ICCJ. Decizia nr. 2566/2013. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Omorul (art. 174 C.p.). Recurs

Comentarii

0



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2566/2013

Dosar nr. 2253/93/2012

Şedinţa publică din 4 septembrie 2013

Asupra recursului de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin Sentinţa penală nr. 46 din 20 decembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia penală, au fost respinse - ca nefondate - cererile de schimbare de încadrare juridică formulate de apărătorul ales al inculpatului.

A fost respinsă, ca nefondată, cererea apărătorului ales al inculpatului în sensul reţinerii circumstanţei atenuante legale prev. de art. 73 lit. b) C. pen.

În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen., a fost condamnat inculpatul R.V.M., arestat în baza Mandatului de arestare preventivă nr. 25 U.P. din 7 august 2012 al Tribunalului Ilfov, secţia penală, la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului R.V.M. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 71 C. pen., au fost interzise inculpatului, ca pedeapsă accesorie, pe perioada executării pedepsei închisorii, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; respectiv dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat).

În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului R.V.M., iar în temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reţinerii şi arestării preventive, de la 6 august 2012 la zi.

În temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de la inculpatul R.V.M. a probelor biologice, în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

În baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen., cu referire la art. 1349 din noul C. civ. şi art. 1357 din noul C. civ., a fost admisă, în parte, acţiunea civilă exercitată de partea civilă I.A. şi a fost obligat inculpatul R.V.M. la plata sumei de 15.000 RON cu titlu de daune morale.

Au fost respinse celelalte pretenţii civile solicitate.

În baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 1349 din noul C. civ. şi art. 1357 din noul C. civ., art. 313 din Legea 95/2006, a fost admisă acţiunea civilă exercitată de partea civilă Spitalul Universitar de Urgenţă E. şi a fost obligat inculpatul R.V.M. la plata către partea civilă a sumei de 2.130,54 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare efectuate pentru partea vătămată I.A.

În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul R.V.M. la plata sumei de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:

În fapt, la data de 5 august 2012, în jurul orelor 22:00 - 23:00, inculpatul şi partea vătămată, precum şi martorii S.L.N., I.C., G.V., se deplasau împreună din direcţia Siliştea Snagovului spre localitatea Izvorani, judeţul Ilfov, cu autoutilitara marca "D." cu număr de înmatriculare B-XX-XXX condusă de către partea civilă, toţi fiind sub influenţa băuturilor.

La un moment dat, inculpatul R.V.M. a făcut comentarii cu privire la modul în care I.A. conducea autoturismul, cei doi adresându-şi injurii şi chiar inculpatul i-a aplicat lui I.A. o palmă peste cap, în timp ce acesta din urmă conducea autoutilitara.

În acest context, I.A. a oprit autoturismul la intersecţia drumului Isărescu cu Şoseaua Pădurea Snagov, solicitându-i inculpatului să coboare, fapt care l-a determinat pe R.V.M. să afirme că nici el nu rămâne acolo şi nici ei nu vor pleca de acolo.

După ce a coborât din autoutilitară, inculpatul a înţepat cauciucurile de pe partea dreaptă faţă - spate de la autoutilitara cu număr de înmatriculare B-XX-XXX, folosind un briceag, după care inculpatul R.V.M. s-a îndreptat către I.A., care se afla în continuare la volanul autoutilitarei şi l-a lovit cu pumnii în zona feţei.

După ce I.A. a coborât din autoturism, cei doi s-au agresat fizic, însă într-un timp foarte scurt a intervenit martorul S.L.N. să-i despartă, I.A. fiind deja lovit cu briceagul de către inculpat în zona toracală stângă, fapt care l-a determinat pe I.A. să-i spună martorului S.L.N. "m-a tăiat".

În timp ce martorul S.L.N. se afla în spatele inculpatului, i-a înfipt acestuia o mână în cămaşă, iar cu cealaltă mână l-a imobilizat pe inculpat pentru a-i lua briceagul.

În aceste condiţii şi-a făcut apariţia şi martorul G.V., care a intervenit între martorul S.L.N. şi inculpatul R.V.M., împingându-i, şi astfel, inculpatul a fugit în pădure, având briceagul asupra sa, pe care l-a aruncat la scurt timp în lacul Snagov, apoi inculpatul s-a îndreptat către DN1 de unde s-a deplasat cu un autoturism de ocazie la Bucureşti.

Întrucât I.A. sângera în zona toracală stângă, martorul S.L.N. a condus autoutilitara până la un motel, după care I.A. a fost preluat de către o ambulanţă şi transportat la Spitalul de Urgenţă E.

La stabilirea situaţiei de fapt, instanţa a avut în vedere principiul liberei aprecieri a probelor, prevăzut în art. 63 alin. (2) C. proc. pen. care lasă instanţei libertatea să aprecieze concludenţa tuturor probelor, indiferent de faza procesuală în care au fost administrate, şi principiul aflării adevărului, consacrat în art. 3 din acelaşi cod, care impune instanţei să dea valoare acelor probe care, coroborate cu alte probe legal administrate, exprimă adevărul.

Situaţia de fapt, astfel cum a fost descrisă, a fost temeinic dovedită pe baza mijloacelor de probă administrate în ambele faze ale procesului penal: declaraţiile parţiale ale părţii civile I.A.; declaraţiile parţiale ale martorilor G.V., S.L.N., I.C.; Certificatul medico-legal din 14 august 2012 emis de Direcţia de Sănătate Publică Ilfov, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov, Serviciul de Medicină Legală (unde s-a arătat în esenţă că din epicriza consemnată în biletul de externare rezultă "pacient în vârstă de 36 ani, se internează de urgenţă pentru plagă produsă prin înjunghiere la nivelul hemitoracelui stâng, în regiunea precordială (afirmativ agresiune) cu lungimea de circa 4 cm în suprafaţă". Prin certificatul medico-legal s-a concluzionat că numitul I.A. prezintă leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu corp tăietor-înţepător, leziunile traumatice pot data din 5 august 2012 şi necesită 12 - 14 zile de îngrijire medicală, leziunile traumatice nu i-au pus în primejdie viaţa); Procesul-verbal din data de 6 august 2012 cu ocazia deplasării de către procuror şi lucrătorii de poliţie din cadrul I.P.J. Ilfov - SIC, la Spitalul Universitar de Urgenţă E. (de unde rezultă că diagnosticul de internare al lui I.A. este "plagă înjunghiată hemitorace stâng", diagnostic care se menţine şi la admisia în Terapie intensivă şi "pleurezie minimă stângă"); Procesul-verbal de sesizare din oficiu din 5 august 2012 întocmit de lucrătorii de poliţie din cadrul I.P.J. Ilfov, Poliţia Siliştea Snagovului; Procesul-verbal de cercetare la faţa locului din data de 6 august 2012 (de unde rezultă locul unde a avut loc agresiunea asupra victimei - la intersecţia drumului Isărescu cu Şoseaua Pădurea Snagov, iar numitul G.V. a indicat direcţia de unde veneau, şi anume sat Siliştea-Snagovului, locul unde partea vătămată a oprit auto pentru a-l determina pe inculpat să coboare, locul unde s-a petrecut agresiunea şi direcţia în care agresorul a fugit după comiterea infracţiunii), planşa fotografică cu urmele papilare ridicate cu ocazia cercetării la faţa locului efectuată la data de 6 august 2012, planşa fotografică cuprinzând aspectele fixate şi urmele ridicate cu ocazia cercetării la faţa locului efectuată la data de 6 august 2012, declaraţiile parţiale ale inculpatului.

