-ar fi revenit proporţional cu valoarea ratelor achitate suma de 239.815,67 de lei, restul până Ia valoarea de 260.000 de lei urmând a fi reţinută de societatea de leasing.

În ceea ce priveşte săvârşirea de către inculpatul P.A. a infracţiunilor de instigare la fals intelectual şi fals intelectual ambele sub forma participaţiei improprii s-a constatat faptul că acesta a determinat organele de poliţie să consemneze date necorespunzătoare realităţii şi pe care nu aveau posibilitatea la acel moment şi în condiţiile date să le verifice, cu ocazia întocmirii procesului-verbal de cercetare la faţa locului din data de 26 mai 2011 şi a eliberării adeverinţei din data de 27 mai 2011 pe care acesta a prezentat-o la societatea de asigurare. Astfel, cu ocazia efectuării cercetării la faţa locului, inculpatul P.A. a indicat organelor de poliţie aspecte care în realitate nu s-au întâmplat şi anume locul unde ar fi fost parcat autoturismul la data de 25 mai 2011, deşi acesta nu se aflase nici un moment la acea dată în zonă şi a declarat că acesta a fost sustras de persoane necunoscute, deşi Ia acel moment autoturismul era deja în Germania. Astfel, acesta a determinat organele de poliţie să consemneze fapte care în realitate nu s-au petrecut în procesul-verbal de cercetare la faţa locului.

Totodată, inculpatul P.A. a solicitat şi a obţinut de la organele de poliţie o adeverinţă în care s-au consemnat fapte şi împrejurări care în realitate nu s-au petrecut în data de 25 mai 2011, adeverinţă fără de care inculpatul nu ar fi putut solicita SC G.A. SA plata primei de asigurare C.A.S.C.O.

În ceea ce priveşte reţinerea în sarcina inculpatului Ş.F.R. a infracţiunilor de complicitate la tentativă la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi fals în declaraţii se constată faptul că acesta l-a ajutat pe inculpatul P.A. să pună în executare acţiunea de inducere în eroare a SC G.A. SA în scopul exonerării acestuia de la plata în continuare a ratelor de leasing şi încasarea în mod injust a primei de asigurare proporţional cu valoarea ratelor deja achitate.

Astfel, inculpatul Ş.F.R. a semnat în calitate de martor asistent procesul-verbal de cercetare la faţa locului cu ocazia reclamării furtului de către P.A. şi a declarat ulterior în faţa organelor de poliţie că a văzut la data de 25 mai 2011 autoturismul, parcat în apropierea locuinţei sale, aspect care s-a dovedit a fi nereal, întrucât la acel moment autoturismul se afla deja în "Germania. De asemenea, inculpatul Ş.F.R. a fost menţionat de către inculpatul P.A. în declaraţia dată la societatea de asigurare ca fiind persoana ce putea confirma faptul că la momentul reclamării furtului, respectiv la data de 25 mai 2011, autoturismul se afla parcat în apropierea locuinţei sale.

Instanţa de fond a apreciat că toate aceste aspecte, coroborate şi cu probele administrate pe parcursul urmăririi penale sunt de natură a duce la concluzia că între cei doi inculpaţi a existat o înţelegere, în sensul că inculpatul Ş.F.R. avea să confirme în faţa autorităţilor competente aspectele declarate de inculpatul P.A. în scopul obţinerii de către acesta din urmă în mod injust a unor foloase materiale.

Inculpaţii au recunoscut în faţa instanţei de judecată săvârşirea tuturor infracţiunilor reţinute în sarcina acestora iar declaraţiile acestora se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză şi conduc la concluzia vinovăţiei celor doi.

A concluzionat judecătorul fondului că, în drept:

Instanţa de fond a apreciat că fapta inculpatului P.A. -care în cursul anului 2011 a înstrăinat fără drept autoturismul, proprietatea SC M.L. I.F.N. SA, după care a reclamat în fals la organele de poliţie sustragerea acestuia de către persoane necunoscute inducând astfel în eroare societatea de asigurare SC G.A. SA, căreia i-a solicitat plata primei de asigurare în valoare de 65.395 de euro, prejudiciu care nu s-a produs ca urmare a faptului că autoturismul a fost recuperat - întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen.

Fapta inculpatului P.A. - care la data de 26 mai 2011 a reclamat în fals la organele de poliţie faptul că autoturismul al cărui utilizator era a fost sustras de persoane necunoscute - întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 292 C. pen.

Fapta inculpatului P.A. - care în data de 26 mai 2011 s-a prezentat la organele de poliţie, unde a reclamat faptul că persoane necunoscute au sustras autoturismul, determinând în acest mod mtocmfrea în fals de către organele de poliţie a unui proces-verbal de cercetare la faţa locului - întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art 289 C. pen.

