ICCJ. Decizia nr. 1869/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1869/2013

Dosar nr. 17953/3/2012

Şedinţa publică din 30 mai 2013

Asupra recursului de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 676/F din 03 octombrie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 17953/3/2012 s-au hotărât următoarele:

În baza art. 2961 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 571/2003 cu aplic. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen., rap. la art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. a fost condamnat inculpatul I.I. (fiul lui N. şi M., născut la 19 mai 1976 în Bucureşti, domiciliat în Bucureşti, str. O, sector 2) la pedeapsa închisorii de 6 (şase) luni.

În baza art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplic art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., a fost condamnat inculpatul I.I. la pedeapsa închisorii de 1 (un) an.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 (un) închisoare.

În baza art. 81 C. pen. a fost suspendată condiţionat executarea pedepsei de 1 an închisoare pe o durată de 3 ani, ce constituie termen de încercare potrivit art. 82 C. pen.

În baza art. 359 alin. (1) C. proc. pen. i s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. şi art. 84 C. pen., a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate.

În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei a fost suspendată şi executarea pedepsei accesorii.

În baza art. 14 - 15 C. proc. pen. rap. la art. 346 alin. (1) C. proc. pen. cu aplic. art. 998 şi urm. C. civ. a fost admisă acţiunea civilă formulată de A.N.A.F. - Autoritatea Naţională a Vămilor şi obligat inculpatul la plata sumei de 16.522 RON cu titlu de despăgubiri civile.

În baza art. 11 din Legea nr. 241/2005 s-a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatului.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare de stat în sumă de 300 RON.

În fapt s-a reţinut, în esenţă, în sarcina inculpatului că la data de 25 august 2010, în jurul orelor 08.30 - 09.00, în zona Pieţei O., sector 2 Bucureşti, inculpatul I.I. a fost depistat de către organele de poliţie având asupra sa un număr de 35.080 ţigarete de provenienţă străină, fără a fi marcate corespunzător, ţigări ce erau depozitate în autoturismul marca D., în vederea comercializării.

Fiind întrebat cu privire la provenienţa celor 35.080 ţigarete, inculpatul I.I. a precizat că le-a achiziţionat din Complexul comercial "D.R." de la diverşi cetăţeni din Republica Moldova.

Din adresa A.N.A.F. - Autoritatea Naţională a Vămilor nr. 5805/BEM din 15 martie 2011 rezultă că prejudiciul total cauzat bugetului de stat prin neplata datoriei vamale este de 21.516 RON (din care 5.422 reprezentând taxe vamale, 11.000 RON reprezentând accize şi 4.994 RON reprezentând T.V.A).

Inculpatul a recunoscut faptele reţinute în sarcina sa, fapt pentru care instanţa a dat eficienţă dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) lit. a) C. proc. pen., care prevăd reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege.

Sentinţa a fost apelată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti de inculpatul I.I.

Parchetul a criticat soluţia primei instanţe pentru omisiunea confiscării ţigaretelor deţinute şi comercializate de inculpat, în conformitate cu art. 118 lit. f) C. proc. pen., şi care au fost ridicate de la acesta şi depuse la Camera de Corpuri Delicte din cadrul D.G.P.M.B.

Motivul de apel al inculpatului a vizat redozarea pedepsei aplicate acestuia, apreciată a fi prea severă.

Prin Decizia penală nr. 393/A din data de 13 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva Sentinţei penale nr. 676 din data de 03 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 17953/3/2012.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând în fond:

În baza art. 118 lit. f) C. proc. pen. a dispus confiscarea de la inculpat a ţigaretelor ridicate de la acesta şi depuse la Camera de Corpuri Delicte din cadrul Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti în data de 27 august 2010 în baza procesului-verbal constatator nr. 1165113/2010 (dovada seria H nr. 0017993) a următoarelor cantităţi de ţigarete:

- 171 pachete a 20 ţigarete marca V.;

- 380 pachete a 20 ţigarete marca W.;

- 431 pachete a 20 ţigarete marca P.;

- 201 pachete a 20 ţigarete marca M.;

- 155 pachete a 20 ţigarete marca M.;

- 416 pachete a 20 ţigarete marca W.

