ICCJ. Decizia nr. 1903/2013. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Infracţiuni la alte legi speciale. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1903/2013
Dosar nr. 2780/85/2012
Şedinţa publică din 04 iunie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor dosarului, constată următoarele :
Prin sentinţa penală nr. nr. 122 din 16 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Sibiu în Dosar nr. 2780/85/2012, în baza art. 334 C. proc. pen., a fost respinsă cererea inculpatului G.I.G. de schimbare a încadrării juridice a faptei, din tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) şi (2) combinat cu art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în infracţiunea de loviri sau alte violenţe prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.
În baza art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) şi (2) comb. cu art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul G.I.G. - la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare, pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat.
În temeiul art. 65 alin. (2) C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 1 an, ca pedeapsă complementară după executarea pedepsei principale.
În baza art. 2 pct. l din. Legea nr. 61/1991 republicată, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 lit. e) C. pen., a condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 2 (două) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii portul, fără drept a cuţitului în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa ori integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 8 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a H-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe o perioadă de 4 ani şi 8 luni, ce reprezintă termen de încercare.
În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra cauzelor de revocare a executării pedepsei la locul de muncă prevăzute de art. 83 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii s-a dispus suspendarea şi executarea pedepsei accesorii.
În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a briceagului corp delict de care s-a folosit la săvârşirea infracţiunii, înregistrat ca şi" corp direct "la" poziţiă nr. 59/2012.
În baza art. 14, 346 C. proc. pen., raportat la art. 1349 C. civ.,a fost admisă în parte, acţiunea civilă şi a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile N.. domiciliat în Mediaş, jud. Sibiu, suma de 1.000 lei, cu titlu de despăgubiri materiale precum şi suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale.
În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 şi modificată prin O.U.G. nr. 72/2006, a fost admisă acţiunea civilă formulată de Spitalul Municipal Mediaş şi a fost obligat inculpatul la plata sumei de 876,91 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare,cu dobânzi şi penalităţi, până la plata integrală a sumei precum şi la plata sumei de 348,50 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare,cu dobânzi şi penalităţi până la plata integrală a sumei către Serviciul de Ambulanţă Judeţean Sibiu ^
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în baza de date a S.N.D.J.G.J.
În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 1.200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din care 200 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu la urmărire penală.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut în fapt, următoarele:
La data de 8 martie 2012, înjurai orei 17.30, inculpatul G.I.G., aflat sub influenţa alcoolului, a intrat în barul aparţinând SC B.T. SRL, din municipiul Mediaş, jud. Sibiu, locaţie în care, în una din camere, se afla şi partea civilă N., împreună cu alţi cunoscuţi, sărbătorind ziua de naştere a martorului C.A.
Imediat după intrarea în bar, inculpatul a solicitat să fie servit cu vin şi s-a aşezat la unul din aparatele cu jocuri mecanice existent în camera în care era partea civilă şi prietenii acesteia.
Pentru că nu poseda deprinderile necesare practicării jocurilor mecanice inculpatul i-a cerut părţii civile N., pe care o cunoştea din vedere, să-l ajute în manevrarea aparatului, solicitare acceptată, iar timp de o oră, părţile au jucat la aparatele mecanice din cameră, timp în care inculpatul a reuşit să câştige o sumă de bani din care, i-a dat şi părţii civile suma de 20 de lei.
Partea civilă a continuat petrecerea la masa unde erau cei care îl aniversau pe martorul C.A., consumând împreună aproximativ o ladă şi jumătate de bere (fila 89 dosar). La fel şi inculpatul G.I.G. a consumat în ziua respectivă alcool, atât înainte de sosirea în bar, cât şi ulterior acestui moment, aşa cum rezultă din declaraţia sa şi a martorului R.O.C. (fila 60 dosar).
În jurul orelor 19.00, în timp ce partea civilă se afla la masă împreună cu prietenii săi, a venit inculpatul din camera alăturată, unde se aflau jocurile mecanice şi în timp ce N. era aşezat pe scaun, s-a apropiat de acesta, a scos briceagul pe care îl avea asupra lui în buzunar şi i-a aplicat o lovitură la "nivelul abdomenului".
De teama reacţiei părţii civile şi a prietenilor acestuia, după aplicarea loviturii, inculpatul a părăsit rapid barul, fără să-şi recupereze bunurile personale, pe care le-a avut asupra sa, la intrarea în local.