Potrivit art. 75 C. proc. pen., declaraţiile părţii vătămate, ale părţii civile făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

Atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de cercetare judecătorească, partea civilă I.A. a declarat, în esenţă, că inculpatul R.V.M. era nemulţumit de modul în care aceasta conducea autoturismul, că i-a solicitat inculpatului să coboare din autoturism, după care inculpatul a înţepat cu un cuţit roţile de pe partea dreaptă a autoturismului şi ulterior, inculpatul i-a aplicat lovituri cu pumnii în zona feţei. Totodată, I.A. a mai susţinut că, după ce a coborât din autoturism, la scurt timp, inculpatul l-a lovit cu cuţitul în zona toracală stângă, S.L.N. a încercat să-i ia inculpatului cuţitul, însă G.V. a intervenit între S.L.N. şi R.V.M., ultimul reuşind să fugă în pădure având asupra sa cuţitul.

Împrejurarea că inculpatul l-a lovit cu palma peste cap pe I.A., în timp ce acesta conducea autoutilitara este confirmată de declaraţia martorului S.L.N. din faza de cercetare judecătorească care se coroborează cu declaraţia părţii civile din faza de urmărire penală.

Referitor la susţinerile părţii civile I.A., în faza cercetării judecătoreşti, de unde rezultă, în esenţă, că, după ce a coborât din autoturism nu i-a aplicat lovituri inculpatului cu pumnii şi picioarele, instanţa de fond a apreciat că sunt infirmate de declaraţiile martorului G.V. de la urmărirea penală şi faza de cercetare judecătorească, de declaraţia martorului S.L.N. din faza de urmărire penală, astfel că aceste afirmaţii se vor înlătura întrucât nu se coroborează cu mijloacele de probă enunţate anterior.

În privinţa susţinerii părţii civile din faza de urmărire penală, că nu l-ar fi insultat pe inculpat, instanţa de fond a apreciat că nu se coroborează cu declaraţia martorului G.V. din faza de urmărire penală din care rezultă că ambele părţi s-au înjurat reciproc, aspect susţinut şi de martorul S.L.N. în faza de urmărire penală şi prin urmare, a fost înlăturată afirmaţia părţii civile din faza de urmărire penală enunţată anterior.

Din declaraţiile părţii civile I.A., ale inculpatului şi ale martorilor S.L.N., I.C., G.V., rezultă că la momentul incidentului, toţi cinci se aflau sub influenţa consumului de băuturi alcoolice.

Din declaraţiile martorilor G.V., S.L.N., I.C. şi ale părţii civile se confirmă faptul că după ce inculpatul a coborât din autoutilitară, a înţepat cauciucurile de pe partea dreaptă faţă-spate de la autoutilitară, folosind un briceag.

Din declaraţiile părţii civile I.A. şi ale martorului S.L.N. date pe parcursul procesului penal, dar şi din declaraţia martorului G. din faza cercetării judecătoreşti reiese faptul că, după ce a înţepat cauciucurile de pe partea dreaptă a autoturismului, inculpatul R.V.M. s-a îndreptat către I.A., care se afla în continuare la volan şi inculpatul l-a lovit pe I.A. cu pumnul în zona feţei.

Susţinerile părţii civile I.A. de unde se desprinde că după ce a coborât din autoutilitară nu l-a agresat fizic pe inculpat sunt contrazise de declaraţiile martorului G.V. date în procesul penal din care rezultă că la momentul la care I.A. a coborât din autoturism, acesta şi inculpatul s-au lovit reciproc.

În acelaşi sens, este şi declaraţia martorului S.L.N., văr cu inculpatul, care a relatat la urmărirea penală că I.A. l-a lovit cu pumnii în zona feţei pe I.A., care imediat a coborât din maşină, bătaia a continuat şi jos cei doi lovindu-se reciproc cu pumnii şi picioarele.

Pe cale de consecinţă, instanţa a înlăturat ca nesincere susţinerile părţii civile I.A. în sensul că după ce a coborât din autoturism nu l-a agresat fizic pe inculpat.

Totodată, instanţa a apreciat că este nesinceră şi afirmaţia martorului S.L.N. din faza cercetării judecătoreşti, când a susţinut că nu i-a văzut pe cei doi să se fi lovit reciproc pentru că incidentul a fost foarte scurt. Astfel, instanţa a înlăturat această susţinere, apreciind că martorul nu a justificat motivul pentru care a revenit cu privire la acest aspect şi această revenire nu corespunde adevărului.

În plus, instanţa de fond a apreciat ca fiind relevante şi menţiunile din Procesul-verbal de cercetare la faţa locului din data de 6 august 2012 şi planşa fotografică cuprinzând aspectele fixate şi urmele ridicate cu ocazia cercetării la faţa locului efectuată la data de 6 august 2012, unde sunt prezentate tricoul părţii civile şi cămaşa inculpatului.

Momentul înjunghierii părţii civile I.A. de către inculpat nu a fost văzut de martori, însă din coroborarea mijloacele de probă reiese că I.A. era deja lovit cu briceagul de către R.V.M., în momentul în care a intervenit S.L.N. să-i ia cuţitul inculpatului.

Instanţa de fond a apreciat că edificatoare, sub acest aspect, sunt declaraţiile părţii civile, dar şi declaraţiile martorului S.L.N.

Astfel, la urmărirea penală, martorul S.L.N. a declarat că nu a văzut când inculpatul l-a lovit pe I.A. cu briceagul, dar când a mers să-i despartă, acesta era tăiat în zona toracală stângă, a reuşit să-l prindă de mână pe inculpat, moment în care i-a văzut briceagul, lama având aproximativ 7 - 8 cm.