În total cantitatea de 1754 pachete, a 35.080 ţigarete.

A respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul inculpat I.I. împotriva aceleiaşi sentinţe.

A obligat inculpatul la 500 RON cheltuieli judiciare către stat din care 200 RON onorariu avocat oficiu se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

Pentru a decide astfel, s-a reţinut, în esenţă că, hotărârea atacată este reformabilă doar sub aspectul aplicării art. 118 lit. f) C. pen. privind cantitatea de 1754 pachete ţigări respectiv 35.080 ţigarete depuse la DGPMB - Camera de corpuri delicte iar în ceea ce priveşte individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, s-a reţinut că aceasta a fost just cuantificată atât ca întindere cât şi ca modalitate de executare prin raportare la criteriile prev. de art. 72 C. pen., o reducere a acesteia ducând în derizoriu funcţia punitivă şi de exemplaritate a pedepsei instituită de art. 52 C. pen.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie având în vedere următoarele considerente:

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei a învederat că la dosarul cauzei nu a fost înregistrată o cerere de constituire de parte civilă din partea părţii vătămate A.N.A.F. - Autoritatea Naţională a Vămilor, că ţigaretele au fost ridicate în vederea confiscării însă instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra acestui aspect considerând că inculpatul trebuie să plătească suma de 16.522 RON cu titlu de despăgubiri civile, deşi ţigaretele nu se mai aflau în posesia sa şi nici nu le-a pus în circuitul civil; în aceste condiţii prejudiciul nu există, fapt ce rezultă din adresa Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Autoritatea Naţională a Vămilor aflată la dosar urmărire penală.

Având în vedere că ţigaretele au fost reţinute în vederea confiscării şi că acestea nu au fost puse în circuitul comercial, nu se mai poate vorbi despre plata taxelor datorate bugetului consolidat al statului pe nişte bunuri care nu se mai aflau în posesia sa.

Criticile astfel formulate au fost circumscrise cazului de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. A solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârilor pronunţate în cauză şi rejudecând să se înlăture obligaţia de plată impusă în sarcina sa pentru suma de 16.522 RON cu titlu de despăgubiri civile.

Recursul este nefondat.

Examinând lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate de inculpat dar şi din oficiu, conform dispoziţiile art. 3859 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că hotărârea recurată este legală şi temeinică, urmând a o menţine ca atare.

Înalta Curte, exercitând controlul propriu în limitele investirii sale, constată următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 2 Bucureşti nr. 14254/P/2010 din 16 mai 2012, a fost trimis în judecată inculpatul I.I. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de deţinere şi comercializare de produse accizabile supuse marcării (ţigarete), fără a fi marcate sau marcate necorespunzător, peste limita a 10.000 ţigarete şi evaziune fiscală, în modalitatea ascunderii bunului ori a sursei impozabile sau taxabile, prev. de art. 2961 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 571/2003 modificată privind Codul fiscal şi art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

În expozitivul actul de sesizare a instanţei s-a reţinut, că, la data de 25 august 2010, în jurul orelor 8.30 - 9.00, în zona Pieţei O., sector 2 Bucureşti, inculpatul I.I. a fost depistat de către organele de poliţie având asupra sa un număr de 35.080 ţigarete de provenienţă străină, fără a fi marcate corespunzător, ţigări ce erau depozitate în autoturismul marca D., în vederea comercializării. Fiind întrebat cu privire la provenienţa celor 35.080 ţigarete, inculpatul I.I. a precizat că le-a achiziţionat din complexul comercial "D.R." de la diverşi cetăţeni din Republica Moldova.

Aşa cum rezultă din adresa A.N.A.F. - Autoritatea Naţională a Vămilor nr. 5805/BEM din 15 martie 2011 că prejudiciul total cauzat bugetului de stat prin neplata datoriei vamale este de 21.516 RON (din care 5.422 RON reprezentând taxe vamale, 11.000 RON reprezentând accize şi 4.994 RON reprezentând T.V.A.).

Inculpatul a recunoscut faptele reţinute în sarcina sa, fapt pentru care instanţa a dat eficienţă disp. art. 3201 alin. (7) lit. a) C. proc. pen., care prevăd reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege.

