ICCJ. Decizia nr. 1898/2013. Penal. Uzul de fals (art. 291 C.p.). Revizuire - Recurs

Decizii penale ICCJ 2013


R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1898/2013

Dosar nr. 8612/303/2012

Şedinţa publică din 4 iunie 2013

Asupra recursului penale de faţă:

Prin Decizia penală nr. 2258 din 26 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-au dispus următoarele:

În temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, constatând că excepţia de neconstituţionalitate invocată de recurentul revizuent P.L. este inadmisibilă.

În temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul P.L. împotriva sentinţei penale nr. 365/F din data de 01 iunie 2012 pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti în Dosarul nr. 8612/303/2012.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat recurentul revizuent la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Decizia a fost dată cu drept de recurs în termen de 48 de ore de la pronunţare cu privire la soluţia pronunţată asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, fiind definitivă cu privire la soluţia pronunţată asupra recursului.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa a reţinut următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 365 din 01 iunie 2012 a Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul P.L. împotriva sentinţei penale nr. 245 din 07 septembrie 2001 a Judecătoriei Sinaia, definitivă prin Decizia penală nr. 2484 din 12 decembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

În considerentele acestei hotărâri s-au reţinut următoarele:

Prin adresa din 26 martie 2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia, înregistrată pe rolul Judecătoriei Sinaia sub nr. 472/310/2007, la data de 26 martie 2007, a fost înaintată spre soluţionare cererea de revizuire formulată de revizuentul P.L. împotriva sentinţei penale nr. 245 din 07 septembrie 2001 a Judecătoriei Sinaia, definitivă prin Decizia penală nr. 2484 din 12 decembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

În motivarea cererii, revizuentul a arătat că ulterior pronunţării hotărârii atacate au fost descoperite fapte noi, ce nu au fost cunoscute de instanţa la data soluţionării cauzei si pe baza cărora se poate dovedi nelegalitatea hotărârii de condamnare şi valabilitatea actelor apreciate ca fiind falsificate.

În acest sens, revizuentul a arătat că anterior declanşării acţiunii penale ce a generat procesul în discuţie, pe rolul instanţelor civile din Bucureşti şi judeţul Prahova, timp de aproape zece ani, s-au derulat procese prin care s-a stabilit irevocabil că a cumpărat de la mătuşa, unchiul şi tatăl părţii vătămate imobilele din Bucureşti şi Buşteni, ocazie cu care a depus originalele actelor incriminate, iar partea vătămata, deşi a beneficiat de o apărare calificata, nu a pus în discuţie valabilitatea semnăturilor vânzătorilor de pe acele înscrisuri. Mai mult, s-a arătat că partea vătămata, prezentă la judecarea cauzei civile, a răspuns la interogatoriu şi a recunoscut că a primit de la el suma de 10.000 lei pentru aceste imobile anterior anului 1989 şi nu a contestat faptul că peste 40 ani a stăpânit imobilele în discuţie, le-a făcut reparaţiile cuvenite şi a plătit impozitul aferent.

A mai arătat revizuentul că după terminarea proceselor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, cu prilejul judecării contestaţiei în anulare formulate de D.M.A., a constatat dispariţia actelor originale din dosar, pe care le depusese cu ocazia pronunţării soluţiei finale (împrejurare adusă la cunoştinţa instanţei prin notele depuse la dosar), înscenându-i-se procesul penal pe motivul că ar fi falsificat semnăturile a doi din cei trei vânzători ai bunurilor imobile si ar fi folosit aceste înscrisuri în cauzele civile.

Totodată, a arătat că cercetarea penală a fost efectuată la nivelul I.G.P. Bucureşti, asupra sa exercitându-se puternice presiuni, respingându-i-se solicitările pentru a - şi dovedi nevinovăţia, în cursul cercetării penale aflând că s-a dispus efectuarea unei expertize grafice (grafoscopice), fără a i se examina cererile care vizau dreptul la apărare.

Revizuentul a susţinut că expertizele s-au efectuat în cadrul I.G.P., organul care a efectuat cercetarea penală, ceea ce dovedeşte nu numai o totală lipsă de obiectivitate, dar şi încălcarea drepturilor elementare privind efectuarea expertizei grafice, fiind de notorietate că expertiza grafica nu se face pe baza unor copii. S-a mai arătat că actele de comparaţie sunt copii sau negative foto, documente din 1939, 1946, întocmite cu peste 25 ani în urmă faţă de data încheierii actelor în discuţie.

