ICCJ. Decizia nr. 2029/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia penală nr. 2029/2013
Dosar nr. 5383/110/2012
Şedinţa publică din 11 iunie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 22 din 5 februarie 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul T.V., împotriva Sentinţei penale nr. 255/D din 4 octombrie 2012, pronunţată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 5383/110/2012.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut următoarele:
"Prin Sentinţa penală nr. 255 din 4 octombrie 2012, pronunţată de Tribunalul Bacău, în Dosar nr. 5383/110/2012 s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul T.V., în baza art. 394 şi urm. C. proc. pen.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a avut în vedere următoarele:
Dispoziţiile Deciziei nr. 36 din 14 decembrie 2009, Secţiile Unite care a stabilit că: "Cererile repetate de revizuire şi respectiv contestaţie la executare sunt inadmisibile, dacă există identitate de persoane, de temei legal, de motive şi apărări invocate în soluţionarea acestora."
Având în vedere că înscrisurile indicate în cererea de revizuire nu sunt noi, că au fost avute în vedere de prima instanţă, în apel şi recurs, de toţi magistraţii, că ele, aşadar nu sunt noi, tribunalul a respins cererea de revizuire ca inadmisibilă.
Au fost avute în vedere şi dispoziţiile noi, prevăzute de C. proc. pen. în art. 403 alin. (3) ind. 1 C. proc. pen.
Cum dispoziţiile unei astfel de decizii sunt obligatorii pentru instanţele de judecată, potrivit art. 414 C. proc. pen., în temeiul art. 394 şi urm. C. proc. pen. a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul T.V., împotriva Sentinţei penale nr. 303/D/2008 din 5 iunie 2008 pronunţată de Tribunalul Bacău, în Dosarul nr. 3990/110/2007.
Împotriva sentinţei penale mai sus menţionate a formulat, în termen legal, apel revizuentul T.V..
Apelantul revizuient a invocat aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., respectiv apariţia unor împrejurări noi, necunoscute de instanţă la judecarea cauzei şi care fac dovada condamnării pe nedrept.
Analizând sentinţa penală apelată sub aspectul motivului de apel invocat, dar şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, în baza art. 378 C. proc. pen., Curtea de Apel reţine următoarele:
Aşa cum corect a reţinut şi judecătorul primei instanţe, dispoziţiile Deciziei nr. 36 din 14 decembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt aplicabile în cauza de faţă, având în vedere cererile repetate de revizuire formulate de recurent privind acelaşi motiv, temei legal şi apărări. Astfel, prin decizia mai sus precizată s-a statuat că "Cererile repetate de revizuire şi respectiv contestaţie la executare sunt inadmisibile, dacă există identitate de persoane, de temei legal, de motive şi apărări invocate în soluţionarea acestora".
Motivul de revizuire invocat prin cererea scrisă, respectiv cel prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. "s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei", a fost detaliat prin cererea formulată, în sensul că, încă de la începutul urmăririi penale recurentul nu şi-a dorit altceva decât intrarea în legalitate a proprietarului şi remedierea celor trei abateri constatate. Acesta a fost motivul pentru care a luat banii respectivi, în vederea efectuării expertizei tehnice necesare la cartea imobilului.
În susţinerea cererii sale de revizuire, T.V. a depus în copie mai multe înscrisuri.
Cazurile de revizuire sunt expres şi limitativ prevăzute de lege în cuprinsul art. 394 C. proc. pen.
Conform prevederilor art. 393 C. proc. pen. hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii când: s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei; un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
Motivul de revizuire invocat de către recurent, respectiv cel prevăzut la alin. (1) lit. a) al dispoziţiilor procesual-penale anterior invocate se referă la fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei.
Potrivit doctrinei şi practicii judiciare "constituie fapte sau împrejurări" orice întâmplare, situaţie ori stare care, în mod autonom sau coroborat cu alte probe, poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii judecătoreşti criticate.
Pentru realizarea condiţiilor de revizuire potrivit temeiului juridic invocat, acestea trebuie să fie "noi", în sensul că nu au fost cunoscute de către instanţă.
Pentru a se reţine existenţa cazului de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., faptele sau împrejurările noi trebuie să îndeplinească cumulativ două condiţii: să fie vorba despre descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost avute în vedere la soluţionarea cauzei şi respectivele fapte să poată dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, conducând la o soluţie diametral opusă, respectiv de achitare.
Ori, în situaţia dată, aspectele aşa-zis noi prezentate de apelantul revizuient se referă la o corespondenţă pe care apelantul revizuent a purtat-o ulterior cu Inspectoratul de Stat în Construcţii referitor la locuinţa lui R.C., aceste înscrisuri exced în totalitate cadrului procesual penal iniţial şi faptei pentru care T.V. a fost trimis în judecată şi condamnat definitiv de instanţa de judecată - Tribunalul Bacău, respectiv pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în calitate de inspector de specialitate în cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii - Inspectoratul Teritorial în Construcţii Bacău, având atribuţii de control, în luna aprilie 2007, a pretins şi primit în total 200 euro şi 650 RON, precum şi bunuri (o sticlă de 0,7 l coniac A.") de la denunţătorul R.C., pentru a nu-şi îndeplini îndatoririle de serviciu, respectiv acelea de a sancţiona contravenţional denunţătorul, şi de a-i solicita să respecte normele ce reglementează activitatea în construcţii.