Ulterior, în faza cercetării judecătoreşti, martorul S.L.N. a declarat că, după ce a ieşit din autoturism, trecând prin faţa maşinii, farurile fiind aprinse, când a ajuns lângă inculpat, în spatele lui, i-a înfipt mâna stângă în cămaşă şi cu mâna dreaptă l-a imobilizat ca să-i ia cuţitul din mână, iar în timpul cât i-a sucit mâna, a coborât din autoturism G.V., care s-a băgat între el şi inculpat şi i-a împins, atunci i-a alunecat mâna şi inculpatul a fugit în pădure. Acelaşi martor a mai învederat că în momentul când el a ajuns lângă inculpat, acesta din urmă aproape că era deasupra părţii vătămate şi inculpatul aplica lovituri părţii vătămate cu mâna stângă şi genunchiul stâng, partea vătămată era în poziţie semişezută.

În privinţa declaraţiei martorului G.V. din faza de urmărire penală, instanţa de fond a reţinut doar susţinerea acestuia că S.L.N. a intervenit să-i despartă pe I.A. şi R.V.M., însă celelalte afirmaţii potrivit cărora martorul G.V. a coborât împreună cu I.C. şi l-a văzut jos, căzut, pe I.A., instanţa de fond a apreciat că sunt nesincere şi le-a înlăturat, întrucât nu se coroborează cu celelalte mijloace de probă menţionate anterior.

Totodată, instanţa fondului a înlăturat susţinerile martorului G.V. din faza de cercetare judecătorească (în sensul că S.L.N. a coborât din autoturism şi i-a dat inculpatului un pumn în faţă, după care a coborât şi partea vătămată, precum şi celelalte afirmaţii privind momentul în care a intervenit să-l imobilizeze pe S.L.N. şi în ce context a fugit inculpatul), întrucât sunt infirmate de declaraţiile părţii civile date în faza de urmărire penală şi cercetare judecătorească şi declaraţia martorului S.L.N. din faza de cercetare judecătorească.

În schimb, instanţa de fond a apreciat ca fiind reale afirmaţiile martorului G.V. din faza de cercetare judecătorească, conform cărora a coborât singur din autoturism, martorul I.C. a rămas în maşină pentru că era beat.

Faptul că martorul I.C. nu a coborât din autoutilitară pe timpul desfăşurării agresiunii este confirmată chiar de depoziţia acestuia, martor din faza de cercetare judecătorească, precum şi de declaraţiile părţii civile şi martorilor G.V. şi S.L.N. din faza de cercetare judecătorească.

Faţă de exigenţelor art. 69 C. proc. pen., instanţa fondului a reţinut ca parţial sincere declaraţiile inculpatului R.V.M. date pe parcursul procesului penal şi a înlăturat susţinerile inculpatului care sunt infirmate de celelalte mijloace de probă.

Instanţa de fond a reţinut că, în declaraţiile date pe parcursul procesului penal, inculpatul R.V.M. a confirmat - în esenţă - faptul că se afla sub influenţa alcoolului, că a folosit un briceag cu care a tăiat două cauciucuri de la maşină, că l-a lovit pe I.A. o singură dată cu cuţitul în zona toracală stângă, că a fugit în pădure după comiterea faptei şi apoi a aruncat cuţitul în lacul Snagov.

De asemenea, din coroborarea declaraţiilor inculpatului, ale părţii civile şi ale martorilor G.V. şi S.L.N. rezultă că R.V.M. a susţinut că dacă rămâne el acolo, nici ei nu vor mai pleca.

În schimb, instanţa de fond a apreciat că susţinerile inculpatului R.V.M., privind momentul premergător incidentului, că toţi discutau cu privire la modul în care conduce maşina I.A. sunt infirmate de declaraţiile părţii civile I.A. şi declaraţiile martorilor G.V., S.L.N., I.C. şi prin urmare au fost înlăturate aceste afirmaţii ale inculpatului.

De asemenea, instanţa de fond a înlăturat şi afirmaţia inculpatului că nu s-ar fi înjurat cu partea civilă, întrucât nu se coroborează cu declaraţia martorului G.V. din faza de urmărire penală din care rezultă că ambele părţi s-au înjurat reciproc, aspect susţinut şi de martorul S.L.N. în faza de urmărire penală.

În declaraţiile date, inculpatul a arătat că la momentul în care i s-a solicitat să coboare din autoturism, I.A. i s-a adresat cu apelativul "ţigane", această susţinere a inculpatului fiind confirmată doar de martorul G.V., cu ocazia audierii în faza de cercetare judecătorească.

Însă, prima instanţă a apreciat că susţinerea martorului G.V. din faza de cercetare judecătorească a fost făcută pro causa, în condiţiile în care acest martor nu a relevat acest aspect în faza de urmărire penală, când a fost audiat într-un moment apropiat de comiterea faptei de către inculpat.

Mai mult decât atât, instanţa de fond a avut în vedere că martorul G.V. este vărul inculpatului, acest martor fiind mai apropiat de inculpat, în condiţiile în care din declaraţia inculpatului rezultă că după incident l-a contactat telefonic pe G.V. şi aflând despre fapta comisă s-a prezentat a doua zi la Parchetul Tribunalului Ilfov.

Pe cale de consecinţă, instanţa a înlăturat, ca nesinceră, susţinerea martorului G.V. din faza de cercetare judecătorească, precum şi susţinerea inculpatului pe parcursul procesului penal, în sensul că I.A. i s-a adresat cu apelativul "ţigane".

Totodată, cu privire la momentul derulării incidentului, al persoanelor care au participat şi că ar fi lovit la nimereală cu briceagul, instanţa fondului a apreciat că declaraţiile inculpatului nu se coroborează cu celelalte mijloace de probă ce au fost analizate şi chiar inculpatul, în faza de cercetare judecătorească, a avut o depoziţie oarecum diferită faţă de cea de la urmărirea penală.

Pe cale de consecinţă, instanţa de fond a apreciat că nu exprimă adevărul şi le-a înlăturat, cu excepţia susţinerii inculpatului de la urmărirea penală că înainte de a-l lovi cu cuţitul, el şi I.A. (zis S.) s-au lovit reciproc cu pumnii şi picioarele.

De asemenea, instanţa de fond a mai reţinut ca fiind sinceră şi afirmaţia inculpatului din faza de urmărire penală, că a aruncat cuţitul în lacul Snagov, întrucât nu voia să fie găsit asupra sa şi a înlăturat, ca nesinceră, susţinerea sa cu privire la acest aspect din faza de cercetare judecătorească, în sensul că a aruncat cuţitul în lacul Snagov de frică să nu se întoarcă ceilalţi şi să-l bată mai rău.

