ICCJ. Decizia nr. 1933/2013. Penal. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1933/2013
Dosar nr. 19649/63/2011
Şedinţa publică din 5 iunie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 190 din data de 2 mai 2012 a Tribunalului Dolj în baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 a fost condamnat inculpatul D.B. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1), lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani cu începere după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe toată durata executării pedepsei principale.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului D.B. perioada reţinerii şi arestării preventive din 14 septembrie 2011 până pe 3 octombrie 2011 inclusiv.
În baza art. 861 - 862 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate sub supraveghere pe o durată de 6 ani ce constituie termen de încercare.
Pe durata termenului de încercare, inculpatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dolj; să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare ce depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de munca; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
În baza art. 863 C. pen. a fost obligat inculpatul să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire în scopul dezintoxicării.
În baza art. 359 alin. (1) C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 863 C. pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii aplicate inculpatului pe durata termenului de încercare.
În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată şi completată, raportat la art. 118 lit. f) C. pen. s-a dispus confiscarea cantităţii de 10,73 gr şi 319,7 gr cannabis rămasă după efectuarea analizelor de laborator şi depusă în camera de corpuri delicte din cadrul IGPR - DCJSEO conform dovezii seria H nr. 0021695.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul D.B. la plata sumei de 3.600 RON cheltuieli judiciare către stat (inclusiv din faza de urmărire penală), din care suma de 1.200 RON reprezintă onorariu avocat oficiu (din faza de urmărire penală).
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a constatat că prin rechizitoriul nr. 215D/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova s-a dispus trimiterea în judecată în judecată având instituită măsura liberării provizorii sub control judiciar cu privire la inculpatul D.B. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, faptă prev. şi pedepsită de art. 2 pct. 1 din Legea nr. 143/2000 completată şi modificată prin Legea nr. 522/2004 şi O.U.G. nr. 6 din 10 februarie 2010.
În fapt, s-a reţinut că inculpatul D.B. a înfiinţat pe un teren aflat la aproximativ 5 km de Craiova, pe DN 70 o cultură de plante de cannabis, plante ce erau la o distanţă de cca 3 m una de alta pentru a se dezvolta corespunzător şi pentru a se disimula. În urma supravegherii operative a rezultat că inculpatul recolta parţial anumite fragmente vegetale care erau consumate de inculpat singur sau împreună cu alte persoane.
În seara de 14 septembrie 2011, în jurul orei 21:30, s-a stabilit că inculpatul D.B. urma să se deplaseze din nou cu autoturismul la plantaţia de cannabis, fiind însoţit de o altă persoană neidentificată în acel moment, motiv pentru care s-a organizat un dispozitiv de supraveghere şi prindere a acestuia pe DN 70, în zona Penitenciarului Pelendava.
Autoturismul condus de inculpat a fost oprit în trafic şi percheziţionat, ocazie cu care între scaunele din faţă au fost descoperite mai multe seminţe de origine necunoscută, precum şi o pungă cu mai multe fragmente vegetale cu miros specific de cannabis. Fiind expertizate respectivele fragmente vegetale s-a concluzionat că în acestea s-a pus în evidenţă THC, substanţă psihotropă biosintetizată de planta cannabis.
Ulterior s-a procedat la recoltarea plantelor de cannabis cultivate şi îngrijite de inculpat, stabilindu-se că acestea erau în număr de 14 şi cântăreau 3,7 kg plante verzi, în urma uscării rămânând 333,3 gr plante cannabis.
S-a apreciat prin rechizitoriu că fapta inculpatului realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 2 pct. 1 din Legea nr. 143/2000.
Pe parcursul cercetării judecătoreşti, în baza art. 323 C. proc. pen. a fost audiat inculpatul care a recunoscut parţial săvârşirea faptelor. Astfel acesta a recunoscut că a înfiinţat o plantaţie de plante de cannabis pe un teren nelucrat, care nu-i aparţinea, în apropierea DN 70, dar a arătat că scopul înfiinţării respectivei plantaţii era asigurarea consumului propriu. Acesta a mai arătat că în seara prinderii sale în flagrant era prima dată când a recoltat câţiva muguri pentru a verifica dacă au ajuns la maturitate.
De asemenea în cursul cercetării judecătoreşti au fost audiaţi martorii: S.Z., P.A.C., P.G., E.S.F., S.A. şi S.M.. În circumstanţiere inculpatul a depus mai multe declaraţii extrajudiciare, caracterizări, precum şi acte de stare civilă.
