ICCJ. Decizia nr. 2707/2013. SECŢIA PENALĂ. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2), trafic internaţional de droguri (Legea 143/2
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2707/2013
Dosar nr. 13855/86/2012
Şedinţa publică din 13 septembrie 2013
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele,
Prin sentinţa penală nr. 4 din 18 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Suceava, inculpatul H.A., zis “A.”, a fost condamnat pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:
- „constituirea unui grup infracţional organizat", prevăzută şi pedepsită de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen., art. 109 C. pen., art. 3201 C. proc. pen., la pedeapsa de 1 an şi opt luni închisoare;
- „trafic de droguri de risc" în modalităţile "procurare, punere în vânzare, vânzare şi deţinere de droguri de risc", prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată; cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 99 alin. (3) C. pen., art. 109 C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare.
În temeiul art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art. 861 C. pen. executarea pedepsei sub supraveghere a fost suspendată pe o durată de 4 ani şi 6 luni, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 1101 C. pen.
În baza art. 863 alin. (1) C. pen. s-a stabilit în sarcina inculpatului următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava la datele stabilite de acesta
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.
În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor prevăzute de art. 864 C. pen. a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. executarea pedepselor accesorii a fost suspendată pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii.
În baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive, de la 15 iunie 2012 la 2 septembrie 2012.
Inculpatul P.C.M., zis „P.", a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor:
- „constituirea unui grup infracţional organizat", prevăzută, şi pedepsită de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., art. 75 lit. c) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen. şi art. 80 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 2 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 1 an ;
- „trafic de droguri de risc" în modalităţile "procurare, punere în vânzare, vânzare şi deţinere de droguri de risc", prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 320 C. proc. pen., art. 75 lit. c) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 80 alin. (2) C. pen. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani .
În temeiul art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (3) C. pen. pedepsele aplicate anterior au fost contopite şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive, de la 15 iunie 2012 la 28 septembrie 2012 şi de la 10 octombrie 2012 la zi.
În temeiul art. 350 C. proc. pen., ş-a menţinut starea de arest a inculpatului.
Inculpatul D.B.V., zis “T.” a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor:
- „constituirea unui grup infracţional organizat", prevăzută şi pedepsită de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., art. 75 lit. c) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen. şi art. 80 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 2 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 1 an;
- „trafic de droguri de risc" în modalităţile "procurare, punere în vânzare, vânzare şi deţinere de droguri de risc", prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 3201 C. proc. pen., art. 75 lit. c) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 80 alin. (2) C. pen. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.
În temeiul art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (3) C. pen. pedepsele aplicate anterior au fost contopite şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.
În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art. 861 C. pen. executarea pedepsei sub supraveghere a fost suspendată pe o durată de 7 ani, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 862 C. pen.
În baza art. 863 alin. (1) C. pen. s-au stabilit în sarcina inculpatului următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava la datele stabilite de acesta
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.
În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor prevăzute de art. 86 C. pen. a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. executarea pedepselor accesorii a fost suspendată pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii.
În baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive, de la 15 iunie 2012 la 21 septembrie 2012.
Inculpatul C.A.G.R., zis „J.", sau „R." a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor:
- „constituirea unui grup infracţional organizat", prevăzută şi pedepsită de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., art. 74 lita C. pen. şi art. 76 lit. c) C. pen.al la pedeapsa de 2 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 1 an ;
- „trafic de droguri de risc" în modalităţile "procurare, punere în vânzare, vânzare şi deţinere de droguri de risc", prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 320 C. proc. pen., art. 74 lit. a) şi art. 80 alin. (2) C. pen. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.
În temeiul art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (3) C. pen. pedepsele aplicate anterior au fost contopite şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.
În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art. 861 C. pen. executarea pedepsei sub supraveghere a fost suspendată pe o durată de 7 ani, termen de încercare stabilit în condiţiile art. . 862 C. pen.
În baza art. 863 alin. (1) C. pen. s-au stabilit în sarcina inculpatului următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava la datele stabilite de acesta
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.
În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor prevăzute de art. 864 C. pen. a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. executarea pedepselor accesorii a fost suspendată pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii.
În baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive, de la 15 iunie 2012 la 25 septembrie 2012.
Inculpatul C.A.N., zis „M." a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor:
- „trafic de droguri de risc" prin "procurare, punere în vânzare, vânzare şi deţinere de droguri de risc", prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen., art. 109 C. pen., art. 74 lit. a) C. pen., art. 3201 C. proc. pen. şi art. 80 alin. (2) C. pen. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare;
- „aderare la un grup infracţional organizat", prevăzută şi pedepsită de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., art. 74 lita C. pen. şi art. 76 litc C. pen. la pedeapsa de 2 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 1 an ;
- „trafic de droguri de risc" în modalităţile "procurare, punere în vânzare, vânzare şi deţinere de droguri de risc", prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 3201 C. proc. pen., art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 80 alin. (2) C. pen. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi la pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani .
În temeiul art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (3) C. pen. pedepsele aplicate anterior au fost contopite şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani .
În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art. 861 C. pen. executarea pedepsei sub supraveghere a fost suspendată pe. o durată de 7 ani, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 862 C. pen.
În baza art. 863 alin. (1) C. pen. s-au stabilit în sarcina inculpatului următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava la datele stabilite de acesta
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.
În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor prevăzute de art. 864 C. pen. a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. executarea pedepselor accesorii a fost suspendată pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii.
În baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive, de la 15 iunie 2012 la 20 septembrie 2012.
Inculpatul O.M.D. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor:
- „aderare la un grup infracţional organizat", prevăzută şi pedepsită de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. c) C. pen. la pedeapsa de 2 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 1 an ;
- „trafic de droguri de risc" în modalităţile "procurare, punere în vânzare, vânzare şi deţinere de droguri de risc", prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 3201 C. proc. pen., art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 80 alin. (2) C. pen. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani .
În temeiul art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (3) C. pen. pedepsele aplicate anterior au fost contopite şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.
În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art. 861 C. pen. executarea pedepsei sub supraveghere a fost suspendată-pe o durată de 7 ani, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 862 C. pen.
În baza art. 863 alin. (1) C. pen. s-au stabilit în sarcina inculpatului următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava la datele stabilite de acesta
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.
În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor prevăzute de art. 864 C. pen. a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. executarea pedepselor accesorii a fost suspendată pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii.
În baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive, de la 15 iunie 2012 la 25 septembrie 2012.
Inculpatul L.S.Ş., zis „S." a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor:
- „aderare la un grup infracţional organizat", faptă prevăzută şi pedepsită de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. c) C. pen. la pedeapsa de 2 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 1 an ;
- „trafic de droguri de risc" în modalităţile "procurare, punere în vânzare, vânzare şi deţinere de droguri de risc", faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 3201 C. proc. pen., art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 80 alin. (2) C. pen. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.
În temeiul art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (3) C. pen. pedepsele aplicate anterior au fost contopite şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.
În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art. 861 C. pen. executarea pedepsei sub supraveghere a fost suspendată pe o durată de 7 ani, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 862 C. pen.
În baza art. 863 alin. (1) C. pen. s-au stabilit în sarcina inculpatului următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava la datele stabilite de acesta
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.
În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor prevăzute de art. 864 C. pen. a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. executarea pedepselor accesorii a fost suspendată pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii.
În baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive, de la 25 iunie 2012 la 20 septembrie 2012.
Inculpatul O.P.B.G., zis “B.”, a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor:
- „trafic de droguri de mare risc" în modalităţile "procurare, punere în vânzare, vânzare şi deţinere de droguri de mare risc", prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 3201 C. proc. pen., art. 74 lit. a) şi c) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen. şi art. 80 alin. (1) C. pen. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani;
- „introducere în ţară de droguri de mare risc" prevăzută şi pedepsită de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 lit. a) C. pen. la pedeapsa de 4 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani ;
- „aderare la un grup infracţional organizat", prevăzută şi pedepsită de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 lit. c) C. pen. la pedeapsa de 2 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 1 an;
- „introducere în ţară de droguri de risc", prevăzută şi pedepsită de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 lit. b) C. pen. la pedeapsa de 2 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 1 an ;
- „trafic de droguri de risc" în modalităţile "procurare, punere în vânzare, vânzare şi deţinere de droguri de risc", prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 3201 C. proc. pen., art. 74 lit. a) şi c) C. pen., art. 76 lit. d) C. pen. şi art. 80 alin. (1) C. pen. la pedeapsa de 1 an închisoare.
În temeiul art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (3) C. pen. pedepsele aplicate anterior au fost contopite şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.
Conform art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive, de la 16 iunie 2012 la zi.
În temeiul art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
Inculpatul T.I. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor:
-„aderare la un grup infracţional organizat", prevăzută şi pedepsită de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. c) C. pen. la pedeapsa de 2 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 1 an;
-„trafic de droguri de risc" în modalităţile "procurare, punere în vânzare, vânzare şi deţinere de droguri de risc", prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 3201 C. proc. pen., art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 80 alin. (2) C. pen. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.
În temeiul art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (3) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate anterior şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.
În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art. 861 C. pen. executarea pedepsei sub supraveghere a fost suspendată pe o durată de 7 ani, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 862 C. pen.
În baza art. 863 alin. (1) C. pen. s-a stabilit în sarcina inculpatului următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava la datele stabilite de acesta,
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea,
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă,
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.
În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor prevăzute de art. 864 C. pen. a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. executarea pedepselor accesorii a fost suspendată pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii.
În baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive, de la 25 iunie 2012 la 28 septembrie 2012.
Inculpatul L.M.C. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor:
- „introducere în ţară de droguri de mare risc", prevăzută şi pedepsită de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. a) C. pen. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani;
- „aderare la un grup infracţional organizat", prevăzută şi pedepsită de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 320 C. proc. pen., art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. c) C. pen. la pedeapsa de 2 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 1 an ;
- „introducere în ţară de droguri de risc", prevăzută şi pedepsită de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată, cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. b) C. pen. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani;
- „trafic de droguri de risc" în modalităţile "procurare, punere în vânzare, vânzare şi deţinere de droguri de risc", faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 3201 C. proc. pen., art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. d) C. pen. şi art. 80 alin. (1) C. pen. la pedeapsa de 1 an închisoare.
În temeiul art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (3) C. pen. pedepsele aplicate anterior au fost contopite şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.
Conform art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive, de la 25 iunie 2012 la zi.
În temeiul art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
În conformitate cu dispoziţiile art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu modificările şi completările ulterioare, s-a dispus confiscarea următoarelor cantităţi de droguri:
1.- cantitatea de 1,0 grame rezină de cannabis rămasă după efectuarea analizelor de laborator din cantitatea de 1,4 grame rezină de cannabis - vândută de inculpatul C.A.N., zis „M." la data de 29 aprilie 2011 colaboratorului autorizat în cauză, aceasta fiind depusă la I.G.P.R. - Camera de Corpuri Delicte - Droguri, conform dovezii din data de 07 iulie 2011;
2.- cantitatea de 1,7 grame rezină de cannabis rămasă după efectuarea analizelor de laborator din cantitatea de 2,0 grame rezină de cannabis - vândută de inculpatul C.A.N., zis „M." la data de 05 mai 2011 colaboratorului autorizat în cauză aceasta fiind depusă la I.G.P.R. - Camera de Corpuri Delicte - Droguri, conform dovezii din data de 07 iulie 2011;
3.- cantitatea de 5,0 grame rezină de cannabis (contraproba) şi cantitatea de 4,0 grame rezină de cannabis (proba), rămase după efectuarea analizelor de laborator, din cantitatea de 9,3 grame rezină de cannabis - vândută de inculpatul C.A.N., zis „M." la data de 06 mai 2011 colaboratorului autorizat în cauză acestea fiind depuse la I.G.P.R. - Camera de Corpuri Delicte - Droguri, conform dovezii din data de 07 iulie 2011;
4.- cantitatea de 3,77 grame rezină de cannabis rămasă după efectuarea analizelor de laborator, din cantitatea de 4,5 grame rezină de cannabis - vândută de inculpatul C.A.N., zis „M." la data de 06 septembrie 2011 colaboratorului autorizat în cauză, aceasta fiind depusă la I.G.P.R. - Camera de Corpuri Delicte - Droguri, conform dovezii din data de 20 septembrie 2011;
5.- cantitatea de 0,2 grame cannabis rămasă după efectuarea analizelor de laborator din cantitatea de 0,3 grame cannabis - vândută de inculpatul C.A.N., zis „M." la data de 02 februarie 2012 colaboratorului autorizat în cauză, aceasta fiind depusă la I.G.P.R. - Camera de Corpuri Delicte - Droguri, conform dovezii din data de 15 martie 2012;
6.- cantitatea de 0,7 grame cannabis rămasă după efectuarea analizelor de laborator din cantitatea de 0,9 grame cannabis - vândută de inculpatul H.A. zis „A." la data de 01 martie 2012 colaboratorului autorizat în cauză, aceasta fiind depusă la I.G.P.R. - Camera de Corpuri Delicte - Droguri, conform dovezii din data de 15 martie 2012;
7.- cantitatea de 1,6 grame cannabis rămasă după efectuarea analizelor de laborator, din cantitatea de 1,9 grame cannabis - vândută de inculpatul H.A., zis „A.", la data de 07 martie 2012 colaboratorului autorizat în cauză aceasta fiind depusă la I.G.P.R. - Camera de Corpuri Delicte - Droguri, conform dovezii din data de 15 martie 2012;
8.- cantitatea de 2,7grame cannabis rămasă după efectuarea analizelor de laborator,din cantitatea de 3,0 grame cannabis - vândută de inculpatul C.A.G.R., zis „J.", la data de 08 martie 2012 colaboratorului autorizat în cauză, aceasta fiind depusă la I.G.P.R. - Camera de Corpuri Delicte - Droguri, conform dovezii din data de 15 martie 2012;
9.- cantitatea de 1,1 grame cannabis rămasă după efectuarea analizelor de laborator,din cantitatea de 1,4 grame cannabis - vândută de inculpatul H.A., zis „A.", la data de 15 martie 2012 colaboratorului autorizat în cauză aceasta fiind depusă la I.G.P.R. - Camera de Corpuri Delicte - Droguri, conform dovezii din data de 18 mai 2012;
10.- cantitatea de 0,2 grame rezină de cannabis rămasă după efectuarea analizelor de laborator, din cantitatea 0,4 grame rezină de cannabis, ridicată la data de 03 mai 2011 şi pe baza căreia a fost înregistrat Dosarul nr. 45D/P/2011 aceasta fiind depusă la I.G.P.R. - Camera de Corpuri Delicte - Droguri, conform dovezii din data de 21 octombrie 2011;
11.- cantitatea de 0,4 grame cannabis rămasă după efectuarea analizelor de laborator, din cantitatea de 0,8 grame cannabis - vândută de inculpatul O.M.D. la data de 08 iunie 2011 colaboratorului autorizat în cauză, aceasta fiind depusă la I.G.P.R. - Camera de Corpuri Delicte - Droguri, conform dovezii din data de 07 iulie 2011;
12.- cantitatea de 1,1 grame cannabis rămasă după efectuarea analizelor de laborator din cantitatea totală de 1,8 grame cannabis - vândută de inculpatul O.M.D. împreună cu inculpatul T.I., în două reprize la data de 12 septembrie 2011, colaboratorului autorizat în cauză, cantitatea rămasă fiind depusă la I.G.P.R. - Camera de Corpuri Delicte - Droguri, conform dovezii din data de 20 septembrie 2011;
13.- cantitatea de 4,93 grame rezină de cannabis rămasă după efectuarea analizelor de laborator din cantitatea de 5,15 grame rezină de cannabis - vândută de inculpatul O.M.D. la data de 28 septembrie 2011 colaboratorului autorizat în cauză, aceasta fiind depusă la I.G.P.R. - Camera de Corpuri Delicte - Droguri, conform dovezii din data de 21 octombrie 2011;
14.- cantitatea de 2,39 grame rezină de cannabis rămasă după efectuarea analizelor de laborator din cantitatea de 2,64 grame rezină de cannabis - vândută de inculpatul O.M.D. la data de 24 octombrie 2011 colaboratorului autorizat în cauză, aceasta fiind depusă la I.G.P.R. - Camera de Corpuri Delicte - Droguri, conform dovezii din data de 14 decembrie 2011;
15.- cantitatea de 1,1 grame cannabis rămasă după efectuarea analizelor de laborator din cantitatea de 1,5 grame cannabis - vândută de inculpatul O.M.D. la data de 07 decembrie 2011 colaboratorului autorizat în cauză, aceasta fiind depusă la I.G.P.R. - Camera de Corpuri Delicte - Droguri, conform dovezii din data de 14 decembrie 2011;
16.- cantitatea de 0,2 grame cannabis rămasă după efectuarea analizelor de laborator din cantitatea de 0,3 grame cannabis - capturată de la inculpatul D.B.V., zis “T.”la data de 17 februarie 2012, aceasta fiind depusă la I.G.P.R. - Camera de Corpuri Delicte - Droguri, conform dovezii din data de 08 iunie 2012;
17.- cantităţile de 60 grame cannabis - proba 1; 45 grame cannabis - proba 2; 5 grame cannabis - contraproba 1; şi 5 grame cannabis - contraproba 2, după efectuarea analizelor de laborator, rămase din cantităţile de 67,6 grame cannabis - proba 1 şi 53,5 grame cannabis - proba 2, capturate la data de 23 aprilie 2012, de către lucrătorii de poliţie din cadrul B.C.C.O. Oradea - Serviciul Antidrog, după intrarea în România prin P.T.F. Borş a mijlocului de transport aparţinând SC R. SRL, pe ruta Olanda - Suceava, din coletul trimis pe numele G.P., de către inculpatul L.M.C. şi destinat lui O.P.B.G., zis “B.”, acestea fiind depuse la I.G.P.R. - Camera de Corpuri Delicte - Droguri, conform dovezii din data de 04 septembrie 2012.
În conformitate cu dispoziţiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu modificările şi completările ulterioare, s-a dispus distrugerea cantităţilor de droguri menţionate mai sus, cu păstrarea de contraprobe.
În conformitate cu dispoziţiile art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea următoarelor sume de bani:
I.- de la inculpatul C.A.N. a sumei totale de 1050 lei obţinută ca urmare a vânzării către colaboratorul autorizat în cauză de cannabis şi rezină de cannabis, după cum urmează:
- suma de 80 lei pentru cantitatea de 1,4 grame rezină de cannabis (net) vândută la data de 29 aprilie 2011 colaboratorului autorizat în cauză, avansată din fondurile I.G.P.R.
- suma de 150 lei pentru cantitatea de 2,0 grame rezină de cannabis (net) vândută la data de 05 mai 2011 colaboratorului autorizat în cauză, avansată din fondurile I.G.P.R.
- suma de 400 lei pentru cantitatea de 9,3 grame rezină de cannabis (net) vândută la data de 06 mai 2011 colaboratorului autorizat în cauză, avansată din fondurile D.I.I.C.O.T.
- suma de 350 lei pentru cantitatea de 4,5 grame rezină de cannabis (net) vândută la data de 06 septembrie 2011 colaboratorului autorizat în cauză, avansată din fondurile I.G.P.R.
- suma de 70 lei pentru cantitatea de 0,3 grame cannabis (net) vândută la data de 02 februarie 2012 colaboratorului autorizat în cauză, avansată din fondurile I.G.P.R.
II.- de la inculpaţii H.A., zis „A." şi D.B.V., zis “T.” a sumei totale de 3.020 lei, după cum urmează:
- suma de 100 lei pentru cantitatea de 0,9 grame cannabis (net) vândută la data de 01 martie 2012 colaboratorului autorizat în cauză, avansată din fondurile I.G.P.R.
- suma de 270 lei pentru cantitatea de 1,9 grame cannabis (net) vândută la data de 07 martie 2012 colaboratorului autorizat în cauză, avansată din fondurile; I.G.P.R.
- 600 de lei obţinuţi de la numitul B.A., zis „B." ca urmare a vânzării cantităţii de 10 grame de cannabis;
- 500 de lei obţinuţi de la numitul M.O. ca urmare a vânzării cantităţii de 20 grame de cannabis;
- 300 de lei obţinuţi de la un anume „T.” din Suceava ca urmare a vânzării cantităţii de 10 grame cannabis;
- 250 de lei obţinuţi din vânzarea câte unui gram de cannabis numiţilor Ş.T.F., R. (G.), V.R.Ş., C.A. şi martorului M.I., zis „P.";
- 1.000 lei, bani obţinuţi ca urmare a vânzării de droguri: către un client potrivit declaraţiei de recunoaştere a celui dintâi, din data de 15 iunie 2012.
IV.- de la inculpatul L.S.Ş., zis „Ş.":
- suma de 150 lei pentru cantitatea de 1,4 grame cannabis (net) vândută la data de 15 martie 2012 colaboratorului autorizat în cauză, avansată din fondurile I.G.P.R.
- suma de 2.400 lei obţinută din vânzarea către inculpatul H.A., zis „A.", a cantităţii de 30 grame cannabis;
V.- de la inculpatul C.A.G.R., zis „J.":
- suma de 250 lei pentru cantitatea de 3,0 grame cannabis (net) vândută la data de 08 martie 2012 colaboratorului autorizat în cauză, avansată din fondurile I.G.P.R.
VI.- de la inculpaţii O.M.D. şi P.C.M., zis „P." a sumei de 600 lei obţinută ca urmare a vânzării către colaboratorul autorizat în cauză de cannabis şi rezină de cannabis; de la inculpaţii O.M.D. işi T.I. a sumei de 300 lei obţinută ca urmare a vânzării către colaboratorul autorizat în cauză de cannabis; precum şi de la inculpaţii O.M.D. şi L.S.Ş. a sumei de 200 lei obţinută ca urmare a vânzării către colaboratorul autorizat în cauză; de cannabis, după cum urmează:
- suma de 100 lei pentru cantitatea de 0,8 grame cannabis (net) vândută la data de 08 iunie 2011 colaboratorului autorizat în cauză, avansată din fondurile I.G.P.R.
- suma de 100 lei pentru cantitatea de 0,6 grame cannabis (net) - vândută la data de 09 iulie 2011 colaboratorului autorizat în cauză, avansată din fondurile I.G.P.R.
- suma de 300 lei pentru cantitatea totală de 1,8 grame cannabis (net) vândută de inculpatul O.M.D. împreună cu inculpatul T.I., în două reprize la data de 12 septembrie 2011, colaboratorului autorizat în cauză, avansată din fondurile I.G.P.R.
- suma de 200 lei pentru cantitatea de 5,15 grame rezină de; cannabis (net) vândută la data de 28 septembrie 2011 colaboratorului autorizat în cauză, avansată din fondurile I.G.P.R.
- suma de 200 lei pentru cantitatea de 2,64 grame rezină de; cannabis (net) vândută la data de 24 octombrie 2011 colaboratorului autorizat în cauză, avansată din fondurile I.G.P.R.
- suma de 200 lei pentru cantitatea de 1,5 grame cannabis vândută la data de 07 decembrie 2011 colaboratorului autorizat în cauză, avansată din fondurile I.G.P.R.;
VII - de la inculpatul L.M.C. a sumei de 1.400 de euro ridicată cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 15 iunie 2012 şi care provine din plata făcută de către inculpatul O.P.B.G., zis “B.”, pentru cantităţile de cannabis şi ecstasy primite de la cel dintâi din Olanda la sfârşitul anului 2011, suma fiind depusă la B.C.R. conform Ordinului de încasare numerar din data de 01 august 2012; sumă în care se regăsesc şi cei 500 de euro, în legătură cu care inculpatul O.P.B.G., zis “B.”, afirmă că i-a remis în două tranşe pentru cele 198 de comprimate ecstasy primite în cursul lunii martie 2012, precum şi suma de 4.000 lei remisă în cursul lunii mai 2012 şi reprezentând o datorie pentru cantităţile de droguri livrate anterior celui din urmă.
VIII.- de la inculpatul O.P.B.G., zis “B.”, a următoarelor sume de bani:
- 150 euro, depusă la B.C.R. conform Ordinului de încasare numerar din data de 01 august 2012;
- 1400 lei depusă la D.G.F.P.S.V. prin chitanţa din 01 august 2012, cele două sume fiind ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 15 iunie 2012, bani care provin din comercializarea cantităţilor de cannabis şi ecstasy cu care a fost aprovizionat de către inculpatul L.M.C. începând cu luna martie 2012;
- 2.100 Iei şi 50 de euro provenite din vânzarea a 31 de comprimate ecstasy la sfârşitul anului 2011 şi începutul anului 2012;
IX. de la inculpaţii O.P.B.G., zis “B.”, şi L.M.C. suma de 560 lei reprezentând contravaloarea cantităţii de 7 grame cannabis vândută unui client.
S-a dispus restituirea către inculpaţi a următoarelor bunuri depuse la Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Suceava:
- inculpatului H.A., un telefon, cu cartelă Orange;
- inculpatului D.B.V., un telefon mobil cu acumulator si cartelă Orange;
- inculpatului C.A.N., un telefon mobil, culoare alb cu roşu, având cartelă Orange;
- inculpatului O.M.D., un telefon, de culoare gri, carcasă de închidere spate stricată, cu cartelă S.I.M. Orange.
Inculpaţii O.P.B.G., P.C.M. şi L.M.C. au fost obligaţi să plătească statului suma de 3500 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Inculpaţii H.A., D.B.V., C.A.G.R., C.A.N., O.M.D., L.S.Ş. şi T.I. au fost obligaţi să plătească statului suma de 3200 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele :
Prin rechizitoriul nr. 2 D/P/2010 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Suceava s-a dispus:
I. Trimiterea în judecată a inculpaţilor:
1. H.A., zis „A.", cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor :
- „constituirea unul grup Infracţional organizat'', faptă prevăzută şi pedepsită de art 7 alln.l din Legea nr. 39/2003; constând în aceea că în cursul anului 2011 până la începutul anului 2012, fiind minor în vârstă de 17 ani, împreună cu P.C.M., zis „P.", D.B.V., zis “T.” şi C.A.G.R., zis „J.", „R." au constituit un grup infracţional organizat,: structurat pe orizontală, în care toţi au acelaşi rol şi sarcini întrepătrunse, în scopul săvârşirii de infracţiuni de trafic de droguri de risc şi mare risc, la care au aderat în cursul anului 2011 T.I., L.M.C., L.S.Ş., zis „Ş." şi A.A.V., zis „G." care şi-au asumat, fiecare, rolul de furnizori en-gross de droguri către membrii principali ai grupării, precum şi C.A.N., O.M.D. şi O.P.B.G. zis “B.”, având rolul de a intermedia, la rândul lor, vânzarea de droguri între cei patru membri principali ai grupului şi palierul de simpli consumatori de substanţe stupefiante ori psihotrope.
- „trafic de droguri de risc" în modalităţile "procurare, punere în vânzare, vânzare şl deţinere de droguri de risc", faptă prevăzută şl pedepsită de artl2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şl modificată, cu aplicarea artr 41 alin. (2) C. pen.; constând în aceea că, fiind minor în vârstă de 17 ani, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, începând cu ianuarie 2012 a efectuat multiple activităţi de procurare, deţinere, punere în vânzare şi vânzare de droguri de risc către o multitudine de clienţi, gestionând cantităţile de care dispunea împreună cu D.B.V., zis “T.”; unui client i-a vândut 30 de grame cannabis cu suma de 3.400 lei din care suma de 2.400 lei i-a remis-o inculpatului L.S.Ş., zis „Ş.", de la care, la rândul său a cumpărat cantitatea respectivă de droguri; numiţilor B.A., zis „B." - 10 grame cannabis; M.O. - 20 grame cannabis; unui anume „T.” din Suceava - 10 grame cannabis; Ş.T.F., R. (G.), V.R.Ş., C.A. şi martorului M.I., zis „P."- câte un gram de cannabis; de asemenea a vândut direct sau prin intermediari de 4 (patru) ori colaboratorilor autorizaţi în cauză:1 la data de 02 februarie 2012 i-a dat lui C.A.N., zis M., cantitatea de 0,3 grame cannabis pe care acesta a vândut-o colaboratorului R.D., cu suma de 70 lei; ;la data de 01 martie 2012 a procurat de la P.C.M., zis P., cantitatea de aproximativ 2 grame cannabis şi a vândut-o lui C.A.N., care a vândut din ea 0,9 grame colaboratorului D.A. cu suma de 100 lei; la data de 07 martie 2012, împreună cu D.B.V., zis Taz, au vândut colaboratorului D.A. cantitatea de 1,9 grame cannabis cu suma de 270 lei şi la data de 14 martie 2012 i-a vândut colaboratorului D.A. cantitatea de 1,5 grame cannabis cu suma de 150 lei; ambele cu aplicarea art 99 alin. (3) C. pen. şl cu aplicarea art. 33 Ut a C. pen.;
2. P.C.M., zis „P.", pentru săvârşirea infracţiunilor:
- „constituirea unul grup Infracţional organlzaf, faptă prevăzută şl pedepsită de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003; constând în aceea că în cursul anului 2011 până la începutul anului 2012 împreună cu H.A., zis „A.'', despre care cunoştea faptul că este minor, D.B.V., zis “T.” şi C.A.G.R., zis „J." sau „R." au constituit un grup infracţional organizat, structurat pe orizontală, în care toţi au acelaşi rol şi sarcini întrepătrunse, :în scopul săvârşirii de infracţiuni de trafic de droguri de risc şi mare risc, la care au aderat în cursul anului 2011 T.I., L.M.C., L.S.Ş., zis „Ş." şi A.A.V. care şi-au asumat, fiecare, rolul de furnizori en-gross dp droguri către membrii principali ai grupării, precum şi C.A.N., O.M.D. şi O.P.B.G. zis “B.”, având rolul de a intermedia, la rândul lor, vânzarea de droguri între cei patru membri principali ai grupului şi palierul de simpli consumatori de substanţe stupefiante ori psihotrope.
- „trafic de droguri de risc" în modalităţile "procurare, punere în vânzare, vânzare şi deţinere de droguri de risc", faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată, cu aplicarea ort 41 alin. (2) C. pen.; constând în aceea că, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, în perioada 2010 - 2012 a efectuat multiple activităţi de procurare, deţinere, punere în vânzare şi vânzare de droguri de risc către o multitudine de clienţi, între care se reţine că i-a dat coinculpatului O.M.D. la data de 28 septembrie 2011 - 5,15 grame rezină de cannabis; data de 24 octombrie 2012 - 2,64 grame. rezină de cannabis, cantităţi pe care acesta le-a vândut la aceleaşi date colaboratorului autorizat Ş.C., cu sume de câte 200 lei; de asemenea, la data de 07 decembrie 2011, acesta în- înţelegere cu L.S.Ş., zis „Ş." i-au dat inculpatului O.M.D. cantitatea de 1,5 grame cannabis pe care acesta din urmă a vândut-o colaboratorul colaboratorului autorizat Ş.C., cu suma de 200 lei; la data de 01 martie 2012 i-a vândut coinculpatului C.A.N. cantitatea de 0,9 grame cannabis, cunoscând că acesta din urmă o va vinde împreună cu minorul H.A., zis „A.", unui client, respectiv colaboratorului autorizat D.A., cu suma de 100 lei; ambele cu aplicarea ari. 75 lit. c) C. pen. şi cu aplicarea 33 lit. a) C. pen.;
3. D.B.V., zis “T.”, pentru săvârşirea infracţiunilor:
- „constituirea unui grup infracţional organizaf, faptă prevăzută şi pedepsită de art 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003; constând în aceea că în cursul anului 2011 până la începutul anului 2012 împreună cu P.C.M., zis „P.", H.A., zis „A.", despre care cunoştea faptul că este minor, şi C.A.G.R., zis „J." sau „R." au constituit un grup infracţional organizat, structurat pe orizontală, în care toţi au acelaşi rol şi sarcini întrepătrunse, în scopul săvârşirii de infracţiuni de trafic de droguri de risc şi mare risc, la care au aderat în cursul anului 2011 T.I., L.M.C., L.S.Ş., zis „Ş." şi A.A.V. care şi-au asumat, fiecare, rolul de furnizori en-gross de droguri către membrii principali ai grupării, precum şi C.A.N., O.M.D. şi O.P.B.G. zis “B.”, având rolul de a intermedia, la rândul lor, vânzarea de droguri între cei patru membri principali ai grupului şi palierul de simpli consumatori de substanţe stupefiante ori psihotrope.
- „trafic de droguri de risc" în modalităţile "procurare, punere în vânzare, vânzare şi deţinere de droguri de risc", faptă prevăzută şi pedepsită de art2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată, cu aplicarea art 41 alin. (2) C. pen.; constând în aceea că, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, începând cu luna ianuarie 2012 a efectuat multiple activităţi de procurare, deţinere, punere în vânzare şi vânzare de droguri de risc către o multitudine de clienţi, gestionând cantităţile de care dispunea împreună cu inculpatul H.A., zis „A.", despre care cunoştea faptul că este minor; unui client i-au vândut 30 de grame cannabis cu suma de 3.400 lei din care suma de 2.400 lei a fost remisă inculpatului L.S.Ş., zis „Ş.", de la care, la rândul lor au cumpărat cantitatea respectivă de droguri, numiţilor B.A., zis „B." -10 grame cannabis; M.O. - 20 grame cannabis; unui anume „T.” din Suceava - 10 grame cannabis; Ş.T.F., R. (G.), V.R.Ş., C.A. şi martorului M.I., zis „P."- câte un gram de cannabis, la data de 07 martie 2012, împreună cu inculpatul H.A., zis „A.", au vândut colaboratorului D.A. cantitatea de 1,9 grame cannabis cu suma de 270 lei; la data de 17 februarie 2012 a fost identificat pe raza munic. Suceava având asupra sa cantitatea de 0,3 grame cannabis pe care intenţiona să o vândă unei cliente într-un club; ambele cu aplicarea art 75 lit. c) C. pen. şi cu aplicarea 33 lit. a) C. pen.;
4. C.A.G.R., zis i „J.", sau „R.", pentru săvârşirea infracţiunilor:
- „constituirea unui grup infracţional organizaf, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003; constând în aceea că în cursul anului 2011 până la începutul anului 2012 împreună cu P.C.M., zis „P.", H.A., zis „A.", şi D.B.V., zis “T.”, au constituit un grup infracţional organizat, structurat pe orizontală, în care toţi au acelaşi rol şi sarcini întrepătrunse, in scopul săvârşirii de infracţiuni de trafic de droguri de risc şi mare risc, la;care au aderat în cursul anului 2011 T.I., L.M.C., L.S.Ş., zis „Ş." şi A.A.V. care şi-au asumat, fiecare, rolul de furnizori en-gross de droguri către membrii principali ai grupării, precum şi C.A.N., O.M.D. şi O.P.B.G. zis “B.”, având rolul de a intermedia, la rândul lor, vânzarea de droguri între cei patru membri principali ai grupului şi palierul de simpli consumatori de substanţe stupefiante ori psihotrope.
- „trafic de droguri de risc" în modalităţile "procurare, punere în vânzare, vânzare şi deţinere de droguri de risc", faptă prevăzută şi pedepsită de art'2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată, cu aplicarea art 41 alin. (2) C. pen.; constând în aceea că, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, începând cu luna ianuarie 2012 a efectuat multiple activităţi de procurare, deţinere, punere în vânzare şi vânzare de droguri de risc către o multitudine de clienţi, între care şi colaboratorului • autorizat în cauză D.A.; astfel, la data de 07 martie 2012, prin intermediul coinculpaţilor D.B.V., zis “T.”, şi H.A., zis „A.", i-a vândut colaboratorului D.A. cantitatea de 1,9 grame cannabis, cu suma de 270 lei, ceea ce i se cuvenea lui fiind o parte din această sumă; la data de 08 martie 2012 a vândut colaboratorului D.A., cu care i-a făcut legătura coinculpatul C.A.N., zis „M.", cantitatea de 3 grame cannabis cu suma de 240 lei, din care 50 lei reprezentau partea celui din urmă; cu aplicarea art 33 lit. a) C. pen.;
5: C.A.N., zis „M.", pentru săvârşirea infracţiunilor:
- „trafic de droguri de risc" prin "procurare, punere în vânzare, vânzare şi deţinere de droguri de risc", faptă prevăzută şi pedepsită de art2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată, cu aplicarea art 41 alin. (2) C. pen., cu aplic art. 99 alin. (3) C. pen.; constând în aceea că fiind minor în vârstă de 17 ani, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, începând cu luna aprilie 2011 a efectuat multiple activităţi de procurare, deţinere, punere în vânzare şi vânzare de droguri de risc către o multitudine de clienţi, între care şi colaboratorului autorizat în cauză R.D., de patru ori - astfel, la data de 29 aprilie 2011 i-a vândut acestuia cantitatea de 1,4 grame rezină de cannabis cu suma de 80 lei; la data de 05 mai 2011 i-a vândut cantitatea de 2 grame rezină de cannabis cu suma de 150 lei; la data de 06 mai 2011 i-a vândut cantitatea de 9,7 grame rezină de cannabis cu suma de 400 lei; la data de 06 septembrie 2011 i-a vândut cantitatea de 4,5 grame rezină de cannabis cu suma de 350 lei, aceste cantităţi fiind procurate de la un distribuitor.
- „aderare laun grup infracţional organizat'', faptă prevăzută şi pedepsită de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003; constând în aceea că în cursul anului 2011 până la începutul anului 2012 a aderat la grupul infracţional organizat constituit din H.A., zis „A.", D.B.V., zis “T.”, C.A.G.R., zis „J.", „R." şi P.C.M., zis „P.", având rolul de a intermedia, vânzarea de droguri între membrii principali ai grupului şi palierul de simpli consumatori de substanţe stupefiante ori psihotrope.j
- trafic de droguri de risc" în modalităţile "procurare, punere în vânzare, vânzare şi deţinere de droguri de risc", faptă prevăzută şi pedepsită de art2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată, cu aplicarea art 41 alin. (2) C. pen.;
- constând în aceea că, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, începând cu ianuarie 2012 a efectuat multiple activităţi de procurare, deţinere, punere în vânzare şi vânzare de droguri de risc către o multitudine de clienţi, între care şi colaboratorul autorizat în cauză R.D., căruia i-a vândut la data de 02 februarie 2012 cantitatea de 0,3 grame cannabis cu suma de 70 de lei, drogurile fiind procurate de la coinculpatul H.A., zis „A."; la data de 08 martie 2012 l-a pus în legătură pe colaboratorul autorizat D.A. cu inculpatul C.A.G.R., zis „J.", sau „R." pentru a cumpăra droguri, cerându-i să-i lase la acesta din urmă partea lui de 50 de lei şi astfel colaboratorul a cumpărat de la inculpatul C.A.G.R., zis „J.", ori „R." cantitatea de 3 grame cannabis cu suma de 240 lei, din care 50 lei reprezentau partea lui C.A.N., zis „M."; la data de 14 martie 2012 a cumpărat o cantitate neprecizată de droguri de la C.A.G.R., zis „J.", „R."; cu aplicarea art 33 lit. a) C. pen.;
6. O.M.D., pentru săvârşirea infracţiunilor: - „aderare la un grup infracţional organizaf, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, constând în aceea că în cursul anului 2011 până la începutul anului 2012 a aderat la grupul infracţional organizat constituit din H.A., zis „A.", D.B.V., zis “T.”, C.A.G.R., zis „J." sau „R.", şi P.C.M., zis „P.", având rolul de a intermedia, vânzarea de droguri între membrii principali ai grupului şi palierul de simpli consumatori de substanţe stupefiante ori psihotrope.
- „trafic de droguri de risc" în modalităţile "procurare, punere în vânzare, vânzare şi deţinere de droguri de risc", faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată, cu aplicarea art 41 alin. (2) C. pen.; constând în aceea că, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, începând cu luna iunie 2011 a efectuat multiple activităţi de procurare, deţinere, punere în vânzare şi vânzare de droguri de risc către o multitudine de clienţi, între care şi colaboratorul autorizat în cauză P.I. căruia i-a vândut la data de 08 iunie 2011 cantitatea de 0,8 grame cannabis cu suma de 100 lei şi la data de 09 iulie 2011 cantitatea de 0,6 grame cannabis cu suma de 100 lei; la data de 12 septembrie 2011 a procurat de la T.I. cantitatea de 1,8 grame cannabis pe care a vândut-o colaboratorului autorizat Ş.C. cu suma de 200 lei; la data de 28 septembrie 2011 a procurat de la P.C.M., zis „P.", cantitatea de 5,15 grame rezină de cannabis pe care a vândut-o colaboratorului autorizat Ş.C. cu suma de 200 lei; la data de 24 octombrie 2011 a luat de la P.C.M., zis „P.", cantitatea de 2,64 grame rezină de cannabis pe care a vândut-o colaboratorului autorizat Ş.C. cu suma de 200 lei; la data de 07 decembrie 2011 a luat de la L.S.Ş., zis „Ş." prin intermedierea lui P.C.M., zis „P.", cantitatea de 1,5 grame cannabis pe care a vândut-o colaboratorului autorizat Ş.C. cu suma de 200 lei; cu aplicarea art 33 lit. a) C. pen.;
7. L.S.Ş., zis „Ş.", pentru săvârşirea infracţiunilor:
- „aderare la un grup infracţional organizaf, faptă prevăzută şi pedepsită de art 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003; constând în aceea că în cursul anului 2011 până la începutul anului 2012 a aderat la grupul infracţional organizat constituit din H.A., zis „A.", D.B.V., zis “T.”, C.A.G.R., zis „J." sau „R.", şi P.C.M., zis „P.", având rolul de a furniza en-gross droguri către membrii principali ai grupării;
- „trafic de droguri de risc" în modalităţile "procurare, punere în vânzare, vânzare şi deţinere de droguri de risc", faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată, cu aplicarea art 41 alin. (2) C. pen.; constând în aceea că, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, începând cu anul 2011 a efectuat multiple activităţi de procurare, deţinere, punere în vânzare şi vânzare de droguri de risc en-gross către membrii grupului infracţional organizat între care coinculpaţilor H.A., zis „A.", şi D.B.V., zis “T.”, cantitatea de 30 grame cannabis cu suma de 80 lei gramul; precum şi către alţi clienţi în cantităţi mici, astfel la data de 07 decembrie 2011, prin intermedierea lui P.C.M.l, zis „P.", i-a dat coinculpatului O.M.D. cantitatea de 1,5 grame cannabis pe care acesta din urmă a vândut-o colaboratorului autorizat Ş.C.; la data de 15 martie 2012 i-a dat inculpatului H.A., zis „A.", cantitatea de 1,4 grame: cannabis pe care acesta din urmă a vândut-o colaboratorului autorizat D.A.; cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;
8. O.P.B.G., zis “B.”, pentru săvârşirea infracţiunilor:
- „trafic de droguri de mare risc" în modalităţile "procurare, punere în vânzare, vânzare şi deţinere de droguri de mare risc", faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; constând în aceea că, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, în perioada ianuarie - martie 2012 a vândut 31 de comprimate ecstasy, iar din cantitatea de 198 comprimate ecstasy pe care le-a primit din Olanda, a distribuit o cantitate nedeterminată mai multor consumatori, pentru preţul de 50 lei bucata.
- „introducere în ţară de droguri de mare risc" faptă prevăzută şi pedepsită de art3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată; constând în aceea că în cursul lunii martie 2012 a primit de la L.M.C., un colet expediat din Olanda, în care era disimulată cantitatea de 198 comprimate ecstasy;
- „aderare la un grup infracţional organizaf, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003; constând în aceea că în cursul anului 2011 până la începutul anului 2012 a aderat la grupul infracţional organizat constituit din H.A., zis „A.", D.B.V., zis “T.”, C.A.G.R., zis „J.", sau „R.", şi P.C.M., zis „P.", asumându-şi rolul de a prelua marfa expediată din străinătate de la ceilalţi membri ai grupului şi a o vinde en - gross şi en-detail consumatorilor din municipiul Rădăuţi şi împrejurimi.
- „introducere în ţară de droguri de risc" faptă prevăzută şi pedepsită de art3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată; constând în aceea că la data de 23 aprilie 2012, a aranjat intrarea în ţară a unui colet expediat din Olanda de către L.M.C. în care se afla disimulată cantitatea de 121,1 grame cannabis, din care trebuia să-i dea şi coinculpatului T.I. 15 grame cannabis;
- „trafic de droguri de risc" în modalităţile "procurare, punere în vânzare, vânzare şi deţinere de droguri de risc", faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; constând în aceea că, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, de la sfârşitul anului 2011 până la începutul anului 2012 a vândut în mod repetat cannabis consumatorilor din municipiul Rădăuţi şi zonele învecinate, cu preţul de 80 - 100 lei gramul; respectiv unui anume Ion cantitatea de 7 grame cannabis împreună cu inculpatul L.M.C., precum şi un gram de cannabis unui anume „G.".; cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;
9. T.I., pentru săvârşirea infracţiunilor:
- „aderare la un grup infracţional organizai, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003; constând în aceea că în cursul anului 2011 până la începutul anului 2012 a aderat la grupul infracţional organizat constituit din H.A., zis „A.", D.B.V., zis “T.”, C.A.G.R., zis „J.", „R." şi P.C.M., zis „P.", având rolul de furnizor en-gross şi en-detail de droguri de risc către membrii principali ai grupării;
- „trafic de droguri de risc" în modalităţile "procurare, punere în vânzare, vânzare şi deţinere de droguri de risc", faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată, cu aplicarea art 41 alin. (2) C. pen.; constând în aceea că, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, în perioada februarie – mai 2012, i-a livrat periodic coinculpatului C.A.G.R., zis „J.", „R.", cantităţi de cannabis cu care acesta a aprovizionat „piaţa" din munic Rădăuţi, între care şi o cantitate pentru care acesta din urmă avea să-i dea suma de 4.000 lei ; la data de 12 septembrie 2011 i-a dat coinculpatului O.M.D. cantitatea de 1,8 grame cannabis pe care acesta a vândut-o colaboratorului autorizat Ş.C.; în cursul lunii aprilie 2012 a procurat prin intermediul inculpatului L.M.C., cantitatea de 15 grame cannabis pe care acesta din urmă a expediat-o din Olanda împreună cu cea destinată inculpatului O.P.B.G., zis “B.”, coletul fiind interceptat la data de 23 aprilie 2012; cu aplicarea art 33 lit. a) C. pen.;
10. L.M.C., pentru săvârşirea infracţiunilor:
- „introducere în ţară de droguri de mare risc" faptă prevăzută şi pedepsită de art3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată; constând în aceea că în cursul lunii martie 2012, inculpatul L.M.C., care se afla în Olanda, a trimis inculpatului O.P.B.G., zis “B.”, cantitatea de 198 comprimate ecstasy disimulate într-un colet şi pe care cel din urmă le-a comercializat în mod repetat unui cerc restrâns de consumatori, primind în schimb suma de 500 euro.
- „aderare la un grup infracţional organizai, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003; constând în aceea că în cursul anului 2011 până la începutul anului 2012 a aderat la grupul infracţional organizat constituit din H.A., zis „A.", D.B.V., zis “T.”, C.A.G.R., zis „J.", sau „R." şi P.C.M., zis „P.", având rolul de furnizor en-gross de droguri către membrii principali ai grupării în mod direct sau prin intermediul coinculpatului O.P.B.G., zis “B.”;
- „introducere în ţară de droguri de risc" faptă prevăzută şi pedepsită de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată; constând în aceea că a expediat din Olanda coinculpatului O.P.B.G., zis “B.”, un colet în care se afla disimulată cantitatea de 121,1 grame cannabis, din care urma să primească şi T.I. 15 grame cannabis; acesta fiind interceptat după intrarea în ţară prin P.T.F. Borş, la data de 23 aprilie 2012;
- „trafic de droguri de risc" în modalităţile "procurare, punere în vânzare, vânzare şi deţinere de droguri de risc", faptă prevăzută şi pedepsită de art2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată, cu aplicarea art 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, începând cu anul 2011 a procurat, deţinut, pus în vânzare şi vândut membrilor grupării dar şi altor clienţi cannabis, reţinându-se că a vândut unui client 7 grame de cannabis împreună cu inculpatul O.P.B.G., zis “B.”; în cursul lunii aprilie 2012, i-a trimis, prin intermediul inculpatului O.P.B.G., zis “B.”, cantitatea de 15 grame de cannabis în coletul interceptat la data de 23 aprilie 2012 la Oradea; cu aplicarea art 33 lit. a) C. pen.;
Prin acelaşi rechizitoriu, s-a dispus:
11. Disjungerea cauzei, în vederea continuării cercetărilor, faţă de:
- inculpatul A.A.V., pentru săvârşirea infracţiunilor de „aderare la un grup infracţional organizat", faptă prevăzută şi pedepsită de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 2139/2003 şi „trafic de droguri de risc" în modalităţile "procurare, punere în vânzare, vânzare şi deţinere de droguri de risc", faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;
- inculpatul D.B.V., zis “T.”, pentru săvârşirea infracţiunilor de „instigare la introducere în ţară de droguri de risc", prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, astfel cum a fost completată şi modificată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi „trafic de droguri de mare risc" prin "procurare, punere în vânzare, vânzare şi deţinere de droguri de mare risc", faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal, ambele cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. şi cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;
- inculpatul H.A., zis "A.", pentru săvârşirea infracţiunilor de „instigare la introducere în ţară de droguri de risc", prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, 2000 astfel cum a fost completată şi modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen. şi „trafic de droguri de mare risc" prin "procurare, punere în vânzare, vânzare şi deţinere de droguri de mare risc", faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cuiaplicarea art. 99 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;
- inculpatul C.A.G.R., zis „J." sau „R.", pentru săvârşirea infracţiunilor de "introducere în ţară de droguri de mare risc" faptă prevăzută şi pedepsită de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată şi "trafic de droguri de mare risc" prin "procurare, punere în vânzare, vânzare şi deţinere de droguri de mare risc", faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată, ambele cu aplicarea art. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- inculpatul T.I., pentru săvârşirea infracţiunilor de "introducere în ţară.de droguri de mare risc" faptă prevăzută şi pedepsită de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată şi "trafic de droguri de mare risc" prin "procurare, punere în vânzare, vânzare şi deţinere de droguri de mare risc", faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată; cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- inculpatul L.M.C., pentru săvârşirea infracţiunilor de "introducere în ţară de droguri de mare risc" faptă prevăzută şi pedepsită de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată (fapta săvârşită în cursul anului 2011) şi "trafic de droguri de mare risc" prin "procurare, punere: în vânzare, vânzare şi deţinere de droguri de mare risc", faptă prevăzută şi pedepsită de1 art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată; cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- inculpatul B.A.D., pentru săvârşirea infracţiunii de „trafic de droguri de risc" prin "procurare, punere în vânzare, vânzare şi deţinere de droguri de risc", faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen.;
- învinuitul C.M.D., pentru săvârşirea infracţiunii de „trafic de droguri de risc" prin "procurare, punere în vânzare, vânzare şi deţinere de droguri de risc", faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.:
- învinuitul C.M., zis "T.", pentru săvârşirea infractiunii de "introducere în ţară de droguri de risc" faptă prevăzută şi pedepsită de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată;
- A.N. pentru săvârşirea infracţiunii de "introducere în ţară de droguri de risc" faptă prevăzută şi pedepsită de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată;
- A.N. pentru săvârşirea infracţiunii de „trafic de droguri de risc" prin "procurare, punere în vânzare, vânzare şi deţinere de droguri de risc", faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- P.A.l., zis „G.", pentru săvârşirea infracţiunii de „trafic de droguri de risc" prin "procurare, punere în vânzare, vânzare şi deţinere de droguri de risc", faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- C.A., pentru săvârşirea infracţiunii de „trafic de droguri de risc" prin "procurare, punere în vânzare, vânzare şi deţinere de droguri de risc", faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen.;
-R.B.M., zis „F.” pentru săvârşirea infracţiunii de „trafic de droguri de risc" prin "procurare, punere în vânzare, vânzare şi deţinere de droguri de risc", faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- M.O., pentru săvârşirea infracţiunii de „trafic de droguri de risc" prin "procurare, punere în vânzare, vânzare şi deţinere de droguri de risc", faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- R.A., zis „B.", pentru săvârşirea infracţiunii de„trafic de droguri de risc" prin "procurare, punere în vânzare, vânzare şi deţinere de droguri de risc", faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- Ş.T.F., pentru săvârşirea infracţiunii de „trafic de droguri de risc" prin "procurare, punere în vânzare, vânzare şi deţinere de droguri de risc", faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen.;
- C.R.M. pentru săvârşirea infracţiunii de „trafic de droguri de risc" prin "procurare, punere în vânzare, vânzare şi deţinere de droguri de risc", faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- B.V.I., pentru săvârşirea infracţiunii de „trafic de droguri de risc" prin "procurare, punere în vânzare, vânzare şi deţinere de droguri de risc", faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen.;
- C.D.I., pentru săvârşirea infracţiunii de „trafic de droguri de risc" prin "procurare, punere în vânzare, vânzare şi deţinere de droguri de risc", faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- C.R.I., pentru săvârşirea infracţiunii de „trafic de droguri de risc" prin "procurare, punere în vânzare, vânzare şi deţinere de droguri de risc", faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- V.O., pentru săvârşirea infracţiunii de „trafic de droguri de risc" prin "procurare, punere în vânzare, vânzare şi deţinere de droguri de risc", faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- A.V.A., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc" prin "procurare, punere în vânzare, vânzare şi deţinere de droguri de mare risc", faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată;
- S.I.A., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc" prin "procurare, punere în vânzare, vânzare şi deţinere de droguri de mare risc", faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată;
- V.D.G., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc" prin "procurare, punere în vânzare, vânzare şi deţinere de droguri de mare risc", faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată, cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen.;
- M.T., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc" prin "procurare, punere în vânzare, vânzare şi deţinere de droguri de mare risc", faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată, cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen.
S-a arătat în rechizitoriu că dosarul de faţă a rezultat prin conexarea la Dosarul nr. 2/D/P/2010 a cauzelor înregistrate cu nr. 41D/P/2011, 45D/P/2011, 165D/P/2011, 19D/P/2012, 42D/P/2012 şi 61D/P/2012.:
În fapt, s-a reţinut că, începând cu anul 2010, organele de urmărire penală constituite din procurori ai D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Suceava şi lucratori de poliţie judiciară din cadrul B.C.C.O. Suceava - Serviciul Antidrog au obţinut, în urma activităţilor specifice desfăşurate, date şi indicii cu privire Ia faptul că inculpatul P.C.M., zis „P.", împreună cu mai mulţi tineri, toţi originari din municipiul Rădăuţi, desfăşoară intense activităţi de trafic de droguri de risc şi mare risc pe raza acestui municipiu precum şi a localităţilor limitrofe.
Cu această ocazie, a fost înregistrat Dosarul penal nr. 2D/P/2010, în care, ca urmare activităţilor desfăşurate, se reliefează pregnant existenţa unei reţele formate din distribuitori de droguri de risc şi mare risc, grup care avea un caracter ermetic.
Din cauza faptului că acest grup de tineri, având ca nucleu pe inculpatul P.C.M., zis „P." era unul închis, format doar din persoane din anturajul acestuia, care se cunoşteau din copilărie, accesul unui colaborator sau investigator autorizat a fost greu de realizat.
În cursul anului 2011 un colaborator autorizat a pătruns în anturajul unui membru al grupului, şi a efectuat mai multe cumpărări autorizate de droguri de la persoanele membre. Astfel, a fost înregistrat Dosarul penal nr. 45D/P/2011, în care cumpărările autorizate desfăşurate au reliefat faptul că inculpatul P.C.M., zis „P." a desfăşurat şi în cursul anului 2011, pe raza municipiului Rădăuţi, activităţi de procurare şi distribuire mai departe a drogurilor către nivelul consumatorilor de droguri, nivel în care au reuşit să se plaseze, în mod succesiv, în interesul păstrării conspirativităţii demersului, doi colaboratori autorizaţi în cauză.
În acest context, colaboratorii autorizaţi în cauză, asimilaţi de membrii grupului ca fiind consumatori de încredere, au cumpărat de la inculpatul O.M.D. droguri de risc cu sume variabile, respectiv cannabis şi rezină de cannabis - haşiş, pe care acesta din urmă le-a procurat atât de la de la inculpatul P.C.M., zis „P." cât şi de la inculpatul T.I., cunoscut şi cu porecla "P."
În continuare, din cercetările efectuate şi în alte dosare, respectiv Dosarele nr. 41D/P/2011 şi 165D/P/2011, a rezultat faptul că pe raza municipiului Rădăuţi exista un grup format din mai mulţi tineri care interacţionau între ei şi aveau ca preocupare centrală traficul de droguri, respectiv procurarea acestora, deţinerea, punerea în vânzare şi vânzarea lor către tinerii din localitate, respectiv prieteni, cunoscuţi, vecini de cartier ori de bloc, aceştia fiind în special elevi, cu care unii dintre membrii grupului, fiind şi ei şcolarizaţi, erau colegi.
S-a reliefat că foarte mulţi adolescenţi şi tineri, atât sub influenţa anturajului cât şi din teribilism, au ajuns consumatori constanţi de substanţe psihotrope, devenind clienţi ai membrilor grupului infracţional organizat, aşa cum rezultă din declaraţiile acelora dintre ei care au putut fi identificaţi şi audiaţi ca martori. Este de învederat că aceşti consumatori de droguri au un profil deosebit de al altor tineri de vârsta lor, în sensul că, în încercarea de a părea mai maturi decât în realitate, au adoptat o atitudine de minimalizare a posturii în care s-au situat în raport cu organele de urmărire penală, consecinţă a faptului că au fost depistaţi ca fiind consumatori de droguri. Ei au încercat să convingă că doar accidental s-au aflat în anturajul inculpaţilor şi doar din curiozitate au consumat droguri, în timp ce unii dintre ei erau clienţi frecvenţi ai acestora, după cum rezultă din convorbirile şi comunicările interceptate autorizat în cauză. Pe de altă parte, după declanşarea acţiunii de tragere la răspundere penală a inculpaţilor, cei mai mulţi dintre tinerii arătaţi mai sus, şi care au putut fi identificaţi, şi-au schimbat cartelele S.I.M., pretinzând că au procedat la aceasta întrucât s-au demagnetizat.
Martorul D.A. a declarat cum a ajuns să fumeze cannabis astfel: „ .am fumat în Clubul R. prin iarna anului 2012, când au venit la masa mea, unde mă aflam împreună cu H.B.I., zis „J." şi cu încă cineva dar nu-mi mai aduc aminte, (...) H.A., zis „A." si D.B.V. zis “T.”, acesta din urmă a scos o ţigară care părea făcută artizanal, mai lungă şi mai groasă decât una obişnuită, pe care a aprins-o, a tras din ea, ne-a spus că este cu cannabis şi a dat-o la fiecare să fumeze din ea. Toţi cei prezenţi inclusiv eu am fumat din acea ţigară. Eu personal am tras doar un fum fiind doar curios, pentru că nu mai fumasem aşa ceva niciodată. Cred că şi H.B.I., zis „J.", a tras tot din curiozitate. H.A., zis „A." şi D.B.V., zis “T.”, au fumat în principal acea ţigară. Nu l-am auzit pe Hojbotă B. Ioan, zis „J. " să-ifacă vreo observaţie fratelui său legat de acest fapt. "
Martorul D.D. a declarat cum fuma cannabis astfel: "în cursul anului 2011 şi începutul anului 2012 am fumat din ţigările cu cannabis pe care le aveau ori D.B.V., zis “T.”, ori H.A., zis „A.", de vreo trei -patru ori în faţa blocului, când ne întâlneam. Cu noi mai fuma H.B.I., zis „J.", B.I. şi C.A."
Martorul T.C.C. a relatat următoarele: " "Pe D.B.V., zis “T.”, îl cunosc deoarece a fost în aceeaşi şcoală generală, nr. 3, cu mine. Ştiu că acesta se ocupa cu vânzarea de droguri, aspect cunoscut de foarte mulţi tineri din generaţiile noastre. El se bucura de notorietate, deoarece avea un comportament activ social, în sensul că se implica în organizarea de evenimente de interes pentru elevii liceului pe' care îl frecventa, gen „Balul bobocilor", era dezinhibat, adopta ţinute mai non-conformiste, plăcându-i să fie în centrul atenţiei. Din această cauză s-a aflat prin oraş şi că vindea droguri care se fumau, dar nu ştiu dacă este vorba de marijuana sau nu. (...) Ii cunosc pe B.A. şi T.I.V. pentru că fac parte din acelaşi grup cu fratele meu, R.G., cunoscut sub apelativul „R.". Ştiu că fratele meu a încercat să consume droguri dar nu ştiu amănunte pentru că nu am intrat în discuţii cu el pe acest Subiect, întrucât are un caracter mult mai puternic ca al meu şi nu ar fi acceptat să vorbim în acest sens. L-am simţit eu, o dată, că ar fi consumat dar nu sunt sigur, am bănuit aceasta pentru că era prieten cu H.A., zis „A." şi D.B.V., zis “T.”
Martorul T.R.G. a relatat următoarele: „Pe H.A., zis „A." şi D.B.V., zis “T.” îi cunosc din şcoala generală, făcând parte din acelaşi grup de prieteni. Ştiu că cei doi vindeau împreună cantităţile de marijuana pe care le aveau. Ii auzeam certându-se des de la bani, dar nu specificau motivul.
Am fumat ţigări preparate din marijuana de cei doi. Aceştia ori aveau deja făcute ţigările ori le făceau când ne întâlneam în oraş, în locurile numite „L.S.", la terasa cunoscută ca fiind „L.P.", pe la grătare, pe care le făceam în lunca de lângă poligonul de tragere."
S-a precizat în actul de sesizare că nu s-a putut reţine ca circumstanţă agravantă în sarcina inculpaţilor H.A., zis „A." şi D.B.V., zis “T.”, situaţia prevăzută de art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 cu modificările şi completările ulterioare, respectiv faptul că „drogurile au fost distribuite sau oferite unui minor", întrucât chiar unii dintre inculpaţii care erau elevi trecuseră de vârsta majoratului iar parte dintre consumatori - elevi de liceu aflaţi în pragul majoratului, prin prisma comportamentului şi conduitei nu lăsau unui observator impresia unor minori.
În ceea ce priveşte constituirea grupului infracţional organizat în scopul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri, s-a reţinut că: inculpaţii P.C.M., zis „P.", H.A., zis „A.", D.B.V., zis “T.” şi C.A.G.R., zis „J." sau „R.", au fost mai întâi consumatori de droguri şi ca urmare a interacţiunii lor repetate pe această linie, în cursul anului 2011 şi până la începutul anului 2012 au constituit un grup infracţional organizat, structurat pe orizontală, în care toţi aveau acelaşi rol şi sarcini întrepătrunse, în scopul săvârşirii de infracţiuni de trafic de droguri de risc şi mare risc, prin procurare de droguri de pe piaţa externă sau internă de la persoane de încredere, prin organizarea transportului acestora, deţinerea lor, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea în mod direct şi nemijlocit clienţilor fideli sau prin intermediari de maximă încredere, furnizând astfel în mod constant şi îndestulător, pe raza municipiului Rădăuţi dar şi a localităţilor limitrofe, cantităţile solicitate de substanţe stupefiante ori psihotrope.
La acest grup infracţional organizat constituit din inculpaţii P.C.M., zis „P.", H.A., zis "A.", D.B.V., zis “T.”, şi C.A.G.R., zis „J." sau „R.", au aderat în cursul anului 2011 inculpaţii: T.I., L.M.C., L.S.Ş., zis „Ş." şi A.A.V. care şi-au asumat, fiecare, rolul de furnizori en-gross de droguri către membrii principali ai grupării, din dorinţa de a obţine imediat câştiguri importante. Ei au achiziţionat drogurile din străinătate, unde mergeau pentru a desfăşura activităţi lucrative, şi le-au introdus în ţară prin intermediul firmelor de curierat sau transport persoane, disimulate în diferitele obiecte din bagaje.
La grupul infracţional organizat au aderat, de asemenea, în cursul anului 2011, şi inculpaţii C.A.N., zis „ M.", O.M.D. şi O.P.B.G. zis “B.”, având rolul de a intermedia vânzarea de droguri între cei ce le procurau din străinătate şi le introduceau în ţară sau cei deja aprovizionaţi cu droguri de către furnizorii externi şi palierul de simpli consumatori de substanţe stupefiante ori psihotrope.
S-a menţionat că şi cei din urmă şapte inculpaţi, care au aderat pe parcurs la nucleul grupului infracţional organizat, fiind şi consumatori de droguri, au interacţionat între dânşii dar şi cu ceilalţi patru inculpaţi, mai întâi ca urmare a acestei preocupări comune, respectiv aceea de a consuma substanţe stupefiante ori psihotrope.
Astfel, reţeaua de traficanţi de droguri existentă pe raza municipiului Rădăuţi s-a conturat în cursul anului 2010, activitatea acesteia s-a prelungit în timp iar în cursul anului 2011 şi până la începutul anului 2012 inculpaţii P.C.M., zis „P.", H.A., zis „A.", D.B.V., zis “T.” şi C.A.G.R., zis „J." sau „R.", ca urmare a relaţiilor de prietenie stabilite între ei, a experienţei infracţionale dobândite în consumul şi ulterior în traficul de droguri, având în vedere că pe parcursul anilor 2010-2011 au efectuat numeroase activităţi separate de comercializare a drogurilor, pe care le procurau de la diverse persoane şi le revindeau altor doritori de droguri de risc, s-au constituit într-un grup infracţional organizat, la care au aderat şi ceilalţi şapte inculpaţi, în scopul comercializării drogurilor de risc şi mare risc printre doritorii de astfel de substanţe din municipiul Rădăuţi în principal. De altfel aceşti patru inculpaţi au reprezentat şi elementul de legătură dintre consumatorii finali şi persoanele care aprovizionau „piaţa" cu cantităţile de droguri şi care nu doreau să le vândă ei înşişi, în mod direct, preferând să le dea unor intermediari, pentru ca ulterior să primească sumele de bani obţinute din furnizarea drogurilor.
S-a evidenţiat două tipuri de tineri care au aderat la acest grup infracţional, respectiv un palier format din persoane care au intrat în grup din dorinţa de a comercializa respectivele droguri en-gross, urmând să primească sumele de bani cuvenite, categorie din care fac parte inculpaţii T.I., L.M.C., O.P.B.G., L.S.Ş. şi A.A.V. şi un altul format din persoane care au aderat la grup cu rolul de intermediari între cei patru membri principali şi palierul de simpli consumatori de substanţe psihotrope şi stupefiante, consumatori care nu aveau acces direct la membrii grupului infracţional respectiv, clasă din care fac parte inculpaţii C.A.N., zis „M.", şi O.M.D.
Faptul că piaţa consumatorilor de droguri de risc din municipiul Rădăuţi şi localităţile învecinate era alimentată cu droguri primite din străinătate de către membrii grupului investigat în prezenta cauză este evidenţiată atât de captura efectuată de către organele de poliţie din Oradea la data de 23 aprilie 2012, ca urmare a informaţiilor transmise în contextul monitorizărilor efectuate în prezentul dosar, cât şi de declaraţiile inculpaţilor H.A., zis „A." şi O.P.B.G., zis “B.”, dar şi a unora dintre martorii audiaţi în cauză.
Activitatea infracţională şi evoluţia inculpaţilor P.C.M., C.A.G.R., H.A. şi D.B. în cadrul acestui grup este particularizată, pe de o parte, prin mobilitatea în ajutorul reciproc pe care şi-1 acordau în demersurile de introducere a drogurilor pe piaţă şi flexibilitatea de a se reorienta în funcţie de conjuncturile şi noile surse de aprovizionare cu droguri, pe de altă parte, de faptul că, pe parcursul existenţei sale, rolurile iniţiatorilor şi aderenţilor s-au modificat în raport cu experienţa acumulată în realizarea activităţilor - scop şi de motivaţia financiară a acestora, astfel că unii membri, din simpli intermediari au devenit distribuitori de droguri de risc şi mare risc.