După comiterea faptei, în drum spre locuinţa de domiciliu, inculpatul a ascuns cuţitul cu care a lovit partea civilă (în strada Tîrnavei din municipiul Mediaş, într-un tub de canalizare existent în peretele de protecţie), iar în dimineaţa următoare, s-a prezentat la Poliţia Municipiului Mediaş şi a furnizat date cu privire la modalitatea comiterii faptei şi locului în care a ascuns corpul delict.
Actul de violenţă exercitat de inculpat, i-a cauzat părţii vătămate o plagă înjunghiată epigastrică penetrantă în cavitatea peritoneală, cu lezarea uşoară a epiplonului şi lobului hepatic stâng, leziune care a impus internarea victimei şi acordarea de îngrijiri medicale calificate pentru salvarea vieţii.
Constatarea medico-legală efectuată victimei a reţinut că acesta a prezentat o plagă înjunghiată epigastrică penetrantă, produsă prin lovire cu un corp tăietor înţepător, care poate data din 8 martie 2012, leziune traumatică care a necesitat 14-15 zile de îngrijiri medicale, fără să-i pună viaţa în primejdie.
Pe parcursul procesului inculpatul G.I.G. a afirmat că a recurs la actul de violenţă din cauza acţiunii provocatoare a părţii vătămate, care i-ar fi sustras o sumă de bani din buzunar, susţineri care sunt însă infirmate de martorii oculari şi nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.
Din actul medico-legal (fila 27 dosar) rezultă că partea vătămată a suferit leziunea traumatică abdominală prin lovire cu un corp tăietor înţepător, cu traiect dinainte-înapoi şi puţin oblic de la stânga la dreapta, cu interesare superficială a epiplonului şi a lobului hepatic stâng. întrucât leziunea a fost de mică intensitate, nu a pus viaţa victimei în primejdie; pentru aceste leziuni, au fost necesare 14-15 zile îngrijiri medicale.
Pornind de la acest raport de constatare medico-legal, la cererea inculpatului, instanţa de fond a pus în discuţia părţilor cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei, formulate în baza art. 334 C. proc. pen., din infracţiunea de tentativă de omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) şi (2 comb. cu art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în infracţiunea de lovire sau alte violenţe prev. de art. 180 alin. (2) C. pen.
Instanţa de fond a respins această cerere, reţinând că în raport de instrumentul folosit (cuţit cu lama de peste 10 cm. - a se vedea planşa foto, fila 20 dosar urmărire penală), zona vizată (abdominală) şi urmarea produsă (lezarea lobului hepatic), apreciind că şi în absenţa unui număr substanţial de zile de îngrijiri medicale necesar victimei pentru vindecare şi chiar şi în ipoteza în care, viaţa acestuia nu a fost pusă în primejdie, încadrarea juridică corectă a infracţiunii comise cu intenţie indirectă de inculpatul G.I.G., este cea de tentativă de omor şi nu de lovire sau alte violenţe.
Totodată, instanţa de fond a înlăturat, ca nefondată, apărarea inculpatului,în sensul că, cuţitul se afla întâmplător asupra sa şi l-a folosit fără să-şi dea seama, acţiunea inculpatului circumscriindu-se laturii obiective şi subiective a infracţiunii prev. de art. 2 pct. l din. Legea nr. 61/1991.
La individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere conduita bună a infractorului înainte de săvârşirea infracţiunii (atitudine ce reiese din declaraţiile martorilor care se coroborează cu înscrisurile şi caracterizările favorabile ale inculpatului ataşate la dosar şi care sunt atestate şi în cuprinsul referatului de evaluare al Serviciului de Probaţiune din cadrul Tribunalului Sibiu) precum şi atitudinea inculpatului după săvârşirea infracţiunii,rezultând din prezentarea sa în faţa autorităţii,comportamentul sincer în cursul procesului, achiesarea la pretenţiile materiale solicitate de partea civilă, regretul sincer al acestuia pentru fapta comisă.
Faţă de aceste considerente instanţa de fond a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţele atenuante prev. de art. 74 lit. a) şi c) C. pen.
Totodată, având în vedere lipsa antecedentelor penale, circumstanţe ce ţin de persoana acestuia şi care pledează în favoarea lui (încadrat în muncă, inexistenţa altor conflicte, fiind caracterizat ca o persoană care nu creează probleme, nici în familie, nici în comunitate), coroborat cu criteriile generale şi speciale de individualizare a pedepsei, precum şi cu împrejurarea rezultată din referatul de evaluare şi care menţionează comportamentul necorespunzător în societate al părţii vătămate N. (acesta fiind cunoscut cu vicii şi făcând parte din anturaj cu atitudini negative, fiind sancţionat contravenţional în repetate rânduri pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice), şi cu împrejurările referitoare la atitudinea constantă a părţii civile de a agresa şi agasa alţi clienţi care jucau la aparatele mecanice (conform declaraţiilor martorilor din dosar), la individualizarea modalităţii de executare a pedepsei instanţa de fond a aplicat inculpatului beneficiul suspendării condiţionate.