Judecătorul fondului a concluzionat că, în drept, fapta inculpatului R.V.M. - care la data de 5 august 2012, în jurul orei 23:00, la intersecţia drumului Isărescu cu şos. Pădurea Snagov, pe fondul unui conflict spontan, determinat de consumul de băuturi alcoolice, l-a înjunghiat cu un briceag pe I.A. într-o zonă vitală, respectiv la nivelul hemitoracelui stâng, în regiunea precordială - întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

Instanţa de fond a reţinut că, potrivit art. 152 lit. a) C. pen., fapta se consideră săvârşită în public, atunci când aceasta a fost comisă într-un loc care, prin natura sau destinaţia lui, este totdeauna accesibil publicului. Prin urmare, textul menţionat are în vedere, pe de o parte, caracterul specific, însuşirea caracteristică, calitatea unui loc, iar pe de altă parte, menirea locului, aceea de a fi accesibil publicului.

Or, faţă de mijloacele de probă administrate, de unde rezultă locul desfăşurării incidentului, la intersecţia drumului Isărescu cu Şoseaua Pădurea Snagov, instanţa de fond a apreciat că fapta s-a desfăşurat în public, fiind întrunite criteriile prevăzute de art. 152 lit. a) C. pen.

Referitor la cererile de schimbare de încadrare juridică formulate de apărătorul ales al inculpatului, respectiv din infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea de loviri sau alte violenţe prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. sau în infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen., instanţa le-a apreciat ca nefondate.

În acest sens, s-a apreciat că inculpatul R.V.M. a realizat pe deplin conţinutul şi consecinţele faptei sale, acţionând cu intenţia de a ucide, prevăzând rezultatul faptei sale şi acceptând posibilitatea producerii lui, aceasta fiind redată atât de natura obiectului folosit în agresiune - un instrument tăietor-înţepător, şi anume briceagul, cât şi de zona corporală vizată - zonă vitală, respectiv la nivelul hemitoracelui stâng, în regiunea precordială.

S-a arătat că, sub aceste aspecte, relevante sunt declaraţiile părţii civile I.A., declaraţiile martorilor G.V., S.L.N., Procesul-verbal din data de 6 august 2012 cu ocazia deplasării de către procuror şi lucrătorii de poliţie din cadrul I.P.J. Ilfov - SIC la Spitalul Universitar de Urgenţă E., menţiunile din Certificatul medico-legal din 14 august 2012 emis de Direcţia de Sănătate Publică Ilfov, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov, Serviciul de Medicină Legală, Procesul-verbal de cercetare la faţa locului din data de 6 august 2012, planşa fotografică cuprinzând aspectele fixate şi urmele ridicate cu ocazia cercetării la faţa locului efectuată la data de 6 august 2012.

Chiar dacă inculpatul R.V.M. a recunoscut faptul că l-a agresat pe I.A. cu un briceag, totuşi inculpatul a arătat în esenţă în faza de urmărire penală că a dat cu briceagul unde a apucat pentru a scăpa de loviturile aplicate de cei trei martori şi de victimă sau că a dat la nimereală pentru a scăpa de loviturile aplicate de S.L.N., I.A. şi fratele acestuia din urmă, această apărare fiind infirmată de mijloacele de probă analizate mai sus.

S-a mai arătat că, sub aspectul dinamicii incidentului, prezintă relevanţă şi împrejurarea că, deşi inculpatul l-a înjunghiat doar o singură dată cu briceagul pe I.A., totuşi acţiunea sa a fost oprită prin prezenţa martorului S.L.N., care a intervenit în vederea imobilizării inculpatului, pentru a-i lua cuţitul, victima I.A. fiind deja înjunghiată în zona toracală stângă, inculpatul reuşind să fugă având cuţitul asupra sa, de îndată ce martorul G.V. s-a interpus între inculpat şi martorul G.V.

Conduita ulterioară a inculpatului R.V.M. care a fugit de la locul faptei şi a aruncat briceagul în lacul Snagov denotă că acesta a conştientizat consecinţele faptei sale.

Chiar în declaraţiile sale de la urmărirea penală, inculpatul a confirmat faptul că a aruncat cuţitul în lacul Snagov pentru a nu fi găsit asupra sa, iar revenirea sa ulterioară asupra declaraţiilor, cu ocazia cercetării judecătoreşti, cu privire la motivaţia sa, că a aruncat cuţitul de frică să nu se întoarcă ceilalţi şi să-l bată mai rău, apare ca nejustificată şi nu exprimă adevărul.

Faţă de susţinerile apărătorului ales al inculpatului, privind certificatul medico-legal şi că părţii vătămate nu i-a fost pusă viaţa în pericol, fiind necesare 12 - 14 zile de îngrijiri medicale, plaga fiind de cca. 3 cm, fără interceptări de vase importante şi fără a-i pune în primejdie viaţa, instanţa de fond a apreciat că aceste elemente nu sunt de natură să infirme trăsăturile ce caracterizează fapta de tentativă de omor calificat.

Într-adevăr, prin Certificatul medico-legal din 14 august 2012 emis de Direcţia de Sănătate Publică Ilfov, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov, Serviciul de Medicină Legală, s-a concluzionat că numitul I.A. prezintă leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu corp tăietor-înţepător, leziunile traumatice putând data din 5 august 2012 şi necesită 12 - 14 zile de îngrijire medicală, iar leziunile traumatice nu i-au pus în primejdie viaţa.

Totodată, în cuprinsul aceluiaşi act medical se menţionează că din epicriza consemnată în biletul de externare rezultă că numitul I.A. a fost internat de urgenţă pentru plagă produsă prin înjunghiere la nivelul hemitoracelui stâng, în regiunea precordială (afirmativ agresiune) cu lungimea de circa 4 cm în suprafaţă, iar la explorarea chirurgicală a plăgii sub anestezie locală, s-a constatat un traiect subtegumentar de circa 3 cm, sub baza marelui pectoral (fără interceptări de vase importante, nepenetrant, al nivelul arcurilor laterale C V-C VII stângi).

În acest context, instanţa de fond a apreciat că deşi actul medical opinează că leziunile nu au pus în primejdie viaţa victimei, totuşi fapta inculpatului R.V.M. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor calificat, întrucât cele două noţiuni de "punere în primejdie a vieţii" şi de "tentativă la omor" sunt total diferite, prima depinzând de aspectele medicale, cea de-a doua de contextul juridic al producerii faptei sub aspectul tentativei.