S-a documentat faptul că inculpaţii au săvârşit infracţiuni de trafic de droguri de risc o perioadă relativ mare de timp, începând cu luna ianuarie 2010 până la momentul declanşării activităţilor de tragere la răspundere penală a acestora - 15 iunie 2012, întrucât au acţionat ca un grup ermetic, membrii săi vânzând droguri doar persoanelor de încredere, recomandate şi verificate în prealabil, astfel încât a fost nevoie de timp pentru a dovedi legăturile infracţionale dintre ei şi implicit structura de grup a reţelei în cadrul căreia acţionau. Elocventă în acest sens este convorbirea telefonică din data de 15 martie 2012, ora 21.45.14, în care inculpatul C.A.G.R. (A.N.H.) l-a prevenit pe inculpatul T.I. (I,) asupra riscului de a fi monitorizaţi de către autorităţile judiciare, consecinţă a faptului că a avut unele bănuieli legate de faptul că cel pe care-l ştia ca fiind „A. din Suceava" şi care era colaborator autorizat în cauză este un client suspect, intuind astfel că a fost urmărit de organele de urmărire penală:
„A.N.H.: Pe mine m-o găbjit, man.
I.: A?
A.N.H.: Ia cuminţeşte-te oleacă, n-am apucat, n-am putut cum să te sun coaie, am avut telefonu, înţelegi tu, nu tre să-ţi spun prea multe, ştii? Măi treaba nu-i bună pentru mine, deci treaba pentru mine nu-i bună, tu stai liniştit. Schimbă-ti numerele, ia-ţi un număr nou şi vezi nu mai trimite prin Romfour nimic, decât aşa aiurea, ia şi pune nişte pachete acasă da goale şi vezi ai grijă ce faci, vezi că se ascultă telefoanele maxim. Eu ţi-am zis ţie. Stai liniştit știe că tot îi sub control, bănişorii ţi-i vezi, numa că-i chestia că mie mi-o luat o parte, da nu-i nimica, eu îţi plătesc tăt ce trebuie, nu vreau să mă cert cu tine, că eu mai am nevoie de tine. Stai liniştit că săptămâna asta rezolv.
A.N.H.: Man, deci treaba-i, deci ascultă-mă, deci treaba-i foarte nasoală. Şi vezi, dacă vii acasă, nu veni cu nimic. Îţi fac controale pe drum, pe orice.
I.: Du-tel
A.N.H.: Dacă-ţi spun, uă, doar îţi spun să ai grijă mare I. Auzi, mai bine te descotoroseşti frate, pentru 15-20 de milioane o dată, îţi bagi p. frate, crede-mă pe cuvânt."
La început, membrii grupului infracţional organizat au acţionat disparat, după care, regăsindu-se în preocupări comune, s-au structurat şi au acţionat în coeziune, în mod constant, continuu şi coerent pentru a vinde zilnic, în mod repetat, droguri, de la doze de jumătate de gram/client până la cantităţi de 15 grame/client, care însumate în timp reprezintă cantităţi din ce în ce mai mari de droguri, piaţa lor lărgindu-se în mod exponenţial, cu scopul de a-şi asigura pe gratis dozele necesare consumului propriu dar şi pentru a obţine venituri băneşti alternative surselor licite de care dispuneau.
Împrejurarea că inculpaţii făceau parte dintr-un grup infracţional organizat, axat pe comiterea de infracţiuni de trafic de droguri, rezultă din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză, după cum se va evidenţia mai jos, tot de aici rezultând şi faptul că în cadrul său sau tangenţial mai activau şi alte persoane care aveau rolul de a intermedia către consumatorii finali diferite cantităţi de droguri, cauza cu privire la aceştia din urmă impunându-se a fi disjunsă.
În declaraţia sa din data de 15 iunie 2012, inculpatul H.A., zis „A.", a arătat că, începând cu vara anului 2011, după ce i-a cunoscut pe inculpaţii P.C.M., zis „P.", C.A.G.R., zis „J.", sau „R.", despre care el la momentul respectiv ştia că este poreclit „J.", pe L.S.Ş., zis „Ş." precum şi pe numitul P.A. a început să se ocupe cu procurarea şi vânzarea de droguri luând iarbă - cannabis de la aceştia cu un preţ, după care, ulterior, îşi însuşea din conţinutul dozelor, achiziţionate sau procurate în scopul revânzării, cantităţi de câteva zeci de miligrame, astfel încât să nu se observe, pe care fie le vindea altor clienţi fie le consuma personal. Astfel, era notoriu printre consumatorii de droguri din mun. Rădăuţi faptul că inculpatul H.A., zis „A." vindea droguri cu lipsă la gramaj. Totodată, inculpatul H.A., zis „A." a arătat că ştia despre faptul că cei de la care cumpăra drogurile se aprovizionau mai departe de la alte persoane. El a specificat că în această activitate de procurare şi vânzare de droguri era ajutat de prietenul său, coinculpatul D.B.V., zis “T.”
Aceste susţineri ale inculpatului H.A., zis „A." se coroborează cu mijloacele de probă administrate în cauză, respectiv conţinutul interceptărilor autorizate ale convorbirilor şi comunicărilor sale telefonice, cumpărările realizate autorizat, precum şi cu declaraţiile coinculpaţilor care au înţeles să dea declaraţii pe parcursul urmăririi penale, ale făptuitorilor şi martorilor audiaţi în cauză.
Inculpatul H.A., zis „A." a recunoscut că la sfârşitul anului 2011 - începutul anului 2012, a cumpărat de la coinculpatul L.S.Ş., zis „Ş." aproximativ 10 grame de cannabis, cantitate pe care a porţionat-o aşa încât din 10 grame a făcut 15 grame, prin micşorarea porţiilor de un gram, şi pe care ulterior a revândut-o cu suma de 1.500 lei unui client după care, a refăcut din nou această schemă cu succes; deci sub aparenţa de a fi vândut 15 grame în loc de 10 grame a încasat din nou 1.500 lei; după care, a treia oară, clientul în cauză dându-şi seama că este înşelat la gramaj nu i-a mai plătit decât 400 lei din cei 1500 lei pe care ar fi trebuit să-i dea. El a specificat că pentru toată această marfă cumpărată de la inculpatul L.S.Ş., zis „Ş." i-a plătit suma de 80 de lei gramul. Ulterior, împreună cu inculpatul D.B.V., zis “T.” i-au vândut numitului G. cantitatea de aproximativ 4,5 grame cannabis cu suma de 300 lei şi s-au înţeles cu acesta să-i mai vândă încă 10-15 grame de cannabis, cantitate pe care au recuperat-o de la alţi clienţi din Suceava şi pe care le-o încredinţaseră cu ceva timp în urmă. însă numitul G., după ce a intrat şi în posesia acestei ultime cantităţi de cannabis şi-a însuşit-o fără a le mai da nici un ban celor doi, acuzându-i că au încercat să-1 inducă în eroare şi i-au determinat să-i restituie şi suma de bani dată pentru cantitatea cumpărată iniţial, apoi i-a ameninţat cu bătaia. Această întâmplare rezultă şi din conţinutul convorbirilor şi comunicărilor telefonice avute de cei doi coinculpaţi precum şi din declaraţia martorului T.R.G.
Totodată, inculpatul H.A., zis „A.", a arătat care era provenienţa cantităţilor de cannabis date numitului G. dar, şi a celor pe care le-a vândut ulterior împreună cu prietenul său. A explicat că, din totalul de 95 de grame de cannabis ce au fost trimise din Spania lui şi coinculpatului D.B.V., zis “T.”, de către un anume „T.", identificat în persoana numitului C.M., fără a arăta, însă, cine a fost persoana din România care le-a preluat, lor le-au revenit 75 de grame iar restul cantităţii a fost luat de către cel ce a primit coletul.
Despre faptul că inculpatul D.B.V., zis “T.”, avea drogurile din Spania, de la un anume „T.", cunoaşte şi numitul R.A., care a arătat că se aproviziona cu cannabis cam o dată la două săptămâni, când cumpăra atât cât îi trebuia pentru un joint, la preţul de 25 de lei, fie de la inculpatul D.B.V., zis “T.” fie de la numitul B.A.
Cu privire la numiţii G., C.M. precum şi persoana care a primit coletul cu droguri expediat din Spania, cauza a fost disjunsă în vederea continuării cercetărilor.
Într-o declaraţie ulterioară, la data de 05 iulie 2012, inculpatul H.A., zis „A." a arătat căror clienţi le-a vândut din cantitatea de 75 grame de cannabis, primită din Spania de la numitul C.M., împreună cu inculpatul D.B.V., zis “T.”, respectiv: numitului B.A., zis „B.", i-a vândut aproximativ 10 grame de cannabis cu suma de 600 lei; numitului M.O., i-a vândut aproximativ 20 de grame de cannabis cu suma de 1.200 lei, dar a primit numai 500-600 lei; unui anume T. din Suceava i-a vândut 10 grame cu suma de 700 lei, dar a primit aproximativ 300 lei; iar la gram a vândut numiţilor Ş.T.F. - identificat în persoana numitului Ş.T.F., unui anume „R." (G., colaboratorului poliţiei, inculpatului C.A.N., zis „M.", V.R. - identificat în persoana martorului V.R.Ş., lui A. zis C. - identificat în persoana martorului; C.A.M., precum şi lui „P." - identificat în persoana martorului M.I.
Inculpatul H.A., zis „A." a mai precizat că o parte din cannabis a fost vândut şi de către inculpatul D.B.V., zis “T.” unei anume „M.", şi unui anume „C.", care stă în zona Obor, câte un gram, lucruri pe care le cunoaşte de la acesta, deoarece îi spunea direct sau telefonic.
Faptul că inculpatul H.A., zis „A.", gestiona cantităţile de cannabis împreună cu inculpatul D.B.V., zis “T.”, rezultă din declaraţiile făptuitorilor şi martorilor audiaţi în cauză.
Astfel, numitul C.A.M., zis „Cenuşă" a declarat că obişnuia să cumpere de la inculpatul D.B.V., zis “T.” ţigări cu cannabis, pentru care plătea de obicei 20-30 de lei ţigara, sau cantităţi mici de cannabis cât pentru o ţigară şi le consuma împreună cu martorul M.I. zis „P.". Cei doi puneau banii împreună şi mergeau ori pe rând ori împreună şi cumpărau dozele de cannabis de la inculpatul D.B.V., zis “T.” iar când acesta le spunea că nu este prin zonă îi trimitea la inculpatul H.A., zis „A.", fapt ce s-a petrecut începând cu a doua partea a anului 2011.
Numitul C.A.M., zis „Cenuşă" a mai arătat că şi de la inculpatul H.A., zis „A." a cumpărat cantităţi mici de cannabis cât pentru o ţigară sau ţigări gata făcute cu cannabis cu suma de 20 - 30 de lei dar, numai după ce discuta în prealabil cu inculpatul D.B.V., zis “T.” şi doar când acesta din urmă nu era disponibil. Tot acesta a mai declarat că de la cei doi a cumpărat şi ţigări cu haşiş, tot cu suma de 20 - 30 de lei. El a arătat că l-a perceput pe inculpatul D.B.V., zis “T.” ca fiind gestionarul cantităţilor de cannabis pe care le vindea inculpatul H.A., zis „A.".
Martorul M.I. a declarat că a început să cumpere cannabis de la inculpatul D.B.V., zis “T.” din cursul anului 2010, respectiv ţigări contra sumei de 30 lei bucata, precum şi cantităţi mici de cannabis pe care le consuma împreună cu prietenul său C.A.. El a precizat că efectua aceste cumpărări săptămânal şi că atunci când nu putea să ia legătura cu inculpatul D.B.V., zis “T.” îl suna pe inculpatul H.A., zis „A." Totodată, acesta arătat că odată cârid i-a cerut inculpatului D.B.V., zis “T.” să-i vândă cannabis, acesta i-a spus că nu are dar îi face rost de la un anume „V." - nimeni altul decât inculpatul P.C.M., zis „P."
Martorul M.R.M. a arătat că începând cu anul 2010 a început să consume cannabis sub formă de ţigări pe care le lua de la inculpatul D.B.V., zis “T.” şi că ştia că acesta din urmă şi inculpatul H.A., zis „A." erau asociaţi în comercializarea drogurilor. Tot el a mai declarat că inculpatul D.B.V., zis “T.” a avut de vânzare şi pastile ecstasy cu logo-ul reprezentat de sigla firmei „M.", sigla „S.", precum şi cu logo-ul în formă de fluture, pe care le-ar fi cumpărat de la cineva din oraşul Milişăuţi, fiind vorba de inculpatul T.I., şi le dădea cu suma de 50 sau 60 comprimatul, dar şi ciuperci halucinogene şi că acesta i-a povestit despre inculpatul C.A.G.R., zis „J.", sau „R." că are de vânzare şi acesta pastile ecstasy cu logo-urile reprezentate de sigla „M.I." şi un fluture.
Cu privire la traficul de comprimate ecstasy, cauza a fost disjunsă în vederea continuării cercetărilor.
Martorul V.R.Ş. a declarat că a fumat cannabis de la inculpaţii D.B.V., zis “T.” şi H.A., zis „A." şi că ştia despre faptul că doi cunoscuţi de-ai lui, respectiv numitul Ş.T.F. şi un anume „S." cumpărau cannabis de la inculpaţii D.B.V., zis “T.” şi H.A., zis „A.".
Numitul Ş.T.F. a declarat că s-a întâlnit cu inculpaţii D.B.V., zis “T.” şi H.A., zis „A." în cursul lunii martie 2012 în magazinul „L.P.", la o masă unde se mai aflau şi numiţii C.R.I., zis „Cimitir" precum şi un anume „L." şi că au fumat cu toţii o ţigară de cannabis. El a precizat că a cumpărat cannabis de la inculpatul H.A., zis „A.", contactându-l pe acesta telefonic de la un număr de apel pe care l-a obţinut de la numitul B.A.D.. Când s-a întâlnit cu inculpatul H.A., zis „A.", acesta se afla în compania inculpatului D.B.V., zis “T.”, după care s-a retras într-o. parte cu el şi i-a vândut o biluţă din folie în care se afla cannabis, cu suma de 50 de lei. El a mai precizat că în cursul lunii aprilie 2012, numitul B.A.D. i-a spus că inculpatul D.B.V., zis “T.” a primit o cantitate mai mare de droguri pe care urmează să o vândă în mun. Rădăuţi tinerilor.
S-a confirmat astfel că în mun. Rădăuţi drogurile se vindeau într-un cerc restrâns de tineri, atât vânzătorii cât şi clienţii acestora cunoscându-se între ei, iar atunci când cineva avea de vânzare un tip de drog, vestea se răspândea între toţi cei cu astfel de preocupări, existând astfel întotdeauna o bază de aprovizionare pentru consumatori.
Numitul H.I.B., fratele inculpatul H.A., zis „A.", a declarat că acesta din urmă când a început să vândă cannabis, se aproviziona cu acest drog de la o persoană poreclită „Ş.", respectiv inculpatul L.S.Ş., zis „Ş.", contra sumei de 100 lei gramul din care celui din urmă îi revenea 90 de lei. El a arătat că fratele său a vândut cannabis pentru inculpatul L.S.Ş., zis „Ş." din luna iunie 2011 până în ianuarie 2012. între cumpărătorii inculpatului H.A., zis „A." numitul H.I.B. i-a enumerat pe Ş.T.F., B.A., zis „B.", o persoană poreclită „M.", respectiv inculpatul C.A.N., zis „M.", B.S., un anume „B.", un anume „G." şi C.I. Numitul H.I.B. a mai arătat că, după ce inculpatul L.S.Ş., zis „Ş." a plecat în străinătate, la o lună, inculpatul H.A., zis „A." împreună cu inculpatul D.B.V., zis “T.” au legătura cu un băiat din Spania, pe nume „T." care, le-a trimis un prim colet în care afla aproximativ 50 de grame de cannabis, disimulat într-o cutie de Nutella, marfă din care au vândut numitului G. şi altor persoane din mun. Suceava. El a mai arătat că inculpatul D.B.V., zis “T.”, s-a aprovizionat şi cu alte tipuri de droguri, respectiv mescalină, pentru care a luat legătura cu un anume „R." din mun. Iaşi cu care a stabilit să-i trimită acest drog prin inculpatul H.A., zis „A." contra sumei de 200 de lei. El a mai precizat că inculpatul D.B.V., zis “T.” a mai primit o dată mescalină de la „R." pe care a ridicat-o împreună cu numitul B.A. de la Autogara Rădăuţi şi că cel dintâi a mai apelat şi la o persoană din mun. Suceava pentru a cumpăra ciuperci halucinogene.
Cu privire la activităţile privind traficul de mescalină şi ciuperci halucinogene s-a dispus disjungerea cauzei. De asemenea, s-a dispus disjungerea cauzei privind şi activităţile infracţionale ale numiţilor B.A., zis „B.", C.R., zis „C.", şi B.S.
S-a menţionat că mulţi dintre clienţii inculpaţilor D.B.V., zis “T.” şi H.A., zis „A.", care apar în convorbirile şi comunicările telefonice ale acestora nu au putut fi identificaţi potrivit numerelor de telefon utilizate întrucât, după ce au aflat despre arestările operate în cauză, şi-au schimbat cartelele, aşa cum au făcut şi cei mai mulţi dintre martorii audiaţi, sub pretextul că s-ar fi demagnetizat.
În declaraţia sa olografă, inculpatul O.M.D. a arătat că obişnuia să meargă pe acasă pe la inculpatul P.C.M., zis „P." unde, consuma împreună cu acesta şi cu alte persoane care se aflau acolo produse etnobotanice, cannabis şi haşiş, aducându-şi aminte că odată a cumpărat de la respectivul cannabis cu suma de 100 lei gramul. Acolo l-a întâlnit şi pe inculpatul C.A.G.R., zis „J.", sau „R.". El a arătat că inculpaţii H.A., zis „A." şi D.B.V., zis “T.” se cunoşteau cu inculpatul C.A.G.R., zis „J.", sau „R.". El a recunoscut că a cumpărat de la inculpatul L.S.Ş., zis „Ş." de două - trei ori cannabis în cursul verii anului 2011,cu suma de 100 lei gramul, de asemenea, a declarat că a cumpărat şi de la inculpatul T.I. o dată sau de două ori cannabis cu suma de 70 sau 80 de lei.
Inculpatul P.C.M., zis „P." a declarat la data de 30 iunie 2012, că era prieten cu inculpaţii C.A.G.R., zis „J.", sau „R.", H.A., zis „A.", O.M.D., L.S.Ş., zis „Ş.", D.B.V., zis “T.”, precum şi cu numiţii M.O. şi R.B.M., care îi frecventau apartamentul şi îşi petreceau aici timpul liber jucând table, remy, etc, ocazii cu care fumau cannabis, haşiş sau produse etnobotanice. El a arătat că participanţii la aceste jocuri puneau bani pentru a-şi cumpăra drogurile pe care le consumau împreună şi că de cele mai multe ori el era cel care suna pentru a face rost de ele. El a precizat că pentru a face rost de cannabis şi haşiş - rezină de cannabis lua legătura cu inculpaţii H.A., zis „A.", L.S.Ş., zis „Ş." şi C.A.G.R., zis „J.", sau „R.". Astfel, el şi-a amintit că prin luna februarie 2012 a cumpărat de la inculpatul C.A.G.R.,. zis „J.", sau „R." cantitatea de aproximativ 20 de grame cannabis, de bună calitate, fără a plăti atunci, dar a rămas dator cu o suma de 100 de euro, de care iniţial nu şi-a amintit. El a precizat că a cumpărat acea cantitate de droguri întrucât era interesat să obţină, din diferenţa de porţionare prin lipsă la gramaj, doze pentru consumul propriu.
Inculpatul P.C.M., zis „P." a declarat că, din câte a înţeles el, inculpatul C.A.G.R., zis „J.", sau „R." avea cannabis-ul de la un anume „I.", respectiv inculpatul T.I. El a arătat că îl ştia pe inculpatul H.A., zis „A." de mai mult timp însă, în cursul anului 2011 au devenit mai apropiaţi. A precizat că inculpatul H.A., zis „A." era cunoscut în cartier ca fiind un tânăr care făcea rost de droguri şi că acesta avea rolul de intermediar între persoanele care aveau droguri de vânzare pe raza mun. Rădăuţi şi consumatorii de astfel de substanţe. El a specificat că a cumpărat de la inculpatul H.A., zis „A." droguri pe datorie iar respectivul îl înşela la cantitate, fiind şi în prezent „dator" la acesta cu suma de 200 de euro, totodată arătând că de câteva ori i-a vândut şi el inculpatului H.A., zis „A." droguri în contul datoriei pe care o avea la el. Respectivul îl suma şi îl întreba dacă are ceva de fumat atunci când nu găsea în altă parte. Tot inculpatul P.C.M., zis „P. " a mai arătat că inculpatul L.S.Ş., zis „Ş." a venit la el acasă având asupra lui cannabis din care au fumat împreună toţi care arau în acel moment în apartament. De asemenea, a declarat că i-a vândut inculpatului O.M.D. de două sau trei ori cannabis ori haşiş cu suma de 100 lei gramul, cel din urmă spunându-i că drogurile sunt pentru consumul său.
Din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, ale făptuitorilor şi inculpaţilor, a rezultat faptul că în mun. Rădăuţi persoanele care aveau tangenţe cu traficul de droguri, fie că traficau drogurile fie că erau consumatori de astfel' de substanţe se cunoşteau între ele şi se bucurau, din perspectiva preocupărilor lor legate de droguri de o anumită notorietate, în mediile din care proveneau. De asemenea, mai rezultă că şi inculpaţii proveniţi din oraşul Milişăuţi şi care desfăşurau activităţi pe linia traficului de droguri au devenit cunoscuţi cercurilor cu astfel de preocupări din mun. Rădăuţi, interacţiunea având loc în cluburile din acest din urmă municipiu, cum ar fi localurile „Privilege" sau „River". Despre astfel de cluburi, în care au interacţionat inculpaţii între ei sau inculpaţii cu consumatorii de droguri vorbesc atât martorul cu identitate protejată „N.A." cât şi inculpatul O.P.B.G., zis “B.”
Din materialul probator administrat în cauză a rezultat că, inculpaţii de faţă s-au structurat într-un grup infracţional după o perioadă în care au interacţionat sporadic şi au constat că au preocupări comune pe linia activităţilor legate de drogului. Ei s-au cunoscut mai întâi în calitate de consumatori, după care s-au regăsit şi în dubla calitate de traficanţi de droguri. S-a mai stabilit că aceştia dar şi clienţii lor cunoşteau exact traseul drogurilor de la sursa de aprovizionare până la desfacerea acestora pe piaţă. Astfel, cei care se aprovizionau cu droguri de la inculpatul C.A.G.R., zis „J.", fie ca intermediari fie ca şi clienţi direcţi, cunoşteau atât faptul că erau de o foarte bună calitate, precum şi că nu înşela niciodată la gramaj. Pe de altă parte cei care se aprovizionau cu droguri de la inculpaţii H.A., zis „A.", D.B.V., zis “T.” şi P.C.M., zis „P.", ştiau că aceştia obişnuiesc să înşele la gramaj. Totodată, atât intermediarii cât şi clienţii direcţi ştiau foarte clar că inculpaţii de faţă acţionau într-un grup unitar şi că atunci când nu cumpărau de la aceştia aveau alte alternative de aprovizionare.
Din monitorizarea convorbirilor şi comunicărilor telefonice ale inculpaţilor dar şi din supravegherile ambientale autorizate, a rezultat că grupul acţiona de sine stătător faţă de celelalte reţele care traficau droguri pe razamun. Rădăuţi. Existenţa acestor din urmă reţele a fost doar conturată în prezenta cauză, motiv pentru care se impune disjungerea cauzei în vederea continuării cercetărilor.
Dat fiind faptul că inculpaţii provin din aceeaşi zonă geografică şi se cunosc între ei în mod direct sau mediat, a făcut ca specificul acestui grup să fie de structurare pe orizontală fără stabilirea unor ierarhii, deşi unii dintre ei se bucurau de mai multă consideraţie, dată de împrejurarea că erau oricând capabili de a avea sau de a face rost de cantităţile de droguri cerute de consumatori. Spre deosebire de aceştia, alţii se descurcau mai greu din această perspectivă, din cauza caracterului lor instabil, în această situaţie aflându-se inculpatul P.C.M., zis „P.", care, dat fiind faptul că era consumator de droguri, nu avea întotdeauna capacitatea de a satisface cererea clienţilor săi. Când nu dispunea de droguri în momentul în care i se cereau, apela la cei care aveau şi aceştia din urmă furnizau în mod direct clientului şi nu prin intermediul său întrucât era rău platnic.
Structura grupului a fost reliefată de către martorul cu identitate protejată „N.A.", care a descris cum baza de aprovizionare era unică pentru acei dintre membrii acestuia care se ocupau cu vânzarea de droguri în mod direct către consumatori. Astfel, a arătat că inculpatul C.A.G.R., zis „J." se aproviziona cu droguri de la o persoană căreia nu i-a plătit, întrucât nici clienţii săi nu i-au dat banii, şi care în contul datoriei i-a luat autoturismul - referirea fiind făcută la inculpatul T.I. . De la inculpatul C.A.G.R., zis „J." cumpărau droguri inculpaţii D.B.V., zis “T.” şi H.A., zis „A.", acesta din urmă fiind perceput mai mult ca vânzând pentru anteriorul. El a mai precizat că aceştia doi, respectiv inculpaţii D.B.V., zis “T.” şi H.A., zis „A.", se aprovizionau cu cannabis de la inculpaţii L.S.Ş., zis „Ş." şi P.C.M., zis „P." Pe de altă parte, inculpatul P.C.M., zis „P." se aproviziona cu droguri de la inculpatul C.A.G.R., zis „J.". O altă sursa de la care se aproviziona cu cannabis C.A.G.R., zis „J.", era inculpatul O.P.B.G., zis “B.”. Tot martorul cu identitate protejată a descris modul în care a ajuns să cumpere doze de cannabis de la inculpatul O.P.B.G., zis “B.”, după ce în prealabil a fost recomandat de către un alt client de-al acestuia, cumpărând în primele două rânduri prin intermediul celui din urmă. Practic nu oricine era dornic să consume droguri, în speţă cannabis şi rezină de cannabis, avea acces în mod automat la cei care vindeau, ci doar ca urmare a unei recomandări ce trebuia să vină de la un alt membru al grupului sau de la un client considerat ca fiind fidel în interiorul grupului.
Specificul acestui grup este că membrii săi nu deţineau cantităţi foarte mari de droguri o dată, însă se aprovizionau în mod constant cu cantităţi de cel mult 120 grame cannabis (atât cât a cântărit cantitatea de droguri capturată după intrarea în România, prin P.T.F. Borş, şi expediată de inculpatul L.M.C. inculpatului O.P.B.G., zis “B.”), şi aveau capacitatea de a rula în mod continuu cantităţile necesare pentru consumul periodic al clienţilor lor.
Faptul că unii dintre inculpaţi nu se cunoşteau în mod personal cu toţi ceilalţi inculpaţi, nu este de natură a conduce la ideea că aceştia nu aparţineau grupului infracţional organizat. Rezultă că primii ştiau că acele cantităţi de droguri pe care le furnizau unuia sau altuia dintre ceilalţi membrii ai grupului se traficau de către aceştia cu ajutorul acelora dintre ei pe care nu îi cunoşteau dar despre existenţa cărora aveau ştiinţă, aceasta fiind situaţia coinculpaţilor T.I., L.M.C. şi A.A.V.. De exemplu, era de notorietate în interiorul grupului că inculpatul T.I. i-a furnizat coinculpatului C.A.G.R., zis „J." cantitatea de aproximativ 100 grame de cannabis, însă acesta nu i-a mai plătit suma de bani cuvenită, respectiv 4000 de lei, pentru că nu i-a recuperat de la intermediari, astfel încât cel dintâi i-a luat maşina în contul datoriei. Acest aspect rezultă şi din convorbirile telefonice avute de inculpaţii T.I. şi C.A.G.R., zis „J."
De asemenea, inculpatul L.M.C. îl cunoştea în mod direct şi în mod nemijlocit pe inculpatul O.P.B.G., zis “B.” trirniţându-i acestuia droguri din străinătate pentru a le trafica, dar ştia că acesta din urmă le distribuie în cadrul unui grup de apropiaţi şi prin intermediul acestora. De asemenea, inculpatul L.M.C. i-a trimis droguri şi inculpatului T.I., respectiv cantitatea de 15 grame de cannabis prin intermediul coletului expediat inculpatului O.P.B.G., zis “B.”, şi care a fost interceptat la Oradea la data de 23 aprilie 2012.
Totodată, inculpatul A.A.V. este cumnatul coinculpatului L.S.Ş., zis „Ş.", şi prin acesta din urmă a intrat în grup ocupându-se de traficarea directă şi nemijlocită a drogurilor către ceilalţi membri sau către clienţii acestora.
Astfel, numitul C.R.I. a declarat că a cumpărat cannabis de la inculpatul A.A.V. de aproximativ 2 sau 3 ori în valoare de 25 de lei, 50 lei şi 75 lei. El a mai precizat că ştia despre faptul că respectivul avea cantităţi mai mari de cannabis de la coinculpatul L.S.Ş., zis „Ş." şi că vindea mai multor persoane din mun. Rădăuţi. Din convorbirile şi comunicările telefonice ale inculpatul A.A.V., interceptate şi înregistrate autorizat în cauză, rezultă că acesta i-a furnizat droguri coinculpatului H.A., zis „A.", bare le-a comercializat împreună cu inculpatul D.B.V., zis “T.”, dar şi că a vândut în mod direct numitului C.R.I., poreclit „C."
S-a mai menţionat că, spre deosebire de inculpatul minor H.A., zis „A., în vârstă de 17 ani, C.A.N., zis „M.", în vârstă de 19 de ani şi D.B.V., zis “T.”, în vârstă de 21 de ani şi care sunt elevi, toţi ceilalţi inculpaţi au vârste mai mari şi sunt angrenaţi în diferite activităţi lucrative. Experienţa de viaţă mai bogată a acestora din urmă i-a determinat să fie deosebit de precauţi în cursul desfăşurării activităţilor legate de traficul de droguri, motiv pentru care, spre deosebire de primii trei, aceştia evitau să vorbească la telefon între ei sau cu clienţii precum şi să vândă marfă unor cumpărători în lipsa unei atente verificări, motiv pentru care nu s-a putut realiza infiltrarea unui colaborator pe lângă ei, cu excepţia inculpatului O.M.D.
Inculpatul D.B.V., zis “T.”, apărea a fi clei mai vizibil în cadrul grupului, datorită faptului că se bucura de notorietate pe raza municipiului Rădăuţi, inclusiv priii prisma preocupărilor sale legate de traficul de droguri, el fiind privit de cei cu care intra în contact ca fiind o fire dezinvoltă prin comportament şi înfăţişare. Această trăsătură de caracter a sa l-a făcut să se fotografieze în timp ce savura mirosul unei cantităţi de cannabis cuprinsă în palme. Astfel în aparatul foto Samsung 5x aparţinând numitului C.A. au fost descoperite, cu ocazia percheziţiei informatice, mai multe fotografii explicite cu privire la drogurile comercializate de către membrii grupului infracţional, respectiv cannabis. Au fost identificate două fotografii reprezentându-l pe inculpatul D.B.V., zis “T.” în postura mai sus-amintită, datate 02 ianuarie 2012; două fotografii ale unei cantităţi de haşiş - rezină de cannabis datate 26 septembrie 2011; două fotografii în care apăreau 10 comprimate ecstasy, conţinând logo-uri în formă de fluture, datate 02 ianuarie 2012 şi două fotografii reprezentând fragmente de cannabis desfăşurate, datate 02 ianuarie 2012.
S-a precizat că în locuinţa inculpatului D.B.V., zis “T.” au fost descoperite, la data de 15 iunie 2012 cu ocazia percheziţiei domiciliare, mai multe înscrisuri cuprinzând liste ale clienţilor cărora le-a vândut droguri, cu menţionarea cantităţilor, sumelor aferente şi dacă le-a încasat sau nu.
Totodată şi la locuinţa inculpatului H.A., zis „A., au fost, de asemenea, descoperite, la data de 15 iunie 2012 cu ocazia percheziţiei domiciliare, mai multe înscrisuri cuprinzând liste ale clienţilor cărora le-a vândut droguri, cu menţionarea cantităţilor, sumelor aferente şi dacă le-a încasat sau nu.
De asemenea, s-a menţionat că la locuinţa numitului C.A. a fost descoperit, la data de 15 iunie 2012, cu ocazia percheziţiei domiciliare, un tabel cuprinzând lista persoanelor cărora le-au fost vândute diferite cantităţi de cannabis dintr-un total de 75 de grame, ce pare a fi tocmai cantitatea de droguri primită în cursul lunii aprilie 2012 de către inculpaţii D.B.V., zis “T.”, şi H.A., zis „A., din Spania, şi care, fie a fost încredinţată celui dintâi, în parte, pentru a o gestiona, fie împărţită cu respectivul, întrucât din calculele menţionate acolo rezultă aproximativ jumătate din masa iniţială, respectiv 38, 3 grame, aspecte ce urmează a fi lămurite pe deplin în cauza ce va fi disjunsă.
Din materialul probator administrat în cauză a rezultat că inculpaţii aveau ca preocupare zilnică, continuă şi constantă procurarea şi vânzarea de droguri în mod direct sau prin intermediari clienţilor fideli. Cumpărările autorizate de droguri realizate în cauză reliefează că aceştia nu vindeau alte tipuri de substanţe, ceaiuri sau plante uscate, cum au încercat unii dintre ei să se apere ci droguri de risc, respectiv cannabis şi reziriă de cannabis, după caz. în plus de aceasta, discuţiile şi comunicările telefonice dintre ei, monitorizate autorizat în cauză, conţineau referiri explicite la cantităţi de droguri, preţurile acestora şi efectele lor, aşa cum s-a arătat şi în sintezele realizate după convorbirile şi comunicările telefonice.
Referitor la activităţile de trafic de droguri desfăşurate de membrii grupului infracţional organizat, s-a arătat că, pentru documentarea activităţii infracţionale desfăşurate de membrii grupului infracţional pe linia traficului de droguri de risc şi mare risc, în perioada 29 aprilie 2011 - 08 martie 2012, au fost efectuate 16 cumpărări autorizate de droguri de risc (două fiind realizate într-o zi de la aceeaşi sursă - respectiv de la inculpatul O.M.D. cu baza de aprovizionare la inculpatul T.I.), însumând un total de 24,99 grame rezină cannabis şi 12,2 grame cannabis. De asemenea, au fost realizate şi trei capturi de droguri: la data de 03 mai 2011 în cantitate de 0,4 grame rezină de cannabis, la data de 17-02.2012 în cantitate de 0,3 grame cannabis şi la data de 23 aprilie 2012 în cantitate totală de 121,1 grame cannabis.
1. Activitatea infracţională a inculpatului H.A., zis „A.", ca şi interconexiunea lui cu ceilalţi membri ai grupului infracţional organizat a retzultat din ansamblul probelor administrate precum şi din monitorizarea a patru dintre cumpărările autorizate de droguri realizate în cauză, astfel:
La data de 29 ianuarie 2012, orele 1637 colaboratorul autorizat cu numele de cod „R.D." a fost contactat, de la postul telefonic, de către inculpatul C.A.N., care l-a întrebat dacă nu vine prin mun. Rădăuţi „să iasă la o bere" (în sensul de a se întâlni pentru a se efectua o tranzacţie cu droguri) deoarece are „verde" (referindu-se la cannabis). Colaboratorul i-a spus că în zilele următoare va trece pe la el.
La data de 02 februarie 2012, colaboratorul autorizat cu numele de cod „R.D." s-a întâlnit cu inculpatul C.A.N. la domiciliul: acestuia din urmă, din localitatea Costişa, com. Frătăuţii Noi, jud. Suceava. Imediat după ce colaboratorul a sosit la domiciliul său, inculpatul C.A.N. a contactat pe cineva telefonic şi a cerut numărul de telefon al lui „A.", notându-l pe telefonul colaboratorului.
După aceasta, colaboratorul şi inculpatul s-au deplasat în mun. Rădăuţi, în zona "2 V.", au coborât din autoturism iar inculpatul C.A.N. s-a deplasat aproximativ 50 de metri şi s-a întâlnit cu un tânăr de cea. 17-18 ani, astenic, cu ochelari de vedere, identificat în persoana inculpatului H.A., zis "A.", apoi s-a întors. Colaboratorul şi inculpatul C.A.N. s-au deplasat din nou în localitatea Costişa, com. Frătăuţii Noi, lângă barul din localitate, iar, după ce au ajuns acolo, inculpatul C.A.N. i-a vândut colaboratorului, contra suniei de 70 de lei, un plic autosigilant, incolor, conţinând fragmente vegetale de culoare yerde-oliv ce prezentau suspiciunea de a fi cannabis.
S-a stabilit că inculpatul C.A.N. a luat această cantitate de droguri de la inculpatul H.A., zis „A.".
Conform Raportului de Constatare Tehnico-Ştiinţifică din data 01 martie 2012, a rezultat că în proba constituită din 0,3 grame fragmente vegetale mărunţite, de culoare verde oliv, s-a pus în evidenţă T.H.C., substanţă psihotropă biosintetizată de planta cannabis.
La data de 01 martie 2012 inculpatul C.A.N. a cumpărat de la inculpatul H.A., zis „A." cantitatea de aproximativ 2 grame cannabis. S-a stabilit că inculpatul H.A., zis „A.", avea această cantitate de la inculpatul P.C.M., zis „P." Ulterior, inculpatul C.A.N. şi inculpatul H.A., zis „A.", s-au întâlnit cu colaboratorul autorizat în cauză cu numele de cod „D.A." şi cel din urmă i-a vândut cantitatea de 0,9 grame cannabis, ambalată în trei punguţe autosigilante din plastic, pentru suma de 100; lei.
Conform Raportului de Constatare Tehnico-Ştiinţifică, din data 09 martie 2012, a rezultat că în proba constituită din 0,9 grame fragmente vegetale mărunţite de culoare verde oliv s-a pus în evidenţă T.H.C., substanţă psihotropă biosintetizată de planta cannabis.
La data de 07 martie 2012, inculpatul H.A. zis „A.", şi inculpatul D.B.V., zis “T.”, au vândut colaboratorului autorizat cu numele de cod „D.A." cantitatea de 1,9 grame cannabis, în conţinutul a trei pacheţele ambalate în polietilenă transparentă, sigilate artizanal, cu suma de 270 lei. Colaboratorul a negociat preţul cu inculpatul H.A., zis „A.", până la suma de 90 lei/gram. Inculpatul H.A. zis „A.", a fost cel care a primit banii, în timp ce inculpatul D.B.V., zis “T.”, i-a dat colaboratorul cele trei pacheţele:cu droguri pe care le-a scos dintr-un buzunar, după care au intrat în localul "Ş.M." din municipiul Rădăuţi, urmând să restituie o parte din banii rezultaţi din această vânzare distribuitorului, identificat, în baza interceptărilor telefonice, ca fiind inculpatul C.A.G.R., zis „J." sau „R."
Conform Raportului de Constatare Tehnico-Ştiinţifică, din data 09 martie 2012, s-a stabilit că în proba constituită din 1,9 grame fragmente vegetale mărunţite de culoare verde oliv s-a pus în evidenţă T.H.C., substanţă psihotropă biosintetizată de planta cannabis.
La data de 15 martie 2012 colaboratorul autorizat în cauză, cu numele de cod „D.A.", a cumpărat de la inculpatul H.A., zis „A.", cantitatea de 1,5 grame cannabis cu suma de 150 lei, stabilindu-se că drogurile fuseseră luate de acesta din urmă de la inculpatul L.S.Ş., zis „Ş.". Imediat după tranzacţie, inculpatul H.A. zis „A.", s-a întâlnit cu inculpatul L.S.Ş., zis „Ş.", aflat la volanul autoturismului, pentru a-i înmâna banii. A mai rezultat că în acea zi inculpatul H.A. zis „A.", i-a sunat pe inculpaţii P.C.M., zis „P." şi C.A.G.R., zis „J.", sau „R.", pentru a le cere să-i dea droguri cu scopul de a le revinde, ambii spunându-i că nu au la momentul respectiv. Ca urmare, l-a contactat pe inculpatul L.S.Ş., zis „Ş.", care avea droguri de vânzare, şi acesta din urma i-a pus la dispoziţie cantitatea de droguri solicitată, pe care inculpatul H.A., zis „A.", a revândut-o colaboratorului.
Conform Raportului de Constatare Tehnico-Ştiinţifică, din data 30 martie 2012, s-a stabilit că în proba constituită din 1,4 grame fragmente vegetale mărunţite de culoare verde oliv s-a pus în evidenţă T.H.C., substanţă psihotropă biosintetizată de planta cannabis.
Conform interceptărilor şi înregistrărilor convorbirilor şi comunicărilor telefonice precum înregistrărilor audio-video efectuate autorizat în cauză, în perioada februarie - mai 2012, inculpaţii D.B.V., zis “T.” şi H.A., zis „A.", au primit la începutul lunii aprilie 2012, de la numitul C.M., din Spania, cantitatea de 75 grame cannabis, care le-a revenit din totalul de aproximativ 95 de grame, pe care o ţineau ascunsă într-un borcan, disimulat într-un ciorap folosit, căruia îi schimba locul în diferite amplasamente din apropierea zonei de domiciliu. Din această cantitate, cei doi au vândut zilnic diferite doze în perioada aprilie - mai 2012, clientelei de încredere alcătuită din prieteni de cartier şi elevi de liceu cu care cei doi erau colegi, precum şi colaboratorului autorizat în cauză.
Cu privire la introducerea acestei cantităţi de droguri în ţară, cauza a fost disjunsă urmând a fi continuate cercetările.
Din multitudinea de acte materiale privitoare la procurarea, deţinerea, punerea în vânzare şi vânzarea de droguri de risc, s-a reţinut şi că, din cele 75 grame de cannabis primite de la numitul C.M. din Spania, inculpaţii H.A., zis „A.", şi D.B.V., zis “T.”, au făcut următoarele tranzacţii:
- cu numitul B.A., zis „B.", care a cumpărat aproximativ 10 grame de cannabis cu suma de 600 lei,
- cu numitul M.O., care a cumpărat aproximativ 20 de grame de cannabis cu suma de 1.200 lei, dar de la care au primit 500-600 lei.
- cu numitul T. din Suceava, care a cumpărat 10 grame cu suma de 700 lei, dar de la care au primit aproximativ 300 lei,
- cu numiţii T.Ş., R. (G.), V.R., Andrei zis „C., şi „P.", care au cumpărat cel puţin un gram cu preţul minim de 50 de lei.
Aceste tranzacţii au fost probate atât prin declaraţia de recunoaştere a inculpatului H.A., zis „A.", cât şi prin declaraţiile martorilor şi conţinutul convorbirilor şi comunicărilor telefonice interceptate şi înregistrate autorizat.
Faptul că aceste cantităţi precizate de inculpatul H.A., zis „A.", erau droguri de risc, a rezultat din susţinerea acestuia că proveneau din acelaşi lot din care a vândut colaboratorului autorizat în cauză precum şi inculpatului C.A.N., zis „M.", acesta la rândul său vânzând colaboratorului autorizat în cauză, şi în legătură cu care, prin efectuarea analizelor de laborator, s-a stabilit că sunt cannabis.
De asemenea, inculpatului H.A., zis „A.", a recunoscut faptul că, împreună cu inculpatul D.B.V., zis “T.”, au vândut, la sfârşitul.anului 2011 şi începutul lui 2012, unui client cantitatea totală de 30 de grame cannabis, sub pretextul că sunt 45 de grame de cannabis, la preţul de 3.400 lei din care lor le-a revenit suma de 1.000 lei, restul remiţându-i coinculpatului L.S.Ş., zis „Ş." de la care a procurat drogurile la preţul de 80 lei gramul. Despre aceste tranzacţii a dat declaraţii şi numitul H.I.B., fratele inculpatului H.A., zis „A."
2. Activitatea infracţională a inculpatului D.B.V., zis “T.” şi interconexiunea lui cu ceilalţi membri ai grupului infracţional organizat a rezultat din ansamblul probelor administrate în cauză precum şi din monitorizarea unei cumpărării autorizate de droguri, ce s-a efectuat la data de 07 martie 2012, când inculpatul H.A., zis „A.", şi inculpatul D.B.V., zis “T.”, au vândut colaboratorului autorizat cu numele de cod „D.A." cantitatea de 1,9 grame cannabis, în conţinutul a trei pacheţele ambalate în polietilenă transparentă, sigilate artizanal, cu suma de 270 lei, şi care a fost descrisă mai sus, precum şi a unei capturi de droguri.
S-a stabilit că inculpatul D.B.V., zis “T.”' este prieten apropiat cu H.A., zis „A.", acesta din urmă consultându-1 în orice problemă legată de traficul de droguri, respectiv probleme de preţ, cantităţi, consumatori, consum, persoane de încredere. Cu ceilalţi membri ai grupului infracţional organizat, Do;nisan B.V., zis “T.”, are relaţii de cooperare, respectiv se împrumută de la ei cu droguri atunci când nu mai are, le restituie sumele de bani aferente conform negocierilor iniţiale şi-şi însuşeşte adausul propriu, aşa-numitul "capac", se informează cu privire la unii consumatori pentru a-i verifica dacă sunt sau nu de încredere.;
Din discuţiile interceptate şi înregistrate autorizat în cauză a rezultat că cei doi se refereau la droguri folosind diferite exprimări în jargon: "mingi de ping-pong", "jumătate", "întreg", "C.D.-uri", "cui", "stuff', "iarbă", "pâcleală".
Totodată, mai rezultă că interesul lui D.B.V., zis “T.”, era de a vinde droguri, fie în mod direct fie prin intermediari, cu scopul de a obţine bani, pe care îi utiliza la jocuri de poker sau pentru a acoperi contra-valoarea drogurilor consumate de el.
La data de 07 martie 2012, inculpatul H.A. zis și, A.", şi inculpatul D.B.V., zis “T.”, au vândut colaboratorului autejrizat cu numele de cod „D.A." cantitatea de 1,9 grame cannabis, în conţinutul a trei pacheţele ambalate în polietilenă transparentă, sigilate artizanal, cu suma de 270 lei. Colaboratorul a negociat preţul cu inculpatul H.A., zis „A.", până la suma de 90 lei/gram. Inculpatul H.A. zis „A.", a fost cel care a primit banii, în timp ce inculpatul D.B.V., zis "T.", i-a dat colaboratorul cele trei pacheţele ;cu droguri pe care le-a scos dintr-un buzunar, după care au intrat în localul "Ş.M." din municipiul Rădăuţi, urmând să restituie o parte din banii rezultaţi din această vânzare distribuitorului, identificat, în baza interceptărilor telefonice, ca fiind inculpatul C.A.G.R., zis „J." sau „R."
Conform Raportului de Constatare Tehnico-Ştiinţifică, din data 09 martie 2012, s-a stabilit că în proba constituită din 1,9 grame fragmente vegetale mărunţite de culoare verde oliv s-a pus în evidenţă T.H.C., substanţă psihotropă biosintetizată de planta cannabis.
La data de 17 februarie 2012, orele 22:30, corelat cu situaţia rezultată din convorbirile interceptate şi înregistrate autorizat în cauză, inculpatul D.B.V., zis “T.”, a fost identificat pe raza municipiului Suceava de către lucrătorii din cadrul Poliţiei munic. Suceava, Biroul Ordine Publică având asupra lui, în buzunarul din dreapta faţă al pantalonilor un pliculeţ din material plastic în care se afla cantitatea de 0,3 grame cannabis.
S-a stabilit că inculpatul D.B.V., zis “T.”, a luat aceste droguri din rezerva pe care o avea la dispoziţie împreună cu inculpatul H.A., zis „A.", pentru a le vinde unei tinere în municipiul Suceava.
Conform Raportului de Constatare Tehnico-Ştiinţifică, din data 09 aprilie 2012, s-a stabilit că în proba constituită din 0,3 grame fragmente vegetale mărunţite de culoare verde oliv s-a pus în evidenţă T.H.C., substanţă psihotropă biosintetizată de planta cannabis.
Din multitudinea de acte materiale privitoare la procurarea, deţinerea, punerea în vânzare şi vânzarea de droguri de risc, s-a reţinut aşa cum s-a arătat mai sus, şi că, din cele 75 grame de cannabis primite de la numitul C.M. din Spania, inculpaţii D.B.V., zis “T.”, şi H.A., zis „A.", au făcut următoarele tranzacţii:
- cu numitul B.A., zis „B.", care a cumpărat aproximativ 10 grame de cannabis cu suma de 600 lei,
- cu numitul M.O., care a cumpărat aproximativ 20 de grame de cannabis cu suma de 1.200 lei, dar de la care au primit 500-600 lei.
- cu numitul T. din Suceava, care a cumpărat 10 grame cu suma de 700 lei, dar de la care au primit aproximativ 300 lei,
- cu numiţii T.Ş., R. (G.), V.R., Andrei zis „C., şi „P.", care au cumpărat cel puţin un gram cu preţul minim de 50 de lei.
Aceste tranzacţii au fost probate atât prin declaraţia de recunoaştere a inculpatului H.A., zis „A.", cât şi prin declaraţiile martorilor şi conţinutul convorbirilor şi comunicărilor telefonice interceptate şi înregistrate autorizat.
Faptul că aceste cantităţi precizate de inculpatul H.A., zis „A.", erau droguri de risc, a rezultat din susţinerea acestuia că proveneau din acelaşi lot din care a vândut colaboratorului autorizat în cauză precum şi inculpatului C.A.N., zis „M.", acesta la rândul său vânzând colaboratorului autorizat în cauză, şi în legătură cu care, prin efectuarea analizelor de laborator, s-a stabilit că sunt cannabis.
De asemenea, s-a reţinut şi faptul că inculpatul D.B.V., zis “T.”, împreună cu inculpatului H.A., zis „A.", au vândut, la sfârşitul anului 2011 şi începutul lui 2012, unui client cantitatea totală de 30 de grame cannabis, sub pretextul că sunt 45 de grame de cannabis, la preţul de 3.400 lei din care lor le-a revenit suma de 1.000 lei, restul remiţându-i coinculpatului L.S.Ş., zis „Ş." de la care a procurat drogurile la preţul de 80 lei gramul. Despre aceste tranzacţii a dat declaraţii inculpatul H.A., zis „A.", şi numitul H.I.B., fratele inculpatului H.A., zis „A."
3. Activitatea infracţională a inculpatului C.A.G.R., zis „J.", sau „R.", şi interconexiunea lui cu ceilalţi membri ai grupului infracţional organizat a rezultat din ansamblul probelor administrate în cauză precum şi din monitorizarea a două cumpărări autorizate de droguri, cea din data de 07 martie 2012 fiind descrisă şi mai sus, astfel:
La data de 07 martie 2012, inculpaţii H.A. şi D.B.V., zis "T.", au comercializat colaboratorului autorizat cu numele de cod „D.A." cantitatea de 1,9 grame cannabis în conţinutul a trei pacheţele ambalate în polietilenă transparentă, sigilate artizanal, cu suma de 270 lei, tranzacţie negociată de colaborator cu inculpatul H.A., zis "A." până la preţul de 90 lei/gram. Inculpatul H.A. a fost cel care a primit banii, în timp ce inculpatul D.B.V., zis "T.", i-a dat colaboratorul cele trei pacheţele cu droguri pe care le-a scos dintr-un buzunar, după care au intrat în localul "Ş.M." din municipiul Rădăuţi, urmând ca ulterior să restituie o parte din banii rezultaţi din această vânzare distribuitorului, identificat în baza interceptărilor telefonice ca fiind inculpatul C.A.T., G.R., zis „J." sau „R."
La data de 08 martie 2012, colaboratorul autorizat cu numele de icod „D.A.", a discutat telefonic cu inculpatul C.A.N., acesta din urmă dându-i numărul de telefon al unei persoane care avea cannabis şi spunându-i să lase la acea persoană şi partea lui de 50 de lei. Ca urmare, colaboratorul autorizat a apelat numărul de telefon X şi a discutat cu un bărbat, stabilind să se întâlnească la ieşirea din municipiul Rădăuţi spre Suceava, în dreptul benzinăriei "Petrom". La data}de 08 martie 2012, înjurai orelor 1605, inculpatul C.A.G.R., zis „J.", sau „R." aflat la volanul autoturismului de culoare neagră, a oprit în dreptul benzinăriei Petrom, amplasată la; ieşirea din municipiul Rădăuţi, unde s-a întâlnit cu colaboratorul autorizat. Cel din urmăj a urcat în autoturismul respectiv şi a cumpărat cu suma de 250 lei trei pacheţele din plastic, în formă de bile, sigilate artizanal, care conţineau fiecare câte o cantitate de fragmente vegetale de culoare verde-oliv, cu aspect de muguri, suspecte a fi cannabis. Din suma de 250 lei, inculpatul C.A.G.R. zis „J.", sau „R.", i-a lăsat colaboratorului 10 lei pentru o cafea şi a oprit 50 lei ca fiind partea inculpatului C.A.N. din această tranzacţie.
Colaboratorul autorizat a arătat faptul că cele trei "bile" din plastic, sigilate artizanal, care conţin fiecare câte o cantitate de fragmente vegetale de culoare yerde-oliv, cu aspect de muguri, suspecte a fi cannabis, au fost scoase de către inculpatul C.A.G.R., zis „J.", sau „R." dintr-o pungă pe care o avea în maşină şi în care se observau mai multe bile, apreciind că erau 10-15 bucăţi.
Conform Raportului de Constatare Tehnico-Ştiinţifică, din data 09 martie 2012, s-a stabilit că în proba constituită din 3 grame fragmente vegetale mărunţite de culoare verde oliv s-a pus în evidenţă T.H.C., substanţă psihotropă biosintetizată de planta cannabis.
Conform interceptărilor şi înregistrărilor convorbirilor şi comunicărilor telefonice precum şi din înregistrările audio-video ce au fost efectuate autorizat în cauză în perioada februarie - mai 2012, a rezultat că inculpatul C.A.G.R., zis „J." sau „R." se aproviziona periodic cu cantităţi relativ mari de cannabis de la inculpatul T.I.. S-a stabilit că la începutul anului 2012, inculpatul T.I. i-a trimis din Olanda inculpatului C.A.G.R., zis „J." sau „R." o cantitate neprecizată de cannabis pentru care cel din urma trebuia să-i dea suma de 4.000 lei la revenirea primului în ţară, dar s-a eschivat de la plată inducându-l în eroare cu susţinerea că i-ar fi confiscat organele de poliţie „marfa", conform discuţiei telefonice din data de 15 martie 2012, ora 2145. Din această cantitate de droguri primita de la inculpatul T.I., precum şi din alte cantităţi de cannabis primite de la acesta pe parcurs, inculpatul C.A.G.R., zis „J." sau „R." a vândut zilnic diferite doze, personal sau prin intermediul inculpaţilor H.A., zis "A.", şi D.B.V., zis "T.", în perioada februarie - aprilie 2012, clientelei de încredere, alcătuită din tineri din cartier, dintre care mulţi erau elevi. între clienţii direcţi ai lui A.G.R., zis „J.", „R." se află şi inculpaţii C.A.N., zis "M." şi O.M.D., care au asigurat pentru el şi intermedierea vânzării de droguri.
Din discuţiile interceptate şi înregistrate autorizat în cauză a rezultat că acesta se referea la droguri folosind diferite formulări în jargon: "mingi de ping-pong", "jumătate", "întreg", "c.d.-uri", "cui", "stuff", "iarbă",."pâcleală".!
Totodată, a mai rezultat că inculpatul C.A.G.R., zis „J." sau „R.", a vândut în perioada în care a fost monitorizat, martie - aprilie 2012, droguri în mod constant, cu scopul de a obţine bani fie în mod direct fie prin intermediari, bani pe care îi utiliza pe consumaţii efectuate în baruri şi restaurante sau pentru a-şi acoperi contra-valoarea drogurilor consumate de el.
Din monitorizarea ambientală audio - video şi de imagini ce a fost realizată la data de 14 martie 2012 s-a stabilit că în această zi, înjurai orelor 1523, inculpatul C.A.N. a plecat de la clubul „T.", din mun. Rădăuţi cu un autoturism de culoare albă, care l-a transportat în Rădăuţi, unde a oprit pe partea dreaptă, în schimbul unui obiect de îmbrăcăminte. Inculpatul C.A.N., zis „M.", a coborât şi s-a îndreptat spre primul drum în dreapta, unde s-a oprit lângă autoturismul" de culoare neagră. Aici, după un timp (1534), a venit un tânăr cu o constituţie atletică, şaten cu părul ondulat, identificat ca fiind inculpatul C.A.G.R., zis „J." sau „R." După ce s-au întâlnit,aceştia au stat de vorbă un timp, s-au salutat cu o tânără de la barul din apropiere şi au plecat împreună spre un imobil, situat pe prima alee în dreapta. în continuare, în jurul orelor 1539, de aici a ieşit doar inculpatul C.A.N. care a plecat spre autoturismul parcat în locaţia menţionată anterior. în continuare inculpatul C.A.G.R. nu a mai fost observat. Coroborându-se aceste date ce au reieşit din înregistrările ambientale audio - video efectuate cu datele rezultând din convorbirile telefonice ale celor doi interceptate şi înregistrate autorizat în cauză, a rezultat că inculpatul C.A.N. a cumpărat o cantitate neprecizată de cannabis de la inculpatul C.A.G.R.
De asemenea, dintr-un număr de trei convorbiri telefonice din perioada 09-11 noiembrie 2011 a rezultat că inculpatul O.M.D. se afla în cercul de prieteni apropiaţi inculpatului C.A.G.R., având cu acesta legături infracţionale pe linia traficului de droguri, aspect întărit şi de împrejurarea că la data de 02 februarie 2012 s-au interceptat şi înregistrat un număr de 9 convorbiri telefonice din conţinutul cărora s-a constatat interconexiunea infracţională, de grup, dintre inculpaţii O.M.D., C.A.G.R. şi D.B.V., la acea dată cel dintâi fiind preocupat să găsească două grame de cannabis, referindu-se la droguri ca fiind „cf-uri" sau„hârtie igienică"
4. Activitatea infracţională a inculpatului C.A.N., zis „M." şi interconexiunea lui cu ceilalţi membri ai grupului infracţional organizat a rezultat din ansamblul probelor administrate precum şi din monitorizarea a 5 (cinci) dintre cumpărările autorizate de droguri realizate în cauză, astfel:
La data de 29 aprilie 2011, inculpatul C.A.N., zis „M.", i-a spus colaboratorului autorizat cu numele de cod "R.D.", introdus în grupul tinerilor despre care existau informaţii că se ocupau cu tranzacţionarea drogurilor de risc, din care face parte şi cel dintâi, că are de vânzare droguri de risc şi că, oricând doreşte, poate să îl contacteze telefonic pentru a-i vinde o cantitate de haşiş cu suma de 80 lei gramul.
La aceeaşi dată - 29 aprilie 2011, inculpatul C.A.N. i-a vândut colaboratorului cantitatea de 1,4 grame rezină de cannabis cu suma de 80 lei, cantitatea de drog fiind apreciată iniţial la aproximativ 1,5 gr.
Conform Raportului de Constatare Tehnico - Ştiinţifică din 11 mai 2011 a rezultat că proba cumpărată de colaborator constă în 1,4 grame reţină de cannabis.
La data de 05 mai 2011 colaboratorul autorizat "R.D." a luat legătura cu inculpatul C.A.N., stabilind să se întâlnească la fast-food -ui „M." din municipiul Rădăuţi, j ud. Suceava.
Cu această ocazie în urma discuţiilor purtate, inculpatul C.A.N. i-a vândut colaboratorului autorizat cantitatea de 2,2 grame rezină de cannabis cu suma de 150 lei.
Conform Raportului de Constatare Tehnico - Ştiinţifică din 11 mai 2011 a rezultat că proba cumpărată de colaborator constă în 2 grame rezină de cannabis.
La data de 06 mai 2011, inculpatul C.A.N. l-a sunat pe colaboratorul autorizat cu numele de cod "R.D." şi s-a oferit să-i vândă cantitatea de aproximativ 10 grame de haşiş cu suma de 100 euro. Ca urmare, colaboratorul "R.D." s-a deplasat în municipiul Rădăuţi, unde s-a întâlnit cu inculpatul C.A.N. care a venit însoţit de un alt tânăr, după care cu autoturismul celui dintâi s-au îndreptat spre satul Costişa, com. Frătăuţii Noi, jud. Suceava.
Aici, au intrat cu toţii în casa în care locuieşte inculpatul C.A.N., şi acesta i-a arătat colaboratorului mai multe bucăţi de aceleaşi dimensiuni, conţinând o substanţă solidă de culoare maro, în legătură cu care a afirmat că este haşiş şi cântăresc 10 grame fiecare, vânzându-i acestuia o bucată de aproximativ 10 grame, cu suma de 400 lei.
Conform Raportului de Constatare Tehnico - Ştiinţifică din 11 mai 2011 a rezultat că proba cumpărată de colaborator constă în 9,7 grame rezină de cannabis.
La data de 06 septembrie 2011, în jurul orelor 1500, colaboratorul autorizat în prezenta cauză cu numele de cod „R.D.", s-a întâlnit pe raza localităţii Costişa, cu inculpatul C.A.N. şi acesta din urmă i-a vândut cantitateaj de 4,5 grame rezină de cannabis (haşiş) pentru suma de 350 lei. Inculpatul C.A.N. a precizat faptul că are o cantitate mai mare de astfel de droguri pe care o comercializează contra sumei de cea. 70 lei/gram, rămânând stabilit ca ulterior colaboratorul să se mai întâlnească cu acesta pentru a cumpăra o cantitate mai mare.
Conform Raportului de constatare tehnico - ştiinţifică nr. 562649 din 09 septembrie 2011 a rezultat că proba cumpărată de colaborator constă în 4,5 grame rejină de cannabis.
La data de 29 ianuarie 2112, orele 16.37 colaboratorul autorizat cu numele de cod „R.D." a fost contactat de inculpatul C.A.N. de la postul telefonic şi l-a întrebat pe acesta dacă nu vine prin municipiul Rădăuţi „să iasă la o bere" - în sensul de a se întâlni pentru a se efectua o tranzacţie cu droguri, deoarece are „verde" -referindu-se la cannabis. Colaboratorul i-a spus că în zilele următoare va trece pe la el pentru a se întâlni.
La data de 02 februarie 2012, colaboratorul autorizat cu numele de cod „R.D." s-a întâlnit cu inculpatul C.A.N. la domiciliul ;acestuia din urmă din localitatea Costişa, com. Frătăuţii Noi, jud. Suceava. Imediat cupă ce colaboratorul a sosit la domiciliul său, inculpatul C.A.N. a contactat pe cineva telefonic cerând numărul de telefon al lui „A." pe care l-a notat pe telefonul colaboratorului.
După aceasta, colaboratorul şi inculpatul C.A.N. s-au deplasat în mim. Rădăuţi, în zona "2 V.", au coborât din autoturism iar inculpatul C.A.N. s-a deplasat 50 de metri şi s-a întâlnit cu un tânăr de cea. .17-18 ani, astenic ce poartă ochelari de vedere, identificat în persoana inculpatul' H.A., zis "A.", apoi s-a întors. Colaboratorul şi inculpatul C.A.N. s-au deplasat din nou în localitatea Costişa, com. Frătăuţii Noi, lângă barul din localitate, iar, după ce au ajuns acolo, C.A.N. i-a vândut colaboratorului contra sumei de 70 de lei un plic autosigilant, incolor, conţinând fragmente vegetale de culoare verde-oliv ce prezintă suspiciunea de a fi cannabis.
Conform Raportului de Constatare Tehnico-Ştiinţifică, din data 01 martie 2012, a rezultat că în proba constituită din 0,3 grame fragmente vegetale mărunţite de culoare verde oliv s-a pus în evidenţă T.H.C., substanţă psihotropă biosintetizată de planta cannabis.
5. Activitatea infracţională a inculpatului O.M.D. şi interconexiunea lui cu ceilalţi membri ai grupului infracţional organizat a rezultat din ansamblul probelor administrate precum şi din monitorizarea a 6 (şase) dintre cumpărările autorizate de droguri realizate în cauză, astfel:
La data de 08 iunie 2011 a fost autorizat colaboratorul „P.I.", care, la aceeaşi dată, a luat legătura cu inculpatul O.M.D.
Cei doi s-au întâlnit înjurai orelor 17.15, în parcul situat vizavi de Colegiul „Eudoxiu Hurmuzachi", din municipiul Rădăuţi, şi au stat pe o bancă, lângă fântâna arteziană. O.M.D. a sosit cu o motocicletă, de culoare alb cu albastru.
În discuţiile purtate între cei doi inculpatul O.M.D. a afirmat faptul că omul de la care cumpără el de obicei "marfă" are ceva "foarte bun", folosind în acest sens expresia "miere". Colaboratorul l-a întrebat ce înseamnă "miere", iar inculpatul O.M.D. i-a spus că este vorba de cannabis. în acest context, colaboratorul i-a spus ca doreşte un gram iar inculpatul O.M.D. i-a precizat că îl costă 100 de lei.
În jurul orelor 1730, inculpatul O.M.D. i-a cerut colaboratorului telefonul mobil, explicându-i că el nu putea să sune de pe telefonul său mobil şi a apelat pe cineva cu care a vorbit circa 40-50 de secunde. După această discuţie, a şters din memorie numărul de telefon apelat şi a înapoiat telefonul mobil.
În jurul orelor 1735 inculpatul O.M.D. a plecat cu motocicleta şi i-a spus colaboratorului că se întoarce în câteva minute. După 15 minute inculpatul O.M.D. a revenit şi colaboratorul l-a întrebat de ce a durat aşa de mult timp, cel dintâi răspunzându-i că omul respective nu era acasă şi a trebuit să meargă acolo unde se afla acesta din urmă. Apoi inculpatul O.M.D. i-a înmânat colaboratorului un ambalaj de plastic, transparent, ce conţinea o cantitate de fragmente vegetale, de culoare verde oliv, pentru care i-a cerut suma de 100 de lei. Proba respectivă a fost predată ofiţerului de legătură, a fost ambalată, sigilată şi trimisă spre expertizare către L.A.P.D. din cadrul B.C.C.O. Iaşi.
Conform Raportului de Constatare Tehnico-Ştiinţifică din data de 15 iunie 2011, proba ce a fost pusă la dispoziţie reprezintă 0,8 grame cannabis, fiind pus în evidenţă T.H.C., substanţă ce face parte din Tabelul-anexă nr. III (droguri de risc) din Legea nr. 143/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
La data de 09 iulie 2011„ în jurul orelor 1200, colaboratorul "P.I." a fost contactat telefonic de către inculpatul O.M.D., care i-a cerut să se întâlnească în oraş mai târziu. Colaboratorul autorizat a acceptat şi i-a spus inculpatului O.M.D. că va ieşi mai târziu în oraş şi îl va suna. înjurai orelor 1700, cei doi s-au întâlnit Ia un bar din oraş şi au consumat câte o bere.
Pe parcursul discuţiilor, inculpatul O.M.D. i-a spus că are un gram de "iarbă" şi l-a întrebat pe colaborator dacă nu doreşte să îl cumpere pentru suma de 100 de lei. Colaboratorul a fost de acord, astfel că O.M.D. a scos un ambalaj de plastic, care conţinea o cantitate de fragmente vegetale, de culoare verde-oliv. Colaboratorul a plătit pentru această cantitate suma de 100 de lei.
O.M.D. i-a spus colaboratorului că, dacă mai doreşte, poate să îi dea un telefon oricând şi el îi va face rost de "iarbă".
Proba a fost predată ofiţerului de legătură, a fost ambalată, sigilată şi trimisă spre expertizare către L.A.P.D. din cadrul B.C.C.O. Iaşi.
Conform Raportului de Constatare Tehnico-Ştiinţifică din data de 19 iulie 2011 proba pusă la dispoziţie reprezintă 0,6 grame cannabis, fiind pus în evidenţă T.H.C., substanţă ce face parte din Tabelul-anexă nr. III (droguri de risc) din Legea nr. 143/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
La data de 12 septembrie 2011 a fost autorizat un alt colaborator, cu;numele de cod „Ş.C.". La aceeaşi dată, colaboratorul împreună cu inculpatul O.M.D. s-au întâlnit pe raza municipiului Suceava iar apoi s-au deplasat în municipiul Suceava cu autoturismul, aparţinând tatălui celui din urmă.
