ICCJ. Decizia nr. 1833/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Falsul intelectual (art. 289 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1833/2013
Dosar nr. 8080/120/2011
Şedinţa publică din 28 mai 2013
Asupra recursului penal de faţă:
Prin Sentinţa penală nr. 225 din 22 iunie 2012 s-a dispus condamnarea inculpatului C.M. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
Conform art. 861 - art. 863 şi art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepselor aplicate, stabilindu-se un termen de încercare de 4 ani şi obligarea inculpatului la respectarea măsurilor de supraveghere prev. de art. 863 alin. (1) şi art. 863 alin. (3) C. pen.
În latură civilă, s-a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa, inculpatul fiind obligat la plata sumei 127.534 RON cu titlu de despăgubiri civile, la care s-au adăugat majorările de întârziere şi penalităţile calculate până la data plăţii.
În baza art. 348 C. proc. pen. s-a dispus desfiinţarea facturilor fiscale obiect al infracţiunii deduse judecăţii.
În fine, inculpatul a fost obligat şi la plata sumei de 700 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi însuşite de inculpat în condiţiile art. 3201 C. proc. pen., în esenţă, prima instanţă a reţinut, în fapt, că, în perioada noiembrie 2006 - mai 2008, inculpatul a înregistrat cheltuieli în evidenţele contabile ale societăţii comerciale M.C. SRL Potlogi al cărui administrator este, respectiv un număr de şase facturi fiscale, documente ce nu reflectau efectuarea unor operaţiuni. Aceste acte materiale au avut drept consecinţă deducerea nelegală a cuantumului TVA şi impozitului pe profit datorat, deci producerea unui prejudiciu bugetului consolidat al statului în sumă de 127.534 RON.
Rezoluţia infracţională a vizat o factură care apare ca fiind emisă de SC A.C. SRL Bucureşti, iar alte cinci documente ca fiind emise SC P.C. 2003 I. SRL Bucureşti.
La individualizarea pedepsei, prima instanţă a avut în vedere împrejurările comiterii faptei, precum şi persoana inculpatului, respectiv faptul că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, are în întreţinere doi copii minori şi a avut o bună reputaţie în comunitate anterior săvârşirii faptei.
În ceea ce priveşte acţiunea civilă exercitată în cauză, prima instanţă a stabilit că cererea părţii civile este întemeiată numai în limita sumei de 127.534 RON, pagubă ce a format obiectul plângerii penale şi care se regăseşte în nota de constatare încheiată de Garda Financiară la data de 10 aprilie 2009, aceasta fiind compusă din sumele de 69.232 RON, TVA şi 58.302 RON impozit pe profit.
Împotriva acestei sentinţe, în termenul legal, a declarat apel partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa, criticând soluţia dată laturii civile a cauzei.
În argumentarea căii de atac, partea civilă a susţinut că soluţia dată laturii civile în primă instanţă contravine dispoziţiilor art. 119 şi urm., respectiv art. 163 - 169 C. proc. fisc. întrucât, deşi s-a făcut dovada că paguba efectivă produsă bugetului consolidat al statului prin faptele inculpatului este în sumă de 440.918 RON, la care se adaugă obligaţiile fiscale accesorii calculate până la data acoperirii integrale, astfel cum s-a menţionat prin cererea de constituire de parte civilă, instanţa a acordat despăgubiri civile numai în limita sumei de 127.534 RON. În plus, se impunea instituirea unui sechestru asigurătoriu pentru recuperarea despăgubirilor civile.
Prin Decizia penală nr. 175 din 25 octombrie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie s-a admis apelul declarat de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa împotriva Sentinţei penale nr. 225 din 22 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, s-a desfiinţat, în parte, sentinţa apelată, iar în rejudecare s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra averii mobile şi imobile a inculpatului C.M., până la concurenţa sumei de 127.534 RON stabilită cu titlu de despăgubiri de către instanţa de fond, menţinându-se în rest celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că fapta, împrejurările săvârşirii acesteia şi vinovăţia inculpatului C.M. s-au stabilit corect, găsindu-şi corespondent în probele administrate şi însuşite de inculpat conform art. 3201 C. proc. pen.
Deopotrivă, s-a reţinut că încadrarea juridică dată activităţii infracţionale, respectiv evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., este legală.
În ceea ce priveşte rezolvarea acţiunii civile exercitată în procesul penal de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa, instanţa de apel a constatat că prejudiciul civil produs prin fapta stabilită în sarcina inculpatului C.M. s-a stabilit cu respectarea întocmai a dispoziţiilor art. 119 şi urm. C. proc. fisc., dar şi a dispoziţiilor art. 317 C. proc. pen., potrivit cărora judecata se mărgineşte la fapta şi persoana arătată în actul de sesizare a instanţei, astfel cum au fost determinate în considerentele şi dispozitivul acestuia.