În ce priveşte pretenţiile civile solicitate de partea civilă N., instanţa de fond a constatat că inculpatul a fost de acord să-i achite acestuia daune materiale în cuantum de 1.000 lei, sens în care îl va obliga pe inculpat să plătească această sumă conform principiului disponibilităţii.
În ce priveşte daunele morale solicitate, în raport de suferinţele fizice şi psihice cauzate părţii civile, instanţa de fond a considerat că se impune acordarea lor, dar într-un cuantum inferior celui solicitat de partea civilă şi a apreciat astfel că suma de 10.000 lei este suficientă pentru acoperirea prejudiciului moral produs, raportat la suferinţa şi la numărul de zile de îngrijiri medicale necesare acesteia.
Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, inculpatul G.I.G. şi partea civilă N.
Din apelul formulat Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a solicitat desfiinţarea în parte a sentinţei atacate numai în ce priveşte individualizarea funciar a pedepsei aplicate şiTrmodălîtăţirde executare a acesteia.
În motivarea recursului, parchetul a arătat că instanţa de fond a dispus în mod greşit suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate de 2 ani şi 8 luni închisoare, încălcând astfel dispoziţiile art. 81 alin. (2) C. pen.
De asemenea, a mai fost criticat cuantumul pedepsei rezultante, susţinându-se că pedepsele aplicate inculpatului nu au fost corect individualizate, fiind prea blânde, raportat la gravitatea faptelor şi circumstanţele săvârşirii acestora.
2. Apelantul parte civilă N. prin apelul formulat a solicitat desfiinţarea sentinţei atacate şi procedând la o nouă judecată să se dispună condamnarea inculpatului la o pedeapsă cu închisoarea cu suspendare sub supraveghere şi totodată obligarea acestuia la plata în totalitate a daunelor morale.
În motivele scrise de apel, partea civilă a adus critici sentinţei de fond atât sub aspectul laturii penale, arătând că faţă de gravitatea faptelor reţinute în sarcina inculpatului, aplicarea unei pedepse cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei este neîndestulătoare, faţă de gravitatea infracţiunii săvârşite şi nu este în măsură să asigure o reală îndreptare a conduitei inculpatului.
S-a mai arătat că suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului ar fi mai adecvată pentru a se exercita un mai bun control asupra progreselor făcute de inculpat pe durata suspendării.
Cu privire la latura civilă a cauzei, partea civilă a solicitat admiterea în totalitate a pretenţiilor sale care au ca obiect acordarea de daune morale, care sunt justificate, raportat la suferinţele încercate de acesta ca urmare a leziunilor produse prin fapta inculpatului şi la prejudiciul estetic încercat ca urmare a cicatricei produse în urma rănii şi a intervenţiei chirurgicale suferite de partea civilă.
3. Inculpatul prin apelul formulat a solicitat desfiinţarea sentinţei atacate şi în consecinţă:
- admiterea cererii de schimbare a încadrării juridice din tentativă la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la ort. 174 alin. (1) şi (2) combinat cu ort. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în infracţiunea de lovire sau alte violenţe prevăzută de ort. 180 alin. (2) C. pen.
- achitarea pentru infracţiunea prev. de art. 2 pct. l din. Legea nr. 61/1991 republicată, iar în cazul în care se consideră că acesta nu trebuie achitat, să se constate că această infracţiune trebuie absorbită de infracţiunea principală.
În motivele de apel se învederează faptul că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) şi (2) combinat cu art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., întrucât lipseşte atât latura subiectivă respectiv intenţia cât şi latura obiectivă respectiv nu există un început de executare întrucât inculpatul nu a pus niciodată în pericol viaţa victimei;"
Totodată, inculpatul G.I.G. a criticat hotărârea pronunţată de către instanţa de fond şi sub aspectul greşitei condamnări pentru infracţiunea prev. de art. 2 pct. l din. Legea nr. 61/1991 republicată, cu motivarea că în fapt, inculpatul avea asupra sa un briceag cu care se ajuta în flecare zi să ia masa.
A mai învederat că această infracţiune trebuia absorbită de infracţiunea pentru care a fost trimis i în judecată.
S-a mai susţinut că potrivit certificatului medical, leziunea suferită de partea vătămată a fost de mică intensitate şi viaţa acestuia nu a fost pusă în pericol.
