ICCJ. Decizia nr. 1838/2013. Penal. Infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002). Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1838/2013

Dosar nr. 9639/117/2011

Şedinţa publică din 28 mai 2013

Asupra recursului penal de faţă:

Prin sentinţa penală nr. 265/D din 5 iulie 2012, Tribunalul Cluj, secţia penală, a condamnat pe inculpatul A.L.I., la următoarele pedepsele an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, prev. de art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, prev. de art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 33 lit. b), art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare.

În temeiul art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului, pe perioada executării pedepsei, drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen.

În temeiul art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 82 C. pen.

În temeiul art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiţionate.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate inculpatului pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În temeiul art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea plăcuţelor cu numărul de înmatriculare PKN - 659 ridicate de la inculpat şi aflata la camera de corpuri delicate a I.P.J. Cluj.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului, în cuantum de 900 lei.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în fapt, următoarele:

Prin rechizitoriul cu nr. 1092/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului A.L.I. pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat prev. de art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 şi de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare prev. de art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 33 lit. b) C. pen.

În esenţă, prin actul de sesizare a instanţei de judecată s-a reţinut că, în cursul anului 2010, în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul A.L.I. - agent de poliţie în cadrul Poliţiei Comunei Sic - a condus autoturismul marca S.L. ce nu era legal înmatriculat şi având aplicate pe acest autovehicul numerele de înmatriculare x, atribuite altui vehicul.

Inculpatul a recunoscut, în esenţă,acuzaţia formulată împotriva sa.

În baza probatoriului administrat în cauză, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Începând cu data de 17 martie 2007, inculpatul A.I.L. a deţinut gradul profesional de agent de poliţie în cadrul Postului de Poliţie al Comunei Sic, iar din data de 05 mai 2007 a fost desemnat ca organ de cercetare, respectiv ca poliţist rutier, din data de 28 august 2008.

La finele anului 2007, inculpatul A.I.L. şi-a achiziţionat din Belgia un autovehicul marca S.L.. În ţară, inculpatul a solicitat pentru autovehiculul respectiv numere de circulaţie provizorii, fiindu-i eliberate astfel de numere cu o valabilitate de 30 zile.

Ulterior, în cursul anului 2008, respectiv 2009, inculpatul a mai solicitat şi obţinut, câte odată în flecare an, numere de înmatriculare provizorii cu o valabilitate a câte 30 de zile.

Audiat fiind, inculpatul a precizat că în afara intervalelor de timp de câte 30 de zile, de valabilitate a numerelor provizorii eliberate pentru autovehiculul marca S.L., nu a circulat cu acesta şi că nu a reuşit înmatricularea în ţară din cauza lipsei fondurilor financiare necesare pentru plata taxei de primă înmatriculare.

La începutul anului 2010, inculpatul A.L.I. şi-a procurat de. la o persoană de pe raza localităţii Gherla nr. de înmatriculare X pe care le-a montat pe autovehiculul proprietate personală marca S.L., circulând în mod constant cu respectivul autovehicul pe ruta Gherla - Sic, Gherla - Bonţida ori Gherla - Cluj-Napoca, astfel cum a rezultat din declaraţiile inculpatului, respectiv ale martorilor audiaţi în cauză.

La data de 12 noiembrie 2010, în urma unui control în trafic desfăşurat pe strada L.R. din localitatea Gherla, a fost depistat inculpatul A.L.I. la volanul autoturismului S.L., având aplicate plăcuţele cu nr. de înmatriculare x. întrebat fiind, inculpatul a arătat cu acea ocazie că autoturismul nu este înmatriculat în ţară, aspect confirmat de altfel şi de accesarea bazei de date de către echipa de control.

Din adresa nr. 3134513/1l/CC din 5 iulie 2011 a M.A.I. - I.G.P.J., Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională - Biroul Naţional Interpol (f. 58 d.u.p.) a rezultat că autoturismul marca S.L. cu seria de şasiu X a fost înmatriculat în Belgia, în perioada 11 octombrie 2002 - 04 aprilie 2007, cu nr. de înmatriculare X şi că în prezent acest nr. de înmatriculare este atribuit unui vehicul marca V.T.

Ca urmare, în raport situaţia de fapt reţinută, prima instanţă a apreciat că, în drept, fapta inculpatului A.L.I. care, în cursul anului 2010, în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a condus pe drumurile publice autovehiculul marca S.L. care nu era înmatriculat în România şi în timp ce avea aplicate plăcuţe cu nr. false de înmatriculare, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen.

În ceea ce priveşte caracterul continuat al infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului, instanţa a reţinut că acesta rezultă în mod cert cel puţin din declaraţia inculpatului care a recunoscut că a circulat cu autovehiculul în discuţie de la începutul anului 2010 şi până la depistarea sa în trafic - noiembrie 2010.