A mai arătat că prin Decizia penala nr. 630 din 09 mai 2002 Curtea de Apel Ploieşti a dispus completarea probatoriilor cu efectuarea unei expertize grafice la nivelul L.I.E.C. de pe lângă Ministerul de Justiţie şi cu martori, iar concluzia Laboratorului a fost că nu se poate pronunţa asupra autenticităţii semnăturilor în lipsa exemplarelor originale, fiind pusă sub semnul îndoielii concludenta expertizelor făcute la I.G.P. In plus, prin precontractul de vânzare-cumpărare, datat 16 august 1982, M.C. recunoaşte că a primit suma de 30.000 lei, ce reprezintă preţul construcţiilor proprietatea sa situate în Bucureşti, sector 1, nevoia încheierii acestui precontract rezultând din faptul că pentru încheierea actului autentic la notariat urma să se elibereze autorizaţia de înstrăinare a imobilelor şi celelalte acte anexe. Cu toate acestea, voinţa de înstrăinare a imobilului în discuţie era clar exprimată, inclusiv recunoaşterea primirii preţului, act pe care îl deţine în original şi poartă semnătura C.M.

Revizuentul a susţinut că autenticitatea acestei semnături este stabilita şi prin verificarea expertizei criminalistice autorizată de A.S., care, prin avizul de specialitate constată ca semnătura de pe precontractul de vânzare - cumpărare amintit aparţine C.M., confirmare făcută şi de către Laboratorul de specialitate al Ministerului de Justiţie şi de I.N.E.C. al României.

Totodată, a precizat că o dovadă în plus a faptului ca M.C. a dorit ca el să fie beneficiarul averii sale ce reprezintă imobilele în discuţie, constă în faptul că aceasta l-a desemnat legatarul său universal, prin testament autentic, original pe care îl deţine, nefinalizându-se înscrisurile pentru încheierea actelor autentice de înstrăinare a imobilelor.

În cuprinsul cererii sale, revizuentul a făcut referire şi la încheierea Judecătoriei Buzău din 27 septembrie 1999, definitivă, prin care i s-a reconstituit contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 23 mai 1968 ce viza înstrăinarea către el a imobilului din oraşul Buşteni, ars odată cu arhiva Notariatului de stat Buzău.

A mai învederat că impresiunile de ştampilă rotundă de pe verso şi reverso-ul contractului de vânzare-cumpărare legalizat la Notariatul de stat Buzău din 31 iulie 1973 s-au constatat a fi autentice conform recentului aviz de specialitate al expertizei criminalistice efectuate de expertul A.S., confirmată de Laboratorul Ministerului de Justiţie şi de I.N.E.C.G.

în concluzie, revizuentul a arătat că toate aceste fapte şi împrejurări stabilesc fără dubiu că cele două contracte de vânzare-cumpărare sunt valabile, dar şi că se poate stabili fără echivoc că expertizele întocmite de organele de cercetare penală şi care reprezintă baza acuzaţiei sale nu au nici o concludentă probatorie şi ştiinţifică, cât timp ele au avut în vedere copii ale actelor în litigiu şi acte necorespunzătoare de comparaţie.

A mai arătat că noile fapte pot fi susţinute şi de declaraţiile martorilor care au cunoştinţă de modul în care s-au încheiat contractele de vânzare-cumpărare şi a tuturor împrejurărilor ce stabilesc valabilitatea încheierii lor, dar şi de un act nou care infirmă acuzarea şi condamnarea sa, respectiv raportul de expertiză al I.N.E.C.G. al României prin care s-a stabilit că înscrisurile de care s-a folosit poartă într-adevăr semnăturile celor de la care el a pretins că au fost cumpărate cele două imobile.

Totodată, revizuentul a arătat că asupra dosarului în care s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire o cere a planat suspiciunea influenţei politice întrucât partea vătămata D.M.A. a fost Ministru al Turismului şi Secretar General al P.S.D.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 393 şi art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Prin concluziile întocmite conform art. 399 alin. 5 C. proc. pen. (filele 27-28, Dosar nr. 472/310/2007 Judecătoria Sinaia) procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia a solicitat instanţei de judecată admiterea în principiu a cererii de revizuire formulate de condamnatul P.L.