Odată ajunşi în municipiul Suceava, înjurai orelor 1930, cei doi s-au deplasat în cartierul O., unde s-au întâlnit cu un tânăr de cca. 21-22 de ani, care a sosit la locul de întâlnire cu un autoturism. Acesta din urmă i-a spus inculpatului O.M.D. că nu are prea multă "iarbă" la el şi i-a vândut aproximativ un gram de cannabis contra sumei de 100 de lei, stabilind ca să se întâlnească mai târziu pentru ca inculpatul O.M.D. să cumpere o cantitate mai mare de cannabis. Inculpatul O.M.D. i-a dat colaboratorului cantitatea de aproximativ un gram de cannabis în schimbul sumei de 100 lei.;
După aceasta, inculpatul O.M.D. şi colaboratorul s-au întors în municipiul Rădăuţi. în jurul orelor 21.30, inculpatul O.M.D. i-a spus colaboratorului să meargă până în localitatea Bădeuţi ca să se întâlnească cu tânărul cu care s-au văzut în mun. Suceava, deoarece acesta din urmă locuieşte în Bădeuţi şi a ajuns acasă.
Inculpatul O.M.D. i-a mai spus că tânărul din Bădeuţi este poreclit "P." şi că are mereu de vânzare cannabis. în urma investigaţiilor,"P." a fost identificat în persoana inculpatului T.I.
Colaboratorul şi inculpatul O.M.D. s-au deplasat în loc. Bădeuţi şi s-au întâlnit cu inculpatul T.I.
Acesta din urmă i-a vândut inculpatul O.M.D. aproximativ 2 grame de cannabis, pe care, la rândul său, acesta din urmă le-a revândut colaboratorului cu suma de 200 de lei.
Cantitatea respectivă a fost predată ofiţerului de legătură şi apoi înaintată spre analiză către L.A.P.D. din cadrul B.C.C.O. Iaşi.
Conform Raportului de Constatare Tehnico-Ştiinţifică din data de 13 septembrie 2011, proba ce a fost pusă la dispoziţie reprezintă 1,8 grame cannabis, fiind pus în evidenţă T.H.C., substanţă ce face parte din Tabelul-anexă nr. III (droguri de risc) din Legea nr. 143/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
La data de 28 septembrie 2011, colaboratorul autorizat „Ş.C." s-a întâlnit în jurul orelor 20.20 cu inculpatul O.M.D. la sensul giratoriu din faţa Liceului „Eudoxiu Hurmuzachi" din municipiul Rădăuţi. în aproximativ 5 minute cei doi au urcat într-un autoturism şi s-au deplasat până în localitatea Volovăţ din; judeţul Suceava. Aici, inculpatul O.M.D. a coborât şi a intrat la o firmă de geamuri termopan. După două minute acesta a ieşit şi a urcat înapoi în autoturism.
De aici, s-au deplasat înapoi spre municipiul Rădăuţi şi au ajuns în faţa barului „2 V." de pe strada M.V., unde colaboratorul şi inculpatul O.M.D. au coborât. Acesta din urmă a intrat într-un magazin şi a cumpărat o sticlă de bere de 2 litri, o sticlă de suc Nestea şi o pâine. Apoi cei doi s-au deplasat până la blbcul situat pe str. M.V., au stat de vorbă aproximativ un minut în faţa scării iar colaboratorul i-a dat suma de 200 de lei. Inculpatul O.M.D. a pătruns în scara B a blocului şi a.urcat până la etajul 4, unde a intrat în apartamentul cu numărul 118. După 5 minute inculpatul O.M.D. a ieşit din apartament, a coborât şi s-a reîntâlnit cu colaboratorul „Ş.C.", care îl aştepta în faţa scării. Cei doi au discutat un minut, după care inculpatul O.M.D. a urcat din nou la etajul 4 şi a reintrat în apartamentul cu numărul 118. Acesta a ieşit după două minute şi a coborât, întâlnindu-se din nou cu colaboratorul autorizat. Cu această ocazie, inculpatul O.M.D. i-a dat colaboratorului un ambalaj de plastic ce conţinea 2 fragmente vegetale, de culoare maro ce păreau a fi haşiş cu suma de 200 lei. Fragmentele au fost predate ofiţerului de legătură şi apoi înaintate spre expertizare către L.A.P.D. din cadrul B.C.C.O. Iaşi.
Conform Raportului de Constatare Tehnico-Ştiinţifică din data de 20 octombrie 2011 proba ce a fost pusă la dispoziţie reprezintă 5,15 grame rezină de cannabis în care s-apus în evidenţă T.H.C., substanţă ce face parte din Tabelul-anexă nr. III (droguri de risc) din Legea nr. 143/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
La data de 24 octombrie 2011, înjurai orelor 14.35, colaboratorul s-a întâlnit cu inculpatul O.M.D. la intrarea în mun. Rădăuţi.
Inculpatul O.M.D. a venit la volanul autoturismului. Colaboratorul a urcat în acelaşi autoturism şi cei doi s-au plimbat aproximativ 10 minute prin municipiul Rădăuţi, după care s-au deplasat la o adresă din oraş, respectiv str. M.V. Aici, inculpatul O.M.D. a parcat maşina în faţa blocului, a luat de la colaborator suma de 200 de lei pentru 2 grame de haşiş şi a urcat în scara B a blocului anterior menţionat. După aproximativ 5 minute a coborât, a intrat în autoturism şi i-a înmânat colaboratorului două fragmente de substanţă solidă, de culoare maro, spunându-i că sunt 2 grame de haşiş. Inculpatul O.M.D. i-a spus că la momentul respectiv, persoana la de la care a cumpărat el cele 2 bucăţi este singura persoană de pe raza mun. Rădăuţi care are haşiş de vânzare. S-a stabilit că pe strada M.V., locuieşte inculpatul P.C.M., zis „P."
Fragmentele au fost predate ofiţerului de legătură şi apoi înaintate spre expertizare către L.A.P.D. din cadrul B.C.C.O. Iaşi.
Conform Raportului de Constatare Tehnico-Ştiinţifică din data de 26 octombrie 2011 proba ce a fost pusă la dispoziţie reprezintă 2,64 grame rezină de cannabis în care s-apus în evidenţă T.H.C., substanţă ce face parte din Tabelul-anexă nr. III (droguri de risc) din Legea nr. 143/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
La data de 07 decembrie 2011, în jurul orelor 16.00, colaboratorul autorizat "Ş.C." s-a întâlnit cu inculpatul O.M.D. în barul „M." din municipiul Rădăuţi. Acesta din urmă l-a întrebat pe colaborator dacă doreşte "ceva" referindu-se la droguri. Colaboratorul i-a răspuns că, dacă poate face rost de ceva, ar fi interesat. în timp ce discutau la masă, inculpatul O.M.D. a luat legătura telefonic cu câteva persoane. La un moment dat inculpatul O.M.D. a vorbit cu cineva la telefon şi a întrebat dacă este „C." acolo, după care a vorbit chiar cu „C." întrebându-l dacă poate să îi facă rost şi lui de "2 perechi de cărţi". După aproximativ 40 de minute, inculpatul O.M.D. a vorbit din nou la telefon cu C. aproximativ un minut. Ulterior i-a spus colaboratorului să meargă cu el până la blocul lui „C.", pentru că i-a făcut rost de 2 grame de "iarbă".
Cei doi s-au deplasat din barul M. spre adresa unde locuieşte C., respectiv, str. M.V. Aici inculpatul O.M.D. a urcat la etajul 4, la apartamentul lui „C.". După aproximativ două minute din scara blocului au ieşit două persoane urmate de către inculpatul O.M.D. După ei a plecat şi colaboratorul. Inculpatul O.M.D. împreună cu una dintre persoanele care a coborât înaintea sa din scara blocului s-au oprit în dreptul unui autoturism.
Persoana respectivă a deschis portiera maşinii, a luat ceva din interior şi i-a.dat lui inculpatului O.M.D.. Inculpatul O.M.D. a venit la colaborator şi i-a dat două ambalaje de plastic, arse la capete despre care i-a spus că au fiecare aproximativ câte un gram de cannabis, pentru care i-a cerut suma de 200 de lei.
Cantitatea respectivă a fost predată ofiţerului de legătură şi apoi înaintată spre analiză către L.A.P.D. din cadrul B.C.C.O. Iaşi.
Conform Raportului de Constatare Tehnico-Ştiinţifică din data de 09 decembrie 2012, proba ce a fost pusă la dispoziţie reprezintă 1,5 grame cannabis în care s-a pus în evidenţă T.H.C., substanţă ce face parte din Tabelul-anexă nr. III (droguri de risc) din Legea nr. 143/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
6. Activitatea infracţională a inculpaţilor P.C.M., zis "P.", L.S.Ş., zis „Ş." şi O.M.D., interconexiunea dintre ei precum şi dintre ei şi ceilalţi membri ai grupului infracţional organizat a rezultat din ansamblul probelor administrate în cauză precum şi din monitorizarea a două dintre cumpărările autorizate de droguri ce au fost descrise mai sus:
Astfel a rezultat că la data de 07 decembrie 2011, inculpatul L.S.Ş., zis „Ş." a fost trimis de inculpatul P.C.M., zis "P." să-i dea inculpatului O.M.D. cantitatea de droguri de care avea nevoie - două grame - pentru a o vinde unui client, respectiv colaboratorul autorizat în cauză cu numele de cod "Ş.C.", după cum urmează:
La data de 07 decembrie 2011, în jurul orelor 16.00 colaboratorul autorizat cu numele de cod "Ş.C." s-a întâlnit cu inculpatul O.M.D. în barul „M." din municipiul Rădăuţi.
Colaboratorul l-a aşteptat în barul mai sus menţionat pe inculpatul O.M.D. care a venit singur. Acesta l-a întrebat pe colaborator dacă doreşte "ceva" referindu-se la droguri. Colaboratorul i-a răspuns că, dacă poate face rost de; ceva, ar fi interesat. în timp ce discutau la masă, inculpatul O.M.D. a luat legătura telefonic cu câteva persoane. La un moment dat inculpatul O.M.D. a vorbit ;cu cineva la telefon şi a întrebat dacă este C. acolo (fiind vorba de P.C.M., zis "P.") şi apoi a vorbit chiar cu C. pe care l-a întrebat dacă poate să îi facă rost şi lui de "două perechi de cărţi". După cea. 40 de minute inculpatul O.M.D. a vorbit din nou cu C. la telefon şi după o discuţie de aproximativ un minut i-a spus colaboratorului să meargă cu el până la bloc la C. pentru că i-a făcut rost de 2 grame de "iarbă".
Cei doi s-au deplasat din barul „M." spre adresa iunde locuieşte P.C.M., zis "P.", respectiv, str. M.V. Aici, inculpatul O.M.D. a urcat la etajul 4, la apartamentul lui C. După cea. 2 minute din scara blocului au ieşit inculpatul O.M.D. împreună cujun tânăr, identificat ca fiind inculpatul L.S.Ş., zis „Ş." După ei a [plecat şi colaboratorul. Inculpatul O.M.D. împreună cu inculpatul L.S.Ş., zis „Ş." s-au oprit în dreptul unui autoturism, aparţinând tatălui inculpatului L.S.Ş., zis „Ş.". în continuare, inculpatul L.S.Ş., zis „Ş." a deschis portiere maşinii din dreptul volanului, a luat ceva din autoturism şi i-a dat inculpatului O.M.D., care a venit la colaborator şi i-a remis două ambalaje de plastic, arse la capete despre care i-a spus că au fiecare cea. un gram de cannabis, pentru care i-a cerut suma de 200 de lei.
La data de 14 martie 2012, colaboratorul autorizat cu numele de cod „D.A." a cumpărat de la inculpatul H.A. cantitatea de 1,5 grame de cannabis cu suma de 150 lei, stabilindu-se că drogurile fuseseră luate de acesta din urmă de la inculpatul L.S.Ş., zis „Ş.". Imediat după tranzacţie inculpatul H.A. s-a întâlnit cu inculpatul L.S.Ş., zis „Ş.", aflat la; volanul autoturismului, pentru a-i înmâna banii. A mai rezultat că în acea zi inculpatul H.A., zis "A." i-a sunat pe inculpaţii P.C.M., zis „P." şi C.A.G.R. cerându-le să-i dea droguri pentru a le revinde, ambii spunându-i că nu au la momentul respectiv. Astfel, l-a contactat pe inculpatul L.S.Ş., zis „Ş.", care i-a pus la dispoziţie cantitatea de droguri solicitată, şi pe care inculpatul H.A. a revândut-o colaboratorului.
Conform interceptărilor şi înregistrărilor convorbirilor şi comunicărilor telefonice precum şi înregistrărilor audio-video ce au fost efectuate autorizat în cauză în perioada februarie - mai 2012, inculpatul L.S.Ş., zis „Ş." a vândut prin intermediul inculpatului H.A., zis "A." droguri de risc, respectiv cannabis, primind banii ulterior realizării tranzacţiilor, fără comisionul adăugat de cel din urmă pe care acesta şi-1 oprea sieşi - aşa numitul "capac". Aceste aspecte au rezultat dintr-un număr de 19 convorbiri telefonice purtate între cei doi.
Interconexiunea infracţională dintre O.M.D. şi ceilalţi membri ai grupului infracţional organizat a rezultat şi din conţinutul convorbirilor şi comunicărilor telefonice precum şi din înregistrările audio-video ambientale şi de imagini efectuate autorizat, precum şi din datele rezultând din cele 6 cumpărări de droguri efectuate autorizat.
Astfel, a rezultat că inculpatul O.M.D. avea legături infracţionale cu inculpatul T.I. de la care, la data de 12 septembrie 2011, a luat cantitatea de 1,8 grame cannabis pe care a revândut-o colaboratorului autorizat cu numele de cod "Ş.C." pentru suma de 200 lei; cu inculpatul P.C.M., zis "P.", de la care, la data de 28 septembrie 2011, a luat cantitatea de 5,15 grame rezină de cannabis pe care a revândut-o colaboratorului autorizat cu numele de cod "Ş.C." pentru suma de 200 lei; tot de la acesta, la data de 24 octombrie 2011, a luat cantitatea de 2,64 grame rezină de cannabis pe care a revândut-o colaboratorului autorizat cu numele de cod "Ş.C." pentru suma de 200 lei; cu inculpatul L.S.Ş., zis „Ş.", de la care la data de 07 decembrie 2011, prin intermedierea inculpatului P.C.M., zis "P." a luat cantitatea de 1,5 grame de cannabis pe care a revândut-o colaboratorului autorizat cu numele de cod "Ş.C." cu suma de 200 lei.
Inculpatul L.S.Ş., zis „Ş.", a avut legături infracţionale şi cu inculpaţii H.A., zis „A.", şi D.B.V., zis “T.”, care, în trei tranşe, s-au aprovizionat de la el, la sfârşitul anului 2011 şi începutul lui 2012, cu o cantitatea totală de 30 de grame cannabis, la preţul de 80 lei gramul. Această cantitate a fost vândută de inculpaţii H.A., zis „A.", şi D.B.V., zis “T.”, unui client sub aparenţa de a fi fost 45 de grame de cannabis, la preţul total de 3.400 lei, din care lor le-a revenit suma de 1.000 lei, restul remiţându-i coinculpatului L.S.Ş., zis „Ş." de la care au procurat drogurile. Despre aceste tranzacţii a dat declaraţii de recunoaştere inculpatul H.A., zis „A.", şi numitul H.l.B., fratele acestuia.
De asemenea, dintr-un număr de trei convorbiri telefonice din perioada 09 -11 noiembrie 2011 a rezultat că inculpatul O.M.D. se afla în cercul de prieteni apropiaţi inculpatului C.A.G.R., având cu acesta legături infracţionale pe linia traficului de droguri, aspect întărit şi de împrejurarea că la data de 02 februarie 2012 s-au interceptat şi înregistrat un număr de 9 convorbiri telefonice din conţinutul cărora se constatată interconexiunea infracţională, de grup, dintre inculpaţii O.M.D., C.A.G.R. şi D.B.V., la data respectivă, cel dintâi fiind preocupat să găsească două grame de cannabis, referindu-se la droguri ca fiind „cf-uri" sau„hârtie igienică".
7. Activitatea infracţională a inculpaţilor O.P.B.G., zis “B.”, L.M.C. si T.I. şi interconexiunea dintre ei precum şi dintre ei şi ceilalţi membri ai grupului infracţional organizat a rezultat din ansamblul probelor administrate în cauză precum şi din monitorizarea unei capturi de droguri:
Inculpatul O.P.B.G., zis “B.” a aderat în cursul anului 2012 la grupul infracţional organizat constituit1 din L.M.C., T.I., C.A.G.R., zis „J." sau „R." şi ceilalţi, având rolul de a prelua drogurile expediate din străinătate - ecstasy şi cannabis şi a le vinde en-gross şi en-detail consumatorilor din municipiul Rădăuţi şi împrejurimi, în scopul obţinerii de importante resurse băneşti, afacerea fiind proiectată a fi de durată în timp.
Inculpatul T.I. a aderat, în cursul anului 2012, la grupul infracţional organizat constituit din O.P.B.G., zis “B.”, L.M.C., C.A.G.R. şi ceilalţi, având rolul de a prelua drogurile expediate din străinătate şi a le vinde en-gros şi en-detail consumatorilor din municipiul Rădăuţi şi împrejurimi, în scopul obţinerii de importante resurse băneşti, afacerea fiind proiectată a fi de durată în timp.
În perioada ianuarie - martie inculpatul O.P.B.G., zis “B.”, a vândut unui număr de trei clienţi cantitatea de 31 de comprimate ecstasy, pe care o avea de la inculpatul L.M.C., pentru suma totală de suma de 2.100 lei şi 50 de euro, conform propriilor declaraţii. jTot conform propriilor declaraţii, în cursul lunii martie 2012 a primit de la inculpatul L.M.C., un colet expediat din Olanda pe numele fictiv „G.R." în care se afla cantitatea de 198 comprimate ecstasy, disimulată într-o cutie de Nesquik. Pentru aceste comprimate i-a dat inculpatului L.M.C. suma de 500 euro în două tranşe. El a distribuit o parte din aceste comprimate ecstasy, în mod repetaţi unui cerc restrâns de cunoscuţi care erau consumatori de astfel de droguri la preţul de 50 lei bucata, dar a precizat că nu a primit bani ci că le-a dat de probă, iar cantitatea rămasă, fără; a o preciza în concret a ars-o în centrala termică.
Condiţionat şi de faptul că majoritatea clienţilor săi solicitau frecvent droguri de risc, respectiv cannabis, pentru că ecstasy le dădea senzaţii prea puternice? inculpatul O.P.B.G., zis “B.” a vândut şi acest ;tip de drog, aşa cum a rezultat din convorbirile telefonice dintre acesta şi inculpatul L.M.C. din data de 08 aprilie 2012, ora 1557 şi 22 aprilie 2012, ora 14:33.
Astfel, cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală inculpatul O.P.B.G., zis “B.”, a arătat că aflându-se împreună cu inculpatul L.M.C. acesta din urmă a vândut unui client la o petrecere organizată cu ocazia Revelionului 2011 - 2012 cantitatea de 7 grame cannabis. Acest aspect a rezultat şi din declaraţia martorului cu identitate protejată „N.A." care însă a perceput împrejurarea că acea cantitate de cannabis a fost vândută de către inculpatul O.P.B.G., zis “B.”, reţinându-se că cei doi aflându-se împreună au comercializat cantitatea respectivă de cannabis cu suma de 80 de lei gramul, preţul cel mai mic practicat de către cel din urmă la vânzarea de cannabis.
De asemenea martorul cu identitate protejată „N.A., a arătat că inculpatul O.P.B.G., zis “B.”, a vândut cannabis şi unui anume G. cu preţul de 80 sau 100 lei gramul, reţinându-se că i-a vândut acestuia un gram de cannabis cu suma de 80 de lei gramul.
Dat fiind faptul că cererea de cannabis era mai mare printre consumatorii de droguri, deşi nu epuizase cantitatea de comprimate ecstasy primită anterior, inculpatul O.P.B.G., zis “B.” împreună cu inculpatul L.M.C., ultimul aflat la muncă în Olanda, au pus la cale un transport de droguri de risc, respectiv cannabis, pe ruta Olanda - România, cu destinaţia finală Rădăuţi, prin firma de transport persoane SC R. SRL, în organizarea căruia s-a! implicat şi inculpatul T.I., aspect ce a rezultat din declaraţia martorului A.P., şoferul care a efectuat transportul interceptat după intrarea în ţară a coletului.
Inculpatul T.I. s-a implicat activ în desfăşurarea în bune condiţiuni a acestui transport, pentru că din această cantitate de cannabis, expediată de către inculpatul L.M.C., urma să primească şi el aproximativ 15 grame de cannabis, pentru a o comercializa singur sau împreună cu inculpatul C.A.G.R., zis "J." în acest sens, inculpaţii O.P.B.G., zis “B.” şi L.M.C. au purtat discuţii telefonice.
Astfel, la data de 23 aprilie 2012, ca urmare a schimbului de date cu lucrătorii de poliţie din cadrul B.C.C.O. Oradea - Serviciul Antidrog aceştia din urmă au oprit în trafic, după intrarea în România prin P.T.R Borş, mijlocul de transport aparţinând SC R. SRL, pe ruta Olanda -Suceava. Cu această ocazie, s-a procedat la identificarea coletului trimis pe numele „G.P.", cu menţionarea numărului de telefon, ocazie cu care în urma controalelor efectuate, a fost identificată disimulată în cutii cu cafea, cantitatea de aproximativ 123,5 grame de cannabis, droguri care urmau să aprovizioneze piaţa consumatorilor de astfel de substanţe din municipiul Rădăuţi.
în scopul stabilirii împrejurărilor în care a fost introdusă în România această cantitate de droguri, s-a procedat la corelarea rezultatelor monitorizărilor membrilor grupului, respectiv a inculpaţilor O.P.B.G., zis “B.”, T.I. şi L.M.C., stabilindu-se faptul că inculpatul L.M.C. a remis în Olanda şoferului A.P. trei pachete cu copaci - pretextul sub care se expediau colete atât de către respectivul cât şi de către inculpatul T.I., precum şi o sacoşă cu emblema „L." în legătură care a afirmat că este pentru mama sa. S-a stabilit ca legăturile cu copaci să fie ridicate din Fălticeni de către inculpatul T.I. iar coletul la Rădăuţi de către destinatar care urma să facă şi plata.
Inculpatul O.P.B.G., zis “B.”, în zilele de 24 şi 25 aprilie 2012 s-a deplasat la punctul de lucru al firmei de transport persoane SC R. SRL din municipiul Rădăuţi pentru a întreba de coletul în cauză, după care a aflat că acesta a fost interceptat, reacţiile acestuia fiind relevate de discuţia pe care a avut-o cu. inculpatul L.M.C. la data de 13 mai 2012, ora 10:51, în cursul căreia au convenit să nu declare nimic organelor de urmărire penală cu ocazia unei eventuale anchete, ceea ce ultimul a şi înţeles să facă pe parcursul urmăririi penale.
Conform Raportului de Constatare Tehnico-Ştiinţifică, din data 24 aprilie 2012, în urma analizelor de laborator, ce au fost efectuate de către L.A.P.D. din cadrul B.C.C.O. Cluj - Napoca, a rezultat că în cele două probe, având cantitatea totală de 121,1 grame cannabis, s-a pus în evidenţă T.H.C., substanţă psihotropă biosintetizată de planta cannabis.
S-a mai stabilit că inculpaţii O.P.B.G., zis “B.”, şi C.A.G.R. aveau de achitat contra-valoarea drogurilor expediate de către inculpaţii L.M.C. şi T.I. din Olanda, respectiv 3.000 euro şi 4.000 lei.
Astfel a rezultat că inculpatul O.P.B.G., zis “B.”, a mers la domiciliul inculpatului L.M.C. şi i-a remis tatălui acestuia suma de 4.000 lei în contul datoriei pe care o avea de achitat şi care provenea din cantităţile de droguri pe care le aprovizionase de la acesta. De altfel cei doi inculpaţi au şi avut discuţii, pe această temă, întrucât inculpatul L.M.C. îşi făcuse unele planuri în legătură cu beneficiile obţinute din tranzacţionarea drogurilor, aspect ce rezultă din convorbirea pe care cei doi au avut-o la data de 13 mai 2012, la ora 10:51:35:
B.: Peste tot. Zi-i mai departe! Eu ştiu ce te doare. Spune mai departe!
M.: Da ăi omule bun. Poţi să pui ceva?
B.: Băi, eu am vreo doi de aceia.
M.: Nu-mi trebuie, nu-mi trebuie mulţi, unu, cinci, nu-mi trebuie, unul chiar.
B.: Auzi! Eu vru să .mă achit în mare parte că şi din treburile astea o fost.
M.: Eu dintre, eu m-am bazat pe treburile alea. Ştii? Şi asta o fost Şi am început eu ce am început şi uite că astea s-o terminat şi acum mă presează."
Tot din această convorbire a rezultat că cei doi aveau planuri de a continua activitatea legată de introducerea în ţară de cannabis în contextul în care ultima tranşă de pastile ecstasy trimisă de inculpatul L.M.C. nu.a putut fi vândută din cauza efectelor prea puternice:
„.B.: Dacă mă prinde pe mine ştii ce urmează? Doar de unde şi cum. De fapt nu trebuie să ştie, nu trebuie să le spun, ei ştiu foarte bine. Şi de colegul, de I. se ştie exact. Eu i-am spus şi când o fost aici să steie cuminte cu dracii ăia, să nu mai umble bezmetici încolo şi încoace. Acuma ştie toată lumea. M.: Au, au, au!
B.: Şi porcăriile astea, eu am spus că-s belea. Nu ştiu?! Ţi-o spus I. despre ce-i vorba?
M.: Dar m-am apucat şi eu măi omule bun!
B.: Ai, o iei razna, o iei pe arătură, te trezeşti poimâine. Nu, să-mi bag p. în ele! M.: Ai omule bun, eu cum o venit I. în continuu. Sâmbătă de sâmbătă, aşa. Pac, pac, pac. Şi aseară doar.
B.: Tăte le-o aruncat femeia, le-o dat pe foc atunci. In afară de două zeci şi ceva pe care le-am aruncat eu.
M.: Asta e.
B.: Care le-am aruncat şi m-am întors după ele. Dar nu-i, să mor eu frate! Eu le plătesc cum o fi numai să-mi bag p.!
M.: Asta este. Dă-le înp. mea dacă aşa!
B.: Băi omule, în primul rând, îţi spun sincer în faţă. În primul rând, cu treburile alea, până vii tu, dacă ar fi comercializate, 10 mor până la vară.
M.: Au, ău, ău!
B.: Îs na, vorbeşte cu I. că-s sub orice critică, nu sunt de nimic. Să mor eu! Eu ştiu că ai spus că-s bune, că aşa, să ferească sfântul Eu i-am văzut şi pe I., am spus despre I. şi ceilalţi, o umblat morţi zile întregi, numai zi şi noapte, în maşina aia, în,
H. Tu acela. Să mor eu dacă nu i-am spus!
B.: Dar de ce gura mă-si? Că celelalte erau bune.
M.: Na. Cine ştie?!
B.: Şi cu ceea ce mai ai ce ai făcut?
M.: Este.
B.: Este, nu?."
Din monitorizările ce au fost efectuate autorizat în cauză a rezultat că inculpatul O.M.D. avea legături infracţionale cu inculpatul T.I. de la care, la data de 12 septembrie 2011, a luat cantitatea de 1,8 grame cannabis pe care a revândut-o colaboratorului autorizat cu numele de cod "Ş.C." pentru suma de 200 lei; precum şi cu inculpatul L.S.Ş., zis „Ş.", de la care la data de 07 decembrie 2011, prin intermedierea inculpatului P.C.M., zis "P." a: luat cantitatea de 1,5 grame de cannabis pe care a revândut-o colaboratorului autorizat cu numele de cod "Ş.C." pentru suma de 200 lei.
În perioada februarie - mai 2012, inculpatul T.I. l-a aprovizionat periodic pe inculpatul C.A.G.R., zis „J." sau „R." cu cantităţi relativ mari de cannabis. S-a stabilit astfel că la începutul anului 2012, inculpatul T.I. i-a trimis din Olanda inculpatului C.A.G.R., zis „J." sau „R." o cantitate neprecizată de cannabis pentru care cel din urmă trebuia să-i dea suma de 4.000 lei la revenirea celui dintâi în ţară dar s-a eschivat de la plată, inducându-l în eroare cu susţinerea că i-ar fi confiscat organele de poliţie „marfa". însă, la revenirea în ţară cu prilejul sărbătorilor de Paşte, inculpatul T.I. i-a luat inculpatului C.A.G.R., zis „J." sau „R." autoturismul marca „Honda" în contul datoriei aşa cum au declarat mai mulţi martori, această împrejurare ajungând notorie în cadrul grupului şi a clienţilor acestuia.
Din cantităţile de cannabis cu care inculpatul T.I. l-a aprovizionat pe inculpatul C.A.G.R., zis „J." sau „R.", acesta din urmă a vândut, în mod constant, fie direct fie prin intermediari, clienţilor de încredere din municipiul Rădăuţi.
A mai rezultat că inculpatul A.A.V., zis „G." care este cumnat cu inculpatul L.S.Ş., zis „Ş.", a venit în cursul lunii martie 2012 din Belgia, unde se află la muncă, pentru a-şi petrece concediul în ţară şi a adus o cantitate neprecizată de cannabis din care i-a aprovizionat pe inculpaţii H.A., zis "A." şi D.B.V., zis "T.", aceştia vânzând în mod direct sau prin intermediari mai ales consumatorilor de încredere din municipiul Rădăuţi şi împrejurimi. Inculpatul A.A.V., zis „G." a vândut cannabis şi în mod direct consumatorilor, unul dintre aceştia fiind identificat în persoana numitului Cristea R., zis „Cimitir", care este elev.
Din declaraţiile inculpatului H.A. zis „A.", din 15 iunie 2012 şi 05 iulie 2012, care a avut o atitudine sinceră pe parcursul urmăririi penale, a rezultat că acesta a devenit consumator de droguri începând cu luna august 2010, când a venit un prieten de al său, pe nume „di", din Italia, cu aproximativ 2-3 grame de haşiş. Din această bucată „di", care nu a putut fi audiat până în prezent, a confecţionat 2 joant-uri pe care le-a fumat împreună cu inculpatul H.A. zis „A." şi alţi băieţi din faţa blocului. După ce di a fumat din joant-urile mai sus menţionate, o bucată de aproximativ 2 grame a pierdut-o, ulterior inculpatul H.A. zis „A." găsind-o şi vânzând-o porţionat la diferite persoane din mun. Rădăuţi (acesta nu a mai reţinut exact către cine), în urma acestor activităţi câştigând aproximativ 100 lei. După acest moment, inculpatul H.A. zis „A." nu a mai vândut droguri aproximativ un an de zile, după care în vara anului 2011, după ce a cunoscut mai multe persoane din mun. Rădăuţi, respectiv pe inculpatul P.C.M., zis „P.", un tânăr poreclit „J.", ce lucrează la o florărie în mun. Rădăuţi - respectiv inculpatul C.A.G.R., un altul poreclit „Ş." - inculpatul L.S.Ş., care a avut pe rând o mașină de culoare roșie cu volan pe dreapta, iar una de culoare albastru închis, pe numitul P.A., a început să se ocupe, din nou, cu procurarea şi vânzarea de droguri. în acest sens, lua iarbă (cannabis) de la persoanele mai sus menţionate cu un preţ iar el, la rândul său, sustrăgea din cantitatea pe care o ofeream spre vânzare. Ulterior, marfa sustrasă o vindea la alţi clienţi sau o consuma.
Inculpatul H.A., zis „A.", a auzit prin oraş că inculpatul P.C.M., zis „P.", şi inculpatul L.S.Ş. zis "Ş.", îşi procurau marfa de la un anume „S.", despre care, mai toate persoanele implicate in aceste activităţi spuneau că este unul dintre cele mai tari pe piaţă. El conduce o maşină, cu volanul pe partea dreaptă. De asemenea, acesta a mai arătat că mai vindea cannabis procurat de la „Salam" şi un tânăr de poreclit „F.”.
Inculpatul H.A., zis „A.", a precizat că în această activitate de procurare şi vânzare de droguri era ajutat de prietenul său D.B.V., zis “T.”, în sensul că, şi la câştig şi la pierdere erau jumătate -jumătate.
El a specificat, fără a reţine exact când, oricum pe la sfârşitul anului 2011 şi începutul anului 2012, a luat de la „Ş." aproximativ 10 grame de cannabis pe care a porţionat-o în aşa fel încât, din 10 grame a făcut să pară 15 grame (adică porţia de 1 gram o făcea mai mică), cantitate pe care ulterior a vândut-o numitului C.I. din Marginea, un tânăr ce deţine sume consistente de bani şi este un înrăit consumator de droguri. De la acesta a încasat aproximativ 1.500 lei pe cele 15 grame fictive de cannabis. A doua oară a cumpărat de la „Ş." încă 10 grame de cannabis şi i-a vândut numitului C. în loc de 10 grame, 15 grame, încasând 1.500 lei. A treia oară, am mai luat 10 grame de la „Ş." pe care le-a vândut aceluiaşi Curea sub aparenţa a 15 grame de cannabis, însă de această dată respectivul i-a plătit numai 400 lei din cei 1.500 lei pe care trebuia să-i dea pe marfa vândută. El a arătat faptul că lui „Ş." îi plătea 80 de lei pe gramul de cannabis, şi ştia că drogurile în cauză erau luate de acesta de la acea persoană din Rădăuţi căreia i se spune „Salam". în continuare a declarat că, de multe ori îi dădeam cannabis lui Curea întrucât îi era frică de acesta, deoarece aproape de fiecare dată, la telefon sau personal îl ameninţa cu moartea.
Inculpatul H.A., zis „A.", a mai declarat că în luna martie sau aprilie 2012, inculpatul D.B.V., zis “T.”, în timp ce erau împreună, i-a dat unei persoane din mun. Rădăuţi, poreclit „G.", aproximativ 4 sau 5 grame de cannabis, cu suma de 300 lei. Cu această ocazie, „G." s-a arătat interesat să mai cumpere cannabis, motiv pentru care “T.” l-a trimis împreună cu „G." la Suceava, pentru a lua încă 10-15 grame de cannabis, marfa în cauză fiind trimisă tot de către “T.” unui prieten la Suceava pentru a fi vândută. El a plecat împreună cu „G." la Suceava, unde s-a întâlnit cu o persoană de sex bărbătesc, de aprox. 19, 20 de ani, care remis marfa în cauză. „G." a văzut „marfa", după care, pe timpul deplasării înapoi spre Rădăuţi, aceasta a fost tot timpul în posesia inculpatului H.A., zis „A.". în mun. Rădăuţi, iar în faţă la barului „R." inculpatului H.A., zis „A."i-a dat marfa lui G. iar acesta i-a spus că îi aduce banii în 10 minute.
După mai mult de 10 minute cât l-a aşteptat pe „G.", s-a întâlnit cu “T.” cu care au mers împreună la un prieten. În timp ce erau aici a sunat G.;şi i-a cerut inculpatului H.A., zis „A." să se întâlnească cu el. A făcut acest lucru iar când era cu „G." în maşină, acesta a început să-l ameninţe cu bătaia şi cu moartea, sub pretextul că nu este bun cannabis-ul, că el şi cu “T.” a încercat să-l prostească. în acel moment, i-a cerut să-i dea banii iar el i-a telefonat lui “T.” şi i-a spus să-i aducă suma de bani pe care o luase de la „G.". Aceşti bani i-au fost înapoiaţi lui „G." fără ca respectivul să restituie drogurile, astfel că inculpatul H.A., zis „A." şi D.B.V., zis “T.” au fost „înşelaţi" rămânând şi fără bani şi fără drogurile pe care le avuseseră spre vânzare, aspect reliefat şi în cuprinsul discuţiilor dintre cei doi cu alţi prieteni care erau consumatori de droguri.
După această întâmplare, “T.” i-a povestit inculpatului H.A., zis „A." că marfa cu care îi înşelase „G." era primită din Spania printr-o persoană din municipiul Rădăuţi, ce se numeşte H. sau H.B., acestea fiind trimise de un prieten de al său şi al lui Taz despre care ştiu că se numeşte T.M., identificat în persoana numitului C.M.
El a mai arătat că împreună cu “T.”, au luat legătura cu T.M. din Spania căruia i-au cerut să le mai trimită 100 grame de iarbă, urmând ca ei să-i plătească marfa după ce o vor fi vândut, respectiv suma de aproximativ 700 de euro, inclusiv cele 20 de grame de iarbă de care îi „ţepuise" „G." „M." din Spania le-a fost trimisă şi le-a fost înmânată de numitul B.H. sau H., ceea ce pentru ei a însemnat 75 grame cannabis iar alte 15 grame tot din acest drog i-au revenit celui anterior menţionat.
„Marfa" în cauză, respectiv cele 75 de grame de cannabis, a fost pusă într-un borcan pe care l-au ascuns într-o gaură de lângă o salcie, situată în preajma blocului în care locuieşte inculpatul inculpatului H.A., zis „A.", aspect ce s-a coroborat cu monitorizările ambientale audio video şi de imagini ce au fost realizate în cauză, încercându-se de către organele de urmărire penală capturarea acesteia, însă fără rezultat întrucât cei doi i-au schimbat locul la puţin timp după ce au lăsat-o acolo. El a mai specificat faptul că mare parte din cantitatea de 75 de grame de cannabis a consumat-o împreună cu “T.”, însă o parte au valorificat-o, obţinând suma de 900 lei.
El a arătat că dintre prietenii cu care a fumat cannabis-ul trimis din Spania nu-şi poate aminti pe nici unul. După ce a epuizat marfa mai sus menţionată, cei doi au vorbit din nou cu T.M. în Spania şi i-a propus să le mai trimită 100 de grame de cannabis numai în cazul în care noi găseam un potenţial client pentru această marfă care să le dea 1.000 de euro, sumă care urma să fie trimisă de ei în Spania drept plată a cantităţii de cannabis deja primite - 95 de grame, precum şi a cantităţii de 100 de grame cannabis ce urma să le fie trimisă.
Inculpatul H.A., zis „A.", a mai arătat că prin primăvara anului 2012, i-a povestit inculpatul D.B.V., zis “T.” că a primit de la „T." înjur de 20 de grame de cannabis.
Cel dintâi împreună cu inculpatul D.B.V., zis “T.” şi prietena acestuia din urmă, se aflau în faţa statuii lui B. Vodă din centrul municipiului Rădăuţi când a venit un tânăr pe care îl cunoaşte sub numele de „B.", H. sau H. Cu această ocazie numitul „B." i-a dat lui D.B.V., zis “T.” o pungă legată la gură în care s-au uitat împreună şi au văzut că era cannabis, au mirosit şi au simţit că în interior era prezent un miros specific dar mai slab.
Inculpatul D.B.V., zis “T.” i-a povestit ulterior că, despre acel cannabis pe care i l-a dat B., a discutat cu „T." să i-1 trimită, numai că B. a făcut rost de respectiva cantitate de droguri, însă plata trebuia făcută doar lui T..
După ce au primit punga cu cannabis de la B., cei doi şi-au făcut o ţigară din cannabis-ul respectiv şi a fumat-o, ocazie cu care am constatat că nu era de bună calitate, întrucât era foarte uscat.
De altfel, B. îi spusese inculpatului D.B.V., zis “T.” că acel cannabis fusese ţinut mai multe luni într-un pod, dar nu le-a spus şi unde.
Inculpatul D.B.V., zis “T.” a plecat cu cannabis-ul respectiv înspre locuinţa lui.
Ori în acea seară, ori a doua zi de la primire, inculpatul D.B.V., zis “T.” a dat respectiva cantitate de cannabis lui „T.” sau „C." din mun. Suceava, dar nu ştie pe ce sumă de bani, apoi „G." 1-a sunat şi 1-a întrebat dacă poate să îi facă rost de „ceva", ştii că îl întreabă despre cannabis.
Inculpatul H.A., zis „A.", l-a întrebat pe inculpatul D.B.V., zis “T.”, cei doi fiind împreună, şi acesta i-a spus să îl cheme pe „G." să stea de vorbă cu el, noi doi fiind la un meci de ping-pong, pe un teren apropiat de Liceul Hurmuzachi.
Când a mers „G." la ei, inculpatul D.B.V., zis “T.” a stat de vorbă cu el şi din câte i-a povestit cel din urmă, inculpatul H.A., zis „A.", a înţeles că acesta trebuia să îi dea cinci grame de cannabis pentru suma de 300 lei.
„G." i-a dat suma de 300 lei şi “T.” i-a dat cinci grame de cannabis cantitate păstrată din ceea ce primise de la „T." prin intermediul lui B.
Ulterior „G." l-a întrebat pe “T.” dacă mai are cannabis şi acesta i-a spus că nu ştie pe moment pentru că trebuie să vadă, deoarece dăduse cuiva la Suceava şi nu primise banii, respectiv de la „T.” sau „C."
în cele din urmă “T.” şi „G." au convenit ca primul să-i vândă celui de-al doilea ce mai rămăsese lui „T.” sau „C."
Pentru acesta T. l-a trimis pe inculpatul H.A., zis „A.", la Suceava să recupereze de la T. sau C. marfa rămasă şi să i-o dea lui „G.", numai că aici după ce a recuperat de la cei doi marfa, fără să ştie ce cantitate era deoarece nu avea cântar, i-a dat-o lui „G.", iar acesta după ce s-a întors la Rădăuţi s-a întâlnit cu T. şi i-a cerut suma de 300 lei dată anterior pentru cele cinci grame de cannabis sub pretextul că nu este bună marfa, rămânând ca după aceea să-i aducă cannabis-ul.
După ce a primit suma de 300 de lei prin intermediul inculpatului H.A., zis „A.", „G." i-a cerut să coboare din maşina în care discutaseră şi a plecat ameninţându-l pe motiv că ar fi încercat să-l înşele cu privire la calitatea mărfii.
După o perioadă de timp, inculpatul H.A., zis „A.", şi inculpatul D.B.V., zis “T.” au hotărât să mai facă rost de cannabis pe a-l vinde cu scopul de a se achita faţă de T. având în vedere că nu i-au plătit bele două zeci de grame pe care le-a luat G.
Atât inculpatul H.A., zis „A.", cât şi inculpatul D.B.V., zis “T.” au vorbit cu T. pe Messenger să le trimită pe încredere aproximativ 100 de grame de cannabis cu suma de 700 de euro, incluzând şi costul celor 20 de grame neachitate.
Acesta a trimis, prin luna aprilie 2012, după sărbătorile de Paşti, aproximativ 95 de grame de cannabis, în două cutii de N., prin B.H.
B.H. l-a sunat pe inculpatul H.A., zis „A.", şi cei doi s-au întâlnit faţa blocului primului, deplasându-se cu maşina acestuia din urmă până la restaurantul „M." unde se afla “T.”, care lua masa, aşteptându-l în maşină să termine de mâncat.
Apoi au plecat cu maşina şi au făcut o tură prin oraş, timp în care B.H. le-a arătat punga cu cele două cutii de N. Au oprit la Piaţa Mică şi au coborât mergând în spate la blocul de garsoniere. Acolo, au scos din cutiile de N. două calupuri învelite în folie de staniol şi în folie alimentară, au desfăcut folia alimentară şi au rămas cu pachetele învelite în folie de aluminiu pe care le-au pus într-o plasă. Au cântărit cele două pachete, după ce le-au verificat şi au observat că în ele se afla cannabis, constatând că acolo se afla cantitatea de 95 de grame de cannabis.
Inculpatul H.A., zis „A.", avea asupra sa un cântar electronic de bucătărie, luat de acasă.
B.H. le-a spus să-şi oprească 75 de grame de cannabis, iar lui să. îi dăm 20 de grame de cannabis, dar nu a rezultat ce voia să facă cu ea, pentru consum propriu său pentru a o vinde.
Inculpaţii H.A., zis „A.", şi D.B.V., zis “T.”, au mers la un bloc apropiat şi au ascuns cele 75 de grame de cannabis împachetate într-un borcan băgat într-un ciorap şi ascuns sub o salcie.
Ulterior au schimbat locul şi am dus borcanul într-un beci pe care l-au găsit deschis, situat la demisolul unui bloc.
Din aceste 75 grame de cannabis, inculpaţii H.A., zis „A.", şi D.B.V., zis “T.”, au făcut următoarele tranzacţii:;
- cu numitul B.A., zis „B.", care a cumpărat aproximativ 10 grame de cannabis cu suma de 600 lei,
- cu numitul M.O., care a cumpărat aproximativ 20 de grame de cannabis cu suma de 1.200 lei, dar de la care au primit 500-600 lei.
- cu numitul T. din Suceava, care a cumpărat 10 grame cu suma de 700 lei, dar de la care au primit aproximativ 300 lei,
- la gram au vândut următoarelor persoane: T.Ş., R. (G.), colaboratorului poliţiei, inculpatului C.A.N., zis „M.", V.R., A. zis „C., şi lui „P."
O parte din cannabis a fost vândut şi de către inculpatul D.B.V., zis “T.” unei anume M. şi lui „C.", lucruri pe care le-a aflat de la acesta, deoarece îi spunea direct sau telefonic.
Lui T. nu i-au dat nici un ban pe cantităţile de cannabis trimise şi au discutat cu acesta pe Messenger să le mai trimită lui şi lui D.B.V., zis “T.” încă o sută de grame şi să-i dăm pentru toate aceste cantităţi suma de 1.000 euro.
T. le-a spus că după ce îi trimit suma de 1.000 de euro, le va expedia, prin Atlassib, 100 grame de cannabis, urmând să stabilească în ce mod va trimite coletul şi pe ce nume.
Declaraţiile inculpatului H.A., zis „A.", s-au coroborat cu datele ce au rezultat în urma accesului autorizat în adresa de poştă electronică a acestuia precum şi cu declaraţiile unora dintre clienţii ce au fost menţionaţi de respectivul dar şi care au rezultat din monitorizările efectuate autorizat în cauză. De menţionat că o parte dintre clienţi nu au putut fi audiaţi, întrucât erau plecaţi în străinătate iar alţii nu au putut fi identificaţi.
Inculpatul D.B.V., zis “T.” a avut o atitudine nesinceră pe parcursul urmăririi penale, negând faptele reţinute în sarcina sa.
La data de 15 iunie 2012, inculpatul D.B.V., zis “T.” a dat o declaraţie prin care a încercat să demonstreze că inculpatul H.A., zis „A.", se ocupa cu traficul de droguri, el fiind mai mult martor la activităţile ilegale ale acestuia, însă declaraţiile sale, chiar şi nesincere prin cuprinsul lor s-au coroborat cu celelalte probe administrate în cauză, demonstrând, per a contrario, rolul său în cadrul grupării precum şi activitatea pe linia comercializării de droguri de risc.
Astfel el a arătat că este consumator ocazional de droguri respectiv iarba (cannabis), haşiş şi pastile ecstasy de aproximativ 4 ani de zile, cu precizare că ecstasy a consumat o singură dată la mare în cursul anului 2011.
Pe inculpatul H.A. zis „A." îl cunoaşte de aproximativ opt ani de zile, însă în ultimii doi ani au devenit mai apropiaţi, împrietenindu-se
Cunoaşte faptul că „A." este şi el consumator de droguri.
Nu reţine exact, însă de aproximativ 10 luni de zile „A." se ocupă cu comercializarea de droguri, respectiv iarbă (cannabis) în mun. Rădăuţi.
După ştiinţa sa „marfa " o primea „A." de la un băiat zis „T." din Spania, prin intermediul firmelor de transport Spania-România. Acest lucru îl ştie de din auzite de la „A." şi de la alte persoane pe care nu şi le aminteşte.
Inculpatul H.A. îi oferea şi lui, fără bani, diferite cantităţi de iarbă, cel mai mult i-a dat aproximativ un gram din care a preparat două joint-uri, pe care le-a fumam ori singur, ori împreună cu prieteni de-ai săi, respectiv numiţii: C.R. poreclit „C.", B.C. zis "B." şi T.Ş.
Dacă i-ar fi cerut lui „A." o cantitate mai mare de un gram, acesta îi cerea bani, iar el îi: spunea că sunt prieteni şi că nu are nevoie pentru consum de o cantitate mai mare. Niciodată nu i-a plătit acestuia vreo sumă de bani.
La data de 05-06 martie 2012 H.A. i-a dat o punguţă de celofan transparent în care se afla cantitatea de aproximativ un gram de „iarbă" în scopul de a o consuma în timpul liber.
La data de 07 martie 2012, după ce a terminat orele pe ziua în curs a mers la barul „Ş.M." din municipiul Rădăuţi, unde urma să se întâlnească cu prietena sa T.I. şi cu un alt prieten zis „Ş."
După ce s-a întâlnit la barul mai sus menţionat cu respectivii, au servit masa împreună, după care au jucat table.
În acest timp m-a contactat telefonic, „A." care i-a propus să se vadă în câteva minute în faţa barului "Ş.M.", lucru pe care l-a şi făcut.
Inculpatul H.A. a venit cu o persoană pe care nu! o cunoştea, cu o maşină de culoare închisă şi i-a spus să intre înăuntru, lucru pe care l-a şi făcut.
„A." l-a întrebat dacă mai are punguţa pe care i-a dat-o cu o zi sau două în urmă, el răspunzându-i afirmativ, şi înmânându-i-o.
„A." i-a înmânat-o la rândul lui persoanei de la volan, după care inculpatul D.B.V., zis “T.” a coborât.
Cu ocazia audierii ar fi aflat inculpatul D.B.V., zis “T.” că „A." i-a vândut persoanei pe care el nu o cunoaşte trei pacheţele ambalate în polietilenă transparentă, sigilate artizanal, cu suma de 270 lei.
După ce i-a dat punguţa primită de la inculpatul D.B.V., zis “T.”, „A.", a intrat în barul „Ş.M." în care se afla cel dintâi împreună cu prietenii săi, şi-a cumpărat o clătită, a mâncat-o, după care cei trei au părăsit localul împreună.
Inculpatul D.B.V., zis “T.” a menţionat faptul că nici în maşină şi nici ulterior nu a primit nici o sumă de bani, sau alte foloase.
La data de 17 februarie 2012, spre seară, pe la ora 18:00 inculpatul D.B.V., zis “T.” s-a întâlnit cu „A." la barul „C.L." din mun. Rădăuţi, ocazie cu care i-a cerut acestuia să-i dea de-un Joint" întrucât urma să meargă la o petrecere în mun.
Suceava, să se întâlnească cu o prietena, C.V. cu care intenţiona să fumeze joint-ul".
Inculpatul H.A. i-a dat o punguţă din polietilenă transparentă, sigilată artizanal, în care se afla cannabis în cantitate de aproximativ jumătate de gram.
După aceasta, inculpatul D.B.V., zis “T.” arată că a plecat în mun. Suceava, unde a fost descoperit, de către lucrători de poliţie, cu respectiva cantitate de „iarbă" asupra sa.
A mai specificat faptul că înainte de a-i înmâna „marfa", H.A. împreună cu el s-au deplasat spre zona „Flacăra", de unde prietenul său a prochrat nişte marfă de la un băiat zis „Ş.", pe care eu nu-l cunoaşte decât din vedere.
Îl cunoştea pe numitul M.O. din mun. Rădăuţi, ştie că este consumator de droguri, fumând cu acesta o singură dată un, joint" procurat de el de la o persoană pe care nu o cunoaşte.
Pe inculpatul C.A.G.R. zis „J." îl cunoaşte din vedere şi ştie din auzite că este un consumator de droguri.
A auzit că inculpatul C.A.G.R. zis „J." avea de vânzare cannabis şi se aproviziona cu acesta de la cineva din Bădeuţ.
Despre inculpatul C.A.N., zis „M.",;ştie că este din Costişa şi a fumat o dată cu acesta un, joint" procurat de cel din urmă, probabil, de la „A."
Îl cunoaşte pe numitul B.V.I. din mun. Rădăuţi, întrucât a fumat de două ori, joint-uri" cu el.
Îl cunoaşte şi pe numitul B.A.D., tot din mun. Rădăuţi, deoarece a fumat cu acesta de mai multe ori „iarbă", pe care cel din urmă o procura de la un băiat poreclit „F.” tot din municipiul Rădăuţi.
Pe inculpatul P.C.M. îl cunoştea tot din vedere de prin mun. Rădăuţi, şi a auzit despre acesta că este şi el consumator de droguri, neştiind sursa de aprovizionare a acestuia cu „marfă".
Pe numitul C.R.M. îl cunoştea din mun. Suceava, a fumat "iarbă" o dată sau de două ori împreună, aceasta fiind adusă de către R. de la o persoană pe care nu o cunoaşte. Când a adus şi el iarbă, acesta a luat-o de la „A.".
Inculpatul P.C.M., zis „P.", a avut o atitudine parţial sinceră, recunoscând o parte din activităţile infracţionale desfăşurate;
După ce iniţial s-a prevalat de dreptul de a nu da nicio declaraţie, la data de 30 iunie 2012 acesta a dat o declaraţie în care a expus o parte din activităţile infracţionale reţinute în sarcina sa.
Astfel a arătat că este consumator de droguri, respectiv de cannabis şi haşiş precum şi de produse etnobotanice de peste trei ani de zile.
Locuieşte singur în mun. Rădăuţi, într-o garsonieră aparţinând mamei sale.
La adresa mai sus menţionată veneau destul de des prieteni de-ai săi cu care îşi petrecea timpul liber, context în care juca diferite jocuri: table, rumy etc. Cu aceste ocazii, uneori consuma cu prietenii săi cannabis, haşiş sau etnobotanice, produse pe care le fumau.
Printre persoanele care frecventau apartamentul în care locuieşte, periodic venea la el inculpaţii C.A.G.R., zis „J.", H.A., zis „A.", O.M.D., M.O., L.S., zis „Ş.", de puţine ori numitul R.B.M. şi inculpatul D.B.V., zis “T.”
El personal nu îi cunoştea pe inculpaţii care sunt din localitatea Milişăuţi, respectiv O.B., T.I., L.M. şi nici pe inculpatul C.A.N.
La aceste partide de jocuri de noroc, fiecare dintre cei care participau puneau bani pentru a-şi cumpăra droguri, pe care le consumau împreună. De cele mai multe ori el era cel care suna pentru a face rost de astfel de substanţe pentru consumul lor.
Inculpatul P.C.M., zis „P.", şi-a amintit că pentru a face rost de droguri (cannabis şi haşiş) precum şi etnobotanice lua legătura cu inculpaţii H.A., zis „A.", L.S., zis „Ş.", sau C.A.G.R., zis „J.", iar pentru consumul de etnobotanice contactam şi alte persoane care aveau astfel de substanţe de vânzare.
De asemenea inculpatul P.C.M., zis „P.", şi-a amintit că prin luna februarie 2012, a luat o singură dată aproximativ 20 de grame de cannabis de la inculpatul C.A.G.R., zis „J.", cantitate pentru care a rămas dator cu o sumă de bani, fără să mai ştie exact suma. El a arătat că „iarba" pe care am luat-o de la „J." era de bună calitate. De asemenea a precizat că cel din urmă i-a dat drogurile respective la garajul său, situat în faţa blocului unde locuieşte.
Inculpatul P.C.M., zis „P.", a cumpărat cantitatea respectivă de droguri, deoarece era interesat să obţină mai multă cantitate pentru o sumă de bani mai mică, cu scopul de a -i rămâne pentru consumul său personal.
El a precizat că respectiva cantitate i-a fost dată de către „J." într-o pungă, vrac.
Din discuţiile cu „J.", inculpatul P.C.M., zis „P.", a înţeles că respectivul ar fi avut o datorie la un băiat pe nume „I." şi a dedus astfel că şi drogurile proveneau de la acelaşi „I.", fapt care nu i s-ar fi confirmat vreodată. Din suma de bani pe care trebuia să i-o plătească lui „J.", i-a dat o parte şi a mai rămas dator cu 100 de euro. A arătat că a fost contactat de „J." pentru a-i da şi restul de 100 de euro deoarece acesta trebuia să strângă o sumă de bani şi să o dea la rândul său lui „I."
De asemenea, a mai arătat că, în momentele când „J." venea la el acasă şi avea droguri sau etnobotanice făceau câte o ţigară şi îi dădea şi lui să fumeze şi, de câteva ori, i-a făcut câte o ţigară pe care acesta le-a luat acasă.
Cu privire la inculpatul H.A., zis „A.", inculpatul P.C.M., zis „P.", a declarat că îl cunoaşte pe acesta de mai mult timp, însă, cu aproximaţie din anul 2011, au devenit mai apropiaţi. Drept urmare, inculpatul H.A., zis „A.", venea la el acasă când inculpatul P.C.M., zis „P." îl chema sau când cel dintâi se plictisea, situaţii în care cel dintâi nu avea asupra lui, de fiecare dată droguri.
Inculpatul P.C.M., zis „P." a mai arătat că inculpatul H.A., zis „A." era cunoscut în cartier ca fiind un tânăr care făcea rost de droguri. Dacă inculpatul P.C.M., zis „P." avea nevoie de; droguri îl contacta pe inculpatul H.A., zis „A.", acesta făcea rost şi venea la el acasă şi i le dădea.
Inculpatul P.C.M., zis „P." a mai arătat faptul că el cumpăra de la inculpatul H.A., zis „A.", droguri pe datorie, spunându-i că o să îi dea banii, iar acesta îl înşela la cantitate, vânzându-i o cantitate mai mică; faţă de cea la care se înţelegeau. A precizat faptul că şi în moment de faţă este dator lui „A." cu aproximativ 200 de euro, cea mai mare parte din sumă fiind reprezentată de contra-valoarea drogurilor cumpărate de la respectivul iar o mică parte fiind bani împrumutaţi.
Inculpatul P.C.M., zis „P." a arătaţi că inculpatul H.A., zis „A." avea rolul de intermediar între persoanele care aveau droguri de vânzare pe raza municipiului Rădăuţi şi consumatorii de astfel de substanţe. A mai arătat că de vreo câteva ori, fără să poată preciza un număr exact, i-a dat şi el: lui „A." droguri sau etnobotanice în contul datoriei pe care o avea la el. De obicei, acesta îl suna şi îl întreba dacă are „ceva de fumat" când nu găsea în altă parte.
Inculpatul P.C.M., zis „P." a arătat despre inculpatul D.B.V., zis “T.” că ştie faptul că acesta era prieten cu inculpatul H.A., zis „A.", că era consumator de droguri şi a fost la el în casă de două-trei ori.
Pe inculpatul L.S.Ş. îl cunoaşte de mic copil, fiind vecin cu acesta. Respectivul venea şi la el acasă pentru jocuri de noroc şi uneori mai consuma droguri. A precizat că de puţine ori a venit având asupra lui cannabis din care au fumat toţi care erau în acel moment în casă. Nu cunoaşte de unde provenea cannabis-ul pe care îl avea „Ş."
Referitor la inculpatul O.M.D., inculpatul P.C.M., zis „P." a declarat că îl cunoaşte de vreo 2-3 ani de zile, fără a şti exact în ce împrejurări. Ştie că inculpatul O.M.D. este consumator de droguri. Acesta mai rar pe la el şi cu câteva ocazii jucam jocuri de noroc şi mai fumam şi câte o ţigară cu cannabis. Inculpatul P.C.M., zis „P." a precizat că i-a vândut inculpatului O.M.D., de vreo 2-3 ori cannabis sau haşiş cu preţul de 100 lei gramul. De fiecare dată acesta îi spunea că drogurile sunt pentru consumul propriu.
Inculpatul C.A.G.R., zis „J.", sau „R." a avut o atitudine nesinceră, pe parcursul urmăririi penale dând declaraţii prin care a încercat să demonstreze că este doar consumator ocazional de droguri cu care se aproviziona din alte zone decât cele stabilite în prezentul dosar de la persoane fictive. A negat până în momentul prezentării materialului de urmărire penală faptul că a vândut vreo cantitate de droguri şi a negat orice legătură infracţională cu persoanele împreună cu care este cercetat indicând doar că îi cunoaşte din vedere. Acesta are studii superioare în horticultura, împrejurare care a favorizat accesul lui într-un mediu de tineri intelectuali din Rădăuţi, cu unii reuşind să şi devină prieten şi să dea impresia unei persoane cu preocupări serioase, însă, pe de altă parte şi-a creat un anturaj de dealeri şi consumatori de droguri cu atenţie selectaţi cu care îşi petrecea timpul în paralel, în mod ocult.
Cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală la data de 02 noiembrie 2012, a admis că la data de 08 martie 2012 a vândut trei biluţe cu cannabis unei persoane despre care ştia că se numeşte „A.", şi că avea cu acel prilej asupra sa o cantitate mai mare de cannabis, pe care ar fi achiziţionat-o de la o altă persoană decât cele stabilite a se afla în cercul lui infracţional.
În ceea ce priveşte conţinutul convorbirilor telefonice în care se exprimă codificat referitor la drogurile pe care le trafica împreună cu T.I. precum şi cu ceilalţi inculpaţi, folosind termenii de „copăcei", „pinguini", „gladiole", „maşini mitsubishi" şi „pastile pentru bunica", acesta a declarat că a folosit aceşti termeni în sensul lor real, dar nu a găsit explicaţii decât pentru copăcei relativ la ocupaţia sa de vânzător de flori încercând să demonstreze că T.I. i-a trimis mai multe pachete cu puieţi pe care i-a vândut la piaţă şi din care ar mai fi rămas două pachete pe care i-a restituit acestuia în vederea plantării, în contextul în care din toate discuţiile telefonice ale acestuia dar şi din activităţile sale zilnice monitorizate nu a rezultat că se ocupa cu aşa ceva. în ceea ce priveşte cel „100 de pastile pentru bunica", a arătat că bunica sa paternă este cardiacă şi a comandat de la T.I. din Olanda pentru aceasta pastile pentru astfel de afecţiune.
Din convorbirea telefonică din data de 15 martie 2012, ora 21:45, audiată de altfel de inculpat la cererea sa expresă, întrucât se îndoia de conţinutul expus în procesul - verbal de redare, acesta îi spune inculpatului T.I. despre faptul că organele de poliţie sunt pe urmele sale şi îl sfătuieşte pe acela să arunce telefoanele, să nu mai trimită nimic prin R. şi să stea cuminte o perioadă de timp, context în care sumele de bani la care se referă şi pe care le datora lui T.I., estimate la mai mult de 45 de milioane de lei, pe care le avea efectiv în casă şi la care se făcea referire în contextul discuţiei despre „copăcei", „pinguini", şi „gladiole", nu au cum să provină din activităţi licite. Această concluzie a rezultat şi din faptul că inculpatul T.I., care voia să-şi cumpere maşină din aceşti bani şi din cei ce urmau să fie obţinuţi din proximul transport de droguri, a fost sfătuit de către inculpatul C.A.G.R., zis „J.", sau „R.", să nu mai trimită colete cu astfel de conţinut.
La data de 15 iunie 2012 inculpatul C.A.G.R., zis „J.", sau „R." a declarat ca este consumator ocazional de droguri respectiv iarba (cannabis), haşiş şi pastile ecstasy, de aproximativ un an de zile.
În vara anului 2011 a plecat în vacanţă la Marea Neagra, în Constanţa, cu un grup de prieteni din municipiul Rădăuţi, pe care îi cunoaşte din copilărie, însă nu-i aminteşte numele acestora, ocazie cu care a consumat pentru prima dată, din curiozitate, un drog care se numeşte „iarbă", trăgând două fumuri dintr-o ţigară.
Ţigara respectivă a fost oferită grupului său de o persoană pe care nu o cunoaşte, nu a putut preciza cine a procurat şi plătit ţigara, fiind singura dată când a fumat.
El a revenit şi a arătat că tot în acea locaţie, la parada „L." a consumat o jumătate de pastilă „Ecstasy", oferită ocazional de persoane necunoscute.
În concediu în Turcia în vara anului 2011 a consumat haşiş, la terase unde se fuma narghilea.
Cu ocazia audierii i-a fost prezentată o fotografie cu imaginea inculpatului H.A., menţionând că îl cunoaşte din cluburi şi nu are nicio legătură de prietenie cu această persoană, despre care ştia din auzite că i se mai spune „A." sau „A."
Nu şi-a amintit să fi vorbit la telefon cu H.A., despre droguri şi nu cunoaşte unde locuieşte această persoană.
Fiindu-i prezentată fotografia cu inculpatul T.I., a menţionat faptul că îl cunoaşte pe acesta, întrucât sunt amici, respectivul fiind plecat în străinătate, în Olanda şi odată sau de două i-a trimis, printr-o firmă de curierat Olanda-România, nişte copăcei (meri), întrucât activitatea sa principală este grădinăritul şi este inginer horticultor, însă nu a primit droguri de la inculpatul T.I. prin firma de curierat „R."
A recunoscut că este dator cu suma de 30 de milioane de lei inculpatului T.I., bani ce ar reprezenta contra-valoarea copacilor primiţi prin colet.
Întrebat fiind dacă cunoaşte vreo persoană care făcea „biluţe cu iarbă" a arătat că nu poate da detalii în acest sens, Întrucât nu cunoaşte nici o persoană, care să se ocupe cu astfel de activitate.
Întrebat fiind de o persoană numită "T.", a arătat că îl ştie din vedere şi nu are nicio legătură cu acesta. Nu şi-a amintit să fi purtat convorbiri telefonice cu această persoană.
De asemenea, a arătat că nu are nicio legătură cu o persoana numită “B.”, pe care îl cunoaşte doar din vedere.
Nu a comercializat niciodată droguri şi nu a mai consumat astfel de substanţe.
Îl cunoaşte pe un anume „P.", dar nu îl interesează cu ce se ocupă acesta şi nu poate oferi detalii în acest sens.
Fiindu-i prezentate mai multe fotografii ale inculpaţilor: C.A.N., L.S.Ş., A.A.V., L.M.C., precum şi ale numiţilor B.A.D., R.B.M., B.V.I., C.R.M., C.D.l., C.R.I., R.A. şi Ş.T.F., a declarat că pe unii dintre ei îi cunoaşte din vedere şi nu are alte legături cu aceştia.|
Pe numitul M.O. îl cunoaşte din vedere de la Iaşi, este din municipiul Rădăuţi, şi nu a vorbit la telefon cu acesta.;
Pe inculpatul O.M.D. îl cunoaşte de mai mult timp, fiind vecini de cartier şi nu a interacţionat altfel cu acesta.
Inculpatul O.P.B.G., zis “B.”, a recunoscut şi regretat faptele comise, dând declaraţii în care a lămurit interconexiunea sa infracţională cu inculpatul L.M.C., a acestuia din urmă cţi inculpatul T.I. precum şi a acestora doi cu inculpatul C.A.G.R., zis „J.", sau „R.". Acesta, conform actelor depuse în circumstanţiere la dosar, cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală este o victimă a atacurilor teroriste de la Madrid din data de 11 martie 2004.
La data de 15 iunie 2012, inculpatul O.P.B.G., zis “B.”, a declarat că în cursul anului 2011, datorită unor probleme personale a devenit un consumator de produse etnobotanice.
Astfel că în toamna anului 2011 a fost abordat de un vecini din localitate care s-a oferit să îi dea pentru consum propriu 3 sau 4 comprimate ecstasy, al căror logo nu l-a reţinut.
Ulterior vecinul a cerut să îi returnez două pastile iar pentru restul i-a dat 100 lei, după cum îşi aminteşte.
Până în perioada sărbătorilor de iarnă nu a mai discutat cu acest vecin, pe nume L.M., însă în preajma acestora, a fost sunat de respectivul,! care i-a spus că se află la Vatra Dornei şi l-a rugat să îl ajute cu distribuirea unor astfel de comprimate către clienţi de-ai săi.'
El a fost de acord să îl ajute, sens în care conform discuţiilor telefonice a mers la casa pe care acesta şi-o construia, de unde, din bucătărie, de sub pietriş a scos o cutie de plastic în care se aflau între 20 şi 30 comprimate de ecstasy.