Sub acelaşi aspect s-a reţinut că, din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, T.I. şi F.Ş., rezultă conducerea pe drumurile publice de către inculpat a autovehiculului în discuţie şi în anii anteriori, fără însă a fi precizate exact perioadele pentru a se putea exclude cele în care au existat numere de circulaţie provizorii.

În ceea ce priveşte apărarea inculpatului Aştilean în raport de infracţiunea prev. de art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, în sensul că a crezut că numărul de circulaţie X este valabil faţă de asigurările date de persoana care i le înmânase, instanţa a apreciat că o astfel de apărare nu poate fi reţinută şi aceasta apare chiar exagerată faţă de calitatea de poliţist rutier pe care o avea inculpatul, care implica cunoaşterea exactă a dispoziţiilor legale din domeniul rutier.

La individualizarea judiciară a pedepselor ce s-au aplicat inculpatului, instanţa a avut în vedere criteriile de individualizare prev. de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptelor comise, caracterul continuat al acestora, durata activităţii infracţionale şi persoana inculpatului, cu privire la acest din urmă aspect reţinându-se că, la data comiterii infracţiunilor, inculpatul avea calitatea de poliţist judiciar, aspect în măsură să imprime un caracter sporit de gravitatea faptelor comise, prin prisma calităţii deţinute existând din partea cetăţenilor expectanţe în sensul apărării ordinii de drept şi nu a încălcării acesteia.

Totodată, s-a reţinut că inculpatul nu este la prima confruntare cu legea penală, fiind cercetat şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 249 alin. (1) C. pen., cauză în care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală şi aplicarea unei amenzi administrative.

În raport de criteriile prezentate, instanţa de fond a apreciat că o pedeapsă de câte 1 an închisoare pentru fiecare dintre infracţiunile comise este în măsură să asigure scopul preventiv şi educativ al pedepselor prev. de art. 52 C. pen.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei rezultante aplicate, constatând că sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 81 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. şi apreciind, faţă de poziţia procesuală de recunoaştere a inculpatului, cu unele nuanţări, a acuzaţiilor aduse, că scopul pedepsei poate fi atins şi fără lipsirea de libertate a inculpatului, instanţa a dispus suspendarea condiţionată a executării pe un termen de încercare de 3 ani stabilit conform art. 82 C. pen.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel inculpatul A.I.L. solicitând, în principal, achitarea sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, în temeiul art. 2 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen., respectiv achitarea în termenul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. pentru infracţiunea prev. de art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, iar în subsidiar, reţinerea în favoarea sa a circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit. a) şi c) C. pen., în raport de conduita bună avută înainte şi după săvârşirea faptelor, cu consecinţa reducerii pedepselor aplicate.

În motivarea apelului s-a arătat că în sarcina inculpatului nu poate fi reţinută infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare prev. de art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 întrucât textul incriminator nu vizează numerele provizorii expirate sau numerele străine care au fost eliberate în condiţii de legalitate.

De asemenea, s-a arătat că infracţiunea de conducere a unui autoturism neînmatriculat prezintă un pericol social redus, astfel încât, raportat la împrejurările în care s-a comis fapta se poate considera că aceasta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.

Prin decizia penală nr. 219/A/2012 din 12 decembrie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A.L.I. împotriva sentinţei penale nr. 265/D/2012 a Tribunalului Cluj.

Prin aceeaşi decizie a fost admisă cererea de scutire de amendă formulată de apărătorul ales al inculpatului, domnul avocat B.O.M., dispunându-se scutirea acestuia de amenda în sumă de 2.000 lei aplicată prin încheierea din 21 noiembrie 2012.

În considerentele acestei hotărâri s-a. reţinut că, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi în faza de cercetare judecătorească, prima instanţă a stabilit în mod corespunzător starea de fapt, precum şi vinovăţia inculpatului în săvârşirea celor două infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată, deopotrivă corect încadrate în drept în dispoziţiile art. 85 alin. (1) şi art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, ambele cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a reţinut în acest sens că, în baza probatoriului administrat a rezultat cu certitudine faptul că, în cursul anului 2010, în mod repetat, inculpatul a condus pe drumurile publice autovehiculul marca S.L. procurat din Belgia care nu era înmatriculat în ţară şi având montate plăcuţa cu nr. X, atribuite în Belgia unui alt autoturism.

Instanţa de apel a apreciat ca neîntemeiată solicitarea inculpatului de achitare pe temeiul prev. de art. 10 lit. b) C. pen. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autoturism cu numere false de înmatriculare, prev. de art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, reţinând că pentru existenţa acestei infracţiuni este irelevant faptul că numerele montate erau străine sau expirate, deoarece prin număr fals de înmatriculare se înţelege orice număr înscris pe tăbliţele montate pe un autovehicul care nu corespunde adevărului, respectiv nu corespunde unei înscrieri reale în evidenţele autorităţii competente să efectueze înmatricularea.