În motivare, s-a arătat că posibilitatea efectuării expertizei grafoscopice în cadrul L.I.E.C. Bucureşti constituie o împrejurare care nu a fost cunoscută de către instanţa ce a rejudecat după casare cauza în care a fost dispusă condamnarea lui P.L., fiind incident motivul de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în condiţiile în care această instanţă a dispus efectuarea unei expertize similare de către acelaşi Laborator Interjudeţean, fiind însă indusă în eroare la acea dată, în sensul existenţei imposibilităţii obiective de efectuare a expertizei.

Prin încheierea din 20 octombrie 2008 (filele 386-389), Judecătoria Sinaia a admis în principiu cererea de revizuire şi a stabilit termen pentru rejudecarea cauzei, totodată, respingând, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a executării sentinţei.

Prin sentinţa penală nr. 72din 29 aprilie 2010 (filele 160-162) aceeaşi instanţă de judecată, Judecătoria Sinaia, a respins, ca neîntemeiată, cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 245 din 07 septembrie 2001 a Judecătoriei Sinaia, definitivă prin Decizia penală nr. 2484 din 12 decembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Prin Decizia penală nr. 109 din 15 iunie 2011 (filele 159-163), Tribunalul Prahova a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul împotriva sentinţei penale susmenţionate.

Prin Decizia penală nr. 1721 din 25 noiembrie 2011 (filele 144-148), Curtea de Apel Ploieşti a declinat competenţa de soluţionare a recursului declarat de revizuentul împotriva deciziei penale de mai sus, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, reţinând că strămutarea (care a intervenit în faza recursului îndreptat împotriva sentinţei penale a cărei revizuire s-a solicitat) produce efecte nu numai asupra unei anumite etape a procesului, ci asupra întregii judecăţi a cauzei, inclusiv a căii extraordinare de atac a revizuirii.

Pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, cauza s-a înregistrat la data de 16 decembrie 2011.

Prin Decizia penală nr. 472/R din 05 martie 2012 (filele 45-48) Curtea de Apel Bucureşti a admis recursul declarat de revizuientul P.L., a casat sentinţa penală nr. 72 din 29 aprilie 2010 a Judecătoriei Sinaia şi Decizia penală nr. 109 din 15 iunie 2011 a Tribunalului Prahova, trimiţând cauza spre rejudecare la instanţa competentă, respectiv, Judecătoria sectorului 6 Bucureşti.

În considerentele acestei hotărâri s-a reţinut că, urmare pronunţării Încheierii nr. 3109 din 14 iunie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie (de strămutare), soluţionarea cauzei a intrat în circuitul normal de judecată la instanţele din circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti, ceste din urmă instanţe, iar nu Judecătoria Sinaia, fiind competente să se pronunţe asupra admisibilităţii în principiu şi, eventual, a temeiniciei cererii de revizuire formulată de către recurentul P.L.

La Judecătoria sectorului 6 Bucureşti cauza s-a înregistrat la data de 02 aprilie 2012, sub nr. 8612/303/2012.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, instanţa a reţinut următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 245 din 07 septembrie 2001 a Judecătoriei Sinaia, pronunţată în Dosarul nr. 1269/2001 (filele 522-524), revizuenrul P.L. a fost condamnat la două pedepse de câte 6 luni închisoare pentru săvârşirea a două infracţiuni de uz de fals în formă continuată, prevăzute de art. 291 teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., cele două pedepse au fost contopite, dându-i-se spre executare revizuentului pedeapsa cea mai grea, de 6 luni închisoare, a cărei executare a fost suspendată condiţionat, în aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen., pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, calculat conform art. 82 C. pen.

Prin aceeaşi sentinţă penală, în baza art. 14, art. 170 şi a art. 348 C. proc. pen., s-a dispus desfiinţarea înscrisurilor falsificate: contract de vânzare-cumpărare datat 26 septembrie 1970 şi contract de vânzare cumpărare datat 23 mai 1968 având ca obiect, primul, un imobil situat în Bucureşti, sector 1, şi al doilea, un imobil situat în Buşteni, judeţ Prahova (vila Z.).

În fapt, în sarcina revizuentului s-a reţinut că, în intervalul 1994-2000, a prezentat în faţa instanţelor civile - Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, Tribunalul Bucureşti şi Curtea de Apel Bucureşti un înscris denumit „contract de vânzare-cumpărare", datat 26 septembrie 1970, cu un conţinut fals, cu consecinţa recunoaşterii dreptului de proprietate a acestuia asupra imobilului situat în Bucureşti, sector 1.