La dosarul de urmărire penală este ataşată planşa fotografică nr. 399203 (26 august 2010) care relevă aspectele stabilite la data de 25 august 2010, la sediul Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti, Serviciul de ordine publică, privind bunurile ridicate la data de 25 august 2010 de la inculpatul I.I., conţinând un număr de 7 fotografii cu cantităţile de ţigarete găsite asupra inculpatului. Planşa fotografică la fila 18 din acelaşi dosar de urmărire penală se găseşte dovada seria H nr. 0017993, care atestă depunerea la Camera de Corpuri de Delicte din cadrul Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti, la data de 27 august 2010, în baza procesului-verbal constatator nr. 1165113/2010 a următoarelor cantităţi de ţigarete: 171 pachete a 20 ţigarete marca V., 380 pachete a 20 ţigarete marca W., 431 pachete a 20 ţigarete marca P., 201 pachete a 20 ţigarete marca M., 155 pachete a 20 ţigarete marca M., 416 pachete a 20 ţigarete marca W.

În total rezultând o cantitate de 1754 pachete, conţinând un număr de 35.080 ţigarete.

La fila 2 din sentinţa penală atacată, instanţa de fond a reţinut că: "Ţigaretele descoperite asupra inculpatului au fost ridicate de către organele de poliţie şi depuse la Camera de corpuri delicte din cadrul D.G.P.M.B., conform dovezii seria H nr. 0017993".

În încheierea din 12 septembrie 2012 care face parte integrantă din Sentinţa penală nr. 676/F din 03 octombrie 2012, instanţa de fond a reţinut şi punctul de vedere exprimat explicit de procuror, în sensul că "reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul (...) în baza art. 118 C. pen., solicită confiscarea ţigaretelor depuse la Camera de corpuri delicte".

Cu toate acestea, instanţa de fond a omis să facă aplicarea art. 118 lit. f) în sensul confiscării bunurilor a căror deţinere este interzisă de lege, respectiv ţigaretele nemarcate sau marcate necorespunzător peste limita de 10.000 bucăţi.

Instanţa de prim control judiciar, în considerarea dispoziţiilor art. 118 lit. f) C. pen. potrivit cu care "bunurile a căror deţinere este interzisă de lege", a dispus confiscarea bunurilor deţinute nelegal, respectiv ţigarete ridicate de la inculpat la data de 25 mai 2010 şi depuse la Camera de Corpuri Delicte a DGPMB la data de 27 august 2010 în baza procesului-verbal constatator nr. 1165113/2010.

Constatând îndeplinite condiţiile art. 14 şi 15 C. proc. pen. raportat la art. 346 alin. (1) C. proc. pen. cu aplicarea art. 998 şi următoarele C. civ., în mod corect instanţa de fond a admis acţiunea civilă formulată de A.N.A.F. - Autoritatea Naţională a Vămilor şi a obligat inculpatul la plata despăgubirilor civile constând în plata sumei de 16.522 RON cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând taxe vamale în sumă de 5422 RON şi accize în sumă de 11.100 RON.

Susţinerea recurentului inculpat I.I. că nu s-a produs un prejudiciu, este neverosimilă în condiţiile în care este dovedit că s-a produs o fraudare a bugetului de stat prin neplata taxelor vamale, a accizelor şi a TVA-ului aferent.

Prin adresa nr. 5805/BEM din 15 martie 2011 a A.N.A.F. - ANV s-a comunicat organelor judiciare prejudiciul total cauzat bugetului de stat în cuantum de 21.516 RON. Cu privire la suma de 4994 RON reprezentând TVA, instanţa a apreciat în mod just că nu i se poate imputa inculpatului această sumă de bani, întrucât ţigaretele găsite asupra acestuia au fost ridicate de organul de poliţie şi nu s-a constatat obţinerea de venituri din vânzarea acestora.

În consecinţă, criticile formulate de recurentul inculpat sub acest aspect nu sunt întemeiate în cauză nefiind incident cazul de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen.

Pentru considerentele arătate, văzând dispoziţiile art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul I.I. împotriva Deciziei penale nr. 393/A din data de 13 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. urmează a obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.I. împotriva Deciziei penale nr. 393/A din data de 13 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 mai 2013.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1869/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs