ICCJ. Decizia nr. 2107/2013. Secţia penală
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2107/2013
Dosar nr. 405/85/2005
Şedinţa publică din 14 iunie 2013
Asupra cauzei penale de faţă;
I. JUDECATA ÎN PRIMĂ INSTANŢĂ
Prin sentinţa penală nr. 86 din 23 aprilie 2010 a Tribunalului Sibiu – Secţia penală, în baza art. 334 C. proc. pen., a fost admisă în parte cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei formulată de inculpatul B.G., din infracţiunea de act sexual cu un minor în formă continuată, prevăzută de art. 198 alin. (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în ceea ce priveşte partea vătămată M.A.A., în infracţiunea de act sexual cu un minor în formă continuată, prev. de art. 198 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.şi art. 13 C. pen.
Au fost respinse celelalte cereri de schimbare a încadrărilor juridice formulate de inculpatul B.G.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul B.G., pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 198 alin. (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.(partea vătămată D.M.).
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de perversiune sexuală în formă continuată, prevăzută de art. 201 alin. (3) şi (31) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 pct. 1 lit. g) C. proc. pen. a fost încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului B.G. pentru săvârşirea infracţiunii de corupţie sexuală, prevăzută de art. 202 alin. (3) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul B.G. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I, alin. (4) teza 3, raportat la art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 (cu privire la partea vătămată D.M.).
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. a fost încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului B.G. pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor în formă continuată, prevăzută de art. 198 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 C. pen. ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale (partea vătămată M.A.A.).
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul B.G. pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor, faptă prevăzută de art. 198 alin. (2) şi (3) C. pen. (parte vătămată S.I.).
În baza art. 11 pct. 2 lit. d) raportat la art. 10 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul B.G. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (3) teza 1 din Legea nr. 678/2001 (parte vătămată S.I.).
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 pct. 1 lit. g) C. proc. pen., a fost încetat procesual penal pornit împotriva inculpatului B.G. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României, prevăzută de art. 76 alin. (1) şi (3) O.U.G. nr. 105/2001 modificată prin art. 29 pct. 1 din Legea nr. 39/2003.
În baza art. 334 C. proc. pen. a fost admisă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul F.F.Z. din infracţiunea de trafic de migranţi, prevăzută de art. 71 alin. (1) O.U.G. nr. 105/2001 modificată prin art. 29 pct. 2 din Legea nr. 39/2003 în tentativă la infracţiunea de trafic de migranţi, prevăzută de art. 71 alin. (1) şi (4) din O.U.G. nr. 105/2001 modificată prin art. 29 pct. 2 Legea nr. 39/2003.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 pct. 1 lit. g) C. proc. pen., a fost încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului F.F.Z. pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de trafic de migranţi, prevăzută de art. 71 alin. (1) şi (4) din O.U.G. nr. 105/2001 modificată art. 29 pct. 2 din Legea nr. 39/2003 ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 pct. 1 lit. g) C. proc. pen., a fost încetat procesul penal pornit împotriva inculpatei F.M.M. pentru săvârşirea infracţiunii de corupţie sexuală în formă continuată prevăzută de art. 202 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ca urmare a intervenţiei prescripţiei răspunderii penale.
În baza art. 14, 346 C. proc. pen. au fost respinse acţiunile civile formulate în cauză de părţile civile M.A.A., citată şi prin afişare la Consiliul Local al sectorului 5 Bucureşti şi S.I., domiciliată în Iaşi, cu reşedinţa în Bucureşti.
În baza art. 139 alin. (2) C. proc. pen. a fost revocată măsura arestului preventiv luată faţă de inculpatul B.G. prin încheierea penală din 31 mai 2004 dată în dosarul nr. 3389/2004 al Judecătoriei sector 5 Bucureşti şi s-a dispus anularea mandatului de arestare preventivă nr. 69/U/2004 emis de Judecătoria sector 5 Bucureşti în dosarul nr. 3389/2004.
În baza art. 88 alin. (1) C. pen. s-a dedus măsura reţinerii şi arestului preventiv a inculpatului B.G. începând cu data de 29 martie 2004 – 1 aprilie 2004.
În baza art. 88 C. pen. deduce s-a dedus durata reţinerii şi arestului preventiv a inculpatului F.F.Z. începând cu data de 29 martie 2004-1 aprilie 2004.
A fost admisă cererea formulată de martorul M.A., domiciliat în Bucureşti, şi, în baza art. 357 alin. (2) C. proc. pen., art. 169 C. proc. pen. s-a dispus restituirea către martor a bunurilor ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate în data de 18 martie 2004 la imobilului din Bucureşti, după cum urmează:
- 1 buc. binoclu S. tip V 7 x 50
- 1 buc. model avion
- 33 buc. casete video înregistrate (porno)
- 13 buc. DVD înregistrate (porno)
- 17 buc. DVD înregistrate (filme despre natură)
- 45 buc. CD audio
- 70 buc. CD cu poze porno
- 3 buc. tablouri de perete cu iluminare
- 38 buc. instrumente sexuale auxiliare
- 8 buc. parfumuri
În baza art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 165 pct. 7 C. proc. pen. şi art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra imobilului din Bucureşti, măsură dispusă prin ordonanţa nr. 720/P/2003 din 6 august 2004.
În baza art. 192 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost obligate părţile civile M.A.A. şi S.I. la plata cheltuielilor judiciare parţiale către stat în sumă de 2.000 lei fiecare, restul cheltuielilor judiciare rămânând în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti nr. 720/P/2003 din 13 august 2004 înregistrat iniţial la Tribunalul Bucureşti, iar ulterior, consecutiv admiterii unei cereri de strămutare, reînregistrat la Tribunalul Sibiu, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:
1. B.G. pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- act sexual cu un minor, în formă continuată, prev. de art. 198 alin. (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (pentru fapta de la pct. 1 din rechizitoriu);
- perversiune sexuală în formă continuată, prev. de art. 201 alin. (3) şi (31) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (pentru fapta de la pct. 1 din rechizitoriu);
- corupţie sexuală, prev.de art. 202 alin. (3) C. pen. (pentru fapta de la pct. 1 din rechizitoriu);
- trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza 1 şi alin. (4) teza 3, în referire la art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane (pentru fapta de la pct. 1 din rechizitoriu);
- act sexual cu un minor, în formă continuată, prev. de art. 198 alin. (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 alin. (1) C. pen. (pentru fapta de la pct. 2 din rechizitoriu);
- act sexual cu un minor, prev. de art. 198 alin. (2) şi (3) C. pen. (pentru fapta de la pct. 3 din rechizitoriu);
- trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1) şi (3) teza 1 din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane (pentru fapta de la pct. 3 din rechizitoriu) şi
- tentativă la trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României, prev. de art. 70 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 105/2001 modificată prin art. 29 pct. 1 din Legea nr. 39/2003 (pentru fapta de la pct. 4 din rechizitoriu);
- toate infracţiunile anterior menţionate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
2. F.F.Z. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi, prev. de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, modificată prin art. 29 pct. 2 din Legea nr. 39/2003 (pentru fapta de la pct. 4 din rechizitoriu) şi
3. F.M.M. pentru săvârşirea infracţiunii de corupţie sexuală, în formă continuată, prev. de art. 202 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (pentru fapta de la pct. 1 din rechizitoriu).
În fapt, s-a reţinut că, în baza sesizării din oficiu a organelor de urmărire penală din data de 6 octombrie 2003, s-a efectuat o percheziţie domiciliară în 18 martie 2004 la imobilul din Bucureşti, aparţinând învinuitei D.I., ocazie cu care au fost identificate, la etajul imobilului, învinuita F.M.M. şi partea vătămtă D.M., surprinse în timp ce se aflau în pat, extrem de sumar îmbrăcate.
Cu ocazia audierii la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, partea vătămată D.M. a formulat plângere penală împotriva inculpatului B.G., întrucât, în primăvara anului 2002, a întreţinut primul raport sexual cu inculpatul, bucurându-se de o atenţie deosebită din partea acestuia şi primind diferite sume de bani şi cadouri, în condiţiile în care, la acel moment, partea vătămată avea 15 ani.
În acest sens, partea vătămată s-a mutat de la domiciliul său, din Constanţa, stabilindu-şi reşedinţa în Bucureşti, obţinând la data de 11 decembrie 2002 transferul şcolar de la Colegiul Economic din Mangalia la Colegiul Economic Bucureşti (f. 194-196 d.u.p.) locuind în diferite ashramuri din Bucureşti. În acest context, partea vătămată D.M. l-a reîntâlnit pe inculpatul B.G., care, profitând de ascendentul pe care îl conferea asupra ei calitatea de „profesor de yoga” şi de „mentor spiritual”, aşa cum era perceput de către membrii şi adepţii Asociaţiei MISA, a întreţinut începând cu primăvara anului 2002, raporturi sexuale cu minora.
Din acel moment, inculpatul B.G. i-a acordat părţii vătămate D.M. un regim preferenţial în raport cu celelalte cursante yoga, i-a asigurat integral mijloacele de subzistenţă şi i-a oferit diverse sume de bani, cadouri, minora însoţindu-l în excursii realizate în străinătate.
Astfel, în urma înţelegerii prealabile cu învinuita D.I., cursanată yoga şi proprietara locuinţei situată în Bucureşti, inculpatul B.G. a amenajat şi mobilat etajul imobilului anterior menţionat, unde partea vătămată D.M. şi învinuita F.M.M. au locuit până la data de 18 martie 2004 când a avut loc percheziţia domiciliară.
Cu privire la acest imobil, învinuita D.I., a declarat la data de 19 martie 2004 (filele 1259-1964 d.u.p.) că în luna decembrie 2002 a împrumutat personal de la inculpatul B.G. suma de 12.000 dolari S.U.A., pentru finalizarea construcţiei, însă în luna martie 2003, a încheiat un contract de împrumut în care împrumutător nu apărea inculpatul B.G., ci un apropiat al acestuia, şi anume T.P. (contract filele 1278 şi 1279 d.u.p.).
Pentru a-i acorda o rescadenţare şi nu pentru a stinge obligaţia restituirii sumei de 12.000 dolari S.U.A., inculpatul B.G. i-a solicitat învinuitei D.I. să-i pună la dispoziţie etajul clădirii situate în str. Vasile Grozavu, unde urmau să locuiască D.M. şi F.M.M., persoane denumite de învinuita D.I. în declaraţia sa, ca fiind „preferatele gurului B.G.” (filele 1259-1264 d.u.p.).
De asemenea, s-a reţinut din materialul probator administrat în dosar că inculpatul B.G. a întreţinut raporturi sexuale în perioada 2002 – martie 2004 atât cu partea vătămată minora D.M., cât şi cu învinuita F.M.M., precum şi împreună cu acestea.
De asemenea, din probele administrate s-a stabilit că inculpatul B.G. a atras-o pe învinuita F.M.M. să practice acte cu caracter obscen asupra minorei D.M.
S-a arătat că aspectele anterior menţionate rezultă din convorbirile purtate între inculpatul B.G., cu partea vătămată D.M. şi învinuita F.M.M., la data de 11 decembrie 2002, 19 iulie 2003, 20 iulie 2003, 27 iulie 2003, 28 iulie 2003 şi 30 iulie 2003, conform proceselor verbale de la filele 543-634, din declaraţiile martorilor „M.V.”, „P.C.” şi „R.L.” (filele 718 – 751), din declaraţiile numitei M.A.A. (filele 688-704), şi din jurnalele aparţinând părţii vătămate D.M. (filele 19-20, 47-48, 70 şi 70 verso, 75 şi 79 verso, 96, 96 din jurnalul cu coperte de culoare crem, conţinând 146 file; filele 58 şi 59 din bloc-notessul cu coperte de culoare albastră ce conţine 84 pagini; filele 18, 104 verso, 108 verso şi 109 din agenda cu coperte de culoare neagră şi care are 176 file – anexa nr. 2).
Totodată, în urma percheziţiei imobilului situat în Bucureşti, au fost găsite şi ridicate de către organele de urmărire penală din spaţiul locuit de către partea vătămată D.M. şi învinuita F.M.M., diverse obiecte cu caracter erotic (vibratoare, bile vaginale etc.), aparat pentru mărirea sânilor, casete video pornografice, plante afrodiziace, mai multe peruci, bunuri ce au fost consemnate în procese-verbale întocmite cu prilejul percheziţiilor şi inventarierii obiectelor şi care au fost ataşate dosarului penal (anexa nr. 4).
Astfel, s-a susţinut în actul de acuzare că din convorbirile telefonice purtate de inculpatul B.G. cu partea vătămată rezultă încercările permanente ale inculpatului pentru determinarea minorei să accepte şi să practice perversiuni sexuale, precum şi sex în grup, scop în care îi pune la dispoziţie filme pentru adulţi, ca material „instructiv-educativ” (în calitate de „profesor de yoga” şi promotor al urofiliei).
Pe de altă parte, s-a reţinut că inculpatul a încercat să o determine pe minora D.M. să accepte şi să practice acte de lesbianism cu F.M.M. sau cu colege de clasă sau de la cursul de yoga.
Astfel, în discuţia din 19 iulie 2003, ora 14,47, B.G. îi sugerează minorei să coopteze în astfel de „jocuri” prietene din copilărie, cu referire la L., susţinând: „cred că acum o să te joci cu ea… mult mai senzual. Cred că ai să o uimeşti. Eşti deja expertă în arta amorului”, deşi aceasta recunoaşte că „de fetiţe nu prea mă mai simt aşa atrasă”.
Aceste aspecte reţinute au la bază convorbirile telefonice interceptate, dar şi declaraţia martorului M.V., şi consemnările părţii vătămate făcute în jurnalul intim.
De asemenea, cu ocazia percheziţiei realizate în imobilul din str. Vasile Grozavu au fost identificate şi ridicate mai multe înscrisuri (filele 349-367) reprezentând biletele adresate inculpatului B.G. de către partea vătămată D.M. şi de către învinuita F.M.M., precum şi diverse fotografii reprezentând pe numita D.M., atât singură cât şi cu persoanele menţionate anterior, în unele din aceste fotografii minora apărând nud (filele 335-348 d.u.p.).
Cu privire la menţiunile şi semnăturile adăugate pe biletele ridicate cu prilejul percheziţiei din 18 martie 2004 din locuinţa aflată în Bucureşti, str. Vasile Grozavu, în urma raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 05 august 2004 întocmit de Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Criminalistic (filele 865-879 d.u.p.) a rezultat că au fost executate de inculpatul B.G.
Din verificările realizate în dosar s-a stabilit că minora D.M. este titulara paşaportului simplu emis la 25 octombrie 2002 de către Serviciul de Evidenţă Informatizată a Persoanei Constanţa, conform adresei eliberată de Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei (filele 224-228 d.u.p.), iar din relaţiile comunicate de I.G.P.F. prin adresa nr. D.I/S4/CD nr. 59946 din 07 aprilie 2004 (filele 229-233 d.u.p.) a rezultat că partea vătămată D.M. figurează în evidenţele traficului de frontieră cu mai multe ieşiri, respectiv intrări în România, în perioada 21 iunie 2002 – 22 februarie 2004, atât singură cât şi împreună cu inculpatul B.G.
De altfel, la percheziţia domiciliară realizată în imobilul din Bucureşti, str. Vasile Grozavu, organele de urmărire penală au găsit şi ridicat un număr de patru bilete de călătorie cu trenul emise pe numele de D.M. şi F.M.M., pentru ruta Londra-Paris, tur şi retur, înscrisuri aflate la fila 370.
În ceea ce priveşte partea vătămată M.A.A., s-a reţinut prin rechizitoriu că, la data de 10 mai 2004 aceasta, fostă cursantă yoga, a formulat plângere penală prin care a solicitat efectuarea de cercetări penale faţă de inculpatul B.G. care, în perioada ianuarie-noiembrie 2000, profitând de calitatea sa de „profesor yoga” şi „mentor spiritual” a întreţinut cu aceasta, în timp ce era minoră, raporturi sexuale (fila 687 d.u.p.).
În timpul vacanţei din vara anului 1999 partea vătămată a locuit în apartamentul situat în Bucureşti, aparţinând inculpatului B.G. şi l-a însoţit pe inculpat în tabăra de yoga organizată în acea perioadă la Costineşti.
Potrivit declaraţiilor părţii vătămate M.A.A., inculpatul B.G. susţinea în cadrul învăţăturii sale despre yoga că practicarea de relaţii sexuale reprezintă un mijloc de eliberare spirituală, iar raportul sexual al unei fete cu el, ca „maestru spiritual”, îi asigura respectivei fete un mijloc sigur de atingere a desăvârşirii spirituale prin tantra yoga, precum şi „arderea rapidă a Karmei”, ceea ce însemna că în acel mod persoana în cauză reuşea să scape de toate greşelile acumulate în cursul vieţilor anterioare.
Ca atare, la data de 12 ianuarie 2000 partea vătămată M.A.A., în vârstă de 15 ani la acea dată, a fost de acord cu propunerea inculpatului B.G. şi a întreţinut raporturi sexuale cu acesta în locuinţa lui din Bucureşti.
Ulterior, inculpatul B.G. a mai avut alte două raporturi sexuale cu minora M.A.A. în cursul lunii martie 2000, la aceeaşi locuinţă aparţinând inculpatului, respectiv în luna noiembrie 2000 în timp ce se afla în ashramul Obor 2.
De asemenea, organele de urmărire penală au mai fost sesizate, la data de 18 mai 2004 de partea vătămată S.I., fostă cursantă yoga, cu privire la faptul că la data de 21 aprilie 2003 în timp ce urma cursurile de yoga din cadrul Asociaţiei Mişcarea de Integrare Spirituală în Absolut, inculpatul B.G., în calitate de „profesor yoga” şi „maestru spiritual” a întreţinut raporturi sexuale cu ea, la data comiterii faptei susnumita având vârsta de 16 ani, conform plângerii penale de la filele 763-780.
Fiind audiată de către organele de urmărire penală, partea vătămată S.I. a arătat că a practicat cursurile de yoga organizate de Asociaţia Mişcarea de Integrare Spirituală în Absolut, din luna septembrie 2002 în Iaşi, având ca instructor pe numiţii C.M. şi C.N., în cadrul acestor cursuri inculpatul B.G. fiind prezentat drept maestru spiritual, profesor de yoga şi lider al Asociaţiei Mişcarea de Integrare Spirituală în Absolut.
Partea vătămată S.I. a declarat că l-a cunoscut pe inculpatul B.G. cu ocazia participării la spectacolul organizat la data de 12 martie 2003 primind de la acesta flori, cărţi, fructe şi suma de 400.000 lei pentru a se putea întoarce la domiciliul său din Iaşi, inculpatul înmânându-i, de asemenea, şi un bilet prin care era invitată în ashramul din Bucureşti.
La începutul lunii aprilie 2003, partea vătămată S.I., la acel moment în vârstă de 16 ani, s-a deplasat, în baza invitaţiei primite, la ashram, imobil din care la data de 21 aprilie 2003 a fost luată de inculpatul B.G. împreună cu alte două fete cunoscute sub numele de D. şi A. şi transportată la adresa din Bucureşti, unde se afla locuinţa inculpatului.
Potrivit declaraţiilor părţii vătămate S.I. (filele 781-790 d.u.p.) a fost cazată în imobilul anterior menţionat şi în care inculpatul B.G., profitând de calitatea sa de „maestru spiritual” şi „profesor yoga” precum şi faptul că îi asigura întreţinerea, a practicat raporturi sexuale cu aceasta.
Cu ocazia audierii sale, minora S.I. a susţinut că după ce a întreţinut raporturi sexuale cu inculpatul B.G. acesta i-a oferit suma de 1.200.000 lei, precum şi cadouri constând în: un deodorant marca M., un ruj, un slip, un fard de pleoape, un rimel marca M.A. şi o casetă cu muzică tehno.
Afirmaţiile părţii vătămate S.I. au fost susţinute de către martorul „M.V.”, identitate atribuită potrivit dispoziţiilor art. 861 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. care prin declaraţiile sale a confirmat aspectele relatate organelor de urmărire penală de către minora S.I. (filele 718-732).
La data de 28 martie 2004 organele de poliţie din cadrul P.P.F. Nădlac – I.J.P.F. Arad l-au depistat pe inculpatul B.G. în timp ce încerca să iasă în mod fraudulos din România, prin evitarea punctului de trecere a frontierei, pe sensul de intrare în ţară, inculpatul fiind îndrumat şi călăuzit de către inculpatul F.F.Z.
Potrivit procesului verbal de constatare din 28 martie 2004 (filele 909 şi 910 d.u.p.) întocmit de către organele de poliţie în prezenţa martorilor asistenţi S.R. şi C.I., în jurul orelor 20,30, organele poliţiei de frontieră au observat două persoane de sex masculin care s-au deplasat pe jos, pe lângă clădirea P.T.F. Nădlac, spre frontiera cu Ungaria, trecând pe lângă locul unde se efectuează controlul documentelor de călătorie pentru intrarea în ţară.
După ce s-au îndepărtat de intrarea în clădirea sediului poliţiei de frontieră, cele două persoane au fost oprite şi legitimate de către organele de poliţie, ocazie cu care respectivii au fost identificaţi ca fiind inculpaţii F.F.Z. şi B.G., acesta din urmă purtând pe cap o perucă de culoare neagră.
În urma examinării paşaportului simplu emis la 30 august 1995 de Serviciul Paşapoarte Covasna pe numele inculpatului F.F.Z. s-a constatat că în respectivul înscris erau aplicate două ştampile de ieşire din ţară şi o ştampilă de intrare în ţară prin P.P.F. Nădlac din data de 28 martie 2004.
De asemenea, cu ocazia examinării paşaportului simplu eliberat la data de 18 iunie 2002 de către Serviciul Paşapoarte Bucureşti pe numele inculpatului B.G., a rezultat că în acest document nu se află aplicată nici o ştampilă de ieşire din ţară prin P.P.F. Nădlac cu data de 28 martie 2004.
În drept, s-a constatat că, faptele inculpatului B.G. care în perioada 2002 - martie 2004, folosindu-se de calitatea declarată de „profesor yoga” şi „mentor spiritual”, prin abuz de autoritate şi ţinere în stare de aservire, a recrutat, cu ajutorul învinuitei D.I., în scopul exploatării sexuale pe minora D.M. (în vârstă de 15 ani la momentul comiterii faptelor), cursantă yoga cu care a întreţinut în mod repetat acte sexuale şi de perversiune sexuală şi căreia i-a oferit şi dat diverse sume de bani şi alte foloase, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de act sexual cu un minor, în formă continuată, prev. de art. 198 alin. (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., perversiune sexuală, în formă continuată, prev. de art. 201 alin. (3) şi (31) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza 1 şi alin. (4) teza 3, în referire la art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2002 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane (pentru faptele de la pct. 1 din rechizitoriu).
Fapta aceluiaşi inculpat care, în perioada anterior menţionată, profitând de calităţile sale declarate de „profesor yoga” şu „mentor spiritual” în cadrul Asociaţiei Mişcarea de Integrare Spirituală în Absolut, a atras prin asigurarea mijloacelor financiare de subzistenţă şi remiterea altor foloase materiale pe învinuita F.M.M., cursantă yoga, în practicarea unor acte sexuale cu minora D.M., realizează elementele constitutive ale infracţiunii de corupţie sexuală, prev. de art. 202 alin. (3) C. pen. (pentru fapta de la pct. 1 din rechizitoriu).
Fapta inculpatului B.G., care, folosindu-se de calitatea declarată de „profesor yoga” şi „mentor spiritual”, a întreţinut, în mod repetat, în perioada ianuarie-noiembrie 2000 acte sexuale cu minora M.A.A. (în vârstă de 15 ani la data săvârşirii faptei), cursanta yoga, căreia i-a oferit şi dat sume de bani şi alte foloase, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de act sexual cu un minor, în formă continuată, prev. de art. 198 alin. (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (pentru fapta de la pct. 2 din rechizitoriu).
Cu privire la fapta de mai sus prezentată, s-au menţionat şi dispoziţiile art. 13 alin. (1) C. pen. privind legea penală mai favorabilă, întrucât inculpatul B.G. a săvârşit infracţiunea prev. de art. 198 alin. (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 143/2002, aprobată prin Legea nr. 45/2003, dispoziţiile legii anterioare fiind mai favorabile.
Faptele inculpatului B.G. care folosind aceeaşi calitate declarată de „profesor yoga”, a recrutat şi găzduit în locuinţa sa, situată în Bucureşti, prin abuz de autoritate şi ţinere în stare de aservire pe minora S.I. (în vârstă de 16 ani la momentul comiterii faptei), cursantă yoga cu care a întreţinut în luna aprilie 2003 un act sexual, realizează elementele constitutive ale infracţiunilor de act sexual cu un minor, prev. de art. 198 alin. (2) şi (3) C. pen. şi trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1) şi alin. (3) teza I din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane (pentru faptele de la pct. 3 din rechizitoriu).
Fapta aceluiaşi inculpat care la data de 28 martie 2004 a încercat să părăsească în mod ilegal teritoriul României, în direcţia Ungaria, prin P.T.F. Nădlac, judeţul Arad, deplasându-se pe sensul de intrare în ţară, pentru a se sustrage controlului de frontieră, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României, prev. de art. 70 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 105/2001, modificat prin art. 29 pct. 1 din Legea nr. 39/2003 (pentru fapta de la pct. 4 din rechizitoriu).
Fapta inculpatului F.F.Z. care la data de 28 martie 2004 l-a îndrumat şi călăuzit pe inculpatul B.G. în scopul trecerii ilegale a frontierei de stat a României în Ungaria, prin P.T.F. Nădlac, pe sensul de intrare în ţară, realizează elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de migranţi, prev. de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, modificat prin art. 29 pct. 2 din Legea nr. 39/2003 (pentru fapta de la pct. 4 din rechizitoriu).
Fapta învinuitei F.M.M., cursantă yoga, care în perioada 2002 – martie 2004 a practicat, în mod repetat, acte cu caracter obscen faţă de minora D.M. (în vârstă de 15 ani la data comiterii faptei), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de corupţie sexuală, în formă continuată, prev. de art. 202 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (pentru fapta de la pct. 1 din rechizitoriu).
Această stare de fapt a fost reţinută în baza următoarelor mijloace de probă:
- plângerea penală formulată de partea vătămată D.M. (fila 115 d.u.p.);
- declaraţia părţii vătămate D.M. (filele 116 şi 117 d.u.p.);
- raportul din data de 5 aprilie 2004 privind participarea ofiţerului psiholog din cadrul Batalionului 1 Special Antiterorist de Jandarmi – Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei la audierea părţii vătămate D.M. (fila 118 d.u.p.);
- sesizarea şi declaraţiile numitei D.T., mama părţii vătămate D.M. (filele 119; 123-143 d.u.p.);
- rapoartele întocmite de organele de poliţie din cadrul Biroului de Poliţie Costineşti la datele de 15 august 2003 şi 22 martie 2004, precum şi declaraţia numitei D.M. date la 14 august 2003 în faţa organelor de poliţie anterior menţionate (filele 120-122 d.u.p.);
- declaraţiile martorilor I.L., I.F., I.M. şi S.V. (filele 144-172 d.u.p.);
- procesele verbale întocmite la datele de 07 aprilie 2004 şi 8 aprilie 2004 cu ocazia recunoaşterii după fotografii efectuată de către martora S.V., precum şi cele două planşe fotografice aferente (filele 173-180 d.u.p.);
- înscris reprezentând o scrisoare adresată de partea vătămată D.M. mamei sale D.T., precum şi planşă fotografică cuprinzând fotografiile puse la dispoziţia organelor de urmărire penală de către numita D.T. (filele 181-186 d.u.p.);
- Hotărârile nr. 696 din data de 7 aprilie 2004 şi nr. 866 din 6 mai 2004 emise de Comisia pentru Protecţia Copilului din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa (filele 187-193 d.u.p.);
- relaţii comunicate de Biroul de Evidenţă Informatizată a Persoanei nr. 21 cu privire la stabilirea reşedinţei părţii vătămate D.M. în Bucureşti (filele 194-196 d.u.p.);
- relaţii comunicate de Colegiul Economic „Viilor” Bucureşti privind situaţia şcolară a numitei D.M. (filele 197, 203 d.u.p.);
- înscrisuri în baza cărora a fost realizat transferul şcolar al numitei D.M. la data de 11 decembrie 2002 de la Colegiul Economic Mangalia către Colegiul Economic „Viilor” din Bucureşti, precum şi declaraţiile numitelor I. C., director adjunct şi A.E., secretară la Colegiul Economic Mangalia cu privire la modalitatea efectuării transferului şcolar (filele 204-223 d.u.p.);
- relaţii comunicate de Direcţia Generală de Evidenţa Informatizată a Persoanei referitoare la paşaportul deţinut de numita D.M. (filele 224-228 d.u.p.);
- relaţii transmise de către Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră cu privire la ieşirile/intrările în România ale inculpatului B.G. şi D.M. (filele 229-233 d.u.p.);
- certificat de deces emis la 31 iulie 2003 de Primăria comunei Costineşti, în copie, privind pe D.V. (fila 234 d.u.p.);
- autorizaţii de percheziţie nr. 63 emise la data de 16 martie 2004, în dosarul nr. 1480/2004, de Tribunalul Bucureşti – Secţia 1 Penală – privind efectuarea percheziţiilor domiciliare la adresele din Bucureşti, (filele 239 şi 438 d.u.p.);
- procese verbale întocmite în urma percheziţiei realizate în imobilul situat în Bucureşti, şi a inventarierii obiectelor şi înscrisurilor ridicate cu această ocazie (filele 240-331), precum şi două fotografii efectuate după înregistrarea video a activităţii de percheziţie, care reprezintă pe D.M. şi învinuita F.M.M.;
- proces verbal încheiat la 18 martie 2004 cu ocazia percheziţiei efectuate în imobilul din Bucureşti, precum şi procesele verbale întocmite în urma inventarierii obiectelor şi înscrisurilor ridicate în cauză (filele 439-541);
- înscrisuri reprezentând menţiuni olografe ale numitei D.M. cu privire la inculpatul B.G., precum şi fotografii reprezentându-i atât pe cei doi, cât şi alte persoane, documente ce au fost ridicate la data de 18 martie 2004 cu ocazia percheziţiei realizate în Bucureşti (filele 332-359);
- înscrisuri reprezentând menţiuni olografe ale învinuitelor F.M.M. şi D.I. referitoare la inculpatul B.G., precum şi fotografii reprezentându-i pe aceştia, acte ce au fost găsite şi ridicate la 18 martie 2004 în urma percheziţiei efectuate în Bucureşti (filele 360-369);
- patru bilete de călătorie cu trenul, emise pe numele de D.M. şi F.M.M., pentru ruta Londra-Paris, tur şi retur, documente ridicate la percheziţia imobilului situat în Bucureşti (fila 370);
- înscrisuri reprezentând astrograme realizate pentru D.M. şi inculpatul B.G., acte ce au fost găsite şi ridicate în urma percheziţiei efectuate la data de 18 martie 2004 în imobilul situat în Bucureşti (filele 371-437);
- înscrisuri reprezentând conţinutul a două jurăminte, documente ce au fost ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare realizate la data de 18 martie 2004 în imobilul din Bucureşti (fila 542);
- bunuri cu caracter erotic şi obscen ridicate la percheziţia domiciliară din imobilul situat în Bucureşti (anexa nr. 4);
- agendă cu coperte de culoare neagră, având 176 file, o agendă cu coperte de culoare crem având menţiunea „2004 Bog art” şi conţinând 146 file, un bloc notes cu coperţi de culoare albastru având inscripţionată menţiunea „2003, BICS- Banque Populaire” şi conţinând 84 file, aparţinând părţii vătămate D.M., precum şi o agendă cu coperţi de culoare roşie conţinând 164 file, aparţinând învinuitei D.I., înscrisuri ridicate la percheziţia efectuată în imobilul din Bucureşti (anexa nr. 2);
- carte cu titlul „Enciclopedia naturistă a vitaminelor” având pe copertă fotografia numitei D.M. şi indicarea autorului, în persoana inculpatului B.G., precum şi actul procedural în baza căruia a fost ridicat acest înscris (anexa nr. 2);
- procese verbale de redare a convorbirilor purtate între inculpatul B.G., D.M. şi învinuita F.M.M., precum şi suporturile magnetice aferente constând în patru casete, sigilate cu sigiliul nr. 5 al P.C.A.B. (filele 543-634 şi anexa nr. 1);
- adresa nr. A1/3375 emisă la data de 16 iulie 2004 de către Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici” referitor la constatarea medico-legală dispusă prin rezoluţia nr. 720/P/2003 din 29 martie 2004 cu privire la partea vătămată D.M. (filele 656 şi 657);
- proceduri de citare a părţii vătămate D.M. şi procesele verbale aferente (filele 672-686);
- plângerea penală şi declaraţiile părţii vătămate M.A.A. (filele 687-707) precum şi o casetă video conţinând înregistrarea pe bandă magnetică video a activităţii de audiere a părţii vătămate (anexa nr. 1);
- declaraţia martorei D.D. (filele 713-716);
- înscrisuri şi fotografii puse la dispoziţie de partea vătămată M.A.A. (filele 708-712);
- rezoluţiile nr. 720/P/2003 din datele de 19 februarie 2004 şi 29 aprilie 2004 prin care, în temeiul art. 861 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., s-a dispus protecţia datelor de identificare ale unor martori, precum şi procesele verbale de redare a declaraţiilor martorilor protejaţi sub identităţile de „M.V.” şi „P.C.” (filele 717-741);
- procese verbale de redare a declaraţiilor martorilor „R.L.” şi „P.A.”, identităţi atribuite în conformitate cu dispoziţiile art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 681/2002 privind protecţia martorilor (filele 742-762);
- plângerea penală şi declaraţiile părţii vătămate S.I. (filele 763-790);
- declaraţiile martorilor N.G., F.C.D., B.C.C., A.G.I., M.F.A., S.L.E., M.I., M.M., C.I., T.A.S., C.C., A.C.R., O.A.C., L.I. şi T.E. (filele 794-864);
- raport de constatare tehnico-ştiinţifică grafică din data de 5 august 2004 şi planşa fotografică aferentă (filele 865-878);
- raport de constatare tehnico-ştiinţifică din data de 3 august 2004 întocmit în baza rezoluţiei nr. 720/P/2003 din 16 iunie 2004 (filele 879-895);
- raport de constatare tehnico-ştiinţifică din 6 august 2004 efectuat în temeiul rezoluţiei nr. 720/P/2003 din 5 august 2004 (filele 896-902);
- proces verbal de constatare întocmit la data de 28 martie 2004 de către organele de poliţie din cadrul P.P.F. Nădlac – I.J.P.F. Arad, precum şi schiţele aferente (filele 909-912);
- procese verbale încheiate la data de 28 martie 2003 de către organele de poliţie din cadrul P.P.F. Nădlac în urma percheziţiilor corporale realizate asupra inculpaţilor B.G. şi F.F.Z. (filele 920 şi 921);
- paşapoartele simple şi cărţile de identitate, în copie, aparţinând inculpaţilor B.G., F.F.Z. şi numiţilor C.C.L., V.L., P.I.V., C.V.C. şi T.A. (filele 934-969);
- procese verbale întocmite în urma ridicării obiectelor şi înscrisurilor găsite la data de 28 martie 2004 asupra inculpaţilor B.G. şi F.F.Z., precum şi obiectele şi înscrisurile indisponibilizate cu această ocazie (filele 922-924, anexa nr. 3);
- procedura de verificare în evidenţa intrări/ieşiri din România a inculpaţilor B.G., F.F.Z., C.C.L., P.I.V., C.V.C. (filele 930-933);
- referat de control din 28 martie 2004 întocmit de lucrători vamali din cadrul Biroului Vamal Nădlac – Direcţia Regională Vamală Arad (filele 926 şi 927);
- înscrisuri găsite şi ridicate de către organele de poliţie din cadrul I.J.P.F. Arad din locul în care fuseseră aruncate de inculpatul B.G. (filele 928 şi 929);
- planşă fotografică reprezentând traseul urmat de inculpaţii F.F.Z. şi B.G. în încercarea de a ieşi în mod ilegal din România la data de 28 martie 2004 (filele 913-919);
- raport încheiat la data de 28 martie 2004 de organele de poliţie din cadrul S.P.F. Nădlac – I.J.P.F. Arad (fila 970);
- declaraţiile martorilor C.G., Z.I. şi B.E.C.D. (filele 971, 972, 976 şi 977);
- declaraţiile numitei C.C.L. (filele 978-987);
- proceduri de citare şi procesele verbale aferente întocmite cu privire la inculpaţii B.G. şi F.F.Z. şi învinuitele F.M.M. şi D.I. C. (filele 1020-1023; 1025-1031; 1135-1150; 1245-1258 şi 1292-1323);
- proceduri de verificare la Primăria comunei Tărtăşeşti, judeţul Dâmboviţa, Consiliul Judeţean Covasna, Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei – Serviciul Independent de Evidenţă Informatizată a Persoanei al Municipiului Bucureşti şi judeţului Covasna – sector Paşapoarte, Direcţia Generală a Penitenciarelor, Inspectoratul General al Poliţiei Române – Direcţia Cercetări Penale – Evidenţă Arest; Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Cercetări Penale – Evidenţă Arest, precum şi la Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră cu privire la inculpaţii B.G. şi F.F.Z. (filele 1014-1017; 1024; 1225-1332);
- declaraţiile inculpatului B.G. (filele 1040-1050);
- declaraţiile inculpatului F.F.Z. (filele 991-1002);
- declaraţiile învinuitei F.M.M. (filele 1218-1229);
- declaraţiile învinuitei D.I. C. (filele 1259-1276);
- rezoluţiile nr. 720/P/2003 privind delegarea procurorilor şi organelor de poliţie în prezenta cauză (filele 1383-1410);
- cereri formulate de inculpatul B.G. prin reprezentanţii săi legali (filele 1087-1123);
- alte înscrisuri.
În faza de judecată, tribunalul a procedat la audierea inculpatului F.F.Z. (f. 71 dosar fond), a inculpatei F.M.M. (fila 631 dosar fond), audierea părţilor vătămate S.I., D.M., K.A.A., audierea martorilor: B.E., S.R., C.I., C.G., M.I., D.T., I.F., Z.I., N.G., A.G., S.L., T.E., B.C., S.V., I.M., I.L., F., A.L., A.A., L.I., Ţ.G., Ş.S., I.E., M.R., C.C., P.I., C.C., D.A., R.I., L.R., F.E., s-a administrat proba cu înscrisuri.
În faza de judecată instanţa nu a putut proceda la audierea inculpatului B., fiind respinsă cererea de extrădare a acestuia din Suedia, fiind depusă însă la dosarul cauzei o înregistrare audio-video a declaraţiei acestuia, prin care inculpatul neagă faptele reţinute în sarcina sa.
De asemenea, în faza de judecată, apărătorii inculpatului B. au formulat cereri de schimbare a încadrării juridice a unora dintre fapte, astfel:
Cu privire la infracţiunea de trafic de minori vizând pe partea vătămată D.M., s-a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza 1 şi alin. (4) teza 3 cu referire la art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, în infracţiunea de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 198 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu motivarea că nu s-a dovedit existenţa scopului şi a formei de exploatare a părţii vătămate, nefiind întrunite astfel, elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane.
De asemenea, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I din Legea nr. 678/2001, în ceea ce priveşte pe partea vătămată S.I., în infracţiunea de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 198 alin. (2) C. pen., cu motivarea că nu este dovedit scopul calificat al infracţiunii de trafic de minori, iar scopul infracţiunii nu poate să coincidă cu mijlocul de atingere a acestui scop.
În al treilea rând, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de act sexual cu un minor în formă continuată, prevăzută de art. 198 alin. (2), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru partea vătămată M.A.A. în infracţiunea de act sexual cu un minor în formă continuată, prevăzută de art. 198 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Această din urmă cerere de schimbare a încadrării juridice a faptei a fost apreciată de către instanţă ca fiind întemeiată deoarece alin. (3) al art. 198 C. pen., în vechea reglementare anterioară modificării prin art. I pct. 2 din O.U.G. nr. 143/2002, sancţiona raportul sexual cu o persoană de sex feminin care nu a împlinit vârsta de 14 ani, săvârşită în condiţiile în care victima se afla în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza, tratamentul făptuitorului ori dacă s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii.
Ori, la data pretinselor fapte (12 ianuarie 2000 – noiembrie 2000, victima avea peste 15 ani, născută fiind în 19 iulie 1984) astfel că dispoziţiile alin. (3) ale art. 198 C. pen. nu subzistă, motiv pentru care, în baza art. 334 C. proc. pen. tribunalul a adims cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei, din art. 198 alin. (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 198 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 C. pen., instanţa reţinând aplicabilitatea legii penale mai favorabile.
În ceea ce priveşte celelalte cereri de schimbare a încadrării juridice, tribunalul a apreciat că lipsa unor elemente constitutive ale unei infracţiuni nu justifică o cerere de schimbare a încadrării faptei într-o altă infracţiune, astfel că, faţă de dispoziţiile art. 334 C. proc. pen. aceste cereri au fost respinse.
În ceea ce priveşte pe inculpatul B.G., tribunalul a constatat că acesta a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de act sexual cu un minor, faptă prevăzută de art. 198 alin. (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu referire la partea vătămată D.M. constând în aceea că, începând cu primăvara anului 2002, inculpatul a întreţinut raporturi sexuale cu minora D.M., care era în vârstă de 15 ani la momentul comiterii faptelor.
S-a menţionat în rechizitoriu că această faptă este probată cu plângerea penală a părţii vătămate D.M. (fila 115 dosar urmărire penală), declaraţia părţii vătămate D.M. (f. 116, 117 dosar urmărire penală), declaraţiile martorilor D.T., I.L., I.F., I.M., S.V., relaţii privitoare la situaţia şcolară a părţii vătămate şi la reşedinţa acesteia, relaţii privitoare la ieşirile – intrările în ţară ale părţii vătămate, procese verbale de percheziţie, jurnalul părţii vătămate, fotografii, procesul verbal de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpat, raportul expertului T.B.
Examinând aceste probe administrate în faza de urmărire penală prin coroborare cu cele administrate de instanţă, tribunalul a constatat că prima declaraţie dată de partea vătămată în faţa organelor judiciare datează din 14 august 2003 (fila 122 dosar urmărire penală), ocazie cu care aceasta arată că s-a transferat la Bucureşti cu acordul mamei sale, că locuieşte la familia V. şi are grijă de copilul acestora, neavând nici o legătură cu inculpatul.
În declaraţiile date în faţa procurorului din 18 martie 2004 şi 19 martie 2004 (filele 115, 116 dosar urmărire penală) partea vătămată a relatat faptul că în primăvara anului 2002 a avut prima relaţie sexuală cu inculpatul, primind mici atenţii, cadouri, bani de la acesta.
Cele două declaraţii, dintre care una este dată în calitate de martor (fila 116 dosar urmărire penală) coincid cu momentul efectuării percheziţiei domiciliare efectuate la imobilul din Bucureşti, din 18 martie 2004, desfăşurată între orele 9,00 – 23,00 (filele 240 – 256 dosar urmărire penală).
Cu ocazia acestei percheziţii, s-au efectuat înregistrări video (fila 328 dosar urmărire penală) fotografiile depuse la dosarul cauzei încercând să acrediteze ideea că inculpata F.M.M. şi partea vătămată D.M. se aflau în aceeaşi cameră, în acelaşi pat, extrem de sumar îmbrăcate, ceea ce ar constitui un indiciu asupra relaţiei de natură sexuală existente între acestea.
În schimb, a reţinut prima instanţă, aceste fotografii, procesul verbal de percheziţie domiciliară, coroborate cu declaraţiile martorilor A.L.I., A.A. (filele 1058-1064 dosar fond) dovedesc împrejurările în care s-a desfăşurat percheziţia. Astfel, percheziţia a început în jurul orelor 7,00 – 8,00 şi a durat până târziu în noapte (orele 3,00 – 4,00), cele două persoane găsite la etajul imobilului fiind speriate de către organele de anchetă, fiind culcate la pământ de organele de poliţie şi ameninţate cu arma.
Despre modul de desfăşurare a acestei percheziţii, relatează însăşi partea vătămată în declaraţia dată în faţa instanţei (filele 1518-1523 dosar fond), martora A. arătând faptul că este posibil ca persoanele percheziţionate să fi fost trezite din somn de organele de anchetă.
În contextul în care, declaraţia părţii vătămate a fost luată imediat după efectuarea acestei percheziţii, pe fondul tensiunilor psihice create de timpul îndelungat şi de modul de desfăşurare a percheziţiei, apar a fi relevante declaraţiile părţii vătămate din faza de judecată, în care aceasta arată că a fost ameninţată şi presată de organele de cercetare penală să declare faptul că a avut relaţii sexuale cu inculpatul B. De altfel, aceste afirmaţii cuprinse în declaraţia părţii vătămate din 18 martie 2004 şi 19 martie 2004, au fost retractate de partea vătămată imediat după momentul la care a făcut aceste declaraţii, pe calea unei declaraţii înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, dar nedepusă la dosar de organele de anchetă (fila 1494 dosar fond) prin care aceasta arată, la data de 19 martie 2004, faptul că a fost interogată timp de şapte ore, în lipsa părinţilor şi avocatei sale, fiind molestată fizic şi psihic să declare fapte neadevărate.
La data de 29 martie 2004 partea vătămată retractează declaraţiile din 18 şi 19 martie 2004 printr-o declaraţie dată în faţa unui avocat (fila 1495 dosar fond) aceeaşi poziţie procesuală fiind adoptată şi la data de 18 mai 2006 în declaraţia dată la Parchetul Militar, precum şi în faţa instanţei de judecată (filele 1518-1523 dosar fond) când partea vătămată neagă existenţa oricărei relaţii de natură sexuală cu inculpatul B. sau cu inculpata F.M.
Pe de altă parte, şi în faţa organelor de poliţie, şi anterior declanşării urmăririi penale în acest caz (15 august 2003) partea vătămată a declarat în mod constant, faptul că nu are nici o legătură de natură sexuală cu inculpatul (filele 120-122 dosar urmărire penală).
În acest context, declaraţia părţii vătămate din 18 martie 2004 şi plângerea penală din 19 martie 2004 apar a fi izolate de tot materialul probator administrat în cauză, în legătură cu infracţiunile de act sexual cu un minor şi perversiune sexuală.
În ceea ce priveşte declaraţia martorei D.T., mama părţii vătămate, tribunalul a constatat că la data de 29 iulie 2003 aceasta a formulat o sesizare la Poliţia Costineşti, cu motivarea că partea vătămată D.M. este plecată de la domiciliu, s-a stabilit la Bucureşti, fiind urmărită de yoghini care au luat-o cu ei la Bucureşti.