Or, la data de 5 august 2012, inculpatul R.V.M. l-a lovit cu un briceag pe I.A., cauzându-i o plagă într-o zonă vitală, respectiv la nivelul hemitoracelui stâng, în regiunea precordială şi nu se poate susţine că inculpatul nu a prevăzut posibilitatea producerii decesului victimei, rezultat pe care cel puţin l-a acceptat, şi care a fost evitat numai datorită întâmplării.

Prin urmare, nu se poate considera că modalitatea de a acţiona a inculpatului reprezintă violenţă ce a cauzat victimei vătămările prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen. (chiar dacă prin Certificatul medico-legal din 14 august 2012 s-a concluzionat că leziunile traumatice necesitau 12 - 14 zile de îngrijire medicală) şi nici vătămări prevăzute de art. 181 alin. (1) C. pen. (neexistând sub acest aspect vreun înscris medical care să ateste că leziunile traumatice ar fi depăşit 20 zile şi ar fi necesitat cel mult 60 zile de îngrijiri medicale), deoarece inculpatul a acţionat cu intenţia de a ucide.

Faţă de aceste considerente, instanţa de fond a respins, ca nefondate, cererile de schimbare de încadrare juridică formulate de apărătorul ales al inculpatului.

În raport de dispoziţiile art. 345 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de fond a constatat că fapta există, constituie infracţiunea de tentativă la omor calificat, a fost săvârşită de către inculpatul R.V.M. şi a dispus condamnarea acestuia.

Înainte de a proceda la individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa de fond a examinat solicitarea apărătorului ales al inculpatului privind reţinerea circumstanţei atenuante legale prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen.

Potrivit art. 73 lit. b) C. pen., scuza provocării există atunci când infracţiunea a fost săvârşită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.

Pe cale de consecinţă, rezultă că pentru reţinerea scuzei provocării trebuie îndeplinite mai multe condiţii, respectiv: infracţiunea să fi fost săvârşită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, stare care să fi avut drept cauză o provocare din partea părţii vătămate. De asemenea, este necesar ca provocarea să fi fost produsă de victimă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă, iar riposta infractorului la acţiunea provocatoare a victimei trebuie să fie îndreptată împotriva acesteia, iar nu împotriva altei persoane.

Faţă de împrejurările de fapt şi mijloacele de probă administrate şi analizate anterior, instanţa de fond a apreciat că nu se poate reţine circumstanţa atenuantă a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., întrucât pentru incidenţa acesteia este necesar ca victima să dovedească o agresivitate sau o altă comportare care să fie considerată gravă, de natură să cauzeze inculpatului o puternică stare de tulburare sau emoţie, încât să nu fie în stare să se abţină de la o ripostă prin săvârşirea de infracţiuni.

Prima instanţă a avut în vedere faptul că însuşi inculpatul R.V.M. a fost cel care a declanşat şi întreţinut conflictul, întrucât iniţial inculpatul a făcut comentarii cu privire la modul în care I.A. conducea autoutilitara, i-a aplicat acestuia o palmă peste cap, cei doi înjurându-se reciproc, iar la solicitarea victimei ca inculpatul să coboare din autoturism, inculpatul a procedat la înţeparea roţilor de pe partea dreaptă, după care în continuare, inculpatul s-a îndreptat către I.A., care se afla la volanul autoutilitarei şi l-a lovit cu pumnii în zona feţei, apoi a coborât şi victima din autoturism, cei doi agresându-se reciproc, inculpatul lovindu-l cu cuţitul în zona toracală stângă pe I.A., iar la momentul intervenţiei martorului S.L.N., pentru a-i lua cuţitul inculpatului, victima fiind deja înjunghiată.

Instanţa a mai reţinut că un anumit act ilicit poate fi caracterizat ca provocator numai dacă nu este dependent într-un fel sau altul de conduita autorului infracţiunii, însă când acel act constituie o urmare a propriei sale conduite, inculpatul nu poate beneficia de circumstanţa atenuantă a provocării pentru că provocatorul propriu-zis este el însuşi.

Faţă de cele ce preced, instanţa a respins - ca nefondată - cererea apărătorului ales al inculpatului, în sensul reţinerii circumstanţei atenuante legale prev. de art. 73 lit. b) C. pen.

La individualizarea pedepsei, instanţa de fond a ţinut seama de dispoziţiile art. 72 C. pen., privind criteriile generale de individualizare, respectiv natura şi limitele de pedeapsă stabilite pentru infracţiunea comisă de inculpat, de gradul de pericol social al faptei, de împrejurările concrete în care a fost comisă, urmarea produsă, circumstanţele personale ale inculpatului.

Astfel, prima instanţă a reţinut că inculpatul R.V.M. a comis o infracţiune contra vieţii persoanei; gradul ridicat de pericol social concret al faptei săvârşite relevat de modalitatea concretă de comitere a faptei - violenţa actului comis - prin aplicarea unei lovituri cu un briceag într-o zonă vitală, respectiv la nivelul hemitoracelui stâng, în zona precordială, fapta fiind săvârşită în public, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul aflându-se sub influenţa consumului de alcool; modalitatea în care a acţionat inculpatul denotă îndrăzneală infracţională şi uşurinţă în adoptarea unei rezoluţii infracţionale; urmarea produsă (menţiunile din Certificatul medico-legal din 14 august 2012 întocmit de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov, Serviciul de Medicină Legală); conduita manifestată de inculpat ulterior comiterii faptei, care a fugit de la locul faptei şi a aruncat briceagul în lacul Snagov; poziţia procesuală parţial sinceră manifestată de inculpat pe parcursul procesului penal.

În privinţa circumstanţelor personale ale inculpatului, instanţa de fond a avut în vedere că este tânăr (în vârstă de 22 ani), nu are antecedente penale, are un grad de instrucţie mediu, are un copil minor, a avut un comportament civilizat anterior comiterii faptei potrivit înscrisurilor în circumstanţiere.

În raport de circumstanţele reale de săvârşire a faptei şi atitudinea procesuală a inculpatului, instanţa de fond a apreciat că nu se justifică a se reţine circumstanţe atenuante judiciare, însă vizavi de elementele circumstanţiale favorabile, privind persoana inculpatului, s-a aplicat inculpatului o pedeapsă spre minimul prevăzut de lege.

Referitor la modalitatea de executare a pedepsei, judecătorul fondului a apreciat că se impune ca inculpatul să execute pedeapsa cu închisoarea, stabilită mai sus, în regim de detenţie, funcţiile pedepsei preventiv-educative, dar şi coercitive prevăzute de art. 52 C. pen., putând fi atinse numai prin privarea de libertate a inculpatului.

