ICCJ. Decizia nr. 2162/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2162/2013
Dosar nr. 7638/2/2012
Şedinţa publică din 19 iunie 2013
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 494 din 7 decembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a recunoscut Sentinţa nr. 153 Hv 15/10p din data de 11 august 2010 pronunţată de Tribunalul Landului Viena pentru Cauze Penale prin care cetăţeanul român N.A. fost condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare.
S-a dispus transferarea condamnatului N.A., în vederea continuării executării pedepsei cumulate de 6 ani închisoare şi a fost dedusă prevenţia de la 3 septembrie 2009 la zi.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea a reţinut următoarele:
Prin sentinţa Tribunalului pentru Cauze Penale Viena pronunţată în Dosarul nr. 153 Hv 15/10 p din 11 august 2010, numitul N.A. a fost condamnat la o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 127 C. pen. austriac, art. 128 alin. (2) din acelaşi cod, art. 129, art. 129 C. pen. austriac, art. 142 alin. (1) C. pen. austriac, art. 143 din acelaşi cod, hotărâre care a rămas definitivă la data de 11 august 2010.
În fapt, s-a reţinut că în perioada 1 august 2009 - 30 august 2009, în mai multe reprize, în colaborare cu un complice rămas neidentificat au sustras, prin efracţie şi folosind chei potrivite, din patrimoniul părţilor vătămate G.T. şi J.O., bunuri mobile în valoare de 50.000 euro.
De asemenea s-a reţinut că la data de 3 septembrie 2009, persoana condamnată N.A. împreună cu R.A. şi S.N.I., folosind violenţa şi ameninţarea, au sustras mai multe bunuri mobile din patrimoniul părţii vătămate A.B.K.N.. Urmare folosirii violenţei, partea vătămată a suferit leziuni ce au depăşit 24 zile de îngrijiri medicale.
Aşadar, Curtea a reţinut ca fiind îndeplinită condiţia prev. de art. 143 lit. b) din Legea nr. 302/2004 republicată, hotărârea a cărei recunoaştere se solicită este definitivă, iar faptele aşa cum au fost reţinute şi descrise de instanţele italiene, au corespondent în legislaţia română, realizând conţinutul constitutiv al infracţiunilor de furt calificat şi tâlhărie prev. de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), i) şi alin. (4) C. pen. român şi art. 211 alin. (21) lit. a) cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. român.
În ceea ce priveşte stadiul executării pedepsei, Curtea a constatat că persoana condamnată se află în Penitenciarul pentru tineri din Hirtenberg din Republica Austria, a început executarea pedepsei la data de 3 septembrie 2009, iar durata executării pedepsei se împlineşte la data de 3 septembrie 2015.
În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de dispoziţiile art. 143 lit. d) din Legea nr. 302/2004 republicată, Curtea a constatat că persoana condamnată N.A. nu a fost de acord cu transferarea sa într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei pronunţate de autorităţile austriece întrucât condiţiile de detenţie sunt mai bune în ţara în care se află (proces-verbal din 17 aprilie 2012 - dosarul Parchetului). Cu toate acestea, Curtea a constatat că prin decizia din 25 noiembrie 2010, Direcţia Poliţiei Federale Viena a dispus faţă de persoana condamnată N.A. măsura interdicţiei de a se afla pe teritoriul Austriei pe timp nelimitat. În consecinţă, a apreciat că în conformitate cu dispoziţiile art. 3 din Protocolul la Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, consimţământul persoanei condamnate N.A. nu este necesar pentru transfer.
În acelaşi timp, Curtea a constatat că este îndeplinită cerinţa menţionată în art. 143 lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată, sus-numitul fiind cetăţean român după cum a rezultat din verificările efectuate la Ministerul Administraţiei şi Internelor - Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, precum şi condiţia prev. de art. 143 lit. f) din Legea nr. 302/2004 republicată, întrucât statul de executare şi cel de condamnare s-au pus de acord asupra acestei transferări.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs în termen recurentul-persoană condamnată N.A., solicitând admiterea recursului prin anularea transferului şi executarea pedepsei, în continuare, în penitenciarul din Austria.
Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor aduse, dar şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Faţă de numitul N.A. s-a pronunţat Sentinţa penală nr. 153 Hv 15/10 p din data de 11 august 2010, de către Tribunalul pentru cauze penale din Viena prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 127 C. pen. austriac, art. 128 alin. (2) din acelaşi cod, art. 129, art. 129 C. pen. austriac, art. 142 alin. (1) C. pen. austriac, art. 143 variantele 2 şi 3 din acelaşi cod, hotărâre care a rămas definitivă la data de 11 august 2010.
Înalta Curte constată, în acord cu concluzia la care a ajuns instanţa de fond că sunt îndeplinite toate condiţiile pentru transferarea în România a condamnatului N.A., astfel cum sunt prevăzute în art. 143 din Legea nr. 302/2004, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât acesta este resortisant al statului român, hotărârea prin care i-a fost aplicată în Austria pedeapsa 6 ani închisoare este definitivă şi executorie, la data primirii cererii de transferare mai avea de executat peste 6 luni din durata pedepsei respective, iar faptele care au atras condamnarea sa de către instanţa din Austria constituie infracţiuni şi potrivit legii penale a statului roman.
În consecinţă, reţinând că sentinţa pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-persoană condamnată N.A. împotriva Sentinţei penale nr. 494 din 7 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga, recurentul persoană condamnată la plata sumei de 520 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-persoană condamnată N.A. împotriva Sentinţei penale nr. 494 din 7 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul persoană condamnată la plata sumei de 520 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2566/2013. Penal. Omorul calificat (art. 175... | ICCJ. Decizia nr. 2029/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