Prin Decizia penală nr. 13/A/2013 din 28 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respinsă cererea inculpatului G.I.G. de schimbare a încadrării juridice a faptei din tentativă la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) şi 2 combinat cu art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în infracţiunea de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.
Au fost admise apelurile declarate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu şi partea vătămată - parte civilă N. împotriva sentinţei penale nr. 122 din data de 16 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Sibiu în Dosarul nr. 2780/85/2012.
A fost desfiinţată sentinţa penală atacată, numai sub aspectul aplicării greşite a dispoziţiilor art. 81 şi art. 82 C. pen. faţă de inculpatul G.I.G. şi, procedând la o nouă judecată în aceste limite :
A înlăturat din sentinţa penală atacată dispoziţiile art. 81, art. 82 C. pen. şi, în baza art. 86, art. 86 C. pen., s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei rezultante de 2 ani şi 8 luni închisoare aplicată inculpatului G.I.G., pe durata unui termen de încercare de 5 ani.
Pe aceeaşi durată, de 5 ani, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor, conform art. 71 alin. ultim C. pen.
A fost încredinţată supravegherea inculpatului, Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Sibiu.
în baza art. 863 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Sibiu.
- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă
S-a făcut aplicarea art. 359 alin. (1) C. proc. pen. şi s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 alin. (1) raportat la art. 83 şi art. 84 C. pen. şi ale art. 864 alin. (2) C. pen.
A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul G.I.G. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească suma de 150 lei cu titlu de cheltuielile judiciare avansate de stat în apel.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.
În baza art. 193 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să-i plătească părţii vătămate - parte civilă N. suma de 500 lei cu titlu de onorariu parţial al apărătorul ales de aceasta.
Onorariul parţial acordat apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în cuantum de 50 lei, s-a dispus să fie avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Instanţa de apel, analizând sentinţa atacată potrivit motivelor de apel formulate precum şi analizând cauza din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept potrivit art. 378 C. proc. pen., a constatat că sunt fondate apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu şi partea vătămată - parte civilă N. şi nefondat apelul inculpatului pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Analizând cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din tentativă la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) şi (2) combinat cu art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în infracţiunea de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., formulată de inculpat instanţa de prim control judiciar a constatat că încadrarea juridică dată faptelor de instanţa de fond este legală.
S-a apreciat că fapta săvârşită de inculpat întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor şi nu de sau alte violenţe.
S-a reţinut că ori de câte ori inculpatul acţionează în aşa mod încât provoacă leziuni la nivelul organelor vitale ale organismului victimei ori foloseşte instrumente sau procedee specifice uciderii şi nu are relevanţă timpul necesar pentru îngrijiri medicale, deoarece acesta este caracteristic infracţiunilor de vătămare corporală şi nu exprimă dinamismul interior al actului infracţional.
Anumite stări ale infractorului ori defectuozitatea mijloacelor folosite de el în executarea actului nu au relevanţă în sine, întrucât intenţia de omor se deduce din modul în care a acţionat, iar nu din elementele exterioare. Forma şi modalitatea intenţiei, element al laturii subiective a infracţiunii, rezultă din materialitatea actului, printre altele, din relaţiile personale anterioare existente între inculpat şi victimă, din obiectul vulnerant folosit, numărul şi intensitatea loviturilor, zona anatomică vizată, comportamentul ulterior al inculpatului etc.
Instanţa de Apel precum şi împrejurările în care aceasta a fost săvârşită, trebuie înlăturată apărarea inculpatului conform căreia nu ar fi acţionat cu intenţia de omor şi nu a urmărit rezultatul produs.
De asemenea, s-a apreciat că este nefondată şi cererea inculpatului de achitare de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 61/1991.
Din ansamblul probator a rezultat fără dubiu că inculpatul a atacat-o pe partea vătămată cu un cuţit pe care îl avea asupra sa, astfel că sunt întrunite şi elementele constitutive ale infracţiunii de port fără drept a cuţitului în locuri şi împrejurări în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică.
Instanţa de apel a constatat că infracţiunea de port fără drept a cuţitului în locuri şi împrejurări în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică nu este absorbită de infracţiunea de tentativă de omor calificat întrucât cele 2 infracţiuni au obiect juridic diferit,respectiv infracţiunea prev. de art. 11 din Legea nr. 61/1991 este o infracţiune de pericol în timp ce infracţiunea de omor este o infracţiune de rezultat şi are ca obiect juridic special viaţa persoanei.
Totodată, la individualizarea judiciară a pedepselor s-a apreciat că instanţa de fond, în mod corect a aplicat criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 52 C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunile săvârşite.