în intervalul 1998-2000, acelaşi revizuent a prezentat în faţa instanţelor civile - Judecătoria Sinaia, Tribunalul Prahova şi Curtea de Apel Ploieşti un înscris denumit „contract de vânzare-cumpărare", datat 23 mai 1968, cu un conţinut fals, cu consecinţa instituirii dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Buşteni, judeţ Prahova (vila Z.).

În faţa primei instanţe (Judecătoria Sinaia) nu au fost administrate probe.

Împotriva sentinţei de condamnare a declarat apel revizuenrul P.L., susţinând, printre altele, că cele trei rapoarte de expertiză grafoscopice s-au efectuat în cadrul unui laborator din subordinea I.G.P., adică a organului care a efectuat cercetarea penală, ceea ce denotă lipsă de obiectivitate, pe copii ale actelor în litigiu, scriptele de comparaţie, de asemenea, fiind copii şi negative foto, de altfel, documente vechi de peste 20 ani în raport de data încheierii actelor în litigiu.

Totodată, revizuenrul a învederat că se află în posesia unor documente originale ce poartă semnăturile celor trei vânzători, martorilor semnatari ai actului în litigiu din anul 1970, din aceeaşi perioadă cu acesta din urmă, care au fost prezentate organului de cercetare penală şi nu au fost avute în vedere la efectuarea expertizelor.

În consecinţă, s-a solicitat efectuarea unei expertize grafice de către Laboratorul interjudeţean de expertize criminalistice de pe lângă Ministerul Justiţiei.

Prin Decizia penală nr. 120 din 07 februarie 2002, pronunţată în Dosarul nr. 9595/2002 (filele 69-75), Tribunalul Prahova a respins, ca nefondat, apelul declarat în cauză, constatând că sentinţa atacată este legală şi temeinică, iar completarea probatoriului nu se impune în sensul solicitat.

P.L. a declarat recurs şi împotriva acestei ultime decizii, reiterând cererea de efectuare a unei expertize grafice de către Laboratorul interjudeţean de expertize criminalistice de pe lângă Ministerul Justiţiei.

Prin Decizia penală nr. 630 din 09 mai 2002, pronunţată în Dosarul nr. 1984/2002 (filele 99-102), Curtea de Apel Ploieşti a admis recursul declarat în cauză, a casat ambele hotărâri atacate şi a reţinut cauza spre rejudecare, dispunând, totodată, completarea probatoriului cu efectuarea unei expertize grafice la nivelul L.I.E.C. Bucureşti de pe lângă Ministerul Justiţiei, urmând a fi avute în vedere, ca şi scripte de comparaţie, actele depuse la dosar de inculpatul P.L., iar expertiza urmând a se efectua pe copiile existente în dosarul de urmărire penală, pretins folosite în litigiile civile, obiect al acuzaţiei cercetate (fila 169 dup).

Prin încheierea din 10 iulie 2002 (fila131), Curtea de Apel Ploieşti a scos cauza de pe rol şi a trimis dosarul Curţii de Apel Bucureşti, competentă să soluţioneze cauza, ca efect al admiterii cererii de strămutare de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin încheierea nr. 3109 din data de 14 iunie 2002, pronunţată în Dosarul nr. 2131/2002 (fila 127).

Pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, cauza a fost înregistrată sub nr. 2017/2002.

Prin adresa din 13 iunie 2002 (fila 125) Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti din cadrul Ministerului Justiţiei a comunicat instanţei că 1. actul în litigiu, prezentat sub formă de xerocopie, nu poate face obiectul unor examinări concludente şi, ca urmare, trebuie să li se remită exemplarul original; 2. este necesară suplimentarea scriptelor de comparaţie cu semnături care să provin în mod cert de la P.A. şi C.B.; 3. stabilirea faptului dacă impresiunile sunt sau nu autentice, nu se poate realiza doar pe calea unor examinări de ordin intrinsec, fiind necesar a le fi puse la dispoziţie acte originale care să conţină impresiuni de ştampile corespunzătoare (din aceeaşi perioadă de timp şi de la aceeaşi instituţie cu cele depuse pe actul contestat).

Revizuientul din prezenta cauză, P.L., în calitatea sa de inculpat-recurent, a suplimentat scriptele de comparaţie (filele 16-30).