Analizând actele şi lucrările dosarului prima instanţă a reţinut în fapt că la data de 30 august 2011, DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova, a fost sesizat de către B.C.C.O. Craiova - Serviciul Antidrog, cu privire la faptul că mai mulţi tineri din Craiova, neidentificaţi la acea vreme, procurau seminţe de cannabis din afara ţării, le introduceau clandestin pe teritoriul României după care le plantau în ghivece în diferite locaţii din judeţul Dolj.
Ulterior, plantele erau scoase cu rădăcini din ghivece şi cultivate pe diferite terenuri virane din zona limitrofă a municipiului Craiova. În momentul în care plantele de cannabis ajungeau la maturitate, membrii grupării culegeau frunzele, le uscau, le porţionau şi le comercializau către diverşi consumatori.
În urma activităţilor specifice desfăşurate, a fost identificat pe DN 70, spre municipiul Caracal, la aproximativ 5 km de Craiova, pe un drum pietruit care porneşte de pe strada L., un teren aparţinând Tarlalei 13, rezervă a Primăriei Cârcea, unde la aproximativ 50 metri de drum, au fost identificate mai multe plante de cannabis, dezvoltate, cu înălţimile de 40 - 100 cm. Verificările efectuate la faţa locului, precum şi planşele - foto ataşate, au atestat încă de la data sesizării că plantaţia de cannabis respectivă era îngrijită constant, dovadă faptul că solul era umed la momentul efectuării verificării în teren. Mai mult decât atât, plantele erau la o distanţă de aproximativ 3 m una de cealaltă pentru a se dezvolta corespunzător scopului plantării.
Urmare a valorificării Autorizaţiei cu nr. 65 din 31 august 2011 a Tribunalului Dolj s-au desfăşurat mai multe activităţi specifice în teren care au atestat că în după amiaza de 1 septembrie 2011 zona respectivă a fost vizitată de către numitul B.T., în vârstă de 70 ani, iar în seara de 5 septembrie 2011 după lăsarea întunericului, la plantaţia de cannabis respectivă s-a deplasat pe întuneric, cu farurile stinse, inculpatul D.B., persoană care profitând de lipsa de vizibilitate a procedat la udarea plantelor de cannabis.
Ulterior, din supravegherea operativă efectuată asupra inculpatului D.B. în perioada 7 - 9 septembrie 2011, precum şi planşele foto ataşate, a reieşit faptul că D.B. recolta parţial anumite fragmente vegetale de la terenul rezervei Cârcea identificat anterior.
Din aceste procese-verbale s-a reţinut că rezultă că în mod constant, la aproximativ două - trei zile, inculpatul D.B. se deplasa pe întuneric la plantaţia respectivă, pe care o uda şi recolta anumite frunze care erau apte pentru consum.
În seara de 14 septembrie 2011, în jurul orei 21:30, s-a stabilit că inculpatul D.B. urma să se deplaseze din nou cu autoturismul la plantaţia de cannabis, fiind însoţit de o altă persoană neidentificată în acel moment (ulterior stabilindu-se că era vorba de martorul S.Z.), motiv pentru care s-a stabilit organizarea unui dispozitiv de supraveghere şi prindere a acestuia pe DN 70, în zona Penitenciarului Pelendava.
După efectuarea udării plantelor de cannabis, inculpatul D.B. împreună cu persoana care-l însoţea, au urcat în autoturismul marca C. cu nr. ......., condus de către inculpat şi au pornit spre municipiul Craiova.
Imediat ce au ieşit de pe drumul agricol şi au pornit spre municipiul Craiova pe DN 70, în apropierea supermarket-ului S., autoturismul condus de către inculpat a fost oprit în trafic de dispozitivul constituit în acest scop.
Fiind întrebaţi dacă deţineau asupra lor sau în autoturism bunuri sau substanţe interzise de lege la deţinere, atât inculpatul cât şi martorul au arătat că nu deţineau nici asupra lor nici în autoturism, bunuri sau substanţe pe care legea să le interzică la deţinere.
Fiind efectuată o percheziţie a autoturismului marca C. cu nr. ......., între scaunele din faţă au fost descoperite mai multe seminţe de origine necunoscută, precum şi o pungă cu mai multe fragmente vegetale cu miros specific de cannabis.