S-a constatat că raportat la cuantumul pedepsei rezultante aplicate, de 2 ani şi 8 luni şi a concursului de infracţiuni existent în cauză, în mod greşit instanţa de fond a dispus suspendarea condiţionată a pedepsei,fiind încălcate prevederile art. 81alin. (2) C. pen.
Reţinând circumstanţele personale favorabile inculpatului, relevate atât de martorii S.N. şi C.M., precum şi de referatul de evaluare efectuat de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Sibiu şi din care rezultă că inculpatul nu are antecedente penale, este o persoană integrată în societate cu loc de muncă, instanţa de apel a apreciat că scopul pedepsei poate fi realizat şi prin suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate.
Analizând în continuare criticile formulate de partea vătămată - privind neacordarea daunelor morale în cuantumul solicitat, instanţa de apel a constatat contrar susţinerii acestuia, că au fost acordate într-un cuantum echitabil raportat atât la circumstanţele săvârşirii faptei cât şi la intensitatea suferinţei încercate de partea vătămată.
Astfel infracţiunea s-a produs într-un bar unde, atât inculpatul, cât şi partea vătămată au consumat băuturi alcoolice,ambii fiind în stare de ebrietate, astfel că o asemenea stare a fost de natură să producă o anumită stare tensionată între cei doi care de altfel au avut discuţii pe tema jocurilor de noroc.
Cum gravitatea prejudiciului moral este un criteriu de stabilire a cuantumului avut în vedere şi criteriul echităţii, aspect ce se impune prin aceea că suma de bani acordată cu scopul acoperirii prejudiciului moral, trebuie să fie justă, echitabilă şi nu exagerată, ţinându-se cont de criteriul gravităţii prejudiciului moral, dar şi de criteriul echităţii.
Apreciind în concret caracterul prejudiciului moral, instanţa de fond a concluzionat că în cauză prejudiciul moral suferit nu este grav, instanţa de apel a constatat la rândul său, că acesta poate fi calificat grav numai când constă în alterarea gravă a integrităţii fizice sau mentale a persoanei vătămate, a capacităţii sale de muncă, sau atunci când este extrem de importantă valoarea morală căreia i se aduce atingere.
Or, în speţa de faţă, din probele administrate în cauză a rezultat fără îndoială că părţii vătămate i s-a pricinuit o suferinţă psihică, însă raportat la numărul mic al zilelor de îngrijiri medicale -14-15 zile - şi natura leziunilor care au fost de mică intensitate,care nu au pus în primejdie viaţa victimei,astfel că nu necesită compensarea cu suma de 20.000 lei, cum solicită partea civilă.
Împotriva Deciziei penale nr. 13/A/2013 din 28 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a declarat recurs inculpatul G.I.G.
Recurentul inculpat a solicitat, prin apărătorul său, admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi în rejudecare, pe fond, în temeiul art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată, din tentativă la infracţiunea de omor, în infracţiunea de lovire şi alte violenţe şi aplicarea unei pedepse la limita minimă prevăzută de noua încadrare. De asemenea, a mai solicitat achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) sau d) C. proc. pen. pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 61/1991, întrucât fapta nu există sau fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de port fără drept a cuţitului în locuri şi împrejurări în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică.
În subsidiar, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi în rejudecare, pe fond reducerea pedepsei aplicate sub limita minimă prevăzută de textul incriminator, prin acordarea unei eficiente mai mari circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 C. pen., având în vedere că nu are antecedente penale, este încadrat în muncă şi are o familie organizată.
Cu privire la latura civilă, recurentul inculpat a solicitat reducerea cuantumului daunelor morale la plata căruia a fost obligat.
Examinând recursul în raport de motivele invocate, care se încadrează în cazurile de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17, 18, 12 şi 14 Cod procedură penală, dar şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente.
Verificând actele dosarului, Înalta Curte reţine că, atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel, în raport de un amplu şi judicios material probator administrat în cauză, au stabilit corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, au dat o corectă încadrare juridică faptei în textul de lege corespunzător, iar pedeapsa aplicată a fost just proporţionalizată, în conformitate cu criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen.
În ceea ce priveşte critica inculpatului vizând greşita încadrare juridică dată faptei în tentativă la infracţiunea de omor calificat, în loc de loviri sau alte violenţe, se constată că este neîntemeiată.
Potrivit dispoziţiilor art. 385 pct. 17 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când faptei săvârşite i s-a dat o greşită încadrare juridică.