Prin adresa din 09 octombrie 2002 (fila 33) Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti din cadrul Ministerului Justiţiei a comunicat instanţei că lucrarea nu se poate efectua pe exemplarul copie existent, întrucât această reproducere oferă imagini slab vizibile, neclare şi un aspect static al semnăturilor, fapt ce lezează asupra exactităţii observaţiei.

De asemenea, prin adresa din 11 noiembrie 2002 (fila 39) Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti din cadrul Ministerului Justiţiei a comunicat instanţei că datorită aspectului slab vizibil şi static al semnăturilor şi imprimării defectuoase a impresiunilor de ştampilă de pe reproducerea actului în litigiu, stabilirea faptului dacă acestea sunt sau nu autentice nu se poate realiza doar pe calea unor examinări de ordin intrinsec. În consecinţă, lucrarea nu se poate efectua în lipsa exemplarului original al actului în litigiu.

Contrar concluziilor procurorului şi susţinerilor revizuentului, prin apărător, instanţa a constatat că răspunsul L.I.E.C. Bucureşti nu a fost în sensul că nu se pot efectua expertize grafice pe copii (cea ce s-a dovedit a nu corespunde adevărului, faţă de expertizele tehnice grafice ulterioare, judiciare şi extrajudiciare efectuate cu privire la copii ale înscrisurilor), ci, pe exemplarul copie existent în dosarul de urmărire penală, ca urmare (şi) a calităţii slabe a reproducerii.

În faţa Curţii de Apel Bucureşti, la termenul de judecată din data de 28 noiembrie 2002 (filele 133-134), revizuentul P.L., în calitatea sa de inculpat, a solicitat ca L.I.E.C. Bucureşti să se pronunţe şi asupra concludentei rapoartelor de expertiză efectuate anterior asupra unor copii, pentru ca atât revizuentul, cât şi intimatul D.M.A., să solicite efectuarea expertizei de către I.N.C., iar instanţa, deliberând, a arătat că nu mai este utilă şi pertinentă cauzei efectuarea expertizei.

Prin Decizia penală nr. 2484 din 12 decembrie 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, rejudecând în fond după casare, a menţinut soluţia dată în cauză de Judecătoria Sinaia (sentinţa penală nr. 245 din 07 septembrie 2001, pronunţată în Dosarul nr. 1269/2001).

În motivarea acestei soluţii, instanţa a reţinut că din ansamblul probator administrat în cauză fac parte şi trei expertize tehnice efectuate în cursul urmăririi penale, la nivelul I.G.P.R.- Institutul de criminalistică de către expertul colonel E.G. (2 lucrări: raport de expertiză din 19 ianuarie 2001 filele 149-156 dup; raport de expertiză din 26 martie 2001 filele 161-168 dup) şi expertul colonel C.V. (1 lucrare: raport de expertiză din 11 septembrie 2000 filele 135-141 dup), prin care au fost analizate scrierea şi impresiunile de ştampilă de pe cele două contracte în discuţie: contractul de vânzare-cumpărare datat 26 septembrie 1970 şi contractul de vânzare cumpărare datat 23 mai 1968 având ca obiect, primul, un imobil situat în Bucureşti, sector 1 şi al doilea, un imobil situat în Buşteni, judeţ Prahova (vila Zarea).

Concluziile celor trei expertize au fost următoarele:

- raport de expertiză din 19 ianuarie 2001 E.G. filele 149-156 dup: prima semnătură de la rubrica „vânzători" aflată la subsolul copiei xerox a contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 26 septembrie 1970 între M.C., D.G. şi D.V., în calitate de vânzători, şi P.L., în calitate de cumpărător, privind imobilul situat în Bucureşti, autentificat de Notariatul de Stat al judeţului Buzău din 26 septembrie 1970 nu a fost executată de M.C.; semnătura examinată a fost executată prin imitaţie după model;

- raport de expertiză din 26 martie 2001 E.G. filele 161-168 dup: impresiunile ştampilelor existente pe aversul şi reversul copiei la încheierea de legalizare datată 26 septembrie 1970, efectuată de Notariatul de Stat al judeţului Buzău privitor la contractul de vânzare-cumpărare a imobilului din Bucureşti, sector 1, precum şi cele de pe aversul şi reversul copiei la încheierea de legalizare datată 31 iulie 1973 efectuată de acelaşi notariat privitor la contractul de vânzare-cumpărare a imobilului din oraşul Buşteni, judeţul Prahova, autentificat sub nr. 987 la data de 23 mai 1968, nu au fost aplicate cu aceeaşi ştampilă cu care s-au depus impresiunile pe documentele puse la dispoziţie, ca şi scripte de comparaţie;

- raport de expertiză din 11 septembrie 2000 C.V. filele 135-141 dup: semnătura a treia aflată la subsolul rubricii „vânzători" depusă pe contractul de vânzare-cumpărare a imobilului, datat 26 septembrie 1970 nu a fost executată de scriitorul G.D. în cuprinsul raportului s-a menţionat în mod expres că în litigiu este contractul de vânzare-cumpărare, copie xerox (fila 136).

