ICCJ. Decizia nr. 1887/2013. Penal. Extrădare pasivă (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1887/2013
Dosar nr. 2673/2/2013
Şedinţa publică din 3 iunie 2013
Asupra recursului de faţă,
Prin sentinţa penală nr. 223/F din 15 mai 2013 Curtea de Apel Bucureşti a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile extrădării raportate la prevederile art. 9 „non bis in idem" din Convenţia Europeană de Extrădare - Paris 1957, cu referire la art. 37 şi art. 52 din Legea nr. 302/2004 (modificată).
A respins cererea de extrădare formulată de autorităţile judiciare din Turcia, privind pe numitul B.O. (cetăţean turc), urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup în scopul de a comite infracţiuni şi export de substanţe stupefiante sau stimulente, prevăzută de art. 220 alin. (1) şi art. 188 alin. (1), (3) - (5) cu aplicarea art. 53 C. pen. al Republicii Turcia.
S-a constatat că numitul B.O. se află în România, în executarea unei pedepse rezultante de 12 ani închisoare, aplicată de autorităţile judiciare române pentru săvârşirea infracţiunilor: trafic ilicit de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000; complicitate la tentativă de trafic ilicit internaţional de droguri de mare risc prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 13 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, combinat cu art. 20 C. pen., raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000; contrabandă în formă agravantă prevăzută de art. 270 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 86/2006, combinat cu art. 274 din Legea nr. 86/2006; aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003.
S-a reţinut că prin sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a fost înaintată cererea de arestare provizorie, în caz de urgenţă, în vederea extrădării, formulată de autorităţile judiciare din Republica Turcia, împotriva numitului B.O., în conformitate cu dispoziţiile art. 44 alin. (1) rap. la art. 43 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 302/2004 republicată şi ale prevederilor art. 2 şi art. 16 din Legea nr. 80/1997 pentru ratificarea Convenţiei europene de extrădare, încheiată la Paris la 13 decembrie 1957, modificată prin Legea nr. 74/2005 şi Legea nr. 224/2006.
S-a reţinut că potrivit documentelor transmise de autorităţile judiciare din Republica Turcia, numitul B.O. este urmărit internaţional pentru punerea în executare a mandatului de arestare emis la data de 27 septembrie 2012 de către Tribunalul Penai nr. 9 Istanbul pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup în scopul de a comite infracţiuni şi export substanţe stupefiante sau stimulente, prev. de art. 220 alin. (1) şi art. 188 alin. (1), (3) - (5) cu aplic. art. 53 C. pen. al Republicii Turcia, infracţiuni pentru care pedeapsa maximă prevăzută de lege este de 15 ani închisoare.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti nu a dispus reţinerea persoanei solicitate, întrucât numitul B.O. este în prezent încarcerat în Penitenciarul Rahova, în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 63 din 17 aprilie 2012 emis de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală.
În declaraţia dată în faţa instanţei de fond, la termenul de judecată din 10 aprilie 2013, persoana extrădabilă a arătat că are cunoştinţă despre faptul că pe numele său s-a emis la data de 28 septembrie 2012 un mandat de arestare de către Tribunalul penal nr. 9 din Istanbul. De asemenea, a arătat că a formulat cerere de transfer în vederea executării pedepsei pronunţate de instanţele române într-un penitenciar din Turcia.
S-a apreciat că nu este justificată în nici un fel urgenţa luării măsurii arestării provizorii în vederea extrădării, constatându-se, existenţa unor indicii temeinice privind incidenţa principiului „non bis în idem" şi a respins, în consecinţă, cererea Parchetului de luare a acestei măsuri.
Totodată, s-a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile extrădării raportate la prevederile art. 9 „non bis in idem" din Convenţia Europeană de Extrădare - Paris 1957, cu referire la art. 37 şi art. 52 din Legea nr. 302/2004 (modificată) şi s-a respins cererea de extrădare formulată de autorităţile judiciare din Turcia, privind pe numitul B.O.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs persoana extrădabilă B.O. şi a solicitat, în esenţă, admiterea recursului arătând că doreşte să fie extrădat în Turcia.