Având în vedere modalitatea de executare a pedepsei, executarea pedepsei aplicate în regim de detenţie, circumstanţele reale şi conduita manifestată de inculpat ulterior comiterii faptei, care a fugit de la locul faptei şi a aruncat briceagul în lacul Snagov, inculpatul prezentând în continuare un pericol concret pentru ordinea publică, existând un sentiment de insecuritate în rândul comunităţii locale, iar temeiul prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., ce a stat la baza luării măsurii arestării preventive faţă de inculpatul R.V.M., nu s-a modificat şi nu a încetat, astfel că, în temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului R.V.M.

Prin Ordonanţa de reţinere din data de 6 august 2012 întocmită de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, în Dosarul nr. 1818/P/2012, s-a dispus reţinerea inculpatului R.V.M. pe o perioadă de 24 de ore începând cu data de 6 august 2012 ora 16:00 şi până la data de 7 august 2012 ora 16:00.

Faţă de inculpatul R.V.M., prin Încheierea nr. 89 din 7 august 2012 dată de Tribunalul Ilfov, secţia penală, în Dosarul nr. 1780/93/2012 al Tribunalului Ilfov, definitivă prin Încheierea nr. 294/R din 14 august 2012 dată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost admisă propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov şi în temeiul art. 136 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., art. 143 C. proc. pen., art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. şi art 149¹ C. proc. pen., s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului R.V.M., pe o durată de 29 de zile, cu începere de la 7 august 2012 şi până la data de 4 septembrie 2012, inclusiv.

Măsura a fost pusă în executare, pe numele inculpatului R.V.M. fiind emis Mandatul de arestare preventivă nr. 25/U.P. din 7 august 2012 eliberat de Tribunalul Ilfov, secţia penală, în Dosarul nr. 1780/93/2012.

Ulterior, măsura arestării preventive a fost prelungită, faţă de inculpat, pe o durată de 30 de zile, de la data de 5 septembrie 2012 şi până la data de 4 octombrie 2012, inclusiv, prin Încheierea nr. 99 din 31 august 2012 dată de Tribunalul Ilfov, secţia penală, în Dosarul nr. 1947/93/2012, definitivă prin Încheierea nr. 317 din 4 septembrie 2012 dată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Prin Încheierea din data de 2 octombrie 2012 a Tribunalului Ilfov, secţia penală, dată în Dosarul nr. 2253/93/2012, în temeiul art. 300¹ alin. (1) C. proc. pen., s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luate faţă de inculpatul R.V.M. şi în temeiul art. 300¹ alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 143 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 148 lit. f) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive faţă de inculpatul R.V.M., până la următoarea verificare a stării de arest preventiv, iar la termenul de judecată din data de 23 noiembrie 2012, în temeiul art. 300² C. proc. pen. raportat la art. 160^b alin. (1) C. proc. pen. s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive, dispusă împotriva inculpatului, şi în temeiul art. 160^b alin. (3) C. proc. pen. în referire la art. 148 lit. f) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului R.V.M., până la următoarea verificare a stării de arest preventiv.

În contextul celor prezentate, instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 88 C. pen. şi a dedus din pedeapsa aplicată, durata reţinerii şi arestării preventive, de la 6 august 2012 la zi.

De asemenea, instanţa de fond a reţinut că, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare conţine profile genetice, date cu caracter personal şi date despre caz, corespunzătoare următoarelor categorii: a) suspecţi - persoanele despre care există date şi informaţii că ar putea fi autori, instigatori sau complici ai infracţiunilor cuprinse în anexă; b) persoane condamnate definitiv la pedeapsa închisorii pentru săvârşirea infracţiunilor cuprinse în anexă; c) urme biologice prelevate cu ocazia efectuării cercetării la faţa locului; d) cadavre cu identitate necunoscută, persoane dispărute ori persoane decedate în urma catastrofelor naturale, a accidentelor în masă, a infracţiunilor de omor sau a actelor de terorism.

În ceea ce priveşte prelevarea probelor biologice de la persoanele condamnate definitiv la pedeapsa închisorii, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 prevede în mod expres că prelevarea probelor biologice de la persoanele condamnate definitiv la pedeapsa închisorii pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute în anexă (printre care se află şi infracţiunea de omor calificat) este dispusă de instanţa de judecată, prin hotărârea de condamnare.

Având în vedere că instanţa a dispus condamnarea inculpatului pentru infracţiunea de tentativă la omor calificat, s-a dispus, în temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, prelevarea de la inculpatul R.V.M. a probelor biologice în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

În soluţionarea laturii civile a cauzei, instanţa de fond a reţinut că partea vătămată I.A. s-a constituit parte civilă în cauză înainte de citirea actului de sesizare, cu suma de 300.000.000 ROL, din care daune morale în sumă de 200.000.000 RON ROL şi daune materiale în sumă de 100.000.000 ROL.

Cu ocazia audierii părţii civile I.A., aceasta a arătat, în esenţă, că suma de 200.000.000 ROL o are în vedere pentru suferinţa cauzată şi pentru a-şi repara dantura, iar daunele materiale în sumă de 100.000.000 ROL vizează pe lângă reparaţia maşinii şi cheltuielile efectuate la spital.

Fiind audiat inculpatul R.V.M. a declarat că nu doreşte să despăgubească partea civilă I.A. cu suma cu care s-a constituit parte civilă, pentru că este o sumă foarte mare pentru ceea ce s-a întâmplat.

Potrivit art. 1349 alin. (1) din noul C. civ., orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, iar potrivit alin. (2) din acelaşi articol, cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.

Totodată, potrivit art. 1357 alin. (1) din noul C. civ., cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare.

Instanţa de fond a apreciat că din prevederile legale menţionate rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale, trebuie să fie întrunite anumite condiţii: existenţa unei fapte ilicite; a prejudiciului; a raportului de cauzalitate şi a vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul.

De asemenea, s-a reţinut că sarcina probei în dovedirea prejudiciului invocat prin acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal aparţine părţii civile conform art. 14 C. proc. pen. şi art. 1169 C. civ.

Sub aspectul daunelor materiale, instanţa de fond a reţinut că partea civilă I.A. nu a făcut dovada acestora. Mai mult, în privinţa pretenţiilor materiale referitoare la reparaţia maşinii nu sunt întrunite condiţiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale.

În schimb, în cazul daunelor morale este unanim admis că acestea nu trebuie dovedite, însă trebuie să fie întrunite condiţiile privind angajarea răspunderii civile delictuale, respectiv vinovăţia inculpatului, existenţa faptei ilicite şi a raportului de cauzalitate stabilit între acestea.