S-a reţinut în acest sens că, deşi prin cererea de constituire de parte civilă formulată prin Adresa nr. 64662 din 3 ianuarie 2012, completată prin Adresa nr. 15021 din 4 aprilie 2012, partea civilă a solicitat obligarea inculpatului C.M. la plata sumei de 440.918 RON la care se adaugă obligaţiile fiscale accesorie calculate până la data acoperirii integrale a prejudiciului, motivându-se că obligaţiile fiscale suplimentare s-au stabilit prin Raportul de inspecţie fiscală nr. 1744 din 27 mai 2009, întocmit la solicitarea Gărzii Financiare, din actele procedurale efectuate în faza de urmărire penală rezultă că cercetările efectuate în cauză sunt consecinţa plângerii penale formulată de Garda Financiară Dâmboviţa sub nr. 604280/DB din 10 aprilie 2009, înregistrată pe rolul unităţii de parchet sub nr. 808/P din 28 aprilie 2009 şi au avut ca obiect înregistrarea nereală pe cheltuieli a sumei de 364.390 RON (valoare fără TVA) de către inculpat, în calitate de administrator al SC M.C. SRL, în perioada noiembrie 2006 - mai 2008, ca fiind rezultată dintr-un număr de şase facturi fiscale.
Cheltuielile au vizat facturile fiscale cu seria: BACS nr. ....... din 21 decembrie 2006, emisă de SC A.C. SRL Bucureşti, seria BWCF nr. ....... din 15 ianuarie 2008, emisă de P.C. 2003 I. SRL Bucureşti, seria BWCF nr. ....... din 23 martie 2008 emisă de P.C. 2003 I. SRL Bucureşti, seria BWCF nr. ....... din 20 martie 2008 emisă de P.C. 2003 I. SRL Bucureşti, seria BWCF nr. ....... din 27 aprilie 2008 emisă de P.C. 2003 I. SRL Bucureşti şi seria BWCF nr. ....... din 28 mai 2008 emisă de P.C. 2003 I. SRL Bucureşti.
În aceeaşi ordine de idei s-a reţinut că din cuprinsul actului de sesizare a organelor de urmărire penală, cât şi nota de constatare încheiată la data de 10 aprilie 2009 rezultă, fără dubiu, că organul financiar a înţeles să solicite tragerea la răspundere penală a inculpatului C.M. pentru neîndeplinirea obligaţiilor fiscale de la care s-a sustras în perioada noiembrie 2006 - mai 2008, constând în neplata la bugetul de stat a sumei de 69.232 RON TVA şi de 58.302 RON impozit pe profit, ambele corespunzătoare cheltuielilor înregistrate în contabilitatea persoanei juridice administrate în cuantum de 364.390 RON.
Deşi, ulterior, prin raportul de inspecţie fiscală încheiat la 27 mai 2009, depus la dosarul cauzei, s-a stabilit că pe perioada verificată de Garda Financiară, persoana juridică ar fi datorat şi alte sume de bani bugetului de stat, ca fiind reţinute la sursă contrar legislaţiei fiscale, totalizând circa 313.384 RON, procurorul învestit cu instrumentarea cauzei nu a înţeles să dispună extinderea procesului penal, limitând finalizarea urmăririi penale şi dispunând trimiterea în judecată a inculpatului C.M. exclusiv pentru infracţiunea de evaziune fiscală incriminată de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., deci evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor în sumă de 364.390 RON care nu au la bază operaţiuni reale privind cele şase facturi menţionate în precedent şi având ca urmare sustragerea de la plata sumei de 127.534 RON alcătuită din 69.232 RON TVA şi 58.302 RON impozit pe profit.
S-a mai reţinut că acelaşi cadru procesual s-a menţinut şi în cursul cercetării judecătoreşti, din actele dosarului nerezultând punerea în discuţie a extinderii procesului penal pentru alte acte materiale ori formularea vreunei declaraţii de către procurorul de şedinţă privind punerea în mişcare a acţiuni penale în condiţiile art. 336 şi urm. C. proc. pen.
Ca urmare, reţinând că sub aspectul rezolvării acţiunilor civile exercitate în cauză, instanţa penală se pronunţă numai asupra reparării pagubelor rezultate din infracţiunile stabilite în sarcina inculpatului şi în limitele investirii prin rechizitoriu, instanţa de apel a apreciat că în mod întemeiat prima instanţă a admis numai în parte pretenţiile formulate de partea civilă, respectiv cele care constituie prejudiciul cert, lichid şi exigibil produs prin infracţiunea de evaziune fiscală ce a format obiectul acţiunii penale.
Critica părţii civile referitoare la neluarea măsurilor asigurătorii prin instituirea unui sechestru asupra averii inculpatului C.M. în vederea reparării pagubelor produse prin infracţiunea de evaziune fiscală a fost apreciată însă ca fiind justificată.
S-a reţinut în acest sens că analiza sistematică a dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 241/2005 combinat cu art. 163 - 169 C. proc. fisc. determină concluzia că în cazul condamnării inculpatului pentru astfel de fapte, în vederea garantării executării sumelor stabilite ca reprezentând despăgubiri civile datorate bugetului de stat, instanţele judecătoreşti sunt obligate să dispună indisponibilizarea averii mobile şi imobile, prin instituirea sechestrului asigurătoriu conform art. 163 şi urm. C. proc. pen.