Înalta Curte reţine că, ceea ce deosebeşte infracţiunea de loviri sau alte violenţe de tentativă la infracţiunea de omor calificat, este poziţia subiectivă a făptuitorului faţă de acţiunea care constituie latura subiectivă a infracţiunii, atitudinea conştientă a autorului în momentul comiterii faptei.
În cazul infracţiunii de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., făptuitorul acţionează cu intenţia generală de a cauza o vătămare corporală victimei, în timp ce în cazul tentativei la infracţiunea de omor prevăzută în art. 20 raportat la art. 174 C. pen., acesta acţionează cu intenţia de ucidere, care poate fi directă sau indirectă.
Pentru stabilirea poziţiei subiective a inculpatului trebuie să se ţină seama de toate împrejurările în care a fost comisă faptă, de obiectul folosit, de regiunea vizată şi de urmările produse sau care s-ar fi putut produce.
Există tentativă de omor şi nu de lovire, ori de câte ori infractorul acţionează vizând afectarea organelor vitale ale organismului victimei ori foloseşte instrumente sau procedee specifice uciderii. Nu are relevanţă timpul necesar pentru îngrijiri medicale, deoarece acesta este caracteristic infracţiunilor de lovire sau vătămare corporală şi nu exprimă dinamismul interior al actului infracţional.
Forma şi modalitatea intenţiei, element al laturii subiective a infracţiunii, rezultă din materialitatea actului, printre altele, din relaţiile personale anterioare existente între inculpat şi victimă, din obiectul vulnerant folosit, numărul şi intensitatea loviturilor, zona anatomică vizată, comportamentul ulterior al inculpatului.
Modul de săvârşire a faptei, precum şi împrejurările în care aceasta a fost comisă - astfel cum au fost relevate de probele administrate - exclud apărarea inculpatului în sensul că nu ar fi acţionat cu intenţia de omor, ci cu intenţia generală de lovire şi de a aplica corecţie părţii vătămate.
Între momentul luării rezoluţiei infracţionale şi cel al punerii în aplicare a acesteia a existat un interval temporal de natură să justifice, pe de o parte, concluzia excluderii actului spontan - care înlătură apărarea inculpatului potrivit căreia ar fi săvârşit fapta ca o reacţie la comportamentul provocator al părţii vătămate, iar pe de altă parte, concluzia existenţei unei perioade suficiente de timp pentru a reflecta, conştient, asupra posibilelor consecinţe cu potenţial letal ale respectivului act.
Modul în care inculpatul a acţionat, înarmat cu un cuţit cu lama de 10 cm, obiect apt de a produce moartea, deplasarea sa către locul unde se află partea vătămată N., într-un local în care mai erau şi alte persoane, zona vitală vizată (zona abdomenului), intensitatea loviturii aplicate, urmarea produsă, confirmată de constatarea medico-legală efectuată victimei care a atestat că aceasta a prezentat o plagă înjunghiată epigastrică penetrantă, suferind leziuni la nivelul lobului hepatic, produse prin lovire cu un corp tăietor înţepător care a necesitat 14-15 zile de îngrijiri medicale, evidenţiază, atât faptul că acţiunea corespunde elementului material al tentativei la infracţiunea de omor calificat, cât şi intenţia inculpatului de a suprima viaţa părţii vătămate şi nu de a-i aplica lovituri.
Aşadar, se apreciază că instanţa de fond, pe baza unui amplu material probator administrat în cauză, a stabilit în mod corect că inculpatul a comis fapta reţinută în sarcina lui, aceasta întrunind elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) şi (2) combinat cu art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., pentru care a fost trimis în judecată.
Se apreciază de asemenea, că este nefondată şi solicitarea inculpatului, de achitare pentru infracţiunea de port ilegal de armă, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 61/1991, prin care este incriminat portul, fără drept, în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică, a cuţitului, pumnalului, şişului, boxului, castelului ori a altor asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, împungere sau lovire, precum şi folosirea în asemenea locuri sau împrejurări a armelor cu aer comprimat sau cu gaze comprimate, a obiectelor confecţionate pe bază de amestecuri pirotehnice ori a dispozitivelor pentru şocuri electrice.
Potrivit art. 385 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare.
Prin eroare de fapt se înţelege o greşită examinare a probelor administrate, în ideea că la dosar există o anumită probă, când în realitate aceasta nu există sau arunci când se consideră că un anumit act ar demonstra existenţa unei împrejurări, când, în realitate, din aceste mijloace de probă, rezultă contrariul. O eroare gravă de fapt trebuie să decurgă din probele administrate care se află la dosar şi faptele reţinute de instanţa de fond.
Eroarea gravă trebuie să rezulte din compararea faptelor reţinute prin hotărâre cu probele administrate.