Instanţa de fond a apreciat că, fără îndoială, prin acţiunea violentă a inculpatului şi urmarea produsă (menţiunile Certificatului medico-legal din 14 august 2012 emis de Direcţia de Sănătate Publică Ilfov, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov, Serviciul de Medicină Legală), s-a cauzat un prejudiciu moral părţii civile I.A., ca urmare a suferinţelor, a schimbărilor survenite în condiţiile de existenţă pentru o perioadă de timp pentru partea civilă şi sunt îndeplinite condiţiile privind răspunderea civilă delictuală.

La stabilirea daunelor morale, instanţa de fond a avut în vedere ca acestea să aibă efecte compensatorii şi să nu constituie o îmbogăţire fără justă cauză.

Pe cale de consecinţă, în baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen., cu referire la art. 1349 din noul C. civ. şi art. 1357 din noul C. civ., instanţa de fond a admis, în parte, acţiunea civilă exercitată de partea civilă I.A. şi a obligat pe inculpatul R.V.M. la plata sumei de 15.000 RON cu titlu de daune morale, fiind respinse celelalte pretenţii civile solicitate.

Instanţa de fond a mai reţinut că, prin Adresa nr. 11069 din 10 octombrie 2012, Spitalul Universitar de Urgenţă E. a comunicat faptul că se constituie parte civilă cu suma de 2.130,54 RON, reprezentând despăgubiri civile pentru cheltuieli de spitalizare ocazionate de îngrijirea părţii vătămate I.A. Totodată, la adresa menţionată s-a anexat situaţia de plată.

În ceea ce priveşte cuantumul prejudiciului, instanţa a apreciat că acesta este dovedit prin actul depus la dosar de Spitalul Universitar de Urgenţă E.

Aplicând aceste dispoziţii legale din noul C. civ. la situaţia de fapt reţinută în cauză cu privire la infracţiunea de tentativă la omor calificat, îngrijirile medicale acordate părţii vătămate de Spitalul Universitar de Urgenţă E. producându-i acestei unităţi sanitare un prejudiciu material reprezentat de contravaloarea cheltuielilor cu îngrijirile medicale acordate părţii vătămate I.A., instanţa a apreciat ca fiind îndeplinite condiţiile necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale, privind pe inculpatul R.V.M.

De asemenea, potrivit art. 16¹ alin. (3) C. proc. pen., în cazul recunoaşterii pretenţiilor civile, instanţa obligă la despăgubiri în măsura recunoaşterii.

Cu ocazia audierii sale, inculpatul R.V.M. a declarat că este de acord să despăgubească Spitalul E., după ce va fi eliberat.

Având în vedere vinovăţia dovedită a inculpatului, existenţa faptei ilicite şi a raportului de cauzalitate stabilit între acestea, precum şi principiul disponibilităţii care guvernează latura civilă a cauzei, în baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 1349 din noul C. civ. şi art. 1357 din noul C. civ. şi art. 313 din Legea nr. 95/2006, a fost admisă acţiunea civilă exercitată de partea civilă Spitalul Universitar de Urgenţă E. şi a fost obligat inculpatul R.V.M. la plata către partea civilă a sumei de 2.130,54 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare efectuate pentru partea vătămată I.A.

II. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel inculpatul R.V.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În dezbaterile orale, apărătorul ales al inculpatului a criticat hotărârea instanţei de fond, arătând că se impunea schimbarea încadrării juridice din tentativă la infracţiunea de omor, în infracţiunea de vătămare corporală, întrucât inculpatul cu briceagul pe care-l avea a rănit partea vătămată, superficial, rana nefiind de natură a-i pune în pericol viaţa, iar inculpatul nu a avut niciodată intenţia de a suprima viaţa părţii vătămate şi a precizat că inculpatul a fost sincer, însă nu a beneficiat de art. 320¹ C. proc. pen.

Prin Decizia penală nr. 53 din 7 martie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul formulat de inculpatul R.V.M. împotriva Sentinţei penale nr. 46 din 20 decembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia penală, în Dosarul nr. 2253/93/2012, a desfiinţat, în parte, sentinţa penală atacată şi rejudecând în fond, în temeiul art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul R.V.M. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare. În baza art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale, a aplicat pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În temeiul art. 160^b alin. (3) C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului şi a dedus prevenţia acestuia de la 6 august 2012 la zi, a înlăturat dispoziţia privind obligarea inculpatului la 15.000 RON cu titlu de daune morale şi la 2.130,54 RON despăgubiri civile, ca urmare a achitării prejudiciilor cauzate părţilor civile I.A. şi Spitalul Universitar de Urgenţă E. şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.

Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reţinut următoarele:

Prima instanţa a făcut o apreciere justă a întregului probatoriu administrat în cauză, stabilind - în mod corect - situaţia de fapt, vinovăţia inculpatului şi încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina acestuia.

În stabilirea situaţiei de fapt, în mod corect s-a reţinut că totul a pornit de la o simplă altercaţie între inculpat şi partea vătămată, împrejurare la care au luat parte şi martorii S.L.N., I.C., G.V.

Au fost audiaţi toţi cei implicaţi, atât la urmărirea penală, cât şi în cadrul cercetării judecătoreşti, iar judecătorul fondului - în mod legal şi temeinic, pe baza şi a celorlalte probe administrate - a reţinut menţiunile care se coroborau între ele şi a înlăturat, motivat, pe fiecare dintre cele apreciate ca nesincere.

Astfel, chiar dacă probele nu au o valoare mai dinainte stabilită, curtea de apel a arătat că jurisprudenţa a statuat că, în practică, sunt avute în vedere cele care se situează cel mai aproape de momentul comiterii faptei, împrejurare faţă de care, în mod corect instanţa de judecată a dat eficienţă celor consemnate la urmărirea penală, deoarece momentul în care consemnările, respectiv declaraţiile erau făcute, se poziţiona mult mai aproape de momentul constatării infracţiunii.

Cât priveşte cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din tentativă la infracţiunea de omor, în infracţiunea de vătămare corporală, această susţinere a fost invocată şi în faţa instanţei de fond, însă a fost corect respinsă, motivare pe care curtea de apel şi-a însuşit-o pe deplin, având în vedere că obiectul vulnerant folosit a fost un cuţit - apt de a produce decesul şi faptul că a vizat zona toracică stângă, astfel că ar fi putut suprima viaţa părţii vătămate. Împrejurarea că obiectul vulnerant nu a pătruns printre coaste, aparţine hazardului şi nu are legătură cu încadrarea juridică.