În declaraţia din 11 februarie 2004 martora a declarat că şi-a dat acordul verbal pentru transferul părţii vătămate la Bucureşti (filele 123- 125 dosar urmărire penală), iar în declaraţiile ulterioare date în faţa organelor de poliţie (filele 126-131 dosar urmărire penală) şi în faţa procurorului (filele 132- 133 dosar urmărire penală) martora a arătat că nu are cunoştinţă despre existenţa vreunor relaţii sexuale sau de perversiune sexuală privitoare la partea vătămată D.M.
În faţa instanţei, martora a confirmat faptul că partea vătămată s-a mutat la Bucureşti cu acordul părinţilor, fiind ajutată de prietenul ei, R., şi a arătat că nu a văzut-o în vreo împrejurare pe partea vătămată în compania inculpatului, că nu a discutat vreodată cu partea vătămată despre relaţiile acesteia cu inculpatul, că nu a găsit poze cu aceştia în ipostaze intime şi că declaraţiile de la urmărire penală nu au fost scrise de martoră şi nici citite (filele 560-562 dosar fond).
Martora I.L., sora părţii vătămate, a arătat că partea vătămată a fost ademenită de yoghini, determinată să se mute la Bucureşti, fără ca martora să cunoască împrejurări legate de relaţia părţii vătămate cu inculpatul (filele 144- 151 dosar urmărire penală).
În faţa instanţei de judecată martora a menţionat că partea vătămată a primit cadouri de la inculpata F. şi un telefon de la inculpatul B., arătând că nu a văzut-o pe partea vătămată împreună cu inculpatul şi nici fotografii indecente ale acestora (filele 896 – 897 dosar fond).
Martora I.F., sora părţii vătămate D.M., a arătat că partea vătămată a primit cadouri de la yoghini cu ocazia zilei sale de naştere, fiind determinată de aceştia să se mute la Bucureşti. În legătură cu viaţa sexuală a părţii vătămate, martora arată că partea vătămată şi-a pierdut virginitatea în anul 2001, cu ocazia unei excursii organizate la Bucureşti, martora bănuind că inculpatul este cel cu care partea vătămată a avut primul ei raport sexual, însă martora nu a văzut şi nu cunoaşte din surse directe sau indirecte vreun aspect concret al legăturii dintre aceştia (filele 152-161 dosar urmărire penală).
În faţa instanţei martora a arătat că nu a văzut-o niciodată pe partea vătămată în prezenţa inculpatului B., ci doar într-o fotografie, iar faptul că partea vătămată a fost dezvirginată de inculpat e doar o bănuială a martorei (fila 564 dosar fond).
Instanţa a mai reţinut că, la rândul său, martorul I.M. (fila 164 dosar urmărire penală) nu relatează nici un aspect relevant în legătură cu relaţia părţii vătămate cu inculpatul, arătând doar faptul că partea vătămată s-a mutat la Bucureşti, de unde trimitea familiei sume de bani fără a fi întreţinută de familie. Nici în faţa instanţei de judecată martorul nu a relevat aspecte legate de infracţiunile care fac obiectul acestui dosar (fila 893-894 dosar fond).
De asemenea, martora S.V. (filele 169-176 dosar urmărire penală) a arătat că, în perioada august – septembrie 2003, a închiriat o cameră părţii vătămate D.M. şi inculpatei F. M., acestea fiind vizitate de un tânăr care le aducea mâncare şi de inculpatul B., de aproximativ 3-4 ori, dar care nu a rămas în vizită mai mult de 30 de minute. Aceleaşi împrejurări le-a relatat martora şi în faţa instanţei (fila 898 dosar fond) învederând faptul că vizitele inculpatului erau scurte, fără ca martora să audă zgomote din camera închiriată sau să vadă vreo manifestare indecentă din partea celor trei.
În legătură cu declaraţia părţii vătămate date în faţa procurorului, partea vătămată a formulat şi înregistrat şi o plângere penală personal Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (filele 327-350 dosar fond) care vizează modul de efectuare a percheziţiei din 18 martie 2004 şi de desfăşurare a audierii părţii vătămate.
Martorul L. R. audiat în faţa instanţei (filele 1670-1674 dosar fond) a arătat că este prietenul părţii vătămate din primăvara anului 2003, locuind împreună cu partea vătămată de la acel moment, martorul întâlnindu-se cu inculpatul B. în imobilul în care locuia partea vătămată cu inculpata F. M., acesta o vizita pe inculpata F., fiind iubitul acesteia. În calitate de prieten al părţii vătămate martorul petrecea mult timp în compania acesteia, astfel că nu a perceput gesturi sau atitudini ale părţii vătămate care să denote existenţa unei relaţii a acesteia cu inculpatul B.
Au fost apreciate relevante pentru relaţia dintre cei doi şi fotografiile depuse la dosarul cauzei (filele 1897-1899 dosar fond).
O altă declaraţie apreciată ca relevantă în cauză a fost cea a martorului Ţ.G. (filele 1524-1525 dosar fond) care, în perioada 2002 – ianuarie 2003 a avut o relaţie de prietenie cu partea vătămată, fiind primul iubit al acesteia, aceştia petrecând mai multe week-end-uri împreună, corespondând prin bileţele, martorul fiind apelat de partea vătămată pe numele „G.”. În acest context, instanţa a apreciat că biletele aflate la filele 350-358 dosar urmărire penală ridică o îndoială cu privire la persoana cărora îi sunt adresate.
Pe de altă parte, s-a reţinut că adresele eliberate de poliţia de frontieră evidenţiază intrările şi ieşirile din România ale inculpatului B. şi ale părţii vătămate D.M. în perioada iunie 2002 – februarie 2004 (filele 230-233 dosar urmărire penală).
Însă martorii D.A. (fila 1667 dosar fond), L. R. (fila 1670 dosar fond) au confirmat faptul că la conferinţele şi simpozioanele organizate în străinătate şi la care a participat şi partea vătămată, erau prezente multe persoane, fiecare dintre acestea asigurându-şi din punct de vedere financiar participarea.
Faţă de cuprinsul procesului verbal de percheziţie din 18 martie 2004 (filele 246-257 dosar urmărire penală) şi de natura obiectelor ridicate cu acea ocazie, s-a încercat acreditarea ideii existenţei unei legături între aceste obiecte (casete video, audio, obiecte cu tentă sexuală) şi relaţiile sexuale existente între inculpat şi partea vătămată şi între partea vătămată şi inculpata F. M.
Cu privire la aceste casete şi obiecte, martorul M.A. a afirmat că îi aparţin, fiind aduse de el din Germania şi depozitate la domiciliul prietenei sale, martora D.I., proprietara imobilului percheziţionat.
Prin copia sentinţei din 22 octombrie 2003 a Judecătoriei Masommagyarover (filele 1853-1859 dosar fond) a procesului verbal de sechestru şi a listei corpurilor delicte întocmite de autorităţile maghiare, instanţa a reţinut că s-a făcut dovada faptului că martorul M.A. a fost sancţionat cu amendă pentru contrabandă deoarece s-a prezentat la Vama Nădlac în 16 octombrie 2003 fără a declara obiectele pe care le avea în autoturism, anume C.D., de poze porno, D.V.D.-uri porno, D.R.-uri şi DVD-uri audio, instrumente sexuale.
În acest context, tribunalul a apreciat că în cauză s-a făcut dovada apartenenţei acestor bunuri şi a motivului pentru care acestea se găseau în imobilul locuit de partea vătămată.
S-a mai arătat că o altă probă invocată de organele de anchetă pentru a justifica existenţa unor relaţii sexuale între inculpaţii B., F. şi partea vătămată D.M. este şi raportul de constatare-evaluare din 25 iunie 2004 al psihologului T.B. (filele 887-894 dosar urmărire penală) care, pe baza studiului documentelor furnizate de organele de anchetă şi a analizelor de caz, concluzionează existenţa unei stări de aservire a părţilor vătămate D.M. şi M.A., a unui abuz de autoritate.
Instanţa a reţinut că aceste concluzii sunt combătute de opiniile altor specialişti (filele 1681-1700, 1732-1764 dosar fond) potrivit cărora, conceptele juridice de „aservire” şi „abuz de autoritate” nu sunt transpuse în limbaj psihologic, termenii utilizaţi ducând la concluzia existenţei unor tulburări psihice majore, care nu au fost constatate printr-un examen psihologic, şi, cel mai important aspect, în opinia instanţei, este lipsa unui contact direct cu subiecţii evaluaţi. În acest context, s-a apreciat că materialul pus la dispoziţie pentru evaluare (jurnale intime, notiţe, bileţele) nu este de natură a permite formularea unor concluzii ştiinţifice, în lipsa unui contact direct cu subiectul evaluat, cu atât mai mult cu cât însemnările părţii vătămate denotă o imaginaţie bogată a acesteia (în acest sens, fiind şi însemnările părţii vătămate legate de fanteziile sexuale imaginate cu diverse persoane (fila 126 dosar fond).
Nu în ultimul rând instanţa a avut în vedere ca fiind relevante pentru relaţiile dintre inculpat şi partea vătămată şi inculpata F., şi declaraţia martorului P.T. (filele 1377-1378 dosar fond) care îi permite părţii vătămate D.M. să locuiască la etajul imobilului aparţinând martorei D. C., etaj pe care martorul l-a amenajat şi pe care îl folosea în schimbul unei sume de bani împrumutată de martor proprietarei. S-a reţinut că dovada acestui împrumut este făcută cu înscrisurile autentice de la dosar (fila 1889 dosar fond) dar şi cu cererile de executare silită (filele 1884-1894 dosar fond), deşi organele de urmărire penală au susţinut calitatea de persoană interpusă a martorului, fără ca cele consemnate în înscrisurile autentice să fi fost combătute prin alte mijloace de probă.
De altfel, şi prima declaraţie a martorei D.I. din 19 martie 2004 nu a mai fost susţinută, ulterior, de martoră, aceasta susţinând, cu certitudine, lipsa unor relaţii sexuale între inculpat şi partea vătămată D.M. (fila 1270 dosar urmărire penală).
Cu privire la interceptările convorbirilor telefonice ale inculpatului tribunalul a constatat că autorizarea acestora s-a făcut anterior începerii urmăririi penale, astfel că acestea nu pot avea calitatea unor probe în cadrul procesului penal care să respecte exigenţele dispoziţiilor art. 63 C. proc. pen. În acest sens Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 48 din 4 iunie 2007 dată în recurs în interesul legii a statuat că actele premergătoare îşi păstrează caracterul de investigaţii prealabile neputând constitui probe. Mai mult decât atât, instanţa nu a avut posibilitatea practică de a verifica legalitatea obţinerii acestor înregistrări în condiţiile în care autorizaţiile de interceptare a acestora au fost clasificate ca fiind secrete de stat.
Faţă de acest material probator tribunalul a apreciat că în cauză nu s-a dovedit, cu certitudine, existenţa unui act sexual între inculpatul B. şi partea vătămată D.M., motiv pentru care, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., a achitat inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 198 alin. (2), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În ceea ce priveşte infracţiunea de perversiune sexuală reţinută în sarcina inculpatului, tribunalul, având în vedere consideraţiile învederate mai sus, a constatat inexistenţa acestei fapte, cu atât mai mult cu cât, în speţă, nu s-a dovedit nici existenţa condiţiei cerute de art. 201 C. pen., aceea a faptei săvârşite în public sau care a produs scandal public, atâta timp cât se susţine în rechizitoriu săvârşirea acestor acte de perversiune sexuală în imobilul locuit de partea vătămată şi inculpata F.
În atare situaţie, tribunalul, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. a achitat inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii de perversiune sexuală în formă continuată, prevăzută de art. 201 alin. (3), (31) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În ceea ce priveşte infracţiunea de corupţie sexuală, prevăzută de art. 202 alin. (3) C. pen., tribunalul a constatat că pretinsele fapte de a atrage, prin mijloace financiare de subzistenţă şi prin alte foloase materiale, pe inculpata F. M., în practicarea unor acte sexuale cu minora D.M., s-au derulat în perioada primăverii anului 2002 – martie 2004.
Potrivit dispoziţiilor art. 122 alin. (2) lit. d) C. pen., în cazul infracţiunii pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 1 an dar care nu depăşeşte 5 ani, cum este infracţiunea de corupţie sexuală, termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 5 ani, socotiţi de la data săvârşirii infracţiunii.
În această situaţie, termenul de prescripţie s-a împlinit în martie 2009, motiv pentru care instanţa, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 pct. 1 lit. g) C. proc. pen. a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului B.G. pentru infracţiunea de corupţie sexuală ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
În ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de minori, s-a reţinut în rechizitoriu că în vara anului 2001 partea vătămată D.M. l-a cunoscut pe inculpatul B., cu ocazia taberei de yoga de la Costineşti, unde inculpatul participa în calitate de profesor yoga. Cu această ocazie, partea vătămată a frecventat vila inculpatului din Costineşti, această vilă fiind folosită pentru sex, inculpatul fiind foarte atent cu partea vătămată căreia îi făcea numeroase cadouri, bani, îmbrăcăminte, încălţăminte, dulciuri, obiecte sexuale. Ulterior, în decembrie 2001, partea vătămată s-a mutat la Bucureşti, şi din primăvara anului 2002 a început să întreţină raporturi sexuale cu inculpatul B., acesta profitând de ascendentul pe care îl conferea asupra minorei calitatea sa de profesor de yoga, de mentor spiritual.
În acest context s-a susţinut săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, faptă prevăzută de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza 1, alin. (4) teza 3, cu referire la art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.
Examinând dispoziţiile art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I, alin. (4) teza 3, art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) Legea nr. 678/2001, tribunalul a constatat că în latura obiectivă a acestei infracţiuni intră activitatea de recrutare, transport, transferare, găzduire, primire a unui minor. S-a reţinut că nici una dintre aceste modalităţi alternative de săvârşirea a infracţiunii nu sunt dovedite în cauză. Pe de altă parte nu s-a dovedit existenţa împrejurărilor în care se susţine că s-au săvârşit aceste fapte, respectiv, nu s-a dovedit existenţa unor acte de violenţă, ameninţare, constrângere. În ceea ce priveşte abuzul de autoritate acesta este necesar a fi exercitat asupra victimei infracţiunii cu un scop anume, acela de a exploata victima. Exploatarea presupune obţinerea unor foloase materiale sau de altă natură de către subiectul activ al infracţiunii de trafic, ori, în speţă, nu se face vorbire, despre vreun folos pe care inculpatul l-ar fi obţinut din exploatarea victimei.
S-a mai reţinut că în cauză nu s-a făcut dovada faptului că inculpatul ar fi exercitat, direct sau indirect, vreo presiune asupra minorei pentru a o determina să acţioneze contrar dorinţei sale, ci, dimpotrivă, partea vătămată şi-a stabilit reşedinţa la Bucureşti din proprie iniţiativă, având acordul părinţilor săi, astfel cum declară partea vătămată şi martora D.T.
Deşi actul de sesizare a instanţei face referire la scopul urmărit de inculpat, acela al exploatării sexuale a părţii vătămate, nu s-a indicat nici o modalitate concretă de realizare a acestei exploatări, şi cu atât mai mult, nu s-a dovedit acţiunea de exploatare sexuală a minorei.
În ceea ce priveşte modalitatea de săvârşire a infracţiunii de trafic de minori prin ţinerea în stare de aservire a părţii vătămate s-a constatat că aceasta nu este prevăzută de lege ca modalitate alternativă de săvârşire a faptei.
În condiţiile în care activitatea de recrutare a părţii vătămate de către inculpat, abuzul de autoritate exercitat de acesta şi scopul exploatării sexuale a victimei nu au fost dovedite în cauză, tribunalul a apreciat că fapta de trafic de minori nu există motiv pentru care, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. a achitat inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I, alin. (4) teza 3 raportat la art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) Legea nr. 678/2001.
În ceea ce priveşte pe partea vătămată M.A.A., tribunalul a constatat că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor în formă continuată, prevăzută de art. 198 alin. (2), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că, în perioada ianuarie-noiembrie 2000, inculpatul, folosindu-se de calitatea sa de profesor yoga şi mentor spiritual, a întreţinut în mod repetat, acte sexuale cu minora M.A.A., căreia i-a oferit sume de bani şi alte foloase.
Această infracţiune s-a susţinut că a fost săvârşită în perioada ianuarie 2000-noiembrie 2000, partea vătămată arătând în cuprinsul declaraţiei sale (filele 686-690 dosar urmărire penală) că, începând cu data de 12 ianuarie 2000, a întreţinut relaţii sexuale cu inculpatul.
În faţa instanţei de judecată partea vătămată a învederat faptul că în ianuarie 2000 a avut prima relaţie sexuală cu inculpatul, iar în noiembrie 2000 a avut o relaţie sexuală cu acesta în ashramul din Obor 2.
Faţă de aceste precizări ale părţii vătămate, tribunalul a constatat că infracţiunea de act sexual cu minor, fiind epuizată în noiembrie 2000, este prescrisă, în condiţiile în care vechea reglementare a acestei infracţiuni prevedea o pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 5 ani, astfel că, faţă de dispoziţiile art. 124 C. pen., art. 122 lit. d) C. pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale s-a împlinit în luna mai 2008.
Pe cale de consecinţă, tribunalul, în baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor în formă continuată, prevăzută de art. 198 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
În ceea ce priveşte infracţiunea de act sexual cu un minor – partea vătămată S.I., tribunalul a constatat că inculpatul a fost trimis în judecată pentru infracţiunile prevăzute de art. 198 alin. (2), (3) C. pen. şi art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I din Legea nr. 678/2001, constând în aceea că, în data de 21 aprilie 2003, în timp ce partea vătămată S.I., urma cursurile de yoga din cadrul MISA, inculpatul, în calitate de profesor yoga şi „mentor spiritual” a întreţinut raporturi sexuale cu partea vătămată care, la acea dată, avea 16 ani.
Analizând materialul probator administrat în cauză cu privire la această faptă, tribunalul a constatat că declaraţia părţii vătămate S.I., dată în faza de urmărire penală rămâne izolată, ea neputând fi coroborată cu alte probe administrate în cauză. Astfel, în declaraţia aflată la fila 766 dosar urmărire penală, partea vătămată arată că, în data de 21 aprilie 2003, împreună cu alte două fete, A. şi D., s-a deplasat la locuinţa inculpatului din Bucureşti, unde a întreţinut raporturi sexuale cu inculpatul primind de la acesta suma de 1.200.000 lei vechi, un ruj, un parfum, un slip, fonduri de pleoape, un spray şi o casetă audio.
În faţa instanţei de judecată partea vătămată a relatat aceleaşi împrejurări (filele 161-163 dosar fond) fără ca acestea să fie confirmate de martorii audiaţi în cauză.
Martorul cu identitate protejată M.V. (filele 731-732 dosar urmărire penală) a relaltat faptul că în data de 21 aprilie 2003 l-a însoţit pe inculpat, împreună cu partea vătămată cu partea vătămată S.I. şi cu alte două fete, D. şi A., la imobilul din Bucureşti, aflând de la aceste persoane scopul deplasării lor la acel imobil – de a întreţine relaţii sexuale cu inculpatul.
Ulterior, martorul, pe calea unor declaraţii autentice date în faţa unui notar din Danemarca (filele 1240-1248 dosar fond) a revenit asupra declaraţiilor date în faza de urmărire penală, arătând că acestea au fost dictate de organele de anchetă şi nu exprimă adevărul.
Martora R.A. (fila 1422 dosar fond) a arătat că a însoţit-o pe partea vătămată la domiciliul inculpatului B., împreună cu sora părţii vătămate, unde inculpatul a încercat să o determine pe partea vătămată să se întoarcă acasă pentru a-şi continua studiile, şi unde au avut loc doar discuţii între cei prezenţi. Aceleaşi împrejurări sunt relatate şi de martorii B.D. (fila 1424 dosar fond) şi D.M. (fila 1426 dosar fond) care arată că în data de 21 aprilie 2003, fiind prezentă în imobilul inculpatului a întâlnit-o pe partea vătămată, inculpatul purtând discuţii cu persoanele prezente fără a rămâne vreo perioadă de timp în intimitate cu partea vătămate.
În acelaşi sens, martorul F.E. (fila 1669 dosar fond) a arătat că a fost prezent în imobilul inculpatului, împreună cu partea vătămată şi alte patru persoane, iar din discuţiile purtate martorul a sesizat lipsa vreunei apropieri între inculpat şi partea vătămată.
La rândul său, martorul P.T. (filele 1877-1878 dosar fond) a arătat că a împrumutat soţului părţii vătămate – L.S., suma de 2.500 dolari cu promisiunea restituirii lor din banii pe care urma să-i încaseze partea vătămată în urma procesului purtat cu inculpatul B., martorul ataşând la dosarul cauzei o chitanţă (fila 1883 dosar fond) şi acte de executare silită.
De asemenea, martorul P.I. (filele 1879-1881 dosar fond) a relatat aceeaşi întâlnire a inculpatului cu partea vătămată S.I., la care a asistat personal fără ca partea vătămată să rămână în intimitate cu inculpatul vreo perioadă de timp.
S-a reţinut că tot acest probatoriu este în măsură să infirme susţinerile părţii vătămate referitoare la întreţinerea relaţiilor sexuale cu inculpatul, în luna aprilie 2003.
Sub aspectul infracţiunii de trafic de minori rechizitoriul a reţinut ca modalitate de săvârşire a faptei aceea de recrutare şi găzduire a părţii vătămate în locuinţa inculpatului din Bucureşti, prin abuz de autoritate şi ţinere în stare de aservire a acesteia.
Ori, s-a apreciat că fapta inculpatului de a recruta pe partea vătămată S.I. nu poate fi reţinută atâta vreme cât acesta nu a exercitat vreo acţiune de determinare, încercare, prin ameninţări, violenţe, constrângere, fraudă sau înşelăciune, a părţii vătămate de a se deplasa la Bucureşti sau de a se muta în această localitate. Partea vătămată s-a deplasat la Bucureşti din proprie iniţiativă pentru a o căuta pe sora sa, A., astfel cum a arătat partea vătămată în declaraţia iniţială (fila 771 dosar urmărire penală). În ceea ce priveşte abuzul de autoritate despre care se face vorbire în rechizitoriu, acesta nu este dovedit că ar fi fost exercitat de inculpat la momentul recrutării părţii vătămate, aceasta deplasându-se în ashramul din Bucureşti din proprie iniţiativă, având o anumită motivaţie – aceea de a-şi căuta sora.
De asemenea, s-a considerat că nu este dovedită fapta inculpatului de a găzdui partea vătămată în imobilul din Bucureşti, atâta timp cât martori audiaţi în cauză, prezenţi la întâlnirea inculpatului cu partea vătămată arată că a fost vorba despre o vizită de aproximativ 45 minute, ceea ce nu poate echivala cu o acţiune de găzduire ce presupune o acţiune mai îndelungată în timp. Este adevărat că partea vătămată susţine că ar fi fost lăsată în apartamentul inculpatului timp de două zile după care inculpatul i-a cerut acesteia să întreţină raporturi sexuale, însă această susţinere nu este coroborată cu alte probe din dosar în afara declaraţiei părţii vătămate, deşi partea vătămată face referire în declaraţia sa şi la alte persoane care au asistat la aceste evenimente (A., D., A., C., A.) însă acestea nu au fost identificate şi audiate pentru a se putea verifica susţinerile părţii vătămate.
În aceste context, tribunalul a apreciat că infracţiunea de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 198 alin. (2), (3) C. pen. şi trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1), (3) teza 1 din Legea nr. 678/2001, nu există, ele nefiind dovedite, motiv pentru care, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. a achitat inculpatul pentru aceste infracţiuni.
Inculpatul B.G. a mai fost trimis în judecată şi pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de trecere frauduloasă a frontierei de stat a României, prevăzută de art. 76 alin. (1), alin. (3) O.U.G. 105/2001, modificată prin art. 29 pct. 1 Legea nr. 39/2003.
Această infracţiune a fost săvârşită la data de 28 martie 2004 când s-a arătat că inculpatul a încercat să părăsească în mod ilegal ţara prin P.T.F. Nădlag, deplasându-se pe sensul de intrare în ţară pentru a se sustrage controlului de frontieră.
Ori, dispoziţiile art. 70 alin. (1), (3) O.U.G. nr. 105/2001 sancţionează infracţiunea de trecere frauduloasă a frontierei cu pedeapsa închisorii de la 3 luni la 2 ani. În cazul tentativei pedeapsa se reduce la jumătate, potrivit dispoziţiilor art. 21 alin. (2) C. pen., deci, cu o pedeapsă între 1 lună şi jumătate şi 1 an.
Potrivit dispoziţiilor art. 122 alin. (1) lit. e), art. 124 C. pen. termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 4 ani şi 6 luni, termen care s-a împlinit, în speţă, la data de 28 septembrie 2008.
În consecinţă, tribunalul a constatat că pentru tentativă la trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României a intervenit prescripţia şi, ca atare a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului B. în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 pct. 1 lit. g) C. proc. pen.
V. Prin acelaşi rechizitoriu a mai fost trimis în judecată şi inculpatul F.F.Z., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranţi, faptă prevăzută de art. 71 alin. (1) O.U.G. nr. 105/2001 modificată prin art. 29 pct. 2 din Legea nr. 39/2003.
Cu privire la această faptă, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice în tentativă la infracţiunea de trafic de migranţi, cu motivarea că fapta inculpatului nu se prezintă în forma sa consumată.
Examinând probatoriul administrat în cauză pentru această faptă (procesul verbal întocmit de organele de poliţie din cadrul P.T.F. Nădlac, procesul verbal de ridicare obiecte şi înscrisuri, referate de control, planşe fotografice, declaraţiile martorilor C.G., Z.I., B.E., C.C., S.R.) tribunalul a constatat că inculpaţii au fost reţinuţi în incinta clădirii vămii din Nădlac, clădire care nu este situată pe teritoriul Ungariei. Altfel spus, acţiunea inculpatului a fost întreruptă de intervenţia organelor poliţiei vamale, astfel că ea nu a putut fi finalizată, împrejurare faţă de care tribunalul a apreciat incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 20 alin. (1) C. pen., motiv pentru care a admis cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei, din infracţiunea prevăzută de art. 71 alin. (1) O.U.G. nr. 105/2001 modificată art. 29 pct. 2 Legea nr. 39/2003 în tentativă la infracţiunea de trafic de migranţi, prevăzută de art. 71 alin. (1), (4) O.U.G. nr. 105/2001 modificată art. 29 pct. 2 Legea nr. 39/2003.
Această faptă a fost săvârşită la data de 28 martie 2004, fiind sancţionată de lege cu pedeapsa închisorii de la 1 la 3 ani şi jumătate.
În aceste condiţii, s-a reţinut că termenul de prescripţie a răspunderii penale a fost împlinit la data de 28 martie 2009, motiv pentru care tribunalul în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 pct. 1 lit. g) C. proc. pen. a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului F.F.Z. pentru tentativă la infracţiunea de trafic de migranţi, prevăzută de art. 71 alin. (1), (4) O.U.G. nr. 105/2001 modificată prin art. 29 pct. 2 din Legea nr. 39/2003 ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
VI. În ceea ce priveşte pe inculpata F.M.M., tribunalul a constatat că aceasta a fost trimisă în judecată pentru infracţiunea de corupţie sexuală în formă continuată prevăzută de art. 202 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că, în perioada 2002-martie 2004 a practicat în mod repetat acte cu caracter obscen faţă de minora D.M.
Potrivit dispoziţiilor art. 202 alin. (1) C. pen. această faptă se sancţionează cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani.
Pentru această faptă termenul de prescripţie s-a împlinit, potrivit dispoziţiilor art. 122 lit. d) C. pen., în martie 2009, motiv pentru care, tribunalul, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 pct. 1 lit. g) C. proc. pen. a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatei F.M.M. pentru infracţiunea de corupţie sexuală, prevăzută de art. 202 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. ca urmare a prescripţiei răspunderii penale.
Întrucât instanţa a pronunţat soluţie de achitare pentru infracţiunea de act sexual cu minor pentru părţile vătămate M.A.A. şi S.I. şi pentru trafic de minori pentru partea vătămată S., despăgubirile civile solicitate de acestea nu au fost acordate potrivit dispoziţiilor art. 346 alin. (3) C. proc. pen.
În baza art. 139 alin. (2) C. proc. pen., tribunalul, având în vedere faptul că a pronunţat achitarea inculpatului B. pentru o parte din infracţiuni şi de încetare a procesului penal, ca urmare a intervenţiei prescripţiei a constatat că nu mai există temeiuri care să justifice menţinerea măsurii arestului preventiv luată faţă de inculpat, astfel că, în baza art. 139 alin. (2) C. proc. pen. a revocat această măsură dispunând anularea mandatului de arestare preventivă nr. 69/U/2004 emis de Judecătoria sector 5 Bucureşti.
În baza art. 88 alin. (1) C. pen. s-a dedus durata reţinerii şi arestului preventiv a inculpatului începând cu 29 martie 2004 – 1 aprilie 2004.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus durata reţinerii şi arestului preventiv pentru inculpatul F.F.Z. începând cu 29 martie 2004-1 aprilie 2004.
În cauză s-a formulat cerere de restituire a bunurilor ridicate cu ocazia percheziţiei din 18 martie 2004 la imobilul din Bucureşti, cu motivarea că aceste bunuri sunt proprietatea personală a martorului M.A.
Analizând cuprinsul procesului verbal de percheziţie domiciliară din 18 martie 2004 (fila 240-331 dosar fond), copia legalizată a sentinţei din 22 octombrie 2003 a Judecătoriei Masommagyorov – Ungaria, procesul verbal de sechestrare nr. 96/2003 al Oficiului Vamal Nagylak, lista corpurilor delicte şi declaraţia autentică a lui S.D. (filele 1850 1859 dosar fond) tribunalul a constatat că o mare parte din bunurile ridicate cu ocazia percheziţiei (70 C.D. cu poze porno, 45 CD audio, 17 D.V.D., 13 D.V.P. porno, 33 casete video porno, 38 instrumente sexuale, etc.) aparţin martorului M.A., fiind aduse de acesta din străinătate, confiscate de autorităţile maghiare şi, ulterior, restituite martorului.
În aceste condiţii, tribunalul, constatând că aceste bunuri nu aparţin inculpatului, martorul depozitându-le la domiciliul martorei D.I., faţă de dispoziţiile art. 118 lit. b) C. pen. a admis cererea martorului M.A. şi a dispus restituirea bunurilor ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare din 18 martie 2004, astfel 1 buc. binoclu S. tip V 7 x 50; 1 buc. model avion; 33 buc. casete video înregistrate (porno); 13 buc. DVD înregistrate (porno); 17 buc. DVD înregistrate (filme despre natură); 45 buc. CD audio; 70 buc. CD cu poze porno; 3 buc. tablouri de perete cu iluminare; 38 buc. instrumente sexuale auxiliare; 8 buc. parfumuri.
În ceea ce priveşte măsura confiscării imobilului situat în Bucureşti, aparţinând inculpatului B., tribunalul a constatat că inculpatul a fost achitat pentru infracţiunea de trafic de minori şi act sexual cu un minor, astfel că a reţinut că imobilul în cauză nu poate fi considerat ca fiind folosit la săvârşirea unei infracţiuni, motiv pentru care, faţă de dispoziţiile art. 118 lit. b) C. pen., art. 19 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001, art. 357 alin. (2) lit. e) C. proc. pen. s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra imobilului din Bucureşti, măsură dispusă prin ordonanţa nr. 720/P/2003 din 6 august 2004.
În baza art. 192 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., părţile civile M.A.A. şi S.I., fiind în culpă procesuală, au fost obligate la plata cheltuielilor judiciare parţiale către stat în sumă de 2.000 lei fiecare, restul cheltuielilor judiciare rămânând în sarcina statului.
II. JUDECATA ÎN APEL
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel, în termenul legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, aducându-i critici de netemeinicie, sub aspectul greşitei achitări a inculpatului G.B. pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 198 alin. (2) şi (3) C. pen. cu apl. art. 41 alin. (2) C. pen. (două fapte); art. 201 alin. (3) şi (31) C. pen. cu apl. art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I, alin. (4) teza III rap. la art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001; art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001.
De asemenea, au fost formulate critici de nelegalitate, sub aspectul greşitei schimbări a încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 71 din O.U.G. nr. 105/2001 modificată prin art. 29 pct. 2 din Legea nr. 39/2003 în infracţiunea prev. de art. 71 alin. (1) şi (4) din O.U.G. nr. 105/2001 modificată prin art. 29 pct. 2 din Legea nr. 39/2003 în ceea ce îl priveşte pe inculpatul F.F.Z.; greşita aplicare a prevederilor art. 88 C. pen. în ceea ce-i priveşte pe ambii inculpaţi, precum şi greşita aplicare a prevederilor art. 118 lit. b) C. pen.
În expunerea motivelor de apel, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a susţinut în esenţă că în mod greşit s-a dispus achitarea inculpatului G.B. pentru toate infracţiunile pentru care nu s-a împlinit termenul de prescripţie, dându-se preeminenţă probelor administrate în cursul cercetării judecătoreşti, în detrimentul celor de la urmărire penală, în condiţiile în care art. 63 alin. (2) C. pen. statuează că probele nu au o valoare dinainte stabilită. În acest sens, s-a susţinut că instanţa de fond a făcut trimitere la aceste probe, însă le-a înlăturat în totalitate, fie ca urmare a revenirii unor părţi vătămate sau martori asupra declaraţiilor iniţiale, fie ca urmare a administrării altor probe.
În susţinerea acuzaţiilor aduse inculpatului, apelantul a invocat aspectele consemnate cu ocazia efectuării percheziţiei autorizate în imobilul situat în Bucureşti, şi obiectele ridicate în acel context; plângerea penală formulată şi declaraţiile date de partea vătămată D.M. cu acea ocazie, coroborate cu declaraţiile martorilor D.T., mama părţii vătămate, I.L., I.F., I.M., S.V.; relaţiile privind intrările – ieşirile din ţară şi în special menţiunile făcute pe diverse înscrisuri (bilete, jurnale); convorbirile telefonice purtate între inculpat şi partea vătămată; declaraţiile martorilor „M.V.”, „P.C.” şi „R.L.”; raportul de constatare evaluare din 25 iunie 2004 al psihologului T.B. întocmit în baza studiului şi analizei de caz, din care rezultă starea de aservire a părţilor vătămate D.M. şi M.A.
Referitor la relaţia inculpatului cu partea vătămată S.I., s-a apreciat că aceasta este dovedită cu declaraţiile date de partea vătămată atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faţa instanţei de fond, susţinută în cursul urmăririi penale şi de declaraţia martorului cu identitate protejată M.V.
În privinţa infracţiunilor de trafic de minori reţinute în sarcina inculpatului, s-a susţinut că acestea au fost comise în modalitatea recrutării şi găzduirii minorelor D.M. şi S.I. în scopul exploatării sexuale, profitând de calitatea lui.
S-a apreciat că la o simplă examinare a volumului I dosar urmărire penală planşele foto existente pot duce la concluzia că inculpatul G. B. a comis faptele pentru care a fost trimis în judecată. În acest sens, s-a considerat că declaraţiile date de diverşi martori în faţa instanţei nu pot fi reţinute drept contraprobe suficiente faţă de forţa probantă a înscrisurilor, planşelor foto şi redarea convorbirilor telefonice dintre inculpat şi părţile vătămate.
Pentru aceste considerente, s-a apreciat că instanţa de fond nu a făcut o corectă interpretare a probelor, ajungând în mod greşit la concluzia că inculpatul nu se face vinovat de comiterea infracţiunilor menţionate.
Referitor la aspectele de nelegalitate invocate, s-a arătat că în mod greşit s-a schimbat încadrarea juridică a faptei comise de inculpatul F.F.Z. din infracţiunea prev. de art. 71 din O.U.G. nr. 105/2001 modificată prin art. 29 pct. 2 din Legea nr. 39/2003 în infracţiunea prev. de art. 71 alin. (1) şi (4) din O.U.G. nr. 105/2001 modificată prin art. 29 pct. 2 din Legea nr. 39/2003, având în vedere că din probele administrate în cauză a rezultat că inculpatul a săvârşit fapta în formă consumată, iar nu tentată, fiind surprins de organele de poliţie în timp ce îl însoţea pe inculpatul G. B., pe care l-a îndrumat şi călăuzit pe drumul de intrare în ţară către graniţa cu Ungaria.
S-a apreciat greşită deducerea timpului reţinerii şi arestului preventiv în temeiul dispoziţiilor art. 88 C. pen., în condiţiile în care faţă de inculpaţi nu s-a aplicat nicio pedeapsă cu închisoarea, şi s-a considerat eronată aplicarea dispoziţiilor art. 118 lit. b) C. proc. pen. care reglementează confiscarea specială, coroborate cu prevederile art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., faţă de faptul că cele două texte sunt contradictorii şi se exclud reciproc.
În apel, s-a procedat la audierea inculpatului F.F.Z. (fila 131 vol. I dosar apel); au fost depuse la dosar înscrisuri în apărarea inculpaţilor.
Inculpata F.M.M. a uzat de dreptul de a nu da declaraţii, conferit de art. 70 C. proc. pen., având în vedere că apelul parchetului nu o vizează, iar inculpatul G. B. nu s-a prezentat în faţa instanţei de apel, însă prin înscrisurile depuse – note, memorii – şi-a expus punctul de vedere raportat la acuzaţiile aduse.
Prin decizia penală nr. 5/A din 14 martie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia – Secţia pentru cauze cu minori şi de familie a fost respins ca nefondat apelul Parchetului.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel a reţinut următoarele:
Prima instanţă a interpretat judicios materialul probator administrat în cauză, stabilind în mod corect starea de fapt dedusă judecăţii şi dispoziţiile legale aplicabile.
Analizând punctual criticile expuse de apelant, Curtea arată următoarele:
Referitor la greşita achitare a inculpatului G. B. pentru săvârşirea infracţiunilor de act sexual cu un minor, prev. de art. 198 alin. (2) şi (3) C. pen. cu apl. art. 41 alin. (2) C. pen.(două fapte, comise în dauna părţilor vătămate D.M. şi S.I.), în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., Curtea reţine că probele administrate în cauză nu au fost de natură să conducă la concluzia existenţei faptelor imputate în materialitatea lor, soluţia adoptată de prima instanţă fiind justificată.
Astfel, în actul de sesizare s-a reţinut că inculpatul, începând cu anul 2002 şi până în luna martie 2004, folosindu-se de calitatea sa de mentor spiritual şi profesor de yoga, a întreţinut în mod repetat relaţii sexuale cu partea vătămată D.M., în vârstă de 15 ani la acea dată, oferindu-i diverse sume de bani sau alte foloase.
În susţinerea acestei acuzaţii au fost invocate mijloacele de probă indicate în cuprinsul rechizitoriului, precum şi cele expuse în cadrul motivelor de apel formulate, respectiv aspectele consemnate cu ocazia efectuării percheziţiei autorizate în imobilul situat în Bucureşti, şi obiectele ridicate în acel context; plângerea penală formulată şi declaraţiile date de partea vătămată D.M. cu acea ocazie, coroborate cu declaraţiile martorilor D.T., mama părţii vătămate, I.L., I.F., I.M., S.V.; relaţiile privind intrările – ieşirile din ţară şi în special menţiunile făcute pe diverse înscrisuri (bilete, jurnale); convorbirile telefonice purtate între inculpat şi partea vătămată; declaraţiile martorilor „M.V.”, „P.C.” şi „R.L.”; raportul de constatare evaluare din 25 iunie 2004 al psihologului T.B. întocmit în baza studiului şi analizei de caz, din care rezultă starea de aservire a părţilor vătămate D.M. şi M.A.
Curtea constată că prima instanţă a arătat pe larg motivele care au determinat reţinerea unor probe în detrimentul altora, cu ocazia analizării punctuale a acestora, respectând întru totul dispoziţiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen., astfel că instanţa de apel nu va proceda la o reanalizare a mijloacelor de probă în aceeaşi manieră, însuşindu-şi argumentele expuse de prima instanţă.
Cu referire la modalitatea de interpretare a probelor de către prima instanţă, Curtea consideră necesar a face referire şi la decizia nr. 6827 din 22 noiembrie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în care s-a statuat faptul că, din interpretarea textului art. 200 C. proc. pen., rezultă că probele strânse în faza de urmărire penală servesc numai pentru trimiterea în judecată, neputând constitui temei de condamnare. În faza procesuală a judecăţii, în acord cu dispoziţiile art. 289 C. proc. pen., probele strânse în cursul urmăririi penale trebuie verificate de instanţă, prin administrarea lor în şedinţă publică, oral, nemijlocit şi în contradictoriu, deoarece numai în urma unei asemenea verificări, cu respectarea acestor principii fundamentale, obligatorii în faza cercetării judecătoreşti, instanţa poate ajunge motivat la o soluţie temeinică şi legală, ca rezultat ce exprimă adevărul impus de probele administrate în mod legal.
Având în vedere aceste consideraţii prealabile, fără a relua întreaga argumentaţie a primei instanţe, Curtea reţine că declaraţiile date de partea vătămată D.M. la datele de 18 martie 2004, respectiv 19 martie 2004 (filele 115-116 urmărire penală), invocate de acuzare, declaraţii în care partea vătămată a susţinut întreţinerea unor relaţii sexuale cu inculpatul începând cu primăvara anului 2002, în condiţiile în care atât în declaraţiile anterioare, cât şi în cele ulterioare, partea a prezentat o cu totul altă stare de fapt, negând constant consumarea unor astfel de raporturi, nu pot constitui probe certe de vinovăţie, care să fundamenteze o soluţie de condamnare a inculpatului G. B.
Astfel, Curtea reţine că în mod corect prima instanţă a înlăturat de la aprecierea materialului probator declaraţiile date de partea vătămată D.M. la datele de 18 martie 2004 (în calitate de martoră), respectiv de 19 martie 2004 (în calitate de parte vătămată), având în vedere circumstanţele concrete ale luării depoziţiilor părţii, după efectuarea percheziţiei la imobilul situat în Bucureşti, desfăşurată o perioadă relativ îndelungată de timp, conform proceselor verbale depuse la dosar. De asemenea, nu poate fi ignorat faptul că poziţia exprimată în cuprinsul acestor declaraţii a rămas singulară, în condiţiile în care afirmaţiile făcute au fost retractate de partea vătămată la scurt timp (a se vedea declaraţia dată la data de 29 martie 2004 – fila 1495 dosar fond, precum şi cea înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti – fila 1494 dosar fond).
În acelaşi sens, Curtea constată că din declaraţiile martorilor D.T. (mama părţii vătămate), I.L. şi I.F. (surorile părţii vătămate), respectiv ale martorului I.M. nu rezultă elemente care să confirme consumarea unor raporturi sexuale între inculpatul G. B. şi partea vătămată D.M. în perioada menţionată.
De asemenea, martora S.V., invocată în susţinerea acuzării, nu relevă în declaraţiile date aspecte care să conducă la o asemenea concluzie, martora arătând, încă din primele declaraţii (filele 169-176 dosar urmărire penală) că partea vătămată D.M. a locuit împreună cu inculpata F. M. într-un apartament închiriat de martoră, în perioada august – septembrie 2003, timp în care au fost vizitate de un tânăr care le aducea mâncare, dar şi de inculpatul G. B. de trei sau patru ori, însă vizitele acestuia nu erau mai lungi de 30 minute.
Declaraţiile martorilor cu identitate atribuită „M.V.”, „P.C.”, „R.L.” (filele 723, 740 şi 749 vol. III urmărire penală) sunt infirmate chiar de susţinerile părţii vătămate D.M., or relatarea unor aspecte legate de viaţa intimă a persoanei de către terţi, în contextul în care persoana vizată neagă o atare situaţie, ridică dubii privind veridicitatea celor relatate.
Referitor la interceptările convorbirilor telefonice, redate în procesele verbale depuse la dosarul de urmărire penală, Curtea constată că în mod corect acestea au fost înlăturate de la aprecierea materialului probator, fiind vorba despre probe administrate nelegal.
Deşi legislaţia procesual penală în vigoare la acea dată acorda procurorului posibilitatea de a autoriza o atare imixtiune în viaţa privată a persoanelor, în condiţiile expuse, Curtea constată că aceste dispoziţii veneau în contradicţie cu garanţiile oferite de art. 8 CEDO, aspect statuat de altfel şi în jurisprudenţa instanţei europene. Mai mult, în cauză s-au evidenţiat o serie de nereguli şi din perspectiva dreptului intern, corect sesizate de prima instanţă.
În acest sens, chiar dacă nu îşi însuşeşte integral argumentaţia primei instanţe (nu era necesară începerea urmăririi penale în cauză, nici la acel moment, nici în prezent, pentru a se proceda la interceptări autorizate – decizia nr. 10/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), Curtea reţine că organele de urmărire penală nu au depus la dosar autorizaţiile de interceptare din 13 noiembrie 2002 şi 09 mai 2003 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (filele 543 şi următoarele vol. II urmărire penală), susţinând că acestea sunt clasificate secret de stat. În atare condiţii, nu se poate proceda la verificarea legalităţii imixtiunii organelor de urmărire penală în viaţa privată a persoanelor ascultate, nu se poate stabili care au fost posturile telefonice interceptate, un semn de întrebare ridicându-l şi menţiunile de îndreptare a erorilor materiale strecurate în cuprinsul proceselor verbale depuse la dosar, cu ocazia transcrierilor fiind „încurcate”, de fiecare dată, posturile telefonice puse sub ascultare.
Pe de altă parte, este justă şi susţinerea părţii vătămate D.M., care a subliniat pasivitatea autorităţilor, în contextul în care din interceptări ar fi rezultat o eventuală exploatare sexuală a acesteia (negată de altfel de parte) încă de la data de 11 decembrie 2002, iar primele măsuri au fost luate abia la data de 26 martie 2004, când s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de inculpat (fila 74 vol. I dosar de urmărire penală). Este nejustificată o atare ignorare a unei situaţii de fapt, pretins cunoscute încă din cursul anului 2002, situaţie potenţial vătămătoare pentru dezvoltarea unei minore.
În aceeaşi ordine de idei, Curtea face referire la jurisprudenţa CEDO (cauza D. Popescu contra României), în care s-a statuat asupra compatibilităţii reglementărilor din dreptul intern de la acea dată în materia interceptării convorbirilor telefonice şi drepturile conferite de art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concluzionându-se că autorizarea interceptărilor de către procuror (care nu îndeplineşte cerinţa de a fi independent faţă de puterea executivă – cauza Vasilescu contra României), în lipsa oricărui control anterior sau posterior al unui magistrat independent, nu corespunde exigenţelor Convenţiei şi nu este de natură să protejeze persoana vizată împotriva arbitrariului, astfel cum prevede art. 8 CEDO.
Pe cale de consecinţă, procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate în maniera arătată nu pot constitui probe care să poată fi luate în considerare în cauză, şi mai mult, ele nu pot fundamenta o soluţie de condamnare, conform solicitării apelantului.