A luat această cutie şi după ce a fost sunat de către două persoane, conform indicaţiilor telefonice ale lui M., s-a deplasat în mun. Rădăuţi, ocazie cu care s-a întâlnit cu două persoane, din care doar una îl sunase anterior.
Cele două persoane sunt un anume „S.", care are o şcoala de şoferi, şi „B." un prieten al acestuia.
Celor doi le-a lăsat un număr de 7 comprimate, urmând ca aceştia să îi plătească, ulterior, lui M., contra-valoarea lor.
A precizat că aceste pastile erau vândute cu suma de 50 lei bucata.
La întoarcerea în Milişăuţi a fost sunat de către un alt tânăr, pe nume „Ion" care avea numărul său de telefon de la L.M. şi care a venit în oraş pentru a lua de la el aproximativ 7-8 comprimate, în mai multe rânduri.
Ulterior, a revenit în localitate L.M., căruia i-a dat restul de pastile, urmând ca acesta să recupereze banii de la persoanele prezentate mai sus.
Tot din discuţiile cu inculpatul L.M., inculpatul O.P.B.G., zis “B.”, a înţeles şi a fost rugat de către acesta să primească de la aceşti clienţi banii datoraţi pentru pastile, respectiv de la „S." suma de 1.100 lei, iar de la „I." suma de 1.000 lei.
Inculpatul O.P.B.G., zis “B.”, a menţionat faptul că „S." a discutat telefonic cu M. şi nu a mai primit bani, de la Ion a primit suma de 500 lei, iar de la un alt tânăr pe nume R. suma de 500 lei, bani ce reprezentau contra-valoarea unor droguri furnizate de către inculpatul L.M., lucru pe pare l-a înţeles ulterior.
Inculpatul O.P.B.G., zis “B.”, a precizat faptul că R., este un tânăr care conducea un autoturism de culoare neagră, acesta fiind inculpatul C.A.G.R., zis „J.", sau „R."
În continuare, inculpatul O.P.B.G., zis “B.”, a arătat că în prima parte a anului 2012, a cunoscut mai bine un tânăr pe nume T.I., coleg de muncă cu L.M. în Olanda, unde plantau pomi fructiferi, şi care avea ca ocupaţie distribuţia de droguri prin „R."
Ca urmare a acestei activităţi „R." avea de dat către Ilie - inculpatul T.I. o sumă mare de bani, fapt ce l-a determinat pe acesta din urmă ca la întoarcerea în ţară să-i ia lui R. autoturismul marca Honda, drept garanţie.
Toate acesta aspecte au fost aflate de inculpatul O.P.B.G., zis “B.”, în cursul lunii aprilie 2012, din discuţiile cu inculpatul T.I.
După plecarea inculpatului L.M. în Olanda, inculpatul O.P.B.G., zis “B.”, a fost contactat de mai multe ori de către acesta, ocazii cu care cel în cauză îl întreba dacă a primit banii de la clienţi.
Totodată, inculpatul L.M. i-a spus inculpatului O.P.B.G., zis “B.”, că îi va trimite mai multe comprimate pentru a le distribui unor persoane interesate, urmând ca banii să îi dea acestuia sau unui membru al familiei sale.
La sfârşitul lunii martie 2012, inculpatul L.M. i-a spus inculpatului O.P.B.G., zis “B.”, că îi va trimite un colet prin firma de transport R., pe numele „G.R.", pachet ridicat de către cel din urmă de la punctul de lucru al firmei de mai sus, din Rădăuţi. Cu această ocazie, inculpatul O.P.B.G., zis “B.”, a găsit într-o cutie de N. o pungă cu aproximativ 198 comprimate de ecstasy. După ce a primit aceste comprimate, inculpatului O.P.B.G., zis “B.”, a fost sunat de către clienţii menţionaţi anterior, la indicaţiile inculpatului L.M., cărora le-a dat mai mult de probă pastile.
După un timp inculpatul L.M. i-a spus inculpatului O.P.B.G., zis “B.”, că i-a trimis un nou colet, în acelaşi mod, numai că în interior va găsi cannabis, droguri pe care nu a putut să le trimită prima data.
Din discuţiile telefonice avute cu inculpatul L.M., inculpatul O.P.B.G., zis “B.”, a înţeles că aceste droguri trebuiau să ajungă prin el la inculpatul T.I., însă ulterior cel dintâi i-a spus să îi dea inculpatului T.I. numai 15 grame, după care a revenit şi i-a spus să nu îi mai dea nimic.
Inculpatul L.M. i-a spus inculpatului O.P.B.G., zis “B.”, că respectivul colet va fi trimis pe numele, G.P.
Inculpatul O.P.B.G., zis “B.”, a arătat că, din momentul în care a sosit T.I. în ţară, a vorbit cu acesta să îi dea respectivele comprimate, însă acesta l-a refuzat, spunându-i să le îngroape până vine L.M., iar pierderea coletului l-a determinat să le ascundă în cimitir şi ulterior să le dea foc în centrala casei, fapt în legătură cu care nu există nici o dovadă, însă.
La data de 02 noiembrie 2012, cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul O.P.B.G., zis “B.”, a mai făcut unele precizări în legătură cu faptele reţinute în sarcina sa.
El a arătat că cele 198 de comprimate ecstasy pe care i le-a trimis inculpatul L.M.C. din Olanda înainte de Paşti, aveau pe ele simbolul M., de altfel chiar acesta i-a spus că sunt cu acest simbol pe ele şi acest termen folosea când vorbea în legătură cu ele. I-a dat pentru aceste comprimate, într-un rând suma de 250 euro, cu prilejul plecării acestuia în Olanda, după care i-a mai dat în contul aceleiaşi datorii suma da 250 de euro pe care a remis-o lui T. cu care respectivul avea o înţelegere, pentru ca acesta din urmă să plătească despăgubiri unei persoane cu care se bătuse şi apoi i-a mai dat suma de 4.000 lei cu aproximativ trei săptămâni înainte de a fi arestat. Aceste pastile ecstasy i-au fost trimise de inculpatul L.M.C. într-un colet, prin firma de curierat R., ascunse într-o cutie de N. El a ridicat coletul care era pe numele.„G.R." Coletul capturat la Oradea era pe numele „G.P." Cele două nume fiind fictive. Inculpatul L.M.C. se exprima în discuţiile;cu dânsul că trimite pe numele fratelui său, vorbind codificat.
A mai arătat inculpatul L.M.C. i-a povestit că a mai introdus în ţară comprimate ecstasy şi cannabis în colete pe care le expedia prin Romfour cu complicitatea unui şofer pe un astfel de mijloc de transport. Probabil că e acelaşi cu cel prin care a expediat coletele cu cannabis capturate la Oradea.
În legătură cu declaraţia dată de martorul cu identitate protejată, în care acesta arată că, atunci când a mers împreună cu inculpatul L.M.C. în casă la un anume Ion şi el i-ar fi dat celui din urmă 7 grame de cannabis şi 10 comprimate de ecstasy cu suma totală de 150 - 200 euro, inculpatul O.P.B.G., zis “B.”, a precizat că nu este adevărat aceasta şi că de fapt inculpatul L.M.C., în persoană, înainte de Crăciunul anului 2011, i-a dat lui; Ion aceste droguri şi a primit tot el personal banii respectivi fiind şi el de faţă. Inculpatul L.M.C. i-a povestit că i-a mai dat lui Ion ecstasy de mai multe ori, înainte de a merge atunci în casă la acesta, şi tot el i-a povestit că i-a dat ecstasy şi ultejrior. însă cantitatea de cannabis pe care i-a vândut-o inculpatul L.M.C. lui I. cu prilejul arătat mai sus era ultima pe care o mai avea cel dintâi.
El a mai arătat că înainte cu aproximativ 5 ore de Revelionul dintre anii 2011 - 2012, inculpatul L.M.C., care se afla la Vatra Dornei, l-a trimis să dezgroape din casa lui în. construcţie o cantitate de ecstasy pe care o avea acolo, 60 - 70 de comprimate, din care a vândut lui Ion o cantitate pentru care i-a dat suma de 1.000 lei. A doua zi i-a dat lui S.. zis G. comprimate, pentru care trebuia să-i dea suma de 1.100 lei în care era inclus şi preţul pentru comprimate cumpărate anterior direct de la acesta. S. zis G. a vorbit în faţa lui cu inculpatul L.M.C. pentru a-i dâ aceste comprimate.
Inculpatul O.P.B.G., zis “B.”, a arătat că a mai vândut a doua zi după Revelion cu suma de 50 de euro 4 comprimate în Restaurantul T. la trei - patru băieţi, care erau clienţi de-ai inculpatul L.M.C., arătând că acesta din urmă l-a sunat şi l-a trimis să vândă celor patru. Restul pastilelor rămase, 30 de bucăţi, precizând că am mai consumat şi el din ele le-a returnat inculpatului L.M.C.
Inculpatul O.P.B.G., zis “B.”, a mai precizat că pe inculpatul C. zis „J." l-a cunoscut prin intermediul inculpatului L.M.C. care l-a trimis să-i ducă un cântar electronic pe care i-l lăsase înainte să plece în Olanda după sărbătorile de iarnă. L-a sunat inculpatul zis „J." după aproximativ două luni de la momentul în care plecase inculpatul L.M.C. în Olanda şi i-a spus să meargă să-i ducă cântarul ceea ce el a şi făcut. Cei doi s-au întâlnit în Rădăuţi în apropierea depozitului „O." Tot în oraş s-a întâlnit cu acesta şi i-a dat suma de 300 lei, o parte din datoria de 500 lei pe care trebuia să i-o restituie inculpatului L.M.C. A mers şi acasă la inculpatul C., zis „J.", după aproximativ două săptămâni pentru a-i da suma de 200 lei, restul din datoria menţionată. în casă la C. l-a văzut pe S. zis G., pe care-l cunoştea. Mai erau acolo şi alţi băieţi tineri pe care nu-i cunoştea. Inculpatul C. l-a chemat la el acasă spunându-i că nu poate coborî să se întâlnească cu el. A presupus că respectivii se drogau. Cât stătea la uşă au mai intrat doi băieţi în casă la inculpatul C. El a presupus că suma de 500 lei era o datorie provenind din vânzarea de droguri efectuată de către inculpatul L.M.C. către inculpatul C..
Inculpatul C.A.N., zis „M.", a avut pe parcursul urmăririi penale o atitudine parţial sinceră, recunoscând şi regretând în parte faptele săvârşite.
În declaraţia lapidară, pe care dat-o la 15 iunie 2012 a arătat că în cursul anului 2006, a plecat în Italia, la mama sa, unde a stat până în cursul anului 2010. în această perioadă, respectiv spre sfârşitul perioadei de şedere, a început să consume cannabis,pe care-1 fuma, procurându-1 de la negri, de pe stradă, în Torino.
S-a întors în cursul anului 2010 în România, când, în ţară erau deschise magazine de produse etnobotanice şi era la modă a se consuma aşa ceva. Din cauza anturajului, cât timp aceste magazine au fost deschise, a consumat astfel de produse, relativ puţin.
După ce s-au închis magazinele de produse etnobotanice, fiind elev la colegiul Andronic Motrescu, în cercul său de prieteni a auzit că un anume elev, căruia i se spune „A.", ar avea spre vânzare, cannabis contra sumei de 100 lei/gramul. La început, a cumpărat astfel de droguri de la „A." iar ulterior, prin intermediul acestuia, a reuşit să cumpere, în câteva rânduri, de la “T.” şi „J.", contra aceleaşi sume de bani pe gram.
A menţionat că de la „A." a cumpărat în mult mai multe rânduri.
Iniţial a precizat că niciodată nu a vândut produse etnobotanice, haşiş sau cannabis şi nici un alt fel de droguri.
La data de 28 iunie 2012, acesta a dat o declaraţie mai amplă cu privire la faptele reţinute în sarcina sa clarificând în parte rolul său în gruparea infracţională la care a aderat şi interconexiunile infracţionale cu acei dintre inculpaţi de la care a recunoscut că a cumpărat droguri.
Astfel inculpatul C.A.N., zis „M.", a arătat că în cursul anului 2010, prin vară, s-a întors din Italia, unde lucrează mama sa, în localitatea de domiciliu, respectiv în localitatea Costişa - com. Frătăuţii Noi.
Până a merge la şcoală în luna septembrie, anul 2010, s-a împrietenit cu numitul C.M. Văzând că acesta consuma cu diverse ocazii ţigări cu haşiş confecţionate artizanal, i-a spus să-i dea şi lui pentru a-şi face şi el o astfel de ţigară, întrucât acest lucru îl mai făcuse şi în Italia, cât stătuse pe acolo. Respectivul i-a dat haşiş cât pentru o ţigară fără să-i ceară nici un ban.
Ulterior, inculpatul C.A.N., zis „M.", a mai apelat la numitul C.M., pentru a-i da haşiş, fără a şti exact de câte ori, însă de fiecare dată când i-a cerut, acesta l-a servit, cu preţul de 50 lei/gramul.
După ce a început şcoala în luna septembrie 2010, inculpatul C.A.N., zis „M.", s-a certat cu C.M. şi pentru că nil mai avea haşiş pentru a putea cumpăra de la el, motiv pentru care a început să se intereseze printre colegii de liceu de eventuali consumatori sau distribuitori de cannabis.
În acest fel a ajuns să-l cunoască pe "A.", care, pe atunci, era tot în clasa a X-a ca şi el, avea 16 ani, blond, cu o constituţie astenică, şi purtător de ochelari - semnalmentele inculpatului H.A., zis „A."
Inculpatul C.A.N., zis „M.", l-a abordat pe „A." în mod direct şi i-a cerut să-i facă rost de nişte cannabis, el a fost de acord iar după câteva zile l-a contactat telefonic, şi, în aceeaşi zi, i-a dat aproximativ un gram1 cannabis pentru care i-a plătit 100 lei.
Inculpatul C.A.N., zis „M.", a arătat că de la „A.", a cumpărat de mai multe ori cannabis, de fiecare dată cu acelaşi preţ. Când „A." nu avea "marfă" de vânzare, îl trimitea la un prieten de-al său, poreclit "T.", cu care îi făcuse cunoştinţă. Acesta era de aproximativ 17 ani, 1.80 - 1.85 metri înălţime, slab şi avea urme de coşuri pe faţă - semnalmentele inculpatului D.B.V., zis “T.”
Inculpatul C.A.N., zis „M.", a precizat că de la "T." a cumpărat cannabis de 3 - 4 ori, nu ştie exact, însă şi acestuia i-a plătit, de fiecare dată 100 lei/gram.
Inculpatul C.A.N., zis „M.", a arătat cum înainte de Pastele anului 2012, nu îşi aminteşte data exactă, împreună cu vărul său M., un prieten al acestuia, pe nume L. şi cu un alt tânăr poreclit "J.", au venit în municipiul Suceava, la Clubul H., pentru a se distra. în timpul discuţiilor pe care le-a avut cu persoanele anterior menţionate, în special cu "J.", acesta l-a invitat afară pentru a fuma o ţigară cu cannabis pe care o avea confecţionată artizanal de acasă. Cei doi au filmat din aceeaşi ţigară şi, din câte îşi aduce aminte, nu prea a avut mare efect asupra sa însă pentru fumurile pe care le-a tras, i-a plătit o sumă de bani, dar nu ştie exact cât. Ulterior, au intrat din nou în club, au mai stat puţin, după care toţi patru au plecat spre Rădăuţi. Pe drumul spre casă i-a cerut lui „J." numărul de telefon pentru ca, în ideea în care va mai avea; nevoie de cannabis, să poată lua legătura cu el.
„J.", conducea o maşină de culoare neagră în două portiere, era înmatriculată în România şi avea la număr terminaţia "C.I.P."- acestea fiind semnalmentele inculpatului C.A.G.R., zis „J.", sau „R."
Inculpatul C.A.N., zis „M.", a arătat că de la "J." nu mai ţine minte de câte ori a cumpărat cannabis, dar cumpărările au; fost puţine la număr, întrucât marfa acestuia era de proastă calitate. De cele mai multe ori când voia să cumpere cannabis de la "J.", îi dădea telefon, după care se întâlnea cu acesta undeva lângă locuinţa lui, pe stradă, respectiv după ce se trece de sediul Poliţiei de Frontieră, pe sensul de mers Suceava - Rădăuţi, la primul sens giratoriu, înainte de a se ajunge la clădirea Liceului Eudoxiu Hurmuzachi, prima stradă la dreapta, la aproximativ 200 de metri de sensul giratoriu menţionat.
Inculpatul C.A.N., zis „M.", a declarat că lui "J." îi plătea 70 lei/ gram.
De asemenea, inculpatul C.A.N., zis „M.", a mai arătat faptul ca, la rândul său, a revândut haşiş şi cannabis numai din cel procurat de la C.M. şi de la „A.", că vindea această "marfa" (droguri) cu suma cu care o cumpăra numai că înşela cumpărătorii în ceea ce priveşte gramajul (cantitatea nu mai era aceeaşi, era mai puţină decât cea pe care o cumpăra).
Cea mai mare parte din drogurile pe care le cumpăra erau consumate de acesta şi alţi prieteni de-ai săi.
Inculpatul O.M.D. a dat o declaraţie olografă în care a arătat că este consumator ocazional de produse etnobotanice şi droguri, respectiv cannabis şi haşiş, începând să consume asemenea substanţe de cea. 1 an jumătate. A consumat acest gen de produse din cauza anturajului în care se afla precum şi a faptului că era curios.
A arătat că în cercul său de prieteni se aflau, printre alţii inculpaţii C.A.G.R., zis „J.", sau „R." şi P.C.M., zis "P.", care sunt consumatori de droguri şi etnobotanice.
Ar fi auzit prin oraş că P. are preocupări infracţionale pe linia traficului de droguri. Obişnuia să meargă pe la acesta pe acasă, în garsoniera sa de pe strada M.V., unde consuma împreună cu el şi alte persoane care se aflau acolo etnobotanice, cannabis şi haşiş, fără a-i da niciodată bani pentru aceste substanţe pe care le consuma. Arăt că acasă la P. se întâlnea, câteodată şi cu C.A.G.R., zis „J.", sau „R."
El a arătat că ştia de faptul că numitul T.I. ar fi avut şi el cannabis de vânzare în vara anului trecut, drogurile fiind aduse probabil din străinătate de către acesta.
Organele de poliţie i-au prezentat o planşă fotografică unde i-a recunoscut pe inculpaţii H.A. şi D.B. A arătat că îi cunoaşte pe aceştia din vedere din oraş şi ştia despre ei că sunt consumatori de droguri precum şi că D.B. ar fi avut ca preocupare şi vânzarea de cannabis. Din câte ştia el amândoi se cunoşteau cu R. şi şi-a adus aminte că acesta din urmă a cumpărat o dată cannabis de la unul dintre ei şi am fumat şi dânsul.
Tot din aceeaşi planşă fotografică l-a recunoscut pe inculpatul L.S.Ş., zis Ş.. Ştie despre acesta că este plecat la muncă în străinătate şi că în cursul anului 2011, înainte de a pleca, avea de vânzare cannabis.
I-a mai recunoscut pe numiţii M.O., R.B.M., C.R.l.. Ştie despre numitul M.O. că ar avea ca preocupări vânzarea de cannabis, iar despre C.R., zis C. că mai vindea produse etnobotanice.
În legătură cu toţi cei amintiţi mai sus, a reţinut că a cumpărat de vreo 2-3 ori, de la Ş., cannabis cu 100 de lei gramul, în cursul verii anului 2011. De asemenea, a mai cumpărat de la T.I. o dată sau de 2 ori cannabis cu suma de 70-80 de lei/gramul, precum şi că a cumpărat de la P. o dată cannabis cu suma de 100 de lei gramul.
A dorit să menţioneze că nu a vândut la nimeni niciodată cannabis sau haşiş ori alte droguri.
Ulterior inculpatul O.M.D. s-a prevalat de dreptul de a nu da declaraţii în cursul urmării penale.
Inculpaţii L.M.C., T.I., L.S.Ş., zis „Ş.", s-au prevalat de dreptul de a nu da declaraţii în cursul urmării penale.
În timpul urmăririi penale au rezultat mai multe declaraţii de interes date de martorii: B.V.I., C.D.l., C.R.l., C.A., Ş.T.F., H.l.B., R.A., K.S.B., M.I., M.R.M., V.A., V.R.Ş., A.A., C.A.M., L.V.V., N.D., T.S.A., I.D.F., D.A.N., D.D., T.C. Corvin, T.R.G., martorul cu identitate protejată „N.A.", în reliefarea şi dovedirea activităţilor infracţionale ale inculpaţilor H.A., zis „A.", D.B.V., zis “T.”, P.C.M., zis „P.", C.A.G.R., zis „J.", sau „R.", O.P.B.G., zis “B.”, C.A.N., zis „M.", O.M.D., L.M.C., T.I. şi L.S.Ş., zis „Ş.", astfel cum au fost consemnate la filele 58 - 80 din rechizitoriu.
Susţinerea probatorie a situaţiei de fapt menţionate în rechizitoriu s-a întemeiat pe următoarele mijloace de probă administrate în cursul urmăririi penale: proces verbal de investigaţii privind pe A.N. „M." (fila 5); proces verbal de investigaţii din 16 aprilie 2012 (filele 12 - 13); Ordonanţă de autorizare a colaboratorului „D.M." şi de autorizare a procurării de droguri din 22 aprilie 2012 (filele 16 - 17); Ordonanţă de autorizare a colaboratorului „R.D." şi de autorizare a procurării de droguri din 28 aprilie 2012 (filelel8 - 19); Ordonanţă de prelungire a autorizării colaboratorului „R.D." şi prelungire autorizării procurării de droguri (filele 20 -21); Ordonanţă de prelungire a autorizării colaboratorului „R.D." şi de prelungire a autorizării procurării de droguri din 03 noiembrie 2011 (filele 22 - 23); Ordonanţă de prelungire a autorizării colaboratorului „D.P." şi de prelungire a autorizării procurării de droguri din 03 noiembrie 2011 (filele 24 - 25); Ordonanţă de prelungire a autorizării colaboratorului „R.D." şi de prelungire a autorizării procurării de droguri din 27 ianuarie 2012 (filele 26 - 27); Ordonanţa de prelungire a autorizării colaboratorului „D.M." din 27 ianuarie 2012 (filele 28 - 29); raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 11 mai 2011 (fila 31 - 34); raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 11 mai 2011 (filele 31-36-39); raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 11 mai 2011 (filele 41-45); raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 01 martie 2011 (filele 47-48-54); raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 09 septembrie 2011 (filele 56 - 60); Ordonanţă din 18 mai 2012 (filele 61); Proces verbal de investigaţii din 03 mai 2012 (fila 62); Procese verbale de investigaţii din 28 noiembrie 2012 (fila 70, 71); Ordonanţă de autorizare a colaboratorului „D.A." şi de procurare de droguri din 01 martie 2012 (filele 73 -74); Raport de constatare tehnico-ştiinţifică din 09 martie 20121 (filele 77 - 81); Raport de constatare tehnico-ştiinţifică din 09 martie 2012 (filele 84 - 90); Raport de constatare tehnico-ştiinţifică din 09 martie 2012 (filele 9 - 97); raport de constatare tehnico ştiinţifică din 30 martie 2012 (filele 100 r 107); procese verbale de investigaţii din 28 şi 29 ianuarie 2012 (filele 112, 113); procese verbal de investigaţii din 10 februarie 2012 privind desfăşurarea de activităţi de trafic de droguri (filele 118, 119); dovadă de ridicare a drogurilor găsite la locuinţa inc. D. (fila 128); declaraţia olografă dată de D.V. (fila 129); adresa cu rezultatul privind examinarea drogurilor ridicate din 01, martie 2012 (filele 130 - 132); adresa de delegare din 27 martie 2012 şi raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 09 aprilie 2012 (filele 133 - 138); Proces verbal de constatare din 23 aprilie 2012 (filele 143 - 148); Declaraţia martorului H.D.C. (filele 150 - 1.52, 153); Declaraţia martorului A.P. (filele 155 - 159); Declaraţia martorului asistent M.I. din 23 aprilie 2012 (filele 160 - 162); Declaraţia martorului L.B. (filele 163 - 165); adresă de înaintare a planşei fotografice cu aspecte de la investigarea tehnico - ştiinţifică (filele 180 - 185); adresa din 07 mai 2012 şi raportul de constatare tehnico-ştiiliţifică din 24 aprilie 2012 (filele 189 - 201); adresa privind pe P.C. cu semnarea graficului de prezentare luând la cunoştinţă despre obligaţiile ce trebiiie respectate cu ocazia liberării provizorii sub control judiciar (filele 202, 206); declaraţia numitului B.V.D. (filele 203, 204); declaraţia numitului D.D. (fila 205); Proces verbal de identificare din 18 mai 2012 A.N.H. (fila 207); proces verbal de identificare din 18 mai 2012 A.N. „M." Olanda (filele 208, 210); proces verbal de identificare din 18 mai 2012 A.N.M. (fila 209); proces verbal de identificare din 18 mai 2012 A.N. „P." (fila 211); proces verbal de identificare din 18 mai 2012 A.N. Pompierul (fila 212); proces verbal de identificare din 18 mai 2012 A.N. L.S. Ştefan (fila 213); proces verbal de identificare din 18 mai 2012 A.N. „A." (fila 214); proces verbal de identificare din 18 mai 2012 A.N. 3 (fila 215); proces verbal de identificare din 18 mai 2012 A.N.B. (fila 216); proces verbal de identificare din 18 mai 2012 A.N. „Distribuitor" (fila 217); autorizaţia de percheziţie nr. 138 din 12 iunie 2012 emisă de Tribunalul Suceava privind pe A.A.V. (fila 218); proces verbal de efectuare a percheziţiei domiciliare din 15 mai 2012 (filele 219 - 220); declaraţia de martor S.A. din 15 iunie 2012 (fila 221); autorizaţia de percheziţie nr. 139 din 12 iunie 2012 emisă de Tribunalul Suceava privind pe A.A.V. (fila 222); proces verbal de percheziţie domiciliară la locuinţa înv. C.D.l. (filele 223 - 224); declaraţia martorului M.R. (fila 225); ordonanţa de efectuare a percheziţiei autovehiculului din 14 iunie 201 aparţinând lui C.D.l. (fila 226); autorizaţia de percheziţie din 12 iunie 2012 emisă de Tribunalului Suceava privind pe D.B.V. (fila 227); proces verbal de efectuare a percheziţiei (filele 221 - 230); declaraţia martorului asistent M.F.L. (fila 230); ordonanţa de efectuare a percheziţiei autovehiculului din 14 iunie 2012 (fila 231); autorizaţia de percheziţie emisă de Tribunalul Suceava privind pe O.M. (fila 233); proces verbal de efectuare a percheziţiei domiciliare privind pe B.V.I. (filele 234 - 235); declaraţia martorului L.D. din 15 iunie 2012 (fila 236); autorizaţia de percheziţie nr. 147 din 12 iunie 2012 emisă de Tribunalul Suceava privind pe L.S. (fila 237); proces verbal de efectuare a percheziţiei domiciliare (fila 238 - 239); declaraţia martorului D.R. (fila 240); autorizaţia de percheziţie nr. 145 din 12 iunie 2012 emisă de Tribunalul Suceava privind pe L.S. (fila 241); proces verbal de efectuare a percheziţiei domiciliare (filele 242 - 243); declaraţia martorului G.C. din 15 iunie 2012 (fila 244); dovada de îndeplinire a procedurii de citare (fila 245); autorizaţia de percheziţie nr. 144 din 12 iunie 2012 emisă de Tribunalul Suceava privind pe L.S. (fila 246); proces verbal de efectuare a percheziţiei (filele 247 - 248); declaraţia martorului asistent M.V. din 15 iunie 2012 (fila 249); ordonanţa de efectuare a percheziţii autovehiculului din 14 iunie 2012 (fila 250); autorizaţia de percheziţie din 12 iunie 2012 privind L.S. (fila 253); proces verbal de percheziţie domiciliară din 15 iunie 2012 B.A. (fila 154 - 256); declaraţia martorului P.M.A. (fila 257); proces verbal de percheziţie domiciliară (filele 258 - 259); declaraţia martorului D.F.M. din 15 iunie 2012 (fila 260); cererea de autorizare a efectuării percheziţiei sistemului informatic privind pe P.C.M. din 17 iunie 2011 (filele 261 - 264); autorizaţia de percheziţie din 28 iunie 2012 emisă de Tribunalul Suceava privind pe C.R.M. (fila 265); proces verbal de percheziţie informatică din 10 iunie 2012 privind pe C.R.M. (filele 266 - 268); cererea de autorizare a efectuării percheziţiei sistemului informatic privind pe B.V. (filele 269 - 272); autorizaţia de percheziţie privind pe B.V.I. din 28 iunie 2012 emisă de Tribunalul Suceava (fila 273); proces verbal de efectuare a percheziţiei informatice privind pe B.V.I. (filele 274 -276); autorizaţia de percheziţie din 28 iunie 2012 emisă de Tribunalul Suceava privind pe M.O. (fila 281); proces verbal de percheziţie informatică privind efectuarea unei percheziţii informatice (filele 282 - 283); autorizaţia de percheziţie din 28 iunie 2012 emisă de Tribunalului Suceava privind pe C.R.l. (fila 288); proces verbal de 10 iulie 2012 privind efectuarea percheziţiei domiciliare din 10 iulie 2012 (filele 289 -290); autorizaţia de percheziţie nr. 162 din 28 iunie 2012 emisă de Tribunalul privind pe C.D.l. (fila 295); procesul verbal întocmit cu ocazie efectuării percheziţiei la domiciliul înv. C.D.I. (filele 296 - 297); autorizaţia de percheziţie din 28 iunie 2012 emisă de Tribunalul Suceava privind pe R.A. (fila 302); proces verbal de efectuare a percheziţiei informatice privind pe R.A. (filele 303 - 305); autorizaţia de percheziţie nr. 151 din 28 iunie 2012 a Tribunalului Suceava privind pe R.B. (fila 309); proces verbal de percheziţie informatică (filele 310-314); proces verbal de percheziţie a sistemului informatic privind pe B.A. informatică (filele 319 - 321); autorizaţia de percheziţie din 28 iunie 2012 privind pe C.A. (fila 326); proces verbal de percheziţie informatică privind pe C.A. (filele 327 - 329); procesul verbal din 27 iunie 2012 de citire „a listingurilor telefonice (fila 331); procese verbale de redare a conţinutului mediilor de stocare a datelor - autorizația din 28 iunie 2012 (filele 383 - 401) - vol. I dosar u.p.; declaraţia numitului H.A. (filele 3 - 6); declaraţia de învinuit din 15 iunie 2012 privind pe H.A. (filele 9 - ll) declaraţia de înv./inc. H.A. (filele 14 - 17 - 20); proces verbal de recunoaştere după planşă fotografică din 05 iulie 2012 (filele 21 - 24); cazierul judiciar privind pe H.A. (fila 32); declaraţia numitului R.A. din 15 martie 2012 (filele 33 - 35j); declaraţia numitului C.R.l. din 15 iunie 2012 (filele 36 -41); declaraţia numitului Ş.T.F. din 15 iunie 2012 (filele 42 - 46, 47 - 48); declaraţia numitului C.A. din 19 iunie 2012 (filele 49 - 50, 51); declaraţia numitului H.I.B. din 15 iunie 2012 (filele 52 - 53); declaraţia numitului B.V.I. din 19 iunie 2012 (filele 54 - 55); declaraţia numitului C.D.I. din 15 iunie 2012 (filele 56 - 60); declaraţia numitului O.M.D. (filele 61 - 62); declaraţia martorei C.M. din 26 septembrie 2012 (fila 63 - 64); declaraţia martorului P.T. din 13 septembrie 2012 (fila 65 - 66); declaraţia martorului L.V.V. din 05 septembrie 2012 (filele 67 - 68); declaraţia martorului C.A.M. din 26 septembrie 2012 (filele 69 - 70); declaraţia martorului M.Ş.O. din 26 septembrie 2012 (filele 71 - 72); declaraţia martorei V.A. (fila 73 - 74); declaraţie martorului N.D. din 04 septembrie 2012 (filele 75 - 76); declaraţia martorului Ţ.R. din 07 august 2012 (filele 77 - 80); declaraţia martorei T.S.A. di 04 septembrie 2012 (filele 81, 82); declaraţia martorului Acrîşmăriţei Andrei din 04 septembrie 2012 (filele 83 - 84); declaraţia martorului K.S. din 04 septembrie 2012 (filele 85 - 86); declaraţia martorului Ţ.C. din 07 august 2012 (filele 87 - 88); declaraţia martorului D.A. din 06 august 2012 (filele 89 - 90); declaraţie martorului D.D. (filele 91- 92); ordonanţa din 26 septembrie 2012 de atribuire a unei alte identităţi, respectiv „N.A." (fila 93); procesul verbal de redare a declaraţiei martorei cu nume conspirativ „N.A."(fila 94 - 95); declaraţia martorei M.R. din (13 iulie 2012 (filele 96 -97); declaraţia martorului V.R. din 04 septembrie 2012 (filele 98 - 99); liste cu numele consumatorilor de droguri şi datoriile acestora (filele 100 - 108 biş); procese verbale de investigaţii din 30 ianuarie 2012, 02 februarie 2012 încheiate cu ocazia întâlnirii colaboratorului autorizat R.D. cu A.N.A. (fila 109); planşă fotografică cuprinzând imagini cu drogurile cumpărate de colaborator în data de 02 februarie 2012 de la înv. C.A.N. (filele 11 - 113); cererea de corifirmare 05 martie 2012 a ordonanţei de autorizare provizorie a înregistrărilor audio-video în mediu ambiental şi de imagini din data de 01 martie 2012, orele 12:30, privind pe A.N. „3" A.N. „A." A.N. „P." înregistrată în registrul special (filele 114 - 116); planşă fotografică conţinând imagini de la ordonanţa de autorizare provizorie din 01 martie 2012 (filele 117-118); proces verbal de redare a discuţiilor purtate între colaboratorul autorizat în cauză şi A.N.3 şi A.N. „A.". din 05 martie 2012(filele 119 - 120); planşă fotografică conţinând imagini cu cele trei plicuri cu drogurile cumpărate de colaboratorul autorizat în data de 01 martie 2012 (filele 121 - 123); proces verbal de ambalare a drogurilor cumpărate de colaborator din data de 01 martie 2012 (fila 124); proces verbal de predare primire a drogurilor ce au fost cumpărate de colaborator autorizat de la A.N.A. şi A.N. 3 (fila 125); cererea de confirmare din 09 martie 2012, orele 15:50 a ordonanţei provizorii de autorizare provizorie a înregistrărilor audio video şi de imagini din 07 martie 2012, orele 1333 privind pe A.N. 3, A.N. „A.", A.N.M. şi A.N.H. înregistrată în registrul special cu nr. 430 (filele 126 - 128); planşă fotografică conţinând imagini de la întâlnirea inc. H.A. cu colaboratorul autorizat în cauză în vederea comercializării drogurilor (filele 129 - 138); planşă fotografică cu imagini de la întâlnirea inculpatului C.A.G. în timp ce se întorcea de la serviciu câtre oraş în aşteptarea întâlnirii cu colaboratorul autorizat (filele 139 - 145); planşă fotografică conţinând imagini cu drogurile cumpărate de colaboratorul autorizat în data de 07 martie 2012 (filele 146 - 147); procesul verbal de redare a discuţiilor purtate între colaboratul autorizat în cauză şi A.N.A. şi A.N.M. din 08 martie 2012 (filele 148 - 149); proces verbal din 07 martie 2012 încheiat cu ocazia-predării - primirii drogurilor cumpărate de colaboratorul autorizat în cauză de la A.N. „A." şi A.N.M. (fila 150); proces verbal din 07 martie 2012 încheiat cu ocazia ambalării a drogurilor cumpărate de colaborator de la de la A.N. „A." şi A.N.M. (fila 151); proces verbal din 08 martie 2012 încheiat cu ocazia ambalării a drogurilor cumpărate de colaborator de la de la A.N. „3" şi A.N.H. (filele 152); proces verbal din 08 martie 2012 încheiat cu ocazia predării - primirii drogurilor cumpărate de colaboratorul autorizat în cauză de la A.N. „3" şi A.N.H. (fila 153); proces verbal din 08 martie 2012 încheiat cu ocazia punerii în aplicare a ordonanţei provizorii audio video din 07 martie 2012, a deplasărilor, întâlnirilor, tranzacţiilor privind droguri şi alte substanţe (filele 154 - 155); procesul verbal de redare a discuţiilor purtate între colaboratul autorizat în cauză şi A.N.H. din 09 martie 2012 (filele 156- 157); proces verbal din 07 martie 2012 încheiat cu ocazia punerii în aplicare a ordonanţei provizorii audio video din 07 martie 2012, privind pe A.N.M. şi A.N.A. a deplasărilor, întâlnirilor, tranzacţiilor privind droguri şi alte substanţe (filele 158 - 159); încheierea din 12 martie 2012 a Tribunalului Suceava de confirmare a ordonanţei provizorii a înregistrărilor audio video şi de imagini a deplasărilor, întâlnirilor, tranzacţiilor privind droguri şi alte substanţe privind pe A.N.H. A.N.M. şi A.N.A. (filele 160 - 161); cererea de confirmare din 16 martie 2012, orele 1500 a ordonanţei de autorizare a înregistrărilor audio - video şi în mediu ambiental şi de imagini din 14 martie 2012, orele 08:00 privind pe A.N. 3, A.N.A., A.N.H. şi A.N. Ş. înregistrată în registrul special 468 (filele 162 - 166); proces verbal din 16 martie 2012 încheiat cu ocazia punerii în aplicare a ordonanţei provizorii audio video din 14 martie 2012, privind pe A., A.N.A., A.N. Ş.i A.N.H. ş.a., a deplasărilor, întâlnirilor, tranzacţiilor privind droguri şi alte substanţe (filele 167 - 168); planşă fotografică conţinând imagini cu drogurile cumpărate în data de 15 martie 2012 (filele 169 -170); procesul verbal de redare a discuţiilor purtate între colaboratul autorizat în cauză şi A.N.A. din 16 martie 2012 (fila 171); proces verbal din 15 martie 2012 încheiat cu ocazia predării primirii drogurilor cumpărate de colaboratorul autorizat în cauză de la A.N.A. şi A.N. Ş. (fila 172); proces verbal din 15 martie 2012 încheiat cu ocazia ambalării drogurilor cumpărate de la colaborator ui autorizat în cauză de la A.N.A. şi A.N. Ş. (fila 173); planşă fotografică conţinând imagini în urma punerii în aplicarea ordonanţei audio video şi de imagini din data de 14 martie 2012 (filele 174 - 189); încheierea din 19 martie 2012 a Tribunalului de confirmare a ordonanţei de autorizare provizorii a înregistrărilor audio -video şi în mediu ambiental privind pe A.N. 3 ş.a. din 14 martie 2012 şi cererea de confirmare din 02 mai 2012, orele 1000 a ordonanţei provizorii de autorizare a înregistrărilor audio -video şi în mediu ambiental privind pe A.N.A. (filele 191-192, 193 - 196); proces verbal din 27 aprilie 2012 încheiat cu ocazia punerii în aplicare a ordonanţei provizorii audio video din 26 aprilie 2012, privind pe A.N.A., a deplasărilor, întâlnirilor, tranzacţiilor privind droguri şi alte substanţe (filele 197 - 198); ordonanţă de autorizare provizorie a înregistrărilor audio - video în mediu ambiental şi de imagini din 26 aprilie 2012, orele 1121 înregistrată în registrul special privind pe A.N.A. (fila 199); planşă fotografică conţinând imagini cu filmările efectuate în datele de 26 - 28 aprilie 2012 privind pe A.N.A. (filele 200 - 204); raport de constatare tehnico-ştiinţifică din 01 martie 2012 a drogurilor ridicate la data de 02 februarie 2012 (filele 206 - 212); raport de constatare tehnico-ştiinţifică din 09 martie 2012 a drogurilor ridicate la data de 01 martie 2012 (filele 215 - 219); raport de constatare tehnico-ştiinţifică din 09 martie 2012 a drogurilor ridicate la data de 08 martie 2012 (filele 222 - 226); raport de constatare tehnico-ştiinţifică din 30 martie 2012 a drogurilor ridicate la data de 28 martie 2012 (filele 228 - 234); proces verbal din 17 mai 2012 de investigaţii privind identificarea adresei de poştă electronică, folosită de A.N.A. (fila 238); autorizaţia şi încheierea din 06 iunie 2012 emise de Tribunalul Suceava de acces într-un sistem informatic privind adresa de poştă electronică folosită de A.N.A. (filele 239 - 243); cererea de autorizare a interceptării şi înregistrării convorbirilor telefonice şi comunicaţiilor S.M.S. din 08 februarie 2012, orele 10:30 privind pe A.N.A., de la postul telefonic autorizaţia şi încheierea din 09 februarie 2012 emise de Tribunalului Suceava de autorizare a interceptării (filele 244 - 251); cererea de prelungire a autorizaţiei de interceptare şi înregistrare a convorbirilor telefonice şi comunicaţiilor S.M.S. din 07 martie 2012, orele 1530 privind pe A.N.A. de la postul telefonic, prelungirea autorizaţiei şi încheierea din 07 martie 2012 emise de Tribunalului Suceava de interceptare (filele 252 -257); cererea de prelungire a autorizaţiei de interceptare şi înregistrare a convorbirilor telefonice şi comunicaţiilor S.M.S. din 09 aprilie 2012, orele 0930 privind pe A.N.A. de la postul telefonic, prelungirea autorizaţiei şi încheierea din 09 aprilie 2012 emise de Tribunalului Suceava de interceptare (filele 258 - 266); cererea de confirmare din 11 aprilie 2012, orele 1030 a ordonanţei provizorii de interceptare şi înregistrare a convorbirilor telefonice şi comunicaţiilor S.M.S. din 09 aprilie 2012, orele 1520, privind pe A.N.A. de la postul telefonic, autorizaţiei şi încheierea din 12 aprilie 2012 emise de Tribunalului Suceava de interceptare (filele 267 - 278); cererea de prelungire a autorizaţiei de interceptare şi înregistrare a convorbirilor telefonice şi comunicărilor S.M.S. din 14 mai 2012, privind pe A.N.A., de la postul telefonic, autorizaţiei şi încheierea din 15 mai 2012; emise de Tribunalului Suceava de interceptare (filele 279 - 287); proces verbal de percheziţie domiciliară privind pe H.A. (filele 294 - 295); autorizaţia de percheziţie din 12 iunie 2012 emisă de Tribunalului Suceava privind pe H.A. (fila 296); declaraţia martorului asistent L.D. din 15 iunie 2012 (fila 297); autorizaţia de percheziţie a sistemului informatic din 28 iunie 2012 emisă de Tribunalul Suceava privind pe H.A., zis A. (fila 298); proces verbal de percheziţie informatică din 18 iulie 2012 privind inc. H.A. (filele 299 - 302); autorizaţia de percheziţie din 28 iunie 2012 emisă de Tribunalul Suceava privind pe inc. H.A. (fila 306); procese verbale din 26 iunie 2012 încheiate cu ocazia punerii în aplicare a autorizaţiei de acces într-un sistem informatic din 06 iunie 2012 a Tribunalului Suceava privind pe inc. H.A. (filele 310 - 403); cererea inculpatului H.A. (fila 404); ordonanţa din 28 august 2012 prin care i-a fost admisă cererea în vederea participării la examenul de corigentă şa obiectul Informatică (filele 405 - 411); încheierea din 31 august 2012 Curţii de Apel Suceava privind judecarea recursului declarat de inc. H.A. (filele 412. - 416); procese verbale de redare a conţinutului mediilor de stocare a datelor privind punerea în aplicare a autorizaţiei din 28 iunie 2012 de percheziţie informatică privind pe inc. H.A. (filele 417 - 437); proces verbal din 01 noiembrie 2012 prin care inc. H.A. a fost înştiinţat că în cursul cercetărilor i-au fost interceptate şi înregistrate convorbirile telefonic şi comunicaţiile S.M.S. de la posturile telefonice şi s-au efectuat înregistrări audio video cu privire la activităţile sale infracţionale (fila 437); proces verbal şi anexă din 01 noiembrie 2012 de prezentare a materialului de urmărire penală privind pe inc. H.A. (filele 438, 439) - vol. II dosar u.p; proces verbal de prezentare pentru recunoaştere după planşă fotografică având în vedere declaraţia numitului H.A. (filele 1 - 2); planşă fotografică de la recunoaşterea după planşa fotografică efectuate de către H.A. a persoane care i-a trimis din Spania cantitatea de 100 grame cannabis (filele 3 - 5); proces verbal de redare a declaraţiei martorului cu nume conspirativ N.A. (filele 7 - 8); declaraţia martorului M.I. din 13 septembrie 2012 (filele 9 - 10); declaraţia martorului V.R.Ş. din 04 septembrie 2012 (filele 11 - 13); declaraţia martorului M.R.M. din 13 septembrie 2012 (filele 13 - 14); declaraţia martorului P.T. din 13 septembrie 2012 (filele 15 - 16); declaraţia martorei C.M.D.B. (filele 17 - 18); declaraţia martorului L.V.V. (filele 19 - 20); declaraţia martorului C.A.M. (filele 21 - 22); declaraţia martorului D.A. din 26 septembrie 2012 (filele 23 - 24); declaraţia martorului D.C. din 26 septembrie 2012 (filele 25 -26); declaraţia martorului M.Ş.C. din 26 septembrie 2012 (filele 27 - 28); declaraţia martorei V.A. din 07 septembrie 2012 (filele 29 - 30); declaraţia martorului N.D. din 04 septembrie 2012 (filele 31 - 32); declaraţia martorului T.R.G. (filele 33 - 36); declaraţia martorului T.S.A. din 04 septembrie 2012 (filele 37- 38); declaraţia martorului T.I. (filele 39- 40); declaraţia martorului I.D.F. din 04 septembrie 2012 (fila 41 - 42); declaraţia A.A. din 04 septembrie 2012 (filele 43 - 44); declaraţia martorului K.S.B. din 04 septembrie 2012 (filele 45 - 46); declaraţia martorului T.C.C. din 07 august 2012 (filele 47 - 48); declaraţia martorului D.A.N. din 06 august 2012 (filele 49 - 50); declaraţia martorului D.D. din 06 august 2012 (filele 51 - 52); declaraţia numitului Ş.T.F. din 15 iunie 2012 (filele 53 - 57, 58 - 59); delegaţia apărătorului, av. M.N. pentru C.D.I. (fila 60); declaraţia olografă a numitului C.D.l. din 15 iunie 2012 (filele 61- 65); declaraţia numitului C.R.M. 15 iunie 2012 (filele 66 - 68); declaraţia numitului H.l.B. din 15 iunie 2012 (filele 69 - 70); declaraţia numitului B.V. din 15 iunie 2012 (filele 71 -72); declaraţia numitului R.A. din 15 iunie 2012 (filele 73 - 74); declaraţia numitului C.R.I. din 15 iunie 2012 (filele 75 - 78); declaraţia numitului C.R.I. din 15 iunie 2012 ( filele 79 - 80); declaraţia numitului C.A. din 15 iunie 2012 (filele 81 - 82); declaraţia numitului C.A. din 15 iunie 2012 (fila 83); declaraţia numitului R.B. (fila 84); declaraţia numitului M.O. (fila 86); declaraţia numitei O.Ş. (fila 88); declaraţia martorului T.I.V. din 07 august 2012 (filele 89 - 90); declaraţia martorului V.B. din 07 august 2012 (fila 91); declaraţia martorului Smocot A. din 07 august 2012 (filele 92 - 94); declaraţia martorului A.P. din 09 iulie 2012 (filele 95 - 96); proces verbal de recunoaştere după planşă fotografică a numitului L.M.C. (filele 97 - 100); proces verbal de recunoaştere după planşă fotografică a numitului T.I. (filele 101 - 104); declaraţia martorei P.F. din 09 iulie 2012 (fila 105); proces verbal privind pe O.P.B.G. (filele 106 - 107); procese-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice efectuate în perioada 10 februarie 2012 -09 iunie 2012 (vol. IV, filele 1-497) - vol. III - IV dosar u.p ; cazierul judiciar privind pe inc. P.C.M. (fila 4); declaraţia olografa a inc. P.C.M. (fila 5); declaraţiile inc. P.C.M. din 15 iunie 2012 (filele 9 - 10, 14 - 17); declaraţia numitului O.M.D. (filele 22 - 23); declaraţia martorului L.V.V. (filele 24 - 25); declaraţia martorei V.A. din 07 septembrie 2012 (filele 26 - 27); declaraţia martorului N.D. din 04 septembrie 2012 (filele 28 - 29); declaraţia martorului A.A. din 04 septembrie 2012 (filele 30 - 31); declaraţia martorului K.S.B. din 04 septembrie 2012 (filele 32 - 33); declaraţia martorului D.D. din 06 august 2012 (filele 34 - 35); procesul verbal de redare a declaraţiei martorului sub acoperire
N.A. din 26 septembrie 2012 (filele 37 - 39, 44 - 45); declaraţia martorului T.S.A. din 04 septembrie 2012 (filele 39 - 40); declaraţia martorului P.T. din 13 septembrie 2012 (filele 41 - 42); declaraţia martorului D.A. din 26 septembrie 2012 (filele 46 - 47); declaraţia martorului D.C. din 26 septembrie 2012 (filele 48 - 49); ordonanţa provizorie, de interceptare şi înregistrare a convorbirilor telefonice şi comunicărilor S.M.S. din 19 februarie 2010, orele 15:00, înregistrată în registrul special cu nr. 113 privind pe A.N. P., cererea de confirmare a ordonanţei din 23 februarie 2010, autorizaţia şi încheierea nr. 1,01 I din 23 februarie 2010 de confirmare a ordonanţei ale Tribunalului Suceava (filele 50 - 54); cererea de prelungire a autorizaţiei de interceptare şi înregistrare a con. Telefonice şi comunicărilor S.M.S. din 23 martie 2010, orele 1030 privind pe A.N. P., autorizaţia şi încheierea nr. 188 I din 23 martie 2010ale Tribunalului Suceava (filele 55 - 58); cererea de prelungire a autorizaţiei de interceptare şi înregistrare a con. Telefonice şi comunicărilor S.M.S.; din 22 aprilie 2010, orele 0930 privind pe P.C.M., autorizaţia şi încheierea din 22 aprilie 2010 ale Tribunalului Suceava (filele 59 - 62); procese verbale de redare a discuţiilor telefonice purtate de inc. P.C.M. (filele 63 - 98); cererea de autorizare a interceptării şi înregistrării a con. telefonice şi comunicărilor S.M.S. din 27 octombrie 2011, orele 10:30 privind pe A.N.C.", autorizaţia şi încheierea din 27 octombrie 2011 ale Tribunalului Suceava (filele 99 - 104); cererea de prelungire a autorizaţiei de interceptare şi înregistrare a conv. telefonice şi comunicărilor S.M.S. din 25 noiembrie 2011, orele 1030 privind pe A.N.C., autorizaţia şi încheierea din 25 noiembrie 2011 ale Tribunalului Suceava (filele 105 -111); procese verbale de redare a discuţiilor telefonice purtate de ine. P.C.M. (filele 112-121); proces verbal din 29 septembrie 2011 privind efectuare de înregistrări audio video a momentului întâlnirii dintre colaboratorul autorizat şi inc. P.C.M. (fila 122); proces verbal din 28 septembrie 2011 încheiat cu ocazia de predării primirii drogurilor între colaboratorul Ş.C. şi înv. O.M.D. (fila 123); planşă fotografică cu drogurile cumpărate de colaborator de la înv. O.M.D. (filele 124 - 125); raport de constatare tehnico ştiinţifică din 20 octombrie 2011 (filele 127- 129); dovada de depunere a drogurilor la Camera de Corpuri delicte (filai 130); proces verbal din 24 octombrie 2011privind efectuare de înregistrări audio video a momentului întâlnirii. Dintre colaboratorul autorizat şi înv. O.M.D. (fila 131); proces verbal din 24 octombrie 2011 încheiat cu ocazia de predării primirii drogurilor între colaboratorul Ş.C. şi O.M.D. (fila 132); planşă fotografică cu drogurile cumpărate de colaborator de la înv. O.M.D. (fila 133); raport de constatare tehnico ştiinţifică din 26 octombrie 2011 (filele 135 - 137); proces verbal din 07 decembrie 2011 încheiat cu ocazia întâlnirii colaboratorului autorizat cu înv. O.M.D. (fila 138); proces verbal din 07 decembrie 2011 încheiat cu ocazia predării primire a drogurilor, de la înv. O.M.D. şi colaborator (fila 139); planşă fotografică privind drogurile cumpărate de colaborat de la înv. O.M.D. (fila 140); raport de constatare tehnico-ştiinţifică din 09 decembrie 2011 (filele 142 - 144); dovada de depunere a drogurilor la Camera de Corpuri delicte (fila 145); cerere de confirmare 05 martie 2012, orele 10:00 a ordonanţei de autorizare provizorii a înregistrărilor audio-video şi în mediu ambiental şi de imagini din 01 martie 2012, orele 1000, înregistrată în registrul special privind pe A.N. 3 (filele 146 - 148); proces verbal de redare a discuţiilor purtate între colaborator autorizat în cauză şi A.N. 3, A.N. „ A." (filele 149-150); planşă fotografică conţinând imagini cu cele 3 jplicuri având drogurile cumpărare în data de 01 martie 2012 (filele 151- 153); proces verbal: din 01 martie 2012 privind ambalarea droguri în vederea trimiterii către Laboratorul de Analize Fizico - Chimice (fila 154); proces verbal din 01 martie 2012 încheiat cu ocazia predării primirii drogurilor de la A.N.A., A.N. 3 (fila 155); planşă fotografică conţinând imagini şi înregistrări audio video (filele 156 - 157); proces verbal de efectuare a percheziţiei domiciliare la locuinţa înv. P.C.M. (filele 161 - 163); declaraţia martorului asistent C.C.L. din 15 iunie 2012 (fila 164); autorizaţia de percheziţie din 12 iunie 2012 privind pe P.C.M. (fila 165); proces verbal de percheziţie informatică sin 23 iulie 2012 privind pe P.C.M. (filele 169 - 170); raportul de constatare tehnico -ştiinţifică din 15 iunie 2012 (filele 173, 174 - 179); dovadă de depunere a droguri la Camera de Corpuri delicte (fila 180); adresa Poliţiei mun. Rădăuţi din 02 octombrie 2012 privind luarea la cunoştinţă a inc. P.ie despre obligaţiile ce urmează să le respecte pe perioada liberării sale provizorii sub control judiciar (fila 182); declaraţiile numitului B.V. din 01 octombrie 2012 (filele 183, 184); declaraţia numitului D.D. (fila 185); grafic privind prezentarea la biroul Investigaţii criminale Rădăuţi a inc. P.C.M. (fila 186); planşă fotografică cuprinzând copii după înscrisurile ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare la inc. H.A. . filele 187 - 189; planşă fotografică cuprinzând copii după înscrisurile ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare la inc. C.A. . filele 190 - 191; mandatul de arestare preventivă şi încheierea din 10 octombrie 2012 ale Tribunalului Suceava privind pe inc. P.C.M. (filele 192, 193 - 200); încheierea din 26 septembrie 2012 emisă de Tribunalul Suceava privind pe cererea de liberare provizorie sub control judiciar privind pe inc. P.C.M. (filele 201 - 205); încheierea din 28 septembrie 2012 emisă de Curţii de Apel Suceava privind judecarea recursului declarat de D.I.I.C.O.T. S.T. Suceava împotriva încheierii nr. 255 din 26 septembrie 2012 a Tribunalului Suceava (filele 206 - 210); planşă fotografică conţinând imagini în urma punerii în aplicare a ordonanţei provizorii din 07 decembrie 2011(filele 211 - 216); proces verbal de înştiinţare a inculpatului P.C.M. că în cursul cercetărilor a fost i-au fost interceptate posturile telefonice şi s-au înregistrat imagini din 31 octombrie 2012 (fila 217); proces verbal şi anexă de prezentare a materialului de urmărire penală din 31 octombrie 2012 privind pe inc. P.C.M. (filele 218, 219) - vol. V ds.u.p.; declaraţia olografă a inc. D.B.V. (filele 3 -5); declaraţia inc. D.B.V. din 15 iunie 2012 (filele 8 - 10, 13 - 15); cazierul judiciar al inc. D.B.V. (fila 22); proces verbal de efectuare a percheziţie domiciliare la locuinţa inc. D. (filele 26 - 27); declaraţia martorului asistent C.M. din 15 iunie 2012 (filele 28); autorizaţia Tribunalului Suceava de percheziţie nr. 133 din 12 iunie 2011privind pe inc. D.B.V. (fila 29); proces verbal de percheziţie informatică din 23 iulie 2012 privind pe inc. D.B.V. (filele 35 - 36); declaraţia numitului R.A. (filele 37-39); declaraţia numitului Ş.T.F. (filele 40 - 44, 45 - 46); declaraţia numitului C.A. (filele 47 - 48; 49 ); declaraţia numitului H.I.B. (filele 50 - 51); declaraţia numitului B.V. (filele 52 - 53); declaraţiile numitului C.R.M. (filele 54 - 55, 56); liste conţinând numele consumatorilor de droguri şi datoriile acestora (filele 57 - 61); declaraţia numitului C.D.I. (filele 62 - 64, 65 - 66); proces verbal de prezentare pentru recunoaştere după planşă foto cu inc. H.A. (filele 67, 68 - 70); declaraţia martorului V.R.Ş. din 04 septembrie 2012 (filele 71 - 72); declaraţia martorului P.T. din 13 septembrie 2012 (filele 73 - 74); declaraţia martorei C.M.D.B. (filele 75 - 76); declaraţia martorului L.V.V. (filele 77 - 78); declaraţia martorului C.A.M. (filele 79 - 80); declaraţia martorului M.Ş.O. (filele 81 - 82); declaraţia martorei V.A. din 07 septembrie 2012 (filele 83 - 84); declaraţia martorului N.D. din 04 septembrie 2012 (filele 85 - 86); declaraţia martorului T.R.G. (filele 87 - 90); declaraţia martorului T.S.A. din 04 septembrie 2012 (filele 91-92); declaraţia martorului Todosi lulia (filele 93- 94); declaraţia A.A. din 04 septembrie 2012 (filele 95 - 96); declaraţia martorului K.S.B. din 04 septembrie 2012 (filele 97 - 98); declaraţia martorului T.C.C. din 07 august 2012 (filele 99 -100); declaraţia martorului D.D. din 06 august 2012 (filele 101 - 102); declaraţia martorului D.A.N. (filele 103 - 104); declaraţia martorului M.R.M. din 13 septembrie 2012 (filele 105 - 106); procesul verbal de redare a declaraţiei martorului sub acoperire N.A. din 26 septembrie 2012 (filele 108 -109); liste conţinând numele consumatorilor de droguri şi datoriile acestora (filele 110 - 114); dovadă de ridicare droguri din 17 februarie 2012 de la locuinţa numitului D.B.V. (filele 115); planşă fotografică conţinând copii după înscrisurile ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare la inc. H.A. (filele 116 - 120); declaraţia inc. D.B.V. din 17 februarie 2012 (fila 121); răspunsul din 21 februarie 2012 L.A.P.D. Iaşi din cadrul B.C.C.O. Iaşi privind cantitatea de 0,3 gr. droguri supuse analizei (fila 122); proces verbal de primire a probei din 01 martie 2012 (fila 123); proces verbal de restituire a probei din 01 martie 2012 (filele 124); adresa de înaintare şi raportul de constatare tehnico - ştiinţifică nr. 2.588.155 din 09 aprilie 2012 (filele 125, 1;26 - 129); referatul din 17 mai 2012 încheiat cu ocazia stabilirii identităţii A.N.M. ca fiind D.B.V. (filele 129, 130); adresa şi cererea de confirmare din 12 iunie 2012 a ordonanţei provizorii de autorizare a înregistrărilor audio-video şi în mediu .ambiental din 2010 înregistrată în registrul special, la data de 08 iunie 2012, orele 14:42 şi încheierea nr. 1185 din 12 iunie 2012 de confirmare a ordonanţei provizorii (filele 131, 132, 134, 135 -136); planşa fotografică şi C.D.-ul cu imaginile de la filmările efectuate în datele de 08 - 09 iunie 2012 privind pe inc. D.B.V. (filele 137 - 143, 144); dovezi de ridicare bunuri şi înscrisuri şi mijloace de probă din 03 iunie 2012 şi 09 iunie 2012 de la inc. pe D.B.V. (filele 145, 146); proces verbal de control;corporal din 09 iunie 2012 privind pe inc. D.B.V. (filai47); proces verbal de control corporal din 09 iunie 2012, dovada de ridicare bunuri şi înscrisuri privind pe B.A.D. şi procesul verbal din 09 iunie 2012 prin care acestuia i s-a solicitat să dea o declaraţie (filele 148, 149, 150); raportul de constatare a tehnico-ştiinţifică din 14 iunie 2012 a B.C.C.O. Cluj Napoca (filele 153 - 157); planşă fotografică conţinând imagini ale plicului manualului de utilizare şi ambalajelor conţinând un praf alb identificat asupra numiţilor D.B.V. şi B.A.D. (filele 158-160); dovezi din 09 iunie 2012 de ridicare bunuri şi înscrisuri (filele 161, 162); proces verbal de control corporal din 09 iunie 2012 privind pe inc. D.B.V. (fila 163); proces verbal de control corporal din 09 iunie 2012, dovada de ridicare bunuri şi înscrisuri privind pe B.A.D. şi procesul verbal din 09 iunie 2012 prin care acestuia i s-a solicitat să dea o declaraţie (filele 164, 165, 166); cererea de confirmare din 02 mai 2012, orele 10:00 a ordonanţei de autorizare provizorie a înregistrărilor audio video şi în mediu ambiental privind pe A.N.A. (filele 169 - 172); proces verbal din 27 aprilie 2012 încheiat cu ocazia efectuării înregistrărilor audio video ambientale şi de imagini (filele 173- 174); ordonanţa de autorizare provizorie a înregistrărilor audio video şi în mediu ambiental înregistrată în registrul special cu nr. 762 la data de 26 aprilie 2012, orele 1121 privind pe A.N.A. (fila 175); planşă fotografică şi C.D.-ul conţinând imagini de la filmările efectuate în datele de 16 - 28 aprilie 2012 privind pe A.N.A. (filele 176 -180, 181); cererea de cererea de confirmare din 09 martie 2012, orele 15:50 a ordonanţei de autorizare provizorie a înregistrărilor audio video şi în mediu ambiental înregistrată în registrul special cu nr. 430 la data de 07 martie 2012, orele 1333 privind pe A.N.M. (filele 182 - 183, 184); planşa fotografică cu imagini de la întâlnirea cu colaboratorul autorizat în cauză şi inc. H.A. (filele 185 - 194); planşă fotpgrafică cu imagini de la întâlnirea cu colaboratorul autorizat şi inc. C.A.G. (filele 195 - 201); planşă fotografică conţinând imagini cu cele trei plicuri având fragmente vegetale de culoare verde oliv cumpărate la data de 07 martie 2012 (filele 202 - 203); procese verbale de redare a discuţiilor purtate între colaboratorul autorizat în cauză şi A.N.A. şi A.N.M. (filele 204 - 205); procese verbale din 07 martie 2012, 08 martie 2012 :de predare primire a drogurilor de la A.N.A. şi A.M. (fila 206, 207, 208, 209); proces verbal din 08 martie 2012 încheiat cu ocazia înregistrărilor audio video în mediu ambiental şi de imagini privind pe A.N. „A." A.N.M., A.N. 3, A.N.H. din data de 07 martie 2012 (filele 210 - 211); proces verbale de redare a discuţiilor purtate între colaboratorul autorizat şi A.N.H. (filele 212- 215); raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 09 martie 2012 (filele 218 - 222); cerere de confirmare şi prelungire din 03 februarie 2012 a ordonanţei provizorii de interceptare şi înregistrare a convorbirilor şi comunicaţiilor S.M.S. din 31 ianuarie 2012, orele 14:50 înregistrată în registrul special privind pe A.N.M., autorizaţia nr. 171 din 03 februarie 2012 (filele 223 - 230); cerere de corrfirmare şi prelungire din 06 februarie 2012 a ordonanţei provizorii de interceptare şi înregistrare a convorbirilor şi comunicaţiilor S.M.S. din 31 ianuarie 2012, orele 14:50 înregistrată în registrul special privind pe AN. „M.", încheierea din 07 februarie 2012 a tribunalului Suceava (filele 231 - 237); cererea de prelungire a autorizaţiei de interceptare şi înregistrare a convorbirilor telefonice şi comunicărilor S.M.S. din 29 februarie 2012, orele 1230, autorizaţia şi încheierea din 02 martie 2012 privind pe A.N M. (filele 238 - 245); cererea de prelungire a autorizaţiei de interceptare şi înregistrare a convorbirilor telefonice şi comunicărilor S.M.S. din 30 martie 2012, orele 0930, autorizaţia şi încheierea din 30 martie 2012 privind pe A.N M. (filele 246 -253); cererea de prelungire a autorizaţiei de interceptare şi înregistrare a convorbirilor telefonice şi comunicărilor S.M.S. din 27 aprilie 2012, orele 0930, autorizaţia şi încheierea din 27 aprilie 2012 privind pe A.N M. (filele 254 -262); procese verbale de transcriere a discuţiilor telefonice purtate de A.N.M. (filele 263 - 562); proces verbal din 26 iunie 2012, încheiat cu ocazia accesării sistemului informatic folosit de A.N. „A." în baza autorizaţiei din 06 iunie 2012 (filele 563- 567); procese verbale din 26 iunie 2012, încheiat cu ocazia accesării sistemului informatic folosit de H.A. în baza autorizaţiei din 06 iunie 2012 (filele 568 - 656); cererea formulată de inc. D.B.V. (filele 657 - 659); Decizia nr. 883 din 21 septembrie 2012 a Curţii de Apel Suceava privind judecarea recursului declarat de inc. D.B.V. (filele 670 - 679); proces verbal de redare a conţinutului mediilor de stocare şi procesare a datelor în baza autorizaţiei din 28 iunie 2012 (filele 680 - 695); proces verbal de aducere la înştiinţare a inc. D.B.V. cu privire la faptul că în cursul cercetărilor i-au fost interceptate şi înregistrate convorbirile telefonice şi comunicărilor S.M.S. şi s-au efectuat înregistrări audio video din 31 octombrie 2012 (filele 696); proces verbal şi anexă de prezentare a materialului de urmărire penală privind pe inc. D.B.A.(filele 697 - 698) vol. VI ds,u.p.;.cazierul judiciar privind pe inc. C.A.G.R. (fila 3); declaraţia inc. C.A.G.R. (filele 4 - 6, 9 - 12); declaraţia inc. O.P.B.G. din 15 iunie 2012 (filele 18 - 20); proces verbal de redare a declaraţiei martorului cu nume conspirativ N.A. din 26 septembrie 2012(filele 22 -23); declaraţia martorului N.D. din 04 septembrie 2012 (filele 24 - 26); declaraţia martorului T.R.G. (filele 26 - 29); declaraţia martorului M.R.M. din 13 septembrie 2012 (filele 30 - 31); declaraţia martorului V.R.