Sub acelaşi aspect s-a reţinut că inculpatul a obţinut în mai multe rânduri numere provizorii de înmatriculare, cu care a circulat până la expirarea acestora, pentru ca ulterior să procure plăcuţa cu nr. X care nu aveau corespondent în realitate, respectiv nu se regăseau în evidenţele autorităţilor române competente să le emită, fiind atribuite în Belgia unui alt autovehicul.

În consecinţă, în raport de argumentele prezentate, instanţa de apel a apreciat că în mod corect s-a reţinut vinovăţia inculpatului pentru această infracţiune, precum şi pentru cea prev. de art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepselor, instanţa de apel a apreciat că, având în vedere gradul de pericol social concret al faptelor decurgând din modalitatea de comitere, caracterul repetat al acestora, împrejurarea că inculpatul avea calitatea de poliţist în cadrul Poliţiei rutiere - persoană chemată să vegheze tocmai la respectarea dispoziţiilor legale în domeniul circulaţiei pe drumurile publice, precum şi faptul că acesta mai fusese sancţionat cu o amenda administrativă pentru comiterea unei infracţiuni în legătură cu serviciul, în cauză nu se impunea a fi reţinute circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului, astfel încât pedepsele aplicate inculpatului (situate la minimul special prevăzut de lege)corespund unei juste evaluări a criteriilor prev. de art. 72 C. pen.

Totodată, s-a reţinut că în cauză nu este posibilă aplicarea dispoziţiilor art. 181 C. pen. întrucât, faţă de modalitatea de comitere şi persoana făptuitorului, faptele acestuia prezintă un grad ridicat de pericol social, neputându-se considera că s-a adus o atingere minimă valorilor ocrotite de legea penală.

Deopotrivă, pentru argumentele anterior expuse, s-a confirmat justeţea soluţiei primei instanţe şi cu privire la modalitatea de executare a pedepsei rezultante stabilite în sarcina inculpatului.

Şi împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul A.I.L., fără a motiva în scris calea de atac, conform art. 38510 C. proc. pen.

La termenul de dezbateri din 28 mai 2013, inculpatul, prin apărător, a învederat că, în raport de situaţia faptică care rezultă din actele dosarului, iar nu cea agravantă reţinută de instanţe, de conduita procesuală sinceră a inculpatului şi de datele privind persoana acestuia, aşa cum rezultă din referatul de anchetă socială, faptele săvârşite de acesta se constată a fi lipsite de pericol social, astfel încât se impune achitarea inculpatului pe temeiul prev. de art. 10 lit. b)1 C. proc. pen.

Examinând cauza în raport de criticile formulate, dar şi din oficiu, conform prevederilor art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, considerentele avute în vedere fiind următoarele:

Prioritar, se constată că în raport de data pronunţării deciziei atacate, 12 decembrie 2012, şi de data înregistrării cauzei în recurs, 14 ianuarie 2013, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile privind cazurile de casare prevăzute in C. proc. pen., republicat, cu modificările si completările ulterioare, in forma anterioara intrării in vigoare a Legii nr. 2/2013.

În acest context, analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că ambele instanţe, uzând de argumente factuale rezultate din probatoriul administrat în cursul procesului penal şi argumente juridice pertinente, au procedat la o corectă soluţionare a cauzei în planul acţiunii penale, stabilind o încadrare juridică adecvată stării de fapt reţinute în actul de inculpare şi dispoziţiilor legale care reglementează faptele deduse judecăţii şi pedepse just individualizate în raport cu dispoziţiile art. 72 şi 52 C. pen.

Trecând la analiza criticilor formulate în recurs de inculpatul A.L.I. prin apărător, Înalta Curte constată că acestea sunt neîntemeiate:

1. Greşita condamnare a inculpatului pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa, critică care va fi analizată prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.;

În argumentarea acestei critici, inculpatul a arătat că în raport de situaţia faptică care rezultă din actele dosarului, iar nu cea agravantă reţinută de instanţe, de conduita procesuală sinceră a inculpatului şi de datele privind persoana acestuia, aşa cum rezultă din referatul de anchetă socială, faptele săvârşite de acesta se constată a fi lipsite de pericol social, astfel încât se impune achitarea inculpatului pe temeiul prev. de art. 10 lit. b)1 C. proc. pen.

Critica este neîntemeiată.

Inculpatul A.L.I. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 1092/P/2010 din 11 noiembrie 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj sub acuzaţia săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, prev. de art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi a infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, prev. de art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că, în cursul anului 2010, în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a condus pe drumurile publice autovehiculul marca S.L. care nu era înmatriculat în România şi în timp ce avea aplicate plăcuţe cu nr. false de înmatriculare.