Revizuientul din prezenta cauză, P.L., a formulat plângere penală prin care a solicitat tragerea la răspundere penală a expertului E.G., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (filele 1, 2 Dosar nr. 469/111/6/2006), iar în cadrul dosarului astfel format, prin Ordonanţa nr. 942193 din 07 august 2006 secţia 6 Poliţie a dispus efectuarea unei expertize grafoscopice de către L.I.E.C. Bucureşti, prin care s-a solicitat a se răspunde la următoarele întrebări:

- dacă expertizele efectuate în laboratorul I.G.P.R. asupra înscrisurilor în xerocopii şi fotocopii pot fi pertinente şi hotărâtoare asupra unei cauze;

- dacă pentru stabilirea autenticităţii semnăturii, expertizele grafoscopice pot fi efectuate după copii ale originalelor.

Prin raportul de expertiză din 16 august 2006, expertul D.S., (filele 6-22 Dosar nr. 469/111/6/2006) a arătat că, de principiu, expertiza grafoscopică se efectuează pe înscrisuri originale, deşi expertul de la Institutul de Criminalistică al I.G.P. nici nu şi-apus problema, întocmind rapoartele de expertiză fără vreun comentariu asupra acestui aspect. Deşi principiul este cel menţionat s-a opinat în sensul că expertul este dator profesional să aprecieze în fiecare caz studiat dacă imaginile reproduse prin xerocopiere sunt apte pentru o analiză pertinentă de asemenea care este natura actului incriminat şi contextul întocmirii sale.

Cu privire la înscrisurile ce i-au fost puse la dispoziţie, pretins false (printre care şi contractul de vânzare cumpărare încheiat la data de 26 septembrie 1970, în xerocopie), expertul a concluzionat că sunt apte pentru un examen comparativ eficace.

S-a constatat însă că domnului expert nu i s-a pus la dispoziţie chiar copia (copiile) contractului de vânzare cumpărare încheiat la data de 26 septembrie 1970, existent (e) în dosarul de urmărire penală, obiect al acuzaţiei, în privinţa cărora s-a pronunţat domnul expert E.G., dar şi în privinţa cărora L.I.E.C. Bucureşti a arătat că nu poate fi efectuată lucrarea, după cum în paragrafele ce preced s-a arătat.

Astfel, după cum a reieşit din conţinutul aceluiaşi raport de expertiză (din 16 august 2006) şi ordonanţa prin care s-a dispus efectuarea lui (nr. 942193/2006), domnului expert D.S. i s-a pus la dispoziţie contractul de vânzare cumpărare încheiat la data de 26 septembrie 1970, în xerocopie, într-o mapă de culoare verde, şi nu întreg dosarul de urmărire penală (care să conţină şi copia (copiile) în litigiu), iar un proces verbal de desprindere a copiei (copiilor) din acest dosar de urmărire penală nu a fost întocmit.

Prin raportul de expertiză deja menţionat, domnul expert D.S. a concluzionat că:

- semnătura de la poziţia 1 „Vânzători" aflată pe contractul de vânzare-cumpărare certificat din 26 septembrie 1970 la Notariatul de Stat al Judeţului Buzău a fost executat de M.C.;

- semnătura de la poziţia 3 „Vânzători" aflată pe acelaşi contract a fost executată de G.D.;

- impresiunile de ştampilă de pe contractul sus-menţionat, precum şi cele de pe copia notarială din 31 iulie 1973 a contractului de vânzare-cumpărare din 23 mai 1973 sunt originale (fostul Notariat de Stat al Judeţului Buzău) (...).