Fapta inculpatului P.A., care în data de 27 mai 2011 a determinat eliberarea de către organele de poliţie a unei adeverinţe în care era consemnat faptul că autoturismul făcea obiectul unui dosar de furt, adeverinţă pe care inculpatul a folosit-o în vederea deschiderii dosarului de daună, în scopul inducerii în eroare a SC G.A. SA şi încasarea în mod injust a poliţei de asigurare casco -întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 31 alin. (1) C. pen. raportat la ar. 289 C. pen.

Fapta inculpatului Ş.F.R. - care în cursul anului 2011 a l-a ajutat pe inculpatul P.A. prin declaraţiile sale, să inducă în eroare SC G.A. SA, căreia i-a solicitat plata primei de asigurare în valoare de 65.395 de euro, prejudiciu care nu s-a produs ca urmare a faptului că autoturismul a fost recuperat - întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen.

Fapta inculpatului Ş.F.R. - care fiind audiat de organele de poliţie în legătură cu reclamaţia de furt făcută de inculpaitur P.A. a afirmat în mod necorespunzător datelor realităţii faptul că a observat fn seara zilei de 25/26 mai 2011 autoturismul, proprietatea SC M.L. I.F.N. R. SA, pe care inculpatul P.A. l-a declarat furat, deşi în realitate acesta se afla în Germania încă de la data de 21 aprilie 2011 - întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 292 alin. (1) C. pen.

Pentru faptele săvârşite instanţa de fond a aplicat inculpaţilor pedepse la a căror stabilire şi individualizare au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prev. de art. 72 C. pen., şi anume: dispoziţiile generale a C. pen. cu referire la tipul de pedeapsă aplicată, la procedura specială reglementată de dispoziţiile art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., care presupune o reducere de pedeapsă cu 1/3 dată fiind poziţia de recunoaştere necondiţionată, la dispoziţiile legii speciale care statuează limitele speciale de pedeapsă pentru infracţiunea dedusă judecăţii, la împrejurările concrete în care faptele au fost comise.

Astfel, pentru inculpaţi, instanţa de fond a reţinut conduita bună avută de aceştia înainte de săvârşirea infracţiunilor deduse judecăţii - faptul că nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale, apreciindu-se că aplicarea unor pedepse sub minimul special prevăzut de lege, având ca modalitate de executare suspendarea condiţionată a executării acesteia, sunt în măsură să atingă scopul preventiv şi reeducativ al pedepsei.

În raport cu aceste criterii de apreciere, instanţa de fond a aplicat inculpaţilor câte o pedeapsă sub limita minimă specială prevăzută de lege urmând ca acestea să fie contopite conform art. 33-34 C. pen. în pedeapsa cea mai grea, în cazul inculpaţilor cercetaţi pentru infracţiuni aflate în concurs.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul Ş.F.R., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectele reţinute pe larg în încheierea de şedinţă din data de 13 noiembrie 2012, ce face parte integrantă dinprezenta.

Prin Decizia penală nr. 334 din 04 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală nr. 606 din 04 iulie 2012, pe latură penală, şi rejudecând în fond, s-a dispus:

Descontopirea pedepselor rezultante de câte 6 (şase) luni închisoare aplicate inculpaţilor P.A. şi Ş.F.R., care au fost repuse în individualitatea lor, astfel:

a") pentru inculpatul P.A.:

- În pedepsele de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplic. art. 320¹ C. proc. pen. şi art. 74 lit. a) - 76 lit. c) C. pen., de 1.000 lei amendă penală, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 292 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. şi art. 74 lit. a) - 76 lit. e) C. pen. şi de 1 (una) lună închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. cu aplic, art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. şi art. 74 lit. a) - 76 lit. e) C. pen. şi de 1 (una) lună închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. cu aplic, art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. şi art. 74 lit. a) - 76 lit. e) C. pen.

A fost majorată pedeapsa aplicată inculpatului, pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplic. art. 320¹ C. proc. pen. şi art. 74 lit. a) - 76 lit. c) C. pen., de la 6 luni închisoare la 3 ani închisoare; A fost majorată pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 292 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. şi art. 74 lit. a) - 76 lit. e) C. pen., de la 1.000 lei amendă penală la 3 (trei) luni închisoare.

A fost majorată pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. cu aplic, art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. şi art. 74 lit. a) - 76 lit. e) C. pen. de la 1 (una) lună închisoare la 3 (trei) luni închisoare.

A fost majorată pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la săvârşirprevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. cu aplic, art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. şi art. 74 lit. a) - 76 lit. e) C. pen., de la 1 (una) lună închisoare la 3 (trei) luni închisoare.