Raportat la aceste dispoziţii legale, la exercitarea controlului jurisdicţional, instanţa de apel a constatat că, deşi prima instanţă a reţinut că prejudiciul în sumă de 127.534 RON produs de inculpat prin infracţiunea de evaziune fiscală dedusă judecăţii nu a fost acoperit şi a dispus obligarea acestuia la plata de despăgubiri civile la care s-au adăugat majorările de întârziere şi penalităţile calculate până la data plăţii, contrar dispoziţiilor legii speciale, nu a luat măsura asigurătorie, lipsind partea - civilă de garantarea recuperării acestora.
În consecinţă, constatând că soluţia adoptată prin sentinţa atacată este contrară legii pentru motivele anterior menţionate, instanţa de apel a dispus admiterea apelului declarat de partea civilă, în limitele stabilite prin dispozitiv.
Şi împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa.
În cuprinsul motivelor scrise de recurs, formulate în termen legal, partea civilă a reiterat, în parte, criticile din apel, susţinând că soluţia dată laturii civile a cauzei, contravine dispoziţiilor art. 119 şi urm., respectiv art. 163 - 169 C. proc. fisc. întrucât, deşi s-a făcut dovada că paguba efectivă produsă bugetului consolidat al statului prin faptele inculpatului este în sumă de 440.918 RON, la care se adaugă obligaţiile fiscale accesorii calculate până la data acoperirii integrale, astfel cum s-a menţionat prin cererea de constituire de parte civilă, instanţa a acordat despăgubiri civile numai în limita sumei de 127.534 RON.
Ca urmare, partea civilă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate, iar în rejudecare, obligarea inculpatului la plata sumei de 440.918 RON, la care se adaugă obligaţiile fiscale accesorii calculate până la data acoperirii integrale, şi instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului până la concurenţa valorii sus-menţionate.
Examinând cauza în raport de criticile formulate, dar şi din oficiu, conform prevederilor art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, considerentele avute în vedere fiind următoarele:
Prioritar, se constată că în raport de data pronunţării deciziei atacate, 25 octombrie 2012, şi de data înregistrării cauzei în recurs, 3 ianuarie 2013, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile privind cazurile de casare prevăzute în Codul de procedură penală, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013.
Trecând în continuare la analizarea unicei critici formulate de partea civilă în recurs - respectiv greşita obligare a inculpatului la plata sumei de 127.534 RON cu titlu de despăgubiri civile, în condiţiile în care paguba efectivă produsă bugetului consolidat al statului prin faptele inculpatului este în sumă de 440.918 RON, critică care va fi analizată prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., Înalta Curte constată că este neîntemeiată pentru următoarele motive:
Inculpatul C.M. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., faptă constând în aceea că, perioada noiembrie 2006 - mai 2008, a înregistrat în evidenţele contabile ale societăţii comerciale M.C. SRL Potlogi al cărui administrator este, un număr de şase facturi fiscale care nu reflectau efectuarea unor operaţiuni reale, activitate ce a avut drept consecinţă deducerea nelegală a cuantumului TVA şi impozitului pe profit datorat, deci producerea unui prejudiciu bugetului consolidat al statului în sumă de 127.534 RON.
Raportat la limitele investirii sale, prima instanţă a stabilit în mod corect că prejudiciul produs bugetului consolidat al statului prin fapta inculpatului dedusă judecăţii este în cuantumul anterior menţionat, aşa cum s-a precizat de către Garda Financiară Dâmboviţa în plângerea penală formulată în cauză şi care se regăseşte în nota de constatare încheiată de aceeaşi instituţie la data de 10 aprilie 2009.
Potrivit notei de constatare anterior menţionată, în urma înregistrării pe contul de cheltuieli a sumei de 364.390 RON - valoare fără TVA, în baza celor şase facturi fiscale care nu reflectau efectuarea unor operaţiuni reale, SC M.C. SRL Potlogi, al cărui administrator este inculpatul, s-a sustras de la plata către bugetul de stat a unui TVA în sumă de 69.232 RON şi a unui impozit pe profit în sumă de 58.032 RON, deci, în total, suma de 127.534 RON.
În acest context, se constată că pretenţiile suplimentare formulate de partea civilă, în faţa primei instanţe prin Adresa nr. 64662 din 3 ianuarie 2012, completată prin Adresa nr. 15021 din 4 aprilie 2012, privind suma de 313.384 RON, ce a fost stabilită suplimentar prin raportul de inspecţie fiscală încheiat de Garda Financiară la data de 27 mai 2009, neavând corespondent în activitatea infracţională a inculpatului, anterior descrisă, nu pot constitui obiectul reparaţiei civile în cauza pendinte.
În consecinţă, constatând că soluţia dată laturii civile a cauzei este temeinică şi legală, criticile formulate de partea civilă fiind neîntemeiate, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat,recursul declarat de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa şi o va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa împotriva Deciziei penale nr. 175 din 25 octombrie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat C.M. până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1933/2013. Penal. Traficul de droguri (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 1629/2013. Penal → |
|---|