Ş. din 04 septembrie 2012 (filele 32 - 34); cerere de autorizare a efectuării percheziţiei domiciliare din 11 iunie 2012 privind pe inc. C.A.G.R. (fila 34 - 36); autorizaţia de percheziţie nr. 140 din 12 iunie 2012 a Tribunalului Suceava privind pe inc. C.A.G.R. (fila 37); procesul - verbal de efectuare a percheziţiei privind pe inc. C.A.G.R. (filele 38 - 40); declaraţia martorului asistent G.G.E. (filele 41 - 42); declaraţia martorului asistent L.A.I. din 15 iunie 2012 (filele 43 - 44); ordonanţă de efectuare a percheziţiei autovehiculului din 14 iunie 2012 (filele 45 - 46); proces verbal de percheziţie informatică din 24 iulie 2012 privind pe inc. C.A.G.R. (filele 51 - 53); adresa şi raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 15 iunie 2012 (filele 56 - 59); cererea de confirmare din 09 martie 2012, orele 1550 a ordonanţei de autorizare provizorie a înregistrărilor audio video înregistrată în registrul special, privind pe A.N.M., A.N. 3 ş.a. (filele 60 - 62); planşă fotografică conţinând imagini cu drogurile cumpărate în data de 07 martie 2012 (filele 63 - 64); proces verbal de redare a discuţiilor purtate între colaborator şi A.N.A. şi A.N.M. din 08 martie 2012 (filele 65 - 66); proces verbal încheiat cu ocazia predării primirii a drogurilor cumpărate în data de 07 martie 2012 de la colaboratorul autorizat de la A.N.M. şi A.N.A. (filele 67); proces verbal din 07 martie 2012 încheiat cu ocazia ambalării drogurilor cumpărate de colaborator în data de 07 martie 2012 de la A.N.A. şi A.N.M. (fila 68); proces verbal din 08 martie 2012 încheiat cu ocazia ambalării drogurilor cumpărate de colaborator în data de 07 martie 2012 de la A.N.A. şi A.N.M. (fila 69); proces verbal încheiat cu ocazia predării primirii a drogurilor cumpărate în data de 08 martie 2012 de la colaboratorul autorizat de la A.N.M. şi A.N.A. (filele 70); proces verbal din 08 martie 2012 încheiat cu ocazia punerii în aplicare a ordonanţei din 67 martie 2012 de înregistrări audio video a deplasărilor, Mâlnirilor, discuţiilor şi tranzacţiilor privind droguri şi alte substanţe privind pe A.N.A., A.N.M., A.N. 3 şi A.N.H. (fila 71 - 72); proces verbal de redare a discuţiilor purtate între colaboratorul autorizat îh cauză şi A.N.H. din 09 martie 2012 (filele 73 - 74); proces verbal din 07 martie 2012 încheiat cu ocazia punerii în aplicare a ordonanţei din 07 martie 2012 de înregistrări audio video a deplasărilor, întâlnirilor, discuţiilor şi tranzacţiilor privind droguri şi alte substanţe privind pe A.N.A., A.N.M., A.N. 3 şi A.N.H. (filele 75 - 76); planşă fotografică conţinând, imagini cu drogurile cumpărate în data de 08 martie 2012 (filele 77 - 78); planşa fotografică ce conţine imagini cu inc. C.A.G. R. în timp ce se întorcea către ora în aşteptarea întâlnirii cu colaboratorul autorizat (filele 79 - 85); planşă fotografică ce conţine imagini cu inculpatul H.A. mergând la întâlnirea cu colaboratorul autorizat în vederea comercializării drogurilor de risc (filele 86 - 95); raport de constatare tehnico-ştiinţifică din 09 martie 2012 (filele 98 - 103); raport de constatare tehnico-ştiinţifică din 09 martie 2012 (filele 105 - 111); cererea de confirmare din 16 martie 2012, orele 1500 a ordonanţei provizorii de înregistrare audio video privind pe A.N. 3, A., A.N.A. ş.a. înregistrată în registrul special din 14 martie 2012, orele 0800 (filele 112-116); proces verbal din 16 martie 2012 încheiat cu ocazia punerii în aplicare a ordonanţei din 14 martie 2012 de înregistrări audio video a deplasărilor, întâlnirilor, discuţiilor şi tranzacţiilor privind droguri şi alte substanţe privind pe A.N.A., A.N.M., A.N. 3 şi A.N.H. (filele 117 - 118); planşă fotografică conţinând imagini cu drogurile cumpărate de colaborator în data de 15 martie 2012 (filele 119 - 120); proces verbal de redare a discuţiilor purtate între colaboratorul autorizat în cauză din 16 martie 2012 (fila 121); proces verbal încheiat cu ocazia predării primirii a drogurilor cumpărate în data de 15 martie 2012 de la colaboratorul autorizat de la A.N.A. şi A.N. „Ş." (filele 122); proces verbal încheiat cu ocazia predării primirii a drogurilor cumpărate în data de 15 martie 2012 de la colaboratorul autorizat de la A.N.A. şi A.N. „Ş." (filele 123); planşă fotografică conţinând imagini ca urmare a punerii în aplicare a ordonanţei provizorii din 14 martie 2012 (filele 124 - 139); cererea de prelungire a autorizaţiei de interceptare şi înregistrare a convorbirilor telefonice şi comunicărilor S.M.S. din 06 aprilie 2012, orele 0930 privind pe A.N. H. de la numărul de apel, şi autorizaţia de prelungire şi încheierea din 06 aprilie 2012 a Tribunalului Suceava (filele 140 - 148); cererea de confirmare din 09 martie 2012, orele 1550 a ordonanţei provizorii de interceptare şi înregistrare a convorbirilor telefonice şi comunicărilor S.M.S. din 06 aprilie 2012, orele 0930 privind pe A.N.H. de la numărul de apel, autorizaţia şi încheierea din 12 martie 2012 a; Tribunalului Suceava (filele 149 - 157); procese verbale de transcriere a discuţiilor telefonice purtate de A.N.H. de la postul telefonic cu nr. de apel (filele 158 - 222); încheierea nr. 248 din 21 septembrie 2012 a Tribunalului Suceava privind judecarea cererii inc. C.A.G.R. de liberare provizorie sub control judiciar (filele 223 - 227); continuare la procesul verbal seria B 040488, cu aspectele declarate de inc. O.P.B.G. (filele 228); proces verbal din 02 noiembrie 2012 încheiat cu ocazia înştiinţării inc. C.A.G.R. că în cursul cercetărilor i-au fost interceptate şi înregistrare convorbirile telefonice că a fost supus unei monitorizări audio - video (fila 229); declaraţia inc. C.A.G.R. (fila 230 -231); proces verbal şi anexă de prezentare a materialului de urmărire penală din 02 noiembrie 2012 privind pe inc. C.A.G.R. (filele 232 - 233) - vol VII ds,u.p.; cazier judiciar - C.A.N. (fila 6); declaraţie olografă din 15 iunie 2012 - C.A.N. (fila 7); declaraţie de învinuit din 15 iunie 2012 - C.A.N. (fila 8-10); declaraţie de inculpat din 15 iunie 2012 - C.A.N. (fila 16-19); declaraţie olografă din 28 iunie 2012 - C.A.N. (fila 20, 21); copie declaraţie de martor din 04 septembrie 2012 (filele 25, 26); autorizaţie de percheziţie din 12 iunie 2012 emisă de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 7463/86/2012 - inc. C.A.N. (fila 30); proces-verbal de percheziţie domiciliară din 15 iunie 2012 (filele 31, 32); ordonanţă de efectuare a percheziţiei autovehiculului emisă în Dosarul nr. 2D/P/2010 la data de 14 iunie 2012 (fila 33); declaraţie de martor din 15 iunie 2012 - B.V. (fila 34); autorizaţie de percheziţie sistem informatic din 28 iunie 2012 emisă de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 8209/86/2012 (fila 42); proces-verbal de percheziţie informatică din 19 iulie 2012 (filele 43, 44); proces-verbal din 30 ianuarie 2012 întocmit de organele de poliţie judiciară din cadrul B.C.C.O. Suceava (fila 45); proces-verbal din data de 02 februarie 2012 de predare/primire a unei cantităţi de aproximativ 1 gram fragmente vegetale de culoare verde oliv suspectă a fi cannabis, pe care colaboratorul a cumpărat-o de la C.A.N. (fila 46); raport de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 2.588.076 din 01 martie 2012 emis de B.C.C.O. Iaşi - L.A.P.D. + planşă anexă + procese-verbale (filele 47 - 53); planşă fotografică cuprinzând detalii cu cantitatea de cannabis cumpărată în data de 02 februarie 2012 de la înv. C.A.N. în mun. Rădăuţi ( filele 56, 57); proces-verbal din data de 29 aprilie 2012 de predare/primire a unei cantităţi de aproximativ 1,5 grame substanţă vegetală solidă de culoare maro suspectă a fi haşiş, învelită în staniol, pe care colaboratorul a cumpărat-o de la A.N. „A." (fila 58); proces-verbal de redare a discuţiilor purtate între colaboratorul „R.D." şi A.N. (filele 59,60); planşă fotografică conţinând fotografii criminalistice cu ambalajul şi fragmentul vegetal solid cumpărat de la A.N. în data de 29 aprilie 2011 (filele 61-64); raport de constatare tehnico-ştiinţifică din 11 mai 2011 emis de B.C.C.O. Iaşi - L.A.P.D. + planşă anexă + procese-verbale (filele 67 - 71); proces-verbal din data de 05 mai 2011 de predare/primire a unei cantităţi de aproximativ 2 grame substanţă vegetală solidă de culoare maro suspectă a fi haşiş, învelită în folia de plastic a unui pachet de ţigări, pe care colaboratorul a cumpărat-o de la A.N. „A." (fila 72); proces-verbal din 05 mai 2011 întocmit în baza ordonanţei de autorizare a colaboratorului „R.D." nr. 12 A din 28 aprilie 2011 (fila73); planşă fotografică conţinând fotografii criminalistice cu ambalajul şi fragmentul vegetal solid cumpărat de la A.N. A. în data de 05 mai 2011 (filele 74-77); proces-verbal din data de 06 mai 2011 de predare/primire a unei cantităţi de aproximativ 10 grame substanţă vegetală solidă de culoare maro suspectă a fi haşiş, învelită în staniol, pe care colaboratorul a cumpărat-o de la A.N. „A." (fila 78); proces-verbal din 06 mai 2011 întocmit în baza ordonanţei de autorizare a colaboratorului „R.D." din 28 aprilie 2011 (fila 79); planşă fotografică conţinând fotografii criminalistice cu ambalajul şi fragmentul vegetal solid cumpărat de la AN. A. în data de 06 mai 2011 (filele 80-85); raport de constatare tehnico-ştiinţifică din 11 mai 2011 emis de B.C.C.O. Iaşi -L.A.P.D. + planşă anexă + procese-verbale (filele 87-90); raport de constatare tehnico-ştiinţifică din 11 mai 2011 emis de B.C.C.O. Iaşi -L.A.P.D. + planşă anexă + procese-verbale (filele 92-95); cerere de confirmare a ordonanţei de autorizare provizorie a înregistrărilor audio-video în mediul ambiental şi de imagini din 05 martie 2012 (filele 96, 97); ordonanţă de autorizare provizorie a înregistrărilor audio-video în mediul ambiental şi de imagini din 01 martie 2012 (fila 98); proces-verbal de redare a discuţiilor purtate între colaboratorul autorizat în cauză, A.N. 3 şi A.N.A. (filele 99, 100); planşă fotografică conţinând imagini de la ordonanţă de autorizare a înregistrărilor audio video în mediu ambiental şi de imagini (filele 101-106); proces-verbal din data de 01 martie 2012 de predare/primire a trei ambalaje de plastic, care conţin fiecare câte o cantitate de fragmente vegetale de culoare iverde-oliv, cu aspect de muguri, suspecte a fi cannabis pe care colaboratorul în data de 01 martie 2012 a cumpărat-o de la A.N. „A.", A.N. 3 (fila 107); raport de constatare tehnico-ştiinţifică din 09 martie 2012 emis de B.C.C.O. Iaşi - L.A.P.D. + planşă anexă + procese-verbale (filele 110-114); cerere de confirmare a ordonanţei de autorizare provizorie a înregistrărilor audio-video în mediul ambiental şi de imagini din 09 martie 2012 (filele 115, 116); Ordonanţă de autorizare provizorie a înregistrărilor audio-video în mediul ambiental şi de imagini din 01 martie 2012 (fila 117); planşă fotografică conţinând imagini cu cele trei plicuri având fragmente vegetale de culoare verde-oliv cumpărate în data de 07 martie 2012 (filele 118,119); proces-verbal de redare a discuţiilor purtate între colaboratorul autorizat în cauză A.N.A. şi A.N.M. (filele 120, 121); proces-verbal din data de 07 martie 2012 de predare/primire a trei „bile" de plastic, sigilate, care conţin fiecare câte o cantitate de fragmente vegetale de culoare verde-oliv, cu aspect de muguri, suspecte a fi cannabis pe care colaboratorul în data de 07 martie 2012 a cumpărat-o de la A.N. „A.", A.N.M. (fila 122); proces-verbal din 07 martie 2012 -privind ambalarea a trei „bile" din plastic (fila 123); proces-verbal din 08 martie 2012 - privind ambalarea a trei „bile" din plastic (fila 124); proces-verbal din data de 08 martie 2012 de predare/primire a trei „bile" de plastic, sigilate, care conţin fiecare câte o cantitate de fragmente vegetale de culoare verde-oliv, cu aspect de muguri, suspecte a fi cannabis, pe care colaboratorul în data de 08 martie 2012 a cumpărat-o de la A.N. „3", A.N.H. (fila 125); proces-verbal din 08 martie 2012 întocmit în baza ordonanţei de autorizare provizorie a înregistrărilor audio-video din 07 martie 2012 (filele 126, 127); proces-verbal de redare a discuţiilor purtate între cplaboratorul autorizat în cauză A.N.H. (filele 128, 129); proces-verbal din 07 martie 2012 întocmit în baza ordonanţei de autorizare provizorie a înregistrărilor audio-video din 07 martie 2012 (filele 130, 131); planşă fotografică privind pe inc. C.A.G. (filele 132-138); cerere de confirmare a ordonanţei de autorizare provizorie a înregistrărilor audio-video în mediul ambiental şi de imagini din 16 martie 2012 (filele 139-142); Ordonanţă de autorizare provizorie a înregistrărilor audio-video în mediul ambiental şi de imagini din 14 martie 2012 (filele 143); proces-verbal din 16 martie 2012 întocmit în baza ordonanţei de autorizare provizorie a înregistrărilor audio-video din 14 martie 2012 (filele 144, 145); planşă fotografică conţinând imagini cu fragmentele vegetale de culoare verde-oliv suspecte a fi cannabis cumpărate în data de 15 martie 2012 (filele 146,147); proces-verbal de redare a discuţiilor purtate între colaboratorul autorizat în cauză A.N.A. (fila 148); proces-verbal din data de 15 martie 2012 de predare/primire a unui fragment de pungă de plastic care conţine trei fragmente vegetale de culoare verde-oliv, cu aspect de muguri, suspecte a fi cannabis, pe care colaboratorul în data de 15 martie 2012 le-a cumpărat de la A.N. „A.", A.N. „Ş.i" (fila 149); proces-vefbal din 15 martie 2012 -privind ambalarea unui fragment de pungă de plastic, care conţine trei fragmente vegetale de culoare verde-oliv (fila 150); încheierea nr. 415 din 19 martie 2012 emisă de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 3595/86/2012 (fila 151-153); planşă fotografică conţinând imagini ca urmare a punerii în aplicare a ordonanţei de autorizare provizorie a înregistrărilor audio-video ambientale şi de imagini din 14 martie 2012 (filele 154-176); cerere de confirmare a ordonanţei de autorizare provizorie a înregistrărilor audio-video ambientale şi de imagini din 09 septembrie 2011 (filele 177,178); Ordonanţă de autorizare provizorie a înregistrărilor audio-video în mediul ambiental şi de imagini din 06 septembrie 2011 (fila 179); proces-verbal din data de 06 septembrie 2011 de predare/primire a unei cantităţi de aproximativ 4,5 grame substanţă vegetală solidă de culoare maro suspectă a fi haşiş, pe care colaboratorul a cumpărat-o de la A.N. „A." (fila 180); proces-verbal de redare a discuţiilor purtate între colaboratorul „R.I." şi A.N. A. (filele 181,182); planşă fotografică conţinând fotografii criminalistice cu ambalajul şi fragmentele vegetale solide cumpărate de la A.N. „A." în data de 06 septembrie 2011 (filele 183-187); raport de constatare tehnico-ştiinţifică din 09 septembrie 2011emis de B.C.C.O. Iaşi - L.A.P.D. + planşă anexă + procese-verbale (filele 189-192); cerere de confirmare şi prelungire a ordonanţei de autorizare provizorie şi de autorizare a interceptării şi înregistrărilor convorbirilor telefonice şi comunicaţiilor S.M.S. din 03 februarie 2012 (filele 193-195); ordonanţă de autorizare provizorie a interceptării şi înregistrării convorbirilor telefonice şi comunicaţiilor S.M.S. din 30 ianuarie 2012 (filele 196); autorizaţie din 03 februarie 2012 emisă de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 1506/86/2012 (filele 197, 198); cerere de confirmare şi prelungire a ordonanţei de autorizare provizorie şi de autorizare a interceptării şi înregistrărilor convorbirilor telefonice şi comunicaţiilor S.M.S. din 06 februarie 2012 (filele 199-204); încheierea nr. 187 din 07 februarie 2012 emisă de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 1615/86/2012 (filele 205-208); cerere de prelungire a autorizaţiei de interceptare şi înregistrare a convorbirilor telefonice şi comunicaţiilor S.M.S. din 29 februarie 2012 (filele 209 -211); autorizaţie din 02 martie 2012 emisă de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 1506/86/2012 (filele 212,213); încheierea din 02 martie 2012 emisă de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 2839/86/2012 (filele 214-216); Cerere de prelungire a autorizaţiei de interceptare şi înregistrare a convorbirilor telefonice şi comunicaţiilor S.M.S. din 27 martie 2012 (filele 217-220); încheierea nr. 637 din 27 aprilie 2011emisă de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 5363/86/2012 (filele 221-223); cerere de prelungire a autorizaţiei de interceptare şi înregistrare a convorbirilor telefonice şi comunicaţiilor S.M.S. din 30 martie 2012 (filele 224-226); autorizaţia din 30 martie 2012 emisă de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 4223/86/2012 (filele 227, 228); încheierea din 30 martie 2012 emisă de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 4223/86/2012 (filele 229-231); procese-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice efectuate în perioada 02 februarie 2012 -22 aprilie 2012 (filele 232-283); cerere de confirmare şi prelungire a ordonanţei de autorizare provizorie şi de autorizare a interceptării şi înregistrărilor convorbirilor telefonice şi comunicaţiilor S.M.S. din 03 mai 2011 (filele 284-286); ordonanţă de autorizare provizorie a interceptării şi înregistrării convorbirilor telefonice şi comunicaţiilor S.M.S. din 29 aprilie 2011 (filele 287); încheierea nr. 539 I din 04 mai 2011 emisă de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 4514/86/2011 (filele 288-290); cerere de prelungire a autorizaţiei de interceptare şi înregistrare a convorbirilor telefonice şi comunicaţiilor S.M.S. din 31 mai 2011 (filele 291-293); cerere de prelungire a autorizaţiei de interceptare şi înregistrare a convorbirilor telefonice şi comunicaţiilor S.M.S. din 31 mai 2011 (filele 294-296); încheierea nr. 6641 din 31 mai 2011 emisă de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 6013/86/2011 (fila 297); autorizaţia din 31 mai 2011 emisă de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 6013/86/2011 (filele 298-307); cerere de prelungire a autorizaţiei de interceptare şi înregistrare a convorbirilor telefonice şi comunicărilor S.M.S. din 29 mai 2011 (filele 308, 309); autorizaţia din 30 iunie 2011 emisă de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 7833/86/2011 (fila 310);cerere de confirmare şi prelungire a ordonanţei de autorizare provizorie şi de autorizare a interceptării şi înregistrărilor convorbirilor telefonice şi comunicaţiilor S.M.S. din 09 septembrie 2011 (filele 311, 312); ordonanţă de autorizare provizorie a interceptării şi înregistrării convorbirilor telefonice şi comunicaţiilor S.M.S. din 06 septembrie 2011 (filele 313); autorizaţia nr. 1016/1 din 09 septembrie 2011 emisă de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 16638/86/2011 (filele 314, 315); procese-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice efectuate în perioada 18 septembrie 2011 -30 septembrie 2011 (filele 316 - 325); încheierea din 20 septembrie 2012 emisă de Curtea de Apel Suceava în Dosarul nr. 10786/86/2012 (filele 335 - 339); încheierea din 12 octombrie 2012 emisă de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 11729/86/2012 (filele 340, 341); proces-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală din 01 noiembrie 2012 - inc. C.A.N. (filele 342,343); proces-verbal din 01 noiembrie 2012 întocmit în baza art. 91 alin. (4) C.proC. pen. (filele 344, 345) - vol. VIII ds.u.p.;. cazierul judiciar privind pe inc. O.M.D. (fila 2); declaraţia olografă a inc. P.C.M. (fila 5); declaraţia inc. O.M.D. (fila 7); declaraţiile inc. O.M.D. (filele 12 -14); declaraţia martorului D.A. din 26 septembrie 2012 (filele 25 - 26); declaraţia martorului D.C. din 26 septembrie 2012 (filele 27 - 28); ordonanţă de autorizare a colaboratorului „P.I." şi de autorizare a procurării de droguri din 08 iunie 2011, înregistrată în registrul special cu nr. 14A (filele 29 - 30); ordonanţă de autorizare a colaboratorului „Ş.C. „ şi de autorizare a procurării de droguri din 12 septembrie 2011, înregistrată în registrul special cu nr. 23A (filele 31 - 32 - 30); ordonanţă de prelungire a autorizării colaboratorului „Ş.C., şi de autorizare a procurării de droguri, din 17 noiembrie 2012, înregistrată în registrul special cu nr. 28A (filele 33 -34); raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 05 mai 2012 (filele 36 - 39); dovadă Ide depunere a drogurilor la camera de Corpuri delicte din cadrul I.PJ. Suceava (fila 40); proces verbal de investigaţii din 08 iunie 2011 încheiat cu ocazia punerii în aplicare a ordonanţei nr. 14A din 08 iunie 2012, a întâlnirii colaboratorului „P.I." cu un tânăr neidentificat din mun. Rădăuţi (fila 41); proces verbal din 08 iunie 2011 încheiat cu ocazia predării primirii drogurilor ce au fost cumpărate de către colaboratorul P.I. de la tânărul A.N. din mun. Rădăuţi (fila 42); planşă fotografică privind ambalajul drogurilor cumpărate de colaborator de la tânărul A.N. din mun. Rădăuţi la data de 08 iunie 2011 (fila 43); raportul de constatare tehnico ştiinţifică din 15 iunie 2011 al B.C.C.O. Iaşi (filele 45 - 48); procesul verbal de investigaţii din 09 iulie 2011 încheiat cu ocazia Mâlnirii colaboratorului autorizat P.I. cu tântul A.N. din mun. Rădăuţi (fila 50); planşă fotografică privind ambalajul drogurilor cumpărate de colaborator de la tânărul A.N. din mun. Rădăuţi la data de 09 iulie 2011 (fila 51); raportul de constatare tehnico ştiinţifică din 19 iulie 2011 al B.C.C.O. Iaşi (filele 53 - 54); proces verbal de investigaţii din 12 septembrie 2011 încheiat cu ocazia întâlnirii colaboratorului Ş.C. şi inc. O.M.D. (fila 55); proces verbal din 12 septembrie 2011 încheiat cu ocazia predării primirii drogurilor ce au fost cumpărate de către colaboratorul Ş.C. de la tânărul A.N. din mun. Rădăuţi (fila 56); planşă fotografică privind ambalajul drogurilor cumpărate de colaborator Ş.C. de la tânărul A.N. din mun. Rădăuţi la data de 12 septembrie 2011 (fila 57); raportul de constatare tehnico ştiinţifică din 13 septembrie 2011 al B.C.C.O. Iaşi (filele 59 - 63); proces verbal de investigaţii din 29 septembrie 2011 încheiat cu ocazia Mâlnirii colaboratorului Ş.C. şi inc. O.M.D. (fila 64); proces verbal din 28 septembrie 2011 încheiat cu ocazia predării primirii drogurilor ce au fost cumpărate de către colaboratorul Ş.C. de la tânărul A.N. din mun. Rădăuţi (fila 65); planşă fotografică privind drogurile cumpărate de colaborator Ş.C. de la tânărul O.M.D. la data de (filele 66 - 67); raport de constatare tehnico-ştiinţifică din 10 octombrie 2011 (filele 69 - 72); proces verbal de investigaţii din 24 octombrie 2012 încheiat cu ocazia întâlnirii colaboratului Ş.C. şi inc. O.M.C. (fila 73); proces verbal din 24 octombrie 2011 încheiat cu ocazia predării primirii drogurilor ce au fost cumpărate de către colaboratorul Ş.C. de la O.M.D. din mun. Rădăuţi (fila 74); planşă fotografică privind drogurile cumpărate de colaboratorul Ş.C. de la O.M.D. (fila 75); planşă fotografică conţinând imagini de la filmările realizate în data de 24 octombrie 2011 cu ocazia cumpărării drogurilor de risc de la inc. O.M.D. şi de la sursa acestui A.N.C. (filele 76 - 79); raport de constatare tehnico-ştiinţifică din 26 octombrie 2011 (filele 81 - 83); proces verbal de investigaţii din 17 noiembrie 2011 încheiat cu ocazia întâlnirii colaboratorului Ş.C. şi inc. O.M.D. (fila 84); proces verbal de investigaţii din 07 decembrie 2011 încheiat cu ocazia întâlnirii colaboratorului Ş.C. şi inc. O.M.D. (fila 85); proces verbal din 07 decembrie 2011 încheiat cu ocazia predării primirii drogurilor ce au fost cumpărate de către colaboratorul Ş.C. de la O.M.D. din mun. Rădăuţi (fila 86); planşă fotografică cu ambalajele din plastic transparent ce conţin fibre vegetate cu ocazia cumpărării drogurilor de risc de la inc. O.M.D. de către colaboratorul „Ş.C." (fila 87); raport de constatare tehnico ştiinţifică din 09 decembrie 2011 (filele 89 - 92); Ordonanţă de autorizare provizorie a interceptării şi înregistrării convorbirilor telefonice şi comunicărilor S.M.S. din 07 iunie 2011, orele 1420 înregistrată în registrul special, privind pe A.N. Rădăuţi, cererea de confirmare a ordonanţei din 10 iunie 2011 (filele 93 - 94); Ordonanţa de autorizare provizorie a înregistrărilor audio video din 08 iunie 2011, orele 1420, înregistrată în registrul special, privind pe A.N. Rădăuţi, cererea de confirmare a ordonanţei din 10 iunie 2011 (filele 95 - 97); Ordonanţă de autorizare provizorie a interceptării şi înregistrării convorbirilor telefonice şi comunicărilor S.M.S. din 27 iunie 2011, orele 14:50 înregistrată în registrul special cu nr. 1044 privind pe A.N. Rădăuţi şi cererea de confirmare a ordonanţei din 04 iulie 2011, încheierea din 05 iulie 2011 a Tribunalului prin care a fost infirmată ordonanţa provizorie (filele 99 - 101); Ordonanţă de autorizare provizorie a interceptării şi înregistrării convorbirilor telefonice şi comunicărilor S.M.S. din 27 iunie 2011, orele 1455 înregistrată în registrul special privind A.N.D. şi cererea de confirmare a ordonanţei din 04 iulie 2011, încheierea din 05 iulie 2011 a Tribunalului prin care a fost infirmată ordonanţa provizorie (filele 102 - 105); Ordonanţa de autorizare provizorie a înregistrărilor audio video din 27 iunie 2011, orele 1500, înregistrată în registrul special, privind pe A.N. Rădăuţi cererea de confirmare a ordonanţei din 04 iulie 2011, încheierea din 05 iulie 2011 a Tribunalului Suceava prin care a fost infirmată ordonanţa provizorie (filele 106 - 109); cererea de autorizare a interceptării şi înregistrării convorbirilor telefonice şi comunicărilor S.M.S. din 21 iulie 2011 privind pe O.M.D. şi încheierea din 22 iulie 2011 Tribunalului Suceava prin care a fost respinsă cererea (filele 110 - 112); Ordonanţă de autorizare provizorie a interceptării şi înregistrării convorbirilor telefonice şi comunicărilor S.M.S. din 02 august 2011, orele 1130 înregistrată în registrul special privind A.N. Rădăuţi şi cererea de confirmare a ordonanţei din 10 august 2011, încheierea din 09 august 2011 a Tribunalului prin care a fost infirmată ordonanţa provizorie (filele 113 - 116); Ordonanţa de autorizare provizorie a înregistrărilor audio video din 28 septembrie 2011, orele 1025, înregistrată în registrul special, privind pe inc. O.M.D., cererea de confirmare a ordonanţei din 30 august 2011, încheierea din 03 octombrie 2011 a Tribunalului Suceava prin care a fost infirmată ordonanţa provizorie (filele 117 - 122); Ordonanţă de autorizare provizorie a interceptării şi înregistrării convorbirilor telefonice şi comunicărilor S.M.S. din 28 septembrie 2011, orele 1030 înregistrată în registrul special privind O.M.D. şi cererea de confirmare a ordonanţei din 30 septembrie 2011, autorizaţia din 30 septembrie 2011 a Tribunalului prin care a fost confirmată şi prelungită ordonanţa provizorie (filele 123 - 128); Ordonanţa de autorizare provizorie a înregistrărilor audio video din 24 octombrie 2011, orele 1400, înregistrată în registrul special, privind pe inc. O.M.D., cererea de confirmare a ordonanţei din 24 octombrie 2011, încheierea din 27 octombrie 2011 a Tribunalului Suceava prin care a fost confirmată ordonanţa provizorie (filele 129 - 134); cererea de prelungire a autorizării de interceptare şi înregistrare a convorbirilor telefonice şi comunicaţiilor S.M.S. din 27 octombrie 2011, orele 10:45 privind pe O.M.D., autorizaţia şi încheierea din 24 octombrie 2011 ale Tribunalului Suceava prin care a fost prelungită autorizaţia de interceptare (filele 135 - 140); Ordonanţa de autorizare provizorie a înregistrărilor audio video din 17 noiembrie 2011, orele 1330, înregistrată în registrul special, privind pe inc. O.M.D., cererea de confirmare a ordonanţei din 24 noiembrie 2011, încheierea din 22 noiembrie 2011 a Tribunalului Suceava prin care a fost infirmată ordonanţa provizorie (filele 141 - 146); Ordonanţă de autorizare provizorie a interceptării şi înregistrării convorbirilor telefonice şi comunicărilor S.M.S. din 18 noiembrie 2011, orele,.1430 înregistrată în registrul special privind A.N.R. şi cererea de confirmare a ordonanţei din 22 noiembrie 2011, autorizaţia din 22 noiembrie 2011 a Tribunalului prin care a fost infirmată ordonanţa provizorie (filele 147 - 152); cererea de prelungire a autorizării de interceptare şi înregistrare a convorbirilor telefonice şi comunicărilor S.M.S. din 25 noiembrie 2011, orele 1045 privind pe O.M.D., autorizaţia şi încheierea din 25 noiembrie 2011 ale Tribunalului Suceava (filele 153 - 158); ordonanţa de şutorizare provizorie a înregistrărilor audio video din 07 decembrie 2011, orele 1330, înregistrată în registrul special, privind pe inc. O.M.D., cererea de confirmare a ordonanţei din 09 noiembrie 2011, orele 11:30 încheierea din 09 decembrie 2011 a Tribunalului Suceava prin care a fost confirmată ordonanţa provizorie (filele 159 - 164); procese verbale de transcriere a discuţiilor telefonice purtate de inc. O.M.D. (filele 165 - 196); proces verbal din 10 mai 2011 de verificare a unor posturi telefonice, A.N.C. şi respectiv A.N.R. (fila 205); proces verbal de identificare a persoanelor cu apelativele A.N.C. şi A.N.R. din 13 mai 2011 (fila 206); proces verbal de investigaţii din 25 mai 2011 cu privire la activităţile infracţionale desfăşurare de D.C., D.A., autoturismul folosit şi persoanele care intră în anturajul acestora (fila 207); proqes verbal de investigaţii din 30 mai 2012 cu privire la identificarea locaţiilor în se desfăşoară!activităţile infracţionale de consum şi distribuire de droguri de către G.C. (filele 208, 209); proces verbal de investigaţii din 17 iunie 2011 privind activităţile infracţionale desfăşurate de V.D.C. şi persoanele care intră în anturajul acestuia (fila 210); cerere de efectuare a percheziţiei domiciliare la locuinţa inc. O.M.D. (filele 211 - 214); procesul verbal de efectuare a percheziţiei la domiciliul inc. O.M.D. din 15 iunie 2011 (filele 215 - 216); cererea de autorizare a efectuării percheziţiei sistemului informatic şi efectuării de copii ale mediilor de stocare a datelor din 27 iunie 2011 (filele 217 - 221); proces verbal de efectuare a percheziţiei informatice din 23 iulie 2011 privind pe inc. O.M.D. (filele 222 - 223); raport de constatare tehnico-ştiinţifică din 30 iulie 2012 (filele 224 -227); Autorizaţia de percheziţie din 12 iunie 2012 privind pe plari M.D. (fila 230); Ordonanţă de efectuare a percheziţiei autovehiculului folosit ele inc. O.M. (fila 231); planşă fotografică cu imaginile realizate în urma punerii îjn aplicare a ordonanţei provizorii de înregistrări audio-video din 07 decembrie 2011 (filele 243- 248); proces verbal din 31 octombrie 2012 de înştiinţare a inc. O.M.D. că în cursul cercetărilor i-au fost interceptate posturile telefonice folosite şi s-au efectuat înregistrări audio video (fila 249); proces verbal şi anexă de prezentare a materialului de urmărirepenală din 31 octombrie 2012, privind pe O.M.D. (filele 250 - 251) - vol. IX ds,u.p.;. declaraţia învVinc. L.S.Ş. (filele 6 - 7); cazierul judiciar privind pe inc. L.S.Ş. (fila 8); procesul verbal de redare a declaraţiei martorului sub acoberire N.A. din 26 septembrie 2012 (filele 10 - 11); declaraţia martorului T.R.G. din 07 august 2012 (filele 12 - 15); proces verbal de investigaţii încheiat cu ocazia întâlnirii colaboratorului Ş.C. şi inc. O.M.D. (fila 16); proces verbal din 07 decembrie 2012 încheiat cu ocazia predării primire drogurilor cumpărate de colaboratorul Ş.C. de la O.M.D. (fila 17); planşă fotografică conţinând 2 ambalaje din plastic transparent ce conţin drogurile cumpărare de colaboratorul Ş.C. de la înv. O.M.D. (fila 18); raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 09 decembrie 2011 (filele 20 - 23); planşă fotografică cu imaginile rezultate în urma punerii în aplicare a ordonanţei provizorii din 07 decembrie 2011 (filele 24 - 29); Ordonanţa de autorizare provizorie a înregistrărilor audio - video în mediu ambiental şi de imagini din 2011, înregistrată în registrul special, privind pe A.N.A., A.N. H., A.N. 3 A.N.Ş., cererea de confirmare din 16 martie 2012, orele 1500 şi încheierea din 19 martie 2012 de confirmare a ordonanţei provizorii de efectuare de înregistrări audio - video (filele 30-37); iplanşă fotografică cu imaginile rezultate în urma punerii în aplicare a ordonanţei provizorii din 14 martie 2011 (filele 38 - 53); proces verbal de redare a discuţiilor purtate de colaboratorul autorizat şi A.N.A. (fila 54); procese verbale din 15 martie 2012 încheiat cu ocazia predării primire drogurilor cumpărate de colaboratorul Ş.C. de la O.M.D. (filele 55, 56); proces verbal de investigaţii din 16 martie 2012 încheiat cu ocazia punerii în aplicare a ordonanţei provizorii de înregistrare audio video a deplasărilor, întâlnirilor; discuţiilor tranzacţiilor de droguri avute de A.N. 3 cunoscut ca fiind A., A.N.A.", "V. A.N. Ş.i, A.N.H. (ilele 57 - 58); planşă fotografică cu imagini cu fragmentele vegetale cumpărate în data de 15 martie 2012 (filele 59 - 60); raportul de constatare tehnico-. ştiinţifică din 30 martie 2012 (filele 62 - 68); cererea de autorizare a efectuării percheziţiei domiciliare din 11 iunie 2012 privind pe inc. L.S.Ş. (fila 70); Autorizaţia de percheziţie din 12 iunie 2012 a Tribunalului Suceava privind pe inc. L.S.Ş. (fila 71); proces verbal de efectuare a perchezfţiei domiciliare la locuinţa inc. L.S.Ş. (filele 72- 73); declaraţia martorului asistent Puha Oana din 15 iunie 2012 (fila 74); declaraţia martorului asistent L.Ş. din 15 iunie 2012 (fila 75); ordonanţă de efectuare a percheziţiei autovehiculului din 14 iunie 2012 (fila 76); declaraţia inc. O.M.D. (filele 78 - 79); declaraţia numitului C.R.I. (filele 80 - 83, 84 - 85); liste conţinând numele, consumatorilor de droguri şi datoriile acestora faţă de D.B.V. şi H.T.A. (filele 86 - 90); procese verbale de transcriere a convorbirilor .telefonice din 03 aprilie 2012 purtate de A.N.A. de la postul telefonic (filele 91 - 118); declaraţia inculpatului H.A. din 15 mai 2012 (filele 126 - 133); declaraţia numitului C.A. (filele 134 - 135); declaraţia numitului H.I.B. (filele 136 - 138); proces verbal de înştiinţare a inc. L.S.Ş. cu privire la faptul .că în cursul urmăririi penale i-au fost interceptate şi ascultate convorbirile telefonice purtâte.-;şi comunicările sale din 01 noiembrie 2012 (fila 139); proces verbal şi anexă de prezentare- a materialului de urmărire penală din 01 noiembrie 2012 privind pe inc. L.S.Ş. (filele 140-141) - vol. X ds,u.p.;. declaraţia inc. O.P.G. (filele 3-4); declaraţiile înv./inc. O.P.G. din 15 iunie 2012 (filele 7-9, 12 -13); proces verbal de percheziţie domiciliară din 15 mai 2012 privind pe inc. O.P.G. (filele 17 - 18); declaraţia martorului asistent P.M.T. (fila 19); ordonanţă din 14 iunie 2012 de efectuare a percheziţiei autovehiculului privind pe inc. O.P.G. (fila 20); autorizaţia de percheziţie nr. 129 din 12 iunie 2012 privind pe inc. O.P.G. (fila 23); cazierul judiciar privind pe inc. O.P.G. (fila 24); autorizaţia de percheziţie din,. 28 iunie 2012, privind pe inc. O.P.G. (fila 30); proces verbal de percheziţie informatică din 19 iulie 2012, privind, pe inc. O.P.G. (filele 32 - 34); proces verbal de constatare din 23 aprilie 2012 (filele 36 - 41); declaraţia martorului H.D.C. din 13 aprilie 2012 (filele 43 - 46); verificarea datelor de identitate ale numitului G.P. (fila 47); declaraţia martorului A.P. din 23 aprilie 2012 (filele 48 - 52); declaraţia martorului M.I. din 23 aprilie 2012 (filele 53 - 55); declaraţia martorului L.B. din 23 aprilie 2012 (filele 56 - 57); proces verbal de citire a agendei - apeluri şi mesaje telefonului mobil aparţinând inc. A.P. (fila 58); raport de constatare tehnico-ştiinţifică din 24 aprilie 2012 (filele 62 - 71); cerere de confirmare a ordonanţei provizorii de interceptare şi înregistrare audio video din 13 aprilie 2012 privind pe A.N.B. înregistrată în registrul special din 11 aprilie 2012, orele 11:15 şi încheierea din 13 aprilie 2012 a Tribunalului Suceava de confirmare a ordonanţei provizorii (filele 72 - 76, 83 - 85); planşă fotografică conţinând imaginile efectuate în data de 11 aprilie 2012 privind pe A.N.B. (filele 77 - 82); cerere de confirmare a ordonanţei provizorii de interceptare şi înregistrare audio video din 27 aprilie 2012 privind pe A.N.B. şi A.N.I. înregistrată în registrul special din 24 aprilie 2012, orele 1020 şi încheierea din 27 aprilie 2012 a Tribunalului Suceava de confirmare a ordonanţei provizorii (filele 86 - 91, 99 - 102); proces verbal de investigaţii privind punerea în aplicare a ordonanţei provizorii din 24 aprilie 2012, a deplasărilor, întâlnirilor, discuţiilor şi tranzacţiilor privind droguri şi alte substanţe interzise avute de A.N.B. şi A.N.I. (filele 92 - 98); cererea de confirmare a ordonanţei de autorizare provizorii a înregistrărilor audio - video în mediu ambiental şi de imagini din 03 mai 2012:, orele 10:00 înregistrată în registrul special din 30 aprilie 2012, orele 1500 (filele 103 - 107); planşă fotografică conţinând imaginile de la filmările efectuate în datele de 30 aprilie - 01 mai 2012 în C.M. (filele 108 -109); ordonanţă din 26 septembrie 2012 privind atribuirea unei alte identităţi, respectiv N.A. (fila 110); proces verbal de redare a declaraţiei martorului cu nume conspirativ N.A. (filele 111 - 112); declaraţia martorei P.F. din 09 iulie 2012 (fila 113); proces verbal de prezentare pentru recurioaştere după planşă foto având în vedere declaraţia martorei P.F. (filele 114 - 115); declaraţia martorului A.P. din 09 iulie 2012 (filele 116 - 117); procese verbale de prezentare pentru recunoaştere după planşă fotografică (filele 118 - 121, 122- 125); cererea de confirmare din 03 aprilie 2012, orele 0930, a ordonanţei de autorizare şi .prelungire a interceptărilor şi înregistrărilor convorbirilor telefonice şi comunicărilor S.M.S., privind pe A.N.B. înregistrată în registrul special, orele 1110, autorizaţia din 03 aprilie 2012 şi încheierea din 04 aprilie 2012 de îndreptare a erorii materiale strecurate în autorizaţia din 03 aprilie 2012 (filele 126 - 133); cererea de confirmare şi prelungire a ordonanţei provizorii de interceptare şi înregistrare convorbirilor telefonice şi comunicaţiilor din 27 aprilie 2012, orele 1000 privind pe A.N. „ B. 2", înregistrată în registrul special, autorizaţia şi încheierea din 27 aprilie 2012 ale Tribunalului Suceava de autorizare a interceptării (filele 134 - 143); cererea de confirmare şi prelungire a ordonanţei provizorii de interceptare şi înregistrare convorbirilor telefonice şi comunicaţiilor din 27 aprilie 2012, orele 09:30 privind pe A.N. „B. 2", înregistrată în registrul special, autorizaţia şi încheierea din 27 aprilie 2012 ale Tribunalului Suceava de. autorizare a interceptării (filele 144 - 151); cererea de .prelungire a autorizaţiei de interceptare şi înregistrare a convorbirilor telefonice şi comunicărilor S.M.S. din 03 mai 2012, orele 09:30, privind pe A.N.B., autorizaţia şi încheierea din 04 mai 2012 ale Tribunalului" Suceava de autorizare a interceptării (filele 152 - 167); cererea de prelungire a -autorizaţiei de interceptare şi înregistrare a convorbirilor telefonice şi comunicărilor S.M.S. din 31 mai 2012, orele 1130, privind pe A.N.B., autorizaţia şi încheierea din 01 iunie 2012 ale Tribunalului Suceava de autorizare a interceptării (filele 168 - 175); încheierea din 03 aprilie 2012 de confirmare a ordonanţei provizorii a interceptărilor şi înregistrărilor convorbirilor telefonice şi comunicărilor S.M.S. privind pe A.N.B. efectuate de la postul telefonic (filele 176 - 177); cererea de confirmare a ordonanţei de autorizare provizorie a interceptării şi înregistrării convorbirilor telefonice şi comunicărilor S.M.S. din 27 aprilie 2012, orele 1000 privind pe A.N. Ş. efectuate de la postul telefonic (fila 178 - 181); proces verbal de îndreptare a erorii materiale din 25 aprilie 2012 cu privire la; ordonanţa provizorie înregistrată în registrul special din 23 aprilie 2012 (fila 182); Ordonanţa de autorizare provizorie a interceptării şi înregistrării convorbirilor telefonice şi comunicărilor S.M.S. din 28 aprilie 2012, orele 16:08 privind pe A.N. Şofer de la posturile telefonice, încheierea din 27 aprilie 2012 de confirmare a ordonanţei provizorii (filele 183 - 186); procese verbale de transcriere a discuţiilor telefonice purtate de A.N.B.,-de la postul telefonic (filele 187; - 384); comunicarea B.C.C.O. Suceava cu privire la depunerea sumei de 1.400 lei la B.C.R. şi 150 euro la Trezoreria Suceava, bani ridicaţi de la inc. O.P.B.G., ordinul de încasare numerar din 01 august 2012 şi chitanţa nr. 2271 cu aceeaşi dată (filele 385, 387, 388); solicitările din 27 iulie 2012 privind depunerea sumelor 1400 lei la B.C.R. Sucursala Suceava şi 150 euro la Trezoreria Suceava (fila 384); proces verbal din 02 noiembrie 2012 de prezentare a materialului de urmărire penală, privind pe inc. O.P.B.G. (fila 397); proces verbal din 02 noiembrie 2012 privind înştiinţarea inc. O.P.B.G. că în cursul cercetărilor i-au fost ascultate telefoanele folosite şi s-au efectuat înregistrări audio - video (filele 398 - 399) - Volumul XI ds,u.p.; declaraţia inc. T.I. din 03 iulie 2012 (filele 7 - 8); cazierul judiciar privind pe inc. T.I. (filele 9);:proces-verbal de identificare a A.N. cu porecla P. (fila 10); cererea de efectuare a percheziţiei domiciliare din 11 iunie 2012 privind pe inc. T.I. (filele 11 - 12); procesul verbal de percheziţie domiciliară din 15 iunie 2012 la locuinţa inc. T.I. (filele 13 - 15); declaraţia martorului asistent P.C.E. din 15 iunie 2012 (fila 15); declaraţie martorului T.C. din 15 iunie 2012 (fila 16); autorizaţia de percheziţie din 12 iunie 2012 privind pe T.I. (fila 17); proces verbal de executare a mandatului privind pe inc. T.I. (fila 18); declaraţia înv. O.P.B.G. din 15 iunie 2012 (filele 20 - 22); declaraţia inc. O.M.D. (filele 23 - 24); proces verbal de investigaţii din 12 septembrie 2011, orele 19:00 încheiat cu ocazia întâlnirii colaboratorului Ş.C. cu inc. O.M.D. (fila 25); proces verbal din 12 septembrie 2012 încheiat cu ocazia predării primirii drogurilor cumpărare de colaborator Ş.C. de la înv. O.M.D. (fila 26); planşă fotografică privind examinarea drogurilor cumpărate de colaborator în data de 12 septembrie 2012 de la inc. O.M.D. (fila 27); raport de constatare tehnico-ştiinţifică din 13 septembrie 2011 (filele 29 - 33); proces verbal de constatare din 23 aprilie 2012 (filele 35 - 40); declaraţia martorului H.D.C. (filele 42 - 45); declaraţia martorului A.P. din 23 aprilie 2012 (filele 47 - 51); declaraţia martorului M.I. din 23 aprilie 2012 (filele 52 - 54); declaraţia martorului L.B. din 23 aprilie 2012 (filele 55 - 56); proces verbal de citire a agendei telefonice, apelurilor şi mesajelor telefonului mobil aparţinând numitului A.P. (fila 57); raport de constatare tehnico-ştiinţifică din 24 aprilie 2012 (filele 61 - 63); adresa I.P.J. Bihor şi planşa fotografică cu aspecte de la investigarea tehnico-ştiinţifică (filele 64 - 70); proces verbal de redare a declaraţiei martorului sub acoperire N.A. (filele 72 -74); declaraţia martorului A.P. (fila 74 - 75); procese verbale de prezentare pentru recunoaştere după planşă fotografică din 09 iulie 2012 (filele 76 - 79, 80); planşă fotografică tconţinând imagini de la recunoaşterea după planşă fotografică a numitului T.I. (fila 81 - 83); cererea de confirmare a ordonanţei de autorizare provizorie a înregistrărilor audio-video în mediu ambiental şi de imagini din 27 aprilie 2012, privind pe A.N.B. şi A.N.I., înregistrată în registrul special (filele 84 - 89); proces verbal. de investigaţii din 26 aprilie 2012 încheiat cu ocazia punerii în aplicare a ordonanţei provizorii audio video, a deplasărilor, întâlnirilor, tranzacţiilor privind droguri şi alte substanţe (filele 90 - 91) şi planşa fotografică cu imaginile de la filmările efectuate în datele de 24-25 aprilie 2012 privind pe A.N.B. (filele 92 - 96); cererea de confirmare din 03 mai 2012 a" ordonanţei de autorizare provizorie a înregistrărilor audio-video din 03 mai 2012 privind pe A.N.B. înregistrată în registrul special cu nr. 785 (file 97 - 102); planşă fotografică conţinând imagini efectuate în datele de 30 decembrie - 04-05 ianuarie 2012 în C.M. (filele 103 - 104); cererea de prelungire a autorizaţiei de interceptare şi înregistrare a convorbirilor telefonice şi comunicărilor S.M.S. din 11 aprilie 2012, orele 09:30 privind pe A.N.I. de la postul telefonic cu nr. de apel (filele 105- 108); ordonanţa provizorie de autorizaţie şi înregistrare şi interceptare a convorbirilor telefonice. Şi comunicărilor S.M.S. din 09 aprilie 2012 privind pe A.N.I. de la postule telefonice cu nr. de apel (filele, 109 - 110); încheierea şi autorizaţia nr. 567 din 12 aprilie 2012 ale Tribunalului Suceava dfe autorizare a interceptării (filele 111-116); procese verbal de transcriere a discuţiilor telefonice purtate de A.N.I. efectuate de la posturile telefonice (filele 117 - 153); încheierea din 26 septembrie 2012 a Tribunalului Suceava privind judecarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inc. T.I. (filele 153 - 157); proces verbal din 01 noiembrie 2012 încheiat cu ocazia înştiinţării inc. T.I.;că în cursul cercetărilor i-au fost interceptate şi înregistrare posturile telefonice (fila 158); proces verbal şi anexă din 01 noiembrie 2012de prezentate a materialului de urmărire penală inc. T.I. (filele 159 - 160); continuarea declaraţiei inc. O.P.B.G., zis Bani cu ocazia prezentării materialului de urmărire penale (filele 161 - 162); proces verbal şi anexă din 05 noiembrie 2012de prezentate a materialului de urmărire penală inc. T.I. (filele 163 - 164) - vol. XII; ds,u.p.;. cazier judiciar - L.M.C. (fila 3); declaraţie de învinuit/inculpat din 03 iulie 2012 - L.M.C. (filele 6,7); proces-verbal de percheziţie domiciliară din 15 iunie 2012 (filele 10,11); autorizaţie de percheziţie din 12 iunie 2012 emisă de "Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 7477/86/2012 - înv. L.M.C. (fila 12); Ordonanţă de efectuare a percheziţiei autovehiculului din 14 iunie 2012 (fila 13); declaraţie de mattor din 15 iunie 2012 - L.A. (fila ;14); declaraţie de martor din 15 iunie 2012 - L.C. (filele 16, 17); copia declaraţiei de învinuit din 15 iunie 2012, conformă cu originalul, - O.P.B.G. (filele 18-20); proces-verbal de constare din 23 aprilie 2012 -xerocopie (filele 22-27); declaraţie de martor din 23 aprilie 2012 - H.D.C. - xerocopie (filele 29-31); declaraţie de martor din 23 aprilie 2012 - A.P. - xerocopie (filele 34-38); declaraţie de martor din 23 aprilie 2012 - M.I. - xerocopie (filele 39-41); declaraţie de martor din 23 aprilie 2012 - L.B. - xerocopie (filele 42,43); proces-verbal din 23 aprilie 2012 de citire a agendei telefonice ş.a. aparţinând num. A.P. - xerocopie (filele 44); proces-verbal din 24 aprilie 2012 încheiat1 cu ocazia ambalării şi cântăririi probei - xerocopie (filele 47); raport de constatare tehnicp-ştiinţifică din 24 aprilie 2012 emis de B.C.C.O. Cluj Napoca - Laboratorul de analiza şi profil al drogurilor -xerocopie (filele 48-50); planşă fotografică cu aspecte de la investigarea tehnico-ştiinţifică a locului faptei efectuată la data de 23 aprilie 2012, în Punctul de Control al Trecerii Frontierei Borş, în cauza privind materia vegetală de culoare verde găsită într-un colet transportat de autoturismul - xerocopie .filele 51-57; Cerere de confirmare a ordonanţei de autorizare provizorie a înregistrărilor audio-video ambientale şi de imagini din 27 aprilie 2012+ordonanţa de autorizare provizorie din 24 aprilie 2012 - xerocopie -filele 58-63; Proces-verbal din 26 aprilie 2012 întocmit în baza ordonanţei de autorizare provizorie a înregistrărilor audio-video ambientale şi de imagini din 24 aprilie 2012 - xerocopie - filele 64, 65; Planşă fotografică conţinând imagini de la filmările efectuate în datele de 24, 25 aprilie 2012 privind pe A.N. “B.” ş.a. - xerocopie - filele 66-70; Cerere de confirmare a ordonanţei de autorizare provizorie a înregistrărilor audio-video ambientale şi de imagini din 03 mai 2012 - xerocopie - filele 71-74; Ordonanţă de autorizare provizorie a înregistrărilor audio-video în mediul ambiental şi de imagini din 30 aprilie 2012 - xerocopie - fila 75; Planşă fotografică conţinând imagini de la filmările efectuate în datele de 30.04 - 01 mai 2012 în C.M. - xerocopie - filele 76,77; Procese-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice efectuate în perioada 31 martie 2012 - 13 mai 2012 - filele 78-93; Declaraţie de martor din 09 iulie 2012 - A.P. - xerocopie - filele 94, 95; Proces-verbal de prezentare pentru recunoaştere după planşă fotografică din 09 iulie 2012 + planşa fotografică a num. L.M.C. - xerocopie - filele 96-99; Proces-verbal de prezentare pentru recunoaştere după planşă fotografică din 09 iulie 2012 + planşa fotografică a num. T.I. - xerocopie - filele 100-103; Proces-verbal de redare a declaraţiei martorului sub acoperire (nume conspirativ) „N.A." din 26 septembrie 2012 - xerocopie - filele 105,106; Adresa din 08 august 2012 emisă de B.C.C.O. Suceava de înaintare a ordinului de încasare numerar din 01 august 2012 + copia adresei emisă către B.C.R. cu nr. de înregistrare al acestei instituţii din 01 august 2012 - fila 107; ordinului de încasare numerar din 01 august 2012 în sumă de 1,400.00 euro aparţinând num. L.M.C. - filele 108; Copia adresei emisă către B.C.R. cu nr. de înregistrare al acestei instituţii din 01 august 2012 - filele 109; Adresa din 04 iulie 2012 a I.J.P. Suceava - Serviciul criminalistic + plicul cu cele patru fragmente de urme papilare - fila 143; Raport de expertiză medico-legală psihiatrică din 24 iulie 2012 - L.M.C. - fila 144; Proces-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală din 02 noiembrie 2012 - inc. L.M.C. - filele 145,146 - vol. XIII ds.u.p.; Declaraţie de învinuit/inculpat din 04 iulie 2012 - A.A.V. - filele 6,7; Cazier judiciar - A.A.V. - fila 8; Autorizaţie de percheziţie din 12 iunie 2012 emisă-de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 7472/86/2012 - M.O. - fila 11; Proces-verbal de percheziţie domiciliară din 15 iunie 2012 - filele 12,13; Declaraţie de martor din 15 iunie 2012 - C.A. - fila 14; Autorizaţie de percheziţie din 12 iunie .2012 emisă de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 7471/86/2012 - A.A.V. - fila 15; Declaraţie olografă din 15 iunie 2012 - C.M. - fila 17; Copia declaraţiei din data de 15 iunie 2012 - C.R.I. - filele 20-21; Copia declaraţiei olografe din 15 iunie 2012 C.R.I. - filele 22 - 25; Liste conţinând numele consumatorilor de droguri şi datoriile acestora faţă de numiţii D.B.V. şi H.A. - filele 26-30; Cerere de confirmare a ordonanţei de autorizare provizorie şi de autorizare pe mai departe a interceptării şi înregistrărilor convorbirilor telefonice şi comunicaţiilor S.M.S. din 16 martie 2012 -filele 31-33; încheierea nr. 411 din 16 martie 2012 emisă de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 3549/86/2012 - filele 34-36; Ordonanţă de autorizare provizorie a interceptării şi'* înregistrărilor convorbirilor telefonice şi comunicaţiilor S.M.S. din 12 martie 2012 - fila 37; Autorizaţia din 16 martie 2012 emisă de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 3549/86/20J2, filele 38,39; Procese-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice efectuate în perioada 10 martie 2012 - 14 martie 2012 - filele 40-49; Proces-verbal din 02 noiembrie 2012 întocmit în bază art. 913 alin. (4) C. proc. pen. - fila 55; Proces-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală seria B nr. 040491 din 02 noiembrie 2012 - inc. A.A.V. - filele 56, 57 vol. XIV ds,u.p.
Inculpatul H.A., zis „A.", a avut o atitudine sinceră, recunoscând şi regretând faptele comise, pe baza declaraţiilor sale rezultând cu claritate structura de grup infracţional organizat în care s-au transformat relaţiile de prietenie mai veche cu ceilalţi coinculpaţi, ajungându-se ca acestea să fie axate exclusiv pe achiziţionarea, vânzarea şi consumul de droguri.
Inculpatul P.C.M., zis „P.", a avut o atitudine parţial sinceră, recunoscând o parte din activităţile infracţionale desfăşurate;
Inculpatul D.B.V., zis “T.”, a avut o atitudine total nesinceră dând declaraţii prin care a încercat să transfere întreaga responsabilitate pentru demersurile infracţionale reţinute în sarcina sa pe seama minorului H.A., zis „A."
Inculpatul C.A.G.R., zis „J.", sau „R." a avut o atitudine nesinceră, pe parcursul urmăririi penale dând declaraţii prin care a încercat să demonstreze că este doar consumator ocazional de droguri cu care se aproviziona din alte zone decât cele stabilite în prezentul dosar de la persoane fictive. A negat până în momentul prezentării materialului de urmărire penală faptul că a vândut vreo cantitate de droguri şi a negat orice legătură infracţională cu persoanele împreună cu care este cercetat indicând doar că îi cunoaşte din vedere. Acesta are studii superioare în horticultura, împrejurare care a favorizat accesul lui într-un mediu de tineri intelectuali din Rădăuţi, cu unii reuşind să şi devină prieten şi să dea impresia unei persoane cu preocupări serioase, însă, pe de altă parte şi-a creat un anturaj de dealeri şi consumatori de droguri cu aten|ie selectaţi cu care îşi petrecea timpul în paralel, în mod ocult.
Cu ocazia :prezentării materialului de urmărire penală a admis că la data de 08 martie 2012 a vândut trei biluţe cu cannabis unei persoane despre care ştia că se numeşte „A.", şi că avea cu acel prilej asupra sa o cantitate mai mare de | cannabis, pe care ar fi achiziţionat-o de la o altă persoană decât cele stabilite a se afla în cercul lui infracţional.
În ceea ce priveşte conţinutul convorbirilor telefonice în care s-a exprimat codificat referitor la drogurile pe care le trafica împreună cu T.I. precum şi cu ceilalţi inculpaţi, folosind termenii de „copăcei", „pinguini", „gladiole", „maşini mitsdbishi" şi „pastile pentru bunica", acesta a declarat că a folosit aceşti termeni în sensul lor real, dar nu a găsit explicaţii decât pentru copăcei relativ la ocupaţia sa de vânzătoi: de flori încercând să demonstreze că T.I. i-a trimis mai multe pachete cu puieţi pe care i-a vândut la piaţă şi din care ar mai fi rămas două pachete pe care i-a restituit acestuia; în vederea plantării, în contextul în care din toate discuţiile telefonice ale acestuia dar şi dih activităţile sale zilnice monitorizate nu a rezultat că se ocupa cu aşa ceva. în ceea ce priveşte cel 100 de pastile pentru bunica a arătat că bunica sa paternă este cardiacă şi le-a comandat de la T.I. din Olanda pentru aceasta.
Din convorbirea telefonică din data de 15 martie 2012, ora 2145 ce a fost audiată de altfel de inculpat la cererea sa expresă, întrucât se îndoia de conţinutul expus în procesul - verbal de redare, acesta îi spune inculpatului T.I. despre faptul că organele de poliţie sunt pe urmele sale şi îl sfătuieşte pe acela să arunce telefoanele, să ţiu mai trimită nimic prin R. şi să stea cuminte o perioadă de timp context în care sumele de bani la care se referă şi pe care le datora lui T.I. estimate la mai mult de 451 de milioane de lei şi pe care le avea efectiv în casă şi la care se făcea referire în contextul discuţiei despre „copăcei", „pinguini", şi „gladiole", nu au cum să provină din activităţi licite din moment ce T.I. care voia să-şi eumpere maşină din aceşti bani şi din cei ce urmau să fie obţinuţi din proximul transport de droguri a fost sfătuit de către inculpatul C.A.G.R., zis „J.", sau „R.", să nu mai trimită colete cu astfel de conţinut.
Inculpatul C.A.N., zis „M.", a avut o atitudine sinceră, recunoscând şi regretând faptele comise, dând detalii în cursul' declaraţiilor sale despre mecanismul de funcţionare a grupării la care a aderat.
Inculpatul O.M.D., a dat o primă declaraţie olografă în care a recunoscut că a cumpărat droguri de la inculpaţii T.I., P.C.M., zis „P.", şi L.S.Ş., zis „Ş.", negând că ar fi vândut vreo cantitate de droguri, după care s-a prevalat de dreptul de a nu da nicio declaraţie.
Inculpatul L.S.Ş., zis „Ş.", s-a prevalat de dreptul de a nu da nicio declaraţie.
Inculpatul O.P.B.G., zis “B.”, a recunoscut şi regretat faptele comise, dând declaraţii în care a lămurit interconexiunea sa infracţională cu inculpatul L.M.C., a acestuia din urmă cu inculpatul T.I. precum şi a acestora doi cu inculpatul C.A.G.R., zis „J.", sau „R."
Inculpatul T.I. s-a prevalat de dreptul de a nu da nicip declaraţie. Inculpatul L.M.C. s-a prevalat de!dreptul de a nu da nicio declaraţie.
În conformitate cu dispoziţiile art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu modificările şi completările ulterioare, s-a solicitat confiscarea următoarelor cantităţi de droguri:
1.- cantitatea de 1,4 grame rezină de cannabis - vândută de inculpatul C.A.N., zis „M." la data de 29 aprilie 2011 colaboratorului autorizat în cauză, dm care a rămas cantitatea de 1,0 grame rezină de cannabis după efectuarea analizelor de laborator, aceasta fiind depusă la I.G.P.R. - Camera de Corpuri Delicte - Droguri, conform dovezii din data de 07 iulie 2011;
2.- cantitatea de 2,0 grame rezină de cannabis - vândută de inculpatul C.A.N., zis „M." la data de 05 mai 2011- colaboratorului autorizat în cauză, din care a rămas cantitatea de 1,7 grame rezină de cannabis după efectuarea analizelor de laborator, aceasta fiind depusă la I.G.P.R. - Camera de Corpuri Delicte - Droguri, conform dovezii din data de 07 iulie 2011;
3.- cantitatea de 9,3 grame rezină de cannabis - vândută de inculpatul C.A.N., zis „M." la data de 06 mai 2011 colaboratorului autorizat în cauză, din care a rămas cantitatea de 5,0 grame rezină de cannabis (contraproba) şi cantitatea de 4,0 grame rezină de cannabis (proba) după efectuarea analizelor de laborator, acestea fiind depuse la I.G.P.R. - Camera de Corpuri Delicte - Droguri, conform dovezii din data de 07 iulie 2011;
4.- cantitatea de 4,5 grame rezină de cannabis - vândută de inculpatul C.A.N., zis „M." la data de 06 septembrie 2011 colaboratorului autorizat în cauză, din care a rămas cantitatea de 3,77 grame rezină de cannabis după efectuarea analizelor de laborator, aceasta fiind depusă la I.G.P.R. - Camera de Corpuri Delicte - Droguri, conform dovezii din data de 20 septembrie 2011;
5.- cantitatea de 0,3 grame cannabis - vândută de inculpatul C.A.N., zis „M." la data de 02 februarie 2012 colaboratorului autorizat în cauză, din care a rămas cantitatea de 0,2 grame cannabis după efectuarea analizelor de laborator, aceasta fiind depusă la I.G.P.R. - Camera de Corpuri Delicte - Droguri, conform dovezii din data de 15 martie 2012;
6.- cantitatea de 0,9 grame cannabis - vândută de inculpatul H.A. zis „A." la data de 01 martie 2012 colaboratorului autorizat în cauză, din care a rămas cantitatea de 0,7 grame cannabis după efectuarea analizelor de laborator, aceasta fiind depusă la I.G.P.R.
- Camera de Corpuri Delicte - Droguri, conform dovezii din data de 15 martie 2012;
7.- cantitatea de 1,9 grame cannabis - vândută de inculpatul H.A., zis „A.", la data de 07 martie 2012 colaboratorului autorizat în cauză, din care a rămas cantitatea de 1,6 grame cannabis după efectuarea analizelor de laborator, aceasta fiind depusă la I.G.P.R.
- Camera de Corpuri Delicte - Droguri, conform dovezii din data de 15 martie 2012;
8.- cantitatea de 3,0 grame cannabis - vândută de inculpatul C.A.G.R., zis „J.", la data de 08 martie 2012 colaboratorului autorizat în cauză, din care a rămas cantitatea de 2,7grame cannabis după efectuarea analizelor de laborator, aceasta fiind depusă la I.G.P.R. - Camera de Corpuri Delicte - Droguri, conform dovezii din data de 15 martie 2012;
9.- cantitatea de 1,4 grame cannabis - vândută de inculpatul H.A., zis „A.", la data de 15 martie 2012 colaboratorului autorizat în cauză, din care a rămas cantitatea de 1,1 grame cannabis după efectuarea analizelor de laborator, aceasta fiind depusă la I.G.P.R.
- Camera de Corpuri Delicte - Droguri, conform dovezii din data de 18 mai 2012;
10.- cantitatea 0,4 grame rezină de cannabis, ridicată la data de 03 mai 2011 şi pe baza căreia a fost înregistrat Dosarul nr. 45D/P/2011, din care a rămas cantitatea de 0,2 grame rezină de cannabis după efectuarea analizelor de laborator, aceasta fiindi depusă la I.G.P.R. - Camera de Corpuri Delicte - Droguri, conform dovezii din data de 21 octombrie 2011;
11.- cantitatea de 0,8 grame cannabis - vândută de inculpatul O.M.D. la data de 08 iunie 2011 colaboratorului autorizat în cauză, din care a rămas cantitatea de 0,4 grame cannabis după efectuarea analizelor de laborator, aceasta fiind depusă la I.G.P.R. -Camera de Corpuri Delicte - Droguri, conform dovezii din data de 07 iulie 2011;
12.- cantitatea de 0,6 grame cannabis - vândută de inculpatul O.M.D. la data de 09 iulie 2011 colaboratorului autorizat în cauză, care s-a consumat în totalitate prin efectuarea analizelor de laborator;
13.- cantitatea totală de 1,8 grame cannabis (net) - vândută de inculpatul O.M.D. împreună cu inculpatul T.I., în două reprize :1a data de 12 septembrie 2011, colaboratorului autorizat în cauză, din care a rămas cantitatea de 11,1 grame cannabis după efectuarea analizelor de laborator, (cele două cantităţi fiind înaintate Laboratorului într-o singură probă); cantitatea rămasă a fost depusă la I.G.P.R. - Camera de Corpuri Delicte -Droguri, conform dovezii din data de 20 septembrie 2011;
14.- cantitatea de 5,15 grame rezină de cannabis - vândută de inculpatul O.M.D. la data de 28 septembrie 2011 colaboratorului autorizat în cauză, din care a rămas cantitatea de 4,93 grame rezină de cannabis după efectuarea analizelor de laborator, aceasta fiind depusă la I.G.P.R. - Camera de Corpuri Delicte - Droguri, conform dovezii din data de 21 octombrie 2011;
15.- cantitatea de 2,64 grame rezină de cannabis - vândută de inculpatul O.M.D. la data de 24 octombrie 2011 colaboratorului autorizat în cauză, din care a rămas cantitatea de 2,39 grame rezină de cannabis după efectuarea analizelor de! laborator, aceasta fiind depusă la I.G.P.R. - Camera de Corpuri Delicte - Droguri, conform dovezii din data de 14 decembrie 2011;
16.- cantitatea de 1,5 grame cannabis - vândută de inculpatul O.M.D. la dfta de 07 decembrie 2011 colaboratorului autorizat în cauză, din care airămas cantitatea de 1,1 grame cannabis după efectuarea analizelor de laborator, aceasta fiind depusă la I.G.P.R. -Camera de Corpuri Delicte - Droguri, conform dovezii din data de 14 decembrie 2011;
17.- cantitatea de 0,3 grame cannabis - capturată de la inculpatul D.B.V., zis "T." la data de 17 februarie 2012, din care a rămas cantitatea de 0,2 grame cannabis după efectuarea analizelor de laborator, aceasta fiind depusă la I.G.P.R. - Camera de Corpuri Delicte - Droguri, conform dovezii din data de 0,8 iunie 2012;
18.- cantităţile de 67,6 grame cannabis - proba 1 şi 53,5 grame cannabis - proba 2, capturate la data de 23 aprilie 2012, de către lucrătorii de poliţie din cadrul B.C.C.O. Oradea - Serviciul Antidrog, după intrarea în România prin P.T.F. Borş, a mijlocului de transport aparţinând SC R. SRL, pe ruta Olanda -Suceava, din coletul trimis pe numele G.P., de către inculpatul L.M.C. şi destinat lui O.P.B.G., zis “B.”, din care au rămas cantităţile de 60 grame cannabis - proba 1; 45 grame cannabis - proba 2; 5 grame cannabis - contraproba 1; şi 5 grame cannabis - contraproba 2, după efectuarea analizelor de laborator, acestea fiind depuse la I.G.P.R. - Camera de Corpuri. Delicte - Droguri, conform dovezii din data de 04 septembrie 2012.