Faptele reţinute în sarcina inculpatului, astfel cum au fost descrise, nu pot fi caracterizate ca fiind lipsite de gradul de pericol social al unei infracţiuni întrucât inculpatul, în calitatea sa de poliţist rutier la data săvârşirii faptelor, era tocmai îndrituit să asigure depistarea şi tragerea la răspundere penală a persoanelor care ar fi comis astfel de fapte. Or, deşi era obligat să cunoască rigorile legii şi să asigure respectarea acesteia, comportament pe care îl pretindea concetăţenilor săi ( declaraţia martorului F.Ş. - fila 64 d.u.p), inculpatul, în mod repetat, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, a încălcat dispoziţiile legale privind circulaţia pe drumurile publice, deplasându-se la şi de la serviciu, circulând pe drumurile publice, cu un autovehicul neînmatriculat şi cu plăcuţe cu nr. false de înmatriculare.

Prin conduita sa, de altfel recunoscută, inculpatul a adus o încălcare gravă normelor care reglementează circulaţia pe drumurile publice, săvârşind infracţiunile susmenţionate, dar şi deontologiei profesionale care îl obliga la un comportament adecvat şi conform dispoziţiilor legale, împrejurare în raport de care susţinerile apărării privind lipsa gradului de pericol social al unei infracţiuni a celor două fapte săvârşite de inculpat se dovedesc a fi neîntemeiate.

Aceste considerente, alături de argumentelor instanţei de apel prin care a fost respinsă cererea similară de achitare formulată de inculpat, consacră temeinicia soluţiei instanţei de fond de condamnare a inculpatului pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa prin rechizitoriu.

2. Greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpatului, critici care vor fi analizate prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.;

În motivarea acestei critici, inculpatul A.I.L. prin apărător, a susţinut că deşi datele privind persoana sa justificau reţinerea de circumstanţe atenuante, instanţele i-au aplicat pedepse egale cu limita minimă prev. de lege pentru infracţiunile săvârşite, ceea ce constituie o injustă individualizare judiciară a pedepselor aplicate acestuia.

Critica este, deopotrivă, neîntemeiată.

Din actele dosarului rezultă că, în pofida probelor certe de vinovăţie, inculpatul, deşi a recunoscut fapta, a încercat să dea o nuanţă exoneratoare acţiunilor sale, susţinând că a avut convingerea că numerele de circulaţie sunt valabile, faţă de asigurările pe care i le dăduse persoana care i le înmânase. O astfel de susţinere este puţin credibilă, cu atât mai mult cu cât, prin prisma funcţiei deţinute, inculpatul putea să facă un minim de diligente pentru a afla care era situaţia juridică reală a acelor numere.

Deopotrivă, se constată că dacă în cursul urmăririi penale inculpatul a susţinut că a condus autoturismul cu numerele de înmatriculare false în perioada primăvara anului 2010 - noiembrie 2010, fără a preciza care era destinaţia deplasărilor, ulterior, în cursul cercetării judecătoreşti, şi-a nuanţat declaraţia, menţionând că a circulat cu autoturismul ocazional şi exclusiv în interes de serviciu, fără a preciza însă care sunt motivele pentru care nu a făcut aceste precizări încă de la debutul anchetei penale.

Or, în raport de aceste considerente, se constată justeţea soluţiei instanţei de fond, confirmată în apel, de nereţinere în beneficiul inculpatului a circumstanţei atenuante prev. de art. 74 lit. c) C. proc. pen.

Deopotrivă, dat fiind faptul că, potrivit cazierului judiciar, inculpatul A.L.I. a fost sancţionat administrativ, prin ordonanţa nr. 119/P/2011 din 18 iulie 2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neglijenţă în serviciu prev. de art. 249 alin. (1) C. pen., se constată că în beneficiul acestuia nu poate fi reţinută nici circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 lila C. proc. pen.

În consecinţă, în raport de argumentele prezentate, nefiind justificată reţinerea în favoarea inculpatului de circumstanţe atenuante, Înalta Curte constată că pedepsele aplicate acestuia, de câte 1 an închisoare, sunt just individualizate, aspectele privind situaţia familială a inculpatului şi vârsta fragedă a acestuia fiind corect valorificate prin aplicarea unor pedepse egale cu minimul special prevăzut de lege pentru fiecare dintre infracţiunile săvârşite.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 38515alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.I.L. împotriva Deciziei penale nr. 219/A/2012 din 12 decembrie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, şi îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.I.L. împotriva Deciziei penale nr. 219/A/2012 din 12 decembrie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi 28 mai 2013.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1838/2013. Penal. Infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002). Recurs