În privinţa obiectelor ridicate la percheziţia efectuată la imobilul situat în Bucureşti, Curtea reţine că în cauză s-a demonstrat că instrumentele de natură sexuală, respectiv CD-urile şi DVD-urile porno aparţineau martorului M.A., astfel că existenţa acestora în imobilul percheziţionat, locuit de partea vătămată D.M., nu este de natură să confirme consumarea unor raporturi sexuale între aceasta şi inculpatul G. B.
Înscrisurile ridicate la percheziţie, provenind de la partea vătămată – jurnale, scrisori, bileţele, respectiv fotografiile existente la dosarul de urmărire penală nu conduc prin ele însele la concluzia comiterii infracţiunii de către inculpat, aceasta în special în contextul în care chiar partea vătămată a negat întreţinerea unor asemenea raporturi cu inculpatul.
Urmând acelaşi raţionament, Curtea constată că nici situaţia intrărilor şi ieşirilor din ţară a părţii vătămate nu confirmă comiterea infracţiunii de către inculpat. În cauză nu s-a contestat faptul că partea vătămată a ieşit din ţară, pentru a participa la conferinţele şi simpozioanele organizate în străinătate, însă din declaraţiile martorilor D.A. şi L. R. a reieşit că fiecare participant suporta costurile aferente deplasărilor. Pe de altă parte, simpla participare a părţii vătămate la conferinţele menţionate nu echivalează cu întreţinerea unor raporturi sexuale cu inculpatul.
Nu în ultimul rând, referitor la raportul de evaluare psihologică întocmit de psihologul T.B. la data de 25 iunie 2004, care a concluzionat în sensul existenţei unei stări de aservire a părţii vătămate D.M. faţă de inculpat, Curtea reţine că acesta a fost întocmit doar pe baza documentelor furnizate de organele de urmărire penală, fără a exista un contact direct între evaluatorul psiholog şi persoana vizată, astfel că în mod corect instanţa de fond a dispus înlăturarea acestuia de la aprecierea materialului probator. Pe de altă parte, concluziile acestui raport au fost combătute în cursul cercetării judecătoreşti prin opiniile altor specialişti, în acord cu dispoziţiile art. 66 alin. (2) C. proc. pen., care conferă inculpatului dreptul de a proba lipsa de temeinicie a probelor care îl incriminează.
Curtea constată că în exercitarea aceluiaşi drept, prin probele administrate în cursul judecăţii (declaraţiile martorilor P.T., D.I. C., L. R., Ţ.G., ş.a.), inculpatul a demonstrat existenţa unei alte stări de fapt decât cea reţinută de organele de urmărire penală - în temeiul probatoriului administrat în primele faze ale procedurilor, astfel că, şi din această perspectivă, soluţia primei instanţe este justă, criticile aduse de apelantul Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu fiind nefondate.
Soluţia este corectă şi în ceea ce priveşte infracţiunea de act sexual cu un minor, prev. de art. 198 alin. (2) şi (3) C. pen. cu apl. art. 41 alin. (2) C. pen., presupus a fi comisă în dauna părţii vătămate S.I. în luna aprilie 2003.
În contextul materialului probator administrat, declaraţiile părţii vătămate, în sensul că la data de 21 aprilie 2003, când avea vârsta de 16 ani, inculpatul a întreţinut raporturi sexuale cu ea, profitând de calitatea sa de profesor de yoga şi mentor spiritual, oferindu-i în schimb suma de 1.200.000 lei vechi, un deodorant marca M., un ruj, un slip, un fard de pleoape, un rimel marca M.A. şi o casetă cu muzică tehno, rămân singulare şi nu pot conduce la stabilirea vinovăţiei inculpatului.
Deşi în faza de urmărire penală susţinerile părţii vătămate au fost confirmate de martorul cu identitate atribuită „M.V.”, Curtea reţine că declaraţiile acestuia au fost retractate prin înscrisul autentic depus la dosar în cursul cercetării judecătoreşti (filele 1240-1248 dosar Tribunal), iar martorii audiaţi de instanţa de fond (R.A., B.D., D.M., F.E., P.T., P.I.) au infirmat susţinerile părţii vătămate, parte din ei arătând că au fost prezenţi la acea întâlnire dintre inculpat şi partea vătămată şi nu au sesizat aspecte de natura celor relatate de partea vătămată.
În această situaţie, nu se poate reţine că aspectele relatate de partea vătămată s-au petrecut astfel cum susţine aceasta, doar declaraţiile părţii vătămate, nesusţinute de alte probe certe de vinovăţie, neputând conduce la o soluţie de condamnare a inculpatului pentru infracţiunea menţionată.
În consecinţă, sub acest aspect, Curtea de Apel a constatat nefondate criticile aduse de apelant sentinţei atacate.
Referitor la greşita achitare a inculpatului G. B. pentru săvârşirea infracţiunii de perversiune sexuală în formă continuată, prev. de art. 201 alin. (3) şi (31) C. pen. cu apl. art. 41 alin. (2) C. pen., Curtea reţine că, atât timp cât în cauză s-a reţinut că probatoriul administrat nu confirmă comiterea infracţiunii de act sexual cu un minor, imputată inculpatului, nu se poate reţine nici exercitarea unor acte de perversiune sexuală asupra părţii vătămate D.M., Curtea de Apel considerând că nu mai este necesar să reia toate considerentele expuse pe larg cu ocazia analizării infracţiunii prev. de art. 198 alin. (2) şi (3) C. pen. cu apl. art. 41 alin. (2) C. pen. în dauna acestei părţi vătămate.
În privinţa infracţiunilor de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I, alin. (4) teza III rap. la art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 (parte vătămată D.M.), respectiv prev. de art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001 (parte vătămată S.I.), Curtea reţine că prin motivele de apel s-a indicat modalitatea de comitere a acestora, în varianta recrutării şi găzduirii minorelor, în vederea exploatării lor sexuale.
În mod corect, raportat la întregul probatoriu administrat, prima instanţă a concluzionat că existenţa acestor fapte nu este dovedită, neexistând acţiuni certe de recrutare, respectiv găzduire a părţilor vătămate, în scopul special prevăzut de lege, respectiv în vederea exploatării sexuale a acestora.
În privinţa părţii vătămate D.M., Curtea constată că aceasta s-a stabilit în Bucureşti din proprie iniţiativă, având acordul mamei sale pentru transferul şcolar, astfel că nu se poate reţine că a fost recrutată de inculpat în vederea exploatării sale sexuale.
Referitor la găzduirea acesteia, Curtea reţine că partea vătămată a locuit în Bucureşti în imobilul aparţinând martorei D.C., la etajul amenajat şi folosit de martorul P.T. în schimbul unui împrumut acordat proprietarei, conform înscrisurilor depuse la filele 1884-1894 dosar fond, fără a fi demonstrată implicarea inculpatului în găzduirea părţii vătămate în acea locaţie.
În privinţa părţii vătămate S.I., probele administrate au condus la concluzia că partea vătămată nu a fost recrutată de inculpat în scopul special cerut de art. 13 din Legea nr. 678/2001, în condiţiile în care aceasta s-a deplasat în Bucureşti din proprie iniţiativă pentru a-şi căuta sora, aspect relevat chiar în prima declaraţie dată de partea vătămată (fila 771 dosar urmărire penală). Pe de altă parte, în mod corect s-a reţinut că vizita efectuată de partea vătămată la imobilul din Bucureşti, nu are semnificaţia unei găzduiri a acesteia de către inculpat, în accepţiunea art. 13 din Legea nr. 678/2001,
Pe de altă parte, Curtea menţionează că, în contextul în care nu s-a dovedit existenţa unor raporturi sexuale între inculpat şi părţile vătămate, şi nici nu se regăsesc la dosar alte elemente din care să rezulte intenţia acestuia de a le exploata sexual, nu se poate adopta o soluţie de condamnare pentru infracţiunea de trafic de minori.
În acest sens, Curtea face referire la art. 2 din Legea nr. 678/2001, în conformitate cu care prin trafic de persoane se înţelege faptele prevăzute la art. 12 şi 13, iar prin exploatarea unei persoane se înţelege executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod forţat ori cu încălcarea normelor legale privind condiţiile de muncă, salarizare, sănătate şi securitate; ţinerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire; obligarea la practicarea prostituţiei, cerşetoriei, la reprezentări pornografice în vederea producerii şi difuzării de materiale pornografice sau alte forme de exploatare sexuală; prelevarea de organe, ţesuturi sau celule de origine umană, cu încălcarea dispoziţiilor legale; efectuare unor alte asemenea activităţi prin care se încalcă drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
După cum s-a arătat, din actele dosarului nu a rezultat nici acţiunea incriminată de art. 13 din Legea nr. 678/2001 (recrutarea sau găzduirea minorelor), dar nici existenţa scopului reglementat de art. 13 din Legea nr. 678/2001, respectiv exploatarea părţilor vătămate în vreuna din modalităţile descrise de art. 2 pct. 2 din acelaşi act normativ.
Pe cale de consecinţă, soluţia de achitare adoptată de prima instanţă este pe deplin justificată, criticile aduse de apelant fiind nefondate.
În ceea ce priveşte greşita schimbare de încadrare juridică din infracţiunea prev. de art. 71 din O.U.G. nr. 105/2001 modificată prin art. 29 pct. 2 din Legea nr. 39/2003 în infracţiunea prev. de art. 71 alin. (1) şi (4) din O.U.G. nr. 105/2001 modificată prin art. 29 pct. 2 din Legea nr. 39/2003 în ceea ce îl priveşte pe inculpatul F.F.Z., Curtea de Apel a reţinut următoarele:
Potrivit art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 39/2003, racolarea, îndrumarea sau călăuzirea uneia sau mai multor persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat, precum şi organizarea acestor activităţi constituie infracţiunea de trafic de migranţi şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Conform alin. (4) al aceluiaşi articol, tentativa faptelor prevăzute la alin. (1) şi (2) se pedepseşte.
Curtea reţine că din economia textului menţionat ar rezulta că intenţia legiuitorului a fost aceea de a sancţiona ca infracţiune de sine stătătoare inclusiv efectuarea unor acte premergătoare activităţii infracţionale propriu-zise, cum ar fi organizarea activităţilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat, respectiv îndrumarea sau călăuzirea unor persoane în acest scop.
Cu toate acestea, alin. (4) al aceluiaşi articol prevede expres că tentativa la aceste fapte se sancţionează.
Pe cale de consecinţă, în interpretarea textelor menţionate, având în vedere că tentativa la fapta de trafic de migranţi se pedepseşte distinct, se poate ajunge la concluzia primei instanţe, în sensul că, acţiunea inculpatului F.F.Z. fiind întreruptă de intervenţia poliţiei vamale, fapta comisă de acesta constituie infracţiune rămasă în forma tentativei, prev. de art. 71 alin. (1) şi (4) din O.U.G. nr. 105/2001 modificată prin art. 29 pct. 2 din Legea nr. 39/2003.
Astfel, inculpatului F.F.Z. i s-a imputat că la data de 28 martie 2004 a încercat să înlesnească trecerea frontierei de către inculpatul B.G., în contextul în care acesta din urmă avea convingerea – nereală, de altfel – că fusese dat în consemn la frontieră.
Cei doi au fost surprinşi de organele de poliţie vamale în incinta clădirii vămii din Nădlac, în timp ce încercau să părăsească teritoriul ţării pe sensul de intrare în România, astfel că acţiunea inculpatului G. B. de a trece fraudulos frontiera a rămas în faza tentativei.
Pentru similitudine, având în vedere şi considerentele expuse cu ocazia analizări infracţiunii prev de art. 71 alin. (1) şi (4) din O.U.G. nr. 105/2001 modificată prin art. 29 pct. 2 din Legea nr. 39/2003, nu se poate aprecia că infracţiunea săvârşită de inculpatul F.F.Z. este în forma consumată, rămânând şi aceasta în forma tentativei, cât timp acesta doar a încercat călăuzirea inculpatului G. B. în vederea trecerii frontierei.
În consecinţă, pentru considerentele expuse, Curtea apreciază nefondat şi acest motiv de apel.
Referitor la greşita reţinere a dispoziţiilor art. 88 C. pen. faţă de ambii inculpaţi, Curtea constată că terminologia utilizată de prima instanţă, respectiv deducerea duratei reţinerii şi arestului preventiv a inculpatului B.G. începând cu data de 29 martie 2004-01 aprilie 2004, respectiv a inculpatului F.F.Z. începând cu data de 29 martie 2004 până la data de 01 aprilie 21004, este chiar cea stipulată de textul articolului 88 C. pen., care prevede că timpul reţinerii şi al arestării preventive se scade din durata pedepsei închisorii pronunţate.
Este adevărat că pur formal, pentru acurateţe juridică, având în vedere că cei doi inculpaţi nu au fost condamnaţi la pedeapsa închisorii, era mai oportun să se constate doar că au fost reţinuţi şi arestaţi preventiv în perioada 29 martie 2004-01 aprilie 2004, însă dispoziţia primei instanţe de deducere a detenţiei nu este greşită şi nu constituie un motiv de nelegalitate care să fie remediat în prezenta cale de atac.
VI. În ceea ce priveşte ultima critică de nelegalitate expusă, vizând greşita aplicare a prevederilor art. 118 lit. b) C. pen., Curtea de Apel a reţinut că nici aceasta nu este fondată.
Prin hotărârea pronunţată, prima instanţă a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra imobilului din Bucureşti, măsură luată prin ordonanţa nr. 720/P/2003 din 06 august 2004.
Temeiul legal al acestei dispoziţii l-a constituit art. 357 alin. (2) lit. c) rap. la art. 165 pct. 7 C. proc. pen. şi art. 118 lit. b) C. pen., primul text instituind obligativitatea pronunţării asupra măsurilor asiguratorii dispuse în cursul procesului penal.
Imobilul menţionat a fost indisponibilizat prin instituirea unui sechestru conform ordonanţei nr. 720/P/2003 din 06 august 2004, astfel că în mod corect prima instanţă a dispus cu privire la acesta, în acord cu dispoziţiile art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., măsura nemaifiind justificată în contextul soluţiei adoptate pe latura penală a cauzei în privinţa inculpatului G. B.
Referirea primei instanţe la dispoziţiile art. 118 lit. b) C. pen. nu este greşită şi nu vine în contradicţie cu dispoziţiile legale care reglementează sechestrul asigurător, având în vedere că, potrivit art. 163 alin. (1) C. proc. pen., măsurile asigurătorii care se iau în cursul procesului penal constau în indisponibilizarea, prin instituirea unui sechestru, a bunurilor mobile şi imobile, în vederea confiscării speciale, a reparării pagubei produse prin infracţiune, precum şi pentru garantarea executării pedepsei amenzii.
Cât timp imobilul în litigiu a fost sechestrat în vederea confiscării sale, referirea primei instanţe la dispoziţiile art. 118 lit. b) C. pen. cu ocazia ridicării măsurii asigurătorii nu este greşită.
III. JUDECATA ÎN RECURS
A. casarea hotărârilor anterioare
1. Împotriva hotărârilor instanţei de fond şi a celei de apel a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, motivele scrise de recurs cuprinzând critici de nelegalitate şi netemeinicie sub următoarele aspecte:
- greşita achitare a inculpatului B.G. pentru toate infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată, cu excepţia celor pentru care instanţa de fond a considerat că s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale (cazul de casare prev.de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.)
S-a arătat astfel că instanţele de fond şi apel au înlăturat în totalitate probele administrate în cursul urmăririi penale şi au ţinut seama în exclusivitate de probele administrate în faza cercetării judecătoreşti, ignorând astfel principiul înscris în art. 63 alin. (2) C. proc. pen. potrivit căruia probele nu au o valoare dinainte stabilită, aprecierea fiecărei probe făcându-se de către organul judiciar în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.
Or, instanţele de judecată ar fi trebuit să interpreteze probele din faza cercetării judecătoreşti prin prisma numeroaselor probe din faza urmăririi penale, dar având în vedere şi particularităţile cauzei, afinităţile existente între părţile vătămate, inculpaţi şi martorii audiaţi în cauză, precum şi timpul îndelungat de derulare a procedurilor (8 ani de la data sesizării faptelor), care afectează încrederea participanţilor în actul de justiţie, dar şi percepţia asupra gravităţii faptelor comise.
În privinţa interceptărilor convorbirilor telefonice, s-a reţinut că atât instanţa de fond, cât şi cea de apel le-au înlăturat în mod nelegal de la soluţionarea cauzei, cu o motivaţie diferită ( faptul că ar fi fost administrate înainte de începerea urmăririi penale, respectiv că nu au fost depuse la dosar autorizaţiile în baza cărora aceste convorbiri au fost interceptate).
În acest context, s-a arătat că instanţa de apel avea posibilitatea de a solicita depunerea acestor autorizaţii de către organul de urmărire penală, pentru a-şi lămuri aspectele asupra cărora a considerat că ar exista anumite semne de întrebare.
În privinţa înscrisurilor ridicate cu ocazia percheziţiei, acestea trebuiau examinate în raport cu celelalte probe, respectiv interceptările convorbirilor telefonice, declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, inclusiv ale celor cu identitate atribuită, declaraţiile părţii vătămate S.I. şi concluziile raportului de constatare-evaluare întocmit de psiholog în faza urmăririi penale.
În privinţa declaraţiilor martorului cu identitate atribuită M.V., s-a reţinut faptul că instanţele trebuiau să aibă în vedere declaraţiile date în mod nemijlocit de acesta în faţa organelor judiciare, asupra cărora acesta a revenit printr-un înscris depus la dosarul instanţei de fond.
- greşita încetare a procesului penal faţă de inculpatul F.F.Z., ca urmare a greşitei schimbări a încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina acestuia din infracţiunea prev.de art. 71 din O.U.G. nr. 105/2001 în infracţiunea prev. de art. 71 alin. (1) şi (4) din acelaşi act normativ (cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 16 C. proc. pen.)
S-a susţinut în esenţă că în mod greşit s-a apreciat că fapta acestui inculpat a rămas în forma tentativei pe motiv că cel ajutat/călăuzit (inculpatul B.G.) nu a reuşit să treacă ilegal frontiera în Ungaria, fiind surprins de organele de poliţie.
- greşita aplicare a prevederilor art. 88 C. pen., în contextul în care instanţele nu au pronunţat hotărâri de condamnare împotriva inculpaţilor ( nu s-a indicat cazul de casare în care această critică se încadrează).
2. La solicitarea Parchetului, în susţinerea motivelor de recurs formulate în cauză, Înalta Curte a încuviinţat emiterea unei adrese pentru a se declasifica şi înainta autorizaţiile de interceptare din 13 noiembrie 2002 şi din 9 mai 2003.
Aceste autorizaţii au fost depuse la dosar cu adresa din 16 februarie 2012 (fil.123-125 vol.1 ds.recurs).
Inculpaţii B.G. şi F.F.Z., ca şi partea vătămată D.M. au depus la dosar în combaterea motivelor de recurs mai multe înscrisuri (hotărâri judecătoreşti, doctrină, înscrisuri în circumstanţiere - a se vedea fil.86-98, 132-151, 182- 217 vol.1 ds. recurs).
În ce priveşte audierea inculpaţilor conform art. 38514 alin. (2) C. proc. pen., deşi inculpatul B.G. nu s-a prezentat în faţa Înaltei Curţi, printr-un înscris semnat olograf de către acesta şi confirmat în privinţa autenticităţii de către apărătorul său ales, inculpatul a precizat că îşi menţine cele declarate în cauză şi nu doreşte să mai facă alte declaraţii suplimentare, arătând că „ îşi susţine în mod ferm nevinovăţia în raport cu acuzaţiile injuste” care i-au fost aduse (fil.77 şi 99 vol.1 ds. recurs).
Inculpatul F.F.Z., fiind prezent în faţa instanţei de recurs şi întrebat dacă înţelege să dea o nouă declaraţie în faţa acesteia, a menţionat că îşi menţine declaraţiile date în cauză şi nu are nimic de adăugat (fil.476 verso vol.1 ds.recurs).
Din oficiu, constatând prezenţa părţii vătămate D.M. la termenul de judecată din 23 februarie 2012, Înalta Curte a procedat la audierea acesteia, declaraţia sa fiind consemnată în scris şi ataşată la dosarul cauzei (fil.152-155 vol.1 ds.recurs).
3. Prin decizia nr. 1131 din 12 aprilie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală a fost admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, casate decizia instanţei de apel şi sentinţa instanţei de fond, dispunându-se rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, conform art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de recurs a avut în vedere incidenţa cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., dar şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În acest sens, Înalta Curte a reţinut că, deşi cu privire la soluţiile de achitare dispuse în cazul inculpatului B.G., Parchetul a invocat doar cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., motivele de recurs impun examinarea cauzei prin prisma cazului de casare reglementat de pct. 17 2 a aceluiaşi articol.
Însuşindu-şi în totalitate considerentele deciziei de casare, Înalta Curte, ca instanţă de rejudecare, precizează faptul că, prealabil analizării criticilor cu care a fost investită, orice instanţă de recurs este obligată să procedeze la încadrarea acestora în cazurile de casare prev.de art. 3859 C. proc. pen., atât în situaţia în care recurentul a formulat critici, dar nu a indicat şi cazul de casare, cât şi în situaţia în care încadrarea făcută de acesta este greşită.
În speţă, prin motivele de recurs formulate, Parchetul a criticat starea de fapt reţinută de instanţele de fond şi apel, dar a invocat mai multe aspecte de nelegalitate, cenzurabile din perspectiva cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o greşită aplicare a legii.
Înalta Curte a reţinut că în speţă, atât instanţa de fond, cât şi cea de prim control judiciar au înlăturat, în mod nejustificat, procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice, apreciind că aceste probe au fost administrate nelegal. Pe de o parte, prima instanţă a constatat că interceptările convorbirilor telefonice au fost realizate în faza actelor premergătoare şi ca urmare nu constituie probe în sensul art. 63 C. proc. pen., iar pe de altă parte instanţa de apel, deşi nu şi-a însuşit acest punct de vedere, le-a înlăturat din examinarea materialului probator pe motiv că autorizaţiile de interceptare emise în baza legii siguranţei naţionale sunt documente clasificate, având caracter de secret de stat, fără însă a face demersuri în vederea declasificării acestora.
Instanţa de rejudecare observă astfel că în faza recursului, ca urmare a solicitării Înaltei Curţi, Parchetul a procedat la declasificarea şi depunerea la dosar a autorizaţiilor în baza cărora s-au efectuat înregistrările convorbirilor telefonice, dispărând acele motive care au determinat instanţele de fond şi apel să nu le ia în considerare, ca şi mijloace de probă în prezenta cauză.
În acelaşi timp, în considerentele deciziei de casare s-a mai reţinut că judecătorii fondului şi ai instanţei de control judiciar cu încălcarea principiilor fundamentale care guvernează desfăşurarea judecăţii, consacrate de art. 289 C. proc. pen., respectiv oralitatea, nemijlocirea şi contradictorialitatea, au valorificat o declaraţie notarială dată în Danemarca de martorul cu identitate protejată „M.V.”, cu consecinţa înlăturării depoziţiei din faza de urmărire penală. Procedând în acest mod, s-au nesocotit şi dispoziţiile procesual penale care reglementează modalităţile speciale de ascultare a martorilor cu identitate protejată, printre altele instanţele fiind în imposibilitatea obiectivă de a verifica identitatea reală a persoanei care a dat declaraţia extrajudiciară, inclusiv motivele care au justificat retractarea depoziţiilor din faza de urmărire penală.
În fine, soluţia de casare cu reţinere spre rejudecare s-a impus din perspectiva jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia atunci când într-o cauză inculpatul a fost achitat în primă instanţă şi/sau în apel, iar prin motivele de recurs se tinde la o condamnare a acestuia, instanţa de recurs nu poate proceda la rejudecarea directă a cauzei, exclusiv pe baza probatoriului existent deja la dosar şi în temeiul căruia inculpatul a fost achitat, ci are obligaţia de a dispune măsuri pozitive pentru a clarifica aspectele cu caracter esenţialmente faptic invocate prin calea de atac şi pentru a le oferi inculpaţilor posibilitatea de a se apăra, respectând astfel drepturile lor procesuale (a se vedea cauzele Spînu contra României, Mircea contra României, Dănilă contra României, jurisprudenţă reiterată apoi şi în cauzele Popa şi Tănăsescu contra României, iar mai recent Găitănaru contra României).
În acest context, instanţa de rejudecare observă că atunci când în cauză soluţia atacată cu recurs este una de achitare, jurisprudenţa Curţii Europene obligă practic Înalta Curte să readministreze în tot sau în parte probatoriul administrat de către instanţele inferioare, ceea ce echivalează fără îndoială cu încălcarea regulii înscrise în art. 38515 pct. 2 lit. c) alin. (4) C. proc. pen., potrivit căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dacă admite recursul, când este necesară administrarea de probe, dispune rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost casată.
Într-o asemenea ipoteză, este evident că Înalta Curte nu va mai putea trimite cauza la instanţele inferioare, căci acestea au pronunţat soluţia de achitare tocmai în urma administrării probatoriului.
Rezultă aşadar că, deşi soluţia casării cu reţinere spre rejudecare de către instanţa de recurs are temei legal în art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., acesta nu există în cazul în care instanţa de recurs este chiar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, jurisprudenţa CEDO obligând Înalta Curte să ignore legea internă şi „să creeze drept”.
În acelaşi timp însă, nu se poate susţine că prin soluţia de casare cu reţinere spre rejudecare, instanţa de recurs s-a antepronunţat cu privire la o viitoare condamnare a inculpatului anterior achitat, căci o asemenea „judecată în doi timpi” este impusă practic de jurisprudenţa Curţii Europene ca fiind conformă dreptului la un proces echitabil.
Numai în urma readministrării şi a perceperii directe şi nemijlocite a întregului probatoriu al cauzei sau măcar a celui relevant, instanţa de recurs capătă dreptul de a reevalua chestiunea vinovăţiei sau nevinovăţiei inculpatului; cu alte cuvinte, această nouă procedură în faţa instanţei de recurs este prevăzută tocmai în favoarea inculpatului, care are astfel posibilitatea de a-şi prezenta cauza, neexistând la momentul pronunţării soluţiei de casare o certitudine cu privire la soluţia pe care instanţa o va adopta pe fond după rejudecarea cauzei.
B. rejudecarea cauzei în fond
1. procedura
a. drepturile părţilor şi modul în care acestea au fost exercitate cu ocazia rejudecării cauzei
Potrivit art. 301 C. proc. pen. în cursul judecăţii, procurorul şi oricare dintre părţi pot formula cereri, ridica excepţii şi pune concluzii.
În ce priveşte audierea părţilor şi a martorilor, potrivit art. 323 C. proc. pen. procurorul şi părţile au dreptul de a adresa întrebări persoanei audiate, însă instanţa poate respinge întrebările care nu sunt concludente şi utile cauzei.
Toate aceste drepturi nu sunt însă absolute, ci ele trebuie exercitate în condiţiile legii şi cu bună-credinţă.
În speţă, aşa cum se poate observa din examinarea dosarului instanţei de rejudecare, părţile din prezenta cauză au abuzat deseori de drepturile conferite de legiuitor, manifestându-şi totodată opoziţia faţă de măsurile dispuse de Înalta Curte (respingerea unor cereri sau întrebări puse persoanelor audiate) printr-o conduită situată de multe ori la limita abaterii judiciare, în care au înţeles să persiste în ciuda dispoziţiilor instanţei.
Mai mult, cu ocazia dezbaterilor corespunzătoare fiecărui termen de judecată, Curtea a constatat ex propriis sensibus o conduită procesuală identică a inculpaţilor şi a părţii vătămate D.M., în sensul că aceste părţi nu au urmărit propria lor situaţie procesuală, corespunzătoare calităţii avute în proces, ci în fapt au fost preocupate de situaţia unei singure persoane, anume a inculpatului B.G.
Această conduită procesuală nefirească a părţilor a fost de natură a crea senzaţia că în speţă nu este vorba despre 3 inculpaţi şi 3 părţi vătămate, cu interese proprii şi cu calităţi procesuale distincte, ci doar despre inculpatul B.G., ale cărui drepturi şi interese au fost exercitate în faţa Curţii nu doar de apărătorii săi aleşi, ci şi de cei ai inculpatei F.M.M. şi ai părţii vătămate D.M.
Această stare de fapt a fost comunicată de către Curte direct părţilor vizate, ori de câte ori această conduită procesuală a fost adoptată, însă părţile respective nu au înţeles să se conformeze dispoziţiilor Curţii, persistând în această conduită şi la următoarele termene de judecată.
În privinţa excepţiilor, Curtea reţine că acestea trebuie ridicate şi soluţionate anterior începerii cercetării judecătoreşti, căci rolul lor este de a pune capăt unui proces mai înainte de a se intra în substanţa sa, împiedicându-se astfel dezbaterea şi soluţionarea pe fond a cauzei.
În acelaşi timp, ridicarea unor excepţii trebuie să ţină seama de stadiul în care cauza se găseşte, iar în cazul reluării judecăţii după casare, de limitele impuse prin decizia de casare.
În speţă, chiar dacă în decizia de casare nu s-a indicat ultimul act procesual rămas valabil de la care procesul penal îşi va relua cursul, este evident că raţiunea pentru care s-a dispus rejudecarea cauzei a fost readministrarea întregului probatoriu, directă şi nemijlocită de către instanţa de recurs.
Prin urmare, în acest caz particular, reluarea judecăţii a însemnat desfăşurarea în întregime a cercetării judecătoreşti în faţa instanţei de recurs, fază care presupune în mod evident depăşirea momentului până la care părţile puteau formula excepţii.
Cu alte cuvinte, rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs trebuia să se rezume la readministrarea probatoriului şi, eventual, administrarea unor probe noi, nemaiputând fi puse în discuţie pe cale de excepţie chestiuni vizând faza de urmărire penală sau regularitatea actului de sesizare în condiţiile art. 300 sau 332 C. proc. pen., căci prin ipoteză acest moment s-a desfăşurat în faţa primei instanţe şi a fost depăşit.
Toate aceste chestiuni au fost dezbătute şi tranşate de instanţa de rejudecare la termenul din 13 iulie 2012, stabilindu-se în mod definitiv că orice referiri la excepţii care, conform regulilor de desfăşurare a judecăţii în primă instanţă, ar trebui să fie invocate mai înainte de începerea cercetării judecătoreşti, nu pot fi discutate în cadrul procesual fixat prin decizia de casare, respectiv acela al administrării probatoriului (fil.234 vol.2 ds.recurs).
În ciuda acestei dispoziţii a instanţei de rejudecare, părţile au continuat să invoce diferite excepţii, exercitându-şi astfel abuziv acest drept procesual.
În acest sens:
- la termenul din 3 septembrie 2012 inculpatul B. a ridicat excepţia nulităţii absolute a tuturor actelor de urmărire penală efectuate de un organ de urmărire penală necompetent material (fil.358 şi urm.vol.2 ds.recs.), iar partea vătămată D.M. a ridicat excepţia nulităţii absolute a unor acte procesuale/procedurale din faza de urmărire penală (fil.370 vol.2 ds.recs.);
- la termenul din 25 septembrie 2012 inculpata F.M.M. a ridicat excepţia nulităţii absolute a actului de sesizare (fil.33 vol.3 ds.recs.), în condiţiile în care la termenul din 13 iulie 2012 aceeaşi inculpată solicitase încetarea procesului penal ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale (fil.224 verso vol.2 ds.recs.);
- la termenul din 23 octombrie 2012 partea vătămată D.M. a solicitat din nou „punerea în discuţie din oficiu a nulităţilor unor acte procesuale/procedurale din faza de urmărire penală (fil.116 vol.4 ds.recs.).
În privinţa cererilor, din examinarea dosarului de rejudecare se poate constata că împotriva judecătorilor investiţi cu soluţionarea cauzei au fost formulate 3 cereri de recuzare succesive, la termene diferite de către inculpaţii B.G. (termenul din 7 iunie 2012), F.M.M. (termenul din 3 septembrie 2012) şi partea vătămată D.M. (termenul din 9 octombrie 2012), întemeiate pe aceleaşi dispoziţii legale (art. 47 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.), cereri respinse în condiţiile legii.
De altfel, din studierea dosarelor ataşate prezentei cauze, rezultă că o conduită similară a fost adoptată de inculpat şi anterior, în faza de urmărire penală, cu ocazia rejudecării propunerii de arestare preventivă, pe care a reuşit să o paralizeze timp de 2 luni, prin formularea unor cereri repetate de recuzare şi căi de atac în legătură cu acestea, perioadă de timp în care inculpatul a reuşit să părăsească teritoriul României pentru a se sustrage procesului penal.
Astfel, cererea sa de recuzare a întregii instanţe a Judecătoriei sectorului 5 a fost respinsă la 1 aprilie 2004 de Tribunalul Bucureşti, inculpatul a declarat recurs, recuzând apoi întreaga Curte de Apel Bucureşti, ca instanţă de recurs, cerere ce a fost soluţionată de Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie printr-o încheiere pe care inculpatul a atacat-o mai departe la Completul de 9 judecători al aceleiaşi instanţe ( a se vedea ds. 1881/2004 al Tribunalului Bucureşti, ds. nr. 1551/2004 al Curţii de Apel Bucureşti, ds. nr. 2624/2004 al I.C.C.J.-Secţia penală şi ds. nr. 128/2004 al I.C.C.J-Completul de 9 judecători).
În privinţa întrebărilor adresate persoanelor audiate, acestea au depăşit de multe ori nu doar limitele conferite de calităţile părţilor care le-au pus (aspect deja analizat anterior), ci şi acuzaţiile aduse prin actul de sesizare şi care formau obiectul judecăţii.
Curtea a ajuns la această concluzie examinând în primul rând modul în care părţile au înţeles să-şi exercite dreptul de a adresa întrebări cu ocazia audierii martorilor şi a părţii vătămate M. (fostă M.) A. A.. Aşa cum se poate constata din lecturarea încheierilor de şedinţă de la termenele de judecată la care au avut loc aceste audieri, apărătorii inculpatei F.M.M. (care de la bun început a solicitat încetarea procesului penal) şi mai ales ai părţii vătămate D.M. au pus întrebări care au depăşit limitele conferite de calităţile lor procesuale, ele vizând în realitate acuzaţiile aduse inculpatului B. şi mai puţin propria situaţie procesuală.
În acelaşi timp, Curtea a reamintit părţilor în numeroase rânduri că prezenta cauză nu are ca obiect Mişcarea de Integrare Sprituală în Absolut (M.I.S.A.) al cărei lider este inculpatul B.G., ci anumite acuzaţii punctuale aduse acestuia, dar şi altor persoane, vizând infracţiuni de drept comun, a căror presupusă săvârşire a fost ocazionată de calitatea acestui inculpat, de profesor de yoga.
Prin urmare, referirile la practicile yoga, la membrii acestei Mişcări şi la acţiunile acestora sunt doar tangenţiale, interesând doar în măsura în care au legătură cu acuzaţiile ce formează obiectul judecăţii.
Contrar acestui punct de vedere, inculpaţii şi partea vătămată D.M. au încercat să acrediteze prin conduita lor procesuală, inclusiv prin unele întrebări puse cu ocazia audierilor, ideea neadevărată că prezentul dosar este în realitate un „dosar al M.I.S.A”, îndreptat împotriva membrilor organizaţiei şi a practicilor yoga, care ar fi fost victimele abuzurilor autorităţilor.
Şi de această dată, deşi Curtea a pus în vedere în repetate rânduri că obiectul cauzei îl reprezintă nişte acuzaţii punctuale aduse inculpatului B., iar nu şcoala de yoga M.I.S.A, apărătorii părţilor menţionate anterior au continuat să adreseze întrebări fără legătură cu obiectul cauzei, pe care Curtea le-a cenzurat în condiţiile art. 323 alin. (3) C. proc. pen.
b. părţile şi martorii audiaţi cu ocazia rejudecării
b.1. inculpatul B.G.
Inculpatul B.G. a dat declaraţii doar în faza de urmărire penală, până la momentul arestării sale iniţiale, dispusă prin încheierea Tribunalului Bucureşti – Secţia a-II-a penală din 30 martie 2004.
Ulterior, prin încheierea nr. 131 R din 1 aprilie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a-II-a penală a fost admis recursul inculpatului, casată încheierea Tribunalului Bucureşti şi trimisă cauza spre rejudecare instanţei competente, respectiv Judecătoria sectorului 5 Bucureşti.
Prin aceeaşi încheiere s-a dispus şi punerea în libertate a inculpatului.
Din cauza conduitei procesuale abuzive a inculpatului ( a se vedea cererile de recuzare menţionate anterior), rejudecarea propunerii de arestare preventivă a avut loc abia la 31 mai 2004, când Judecătoria sectorului 5 a dispus arestarea în lipsă a inculpatului B.G., constatându-se între altele că acesta a fugit în scopul de a se sustrage urmăririi penale (fil.1064 vol.4 dup).
În condiţii neelucidate, inculpatul a reuşit să părăsească ilegal teritoriul României, fiind dat în urmărire internaţională, iar ulterior localizat pe teritoriul Suediei şi arestat provizoriu de către autorităţile judiciare ale acestui stat la data de 4 aprilie 2005, în vederea extrădării către România.
Deşi autorităţile judiciare române au solicitat extrădărea inculpatului, Curtea Supremă din Suedia a hotărât la data de 21 octombrie 2005 că potrivit art. 7 din legea cu privire la extrădare a acestui stat, există impedimente pentru ca extrădarea inculpatului B.G. să fie executată, astfel încât cererea a fost respinsă de guvernul suedez, iar inculpatul pus în libertate în aceeaşi zi.
Din considerentele hotărârii instanţei suedeze rezultă că, deşi nu se poate trage concluzia că ordinul de arestare a inculpatului este neîntemeiat (prin raportare la acuzaţiile de act sexual cu un minor şi trafic de persoane menţionate în mandat), totuşi se apreciază că în cazul unei eventuale extrădări, există riscul ca inculpatul B. să fie supus la persecuţii grave din cauza convingerilor sale religioase (fil.1013-1033 vol.4 ds.fond).
În aceste condiţii, inculpatul B.G. nu a fost prezent la niciun termen de judecată în faţa instanţelor de fond şi apel şi nu a dat vreo declaraţie în condiţiile legii, depunând la dosarul primei instanţe, prin intermediul apărătorilor săi aleşi un CD conţinând înregistrarea audio-video a unei declaraţii făcute unilateral şi din proprie iniţiativă, însoţită de o stenogramă, ambele fiind realizate şi prezentate de parte (fil.1475 şi urm., vol.6 ds.fond).
Aşa cum s-a arătat anterior, inculpatul nu s-a prezenta în faţa instanţei de recurs, trimiţând anterior hotărârii de casare cu reţinere un înscris semnat de el şi certficat de avocaţii săi aleşi, din care rezultă că acesta nu doreşte să dea declaraţii suplimentare.
Pe baza înscrisurilor furnizate de inculpat şi confirmate de către autorităţile suedeze, a rezultat că inculpatului B.G. i s-a acordat la data de 2 ianuarie 2006 permisul de şedere permanentă ca refugiat şi o altă identitate, respectiv M.A. (fil.181vol.4 ds.recs.)
Ulterior, în cadrul procedurii de rejudecare, prin apărătorii săi aleşi, inculpatul şi-a manifestat voinţa de a fi audiat în cauză doar prin comisie rogatorie, refuzând în mod expres ascultarea sa prin videoconferinţă (fil.289 vol.4 ds.recs.), deşi aceasta era singura în măsură să asigure caracterul nemijlocit al procedurii de rejudecare.
În aceste condiţii, ţinând seama de specificul cauzei ( inculpatul s-a sustras judecăţii, dar a reuşit să obţină un statut legal pe teritoriul altui stat), prin încheierea din 18 decembrie 2012 Înalta Curte a admis cererea inculpatului de a fi audiat prin comisie rogatorie, fiind transmise imediat autorităţilor suedeze, prin intermediul Ministerului român de Justiţie, cererea de acordare a asistenţei judiciare, precum şi întrebările la care inculpatul urma să răspundă (fil.1 şi urm., vol.5 ds.recs.)
Solicitările de completare a întrebărilor formulate la un termen ulterior de către inculpaţi şi partea vătămată D.M. au fost respinse motivat prin încheierea din 23 ianuarie 2013 (fil.85 vol.5 ds.recs.)
Înalta Curte a precizat chiar în cuprinsul cererii caracterul urgent al acesteia, motivat de faptul că dosarul se află pe rolul instanţelor din anul 2005, astfel încât, ulterior, prin intermediul Ministerului Justiţiei, s-a interesat periodic despre stadiul îndeplinirii acesteia de către autorităţile judiciare suedeze (a se vedea încheierile de şedinţă şi adresele întocmite, fil.119,124, 238, 241 vol.5 ds.recs., fil.4, 8, 102, 108, 196 şi 198 vol.6 ds.recs.102).
În urma insistenţelor Înaltei Curţi, la data de 31 mai 2013 Ministerul Justiţiei din Suedia a precizat că până la acel moment procurorul general nu a luat o decizie într-un sens sau altul cu privire la cererea de asistenţă judiciară, că dosarul este evaluat, iar această evaluare necesită timp, întrucât presupune adunarea de informaţii de la alte autorităţi suedeze.
Se mai arată că Suedia va lua o decizie cu privire la asistenţa juridică solicitată cel mai devreme în toamna anului 2013, iar în cazul în care decizia va fi pozitivă, dosarul va fi repartizat mai departe unui parchet care se va ocupa de această cerere (fil.263 şi urm.vol.6 ds.fond).
Dintr-un răspuns anterior, a rezultat că motivul pentru care procurorul general trebuie să lucreze „cu meticulozitate” în procesul de luare a deciziilor constă în faptul că „nu este un caz uşor având în vedere că guvernul suedez a respins o cerere făcută în acelaşi dosar în 2006” (fil.186 vol.6 ds.recs.)
Având în vedere termenul foarte lung scurs de la data formulării cererii, lipsa unei certitudini cu privire la un răspuns pozitiv din partea autorităţilor suedeze, motivaţia nejustificată dată acestui îndelung proces deliberativ (se invoca dificultatea cazului, existenţa unei cereri anterioare respinse - făcându-se legătura probabil cu cererea de extrădare respinsă anterior - fără a se constata că nu este vorba despre vreo nouă cerere de extrădare, ci doar despre o audiere a inculpatului, care se rezumă la răspunsuri date la anumite întrebări), dar şi a unui orizont de timp în care cererea (eventual admisă) ar fi executată prin audierea inculpatului, toate aceste aspecte punând în discuţie dorinţa şi voinţa reală a autorităţilor judiciare suedeze de a acorda asistenţă judiciară autorităţilor similare ale statului român, membru al Uniunii Europene, coroborate cu stadiul avansat al procedurii de rejudecare (readministrarea probatoriului fiind practic încheiată) şi durata lungă a procedurilor (dosarul fiind pe rolul instanţelor din 2005, pentru fapte presupus a fi fost comise în perioada 2000-2004), la termenul din 6 iunie 2013 Înalta Curte a revenit asupra comisiei rogatorii încuviinţate la 18 decembrie 2012 (fil.4 vol.7 ds.recs).
b.2. Inculpata F.M.M.
La termenul din 13 iulie 2012, atât prin intermediul apărătorului său ales, cât şi personal inculpata F.M.M. a solicitat încetarea procesului penal ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
În ce priveşte dreptul inculpatului de a da o declaraţie în cauză, ca manifestare a dreptului la apărare, Curtea reţine că acesta constă în posibilitatea acordată persoanei împotriva căreia se exercită acţiunea penală de a fi ascultată cu privire la acuzaţiile ce i se aduc, urmând ca declaraţia sa să fie valorificată ulterior, cu ocazia analizării întregului probatoriu administrat în cauză, pentru a se statua asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei sale.
Or, prin încetarea procesului penal, instanţa ia act de existenţa unui impediment în calea pronunţării unei soluţii pe fondul cauzei, astfel încât, într-o asemenea ipoteză, poziţia inculpatului vis-a-vis de acuzaţiile formulate împotriva sa este lipsită de relevanţă.
Curtea are în vedere că odată dobândită calitatea de inculpat, o persoană poate fi audiată numai în această calitate şi potrivit propriului interes dedus in ea (recunoaşterea sau combaterea acuzaţiilor ce i-au fost aduse); în măsura în care acest interes dispare, aşa cum este cazul încetării procesului penal, orice nouă depoziţie a inculpatului nu mai întruneşte cerinţele de concludenţă şi utilitate înscrise în art. 67 C. proc. pen., nefiind admisibil ca un inculpat aflat într-o asemenea situaţie să dea declaraţii doar pentru a uşura situaţia altui coinculpat.
Prin urmare, câtă vreme inculpata F.M.M. s-a prevalat de intervenirea prescripţiei răspunderii penale şi nu a solicitat continuarea procesului penal în condiţiile art. 13 C. proc. pen., Curtea a constatat că aceasta nu mai poate fi audiată în cauză în calitate de inculpată.
Pe de altă parte, deşi a solicitat încetarea procesului penal, această inculpată a continuat să participe prin avocatul său la procedura de rejudecare, formulând cereri, excepţii şi adresând întrebări persoanelor audiate, fără a urmări propria situaţie procesuală, ci interesele inculpatului B.G., fapt pe care Curtea l-a pus în vedere în repetate rânduri apărătorului acestei inculpate.
Mai mult, după epuizarea probatoriului testimonial, apărătorul ales al inculpatului B.G. a solicitat audierea inculpatei, cerere susţinută de apărătorul ales al acesteia, Curtea recunoscând acest drept al inculpatei, însă numai în măsura în care va solicita, contrar poziţiei exprimate iniţial, continuarea procesului penal (fil.238 vol.5 şi fil.4 vol.7 ds.recs.)
Cu toate acestea, fiind prezentă în faţa Curţii la un termen ulterior, în 14 iunie 2013, inculpata F.M.M. a reiterat poziţia iniţială, arătând că invocă intervenirea prescripţiei răspunderii penale, ca şi cauză de încetare a procesului penal, fără a solicita continuarea acestuia în condiţiile art. 13 C. proc. pen.
b.3. Inculpatul F.F.Z.
Deşi a fost prezent la toate termenele de judecată în faţa instanţei de recurs, acest inculpat nu a dorit să dea noi declaraţii în cauză nici anterior casării (fil.476 verso vol.1 ds.recs.) şi nici în procedura de rejudecare a cauzei, menţionând totodată că nu înţelege să se prevaleze de procedura simplificată de judecată prev. de art. 3201 C. proc. pen. (fil.130 verso vol.2 ds.recs.).
b.4. partea vătămată D.M.
La termenul din 12 februarie 2012 Înalta Curte a procedat la audierea directă şi nemijlocită a părţii vătămate D.M. (fil.152 vol.1 ds.recs).