Analizând critica recurentului inculpat privind greşita condamnare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 pct. l din. Legea nr. 61/1991, prin prisma unei pretinse erori de fapt, Înalta Curte constată că, situaţia de fapt stabilită de înstanţele de administrate, nefiind întemeiată cererea de achitare.
Potrivit art. 385 pct. 12. C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni sau când instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecată, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 334 - 337.
Fapta inculpatului G.I.G. care a purtat asupra sa, fără drept, un cuţit cu lama de 10 cm, (planşa foto, fila 20 dosar urmărire penală), la data de 8 martie 2012, în timp ce a intrat în barul aparţinând SC B.T. SRL, din municipiul Mediaş, jud. Sibiu, locaţie care este un loc public în accepţiunea art. 152 lit. a) C. pen., fiind un loc care prin natura şi destinaţia sa este totdeauna accesibil publicului, obiect cu care a aplicat lovituri părţii vătămate, punând în primejdie viaţa şi integritatea corporala a acesteia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 61/1991.
Totodată, se constată că nu poate fi primită nici cererea inculpatului privind reducerea pedepsei aplicate şi înlocuirea modalităţii de executare a pedepsei din suspendare sub supraveghere a executării pedepsei, prevăzută de art. 861 C. pen., în suspendarea condiţionată a executării pedepsei, prevăzută de art. 81 C. pen.
Potrivit art. 385 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.
În conformitate cu dispoziţiile art. 72 C. pen., care stabileşte criteriile generale de individualizare, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă stabilite în partea specială a Codului penal, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Conform art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul pedepsei fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv şi o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi în ceea ce priveşte comportamentul făptuitorului.
Ca atare, pedeapsa şi modalitatea ei de executare, trebuie individualizate în aşa fel, încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi evitarea săvârşirii altor fapte penală.
Înalta Curte apreciază că nici din perspectiva acestui motiv de recurs nu se impune casarea hotărârii atacate, pedeapsa aplicată inculpatului fiind just individualizată, atât sub aspectul cuantumului, cât şi al modalităţii ei de executare.
Astfel, la stabilirea şi aplicarea pedepsei inculpatului, instanţa de fond a dat eficienţă tuturor criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., având în vedere, dispoziţiile generale ale C. pen., dispoziţiile părţii speciale, limitele de pedeapsă stabilite de lege, de gradul de pericol social al faptei, de modalitatea şi împrejurările concrete în care aceasta a fost săvârşită, inculpatul aplicându-i victimei o lovitură cu un briceag în zona abdominală, urmarea produsă, partea vătămat suferind leziuni la nivelul lobului hepatic, care au necesitat 14-15 zile de îngrijiri medicale, precum şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Totodată, se constată că, în cadrul aceluiaşi proces de individualizare judiciară a pedepsei, instanţa de fond a valorificat corespunzător şi circumstanţele personale ale inculpatului care a avut o conduita bună înainte de săvârşirea infracţiunii, atitudine ce rezultă din declaraţiile martorilor, care se coroborează cu înscrisurile şi caracterizările favorabile ale inculpatului ataşate la dosar şi care sunt atestate şi în cuprinsul referatului de evaluare al Serviciului de Probaţiune din cadrul Tribunalului Sibiu, fiind avută în vedere şi atitudinea acestuia după săvârşirea infracţiunii, acesta prezentându-se în faţa autorităţilor, a avut un comportament sincer în cursul procesului, a achiesat la pretenţiile materiale solicitate de partea civilă şi a regretat sincer fapta comisă.
Modalitatea de executare stabilită de instanţele de apel, respectiv, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, prevăzută de art. 861 C. pen. şi obligarea inculpatului de a se supune unor măsuri de supraveghere, conform dispoziţiilor art. 863 C. pen., este pe deplin justificată, în raport de gravitatea faptei săvârşite de inculpat, valoarea socială ocrotită de lege pin incriminarea infracţiunii de omor şi anume, viaţa persoanei, drept fundamental al omului, urmările periculoase socialmente ale faptei comise şi asigură realizarea scopului preventiv-educativ şi de constrângere ale pedepsei, astfel cum prevede art. 52 C. pen.
Tentativa la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) şi 2 rap. la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. este sancţionată cu închisoare de la 7 ani şi 6 luni la 12 ani şi 6 luni ani şi interzicerea unor drepturi, iar infracţiunea prevăzută de art. 2 pct. l din. Legea nr. 61/1991 este pedepsită cu închisoare între 3 luni şi 2 ani.