În baza art. 33-34 C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul P.A. să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv cea de 3 ani închisoare şi spor de 6 luni, în total 3 ani și 6 luni închisoare.

Au fost aplicate dispoziţiile art. 71 -64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

În baza art. 86 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe timp de 7 (şapte) ani, inculpatul având obligaţiile prevăzută de art. 86 lit. a) - d) C. pen., pe toată această perioadă.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe timpul suspendării executăm pedepsei s-a dispus suspendarea şi aplicarea pedepsei accesorii.

Au fost aplicate dispoziţiile art. 359 C. proc. pen. şi s-au pus în vedere inculpatului, prevederile acestui text de lege şi art. 864 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s.a dedus din pedeapsă, perioada executată de la 10 aprilie 2012 la23 mai 2012.

b) inculpatul Ş.F.R.:

- În pedepsele de 6 (şase) luni închisoare aplicată pentru săvârşirea complicităţii la tentativă la infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 26 rap. la art. 20 - 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. şi art. 74 lit. a) - 76 lit. c) C. pen., de de 1.000 lei amendă penală, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 292 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi art. 74 lit. a) - 76 lit. e) teza a II-a C. pen.,

A fost majorată pededeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea săvârşirea complicităţii la tentativă la infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 26 rap. la art. 20 - 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi art. 74 lit. a) - 76 lit. c) C. pen. de la 6 (şase) luni închisoare la 3 ani închisoare.

A fost majorată pededeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi art. 74 lit. a) - 76 lit. e) C. pen. de la 1.000 lei amendă penală la 3 (trei) luni închisoare.

În baza art. 33-34 C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate, inculpatul Ş.F.R. urmând a executa pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.

Au fost aplicate dispoziţiile art. 71-64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

În baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe timp de 6 (şase) ani, inculpatul având obligaţiile prevăzute de art. 863 lit. a)-d C. pen., pe toată perioada suspendării executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe timpul suspendării executării pedepsei s-a dispus suspendarea şi aplicarea pedepselor accesorii.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe timpul suspendării executării pedepsei s-a dispus suspendaea şi aplicarea pedepsei accesorii.

Au fost aplicate dispoziţiile art. 359 C. proc. pen. şi s-au pus în vedere inculpatului, prevederile acestui text de lege şi art. 86 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată, perioada reţinerii şi arestării preventive, de la 10 aprilie 2012 - 23 mai 2012.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate, vizând latura civilă şi cu privire la cheltuielile de judecată.

A fost respins recursul inculpatului Ş.F.R., ca nefondat.

A fost obligat inculpatul Ş.F.R. la 500 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cheltuielile judiciare au rămas în. sarcina statului, inclusiv onorariul avocat oficiu pentru fiecare inculpat de câte 50 (cincizeci) lei, a căror valabilitate a încetat la momentul angajării apărătorului ales de către fiecare inculpat.

Examinând legalitatea si temeinicia sentinţei penale apelate, prin prisma criticilor invocate de apelanţi, precum si din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, potrivit dispoziţiilor art. 372 teza finală C. proc. pen., instanţa de apel a constatat că apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti este fondat, urmând să îl admită, în condiţiile art. 379 pct. 2, lit. a) C. proc. pen., iar cel promovat de inculpatul Ş.F.R. este nefondat, urmând a fi respins, în temeiul prev.de art. 379 pct. 2, lit. b) C. proc. pen., în considerarea următoarelor argumente:

S-a reţinut că, dând sens dispoziţiilor art. 3 C. proc. pen., pentru aflarea adevărului, judecătorul fondului a reţinut - în mod corect - vinovăţia inculpaţilor din. speţa dedusă judecăţii, cu privire la săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată.

Instanţa de prim control judiciar a constatat că, în cauză, situaţia de fapt este concordantă cu faptele şi împrejurările ce rezultă din probele testimoniale şi materiale administrate şi apreciate în conformitate cu dispoziţiile art. 62, art. 63 alin. (2) C. proc. pen., fiecare inculpat recunoscând, de altfel, faptele de care este acuzat.

În acest sens, s-au avut în vedere: plângerea părţii vătămate; procesul verbal de cercetare la faţa locului; declaraţiile martorilor; procesul-verbal de cercetare a autoturismului; raportul de constatare tehnico-ştiinţifică R.A.R.; declaraţiile inculpaţilor, dosarul de daune; înscrisurile şi adresele C.C.P.I.