Conform Raportului de constatare tehnico-ştiinţifică cu nr. 144154 din data de 16 septembrie 2011 al Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor, proba din data de 15 septembrie 2011 în cauza privind pe D.B. era constituită din: 5,62 gr cannabis - proba nr. 1 şi 9 seminţe - proba nr. 2, în care nu s-au pus în evidenţă substanţe stupefiante sau psihotrope.
În finalul raportului de constatare tehnico-ştiinţifică s-a menţionat că în proba nr. 1, s-a pus în evidentă THC, substanţă psihotropă biosintetizată de planta cannabis.
Ulterior, în data de 15 septembrie 2011, în baza autorizaţiilor Tribunalului Dolj au fost efectuate percheziţii domiciliare la domiciliul şi locuinţa inculpatului D.B., la o baracă aparţinând SC TCIF Craiova, unde inculpatul deţinea cheile de acces precum şi la domiciliul numitului B.T., persoană care apăruse şi ea în zona plantaţiei de cannabis aşa cum am prezentat anterior.
Conform procesului-verbal de percheziţie domiciliară, la domiciliul inculpatului D.B. au fost descoperite şi ridicate un număr de 4 plicuri din material plastic transparent dintre care trei prezentau urme vegetale de culoare verde-oliv, iar un plic conţinea un număr de 3 seminţe.
Din Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică cu nr. 144283 din data de 30 septembrie 2011 al Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor, proba din data de 15 septembrie 2011 în cauza privind pe D.B. este constituită din: 3 punguţe - proba nr. 1 în care s-a pus în evidenţă THC şi proba nr. 2, în care nu s-au pus în evidenţă substanţe stupefiante sau psihotrope.
În finalul raportului de constatare tehnico-ştiinţifică s-a menţionat că în proba nr. 1, s-a pus în evidentă THC, substanţă psihotropă biosintetizată de planta cannabis.
În aceeaşi zi, 15 septembrie 2011 s-a procedat la efectuarea unei conduceri în teren de către martorul S.Z., ocazie cu care acesta a arătat atât traseul parcurs în seara precedentă cu inculpatul cât şi activităţile pe care acesta le-a desfăşurat acolo.
Cu aceeaşi ocazie s-a procedat la recoltarea plantelor de cannabis cultivate şi îngrijite de inculpatul D.B., stabilindu-se că aceste plante erau în număr de 14 şi cântăreau 3,7 kg plante verzi, care au fost uscate şi ulterior înaintate Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor.
Conform Raportului de constatare tehnico-ştiinţifică cu nr. 144402 din data de 14 octombrie 2011 al Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor, proba înaintată în cauza privind pe D.B. a fost constituită din 333,3 gr plante de cannabis (cantitate rămasă în urma uscării), care au pus în evidentă THC, substanţă psihotropă biosintetizată de planta cannabis.
Potrivit declaraţiei martorei P.A., prietena inculpatului, inculpatul oferea ţigarete confecţionate artizanal, prietenilor apropiaţi, inclusiv martorei. Aceasta a arătat că a acceptat să fumeze respectivele ţigarete, întrucât acestea îi induceau o stare de relaxare. Inculpatul nu i-a spus ce conţin respectivele ţigarete, dar ulterior a aflat că acestea conţineau cannabis.
Cu ocazia audierii sale nemijlocite de către instanţa martora P.A. a revenit asupra declaraţiei iniţiale, arătând că nu-şi menţine declaraţia iniţială, întrucât a fost audiată noaptea, nu mai reţine ce a declarat, cu atât mai mult cu cât era foarte speriată. Acesta a arătat că nu cunoaşte ca inculpatul să fi consumat vreodată droguri şi nici nu i-a oferit vreodată spre consum ei droguri.
Ulterior, fiind din nou audiată de procuror, ca urmare a sesizării din oficiu de către procuror cu săvârşirea de către aceasta a infracţiunii de mărturie mincinoasă, aceasta a revenit din nou asupra declaraţiei, arătând că îşi menţine în totalitate declaraţia dată în cursul urmăririi penale.
Prima instanţă a luat în considerare declaraţia dată de martoră în cursul urmăririi penale, apreciind că martora nu a dat nicio explicaţie plauzibilă cu privire la schimbarea în totalitate a declaraţiei cu ocazia audierii sale nemijlocite. De asemenea, declaraţia sa s-a reţinut că se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză (recunoaşterea inculpatului că era consumator de droguri, declaraţiile martorilor S.A. şi S.M. care au arătat că martora era consumatoare de droguri).