Prin reţinerea în favoarea inculpatului a circumstanţelor atenuante judiciare, ambele pedepse aplicate, respectiv 2 ani şi 8 luni închisoare pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) şi (2) rap. la cu art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) C. pen. şi de 2 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 pct. l din. Legea nr. 61/1991 republicată, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 lit. e) C. pen. se situează sub minimul special prevăzut de textele incriminatoare.
Aşadar sub aspectul cuantumului cât şi al modalităţii de executare, răspund principiului proporţionalităţii în raport cu gradul concret de pericol al faptei şi cu datele personale ale făptuitorului şi sunt de natură a realiza scopul preventiv şi reeducativ al acesteia, prevăzut de art. 52 C. pen.
În ceea ce priveşte critica formulată de recurentul inculpat sub aspectul cuantumului despăgubirilor morale la plata cărora a fost obligat către partea civilă N., Înalta Curte constată că, acest motiv de recurs nu se înscrie în niciunul din cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 3859 pct. 1-21 C. proc. pen.
Evaluarea daunelor morale, chiar atunci când existenţa lor este evidentă, de regulă nu se poate realiza prin folosirea unor criterii obiective, ci doar pe baza unei aprecieri subiective.
Cuantumul daunelor morale, fiind stabilit de către instanţele de fond şi apel, prin apreciere, nu poate fi cenzurat de instanţa de recurs, controlul judiciar efectuat de această instanţă exercitându-se, în mod preponderent, asupra aspectelor de drept ale soluţiei şi numai în limita cazurilor de casare prevăzute în art. 3859 C. proc. pen.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, Înalta Curte reţine că aceasta a fost corect soluţionată de instanţa de fond şi de instanţa de apel.
Astfel, din examinarea acrelor dosarului se reţine că, la stabilirea cuantumului daunelor morale, instanţa de fond şi instanţa de apel au avut în vedere prevederile art. 14 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., conform cărora, despăgubirea acordată părţii civile trebuie să reprezinte o justă şi integrală reparaţie a prejudiciului moral suferit.
Stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, dar instanţa trebuie să aibă anumite criterii, respectiv, consecinţele negative suferite de cel în cauză în plan psihic, importanţa valorilor lezate, măsura lezării lor şi intensitatea cu care au fost percepute aceste vătămări.
Din examinarea actelor dosarului se reţine că iniţial, prin memoriul adresat instanţei de fond la data de 04 iulie 2012, partea civilă N. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 2000 euro despăgubiri pentru prejudiciul material suferit şi dobânda legală, raportat la indicele de inflaţie al B.N.R., până la plata despăgubirilor efective, sau contravaloarea acestora în lei, reprezentând suferinţa fizică şi psihică ce i-a fost produsă.
La termenul de judecată din 15 octombrie 2012, fiind audiat de instanţa de fond, partea civilă N.. a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 1.000 lei, daune materiale, pentru medicamente şi alimentaţie suplimentară, şi suma de 20.000 lei ca o compensaţie pentru suferinţa fizică şi psihică ce i-a fost produsă de inculpat (filele 98-99 dosarul instanţei de fond).
Instanţa de fond a constatat că inculpatul a fost de acord să-i achite părţii civile daune, sens în care inculpatul a fost obligat să plătească această sumă conform principiului disponibilităţii, n ce priveşte pretenţiile civile solicitate.
În ce priveşte daunele morale solicitate, în raport de suferinţele fizice şi psihice cauzate părţii civile, instanţa de fond a considerat că se impune acordarea lor, dar într-un cuantum inferior celui solicitat de partea civilă şi a apreciat astfel că, suma de 10.000 lei reprezintă o reparaţie morală suficientă, pentru acoperirea prejudiciului moral produs, raportat la suferinţa şi la numărul de zile de îngrijiri medicale necesare acesteia
Cum în cauză, recurentul inculpat nu invocă o chestiune de drept, ci o chestiune ce ţine de cuantificarea în bani a consecinţelor faptelor sale asupra integrităţii corporale şi a desfăşurării normale a vieţii părţii civile, acest aspect fiind o chestiune de apreciere, atributul exclusiv al instanţelor care pot examina cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, aceasta nu poate fi pus în discuţie în calea de atac a recursului.
Pentru considerentele ce preced, constatând că în cauză nu sunt incidente cazurile de casare invocate, respectiv cele prevăzute de art. 3859 pct. 17, 18 şi 14 C. proc. pen. şi nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. l lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.I.G.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.I.G. împotriva Deciziei penale nr. 13/A/2013 din 28 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 4 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1898/2013. Penal. Uzul de fals (art. 291... | ICCJ. Decizia nr. 2661/2013. Penal. Traficul de influenţă... → |
|---|