Atât la termenul sus-menţionat, cât şi ulterior inculpatul B.G. şi partea vătămată D.M. au reclamat împrejurarea că aceasta din urmă a fost audiată de către instanţa de recurs, mai înainte de casarea hotărâririlor anterioare şi reţinerea cauzei spre rejudecare.
Curtea reţine că această împrejurare este lipsită de relevanţă în condiţiile în care instanţa de casare şi instanţa de rejudecare a fost compusă din aceiaşi judecători; ceea ce interesează din perspectiva jurisprudenţei CEDO este ca instanţa de recurs, investită cu soluţionarea unei căi de atac prin care se tinde la condamnarea inculpatului, să perceapă direct şi nemijlocit probele dosarului, prin readministrarea lor, cerinţă care în speţă este îndeplinită.
Pe de altă parte, nu se poate reproşa instanţei de recurs audierea părţii vătămate anterior casării hotărârii, în condiţiile în care aşa cum s-a arătat anterior administrarea de probe în faţa Înaltei Curţi nu are oricum temei legal, fiind vorba despre o procedură sui-generis impusă de jurisprudenţa CEDO.
În fine, chiar acceptând că audierea părţii vătămate nu a avut loc în procedura de rejudecare, ci anterior, în cauză nu s-a dovedit vătămarea care ar fi fost produsă acesteia sau altei părţi prin acest mod de a proceda.
În altă ordine de idei, partea vătămată D.M. a contestat această calitate procesuală, susţinând în esenţă că ea nu a suferit nicio vătămare în condiţiile în care acuzaţiile aduse inculpatului B. cu referire la persoana ei nu sunt reale.
Curtea reţine că potrivit art. 82 C. proc. pen. persoana vătămată poate fi ascultată ca martor, dacă nu este constituită parte civilă sau nu participă la proces ca parte vătămată.
În acest context, Curtea constată că deşi a contestat calitatea sa de victimă a infracţiunilor imputate inculpatului B., partea vătămată D.M. nu a solicitat aplicarea textului de lege sus-menţionat, căci în calitate de martor nu avea dreptul de a fi asistată/reprezentată de un avocat, de a formula cereri, excepţii sau pune concluzii în cauză, nefiind totodată la adăpost de eventuale consecinţe legale negative în cazul în care ar fi făcut afirmaţii mincinoase cu ocazia declaraţiilor date în cauză.
Or, aşa cum se va arăta ulterior (cu ocazia analizării probatoriului), partea vătămată D.M. nu s-a rezumat la a arăta că nu are această calitate procesuală datorită inexistenţei vreunei vătămări, ci a fost preocupată de situaţia procesuală a inculpatului B., transformându-se într-un avocat al acestuia şi susţinându-i în realitate permanent interesele, fapt care se poate observa lesne din modul în care a înţeles să-şi exercite drepturile procesuale pe parcursul soluţionării cauzei ( a se vedea consideraţiile anterioare cu privire la cererile, excepţiile şi întrebările formulate cu ocazia audierilor martorilor şi a părţii vătămate M. A. A.).
b.5. Partea vătămată M. (fostă M.) A.A.
În urma numeroaselor demersuri ale Curţii, în condiţiile în care partea vătămată nu mai locuieşte în România, la termenul din 6 iunie 2013 această parte s-a prezentat personal în faţa instanţei de rejudecare şi a fost audiată direct şi nemijlocit de către aceasta (fil.307 vol.6 ds.recs.)
b.6. partea vătămată S.I.
În ciuda demersurilor Curţii, nu s-a reuşit audierea acesteia, în condiţiile în care s-a stabilit că nu mai locuieşte la adresele rezultate din actele dosarului ( a se vedea procesele-verbale de executare a mandatelor de aducere, fil.279 şi 327 vol.2 ds.recs.).
b.7. martorii din rechizitoriu
Au fost audiaţi direct şi nemijlocit de către instanţa de rejudecare următorii martori:
- C.I., B.E., C.G., N.G., D.D. (la termenul din 3 septembrie 2012);
- O. (fostă S.) R., Z.I., F.C., B.C., S.L., D. (fostă C.) C. (la termenul din 25 septembrie 2012);
- M.I., I.F., I.M., A.A. (la termenul din 9 octombrie 2012);
- A.L., I.A. (la termenul din 23 octombrie 2012);
- M. (fostă T.) E., A.G., L.M. (la termenul din 21 noiembrie 2012);
- D.I. ( la termenul din 22 martie 2013);
- I.L. (la termenul din 23 mai 2013).
În privinţa martorilor S.V. şi D.T. a căror reaudiere nu a mai fost posibilă datorită unor împrejurări obiective ( cea dintâi nu locuieşte la adresa indicată decât în sezonul estival, iar cea de-a doua este bolnavă netransportabilă, fil.180 verso, 183 şi 274 vol.6 ds.recs.), la termenul din 6 iunie 2013 Curtea a făcut aplicarea art. 327 alin. (3) C. proc. pen., dispunând citirea în şedinţă publică a declaraţiilor date de aceşti martori în cursul urmăririi penale.
În privinţa martorilor cărora în cursul urmăririi penale li s-au atribuit conform Codului de procedură penală identităţile protejate „M.V.” şi „P.C.”, în ciuda demersurilor repetate ale Curţii pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Tribunalul Sibiu (ca instanţă de fond) şi Curtea de Apel Alba-Iulia (ca instanţă de apel) nu s-au putut obţine documentele privind identitatea reală a acestora şi nici realiza audierea lor nemijlocită.
În privinţa martorelor incluse în programul de protecţie a martorilor conform legii nr. 682/2002 sub identitatea „P.A.” şi „R.L.”, instanţa de fond a dispus prin încheierile din 16 martie 2007 încetarea programului de protecţie, iar din înscrisurile transmise instanţei de recurs a rezultat că identitatea reală a acestora este D.D. (martoră deja audiată) şi M.D.I.
În aceste condiţii, Curtea a dispus citarea acesteia din urmă, constatând că nu mai locuieşte în România, ci în străinătate împreună cu sora ei, partea vătămată M.A.A.
Deşi a fost citată telefonic la reşedinţa din străinătate, această martoră nu s-a prezentat în faţa Curţii pentru a fi audiată.
b.8. martorii propuşi de inculpaţi
Au fost audiaţi direct şi nemijlocit de către instanţa de rejudecare următorii martori propuşi de inculpatul B.G.:
- Ţ.G. (la termenul din 23 octombrie 2012);
- P.T., M.A., K. (fostă T.) A., D.V., M.R. (la termenul din 21 noiembrie 2012);
- I.E., Ş.S., R.I., F.E. (la termenul din 18 decembrie 2012);
- D.M., R.A., P.I., B.D. (la termenul din 23 ianuarie 2013).
Deşi iniţial a încuviinţat audierea în calitate de martor a numitului L. R., la termenul din 23 octombrie 2012 Curtea a revenit asupra dispoziţiei anterioare şi a dispus ca sus-numitul să nu mai fie audiat în prezenta cauză, în raport de împrejurarea că acesta s-a aflat în sala de judecată la termenul din 12 februarie 2012 când a fost audiată partea vătămată D.M., (fapt recunoscut de el şi consemnat în încheierea de şedinţă, fil.133 vol.4 ds.recs.) iar aspectele în dovedirea cărora a fost propus sunt în legătură directă cu declaraţia părţii vătămate.
Din înscrisurile depuse la dosar de către inculpatul B., a rezultat că numiţii Ţ.G., B.D., R.I. şi L. R. au calitatea de inculpaţi alături de inculpatul B. într-o cauză aflată pe rolul Tribunalului Cluj, fiind trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prev.de art. 13 din Legea nr. 678/2001 (trafic de persoane) şi de Legea nr. 39/3003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate. În aceeaşi cauză, martorele D.D., D.I. şi M.D.I. au calitatea de părţi civile, în aceeaşi situaţie aflându-se şi partea civilă din prezenta cauza M.A.A. (fil.319 şi urm. vol.5 ds.recs.).
c. alte mijloace de probă
La solicitarea inculpatului B.G., Curtea a admis declasificarea şi depunerea la dosar a mandatului de interceptare din 11 februarie 2003, ulterior acesta fiind ataşat la dosarul cauzei (fil.107 vol.5 ds.recs.).
Tot la solicitarea inculpatului B., au fost comunicate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti soluţiile dispuse faţă de martora D.I. atât în cauza formată în urma disjungerii dispuse prin actul de sesizare al instanţei, cât şi în alte cauze, inclusiv în ce priveşte acuzaţia de mărturie mincinoasă (fil.283 şi urm.vol.5 şi fil.85 vol.7 ds.recs.).
Din oficiu, Curtea a apreciat ca fiind utilă cauzei depunerea rezoluţiilor nr. 500/P/1999 din 30 octombrie 2000 şi 500/P/1999 din 7 aprilie 2003 emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, respectiv a rezoluţiei nr. 2038/2002 din 14 iunie 2002 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală şi criminalistică, acestea fiind ulterior ataşate la dosar (fil.164, 167 şi 273 vol.5 ds.recs.).
2. Situaţia de fapt, încadrarea juridică şi analiza probelor
a. În ce priveşte infracţiunea de act sexual cu un minor în formă continuată prevăzută de art. 198 alin. (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. imputată inculpatului B.G. (p. văt. D.M.), în rechizitoriu s-a reţinut că în perioada 2002-martie 2004, folosindu-se de calitatea declarată de “profesor yoga” şi “mentor spiritual”, prin abuz de autoritate şi ţinere în stare de aservire, inculpatul B.G. a recrutat cu ajutorul numitei D.I. pe minora D.M. (în vârstă de 15 ani la momentul comiterii faptelor), cursantă yoga cu care a întreţinut în mod repetat acte sexuale şi de perversiune sexuală şi căreia i-a oferit şi dat diverse sume de bani şi alte foloase.
Examinând ansamblul materialului probator aflat la dosarul cauzei, în condiţiile în care instanţa de recurs a readministrat direct şi nemijlocit cvasitotalitatea probatoriului testimonial, Curtea reţine ca fiind dovedită următoarea situaţie de fapt:
În vara anului 2001, minora D.M. (ns.la 13 septembrie 1986) l-a cunoscut pe inculpatul B.G. (ns.13 martie 1952), profesor de yoga şi lider spiritual al Mişcării de Integrare Spirituală în Absolut (M.I.S.A.), care organiza anual o tabără de yoga în localitatea Costineşti, judeţul Constanţa, unde minora domicilia împreună cu familia sa.
În cursul acelei veri, în baza unei aprobări personale a inculpatului, minora a vizitat frecvent tabăra respectivă (unde şi-a sărbătorit şi împlinirea vârstei de 15 ani), începând să practice yoga.
Minora a fost încântată de această experienţă şi, în ciuda încercărilor membrilor familiei sale de a o îndepărta de acest mediu, considerat a fi nepotrivit şi inadecvat vârstei minorei, aceasta a hotărât să plece de acasă, ţinând seama şi de promisiunile inculpatului că o va ajuta în continuare.
Astfel, începând cu anul şcolar 2001/2002, minora a locuit cu chirie în Mangalia unde frecventa cusurile de liceu, cheltuielile aferente fiind suportate de către inculpat.
Începând cu toamna anului 2001, minora a făcut dese vizite la Bucureşti, locuind în ashram-uri (locuri în care erau cazaţi adepţii M.I.S.A.) împreună cu inculpata majoră F.M.M., pe care o cunoscuse tot în vara anului 2001 la Costineşti şi cu care se împrietenise.
Aceste vizite au condus însă la neglijarea frecventării cursurilor şcolare până în primul semestru al anului şcolar 2002/2003 inclusiv, din verificarea catalogului rezultând că minora a avut mai multe absenţe, pentru motivarea cărora a produs inclusive adeverinţe medicale emise de un medic din Bucureşti, membru M.IS.A. (a se vedea adeverinţa medicală emisă de dr. B.C. la 19 septembrie 2002 pentru perioada 19-30 septembrie 2002, fil.222 vol.1 dup).
În contextual acestor vizite, minora s-a întâlnit din ce în ce mai des cu inculpatul B., căruia i-a mărturisit dragostea şi cu care din primăvara anului 2002 a început să aibe relaţii sexuale, pierzându-şi virginitatea.
Minora s-a bucurat de o atenţie specială din partea inculpatului, primind de la acesta diferite cadouri şi sume de bani.
Mai mult, la data de 25 octombrie 2002, fără ştirea familiei sale, minora a solicitat şi obţinut un paşaport turistic, făcând până în luna martie 2004 un număr de 6 deplasări în străinătate împreună cu inculpatul B., în perioadele: 8 noiembrie 2002-24 noiembrie 2002, 31 ianuarie 2002-14 februarie 2003, 23 iunie 2003-8 iulie 2003, 8 octombrie 2003-16 octombrie 2003, 8 noiembrie 2003-22 noiembrie 2003, 5 februarie 2004-22 februarie 2004 ( a se vedea fil.225-226 şi 230-233 vol.1 dup).
În urma unei cereri care aparent poartă semnătura mamei sale, datată 11 decembrie 2002 şi motivată de lipsa posibilităţilor financiare ale familiei de a mai suporta cheltuielile şcolare şi naveta minorei pe ruta Costineşti-Mangalia (pe care în fapt, aceasta nu o mai făcea din toamna anului 2001, când se mutase în Mangalia pe cheltuiala inculpatului B.), începând cu luna ianuarie 2003 (semestrul II al anului şcolar 2002/2003) minora D.M. s-a transferat la Colegiul Economic “Viilor” din Bucureşti (fil.211 şi urm., vol.1 dup).
Şi în perioada în care a frecventat cursurile liceului în Bucureşti, minora a înregistrat absenţe: 60, din care 12 nemotivate în semestrul II al anului şcolar 2002/2003; 50, din care 12 nemotivate în semestrul I al anului şcolar 2003/2004; 61 din care 22 nemotivate în semestrul II al anului şcolar 2003/2004.
Ca şi în precedent, pentru motivarea absenţelor minora a prezentat adeverinţe medicale emise de un medic membru M.I.S.A ( a se vedea cele eliberate de dr. G.C. la 25 noiembrie 2003 pentru perioada 10 noiembrie-21 noiembrie 2003; la 18 februarie 2003 sau 2004 pentru perioada 29 ianuarie-14 februarie 2003 sau 2004 – această adeverinţă prezintă modificări în ce priveşte anul, fil.200-203 vol.1 dup).
Or, aşa cum se poate observa, în perioadele menţionate anterior, în care potrivit respectivului doctor minora a absentat de la şcoală, suferind de gripă, aceasta era în realitate plecată în străinătate împreună cu inculpatul B., mai precis la Paris (în perioada 8 noiembrie 2003-22 noiembrie 2003), respectiv Viena (în perioada 31 ianuarie 2003-14 februarie 2003) sau, după caz, Munchen (în perioada 5 februarie 2004-22 februarie 2004).
După mutarea în Bucureşti, minora a întrerupt legăturile cu familia sa până în vara anului 2003, deşi tatăl său era grav bolnav şi a decedat la 30 iulie 2003, fapt care a determinat-o pe mama sa să sesizeze poliţia la 29 iulie 2003 ( fil.119 vol.1 dup).
Potrivit declaraţiei minorei cu acel prilej (la 14 august 2003), minora a arătat că locuieşte în Bucureşti la familia V. şi că are grijă de copilul acestora.
Totodată, a mai arătat că nu îl cunoaşte pe inculpatul B., că nu are nicio legătură cu acesta şi că nu a primit vreo sumă de bani de la el (fil.122 vol.1 dup).
Potrivit înscrisurilor aflate la dosar, la 4 martie 2003 minora a făcut o cerere de stabilire a reşedinţei la numita V.L. (membră M.I.S.A.), care a fost aprobată pentru o perioadă de un an (fil.194,223 vol.1 dup).
În realitate, începând cu primăvara anului 2003 minora D.M. a locuit împreună cu inculpata F.M.M. într-un imobil aparţinând martorei D.I., situat în Bucureşti, al cărui etaj a fost pus la dispoziţia inculpatului B., care-i împrumutase anterior martorei suma de 12.000 de dolari pentru finalizarea construcţiei.
În acest imobil, amenajat şi mobilat pe cheltuiala inculpatului, minora şi inculpata au locuit până la data de 18 martie 2004, fiind descoperite cu ocazia percheziţiei domiciliare autorizate de un judecător.
În toată această perioadă, inculpatul le-a vizitat frecvent pe cele două în respectivul imobil, întreţinând raporturi sexuale cu minora, cu inculpata F., precum şi împreună cu acestea.
Apărarea inculpatului vis-à-vis de acuzaţiile aduse în legătură cu partea vătămată minoră D.M. a avut în esenţă următoarele coordonate:
- negarea oricărei relaţii initime cu partea vătămată;
- acreditarea ideii că partea vătămată se afla în relaţii intime cu numitul L. R.;
- acreditarea ideii că persoana pe care partea vătămată o numeşte “G.” ( a se vedea înscrisurile provenite de la aceasta ori conţinutul înregistrărilor convorbirilor telefonice) este altcineva decât inculpatul B. ( respectiv numitul Ţ.G.);
- acreditarea ideii că inculpatul nu a avut nicio legătură cu imobilul în care se susţine că a întreţinut relaţii sexuale cu partea vătămată, suma de 12.000 de dolari fiind împrumutată martorei D.I. C. (proprietara imobilului) de o altă persoană decât inculpatul ( respectiv numitul P.T.).
Această apărare construită de inculpat a fost susţinută de un probatoriu mincinos, în principal de depoziţii testimoniale, dar şi de înscrisuri, înregistrări audio.
Pe întreaga durată a procesului penal (cu excepţia primei declaraţii date în faza de urmărire penală) inculpatul B. a beneficiat de susţinerea părţii vătămate minore D.M., în condiţiile în care după ce a dat prima declaraţie în faţa organului de urmărire penală aceasta a fost în permanenţă asistată de un avocat membru M.I.S.A., organizaţie al cărei lider este chiar inculpatul.
De asemenea, poziţia sa procesuală a fost susţinută şi de coinculpata F.M.M., în condiţiile în care ea însăşi este acuzată de o infracţiune comisă în dauna părţii vătămate minore D.M.
Reţinând situaţia de fapt expusă anterior, Înalta Curte a constatat că aceasta rezultă din coroborarea următoarelor mijloace de probă:
- declaraţia părţii vătămate D.M., dată în faza de urmărire penală la data de 18 martie 2004;
- declaraţiile membrilor familiei părţii vătămate D.M., date în cursul urmăririi penale şi parţial în cursul judecăţii (martorii D.T., I.L., I.F. şi I.M.);
- declaraţiile părţii vătămate M. (fostă M.) A. A., date în ambele faze ale procesului penal;
- declaraţiile martorei D.I., date în cursul urmăririi penale (parţial) şi în cursul judecăţii;
- declaraţiile martorei S.V.;
- declaraţiile martorilor A.A., A.L., L.M., I.A.;
- declaraţiile martorilor S.L., T.E., N.G., F.C., B.C.;
- înregistrările convorbirilor telefonice;
- înscrisurile şi fotografiile aflate în dosarul de urmărire penală.
În mod corespunzător, Curtea a înlăturat probele administrate în apărare de către inculpat în cursul judecăţii, constatând că acestea nu reflectă adevărul, pentru motivele ce vor fi arătate cu ocazia analizei probatoriului sus-arătat.
Astfel, în privinţa declaraţiilor date de partea vătămată D.M., Curtea constată că la 18 martie 2004 aceasta a formulat o plângere penală, scrisă şi semnată personal (fil.115 vol.1 dup), în care a arătat că l-a cunoscut pe inculpatul B. în vara anului 2001, cu ocazia taberei organizate la Costineşti de şcoala de yoga M.I.S.A., că ulterior s-a mutat din această localitate unde domicilia împreună cu părinţii săi, transferându-se de la liceul economic din Mangalia la un liceu similar din Bucureşti.
În aceeaşi plângere, partea vătămată a recunoscut că în primăvara anului 2002, când avea 15 ani, a întreţinut primul raport sexual din viaţa sa cu inculpatul B. zis “G.” (care avea 50 de ani la acea dată), bucurându-se de o atenţie specială din partea lui (a primit de la acesta diferite sume de bani şi cadouri, însoţindu-l totodată în mai multe deplasări în străinătate).
Aceste aspecte au fost reiterate de partea vătămată şi în declaraţia dată în aceeaşi zi în faţa organului de urmărire penală (fil.116-117 vol.1 dup).
Deşi pe parcursul urmăririi penale partea vătămată a fost citată în repetate rânduri, emiţându-se inclusiv mandate de aducere, aceasta nu s-a mai prezentat şi nu a mai putut fi reaudiată în cauză, neputându-se stabili noua adresă unde a locuit în fapt (fil.672-686 vol.2 dup).
În cursul judecăţii, partea vătămată a fost audiată de instanţa de fond abia la termenul din 19 iunie 2009 (fil.1518 şi urm. vol.6 ds.fond), iar ulterior şi de către instanţa de recurs la termenul din 12 februarie 2012 (fil.152 şi urm.vol.1 ds.recs.).
În esenţă, prin aceste declaraţii partea vătămată şi-a retractat declaraţia dată în faza de urmărire penală la data de 18 martie 2004, negând acuzaţiile aduse inculpatului B.
A arătat că a doua zi după ce a dat acea declaraţie, s-a prezentat cu un avocat la sediul Parchetului pentru a depune o declaraţie preconstituită (gata scrisă), prin care îşi retrăgea declaraţia iniţială incriminatoare la adresa inculpatului.
În faţa instanţelor, partea vătămată a susţinut că, deşi l-a cunoscut pe inculpat, nu a avut niciodată relaţii sexuale cu acesta, că în perioada de referinţă ea era în relaţii de prietenie cu numitul L. R. (care îi este prieten şi în prezent), în timp ce inculpatul B. avea probabil o relaţie intimă cu inculpata F.M.M.
A recunoscut conţinutul declaraţiilor date la Poliţia Costineşti în anul 2003, susţinând chiar că a dat acele declaraţii din proprie iniţiativă, pentru a demonstra surorilor sale că nu are nimic de ascuns.
A încercat să dea o altă explicaţie probelor administrate în cursul urmăririi penale care îl incriminează pe inculpat (celor testimoniale, înscrisurilor, fotografiilor, înregistrărilor convorbirilor telefonice.
În fine, a reclamat o presupusă conduită agresivă a autorităţilor statului la adresa sa cu ocazia percheziţiei domiciliare realizate la 18 martie 2004 la adresa unde locuia, cu ocazia audierii de la Parchet din aceeaşi zi şi de la I.M.L. unde a fost condusă pentru expertizare.
Mai înainte de a analiza declaraţiile date în cauză de partea vătămată, Curtea reţine că:
- potrivit legislaţiei procesual penale române în vigoare (art. 63 C. proc. pen.) probele nu au o valoare dinainte stabilită, aprecierea fiecărei probe făcându-se de către organul judiciar în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.
Aceasta înseamnă pe de o parte că în procesul penal român nu există o “regină a probelor”, iar pe de altă parte că nu există o ierarhizare a acestora în funcţie de faza procesuală în care au fost administrate.
Doar instanţa de judecată învestită cu soluţionarea unei cauze va stabili în urma examinării tuturor probelor administrate, care dintre acestea reflectă adevărul, fiind fără relevanţă că ele au fost administrate în cursul urmăririi penale sau al judecăţii.
Prin urmare, revenirea părţilor sau a martorilor asupra declaraţiilor date în faza de urmărire penală, petrecută cu ocazia audierii lor în faţa instanţei, nu lipseşte automat de valoare probatorie declaraţiile iniţiale, fiind obligaţia instanţei ca într-o asemenea situaţie să stabilească care dintre cele două declaraţii reflectă adevărul. Aceasta presupune în mod implicit o cercetare a motivelor care au determinat schimbarea de atitudine a persoanei audiate, dacă acestea sunt logice şi credibile sau dimpotrivă, dacă ele reprezintă doar pretexte utilizate pentru a se încerca înlăturarea pe această cale a probelor administrate în cursul urmăririi penale, ca urmare a unei înţelegeri frauduloase sau a unor presiuni exercitate de regulă de către persoana acuzată.
În legătură cu motivele invocate pentru retractarea unor depoziţii, Curtea constată că de cele mai multe ori părţile sau martorii fac referire la o presupusă constrângere fizică sau psihică exercitată de organul de urmărire penală asupra persoanei audiate, în scopul obţinerii unor declaraţii incriminatoare la adresa persoanei cercetate.
Simpla invocare a unei asemenea împrejurări (grave, de altfel şi interzisă în mod expres în art. 68 C. proc. pen.) nu este suficientă, fiind necesar ca persoana în cauză să facă probe în acest sens.
În plus, pentru a determina în ce măsură o asemenea susţinere este adevărată, este necesar a se analiza şi celelalte mijloace de probă, spre a se vedea dacă situaţia de fapt dedusă din cele puse sub semnul întrebării rezultă sau nu şi din altele decât cele contestate. Bunăoară, este important a se stabili dacă susţinerile iniţiale ale unei părţi vătămate, incriminatoare la adresa inculpatului, sunt confirmate sau nu şi de alte mijloace de probă aflate la dosarul cauzei (declaraţiile altor părţi, ale martorilor, înscrisuri, înregistrări audio-video etc.).
Concluzionând, simpla împrejurare că anumite probe sunt readministrate în faza de judecată, în condiţii de publicitate şi contradictorialitate, nu prezumă în mod absolut că doar acestea din urmă reflectă adevărul, fiind lipsită de temei legal susţinerea (însuşită şi de instanţa de fond în prezenta cauză) potrivit căreia probele administrate în faza de urmărire penală ar servi doar pentru trimiterea în judecată.
- procesul penal român este guvernat de principiul oficialităţii, ceea ce înseamnă pe de o parte că de regulă infracţiunile se urmăresc fără a fi necesară vreo manifestare de voinţă a victimei, iar pe de altă parte că eventuala revenire a acesteia asupra plângerii iniţiale nu conduce prin ea însăşi la achitarea inculpatului ori la încetarea procesului penal.
Această regulă se aplică pe deplin şi în cazul infracţiunii de act sexual cu un minor prev.de art. 198 C. pen., ceea ce înseamnă că este lipsit de relevanţă pentru stabilirea vinovăţiei inculpatului dacă în cauză există o plângere a victimei ori dacă aceasta şi-a retractat-o ulterior pe parcursul cercetărilor.
Cu alte cuvinte, împrejurarea că victima infracţiunii analizate nu a depus o plângere împotriva inculpatului ori nu şi-a mai susţinut-o pe parcursul procesului, nu conduce prin ea însăşi la concluzia că fapta imputată de către procuror inculpatului nu a existat ori nu a fost comisă de acesta, urmând a se analiza în ce măsură probatoriul administrat în cauză susţine sau nu acuzarea.
Analizând declaraţiile părţii vătămate D.M. din perspectiva acestor consideraţii teoretice, Curtea constată că doar declaraţia iniţială dată în faţa organului de urmărire penală la data de 18 martie 2004 reflectă adevărul, în timp ce declaraţiile date în cursul judecăţii, inclusiv în faţa instanţei de recurs sunt mincinoase, reprezentând o încercare de a-l exonera de răspundere pe inculpatul B.
Cercetând motivele care au determinat-o pe partea vătămată să revină asupra declaraţiei iniţiale, Curtea constată că s-au invocat o presupusă constrângere fizică şi psihică exercitată de organele de anchetă asupra părţii vătămate D.M. pentru a declara împotriva inculpatului, dar şi circumstanţele în care a avut loc percheziţia domiciliară efectuată în data de 18 martie 2004, invocându-se fotografiile efectuate cu acel prilej şi aflate la dosar (fil.328 vol.1 dup).
În privinţa condiţiilor în care a avut loc audierea părţii vătămate din data de 18 martie 2004, Curtea constată că la dosar există un raport întocmit de un ofiţer psiholog de sex feminin care a participat la acest moment procesual, din care rezultă că pe durata audierilor nu s-au făcut presiuni de niciun fel şi nici nu s-au exercitat presiuni asupra minorei. Mai rezultă de asemenea că audierile au fost întrerupte de două ori la solicitarea acesteia, pentru un pahar cu apă şi o pastilă pentru dureri de cap, respectiv pentru a mânca ceva (fil.118 vol.1 dup).
În privinţa condiţiilor în care s-a desfăşurat percheziţia domiciliară efectuată în data de 18 martie 2004, Curtea constată mai întâi că aceasta a fost autorizată de un judecător (fil.239 vol.1 dup).
În al doilea rand, condiţiile în care s-a desfăşurat percheziţia, ca şi rezultatele acesteia au fost consemnate într-un proces-verbal, semnat de persoanele care au fost de faţă la efectuarea percheziţiei, respectiv procurorul, persoanele percheziţionate (partea vătămată D.M., inculpata F.M.M. şi martora D.I.) şi martorii asistenţi (A.A. şi A.L.I.).
Din conţinutul acestui proces-verbal a rezultat că nici persoanele percheziţionate şi nici martorii asistenţi nu au avut de făcut observaţii sau obiecţii cu privire la modul în care s-a desfăşurat percheziţia (fil.256 vol.1 dup).
În susţinerea caracterului abuziv al percheziţiei s-a invocat prezenţa unor persoane înarmate, ca reprezentante ale autorităţilor, dar mai ales fotografiile efectuate cu acel prilej, care le înfăţişează pe inculpata F. şi pe partea vătămată D.M. în poziţie culcat şi sumar îmbrăcate.
În legătură cu modul în care s-a desfăşurat percheziţia, Curtea a audiat direct şi nemijlocit martorii asistenţi A.A. şi A.L.I. (fil.303 vol.3 şi fil.121 vol.4 ds.recs.).
Din depoziţiile acestora a rezultat că percheziţia nu s-a desfăşurat violent, nimeni din cei de faţă nu au avut o conduită agresivă pe toată durata percheziţiei la adresa persoanelor găsite în imobil, care de altfel nu au făcut vreo cerere şi nici nu s-au plans cu privire la modul de desfăşurare a acesteia.
Aceste aspecte sunt confirmate şi de martora D.I., proprietara imobilului, audiată direct şi nemijlocit de instanţa de recurs în procedura de rejudecare (fi.231 verso şi urm.vol.5 dup).
Este important de reţinut explicaţia pe care martora a dat-o stării de panică, de şoc, de teamă pe care a încercat-o la momentul efectuării percheziţiei. Astfel, martora a arătat că o asemenea experienţă nu se trăieşte în fiecare zi şi că niciuna dintre persoanele prezente (aşadar, nici partea vătămată) nu a fost violentată, bătută, bruscată, nici măcar verbal. O asemenea violenţă nu a fost exercitată nici asupra lucrurilor.
Toate cele trei persoane au confirmat că percheziţia s-a desfăşurat pe parcursul mai multor ore (între ora 9 şi ora 23, potrivit procesului-verbal).
În legătură cu condiţiile în care a avut loc audierea de la Parchet, martora D.I. a arătat că la sfârşitul percheziţiei li s-a spus că trebuie să meargă la Parchet pentru a da o declaraţie, însă nimeni nu a fost luat cu forţa şi nimeni nu a refuzat să se deplaseze la Parchet.
A mai arătat martora că nu le-a auzit pe partea vătămată D.M. şi nici pe inculpata F.M.M. să se plângă ulterior despre modul în care au fost audiate la Parchet, despre vreo eventuală constrângere la care ar fi fost supuse de organele de anchetă, dar că le-a perceput pe cele două fete obosite şi speriate de tot ceea ce se întâmplase în acea zi.
Dimpotrivă, cel care şi-a exprimat nemulţumirea în legătură cu cele declarate la Parchet de partea vătămată D.M. şi de martora D.I., a fost inculpatul B. care i-a reproşat părţii vătămate că spusese adevărul despre relaţia lor şi i-a cerut totodată martorei să-şi schimbe declaraţiile date de aceasta în ziua de 19 martie 2004.
Din toate aceste mijloace de probă rezultă faptul că procedura percheziţiei s-a desfăşurat în limitele legii, fără ca persoanele prezente să fie supuse vreunui tip de constrângere, astfel încât nu se poate spune că declaraţiile date imediat după finalizarea ei ar fi fost afectate de vreun viciu.
Curtea nu contestă impactul pe care procedura percheziţiei îl poate avea asupra persoanelor care asistă la desfăşurarea ei, în condiţiile în care aceasta nu este o experienţă cotidiană şi presupune invadarea spaţiului personal de către persoane străine, chiar dacă acestea au îndrituirea să o facă potrivit legii.
Această concluzie se impune cu atât mai mult în situaţia în care reprezentanţii autorităţilor trebuie să pătrundă cu forţa în domiciliul percheziţionat, fie pentru că nu se răspunde somaţiilor, fie pentru că specificul cauzei o impune, acelaşi efect intimidant avându-l şi eventuala prezenţă a unor persoane înarmate.
Ceea ce interesează în asemenea cazuri este ca utilizarea forţei să nu depăşească limitele impuse de lege, inerente unei asemenea proceduri, o garanţie în acest sens fiind însăşi prezenţa unor martori asistenţi.
Or, aşa cum atestă depoziţiile martorilor menţionaţi anterior, aceste limite nu au fost depăşite cu ocazia desfăşurării percheziţiei domiciliare efectuate în data de 18 martie 2004.
În privinţa fotografiilor aflate la dosarul cauzei, apărarea inculpatului B. şi a părţii vătămate D.M. a încercat ruperea lor din context şi prezentarea ca o probă a violenţelor presupus a fi fost exercitate cu ocazia percheziţiei.
În realitate, înfăţişarea inculpatei F. şi a părţii vătămate sumar îmbrăcate este explicată prin momentul zilei la care percheziţia a început, respectiv la ora 9 dimineaţa când toate persoanele aflate în imobil (inclusiv martora D.I., proprietara acestuia) încă dormeau, în ţinuta pe care o aveau la momentul la care au fost suprinse (extrem de sumară, în cazul inculpatei şi a părţii vătămate).
La puţin timp după ce au fost identificate, cele două persoane s-au îmbrăcat, astfel fiind găsite de către martorii asistenţi şi martora D.I.
În ce priveşte poziţia în care apar în fotografii (culcat cu mâinile la spate), martora D. a arătat că şi ea a fost pusă într-o asemenea poziţie, însă numai preţ de câteva secunde, după care s-a ridicat. Nimic nu conduce la concluzia unei alte desfăşurări a evenimentelor în cazul inculpatei F. şi a părţii vătămate D.M., găsite la etajul aceluiaşi imobil.
Acest mod de a proceda, folosit în prima fază a percheziţiei, a fost justificat de temerea referitoare la posibila folosire a unor obiecte vulnerante de opoziţie de către persoanele ce urmau a fi găsite la faţa locului, în condiţiile în care una dintre infracţiunile pentru care se începuse urmărirea penală in rem a fost şi cea de constituire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.
Împrejurarea că persoanele găsite în concret în locuinţa percheziţionată nu au relevat în fapt periculozitatea anticipată de către autorităţi, reprezintă o chestiune post factum, care a condus de altfel şi la un alt mod de desfăşurare în continuare a percheziţiei ( aceste persoane nu au fost imobilizate decât în primă fază şi doar foarte puţin, permiţându-li se apoi să se ridice şi să se îmbrace).
Concluzionând, modul în care percheziţia domiciliară s-a desfăşurat şi mai ales conduita autorităţilor în raport cu persoanele găsite în imobil (în particular, cu partea vătămată D.M.) nu au depăşit limitele inerente unui act procedural cu un asemenea specific, nefiind vorba despre o constrângere exercitată asupra acestora care s-ar fi răsfrânt şi asupra audierii lor ulterioare, după ce percheziţia a fost finalizată.
Prin urmare, din această perspectivă, susţinerile părţii vătămate în sensul că declaraţia incriminatoare la adresa inculpatului B. ar fi fost consecinţa constrângerilor la care ar fi fost supusă, inclusiv cu ocazia efectuării percheziţiei, nu pot fi primite, neexistând aşadar o motivaţie credibilă pentru schimbarea sa de atitudine manifestată în declaraţiile date în cursul judecăţii.
De altfel, constrângerea a fost invocată ca pretext şi pentru refuzul părţii vătămate de a se supune unei constatări medico-legale dispuse de procuror în stadiul iniţial al cercetărilor, care urma să stabilească dacă minora prezintă urme de deflorare de dată recentă sau veche şi dacă prezintă urme specifice de raport sexual anal (rezoluţia din 29 martie 2004, fil.651 vol.1 dup).
Partea vătămată a susţinut în faţa Înaltei Curţi că în cabinetul de examinare se afla procurorul de caz care trăgea de ea să se dezbrace şi să se urce pe masa de consultaţie (fil.154 verso vol.1 ds.recs.), însă potrivit procesului-verbal întocmit la data când trebuia să aibă loc examinarea, act semnat şi parafat de medicul din cadrul I.N.M.L. a rezultat că procedura de examinare a fost obstrucţionată de 20 – 30 de membri M.I.S.A. aflaţi în faţa instituţiei medicale, condiţii în care partea vătămată a refuzat verbal examinarea, iar aceasta nu a mai avut loc (fil.653 vol.1 dup). De altfel, potrivit altui proces-verbal întocmit în aceeaşi zi anterior deplasării la I.N.M.L., semnat de avocatul părţii vătămate (membru M.I.S.A.), a rezultat că aceasta nu doreşte să se prezinte în faţa medicului legist deoarece “este pudică”, iar rezoluţia procurorului prin care s-a dispus administrarea acestei probe este netemeinică şi nelegală (fil.654 vol.1 dup).
Pe de altă parte, dincolo de lipsa unor motive reale pentru schimbarea declaraţiei iniţiale, acuzatoare la adresa inculpatului, Curtea constată că starea de fapt prezentată de partea vătămată în acea declaraţie este susţinută şi de alte mijloace de probă aflate la dosarul cauzei.
Din actele aflate la dosar rezultă că prima sesizare a autorităţilor cu privire la relaţia dintre inculpatul B. şi partea vătămată D.M. a fost făcută de mama acesteia, martora D.T., la data de 29 iulie 2003. (fil.119 vol.1 dup).
Cu ocazia cercetărilor efectuate cu privire la acea sesizare de către Biroul de Poliţie Costineşti a fost audiată şi partea vătămată, care la data de 14 august 2003 a arătat că nu-l cunoaşte pe inculpatul B., nu are nicio legătură cu acesta şi nici nu a primit de la el vreo sumă de bani (fil.122 vol.1 dup).
În declaraţia dată în faţa Înaltei Curţi, partea vătămată şi-a însuşit conţinutul declaraţiei date în anul 2003 la Poliţia Costineşti, arătând totodată că a procedat astfel din proprie iniţiativă, fără să fi fost chemată de organele statului (fil.154 vol.1 ds.recs.).
Contrar celor afirmate de partea vătămată în acea declaraţie, din relaţiile oferite de Poliţia de Frontieră, a rezultat că încă din 8 noiembrie 2002 minora D.M. călătorea în străinătate cu inculpatul B., cei doi având nu mai puţin de 3 ieşiri şi intrări din/în ţară împreună până la 8 iulie 2003 (fil.230 vol.1 dup).
De asemenea, înregistrările convorbirilor telefonice ale căror transcrieri se află la dosarul cauzei şi la care chiar partea vătămată a făcut referiri în declaraţia dată în faţa Înaltei Curţi, demonstrează nu doar că aceasta se cunoştea cu inculpatul, ci şi că avea în perioada respectivă (iulie 2003) relaţii intime cu acesta (fil.fil.548 şi urm., vol.2 dup).
Totodată, între mijloacele materiale de probă ataşate prezentului dosar se regăseşte şi o carte, publicată în anul 2003, şi predată organelor de ancheta de către martora D.T., mama părţii vătămate, carte intitulată “Enciclopedia naturistă a vitaminelor”, pe coperta căreia apare partea vătămată D.M., alături de numele autorului, G. B. şi calitatea în care acesta a scris-o, aceea de “profesor yoga”.
De asemenea, împrejurarea că legătura dintre partea vătămată şi inculpat era anterioară anului 2003 este dovedită de declaraţiile membrilor familiei minorei (D.T., I.L., I.F. şi I.M.), de declaraţiile martorei D. C. şi ale părţii vătămate M.A.A. (care atestă că în luna iulie 2003 minora D.M. locuia în casa martorei D.C., fiind vizitată de inculpatul B. cu care întreţinea relaţii sexuale), dar şi de declaraţiile martorei S.V. (care atestă că în luna august 2003 partea vătămată şi inculpata F.M.M. au locuit la pensiunea martorei din Costineşti, unde primeau vizite de la inculpatul B.).
Prin urmare, Curtea constată că declaraţia părţii vătămate din august 2003, potrivit căreia la acel moment nu-l cunoştea şi nu avea vreo legătură cu inculpatul B., este una mincinoasă, cum de altfel sunt şi declaraţiile părţii vătămate date în cursul procesului penal în faza de judecată (fond şi recurs), mijloacele de probă care au fost doar menţionate anterior (şi care vor fi analizate în extenso în următoarele considerente) infirmând susţinerile acesteia prin care ea a încercat mai întâi să ascundă relaţia sa cu inculpatul B. (în august 2003, când nu se declanşase procesul penal), iar mai apoi să-l disculpe pe acesta (în cursul procesului, în faza de judecată).
Dimpotrivă, Curtea apreciază că această conduită a părţii vătămate a fost determinată de inculpatul B. şi nu este decât o dovadă că influenţa pe care acesta şi-a exercitat-o în raport cu partea vătămată a continuat şi după ce faptele s-au epuizat, pe parcursul procesului penal.
Mai grav este însă faptul că încercarea de distorsionare a adevărului nu s-a rezumat la influenţele exercitate asupra părţii vătămate D.M., ci acestea au fost însoţite de administrarea unor probe mincinoase, în principal testimoniale, care au avut scopul (atins doar în faţa instanţelor de fond şi apel) de a susţine declaraţiile părţii vătămate date în cursul judecăţii privitoare la relaţia dintre ea şi inculpat.
În concret, s-a încercat acreditarea ideii că în perioada în care potrivit actului de sesizare minora avea relaţii sexuale cu inculpatul, ea s-ar fi aflat într-o relaţie de prietenie intimă cu numitul L. R. (cu care este logodită şi în prezent), iar menţiunile din jurnalul intim al părţii vătămate referitoare la “G.” nu l-ar privi pe inculpat, ci pe numitul Ţ.G., fost prieten intim al părţii vătămate ( primul bărbat din viaţa sa).
Fără a nega dreptul inculpatului de a propune şi administra probe în apărare, Curtea remarcă faptul că audierea aşa-zişilor martori în apărare pe situaţia de fapt s-a făcut abia în faza de judecată, deşi prin ipoteză ei erau cunoscuţi încă din cursul urmăririi penale.
Or, este evident că oricine se consideră acuzat pe nedrept de săvârşirea unor fapte penale este interesat să administreze probe care să-i dovedească cât mai curând nevinovăţia, lucru care în cauză nu s-a întâmplat în condiţiile în care probele în apărare au fost propuse în faţa instanţei de fond abia la 9 februarie 2009, după aproape 5 ani de la începerea procesului penal (fil.1177 vol.4 ds.fond).
În plus, toţi martorii audiaţi în apărare au recunoscut fie că sunt membri M.I.S.A., organizaţie al cărei lider era inculpatul, fie că au practicat cursuri de yoga ţinute de această entitate, aspecte care impun ab initio o circumspecţie în analiza declaraţiilor date de aceste persoane.
Totodată, nu este lipsit de importanţă faptul că o parte dintre martorii propuşi şi audiaţi în apărare (Ţ.G., B.D., R.I. şi L. R.) nu sunt doar membri M.I.S.A, ci au calitatea de inculpaţi alături de inculpatul B. într-o cauză aflată pe rolul Tribunalului Cluj, fiind trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 13 din Legea nr. 678/2001 (trafic de persoane) şi de Legea nr. 39/3003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, tocmai în legătură cu M.I.S.A.
În fine, prudenţa cu care trebuie analizate şi avute în vedere depoziţiile acestor martori în apărare este legată de constatarea că ei îşi amintesc cu multă acurateţe în anul 2009 (când au fost audiaţi de prima instanţă) şi mai apoi în anul 2012 (când au fost reaudiaţi de instanţa de recurs în procedura de rejudecare), fapte petrecute anterior anului 2004, deşi multe dintre ele sunt aspecte banale, care nu s-ar impune a fi memorate o perioadă atât de îndelungată, în condiţiile în care memoria este afectată în mod natural de trecerea timpului, iar nu revigorată.
Însă dincolo de toate aceste motive care invită la prudenţă, aceste mijloace de probă nu pot servi la aflarea adevărului întrucât sunt combătute de celelalte probe administrate în cauză şi la care s-a făcut anterior referire.
În ce priveşte relaţia dintre partea vătămată D.M. şi inculpatul B.G., apărarea a considerat relevante declaraţiile martorilor Ţ.G. şi L.R.
În procedura de rejudecare, Înalta Curte a admis iniţial reaudierea ambilor martori, însă ulterior a revenit în parte asupra acestei măsuri, în condiţiile în care a constatat ex propriis sensibus că martorul L. a fost prezent în sala de judecată la un termen de judecată anterior, când a fost audiată partea vătămată D.M.
Or, aspectele pe care acesta era chemat să le probeze erau în directă legătură cu afirmaţiile părţii vătămate, el fiind practic chemat să susţină varianta faptică cuprinsă în declaraţia dată de această parte în faţa Înaltei Curţi, la care a asistat în mod nemjlocit.
În aceste condiţii, Curtea nu a mai procedat la reaudierea martorului L., revenind asupra probei anterior admise, în ciuda insistenţelor inculpaţilor şi a părţii vătămate D.M.
Dar chiar şi în ciuda acestor aspecte de legalitate, Curtea constată că restul probatoriului administrat în cauză infirmă (aşa cum se va vedea în continuare) presupusele relaţii anterioare ale părţii vătămate D.M. atât cu martorul Ţ.G., cât şi cu martorul L.R.
În privinţa martorului Ţ., acesta a fost propus pentru a confirma susţinerile părţii vătămate, în principal în legătură cu numele „G.” care apare în diferite înscrisuri ce au fost ridicate cu ocazia percheziţiei.
În esenţă, martorul a susţinut că el a fost primul bărbat cu care partea vătămată şi-a început viaţa sexuală în luna octombrie 2002, având împreună o relaţie de prietenie începând cu vara anului 2002 şi până în ianuarie 2003.
Pe lângă aspectele contradictorii sau nefireşti deduse din declaraţia martorului (de exemplu, o prezintă pe minoră ca pe o persoană cuminte, pură şi inocentă, dar care în acelaşi timp acceptă promiscuitatea propusă de martor, care mai era antrenat într-o altă relaţie intimă în acelaşi timp; deşi îşi aminteşte în 2009-2012 aspecte petrecute 2002-2003, martorul nu poate preciza care este ziua de naştere a părţii vătămate cu care susţine că a fost în relaţii intime; deşi avea un venit lunar modest, martorul a putut să-i acopere minorei costurile şederii sale în Bucureşti, dându-i totodată şi bani de buzunar; între martor şi partea vătămată este o diferenţă de 18 ani), niciunul dintre martorii din acte nu a auzit măcar că martorul Ţ.G. ar fi fost într-o relaţie intimă cu partea vătămată.