Pe de altă parte, dacă toate celelalte circumstanţe reale nu ar fi concurat la salvarea părţii vătămate I.A. (cu referire specială la profesionalismul cadrelor medicale), viaţa acesteia ar fi putut să fie curmată.

Referitor la susţinerea că, deşi inculpatul a fost sincer, instanţa de fond nu a reţinut incidenţa prevederilor art. 320¹ C. proc. pen., curtea de apel a arătat că, pe lângă aspectele teoretice, din examinarea probelor dosarului rezultă că, în Încheierea de şedinţă din data de 26 octombrie 2012 se menţionează "Inculpatul R.V.M., având cuvântul, arată că a citit rechizitoriul şi nu recunoaşte fapta aşa cum este menţionată în actul de sesizare şi nu doreşte ca judecata să se desfăşoare potrivit dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen.".

Drept urmare, deşi poate fi reţinută o anumită atitudine procesuală, aceasta poate fi caracterizată ca fiind una sinceră, în sensul de nuanţată, însă nu echivalează cu o recunoaştere a faptelor, astfel cum a fost trimis în judecată, iar pe de altă parte, se impunea ca inculpatul să solicite - în mod expres - ca judecarea cauzei să se facă în procedura simplificată.

Însă, din examinarea tuturor actelor şi lucrărilor dosarului, curtea de apel a apreciat că se impune admiterea apelului declarat de către inculpat, motivat de faptul că, în cauza dedusă judecăţii sunt incidente dispoziţiile art. 74 lit. a) C. pen., având în vedere că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, este tânăr (în vârstă de 22 ani la data comiterii infracţiunii), are studii medii (13 clase şi şcoala profesională) şi deşi nu are ocupaţie sau un loc de muncă, acesta are o familie organizată, în sensul că este căsătorit şi are un copil minor.

În plus, în perioada de la pronunţarea sentinţei de condamnare şi până la termenul de soluţionare al prezentei căi de atac, partea civilă I.A. a dat o declaraţie în faţa instanţei de apel, prin care a arătat că a primit de la inculpat suma de 15.000 RON şi că nu mai are nicio pretenţie de la inculpat; unitatea spitalicească a depus chitanţa din 6 martie 2013, prin care se dovedeşte că inculpatul a achitat suma de 2.130,34 RON, reprezentând despăgubiri civile ocazionate de spitalizarea părţii vătămate, iar inculpatul a depus chitanţa din 8 ianuarie 2013, prin care face dovada că a început să achite din cheltuielile judiciare efectuate de stat.

Astfel fiind, curtea de apel a apreciat că se impune reţinerea acestei situaţii, cu titlu de împrejurări care pot constitui circumstanţe atenuante şi, intervenind pe lângă circumstanţa atenuantă reţinută, a procedat la coborârea pedepsei, potrivit art. 76 lit. a) C. pen.

Procedând la reindividualizarea judiciară a pedepsei, în apelul inculpatului, curtea de apel a constatat că pedeapsa aplicată acestuia poate fi coborâtă sub nivelul minimului special al pedepsei, fiind de natură a constitui un avertisment adecvat pentru inculpat, precum şi de a-l determina să adopte o conduită conformă cu legile în vigoare, atâta vreme cât acesta a avut o conduită bună anterior comiterii faptei deduse judecăţii.

Drept urmare, dându-se efect dispoziţiilor art. 76 lit. a) C. pen., curtea de apel a coborât pedeapsa sub minimul special prevăzut în norma de incriminare, de la 7 ani şi 6 luni la 3 ani şi 6 luni închisoare, această pedeapsă fiind apreciată de curtea de apel ca suficientă pentru realizarea scopului său legal, astfel cum este definitiv în art. 52 C. pen.

III. Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul R.V.M., invocând cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., apreciind că scopul pedepsei poate fi atins şi în condiţiile în care ar fi dispusă suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate.

Examinând recursul declarat de inculpatul R.V.M., prin prisma cazului de casare invocat, respectiv art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Potrivit vechiului text al art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în cazul în care s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen., sau în alte limite decât cele prevăzute de lege, însă începând cu 15 februarie 2013, data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, incidentă în cauză, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, textul anterior menţionat a fost modificat de art. 1 pct. 15 al legii, în sensul că acest caz de casare a devenit incident doar situaţiei când "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", din conţinutul textului fiind înlăturată sintagma referitoare la greşita individualizare a pedepsei aplicate de către instanţă.

Potrivit art. II din Legea nr. 2/2013, dispoziţiile privind cazurile de casare prevăzute în C. proc. pen. în forma anterioară intrării în vigoare a legii rămân aplicabile doar cauzelor penale aflate în curs de judecată în recurs, inclusiv celor aflate în termenul de declarare a recursului, dar pronunţate anterior intrării în vigoare a legii. În această situaţie, rezultă că în cazul hotărârilor pronunţate de către instanţele de apel după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, respectiv după 15 februarie 2013, sunt aplicabile dispoziţiile cazurilor de casare, astfel cum sunt prevăzute de noua lege.

În speţă, se constată că inculpatul R.V.M. a declarat recurs împotriva unei decizii pronunţate la data de 7 martie 2013, după data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, astfel încât cazurile de casare vor fi analizate în raport de conţinutul textelor art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin art. 1 din această lege.

Având în vedere natura criticii invocate de către inculpat, anume greşita individualizare a modalităţii de executare a pedepsei aplicate de către instanţa de apel, rezultă cu evidenţă că aceasta nu se mai circumscrie cazului de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., astfel cum acestea au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 şi niciunui alt caz de casare ce se examinează din oficiu, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul R.V.M. împotriva Deciziei penale nr. 53 din 7 martie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, şi îl va obliga la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul R.V.M. împotriva Deciziei penale nr. 53 din 7 martie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Deduce din cuantumul pedepsei aplicate recurentului inculpat durata reţinerii şi arestării preventive de la 6 august 2012 la 4 septembrie 2013.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 4 septembrie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 2579/2013. Penal. Furtul calificat (art. 209...		ICCJ. Decizia nr. 2162/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 2567/2013. Penal. Omorul deosebit de grav (art. 176 C.p.). Omorul (art. 174 C.p.), omorul calificat (art. 175 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2568/2013. Penal. Violul (art.197 C.p.). Lipsirea de libertate în mod ilegal (art. 189 C.p.), violarea de domiciliu (art.192 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2570/2013. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Omorul (art. 174 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2572/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Uzul de fals (art. 291 C.p.). Recurs