De asemenea, s-a mai reţinut că în cursul cercetării judecătoreşti, la instanţa de fond au fost audiaţi inculpaţii P.A. şi Ş.F.R., care au declarat că recunosc şi regretă faptele comise, solicitând aplicarea disp. art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., declaraţii consemnate şi ataşate la dosar.

a) Cu privire la apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, instanţa de apel a reţinut următoarele:

La termenul de judecată din 13 noiembrie 2012, reprezentantul Ministerului Public, constatând că partea civilă a primit, personal, citaţia şi nu există niciun dubiu în acest sens, având în vedere că nu s-a prezentat şi nici nu a trimis nicio solicitare instanţei, a arătat că nu mai susţine primul motiv de apel, care ar fi condus la o rejudecare a cauzei de către instanţa de fond.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de apel al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, instanţa de apel a apreciat că, din probele administrate în cauză, astfel cum au fost ele reţinute, în ambele faze ale procesului penal (urmărire+cercetare judecătorească), modul de săvârşire a infracţiunilor este unul elaborat, inculpatul P.A., dovedind o sfidare a legii, determinând organele de poliţie să consemneze cu.ocazia efectuării de cercetări la faţa locului date necorespunzătoare realităţii şi pe care nu avea posibilitatea să le verifice la faţa locului. Astfel, inculpatul P.A. a indicat organelor de poliţie locul unde ar fi fost parcat autoturismul la data de 25 mai 211 şi a declarat că acesta a fost sustras de persoane necunoscute, deşi la acel moment autoturismul era deja în Germania.

În acelaşi context, instanţa de apel a reţinut cu privire la inculpatul Ş.F.R. că acesta a avut o înţelegere cu inculpatul P.A., ajutându-l pe acesta din urmă să inducă în eroare SC G.A. SA, semnând în calitate de martor asistent procesul-verbal de cercetare la faţa locului cu ocazia-reclamării furtului de către P.A.. De asemenea, inculpatul Ş.F.R. a fost menţionat de inculpatul P.A. în declaraţia dată de societatea de asigurare ca fiind persoana ce putea confirma faptul că la momentul reclamării furtului, respectiv la data de 25 mai 2011, autoturismul se afla în apropierea locuinţei sale.

Totodată, instanţa de apel a apreciat nu sunt întemeiate susţinerile Parchetului, în sensul de a înlătura circumstanţele atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen., întrucât instanţa de fond le-a reţinut în mod corect, în sensul că ambii inculpaţi sunt necunoscuţi cu antecedente penale, iar faţă de faptul că reţinerea vreunei circumstanţe atenuante reprezintă un atribut al instanţei care, dincolo de simpla existenţă a acelui caz care s-ar putea încadra, teoretic, în art. 74 C. pen., instanţa de fond a analizat şi celelalte circumstanţe personale incidente în cauză.

Drept urmare, faţă de circumstanţele reale ale comiterii faptelor, instanţa de apel a constatat că pedepsele aplicate sunt mult prea mici, prin raportare şi la infracţiunile săvârşite (infracţiunea de tentativă la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prev. şi ped. de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen.), impunându-se, aplicarea unor pedepse mai severe - atât în ceea ce priveşte cuantumul, cât şi modalitatea de executare a acestora, apte să conducă la realizarea scopului pedepsei, astfel cum este definit de art. 52 C. pen.

Pentru toate aceste argumente, s-a apreciat că apelul declarat de către Ministerul Public este întemeiat, în speţă, impunându-se o reindividualizare judiciară a pedepselor aplicate fiecărui inculpat, în sensul majorării cuantumului aplicat pentru fiecare dintre infracţiunile pentru care aceştia au fost trimişi în judecată, cu reţinerea particularităţilor fiecăreia.

Faţă de activitatea infracţională a inculpatului P.A., instanţa de apel a apreciat că se impune şi aplicarea unui spor de pedeapsă.

În ceea ce priveşte individualizarea modalităţii de executare a pedepselor inculpaţilor, s-a apreciat că se impune aplicarea uneia mai severe, atât în ceea ce priveşte condiţiile ce se vor impune inculpaţilor, cât şi întinderea termenului de încercare

S-a constatat că apelul declarat de inculpatul Ş.F.R. este nefondat.

Împotriva Deciziei penale nr. 334 din 04 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpaţii P.A. şi Ş.F.R.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi-a întemeiat recursul pe cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9 şi 14 C. proc. pen., susţinând că există o contradicţie între considerentele deciziei pronunţate de instanţa de apel şi dispozitivul acesteia, iar pedepsele aplicate inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută de 292 C. pen., cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen. şi art. 74 C. pen., sunt în alte limite, decât cele legale.

S-a solicitat: admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi să se ia act cala data de 13 noiembrie 2012 inculpatul Ş.F.R. şi-aretras apelul.

A mai solicitat aplicarea unor pedepse în limite legale inculpaţilor pentru infracţiunea de fals în declaraţii, prevăzută de art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. şi art. 74 lit. a) C. pen.