În ceea ce priveşte cercetarea sa pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă, instanţa a apreciat că aceasta a fost făcută de un organ necompetent din punct de vedere material. Astfel, potrivit disp. art. 12 din Legea nr. 508/2004, sunt de competenţa DIICOT, infracţiunile prevăzute expres în acest text de lege. Competenţa cercetării infracţiunii de mărturie mincinoasă, chiar săvârşită cu ocazia judecării unei cauze de competenţa DIICOT revine parchetului de pe lângă judecătorie.
Şi în ceea ce-l priveşte pe martorul E.S.F., acesta a arătat în cursul urmăririi penale că inculpatul D. obişnuia să meargă la Bucureşti să-şi cumpere droguri, uneori cumpărând droguri şi pentru alte persoane care-i dădeau bani în acest sens.
Fiind audiat de instanţă şi acest martor a revenit parţial asupra declaraţiei date în cursul urmăririi penale, arătând că nu a avut cunoştinţă dacă inculpatul consuma sau nu droguri şi nici dacă acesta mergea la Bucureşti să-şi cumpere droguri, fără însă a da vreo explicaţie cu privire la această schimbare a declaraţiei. Şi în ceea ce-l priveşte pe acest martor instanţa a reţinut că declaraţia dată în cursul urmăririi penale este cea care corespunde adevărului, având în vedere că acesta se coroborează cu restul probelor administrate în cauză (declaraţia inculpatului, declaraţiile martorilor S.A. şi S.M.).
Inculpatul a susţinut că a înfiinţat respectiva plantaţie pentru consum propriu, deoarece cheltuia mulţi bani pentru cumpărarea de droguri. Acesta a mai arătat că până în ziua organizării flagrantului nu mai recoltase din plantele respective. Acesta a mai arătat că la 2 săptămâni consuma cca 1 mugur de cannabis, iar plantele respective ar fi produs cca 50 de muguri.
Prima instanţă a apreciat că această susţinere nu a fost reală, având în vedere în primul rând numărul de mare de plante cultivate, faptul că după recoltarea acestora, după prinderea în flagrant a inculpatului, a rezultat o cantitate totală de 333 gr plante uscate în condiţiile în care acestea nu ajunseseră încă la maturitate. În condiţiile în care inculpatul consuma 1 mugur de cannabis la 2 săptămâni, este evident că respectiva cantitate obţinută nu era destinată consumului propriu, depăşind cu mult perspectivele de consum ale unei singure persoane.
Pe de altă parte, inculpatul nu a arătat în momentul reţinerii faptul că respectivele plante ar fi fost destinate consumului propriu, făcând imposibilă evaluarea sa de către centrul de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog în termen de 24 de ore de la începerea urmăririi penale, conform dispoziţiilor art. 191 din Legea nr. 143/2000.
Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, "cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept" constituie infracţiunea de trafic de droguri.
În raport starea de fapt reţinută mai sus prima instanţă a apreciat că fapta inculpatului D.B. de a înfiinţa o plantaţie de cannabis în scopul oferirii sau punerii în vânzare, inculpatul prevăzând rezultatul faptei sale, rezultat pe care l-a urmărit realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
Pentru considerentele arătate mai sus a fost respinsă cererea inculpatului privind schimbarea încadrării juridice a faptei în dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 143/2000.
Având în vedere cele arătate mai sus prima instanţă a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii reţinute în seama sa.