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire Judecătoria sectorului 6 Bucureşti a apreciat că aspectele invocate în cererea de revizuire - respectiv litigiile civile aflate pe rolul instanţelor din Bucureşti şi judecătoria Prahova, împrejurarea depunerii actelor incriminate în original cu ocazia acelor procese, recunoaşterea primirii de către partea vătămată a unei sume de 10.000 lei pentru imobile, stăpânirea imobilelor pentru o perioadă de peste 40 de ani, dispariţia originalelor actelor, efectuarea expertizelor grafice, şi suspiciunea influenţei politice care a plantat asupra dosarului - sunt apărări analizate în căile de atac promovate, neputând fi asimilate faptelor sau împrejurărilor noi, în sensul disp. art. 394 lit. a) C. proc. pen.

De asemenea, s-a apreciat că nici susţinerea revizuentului privind faptul posedării unor înscrisuri noi referitoare la dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului din Buşteni nu se circumscrie disp. art. 394 lit. a) C. proc. pen. întrucât aceleaşi înscrisuri au fost depuse la dosarul cauzei la judecata în fond.

Deopotrivă, s-a apreciat că efectuarea expertizei grafoscopice în cadrul laboratorului Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti nu reprezintă faptă sau împrejurare nouă, în înţelesul art. 394 lit. a) C. proc. pen.

În consecinţă, pentru argumentele prezentate, constatând că motivele invocate nu se încadrează în nici unul dintre cazurile de revizuire prevăzute la art. 394 C. proc. pen., instanţa a respins cererea de revizuire ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs revizuentul P.L., solicitând personal şi prin avocaţi, admiterea cererii de revizuire, considerând că instanţa de fond nu a avut în vedere faptele şi împrejurările noi apărute ulterior pronunţării soluţiei de condamnare.

În faţa instanţei de recurs, la termenul din 26 noiembrie 2012, recurentul revizuent a invocat excepţie de neconstiruţionalitate, în argumentare susţinând că infracţiunea de uz de fals nu poate fi judecată decât împreună cu infracţiunea de fals, astfel încât, întrucât în cauza pendinte nu se cunoaşte cine este autorul faptei de fals, prin soluţia de condamnare dispusă faţă de el pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 291 C. pen. s-a încălcat art. 16 din Constituţia României, respectiv dreptul la un proces echitabil.

Verificând sentinţa atacată pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, Curtea a constatat, în esenţă, că instanţa de fond a analizat amănunţit cererea de revizuire, sub toate aspectele, pentru fiecare motiv invocat, deşi, în procedura admisibilităţii în principiu, se examinează doar cele două condiţii cuprinse în art. 403 alin. (1) C. proc. pen., concluzionând că faptele şi împrejurările arătate de revizuent nu sunt noi, fiind invocate în căile de atac cu prilejul judecăţii fondului cauzei, iar interpretarea probelor sau prelungirea probaţiunii nu este permisă în calea de atac a revizuirii.

În consecinţă, instanţa de recurs a constatat că soluţia instanţei de fond este corectă, cererea de revizuire fiind inadmisibilă în principiu, astfel că recursul declarat de revizuent a fost respins ca nefondat.

În ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii constituţionale formulată de revizuentul P.L., Curtea de Apel Bucureşti a constatat că, faţă de obiectul cererii de revizuire şi cel al recursului care forma obiectul cauzei, textele de lege pretins neconstituţionale nu sunt incidente în cauză, astfel că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă.

Împotriva acestei dispoziţii cuprinse în Decizia penală nr. 2258 din 26 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, în termen legal, a formulat recurs revizuentul P.L.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 10 ianuarie 2013, sub nr. 8612/303/2012.

La termenul din 16 aprilie 2013, înalta Curte a verificat admisibilitatea căii de atac exercitată de revizuent, constatând că, în raport cu obiectul demersului judiciar - recurs împotriva dispoziţiei privind respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, recursul este admisibil.

În motivarea căii de atac, recurentul revizuent a reiterat aspectele invocate în faţa Curţii de Apel Bucureşti, susţinând că a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals deşi nu s-a făcut dovada că ar fi săvârşit şi infracţiunea fals în înscrisuri oficiale sau sub semnătură privată.

A mai arătat că întrucât falsul în înscrisuri sub semnătură privată include • în conţinutul său folosirea înscrisului falsificat de către autorul falsului, acesta din urmă, folosind înscrisul pe care 1-a falsificat, nu săvârşeşte şi infracţiunea de uz de fals.

În consecinţă, recurentul revizuent a susţinut că a executat o condamnare ilegală, fără să fi săvârşit nicio faptă penală, fără să fi falsificat vreun act şi fără ca instanţele de judecată să constate falsificarea vreunui act juridic.