În susţinerea recursului, parchetul a arătat că, la data de 13 noiembrie 2012 inculpatul Ş.F.R. a declarat că retrage apelul declarat, fiind puse concluzii numai asupra apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti. După amânări succesive ale pronunţării, la data de 04 decembrie 2012, instanţa de apel a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul Ş.F.R.

În considerentele deciziei se arată că Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul Ş.F.R. au apelat hotărârea primei instanţe pentru motivele de nelegalitate şi netemeinicie indicate în cuprinsul încheierii din data de 13 noiembrie 2012.

Într-o atare situaţie, procurorul a apreciat că între considerentele deciziei, în care se precizează că inculpatul Ş.F.R. şi-a retras apelul şi soluţia pronunţată, de respingere a apelului, există o contradicţie în accepţiune a dispoziţiilor art. 385⁹ pct. 9 C. proc. pen.

În motivarea recursului, Parchetul a mai susţinut că infracţiunea de fals în declaraţii prevăzută de art. 292 C. pen. prevede pedepse cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă.

Având în vedere că inculpaţii P.A. şi Ş.F.R. au solicitat, iar judecătorul de la instanţa de fond a admis cererea de judecare a cauzei potrivit art. 320¹ C. proc. pen., limitele de pedeapsă pentru infracţiunea prevăzută de art. 292 C. pen. se reduc cu o treime, respectiv de la 2 luni la 1 an şi 4 luni închisoare.

Reţinându-se în favoarea inculpaţilor circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 C. pen., pedepsele aplicate acestora pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 292 C. pen. trebuiau coborâte sub minimul special de 2 luni.

În consecinţă, pedeapsa de 3 luni închisoare aplicată de instanţa de apel inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 320 C. proc. pen. şi art. 74 C. pen., este nelegală.

În recursul său, inculpatul Ş.F.R. a solicitat prin apărător, admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi să se ia act că şi-a retras apelul, precum şi reducerea pedepselor aplicate.

În recursul său, inculpatul P.A. a solicitat admiterea căii de atac exercitate, casarea deciziei atacate şi reducerea pedepselor aplicate.

Examinând recursurile în raport de motivele invocate care se înscriu în cazurile de- casare prevăzute de art. 385 pct. 9 şi 14 C. proc. pen., se constată că sunt fondate, pentru considerentele se vor arăta în continuare:

Din verificarea actelor şi lucrările dosarului se constată că atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor, în raport de un amplu material probator administrat în cauză şi au dat o corectă încadrare juridică faptelor în textele de lege corespunzătoare.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 385 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În conformitate cu dispoziţiile art. 72 C. pen., care prevăd criteriile generale de individualizare, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă stabilite în partea specială a C. pen., de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Conform art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul pedepsei fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv şi o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi îri ceea ce priveşte comportamentul făptuitorului.

Ca atare, pedeapsa şi modalitatea de executare a acestuia, trebuie individualizate în aşa fel, încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi evitarea săvârşirii altor fapte penală.

Potrivit dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Judecata poate avea ioc numai în baza probelor administrate în faza de" urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi nu solicită administrarea de probe, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere pe care le poate administra la acest termen de judecată.

La termenul de judecată, instanţa întreabă pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaşte şi le însuşeşte, procedează la audierea acestuia şi apoi acordă cuvântul procurorului şi celorlalte părţi.

Conform art. 320¹ alin. (4) C. proc. pen., instanţa de judecată soluţionează latura penală atunci când din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.

Pe de altă parte, conform alineatului 8 al aceluiaşi articol, instanţa respinge cererea atunci când constată că probele adniinistrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, iar în acest caz instanţa continuă judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun.

Din conţinutul art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. rezultă că, în cazul aplicării acestei proceduri, instanţa va pronunţa condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsa prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii.

Din examinarea actelor dosarului se reţine că la termenul de judecată din data de 19 iunie 2012 inculpaţii P.A. şi Ş.F.R. au declarat că înţeleg să se prevaleze de dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen. şi doresc ca judecată să se desfăşoare în procedura simplificată, pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală (filele 34, 35 dosarul instanţei de fond).

Din examinarea materialului probator administrat în cauză, respectiv declaraţiile de recunoaştere a faptelor date de inculpaţi în faţa instanţei de fond, documentele ataşate în dosarul de daună, contracte de leasing, adresele Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională, înscrisuri, a rezultat - în mod neechivoc - că inculpaţii P.A. şi Ş.F.R. se fac vinovaţi de săvârşirea faptelor pentru care au fost frirnişi în judecată.