În privinţa referirilor pe care aceasta le-a făcut la „G.” în diferitele înscrisuri aflate la dosar ( a se vedea notiţele aflate pe diferite bilete sau în agendele de culoare neagră, respectiv crem), este indubitabil că acestea se referă la inculpatul B.G., iar nu la martorul Ţ.G.
Dincolo de conţinutul acestor notiţe (care va fi analizat ulterior), este evident că ele nu se pot referi la martorul Ţ., în condiţiile în care sunt scrise în anul 2004 (ambele agende menţionate sunt aferente anului 2004), iar relaţia cu martorul se terminase în ianuarie 2003 (potrivit afirmaţiilor acestuia, fil.125 verso vol.4 ds.recs.).
Mai mult, este inexplicabil cum în anul 2004 partea vătămată îşi putea mărturisi în aceste notiţe dragostea pentru martorul Ţ. alias „G.”, în condiţiile în care potrivit declaraţiilor aceleiaşi părţi vătămate în acea perioadă era în relaţii intime cu o altă persoană, respectiv martorul L. R.
Este evident aşadar că declaraţiile martorului Ţ.G. sunt mincinoase, fiind date pentru a-l exonera pe inculpatul B. de răspunderea penală.
În privinţa martorului L. R., presupusul logodnic al părţii vătămate, în fapt acesta nu s-a aflat niciodată în relaţii de prietenie intimă cu minora, fiind vorba despre aceeaşi încercare de mistificare a realităţii folosită ca strategie de apărare de către inculpatul B.
Această concluzie se desprinde cu uşurinţă din analiza probelor testimoniale, respectiv declaraţiile membrilor familiei părţii vătămate, declaraţiile martorei D. C., declaraţiile părţii vătămate M.A.A., potrivit cărora după demararea cercetărilor s-a încercat acreditarea ideii că L. R. era iubitul părţii vătămate, sens în care acesta a insistat să fie în preajma minorei inclusiv după ce ea a fost încredinţată sorei sale, martora I.F.
În plus, din înregistrările convorbirilor telefonice purtate între inculpatul B., inculpata F. şi partea vătămată D.M. în iulie 2003 a rezultat că martorul L. avusese anterior o relaţie cu inculpata F., iar la acel moment întâmpina dificultăţi în noua relaţie pe care o avea cu o oarecare M.: „ (M. D.): Uite, a venit R. încoace la noi şi a zis că are probleme cu M.. (B.G.): Da? (M.D.): Referitor la relaţia dintre ei . (.) (B.G.): Da tu-l urmăreşti?Îl persecuţi pe R.? (F.M.M.): Da,îl cam persecut.Păi, cum să nu-l persecut? (G.B): A fost iubitul tău.E normal să-l urmăreşti şi să te răzbuni pe el pentru tot ce ţi-a făcut. (F.M.M.): Să ştii că. asta-i ideea până la urmă.Dar cred că mi-a trecut. Dar o înţeleg puţin pe M.. (.) El zice că n-o iubeşte, dar cică o împlineşte, îl împlineşte aşa. (G.B.): Te iubeşte? (F.M.M.): Da. Pe ea, pe M.. Şi a zis că-l împlineşte, dar în afară de fazele astea care.În afară de momentul când fac dragoste, totul, restul este o vânătoare continuă şi nu ştiu dacă e normal aşa într-o relaţie, totuşi. (.) (B.G.) Şi a mai dat M. de el? (D.M.): Vai, ştii ce? Doamne ce urât se poartă! Nu ştiu, e tare ciudată fata asta. Şi i-am zis.m-a întrebat dacă vreau să vorbesc cu ea când ajung acasă, ca să mă sune, să vorbim ceva.Vrea să mă întrebe ceva, cred în legătură cu R. Şi am zis: bine, dacă vrei să mă suni, sună-mă. Şi a zis că o să mă sune. Ce zici, să vorbesc cu ea? (B.G.): Vorbeşte. Sigur că da. (D.M.): Da?Bine. (B.G.): Foarte bine!Doar dacă.îl ajuţi pe R. să-şi mai revină. (D.M): Vai, dar vreau să-ţi zic că are nişte ieşiri foarte urâte, aşa, şi. (.) Mai vreau să-ţi zic că ea îl înjură pe R. pe stradă, ştii ce urât face? Şi are tot felul de semne. (.) (B.G.): Eh, bine dar R. ar trebui să întrerupă relaţia asta.” (fil.576 şi urm., vol.2 dup.).
În acelaşi timp, deşi partea vătămată a încercat să acrediteze ideea că a avut relaţii succesive cu martorii Ţ. şi L. şi a exclus existenţa unei relaţii intime cu inculpatul B., nici ea şi nici martorii sus-menţionaţi nu au putut da explicaţii cu privire la alte mijloace de probă incriminatoare existente la dosar, cum ar fi fotografia în care în public inculpatul şi partea vătămată se ţin de mână (fil.345 verso vol.1 dup) sau astrogramele prin care partea vătămată urmărea stabilirea unei “compatibilităţi romantice cu G.”, fiind menţionată data naşterii inculpatului B. (fil.412 şi urm., vol.1 dup).
Concluzionând, Curtea constată că nu există niciun temei pentru a exclude declaraţia părţii vătămate date în cursul urmăririi penale la 18 martie 2004 din probatoriul ce este avut în vedere la stabilirea situaţiei de fapt; dimpotrivă, declaraţiile care nu corespund adevărului sunt cele din faza de judecată, care au fost susţinute de alte declaraţii mincinoase produse de apărarea inculpatului B., dar şi a părţii vătămate D.M. ( a se vedea declaraţiile martorilor Ţ. şi L.), toate aceste mijloace de probă fiind înlăturate de Înalta Curte.
Vinovăţia inculpatului B. este dovedită şi de declaraţiile membrilor familiei părţii vătămate D.M., date în cursul urmăririi penale şi parţial în cursul judecăţii (martorii D.T., I.L., I.F. şi I.M.).
Aceste depoziţii sunt esenţiale pentru a stabili condiţiile în care partea vătămată minoră l-a cunoscut pe inculpat şi a părăsit apoi domiciliul familiei sale, relaţiile existente între cei doi, modul în care inculpatul a influenţat relaţia minorei cu aceasta, inclusiv după demararea cercetărilor în cauză.
În acelaşi timp, examinând declaraţiile date de aceşti martori pe parcursul procesului penal, Curtea constată că, în timp ce martorii I.F. şi I.M. (sora şi cumnatul părţii vătămate) au susţinut în mod constant aceleaşi fapte şi împrejurări, martorele D.T. şi I.L. ( mama şi cealaltă soră a părţii vătămate) şi-au modificat în faza de judecată depoziţiile iniţiale.
Cu ocazia rejudecării, Înalta Curte a procedat la audierea nemijlocită a acestor martori, cu excepţia mamei părţii vătămate care datorită afecţiunilor grave de care suferă nu s-a prezentat în faţa Curţii, situaţie în care s-a dat citire declaraţiilor date de aceasta în faza de urmărire penală spre a putea fi avute în vedere la soluţionarea cauzei în condiţiile art. 327 alin. (3) C. proc. pen.
Cercetând motivele pentru care martorele D.T. şi I.L. şi-au modificat poziţia procesuală iniţială, Curtea constată că acestea nu sunt logice şi credibile şi, prin urmare, nu justifică înlăturarea declaraţiilor iniţiale de la soluţionarea cauzei.
Astfel, în privinţa martorei D.T., este de observat că în plângerea adresată organelor de poliţie locale din Costineşti la data de 29 iulie 2003, aceasta a menţionat implicarea inculpatului B. în plecarea de acasă a părţii vătămate, dar şi faptul că din luna mai a aceluiaşi an nu mai ştie nimic despre ea, primind în schimb un telefon de ameninţare de la o persoană necunoscută (fil.119 vol.1 dup).
Organele de poliţie au instrumentat această plângere, luând o declaraţie minorei în care ea a menţionat (mincinos) că nu are nicio legătură cu inculpatul B., nu-l cunoaşte, nu a primit nicio sumă de bani de la acesta (fil.122 vol.1 dup).
Faţă de cele menţionate de minoră, printr-un raport întocmit la 15 august 2003, organul de poliţie din Costineşti a propus clasarea lucrării (fil.120 vol.1 dup).
În legătură cu această plângere, martora D.T. a menţionat ulterior în faţa instanţei că demersul a fost determinat de telefonul anonim la care a făcut referire şi că a depus plângerea pentru că “aşa a fost situaţia atunci, aşa a vrut Dumnezeu să fie”, în contextul în care în faţa instanţei a retractat practic toate acuzaţiile aduse inculpatului, prezentându-se pe sine ca o victimă a organelor statului care “ne-au distrus nervii, au făcut ce au vrut din noi” (fil.561 vol.2 ds.fond)
Or, este de observat faptul că dacă susţinerile martorei din faţa instanţei ar fi reale, apare ca inexplicabilă pasivitatea aceloraşi organe ale statului, care ar fi trebuit să instrumenteze un dosar penal împotriva inculpatului încă din vara anului 2003, odată cu sesizarea martorei, ceea ce nu s-a întâmplat, în condiţiile în care la acel moment s-a propus clasarea plângerii.
Caracterul mincinos al declaraţiei date de martoră în faţa instanţei este dovedit şi de încercarea acesteia de a legitima relaţia intimă între fiica sa şi L. R., deşi o asemenea relaţie nu a existat niciodată, fapt rezultat din mai multe mijloace de probă la care Curtea face referire în prezenta decizie.
Mai mult, martora nu a putut preciza detalii despre L. R., nefiind în măsură să-i precizeze numele sau ocupaţia, lucru inacceptabil devreme ce, potrivit propriilor susţineri, acesta urma să se căsătorească cu fiica sa (lucru care nu s-a întâmplat nici după 10 ani).
De asemenea, martora nu a putut oferi explicaţii în legătură cu sursele de finanţare ale fiicei sale (deşi la urmărire penală a susţinut că aceasta i-a trimis diferite sume de bani şi a venit acasă cu diferite bunuri, despre care i-a spus că le are de la inculpat), după cum nu a lămurit circumstanţele în care fiica sa minoră a obţinut un paşaport şi a călătorit în străinătate, fără acordul părinţilor (deşi la urmărire penală a arătat că nici nu a ştiut că fiica sa are paşaport).
Toate aceste contradicţii, ca şi explicaţiile ilogice pentru schimbarea sa de atitudine între diferitele faze procesuale, au condus Curtea la concluzia că nu există niciun temei pentru a reţine declaraţia singulară dată în faţa instanţei de fond în detrimentul plângerii şi declaraţiilor constante date de martoră în faza de urmărire penală.
În privinţa martorei I.L., situaţia este şi mai clară, în condiţiile în care, deşi în faţa Curţii a arătat că îşi retractează declaraţiile anterioare, ea a precizat că nu a fost influenţată ori constrânsă în vreun fel de poliţie sau procuror pentru a da acele declaraţii, considerând că “aşa trebuie se declare la acel moment”.
Ca şi în cazul mamei sale, martora I.L. a făcut referire în faţa instanţei la L. R. ca fiind persoana cu care partea vătămată locuieşte şi cu care aceasta trebuia să se căsătorească încă din anul 2003, neputând însă preciza cu ce se ocupă acesta. De asemenea, contrar probatoriului administrat în cauză, martora a afirmat că părinţii săi i-au trimis minorei bani pentru a se întreţine la Bucureşti.
Dincolo de împrejurarea că, prin modificarea nejustificată a declaraţiilor anterioare, martorele D.T. şi I.L. au încălcat rigorile legii penale care sancţionează mărturia mincinoasă, atitudinea lor este cu atât mai condamnabilă în condiţiile în care, fiind rude cu partea vătămată minoră, obligaţia lor era aceea de a-i proteja şi susţine interesele de victimă a infracţiunii de act sexual cu un minor, iar nu de a-l absolvi de vinovăţie pe inculpat, în ciuda materialului probator administrat în cauză.
În privinţa martorilor I.F. şi I.M., Curtea constată că aceştia şi-au menţinut aceeaşi poziţie pe parcursul întregului proces penal, în ciuda faptului că aceasta le-a atras formularea mai multor plângeri penale din partea minorei.
Curtea reţine că nu există niciun temei pentru a pune sub semnul întrebării obiectivitatea şi buna credinţă a acestor doi martori, în condiţiile în care I.F. a fost cea care, în calitate de soră, s-a ocupat de creşterea şi educarea minorei de la 3-4 ani. Aşa cum chiar martora a afirmat în faţa Înaltei Curţi, în ciuda celor întâmplate, nu este în relaţie de duşmănie cu partea vătămată, nu este invidioasă pe aceasta şi nu-i doreşte răul.
Curtea constată astfel că aspectele de fapt rezultate din declaraţiile celor 4 membri ai familiei părţii vătămate date în faza de urmărire penală şi parţial (în cazul martorilor I.F. şi I.M.) în faza de judecată, reflectă adevărul, fiind confirmate şi de alte mijloace de probă aflate la dosar şi analizate în prezenta decizie.
Din toate aceste declaraţii rezultă că partea vătămată minoră a părăsit domiciliul familial ca efect al influenţei exercitate de către inculpatul B., care a profitat nu doar de naivitatea, ci şi de starea materială precară a minorei, pe fondul unei evidente slăbiciuni în ce priveşte supravegherea şi controlul parental.
Deşi s-a susţinut că transferul şcolar al minorei la Bucureşti s-ar fi făcut cu consimţământul mamei sale, este evident că măcar formal acesta nu a existat, în condiţiile în care semnătura acesteia de pe cererea de transfer este diferită de cea regăsită pe toate înscrisurile oficiale (plângere şi declaraţii) aflate la dosar.
Odată stabilită în Bucureşti, partea vătămată s-a îndepărtat şi a întrerupt legăturile fireşti pe care se presupune că trebuia să le aibe cu familia sa, fie şi numai pentru că era minoră, încercările martorilor de a afla lucruri elementare despre ea (cum ar fi unde învaţă, unde locuieşte, cu ce se întreţine) fiind sortite eşecului.
Din toate aceste declaraţii rezultă în mod cert că familia părţii vătămate minore nu a susţinut-o financiar (neavând resursele necesare, în condiţiile în care tatăl minorei suferea de o boală incurabilă). Dimpotrivă, minora a fost cea care în mai multe rânduri a trimis bani acasă, deşi ea nu desfăşura vreo activitate aducătoare de venituri, având în vedere vârsta ei. În realitate, aşa cum se va vedea, respectivele sume de bani proveneau de la inculpatul B., în condiţiile în care acesta a fost cel care a achitat toate cheltuielile minorei, necesare sau voluptuarii, încă din faza iniţială, când minora a stat cu chirie la Mangalia.
Totodată, niciunul dintre membri familiei părţii vătămate nu a putut preciza în ce condiţii minora a obţinut paşaport şi apoi a călătorit în străinătate, deşi legislaţia în materie impunea un consimţământ al părinţilor în ambele situaţii. În acelaşi timp, faţă de cele expuse anterior, nimeni din familie nu i-a dat vreo sumă de bani pentru aceste deplasări.
Deşi nu a existat vreo probă concretă în acest sens, atât mama, cât şi cele două surori ale victimei au avut reprezentarea (bănuiala) că aceasta a întreţinut raporturi sexuale cu inculpatul B., fapt dedus din fotografiile ce-i înfăţişau pe cei doi împreună, precum şi din împrejurarea că inculpatul era cel care îi asigura minorei mijloacele financiare.
Pe de altă parte, declaraţiile membrilor familiei părţii vătămate demonstrează că numitul L. R. nu a fost prieten (iubit) al acesteia, fapt pe care însăşi minora l-a afirmat cu ocazia înmormântării tatălui său, eveniment la care a fost însoţită de inculpata F. şi numitul L. Este relevantă astfel susţinerea martorei I.F. potrivit căreia “despre cei doi, M. mi-a spus că sunt prietenii ei şi că R. şi F. formează un cuplul de prieteni intimi. Chiar am întrebat-o pe M. dacă R. e prietenul ei intim, ea a spus că nu, că cei doi doar o însoţesc”. (fil.298 vol.3 ds.recs.)
Din aceleaşi declaraţii rezultă că după demararea cercetărilor şi plasarea minorei în familia martorilor I.F. şi I.M., numitul L. R. s-a prezentat ca prieten intim şi viitor soţ al părţii vătămate, iar pentru a da credibilitate rolului jucat şi-a adus părinţii pentru a face cunoştinţă cu familia acesteia, precum şi o pereche de yoghini care urmau a fi naşii celor doi.
În acea scurtă perioadă de plasament, numitul L. şi alţi membri M.I.S.A (inclusiv numita S.A., viitoarea avocată a părţii vătămate) au făcut presiuni pe lângă familia minorei şi au adresat ameninţări membrilor acesteia pentru a o lăsa pe partea vătămată să părăsească noul ei domiciliu.
Aceste presiuni şi ameninţări au fost reclamate organelor statului de către martorii I.F. şi I.M., imediat ce s-au produs (fil.156-163, 166 vol.1 dup).
La data de 22 aprilie 2004 minora a reuşit să părăsească noul ei domiciliu, astfel încât la data de 6 mai 2004 a fost revocată măsura plasamentului dispusă anterior (fil.193 vol.I dup).
Pe lângă declaraţiile pe care le-au dat în cauză, la dosar mai există şi sesizări adresate organelor judiciare după demararea cercetărilor, prin care membrii familiei părţii vătămate au reclamat şi alte aspecte, cum ar fi:
- încercarea de a obţine o semnătură a mamei părţii vătămate, sub ameninţarea că altfel minora va fi “închisă”.
În acest sens, sesizarea martorei D.T., este probată de înscrisul care i-a fost înmânat de membri M.I.S.A., având următorul conţinut : “Dragă mamă, Sunt M. şi am mare nevoie de tine în aceste momente. Doar tu mă poţi ajuta. Te rog din suflet ascult-o pe doamna mea profesoară de română şi vino cu ea în Bucureşti pentru a da o semnătură în faţa avocatului meu care vrea să mă ajute, dar trebuie să fii şi tu de faţă. Dacă vei refuza să semnezi mă vor închide. Te rog din suflet ajută-mă! M. “ (fil.139-141 şi 182 vol.1 dup)
- opoziţia mamei părţii vătămate ca aceasta să fie asistată de avocata S.A., membră M.I.S.A.
În acest sens, martora D.T. a sesizat nu doar organele judiciare, ci şi Baroul Bucureşti, arătând că “în condiţiile în care fiica mea este victima unei infracţiuni sexuale comise de B.G., care este liderul M.I.S.A., consider că fiica mea nu poate fi apărată chiar de către un avocat adept M.I.S.A, iar interesele unui asemenea avocat nu ar urmări decât să-l favorizeze pe B.G. şi să-l ajute pe acesta să nu răspundă pentru faptele lui “ (fil.142,143 vol.1 dup).
Cu toate acestea, partea vătămată a continuat să fie “apărată” de respectivul avocat, lucru care s-a întâmplat pe parcursul întregului proces penal, inclusiv în faţa instanţei de recurs (rejudecare).
La stabilirea situaţiei de fapt şi a vinovăţiei inculpatului B., Curtea reţine şi declaraţiile martorei D.I., date în cursul urmăririi penale (parţial) şi în cursul judecăţii.
În legătură cu această martoră, apărarea inculpatului B. a susţinut că ea nu este credibilă, datorită împrejurării că a fost cercetată ca învinuită în acest dosar, dar şi faptului că are calitatea de parte civilă într-o altă cauză în care este trimis în judecată inculpatul B.
În ce priveşte prima susţinere, este real faptul că iniţial, printr-o rezoluţie din 6 august 2004, s-a început urmărirea penală împotriva numitei D.I. pentru complicitate la infracţiunea de trafic de minori al cărei autor era inculpatul B. (fil.83 vol.1 dup).
Prin rechizitoriul întocmit la 13 august 2004 s-a dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor faţă de învinuita D.I., motivat de împrejurarea că la 13 iulie 2004 aceasta a părăsit în mod legal teritoriul României în baza unui contract de muncă în Japonia.
Ulterior, prin rezoluţia din 31 august 2004 emisă în dosarul format în urma disjungerii (nr. 2361/P/2004 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti) s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală faţă de învinuita D.I. pentru complicitate la infracţiunea de trafic de minori, constatându-se că în realitate nu a existat o conivenţă infracţională între aceasta şi inculpatul B., în condiţiile în care ocuparea de către inculpata F.M.M. şi partea vătămată D.M. a etajului imobilului aparţinând învinuitei a fost o condiţie impusă de inculpatul B. în schimbul acordării sumei de 12.000 de dolari învinuitei cu titlu de împrumut.
Prin urmare, începând cu data de 31 august 2004 D.I. şi-a pierdut calitatea de învinuit, astfel încât audierea sa ca martor în faza de cercetare judecătorească este perfect legală.
De altfel, aşa cum se poate observa din dosarul de urmărire penală, D.I. nu a dat nicio declaraţie în calitate de învinuit, ambele declaraţii aflate în acest dosar (la 19 martie şi 23 iunie 2004) fiind date în calitate de martor.
În ce priveşte calitatea de parte civilă într-o altă cauză penală în care inculpatul B. figurează ca inculpat, este real faptul că din înscrisurile prezentate în copie de către inculpat (fil.319 şi urm., vol.5 ds.recs.) rezultă că martora D.I. este citată în calitate de parte civilă în dosarul nr. 22351/3/2007 al Tribunalului Cluj, cauză în care printre inculpaţi figurează şi B.G.
Această din urmă împrejurare nu poate conduce însă prin ea însăşi (ca de altfel şi cealaltă menţionată anterior, de fostă învinuită în cauza de faţă), la înlăturarea depoziţiilor martorei din ansamblul materialului probator avut în vedere la soluţionarea cauzei, urmând a aprecia în ce măsură declaraţiile martorei au fost influenţate de aceste calităţi procesuale.
În acest context, nu este lipsit de relevanţă faptul că în faţa instanţei de rejudecare martora a arătat că nu îl urăşte pe inculpatul B., nu are nimic contra lui şi chiar dacă ar fi primit ipotetic despăgubirea solicitată în calitate de parte civilă în cealaltă cauză penală, declaraţia pe care a dat-o în faţa instanţei nu ar fi fost diferită.
Cu alte cuvinte, depoziţia acuzatoare la adresa inculpatului nu a fost o chestiune de oportunitate, determinată de presupusele despăgubiri solicitate de martoră într-un alt dosar şi care nu au fost achitate de inculpat, ci reprezintă în realitate poziţia cvasiconstantă exprimată de aceasta pe parcursul prezentului proces penal.
Aşa cum se poate observa, situaţia de fapt expusă de martoră este aceeaşi în toate declaraţiile date în cauză (cu excepţia uneia dintre declaraţiile date în faza de urmărire penală), depoziţiile sale coroborându-se sub acest aspect cu celelalte mijloace de probă analizate în considerentele prezentei decizii.
În legătură cu declaraţia dată în faza de urmărire penală prin care martora şi-a retractat practic declaraţia iniţială, acuzatoare la adresa inculpatului, aceasta a arătat în faţa instanţei de rejudecare că a fost dată ca efect al influenţelor exercitate asupra sa de către mai multe persoane din anturajul inculpatului B., cum ar fi avocata S.A. (membră M.I.S.A, unul dintre avocaţii părţii vătămate D.M.).
Martora a arătat că, anterior discuţiei cu această avocată, a purtat o discuţie chiar cu inculpatul B., în cursul căreia martora i-a spus că îi pare rău de cele întâmplate şi că nu doreşte răul nimănui, iar inculpatul i-a cerut să-şi schimbe declaraţia iniţială. În aceste condiţi, fiindu-i teamă pentru viaţa sa, speriată că ar putea să-şi piardă casa, dar şi libertatea, martora a acceptat să-şi retracteze declaraţia iniţială acuzatoare la adresa inculpatului, luând legătura cu avocata S. care a însoţit-o la Parchet pentru a da noua declaraţie, din 23 iunie 2004.
Curtea constată că martora a făcut în esenţă acelaşi susţineri şi cu ocazia audierii sale de către instanţa de fond anterior strămutării cauzei (a se vedea declaraţia de la fil.63 ds.4577/2004 al Tribunalului Bucureşti Secţia I penală). Astfel, martora a arătat că în faza iniţială a cercetărilor, după ce a dat prima declaraţie în faza de urmărire penală, a fost condusă de L. R. împreună cu inculpata F. şi partea vătămată D.M. într-un imobil la ieşirea din Bucureşti, unde a stat 3 zile, perioadă în care avocata S. le-a învăţat ce să spună.
În privinţa stării de temere, martora a arătat în aceeaşi declaraţie că oamenii lui B. sunt fanatici, fiind dispuşi să facă şi închisoare pentru el. Deşi martora nu a primit o ameninţare concretă, ea a menţionat o afirmaţie a inculpatei F., cu trimitere la partea vătămată M. (fostă M.) A.A. (care de asemenea dăduse declaraţii acuzatoare la adresa inculpatului), în sensul că “nu se gândeşte că poate să dea o maşină peste ea din greşeală?” (fil.66).
Prin urmare, Curtea constată că explicaţia oferită de martoră referitoare la circumstanţele în care a ajuns să-şi schimbe declaraţia iniţială, acuzatoare la adresa inculpatului, este logică şi credibilă, motiv pentru care declaraţia din faza de urmărire penală dată la 23 iunie 2004 nu a fost avută în vedere la soluţionarea cauzei.
Curtea constată astfel că schimbarea declaraţiei iniţiale s-a făcut ca urmare a presiunilor exercitate de către inculpatul B., direct şi prin interpuşi. Aceste presiuni s-au exercitat şi ulterior pe parcursul procesului penal, îmbrăcând aparent forme legale, în condiţiile în care împotriva martorei au fost formulate mai multe plângeri penale pentru mărturie mincinoasă de către inculpatul B. sau interpuşi, inclusiv după audierea de către instanţa de rejudecare (fil. 283 vol.5 ds.recs., fil.71 vol.6 ds.recs., fil.38 vol.7 ds.recs.)
De altfel, inculpatul B. a utilizat această modalitate agresivă, de intimidare şi în cazul altor persoane audiate în cauză, care au avut curajul să spună adevărul, făcând afirmaţii incriminatoare la adresa inculpatului.
Astfel, au fost formulate plângeri penale de către inculpat sau prin interpuşi împotriva martorilor S.L. (fil.245 vol.4 ds.recs), I.F. (sora părţii vătămate D.M., fil.299 vol.3 ds.recs.) şi I.M. (cumnatul părţii vătămate, fil.302 vol.3 ds.recs.).
Concluzionând în ce priveşte valoarea probatorie a declaraţiilor date de martora D.I., Curtea a avut în vedere declaraţiile constante date de aceasta în trei faze procesuale diferite (prima din cursul urmăririi penale, apoi în faţa instanţelor de fond şi recurs), în care martora a susţinut în esenţă aceeaşi situaţie de fapt, incriminându-l pe inculpatul B., declaraţii care se coroborează şi cu alte mijloace de probă.
Din aceste declaraţii Curtea a reţinut că inculpatul B. este liderul spiritual al M.I.S.A, venerat de toţi membrii mişcării, pe care acesta o conduce şi o controlează, chiar dacă numele său nu apare decât ca profesor de yoga. Cursanţii se raportau la inculpat cu respect şi îl priveau ca pe un părinte (în sensul că discutau cu el dacă aveau probleme), iar majoritatea persoanelor cu care acesta intra în contact ascultau de sfaturile lui.
În legătură cu imobilul aparţinând martorei D.I., aceasta a arătat că a primit cu titlu de împrumut de la inculpatul B. suma de 12.000 de dolari, încheindu-se un act notarial mincinos, în care parte figura martorul P.T. (persoană de încredere a inculpatului), întrucât acesta din urmă nu a vrut ca numele său să apară într-un înscris oficial.
În acelaşi timp, ca o garanţie că martora va restitui suma împrumutată, inculpatul i-a impus să încheie şi un contract de comodat pentru etajul imobilului, care să-i permită acestuia să folosească respectiva parte din imobil.
În fapt, la etajul imobilului au locuit inculpata F.M.M. şi partea vătămată minoră D.M., “preferatele gurului G. B.”, care erau vizitate de acesta şi cu care inculpatul obişnuia să întreţină relaţii sexuale.
În faţa instanţei de recurs, martora a arătat că “ pe B. de câteva ori l-am văzut venind după ce cele două s-au mutat, ştiu că fusese prieten cu inculpata F., iar la acest moment probabil că era în relaţii cu amândouă. Ştiu sigur că inculpatul avea relaţii intime cu partea vătămată D.M., lucru pe care l-am aflat chiar de la aceasta. Am aflat aceste lucruri întrucât, chiar dacă nu eram în relaţii apropiate cu partea vătămată, mai vorbeam, ne cunoşteam dinainte. Vizitele lui B. erau atât ziua, cât şi noaptea, ştiu că atunci când venea acesta stătea mai mult. În situaţiile în care l-am văzut venind au fost cazuri în care am auzit de la etaj inclusiv gemete şi sunete cu tentă sexuală, deducând că la etaj se întreţin raporturi sexuale. Am realizat că era vorba de gemete distincte ale persoanelor de sex feminine, care se auzeau cu aceeaşi ocazie, ştiu însă din proprie experienţă că inculpatul obişnuia să practice relaţii sexuale cu două partenere deodată” (fil.229 şi urm., vol.5 ds.recs.).
De altfel, potrivit martorei, toţi cursanţii care locuiau în ashram şi erau yoghini ştiau că inculpatul B. şi partea vătămată D.M. erau împreună.
În afară de relevanţa depoziţiei martorei în legătură cu fondul acuzaţiilor aduse inculpatului B., declaraţiile acesteia înlătură în egală măsură probatoriul administrat în apărare de către inculpat, care s-a dovedit a fi mincinos.
Astfel:
- aşa cum s-a arătat, contrar declaraţiilor martorului P.T. şi a actelor autentice prezentate de inculpat, suma de 12.000 de dolari a fost împrumutată de la acesta, iar nu de la martor, fiind vorba doar despre nişte acte fictive care mascau adevărata situaţie de fapt. Această împrejurare se coroborează cu însemnările pe care martora le-a făcut personal într-o agendă ce se regăseşte în anexele dosarului de urmărire penală şi pe care le-a recunoscut în faţa instanţei de recurs;
- contrar susţinerilor părţii vătămate, numitul L. R. nu era iubitul acesteia, ci şoferul pus la dispoziţia ei şi inculpatei F.M.M. de către inculpatul B. În realitate, L. fusese iubitul acestei din urmă inculpate, fapt care rezultă şi din alte mijloace de probă (a se vedea înregistrările convorbirilor telefonice). Tot astfel, nici martorul Ţ.G. nu a avut vreo relaţie initimă cu partea vătămată;
- contrar susţinerilor martorului M.A. propus în apărare de inculpatul B., obiectele găsite cu ocazia percheziţiei (casete şi dvd-uri cu filme pornografice, obiecte sexuale) nu au aparţinut martorului. Acest fapt este probat şi de împrejurarea că înscrisurile prezentate de martor nu se coroborează sub aspectul conţinutului (numărului şi identităţii obiectelor) cu procesele-verbale de percheziţie aflate în dosarul de urmărire penală.
În acelaşi timp, Curtea a reţinut declaraţiile martorei atunci când a analizat condiţiile în care s-a desfăşurat în concret percheziţia din imobil, constatând că aceasta a avut loc în limitele legii, pentru considerentele deja expuse anterior (a se vedea analiza declaraţiilor părţii vătămate D.M.).
Un alt mijloc de probă care dovedeşte vinovăţia inculpatului B. îl constituie declaraţiile părţii civile M. (fostă M.) A.A., date în cursul urmăririi penale, în faţa instanţei de fond şi a celei de recurs în procedura de rejudecare (fil.692 şi urm. vol.3 dup, fil.634 vol.3 ds.fond, fil.307 vol.6 ds.recs.)
Ca şi în cazul martorei D.I., inculpatul B. a încercat să relativizeze valoarea declaraţiilor date de aceasta, punând în discuţie obiectivitatea părţii civile (în condiţiile în care ea mai are aceeaşi calitate şi în cauza penală aflată pe rolul Tribunalului Cluj unde inculpatul B. este cercetat pentru alte infracţiuni săvârşite şi în dauna acesteia).
În acelaşi timp, în procedura de rejudecare inculpatul B. s-a opus cu obstinaţie reaudierii acestei părţi civile, atât prin videoconferinţă (procedură solicitată de partea civilă având în vedere că este stabilită în străinătate), cât şi direct şi nemijlocit de către instanţa supremă (atunci când partea civilă s-a prezentat totuşi personal în faţa acesteia), invocând în esenţă intervenirea prescripţiei răspunderii penale pentru fapta a cărei victimă a fost.
În ce priveşte relevanţa calităţii de parte civilă într-o altă cauză penală, Curtea constată că aceasta a fost deja analizată în cazul martorei D.I., astfel încât nu consideră necesar a relua considerentele anterioare care îşi păstrează actualitatea.
Simplul fapt că partea civilă a formulat nişte pretenţii civile într-o cauză penală nu poate conduce la concluzia că declaraţia sa acuzatoare la adresa inculpatului, ar fi subiectivă, în condiţiile în care aspectele relatate de ea sunt confirmate şi de alte mijloace de probă aflate la dosar.
Referitor la cel de-al doilea aspect, Curtea constată mai întâi că eventuala incidenţă a prescripţiei răspunderii penale pentru fapta a cărei victimă a fost partea civilă este analizată doar în prezenta decizie, neexistând o pronunţare anterioară a instanţei de recurs, în procedura de rejudecare.
În acelaşi timp, aşa cum se va arată ulterior ( a se vedea analiza distinctă a infracţiunii de act sexual cu un minor imputat inculpatului B. în legătură cu partea civilă M.), problema intervenirii prescripţiei răspunderii penale este mai nuanţată, incidenţa acestei instituţii impunându-se pentru alte considerente decât cele avute în vedere în mod eronat de către instanţele de fond şi apel, ca şi de către inculpat.
În egală măsură, nimic nu se opune ca şi într-o asemenea ipoteză partea civilă să fie audiată în legătură cu chestiuni de fapt esenţiale pentru soluţionarea cauzei, chiar dacă acestea nu au o legătură directă cu infracţiunea a cărei presupusă victimă este partea civilă.
Chiar dacă într-o asemenea situaţie este practic vorba despre o persoană care cumulează în fapt calităţi distincte ( victimă a unei infracţiuni şi martor în legătură cu alta), aceasta împrejurare nu conduce la concluzia că respectiva persoană ar trebui să dea două declaraţii diferite (de parte şi de martor), fiind vorba despre o depoziţie unitară. Echitatea procedurii într-un asemenea caz nu poate fi pusă în discuţie, în condiţiile în care părţile au participat nemijlocit la audierea persoanei în cauză şi au putut să-i adreseze întrebări.
Analizând conţinutul declaraţiilor părţii civile M. (fostă M.) A.A., Curtea reţine că în vara anului 2003 aceasta a locuit temporar (20 iunie – 19 iulie) în imobilul aparţinând martorei D.I.
Cu această ocazie a constatat că etajul casei era locuit de inculpata F.M.M. şi partea vătămată D.M., iar inculpatul B. venea de câteva ori pe săptămână şi întreţinea relaţii sexuale cu acestea, fapt pe care l-a dedus din ţipetele şi zgomotele pe care le auzea de la etaj şi care erau unele specifice consumării unor raporturi sexuale între cele două fete şi inculpat.
Mai mult, deşi nu era prietenă cu partea vătămată D.M., aceasta le-a spus părţii civile şi martorei D.I. “că îl iubea mult pe G. şi că se jucau în trei”, ceea ce pentru partea civilă a însemnat că întreţineau relaţii sexuale în trei, respectiv “atât M. şi M. între ele, cât şi fiecare dintre acestea cu B. atât separat, cât şi în acelaşi timp”.
Potrivit părţii civile, în acea vreme ambele fete se bucurau de numeroase privilegii oferite de inculpat, care le asigura toate condiţiile de trai, le trimetea o maşină cu şofer de câte ori aveau nevoie şi se deplasa în străinătate împreună cu acestea (chiar în perioada în care partea civilă a locuit în imobil, inculpata F. şi partea vătămată minoră D.M. se aflau într-o excursie cu inculpatul B. în Danemarca).
Pe lângă aspectele ce vizează nemijlocit acuzaţiile aduse inculpatului B. în legătură cu partea vătămată D.M., declaraţiile părţii vătămate M. (fostă M.) A.A. sunt relevante şi din altă perspectivă, anume aceea a veridicităţii probatoriului administrat în apărare de către inculpat.
Astfel, din aceste declaraţii rezultă că:
- banii necesari finalizării casei aparţinând martorei D.I. au fost împrumutaţi de aceasta de la inculpatul B., care i-a dat banii “cu condiţia ca jumătate din casă să fie pusă pe numele unei persoane din M.I.S.A” (este vorba de contractul de comodat încheiat cu martorul P.T.), fapt care dovedeşte caracterul mincinos al declaraţiilor martorilor P. şi M., dar şi al contractelor încheiate în formă autentică):
- numitul L. R. a fost în perioada 1999-2000 “iubitul oficial” al inculpatei F.M.M., neavând vreo legătură cu partea vătămată D.M.; după declanşarea cercetărilor s-a încercat acreditarea ideii că acesta este prietenul părţii vătămate, “pentru a-l scoate pe G. basma curată, datorită vârstei M.”;
- inculpatul B. obişnuia să întreţină relaţii sexuale cu cursantele M.I.S.A, inclusiv cu minore, având predilecţie pentru fete virgine, întrucât considera că acestea “îi dau o energie mai mare”. Aceste persoane îl priveau pe inculpat ca pe un Dumnezeu, “maestru tantric”, “maestru al spiritualităţii”, fiind considerate “privilegiate” sau “favorite”, întrucât aveau mai mult acces la inculpat, îl însoţeau pe acesta, mergeau la cumpărături, în tabere, locuiau împreună cu el. Sexul cu inculpatul era considerat o cale spre evoluţia spirituală, spre “iluminare”;
- probatoriul propus de inculpat cu referire la partea civilă (martorii M.R., T.A., D.V.) a fost unul mincinos, fiind vorba despre persoane care au cunoscut-o sau au fost în relaţii cu partea civilă, însă în alte perioade decât cele susţinute de martori ( a se vedea martorul M., care a fost prietenul părţii civile după ce aceasta a încetat relaţia cu inculpatul) sau întreţinând la rândul lor relaţii sexuale cu inculpatul ( a se vedea martora T.).
Alături de declaraţiile persoanelor susmenţionate, care dovedesc în mod direct vinovăţia inculpatului B., Curtea constată că sunt relevante pentru aflarea adevărului şi declaraţiile altor persoane audiate în această calitate, ca probe indirecte, care conturează fie contextul în care s-au derulat relaţiile dintre inculpat şi partea vătămată minoră D.M., fie modul în care s-au desfăşurat anumite activităţi procedurale în prezenta cauză.
Astfel, din declaraţiile martorei S.V. a rezultat că în vara anului 2003 le-a găzduit în casa sa din Costineşti pe partea vătămată minoră D.M. şi inculpata F.M.M., care au fost vizitate de 3-4 ori de către inculpatul B., toate aceste persoane fiind recunoscute de către martoră de pe planşele foto (fil.169 şi urm., vol.1 dup).
Aceeaşi martoră a mai afirmat că în perioada în care cele două au locuit la ea, zilnic venea un băiat tânăr care le aducea de mâncare şi le lua cu maşina; deşi martora nu a indicat identitatea persoanei în cauză, nepunându-i se la dispoziţie şi planşe foto pentru recunoaşterea acesteia, având în vedere însă precizările martorei în sensul că bărbatul în cauză a apărut la televizor ulterior demarării cercetărilor penale şi s-a prezentat ca fiind viitorul soţ al părţii vătămate, rezultă că acesta nu putea fi decât numitul L. R., ţinând seama şi de depoziţiile altor martori audiaţi în cauză ( I.F. şi I.M.).
Prin această depoziţie este astfel confirmat încă o dată statutul real al numitului L. R., acela de şofer al inculpatei F. şi părţii vătămate minore, nefiind vorba aşadar despre nicio relaţie initimă între aceasta din urmă şi L.R.
În privinţa martorelor A.A., A.L., L.M., I.A., depoziţiile acestora sunt relevante pentru a analiza modul concret în care s-au desfăşurat percheziţiile dispuse şi efectuate în prezenta cauză.
Apărarea inculpatului B. şi a părţii vătămate minore au încercat să pună sub semnul îndoielii credibilitatea afirmaţiilor acestor martore, inducând ideea că ele ar fi fost cointeresate de anchetatori să gireze prin prezenţa şi semnătura lor activităţile procedurale la care au participat, întrucât ar fi beneficiat la rândul lor de avantaje, constând în note sau calificative favorabile acordate la facultatea unde erau studente.
Audiindu-le pe aceste martore direct şi nemijlocit în procedura de rejudecare, Curtea a constatat că fără excepţie acestea au afirmat că nu au fost constrânse sau recompensate în vreun fel pentru a participa ca martori asistenţi la percheziţii, că au făcut-o din pură curiozitate, fiind studente la Facultatea de Drept şi că nu au avut niciun beneficiu concret (notă sau calificativ) din participarea la aceste activităţi şi nici nu li s-a promis a priori vreo recompensă.
Prin urmare, nu există niciun motiv pentru a pune la îndoială credibilitatea martorelor sau a afirmaţiilor acestora relativ la modul în care s-au desfăşurat percheziţiile dispuse în cauză, cu deosebire cea efectuată la imobil.
De asemenea, Curtea a reţinut ca servind la aflarea adevărului şi declaraţiile martorilor S.L., T.E., N.G., F.C., B.C. şi D.D. sub aspectul întreţinerii de relaţii sexuale între inculpatul B. şi cursanţi/membri M.I.S.A şi a contextului în care acestea aveau loc.
Astfel, martorul F.C. a arătat că a fost membru M.I.S.A. circa 10-11 ani, până în anii 1999-2000, că a locuit într-un ashram ( loc de retragere colectivă, unde discipolii se adună în jurul unui guru), iar din discuţiile purtate în acest loc “se presupunea” că inculpatul B. avea relaţii cu cursanţii (fil.128 vol.3 ds. recs.).
Martorul B.C. a arătat că a urmat cursurile de yoga organizate de inculpatul B. în perioada 1992-2000, când a fost exclus de către inculpat.
Martorul a arătat că din discuţiile purtate cu colegii săi a aflat că inculpatul B. întreţinea relaţii sexuale cu cursantele yoga, fiind vorba despre discuţii purtate în mediul frecventat de martor, care i-au creat acestuia opinia că probabil asemenea relaţii au avut loc. Martorul a mai precizat că se spunea faptul că prin raporturile sexuale întreţinute cu inculpatul B. exista posibilitatea unei evoluţii spirituale mai rapide.
Acelaşi martor a arătat că relaţia dintre inculpat şi cursanţi era similară cu cea stabilită între un profesor şi elevii săi, că la aceste cursuri participau şi minori şi că în cadrul relaţiei dintre maestru şi discipol se solicita o subordonare totală faţă de maestru.
Din depoziţia acestui martor a mai rezultat că l-a deranjat un anume fanatism la care se ajunsese, în sensul că persoanele care urmau cursurile nu puneau la îndoială părerile emise de inculpat, existând o “tabără a celor manipulaţi” care fiind mai labili, erau mai uşor de influenţat de către inculpat.
Relaţia de subordonare dintre inculpat şi cursanţii yoga este confirmată şi de martora S.L., care a arătat că inculpatului B. (zis “G.”) i se spunea guru sau maestru spiritual.
Despre viaţa în ashram, martora a arătat că treptat nu mai distingeai binele de rău, se foloseau “mici neadevăruri pentru a ascunde mari rătăciri”, cum ar fi îndepărtarea de familie, descurajarea căsătoriei, încurajarea relaţiilor cu cât mai multe persoane din diferite zodii.
În ce priveşte relaţia cu inculpatul B., martora a arătat că li se spunea că sexul cu acesta te ajută să te apropii de Dumnezeu, să evoluezi spiritual, iar urinoterapia este benefică pentru purificarea organismului. Exista concepţia potrivit căreia erai fericit dacă stăteai în apropierea inculpatului B., care era un maestru spiritual şi în prezenţa căruia puteai “să arzi din karma negativă”.
În privinţa relaţiilor sexuale cu inculpatul, martora a arătat că toate cele 10 fete cu care a locuit în ashram au întreţinut după spusele lor relaţii sexuale cu acesta, lucru cu care au fost de accord, întrucât au considerat că acest lucru le ajută “pe calea spirituală”.
Martora a relatat o experienţă personală cu inculpatul, când a fost condusă într-un apartament la parterul unui bloc împreună cu alte două fete din ashram, care au intrat pe rând într-o cameră cu inculpatul B. pentru a întreţine relaţii sexuale. În momentul în care i-a venit rândul, martora a început să tremure, întrucât nu dorea să facă sex cu inculpatul, iar această atitudine l-a iritat pe inculpat, care a jignit-o pe martoră, spunându-i totodată că “are atâta întuneric încât nu lasă lumina să intre”. Deşi nu a purtat în mod explicit o discuţie cu inculpatul în legătură cu întreţinerea de relaţii sexuale, indirect a înţeles că urma să se întâmple acest lucru, în condiţiile în care amândoi erau dezbrăcaţi (fil.131 şi urm., vol.3 ds.recurs).
Martora T.E., practicantă de yoga în cadrul M.I.S.A., a arătat că inculpatul B. era perceput printre cursanţi ca un lider spiritual, în sensul că era persoana care îndrumă dezvoltarea spirituală a cursanţilor; ea personal l-a perceput pe inculpat ca pe un lider spiritual, ca un profesor.
Deşi nu a cunoscut nicio persoană care să fi întreţinut relaţii sexuale cu inculpatul, “la nivel de zvon” se spunea că sunt fete care întreţin raporturi sexuale cu acesta (fil.206 vol.4 ds.recs).
Martora N.G., practicantă yoga în cadrul M.I.S.A., a arătat că din iniţiativa sa a încercat să întreţină relaţii sexuale cu inculpatul B., “pentru a verifica ceea ce se spunea despre el, despre puterile sale paranormale şi despre performanţele sale sexuale”.
Martora a afirmat că, după ştiinţa sa, şi alte cursante yoga întreţinuseră raporturi sexuale cu inculpatul, făcând referire la partea vătămată M. (fostă M.) A.A. şi sora ei, despre care a aflat din relatările mamei lor, martora D.D. (fil.4 şi urm., vol.3 ds.recs.).