La alegerea pedepsei, precum şi la individualizarea cuantumului acesteia, prima instanţă, conform art. 72 C. pen., a avut în vedere pericolul social concret al faptei săvârşite, determinat atât de modul în care fapta a fost comisă, cât şi de cantitatea de droguri rezultată după recoltarea plantelor, precum şi datele privind persoana inculpatului, aşa cum rezultă din caracterizările depuse de inculpat. Prima instanţă a avut totodată în vedere faptul că inculpatul este la primul conflict cu legea penală, că aşa cum rezultă din declaraţia martorului P.G. inculpatul s-a remarcat la locul de muncă ca un bun profesionist, fiind apreciat de colectivul din care a făcut parte,
Faţă de toate aceste aspecte s-a apreciat că o pedeapsă egală cu minimul special, este aptă sa răspundă scopurilor prevăzute de art. 52 C. pen., motiv pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei rezultante, prima instanţă a apreciat că inculpatul prezintă aptitudinea de a se îndrepta chiar fără executarea pedepsei, avându-se în vedere în acest sens, elementele obiective şi subiective ale cauzei, gravitatea faptelor, trecutul infractorului, vârsta acestuia, mediul în care trăieşte şi modul de comportare în societate. Astfel, s-a apreciat că inculpatul prezintă aptitudinea subiectiva de a se corija, de a se elibera de mentalitatea şi de deprinderile antisociale care l-au antrenat pe calea infracţiunii, prin eforturi făcute sub ameninţarea pedepsei la care a fost condamnat şi de a cărei executare poate scăpa numai printr-o conduită corectă şi deci prin autoreeducare. Atât din datele ce privesc trecutul sau infracţional, cât şi din comportarea sa după comiterea infracţiunii, prima instanţă a considerat că acesta are posibilitatea reală de îndreptare fără executarea efectivă a pedepsei în regim de detenţie. Având în vedere natura infracţiunii săvârşite precum şi modalitatea de săvârşire a acesteia s-a apreciat că se impune supravegherea atentă a acestuia, motiv pentru care s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate sub supraveghere pe o durată de 6 ani ce constituie termen de încercare.
Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o perioadă de 6 ani, ce constituie termen de încercare, impune condamnatului de a avea o comportare corectă în tot acest timp. Dacă a expirat termenul de încercare şi condamnatul a avut o purtare buna, el este reabilitat şi reintegrat fără vreo restrângere a drepturilor pentru fapta penală săvârşită. Dacă însă condamnatul nu are o buna purtare şi săvârşeşte, în termenul de încercare o alta infracţiune, suspendarea executării pedepsei se revoca, iar condamnatul este ţinut sa execute atât pedeapsa a cărei executare fusese suspendată, cât şi pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune.
Pe durata termenului de încercare, inculpatul a fost obligat să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de lege şi în baza art. 863 C. pen. a fost obligat inculpatul să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire în scopul dezintoxicării.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul D.B., criticând soluţia pronunţată atât sub aspectul temeiniciei cât şi al legalităţii.
În principal prin motivele de apel scrise depuse la dosar - susţinute de altfel şi cu ocazia dezbaterilor - inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice data faptei din art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, învederând ca a plantat canabis exclusiv în scopul consumului propriu şi nu a intenţionat niciodată să valorifice aceste substanţe sau să le ofere altor persoane. Inculpatul a criticat totodată şi modul în care prima instanţă a evaluat probele administrate arătând că martora P.A. a revenit motivat asupra declaraţiilor sale iniţiale în faza de urmărire penală, iar ceilalţi martori au confirmat că nu el le oferea substanţe interzise.
În subsidiar inculpatul a solicitat redozarea pedepsei prin reţinerea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen., respectiv aplicarea unei pedepse al cărei cuantum să fie sub minimul special prevăzut de lege.
La ultimul termen de judecată s-a procedat la audierea inculpatului, declaraţia acestuia fiind consemnată şi ataşată la dosarul cauzei.
S-a încuviinţat proba cu înscrisuri, fiind depusă la dosar Adeverinţa numărul 3728/16 din 11 iulie 2012.
Prin Decizia penală nr. 375 din 7 decembrie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul D.B. împotriva Sentinţei penale nr. 190 din data de 2 mai 2012 pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 19649/63/2011.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, suma de 200 RON reprezentând onorariu avocat oficiu (Delegaţia nr. 6308/2012).
Examinând apelul declarat de inculpat în raport de motivele invocate şi cu respectarea dispoziţiilor art. 371 alin. (1) şi (5) C. proc. pen., instanţa a apreciat că acesta este nefondat şi a fost respins ca atare pentru următoarele considerente.
Prima instanţa, prin luarea în considerare şi evaluarea întregului material probator, a reţinut în mod corect situaţia de fapt, coroborând declaraţiile date de inculpat în faza de urmărire penală şi în faza de judecată, prin care acesta a recunoscut parţial fapta cu declaraţiile martorilor şi cu menţiunile din actele întocmite de organele de urmărire penală cu ocazia investigării activităţii infracţionale.
De altfel principala critică a inculpatului nu a vizat modul de stabilire a situaţiei de fapt ci încadrarea juridică pe care prima instanţa a dat-o faptelor săvârşite de acesta, invocând că întreaga recoltă pe care spera să o obţină de la plantaţia înfiinţată era destinata exclusiv consumului propriu, şi că nu a oferit spre consum altor persoane canabis în intervalul de timp analizat.