Activitatea infracţională a acestora a constat într-o acţiune de inducere în eroare a părţii vătămate SC G.A. SA cu ocazia deschiderii dosarului de daună, în sensul că inculpatul P.A. cu complicitatea inculpatului Ş.F.R. a solicitat plata primei de asigurare declarând în mod fals că autoturismul ar fi fost sustras de persoane necunoscute, în realitate acesta fiind înstrăinat cu bună-ştiinţă, urmărind prin acţiunile lor însuşirea de către inculpatul P.A. în mod injust a primei de asigurare în valoare de 65.395 de euro, prejudiciu care nu s-a produs ca urmare a faptului că autoturismul a fost recuperat.

Prin faptul că inculpatul P.A. s-a prezentat la societatea de asigurare, în calitate de împuternicit la societăţii de leasing (proprietarul de drept al autoturismului) şi a demarat toate procedurile privind încasarea de către aceasta din urmă a primei de asigurare C.A.S.C.O., în valoare totală de 65.395 de euro, acesta a urmărit ca societatea de leasing să nu îl mai urmărească în vederea achitării ratelor de leasing, întrucât potrivit contractului încheiat, inculpatul P.A. era în continuare obligat să achite ratele, deşi autoturismul nu se mai afla în posesia sa. Astfel, acesta a urmărit obţinerea pentru sine a unui folos material injust şi anume neplata în continuare a ratelor de leasing şi încasarea din prima de asigurare C.A.S.C.O. a unei despăgubiri proporţional cu valoarea ratelor de leasing achitate până la momentul declarării furtului.

Din adresa din 03 mai 2012 a SC M.L.I.F.N. SA a rezultat faptul că în cazul achitării de către societatea de asigurare a primei de asigurare C.A.S.C.O., utilizatorului, respectiv lui SC R.I. SRL, firmă administrată de inculpatul P.A., i-ar fi revenit proporţional cu valoarea ratelor achitate suma de 239.815,67 de lei, restul până Ia valoarea de 260.000 de lei urmând a fi reţinută de societatea de leasing.

Inculpatul P.A. a determinat organele de poliţie să consemneze date necorespunzătoare realităţii şi pe care nu aveau posibilitatea la acel moment şi în condiţiile date să le verifice, cu ocazia întocmiri procesului verbal de cercetare la faţa locului din data de 26 mai 2011 şi a eliberării adeverinţei din data de 27 mai 2011 pe care acesta a prezentat-o la societatea de asigurare.

Cu ocazia efectuării cercetării la faţa locului, inculpatul P.A. a indicat organelor de poliţie aspecte care în realitate nu s-au întâmplat şi anume locul unde ar fi fost parcat autoturismul la data de 25 mai 2011, deşi acesta nu se aflase nici un moment la acea dată în zonă şi a declarat că acesta a fost sustras de persoane necunoscute, deşi Ia acel moment autoturismul era deja în Germania. Astfel, acesta a determinat organele de poliţie să consemneze fapte care în realitate nu s-au petrecut în procesul-verbal de cercetare la faţa locului.

Din materialul probator administrat în cauză a rezultat că inculpatul Ş.F.R. l-a ajutat pe inculpatul P.A. să pună în executare acţiunea de inducere în eroare a SC G.A. SA în scopul exonerării acestuia de la plata în continuare a ratelor de leasing şi încasarea în mod injust a primei de asigurare proporţional cu valoarea ratelor- deja achitate.

Astfel, inculpatul Ş.F.R. a semnat în calitate de martor asistent procesul-verbal de cercetare la~faţa locului cu ocazia reclamării furtului de către P.A. şi a declarat ulterior în faţa organelor de poliţie că a văzut la data de 25 mai 2011 autoturismul parcat în apropierea locuinţei sale, aspect care s-a dovedit a fi nereal, întrucât la acel moment autoturismul se afla deja în Germania. De asemenea, inculpatul Ş.F.R. a fost menţionat de către inculpatul P.A. în declaraţia dată la societatea de asigurare ca fiind persoana ce putea confirma faptul că la momentul reclamării furtului, respectiv la data de 25 mai 2011, autoturismul se afla parcat în apropierea locuinţei sale.

Între cei doi inculpaţi a' existat o înţelegere, în sensul că inculpatul Ş.F.R. avea să confirme în faţa autorităţilor competente aspectele declarate de inculpatul P.A. în scopul obţinerii de către acesta din urmă în mod injust a unor foloase materiale.