Aceste aspecte au fost confirmate de martora D.D., care a arătat că ambele fiice ale sale ( A.A. şi D.I.) au întreţinut relaţii sexuale cu inculpatul B., cu menţiunea că acesta dorea ca fetele cu care avea relaţii sexuale să fie virgine, iar el să fie cel care le iniţiază în viaţa sexuală (fil.6 şi urm., vol.3 ds.recs.)
Aşadar, din toate declaraţiile menţionate anterior rezultă că inculpatul B. obişnuia să întreţină relaţii sexuale cu cursantele şcolii de yoga M.I.S.A., la care ele consimţeau, în condiţiile în care li se inocula idea că aceasta era o cale spre dezvoltare spirituală, iar inculpatul era perceput ca un lider sau maestru spiritual, în raport cu care cursanţii se aflau într-o relaţie de subordonare.
În stabilirea situaţiei de fapt şi reţinerea vinovăţiei inculpatului B. pentru infracţiunea analizată, Înalta Curte a avut în vedere şi înregistrările unor convorbiri telefonice purtate de inculpate cu partea vătămată D.M., dar şi cu coinculpata F.M.M.
În legătură cu aceste mijloace de probă apărarea inculpatului s-a axat pe aspecte de nelegalitate, nefiind solicitate în cursul judecăţii sau în procedura de rejudecare ascultarea acestor convorbiri sau expertizarea înregistrărilor, deşi părţile au avut această posibilitate. Abia cu ocazia dezbaterilor pe fond în faţa instanţei de rejudecare, aşadar după încheierea cercetării judecătoreşti, au fost antamate tangenţial chestiuni ce ar putea pune în discuţie conţinutul mijloacelor de probă.
În privinţa legalităţii înregistrărilor convorbirilor telefonice existente la dosar, Curtea reţine că în urma demersurilor efectuate de către instanţa de recurs, în această fază procesuală au fost ataşate toate cele trei autorizaţii în baza cărora au fost interceptate comunicaţiile inculpatului B. invocate în prezenta cauză, respectiv mandatele din 13 noiembrie 2002, din 11 februarie 2003 şi din 9 mai 2003 (fil.124,125 vol.1 şi fil.107 vol.5 ds.recs.).
Din examinarea acestor autorizaţii rezultă mai întâi că ele au fost emise de procuror în condiţiile Legii nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României, anterior intrării în vigoare a modificărilor aduse Codului de procedură penală prin Legea nr. 281/2003 prin care s-a stabilit în mod expres competenţa exclusivă a instanţei de judecată de a autoriza interceptările convorbirilor telefonice solicitate în baza acestui Cod şi implicit în privinţa celor întemeiate pe Legea nr. 51/1991.
În al doilea rând, rezultă că mandatele au privit convorbirile purtate de inculpatul B.G. de la postul telefonic mobil pe care acesta îl utiliza în fapt, înregistrat formal pe numele V.L., membră M.I.S.A.
În al treilea rând, rezultă că în baza mandatului din 13 noiembrie 2002 s-a autorizat interceptarea comunicaţiilor inculpatului pe o durată de 3 luni (15 noiembrie 2002-14 februarie 2003), iar ulterior acest mandat a fost prelungit de două ori succesiv pe câte o durată de 3 luni, respectându-se astfel disp.art. 13 alin. (5) din Legea nr. 51/1991 (mandatul din 11 februarie 2003 pentru perioada 14 februarie 2003-13 mai 2003, respectiv mandatul din 9 mai 2003 pentru perioada13 mai 2003-12 august 2003).
În al patrulea rând, Curtea constată că atât mandatul iniţial, cât şi prelungirile ulterioare au fost emise de persoanele menţionate în art. 13 alin. (3) şi (5) din Lege, respectiv de un procuror anume desemnat (mandatul iniţial) şi de către procurorul general (în fapt, prim-adjunctul acestuia, în cazul celor două prelungiri).
În legătură cu circumstanţele în care aceste mandate au fost emise, din actele aflate în dosarul de urmărire penală completate cu cele depuse în faza recursului, a rezultat că în anul 1999, în baza art. 11 lit. d) din Legea nr. 51/1991 Serviciul Român de Informaţii a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni contra siguranţei statului ( comunicarea de informaţii false prev.de art. 1681 C. pen.) de către numiţii R.P. şi R.C., membri ai M.I.S.A.
Dosarul a fost trimis spre competentă soluţionare la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti care, prin rezoluţia nr. 500/P/1999 din 30 octombrie 2000 a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de sus-numiţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev.de art. 166 şi 1681 C. pen. (fil.166 vol.5 ds.recs.).
Ulterior, prin rezoluţia nr. 2038/2002 din 14 iunie 2002 a procurorului şef adjunct al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă C.S.J. (fil.273 vol.5 ds.recs.) s-a infirmat rezoluţia menţionată anterior, dispunându-se reluarea cercetărilor atât pentru infracţiunile analizate (art. 166 şi art. 1681 C. pen.), cât şi pentru altele (art. 201 şi 2002 C. pen.).
Din conţinutul acestei noi rezoluţii a rezultat că sesizarea iniţială a S.R.I. din 1 februarie 1999 a privit faptul că numiţii R.C. şi R.P., sub coordonarea nemijlocită a numitului B.G. au desfăşurat în perioada 28 aprilie – 21 iulie 1997 activităţi care prin implicaţii şi consecinţe sunt de natură a leza siguranţa naţională a României.
S-a semnalat astfel de către S.R.I. faptul că soţii R., invocând pretextul “denunţării planurilor oculte ale francmasoneriei”, în calitate de “instructori” ai M.I.S.A. au pus în circulaţie cu prilejul unor simpozioane şi conferinţe ce au avut loc în mai multe localităţi documente false care, prin conţinutul şi amploarea pe care a luat-o difuzarea acestora în rândul opiniei publice, au creat o situaţie periculoasă pentru siguranţa naţională, iar prin implicaţiile produse au fost de natură a afecta relaţiile internaţionale ale României.
În susţinerea soluţiei de infirmare a rezoluţiei iniţiale se arată între altele că aceasta nu a făcut referiri la acţiunile întreprinse de soţii R. sub coordonarea lui B.G. de natură a crea în rândul populaţiei curente de opinii anti NATO şi antieuropene, care nu pot fi considerate doar o simplă exprimare a unor opinii în conformitate cu drepturile constituţionale, dată fiind consecvenţa acestora, caracterul organizat, repetabilitatea acţiunilor şi scopul urmărit, acela al creării unei opinii collective potrivnice statelor europene şi structurilor euro-atlantice.
Spre exemplificare, s-a menţionat manifestarea din perioada 12-13 martie 2002 din Bucureşti, la care au participat 4000 de persoane, unde sub pretextul împlinirii a 50 de ani de către B.G., au fost ridiculizate instituţii ale statului, precum Biserica, Învăţământul şi Sistemul de apărare, dar au avut loc şi momente aşa-zis artistice cu caracter profund obscene, relevant de practicarea în grup de către “adepţii artişti” a perversiunilor sexuale, la care a participat şi o fetiţă de 12 ani, în condiţiile în care în sală erau prezenţi mai mulţi copii adepţi ai M.I.S.A.
S-au mai făcut referiri şi la alte asemenea manifestări, care au constituit prilej de comitere şi a unor infracţiuni privind traficul şi consumul ilicit de droguri.
Toate aspectele menţionate au rezultat din documentele cu caracter strict secret ale S.R.I., la care rezoluţia face referiri exprese.
S-a concluzionat astfel că probatoriile administrate anterior nu au lămurit toate aspectele legate de activitatea infracţională a membrilor M.I.S.A., inclusiv a lui B.G., care este mult mai complexă decât cea avută în vedere iniţial, fiind vorba şi despre alte fapte cu caracter penal comise cu ocazia manifestărilor respective, pentru care nu s-au efectuat verificări.
Ulterior, prin rezoluţia nr. 500/P/1999 din 7 aprilie 2003 (fil.167 vol.5 ds.recs.) s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii R.P., R.C. şi B.G. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 166 şi 1681 C. pen. (constatându-se că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestora), a infracţiunilor prev. de art. 201 şi 202 C. pen. (constatându-se inexistenţa faptelor), faţă de B.G. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 288, 290 şi 291 C. pen. (constatându-se împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale), disjungându-se materialul pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârşirii altor infracţiuni de către B.G. şi alţii (art. 214, 321, 325, 328, 329, 309 C. pen. şi evaziune fiscală).
În privinţa infracţiunilor contra siguranţei statului, s-a reţinut în esenţă că nu au rezultat elementele necesare infracţiunii prev. de art. 166 C. pen., exprimarea unor teze antiintegraţioniste în structurile europene sau NATO neputând fi considerate ca element de propagandă în favoarea statului totalitar. Totodată, chiar dacă nu toate informaţiile comunicate cu prilejul conferinţelor au fost reale, acestea nu pot fi considerate apte să pună în pericol interesele naţionale, siguranţa statului şi relaţiile internaţionale ale României.
În privinţa infracţiunilor prev. de art. 201 şi 202 C. pen., cercetările efectuate nu au confirmat în totalitate faptele sesizate.
Ulterior, prin ordonanţa nr. 500/P/1999 din 12 februarie 2004 (fil.86 vol.1 dup) s-a dispus infirmarea parţială a acestei din urmă rezoluţii şi continuarea cercetărilor pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 166, 1681 şi 202 C. pen., prin conexarea acestei părţi a cauzei la dosarul nr. 720/P/2003, dosar finalizat ulterior prin trimiterea în judecată a inculpatului B. pentru faptele ce fac obiectul prezentei cauze.
Din toată această succesiune de acte emise de procuror a rezultat că începând cu anul 1999, în cadrul activităţii de informaţii desfăşurate în condiţiile Legii nr. 51/1991 au existat date culese de organele abilitate în domeniul siguranţei naţionale privitoare la implicarea inculpatului B. în acţiuni de natură a leza siguranţa naţională a României.
Din această perspectivă, este mai puţin important dacă în concret acţiunile desfăşurate de inculpat au întrunit sau nu elementele constitutive ale unei infracţiuni contra siguranţei statului; ceea ce interesează este existenţa unor suspiciuni, bazate pe informaţiile obţinute în urma investigaţiilor efectuate de S.R.I., în sensul implicării inculpatului în activităţi de natură a leza siguranţa naţională.
Cu alte cuvinte, important este a se stabili dacă emiterea unor mandate de interceptare întemeiate pe Legea siguranţei naţionale a avut nu doar o bază legală, ci şi una factuală, care în realitate este concretizată tocmai în existenţa unor indicii care să conducă la implicarea inculpatului în acţiuni de natură a aduce atingere siguranţei naţionale.
Or, din cele expuse anterior, rezultă că asemenea suspiciuni au existat, iar pentru lămurirea acestora a fost necesară emiterea unor mandate de interceptare în condiţiile Legii nr. 51/1991.
Este astfel de observat că mandatele în discuţie în prezenta cauză au vizat perioada 15 noiembrie 2002-12 august 2003, adică cea consecutivă rezoluţiei nr. 2038 din 14 iunie 2002 prin care s-a dispus reluarea cercetărilor faţă de inculpat pentru mai multe infracţiuni, inclusiv cele contra siguranţei statului.
Cenzurând mandatele emise de procuror, Curtea nu este chemată să aprecieze asupra temeiniciei informaţiilor privitoare la implicarea inculpatului în activităţi contra siguranţei statului, ci trebuie să statueze dacă a existat aparenţa unor asemenea acţiuni desfăşurate de inculpat, ca şi cadru pentru emiterea unor mandate de interceptare emise în condiţiile Legii nr. 51/1991.
O altă problemă care se pune este valorificarea ca şi mijloace de probă a înregistrărilor obţinute în baza Legii nr. 51/1991 pentru probarea unor infracţiuni de drept comun, aşadar altele decât cele vizând siguranţa statului.
Potrivit art. 11 lit. d) din lege, informaţiile din domeniul siguranţei naţionale pot fi comunicate organelor de urmărire penală, când privesc “săvârşirea unei infracţiuni”.
Or, faţă de formularea legii, care nu distinge în funcţie de tipul de infracţiune, rezultă că, în măsura în care din activitatea de informaţii pentru realizarea siguranţei naţionale au rezultat date referitoare la săvârşirea unei infracţiuni de drept comun, acestea vor putea fi exploatate probatoriu de către organul de urmărire penală, căci altfel nu s-ar justifica sesizarea sa potrivit textului de lege menţionat anterior.
În fine, Curtea constată că părţile au invocat nelegalitatea acestor mijloace de probă în condiţiile în care au fost obţinute în baza Legii nr. 51/1991, solicitând înlăturarea lor.
În examinarea acestei solicitări, Curtea va avea în vedere că potrivit jurisprudenţei CEDO, dreptul la un proces echitabil nu reglementează admisibilitatea probelor ca atare, materie ce ţine în primul rând de dreptul intern.
Astfel, în cauza D. Popescu contra României (hotărârea din 26 aprilie 2007), Curtea a reţinut că “nu va putea exclude admisibilitatea unei probe administrate cu nerespectarea reglementărilor dreptului naţional. Pe de altă parte, Curtea reaminteşte că în trecut a avut deja ocazia să declare că utilizarea unei înregistrări ilegale şi, pe deasupra, ca element unic de probă, nu este în sine incompatibilă cu principiile de echitate consacrate de art. 6 parag.1 din Convenţie, chiar şi atunci când acest mijloc de probă a fost obţinut cu încălcarea cerinţelor Convenţiei, în special cu cele ale art. 8 din Convenţie”.
Prin urmare, chiar dacă a constatat că Legea nr. 51/1991 în temeiul căreia au fost interceptate şi înregistrate convorbirile telefonice ale reclamantului nu era susceptibilă de a-l proteja pe acesta împotriva arbitrariului autorităţilor, încălcându-se astfel art. 8 din CEDO, Curtea a considerat totuşi că utilizarea înregistrărilor în litigiu ca probă în procesul de convingere intimă a judecătorilor naţionali nu l-a privat pe reclamant de un proces echitabil şi nu a încălcat art. 6 parag.1 din Convenţie.
Curtea a observat astfel că reclamantul şi avocatul său au avut posibilitatea să consulte notele Parchetului ce conţineau transcrierile convorbirilor reclamantului depuse la dosarul de urmărire penală, că acesta nu a negat niciodată conţinutul înregistrărilor în litigiu şi nici nu le-a contestat autenticitatea şi că acestea nu au constituit singurul mijloc de probă supus aprecierii suverane a judecătorilor, fiind coroborate cu alte mijloace de probă; înregistrările în litigiu au contat la luarea deciziei judecătorilor naţionali de a-l condamna pe reclamant, fără însă ca ele să fi constituit elementul unic ce le-a creat convingerea intimă cu privire la vinovăţia acestuia.
Transpunând aceste considerente la situaţia din speţă, Înalta Curte constată în primul rând că părţile au avut deplin acces la dosarul cauzei, inclusiv la procesele-verbale întocmite de procuror prin care s-a redat conţinutul convorbirilor înregistrate; în plus, în faza recursului părţile au putut analiza în detaliu cele 3 mandate în baza cărora convorbirile au fost înregistrate, care au fost depuse la dosar de către Parchet la solicitarea Înaltei Curţi.
În al doilea rând, părţile au avut dreptul de a asculta înregistrările invocate şi de a le contesta conţinutul; împrejurarea că ele nu au înţeles să-şi exercite acest drept în condiţiile legii (adică până la finalizarea cercetării judecătoreşti în procedura de rejudecare) nu are relevanţă din perspectiva valorificării sub aspect probator a respectivelor înregistrări.
În plus, deşi inculpatul B. nu a putut fi chestionat cu privire la conţinutul convorbirilor înregistrate (în condiţiile în care el s-a sustras judecăţii şi nu a putut să fie audiat direct şi nemijlocit de către instanţele de fond, apel sau recurs), Curtea constată că partea vătămată D.M. a recunoscut în declaraţia dată în faţa instanţei de recurs că a purtat mai multe convorbiri cu diferite persoane, inclusiv cu inculpatul B., susţinând însă că acestea făceau parte dintr-un joc care avea drept scop dezvoltarea creativităţii. În cadrul acestui “joc”, partea vătămată a recunoscut că a purtat cu inculpatul B. şi discuţii pe teme sexuale, ceea ce înseamnă că măcar una dintre părţile implicate în dialogurile incriminatoare nu a contestat conţinutul acestora ori faptul că ele au avut loc în realitate, ci doar le-a dat o altă conotaţie.
Examinând conţinutul convorbirilor telefonice înregistrate, Curtea constată că dialogurile redate sunt coerente, nefiind vorba despre propoziţii sau fraze trunchiate, lipsa unor cuvinte sau introducerea acestora în respectivele dialoguri, astfel încât nu există o suspiciune rezonabilă cu privire la realitatea acestor înregistrări şi la conţinutul acestora.
În plus, însuşi procurorul anchetator a redat convorbirile înregistrate într-un proces-verbal, certificat pentru autenticitate de către procurorul-şef, fiind astfel îndeplinite condiţiile prev. de art. 913 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., după modificarea adusă prin Legea nr. 281/2003, chiar dacă înregistrările au fost efectuate anterior.
În privinţa persoanelor ale căror convorbiri telefonice au fost interceptate, acestea au fost inculpaţii B., F. M. şi partea vătămată D.M., fiind vorba însă despre convorbiri purtate între cei trei în urma unor apeluri telefonice iniţiate de inculpatul B. de la postul telefonic menţionat în mandatele de interceptare, sens în care menţiunile iniţiale cuprinse în procesele-verbale de redare au fost îndreptate în procedura iniţiată de procuror conform art. 194 şi 195 C. proc. pen. (a se vedea procesul-verbal din 15 iunie 2004, fil.543 vol.2 dup).
În fine, în al treilea rând Înalta Curte constată că aceste înregistrări nu constituie singurul mijloc de probă care dovedeşte vinovăţia inculpatului B., nu are o valoare dinainte stabilită, ci se coroborează şi cu alte mijloace de probă deja analizate sau care urmează să fie analizate, respectându-se astfel dispoziţiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen.
Trecând la analiza propriu-zisă a înregistrărilor convorbirilor telefonice aflate la dosar, Curtea constată că acestea prezintă valoare probatorie cel puţin sub patru aspecte:
- existenţa unor relaţii intime (sexuale) între inculpatul B. şi partea vătămată minoră D.M.;
- relaţiile alterate dintre această parte vătămată şi familia sa;
- statutul numitului L.R.;
- împrumutul acordat de inculpatul B. martorei D.I. în legătură cu imobilul.
În primul rând, din convorbirile înregistrate rezultă nu doar existenţa unor relaţii apropiate între inculpatul B. şi partea vătămată D.M., ci şi faptul că acestea aveau un caracter intim (sexual), fiind vorba despre “un triunghi sexual” din care mai făcea parte şi inculpata F.M., cu care partea vătămată locuia.
Totodată, mai rezultă faptul că partea vătămată minoră era practic întreţinută material de inculpatul B., care îi dădea bani şi îi oferea cadouri.
În acelaşi timp, conţinutul convorbirilor purtate între inculpat şi partea vătămată exclude principala explicaţie pe care aceasta din urmă a oferit-o inclusiv în faţa instanţei de recurs, în sensul că respectivele dialoguri ar fi fost parte a unui joc.
Dimpotrivă, analizând convorbirile ale căror transcrieri se află la dosar, rezultă că suntem în prezenţa unor dialoguri reale, iar nu imaginare, că fiecare parte implicată nu joacă vreun rol, ci vorbeşte în nume propriu, făcând trimitere la situaţii cât se poate de concrete.
Pe aceeaşi linie, de a produce probe mincinoase, se înscrie şi demersul părţii vătămate care la data de 31 august 2009 a depus la dosarul instanţei de fond (fil.1563 şi urm. vol.6 ds.fond) transcrierea unei casete audio pe care ar fi primit-o la adresa M.I.S.A. din Bucureşti de la o persoană din cadrul S.R.I. (care nu este precizată şi nu poate fi identificată).
Este evident că această transcriere, care cuprinde în fapt un presupus dialog între inculpaţi şi partea vătămată pe care “securitatea le are, dar nu vrea să le facă publice”, ce ar demonstra “jocul” practicat de aceştia, nu poate fi avută în vedere nu doar pentru că nu i se poate stabili autenticitatea (fiind primită de M.I.S.A. de la “un ofiţer SRI, revoltat de manipulările şi minciunile din cazul G. B., M. D., etc.”), ci şi pentru că starea de fapt rezultată din convorbirile transcrise în dosarul de urmărire penală este susţinută şi de alte mijloace de probă.
Astfel, sunt relevante următoarele convorbiri:
- la 11 decembrie 2002 ora 2,40 (fil.548 şi urm.vol.2 dup)
(B.G.): Ce faci, iubire?
(D.M.): Ooof!Bine!
(B.G): Iubiţel drag!Dormeai!
(D.M.): Îhâm!
……………….
(B.G.): (…)Şi?Apetitul a apărut?
(D.M.): E din ce în ce mai mare.Mi-e atât de dor de tine!!!
(B.G.): Ah, Doamne!Te ador! Eşti atât de minunată!
(…)Ţi-ai mai luat lucruşoare?Îmi pare rău că n-am mai avut timp să-ţi dau bănuţi.(…)Da o să-ţi dau când vrei.Abia poţi să-i cheltuieşti de sărbători. Poate ai să faci o listă cu M.
………………………….
(B.G): (…)Şi când te întorci la mine?
(D.M.): Păi,vineri.
(B.G.):Vineri?
(D.M.):Îhâm!
(B.G.):Da nu e vacanţă mai repede?
(D.M.):Ba da, cu o săptămână.
(G.B.):A!Păi, nu, eu mă refeream dacă e vacanţă mai repede de vineri.
(D.M.):A!Nu pot!
(G.B.):Nu poţi?!(…)Scumpa de tine!O să ne lipseşti.
…………….
(B.G.): Te-ai mai gândit la stările minunate…pe care le-ai avut la munte?
(D.M.):Da.
(B.G.): Şi?Te-au emoţionat?
(D.M.):Un pic.
(G.B.): Un pic?Doar un pic?Ia uite ce cuminţică a devenit!Să nu te mai emoţionezi!De ce doar un pic?Că înainte te copleşeau.
(…) Văd că eşti mai…mai reţinută.Şi tu eşti aşa ghiduşă!Te-ai mai jucat?
(D.M): N-am avut cu cine.
(G.B.):)(…)N-ai avut cu cine!Dar cu ce, ai avut?Dar când o să viu eu o să te joci?
(D.M.): Cu acelea? (…)Cu acelea ce mi le-ai dat tu?
(G.B.): Cu care?
(D.M.): Jucăriile.
(G.B.): A!Cu jucăriile tale.
(D.M.): Ale mele şi ale lui M.
(G.B.):Da, aşa e, ale tale şi ale lui M. Da bine, o să te poţi juca cu ele. Abia aştepţi, nu?
…………………….
(G.B.): Bine. Atunci mă bucur că am vorbit cu tine foarte mult şi te sărut pe nas, pe obrăjori, pe cerul gurii, pe sânuţ, pe burtică, pe picioruş, pe tălpiţă, pe buricuţ, pe spătic şi pe restul.Şi te las să dormi frumos.Şi te mai sărut dulce peste tot.
(D.M.): Şi eu, de altfel.
- la 19 iulie 2003 ora 14,47 (fil.557 şi urm., vol.2 dup)
(G.B.):(…)Aţi mai fost la film?
(D.M.):Da, la Mall-ul de acasă.
(G.B.): La Mall-ul de acasă?
(D.M.): Da, de la tine din cameră.
(G.B.): A!Aţi deschis acolo un Mall.
(D.M.):Da, de filme erotice.
(G.B.): Bravo, scumpa de tine.Bravo! Şi vă antrenaţi cu pipici?
(D.M.):Nu, nu pipişor.
(G.B.):De ce?De ce nu te antrenezi, ca să reuşeşti?
(D.M.):Hâm…Ei, o să reuşesc.Acum o să-mi fie mai uşor, cred.Sper.
……………….
(G.B.):Scumpele de voi…foarte bine!Şi aţi mai armonizat?
(D.M.):Îm …cred că da.
(G.B.):Bravo.Şi cum s-a concretizat această armonizare?
(D.M.):(…)Păi, na, nu ne mai certăm.
(G.B.):Nu vă mai certaţi şi vă jucaţi toată dimineaţa?Da?
(D.M.):Ei, nu chiar, dar…(…)Ne înţelegem mai bine.Mult mai bine.
(G.B.):În pat, nu în pat? (râde)
(D.M.):(râde)
(G.B.):Vă înţelegeţi mult mai bine în pat?!
(D.M.):Da, că una doarme la un cap şi una la un cap.
(G.B.):Doamne, acesta e mare lucru!(râde)
(D.M.):(râde)
(G.B.):Ca să vă dovediţi iubirea, să schimbaţi capetele.
(D.M.):Nu, dar dacă dormim aşa, avem mai mult loc, ştii?
(G.B.):(…)Dar când eu am intrat, întotdeauna dormeaţi normal.De fiecare dată când eraţi în Ungaria şi am intrat să te iau să facem dragoste, dormeaţi normal.
(D.M.):Ei, acum ne-am mai…
(G.B.):V-aţi mai perfecţionat.Dacă cumva vă vine o dorinţă, să puteţi imediat să veniţi…
(D.M.):.apelăm una la alta.
(G.B.):…să veniţi una asupra celeilalte, în postura favorită 69.
(D.M.):Ştii ce mi s-a întâmplat ieri?(…)M-am pus să fac o relaxare jos, aici la tine în cameră, pe covoraş şi, cum să zic, simţeam aşa cum intru din ce în ce mai mult în vis.Ştii?Eram conştientă că adorm.
(G.B.):Da.
(D.M.): Şi la un moment dat, am visat cu tine şi ştii că visele mele …de obicei, cum sunt când facem amor şi.numai aşa te visez.
(G.B.):Foarte bine, bravo.Minunat.
(D.M.):Şi, cum să zic…în visuleţul meu, mă sărutai şi-mi sugeai buziţa de jos, nu ştiu cum…
(G.B.): Da, da.
(D.M.):Până aproape să ni se umfle, ştii?Şi vreau să zic că atunci când m-am trezit aveam buza de jos umflată.
…………
(G.B.):Ca să te antrenezi şi tu, să poţi să te joci cu pipi, că vezi că de atâta timp nu reuşeşti.Împlineşti în curând un an şi tot nu ai reuşit.
(D.M.):Bine, o să fac şi asta.
(G.B.):Astăzi, da?
(D.M.):(…)Astăzi?
(G.B.):Da.
(D.M.):Vii încoace?
(G.B.):Păi, da.
(D.M.):Bine, o să încerc…
(G.B.):Ahî…bine. Atunci…dar încerc mare,da?
(D.M.):(râde)
(G.B.): De ce ? Tu nu vrei?
(D.M.): Ba da, dar, cum că zic, atunci când facem dragoste şi să fac pipi, parcă îmi ia ceva timp până să…
(G.B.):Până să apară starea?
(D.M.):Da.
(G.B.):E foarte dificil, dar dacă consumi, adică dacă bei între alelalte mai multă citronadă, o să fie mult mai uşor.
(…)Ar trebui un pic să te mai antrenezi cu M.
(D.M.):Păi cu ea pot s-o fac, dar când sunt cu tine simt aşa, cum toată energia mi se ridică în sus şi nu pot.
(G.B.):Aha.Reuşeşti cu ea.Este minunat.Atunci, uite, mi-arăţi cum o faci cu ea.
(D.M.): (râde)
(G.B.):Da.
(D.M.):Bine, dar asta mai înainte să facem dragoste că pe urmă nu pot să …E ceva.Cum să zic?Simt aşa că e ceva mai…
(G.B.):Bine.Atunci înainte.
……….
(G.B.):(…)A văzut şi M. filmele?
(D.M.): Ea nu prea să uită la televizor.
(G.B.):(…)Măcar la filmele erotice să se uite.
(D.M.):Îm, câteodată.
(G.B.):Să le savureze împreună cu tine.
(D.M.):Vreau să zic că eu când văd filmele erotice cu ea, mă inhib.
(G.B.):Cum?A,da?Serios?
(D.M.):Da.
(G.B.):Dar cu mine, tot aşa?
(D.M.):Nu…
(…)Uneori am impresia că face nişte faze, încât…zice că ea ştie tot şi că s-o las pe ea că ea ştie să facă tot şi nu-mi place când se poartă aşa.
(G.B.):Da?Bine, păi atunci, ia uite, spune:”Hai să-ţi arăt eu ţie”.Gata.După aceea, chiar îi arăţi.Da?Fiindcă altfel, se pare că mergeţi către divorţ.
(D.M.):(râde)
(G.B.):În continuare va trebui să faceţi partaj.Împărţiţi băiţa în două, împărţiţi patul în două, cum deja v-aţi împărţit, că una doarme pe jumătate şi cealaltă pe-o jumătate.
(…)Îmi pare rău că nu vă mai înţelegeţi erotic, că asta ar fi dus la o anumită încântare între voi.Ştii că relaţiile, adică jocurile acestea în trei sunt cele mai dificile…aşa, mai…Neputând să vă înţelegeţi, n-aţi putut să vă mai jucaţi.Nici în trei, în curând.
(D.M.):Ei, dar o să ne revenim.Eu una sper să mă fac bine.
…………….
(G.B.): (…)Ai văzut ce minunată eşti, ce funduleţ adorabil ai?
(D.M.): Şi am văzut că e foarte, cum să zic, ieşit aşa, în relief.
(G.B.):Păi vezi?Acum te-ai convins?De abia că o să-ţi placă să faci amor în postura în care eşti cu spatele. Cred că n-o să mai fii acum reticentă, să zici că nu-ţi place.
(D.M.):Bine.(…)Dar ai zis că o să mă înveţi acela…nu ştiu ce mişcări.
(G.B.):Da, te învăţ.Păi, ai văzut că deja le ştii.
(D.M.):Da, dar nu aşa ca M.
(G.B.):A, nu ca M. Bine, da.Păi o să te învăţ.E uşor.e chiar foarte simplu.
…………
(D.M.):Vai, G., dar ţi-am zis că mi-am amintit că mai demult m-am visat cu tine şi ştiu sigur că erai tu, că semănai foarte bine în visul meu şi tot aşa…cum să zic, foarte demult am visat asta şi…
(G.B.):Dar nu-ţi aduci aminte când ţi-am spus că noi ne-am…am făcut dragoste şi înainte, în astral?Îţi mai aminteşti?
(D.M.):Da, dar eu credeam.Zic…ei…
(G.B.):Bine.Acum, dacă nu credeai atunci, măcar acum ai început să crezi.
(D.M.):Da.Păi acum sunt convinsă că…a fost aşa.
(G.B.):Păi îţi aduci aminte că eu ţi-am spus prima dată că noi am mai făcut dragoste şi am avut asemenea momente când am făcut dragoste şi înainte să îţi fac chiar masaj sau înainte chiar să te văd goală.Dar atunci cred că nu…ori nu ai vrut tu să recunoşti ori nu ţi-ai amintit.
……….
(D.M.): Vrei ca data viitoare când vei veni aici să faci şi tu pipi?Îm?
(G.B.):Dacă e…te simţi capabilă să te joci…
(D.M.):Da.
(G.B.):Dar tu?Data viitoare când o să-ţi fac oa…tu ai să papi?
(D.M.):(râde) Eu o să mă străduiesc să beau multă, multă citronadă aşa cum ai spus tu şi…
(G.B.):Exact.Da.Şi pe urmă bei mereu că dacă după aceea, după ce faci, iar bei şi iar bei, până la urmă să ştii că o să, o să începi.
(D.M.):Bine.
(G.B.):Pentru că deja ai văzut ce minunată stare ai, a fost în Danemarca.Mi-a plăcut.Aveai o stare aşa frumoasă…Să vezi dacă…
(D.M.):Da şi mie mi-a plăcut de tine că ai avut atâta răbdare.Aoleu!
(G.B.):Scumpa de tine!Dar am răbdare…Şi o să vezi ce stări extraordinare o să ai dacă încei să te joci aşa.Or să-ţi apară nişte trăiri mortale.
(D.M.):Vai!
(G.B.):Da.Mai ales când o să poţi să, când o să poţi să faci în timp ce te mângâi.Eu cu guriţa în interiorul ioniului la tine.Or să-ţi apară nişte stări teribile, nu ai mai avut niciodată.
(D.M.):Vai, deja îmi creşte pulsul şi mai tare.
………………….
(G.B.):V-am căutat jos, nu eraţi.V-am căutat în curte, nu eraţi.V-am căutat în cameră, nu eraţi.M-am uitat în bucătărie, nu eraţi.Şi v-am cum susuraţi acolo, în baie şi zic:A precis ele se joacă şi fac dragoste.
(F. M.):O, Doamne, măcar de-ar fi aşa!
……………
(G.B.):Sărut-o pe M. din partea mea pe buric şi ea să te sărute pe sânuţ.
(F.M.):Bine.O să-i spun.
(G.B.):Bine.Păi,nu, tu întâi s-o faci.
(F.M.):Păi, o s-o fac şi după aceea îi spun ei să facă.
(G.B.):Da.Pe urmă îi spui:Îţi place ce am făcut?
(F.M.):Bine…
(G.B.):Bine, te sărută G.Dă-mi-o pe M. să-i spun hotărât.(…)
(D.M.):Alo?
(G.B.):Da?Da, iubita.Am vrut să-ţi spun că te sărut şi că o să vin să pap acum la voi.(…)Bine…te sărut dulce, dulce peste tot.
(D.M.):Deja simt.
(G.B.):Bravo, minunat.
- 20 iulie 2003 ora 23,24 (fil.585 vol.2 dup)
(G.B.): Ce faci, iubito?
(D.M.):Deocamdată binişor!
(G.B.):Binişor?
(D.M.):Da!
(G.B.):De ce?
(D.M.):Păi…aseară te-am aşteptat şi n-ai venit.
(…)Să ştii că azi am fost la grup şi mi-a plăcut tare mult, că s-a făcut, cum să zic, nişte jocuri cu fetele, s-au pus câte 7 într-o grupă…Şi trebuia sa una dintre ele să intre acolo, s-a făcut în cerc, ştii, şi una dintre fete să intre pe mijloc şi să fie adorată şi mângâiată şi sărutată de celelalte care erau pe margini, ca şi cum ar fi o shaktă perfectă, ştii? …Şi vreau să zic, mi-a plăcut atât de mult…am fost prima care a intrat acolo, în mijlocul fetelor…
(G.B.):I-auzi!
(D.M.):Deci, au început să mă dezbrace, să mă pupicească, au ajuns la sânuţii mei şi simţeam aşa, că mă electrocutez toată şi nu ştiu, vreau să zic că la un moment dat simţeam aşa că…Nu ştiu, parcă intrau aşa, toate în mine şi parcă puteam să le iau pe toate aşa, în sufletul meu, parcă eram atât de mare încât…nu ştiu Doamne, am avut aşa, o stare foarte frumoasă!
(G.B.): Bravo!Scumpo!
(D.M.): (…)M. a fost într-o parte, într-un alt cerc şi eu într-un alt cerc.Da, şi când ne-am ridicat în picioare, ne-am îmbrăţişat toate şi am observat că eram dezbrăcate complet, toate din grupa mea (…) le-am simţit stările aşa de frumos la toate (…)chiar le-am sărutat pe toate aşa şi eram aşa de fericită că pot să le ating şi că…la un moment dat, parcă îi mulţumeam lui Dumnezeu, că zic:Doamne, ce-ai făcut, îţi mulţumesc!Er atât de…
(G.B):Scumpa de tine!Foarte bine!
……….
(G.B.).Ai ieşit la plimbare?
(D.M.):Da, suntem “La Mama”, am venit să mâncăm câte o cremă de zahăr ars.
(G.B.):(…)Eşti singurică?
(D.M.):Da, cu M.Şi cu R.El ne-a adus cu maşina.
(G.B.):(…)Vă ajung banii pentru cremă?
(D.M.):Da, da.
(G.B.):Bine.Dacă nu, îmi spui şi-ţi mai trimit.
(…)Să-i luaţi atunci şi lui R. ceva de mâncare, da, şi-ţi dau eu bănuţii, da?
(D.M.):Da, păi şi-a comandat şi el…
(G.B.):Nu, dar să-i plătiţi voi, da?Îi spuneţi că i-am făcut eu cinste prin voi!Să-mi spuneţi cât a costat şi vă dau bănuţii, da?
(D.M.):Bine.
(G.B.):Bine.Deci să-i spuneţi să-şi ia pe săturate şi să-şi ia şi ceva de băut.
(D.M.):De băut?
(G.B.):Da, ca să-şi facă curaj cu M.
(…)Bine.Eu vă îmbrăţişez cu drag.O să vă sun mai încolo.Poate când o să fac pauză, vin şi pe la voi, că trebuie neapărat să trec în seara asta pe la voi.V-am pregătit cadourile.
(D.M.):(…)Eu mă bucur tare, tare mult că ţi-am auzit glăsciorul, că.
(G.B.):Eh, lasă că ai să-mi simţi şi pielicica!
(D.M.):Oh, bine!
(G.B.):Scumpa de tine!
(D.M.):O să fiu şi mai fericită!
(G.B.):O să-ţi dau…o să-ţi dau şi pup ca păsărica!
(D.M.):Bine, abia aştept!
(G.B.):Bine!Să ştii că se apropie şi momentul acela.
(D.M.):Bine, bine.Aoleu!
…………
(G.B.):Bine, scumpo, atunci să păpaţi frumos, da?Şi să plescăiţi în voie.
(F.M.):Da.Cu mare plăcere!
(G.B.):Bine.Când o să vin o să vă mai dau bănuţi, mai ales pe ce aţi cheltuit, să-i puteţi pune la loc.
- 27 iulie 2003 ora 00,15 (fil.600 şi urm., vol.2 dup)
(D.M.): Nu ştiu, cred că m-am gândit prea mult şi a luat-o razna mintea, mai aşa, mai…
(G.B.):Păi, te-ai gândit cam mult la ce?Ce problemă ai avut?Îm?Tocmai pregăteam cadourile, să vin la voi, acum.Da să nu fii într-o stare tare proastă!Bine?Hai să discutăm când ajung acum.Imediat plec acasă şi vin la voi.Bine.La minunatele.
(D.M.):Bine.
(G.B.):Da?Eu astăzi ţi-am luat cadouri speciale.Să vedem ce cadou îmi faci tu.
- 28 iulie 2003 ora 1,16 (fil.603 vol.2 dup)
(G.B.):(…)Am văzut că ai o colecţie întreagă de vibratoare, de care nu ştiai.
(D.M.):Mmmm.Şi era pe mărimi,ha!
(…)Să ştii că o să te sun când sunt pregătită, ca să fac pipi.
(G.B.):Bine, aşa să faci!Mda!
(D.M.):Astăzi chiar…Mm?
(G.B.):Să te pregăteşti, da?
(D.M.):Da, păi voiam să-ţi zic că o să încerc cu M., ha, ha!
(G.B.):Bine, să urmăreşti, mai bine.
(…)Bine,scumpo!Vă îmbrăţişez şi vă sărut peste tot!Şi pe tine, mai ales!Care eşti o minunată.
În al doilea rând, înregistrările convorbirilor telefonice aflate la dosar demonstrează relaţiile alterate dintre partea vătămată minoră şi familia sa, dar şi faptul că banii trimişi acasă de către partea vătămată proveneau în realitate tot de la inculpatul B.
Rezultă astfel că în perioada în care convorbirile au avut loc, membri familiei părţii vătămate au încercat fără succes să ia legătura cu aceasta, inculpatul B. fiind extrem de iritat de încercarea familiei de a o readuce pe minoră alături de ei. De altfel, orice discuţie purtată cu partea vătămată pe tema relaţiei sale cu familie stârneşte o reacţie furioasă a inculpatului şi o violenţă de limbaj din partea acestuia.
În fine, nu poate fi trecută cu vederea atitudinea inculpatului ( ca şi a părţii vătămate, de altfel) vis-à-vis de anunţul decesului tatălui acesteia din urmă, fiind relevantă nu doar lipsa oricărui sentiment de compasiune (firesc într-o asemenea ocazie), ci şi tonul zeflemitor-batjocoritor, indecent cu care este tratat un asemenea eveniment sumbru.
Relevante sunt următoarele convorbiri:
- 19 iulie 2003 ora 14,47 (fil.574 vol.2 dup)
(G.B.): Extraordinar.Nu, păi, scumpa, surorile tale ţi-au luat tot şi te-au lăsat săracă.
(M.D.):Ă,nu.Da, la asta nu m-am gândit.
(G.B.): Vezi, chiar poate să te gândeşti.Adică din punctul, mă refer la punctul de vedere al familie, că în realitate tu eşti mai bogată decât ele.Dar din punctul de vedere al familiei eşti, cum să-ţi spun eu…sora cea mai mică şi cea mai oropsită.
(D.M.):Vai!
(G.B.):Păi, da, că ele ţi-au luat tot…Şi s-au şi bătut pe lucruri.Ţi-au luat şi lucrurile pe care le aveai tu.Îţi aminteşti că nu ai mai găsit nimic.
(D.M.): Da.
(G.B.):Erau multe lucruri care ţi le luasem cadou şi le-ai găsit dispărute.Tocmai de asta, să ştii că va trebui să mai duci vreo trei saci de lucruri.
(D.M.):Vai!Stai să văd ce se bat.
(G.B.):Păi, da, că de altfel n-o să aibă ce să ia.N-o să aibă ce să găsească.N-o să aibă ce să descopere când scotocesc.
- 27 iulie 2003 ora 0,15 (fil.601 vol.2 dup)
(D.M.): Azi m-au sunat ai mei şi…Nu ştiu, m-au…
(B.G.): Păi…Şi?Mai… lasă-mă în pace cu ai tăi,că…Cum să-ţi spun? Chestia asta…am auzit-o mereu.Ce?Şi ce dacă te-au sunat?Ce e ?Ce este? Ce, te bat la cap? Ce-ţi fac?Te omoară, de ai stări din astea mizerabile?Ce?Crezi că asta e o scuză pe care s-o accept la nesfârşit, că te-au sunat ai tăi şi gata, de aia tu…gărgăuni?
- 28 iulie 2003 ora 1,16 (fil.606 şi urm., vol.2 dup)
(D.M.):Puf! Mi-e ruşine să vă mai zic că…nu ştiu…Aseară crd că n-a picat bine pe telefonul acela care l-am dat la sora mea, că astăzi yoghinii care iau lapte de la o vecină de lângă mama mea de acolo…au zis că s-au întâlnit cu maică-mea acolo şi i-a întrebat că…Zice: ştiu că M. a fost la yoga, la voi acolo şi că s-a lăsat şi dacă ştie undeva unde este ca să pot să o găsesc ca să…pot să vorbesc cu ea, ca să vină acasă să-l vadă pe taică-su. Şi zice…a vorbit cu G.Şi G. a zis că nu ştie de ea, de fapt cu mine, că nu m-a văzut, că nu mă cunoaşte, că nu ştie să fi fost la curs, de fapt…Şi i-am zis că…să nu zică nimic, să zică că nu mă cunoaşte şi aşa şi dacă e să mai insiste şi aia, să se ducă pe la aşa…mare, pe acolo, să nu zică nimic.
(G.B.):Da, să vorbească cu S. şi să nu-i spună nimeni, să nu-i dea nimeni nicio relaţie, da?
(D.M.):Da.Şi a zis că…
(G.B.):Ia uite ce nesimţită este, jigodia ordinară!Iar a început cu porcăriile?
(D.M.):Da.Şi…
(G.B.):Ce nesimţită poate să fie! Iar a început cu măgăria. Deci are senzaţia că dacă te duci acolo tu te duci imediat cu banii, ştii? Că a văzut că data trecută, ştii, aşa ai făcut. Şi ce zice? Lasă că o…o fac eu să-mi aducă bani, ştii? Ce tâmpită!
(D.M.):A!Păi, nu, că ea a zis că vrea să mă întorc de tot acasă, că închiriază vara acum şi o să-i dau eu banii femeii ăleia la care…
(G.B.):Da?Da?Bine.
(D.M.):…am datoria zice că…
(G.B.):Da, spune-i, da, 25 de milioane.
(D.M.):Cât?
(G.B.):25 de milioane.Asta e.Aşa să-i spui.Da, păi da.
(D.M.):Şi zice că dacă nu mă duc acasă aşa, acum cât mă cheamă ei, a zis că va chema poliţia, să mă cheme prin intermediul poliţiei.
(G.B.):Îhâm!Da,da,da!Iar au început cu măgăriile.Nu ştiu, nu e nicio problemă, stai liniştită!
(D.M.):Ţi-am zis că nici nu-i mai sun, de fapt nu-i sunam eu, ei îmi dădeau mie apeluri şi bipuri şi telefoane, dar…îm!
(G.B.):Ce nemernici pot fi !Şi ce jigodie de mamă poţi să ai tu!Vreau să te duci acolo şi o slujeşti pe sor-ta, pe de-a moaca, pe un milion jumate.Da lucrurile care le-ai lăsat acolo, vezi că…Eu ţi-am spus că nici nu trebuia să le laşi atâtea lucruri, vezi?Că uite ce…ce porci pot să fie!
………
(D.M.): Că…Lu mama e teamă că ştie de M., i-am zis că stau la ea la a …într-un apartament, ea este la facultate, eu îmi văd de şcoala mea înainte.I-am zis că părinţii ei sunt mai înstăriţi aşa şi putem sta amândouă acolo.Şi i-am zis că ne înţelegem bine şi stau la ea.Şi mama zice că, acum am intrat undeva, într-o bandă de astea, de prostituate.
(G.B.):I-auzi ce nemernică e!
(D.M.):Şi cineva…cum să zic, nu-mi dă drumul să plec de acolo, fiindcă…nu-mi dă drumul, ha!
(G.B.):Ce jigodie poate să fie!
(D.M.):(…) Am înţeles să l-a dus pe G. acolo, la taică-miu în cameră şi tata a zis că plângea şi întreba de mine şi că …Ce face M.?Ce face M.?Unde e?Ha, ha!
(G.B.):Ia uite!Da când ţi-au luat lucrurile nu mai întreba de tine.
(…)Oricum, dacă este, o să mergi până acolo, înţelegi?Şi râmăi două ore ca să te vadă şi…gata.
(D.M.):Da, păi ţi-am zis că m-a sunat într-o seara soră-mea şi îmi zice, cică, măi, M., păi dacă vii, să stai şi tu mai mult.Aaa!
(G.B.):Da, păi, ca să stai mai mult ca să-i munceşti acolo, înţelegi, de pomană.Probabil nu se înţelege cu tipele alea şi ce zice? Să vină M.
(D.M.):Hâm!