Curtea a constatat că prima instanţă a examinat deja în mod corespunzător aceste apărări, înlăturând motivat susţinerile inculpatului care nu aveau corespondent în celelalte probe administrate, argumentele deja expuse nefiind necesar să fie reiterate şi în cuprinsul prezentei decizii.
Se impune că potrivit normei de incriminare se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi „Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept”, acţiunile enumerate reprezentând modalităţi alternative de săvârşire a infracţiunii analizate.
În cazul în care s-a reţinut, aşa cum a fost cazul în prezenta speţă, că elementul material al laturii obiective a infracţiunii comise constă în cultivarea de droguri de risc fără drept nu este necesar ca organele judiciare să facă dovada că inculpatul a şi oferit sau a pus în vânzare efectiv recolta obţinută, fiind suficientă stabilirea existenţei unui astfel de scop, indiferent de faptul că el a fost atins sau nu.
O asemenea interpretare a rezultat din analiza comparativă a textelor articolelor 2 alin. (1) şi (4) alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, întrucât dacă art. 4 alin. (1) incriminează „cultivarea (..) de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept”, este evident ca art. 2 alin. (1) are în vedere cultivarea unor asemenea plante pentru consumul altor persoane decât al inculpatului.
Nu s-ar putea impune organelor de urmărire penală ca în cazul descoperirii unor activităţi de natura celei desfăşurate de către inculpat să aştepte ca cel din urmă să şi pună efectiv în vânzare sau să ofere altor persoane cannabis pentru consum, întrucât o asemenea interpretare a textului de lege excede în mod nepermis intenţiei legiuitorului care a decis să incrimineze nu numai oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri fără drept ci şi activităţile de producere a substanţelor interzise - cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, acestea din urma reprezentând şi ele acţiuni specifice elementului material al infracţiunii analizate.
Stabilirea scopului pe care inculpatul l-a urmărit prin înfiinţarea şi întreţinerea unei plantaţii de cannabis s-a făcut atât prin declaraţia acestuia sau declaraţiile unor martori referitoare la comportamentul inculpatului în mediul din care a făcut parte dar şi prin analiza datelor referitoare la cantitatea de substanţe interzise pe care o obţinuse sau spera să o obţină, astfel încât ori de câte ori aceasta depăşind în mod considerabil necesităţile sale de consum fiind evident ca diferenţa a fost destinată valorificării sau consumului altor persoane.
De altfel acest aspect a şi fost avut în vedere de prima instanţa când a analizat probele administrate, astfel că declaraţiei martorei P.A. - contestată de apelantul inculpat prin motivele scrise - nu i s-a dat o relevanţă deosebită în ansamblul probelor, nici în favoarea dar nici în defavoarea inculpatului.
Şi sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, criticile formulate de către apelantul inculpat au fost neîntemeiate, curtea apreciind că în speţă s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancţiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităţilor acesteia, în cauză negăsindu-şi astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
S-a constatat că în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului - minimul special, a fost stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanţelor reale ale săvârşirii infracţiunii, precum şi circumstanţelor personale ale recurentului inculpat, care a cultivat în vederea comercializării cantitatea de 333 grame cannabis, în cauză fiind reţinute multiple acte materiale săvârşite într-o perioadă scurtă de timp, cu scopul de a se obţine beneficii de natură materială.
De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real, persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.
Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.
În prezenta cauză, în acord cu instanţa de fond s-a constatat că nu se impune reducerea pedepsei sub minimul special, având în vedere modul în care inculpatul a conceput activitatea infracţională, preocuparea de care a dat dovadă pentru înfiinţarea şi întreţinerea plantaţiei, reacţia pe care a avut-o la momentul realizării flagrantului şi atitudinea faţă de fapta în cursul procesului astfel cum a rezultat din probe, pedeapsa aplicată fiind aptă să răspundă scopului preventiv şi de reeducare, consfinţit prin dispoziţiile art. 52 C. pen., cât şi principiului proporţionalităţii între gravitatea concretă a faptei şi datele personale ale inculpatului, pe de o parte şi sancţiunea aplicată, pe de altă parte.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul D.B.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul D.B. împotriva Deciziei penale nr. 375 din 7 decembrie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2203/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1833/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