Astfel, în mod corect, instanţa de fond a apreciat că: fapta inculpatului P.A., care în cursul anului 2011 a înstrăinat fără drept autoturismul, proprietatea SC M.L. I.F.N. SA, după care a reclamat în fals la organele de poliţie sustragerea acestuia de către persoane necunoscute inducând astfel în eroare societatea de asigurare SC G.A. SA, căreia i-a solicitat plata primei de asigurare în valoare de 65.395 de euro, prejudiciu care nu s-a produs ca urmare a faptului că autoturismul a fost recuperat - întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen.; fapta aceluiaşi inculpat, care la data de 26 mai 2011 a reclamat în fals la organele de poliţie faptul că autoturismul al cărui utilizator era a fost sustras de persoane necunoscute - întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută de art. 292 C. pen.; fapta aceluiaşi inculpat P.A. - care în data de 26 mai 2011 s-a prezentat la organele de poliţie, unde a reclamat faptul că persoane necunoscute au sustras autoturismul, determinând în acest mod întocmirea în fals de către organele de poliţie a unui proces-verbal de cercetare la faţa locului - întruneşte elementele constitutive ale instigării la infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen.; fapta inculpatului P.A. - care în data de 27 mai 2011 a detenrrinat eliberarea de către organele de poliţie a unei adeverinţe în care era consemnat faptul că autoturismul făcea obiectul unui dosar de furt, adeverinţă pe care inculpatul a folosit-o în vederea deschiderii dosarului de daună, în scopul inducerii în eroare a SC G.A. SA şi încasarea în mod injust a poliţei de asigurare casco - întruneşte elementele constitutive ale instigării la infracţiunea de fals intelectual prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la ar. 289 C. pen. inculpatului Ş.F.R. - care în cursul anului 2011 l-a ajutat pe inculpatul P.A. prin declaraţiile sale, să inducă în eroare societatea de asigurare SC G.A. SA, căreia i-a solicitat plata primei de asigurare în valoare de 65.395 de euro, prejudiciu care nu s-a produs ca urmare a faptului că autoturismul a fost recuperat - întruneşte elementele constitutive ale complicităţii la tentativă la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen.; fapta aceluiaşi inculpat, care fiind audiat de organele de poliţie în legătură cu reclamaţia de furt făcută de inculpatul P.A. a afirmat în mod necorespunzător datelor realităţii faptul că a observat în seara zilei de 25/26 mai 2011 autoturismul, proprietatea SC M.L. I.F.N. R. SA, pe care inculpatul P.A. l-a declarat furat, deşi în realitate acesta se afla în Germania încă de la data de 21 aprilie 2011 - întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen.

Înalta Curte reţine că, infracţiunea de fals în declaraţii constă în declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unui organ sau instituţii de stat ori unei alte unităţi dintre cele la care se referă art. 145, în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte pentru producerea acelei consecinţe şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Potrivit art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., în cazul aplicării acestei proceduri, instanţa va pronunţa condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsa prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii.

Potrivit art. 76 lit. e) C. pen., când minimul special al pedepsei închisorii este de 3 luni sau mai mare, pedeapsa se coboară sub acest minim, până la minimul general, sau se aplică o amendă care nu poate fi mai mică de 250 lei, iar când minimul special este sub 3 luni, se aplică o amendă care nu poate fi mai mică de 200 lei.

Se constată că, instanţa de apel aplicând inculpaţilor P.A. şi Ş.F.R. o pedeapsă de câte 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută de art. 292 C. pen., prin reţinerea în favoarea acestora a dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. şi art. art. 74 lit. a) - 76 lit. e) C. pen., sancţiunea aplicată este în alte limite decât cele prevăzute de lege, în mod greşit nefiind luate în considerare cauzele de reducerea a pedepsei reţinute în favoarea acestora.

În ceea ce priveşte pedepsele aplicate inculpatului P.A., de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplic. art. 320¹ C. proc. pen. şi art. 74 lit. a) 76 lit. c) C. pen. şi de câte 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea a două infracţiuni de instigare la infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. cu aplic, art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. şi art. 74 lit. a) - 76 lit. e) C. pen., se constată că acestea sunt în limite legale.

De asemenea, pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea complicităţii la tentativă la infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 26 rap. la art. 20-215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. şi art. 74 lit. a) - 76 lit. c) C. pen. este în limite legale.

Se constată că la individualizarea pedepselor, atât sub aspectul cuantumului, cât şi al modalităţii de executare, în mod justificat' instanţa de apel a dat eficienţă tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., ţinând seama de limitele de pedeapsă prevăzute de textele mcriminator, reduse cu o treime prin aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., gradul ridicat de pericol social al faptelor comise care aduc atingere relaţiilor sociale cu caracter patrimonial, dar şi de pericol social concret, prin valoarea importantă a prejudiciului care s-ar fi produs prin nedescoperirea la timp a faptelor.

Totodată, în operaţiunea de individualizare a pedepsei, au fost avute în vedere şi datele ce caracterizează persoana inculpaţilor care nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale, au avut o conduită bună înainte de comiterea faptelor, o atitudine procesuală sinceră, recunoscând şi regretând faptele comise, astfel că în mod corect s-a apreciat că aplicarea unor pedepse sub minimul special prevăzut de lege, având ca modalitate de executare suspendarea sub supraveghere a executării acesteia, sunt în măsură să atingă scopul preventiv şi reeducativ al pedepsei.