(G.B.):Munceşte pe degeaba.Asta este!Da, păi ce? Ce împuţită poate să fie, că se duce iarăşi la…acolo la ashram, să întrebe de tine, ştii?Se preface ea că ea nu ştie nimic şi întreabă unde eşti.
(D.M.):Hâm!
(G.B.):E şi parşivă.
(D.M.):Hâm!
(G.B.):Înţelegi?Se preface că ea nu are telefonul, că ea nu ştie nimic de tine.
(D.M.):Păi, nu, că a zis că are telefonul meu, dar eu nu-i răspund şi că să afle adresa undeva, ca să vină după mine să mă ia, să mă ducă pe urmă…
(G.B.): (…)E o jigodie!Este şmecheră şi este jigodie, înţelegi? Ca să ştii bine.Doar ai asistat când am vorbit cu ea şi cum am vorbit cu ea. (…)Dar face pe nebuna, înţelegi?Adică se preface ea că n-a înţeles, vezi Doamne! (…)Asta e!Oricum, când o să treci pe acolo, le spui.Bine, zi, îmi daţi banii care îi ai, care am să-i dau înapoi, 25 de milioane, şi după-aia, mă întorc.Asta e.Atunci, să…Când îţi cereau banii şi le-ai trimis atâţia bani, nu s-a întrebat de unde şi ce şi cum.Atunci erai bună, ştii?Acum, nu mai trimiţi bani, gata, s-a …s-a făcut rea M.
(D.M.):Of!Şi mă duc acasă?
(G.B.):Nu, nu acum.Mai încolo, înţelegi?Mergi pentru două ore şi tot aşa, când o să ajungem la Costineşti.N-are cum să te ţină cu forţa, măi!Gândeşte-te că n-are cum să te oprească.
(…)Ţi-am spus.Ea face aşa acum cât…ştii.Mai ai un an.după aceea, adio!Asta e.Doar vezi că sunt nemernici, ştii.Ar face totul numai ca să te chinuie acolo, acasă.Dar să facă ceva pentru tine…Ai văzut că nu erau capabili să-ţi dea să-ţi eie o gazdă undeva, nu erau capabili să-ţi dea bani de maşină.Ce să mai zicem!Ştii şi tu.
(…)Dar sor-ta este o mare scorpie, ştii?Pentru că eu, ai văzut că eu am vorbit cu ea altfel şi ea scorneşte că, vai, că nut e poţi duce acasă.
(D.M.): Da, a zis că mă ţine aicea cineva cu forţa şi că…
(G.B.):Vai!Da, da, da. (…)Da când te-ai dus… de ce nu spune şi când te-ai dus şi le-ai dat banii?Asta de ce nu spune?Ce jigodie poate să fie!Când te-ai dus să le dai banii, s-a uitat, ştii? Şi eu am înţeles că i-a dat chiar ei banii maică-ta.
(D.M.): Da, păi, i-a luat acasă ca să-şi ia marfă din magazine.
(G.B):Păi, da.Ei,poftim! Şi tu ziceai că-i dai pentru taică-tu şi ea îi dădea lu sor-ta, ştii?Şi probabil că acum…crede că poate să mai profite de pe urma ta. Sunt nişte jigodii ordinare.Astea sunt.Oricum, la anu pe vremea asta, deja te apropii de încheiere.Împlineşti…ce trebuie.
- 30 iulie 2003 ora 16,06 (fil.616 şi urm., vol.2 dup)
(D.M.):Zic: am sunat o prietenă de-a soră-mi, că acasă a sunat telefonul ocupat.Şi a zis că într-adevăr tata a murit azi dimineaţă la ora 5,00.
(G.B.): (…) Păi, te duci atunci mâine până acasă.
(D.M.): Mâine?
(G.B.): Da, mâine.Ca să poţi să te întorci.Sigur.Deci, pleci mâine ca să ajungi, aşa, pe la vreo 10, ca să fii la proces la momentul de îngropăciune.
(D.M.):Nu pot să plec azi?
(G.B.): (…)Mă, nu e bine să pleci, pentru că o să fie vâzoleală acolo, o să te chinui, n-ai unde să dormi. Gândeşte-te că o să vină mulţi oameni…(…) Ce rost are să te chinui acolo şi să înceapă ei cu tevatura?Da?Deci, n-are rost. Îţi spun. Ce rost are să te duci de acum?Ca să te ţină să dormi acolo?Că n-o să te lase să te duci în altă parte.Gândeşte-te. (…) Din partea mea, poţi să pleci şi acum, dar ţi-am spus, te duci degeaba. Ce rost are să dormi la hotel, când poţi să dormi în patul tău cel bun şi cald?Sau deja au intrat gărgăunii?
(D.M.): Nu, da…
(G.B.): Păi, dacă nu…Nu atunci… dacă n-au intrat, atunci stai cuminte. Plângi?
(D.M.):Ei!Nu.
…………
(G.B.): Asta e.Aşa că tu acum ar trebui să fii foarte veselă.Să zici: Bine că l-a luat Dumnezeu!Să joci, să fii ghiduşă, să-ţi arăţi toată fericirea. (…)Râzi şi spui:Bine că l-a luat Dumnezeu! Că tare se chinuia.Îi faci tăticului tău …îi dai cu tifla, îi trimiţi bezele…
(D.M.): (…) Şi toţi care or să fie pe acolo să dansăm în jurul lui.
(G.B.): (râde în hohote)
(D.M.): Hai să-ntindem hora mare (râde)
(G.B.): Că a murit tati la vale.
(D.M.):Da.Zicea că e foarte cald acolo, în Costineşti.
(G.B.): Da?E cald?
(D.M.): Da.E soare.
(G.B.): Atunci să-i duci nişte îngheţată.
(D.M.):Hai să-ntindem hora mare/ Că acolo e cald şi soare. Vaai! Aşa să-i cântăm. (râde) Vai!
(G.B.): Va trebui să vin să-ţi dau nişte bani de drumeag.
(D.M.):Păi, mai am.
(G.B.):E!Eu totuşi îţi mai dau.
(D.M.): Şi mă gândeam ca să…
(G.B.):Că poate îi iei şi lui o îngheţată.
(D.M.): O! (râde) Să i-o bag sub pernă.
(G.B.): (râde) Îi pui pe faţă.
(…) Te bucuri, da?
(D.M.): Da. Tare mult.
(G.B.): (hohotind) Da.
(D.M.): (…) De fapt, nu ştiu. Mi-e mai mult milă de el, aşa. Cum să zic?
(G.B.): Păi, de ce să-ţi fie milă?
(D.M.): Nu ştiu de ce. Am şi eu…
(G.B.): Să te bucuri că a trecut în lumea de dincolo. Pe urmă o să urmeze mami.
(D.M.): (râzând) Aoleu!
(G.B.): Pe urmă surioara.
(D.M.): Vai!Asta e ordinea?
(G.B.): (râzând) Da.
……….
(G.B.):Bine.Atunci să te sărut pe burtica în care mai ai urme de cremă de zahăr ars.
(D.M.): (râde)
(G.B.): Scumpa de tine.
(D.M.): (râde)
(G.B.): Şi? În păsărică?
(D.M.):A! Chiar vroiam să-ţi zic că azi mi-a venit şi mie cicluleţul, dar foarte puţin. Nu ştiu.Îi…De fapt, zici că e aşa, o apă rozalie.
(G.B.):Da? Foarte bine.
(D.M.): Poate mi se suprimează şi mie. Dă Doamne.
(G.B.):Foarte bine, scumpo. Dă!Da.
(D.M.): (râde)
(G.B.):Scumpica de tine. Eşti o adorabilă. De abia aştept să te văd şi să te sărut pe păsărică.
(D.M.): (râde)
(G.B.): Trebuie să sărbătoreşti momentul.
(D.M.): Ce anume?
(G.B.): Trebuie să sărbătoreşti momentul.
(D.M.):Acela cu pipi sau…?
(G.B.): Şi acela, ci şi cu tăticuţa.
(D.M.): A!Vai! Sper să fi făcut acasă colivă bună, că mie îmi place foarte mult.
(G.B.):Da? Dar dacă le spui:Bine că aţi făcut colivă bună.
(D.M.): (râde)
(G.B.): Ia, scoateţi coliva s-o gust ! (hohoteşte)
(D.M.):Odată, i-am zis lui mama că de ziua mea să nu-mi facă tort, să-mi facă o colivă mare, mare, mare…
(G.B.): Scumpa de tine. Doamne, ce poate să-ţi placă coliva! De abia că-i spui tăticului tău cum intri pe uşă: Tati, mânca-ţi-aş coliva (hohoteşte)
(D.M.): (râzând): Aoleu! Doamne!
(G.B.): Scumpica de tine. Eşti adorabilă.
(D.M.): Aoleu!
(G.B): (râzând): Păi, da. Ca să fii mai veseluşă, nu?
(D.M.): (râde)
(G.B.): Şi să dănţuieşti prin cameră. Să dansezi.
În al treilea rând, înregistrările convorbirilor telefonice aflate la dosar demonstrează că numitul L. R. nu a fost şi nu este prietenul intim (iubitul) părţii vătămate minore D.M., aşa cum s-a încercat să se acrediteze pe parcursul judecăţii prin probatoriul mincinos administrat în apărare de către inculpatul B. şi partea vătămată.
Dimpotrivă, din aceste convorbiri la care s-a făcut anterior referire şi care se coroborează şi cu alte mijloace de probă (a se vedea considerentele vizând declaraţiile părţii vătămate), rezultă că numitul L. fusese într-o perioadă anterioară în relaţii intime cu inculpata F.M.M., iar la momentul la care au avut loc aceste convorbiri el se afla într-o relaţie cu o altă femeie, numită M.
Prezenţa sporadică a lui L. R. în anturajul părţii vătămate şi a inculpatei F. se explică prin aceea că el era cel care, din dispoziţia inculpatului B., îndeplinea diverse însărcinări pentru acestea (şofer ori persoană care “avea grijă” la Costineşti de diriginta părţii vătămate –fil.601 şi 629 vol.2 d.u.p).
În al patrulea rând, parte din aceste convorbiri permit stabilirea adevărului în legătură cu implicarea inculpatului B. în finanţarea martorei D.I., mai precis a imobilului proprietatea acesteia.
Şi de această dată, caracterul mincinos al probatoriului administrat în apărare de către inculpatul B. (acte autentice şi martorii P.T. şi M.A.), este probat de o convorbire telefonică purtată între inculpaţii B. şi F., care se coroborează cu declaraţiile martorei D.I. şi cu înscrisurile ridicate de la aceasta cu ocazia percheziţiei.
Rezultă astfel că, în realitate inculpatul B. fusese cel care o împrumutase pe martoră cu suma de 12.000 de dolari, iar nu martorul P.T. (apropiat al inculpatului şi membru marcant al M.I.S.A).
Astfel, la data de 30 iulie 2004 între inculpata F.M.M. şi inculpatul B. a avut loc o convorbire, din care relevant este următorul dialog:
(F.M.M.): Uite, am vorbit azi cu C.D. şi mi-a zis că este hotărâtă să vândă casa. Şi am întrebat-o, zic, dar nu vrea să ţi-o vândă ţie. Şi zice: Păi, a rămas aşa…Mmm…Şi eu am dat anunţ la ziar… Ea e dispusă să vândă casa. Şi acum ştiu cum a rămas cu tine.
(G.B.):E!
(F.M.M.): Şi dacă vrei să, să vorbeşti cu ea.
(G.B.): Măi, ea vrea să ia anumiţi…bani mulţi şi vrea să păcălească.
(F.M.M.): Mi-a spus că 32.000 plus 12.000 cât i-ai dat tu. Şi i-am zis: Mă, eu ştiu că nu atâta este.
(G.B.): Ei, vezi că cere imens.
(…)Păi, însuşi faptul că a dat anunţ şi că n-a venit nimeni, arată foarte mult.
(F.M.M.):Păi, nu ştiu când a dat ea anunţ. Ea abia acum mi-a spus de anunţ, ştii.
(G.B.):Păi, da. Dar trebuie să sune aicea, măi.
(F.M.M.):Da.
(G.B.):Ar fi sunat, înţelegi?
(F.M.M.):Îhî!
(G.B.): Pentru că sună pe telefonul de acasă. V-a sunat cineva până acum?
(F.M.M.): Nu, nu.
(G.B.): (…)S-o vândă. Numai să reuşească. Adică o gogoaşă. Ea are impresia că dacă spune aşa…
(F.M.M.): Nu o cumperi tu şi o cumpără altcineva…
(G.B.): Da, imediat…
(F.M.M.): (…) Deci, pe tine nu te mai interesează. La modul acesta, adică…
(G.B.):Păi, mă, dar eu nici…cum să-ţi spun, i-am şi spus. Băi, este o sumă imensă pe care tu o ceri. Deci, ea a băgat vreo 25000 şi acum vrea, înţelegi, triplu.
(…) Că pe mine mă interesează, în primul rând, să-mi dea banii care au fost investiţi. Restul nu contează. Pentru că dincolo o să aveţi cu mult mai mult.
În fine, între mijloacele de probă care dovedesc vinovăţia inculpatului B. pentru infracţiunea analizată se regăsesc şi înscrisurile şi fotografiile aflate în dosarul de urmărire penală.
În privinţa înscrisurilor, acestea constau în:
- filele din cele două agende aparţinând părţii vătămate D.M., ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate ( agendă cu coperţi de culoare neagră având 176 de file şi agendă cu coperţi de culoare crem având 146 de file, regăsite în anexa nr. 2)
În acest, sens Curtea constată că în cele două agende partea vătămată a făcut mai multe însemnări cu referire la relaţia în care se afla cu inculpatul B., zis “G.”, rezultând fără putinţă de tăgadă că aceasta nu se limita la întreţinerea de raporturi sexuale (normale, orale şi anale), ci era una de totală dependenţă fizică, psihică şi emoţională a părţii vătămate minore faţă de inculpatul B., înfăţişat de aceasta ca o fiinţă superioară, un “superom” care, pe lângă că este “primul şi singurul iubit”, îi dă părţii vătămate o “impulsionare spirituală”.
Astfel, sunt relevante următoarele însemnări:
“Doamne te rog ajută-mă să-i fac faţă lui G. atunci când vom face dragoste, întăreşte-mă dă-mi putere!!! Ajută-mă Doamne să iasă totul bine. Vreau să fie f.mulţumit de mine şi să nu-i pară rău că m-a luat cu el. Te rog Doamne ajută-mă în relaţia mea cu el adică G., vreau să fim tot timpul împreună. Nu-mi imaginez viaţa fără el.Îl iubesc Doamne, facă-se voia Ta!” (fil.18 ag.neagră)
“Doamne îţi mulţumesc că mi l-ai dat pe G.…Îţi mulţumesc că nu mai este supărat pe mine. Îţi mulţumesc Doamne pentru tot şi toate” (fil.104 verso ag.neagră)
“Doamne sunt extaziată atunci când sunt în preajma lui G. Doamne te rog din toată inima, fă ca relaţia mea cu G. să dureze infinit. Te rog Doamne ajută-ne, dă-ne putere de a trece peste toate încercările. Ajută-ne, dă-ne iubire nouă prin tine. Te rog Doamne susţine-ne! “ (fil.108 verso ag.neagră)
“Doamne îţi mulţumesc că m-ai ajutat să scap de familia mea care acum a ajuns foarte rău. Doamne îţi mulţumesc că m-ai ajutat, mi-ai dat noroc şi nu în ultimul rând îţi mulţumesc plină de recunoştinţă că mi l-ai dat pe G., iubitul meu, pe care îl iubesc şi îl ador! Doamne Tată Ceresc îţi mulţumesc că ai în fiecare zi grijă de mine “ (fil.109 ag.neagră)
“Doamne îţi mulţumesc, că ai lăsat să se producă o minune în viaţa mea. Îţi mulţumesc că ai grijă de mine. Acum relaţia mea cu iubitul meu a început să fie din ce în ce mai bună. Am făcut dragoste cu iubitul meu şi am trăit stări foarte profunde şi înalte, mă penetra foarte profund, îl ador, ştie să se mişte într-un mod foarte… este înebunitor, îl ador. Ne-am jucat şi cu pipi într-un mod de-a dreptul înebunitor, iubitul meu G. este de-a dreptul fascinant şi foarte incitant şi excitant şi un f.mare maestru TANTRIC în ale amorului, îl ADOR!!! Am făcut pipi la el în guriţă după care a făcut şi el şi după care am mers la baie unde a făcut pipi în interiorul yoniului meu am avut stări de identificare cu el, m-am simţit ca o zeiţă. Vreau ca relaţia mea cu iubitul meu adorat să nu se sfârşească niciodată, îl iubesc prea mult ca să se petreacă una ca asta. G. iubitule mă încredinţez ţie în această viaţă mă dărui ţie preaiubitule!!!” (fil.19 ag.crem)
“Trebuie să te pregăteşti tot timpul când vei face dragoste cu iubitul tău adorat G.!!! I-aţi afrodisiacele. Bea multă apă. Fii cât mai senzuală.Fă-ţi asanele. Ridică-ţi energia. Sună-l atunci când simţi. Ascultă-ţi inima. Trebuie să fii cât mai feminină. Trebuie să fii cât mai incitantă. Dornică să facă amor oricând, cu dăruire. Iubeşte-l, iubeşte-l, iubeşte-l!!! Cine iubeşte mult, mult va fi iubit. Cine iubeşte puţin, puţin va fi iubit “ (fil.19 verso ag.crem)
“Mi-a spus că am ochii de cadână. Trebuie să găsesc 5 moduri de a-l incita pe G., atunci când va veni. Jucându-mă cu el cu pipi a dus la închegarea relaţiei mele cu iubitul meu adorat G. Voi face totul ca să-l pot împlini şi iubi cu toată fiinţa mea şi să-l fac să fie cel mai fericit dintre toţi. El vrea ca tu M., să-I dansezi, să-l încânţi, să-I bucuri sufletul, să-l IUBEŞTI!!! Iubeşte-l la modul cel mai SACRU şi SUBLIM. Fă dragoste cu el cât mai des anal!!! Joacă-te cu el cât mai frumos oral.” (fil.20 ag.crem)
“Duminică ora 10,30-13,30. Ne-am jucat în trei foarte frumos, am avut stări foarte înalte. Am simţit cum parcă o luăm cu totul de la început. Îi iubesc pe amândoi. Vreau ca să nu ne mai despărţim niciodată.Trebuie să înfruntăm toate obstacolele ce vor apărea pe parcursul timpului în relaţia noastră. Sunt foarte fericită că după o aşa vreme lungă ne-am regăsit din nou în camera noastră minunată.Vreau ca tot timpul să fie bine în relaţia noastră. A spus că i-am plăcut mai ales la sfârşit când m-am urcat pe masă şi am făcut amor, când ne-am jucat pe jumătate îmbrăcaţi, când am mers la baie după el şi mi-a făcut amor oral, că este foarte încântat de cum m-am purtat cu el. Îl iubesc şi nu pot să nu-l fac fericit. Îl ADOOOOR. Suntem din nou un triunghi “ (fil.44 verso ag.crem)
“VISE Am visat cum G. o întreba pe M., care dintre noi ar vrea să conducă maşina, iar M. a spus: M. are tot timpul asta în cap. G. a spus că vom merge cu el în Franţa” (fil.45 ag.crem)
“CD Enigma melodia 5 - îmi aduc aminte de perioada…de început când mergeam la G. la viluţă - cum l-am cunoscut pe G. şi pe M. - îmi crează o imagine cu un apus de soare în Costineşti la Golful Francezului - mă văd singură la Golf, simt mirosul mării, aud valurile izbindu-se de pietrele ce sunt la mal. Tu crezi că toate femeile de la MISA ştiu să se mişte aşa ca tine? (M.) “ (fil.45 ag.crem)
“Sunt foarte fericită că sunt în preajma unui SUPEROM – îl iubesc foarte mult. Vreau să îl fac din ce în ce mai fericit. Îl iubesc, îl ador, îl vreau, îl doresc .” (fil.45 verso, ag.crem)
“În tabără la Herculane voi fi super, cu un apetit cât toată lumea de mare. Vreau ca G. să fie cât mai fericit cu mine. Eu sunt foarte îndrăgostită de el şi ştiu că şi el mă iubeşte foarte mult şi aşa vom fi fericiţi tot timpul. Vreau să facem dragoste tot timpul vaginal, anal şi oral. Vreau să fie super încântat şi fascinate de mine. Vreau să fiu cu totul aşa cum îşi doreşte el. Aş putea să-I dansez un belidens acolo de hol.M-aş putea furişa la el în cameră şi am putea face dragoste cât mai nebun şi frumos dar foarte sublime. Îl dooooresc şi iubesc şi adoooooor enoooorm pe iubitul meu G. Îl doresc, îl vreau!!! Te iubesc preascumpul meu iubit “ (fil.47 verso, ag.crem)
“În F. am să fiu super senzuală şi foarte excitantă. Vreau să mă furişez la el în cameră şi să facem dragoste ca doi super îndrăgostiţi. Să-l trezesc cu un sărut, punându-i-l în guriţă şi mângâindu-l pe lingam, sugându-l cu un foarte mare nesaţ. Vreau să fac dragoste cu el tot timpul.Îl adooor şi vreau să-l mănânc de peste tot. Vreau să ne jucăm anal vreau să se mişte cât mai profund în mine. Vreau să se găsească tot felul de situaţii incitante în care mă pot duce la el să-l excit. Vreau să-l sărut peste tot.Sunt foarte frustată vreau să-l simt lângă mine “ (fil.48 ag.crem)
“GÂNDURI FORŢĂ (…)GRAŢIA MAESTRULUI ÎL ÎNSOŢEŞTE ÎNTOTDEAUNA PE DISCIPOL, NEMĂRGINITĂ ŞI NECONDIŢIONATĂ. În realitate Maestrul rezidă chiar în inima discipolului său. Prezenţa vie a Maestrului în cel mai intim lăcaş al sufletului său este cea mai de preţ comoară a discipolului.” (fil.67 verso, ag.crem).
“26 2003 12 după Crăciun m-a sunat G. şi am continuat discuţia cea urâtă despre ce am făcut la Pipera. mi-a spus că sunt orgolioasă şi fiţoasă şi cu nasul pe sus şi că este sătul de ifose şi tot felul de reacţii urâte din partea tuturor fiinţelor care au fost cu el…şi că sunt trasă la indigo cu unele fete adică una dintre ele mai importantă şi ultima lui iubită de dinaintea mea pe nume I. la Pipera m-a supărat fiindcă se uita la o fată pe nume A. şi apoi aceasta a venit lângă noi şi a început să-l gâdile pe G. şi eu nu support ca să se apropie cineva de G. atunci când el este cu mine. la Pipera i-am spus că nu ştiu dacă o să mai fiu cu el la anu şi s-a supărat, atunci pe moment nu mi-a spus, dar acum când m-a sunat mi-a amintit aceasta…dar acum ce să mai fac focul a fost aprins, dar şi stins că m-a iertat se pare. Îmi pare rău că s-a petrecut aşa dar demonii au intrat în mine şi m-au făcut să fiu rea (…)” (fil.75 verso-76, ag.crem)
“Vreau să nu mă despart niciodată de G., singura mea dorinţă arzătoare este aceasta. Vreau ca şi el să înceteze cu toate fazele pe care mi le face pt. a mă testa cu gelozia, acesta este cel mai cumplit test pt.mine. Îl iubesc şi vreau să fie totul cum a fost înainte (O.K.!!!). Vreau să fiu bunuţă, drăgălaşă, iubitoare, înţelegătoare, perfectă (…)Îl vreau pe G. înapoi. Vreau o minune să se petreacă. Doamne te rog ajută-mă!!!Îmi pare foarte rău că am spus ceea ce nu este adevărat în faţa lui G.. Mintea mea sau mai bine zis egoul meu ca să se simtă bine am făcut marea greşeală de a spune că nu mă simt atrasă de M., uneori este adevărat că mă enervează f.f.f. tare dar îmi revin după un timp. (…) Nu vreau să mă întorc de unde am plecat, nu îmi doresc asta. Nu vreau la mine acasă unde mama este atât de ciudată şi unde tata bântuie prin casă. Vreau să rămân mereu iubita lui G. “M. cea scumpică şi drăgălaşă, de mai demult”.Vreau să nu mă mai gândesc la trecutul lui G., vreau să fiu iar cu mintea pură şi liniştită şi să-mi văd de viaţa mea care până ieri era super minunată. Vreau să-l rog pe G. să mă ajute să trec peste toate aceste nebunii şi să îmi dea o impulsionare spirituală .”(fil.77 verso-79,ag.crem)
“M-am simţit foarte bine în această vacanţă timp de 3 săptămâni, alături de G. Am călătorit foarte bine în Franţa şi Anglia. Anglia este o ţară foarte frumoasă şi foarte sexuoasă, am fost tot timpul foarte, foarte excitată. Am făcut amor cu G. ca nebunii, prin baie, jos pe podea, sunt foarte fericită că sunt iubita lui. În ashramul în care am locuit cu M. şi G. era foarte excitantă atmosfera, oamenii erau foarte de treabă, cu toţii au fost foarte drăguţi cu noi. G. a fost foarte încântat de cei din ashram şi lui cred că i-a plăcut că avea tot timp chef de amor. Sunt foarte fericită că mă ia cu el.Îl iubesc foarte tare şi cred că n-aş rezista fără el atâta vreme fără să-l văd”. (fil.79 verso, ag.crem)
“(…)Vreau să ajung să fiu iubita lui perfectă.Vreau să-l iubesc infinit.Să-l înţeleg în unele momente şi situaţii. Vreau să fiu cu el în această lume şi chiar dincolo de moarte, şi tot timpul. Mi-a spus că sunt : O SUPER FEMEIE. Vreau să vină mai des pe la noi în momente mai neaşteptate şi să facă dragoste mult. G. mi-a mai spus că sunt : FEBLEŢEA LUI. Sunt extaziată când mă atinge pe trupşor şi-mi spune că mă iubeşte şi îmi vine să intru în el. Îl iubesc, vreau să mă strângă în braţe şi să mă sărute cu mult foc. (…)Mi-a adus un parfumel în formă de buziţe, scumpul de el ştie că-i ador buziţele lui dulcele şi senzuale. Vreau uneori să mă sărute tot timpul să fac dragoste mult şi să fiu cu el îmbraţişată tot timpul. Vreau să fiu cu el în orice clipă . Îl adoooor. El este primul şi singurul mei iubit. Acum sunt la şcoluţă şi ascult o melodie de pe sidiul Budda-Bar care se numeşte AMOR, AMOR şi de asemeni mă gândesc cu foarte mare intensitate la iubitul meu. Uneori am vise cu el foarte frumoase şi incitante şi pline de iubire şi dragoste. Nu-mi place atunci când se supără pe mine, simt ca şi cum nu mă mai vrea lângă el şi parcă mă aruncă undeva într-un colţ. Îl iubesc pe G. şi nu vreau să-i mai dau ocazia să se supere pe mine.” (fil.96, ag.crem);
“TABEL I Realizări: am reuşit să fac pipi în timp ce mă săruta iubitul meu Data: 5 septembrie 2003 Cu cine: Cu G. “ (fil.74 verso, ag.de culoare albastră conţinând 184 file aparţinând părţii vătămate D.M.)
- înscris ridicat cu ocazia percheziţiei domiciliare, cu un conţinut asemănător însemnărilor din cele două agende menţionate anterior:
“ Doamne ajută-mă, te implor. Doamne, oare chiar trebuie să trec prin toate fazele de gelozie?Îl iubesc pe G. şi nu vreau să mă despart de el nici o clipă. Doamne te rog şi implor cu umilinţă ajută-mă, întăreşte-mă, ştiu că unele persoane au nevoie mare de el (“femei”), ştiu că şi eu sunt una din acele persoane…Doamne te rog ajută-mă să înţeleg că G. nu este o fiinţă obişnuită şi că el are foarte mult de oferit…Doamne te implor întăreşte-mă, ajută-mă să “învăţ” să iubesc femeile, dacă aş trece peste acest obstacol cred că aş fi cea mai fericită. (…)Nu vreau să mă gândesc ce m-aş face fără G., el este răsuflarea, aerul, este totul pt. mine. Doamne ajută-mă nu vreau să-l pierd îl iubesc prea mult ca să mi se întâmple aşa ceva. (…) Te rog Doamne, nu lăsa demonii să intervină în relaţia noastră. Îl ador pe G. şi nu vreau să mă despart de el, nu vreau. Doamne dă-mi puterea şi înţelepciunea necesară pentru a-l înţelege. (…) Te implor Doamne ajută-mă în relaţia mea cu G.!!! Te rog Doamne.” (fil.350 vol.1 dup)
- înscrisuri relevante privind frecventarea de către partea vătămată D.M. a cursurilor şi taberelor de yoga (fil.349, 359, 360 vol.1 dup)
Astfel, alături de diferite legitimaţii, invitaţii şi certificate, este de menţionat înscrisul format A4 cu menţiunile “D.M. AN DE CURS I INSTRUCTOR – C.T.M. – G. B. “ (fil.349 vol.1 dup);
- înscrisuri (bilete) olografe ale inculpatului B. (fil.351, fost 231 vol.1 dup), relevante fiind cele cu următorul conţinut:
“M. CU IUBIRE G”;
“Am venit şi am mâncat o să revin!Cu iubire G.”
“M. adoruţa îngeruţa”
Este de menţionat faptul că în cauză s-a efectuat o constatare tehnico-ştiinţifică, care a concluzionat că menţiunile olografe de pe aceste bilete, ca şi semnăturile literale “G” şi “G.” au fost executate de inculpatul B.G. (fil.876 vol.3 dup).
Conţinutul acestor înscrisuri confirmă faptul că “G.” din însemnările părţii vătămate este inculpatul B. şi nu vreo altă persoană, fiind totodată o dovadă că acele însemnări nu sunt fantasme ale părţii vătămate, relaţia dintre părţi fiind cât se poate de concretă şi reală.
- astrograma găsită cu ocazia percheziţiei domiciliare, care cuprinde numele şi datele de naştere ale inculpatului B. şi ale părţii vătămate D.M. (fil.371-437 vol.2 dup).
Această astrogramă urmăreşte “compatibilitatea romantică între G. şi M.” (a se vedea menţiunea expresă din partea superioară a înscrisurilor, fil.403 şi urm., vol.2 dup);
- coperta cărţii intitulate “Enciclopedia naturistă a vitaminelor”, cu indicarea autorului “G.B. Profesor Yoga” şi fotografia părţii vătămate D.M.
Este de menţionat că această carte se regăseşte în anexa 2 a dosarului de urmărire penală, fiind predată de mama părţii vătămate, martora D.T., care a menţionat în declaraţiile date în cauză cum a intrat în posesia acestui exemplar.
- înscrisuri vizând situaţia şcolară a părţii vătămate D.M. la Liceul Economic “Viilor” Bucureşti şi condiţiile în care a avut loc transferul acesteia de la Colegiul Economic din Mangalia (fil.190 şi urm., vol.1 dup).
Examinând cererea prin care martora D.T., mama părţii vătămate, solicită transferarea fiicei sale la Bucureşti, se constată că semnătura aplicată pe aceasta diferă de cea regăsită pe declaraţiile martorei aflate la dosarul cauzei (fil.211 vol.1 dup);
- adeverinţe medicale pentru motivarea absenţelor părţii vătămate emise de B.C. şi G.C. (fil.200, 201, 221, 222 vol.1 dup).
Rezultatele căutărilor pe internet cu privire la aceste persoane confirmă apartenenţa lor la mişcarea M.I.S.A.; de altfel, referiri la numitul B.C. se regăsesc şi într-o convorbire telefonică purtată între inculpatul B. şi partea vătămată D.M. (fil.566 vol.2 dup);
- cererea de eliberare a paşaportului părţii vătămate D.M. şi înscrisurile aferente (fil.224 şi urm.vol.1 dup)
Este de observat că printre aceste înscrisuri nu se regăseşte şi vreunul provenind de la părinţii minorei, din care să rezulte acordul lor pentru eliberarea paşaportului;
- evidenţa intrărilor şi ieşirilor din ţară ale inculpatului B. şi ale părţii vătămate D.M. (fil.230 şi urm., vol.1 dup)
Este de asemenea de observat că la dosar nu există vreun înscris emanând de la părinţii minorei, din care să rezulte acordul lor pentru ca aceasta să părăsească teritoriul României pentru vreuna dintre deplasările efectuate de fiica lor în străinătate.
- acte privind stabilirea formală a reşedinţei părţii vătămate la numita V.L. (membră M.I.S.A.), precum şi hotărârile emise după declanşarea cercetărilor de către Comisia pentru Protecţia Copilului din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa privind plasarea minorei familiei surorii sale I.F., urmată de revocarea acestei măsuri ca efect al dispariţiei minorei de la noul domiciliu (fil.187 şi urm., vol.1 dup);
- file dintr-o agendă aparţinând martorei D.I., în care se regăsesc între altele menţiuni cu privire la sume de bani împrumutate de la inculpatul B., precum şi la diverse materiale de construcţii cumpărate sau aduse de inculpat, toate acestea (bani şi materiale) fiind în legătură cu imobilul (fil.11-13, ag.culoare roşie din anexa 2 la dosarul de urmărire penală ori copia acestora, fil.1282, 1283 vol.5 dup).
În privinţa fotografiilor, la dosar există asemenea mijloace de probă înfăţişând-o pe partea vătămată minoră D.M. în diferite ipostaze, inclusiv nud (singură sau împreună cu alte persoane, în poziţii mai mult sau mai puţin decente, inclusiv în manifestări publice), a se vedea fil.335 348 vol.1 dup).
Dintre aceste fotografii, se disting cele în care partea vătămată şi inculpatul apar împreună, de cele mai multe ori de faţă fiind şi inculpata F.M.M. (fil.336,345,356), cu specială menţiune pentru fotografia care-i înfăţişează pe inculpatul B. şi pe partea vătămată minoră ţinându-se de mână într-un loc public (foto 2, fil.345 verso, vol.1 dup) .
În legătură cu fotografiile nud ale părţii vătămate, ea a arătat în faţa Înaltei Curţi că acestea i-ar fi fost făcute de “prietenul ei”, L.R. Caracterul mincinos al acestei afirmaţii este demonstrat, dincolo de inexistenţa unei relaţii între cei doi (la care s-a mai făcut referire în considerentele prezentei decizii), de faptul că la dosar există fotografii înfăţişând şi alţi membri M.I.S.A, efectuate în acelaşi mod, respectiv având în cadru o hârtie pe care e notată data ( a se vedea fil.177 verso foto 1,4, fil.179 verso foto1,2,4,5,7 comparativ cu cele ale părţii vătămate fil.337 verso foto 13,14, vol.1 dup).
Concluzionând, Curtea constată că acest amplu şi divers material probator aflat la dosarul cauzei demonstrează fără putinţă de tăgadă că fapta imputată inculpatului B.G. a existat în materialitatea ei, a fost comisă de acesta şi întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de act sexual cu un minor în formă continuată prev. de art. 198 alin. (2) şi (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
Contrar susţinerilor inculpatului, toate aceste mijloace de probă demonstrează că inculpatul B. a întreţinut relaţii sexuale (normale, orale şi anale) cu partea vătămată minoră D.M., în condiţiile în care inculpatul obişnuia să aibă asemenea relaţii cu cursante yoga din cadrul M.I.S.A. din postura “maestru – discipol”, ce presupunea o subordonare totală faţă de maestru.
Aşa cum s-a reţinut anterior, un asemenea raport de dependenţă şi aservire a existat şi în cazul părţii vătămate D.M., fiind relevante menţiunile regăsite într-una din agendele personale ale acesteia: “GÂNDURI FORŢĂ (…)GRAŢIA MAESTRULUI ÎL ÎNSOŢEŞTE ÎNTOTDEAUNA PE DISCIPOL, NEMĂRGINITĂ ŞI NECONDIŢIONATĂ. În realitate Maestrul rezidă chiar în inima discipolului său. Prezenţa vie a Maestrului în cel mai intim lăcaş al sufletului său este cea mai de preţ comoară a discipolului.”
Din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză a rezultat că relaţiile sexuale cu inculpatul B. erau văzute de către persoanele care le practicau drept o cale care asigura o “evoluţie spirituală mai rapidă”.
Or, având în vedere stadiul de dezvoltare psihică şi intelectuală a unui minor, experienţa sa limitată de viaţă, o asemenea îndoctrinare făcea din acesta o victimă sigură a persoanelor care le propovăduiesc, viciindu-i practic consimţământul şi încălcându-i libertatea sexuală.
Probatoriul administrat în cauză a demonstrat că relaţiile sexuale între inculpat şi partea vătămată nu erau fantasme ale acesteia, ci lucruri cât se poate de reale şi concrete, fiind rezultatul direct al autorităţii exercitate de inculpat în raport cu victima, care vedea în acesta un “superom”.
În egală măsură, acelaşi probatoriu dovedeşte că minora era era dependentă nu doar sexual şi intelectual de inculpat, ci şi material, în condiţiile în care ea nu avea niciun venit propriu (personal sau din partea familiei), ci era practic întreţinută de inculpat, care în perioada de referinţă i-a asigurat o locuinţă, achitând cheltuielile aferente, i-a dat bani, i-a făcut cadouri şi s-a deplasat cu ea în străinătate.
Prin urmare, relaţiile sexuale dintre partea vătămată (în vârstă de 15 ani) şi inculpat (în vârstă de 50 de ani) au avut loc în condiţiile în care pe de o parte acesta a abuzat de autoritatea sa derivând din calitatea de “profesor de yoga”, de “lider spiritual”, iar pe de altă parte i-a dat bani şi alte foloase, faptele săvârşite de inculpat întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de act sexual cu un minor în formă agravată şi continuată prev. de art. 198 alin. (2) şi (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., pentru care acesta va fi condamnat.
b. în ce priveşte infracţiunea de perversiune sexuală în formă continuată prevăzută de art. 201 alin. (3) şi (31) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. imputată inculpatului B.G. ( p. văt. D.M.), în actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că în perioada 2002-martie 2004, folosindu-se de calitatea declarată de “profesor yoga” şi “mentor spiritual”, prin abuz de autoritate şi ţinere în stare de aservire, inculpatul B.G. a întreţinut în mod repetat acte de perversiune sexuală cu minora D.M. în vârstă de 15 ani la momentul comiterii faptelor, oferindu-i şi dându-i diverse sume de bani şi alte foloase.
Curtea constată că problema delimitării “actelor sexuale de orice natură” ce fac obiectul infracţiunilor prev.de art. 197 C. pen. şi art. 198 C. pen., de “actele de perversiune sexuală” susceptibile a fi încadrate în art. 201 C. pen., a format obiectul Deciziei nr. III/2005 pronunţate de Secţiile Unite ale I.C.C.J. într-un recurs în interesul legii.
S-a stabilit astfel că prin “act sexual de orice natură” se înţelege orice modalitate de obţinere a unei satisfacţii sexuale prin folosirea sexului sau acţionând asupra sexului, între persoane de sex diferit sau de acelaşi sex, în timp ce prin “acte de perversiune sexuală” se înţeleg orice alte modalităţi de obţinere a unei satisfacţii sexuale.
Din considerentele deciziei amintite rezultă că în sfera actelor sexuale de orice natură incriminate în art. 197 şi 198 C. pen. intră orice modalitate în care au loc raporturile sexuale între persoane de sex diferit, precum şi relaţiile sexuale între persoanele de acelaşi sex; aceste acte presupun penetraţia sexuală, indiferent dacă se realizează prin conjuncţie corporală între două persoane sau prin folosirea unui corp străin.
Celelalte practici sexuale care, fiziologic, nu sunt apte să producă orgasm şi deci nu pot fi considerate acte sexuale în accepţiunea legii, constituie acte de perversiune sexuală.
Examinând conţinutul rechizitoriului, dar şi probatoriul administrat în cauză, Curtea constată că faptele imputate inculpatului B. nu intră în sfera “actelor de perversiune sexuală”, astfel cum acestea au fost explicitate în Decizia în interesul legii menţionată anterior, nefiind întrunite şi elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 201 alin. (3) şi (31) C. pen., distinct de cele ale infracţiunii prev. de art. 198 alin. (2) şi (3) C. pen. săvârşite în dauna aceleiaşi victime minore şi pentru care inculpatul B. va fi condamnat.
În consecinţă, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. Curtea va achita pe inculpatul B.G. pentru săvârşirea infracţiunii de perversiune sexuală în formă continuată prevăzută de art. 201 alin. (3) şi (31) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în dauna părţii vătamate D.M.
c. în privinţa infracţiunilor de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I, alin. (4) teza 3, raportat la art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 ( p.văt. D.M.), respectiv prev.de art. 13 alin. (1) şi (3) teza 1 din Legea nr. 678/2001 (p.văt. S.I.), imputate inculpatului B.G., în actul de sesizare s-a reţinut că în perioada 2002-martie 2004, folosindu-se de calitatea declarată de “profesor yoga” şi “mentor spiritual”, prin abuz de autoritate şi ţinere în stare de aservire inculpatul B. a recrutat cu ajutorul numitei D.I. pe minora D.M. (în vârstă de 15 ani la momentul comiterii faptelor), cursantă yoga, în scopul exploatării sexuale, persoană cu care a întreţinut în mod repetat acte sexuale şi perversiuni sexuale şi căreia i-a oferit şi dat diverse sume de bani şi alte foloase.
Referitor la partea vătămată S.I. (în vârstă de 16 ani la momentul comiterii faptei), s-a reţinut în mod similar că a fost recrutată şi găzduită în locuinţa inculpatului, prin abuz de autoritate şi ţinere în stare de aservire, persoană cu care inculpatul de asemenea a întreţinut un act sexual în luna aprilie 2003.
Din modul în care au fost formulate acuzaţiile, rezultă că elementul material al infracţiunii l-a constituit în ambele cazuri recrutarea (iar în cazul părţii vătămate S.I., şi găzduirea), iar modalitatea în care s-a produs alterarea consimţământului celor două victime a constat în abuzul de autoritate al inculpatului exercitat asupra acestora.
Curtea reţine că de esenţa infracţiunilor de trafic de persoane este scopul urmărit de făptuitor, respectiv exploatarea victimelor, într-una din formele enumerate în art. 2 pct. 2 lit. a)-e) din Legea nr. 678/2001.
În lipsa unui asemenea scop, nu ar fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane (sau trafic de minori, ca formă a acesteia) sub aspectul laturii subiective.
În speţă, acest scop este precizat în mod expres în rechizitoriu doar în cazul părţii vătămate D.M. şi ar fi constat în exploatarea sexuală a acesteia, deducându-se din modul în care au fost formulate acuzaţiile că el a fost acelaşi şi în cazul celeilalte victime minore.
În ce priveşte exploatarea, aceasta presupune realizarea de către autorul infracţiunii a unui folos material de pe urma victimei, ceea ce în cazul exploatării sexuale se traduce în profiturile realizate de făptuitor din prostituţia practicată de victimă ori din producţia şi difuzarea de materiale pornografice în care aceasta apare.
Exploatarea sexuală nu are în vedere actele sexuale dintre autor şi victimă, chiar în situaţia în care consimţământul acesteia a fost viciat într-una din modalităţile expuse în art. 12 sau 13 din Legea nr. 678/2001, ele putând face eventual obiectul unor infracţiuni privitoare la viaţa sexuală.
În acest sens, în măsura în care făptuitorul a racolat un minor şi a avut el însuşi relaţii sexuale cu acesta, folosindu-se de o anumită calitate a sa (cum este şi aceea de profesor al victimei) ori abuzând de încrederea, de autoritatea ori de influenţa lui asupra acesteia, viciindu-I astfel consimţământul, fapta comisă s-ar putea circumscrie infracţiunii de act sexual cu un minor, iar nu celei de trafic de minori.
Această din urmă infracţiune ar subzista doar în situaţia în care făptuitorul a acţionat astfel pentru a-l determina pe minor să întreţină relaţii sexuale cu alte persoane, activitate de pe urma căreia autorul a realizat un beneficiu, căci numai într-o asemenea ipoteză se poate vorbi despre o exploatare, în sensul avut în vedere de Legea nr. 678/2001.
Or, în speţă, deşi inculpatului B. i se impută că le-ar fi recrutat pe cele două victime minore pentru a le exploata sexual, probatoriul administrat în cauză nu dovedeşte acest scop presupus urmărit de inculpat, activitatea sa infracţională rezumându-se potrivit celor expuse anterior la a întreţine el însuşi acte sexuale cu minora D.M., căreia i-a dat diverse sume de bani şi alte foloase, folosindu-se de calitatea sa de profesor de yoga şi abuzând totodată de autoritatea şi influenţa sa asupra victimei.
În mod similar, acest scop esenţial pentru existenţa infracţiunii de trafic de minori nu subzistă nici în cazul celeilalte părţi vătămate minore; mai mult, aşa cum se va arăta în continuare, probatoriul administrat în cauză nu este apt să conducă la concluzia că inculpatul a întreţinut un act sexual cu aceasta, însă această împrejurare va afecta doar infracţiunea prev. de art. 198 C. pen., iar nu şi pe cea de trafic de minori, în cazul căreia este pusă în discuţie întrunirea elementelor constitutive sub aspectul laturii subiective.
Prin urmare, în raport de aceste considerente, inculpatul B. va fi achitat pentru ambele infracţiuni de trafic de minori, cu referire la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
d. în ce priveşte infracţiunea de act sexual cu un minor prevăzută de art. 198 alin. (2) şi (3) C. pen. imputată inculpatului B.G. (p.văt. S.I.), în rechizitoriu s-a reţinut că în luna aprilie a anului 2003, folosind aceeaşi calitate declarată de “profesor de yoga”, inculpatul a întreţinut cu această victimă un act sexual.
Examinând materialul probator administrat în cauză, Curtea constată că acesta este insuficient pentru a răsturna prezumţia de nevinovăţie instituită de lege în favoarea inculpatului şi consacrată în art. 66 alin. (1) C. proc. pen.
În acest sens, Curtea reţine că acuzaţiile aduse inculpatului se întemeiază pe declaraţiile părţii vătămate S.I., afirmaţii susţinute doar de martorul cu identitate atribuită “M.V.”.
Dincolo de împrejurarea că aspectele relatate de martor reprezintă în realitate reluarea unor afirmaţii făcute de victimă, Curtea constată că acesta nu a fost audiat direct şi nemijlocit pe parcursul judecăţii, în niciuna dintre fazele procesuale (fond, apel, recurs).
Cu ocazia rejudecării cauzei, instanţa de recurs nu a putut intra în posesia datelor de identificare a acestui martor spre a fi citat şi audiat, în ciuda repetatelor demersuri pe care le-a făcut pe lângă instituţiile implicate (parchet, instanţele de fond şi apel).
În privinţa acestui martor, în faţa instanţei de fond apărătorii inculpatului B. au prezentat în faţa instanţei copiile unor declaraţii olografe autentificate de un notar din Danemarca ale unei persoane numite L.S., care pretinde că este martorul cu identitate atribuită “M.V.” şi care în esenţă retractează cele consemnate de către procuror în procesele-verbale de audiere (fil.717-732 vol.3 dup. şi fil.1240-1247 vol.5 ds.fond).