În conformitate cu dispoziţiile art 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu modificările şi completările ulterioare, s-a solicitat instanţei de fond să dispună distrugerea cantităţilor de droguri menţionate mai sus, cu păstrarea de contraprobe.
În conformitate cu dispoziţiile art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, s-a solicitat confiscarea următoarelor sume de bani:
I.- de la inculpatul C.A.N. a sumei totale de 1050 lei obţinută ca urmare a vânzării către colaboratorul autorizat în cauză de cannabis şi rezină de cannabis, după cum urmează:
- suma de 80 lei pentru cantitatea de 1,4 grame rezină de cannabis (net) vândută la data de 29 aprilie 2011 colaboratorului autorizat în cauză, avansată din fondurile I.G.P.R.
- suma de 150 lei pentru cantitatea de 2,0 grame rezină de cannabis (net) vândută la data de 05 mai 2011 colaboratorului autorizat în cauză, avansată din fondurile I.G.P.R.
- suma de 400 lei pentru cantitatea de 9,3 grame rezină de cannabis (net) vândută la data de 06 mai 2011 colaboratorului autorizat în cauză, avansată din fondurile D.I.I.C.O.T.
- suma de 350 lei pentru cantitatea de 4,5 grame rezină de cannabis (net) vândută la data de 06 septembrie 2011 colaboratorului autorizat în cauză, avansată din fondurile I.G.P.R.
- suma de 70 lei pentru cantitatea de 0,3 grame cannabis (net) vândută la data de 02 februarie 2012 colaboratorului autorizat în cauză, avansată din fondurile I.G.P.R.
II.- de la inculpaţii H.A., zis „A." şi D.B.V., zis “T.” a sumei totale de 3.020 lei, după cum urmează:
- suma de 100 lei pentru cantitatea de 0,9 grame cannabis (net) vândută la data de 01 martie 2012 colaboratorului autorizat în cauză, avansată din fondurile I.G.P.R.
- suma de 270 lei pentru cantitatea de 1,9 grame cannabis (net) vândută la data de 07 martie 2012 colaboratorului autorizat în cauză, avansată din fondurile I.G.P.R.
- 600 de lei obţinuţi de la numitul B.A., zis „B." ca urmare a vânzării cantităţii de 10 grame de cannabis;
- 500 de lei obţinuţi de la numitul M.O. ca urmare a vânzării cantităţii de 20 grame de cannabis;
- 300 de lei obţinuţi de la un anume „T.” din Suceava ca urmare a vânzării cantităţii de 10 grame cannabis;
- 250 de lei obţinuţi din vânzarea câte unui gram de cannabis numiţilor Ş.T.F., R.G., V.R.Ş., C.A. şi martorului M.I., zis „P.";
- 1.000 lei, bani obţinuţi ca urmare a vânzării de droguri către un client potrivit declaraţiei de recunoaştere a celui dintâi, din data de 15 iunie 2012,
IV.- de la inculpatul L.S.Ş., zis „Ş.":
- suma de 150 lei pentru cantitatea de 1,4 grame cannabis (net) vândută la data de 15 martie 2012 colaboratorului autorizat în cauză, avansată din fondurile I.G.P.R.
- suma de 2.400 lei obţinută din vânzarea către inculpatul H.A., zis „A.", a cantităţii de 30 grame cannabis;
V.- de la inculpatul C.A.G.R., zis „J.":
- suma de 250 lei pentru cantitatea de 3,0 grame cannabis (net) vândută la data de 08 martie 2012 colaboratorului autorizat în cauză, avansată din fondurile I.G.P.R.
VI.- de la inculpaţii O.M.D. şi P.C.M., zis „P." a sumei de 600 lei obţinută ca urmare a vânzării către colaboratorul autorizat în cauză de cannabis şi rezină de cannabis; de la inculpaţii O.M.D. şi T.I. a sumei de 300 lei obţinută ca urmare a vânzării către colaboratorul autorizat în cauză de .cannabis; precum şi de la inculpaţii O.M.D. şi L.S.Ş. a sumei de 200 lei obţinută ca urmare a vânzării către colaboratorul autorizat în cauză de cannabis, după cum urmează:
- suma de 100 lei pentru cantitatea de 0,8 grame cannabis (net) vândută la data de 08 iunie 2011 colaboratorului autorizat în cauză, avansată din fondurile I.G.P.F.R.T.
- suma de 100 lei pentru cantitatea de 0,6 grame cannabis (net) - vândută la data de 09 iulie 2011 colaboratorului autorizat în cauză, avansată din fondurile I.G.P.F.R.
- suma de 300 lei pentru cantitatea totală de 1,8 grame cannabis (net) vândută de inculpatul O.M.D. împreună cu inculpatul T.I., în două reprize la data de 12 septembrie 2011, colaboratorului autorizat în cauză, avansată din fondurile I.G.P.R.
- suma de 200 lei pentru cantitatea de 5,15 grame rezină de cannabis (net) vândută la data de 28 septembrie 2011 colaboratorului autorizat în cauză, avansată din fondurile I.G.P.F.R.
- suma de 200 lei pentru cantitatea de 2,64 grame rezină de cannabis (net) vândută la data de 24 octombrie 2011 colaboratorului autorizat în cauză, avansată din fondurile I.G.P.F.R.
- suma de 200 lei pentru cantitatea de 1,5 grame cannabis vândută la data de 07 decembrie 2011 colaboratorului autorizat în cauză, avansată din fondurile I.G.P.F.R.;
VII.- de la inculpatul L.M.C. a sumei de 1.400 de euro ridicată cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 15 iunie 2012 îşi care provine din plata făcută de către inculpatul O.P.B.G., zis “B.”, pentru cantităţile de cannabis şi ecstasy primite de la cel dintâi din Olandă la sfârşitul anului 2011, suma fiind depusă la B.C.R. conform Ordinului de încasare numerar din data de 01 august 2012; fiind de precizat că urmează a se reţine că în această sumă se regăsesc şi cei 500 de euro, în legătură cu care inculpatul O.P.B.G., p.s “B.”, afirmă că i-a remis în două tranşe pentmi cele 198 de comprimate ecstasy primite în cursul lunii martie 2012, precum şi suma de 4.000 lei remisă în cursul lunii mai 2012 şi reprezentând o datorie pentru cantităţile de droguri livrate anterior celui din urmă.
VIII.- .de la inculpatul O.P.B.G., zis “B.”, a următoarelor sume de bani:
- 150 euro, depusă la B.C.R. conform Ordinului de, încasare din data de 01 august 2012;
- 1.400 lei depusă la D.G.F.P.S.V. prin chitanţa din 01 august 2012, cele două sume fiind ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 15 iunie 2012, bani care provin din comercializarea cantităţilor de cannabis şi ecstasy cu care a fost aprovizionat de către inculpatul L.M.C. începând cu luna martie 2012;
- 2.100 lei şi 50 de euro provenite din vânzarea a 31 de comprimate ecstasy la sfârşitul anului 2011 şi începutul anului 2012;
IX. de la inculpaţii O.P.B.G., zis “B.”, şi L.M.C.:
- 560 lei reprezentând contravaloarea cantităţii de 7 grame cannabis vândută unui client.
În conformitate cu dispoziţiile art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a solicitat confiscarea de la inculpaţi a bunurilor de care s-au folosit în comiterea infracţiunilor, după cum urmează:
- de la inculpatul H.A., respectiv:
- un telefon, cu cartelă Orange, de pe care s-au efectuat discuţii sau comunicări privind traficul de droguri;
-de la injpulpatul D.B.V., respectiv:
- un telefon mobil cu acumulator și cartelă Orange,
- de pe care s-au efectuat discuţii sau comunicări privind traficul de droguri;
- de la inculpatul C.A.N., respectiv:
- un telefon mobil culoare alb cu roşu, având cartelă Orange, de pe care s-au efectuat discuţii sau comunicări privind traficul db droguri;
- de la inculpatul O.M.D., respectiv:
- un telefon, de culoare gri, carcasă de închidere spate stricată, cu cartelă S.I.M. Orange, cârd micro SD, 1GB, marca Transcend, de pe care s-au efectuat discuţii sau comunicări privind traficul de droguri;
Bunurile mai sus-menţionate au fost înaintate Camerei de Corpuri Delicte a Tribunalului Suceava.
La termenul de judecată din data de 14 ianuarie 2013, inculpaţii: H.A., P.C.M., D.B.V., C.A.G.R., C.A.N., O.M.D., L.S.Ş., O.P.B.G., T.I. şi L.M.C. au afirmat că înţeleg să se prevaleze de disp. art. 320 C. proc. pen., declaraţiile lor de recunoaştere a faptelor, astfel cum au fost descrise în actul de sesizare a instanţei, precum şi de cunoaştere şi însuşire a probelor administrate în faza de urmărire penală, fiind consemnate în procese-verbale separate şi ataşate la dosarul cauzei.
Examinată fiind cauza din perspectiva incidenţei art. 320 C. proc. pen., instanţa de fond a reţinut că potrivit dispoziţiilor legale ce dau conţinut articolului menţionat: „Până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei,. şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a. instanţei şi nu solicită administrarea de probe, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere pe care le poate administra la acest termen de judecată. La termenul de judecată, instanţa . întreabă pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaşte şi le însuşeşte, procedează la audierea acestuia şi apoi acordă cuvântul procurorului şi celorlalte părţi. Instanţa de judecată soluţionează latura penală atunci când, din probele administrate, rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite şi sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse. Instanţa va pronunţa condamnarea inculpatului, :care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii. Dispoziţiile alin. (1) - (6) nu se aplică în cazul în care acţiunea penală vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă."
În procesul penal pendinte tribunalul a regăsit toate condiţiile de procedibilitate impuse de art. 3201 C. proc. pen. pentru ca acest articol să-şi producă efectul de reducere cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii, astfel:
- toţi inculpaţii au declarat personal, în faţa instanţei de judecată, că recunosc săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei;
- infracţiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor nu sunt pedepsite de lege cu detenţiunea pe viaţă, pentru a deveni astfel incidente dispoziţiile prev. de art. 3201 alin. (7) teza a II-a C. proc. pen.;
- instanţa de judecată se consideră pe deplin lămurită pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, apreciind că faptele inculpaţilor sunt complet şi corect stabilite şi, de asemenea, există suficiente date cu privire la persoana acestora pentru a permite stabilirea unor pedepse, fără a mai fi necesară administrarea de probe sub acest aspect.
Astfel fiind, analizând materialul probator administrat în cauză în faza de urmărire penală, probe cunoscute şi însuşite de către inculpaţi, tribunalul a avut în vedere că situaţia de fapt reţinută în actul de sesizare este corect stabilită şi pe deplin probată, astfel încât nu s-a impus a fi reluată.
I. În drept, fapta inculpatului H.A. care,;în cursul anului 2011 până la începutul anului 2012, fiind minor în vârstă de 17 ani, împreună cu P.C.M.,. zis „P.", D.B.V., zis “T.” şi C.A.G.R., zis „J.", „R." au constituit un grup infracţional organizat, structurat pe orizontală, în care toţi au acelaşi rol şi sarcini întrepătrunse, în scopul săvârşirii de infracţiuni de trafic de droguri de risc şi mare risc, la care au aderat în cursul anului 2011 ;T.I., L.M.C., L.S.Ş., zis „Ş." şi A.A.V., ZIS „G." care şi-au asumat, fiecare, rolul de furnizori en-gross de droguri către membrii principali ai grupării, precum şi C.A.N., O.M.D. şi O.P.B.G. zis “B.”, având rolul de a intermedia, la rândul lor, vânzarea de droguri între cei patru membri principali ai grupului şi palierul de simpli consumatori de substanţe stupefiante ori psihotrope, întruneşte sub aspect obiectiv şi subiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii de „constituirea unui grup infracţional organizat", prevăzută şi pedepsită de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 99 alin. (3) C. pen.
Faptă inculpatului H.A. care, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, începând cu ianuarie 2012 a efectuat multiple activităţi de procurare, deţinere, punere în vânzare şi vânzare de droguri de risc către o multitudine de clienţi, gestionând cantităţile de care dispunea împreună cu D.B.V., zis “T.”; unui client i-a vândut 30 de grame cannabis"cu suma de 3.400 lei din care suma de 2.400 lei i-a remis-o inculpatului L.S.Ş., zis „Ş.", de la care, la rândul său a cumpărat cantitatea respectivă de droguri; numiţilor B.A., zis „B." - 10 grame cannabis; M.O. - 20 grame cannabis; unui anume „T.” din Suceava - 10 grame cannabis; Ş.T.F., R.G., V.R.Ş., C.A. şi martorului M.I., zis „P."- câte un gram de cannabis; de asemenea a vândut direct sau prin intermediari de 4 (patru) ori colaboratorilor autorizaţi în cauza: la data de 02 februarie 2012 i- a dat lui C.A.N., zis M., cantitatea de 0,3 grame cannabis pe care acesta a vândut-o colaboratorului R.D., cu suma de 70 lei; la data de 01 martie 2012 a procurat de la P.C.M., zis P., cantitatea de aproximativ 2 grame cannabis şi a vândut-o lui C.A.N., care a vândut din ea 0,9 gijame colaboratorului D.A. cu suma de 100 lei; la data de 07 martie 2012, împreună cu; D.B.V. zis T., au vândut colaboratorului D.A. cantitatea de 1,9; grame cannabis cu suma de 270 lei şi la data de 14 martie 2012 i-a vândut colaboratorului D.A. cantitatea de 1,5 grame cannabis cu suma de 150 lei, a întrunit sub aspect obiectiv şi subiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii de „trafic de droguri de risc" în modalităţile "procurare, punere în vânzare, vânzare şi deţinere de droguri de risc", prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 99 alin. (3) C. pen.:
La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpatului H.A. pentru săvârşirea infracţiunilor mai sus-menţionate, Tribunalul a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 100 rap. la art. 72 C. pen., şi anume limitele de pedeapsă prevăzute de textele de lege incriminatoare, reduse la jumătate în concordanţă cu disp. art. 109 C. pen. ce reglementează regimul sancţionator al inculpaţilor minori, gradul de' pericol social al faptelor comise, împrejurările şi modalitatea în care au fost săvârşite, descrise detaliat mai sus precum şi urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce.
De asemenea, având în vedere faptul că inculpatul H.A. s-a prevalat de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., tribunalul a procedat la reducerea, cu o treime, a limitelor speciale ale pedepselor cu închisoarea prevăzute de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa.
Prin prisma acestor criterii, Tribunalul a reţinut că aplicarea de circumstanţe atenuante nu se justifică având în vedere modalitatea concretă de comitere a faptelor.
S-a apreciat că, cuantumul pedepselor trebuie să aibă drept consecinţă recuperarea inculpatului, întrucât ceea ce contează, în esenţă, este ca aceasta să aibă acea forţă care să-i arate că a greşit, să-l determine la reflecţie şi să stimuleze în el dorinţa ca pe viitor să aibă o conduită corectă. De asemenea, pedeapsa nu trebuie percepută de către inculpat ca, o răzbunare din partea comunităţii pentru că s-a abătut de la normele legale şi de convieţuire socială, ci ea trebuie să conducă în final la redarea sa societăţii, aptitudinea coercitivă a pedepsei fiind apreciată numai dacă ţine seama de natura morală a omului, de capacitatea sa de a-şi analiza faptele şi de a se hotărî pentru o conduită compatibilă cu interesele societăţii.
S-a considerat că pentru a acţiona ca un factor educativ, constrângerea penală trebuie să fie în măsură să forţeze procesele psihice mai profunde ale inculpatului, să influenţeze raţiunea, sentimentul, voinţa acestuia, spre a-l determina să-şi modifice statornic comportamentul. Pedeapsa este în măsură să realizeze această finalitate numai dacă prin felul şi măsura sa reflectă gravitatea faptei, gradul de vinovăţie şi periculozitatea inculpatului, dacă este raţională, convingătoare, justă şi echitabilă. Constrângerea nu poate să nu provoace anumite frământări în conştiinţa individului pedepsit, care să-l determine să-şi modifice conduita ilicită (prevenţiune specială), ca şi în conştiinţa publicului larg care află despre fapta ilicită şi despre pedeapsa aplicată, determinând-l să adopte o conduită conformă cu modelul legal (prevenţiunea generală).
În consecinţă, s-a aplicat inculpatului H.A. o pedeapsă de 1 an şi 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „constituirea unui grup infracţional organizat", prevăzută şi pedepsită de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 99 alin. (3) C. pen., art. 109 C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen. şi o pedeapsa de 2 ani si 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „trafic de droguri de risc" în modalităţile "procurare, punere în vânzare, vânzare şi deţinere de droguri de risc", prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată, eu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 99 alin. (3) C. pen., art. 109 C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen.
Constatând că infracţiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată se află în concurs, conform art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta, acesta având de executat pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare.
În bază art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), cu titlu de pedeapsă accesorie.
Cum pedeapsa aplicată trebuie să reflecte echilibrul, atât sub aspectul naturii ei, cât şi al cuantumului şi modalităţii de executare şi să nu arate în nici un caz un efect intimidant, datorită severităţii excesive, sau un efect indulgent, urmare a unei clemenţe abuzive, nemăsurate, apreciind că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea efectivă a acesteia în regim penitenciar, tribunalul, în baza art. 861 C. pen., a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere, pe o durată de 4 ani şi 6 luni, termen de încercare stabilit ;în condiţiile art. 1101 C. pen.
În baza art. 863 alin. (1) C. pen., s-a stabilit în sarcina inculpatului următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava la datele stabilite de acesta
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea.
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncăl
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.
În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor prevăzute de art. 86 C. pen., a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii.
- Având în vedere că inculpatul H.A. a fost arestat preventiv în cauză, în baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive, de la 15 iunie 2012 la 02 septembrie 2012.
II. În drept, fapta inculpatului P.C.M. care, în cursul anului 2011 până la începutul anului 2012 împreună cu H.A., zis „A.", despre care cunoştea faptul că este minor, D.B.V., zis “T.” şi C. A.G.R., zis „J." sau „R." au constituit un grup infracţional organizat, structurat pe orizontală, în care toţi au acelaşi rol şi sarcini întrepătrunse, în scopul săvârşirii de infracţiuni de trafic de droguri de risc şi mare risc, la care au aderat în cursul anului 2011 T.I., L.M.C., L.S.Ş., zis „Ş." şi A.A.V." care şi-au asumat, fiecare, rolul de furnizori en-gross de droguri către membrii principali ai grupării, precum şi C.A.N., O.M.D. şi O.P.B.G. zis “B.”, având rolul de a intermedia, la rândul lor, vânzarea de droguri între cei patru membri principali ai grupului şi palierul de simpli consumatori de substanţe stupefiante ori psihotrope, a întrunit sub aspect obiectiv şi subiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii de „constituirea unui grup infracţional organizaf faptă prevăzută şi pedepsită de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 75 lit. c) C. pen.
Fapta inculpatului P.C.M. care, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, în perioada 2010 - 2012 a efectuat multiple activităţi de procurare, deţinere, punere în vânzare şi vânzare de droguri de risc către o multitudine de clienţi, între care se reţine că i-a dat coinculpatului O.M.D. la data de 28 septembrie 2011 - 5,15 grame rezină de cannabis; data de 24 octombrie 2012 - 2,64 grame rezină de cannabis, cantităţi pe care acesta le-a vândut la aceleaşi date colaboratorului autorizat Ş.C., cu sume de câte 200 lei; de asemenea, la data de 07 decembrie 2011, acesta în înţelegere cu L.S.Ş., zis „Ş." i-au dat inculpatului O.M.D. cantitatea de 1,5 grame cannabis pe care acesta din urmă a vândut-o colaboratorul colaboratorului autorizat Ş.C., cu suma de 200 lei; la data de 01 martie 2012 i-a vândut coinculpatului C.A.N. cantitatea de 0,9 grame cannabis, cunoscând că acesta din urmă o va vinde împreună cu minorul H.A., zis „A.", unui client, respectiv colaboratorului autorizat D.A., cu suma de 100 lei; a întrunit sub aspect obiectiv işi subiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de risc" în modalităţile "procurare, punere în vânzare, vânzare şi deţinere de droguri de risc", faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.
La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpatului P.C.M. pentru săvârşirea infracţiunilor mai sus-menţionate, Tribunalul a av ut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., şi anume limitele de pedeapsă prevăzute de textele de lege incriminatoare, gradul de pericol social al faptelor comise, împrejurările şi modalitatea în care au fost săvârşite, descrise detaliat mai sus precum şi urmarea produsă, sau care s-ar fi putut produce.
De asemenea, având în vedere faptul că inculpatul P.C.M. s-a prevalat de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., tribunalul a procedat la reducerea, cu o treime, a limitelor speciale ale pedepselor cu închisoarea prevăzute de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa.
Prin prisma acestor criterii, Tribunalul a reţinut că aplicarea de circumstanţe atenuante se justifică având în vedere conduita lui bună înainte de săvârşirea faptelor.
În consecinţă, s-a aplicat inculpatului P.C.M. o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „constituirea unui grup infracţional organizat", prevăzută şi pedepsită de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 75 lit. c) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen., art. 80 alin. (1) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen. şi o pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „trafic de droguri de risc" în modalităţile "procurare, punere în vânzare, vânzare şi deţinere de droguri de risc", prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. c) C. pen., art. 74 lit. a), art. 76 lit. c) C. pen. art. 80 alin. (2) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen.
Cum textul de lege care reglementează regimul sancţionator al infracţiunilor ce au fost reţinute în sarcina inculpatului prevede, în mod expres, interzicerea unor drepturi prev. de art. 64 C. pen., instanţa, a aplicat acestuia şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), pedeapsă pe care a stabilit-o la perioada de un an după executarea pedepsei principale pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat şi la o perioadă de 2 ani pentru infracţiunea de trafic de droguri de risc.
Constatând că infracţiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată se află în concurs, conform art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (3) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului anterior menţionate, acesta având de executat pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.
În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), cu titlu de pedeapsă accesorie.
Cum pedeapsa aplicată trebuie să reflecte echilibrul, atât sub aspectul naturii ei, cât şi al cuantumului şi modalităţii de executare şi să nu arate în nici un caz un efect intimidant, datorită severităţii excesive, sau un efect indulgent, urmare a unei clemenţe abuzive, nemăsurate, tribunalul a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins doar prin executarea efectivă a acesteia în regim penitenciar.
De asemenea, cum inculpatul P.C.M. este arestat preventiv în cauză, în baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive, de la 15 iunie 2012 la 28 septembrie 2012 şi de la 10 octombrie 2012 lăzi.
Constatând că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului.; subzistă în continuare, în temeiul art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de'"-*" arest a acestuia.
III. În drept, fapta inculpatului D.B.V.care, în cursul anului 2011 până la începutul anului 2012 împreună cu P.C.M., zis „P.", H.A., zis „A.", despre care cunoştea faptul că este minor, şi C.A.G.R., zis „J." sau „R." au constituit un grup infracţional organizat, structurat pe orizontală, în care toţi au acelaşi rol şi sarcini întrepătrunse, în scopul săvârşirii de-infracţiuni de trafic de droguri de risc şi mare risc, la care au aderat în cursul anului 2011 T.I., L.M.C., L.S.Ş., zis „Ş." şi A.A.V. care şi-au asumat, fiecare, rolul de furnizori en-gross de droguri către membrii principali ai grupării, precum şi C.A.N., O.M.D. şi O.P.B.G. zis “B.”, având rolul de a intermedia, la rândul lor, vânzarea de droguri între cei patru membri principali ai grupului şi palierul de simpli consumatori de substanţe stupefiante ori psihotrope, a întrunit sub aspect obiectiv şi subiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii de „constituirea unui grup infracţional organizat faptă prevăzută şi pedepsită de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 75 lit. c) C. pen.;
Fapta inculpatului D.B.V. care, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, începând cu luna ianuarie 2012 a efectuat multiple activităţi de procurare, deţinere, punere în vânzare şi vânzare de droguri de risc cătrei o multitudine de clienţi, gestionând cantităţile de care dispunea împreună cu inculpatul H.A., zis „A.", despre care cunoştea faptul că este minor; unui client li-au vândut 30 de grame cannabis cu suma de 3.400 lei din care suma de 2.400 lei a, fost remisă inculpatului L.S.Ş., zis „Ş.", de la care, la rândul lor au cumpărat cantitatea respectivă de droguri, numiţilor B.A., zis „B." - 10 grame cannabis; M.O. - 20 grame cannabis; unui anume „T.” din Suceava - 10 grame cannabis; Ş.T.F., R.G., V.R.Ş., C.A. şi martorului M.I., zis „P."- câte un gram de cannabis, la data de 07 martie 2012, împreună cu inculpatul H.A., zis „A.", au vândut colaboratorului D.A. cantitatea de 1,9 grame cannabis cu suma de 270 lei; la data de 17 februarie 2012 a fost identificat pe raza munic. Suceava având asupra sa cantitatea de 0,3 grame cannabis pe care intenţiona să o vândă unei cliente într-un club, a întrunit sub aspect obiectiv şi subiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de risc" în modalităţile "procurare, punere în vânzare, vânzare şi deţinere de droguri de risc", faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. c) C. pen.
La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpatului D.B.V. pentru săvârşirea infracţiunilor mai sus-menţionate, Tribunalul a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., şi anume limitele de pedeapsă prevăzute de textele de lege incriminatoare, gradul de pericol social al faptelor comise, împrejurările şi modalitatea în care au fost săvârşite, descrise detaliat mai sus precum şi urmarea produsă, sau care s-ar fi putut produce.
De asemenea, având în vedere faptul că inculpatul D.B.V. s-a prevalat de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., tribunalul a procedat la reducerea, cu o treime, a limitelor speciale ale pedepselor cu închisoarea prevăzute de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa.
Prin prisma acestor criterii, Tribunalul a reţinut că aplicarea de circumstanţe atenuante se justifică având în vedere conduita lui bună înainte de săvârşirea faptelor.
În consecinţă, s-a aplicat inculpatului D.B.V. o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „constituirea unui grup infracţional organizat", prevăzută şi pedepsită de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 75 lit. c) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen., art. 80 alin. (1) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen. şi o pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „trafic de droguri de risc" în modalităţile "procurare, punere în vânzare, vânzare şi deţinere de droguri de risc", prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea 143/' 2000 astfel cum a fost completată şi modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. c) C. pen., art. 174 lit. a), art. 76 lit. c) C. pen., art. 80 alin. (2) C. pen. şi art. 320' C. proc. pen.
Cum textul de lege care reglementează regimul sancţionator al infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului prevede, în mod expres, interzicerea unor drepturi prev. de art. 64 C. pen., tribunalul a aplicat acestuia şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), pedeapsă stabilită la perioada de un an după executarea pedepsei principale pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat şi la o perioadă de 2 ani pentru infracţiunea de trafic de droguri de risc.
Constatând că infracţiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată se află în concurs, conform art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (3) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta, acesta având de executat pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.
În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), cu titlu de pedeapsă accesorie.
Cum pedeapsa aplicată trebuie să reflecte echilibrul, atât sub aspectul naturii ei, cât şi al cuantumului şi modalităţii de executare şi să nu arate în nici un caz un efect intimidant, datorită severităţii excesive, sau un efect indulgent, urmare a unei clemenţe abuzive, nemăsurate, apreciind că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea efectivă a acesteia în regim penitenciar, tribunalul, în baza art. 861 C. pen., a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere, pe o durată de 7 ani, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 862 C. pen.
În baza art. 863 alin. (1) C. pen., a stabilit în sarcina inculpatului următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava la datele stabilite de acesta
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.
În baza art. 359 C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor prevăzute de art. 86 C. pen., a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii.
Având în vedere că inculpatul D.B.V. a fost arestat preventiv în cauză, fiind pus în libertate sub control judiciar prin Decizia penală nr. 883 din 21 septembrie 2012 a Curţii de Apel Suceava, în baza art. 88 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive, de la 15 iunie 2012 la 21 septembrie 2012.
IV. În drept, fapta inculpatului C.A.G.R. care, în cursul anului 2011 până la începutul anului 2012 împreună cu P.C.M., zis „P.", H.A., zis „A.", şi D.B.V., zis “T.”, au constituit un grup infracţional organizat, structurat pe orizontală, în care toţi au acelaşi rol şi sarcini întrepătrunse, în scopul săvârşirii de infracţiuni de trafic de droguri de risc şi mare risc, la care au aderat în cursul anului 2011 T.I., L.M.C., L.S.Ş., zis „Ş." şi A.A.V. care şi-au asumat, fiecare, rolul de furnizori en-gross de droguri către membrii principali ai grupării, precum şi C.A.N., O.M.D. şi O.P.B.G. zis “B.”, având rolul de a intermedia, la rândul lor, vânzarea de droguri între cei patru membri principali ai grupului şi palierul de simpli consumatori de substanţe stupefiante ori psihotrope, a întrunit sub aspect obiectiv şi subiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii de „constituirea unui grup infracţional organizat faptă prevăzută şi pedepsită de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.
Fapta inculpatului C.A.G.R. care, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, începând cu luna ianuarie 2012 aiefectuat multiple activităţi de procurare, deţinere, punere în vânzare şi vânzare de droguri dei risc către o multitudine de clienţi, între care şi colaboratorului autorizat în cauză D.A.; astfel, la data de 07 martie 2012, prin intermediul coinculpaţilor D.B.V., zis “T.”, şi H.A., zis „A.", i-a vândut colaboratorului D.A. cantitatea de 1,9 grame carmabis, cu suma de 270 lei, ceea ce i se cuvenea lui fiind o parte din această sumă; la data de 08 martie 2012 a vândut colaboratorului D.A., cU care i-a făcut legătura coineulpatul C.A.N., zis „M.", cantitatea de 3 grame cannabis cu suma de 240 lei, din care 50 lei reprezentau partea celui din urmă, a întrunit sub aspect obiectiv şi subiectiv, elementele constitutive,ale infracţiunii de trafic de droguri de risc" în modalităţile "procurare, punere în vânzare, vânzare şi deţinere de droguri de risc", faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpatului C.A.G.R. pentru săvârşirea infracţiunilor mai sus-menţionate, Tribunalul a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., şi anume limitele! de pedeapsă prevăzute de textele de lege incriminatoare, gradul de pericol social al faptelor comise, împrejurările şi modalitatea în care au fost săvârşite, descrise detaliat mai sus precum şi urmarea produsă, sau care s-ar fi putut produce.
De asemenea, având în vedere faptul că inculpatul C.A.G.R. s-a prevalat de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., tribunalul aprocedat la reducerea, cu o treime, a limitelor speciale ale pedepselor cu închisoarea prevăzute de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa.
Prin prisma acestor criterii, Tribunalul a reţinut că aplicarea de circumstanţe atenuante se justifică având în vedere conduita lui bună înainte de săvârşirea faptelor.
În consecinţă, s-a aplicat inculpatului C.A.G.R. o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „constituirea unui grup infracţional organizat", prevăzută şi pedepsită de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 74 lit. a) Cod^ penal, art. 76 lit. c) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen. şi o pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „trafic de droguri de risc" în modalităţile "procurare, punere în vânzare, vânzare şi deţinere de droguri de risc", prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. art. 74 lit. a), art. 76 lit. c) C. pen., art. 80 alin. (2) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen.
Cum textul de lege care reglementează regimul sancţionator al infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului prevede, în mod expres, interzicerea unor drepturi prev. de art. 64 C. pen., instanţa, a aplicat acestuia şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), pedeapsă stabilită la perioada de un an după executarea pedepsei principale pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat şi la 6 perioadă de 2 ani pentru infracţiunea de trafic de droguri de risc.
Constatând că infracţiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată se află în concurs, conform art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (3) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta, acesta urţnând a executa pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.
În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64" lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), cu titlu de pedeapsă accesorie.
Cum pedeapsa aplicată trebuie să reflecte echilibrul, atât sub aspectul naturii ei, cât şi al cuantumului şi modalităţii de executare şi să nu arate în nici un caz un efect intimidant, datorită severităţii excesive, sau un efect indulgent, urmare a unei clemenţe abuzive, nemăsurate, apreciind că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea efectivă a acesteia în regim penitenciar, tribunalul, în baza art. 861 C. pen., a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere, pe o durată de 7 ani, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 862 C. pen.
În baza1 art. 863 alin. (1) C. pen., a stabilit în sarcina inculpatului următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava la datele stabilite de acesta
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.
În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor prevăzute de art. 86 C. pen., a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii. ;
Având în vedere că inculpatul C.A.G.R. a fost arestat preventiv în cauză, fiind pus în libertate sub control judiciar prin Decizia penală nr. 899 din 25 septembrie 2012 a Curţii de Apel Suceava, în baza art. 88 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive, de la 15 iunie 2012 la 25 septembrie 2012.
V. În drept, fapta inculpatului C.A.N. care, în cursul anului 2011 până la începutul anului 2012 a aderat la grupul infracţional organizat constituit din H.A., zis „A.", D.B.V., zis “T.”, C.A.G.R., zis „J.", „R." şi P.C.M., zis „P.", având rolul de a intermedia, vânzarea de droguri între membrii principali ai grupului şi palierul de simpli consumatori de substanţe stupefiante ori psihotrope, a întrunit sub aspect obiectiv şi subiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii de „aderare la un grup infracţional organizat", faptă prevăzută şi pedepsită de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.
Fapta inculpatului C.A.N. care, fiind minor în vârstă de 17 ani, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, începând cu luna aprilie 2011 a efectuat multiple activităţi de procurare, deţinere, punere în vânzare şi vânzare de droguri de risc către o multitudine de clienţi, între care şi colaboratorului autorizat în cauză R.D., de patru ori - astfel, la data de 29 aprilie 2011 i-a vândut acestuia cantitatea de 1,4 grame rezină de cannabis cu suma de 80 lei; la data de 05 mai 2011 i-a vândut cantitatea de 2 grame rezină de cannabis cu suma de 150 lei; la data de 06 mai 2011 i-a vândut cantitatea de 9,7 grame rezină de cannabis cu suma de 400 lei; la data de 06 septembrie 2011 i-a vândut cantitatea de 4,5 grame rezină de cannabis cu suma de 350 lei, aceste cantităţi fiind procurate de la un distribuitor, a întrunit sub aspect obiectiv şi subiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de risc" în modalităţile "procurare, punere în vânzare, vânzare şi deţinere de droguri de risc",^ faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 99 alin. (3) C. pen.;
Fapta inculpatului C.A.N. care; în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, începând cu ianuarie 2012 a efectuat multiple activităţi de procurare, deţinere, punere în vânzare şi vânzare de droguri de risc către o multitudine de clienţi, între care şi colaboratorul autorizat în cauză R.D., căruia i-a vândut la data de 02 februarie 2012 cantitatea de 0,3 grame cannabis cu suma de 70 de lei, drogurile fiind procurate de la coinculpatul H.A., zis „A."; la data de 08 martie 2012 1-a pus în legătură pe colaboratorul autorizat D.A. cu inculpatul C.A.G.R., zis „J.", sau „R." pentru a cumpăra droguri, cerându-i să-i lase la acesta din urmă partea lui de 50 de lei şi astfel colaboratorul a cumpărat de la inculpatul C.A.G.R., zis „J.", ori „R." cantitatea de 3 grame cannabis cu suma de 240 lei, din care 50 lei reprezentau partea lui C.A.N., zi|s „M."; la data de 14 martie 2012 a cumpărat o cantitate neprecizată de droguri de la C.A.G.R., zis „J.", „R.", a întrunit sub aspect obiectiy şi subiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de risc" în modalităţile "procurare, punere în vânzare, vânzare şi deţinere de droguri de risc", faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului C.A.N. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc" în! modalităţile "procurare, punere în vânzare, vânzare şi deţinere de droguri de risc", faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 99 alin. (3) C. pen., Tribunalul a avut în vedere: criteriile prevăzute de art. 100 rap. la art. 72 C. pen., şi anume limitele de pedeapsă prevăzute de textele de lege incriminatoare, reduse la jumătate în concordanţă cu disp. art. 109 C. pen. ce reglementează regimul sancţionator al inculpaţilor minori, gradul de pericol social al faptelor comise, împrejurările şi modalitatea în care au fost săvârşite, descrise detaliat mai sus precum şi urmarea produsă.
La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpatului C.A.N. pentru săvârşirea celorlalte două infracţiuni mai sus-menţionate, Tribunalul a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., şi anume limitele de pedeapsă prevăzute de textele de lege incriminatoare, gradul de pericol social al faptelor comise, împrejurările şi modalitatea în care au fost săvârşite, descrise detaliat mai sus precum şi urmarea produsă, sau care s-ar fi putut produce.
De asemenea, având în vedere faptul că inculpatul C.A.N. s-a prevalat de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., tribunalul a;procedat la reducerea, cu o treime, a limitelor speciale ale pedepselor cu închisoarea prevăzute de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa.
Prin prisma acestor criterii, Tribunalul a reţinut că aplicarea de circumstanţe atenuante se justifică având în vedere conduita lui bună înainte de săvârşirea faptelor.
În consecinţă, s-a aplicat inculpatului C.A.N. o pedeapsă de 1 an gi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc" în modalităţile "procurare, punere în vânzare, vânzare şi deţinere de droguri de risc", faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 99 alin. (3) C. pen., art. 109 C. pen., art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen., art. 80 alin. (2) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen.; o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 74 lit. a) Cod penal, art. 76 lit. c) C. pen. şi art. 320 C. proc. pen. şi o pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „trafic de droguri de risc" în modalităţile "procurare, punere în vânzare, vânzare şi deţinere de droguri de risc", prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. art. 74 lit. a), art. 76 lit. c) C. pen., art. 80 alin. (2) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen.
Cum textul de lege care reglementează regimul sancţionator al infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului prevede, în mod expres, interzicerea unor drepturi prev. de art. 64 Cod penal, instanţa, a aplicat acestuia şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), pedeapsă stabilită la perioada de 1 an după executarea pedepsei principale pentru infracţiunea de aderare la un grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 şi la o perioadă de 2 ani pentru infracţiunea de de „trafic de droguri de risc" în modalităţile "procurare, punere în vânzare, vânzare şi deţinere de droguri de risc", prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.:
Constatând că infracţiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată se află în concurs, conform art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (3) C. pen., s-ai contopit pedepsele aplicate inculpatului anterior menţionate, acesta având de executat pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.
În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ILa şi lit. b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), cu titlu de pedeapsă accesorie.
Cum pedeapsa aplicată trebuie să reflecte echilibrul, atât sub aspectul naturii ei, cât şi al cuantumului şi modalităţii de executare şi să nu arate în nici un caz un efect intimidant, datorită severităţii excesive, sau un efect indulgent, urmare a unei clemenţe abuzive, nemăsurate, apreciind că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea efectivă a acesteia în regim penitenciar, tribunalul, în baza art. 861 C. pen., a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere, pe o durată de 7 ani, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 862 C. pen.
În baza art. 863 alin. (1) C. pen., a stabilit în sarcina inculpatului următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava la datele stabilite de acesta
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.
În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor prevăzute de art. 86 C. pen., a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii.
Având în vedere că inculpatul C.A.N. a fost arestat preventiv în cauză, fiind pus în libertate sub control judiciar prin Decizia penală nr. 878 din 20 septembrie 2012 a Curţii de Apel Suceava, în baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive, de la 15 iunie 2012 la 20 septembrie 2012.
VI. În drept fapta inculpatului O.M.D. care, în cursul anului 2011 până la începutul anului 2012 a aderat la grupul infracţional organizat constituit din H.A., zis „A.", D.B.V., zis “T.”, C.A.G.R., zis „J." sau „R.", şi P.C.M., zis „P.", având rolul de a intermedia, vânzarea de droguri între membrii principali ai grupului şi palierul de simpli consumatori de substanţe stupefiante ori psihotrope, a întrunit sub aspect obiectiv şi subiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii de „aderare la un grup infracţional organizaf faptă prevăzută şi pedepsită de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.
Fapta inculpatului O.M.D. care, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, începând cu luna iunie 2011 a efectuat multiple activităţi de procurare, deţinere, punere în vânzare şi vânzare de droguri de risc către o multitudine de clienţi, între care şi colaboratorul autorizat în cauză P.I. căruia i-a vândut la data de 08 iunie 2011 cantitatea de 0,8 grame cannabis cu suma de 100 lei şi la data de 09 iulie 2011 cantitatea de 0,6 grame cannabis cu suma de 100 lei; la data de 12 septembrie 2011 a procurat de la T.I. cantitatea de 1,8 grame cannabis pe care a vândut-o colaboratorului autorizat Ş.C. cu suma de 200 lei; la data. de 28 septembrie 2011 a procurat de la P.C.M., zis „P.", cantitatea de 5,15 grame rezină de cannabis pe care a vândut-o colaboratorului autorizat Ş.C. cu suma de 200 lei; la data de 24 octombrie 2011 a luat de la P.C.M., zis „P.", cantitatea de 2,64 grame rezină de cannabis pe care a vândut-o colaboratorului autorizat Ş.C. cu suma de 200 lei; la data de 07 decembrie 2011 a luat de la L.S.Ş., zis „Ş." prin intermedierea lui P.C.M., zis „P.", cantitatea de 1,5 grame cannabis pe care a vândut-o colaboratorului autorizat Ş.C. cu suma de 200 lei, a întrunit sub aspect obiectiv şi subiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de risc" în modalităţile "procurare, punere în vânzare, vânzare şi deţinere de droguri de risc", faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpatului O.M.D. pentru săvârşirea infracţiunilor mai sus-menţionate, Tribunalul a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., şi anume limitele de pedeapsă prevăzute de textele de lege incriminatoare, gradul de pericol social al faptelor comise, împrejurările şi modalitatea în care au fost săvârşite, descrise detaliat mai sus precum şi urmarea produsă, sau care s-ar fi putut produce.
De asemenea, având în vedere faptul că inculpatul O.M.D. s-a prevalat de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., tribunalul a procedat la reducerea, cu o treime, a limitelor speciale ale pedepselor cu închisoarea prevăzute de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa.
Prin prisma acestor criterii, Tribunalul a reţinut că aplicarea de circumstanţe atenuante se justifică având în vedere conduita lui bună înainte de săvârşirea faptelor.
În consecinţă, s-a aplicat inculpatului O.M.D. o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „aderare la un grup, infracţional organizat", prevăzută şi pedepsită de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen., art. 80 alin. (1) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen. şi o pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „trafic de droguri de risc" în modalităţile "procurare, punere în vânzare, vânzare şi deţinere de droguri de risc", prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. c) C. pen., art. 74 lit. a), art. 76 lit. c) C. pen., art. 80 alin. (2) C. pen. şi art. 320 C. proc. pen.
Cum textul de lege care reglementează regimul sancţionator al infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului prevede, în mod expres, interzicerea unor drepturi prev. de art. 64 C. pen., instanţa, a aplicat acestuia şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), pedeapsă stabilită la perioada de un an după executarea pedepsei principale pentru infracţiunea de aderare la un grup infracţional organizat şi la o perioadă de 2 ani pentru infracţiunea de trafic de droguri de risc.
Constatând că infracţiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată se află'în concurs, conform art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (3) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului anterior menţionate, acesta având de executat pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.
În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), cu titlu de pedeapsă accesorie.
Cum pedeapsa aplicată trebuie să reflecte echilibrul, atât sub aspectul naturii ei, cât şi al cuantumului şi modalităţii de executare şi să nu arate în nici un caz un efect intimidant, datorită severităţii excesive, sau un efect indulgent, urmare a unei clemenţe abuzive, nemăsurate, apreciind că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea efectivă a acesteia în regim penitenciar, tribunalul, în baza art. 861 C. pen., a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere, pe o durată de 7 ani, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 862 C. pen.
În baza art. 863 alin. (1) C. pen., a stabilit în sarcina inculpatului următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava la datele stabilite de acesta
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.
În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor prevăzute de art. 86 C. pen., a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea pedepselor accesorii: pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii.
Având în vedere că inculpatul O.M.D. a fost arestat preventiv în cauză, fiind pus în libertate sub control judiciar prin încheierea nr. 250 din 24 septembrie 2012 a Tribunalului Suceava, definitivă prin nerecurare la data de 25 septembrie 202, în baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive, de la 15 iunie 2012 la 25 septembrie 2012.
VII. În drept, fapta inculpatului L.S.Ş. care, în cursul anului 2011 până la începutul anului 2012 a aderat la grupul infracţional organizat constituit din H.A., zis „A.", D.B.V., zis “T.”, C.A.G.R., zis „J." sau „R.", şi P.C.M., zis „P.", având rolul de a furniza en-gross droguri către membrii principali ai grupării, a întrunit sub aspect obiectiv şi subiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii de „aderare la un grup infracţional organizaf faptă prevăzută şi pedepsită de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.
Fapta inculpatului L.S.Ş. care, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, începând cu anul 2011 a efectuat multiple activităţi de procurare, deţinere, punere în vânzare şi vânzare de droguri de risc en-gross către membrii grupului infracţional organizat între care coinculpaţilor H.A., zis „A.", şi D.B.V., zis “T.”, cantitatea de 30 grame cannabis cu suma de 80 lei gramul; precum şi către alţi clienţi în cantităţi mici, astfel la data de 07 decembrie 2011, prin intermedierea lui P.C.M., zis „P.", i-a dat coinculpatului O.M.D. cantitatea de 1,5 grame cannabis pe care acesta din urmă a vândut-o colaboratorului autorizat Ş.C.; la data de 15 martie 2012 i-a dat inculpatului H.A., zis “A.”, cantitatea de 1,4 grame cannabis pe care acesta din urmă a vândut-o colaboratorului autorizat D.A., a întrunit sub aspect obiectiv şi subiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de risc" în modalităţile "procurare, punere în vânzare, vânzare şi deţinere de droguri de risc", faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
La individualizarea pedepselor ce s-au aplicat inculpatului L.S.Ş. pentru săvârşirea infracţiunilor mai sus-menţionate, Tribunalul a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., şi anume limitele de pedeapsă prevăzute de textele de lege incriminatoare, gradul de pericol social al faptelor comise, împrejurările şi modalitatea în care au fost săvârşite, descrise detaliat mai sus precum şi urmarea produsă, sau care s-ar fi putut produce.
V. De asemenea, având în vedere faptul că inculpatul L.S.Ş. s-a prevalat de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., tribunalul a procedat la reducerea, cu o treime, a limitelor speciale ale pedepselor cu închisoarea prevăzute de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa.
Prin prisma acestor criterii, Tribunalul a reţinut că aplicarea de circumstanţe atenuante se justifică având în vedere conduita lui bună înainte de săvârşirea faptelor.
În consecinţă, s-a aplicat inculpatului L.S.Ş. o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „aderare la un grup infracţional organizat", prevăzută şi pedepsită de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen., art. 80 alin. (1) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen. şi o pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „trafic de droguri de risc" în modalităţile "procurare, punere în vânzare, vânzare şi deţinere de droguri de risc", prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost icompletată şi modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. c) C. pen., art. 74 lit. a), art. 76 lit. c) C. pen., art. 80 alin. (2) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen.
Cum textul de lege care reglementează regimul sancţionator al infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului prevede, în mod expres, interzicerea unor drepturi prev. de art. 64 C. pen., instanţa, s-a aplicat acestuia şi pedeapsa complementară; a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), pedeapsă stabilită la perioada de un an după executarea pedepsei principale pentru infracţiunea de aderare la un grup infracţional organizat şi la o perioadă de 2 ani pentru " infracţiunea de trafic de droguri de risc.
Constatând că infracţiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată se află în concurs, conform art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (3) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului anterior menţionate, acesta având de executat pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.
În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), cu titlu de pedeapsă accesorie.
Cum pedeapsa aplicată trebuie să reflecte echilibrul, atât sub! aspectul naturii ei, cât şi al cuantumului şi modalităţii de executare şi să nu arate în nici un caz un efect intimidant, datorită severităţii excesive, sau un efect indulgent, urmare a unei clemenţe abuzive, nemăsurate, apreciind că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea efectivă a acesteia în regim penitenciar, tribunalul, în baza art. 861 C. pen., a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere, pe o durată de 7 ani, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 862 C. pen.
În baza art. 863 alin. (1) C. pen., a stabilit în sarcina inculpatului următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava la datele stabilite de acesta
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.
În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor prevăzute de art. 864 C. pen., a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii.
Având în vedere că inculpatul L.S.Ş. a fost arestat preventiv în cauză, fiind pus în libertate sub control judiciar prin Decizia penală nr. 879 din 20 septembrie 2012 a Curţii de Apel Suceava, în baza art. 88 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive, de la 25 iunie 2012 la 20 septembrie 2012.
VIII. În drept fapta inculpatului O.P.B.G. care, în cursul anului 2011 până la începutul anului 2012 a aderat la grupul infracţional organizat constituit din H.A., zis „A.", D.B.V., zis “T.”, C.A.G.R., zis „J.", sau „R.", şi P.C.M., zis „P.", asumându-şi rolul de a prelua marfa expediată din străinătate de la ceilalţi membri ai grupului şi a o vinde en - gross şi en-detail consumatorilor din municipiul Rădăuţi şi împrejurimi, a întrunit sub aspect obiectiv şi subiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii de „aderare la un grup grup infracţional organizat faptă prevăzută şi pedepsită de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.
Fapta inculpatului O.P.B.G. care,- în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, în perioada ianuarie - martie 2012 a vândut 31 de comprimate ecstasy, iar din cantitatea de 198 comprimate ecstasy pe care le-a primit din Olanda, a distribuit o cantitate nedeterminată mai multor consumatori, pentru preţul de 50 lei bucata; a întrunit sub aspect obiectiv şi subiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc" va. modalităţile "procurare, punere în vânzare, vânzare şi deţinere de droguri de mare risc", faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Fapta inculpatului O.P.B.G. care ,,în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, de la sfârşitul anului 2011 până la începutul anului 2012 a vândut în mod repetat cannabis consumatorilor din municipiul Rădăuţi şi zonele învecinate, cu preţul de 80 - 100 lei gramul; respectiv unui anume Ion cantitatea de 7 grame cannabis împreună cu inculpatul L.M.C., precum şi un gram de cannabis unui anume „G."; a întrunit sub aspect obiectiv şi subiectiv, elementele constitutive. ale infracţiunii de trafic de droguri de risc" în modalităţile "procurare, punere în vânzare, vânzare şi deţinere de droguri de risc", faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Fapta inculpatului O.P.B.G. care, în cursul lunii martie 2012 a primit de la L.M.C., un colet expediat din Olanda, în care era disimulată cantitatea de 198 comprimate ecstasy, a întrunit sub aspect obiectiv şi subiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii de „introducere în ţară de droguri de mare risc" faptă prevăzută şi pedepsită de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată.:
Fapta inculpatului O.P.B.G. care, la data_ de 23 aprilie 2012, a aranjat intrarea în ţară a unui colet expediat din Olanda de către L.M.C. în care se afla disimulată cantitatea de 121,1 grame cannabis, din care trebuia să-i dea şi coinculpatului T.I. 15 grame cannabis, a întrunit sub aspect obiectiv şi subiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii de „introducere în ţară de droguri de risc" faptă prevăzută şi pedepsită de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată.
La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpatului O.P.B.G. pentru săvârşirea infracţiunilor mai sus-menţionate, Tribunalul a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., şi anume limitele de pedeapsă prevăzute de textele de lege incriminatoare, gradul de pericol social al faptelor comise, împrejurările şi modalitatea în care au fost săvârşite, descrise detaliat mai sus precum şi urmarea produsă, precum şi poziţia acestuia de recunoaştere şi regret a faptelor comise.
De asemenea, având în vedere faptul că inculpatul O.P.B.G. s-a prevalat de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., tribunalul a procedat la reducerea, cu o treime, a limitelor speciale ale pedepselor cu închisoarea prevăzute de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa.
Prin prisma acestor criterii, Tribunalul a reţinut că aplicarea de circumstanţe atenuante se justifică având în vedere conduita lui bună înainte de săvârşirea faptelor, prin lipsa antecedentelor penale, cât şi după comiterea faptelor, prin atitudinea corectă în faţa organelor de urmărire penală, acesta dând declaraţii în care a lămurit interconexiunea sa infracţională cu alţi inculpaţi.
În consecinţă, s-au aplicat inculpatului O.P.B.G. o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „aderare la un grup infracţional organizat", prevăzută şi pedepsită de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 74 lit. a) şi c) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen., şi art. 3201 C. proc. pen.; o pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „trafic de droguri de mare risc" în modalităţile "procurare, punere în vânzare, vânzare şi deţinere de droguri de risc", prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) şi c) ; art. 76 lit. b) C. pen. art. 80 alin. (1)C. pen. şi. art. 3201 C. proc. pen.; o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii „introducere în ţară de droguri de mare risc" faptă prevăzută şi pedepsită de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 74 lit. a) şi c), art. 76 lit. a) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen.; 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii „introducere în ţară de droguri de risc" faptă prevăzută şi pedepsită de art. 3 alin. (1)din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 74 lit. a) şi c), art. 76 lit. b) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen. şi la o pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „trafic de droguri de risc" în modalităţile "procurare, punere în vânzare, vânzare şi deţinere de droguri de risc", prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) şi c) C. pen., art. 76 lit. d) C. pen., art. 80 alin. (1) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen.
Cum textul de lege care reglementează regimul sancţionator al infracţiunilor ce au fost reţinute în sarcina inculpatului prevede, în mod expres, interzicerea unor drepturi prev. de art. 64 C. pen., instanţa, s-a aplicat acestuia şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), pedeapsă pe stabilită la: perioada de 1 an după executarea pedepsei principale pentru infracţiunea de aderare la un grup infracţional organizat, la o perioadă de-2 ani pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc, la o perioadă de 3 ani pentru* infracţiunea de introducere în ţară de droguri de mare risc, la o perioadă de 1 an pentru infracţiunea de introducere în ţară de droguri de risc şi la o perioadă de 1 an pentru infracţiunea de trafic de droguri de risc.
Constatând că infracţiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată se află în concurs, conform art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (3) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului şi menţionate anterior, acesta având de executat' pedeapsa rezultantă de 4 (patru) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă .de 3 ani.
În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), cu titlu de pedeapsă accesorie.
Cum pedeapsa aplicată trebuie să reflecte echilibrul, atât sub aspectul naturii ei, cât şi al cuantumului şi modalităţii de executare şi să nu arate în nici un caz un efect intimidant, datorită severităţii excesive, sau un efect indulgent, urmare a unei clemenţe abuzive, nemăsurate, tribunalul a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins doar prin executarea efectivă a acesteia în regim penitenciar.
De asemenea, cum inculpatul O.P.B.G. este arestat preventiv în cauză, în baza art. 88 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive, de la 16 iunie 2012 la zi.
Constatând că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului subzistă în continuare, în temeiul art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a acestuia.:
IX. În drept, fapta inculpatului T.I. care, în cursul anului 2011 până la începutul anului 2012 a aderat la grupul infracţional organizat constituit din H.A., zis „A.", D.B.V., zis “T.”, C.A.G.R., zis „J.", „R." şi P.C.M., zis „P.", având rolul de furnizor en-gross şi en-detail de droguri de risc către membrii principali ai grupării, a întrunit sub aspect obiectiv şi subiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii de „aderare la un grup infracţional organizaf faptă prevăzută şi pedepsită de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.
Fapta inculpatului T.I. care, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, în perioada februarie - mai 2012, i-a livrat periodic coinculpatului C.A.G.R., zis „J.", „R.", cantităţi de cannabis cu care acesta a aprovizionat „piaţa" din munic Rădăuţi, între care şi o cantitate pentru care acesta din urmă avea să-i dea suma de 4.000 lei ; la data de 12 septembrie 2011 i-a dat coinculpatului O.M.D. cantitatea de 1,8 grame cannabis pe care acesta a vândut-o colaboratorului autorizat Ş.C.; în cursul lunii aprilie 2012 a procurat prin intermediul inculpatului L.M.C., cantitatea de 15 grame cannabis pe care acesta din urmă a expediat-o din Olanda împreună cu cea destinată inculpatului O.P.B.G., zis “B.”, coletul fiind interceptat la data de 23 aprilie 2012, a întrunit sub aspect obiectiv şi subiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de risc" în modalităţile "procurare, punere în vânzare, vânzare şi deţinere de droguri de risc", faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată, cu aplicarea art.,41 alin. (2) C. pen.
La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpatului T.I. pentru săvârşirea infracţiunilor mai sus-menţionate, Tribunalul a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., şi anume limitele de pedeapsă prevăzute de textele de lege incriminatoare, gradul de pericol social al faptelor comise, împrejurările şi modalitatea în care au fost săvârşite, descrise detaliat mai sus precum şi urmarea produsă, sau care s-ar fi putut produce.
De asemenea, având în vedere faptul că inculpatul T.I. s-a prevalat de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., tribunalul a procedat la reducerea, cu o treime, a limitelor speciale ale pedepselor cu închisoarea prevăzute de1 lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa.
Prin prisma acestor criterii, Tribunalul a reţinut că aplicarea de circumstanţe atenuante se justifică având în vedere conduita lui bună înainte desăvârşirea faptelor.
În consecinţă, s-a aplicat inculpatului T.I. o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „aderare la un grup infracţional organizat", prevăzută şi pedepsită de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen. şi o pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „trafic de droguri de risc" în modalităţile "procurare, punere în vânzare, vânzare şi deţinere de droguri de risc", prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), art. 76 lit. c) C. pen., art. 80 alin. (2) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen.
Cum textul de lege care reglementează regimul sancţionator al infracţiunilor, reţinute în sarcina inculpatului prevede, în mod expres, interzicerea unor drepturi prev. de art. 64 C. pen., instanţa, s-a aplicat acestuia şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), pedeapsă stabilită la perioada de 1 an după executarea pedepsei principale pentru infracţiunea de aderare la un grup infracţional organizat şi la o perioadă de 2 ani pentru infracţiunea de trafic de droguri de risc.
Constatând că infracţiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată se află în concurs, conform art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (3) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta, acesta având de executat pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.
În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), cu titlu de pedeapsă accesorie.
Cum pedeapsa aplicată trebuie să reflecte echilibrul, atât sub aspectul naturii ei, cât şi al cuantumului şi modalităţii de executare şi să nu arate în nici uri caz un efect intimidant, datojită severităţii excesive, sau un efect indulgent, urmare a unei clemenţe abuzive, nemăsurate, apreciind că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea efectivă a-acesteia în regim penitenciar, tribunalul, în baza art. 861 C. pen., a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere, pe o durată de 7 ani, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 862 C. pen.
În baza art. 863 alin. (1) C. pen., a stabilit în sarcina inculpatului următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava la datele stabilite de acesta
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă. (în baza art. 359 C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiildr. prevăzute de art. 86 C. pen., a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii.
Având în vedere că inculpatul T.I. a fost arestat preventiv în cauză, fiind pus în libertate sub control judiciar prin Decizia penală nr. 935 din 28 septembrie 2012 a Curţii de Apel Suceava în baza art. 88 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive, de la 25 iunie 2012 la 28 septembrie 2012.
X. În drept, fapta inculpatului L.M.C. care, în cursul anului 2011 până la începutul anului 2012 a aderat la grupul infracţional organizat constituit din, H.A., zis „A.", D.B.V., zis “T.”, C.A.G.R., zis „J.", sau „R." şi P.C.M., zis „P.", având rolul de furnizor en-gross de droguri către membrii principali ai grupării în mod direct sau prin intermediul coinculpatului O.P.B.G., zis “B.”, a întrunit sub aspect obiectiv şi subiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii de „aderare la un grup grup infracţional organizat", faptă prevăzută şi pedepsită de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.
Fapta inculpatului L.M.C. care, în cursul lunii martie 2012, inculpatul L.M.C., care se afla în Olanda, a trimis inculpatului O.P.B.G., zis “B.”, cantitatea de 198 comprimate ecstasy disimulate într-un colet şi pe care cel din urmă le-a comercializat în mod repetat unui cerc restrâns de consumatori, primind în schimb suma de 500 euro; a întrunit sub aspect obiectiv şi subiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii „introducere în ţară de droguri de mare risc" faptă prevăzută şi pedepsită de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată.'
Fapta inculpatului L.M.C. care, a expediat din Olanda coinculpatului O.P.B.G., zis “B.”, un colet în care se afla disimulată cantitatea de 121,1 grame cannabis, din care urma să primească şi T.I. 15 grame cannabis; acesta fiind interceptat după intrarea în ţară prin P.T.F. Borş, la data de 23 aprilie 2012, a întrunit sub aspect obiectiv şi subiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii „introducere în ţară de droguri de risc" faptă prevăzută şi pedepsită de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată.
Fapta inculpatului L.M.C. care, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, începând cu anul 2011 a procurat, deţinut, pus în vânzare şi vândut membrilor grupării dar şi altor clienţi cannabis, reţinându-se că a vândut unui client 7 grame de cannabis împreună cu inculpatul O.P.B.G., zis “B.”; în cursul lunii aprilie 2012, i-a trimis, prin intermediul inculpatului O.P.B.G., zis “B.”, cantitatea de 15 grame de cannabis în coletul interceptat la data de 23 aprilie 2012 la Oradea; a întrunit sub aspect obiectiv şi subiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de risc" în modalităţile "procurare, punere în vânzare, vânzare şi deţinere de droguri de risc", faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpatului L.M.C. pentru săvârşirea infracţiunilor mai sus-menţionate, Tribunalul a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., şi anume limitele de pedeapsă prevăzute de textele de lege incriminatoare, gradul de pericol social al faptelor comise, împrejurările şi modalitatea în care au fost săvârşite, descrise detaliat mai sus precum şi urmarea produsă, sau care s-ar fi putut produce.
De asemenea, având în vedere faptul că inculpatul L.M.C. s-a prevalat de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., instanţa a procedat la reducerea, cu o treirne, a limitelor speciale ale pedepselor cu închisoarea prevăzute de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa.
Prin prisma acestor criterii, Tribunalul a reţinut că aplicarea de circumstanţe atenuante se justifică având în vedere conduita lui bună înainte de săvârşirea faptelor.
În consecinţă, a aplicat inculpatului L.M.C. o pedeapsă de 2 ani mchisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „aderare la un grup infracţional organizat", prevăzută şi pedepsită de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen., şi art. 3201 C. proc. pen.; o pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „trafic de droguri de risc" în modalităţile "procurare, punere în vânzare, vânzare şi deţinere de droguri de risc", prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată şi modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), art. 76 lit. d) C. pen. art. 80 alin. (1) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen.; o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii „introducere în ţară de droguri de mare risc" faptă prevăzută şi pedepsită de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 74 lit. a), art. 76 lit. a) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen. şi 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii „introducere în ţară de droguri de risc" faptă prevăzută şi pedepsită de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen.
Cum textul de lege care reglementează regimul sancţionator :al infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului prevede, în mod expres, interzicerea unor drepturi prev. de art. 64 C. pen., instanţa, a aplicat acestuia şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), pedeapsă stabilită la: perioada de 1 an după executarea pedepsei principale pentru infracţiunea de aderare la un grup infracţional organizat, la o perioadă de 3 ani pentru infracţiunea de introducere în ţară de droguri de mare risc şi la o perioadă de 2 ani pentru infracţiunea de introducere în ţară de droguri de risc.
Constatând că infracţiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată se află în concurs, conform art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (3) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului anterior menţionate, acesta având de executat pedeapsa rezultantă de 5 (cinci) ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.
În baza art. 71 C. pen., s-ai interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), cu titlu de pedeapsă accesorie.
Cum pedeapsa aplicată trebuie să reflecte echilibrul, atât sub aspectul naturii ei, cât şi al cuantumului şi modalităţii de executare şi să nu arate în nici un caz un efect intimidant, datorită severităţii excesive, sau un efect indulgent, urmare a unei clemenţe abuzive, nemăsurate, tribunalul apreciază că scopul pedepsei poate fi atins doar prin executarea efectivă a acesteia în regim penitenciar.
De asemenea, cum inculpatul L.M.C.; este arestat preventiv în cauză, în baza art. 88 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive, de la 25 iunie 2012 la zi.
Constatând că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului subzistă în continuare, în temeiul art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a acestuia.