Analizând recursul declarat, sub aspectele invocate precum şi din oficiu, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie, conform prevederilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de persoana extrădabilă B.O. este nefondat, pentru considerentele se vor arăta în continuare:
Principiile generale ale cooperării judiciare internaţionale în materia penală stabilite prin Legea nr. 302/2004 ce constituie dreptul comun în această materie, mandatul european se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce.
Examinând actele dosarului şi înscrisurile aflate la dosar se constată că prin sentinţa penală nr. 45/F din 14 ianuarie 2011 a Tribunalului Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1155 din 13 aprilie 2012, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, persoana extrădabilă B.O. a fost condamnat la pedeapsa de 12 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic ilicit de troguri de mare risc, prevăzută de dispoziţiile art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, complicitate la tentativă la infracţiunea de trafic ilicit internaţional de troguri de mare risc, prevăzută de dispoziţiile art. 26 rap. la art. 13 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, coroborat cu art. 20 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 (fapte privind transportul de heroină depistat la data de 11 mai 2010); contrabandă în formă agravantă, prevăzută de dispoziţiile art. 270 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 86/2006 coroborat cu art. 274 din aceeaşi lege şi aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat (aprilie mai 2010), prevăzută de dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
S-a reţinut în sarcina persoanei extrădabile că în urma controalelor efectuate la data de 11 mai 2010, în urma unui denunţ primit asupra autocarului cu numărul de înmatriculare AAA. aparţinând S.T.U.T.T.L. şi condus de şoferul H.M., venit la punctul de trecere al frontierei K. pentru a ieşi din Turcia, au fost capturate 40 de pachete în care se afla heroină cu greutatea brută de 20 kg şi 417 gr, ascunse în compartimentele făcute special în podeaua autocarului, substanţă achiziţionată de numitul B.O.
Persoana extrădabilă B.O. este urmărit internaţional pentru punerea în executare a mandatului de arestare emis la data de 27 septembrie 2012 de Tribunalul Penal nr. 9 Istanbul pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup în scopul de a comite infracţiuni şi export substanţe stupefiante sau stimulente, prev. de art. 220 alin. (1) şi art. 188 alin. (1), (3) - (5) cu aplic. art. 53 C. pen. al Republicii Turcia, infracţiuni pentru care pedeapsa maximă prevăzută de lege este de 15 ani închisoare, pentru fapte săvârşite la aceiaşi dată, respectiv 11 mai 2010.
Potrivit dispoziţiilor art. 9 din Convenţia europeană de extrădare încheiată la Paris la data de 13 decembrie 1957, ratificată prin Legea nr. 80/1997 „Extrădarea nu se va acorda când persoana reclamată a fost judecată definitiv de către autorităţile competente ale părţii solicitate, pentru fapta sau faptele pentru care extrădarea este cerută."
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că încheierea atacată este legală şi temeinică, având în vedere că faptele pentru care se solicită extrădarea de către autorităţile turce au fost cercetate şi judecate definitiv în România, fiind pronunţată sentinţa penală nr. 45 din 14 ianuarie 2011, definitivă prin decizia penală nr. 1155 din 13 aprilie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Astfel, în raport de dispoziţiile menţionate, se constată că în mod corect s-a apreciat că nu sunt îndeplinite cerinţele impuse de art. 9 din Convenţia Europeană de Extrădare încheiată la Paris la 13 decembrie 1957.
Față de aceste considerente se constată că încheierea atacată a fost pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale, Înalta Curte în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana extrădabilă B.O. împotriva sentinţei penale nr. 223/F din data de 15 mai 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Totodată, în baza dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul persoană extrădabilă la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de persoana extrădabilă B.O. împotriva sentinţei penale nr. 223/F din data de 15 mai 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 520 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului justiţiei.
Onorariul interpretului de limbă turcă se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunțată în Ședință publică, azi 3 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1869/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 1928/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