Curtea reţine că aceste înscrisuri sunt lipsite de relevanţă şi nu pot fi avute în vedere la soluţionarea fondului cauzei, fiind evident că singurele declaraţii cu efecte juridice sunt doar cele făcute în condiţiile legii (în faţa unui organ judiciar român sau eventual prin comisie rogatorie sau videoconferinţă).
În privinţa probelor testimoniale propuse în apărare de către inculpatul B. şi administrate direct şi nemijlocit inclusiv în procedura de rejudecare (declaraţiile martorilor R.A., B.D., D.M., F.E., P.I.), acestea sunt lipsite de relevanţă probatorie, în condiţiile în care cu o singură excepţie (martora D.), niciunul dintre martorii audiaţi nu a putut situa în timp cu exactitate presupusa întâlnire dintre inculpat, partea civilă şi alte persoane.
Curtea are îndoieli cu privire la veridicitatea afirmaţiilor făcute de martorii propuşi în apărare de către inculpat, în condiţiile în care aceştia nu au fost în măsură să explice cum de îşi amintesc o întâlnire banală între mai multe persoane, după mai mult de 6 ani de la momentul la care se susţine că s-a produs.
Cu toate acestea, având în vedere că este sarcina Parchetului să susţină învinuirile aduse inculpatului, iar mijloacele de probă propuse în acuzare s-au dovedit a fi insuficiente pentru a răsturna prezumţia de nevinovăţie de care acesta se bucură, nereuşindu-se totodată readministrarea lor directă şi nemijlocită de către instanţa de rejudecare, Curtea nu consideră necesar a analiza suplimentar probele propuse în apărare, inclusiv sub aspectul caracterului adevărat sau mincinos al mărturiilor celor audiaţi la solicitarea inculpatului B.
În consecinţă, pentru această infracţiune inculpatul va fi achitat conform art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
e. în ce priveşte infracţiunea de act sexual cu un minor în formă continuată prevăzută de art. 198 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. imputată inculpatului B.G. (p. văt. M., fostă M., A.A.), în actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că în perioada ianuarie-noiembrie 2000, folosindu-se de calitatea declarată de „profesor yoga” şi „mentor spiritual”, acest inculpat a întreţinut în mod repetat acte sexuale cu minora M. (actualmente M.) A. A. cursantă yoga în vârstă de 15 ani la data săvârşirii faptei, căreia i-a oferit şi dat sume de bani şi alte foloase.
Cu privire la fapta de mai sus, în rechizitoriu s-a reţinut că inculpatul a săvârşit infracţiunea mai înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 143/2002, aprobată prin Legea nr. 45/2003, încadrarea juridică fiind făcută prin raportare la disp. art. 198 alin. (2) şi (3) C. pen. cu aplic. art. 13 C. pen.
Curtea constată că textul de lege sus-menţionat a suferit mai multe modificări în perioada scursă de la data săvârşirii infracţiunii şi până în prezent ( a se vedea Legea nr. 197/2000, O.U.G. nr. 89/2001 aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 61/2002, O.U.G. nr. 143/2002 aprobată prin Legea nr. 45/2003), fiind incident astfel principiul aplicării legii penale mai favorabile înscris în art. 13 C. pen.
Analizând succesiunea de legi penale în timp, rezultă că sunt incidente în cauză dispoziţiile legale ale art. 198 alin. (2) C. pen. în varianta modificată prin Legea nr. 197/2000, potrivit cărora „Cu aceeaşi pedeapsă (închisoare de la unu la 7 ani prevăzută în alin. (1)) se sancţionează actul sexual de orice natură cu o persoană între 15 şi 18 ani, dacă fapta este săvârşită de tutore sau curator, ori de supraveghetor, îngrijitor, medic curant, profesor sau educator, folosind calitatea sa”.
Curtea constată că alineatul 3 al art. 198 avea în aceeaşi variantă legislativă următorul conţinut „ Când fapta prevăzută în alin. (1) a fost săvârşită în împrejurările prevăzute în art. 197 alin. (2) lit. b) ori dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi (2) au avut urmările prevăzute în art. 197 alin. (2) lit. c), pedeapsa este închisoarea de la 3 la 12 ani”.
De asemenea, Curtea mai reţine că la data săvârşirii infracţiunii nu era incriminat, ca variantă calificată, actul sexual cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani, atunci când acesta a fost determinat de oferirea sau darea de bani ori alte foloase de către făptuitor, direct sau indirect, victimei, acest lucru având loc abia odată cu adoptarea O.U.G. nr. 143/2002.
Prin urmare, raportând activitatea infracţională imputată inculpatului B.G. la textul de lege în vigoare la momentul săvârşirii infracţiunii (noiembrie 2000, când a avut loc ultimul act material ce intră în conţinutul infracţiunii continuate) şi ţinând seama de principiul aplicării legii penale mai favorabile, Curtea constată că faptele inculpatului se încadrează doar în art. 198 alin. (2) C. pen. şi se sancţionează cu închisoare de la unu la 7 ani.
În raport de maximul special prevăzut de lege, termenul de prescripţie calculat potrivit art. 122 alin. (1) lit. c) şi art. 124 C. pen. este de 12 ani şi se calculează potrivit art. 122 alin. (2) C. pen. de la data săvârşirii ultimei acţiuni ce intră în conţinutul infracţiunii continuate, respectiv luna noiembrie a anului 2000.
Pe de altă parte, potrivit art. 128 C. pen. cursul termenului de prescripţie a răspunderii penale este suspendat pe timpul cât o dispoziţie legală împiedică continuarea procesului penal, prescripţia relunându-şi cursul din ziua în care a încetat cauza de suspendare.
În speţă, Curtea constată că în condiţiile art. 303 alin. (6) C. proc. pen. judecata în faţa primei instanţe a fost suspendată de drept ca efect al invocării de către inculpatul B.G. a excepţiei de neconstituţionalitate a art. 12, art. 13 alin. (1) şi (3) şi art. 19 din Legea nr. 678/2001 şi sesizării Curţii Constituţionale.
Cauza a fost suspendată începând cu data la care instanţa de fond a hotărât sesizarea Curţii Constituţionale (11 iulie 2006) şi a durat până la soluţionarea excepţiei (decizia nr. 74 din 8 februarie 2007), adică 6 luni şi 28 de zile.
Prin urmare, în această perioadă cursul prescripţiei răspunderii penale a fost suspendat, fiind evident că incidenţa dispoziţiei legale sus-amintite (art. 303 alin. (6) C. proc. pen., care a preluat dispoziţiile exprese din Legea nr. 47/1992) a împiedicat continuarea procesului penal.
În aceste condiţii, termenul de prescripţie specială a răspunderii penale s-a prelungit practic cu perioada în care cauza a fost suspendată, ajungând la 12 ani 6 luni şi 28 de zile, nefiind împlinit la data soluţionării cauzei în primă instanţă şi nici în apel, aşa cum greşit au constatat instanţele inferioare.
În acelaşi timp însă, Curtea constată că în recursul Parchetului care a învestit iniţial Înalta Curte nu a existat o critică de legalitate cu privire la soluţia dată de instanţe referitor la infracţiunea prevăzută de art. 198 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. imputată inculpatului B.G. şi săvârşită în dauna părţii vătămate M. (fostă M.) A.A., ceea ce pune în discuţie rejudecarea cauzei şi pronunţarea unei alte soluţii (legale, de altfel) de către instanţa de recurs.
În egală măsură însă, Curtea mai reţine că Legea nr. 197/2000 care a majorat maximul special de pedeapsă pentru art. 198 alin. (2) C. pen. şi, implicit, termenul de prescripţie a răspunderii penale a intrat în vigoare la 15 noiembrie 2000.
Or, în actul de sesizare a instanţei se reţine ca limită a activităţii infracţionale imputate inculpatului B. în raport cu partea vătămată M.A.A. luna noiembrie a anului 2000, fără a se putea stabili pe baza probatoriul administrat în cauză o data mai exactă a epuizării activităţii infracţionale.
Această constatare are efecte directe în privinţa eventualei incidenţe de prescripţiei răspunderii penale la data rejudecării pe fond a cauzei de către instanţa de recurs (azi, 14 iunie 2013), căci termenul de prescripţie de 12 ani 6 luni şi 28 de zile s-ar împlini la date diferite, după cum activitatea infracţională s-a epuizat.
Astfel, dacă această dată s-a situat în intervalul 1-15 noiembrie 2000, termenul de prescripţie s-a împlinit deja, după cum dacă infracţiunea s-a epuizat ulterior datei de 15 noiembrie 2000, instituţia prescripţiei răspunderii penale nu este incidentă în cauză.
Fiind vorba despre un dubiu, acesta profită inculpatului, astfel încât şi din această perspectivă soluţia care se impune în cauză este aceea a încetării procesului penal conform art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen. ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale, având în vedere pe de o parte solicitările exprese ale inculpatului făcute atât la data de 13 iulie 2012, cât şi cu ocazia concluziilor pe fondul cauzei, în sensul că acesta înţelege să se prevaleze de incidenţa prescripţiei răspunderii penale, iar pe de altă parte că nu există vreo manifestare expresă şi personală de voinţă a acestuia în sensul continuării procesului penal în condiţiile art. 13 C. proc. pen.
f. în ce priveşte infracţiunea de corupţie sexuală, prevăzută de art. 202 alin. (3) C. pen. imputată inculpatului B.G. (p.văt. D.M.), în actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că în perioada 2002-martie 2004, profitând de calităţile sale declarate de «profesor yoga» şi «mentor spiritual» în cadrul Asociaţiei Mişcarea de Integrare Spirituală în Absolut», inculpatul B.G. a atras prin asigurarea mijloacelor financiare de subzistenţă şi remiterea altor foloase materiale pe inculpata F.M.M., cursantă yoga, în practicarea unor acte sexuale cu minora D.M.
Curtea constată că potrivit Codului Penal în vigoare la momentul epuizării activităţii infracţionale imputate inculpatului, infracţiunea de corupţie sexuală în varianta calificată prev. de art. 202 alin. (3) era sancţionată cu pedeapsa închisorii de la unu la 5 ani.
În raport de maximul special prevăzut de lege, termenul de prescripţie calculat potrivit art. 122 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) C. pen. şi art. 124 C. pen. şi majorat cu durata suspendării judecăţii ca efect al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, este de 8 ani şi 28 de zile.
Raportând acest termen de prescripţie la data la care se reţine că infracţiunea continuă de corupţie sexuală s-a epuizat (martie 2004), rezultă că acesta s-a împlinit în luna aprilie a anului 2012, existând aşadar un impediment pentru exercitarea în continuare a acţiunii penale şi tragerea la răspundere penală a inculpatului B.G. pentru această infracţiune.
Având în vedere pe de o parte solicitările exprese ale inculpatului făcute atât la data de 13 iulie 2012, cât şi cu ocazia concluziilor pe fondul cauzei, în sensul că acesta înţelege să se prevaleze de incidenţa prescripţiei răspunderii penale, iar pe de altă parte că nu există vreo manifestare expresă şi personală de voinţă a acestuia în sensul continuării procesului penal în condiţiile art. 13 C. proc. pen., Curtea va dispune cu privire la infracţiunea de corupţie sexuală prev.de art. 202 alin. (3) C. pen., în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., fără a mai analiza fondul acuzaţiilor.
g. în ce priveşte infracţiunea de tentativă la trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României, prevăzută de art. 70 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 105/2001 modificată prin art. 29 pct. 1 din Legea nr. 39/2003 imputată inculpatului B.G., în actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că la data de 28 martie 2004 acest inculpat a încercat să părăsească ilegal teritoriul României în direcţia Ungaria prin P.T.F. Nădlag judeţul Arad, deplasându-se pe sensul de intrare în ţară pentru a se sustrage controlului de frontieră.
Potrivit textului incriminator în vigoare la data săvârşirii infracţiunii, aceasta era sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 3 luni la 2 ani, ceea ce înseamnă că şi în acest caz termenul de prescripţie specială a răspunderii penale, majorat cu durata suspendării judecăţii ca efect al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, este de 8 ani şi 28 de zile şi s-a împlinit în luna aprilie a anului 2012.
Având în vedere cele expuse anterior privitoare la poziţia inculpatului B.G. referitoare la incidenţa prescripţiei răspunderii penale, Curtea va dispune şi cu privire la această infracţiune încetarea procesului penal, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen.
Cu toate acestea, atunci când va analiza acuzaţiile aduse inculpatului F.F.Z., Curtea va face implicit referiri şi la inculpatul B.G., căci situaţia de fapt reţinută în cazul celui dintâi inculpat presupune în mod necesar stabilirea contextului în care acesta a acţionat ( inculpatului F. i se impută călăuzirea şi îndrumarea inculpatului B. în scopul trecerii ilegale a frontierei, care nu a mai avut loc datorită intervenţiei autorităţilor).
h. în ce priveşte infracţiunea de trafic de migranţi, prevăzută de art. 71 alin. (1) din O.U.G. 105/2001 modificată art. 29 pct. 2 din Legea nr. 39/2003, imputată inculpatului F.F.Z., în rechizitoriu s-a reţinut că în data de 28 martie 2004 acesta l-a îndrumat şi călăuzit pe inculpatul B.G. în scopul trecerii ilegale a frontierei de stat către Ungaria, prin punctul de trecere a frontierei Nădlac, pe sensul de intrare în ţară.
Examinând întregul material probatoriu, Curtea constată că acuzaţiile aduse inculpatului F.F.Z. sunt întemeiate, faptele comise de acesta întrunind elementele constitutive ale infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, în forma sa consumată.
Curtea constată astfel că, aflând că la data de 26 martie 2004 împotriva sa a început urmărirea penală pentru mai multe infracţiuni în dauna părţii vătămate D.M., inculpatul B. a luat hotărârea de a părăsi teritoriul României pentru a se sustrage cercetărilor penale.
În acest sens, prin intermediul numitei V.L., membru M.I.S.A, inculpatul B. a apelat la inculpatul F.F.Z., lucrător vamal la Biroul Vamal Sf. Gheorghe, rolul acestuia fiind într-o primă fază de a verifica dacă inculpatul este dat în consemn la frontieră, iar mai apoi de a-l scoate din România acesta, prin evitarea punctului de control al paşapoartelor la ieşirea din ţară.
Din declaraţiile martorului B.E., lucrător vamal la vama Nădlac a rezultat că inculpatul F. l-a contactat în ziua de 27 martie 2004 pentru a verifica dacă inculpatul B. este dat în consemn la frontieră, rezultatul fiind unul pozitiv.
În ziua de 28 martie 2004 orele 19,18 inculpatul F. a ieşit din ţară împreună cu martora C.C., însă după ce a ajuns în faţa magazinului duty-free situat între cele două vămi, s-a întors pe sensul de intrare în ţară până în parcarea din faţa vămii unde îl aştepta inculpatul B., care purta pe cap o perucă de culoare neagră.
Pentru a evita controlul paşapoartelor, cei doi s-au deplasat pe sensul de intrare în România, intrând în clădirea P.C.T.F. şi a vămii pe o uşă de acces destinată exclusiv lucrătorilor vamali de la Biroul Vamal Unic pentru intrarea în ţară.
În acest sens, martorii Z.I. şi C.G., lucrători vamali aflaţi în serviciu în seara de 28 martie 2004 (fil.971,972 vol.4 dup şi fil.3 şi 126 vol.3 ds.recs.) au arătat că i-au observat pe cei doi inculpaţi intrând în ghişeul vamal unic, însă pe uşa angajaţilor, deplasându-se prin spatele birourilor, remarcând faptul că una dintre persoane avea o perucă neagră pe cap.
Potrivit schemei aflate la dosar (fil.911 vol.4 dup), confirmate de cei doi martori menţionaţi anterior, holul prin care cei doi inculpaţi s-au deplasat făcea legătura între Biroul Vamal Unic pentru intrarea în ţară şi cel similar pentru ieşirea din ţară, din acest culoar putându-se ieşi din clădirea vămii direct pe sensul de intrare în ţară.
Parcurgând acest traseu, cei doi inculpaţi au ieşit din clădirea vămii pe sensul de intrare în România, fiind opriţi de un angajat la Poliţiei de Frontieră în timp ce se deplasau către frontiera ungară, la circa 30 de metri de tonetele de control al paşapoartelor pe sensul de intrare în România ( a se vedea schema de la fil.912 şi raportul întocmit de agentul poliţiei de frontieră de la fil.970 vol.4 dup).
În declaraţiile date în cauză, inculpatul F.F.Z. a avut o atitudine oscilantă, recunoscând iniţial comiterea faptei (declaraţia olografă din 28 martie 2004, imediat după prinderea în flagrant, fil.992 vol. 4 dup), pentru ca ulterior să revină şi să arate că în realitate nu ar fi fost oprit împreună cu inculpatul B. pe sensul de ieşire din ţară, ci în clădirea vămii, de unde au fost traşi cu forţa de către reprezentanţii autorităţilor, spre a fi fotografiaţi (fil.996, vol.4 dup şi fil.71 vol.1 ds.fond).
Curtea nu a fost în măsură să perceapă direct şi nemijlocit poziţia inculpatului vis-a-vis de acuzaţiile aduse, acesta prevalându-se de dreptul la tăcere în faţa instanţei de recurs, atât anterior casării hotărârilor instanţelor inferioare, cât şi în procedura de rejudecare.
În procedura de rejudecare au fost reaudiaţi martorii C.I., B.E., C.G., O.R., Z.I. (lucrători vamali la P.C.T.F.Nădlag) şi martorii propuşi în apărare D. (fostă C.) C. şi P.I. (membri M.I.S.A).
Curtea reţine că nu se contestă faptul că prezenţa inculpatului B. în zona P.C.T.F.Nădlag a fost determinată de dorinţa acestuia de a părăsi România, aspect probat atât de declaraţiile persoanelor audiate în cauză (inclusiv inculpaţii implicaţi), cât şi de găsirea asupra inculpatului B. a unei importante sume de bani în valută (4.400 de dolari) şi a unei poliţe de asigurare medicală pentru călătorii în străinătate (920 şi 923 vol.4 dup).
Aspectele controversate vizează motivaţia acestei încercări de trecere a frontierei, precum şi circumstanţele în care cei doi inculpaţi au fost prinşi.
În acest sens, deşi prin declaraţiile date în cauză de inculpaţi şi apropiaţii acestora (martorii C. şi P., membri MISA) s-a încercat acreditarea ideii că inculpatul B. urma să se deplaseze în Ungaria pentru a participa la un seminar/simpozion, asupra acestuia nu s-a găsit niciun înscris care să probeze cele susţinute.
În declaraţiile date în cauză, ambii inculpaţi au încercat să acrediteze o altă situaţie de fapt, susţinând că au fost suprinşi de fapt în clădirea vămii, iar nu în exteriorul ei, că în realitate ei doreau să mai verifice odată dacă inculpatul B. este dat în consemn la frontieră şi că totul este o înscenare, fiind traşi cu forţa afară din clădirea vămii pentru a fi fotografiaţi.
Curtea constată că apărările inculpaţilor sunt infirmate de probatoriul admninistrat în cauză, contravenind totodată logicii elementare şi conduitei fireşti a oricărei persoane aflate într-o situaţie similară.
Astfel, este mai întâi de observat că în ziua de 28 martie 2004, cei doi inculpaţi aflaseră, prin intermediul martorului B.E., că inculpatul B.G. este dat în consemn la frontieră, ceea ce făcea inutil un nou demers în acelaşi sens.
Pe de altă parte, modul clandestin în care inculpaţii au acţionat nu are nimic de-a face cu intenţia de a verifica o persoană într-o bază de date. Cei doi inculpaţi, dintre care unul purta o perucă, au intrat în clădirea vămii, iar nu în sediul poliţiei de frontieră (singura autoritate care permitea, în urma verificării paşapoartelor, intrarea sau ieşirea din ţară a unei persoane), pe o uşă care nu era accesibilă publicului, parcurgând un itinerariu care nu avea vreo tangenţă cu poliţia de frontieră.
Susţinerile inculpatului F., în sensul că trebuia să aibe o nouă întâlnire cu martorul B. pentru a verifica din nou consemnul la frontieră, sunt infirmate de acesta din urmă, care a vorbit despre o singură întâlnire convenită cu inculpatul F., respectiv cea din 27 martie 2004 care a şi avut loc.
Mai mult, în declaraţia dată în faza de urmărire penală şi pe care în faţa instanţei de rejudecare martorul a arătat în mod expres că şi-o menţine, acesta a arătat că inculpatul F. i-a cerut în ziua de 27 martie 2004, după ce a aflat despre consemnul la frontieră, să intervină la un coleg de la poliţia de frontieră pentru a-l lăsa să treacă în Ungaria pe inculpatul B.
De altfel, întreaga situaţie de fapt conduce la concluzia că inculpatul B. a apelat la inculpatul F., în virtutea calităţii acestuia de lucrător vamal, persoană care îi putea facilita atât verificarea consemnului la frontieră, prin persoane interpuse, cât şi părăsirea ilegală a teritoriului României în situaţia în care acest consemn ar fi existat.
Este evident astfel că succesul unei asemenea operaţiuni presupunea fie o complicitate a unui funcţionar de la punctul de trecere a frontierei, fie cunoştinţele unei persoane care este familiarizată cu organizarea şi funcţionarea unui asemenea punct şi a cărui eventuală prezenţă în incinta acestuia, în locuri inaccesibile publicului ( a se vedea modul în care cei doi inculpaţi au intrat şi s-au deplasat în Biroul Vamal Unic) ar putea fi justificată prin calitatea sa, de lucrător vamal.
Dacă inculpatul B. ar fi fost animat doar de bune intenţii şi ar fi dorit să călătorească în Ungaria pentru a participa la un seminar, s-ar fi prezentat fără a încerca să-şi ascundă înfaţişarea (a se vedea folosirea perucii, în legătură cu care s-a oferit o explicaţie puerilă, anume că aşa evita reprezentanţii presei care-l agasau!), la poliţia de frontieră, iar nu în clădirea vămii (unde pretinde că a fost prins), s-ar fi interesat personal dacă poate părăsi România şi ar fi procedat în consecinţă, în funcţie de răspuns.
Or, nimic din toate acestea nu s-a întâmplat.
Modalitatea «ocolită» în care inculpatul B. a acţionat, (apelând la un lucrător vamal, care a apelat la un alt lucrător vamal, care a apelat la un poliţist de frontieră), denotă odată în plus că intenţia reală a inculpatului a fost aceea de a părăsi România, chiar cu încălcarea legii.
Că aşa stau lucrurile, o dovedeşte evoluţia ulterioară a evenimentelor, când între momentul punerii sale în libertate şi rejudecarea propunerii de arestare preventivă, inculpatul B. a reuşit să părăsească România în condiţii neelucidate, sustrăgându-se urmăririi penale, dar şi judecăţii în toate cele trei grade de jurisdicţie.
În fine, sumele mari de bani găsite asupra inculpatului B. şi asupra celor cu care călătorea (4.400 de dolari inculpatul B., 650 de euro inculpatul F., 9700 de euro numitul T.A., 2000 de dolari martorul P.I., 13.760 de euro numitul C.V., la care se adaugă 5000 de dolari găsiţi în torpedoul unuia din autoturismele cu care se făcea deplasarea), depăşeau în mod evident necesarul unei deplasări de scurtă durată în străinătate, probând o dată în plus intenţia frauduloasă a inculpatului.
Prin urmare, Curtea constată, contrar declaraţiilor mincinoase ale inculpaţilor şi ale martorilor propuşi în apărare, că depistarea inculpaţilor B. şi F. s-a făcut pe sensul de intrare în România, după ce aceştia au ieşit din clădirea vămii, trecerea frauduloasă a frontierei de către inculpatul B. fiind împiedicată de intervenţia autorităţilor.
Inculpatul F. a fost cel care l-a îndrumat şi călăuzit pe inculpatul B. prin clădirea vămii pentru a evita controlul paşaportului, planul de părăsirea frauduloasă a teritoriului României conceput şi realizat de inculpatul F. fiind acela de a ieşi din ţară pe sensul de intrare, sperând că se va putea profita de o eventuală vigilenţă redusă a organelor poliţiei de frontieră.
Împrejurarea că activitatea infracţională a inculpatului B. nu a fost dusă până la capăt, ci a rămas în forma tentativei, este lipsită de relevanţă din perspectiva faptelor comise de către inculpatul F., căci art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 incriminează activitatea de îndrumare şi călăuzire unei persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat, consumarea infracţiunii nefiind condiţionată de reuşita trecerii frontierei.
În consecinţă, faptele inculpatului F.F.Z. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii consumate de trafic de migranţi prev. de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 modificată art. 29 pct. 2 din Legea nr. 39/2003, acesta urmând a fi condamnat.
i. în ce priveşte infracţiunea de corupţie sexuală în formă continuată prevăzută de art. 202 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. imputată inculpatei F.M.M. (p.vat. D.M.), în actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că în perioada 2002-martie 2004 această inculpată, cursantă yoga, a practicat în mod repetat acte cu caracter obscen faţă de minora D.M., în vârstă de 15 ani la data comiterii faptei.
Potrivit textului incriminator în vigoare la data săvârşirii infracţiunii, aceasta era sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani, ceea ce înseamnă că şi în acest caz termenul de prescripţie specială a răspunderii penale, majorat cu durata suspendării judecăţii ca efect erga omnes al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, este de 8 ani şi 28 de zile şi s-a împlinit în luna aprilie a anului 2012.
Având în vedere pe de o parte solicitările exprese ale inculpatei F.M.M. făcute atât la data de 13 iulie 2012, cât şi cu ocazia concluziilor pe fondul cauzei, în sensul că aceasta înţelege să se prevaleze de incidenţa prescripţiei răspunderii penale, iar pe de altă parte că nu există vreo manifestare expresă şi personală de voinţă a inculpatei în sensul continuării procesului penal în condiţiile art. 13 C. proc. pen., Curtea va dispune încetarea procesului penal cu privire la infracţiunea de corupţie sexuală prev. de art. 202 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., fără a mai analiza fondul acuzaţiilor.
3. individualizarea pedepselor
Potrivit art. 72 alin. (1) C. pen., la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
În ce priveşte pedeapsa aplicată inculpatului B., Curtea va avea în vedere în primul rând gradul ridicat de pericol social al faptei comise.
În acest sens, Curtea constată că inculpatul a profitat nu doar de discernământul diminuat al victimei, de puţina sa experienţă de viaţă, specifice vârstei, ci şi de labilitatea ei emoţional-afectivă, speculând astfel dorinţa părţii vătămate de a depăşi limitele impuse de mediul familial în care a fost crescută şi educată până la vârsta de 15 ani, marcat de dificultăţi atât în relaţiile interpersonale, dar şi în plan material.
Prin conduita sa, inculpatul a reuşit să inoculeze victimei minore ideea că prin întreţinerea de relaţii sexuale cu el, în calitatea sa de “maestru spiritual”, avea posibilitatea să progreseze spiritual, inculpatul ajungând să fie perceput ca o divinitate, ca un “superom” în raport cu care minora a dezvoltat o relaţie de dependenţă totală (mentală, afectivă, sexuală, materială), care nu a părăsit-o nici măcar după demararea cercetărilor penale în cauză, transformându-se în principalul apărător al acestuia, prin negarea constantă a calităţii ei de victimă a infracţiunii.
În mod evident, cealaltă faţetă a relaţiei de dependenţă şi aservire stabilită între victimă şi inculpatul B. a reprezentat-o izolarea şi îndepărtarea minorei de familia sa, care s-a văzut în imposibilitate de a menţine o minimă relaţie cu aceasta, elocvente în acest sens fiind greutăţile întâmpinate de membrii familiei pentru a asigura prezenţa minorei la înmormântarea tatălui său, dar şi comportamentul inadecvat momentului cultivat în mod direct de către inculpat ( a se vedea dialogurile incredibile dintre acesta şi victimă redate anterior) şi resimţit din plin de familie.
Autoritatea exercitată de către inculpat a condus astfel la modificarea aparent ireversibilă a personalităţii minorei, care se află în sfera de influenţă şi decizie a inculpatului şi în prezent, după aproape 10 ani de la comiterea faptelor.
În stabilirea tratamentului sancţionator Curtea a avut în vedere şi conduita pe care inculpatul a înţeles să o manifeste pe parcursul întregului proces penal.
În acest sens, Curtea constată că acesta s-a sustras cercetărilor, părăsind teritoriul României în condiţii neelucidate, după o primă încercare nereuşită ( a se vedea tentativa de trecere frauduloasă a frontierei pentru care a fost trimis în judecată în prezenta cauză).
Mai mult, printr-un mecanism extrem de abil, inculpatul şi-a arogat statutul de victimă actuală a autorităţilor statului român, exploatând în favoarea sa o sentinţă civilă prin care s-a constatat caracterul politic al unor condamnări dispuse împotriva inculpatului înainte de 1989 şi încercând să identifice prezentul proces penal cu fiind unul îndreptat împotriva mişcării M.I.S.A., ce s-ar fi dorit a fi fost astfel reprimată de către autorităţi.
În ce priveşte sentinţa civilă menţionată anterior, aceasta priveşte exclusiv fapte petrecute anterior anului 1989 şi nu poate reprezenta un “certificat de impunitate” pentru inculpat în privinţa faptelor deduse judecăţii în prezenta cauză.
Împrejurarea că o instanţă civilă a statuat asupra caracterului politic al unor condamnări anterioare, petrecute într-un alt tip de societate decât cea în care trăim, nu poate conduce la concluzia că orice acuzaţie adusă inculpatului B. echivalează cu o persecuţie politică sau de altă natură, căci aceasta ar însemna că inculpatul poate încălca nestingherit legea, fără teama de a fi sancţionat în vreun fel.
Chiar dacă, potrivit unei instanţe civile, inculpatul B. a fost condamnat politic anterior anului 1989, el trebuie să suporte în prezent rigorile legii ca orice alt cetăţean care se face vinovat de săvârşirea unor infracţiuni, situaţie normală în orice societate care respectă statul de drept.
În egală măsură, Curtea reţine că prezentul proces penal nu este unul îndreptat împotriva M.I.S.A. sau practicanţilor de yoga, aceasta nefiind decât o altă modalitate prin care inculpatul a încercat să abată atenţia de la acuzaţiile de drept comun care îi sunt aduse în prezenta cauză.
Curtea nu este chemată să statueze asupra filosofiei sau învăţăturii yoga, fiind opţiunea oricărei persoane mature şi responsabile de a decide dacă îmbrăţişează sau nu această doctrină, cu toate consecinţele care decurg de aici inclusiv în planul libertăţii sexuale.
Obiectul cauzei de faţă îl constituie anumite fapte concrete imputate inculpatului B., incriminate de legea penală, săvârşite în calitatea sa de “lider spiritual” al mişcării M.I.S.A., în relaţie cu persoane minore, aflate în plină dezvoltare fizică şi morală, labile din punct de vedere emoţional şi afectiv, a căror vulnerabilitate a fost speculată de inculpat (cel puţin în cazul părţii vătămate minore D.M.) printr-un mecanism subtil, ce a urmărit şi a avut ca efect încălcarea libertăţii sexuale a unei victime minore.
Cu alte cuvinte, mişcarea M.I.S.A al cărei lider este inculpatul B. nu interesează prezenta cauză decât în măsura în care ea a reprezentat un paravan în spatele căruia s-au comis infracţiuni de drept comun, în particular acte sexuale cu un minor, prin folosirea de către inculpat a calităţii sale, a autorităţii şi influenţei acestuia, victimei fiindu-i inoculată ideea că este în prezenţa unei entităţi superioare (mentor, guru, profesor) care o poate ajuta să se desăvârşească spiritual prin practicarea de relaţii sexuale (normale, orale şi anale) cu acest “superom”, sub masca practicilor yoga.
Procedând astfel, inculpatul a exercitat asupra victimei minore o constrângere morală indirectă, astfel încât consimţământul acesteia la raport sexual a fost unul viciat, încălcându-i se libertatea sexuală.
Prin urmare, orice trimitere la încălcarea libertăţii de conştiinţă, la represiunea şi oprimarea membrilor M.I.S.A. nu are nicio legătură cu prezenta cauză şi nu este decât o gravă manipulare din partea inculpatului B. şi a acoliţilor săi, el încercând să scape astfel de răspunderea penală pentru faptele comise.
Grav este însă nu doar faptul că inculpatul a încercat să se prezinte ca victimă, ci şi împrejurarea că a produs şi folosit probe mincinoase în favoarea presupusei sale inocenţe, adoptând totodată o atitudine agresivă în raport cu toate persoanele care au ales calea adevărului şi au făcut declaraţii incriminatoare la adresa sa.
În acest sens, aşa cum a rezultat pe larg din analiza probatoriului care a stat la baza soluţiei de condamnare a inculpatului, acesta a înţeles să combată acuzaţiile ce i-au fost aduse în primul rând prin determinarea unor persoane din anturajul său să declare mincinos în cauză, fie că este vorba chiar de partea vătămată minoră, fie de alte persoane audiate în calitate de martor.
În privinţa părţii vătămate, este de observat că după prima declaraţie pe care aceasta a dat-o în faza de urmărire penală (şi singura acuzatoare la adresa inculpatului), minora D.M. a fost asistată permanent până la soluţionarea definitivă a cauzei de către un avocat membru M.I.S.A, în condiţiile în care acuzaţia adusă vis-à-vis de această parte vătămată îl viza pe inculpat în calitatea sa de lider spiritual al acestei mişcări.
În aceste condiţii, partea vătămată a fost practic lipsită de apărare, adoptând permanent o poziţie procesuală de sprijinire a inculpatului atât prin propria sa mărturie, cât şi prin cererile, memoriile şi plângerile pe care a înţeles să le formuleze în cauză.
În acelaşi timp, deşi a negat constant statutul de victimă a inculpatului, partea vătămată D.M. nu a solicitat să nu mai figureze în cauză în această calitate, căci dacă s-ar fi transformat într-un martor conform art. 82 C. proc. pen., drepturile sale procesuale s-ar fi restrâns (nemaiputând să propună şi să administreze probe, să formuleze cereri, excepţii în favoarea inculpatului), iar eventuala sa mărturie mincinoasă ar fi constituit infracţiune (ceea ce nu se întâmplă în cazul părţii vătămate).
Aşa cum a rezultat din actele dosarului, deşi familia părţii vătămate D.M. s-a opus în faza de urmărire penală ca aceasta să fie asistată/reprezentată de un avocat membru M.I.S.A (numita S.A., în legătură cu care există indicii că ar fi proferat ameninţări la adresa unora dintre membrii familiei victimei, dar şi că a determinat mărturia mincinoasă a unei alte martore, D.I. - a se vedea analiza probatoriului), totuşi acest lucru s-a întâmplat, fiind evidente rolul şi influenţa inculpatului B., principalul “beneficiar” al unei asemenea strategii de apărare.
Inculpatul nu s-a rezumat la influenţarea în favoarea sa a depoziţiei şi conduitei procesuale a părţii vătămate, ci a produs şi folosit, prin intermediul avocaţilor săi, mărturii neconforme cu realitatea a unor persoane propuse şi audiate în calitate de martori.
Nu este lipsit de relevanţă că toate aceste persoane sunt în fapt sau în drept membri (marcanţi) ai M.I.S.A., unele dintre ele fiind cercetate alături de inculpat într-un alt dosar vizând săvârşirea de alte infracţiuni sub paravanul acestei mişcări, fapt care explică (fără a le exonera de răspundere pentru mărturiile depuse şi care vor face obiectul unor cercetări viitoare) conduita pe care au înţeles să o adopte, din devotament sau chiar fanatism, în favoarea liderului lor spiritual.
Totodată, alături de mărturii mincinoase, inculpatul a înţeles să se folosească şi de înscrisuri neconforme cu realitatea ( a se vedea actele autentice încheiate în legătură cu împrumutul acordat martorei D.I.), precum şi de înregistrări audio contrafăcute (provenite de la o aşa-zisă persoană din S.R.I. ce nu poate fi în mod obiectiv identificată), după cum a încercat să contracareze un raport de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit în faza de urmărire penală (şi pe care Curtea nu a considerat necesar să îl valorifice la soluţionarea cauzei, restul probatoriului fiind suficient în acest sens) cu opinia exprimată de medicul psihiatru M.A., ascunzând faptul că acesta este membru M.I.S.A ( ceea ce se poate verifica printr-o simplă căutare pe internet).
În fine, dincolo de mijloace de probă mincinoase administrate în apărare, inculpatul a adoptat o atitudine agresivă, de intimidare prin aşa-zise mijloace legale a tuturor persoanelor care au declarat în defavoarea sa, acuzându-le printre altele de mărturie mincinoasă chiar pe parcursul derulării procesului, sperând că astfel acestea îşi vor modifica ulterior conduita şi vor renunţa să mai declare adevărul.
Toate aceste fapte şi împrejurări justifică aplicarea unei pedepse de natură a asigura constrângerea inculpatului pentru infracţiunea pe care a comis-o, dar şi reeducarea sa (în ciuda vârstei pe care o are), sperând că pe această cale inculpatul va înţelege să se conformeze pe viitor exigenţelor legii penale şi să respecte valorile apărate de aceasta.
În mod evident, având în vedere gravitatea faptelor comise, tradusă în cuantumul pedepsei aplicate, aceasta nu va putea fi executată decât în regim de detenţie.
În privinţa pedepselor accesorii şi complementare, având în vedere natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite, dar şi împrejurările cauzei, Curtea apreciază că se impune ca inculpatul să fie privat temporar de exerciţiul drepturilor înscrise în art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. va fi dedusă din pedeapsa aplicată durata prevenţiei.
În ce priveşte pedeapsa aplicată inculpatului F.F.Z., Curtea va avea în vedere gradul de pericol social al faptei comise, în condiţiile în care acesta trebuia să asigure părăsirea ilegală a teritoriului României de către inculpatul B. şi, prin aceasta, sustragerea de la cercetările penale declanşate împotriva lui, plan pe care inculpatul B. nu l-a abandonat, ci dimpotrivă şi l-a pus cu succes în aplicare odată pus în libertate.
Curtea constată că în ciuda probatoriului administrat în cauză şi a împrejurării că a fost surprins în flagrant, inculpatul F. a avut o atitudine oscilantă, recunoscând iniţial fapta comisă, pentru ca ulterior să susţină o altă situaţie de fapt pentru a-I servi interesele inculpatului B., în condiţiile în care şi inculpatul F. avea tangenţe cu mişcarea M.I.S.A. al cărei lider era B.
Dincolo însă de poziţia procesuală pe care a înţeles să o adopte, inculpatul a avut o conduită corectă pe parcursul procesului, participând la toate fazele acestuia, inclusiv în procedura de rejudecare în faţa Înalte Curţi.
În acelaşi timp, în privinţa circumstanţelor personale, Curtea reţine că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, beneficiază de caracterizări favorabile de la locul de muncă şi are doi copii minori, care i-au fost încredinţaţi spre creştere şi educare printr-o sentinţă judecătorească irevocabilă.
Toate aceste circumstanţe reale şi personale pledează pentru aplicarea unei pedepse într-un cuantum moderat, fără executare efectivă, dar cu instituirea unui regim de supraveghere a conduitei inculpatului pe durata unui termen de încercare, în condiţiile art. 861-863 C. proc. pen.
Va atrage atenţia inculpatului că în cazul în care nu-şi va îndeplini cu rea-credinţă măsurile de supraveghere ori va săvârşi o altă infracţiune în interiorul termenului de încercare, beneficiul supravegherii se va revoca, iar pedeapsa aplicată în prezenta cauză se va executa în regim de detenţie.
În privinţa pedepselor accesorii, acestea vor viza exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a-II-a şi b) C. pen., prin raportare la criteriile înscrise în art. 71 alin. (3) C. pen., dar şi acestea vor urma regimul de executare al pedepsei principale conform art. 71 alin. (5) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. se va deduce din pedeapsă durata prevenţiei.
4. latura civilă, cheltuieli judiciare şi alte măsuri
În ce priveşte latura civilă, va lua act că partea vătămată D.M. nu s-a constituit parte civilă.
În raport de soluţia de achitare întemeiată pe disp. art. 10 lit. a) C. proc. pen., în baza art. 346 alin. (3) C. proc. pen. va respinge acţiunea civilă formulată de partea civilă S.I.
Referitor la partea civilă M. (fostă M.) A.A., având în vedere că în latură penală nu s-a statuat asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei inculpatului B., care s-a prevalat de prescripţia răspunderii penale fără a mai solicita continuarea procesului penal, Curtea va respinge acţiunea civilă alăturată celei penale în prezenta cauză.
În ce priveşte măsura sechestrului asigurător instituită asupra asupra imobilului din Bucureşti, măsură dispusă prin ordonanţa nr. 720/P/2003 din 6 august 2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, având în vedere modul de soluţionare a acţiunilor civile prin raportare la scopul măsurilor asigurătorii înscris în art. 163 alin. (1) C. proc. pen., Curtea va dispune ridicarea acestei măsuri.
În ce priveşte cererea formulată de martorul M.A., privind restituirea bunurilor ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate în data de 18 martie 2004 la imobilului din Bucureşti, Curtea constată că bunurile invocate de martor (respectiv 1 buc. binoclu S. tip V 7 x 50, 1 buc. model avion, 33 buc. casete video înregistrate (porno),13 buc. DVD înregistrate (porno), 17 buc. DVD înregistrate (filme despre natură), 45 buc. CD audio, 70 buc. CD cu poze porno, 3 buc. tablouri de perete cu iluminare, 38 buc. instrumente sexuale auxiliare, 8 buc. parfumuri) nu au nicio legătură cu bunurile ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare.
În acest sens, Curtea constată că niciunul din aceste bunuri ce i-au fost sechestrate de autorităţile ungare la data de 16 octombrie 2003, iar mai apoi restituite printr-o hotărâre judecătorească, nu se regăsesc în procesul-verbal întocmit în urma percheziţiei domiciliare efectuate la data de 18 martie 2004 la imobil, în sensul că fie acestea nu se găsesc ca atare (binoclu, avion, parfumuri, tablouri de perete cu iluminare), fie că nu sunt precizate elemente de identificare, ci doar genul căruia îi aparţin (casete video sau DVD-uri porno, CD-uri cu poze porno, CD-uri audio), în condiţiile în care cu ocazia percheziţiei s-au ridicat mult mai multe asemenea bunuri decât cele invocate de martor.
Mai mult, martora D.I., proprietar al imobilului percheziţionat, a negat faptul că bunurile cu conţinut erotic şi/sau pornografic ridicate cu ocazia percheziţiei ar fi aparţinut martorului M.A., nefiind vorba în opinia Curţii decât despre o altă încercare de denaturare a adevărului, în sensul că inculpatul B. nu ar fi avut vreo legătură cu aceste bunuri.
Faţă de aceste considerente, Curtea va respinge cererea martorului M.A. de restituire a bunurilor menţionate.
În fine, în privinţa cheltuielilor judiciare cuvenite statului ocazionate de desfăşurarea procesului, acestea vor fi suportate în parte de inculpaţii B. şi F. în condiţiile art. 191 C. proc. pen. (în limitele în care au fost provocate de fiecare din ei şi corespunzător soluţiilor de condamnare dispuse în cauză), restul rămânând în sarcina statului (prin raportare la disp. art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cu referire la celelalte soluţii pronunţate în cauză, altele decât cele de condamnare).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
În fond după rejudecare,
În baza art. 334 C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpatul B.G. din infracţiunea prev. de art. 198 alin. (2) şi (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 198 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 C. pen. (p.văt. M., fostă M., A.A.)
I. Condamnă pe inculpatul B.G., alias M.A. la 6 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor în formă continuată prevăzută de art. 198 alin. (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (p. văt. D.M.).
Face aplic. art. 71, 64 lit. a), b) şi e) C. pen.
În baza art. 88 alin. (1) C. pen. deduce durata reţinerii şi arestării preventive a inculpatului B.G. de la 29 martie 2004 până la 1 aprilie 2004.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. achită pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de perversiune sexuală în formă continuată prevăzută de art. 201 alin. (3) şi (31) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. ( p.văt. D.M.).
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. achită pe inculpatul B.G. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I, alin. (4) teza 3, raportat la art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 ( p.văt. D.M.).
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. achită pe inculpatul B.G. pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor prevăzută de art. 198 alin. (2) şi (3) C. pen. (p.văt. S.I.).
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. achită pe inculpatul B.G. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (3) teza 1 din Legea nr. 678/2001 (p.văt. S.I.).
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului B.G. pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor în formă continuată prevăzută de art. 198 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale (p. văt. M., fostă M., A.A. ).
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 pct. 1 lit. g) C. proc. pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului B.G. pentru săvârşirea infracţiunii de corupţie sexuală, prevăzută de art. 202 alin. (3) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale (p.văt. D.M.).
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 pct. 1 lit. g) C. proc. pen. încetează procesual penal pornit împotriva inculpatului B.G. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României, prevăzută de art. 70 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 105/2001 modificată prin art. 29 pct. 1 din Legea nr. 39/2003 ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
II. Condamnă pe inculpatul F.F.Z., la 3 închisoare pentru săvârşirii infracţiunii de trafic de migranţi, prevăzută de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 modificată art. 29 pct. 2 din Legea nr. 39/2003.
Face aplic. art. 71, 64 lit. a) teza a-II-a şi b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. deduce durata reţinerii şi arestării preventive a inculpatului F.F.Z. de la 29 martie 2004 la 1 aprilie 2004.
În baza art. 861 – art. 862 C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare de 8 ani.
În baza art. 863 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte, trimestrial, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Covasna;
- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.
În baza art. 359 C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepsei accesorii.
III. În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatei F.M.M., pentru săvârşirea infracţiunii de corupţie sexuală în formă continuată prevăzută de art. 202 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ca urmare a intervenţiei prescripţiei răspunderii penale.
În baza art. 14, 346 C. proc. pen. respinge acţiunile civile formulate de părţile civile S.I. şi M., fostă M., A.A.
Ia act că partea vătămată D.M. nu s-a constituit parte civilă.
Respinge cererea formulată de martorul M.A., privind restituirea bunurilor ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate în data de 18 martie 2004 la imobilului din Bucureşti.
Dispune ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra imobilului din Bucureşti, măsură dispusă prin ordonanţa nr. 720/P/2003 din 6 august 2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
În baza art. 191 C. proc. pen. obligă pe inculpatul B.G. la 50.000 lei cheltuieli judiciare către stat, iar pe inculpatul F.F.Z. la 2.000 de lei cheltuieli judiciare către stat
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 iunie 2013.
| ← ICCJ. Sentința nr. 366/2013. Penal. Strămutare (art. 55 CPP... | ICCJ. Decizia nr. 232/2013. Penal. Traficul de droguri (Legea... → |
|---|