Examinând soluţia dispusă de Curtea de Apel Bucureşti cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de revizuent, în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de revizuentul P.L. este nefondat pentru următoarele motive:

Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de recurentul revizuent P.L. este inadmisibilă întrucât nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

Potrivit textului de lege precitat, admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerinţe, stipulate expres în textul de lege în discuţie, şi anume:

- starea de procesivitate, în care ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate apare ca un incident procedural creat în faţa unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

- activitatea legii, în sensul că excepţia trebuie să privească un act normativ, lege sau ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau ordonanţă, după caz, în vigoare;

- prevederile care fac obiectul excepţiei să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;

- interesul procesual al rezolvării prealabile a excepţiei de neconstituţionalitate.

Se constată, aşadar, că prin art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost reglementată o formă a controlului de constituţionalitate, în sensul soluţionării excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti.

Drept urmare, prin alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost reglementată o condiţie şi, pe cale de consecinţă, un control de pertinenţă al instanţei de judecată în faţa căreia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, vizând constatarea că aceasta are legătură cu soluţionarea cauzei.

Cu referire la condiţia de admisibilitate, privind legătura cu soluţionarea cauzei, aceasta vizează incidenţa dispoziţiei legale a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată, în privinţa soluţiei ce se va pronunţa asupra cauzei deduse judecăţii, adică a obiectului procesului penal aflat pe rolul instanţei judecătoreşti.

În orice caz, textul de lege contestat pentru neconformitate cu legea fundamentală trebuie să fie determinant în judecarea şi soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei de judecată.

Totodată, instanţa în faţa căreia s-a invocat o excepţie de neconstituţionalitate nu are competenţa examinării acesteia ci, exclusiv a pertinenţei excepţiei, în sensul legăturii ei cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia şi a îndeplinirii celorlalte cerinţe legale.

Alin. 6 al aceluiaşi articol prevede că dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din aceeaşi lege, sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivat.

Evaluând cererea recurentului revizuent P.L. prin prisma criteriilor anterior menţionate, înalta Curte constată că în cuprinsul notelor de concluzii scrise depuse la dosarul cauzei, ca de altfel, şi în cadrul concluziilor orale formulate în faţa instanţei supreme, revizuentul s-a limitat numai la a susţine că în cauză s-a încălcat art. 16 din Constituţia României, respectiv dreptul la un proces echitabil, întrucât a fost judecat şi condamnat pentru infracţiunea de uz de fals care se înglobează în infracţiunea de fals în înscrisuri, deşi nu se cunoaşte cine este autorul faptei de fals, exprimându-şi astfel, practic, nemulţumirea faţă de modalitatea de aplicare concretă a art. 291 C. pen.

Or, simpla invocare de către recurentul revizuent a textului de lege pretins neconstituţional şi a nemulţumirii sale cu privire la modalitatea concretă de aplicare a acestuia, fără a argumenta de ce vine în contradicţie cu dispoziţiile din Constituţia României, pune în imposibilitate instanţa de a verifica pretinsul conflict de natură constituţională şi de a cenzura necesitatea sesizării Curţii Constituţionale.

În plus, în măsura în care s-ar putea trece peste informitatea cererii formulate de recurentul revizuent, se constată că excepţia de neconstituţionalitate invocată de acesta nu îndeplineşte condiţia pertinenţei excepţiei în raport cu procesul în care a intervenit, neexistând o legătură directă între norma contestată ( art. 291 C. pen.) şi soluţionarea cauzei - cerere de revizuire în recurs, dar nici cea privind concludenta acesteia.

În consecinţă, excepţia de neconstituţionalitate invocată de recurentul revizuent P.L. fiind inadmisibilă, soluţia Curţii de Apel Bucureşti se constată a fi temeinică şi legală.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în conformitate cu disp. art. 385 pct. l lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat, recursul declarat de revizuenrul P.L. împotriva dispoziţiei cuprinse în Decizia penală nr. 2258 din 26 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent va fi obligat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul P.L. împotriva dispoziţiei cuprinse în Decizia penală nr. 2258 din 26 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 04 iunie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 1897/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune...  ICCJ. Decizia nr. 1903/2013. Penal. Omorul calificat (art. 175... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1898/2013. Penal. Uzul de fals (art. 291 C.p.). Revizuire - Recurs