În conformitate cu dispoziţiile art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu modificările şi completările ulterioare, a dispus confiscarea următoarelor cantităţi de droguri:
1.- cantitatea de 1,0 grame rezină de cannabis rămasă după efectuarea analizelor de laborator din cantitatea de 1,4 grame rezină. de cannabis - vândută de inculpatul C.A.N., zis „M." la data de 29 aprilie 2011 colaboratorului autorizat în cauză, aceasta fiind depusă la I.G.P.R. - Camera de Corpuri Delicte - Droguri, conform dovezii din data de 07 iulie 2011;
2.- cantitatea de 1,7 grame rezină de cannabis rămasă după efectuarea analizelor de laborator din cantitatea de 2,0 grame rezină de cannabis - vândută de inculpatul C.A.N., zis „M." la data de 05 mai 2011 colaboratorului autorizat în cauză aceasta fiind depusă la I.G.P.R. - Camera de Corpuri Delicte - Droguri, conform dovezii din data de 07 iulie 2011;
3.- cantitatea de 5,0 grame rezină de cannabis (contraproba) şi cantitatea de 4^0 grame rezină de cannabis (proba), rămase după efectuarea analizelor de laborator, din cantitatea de 9,3 grame rezină de cannabis - vândută de inculpatul C.A.N., zis „M." la data de 06 mai 2011 colaboratorului autorizat în cauză acestea fiind depuse. la I.G.P.R. - Camera de Corpuri Delicte - Droguri, conform dovezii din data de 07 iulie 2011;
4.- cantitatea de 3,77 grame rezină de cannabis rămasă după efectuarea analizelor de laboratpr, din cantitatea de 4,5 grame rezină de cannabis - vândută de inculpatul C.A.N., zis „M." la data de 06 septembrie 2011 colaboratorului autorizat în cauză, aceasta fiind depusă la I.G.P.R. - Camera de Corpuri Delicte - Droguri, conform dovezii din data de 20 septembrie 2011;
5.- cantitatea de 0,2 grame cannabis rămasă după efectuarea analizelor de laborator din cantitatea de 0,3 grame cannabis - vândută de inculpatul C.A.N., zis „M." la data de 02 februarie 2012 colaboratorului autorizat în cauză, aceasta fiind depusă la I.G.P.R.- Camera de Corpuri Delicte - Droguri, conform dovezii din data de 15 martie 2012;
6.- cantitatea de 0,7 grame cannabis rămasă după efectuarea analizejor de laborator din cantitatea de 0,9 grame cannabis - vândută de inculpatul H.A. zis „A." la data de 01 martie 2012 colaboratorului autorizat în cauză, aceasta fiind depusă la I.G.P.R. -Camera de Corpuri Delicte - Droguri, conform dovezii din data de 15 martie 2012;
7.- cantitatea de 1,6 grame cannabis rămasă după efectuarea analizelor de laborator, din cantitatea de 1,9 grame cannabis - vândută de inculpatul H.A., zis „A.", la data de 07 martie 2012 colaboratorului autorizat în cauză aceasta fiind depusă la I.G.P.R. - Camera de Corpuri Delicte - Droguri, conform dovezii din data de 15 martie 2012;
8.- cantitatea de 2,7 grame cannabis rămasă după efectuarea analizelor de laborator,din cantitatea de 3,0 grame cannabis - vândută de inculpatul C.A.G.R., zis „J.", la data de 08 martie 2012 colaboratorului autorizat în cauză, aceasta fiind depusă la I.G.P.R. - Camera de Corpuri Delicte - Droguri, conform dovezii din data de 15 martie 2012;
9.- cantitatea de 1,1 grame cannabis rămasă după efectuarea analizelor de laborator,din cantitatea de 1,4 grame cannabis - vândută de inculpatul H.A., zis „A.", la data de 15 martie 2012 colaboratorului autorizat în cauză aceasta fiind depusă la I.G.P.R. - Camera de Corpuri Delicte - Droguri, conform dovezii din data de 18 mai 2012;
10.- cantitatea de 0,2 grame rezină de cannabis rămasă după efectuarea analizelor de laborator, din cantitatea 0,4 grame rezină de cannabis, ridicată la data de 03 mai 2011 şi pe baza căreia a fost înregistrat Dosarul nr. 45D/P/2011 aceasta fiind depusă la I.G.P.R. - Camera de Corpuri Delicte - Droguri, conform dovezii din data de 21 octombrie 2011;
11.- cantitatea de 0,4 grame cannabis rămasă după efectuarea analizelor de laborator, din cantitatea de 0,8 grame cannabis - vândută de inculpatul O.M.D. la data de 08 iunie 2011 colaboratorului autorizat în cauză, aceasta fiind depusă la I.G.P.R. - Camera de Corpuri Delicte - Droguri, conform dovezii din data de 07 iulie 2011;
12. - cantitatea de 1,1 grame cannabis rămasă după efectuarea analizelor de l'aborator din cantitatea totală de 1,8 grame cannabis - vândută de inculpatul O.M.D. împreună cu inculpatul T.I., în două reprize la data de 12 septembrie 2011, colaboratorului autorizat în cauză, cantitatea rămasă fiind depusă la I.G.P.R. - Camera de Corpuri Delicte -Droguri, conform dovezii din data de 20 septembrie 2011;
13. - cantitatea de 4,93 grame rezină de cannabis rămasă după efectuarea analizelor de laborator din cantitatea de 5,15 grame rezină de cannabis - vândută de inculpatul O.M.D. la data de 28 septembrie 2011 colaboratorului autorizat în cauză, aceasta fiind depusă la I.G.P.R. - Camera de Corpuri Delicte - Droguri, conform dovezii din data de 21 octombrie 2011;
14.- cantitatea de 2,39 grame rezină de cannabis rămasă după efectuarea analizelor de laborator din cantitatea de 2,64 grame rezină de cannabis - vândută de inculpatul O.M.D. la data de 24 octombrie 2011 colaboratorului autorizat în cauză, aceasta fiind depusă la I.G.P.R.- Camera de Corpuri Delicte - Droguri, conform dovezii din data de 14 decembrie 2011;
15.- cantitatea de 1,1 grame cannabis rămasă după efectuarea analizelor de laborator din cantitatea de 1,5 grame cannabis - vândută de inculpatul O.M.D. la data de 07 decembrie 2011 colaboratorului autorizat în cauză, aceasta fiind depusă la I.G.P.R. - Camera de Corpuri Delicte - Droguri, conform dovezii din data de 14 decembrie 2011;
16.- cantitatea de 0,2 grame cannabis rămasă după efectuarea analizelor de laborator din cantitatea de 0,3 grame cannabis - capturată de la inculpatul D.B.V., zis "T." la data de 17 februarie 2012, aceasta fiind depusă la I.G.P.R. - Camera de Corpuri Delicte -Droguri, conform dovezii din data de 08 iunie 2012;
17.- cantităţile de 60 grame cannabis - proba 1; 45 grame cannabis - proba 2; 5 grame. cannabis - contraproba 1; şi 5 grame cannabis - contraproba 2, după efectuarea analizelor de laborator, rămase din cantităţile de 67,6 grame cannabis - proba 1 şi 53,5 grame cannabis - proba 2, capturate la data de 23 aprilie 2012, de către lucrătorii de poliţie din cadrul B.C.C.O. Oradea - Serviciul Antidrog, după intrarea în România prin P.T.F. Borş a mijlocului de transport aparţinând SC R. SRL, pe ruta Olanda -Suceava, din coletul trimis pe numele G.P., de către inculpatul L.M.C. şi destinat lui O.P.B.G., zis “B.”, acestea fiind depuse la I.G.P.R. - Camera de Corpuri Delicte - Droguri, conform dovezii din data de 04 septembrie 2012.
În conformitate cu dispoziţiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu modificările şi completările ulterioare, a dispus distrugerea cantităţilor de droguri menţionate mai sus, cu păstrarea de contraprobe.
În conformitate cu dispoziţiile art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, a dispus confiscarea următoarelor sume de bani:
I.- de la inculpatul C.A.N. a sumei totale de 1.050 lei obţinută ca urmare a vânzării către colaboratorul autorizat în cauză de cannabis şi rezină de cannabis, după cum urmează:
- suma de 80 lei pentru cantitatea de 1,4 grame rezină de cannabis (net) vândută la data de 29 aprilie 2011 colaboratorului autorizat în cauză, avansată din fondurile I.G.P.R.
- suma de 150 lei pentru cantitatea de 2,0 grame rezină de cannabis (net) vândută la data de 05 mai 2011 colaboratorului autorizat în cauză, avansată din fondurile I.G.P.R.
- suma de 400 lei pentru cantitatea de 9,3 grame rezină de cannabis (net) vândută la data de 06 mai 2011 colaboratorului autorizat în cauză, avansată din fondurile D.I.I.C.O.T.
- suma de 350 lei pentru cantitatea de 4,5 grame rezină de cannabis (net) vândută la data de 06 septembrie 2011 colaboratorului autorizat în cauză, avansată din fondurile I.G.P.R.
- suma de 70 lei pentru cantitatea de 0,3 grame cannabis (net) vândută la data de 02 februarie 2012 colaboratorului autorizat în cauză, avansată din fondurile I.G.P.R.
II.- de la inculpaţii H.A., zis „A." şi D.B.V., zis “T.” a sumei totale de 3.020 lei, după cum urmează:
- suma de 100 lei pentru cantitatea de 0,9 grame cannabis (net) vândută la data de 01 martie 2012 colaboratorului autorizat în cauză, avansată din fondurile I.G.P.R.
- suma de 270 lei pentru cantitatea de 1,9 grame cannabis (net) vândută la data de 07 martie 2012 colaboratorului autorizat în cauză, avansată din fondurile I.G.P.R.
- 600 de lei obţinuţi de la numitul B.A., zis „B." ca urmare a vânzării cantităţii de 10 grame de cannabis;
- 500 de lei obţinuţi de la numitul M.O. ca urmare a vânzării cantităţii de 20 grame de cannabis;(
- 300 de lei obţinuţi de la un anume „T.” din Suceava ca urmare a vânzării cantităţii de 10 grame cannabis;
- 250 de lei obţinuţi din vânzarea câte unui gram de cannabis numiţilor Ş.T.F., R.G., V.R.Ş., C.A. şi martorului M.I., zis „P.";
- 1.000 lei, bani obţinuţi ca urmare a vânzării de droguri către un client potrivit declaraţiei de recunoaştere a celui dintâi, din data de 15 iunie 2012.
IV.- de la inculpatul L.S.Ş., zis „Ş.":
- suma de 150 lei pentru cantitatea de 1,4 grarne cannabis (net) vândută la data de 15 martie 2012 colaboratorului autorizat în cauză, avansată din fondurile I.G.P.R.
- suma de 2.400 lei obţinută din vânzarea către inculpatul H.A., zis „A.", a cantităţii de 30 grame cannabis;
V.- de la inculpatul C.A.G.R., zis „J.":
- suma de 250 lei pentru cantitatea de 3,0 grame cannabis (net) vândută la data de 08 martie 2012 colaboratorului autorizat în cauză, avansată din fondurile I.G.P.R.
VI.- de la inculpaţii O.M.D. şi P.C.M., zis „P." a sumei de 600 lei obţinută ca urmare a vânzării către colaboratorul autorizat în cauză de cannabis şi rezină de cannabis; de la inculpaţii O.M.D. şi T.I. a sumei de 300 lei obţinută ca urmare a vânzării către colaboratorul autorizat în cauză de cannabis; precum şi de la inculpaţii O.M.D. şi L.S.Ş. a sumei de 200 lei obţinută ca urmare a vânzării către colaboratorul autorizat în cauză de cannabis, după cum urmează:
- suma de 100 lei pentru cantitatea de 0,8 grame1 cannabis (net) vândută la data de 08 iunie 2011 colaboratorului autorizat în cauză, avansată din fondurile I.G.P.R.
- suma de 100 lei pentru cantitatea de 0,6 grame cannabis (net) - vândută la data de 09 iulie 2011 colaboratorului autorizat în cauză, avansată din fondurile I.G.P.R.
- suma de 300 lei pentru cantitatea totală de 1,8 grame cannabis (net) vândută de inculpatul O.M.D. împreună cu inculpatul T.I., în două reprize la data de 12 septembrie 2011, colaboratorului autorizat în cauză, avansată din fondurile I.G.P.R.
- suma de 200 lei pentru cantitatea de 5,15 grame rezină de cannabis (net) vândută la (data de 28 septembrie 2011 colaboratorului autorizat în cauză, avansată din fondurile I.G.P.R.
- suma de 200 lei pentru cantitatea de 2,64 grame rezină de cannabis (net) vândută la data de 24 octombrie 2011 colaboratorului autorizat în cauză, avansată din fondurile I.G.P.R.
- suma de 200 lei pentru cantitatea de 1,5 grame cannabis vândută la data de 07 decembrie 2011 colaboratorului autorizat în cauză, avansată din fondurile I.G.P.R.;
VII.- de la inculpatul L.M.C. a sumei de 1.400 de euro ridicată cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 15 iunie 2012 şi care provine din plata făcută de către inculpatul O.P.B.G., zis “B.”, pentru cantităţile de cannabis şi ecstasy primite de la cel dintâi din Olanda la sfârşitul anului 2011, suma fiind-depusă la B.C.R. conform Ordinului de încasare numerar din data de 01 august 2012; sumă în care se regăsesc şi cei 500 de euro, în legătură cu care inculpatul O.P.B.G., zis “B.”, afirmă că i-a remis în două tranşe pentru cele 198 de comprimate ecstasy primite în cursul lunii martie 2012, precum şi suma de 4.000 lei remisă în cursul lunii mai 2012 şi reprezentând o datorie pentru cantităţile de droguri livrate anterior celui din urmă.
VIII.- de la inculpatul O.P.B.G., zis “B.”, a următoarelor sume de bani:
- 150 euro, depusă la B.C.R. conform Ordinului de încasare numerar din data de 01 august 2012;
- 1400 lei depusă la D.G.F.P.S.V. prin chitanţa din 01 august 2012, cele două sume fiind ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 15 iunie 2012, bani care provin din comercializarea cantităţilor de cannabis şi ecstasy cu care a fost aprovizionat de către inculpatul L.M.C. începând cu luna martie 2012;
-2.100 lei şi 50 de euro provenite din vânzarea a 31 de comprimate ecstasy la sfârşitul anului 2011 şi începutul anului 2012;
IX. de la inculpaţii O.P.B.G., zis “B.”, şi L.M.C. suma de 560 lei reprezentând contravaloarea cantităţii de 7 grame cannabis vândută unui client.
- în ce priveşte bunurile depuse la Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Suceava, prima instanţa a considerat că nu se impune confiscarea acestora, fiind vorba de bunuri de uz perştinal care nu au servit exclusiv la săvârşirea faptelor reţinuse în sarcina inculpaţilor, urmând a dispune restituirea acestora după cum urmează:
- inculpatului H.A., un telefon, cu cartelă Orange;
- inculpatului D.B.V., un telefon mobil cu acumulator si cartelă Orange;
- inculpatului C.A.N., un telefon mobil, culoare alb cu roşu, având cartelă Orange;
- inculpatului O.M.D., un telefon, de culoare gri, carcasă de închidere spate stricată, cu cartelă SIM Orange, cârd micro SD, 1GB, , capacitate 16G.
În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen., inculpaţii O.P.B.G., P.C.M. şi L.M.C. au fost obligaţi să plătească statului suma de 3.500 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare.
În temeiul art. 191 alin. (2) C. proc. pen., inculpaţii H.A., D.B.V., C.A.G.R., C.A.N., O.M.D., L.S.Ş. şi T.I., au fost obligaţi să plătească statului suma" de 3.200 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Împotriva sentinţei penale nr. 4 din 18 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Suceava au declarat apel D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Suceava şi inculpaţii O.P.B.G., L.M.C., P.C.M., H.A., D.B.V., C.A.G.R., C.A.N., O.M.D., L.S.Ş. şi T.I., care au criticat-o .ca nelegală şi netemeinică pentru motivele expuse în partea introductivă a prezentei hotărâri.
Prin Decizia penală nr. 47 din 12 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-au dispus următoarele:
A fost admis apelul declarat de inculpatul C.A.G.R. împotriva sentinţei penale nr. 4 din 18 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia penală, în Dosarul nr. 13855/86/2012.
A fost desfiinţată în parte sentinţa penală apelată şi în rejudecare:
Au fost restituite inculpatului C.A.G.R. următoarele bunuri : un Net Boock,; o unitate centrală marcată cu inscripţia SCS; un telefon mobil; un telefon mobil I-Phone 3G, ce au fost ridicate cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare de către organele de urmărire penală.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, care nu erau contrare deciziei.
Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Suceava şi de inculpaţii P.C.M., O.P.B.G., L.M.C., H.A., D.B.V., C.A.N., O.M.D., L.S.Ş., T.I. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
A fost dedusă perioada arestării preventive a inculpaţilor P.C.M., O.P.B.G. şi L.M.C., de la data de 18 ianuarie 2013 la zi şi a fost menţinută măsura arestării preventive a acestora.
Au fost obligaţi inculpaţii P.C.M., O.P.B.G. şi L.M.C. să plătească statului câte 500 lei cheltuieli judiciare din apel, inculpaţii H.A., D.B.V., C.A.N., O.M.D., L.S.Ş. să plătească statului câte 400 lei fiecare, iar inculpatul T.I., să plătească suma de 500 lei cu acelaşi titlu.
Celelalte cheltuieli judiciare din apel au rămas în sarcina statului.t
Examinând apelurile instanţa de apel a constatat că doar cel formulat de inculpatul. C.A.G.R. este în parte întemeiat, respectiv sub aspectul omisiunii primei instanţe de a restitui către acest inculpat bunurile ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare.
Analizând probatoriul administrat în cauză, respectiv procesul verbal de investigaţii privind pe A.N. „M." (fila 5); proces verbal de investigaţii din 16 aprilie 2012 (filele 12-13); Ordonanţă de autorizare a colaboratorului „D.M." şi de autorizare a procurării de droguri din 22 aprilie 2012 (filele 16 - 17); Ordonanţă de autorizare a colaboratorului „R.D." şi de autorizare a procurării de droguri din 28 aprilie 2012 (filele 18 - 19); Ordonanţă de prelungire a autorizării colaboratorului „R.D." şi prelungire autorizării procurării de droguri (filele 20 -21); Ordonanţă de prelungire a autorizării colaboratorului „R.D." şi de prelungire a autorizării procurării de droguri nr. 41D/P/2011 din 03 noiembrie 2011 (filele, 22 - 23); Ordonanţă de prelungire a autorizării colaboratorului „D.P." şi de prelungire a autorizării procurării de droguri din 03 noiembrie 2011 (filele 24 - 25); Ordonanţă de prelungire a autorizării colaboratorului „R.D." şi de prelungire a autorizării procurării de droguri din 27 ianuarie 2012 (filele 26 - 27); Ordonanţa de prelungire a autorizării colaboratorului „D.M." din 27 ianuarie 2012 (filele 28 - 29); raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 11 mai 2011 (fila 31 - 34); raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 11 mai 2011 (filele 31 - 36 - 39); rapdrtul de constatare tehnico-ştiinţifică din 11 mai 2011 (filele 41-45); raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 01 martie 2011 (filele 47- 48- 54); raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 562649 din 09 septembrie 2011 (filele 56 - 60); Ordonanţă nr. 45D/P/2011 din 18 mai 2012 (filele 61); Proces verbal de investigaţii din 03 mai 2012 (fila 62); Procese verbale de investigaţii din 28 noiembrie 2012 (fila 70, 71); Ordonanţă de autorizare a colaboratorului „D.A." şi de procurare de droguri din 01 martie 2012 (filele 73-74); Raport de constatare tehnico-ştiinţifică din 09 martie 2012 (filele 77 - 81); Raport de constatare tehnico-ştiinţifică din 09 martie 2012 (filele 84 - 90); Raport de constatare tehnico-ştiinţifică din 09 martie 2012 (filele 9 - 97); raport de constatare tehnico ştiinţifică din 30 martie 2012 (filele 100 - 107); procese verbale de investigaţii din 28 şi 29 ianuarie 2012 (filele 112, 113); procese verbal de investigaţii i din 10 februarie 2012-privind desfăşurarea de activităţi de trafic de droguri (filele 118, 119); dovadă de ridicare a drogurilor găsite la locuinţa inc. D. (fila 128); declaraţia olografa dată de D.V. (fila 129); adresa cu rezultatul privind examinarea drogurilor ridicate din 01 martie 2012 (filele 130 - 132); adresa de delegare din 27 martie 2012 şi raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 2.588.155 din 09 aprilie 2012 (filele 133 - 138); Proces verbal de constatare din 23 aprilie 2012 (filele 143 - 148); Declaraţia martorului H.D.C. (filele 150 - 152, 153); Declaraţia martorului A.P. (filele 155 - 159); Declaraţia martorului asistent M.I. din 23 aprilie 2012 (filele 160 - 162); Declaraţia martorului L.B. (filele 163 - 165); adresă de înaintare a planşei fotografice cu aspecte de la investigarea tehnico - ştiinţifică (filele 180 - 185); adresa din 07 mai 2012 şi raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 24 aprilie 2012 (filele 189 - 201); adresa din 2012 privind pe P.C. cu semnarea graficului de prezentare luând la cunoştinţă despre obligaţiile ce trebuie respectate cu ocazia liberării provizorii sub control judiciar (filele 202, 206); declaraţia numitului B.V.D. (filele 203, 204); declaraţia numitului D.D. (fila 205); Proces verbal de identificare din 18 mai 2012 A.N.H. (fila 207); proces vejbal de identificare din 18 mai 2012 A.N. „M." Olanda (filele 208, 210); proces verbal de identificare din 18 mai 2012 A.N.M. (fila 209); proces verbal de identificare din 18 mai 2012 A.N. „P." (fila 211); proces verbal de identificare din 18 mai 2012 A.N. Pompierul (fila 212); proces verbal de identificare din 18 mai 2012 A.N. L.S.Ş. (fila 213); proces verbal de identificare din 18 mai 2012 A.N. „A." (fila 214); proces verbal de identificare din 18 mai 2012 A.N. 3 (fila 215); proces verbal de identificare din 18 mai 2012 A.N.B. (fila 216); proces verbal de identificare din 18 mai 2012 A.N. „D." (fila 217); autorizaţia de percheziţie din 12 iunie 2012 emisă de Tribunalul Suceava privind pe A.A.V. (fila 218); proces verbal de efectuare a percheziţiei domiciliare din 15 mai 2012 (filele 219 - 220); declaraţia de martor S.A. din 15 iunie 2012 (fila 221); autorizaţia de percheziţie nr. 139 din 12 iunie 2012 emisăide Tribunalul Suceava privind pe A.A.V. (fila 222); proces verbal de percheziţie domiciliară la locuinţa înv. C.D.l. (filele 223 - 224); declaraţia martorului M.R. (fila 225); ordonanţa de efectuare a percheziţiei autovehiculului din 14 iunie 201 aparţinând lui C.D.l. (fila 226); autorizaţia de percheziţie din 12 iunie 2012 emisă de Tribunalului Suceava privind pe D.B.V. (fila 227); proces verbal de efectuare a percheziţiei (filele 221 - 230); declaraţia martorului asistent M.F.L. (fila 230); ordonanţa de efectuare a percheziţiei autovehiculului din 14 iunie 2012 (fila 231); autorizaţia de percheziţie emisă de Tribunalul Suceava privind pe O.M. (fila 233); proces verbal de efectuare a percheziţiei domiciliare privind pe B.V.I. (filele 234 - 235); declaraţia martorului L.D. din 15 iunie 2012 (fila 236); autorizaţia de percheziţie nr. 147 din 12 iunie 2012 emisă de Tribunalul Suceava privind pe L.S. (fila 237); proces verbal de efectuare a percheziţiei domiciliare (fila 238 - 239); declaraţia martorului D.R. (fila 240); autorizaţia de percheziţie din 12 iunie 2012 emisă de Tribunalul Suceava privind pe L.S. (fila 241); proces verbal de efectuare a percheziţiei domiciliare (filele 242 - 243); declaraţia martorului G.C. din 15 iunie 2012 (fila 244); dovada de îndeplinire a procedurii de citare (fila 245); autorizaţia de percheziţie din 12 iunie 2012 emisă de Tribunalul Suceava privind pe L.S. (fila 246); proces verbal de efectuare a percheziţiei (filele 247 - 248); declaraţia martorului asistent M.V. din 15 iunie 2012 (fila 249); ordonanţa de efectuare a percheziţii autovehiculului din 14 iunie 2012 (fila 250); autorizaţia de percheziţie nr. 146 din 12 iunie 2012 privind L.S. (fila 253); proces verbal de percheziţie domiciliară din 15 iunie 2012, B.A. (fila 154 - 256); declaraţia martorului P.M.A. (fila 257); proces verbal de percheziţie domiciliară (filele 258 - 259); declaraţia martorului D.F.M. din 15 iunie 2012 (fila 260); cererea de autorizare a efectuării percheziţiei sistemului informatic privind pe P.C.M. din 17 iunie 2011 (filele 261 - 264); autorizaţia de percheziţie din 28 iunie 2012 emisă de Tribunalul Suceava privind pe C.R.M. (fila 265); proces verbal de percheziţie informatică din 10 iunie 2012 privind pe C.R.M. (filele 266 - 268); cererea de autorizare a efectuării percheziţiei sistemului informatic privind pe B.V. (filele 269 - 272); autorizaţia de percheziţie privind pe B.V.I.din 28 iunie 2012 emisă de Tribunalul Suceava (fila 273); proces verbal de efectuare a percheziţiei informatice privind pe B.V.I. (filele 274 - 276); autorizaţia de.percheziţie din 28 iunie 2012 emisă de Tribunalul Suceava privind pe M.O. (fila 281); proces verbal de percheziţie informatică privind efectuarea unei percheziţii informatice (filele 282 - 283); autorizaţia de percheziţie nr. 160 din 28 iunie 2012 emisă de Tribunalului Suceava privind pe C.R.l. (fila 288); proces verbal de 10 iulie 2012 privind efectuarea percheziţiei domiciliare din 10 iulie 2012 (filele 289 -290); autorizaţia de percheziţie din 28 iunie 2012 emisă de Tribunalul privind pe C.D.l. (fila 295); procesul verbal întocmit cu ocazie efectuării percheziţiei la domiciliul înv. C.D.l. (filele 296 - 297); autorizaţia de percheziţie din 28 iunie 2012 emisă de Tribunalul Suceava privind pe R.A. (fila 302); proces verbal de efectuare a percheziţiei informatice privind pe R.A. (filele 303 - 305); autorizaţia de percheziţie din 28 iunie 2012 a Tribunalului Suceava privind pe R.B. (fila 309); proces verbal de percheziţie informatică (filele 310-314); proces verbal de percheziţie a sistemului informatic privind pe B.A. informatică (filele 319- 321); autorizaţia de percheziţie nr. 159 din 28 iunie 2012 privind pe C.A. (fila 326); proces verbal de percheziţie informatică privind pe C.A. (filele 327 - 329); procesul verbal din 27 iunie 2012 de citire a listingurilor telefonice (fila 331); procese verbale de redare a conţinutului mediilor de stocare a datelor - aut. din 28 iunie 2012 (filele 383 - 401) - vol. I dosar u.p.; declaraţia numitului H.A. (filele 3 - 6); declaraţia,de învinuit din 15 iunie 2012 privind pe H.A. (filele 9 - 11); declaraţia de înv./inc. H.A. (filele 14 - 17 - 20); proces verbal de recunoaştere după planşă fotografică din 05 iulie 2012 (filele 21 - 24); cazierul judiciar privind pe H.A. (fila 32); declaraţia numitului R.A. din 15 martie 2012 (filele 33 - 35); declaraţia numitului C.R.I. din 15 iunie 2012 (filele 36 - 41); declaraţia numitului Ş.T.F. din 15 iunie 2012 (filele 42 - 46, 47 - 48); declaraţia numitului C.A. din 19 iunie 2012 (filele 49 - 50, 51); declaraţia numitului H.I.B. din 15 iunie 2012 (filele 52 - 53); declaraţia numitului B.V.I. din 19 iunie 2012 (filele 54 - 55); declaraţia numitului C.D.I. din 15 iunie 2012 (filele 56 - 60); declaraţia numitului O.M.D. (filele 61 - 62); declaraţia martorei C.M. din 26 septembrie 2012 (fila 63 - 64); declaraţia martorului P.T. din 13 septembrie 2012 (fila 65 - 66); declaraţia martorului L.V.V. din 05 septembrie 2012 (filele 67 - 68); declaraţia martorului C.A.M. din 26 septembrie 2012 (filele 69 - 70); declaraţia martorului M.Ş.O. din 26 septembrie 2012 (filele 71 - 72); declaraţia martorei V.A.;(fila 73 - 74); declaraţie martorului N.D. din 04 septembrie 2012 (filele 75 - 76); declaraţia martorului T.R. din 07 august 2012 (filele 77 - 80); declaraţia martorei Ţ.S.A. di 04 septembrie 2012 (filele 81, 82); declaraţia martorului A.A. din 04 septembrie 2012 (filele 83 - 84); declaraţia martorului K.S. din 04 septembrie 2012 (filele 85 - 86); declaraţia martorului T.C. din 07 august 2012 (filele 87 - 88); declaraţia martorului D.A. din 06 august 2012 (filele 89 - 90); declaraţie martorului D.D. (filele 91- 92); Ordonanţa nr. 2D/P/2010 din 26 septembrie 2012 de atribuire a unei alte identităţi, respectiv „N.A." (fila 93); procesul verbal de redare a declaraţiei martorei cu nume conspirativ „N.A."(fila 94 - 95); declaraţia martorei M.R. din 13 iulie 2012 (filele 96 -97); declaraţia martorului V.R. din 04 septembrie 2012 (filele 98 - 99); liste cu numele consumatorilor de droguri şi datoriile acestora (filele 100 - 108 bis); procese verbale de investigaţii din 30 ianuarie 2012, 02 februarie 2012 încheiate cu ocazia întâlnirii colaboratorului autorizat R.D. cu A.N.A. (fila 109); planşă fotografica cuprinzând imagini cu drogurile cumpărate de colaborator în data de 02 februarie 2012 de la învi C.A.N. (fileje 11 - 113); cererea de confirmare 05 martie 2012 a ordonanţei de autorizare provizorie a înregistrărilor audio-video în mediu ambiental şi de imagini din data de 01 martie 2012, orele 12:30, privind pe A.N. „3" A.N. „A." A.N.; „P." înregistrată în registrul special (filele 114 - 116); planşă fotografică; conţinând imagini de la ordonanţa de autorizare provizorie din 01 martie 2012 (filele 117-118,); proces verbal de redare a discuţiilor purtate între colaboratorul autorizat în cauză şi A.N.3 şi A.N. „A." din 05 martie 2012 (filele 119 - 120); planşă fotografică conţinând imagini cu cele trei plicuri cu drogurile cumpărate de colaboratorul autorizat în data de 01 martie 2012 (filele 121 - 123); proces verbal de ambalare a drogurilor cumpărate de colaborator din data de 01 martie 2012 (fila 124); proces verbal de predare primire a drogurilor ce au fost cumpărate de colaborator autorizat de la A.N.A. şi A.N. 3 (fila 125); cererea de confirmare din 09 martie 2012, orele 1550 a ordonanţei provizorii de autorizare provizorie a înregistrărilor audio video şi de imagini din 07 martie 2012, orele 1333 privind pe A.N. 3, A.N. „A.", A.N.M. şi A.N.H. înregistrată în registrul special cu nr. 430 (filele 126 - 128); planşă fotografică conţinând imagini de la întâlnirea inc. H.A. cu colaboratorul autorizat în cauză în vederea comercializării drogurilor (filele 129 - 138); planşă fotografică cu imagini de la întâlnirea inculpatului C.A.G. în timp ce se întorcea de la serviciu câtre oraş în aşteptarea întâlnirii cu colaboratorul autorizat (filele 139 - 145); planşă fotografică conţinând imagini cu drogurile cumpărate de colaboratorul autorizat în data de 07 martie 2012 (filele 146 - 147); procesul verbal de redare a discuţiilor purtate între colaboratul autorizat în cauză şi A.N. A. şi A.N.M. din 08 martie 2012 (filele 148; - 149); proces verbal din 07 martie 2012 încheiat cu ocazia predării - primirii drogurilor cumpărate de colaboratorul autorizat în cauză de la A.N. „A." şi A.N.M. (fila, 150); proces verbal din 07 martie 2012 încheiat cu ocazia ambalării a drogurilor cumpărate de colaborator de la de la A.N. „A." şi A.N.M. (fila 151); proces verbal din 08 martie 2012 încheiat cu ocazia ambalării a drogurilor cumpărate de colaborator de la de la A.N. „3" şi A.N.H. (filele 152); proces verbal din 08 martie 2012 încheiat cu ocazia predării - primirii drogurilor cumpărate de colaboratorul autorizat în cauză de la A.N. „3" şi A.N.H. (fila 153); proces verbal din 08 martie 2012 încheiat cu ocazia punerii în aplicare a ordonanţei provizorii audio video din 07 martie 2012, a deplasărilor, întâlnirilor, tranzacţiilor privind droguri şi alte substanţe (filele 154 - 155); procesul verbal de redare a discuţiilor purtate între colaboratul autorizat în cauză şi A.N.H. din 09 martie 2012 (filele 156- 157); proces verbal din 07 martie 2012 încheiat cu ocazia punerii în aplicare a ordonanţei provizorii audio video din 07 martie 2012, privind pe A.N.M. şi A.N.A. a deplasărilor, întâlnirilor, tranzacţiilor privind droguri şi alte substanţe (filele 158 - 159); încheierea nr. 385 din 12 martie 2012 a Tribunalului Suceava de confirmare a ordonanţei provizorii a înregistrărilor audio video şi de imagini a deplasărilor, întâlnirilor, tranzacţiilor privind droguri şi alte substanţe privind pe A.N.H. A.N.M. şi A.N.A. (filele 160 - 161); cererea de confirmare- din 16 martie 2012, orele 15.00 a ordonanţei de autorizare a înregistrărilor audio - video şi în mediu ambiental şi de imagini din 14 martie 2012, orele 08:00 privind pe A.N. 3, A.N.A., A.N.H. şi A.N. Ş. înregistrată în registrul special 468 (filele 162 - 166); proces verbal din 16 martie 2012 încheiat cu ocazia punerii în aplicare a ordonanţei provizorii audio video din 14 martie 2012, privind pe A., A.N.A., A.N. Ş.i A.N.H. ş.a., a deplasărilor, întâlnirilor, tranzacţiilor privind droguri şi alte substanţe (filele 167 - 168); planşă fotografică conţinând imagini cu drogurile cumpărate în data de 15 martie 2012 (filele 169 - 170); procesul verbal de redare a discuţiilor purtate între colaboratul autorizat în cauză şi A.N.A. din 16 martie 2012 (fila 171); proces verbal din 15 martie 2012 încheiat cu ocazia l predării primirii drogurilor cumpărate de colaboratorul autorizat în cauză de la A.N.A. şi A.N. Ş. (fila 172); proces verbal din 15 martie 2012 încheiat cu ocazia ambalării drogurilor cumpărate de la colaborator ui autorizat în cauză de la A.N.A. şi A.N. Ş. (fila 173); planşă fotografică conţinând imagini în urma punerii în aplicarea ordonanţei audio video şi de imagini din data de 14 martie 2012 (filele 174 - 189); încheierea nr. 145 din 19 martie 2012 a Tribunalului de confirmare a ordonanţei de autorizare provizorii a înregistrărilor audio -video şi în mediu ambiental privind pe A.N. 3 ş.a. din 14 martie 2012 şi cererea de confirmare din 02 mai 2012, orele 1000 a ordonanţei provizorii de autorizare a înregistrărilor audio -video şi în mediu ambiental privind pe A.N.A. (filele 191-192, 193 - 196); proces verbal din 27 aprilie 2012 încheiat cu ocazia punerii în aplicare a ordonanţei provizorii audio video din 26 aprilie 2012, privind pe A.N.A., a deplasărilor, întâlnirilor, tranzacţiilor privind droguri şi alte substanţe (filele 197 - 198); ordonanţă de autorizare provizorie a înregistrărilor audio - video în mediu ambiental şi de imagini din 26 aprilie 2012, orele 1121 înregistrata în registrul special privind pe A.N.A. (fila 199); planşă fotografică conţinând imagini cu filmările efectuate în datele de 26 - 28 aprilie 2012 privind pe A.N.A. (filele 200 - 204); raport de constatare tehnico-ştiinţifică din 01 martie 2012 a drogurilor ridicate la data de 02 februarie 2012 (filele 206 - 212); raport de constatare tehnico-ştiinţifică din 09 martie 2012 a drogurilor ridicate la data de 01 martie 2012 (filele 215 - 219); raport de constatare tehnico-ştiinţifică din 09 martie 2012 a drogurilor ridicate la data de 08 martie 2012 (filele 222 - 226); raport de constatare tehnico-ştiinţifică din 30 martie 2012 a drogurilor ridicate la data de 28 martie 2012 (filele 228 - 234); proces verbal din 17 mai 2012 de investigaţii privind identificarea adresei de poştă electronică, folosită de A.N.A. (fila 238); autorizaţia şi încheierea din 06 iunie 2012 emise de Tribunalul Suceava de acces într-un sistem informatic privind adresa de poştă electronică folosită de A.N.A. (filele 239 - 243); cererea de autorizare a interceptării şi înregistrării convorbirilor telefonice şi comunicaţiilor S.M.S. din 08 februarie 2012, orele 1030 privind pe A.N.A., de la postul telefonic cu nr. de apel X autorizaţia şi încheierea din 09 februarie 2012 emise de Tribunalului Suceava de autorizare a interceptării (filele 244 - 251); cererea de prelungire a autorizaţiei de interceptare şi înregistrare a convorbirilor telefonice şi comunicaţiilor S.M.S. din 07 martie 2012, orele 1530 privind pe A.N.A. de la postul telefonic cu nr. de apel X, prelungirea autorizaţiei şi încheierea din 07 martie 2012 emise de Tribunalului Suceava de interceptare (filele 252 -257); cererea de prelungire a autorizaţiei de interceptare şi înregistrare a convorbirilor telefonice şi comunicaţiilor S.M.S. din 09 aprilie 2012, orele 0930 privind pe A.N.A. de la postul telefonic cu nr. de apel X, prelungirea autorizaţiei şi încheierea din 09 aprilie 2012 emise de Tribunalului Suceava de interceptare (filele 258 - 266); cererea de confirmare din 11 aprilie 2012, orele 10:30 a ordonanţei provizorii de interceptare şi înregistrare a convorbirilor telefonice şi comunicaţiilor S.M.S. din 09 aprilie 2012, orele 15:20, privind pe A.N.A. de la postul telefonic, autorizaţiei şi încheierea din 12 aprilie 2012 emise de Tribunalului Suceava de interceptare (filele 267 - 278); cererea de prelungire a autorizaţiei de interceptare şi înregistrare a convorbirilor telefonice şi comunicărilor S.M.S. din 14 mai 2012, privind pe A.N.A., de la postul telefonic cu nr. de apel X, autorizaţiei şi încheierea din 15 mai 2012 emise de Tribunalului Suceava de interceptare (filele 279 - 287); proces verbal de percheziţie domiciliară privind pe H.A. (filele 294 - 295); autorizaţia de percheziţie din 12 iunie 2012 emisă de Tribunalului Suceava privind pe H.A. (fila 296); declaraţia martorului asistent L.D. din 15 iunie 2012 (fila 297); autorizaţia de percheziţie a sistemului informatic din 28 iunie 2012 emisă de Tribunalul Suceava privind pe H.A., zis A. (fila 298); proces verbal de percheziţie informatică din 18 iulie 2012 privjind inc. H.A. (filele 299 - 302); autorizaţia de percheziţie din 28 iunie 2012 emisă de Tribunalul Suceava privind pe inc. H.A. (fila 306); procese verbale din 26 iunie 2012 încheiate cu ocazia punerii în aplicare a autorizaţiei de acces într-un sistem informatic din 06 iunie 2012 a Tribunalului Suceava privind pe inc. H.A. (filele 310 - 403); cererea inculpatului H.A. (fila 404); Ordonanţa nr. 2D/P/2010 din 28 august 2012 prin care i-a fost admisă cererea în vederea participării la examenul de corigentă şa obiectul Informatică (filele 405 - 411); încheierea din 31 august 2012 Curţii de Apel Suceava privind judecarea recursului declarat de inc. H.A. (filele 412 - 416); procese verbale de redare a conţinutului mediilor de stocare a datelor privind punerea în aplicare a autorizaţiei din 28 iunie 2012 de percheziţie informatică privind pe inc. H.A. (filele 417 - 437); proces verbal din 01 noiembrie 2012 prin care inc. H.A. a fost înştiinţat că în cursul cercetărilor i-au fost interceptate şi înregistrate convorbirile telefonic şi comunicaţiile S.M.S. de la posturile telefonice şi s-au efectuat înregistrări audio video cu privire la activităţile sale infracţionale (fila 437); proces verbal şi anexă din 01 noiembrie 2012 de prezentare a materialului de urmărire penală privind pe inc. H.A. (filele 438, 439) - vol. II dosar u.p; proces verbal de prezentare pentru recunoaştere după planşă fotografică având în vedere declaraţia numitului H.A. (filele 1-2); planşă fotografică de la recunoaşterea după planşa; fotografică efectuate de către H.A. a persoane care i-a trimis din Spania cantitatea de 100 grame cannabis (filele 3 - 5); proces verbal de redare a declaraţiei martorului cu nume conspirativ N.A. (filele 7 - 8); declaraţia martorului M.I. din 13 octombrie 2012 (filele 9 - 10); declaraţia martorului V.R.Ş. din 04 septembrie 2012 (filele 11 - 13); declaraţia martorului M.R.M. din 13 septembrie 2012 (filele 13 - 14); declaraţia martorului P.T. din 13 septembrie 2012 (filele 15 - 16); declaraţia martorei C.M.D.B. (filele 17 - 18); declaraţia martorului L.V.V. (filele 19 - 20); declaraţia martorului C.A.M. (filele 21 - 22); declaraţia martorului D.A. din 26 septembrie 2012 (filele 23 - 24); declaraţia martorului D.C. din 26 septembrie 2012 (filele 25 - 26); declaraţia martorului M.Ş.C. din 26 septembrie 2012 (filele 27 - 28); declaraţia martorei V.A. din 07 septembrie 2012 (filele 29 - 30); declaraţia martorului N.D. din 04 septembrie 2012 (filele 31 - 32); declaraţia martorului T.R.G. (filele 33 - 36); declaraţia martorului T.S.A. din 04 septembrie 2012 (filele 37- 38); declaraţia martorului Todosi lulia (filele 39- 40); declaraţia martorului I.D.F. din 04 septembrie 2012 (fila 41 - 42); declaraţia A.A. din 04 septembrie 2012 (filele-43 - 44); declaraţia martorului K.S.B. din 04 septembrie 2012 (filele 45 - 46); declaraţia martorului T.C.C. din 07 august 2012 (filele 47 - 48); declaraţia martorului D.A.N. din 06 august 2012 (filele 49 - 50); declaraţia martorului D.D. din 06 august 2012 (filele 51 - 52); declaraţia numitului Ş.T.F. din 15 iunie 2012 (filele 53 - 57, 58 - 59); delegaţia apărătorului, av. M.N. pentru C.D.I. (fila 60); declaraţia olografă a numitului C.D.l. din 15 iunie 2012 (filele 61- 65); declaraţia numitului C.R.M. 15 iunie 2012 (filele 66 - 68); declaraţia numitului H.l.B. din 15 iunie 2012 (filele 69 - 70); declaraţia numitului B.V. din 15 iunie 2012 (filele 71 -72); declaraţia numitului R.A. din 15 iunie 2012 (filele 73 - 74); declaraţia numitului C.R.l. din 15 iunie 2012 (filele 75 - 78); declaraţia numitului C.R.l. din 15 iunie 2012 ( filele 79 - 80); declaraţia numitului C.A. din 15 iunie 2012 (filele 81 - 82); declaraţia numitului C.A. din 15 iunie 2012 (fila 83); declaraţia numitului R.B. (fila 84); declaraţia numitului M.O. (fila 86); declaraţia numitei O.Ş. (fila 88); declaraţia martorului T.I.V. din 07 august 2012 (filele 89 - 90); declaraţia martorului V.B. din 07 august 2012 (fila 91); declaraţia martorului S.A. din 07 august 2012 (filele 92 - 94); declaraţia martorului A.P. din 09 iulie 2012 (filele 95 - 96); proces verbal de recunoaştere după planşă fotografică a numitului L.M.C. (filele 97 - 100); proces verbal de recunoaştere după planşă fotografică a numitului T.I. (filele 101 - 104); declaraţia martorei P.F. din 09 iulie 2012 (fila 105); proces verbal privind pe O.P.B.G. (filele 106 - 107); procese-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice efectuate în perioada 10 februarie 2012 - 09 iunie 2012 (vol. IV, filele 1-497) – vol. III - IV dosar u.p ; cazierul judiciar privind pe inc. P.C.M. (fila 4); declaraţia olografă a inc. P.C.M. (fila 5); declaraţiile inc. P.C.M. din 15 iunie 2012 (filele 9 - 10, 14 - 17); declaraţia numitului O.M.D. (filele 22-23); declaraţia martorului L.V.V. (filele 24 - 25); declaraţia martorei V.A. din 07 septembrie 2012 (filele 26 - 27); declaraţia martorului N.D. din 04 septembrie 2012 (filele 28 - 29); declaraţia martorului A.A. din 04 septembrie 2012 (filele 30 - 31); declaraţia martorului K.S.B. din 04 septembrie 2012 (filele 32 - 33); declaraţia martorului D.D. din 06 august 2012 (filele 34-35); procesul verbal de redare a declaraţiei martorului sub acoperire N.A. din 26 septembrie 2012 (filele 37 - 39, 44 - 45); declaraţia martorului T.S.A. din 04 septembrie 2012 (filele 39 - 40); declaraţia martorului P.T. din 13 septembrie 2012 (filele 41 - 42); declaraţia martorului D.A. din 26 septembrie 2012 (filele 46 - 47); declaraţia martorului D.C. din 26 septembrie 2012 (filele 48 - 49); ordonanţa provizorie de interceptare şi înregistrare a convorbirilor telefonice şi comunicărilor S.M.S. din 19 februarie 2010, orele 1500, înregistrată în registrul special privind pe A.N.P., cererea de confirmare a ordonanţei din 23 februarie 2010, autorizaţia şi încheierea nr. 101 I din 23 februarie 2010 de confirmare a ordonanţei ale Tribunalului Suceava (filele 50-54); cererea de prelungire a autorizaţiei de interceptare şi înregistrare a con. Telefonice şi comunicărilor S.M.S. din 23 martie 2010, orele 1030 privind pe A.N.P., autorizaţia şi încheierea din 23 martie 2010 ale Tribunalului Suceava (filele 55 - 58); cererea de prelungire a autorizaţiei de interceptare şi înregistrare a con. Telefonice şi comunicărilor S.M.S. din 22 aprilie 2010, orele 0930 privind pe P.C.M., autorizaţia şi încheierea din 22 aprilie 2010 ale Tribunalului Suceava (filele 59 - 62); procese verbale de redare a discuţiilor telefonice purtate de inc. P.C.M. (filele 63 - 98); cererea de: autorizare a interceptării şi înregistrării a conv. telefonice şi comunicărilor S.M.S. din 27 octombrie 2011, orele 1030 privind pe A.N.C.",-autorizaţia şi încheierea din 27 octombrie 2011 ale Tribunalului Suceava (filele 99 - 104); cererea de prelungire a autorizaţiei de interceptare şi înregistrare a con. telefonice şi comunicărilor S.M.S. din 25 noiembrie 2011, orele 1030 i privind pe A.N.C., autorizaţia şi încheierea din 25 noiembrie 2011 ale Tribunalului Suceava (filele 105 - 111); procese verbale de redare a discuţiilor telefonice purtate de inc. P.C.M. (filele 112 - 12Î); proces verbal din 29 septembrie 2011 privind efectuare1 de înregistrări audio video a momentului întâlnirii dintre colaboratorul autorizat şi inc. P.C.M. (fila 122); proces verbal din 28 septembrie 2011 încheiat cu ocazia de predării'; primirii drogurilor între colaboratorul Ş.C. şi înv. O.M.D. (fila 123); planşă fotografică cu drogurile cumpărate de colaborator de la înv. O.M.D. (filele 124 - 125); raport de constatare tehnico ştiinţifică din 20 octombrie 2011; dovada de depunere a drogurilor la Camera de Corpuri delicte (fila 130); proces verbal din 24 octombrie 2011 privind efectuare de înregistrări audio video a momentului întâlnirii dintre colaboratorul autorizat şi înv. O.M.D. (fila 131); prqces verbal din 24 octombrie 2011 încheiat cu ocazia de predării primirii drogurilor între colaboratorul Ş.C. şi O.M.D. (fila 132); planşă fotografică cu drogurile cumpărate de colaborator de la înv. O.M.D. (fila 133); raport de constatare tehnico iştiinţifică din 26 octombrie 2011 (filele 135 - 137); proces verbal din 07 decembrie 2011 încheiat cu ocazia întâlnirii colaboratorului autorizat cu înv. O.M.D. (fila 138); proces verbal din 07 decembrie 2011 încheiat cu ocazia predării primire a drogurilor, de la înv. O.M.D. şi colaborator (fila 139); planşă fotografică privind drogurile cumpărate de colaborat de la înv. O.M.D. (fila 140); raport de constatare tehnico-ştiinţifică din 09 decembrie 2011 (filele 142 - 144); dovada de depunere a drogurilor la Camera de Corpuri delicte (fila 145); cerere de confirmare 05 martie 2012, orele 1000 a ordonanţei de autorizare provizorii a înregistrărilor audio-video şi în mediu ambiental şi de imagini din 01 martie 2012, orele 1000, înregistrată în registrul special privind pe A.N. (filele,146 - 148); proces verbal de redare a discuţiilor purtate între colaborator autorizat în cauzai şi A.N., A.N. „A." (filele 149-150); planşă fotografică conţinând imagini cu cele 3 plicuri având drogurile cumpărare în data de 01 martie 2012 (filele 151- 153); proces verbal din 01 martie 2012 privind ambalarea droguri în vederea trimiterii către Laboratorul de Analize Fizico - Chimice (fila 154); proces verbal din 01 martie 2012 încheiat cu ocazia predării primirii drogurilor de la A.N.A., A.N. 3 (fila 155); planşă fotografică conţinând imagini şi;înregistrări audio video (filele 156 - 157); proces verbal de efectuare a percheziţiei domiciliare la locuinţa înv. P.C.M. (filele 161 - 163); declaraţia martorului asistent C.C.L. din 15 iunie 2012 (fila 164); autorizaţia de percheziţie din 12 iunie 2012 privind pe P.C.M. (fila 165); proces verbal de percheziţie informatică din 23 iulie 2012 privind pe P.C.M. (filele 169 - 170); raportul Ide constatare tehnico -ştiinţifică din 15 iunie 2012 (filele 173, 174 - 179); dovadă de depunere a droguri la Camera de Corpuri delicte cu (fila 180); adresa Poliţiei mun. Rădăuţi din 02 octombrie 2012 privind luarea la cunoştinţă a inc. P.ie despre obligaţiile ce urmează să le respecte pe perioada liberării sale provizorii sub control judiciar (fila 182); declaraţiile numitului B.V. din 01 octombrie 2012 (filele 183, 184); declaraţia numitului D.D. (fila 185); grafic privind prezentarea la biroul Investigaţii criminale Rădăuţi a inc. P.C.M. ( fila 186); planşă fotografică cuprinzând copii după înscrisurile ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare lai inc. H.A. . filele 187 - 189; planşă fotografică cuprinzând copii după înscrisurile ridicate cu ocazia (percheziţiei domiciliare la inc. C.A. filele 190 - 191; mandatul de arestare preventivă şi încheierea din 10 octombrie 2012 ale Tribunalului Suceava privind pe inc. P.C.M. (filele 192, 193 - 200); încheierea din 26 septembrie 2012 emisă de Tribunalul Suceava privind pe cererea de liberare provizorie sub control judiciar privind pe inc. P.C.M. (filele 20-1 - 205); încheierea nr. 934 din 28 septembrie 2012 emisă de Curţii de Apel Suceava privind judecarea recursului declarat de D.I.I.C.O.T. S.T. Suceava împotriva încheierii din 26 septembrie 2012 a Tribunalului Suceava (filele 206 - 210); planşă fotografică conţinând imagini în urma punerii în aplicare a ordonanţei provizorii din
07 decembrie 2011(filele 211 - 216); proces verbal de înştiinţare a inculpatului P.C.M. că în cursul cercetărilor a fost i-au fost interceptate posturile telefonice şi s-au înregistrat imagini din 31 octombrie 2012 (fila 217); proces verbal şi anexă de prezentare a materialului de urmărire penală din 31 octombrie 2012 privind pe inc. P.C.M. (filele 218, 219) - vol. V ds,u.p.; declaraţia olografă a inc. D.B.V. (filele 3 -5); declaraţia inc. D.B.V. din 15 iunie 2012 (filele 8 - 10, 13 - 15); cazierul judiciar al inc. D.B.V. (fila 22); proces verbal de efectuare a percheziţie domiciliare la locuinţa inc. D. (filele 26 - 27); declaraţia martorului asistent C.M. din 15 iunie 2012 (filele 28); autorizaţia Tribunalului Suceava de percheziţie nr. 133 din 12 iunie 2011privind pe inc. D.B.V. (fila 29); proces verbal de percheziţie informatică din 23 iulie 2012 privind pe inc. D.B.V. (filele 35 - 36); declaraţia numitului R.A. (filele 37-39); declaraţia numitului Ş.T.F. (filele 40 - 44, 45 - 46); declaraţia numitului C.A. (filele 47-48; 49 ); declaraţia numitului, H.l.B. (filele 50 - 51); declaraţia numitului B.V. (filele 52 - 53); declaraţiile numitului C.R.M. (filele 54 - 55, 56); liste conţinând numele consumatorilor de droguri şi datoriile acestora (filele 57 - 61); declaraţia numitului C.D.l. (filele 62 - 64, 65 - 66); proces verbal de prezentare pentru recunoaştere după planşă foto cu inc. H.A. (filele 67, 68 - 70); declaraţia martorului V.R.Ş. din 04 septembrie 2012 (filele 71 - 72); declaraţia martorului P.T. din 13 septembrie 2012 (filele 73 - 74); declaraţia martorei C.M.D.B. (filele 75 - 76); declaraţia martorului L.V.V. (filele 77 - 78); declaraţia martorului C.A.M. (filele 79 - 80); declaraţia martorului M.Ş.O. (filele 81 - 82); declaraţia martorei V.A. din 07 septembrie 2012 (filele 83 - 84); declaraţia martorului N.D. din 04 septembrie 2012 (filele 85 - 86); declaraţia martorului T.R.G. (filele 87 - 90); declaraţia martorului T.S.A. din 04 septembrie 2012 (filele 91-92); declaraţia martorului T.I. (filele 93- 94); declaraţia A.A. din 04 septembrie 2012 (filele 95 - 96); declaraţia martorului K.S.B. din 04 septembrie 2012 (filele 97 - 98); declaraţia martorului T.C.C. din 07 august 2012 (filele 99 -100); declaraţia martorului D.D. din 06 august 2012 (filele 101 - 102); declaraţia martorului D.A.N. (filele 103 - 104); declaraţia martorului M.R.M. din 13 septembrie 2012 (filele 105 - 106); procesul verbal de redare a declaraţiei martorului sub acoperire N.A. din 26 septembrie 2012 (filele 108 -109); liste conţinând numele consumatorilor de droguri şi datoriile acestora (filele 110-114); dovadă de ridicare droguri din 17 februarie 2012 de la locuinţa numitului D.B.V. (filele 115); planşă fotografică conţinând copii după înscrisurile ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare la inc. H.A. (filele 116 - 120); declaraţia inc. D.B.V. din 17 februarie 2012 (fila 121); răspunsul din 21 februarie 2012 L.A.P.D. Iaşi din cadrul B.C.C.O. Iaşi privind cantitatea de 0,3 gr. droguri supuse analizei (fila 122); proces verbal de primire a probei din 01 martie 2012 (fila 123); proces verbal de restituire a probei din 01 martie 2012 (filele 124); adresa de înaintare şi raportul de constatare tehnico - ştiinţifică din 09 aprilie 2012 (filele 125, 126 - 129); referatul din 17 mai 2012 încheiat cu ocazia stabilirii identităţii A.N.M. ca fiind D.B.V. (filele 129, 130); adresa şi cererea de confirmare din 12 iunie 2012 a ordonanţei provizorii de autorizare a înregistrărilor audio-video şi în mediu ambiental din 2010 înregistrată în registrul special, la data de 08 iunie 2012, orele 14:42 şi încheierea nr. 1185 din 12 iunie 2012 de confirmare a ordonanţei provizorii (filele 131, 132, 134, 135 -136); planşa fotografică şi C.D.-ul cu imaginile de la filmările efectuate în datele de 08-09 iunie 2012 privind pe inc. D.B.V. (filele 137 - 143, 144); dovezi de ridicare bunuri şi înscrisuri şi mijloace de probă din 03 iunie 2012 şi 09 iunie 2012 de la inc. pe D.B.V. (filele 145, 146); proces verbal de control corporal din 09 iunie 2012 privind* pe inc. D.B.V. (fila 147); proces verbal de control corporal din 09 iunie 2012, dovada de ridicare bunuri şi înscrisuri privind pe B.A.D. şi procesul verbal din 09 iunie 2012 prin care acestuia i s-a solicitat să dea o declaraţie (filele 148, 149, 150); raportul de constatare a tehnico-ştiinţifică din 14 iunie 2012 a B.C.C.O. Cluj Napoca (filele 153 - 157); planşă fotografică conţinând imagini ale plicului manualului de utilizare şi ambalajelor conţinând un praf alb identificat asupra numiţilor D.B.V. şi B.A.D. (filele 158-160); dovezi din 09 iunie 2012 de ridicare bunuri şi înscrisuri (filele 161, 162); proces verbal de control corporal din 09 iunie 2012 privind pe inc. D.B.V. (fila 163); proces verbal de control corporal din 09 iunie 2012, dovada de ridicare bunuri şi înscrisuri privind pe B.A.D. şi procesul verbal din 09 iunie 2012 prin care acestuia i s-a solicitat să dea o declaraţie (filele 164, 165, 166); cererea de confirmare din 02 mai 2012, orele 1000, a ordonanţei de autorizare provizorie a înregistrărilor audio video şi în mediu ambiental privind pe A.N.A. (filele 169 - 172); proces verbal din 27 aprilie 2012 încheiat cu ocazia efeqtuării înregistrărilor audio video ambientale şi de imagini (filele 173 - 174); ordonanţa de autorizare provizorie a înregistrărilor audio video şi în mediu ambiental înregistrată în registrul special la data de 26 aprilie 2012, orele 1121 privind pe A.N.A. (fila 175); planşă fotografică şi C.D.-ul conţinând imagini de la filmările efectuate în datele de 16 - 28 aprilie 2012 privind pe A.N.A. (filele 176 -180, 181); cererea de cererea de confirmare din 09 martie 2012, orele 1550 a ordonanţei de autorizare provizorie a înregistrărilor audio viddo şi în mediu ambiental înregistrată în registrul special la data de 07 martie 2012, orele 1333 privind pe A.N.M. (filele 182 - 183, 184); planşa fotografică cu imagini de la întâlnirea cu colaboratorul autorizat în cauză şi inc. H.A. (filele 185 - 194); planşă fotografică cu imagini de la întâlnirea cu colaboratorul autorizat şi inc. C.A.G. (filele 195 - 201); planşă fotografică conţinând imagini cu cele trei plicuri având fragmente vegetale de culoare verde oliv cumpărate la data de 07 martie 2012 (filele 202 - 203); prpcese verbale de tedare a discuţiilor purtate între colaboratorul autorizat în cauză şi A.N. şi A.N.M. (filele 204 - 205); procese verbale din 07 martie 2012, 08 martie 2012 de predare primire a drogurilor de la A.N.A. şi A.M. (fila 206, 207, 208,; 209); proces verbal din 08 martie 2012 încheiat cu ocazia înregistrărilor audio video în mediu ambiental şi de imagini privind pe A.N. „A." A.N.M., A.N. 3, A.N.H. din data de 07 martie 2012 (filele 210 - 211); proces verbale de redare a discuţiilor purtate între colaboratorul autorizat şi A.N.H. (filele 212- 215); raportul de constatare tehnico-ştiintifică din 09 martie 2012 (filele 218 - 222); cerere de confirmare şi prelungire din 03 februarie 2012 a ordonanţei provizorii -de interceptare şi înregistrare a convorbirilor şi comunicaţiilor S.M.S. din 31 ianuarie 2012, orele 14:50 înregistrată în registrul special privind pe A.N.M., autorizaţia din 03 februarie 2012 (filele 223 - 230); cerere de confirmare şi prelungire din 06 februarie 2012 a ordonanţei provizorii de interceptare şi înregistrare a convorbirilor şi comunicaţiilor S.M.S. din 31 ianuarie 2012, orele 1450 înregistrată în registrul special cu nr. 201 privind pe A.N.M., încheierea din 07 februarie 2012 a tribunalului Suceava (filele 231 - 237); cererea de prelungire a autorizaţiei de interceptare şi înregistrare a convorbirilor telefonice şi comunicărilor S.M.S. din 29 februarie 2012, orele 1230, autorizaţia şi încheierea din 02 martie 2012 privind pe A.N M. (filele 238 - 245); icererea de prelungire a autorizaţiei de interceptare şi înregistrare a convorbirilor telefonice şi comunicărilor S.M.S. din 30 martie 2012, orele 0930, autorizaţia şi încheierea din 30 martie 2012 privind pe A.N M. (filele 246 - 253); cererea de prelungire a autorizaţiei de interceptare şi înregistrare a convorbirilor telefonice şi comunicărilor S.M.S. din 27 aprilie 2012, orele 0930, autorizaţia şi încheierea din 27 aprilie 2012 privind pe A.N M. (filele 254 -262); procese verbale de transcriere a discuţiilor telefonice purtate de A.N.M. (filele 263 - 562); proces verbal din 26 iunie 2012, încheiat cu ocazia accesării sistemului informatic folosit de A.N. „A." în baza autorizaţiei din 06 iunie 2012 (filele 563- 567); procese verbale din 26 iunie 2012, încheiat cu ocazia accesării sistemului informatic folosit de H.A. în baza autorizaţiei din 06 iunie 2012 (filele 568 - 656); cererea formulată de inc. D.B.V. (filele 657 - 659); Decizia nr. 883 din 21 septembrie 2012 a Curţii de Apel Suceava privind judecarea recursului declarat de inc. D.B.V. (filele 670 - 679); proces verbal de redare a conţinutului mediilor de stocare şi procesare a datelor în baza autorizaţiei din 28 iunie 2012 (filele 680 - 695); proces verbal de aducere la înştiinţare a inc. D.B.V. cu privire la faptul că în cursul cercetărilor i-au fost interceptate şi înregistrate convorbirile telefonice şi comunicărilor S.M.S. şi s-au efectuat înregistrări audio video din 31 octombrie 2012 (filele 696); proces verbal şi anexă de prezentare a materialului de urmărire penală privind pe inc. D.B.A.(filele 697 - 698) vol. VI ds,u.p.;.cazierul judiciar privind pe inc. C.A.G.R. (fila 3); declaraţia inc. C.A.G.R. (filele 4 - 6, 9 - 12); declaraţia inc. O.P.B.G. din 15 iunie 2012 (filele 18 - 20); proces verbal de redare a declaraţiei martorului cu nume conspirativ N.A. din 26 septembrie 2012 (filele 22 -23); declaraţia martorului N.D. din 04 septembrie 2012 (filele 24 - 26); declaraţia martorului T.R.G. (filele 26 - 29); declaraţia martorului M.R.M. din 13 septembrie 2012 (filele 30 - 31); declaraţia martorului V.R.