În ceea ce priveşte motivul de recurs invocat de parchet şi susţinut şi de inculpatul Ş.F.R., în sensul că există neconcordanţă între considerentele şi dispozitivul hotărârii, întrucât acest inculpat şi-a retras apelul iar instanţa nu a luat act de manifestarea sa de voinţă, se constată că acesta este întemeiat.

Din examinarea actelor dosarului se reţine că la data de 13 noiembrie 2012 recurentul inculpat Ş.F.R. a declarat că înţelege să-şi retragă apelul (fila 316 din dosarul instanţei de fond), situaţie faţă de care, apărătorul său ales, avocat C.D., a pus concluzii numai asupra motivelor de apel formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

După amânări succesive ale pronunţării hotărârii, la data de 04 decembrie 2012, instanţa de apel, potrivit dispozitivului deciziei nr. 334 din 04 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a dispus: „respingerea, ca nefondat", a apelului declarat de inculpatul Ş.F.R.

Într-o atare situaţie, instanţa de recurs apreciază că între considerentele deciziei, în care se menţionează că inculpatul Ş.F.R. şi-a retras apelul şi soluţia pronunţată, de respingere, ca nefondat, a apelului formulat de acesta există întra-adevăr o contradicţie.

Ş.F.R. sunt identice cu cele susţinute de parchet, Înalta Curte apreciază că nu se impune trimiterea cauzei pentru rejudecare, întrucât s-ar prelungi nejustiiicat procesul penal, în dauna drepturilor procesuale ale recurenţilor inculpaţi, iar omisiunea instanţei de apel de a lua act de manifestarea de voinţă a inculpatului poate fi îndreptată şi de instanţa de recurs.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpaţii P.A. şi Ş.F.R. împotriva Deciziei penale nr. 334 din 04 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, sunt fondate şi vor fi admise.

Va casa, în parte, Decizia penală nr. 334 din. 04 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, şi, în rejudecare:

I. Va constata că inculpatul Ş.F.R. şi-a retras apelul declarat împotriva sentinţei penale nr. 606 din 04 iulie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I-a penală.

Va descontopi pedeapsa rezultantă aplicată acestui inculpat, respectiv 3 ani închisoare în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.

Va reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., şi a art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., de la 3 luni închisoare la o lună închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., va contopi pedepsele aplicate inculpatului, acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

Va menţine modalitatea de executare a pedepsei rezultante aceea prevăzută de art. 861 C. pen., precum şi durata termenului de încercare de 7 ani şi celelalte dispoziţii ale deciziei.

II. Va descontopi pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului P.A., în pedepse componente pe care le repune în individualitatea lor.

Va înlătură sporul de 6 luni închisoare.

Va reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. şi art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. e) C. pen., stabilită inculpatului P.A., de la 3 luni închisoare la 1 lună închisoare.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., va contopi pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul P.A. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

Va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursurilor vor rămân în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 100 lei, se va suporta din fondul Ministerul Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpaţii P.A. şi Ş.F.R. împotriva Deciziei penale nr. 334 din 04 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Casează, în parte, Decizia penală nr. 334 din 04 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală şi, în rejudecare:

I. Constată că inculpatul Ş.F.R. şi-a retras apelul declarat împotriva sentinţei penale nr. 606 din 04 iulie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I-a penală.

Descontopeşte pedeapsa rezultantă aplicată acestui inculpat, respectiv 3 ani închisoare în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.

Reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., şi a art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., de la 3 luni închisoare la o lună închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., contopeşte pedepsele aplicate inculpatului, acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

Menţine modalitatea de executare a pedepsei rezultante aceea prevăzută de art. 861 C. pen., precum şi durata termenului de încercare de 7 ani şi celelalte dispoziţii ale deciziei.

II Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului P.A., în pedepse componente pe care le repune în individualitatea lor, înlătură sporul de 6 luni închisoare.

Reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. şi art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. e) C. pen., stabilită inculpatului P.A., de la 3 luni închisoare la 1 lună închisoare.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., contopeşte pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul P.A. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursurilor rămân în sarcina starului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 100 lei, se va suporta din fondul din Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 27 mai 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 1526/2013. SECŢIA PENALĂ. Omorul (art. 174...		ICCJ. Decizia nr. 2707/2013. SECŢIA PENALĂ. Iniţiere,... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1800/2013. SECŢIA PENALĂ. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Falsul intelectual (art. 289 C.p.), falsul în declaraţii (art. 292 C.p.). Recurs