Înscrisurile invocate de apelantul revizuent nu îndeplinesc nici condiţia referitoare la caracterul lor substanţial, eficienţa lor probatorie. Astfel, acestea nu au capacitatea de a dovedi unele aspecte esenţiale, respectiv inexistenţa faptei sau nevinovăţia autorului.
La stabilirea vinovăţiei lui T.V. s-au avut în vedere de către instanţele de judecată toate apărările acestuia în sensul celor arătate în cererea de revizuire. Audiat şi la Tribunal a declarat că: "aceşti bani mi-au fost oferiţi cu titlu de avans pentru onorariul unui expert tehnic, care urma să întocmească o expertiză necesară edificării unei construcţii"".
Pe parcursul procesului penal, atât la judecata în fond, cât şi în căile de atac, revizuentul şi-a susţinut nevinovăţia pe aceeaşi teză probatorie ce a fost analizată de către instanţele de judecată. În apărarea sa s-au audiat martori şi au fost depuse înscrisuri.
Readministrarea probatoriului ori reaprecierea acestuia în calea de atac a revizuirii, aşa cum solicită T.V. prin cererea sa, nu este posibilă, ci doar examinarea faptelor sau împrejurările noi, descoperite ulterior judecării cauzei.
Împotriva deciziei mai sus menţionate a declarat recurs revizuientul, invocând, în motivele scrise, prevederile pct. 17 ale art. 385 ind. 9 din C. proc. pen., dar vizând, în fapt, achitarea sa, pentru motivul prevăzut la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
La prezentarea ulterioară dezbaterilor, recurentul revizuent a arătat că susţine memoriul de la dosar şi solicită achitarea sa.
Examinând recursul declarat prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru cele ce succed:
Codul de procedură penală al României a fost modificat prin Legea nr. 2 din 1 februarie 2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, lege care a fost publicată în M. OF. nr. 89/12.02.2013.
Potrivit art. 78 din Constituţia României, "Legea se publică în M. Of. al României şi intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei". Faţă de împrejurarea că în cuprinsul Legii nr. 2/2013 nu este prevăzută o dată de intrare în vigoare a acesteia, rezultă, pe cale de consecinţă, că aceasta are aplicabilitate de la data de 16 februarie 2013.
Prezentul recurs vizează Decizia penală nr. 22 din 5 februarie 2013 pronunţată la 5 februarie 2013 de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, şi este promovat în termen de revizuientul T.V., la data de 12 februarie 2013.
Astfel, în primul rând, trebuie remarcat că, în raport de data pronunţării hotărârii atacate, în speţă are aplicabilitate art. II din Legea nr. 2/2013: "(1) Dispoziţiile privind cazurile de casare prevăzute în C. proc. pen., republicat, cu modificările şi completările ulterioare, în forma anterioară intrării în vigoare a prezentei legi, rămân aplicabile cauzelor penale aflate în curs de judecată în recurs, inclusiv celor aflate în termenul de declarare a recursului.", rezultând, pe cale de consecinţă că analiza prezentului recurs se subsumează dispoziţiilor privind cazurile de casare prevăzute în C. proc. pen., republicat, cu modificările şi completările ulterioare, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013.
În speţă, recursul a fost motivat în scris în termenul prevăzut de lege şi, cu ocazia dezbaterilor, s-a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 ind. 9 pct. 17 C. proc. pen., care se referă la greşita încadrare juridică care ar fi fost dată faptei săvârşite.
Se observă însă că motivarea în fapt a recursului se referă la solicitarea de achitare, pentru motivul prevăzut la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., care, din punct de vedere legal, se subsumează cazului de casare prevăzut de art. 385 pct. 12 C. proc. pen. Faţă de aceste aspecte, inclusiv faţă de solicitarea de achitare a revizuientului, trebuie precizat că judecarea prezentului recurs se realizează din perspectiva soluţiei pronunţate prin sentinţa şi decizia recurate - fiind vorba despre soluţionarea unei cereri de revizuire ce a fost respinsă ca inadmisibilă, şi nu de soluţionarea fondului cauzei.
Pe de altă parte, din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă, într-adevăr, că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 394 lit. a) C. proc. pen., care ar impune revizuirea sentinţei penale atacate.
Potrivit textului de lege sus-menţionat, hotărârile penale definitive pot fi supuse revizuirii, dacă sunt întrunite cumulativ condiţiile expres prevăzute de lege: faptele şi împrejurările noi descoperite să nu fi fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei şi, respectiv, condiţia ca aceste fapte şi împrejurări noi să fi condus la o soluţie diametral opusă celei pronunţate, în situaţia în care ar fi fost cunoscute de instanţe, ceea ce nu este cazul în speţă, înscrisurile invocate de revizuent neputând fi considerate împrejurări noi care să impună revizuirea sentinţei atacate, cu atât mai mult cu cât acestea au fost avute în vedere de instanţe în fazele anterioare ale procesului penal.
În consecinţă, recursul promovat va fi respins ca nefondat, conform prevederilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul T.V.
Împotriva Deciziei penale nr. 22 din 5 februarie 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2162/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... | ICCJ. Decizia nr. 2034/2013. Penal. Mandat european de arestare.... → |
|---|