Ş. din 04 septembrie 2012 (filele 32 - 34); cerere de autorizare a efectuării percheziţiei domiciliare din 11 iunie 2012 privind pe inc. C.A.G.R. (fila 34 - 36); autorizaţia de percheziţie din 12 iunie 2012 a Tribunalului Suceava privind pe inc. C.A.G.R. (fila 37); procesul - verbal de efectuare a percheziţiei privind pe inc. C.A.G.R. (filele 38 - 40); declaraţia martorului asistent G.G.E. (filele 41 - 42); declaraţia martorului asistent L.A.I. din 15 iunie 2012 (filele 43 - 44); ordonanţă de efectuare a percheziţiei autovehiculului din 14 iunie 2012 (filele 45 - 46); proces verbal de percheziţie informatică din 24 iulie 2012 privind pe inc. C.A.G.R. (filele 51 - 53); adresa şi raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 15 iunie 2012 (filele 56 - 59); cererea de confirmare din 09 martie 2012, orele 1550 a ordonanţei de autorizare provizorie a înregistrărilor audio video înregistrată în registrul special, privind pe A.N.M., A.N. 3 ş.a. (filele 60 - 62); planşă fotografică conţinând imagini cu drogurile cumpărate în data de 07 martie 2012 (filele 63 - 64); proces verbal de redare a discuţiilor purtate între colaborator şi A.N.A. şi A.N.M. din 08 martie 2012 (filele 65 - 66); proces verbal încheiat cu ocazia predării primirii a drogurilor cumpărate în data de 07 martie 2012 de la colaboratorul autorizat de la A.N.M. şi A.N.A. (filele 67); proces verbal din 07 martie 2012 încheiat cu ocazia ambalării drogurilor cumpărate de colaborator în data de 07 martie 2012 de la A.N.A. şi A.N.M. (fila 68); proces verbal din 08 martie 2012 încheiat cu ocazia ambalării drogurilor cumpărate de colaborator în data de 07 martie 2012 de la A.N.A. şi A.N.M. (fila 69); proces verbal încheiat cu ocazia predării primirii a drogurilor cumpărate în data de 08 martie 2012 de la colaboratorul autorizat de la A.N.M. şi A.N.A. (filele 70); proces verbal din 08 martie 2012 încheiat cu ocazia punerii în aplicare a ordonanţei din 07 martie 2012 de înregistrări audio video a deplasărilor, întâlnirilor, discuţiilor şi tranzacţiilor privind droguri şi alte substanţe privind pe A.N.A., A.N.M., A.N. 3 şi A.N. H. (fila 71 - 72); proces verbal de redare a discuţiilor purtate între colaboratorul autorizat în cauză şi A.N. H. din 09 martie 2012 (filele 73 - 74); proces verbal din 07 martie 2012 încheiat cu ocazia punerii în aplicare a ordonanţei din 07 martie 2012 de înregistrări audio video;a deplasărilor, întâlnirilor, discuţiilor şi tranzacţiilor privind droguri şi alte substanţe priivind pe A.N.A., A.N.M., A.N. 3 şi A.N. H. (filele 75 - 76); planşă fotografică conţinând imagini cu drogurile cumpărate în data de 08 martie 2012 (filele 77 - 78); planşă fotografică ce conţine imagini cu inc. C.A.G. R. în timp ce se întorcea către ora în aşteptarea întâlnirii cu colaboratorul autorizat (filele 79 - 85); planşă fotografică ce conţine imagini cu inculpatul H.A. mergând la întâlnirea cu colaboratorul autorizat în vederea comercializării drogurilor de risc (filele 86 - 95); raport de constatare tehnico-ştiinţifică din 09 martie 2012 (filele 98 - 103); raport de constatare tehnico-ştiinţifică din 09 martie 2012 (filele 105 - 111); cererea de confirmare din 16 martie 2012, orele 1500 a ordonanţei provizorii de înregistrare audio video privind pe A.N., A., A.N.A. ş.a. înregistrată în registrul special din 14 martie 2012, orele 0800 (filele 112-116); proces verbal din 16 martie 2012 încheiat cu ocazia punerii în aplicare a ordonanţei din 14 martie 2012 de înregistrări audio video a deplasărilor, întâlnirilor, discuţiilor şi tranzacţiilor privind droguri şi alte substanţe privind pe A.N.A., A.N.M., A.N. şi A.N. H. (filele 117 - 118); planşă fotografică conţinând imagini cu| drogurile cumpărate de colaborator în data de 15 martie 2012 (filele 119 - 120); proces verbal de redare a discuţiilor purtate între colaboratorul autorizat în cauză din 16 martie 2012 ;(fila 121); proces verbal încheiat cu ocazia predării primirii a drogurilor cumpărate în data de 15 martie 2012 de la colaboratorul autorizat de la A.N.A. şi A.N. „Ş." (filele 122); proces verbal încheiat cu ocazia predării primirii a drogurilor cumpărate în data de 15 martie 2012 de la colaboratorul autorizat de la A.N.A. şi A.N. „Ş." (filele 123); planşă fotografică conţinând imagini ca urmare a punerii în aplicare a ordonanţei provizorii din 14 martie 2012 (filele 124 - 139); cererea de prelungire a autorizaţiei de interceptare şi înregistrare a convorbirilor telefonice şi comunicărilor S.M.S. din 06 aprilie 2012, orele 0930 privind pe A.N. H. de la numărul de apelX, şi autorizaţia de prelungire şi încheierea din 06 aprilie 2012 a Tribunalului Suceava (filele 140 - 148); cererea de confirmare din 09 martie 2012, orele 1550 a ordonanţei provizorii de interceptare şi înregistrare a convorbirilor telefonice şi comunicărilor S.M.S. din 06 aprilie 2012, orele 09:30 privind pe A.N. H. de la numărul de apel X, autorizaţia şi încheierea din 12 martie 20121 a Tribunalului Suceava (filele 149 - 157); procese verbale de transcriere a discuţiilor telefonice purtate de A.N. H. de la postul telefonic cu nr. de apel X (filele 158 - 222); încheierea nr. 248 din 21 septembrie 2012 a Tribunalului Suceava privind judecarea cererii inc. C.A.G.R. de liberare provizorie sub control judiciar (filele 223 - 227); continuare la procesul verbal, cu aspectele declarate de inc. O.P.B.G. (filele 228); proces verbal din 02 noiembrie 2012 încheiat cu ocazia înştiinţării inc. C.A.G.R. că în cursul cercetărilor i-au fost interceptate şi înregistrare convorbirile telefonice că a fost supus unei monitorizări audio - video (fila 229); declaraţia inc. C.A.G.R. (fila 230 -231); proces verbal şi anexă de prezentare a materialului de urmărire penală din 02 noiembrie 2012 privind pe inc. C.A.G.R. (filele 232 - 233) - vol. VII ds,u.p.; cazier judiciar - C.A.N. (fila 6); declaraţie olografă din 15 iunie 2012 - C.A.N. (fila 7); declaraţie de învinuit din 15 iunie 2012 - C.A.N. (fila 8-10); declaraţie de inculpat din 15 iunie 2012 - C.A.N. (fila 16-19); declaraţie olografă din 28 iunie 2012 - C.A.N. (fila 20, 21); copie declaraţie de martor din 04 septembrie 2012 (filele; 25, 26); autorizaţie de percheziţie din 12 iunie 2012 emisă de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 7463/86/2012 - inc. C.A.N. (fila 30); proces-verbal de percheziţie domiciliară din 15 iunie 2012 (filele 31, 32); ordonanţă de efectuare a percheziţiei autovehiculului emisă în Dosarul nr. 2D/P/2010 la data de 14 iunie 2012 (fila 33); declaraţie de martor din 15 iunie 2012 – B.V. (fila 34); autorizaţie de percheziţie sistem informatic din 28 iunie 2012 emisă de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 8209/86/2012 (fila 42); proces-verbal de percheziţie informatică din 19 iulie 2012 (filele 43, 44); proces-verbal din 30 ianuarie 2012 întocmit de organele de poliţie judiciară din cadrul B.C.C.O. Suceava (fila 45); proces-verbal din data de 02 februarie 2012 de predare/primire a unei cantităţi de aproximativ 1 gram fragmente vegetale de culoare verde oliv suspectă a fi cannabis, pe care colaboratorul a cumpărat-o de la C.A.N. (fila 46); raport de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 2.588.076 din 01 martie 2012 emis de B.C.C.O. Iaşi - L.A.P.D. + planşă anexă + procese-verbale (filele 47 - 53); planşă fotografică cuprinzând detalii cu cantitatea de cannabis cumpărată în data de 02 februarie 2012 de la înv. C.A.N. în mun. Rădăuţi ( filele 56, 57); proces-verbal din data de 29 aprilie 2012 de predare/primire a unei cantităţi de aproximativ 1,5 grame substanţă vegetală solidă de culoare maro suspectă a fi haşiş, învelită în staniol, pe care colaboratorul a cumpărat-o de la A.N. „A." (fila 58); proces-verbal de redare a discuţiilor purtate între colaboratorul „R.D." şi A.N. (filele 59, 60); planşă fotografică conţinând fotografii criminalistice cu ambalajul şi fragmentul vegetal solid cumpărat de la A.N. în data de 29 aprilie 2011 (filele 61-64); raport de constatare tehnico-ştiinţifică din 11 mai 2011 emis de B.C.C.O. Iaşi - L.A.P.D. + planşă anexă + procese-verbale (filele 67 - 71); proces-verbal din data de 05 mai 2011 de predare/primire a unei cantităţi de aproximativ 2 grame substanţă vegetală solidă de culoare maro suspectă a fi haşiş, învelită în folia de plastic a unui pachet de ţigări, pe care colaboratorul a cumpărat-o de la A.N. „A." (fila 72); proces-verbal din 05 mai 2011 întocmit în baza ordonanţei de autorizare a colaboratorului „R.D." din 28 aprilie 2011 (fila 73); planşă fotografică conţinând fotografii criminalistice cu ambalajul şi fragmentul vegetal solid cumpărat de la A.N.A. în data de 05 mai 2011 (filele 74-77); proces-verbal din data de 06 mai 2011 de predare/primire a unei cantităţi de aproximativ 10 grame substanţă vegetală solidă de culoare maro suspectă a fi haşiş, învelită în staniol, pe care colaboratorul a cumpărat-o de la A.N. „A." (fila 78); proces-verbal din 06 mai 2011 întocmit în baza ordonanţei de autorizare a colaboratorului „R.D." din 28 aprilie 2011 (fila 79); planşă fotografică conţinând fotografii criminalistice cu ambalajul şi fragmentul vegetal solid cumpărat de la A.N. A. în data de 06 mai 2011 (filele 80-85); raport de constatare tehnico-ştiinţifică din 11 mai 2011 emis de B.C.C.O. Iaşi -L.A.P.D. + planşă anexă + procese-verbale (filele 87-90); raport de constatare tehnico-ştiinţifică din 11 mai 2011 emis de B.C.C.O. Iaşi -L.A.P.D. + planşă anexă + procese-verbale (filele 92-95); cerere de confirmare a ordonanţei de autorizare provizorie a înregistrărilor audio-video în mediul ambiental şi de imagini din 05 martie 2012 (filele 96, 97); ordonanţă de autorizare provizorie a înregistrărilor audio-video în mediul ambiental şi de imagini din 01 martie 2012 (fila 98); proces-verbal de redare a discuţiilor purtate între colaboratorul autorizat în cauză, A.N. 3 şi A.N.A. (filele 99,100); planşă fotografică conţinând imagini de la ordonanţă de autorizare â înregistrărilor audio video în mediu ambiental şi de imagini (filele 101-106); proces-verbal din data de 01 martie 2012 de predare/primire a trei ambalaje de plastic, care conţin fiecare câte o cantitate de fragmente vegetale de culoare verde-oliv, cu aspect de muguri, suspecte a fi cannabis pe care colaboratorul îndată de 01 martie 2012 a cumpărat-o de la A.N. „A.", A.N. 3 (fila 107); raport de constatare tehnico-ştiinţifică din 09 martie 2011emis de B.C.C.O. Iaşi - L.A.P.D. + planşă anexă + procese-verbale (filele 110-114); cerere de confirmare a ordonanţei de autorizare provizorie a înregistrărilor audio-video în mediul ambiental şi de imagini din 09 martie 2042 (filele 115,116); Ordonanţă de autorizare provizorie a înregistrărilor audio-video în mediul ambiental şi de imagini din 01 martie 2012 (fila 117); planşă fotografică conţinând imagini cu cele trei plicuri" având fragmente vegetale de culoare verde-oliv cumpărate în data de 07 martie 2012 (filele 118,119); proces-verbal de redare a discuţiilor purtate între colaboratorul autorizat în-cauză A.N.A. şi A.N.M. (filele 120,121); proces-verbal din data de 07 martie 2012 de predare/primire a trei „bile" de plastic, sigilate, care conţin fiecare câte o cantitate de fragmente vegetale de culoare verde-oliv, cu aspect de muguri, suspecte a fi cannabis pe care colaboratorul în data de 07 martie 2012 a cumpărat-o de la A.N. „A.", A.N. „M." (fila 122); proces-verbal din 07 martie 2012 - privind ambalarea a trei „bile" din plastic (fila 123);. proces-verbal din 08 martie 2012 - privind ambalarea a trei „bile" din plastic (fila 124); proces-verbal din data de 08 martie 2012 de predare/primire a trei „bile" de plastic, sigilate,,, care conţin fiecare câte o cantitate de fragmente vegetale de culoare verde-oliv, cu aspect de muguri, suspecte a fi cannabis, pe care colaboratorul în data de 08 martie 2012 a cumpărat-o de la A.N. „3", A.N. „H." (fila 125); proces-verbal din 08 martie 2012 întocmit în baza ordonanţei de autorizare provizorie a înregistrărilor audio-video din 07 martie 2012 (filele 126,127); proces-verbal de redare a discuţiilor purtate între colaboratorul autorizat în cauză A.N. H. (filele 128,129); proces-verbal din 07 martie 2012 întocmit în baza ordonanţei de autorizare provizorie a înregistrărilor audio-video din 07 martie 2012 (filele 130, 131); planşă fotografică privind pe inc. C.A.G. (filele 132-138); cerere de confirmare a ordonanţei de autorizare provizorie a înregistrărilor audio-video în mediul ambiental şi de imagini din 16 martie 2012 (filele 139-142); Ordonanţă de autorizare provizorie a înregistrărilor audio-video în mediul ambiental şi de imagini din 14 martie 2012 (filele 143); proces-verbal din 16 martie 2012 întocmit în baza ordonanţei de autorizare provizorie a înregistrărilor audio-video din 14 martie 2012 (filele 144,145); planşă fotografică conţinând ilnagini cu fragmentele vegetale de culoare verde-oliv suspecte a fi cannabis cumpărate în data de 15 martie 2012 (filele 146, 147); proces-verbal de redare a discuţiilor purtate între colaboratorul autorizat în cauză A.N.A. (fila 148); proces-verbal din data de 15 martie 2012 de predare/primire a unui fragment de pungă de plastic care conţine trei fragmente vegetale de culoare verde-oliv, cu aspect de muguri, suspecte a fi cannabis, pe care colaboratorul în data de 15 martie 2012 le-a cumpărat de la A.N. „A.", A.N. „Ş.i" (fila 149); proces-verbal din 15 martie 2012 -privind ambalarea unui fragment de pungă de plastic, care conţine trei fragmente vegetale de culoare verde-oliv (fila 150); încheierea nr. 415 din 19 martie 2012 emisă de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 3595/86/2012(fila 151-153); planşă fotografică conţinând imagini ca urmare a punerii în aplicare a ordonanţei de autorizare provizorie; a înregistrărilor audio-video ambientale şi de imagini din 14 martie 2012 (filele 154-176); berere de confirmare a ordonanţei de autorizare provizorie a înregistrărilor audio-video ambientale şi de imagini din 09 septembrie 2011 (filele 177, 178); Ordonanţă de autorizare provizorie a înregistrărilor audio-video în mediul ambiental şi de imagini din 06 septembrie 2011 (fila 179); proces-verbal din data de 06 septembrie 2011 de predare/primire a unei cantităţi de aproximativ 4,5 grame substanţă vegetală solidă de culoare maro suspectă a fi haşiş, pe care colaboratorul a cumpărat-o de la A.N. „A." (fila 180); proces-verbal de redare a discuţiilor purtate între colaboratorul „R.I." şi A.N. A. (filele 181,182); planşă fotografică conţinând:fotografii criminalistice cu ambalajul şi fragmentele vegetale solide cumpărate de la A.N. „A." în data de 06 septembrie 2011 (filele 183-187); raport de constatare tehnico-ştiinţifică din 09 septembrie 2011 emis de B.C.C.O. Iaşi - L.A.P.D. + planşă anexă + procese-verbale (filele 189-192); cerere de confirmare şi prelungire a ordonanţei de autorizare provizorie şi de autorizare a interceptării şi înregistrărilor convorbirilor telefonice şi comunicaţiilor S.M.S. din 03 februarie 2012 (filele 193-195); ordonanţă de autorizare provizorie a interceptării şi înregistrării convorbirilor telefonice şi comunicaţiilor S.M.S. din 30 ianuarie 2012 (filele 196); autorizaţie din 03 februarie 2012 emisă de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 1506/86/2012 (filele 197,198); cerere de confirmare şi prelungire a ordonanţei de autorizare provizorie şi de autorizare a interceptării şi înregistrărilor convorbirilor telefonice şi comunicaţiilor S.M.S. din 06 februarie 2012 (filele 199-204); încheierea din 07 februarie 2012 emisă de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 1615/86/2012 (filele 205-208); cerere de prelungire a autorizaţiei de interceptare şi înregistrare a convorbirilor telefonice şi comunicaţiilor S.M.S. din 29 februarie 2012 (filele 209 -211); autorizaţie din 02 martie 2012 emisă de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 1506/86/2012 (filele 212, 213); încheierea din 02 martie 2012 emisă de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 2839/86/2012 (filele 214-216); Cerere de prelungire a autorizaţiei de interceptare şi înregistrare a convorbirilor telefonice şi comunicaţiilor S.M.S. din 27 martie 2012 (filele 217-220); încheierea 7 din 27 aprilie 2012 emisă de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 5363/86/2012 (filele 221-223); cerere de prelungire a autorizaţiei de interceptare şi înregistrare a convorbirilor telefonice, şi comunicaţiilor S.M.S. din 30 martie 2012 (filele 224-226); autorizaţia din 30 martie 2012 emisă de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 4223/86/2012 (filele 227,228); încheierea din 30 martie 2012 emisă de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 4223/86/2012 (filele 229-231); procese-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice efectuate în perioada 02 februarie 2012-22 aprilie 2012 (filele 232-283); cerere de confirmare şi prelungire a ordonanţei de autorizare provizorie şi de autorizare a interceptării şi înregistrărilor convorbirilor telefonice şi comunicaţiilor S.M.S. din 03 mai 2011 (filele 284-286); ordonanţă de autorizare provizorie a interceptării şi înregistrării convorbirilor telefonice şi comunicaţiilor S.M.S. din 29 aprilie 2011 (filele 287); încheierea din 04 mai 2011 emisă de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 4514/86/2011 (filele 288-290); cerere de prelungire. a autorizaţiei de interceptare şi înregistrare a convorbirilor telefonice şi comunicaţiilor S.M.S. din 31 mai 2011 (filele 291-293); cerere de prelungire a autorizaţiei de interceptare şi înregistrare a convorbirilor telefonice şi comunicaţiilor S.M.S. din 31 mai 2011 (filele 294-296); încheierea din 31 mai 2011 emisă de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 6013/86/2011 (fila 297); autorizaţia din 31 mai 2011 emisă de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 6013/86/2011 (filele 298-307); cerere de prelungire a autorizaţiei de interceptare şi înregistrare a convorbirilor telefonice şi comunicărilor S.M.S. din 29 mai 2011 (filele 308, 309); autorizaţia din 30 iunie 2011 emisă de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 7833/86/2011 (fila 310);cerere de confirmare şi prelungire a ordonanţei de autorizare provizorie şi de autorizare a interceptării şi înregistrărilor convorbirilor telefonice şi comunicaţiilor S.M.S. din 09 septembrie 2011 (filele 311, 312); ordonanţă de autorizare provizorie a interceptării şi înregistrării convorbirilor telefonice şi. comunicaţiilor S.M.S. din 06 septembrie 2011 (filele 313); autorizaţia din 09 septembrie 2011 emisă de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 16638/86/2011 (filele 314, 315); procese-vefbale de transcriere a convorbirilor telefonice efectuate în perioada 18 septembrie 2011 -30 septembrie 2011 (filele 316 - 325); încheierea din 20 septembrie 2012 emisă de Curtea de Apel Suceava în Dosarul nr. 10786/86/2012 (filele 335 - 339); încheierea din 12 octombrie 2012 emisă de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 11729/86/2012 (filele 340, 341); proces-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală din 01 noiembrie 2012 - inc. C.A.N. (filele 342, 343); proces-verbal din 01 noiembrie 2012 întocmit în baza art. 91 alin. (4) C.proC. pen. (filele 344, 345) - vol. VIII ds,u.p.;. cazierul judiciar privind pe inc. O.M.D. (fila 2); declaraţia olografă a inc. P.C.M. (fila 5); declaraţia inc. O.M.D. (fila 7); declaraţiile inc. O.M.D. (filele 12 -14); declaraţia martorului D.A. din 26 septembrie 2012 (filele 25 - 26); declaraţia martorului D.C. din 26 septembrie 2012 (filele 27 - 28); ordonanţă de autorizare a colaboratorului „P.I." şi de autorizare a procurării de droguri din 08 iunie 2011, înregistrată în registrul special (filele 29 - 30); ordonanţă de autorizare a colaboratorului „Ş.C. „şi de autorizare a procurării de droguri din 12 septembrie 2011, înregistrată în registrul special (filele 31 - 32 - 30); ordonanţă de prelungire a autorizării colaboratorului „Ş.C., şi de autorizare a procurării de droguri din 17 noiembrie 2012, înregistrată în registrul special cu (filele 33 -34); raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 05 mai 2012 (filele 36 - 39); dovadă de depunere a drogurilor la camera de Corpuri delicte din cadrul I.P.J. Suceava (fila 40); proces verbal de investigaţii din 08 iunie 2,011 încheiat cu ocazia punerii în aplicare a ordonanţei din 08 iunie 2012, a întâlnirii colaboratorului „P.I." cu un tânăr neidentificat din mun. Rădăuţi (fila 41); proces, verbal din 08 iunie 2011 încheiat cu ocazia predării primirii drogurilor ce au fost cumpărate de către colaboratorul P.I. de la tânărul A.N. din mun. Rădăuţi (fila 42); planşă fotografică privind ambalajul drogurilor cumpărate de colaborator de la tânărul A.N. din mun. Rădăuţi la data de 08 iunie 2011 (fila 43); raportul de constatare tehnico ştiinţifică din 15 iunie 2011 al B.C.C.O. Iaşi (filele 45 - 48); procesul verbal de investigaţii din 09 iulie 2011 încheiat cu ocazia întâlnirii colaboratorului autorizat P.I. cu tântul A.Nl din mun. Rădăuţi (fila 50); planşă fotografică privind ambalajul drogurilor cumpărate de colaborator de la tânărul A.N. din mun. Rădăuţi la data de 09 iulie 2011 (fila 51); raportul de constatare tehnico ştiinţifică din 19 iulie 2011 al B.C.C.O. Iaşi (filele 53 - 54); proces verbal de investigaţii din 12 septembrie 2011 încheiat cu ocazia întâlnirii colaboratorului Ş.C. şi inc. O.M.D. (fila 55); proces verbal din 12 septembrie 2011 încheiat cu ocazia predării primirii drogurilor ce au fost cumpărate de către colaboratorul Ş.C. de la tânărul A.N. din mun. Rădăuţi (fila 56); planşă fotografică privind ambalajul drogurilor cumpărate de colaborator Ş.C. de la tânărul A.N. din mun. Rădăuţi la data de 12 septembrie 2011 (fila 57); raportul de constatare tehnico ştiinţifică din 13 septembrie 2011 al B.C.C.O. Iaşi (filele 59 - 63); proces verbal de investigaţii din 29 septembrie 2011 încheiat cu ocazia întâlnirii colaboratorului Ş.C. şi inc. O.M.D. (fila 64); proces verbal din 28 septembrie 2011 încheiat cu ocazia predării primirii drogurilor ce aujfost cumpărate de către colaboratorul Ş.C. de la tânărul A.N. din mun. Rădăuţi (fila 65); planşă fotografică privind drogurile cumpărate de colaborator Ş.C. de la tânărul O.M.D. la data de (filele 66 - 67); raport de constatare tehnico-ştiinţifică din 10 octombrie 2011 (filele 69 - 72); proces verbal de investigaţii din; 24 octombrie 2012 încheiat cu ocazia întâlnirii colaboratului Ş.C. şi inc. O.M.C. (fila 73); proces verbal din 24 octombrie 2011 încheiat cu ocazia predării primirii drogurilor ce au fost cumpărate de către colaboratorul Ş.C. de la O.M.D. din mun. Rădăuţi (fila 74); planşă fotografică privind drogurile cumpărate de colaboratorul Ş.C. de la O.M.D. (fila 75); planşă fotografică jconţinând imagini de la filmările realizate în data de 24 octombrie 2011 cu ocazia cumpărării drogurilor de risc de la inc. O.M.D. şi de la sursa acestui A.N.C. (filele 76 - 79); raport de constatare tehnico-ştiinţifică din 26 octombrie 2011 (filele 81 - 83); proces verbal de investigaţii din 17 noiembrie 2011 încheiat cu ocazia întâlnirii colaboratorului Ş.C. şi inc. O.M.D. (fila 84); proces verbal de investigaţii din 07 decembrie 2011 încheiat cu ocazia întâlnirii colaboratorului Ş.C. şi inc. O.M.D. (fila 85); proces verbal din 07 decembrie 2011 încheiat cu ocazia predării primirii drogurilor ce au fost cumpărate de către colaboratorul Ş.C. de la O.M.D. din mun. Rădăuţi (fila 86); planşă fotografică cu ambalajele din plastic transparent ce conţin fibre vegetate cu ocazia cumpărării drogurilor de risc de la inc. O.M.D. de către colaboratorul „Ş.C." (fila 87); raport de constatare tehnico ştiinţifică din 09 decembrie 2011 (filele 89 - 92); Ordonanţă de autorizare provizorie a interceptării şi înregistrării convorbirilor telefonice şi comunicărilor S.M.S. din 07 iunie 2011, orele 1420 înregistrată în registrul special 52, privind pe A.N. Rădăuţi, cererea de confirmare a ordonanţei din 10 iunie 2011 (filele 93 - 94); Ordonanţa de autorizare provizorie a înregistrărilor audio video din 08 iunie 2011, orele 1420, înregistrată în registrul special cu nr. 974, privind pe A.N. Rădăuţi, cererea de confirmare a ordonanţei din 10 iunie 2011 (filele 95 - 97); Ordonanţă de autorizare provizorie a interceptării şi înregistrării convorbirilor telefonice şi comunicărilor S.M.S. din 27 iunie 2011, orele 1450 înregistrată în registrul special privind pe A.N. Rădăuţi şi cererea de confirmare a ordonanţei din 04 iulie 2011, încheierea din 05 iulie 2011 a Tribunalului prin care a fost infirmată ordonanţa provizorie (filele 99 - 101); Ordonanţă de autorizare provizorie a interceptării şi înregistrării convorbirilor telefonice şi comunicărilor S.M.S. din 27 iunie 2011, orele 1455 înregistrată în registrul special privind A.N. Dealer şi cererea de confirmare a ordonanţei din 04 iulie 2011, încheierea din 05 iulie 2011 a Tribunalului prin care a fost infirmată ordonanţa provizorie (filele 102 - 105); Ordonanţa de autorizare provizorie a înregistrărilor audio video din 27 iunie 2011, orele 15:00, înregistrată în registrul special, privind pe A.N. Rădăuţi cererea de confirmare a ordonanţei din 04 iulie 2011, încheierea nr. 767 I din 05 iulie 2011 a Tribunalului' Suceava prin care a fost infirmată ordonanţa provizorie (filele 106 - 109); cererea de autorizare a interceptării şi înregistrării convorbirilor telefonice şi comunicărilor S.M.S. din 21 iulie 2011 privind pe O.M.D. şi încheierea din 22 iulie 2011 a Tribunalului Suceava prin care a fost respinsă cererea (filele 110 - 112); Ordonanţă,de autorizare provizorie a interceptării şi înregistrării convorbirilor telefonice şi comunicărilor S.M.S. din 02 august 2011, orele 1130 înregistrată în registrul special privind A.N. Rădăuţi şi cererea de confirmare a ordonanţei din 10 august 2011, încheierea din 09 august 2011 a Tribunalului prin care a fost infirmată ordonanţa provizorie (filele 113 - 116); Ordonanţa de autorizare provizorie a înregistrărilor audio video din 28 septembrie 2011, orele 1025, înregistrată în registrul special, privind pe inc. O.M.D., cererea de confirmare a ordonanţei din 30 august 2011, încheierea din 03 octombrie 2011 a Tribunalului Suceava prin care a fost infirmată ordonanţa provizorie (filele 117 - 122); Ordonanţă de autorizare provizorie a interceptării şi înregistrării convorbirilor telefonice şi comunicărilor S.M.S. din 28 septembrie 2011, orele 1030 înregistrată în registrul special privind O.M.D. şi cererea de confirmare a ordonanţei din 30 septembrie 2011, autorizaţia din 30 septembrie 2011 a Tribunalului prin care a fost confirmată şi prelungită ordonanţa provizorie (filele 123 - 128); Ordonanţa de autorizare provizorie a înregistrărilor audio video din 24 octombrie 2011, orele 1400, înregistrată în registrul special, privind pe inc. O.M.D., cererea de confirmare a ordonanţei din 24 octombrie 2011, încheierea din 27 octombrie 2011 a Tribunalului Suceava prin care a fost confirmată ordonanţa provizorie (filele 129 - 134); cererea de prelungire a autorizării de interceptare şi înregistrare a convorbirilor telefonice şi comunicaţiilor S.M.S. din 27 octombrie 2011, orele 10:45 privind pe O.M.D., autorizaţia şi. încheierea din 24 octombrie 2011 ale Tribunalului Suceava prin care a fost prelungită autorizaţia de interceptare (filele 135 - 140); Ordonanţa de autorizare provizorie a înregistrărilor audio video din 17 noiembrie 2011, orele 1330, înregistrată în registrul special, privind pe inc. O.M.D., cererea de confirmare a ordonanţei din 24 noiembrie 2011, încheierea din 22 noiembrie 2011 a Tribunalului Suceava prin care a fost infirmată ordonanţa provizorie (filele 141 - 146); Ordonanţă de autorizare provizorie a interceptării şi înregistrării convorbirilor telefonice şi comunicărilor S.M.S. din 18 noiembrie 2011, orele 1430 înregistrată în registrul special cu privind A.N.R. şi cererea de confirmare a ordonanţei din 22 noiembrie 2011, autorizaţia din 22 noiembrie 2011 a Tribunalului prin care a fost infirmată ordonanţa provizorie (filele 147 - 152); cererea de prelungire a autorizării de interceptare şi înregistrare a convorbirilor telefonice şi comunicărilor S.M.S. din 25 noiembrie 2011, orele 1045 privind pe O.M.D., autorizaţia şi încheierea din 25 noiembrie 2011 ale Tribunalului Suceava (filele 153 - 158); ordonanţa de autorizare provizorie a înregistrărilor audio video din 07 decembrie 2011, orele 1330, înregistrată în registrul special cu nr. 1948, privind pe inc. O.M.D., cererea de confirmare a ordonanţei din 09 noiembrie 2011, orele 1130 încheierea din 09 decembrie 2011 a Tribunalului Suceava prin care a fost confirmată ordonanţa provizorie (filele 159 - 164); procese verbale de transcriere a discuţiilor telefonice purtate de inc. O.M.D. (filele 165 - 196); proces verbal din 10 mai 2011 de verificare a unor posturi telefonice, A.N.C. şi respectiv A.N.R. (fila 205); proces verbal de identificare a persoanelor cu apelativele A.N.C. şi A.N.R. din 13 mai 2011 (fila 206); proces verbal de investigaţii din 25 mai 2011 cu privire la activităţile infracţionale desfăşurare de D.C., D.A., autoturismul folosit şi persoanele care intră în anturajul acestora (fila 207); proces verbal de investigaţii din 30 mai 2012 cu privire la identificarea locaţiilor în se desfăşoară activităţile infracţionale de consum şi distribuire de droguri de către G.C. (filele 208, 209); proces verbal de investigaţii din 17 iunie 2011 privind activităţile infracţionale desfăşurate de V.D.C. şi persoanele care intră în anturajul acestuia (fila 210); cerere de efectuare a percheziţiei domiciliare la locuinţa inc. O.M.D. (filele 211 - 214); procesul verbal de efectuare a percheziţiei la domiciliul inc. O.M.D. din 15 iunie 2011 (filele 215 - 216); cererea de autorizare a efectuării percheziţiei sistemului informatic şi efectuării de copii ale mediilor de stocare a datelor din 27 iunie 2011 (filele 217 - 221); proces verbal de efectuare a percheziţiei informatice din 23 iulie 2011 privind pe inc. O.M.D. (filele 222 - 223); raport de constatare tehnico-ştiinţifică din 30 iulie 2012 (filele 224 -227); Autorizaţia de percheziţie din 12 iunie 2012 privind pe O.M.D. (fila 230); Ordonanţă de efectuare a percheziţiei autovehiculului folosit de inc. O.M. (fila 231); planşă fotografică cu imaginile realizate în urma punerii în aplicare a ordonanţei provizorii de înregistrări audio-video din 07 decembrie 2011 (filele 2431-2481); proces verbal din 31 octombrie 2012 de înştiinţare a inc. O.M.D. că în cursul cercetărilor i-au fost interceptate posturile telefonice folosite şi s-au efectuat înregistrări audio video (fila 249); proces verbal şi anexă de prezentare a materialului de urmărire penală din 31 octombrie 2012, privind pe O.M.D. (filele 250 - 251) - vol. IX ds,u.p.;. declaraţia înv./inc. L.S.Ş. (filele 6 - 7); cazierul judiciar privind pe inc. L.S.Ş. (fila 8); procesul verbal de redare a declaraţiei martorului sub acoperire N.A. din .26 septembrie 2012 (filele 10 - 11); declaraţia martorului T.R.G. din 07 august 2012 (filele 12 - 15); proces verbal de investigaţii încheiat cu ocazia întâlnirii colaboratorului . Ş.C. şi inc. O.M.D. (fila 16); proces verbal din 07 decembrie 2012 încheiat cu .ocazia predării primire drogurilor cumpărate de colaboratorul Ş.C. de la O.M.D. (fila 17); planşă fotografică conţinând 2 ambalaje din plastic transparent ce.conţin drogurile cumpărare de colaboratorul Ş.C. de la înv. Ol.M.D. (filal8); raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 09 decembrie 2011 (filele 20 - 23); planşă fotografică cu imaginile rezultate în urma punerii în aplicare a ordonanţei provizorii din 07 decembrie 2011 (filele 24 - 29); Ordonanţa de, autorizare provizorie a înregistrărilor audio - video în mediu ambiental şi de imagini din 2011, înregistrată în registrul special, privind pe A.N.A., A.N.H., A.N., A.N.Ş., cererea de confirmare din 16 martie 2012, orele 1500 şi încheierea din 19 martie 2012 de confirmare a ordonanţei provizorii de efectuare de înregistrări audio - video (filele 30-37); planşă fotografică cu imaginile rezultate în urma punerii în aplicare a ordonanţei provizorii din 14 martie 2011 (filele 38 - 53); proces verbal de redare a discuţiilor purtate de colaboratorul autorizat şi A.N.A. (fila 54); procese verbale din 15 martie 2012 înncheiat cu ocazia predării primire drogurilor cumpărate de colaboratorul Ş.C. de la O.M.D. (filele 55, 56); proces verbal de investigaţii din 16 martie 2012 încheiat cu ocazia punerii în aplicare a ordonanţei provizorii de înregistrare audio video a deplasărilor, întâlnirilor discuţiilor tranzacţiilor de droguri avute de A.N. 3 cunoscut ca fiind A., A.N.A., A.N.Ş., A.N.H. (filele 57 - 58); planşă fotografică cu imagini cu fragmentele vegetale cumpărate în data de 15 martie 2012 (filele 59 - 60); raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 30 martie 2012 (filele 62 - 68); cererea1 de autorizare a efectuării percheziţiei domiciliare din 11 iunie 2012 privind pe inc. L.S.Ş. (fila 70); Autorizaţia de percheziţie nr. 143 din 12 iunie 2012 a Tribunalului Suceava privind pe inc. L.S.Ş. (fila 71); proces verbal de efectuare a percheziţiei domiciliare la locuinţa inc. L.S.Ş. (filele 72- 73); declaraţia martorului' asistent Puha Oana din 15 iunie 2012 (fila 74); declaraţia martorului asistent L.Ş. din 15 iunie 2012 (fila 75); ordonanţă de efectuare a percheziţiei autovehiculului din 14 iunie 2012 (fila 76); declaraţia inc. O.M.D. (filele 78 - 79); declaraţia numitului C.R.I. (filele 80 - 83, 84- 85); liste conţinând numele consumatorilor de droguri şi datoriile acestora faţă de D.B.V. şi H.A. (filele 86 - 90); procese verbale de transcriere a convorbirilor telefonice din 03 aprilie 2012 purtate de A.N.A. de la postul telefonic X (filele 91- 118); declaraţia inculpatului H.A. din 15 mai 2012 (filele 126 - 133); declaraţia numitului C.A. (filele 134 - 135); declaraţia numitului H.l.B. (filele 136 - 138); proces verbal de înştiinţare a inc. L.S.Ş. cu privire la faptul ca în cursul urmăririi penale i-au fost interceptate şi ascultate convorbirile telefonice purtare;, şi comunicările sale din 01 noiembrie 2012 (fila 139); proces verbal şi anexă de prezentare;/a materialului de urmărire penală din 01 noiembrie 2012 privind pe inc. L.S.Ş. (filele 140 - 141) - vol. X ds,u.p.;. declaraţia inc. O.P.G. (filele 3 -4); declaraţiile înv./inc. O.P.G. din 15 iunie 2012 (filele 7-9, 12-13); proces verbal de percheziţie domiciliară din 15 mai 2012 privind pe inc. O.P.G. (filele 17 - 18); declaraţia martorului asistent P.M.T. (fila 19); ordonanţă din 14 iunie 2012 de efectuare a percheziţiei autovehiculului privind pe inc. O.P.G. (fila 20); autorizaţia de percheziţie din 12 iunie 2012 privind pe inc. O.P.G. (fila 23); cazierul judiciar privind pe inc. O.P.G. (fila 24); autorizaţia de percheziţie din 28 iunie 2012, privind pe inc. O.P.G. (fila 30); proces verbal de percheziţie informatică din 19 iulie 2012, privind pe inc. O.P.G. (filele 32 - 34); proces verbal de constatare din 23 aprilie 2012 (filele 36 - 41); declaraţia martorului H.D.C. din 13 aprilie 2012 (filele 43 - 46); verificarea datelor de identitate ale numitului G.P. (fila 47); declaraţia martorului A.P. din 23 aprilie 2012 (filele 48 - 52); declaraţia martorului M.I. din 23 aprilie 2012 (filele 53 -55); declaraţia martorului L.B. din 23 aprilie 2012 (filele 56 - 57); proces verbal de citire a agendei - apeluri şi mesaje telefonului mobil aparţinând inc. A.P. (fila 58); raport de constatare tehnico-ştiinţifică din 24 aprilie 2012 (filele 62 - 71); cerere de confirmare a ordonanţei provizorii de interceptare şi înregistrare audio video din 13 aprilie 2012 privind pe A.N.B. înregistrată în registrul special din 11 aprilie 2012, orele 11:15 şi încheierea din 13 aprilie 2012 a Tribunalului Suceava de confirmare a ordonanţei provizorii (filele 72 - 76, 83 - 85); planşă fotografică conţinând imaginile efectuate în data de 11 aprilie 2012 privind pe A.N.B. (filele 77 - 82); cerere de confirmare a ordonanţei provizorii de interceptare şi înregistrare audio video din 27 aprilie 2012 privind pe A.N.B. şi A.N.I. înregistrată în registrul special cu nr. 731 din 24 aprilie 2012, orele 10:20 şi încheierea nr. 644, din 27 aprilie 2012 a Tribunalului Suceava de confirmare a ordonanţei provizorii (filele 86 - 91, 99 - 102); proces verbal de investigaţii privind punerea în aplicare a ordonanţei provizorii din 24 aprilie 2012, a deplasărilor, întâlnirilor, discuţiilor şi tranzacţiilor privind droguri şi alte substanţe interzise avute de A.N.B. şi A.N.I. (filele 92 - 98); cererea de confirmare a ordonanţei de autorizare provizorii a înregistrărilor audio - video în mediu ambiental şi de imagini din 03 mai 2012, orele 10:00 înregistrată în registrul special din 30 aprilie 2012, orele 1500 (filele 103 - 107); planşă fotografică conţinând imaginile de la filmările efectuate în datele de 30 aprilie - 01 mai 2012 în C.M. (filele 108 -109); ordonanţă din 26 septembrie 2012 privind atribuirea unei alte identităţi, respectiv N.A. (fila 110); proces verbal de redare a declaraţiei martorului cu nume conspirativ N.A. (filele 111 - 112); declaraţia martorei P.F. din 09 iulie 2012 (fila 113); proces verbal de prezentare pentru recunoaştere după planşă foto având în vedere declaraţia martorei P.F. (filele 114 - 115); declaraţia martorului A.P. din 09 iulie 2012 (filele 116 - 117); procese verbale de prezentare pentru recunoaştere după planşă fotografică (filele 118 - 121, 122- 125); cererea de confirmare din 03 aprilie 2012, orele 0930, a ordonanţei de autorizare şi prelungire a interceptărilor şi înregistrărilor convorbirilor telefonice şi comunicărilor S.M.S., privind pe A.N, zis B. înregistrată în registrul special, orele 1110, autorizaţia din 03 aprilie 2012 şi încheierea din 04 aprilie 2012 de îndreptare a erorii materiale strecurate în autorizaţia din 03 aprilie 2012 (filele 126 - 133); cererea de confirmare şi prelungire a Ordonanţei provizorii de interceptare şi înregistrare convorbirilor telefonice şi comunicaţiilor nr. 165D/P/2011 din 27 aprilie 2012, orele 1000 privind pe A.N. „B.", înregistrată în registrul special, autorizaţia şi încheierea nr. X ale Tribunalului Suceava de autorizare a interceptării (filele 134-143); cererea de confirmare şi prelungire a ordonanţei provizorii de interceptare şi înregistrare convorbirilor tplefonice şi comunicaţiilor din 27 aprilie 2012, orele 0930 privind pe A.N. „B.", înregistrată în registrul special, autorizaţia şi încheierea din 27 aprilie 2012 ale Tribunalului Suceava de autorizare a interceptării (filele 144-151); cererea de prelungire a autorizaţiei de interceptare şi înregistrare a convorbirilor telefonice şi comunicărilor S.M.S. din 03 mai 2012, orele 0930, privind pe A.N.B., autorizaţia şi încheierea din 04 mai 2012 ale Tribunalului Suceava de autorizare a interceptării (filele 152-167); cererea de prelungire a autorizaţiei de interceptare şi înregistrare a convorbirilor telefonice şi comunicărilor S.M.S. din 31 mai 2012, orele 11:30, privind pe A.N.B., autorizaţia şi încheierea iunie 2012 ale Tribunalului Suceava de autorizare a interceptării (filele 168-175); încheierea din 03 aprilie 2012 de confirmare a ordonanţei provizorii a interceptărilor şi înregistrărilor convorbirilor telefonice şi comunicărilor S.M.S. privind pe A.N.B. efectuate de la postul telefonic X (filele 176-177); cererea de confirmare a ordonanţei de autorizare provizorie a interceptării şi înregistrării convorbirilor telefonice şi comunicărilor S.M.S. din 27 aprilie 2012, orele 10:00 privind pe A.N. "Ş. efectuate de la postul telefonic X (fila 178-181); proces verbal de îndreptare a erorii materiale din 25 aprilie 2012 cu privire!la ordonanţa provizorie înregistrată în registrul special din 23 aprilie 2012 (fila 182); Ordonanţa de autorizare provizorie a interceptării şi înregistrării convorbirilor telefonice şi comunicărilor S.M.S. din 28 aprilie 2012, orele 16:08 privind pe A.N. Şofer de la posturile telefonice cu nr. de apel X şi Y, încheierea din 27 aprilie 2012 de confirmare a ordonanţei provizorii (filele 183-186); procese verbale de transcriere a discuţiilor telefonice purtate de A.N.B., de la postul telefonic cu nr. X (filele 187-384); comunicarea B.C.C.O. Suceava cu privire la depunerea sumei de 1.400 lei la B.C.R. şi 150 euro la Trezoreria Suceava, bani ridicaţi de la inc. O.P.B.G., ordinul de încasare numerar din 01 august 2012 şi chitanţa cu aceeaşi dată (filele 385, 387, 388); solicitările din 27 iulie 2012 privind depunerea sumelor 1.400 lei la B.C.R. Sucursala Suceava şi 150 euro la Trezoreria Suceava (fila 384); proces verbal din 02 noiembrie 2012 de prezentare a materialului de urmărire penală, privind pe inc. O.P.B.G. (fila 397); proces verbal din 02 noiembrie 2012 privind înştiinţarea inc. O.P.B.G. că în cursul cercetărilor i-au fost ascultate telefoanele folosite şi s-au efectuat înregistrări audio - video (filele 398 - 399) - vol. XI ds,u.p.; declaraţia inc. T.I. din 03 iulie 2012 (filele 7 - 8); cazierul judiciar privind pe inc. T.I. (filele 9); proces-verbal de identificare a A.N. cu porecla P. (fila 10); cererea de efectuare a percheziţiei domiciliare din 11 iunie 2012 privind pe inc. T.I. (filele 11-12); procesul verbal de percheziţie domiciliară din 15 iunie 2012 la locuinţa inc. T.I. (filele 13 - 15J; declaraţia martorului asistent P.C.E. din 15 iunie 2012 (fila 15); declaraţie martorului T.C. din 15 iunie 2012 (fila 16); autorizaţia de percheziţie din 12 iunie 2012 privind pe T.I. (fila 17); proces verbal de executare a mandatului privind pe inc. T.I. (fila 18); declaraţia înv. O.P.B.G. din 15 iunie 2012 (filele 20 - 22); declaraţia inc. O.M.D. (filele 23 - 24); proces verbal de investigaţii din 12 septembrie 2011, orele 19:00 încheiat cu ocazia întâlnirii colaboratorului Ş.C. cu inc. O.M.D. (fila 25); proces verbal din 12 septembrie 2012 încheiat cu ocazia predării primirii drogurilor cumpărare de colaborator Ş.C. de la înv. O.M.D. (fila 26); planşă fotografică privind examinarea drogurilor cumpărate de colaborator în data de 12 septembrie 2012 de la inc. O.M.D. (fila 27); raport de constatare tehnico-ştiinţifică din 13 septembrie 2011 (filele 29 - 33); proces verbal de constatare din 23 aprilie 2012 (filele 35 - 40); declaraţia martorului H.D.C. (filele 42 - 45); declaraţia martorului A.P. din 23 aprilie 2012 (filele 47-51); declaraţia martorului M.I. din 23 aprilie 2012 (filele 52 - 54); declaraţia martorului L.B. din 23 aprilie 2012 (filele 55 - 56); proces verbal de citire a agendei telefonice, apelurilor şi mesajelor telefonului mobil aparţinând numitului A.P. (fila 57); raport de constatare tehnico-ştiinţifică din 24 aprilie 2012 (filele 61 - 63); adresa I.P.J. Bihor şi planşa fotografică cu aspecte de la investigarea tehnico-ştiinţifică (filele 64 - 70); proces verbal de, redare a declaraţiei martorului sub acoperire N.A. (filele 72 -74); declaraţia martorului A.P. (fila 74 - 75); procese verbale de prezentare pentru recunoaştere după planşă fotografică din 09 iulie 2012 (filele 76 - 79, 80); planşă fotografică conţinând imagini de la recunoaşterea după planşă fotografică a numitului T.I. (fila 81-83); cererea de confirmare a ordonanţei de autorizare provizorie a înregistrărilor audio-video în mediu ambiental şi de imagini din 27 aprilie 2012, privind pe A.N.B. şi A.N.I., înregistrată în registrul special cu nr. 731 (filele 84 -89); proces verbal de investigaţii din 26 aprilie 2012 încheiat cu ocazia punerii în aplicare a ordonanţei provizorii audio video, a deplasărilor, întâlnirilor, tranzacţiilor privind droguri şi alte substanţe (filele 90 - 91) şi planşa fotografică cu imaginile de la filmările efectuate în datele de 24 -25 aprilie 2012 privind pe A.N.B. (filele 92 - 96); cererea de confirmare din 03 mai 2012 a ordonanţei de autorizare provizorie a înregistrărilor audio-video din 03 mai 2012 privind pe A.N.B. înregistrată în registrul special (file 97 - 102); planşă fotografică conţinând imagini efectuate în datele de 30 decembrie-04-05 ianuarie 2012 în C.M. (filele 103 - 104); cererea de prelungire a autorizaţiei de interceptare şi înregistrare a convorbirilor telefonice şi comunicărilor S.M.S. din 11 aprilie 2012, orele 0930 privind pe A.N.I. de la postul telefonic cu nr. de apel X (filele 105-108); Ordonanţa provizorie de autorizaţie şi înregistrare şi interceptare a convorbirilor telefonice şi comunicărilor S.M.S. din 09 aprilie 2012 privind pe A.N.I. de la postule telefonice cu nr. de apel X (filele 109 - 110); încheierea şi autorizaţia nr. 567 din 12 aprilie 2012 ale Tribunalului Suceava de autorizare a interceptării (filele 111-116); procese verbal de transcriere a discuţiilor telefonice purtate de A.N.I. efectuate de la posturile telefonice (filele 117-153); încheierea nr. 253 din 26 septembrie 2012 a Tribunalului Suceava privind judecarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inc. T.I. (filele 153 - 157); proces verbal din 01 noiembrie 2012 încheiat cu ocazia înştiinţării inc. T.I. că în cursul cercetărilor i-au fost interceptate şi înregistrare posturile telefonice (fila 158); proces verbal şi anexă din 01 noiembrie 2012de prezentate a materialului de urmărire penală inc. T.I. (filele 159 - 160); continuarea declaraţiei inc. O.P.B.G., zis Bani cu ocazia prezentării materialului de urmărire penale (filele 161 - 162); proces verbal şi anexă din 05 noiembrie 2012de prezentate a materialului de urmărire penală inc. T.I. (filele 163 - 164) - vol. XII ds,u.p.;. cazier judiciar – L.M.C. (fila 3); declaraţie de învinuit/inculpat din 03 iulie 2012 - .L.M.C. (filele 6,7); proces-verbal de percheziţie domiciliară din 15 iunie 2012 (filele 10,11); autorizaţie de percheziţie din 12 iunie 2012 emisă de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 7477/86/2012 - înv. L.M.C. (fila 12); Ordonanţă de efectuare a percheziţiei autovehiculului din 14 iunie 2012 (fila 13); declaraţie de martor din 15 iunie 2012 - L.A. (fila 14); declaraţie de martor din 15 iunie 2012 - L.C. (filele 16, 17); copia declaraţiei de învinuit din 15 iunie 2012, conformă cu originalul, - O.P.B.G. (filele 18-20); proces-verbal de constare din 23 aprilie 2012 -xerocopie (filele 22-27); declaraţie de martor din 23 aprilie 2012 - H.D.C. - xerocopie (filele 29-31); declaraţie de martor din 23 aprilie 2012 - A.P. - xerocopie (filele 34-38); declaraţie de martor din 23 aprilie 2012 - M.I. - xerocopie (filele 39-41); declaraţie de martor din 23 aprilie 2012 - L.B. - xerocopie (filele 42,43); proces-verbal din 23 aprilie 2012 de citire a agendei telefonice ş.a. aparţinând num. A.P. - xerocopie (filele 44); proces-verbal din 24 aprilie 2012 încheiat cu ocazia ambalării şi cântăririi probei - xerocopie (filele 47); raport de constatare tehnicb-ştiinţifică din 24 aprilie 2012 emis de B.C.C.O. Cluj Napoca - L.A.P.D. -xerocopie (filele 48-50); planşă fotografică cu aspecte de la investigarea tehnico-ştiinţifică a locului faptei efectuată la data de 23 aprilie 2012, în Punctul de Control al Trecerii Frontierei Borş, în cauza privind materia vegetală de culoare verde găsită într-un colet transportat de autoturismul cu nr. de înmatriculare SV 02 TUR - xerocopie: filele 51-57; Cerere de confirmare a ordonanţei de autorizare provizorie a înregistrărilor audio-video ambientale şi de imagini din 27 aprilie 2012+ordonanţa de autorizare provizorie din 24 aprilie 2012 - xerocopie -filele 58-63; Proces-verbal din 26 aprilie 2012 întocmit în baza ordonanţei de autorizare provizorie a înregistrărilor audio-video ambientale şi de imagini din 24 aprilie 2012 - xerocopie - filele 64,65; Planşă fotografică conţinând imagini de la filmările efectuate în datele de 24, 25 aprilie 2012 privind pe A.N. “B.” ş.a. - xerocopie - filele 66-70; Cerere de confirmare a ordonanţei de autorizare provizorie a înregistrărilor audio-video ambientale şi de imagini din 03 mai 2012 - xerocopie - filele 71-74; Ordonanţă de autorizare provizorie a înregistrărilor audio-video în mediul ambiental şi de imagini din 30 aprilie 2012 - xerocopie - fila 75; Planşă fotografică conţinând imagini de la filmările efectuate în datele de 30 aprilie - 01 mai 2012 în C.M. - xerocopie - filele 76, 77; Procese-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice efectuate în perioada 31 martie 2012 - 13 mai 2012 - filele 78-193; Declaraţie de martor din 09 iulie 2012 - A.P. - xerocopie - filele 94,95; Proces-verbal de prezentare pentru recunoaştere după planşă fotografică din 09 iulie 2012 + planşa fotografică a num. L.M.C. - xerocopie - filele 96-99; Proces-verbal de prezentare pentru recunoaştere după planşă fotografică din 09 iulie 2012 + planşa fotografică a num. T.I. - xerocopie - filele 100-103; Proces-verbal de redare a declaraţiei martorului sub acoperire (nume conspirativ) „N.A." din 26 septembrie 2012 - xerocopie- filele 105,106; Adresa din 08 august 2012 emisă de B.C.C.O. Suceava de înaintare a ordinului de încasare numerar din 01 august 2012 + copia adresei emisă către B.C.R. cu nr. de înregistrare al acestei instituţii din 01 august 2012 - fila 107; ordinului de încasare numerar din 01 august 2012 în sumă de 1.400.00 euro aparţinând num. L.M.C. - filele 108; Copia adresei emisă către B.C.R. cu nr. de înregistrare al acestei instituţii din 01 august 2012 - filele 109; Adresa din 04 iulie 2012 a I.J.P. Suceava - Serviciul criminalistic :+ plicul cu cele patru fragmente de urme papilare - fila 143; Raport de expertiză medico-legală psihiatrică din 24 iulie 2012 - L.M.C. - fila 144; Proces-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală din 02 noiembrie 2012 - inc. L.M.C. - filele 145,146 - vol. XIII ds,u.p.; Declaraţie de învinuit/inculpat din 04 iulie 2012 - A.A.V. - filele 6,7; Cazier judiciar - A.A.V. - fila 8; Autorizaţie de percheziţie din 12 iunie 2012 emisă de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 7472/86/2012 - M.O. - fila 11; Proces-verbal de percheziţie domiciliară din 15 iunie 2012 - filele 12,13; Declaraţie de martor din 15 iunie 2012 - C.A. - fila 14; Autorizaţie de percheziţie din 12 iunie 2012 emisă de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 7471/86/2012 - A.A.V. - fila 15; Declaraţie olografa din 15 iunie 2012 - C.M. - fila 17; Copia declaraţiei din data de 15 iunie 2012 - C.R.I. - filele 20-21; Copia declaraţiei olografe din 15 iunie 2012 - C.R.I. - filele 22-25; Liste conţinând numele consumatorilor de droguri şi datoriile acestora faţă de numiţii D.B.V. şi H.A. - filele 26-30; Cerere de confirmare a ordonanţei de autorizare provizorie şi de autorizare pe mai departe a interceptării şi înregistrărilor convorbirilor telefonice şi comunicaţiilor S.M.S. din 16 martie 2012 -filele 31-33; încheierea nr. 411 din 16 martie 2012 emisă de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 3549/86/2012 - filele 34-36; Ordonanţă de autorizare provizorie a interceptării şi înregistrărilor convorbirilor telefonice şi comunicaţiilor S.M.S. din 12 martie 2012 - filele 37; Autorizaţia din 16 martie 2012 emisă de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 3549/86/2012-filele 38,39; Procese-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice efectuate în perioada 10 martie 2012 - 14 martie 2012 - filele 40-49; Proces-verbal din 02 noiembrie 2012 întocmit în baza art 913 alin. (4) C. proc. pen. - fila 55; Proces-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală din 02 noiembrie 2012 - inc. A.A.V. - filele 56, 57-vol. XIV ds.u.p., Curtea a reţinut aceeaşi situaţie de fapt şi de drept, motiv pentru care nu a mai reiterat-o.
Totodată, a reţinut că, în faţa primei instanţe, toţi cei 10 inculpaţi au recunoscut pe deplin comiterea faptelor şi au solicitat să fie judecaţi conform procedurii speciale prev. de art. 3201 C. proc. pen.
În apel, procurorul şi inculpaţii au criticat sentinţa sub aspectul greşitei individualizări a pedepselor, fie cu privire la cuantumul acestora, fie cu privire la modalitatea de executare a acestora.
Sub aspectul individualiyării pedepselor, instanţa de apel a reşinut că pe de o parte inculpaţii au comis infracţiuni de criminalitate organizată vizând introducerea şi traficul de droguri (ceea ce nu justifică reducerea pedepselor), iar, pe de altă parte, aceştia nu au antecedente penale, au recunoscut şi regretat săvârşirea faptelor, sunt tineri şi au şanse reale ca în urma executării pedepselor să se integreze în societate (aspecte ce contravin solicitării de majorare a pedepselor).
Apoi, deşi în apărarea unora dintre inculpaţi s-a invocat că se impune reţinerea de circumstanţe atenuante personale, instanţa de apel a constatat că faţă de nouă dintre inculpaţi au fost reţinute deja astfel de circumstanţe, iar pentru instanţă acordarea acestui beneficiu nu este obligatorie, ci facultativă.
În aceste împrejurări, având în vedere şi cele arătate cu privire la acest aspect de către prima instanţă, instanţa de apel a constatat că în cauză pedepsele aplicate au fost corect individualizate, atât sub aspectul cuantumului cât şi a modalităţii de executare, respectându-se prevederile art. 72 şi 52 C. pen.
În plus, la individualizarea pedepselor, prima instanţă a ţinut seama şi de activitatea infracţională a fiecărui inculpat, de importanţa şi rolul fiecăruia, sancţionând ca atare cu pedepse mai severe pe cei ce au desfăşurat o activitate infracţională mai laborioasă.
Ca urmare şi criticile referitoare la necesitatea reţinerii şi a altor circumstanţe atenuante personale, la egalitatea de tratament juridic etc. au fost apreciate ca fiind neîntemeiate.
Într-adevăr, potrivit art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, persoana care a săvârşit una dintre faptele prevăzute la art. 7 alin. (1) sau (3) şi care, în cursul urmăririi penale sau a judecăţii denunţă şi facilitează identitatea şi tragerea la răspundere penală a unuia sau mai multor membri a unui grup infracţional organizat beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.
Procedându-se însă la verificarea lucrărilor dosarului instanţa de apel a constatat că, în speţă, chiar dacă inculpaţii au recunoscut şi regretat faptele, au descris modalitatea de săvârşire, nu sunt îndeplinite cerinţele textului de lege anterior precizat, cu atât mai mult cu cât în cadrul grupului infracţional organele de urmărire penală au reuşit să introducă colaboratori autorizaţi.
Drept consecinţă, instanţa de apel a constatat că şi criticile făcute cu privire la acest aspect s-au dovedit a fi neîntemeiate.
În apelul său, inculpatul C.A.G.R. a criticat prin intermediul apărătorului şi omisiunea instanţei de fond de a şe pronunţa cu privire la restituirea bunurilor ridicate de la el, în timpul urmăririi penale.
Verificând lucrările dosarului, s-a constatat că în legătură cu acest inculpat la data de 15 iunie 2012, organele de urmărire penală au efectuat o percheziţie domiciliară (f. 38 - 40, vol. VII dos. u.p.), ocazie cu care au ridicat următoarele bunuri : un Net Boock; o unitate centrală marcată cu inscripţia S.C.S.; două telefoane mobile.
Cum bunurile nu au fost folosite la săvârşirea infracţiunilor, organele de anchetă nu au solicitat confiscarea lor, totuşi, la soluţionarea cauzei, instanţa de fond a omis să se pronunţe cu privire la acest aspect, omisiune ce va fi îndreptată;în cadrul prezentei căi de atac.
Aşa fiind, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de inculpatul C.A.G.R. împotriva sentinţei penale nr. 4 din 18 ianuarie 2013 a Tribunalului Suceava, va fi casată în partea hotărârea şi, în rejudecare, s-a procedat la restituirea către inculpat a bunurilor anterior menţionate.
În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de către procuror şi de către ceilalţi nouă inculpaţi.
Cum temeiurile ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistau a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpaţilor.
Împotriva Deciziei penale nr. 47 din 12 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, Secţia penală şi pentru cauze cu minori au formulat recurs inculpaţii O.P.B.G., L.M.C., P.C.M., H.A., D.B.V., C.A.N., O.M.D., L.S.Ş. şi C.A.G.R.
Dosarul a fost înregistrat la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 16 aprilie 2013 şi s-a stabilit termen pentru judecarea recursului la 13 septembrie 2013.
Prin motivele scrise de recurs, depuse la data de 16 aprilie 2013, în termenul prev. de art. 385 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul P.C.M. a criticat hotărârile pronunţate în cauză sub aspectul netemeiniciei, cu privire la greşita individualizare a modalităţii de executare a pedepsei de 3 ani închisoare ce i-a fost aplicată, arătând că executarea acesteia în regim de detenţie este prea aspră.în consecinţă, a solicitat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.
Cu prilejul dezbaterilor a subsumat critica vizând greşita individualizare a pedepsei cazului de casare prev. de art. 3859 pe. 172 C. proc. pen.
Prin motivele scrise de recurs, depuse la data de 23 aprilie 2013, în termenul prev. de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul L.M.C., prin invocarea cazului de casare prev. de 385 pct. 14 C. proc. pen., a criticat hotărârile pronunţate în cauză sub aspectul netemeiniciei, cu privire la greşita individualizare a modalităţii de executare pedepsei ce i-a fost aplicată, arătând că executarea acesteia în regim de detenţie este prea aspră. în consecinţă, a solicitat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.
Cu prilejul dezbaterilor apărătorul ales a invocat în susţinerea aceloraşi motive de recurs incidenţa cazului de casare prev. de art. 3859 pe. 172 C. proc. pen.
Prin motivele scrise de recurs, depuse la data de 27 mai 2013, în termenul prev. de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul C.A.A., prin invocarea cazurilor de casare prev. de 3859 pct. 9, 10 şi 14 C. proc. pen., a criticat hotărârile pronunţate în cauză sub aspectul netemeiniciei, cu privire la greşita individualizare a cuantumului şi a modalităţii de executare a pedepsei ce i-a fost aplicată, arătând că, în mod nejustificat, nu i s-au reţinut circumstanţele atenuante prev. de art. 74 alin. a) şi c) C. pen. şi împrejurarea comiterii unora dintre actele materiale în timpul minorităţii. în ceea ce priveşte modalitatea de executare a criticat aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen. şi a solicitat suspendarea a executării pedepsei, respectiv aplicarea art. 81 din C. pen.
Cu prilejul dezbaterilor apărătorul ales a invocat în susţinerea aceloraşi motive de recurs incidenţa cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.
Inculpaţii D.B.V. şi O.M.D. au depus motivele de recurs în termenul prevăzut de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen., la data de 22 aprilie 2013.
Prin motivele scrise de recurs dar şi cu prilejul dezbaterilor, inculpaţii D.B.V. şi O.M.D., prin invocarea cazului de casare prev. de art. 3859 pe. 172 C. proc. pen., au criticat hotărârile pronunţate în cauză sub aspectul netemeiniciei, cu privire greşita individualizare a cuantumului şi a modalităţii de executare a pedepsei ce le-a fost aplicată. În dezbateri, inculpatul O.M.D. a solicitat restituirea urjei unităţi hard-disk.
Inculpaţii O.P.B.G. nu a depus motive de recurs în termenul prevăzut de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Motivele scrise au fost transmise prin fax la data de 12 septembrie 2013 cu o zi înaintea termenului prevăzut de textul de lege anterior menţionat.
Prin motivele scrise dar şi cu prilejul dezbaterilor inculpatul O.P.B.G. a invocat incidenţa cazului de casare prev. de art. 3859 pe. 172 C. proc. pen., susţinând greşita aplicare a legii, în sensul că s-a ignorat reţinerea disp, art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003.
În această ordine de idei, a precizat că a avut o atitudine cooperantă şi a colaborat cu organele de anchetă, astfel că dispoziţiile invocate trebuiau valorificate în favoarea sa, beneficiul acestora fiind ignorat de către instanţă.
În concluzie, în situaţia în care se va încuviinţa solicitarea sa în sensul aplicării textului de lege arătat şi va beneficia de reducerea limitelor de pedeapsă, a solicitat redozarea pedepsei aplicate cu reţinerea disp. art. 861 C. pen.
La termenul din 13 septembrie 2013 inculpaţii H.A., L.S.Ş.-şi C.A.G.R. au declarat că îşi retrag recursurile formulate.
Având în vedere manifestarea de voinţă a inculpaţilor H.A., L.S.Ş. şi C.A.G.R., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 3854 C. proc. pen., va lua act de retragerea recursurilor formulate de aceştia.
Examinând recursurile formulate de inculpaţii O.P.B.G., L.M.C., P.C.M., D.B.V., C.A.N. şi O.M.D., conform dispoziţiilor art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că sunt nefondate pentru următoarele motive:
Cu titlu preliminar, se impun următoarele consideraţii de ordin teoretic referitoare la limitele examinării cauzei în calea de atac a recursului.
Din analiza conţinutului cazurilor de casare expres prevăzuteide art. 385 alin. (1) C. proc. pen., rezultă că, prin limitarea obiectului judecăţii în recurs, legiuitorul a urmărit ca nu orice încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanţiale să constituie temeiuri pentru a casa hotărârea atacată, ci numai acelea care corespund unu'ia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.
Prin modificările aduse cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, legislaţia procesuală a instituit regula casării exclusiv în ceea ce priveşte chestiunile de nelegalitate, menţionate în art. 3859 alin. (1) C. proc. pen., recursul devenind aşadar, o jurisdicţie exercitabilă numai în cazuri strict determinate, astfel că judecata nu mai poate purta asupra fondului, ci exclusiv asupra corectei aplicări a legii.
Prin urmare, din perspectiva finalităţii avute în vedere, recursul nu are drept scop soluţionarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor, respectiv a situaţiei de fapt, stabilirea vinovăţiei, individualizarea pedepsei aplicate, ci doar sancţionarea sentinţelor Ori deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală.
Pornind de la principiul, impus prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, potrivit căruia examinarea cauzei în recurs se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanţa a cărei hotărâre a fost recurată sub aspectul soluţionării cauzei prin aplicarea şi interpretarea corectă a legii, instanţa de recurs nu poate cenzura datele şi elementele de fapt ale cauzei.
Decizia recurată a fost pronunţată la data de 12 aprilie 2013:, ulterior intrării în vigoare, pe 15 februarie 2013, a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, aşa încât este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat.
O critică comună a inculpaţilor O.P.B.G., L.M.C., P.C.M., D.B.V., C.A.N. şi O.M.D. vizează greşita individualizare a pedepselor ce le-au fost aplicate de către instanţa de fond şi menţinute de instanţa de apel.
Reindividualizarea pedepselor, astfel cum au solicitat recurenţii, ar implica reanalizarea circumstanţelor comiterii faptelor şi a datelor lor personale şi nu verificarea încălcării unei dispoziţii legale în procesul de aplicare a pedepsei, prin urmare nu poate fi analizată prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen.
Tot astfel, criticile inculpatului C.A.N. privind individualizarea pedepsei nu pot fi examinate nici prin prisma cazurilor de casare: prev. de art. 385 pct. 9 şi 10 C. proc. pen. acestea fiind abrogate prin Legea nr. 2/2013.
Totodată, Înalta Curte constată că solicitarea inculpaţilor de reindividualizare a pedepsei nu intră nici sub incidenţa cazului de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., întrucât prin Legea nr. 2/2013 fost modificat, prin înlăturarea tezei privind greşita individualizare a pedepsei, stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Or, în cauză, recurenţii au criticat hotărârile pronunţate în fond şi apel sub aspectul netemeiniciei pedepsei ce le-a fost aplicată, considerată prea aspră în raport cu circumstanţele reale ale comiterii faptelor şi datelor lor personale.
Individualizarea pedepsei se realizează de către instanţa de fond pe baza criteriilor menţionate în art. 72 C. pen., inclusiv în ceea ce priveşte reţinerea de circumstanţe atenuante, implicând o operaţiune de apreciere fundamentată pe probatoriului administrat.
Or, aşa cum s-a arătat anterior, în recurs nu se mai poate proceda la o reapreciere a probelor iar reindividualizarea pedepsei sau a modului de exeputare nu vizează legalitatea hotărârii ci temeinicia acesteia.
Modificarea cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. arată că voinţa legiuitorului a fost aceea ca, în conformitate cu art. 3859 C. proc. pen., examinarea în recurs să se limiteze doar la chestiunile de legalitate şi nu de temeinicie.
Prin urmare, temeinicia deciziei atacate - sub aspectul individualizării pedepsei - nu mai poate fi examinată în recurs prin prismaxiiciunuia dintre cazurile de casare prev. de art. 3859 C. proc. pen.
În afara restrângerii efectului devolutiv al recursului prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, există şi o altă limitare, prevăzută de art. 38510 alin. (2)1 C. proc. pen, potrivit căreia instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., dacă motivul de recurs, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu excepţia cazurilor de casare care, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.
Verificând actele dosarului, Înalta Curte constată că inculpatul O.P.B.G. şi-a subsumat criticile formulate cazului de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., însă nu a depus motivele de recurs cu respectarea termenului prevăzut de dispoziţiile anterior menţionate.
Cazul de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., a fost exclus diri categoria acelora care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanţa de recurs, respectarea condiţiilor formale prevăzute în art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
Prin urmare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ţinând seama de prevederile art. 38510 alin. (2)1, precum şi de cele ale art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 şi care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu şi pe cel reglementat de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., nu poate examina critica recurentului O.P.B.G. deşi se circumscrie acestui caz de casare, şi anume omisiunea reţinerii disp. art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul O.M.D. se observă că în afara motivului de recurs depus în scris, în termenul prevăzut de lege, cu prilejul dezbaterilor, prin invocarea cazului de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., a formulat un nou motiv de recurs şi anume, a învederat că instanţa de fond a omis să-i restituie o unitate hard-disk ce-i aparţine. Acest ultim motiv de recurs se circumscrie cazului de casare invocat însă nefiind formulat în termenul prev. de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen. nu mai poate fi examinat în conformitate cu dispoziţiile art. 38510 alin. (2)1 din C. proc pen..
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că motivele de recurs formulate de inculpaţii O.P.B.G., L.M.C., P.C.M., D.B.V., C.A.N. şi O.M.D. sunt neîntemeiate astfel că, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de aceştia.
Va lua act de retragerea recursurilor declarate de inculpaţii H.A., L.S.Ş. şi C.A.G.R.
Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului O.P.B.G., durata reţinerii şi arestării preventive de la 16 iunie 2012 la 13 septembrie 2013.
Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului L.M.C., durata reţinerii şi arestării preventive de la 25 iunie 2012 la 13 septembrie 2013.
Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului P.C.M., durata reţinerii şi arestării preventive de la de la 15 iunie 2012 la 28 septembrie 2012 şi de la .10 octombrie 2012 la 13 septembrie 2013.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat O.P.B.G. la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 500 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurenţii inculpaţi H.A., L.S.Ş. şi C.A.G.R. la plata sumei de câte 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 400 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorii desemnaţi din oficiu, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurenţii inculpaţi L.M.C. şi P.C.M. la plata sumei de câte 325 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 125 lei, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorii desemnaţi din oficiu, se avansează din fondurile Ministeţului Justiţiei.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. ;va obliga recurenţii inculpaţi D.B.V., C.A.N. şi O.M.D. la plata sumei de câte 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorii desemnaţi din oficiu, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii O.P.B.G., L.M.C., P.C.M., D.B.V., C.A.N., O.M.D., împotriva Deciziei penale nr. 47 din 12 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Ia act de retragerea recursurilor declarate de inculpaţii H.A., L.S.Ş. şi C.A.G.R.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului O.P.B.G., durata reţinerii şi arestării preventive de la 16 iunie 2012 la 13 septbmbrie 2013.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului L.M.C., durata reţinerii şi arestării preventive de la 25 iunie 2012 la 13 septembrie 2013.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului P.C.M., durata reţinerii şi arestării preventive de la de la 15 iunie 2012 la 28 septembrie 2012 şi de la 10 octombrie 2012 la 13 septembrie 2013.
Obligă recurentul inculpat O.P.B.G. la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 500 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei.
Obligă recurenţii inculpaţi H.A., L.S.Ş. şi C.A.G.R. la plata sumei de câte 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 400 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorii desemnaţi din oficiu, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei.
Obligă recurenţii inculpaţi L.M.C. şi P.C.M. la plata sumei de câte 325 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 125 lei, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorii desemnaţi din oficiu, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei.
Obligă recurenţii inculpaţi D.B.V., C.A.N. şi O.M.D. la plata sumei de câte 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorii desemnaţi din oficiu, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 septembrie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 1800/2013. SECŢIA PENALĂ. înşelăciunea... | ICCJ. Decizia nr. 588/2013. SECŢIA PENALĂ. Consumul ilicit de... → |
---|