ICCJ. Decizia nr. 2229/2013. Penal. Mandat european de arestare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2229/2013
Dosar nr. 335/44/2013
Şedinţa publică din 21 iunie 2013
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 75/F din 16 mai 2013 Curtea de Apel Galaţi a respins cererea formulată de autorităţile judiciare poloneze privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data da 18 martie 2013 pe numele persoanei solicitate M.M., referitor la executarea pedepsei de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa Tribunalului Tarnobrzeg din data de 17 aprilie 1996, definitivă la 25 aprilie 1996, în Dosarul nr. IIK10/96.
S-a constatat că nu sunt îndeplinite cerinţele legale pentru a se putea dispune recunoaşterea pe cale incidentală a hotărârii pronunţate la data de 17 aprilie 1996.
S-a dispus revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea, constatându-se că persoana solicitată a fost reţinută la data de 19 martie 2013.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut, în urma comunicării relaţiilor solicitate autorităţilor judiciare poloneze, că hotărârea de condamnare a Tribunalului Tarnobrzeg din data de 17 aprilie 1996, a rămas definitivă la data de 25 aprilie 1996. Aceeaşi instanţă a suspendat executarea pedepsei faţă de M.M., ceea ce potrivit legislaţiei poloneze are ca efect prelungirea termenului de executare a pedepsei de 10 ani. La data de 30 noiembrie 2012 Tribunalul Tarnobrzeg a dispus emiterea unui mandat de urmărire în procedura de executare, considerând că cetăţeanul român se sustrage de la executarea pedepsei.
Instanţa de fond a constatat că potrivit legislaţiei poloneze executarea pedepsei ar urma să se prescris la data de 25 aprilie 2021. Potrivit legislaţiei române, în schimb, executarea pedepsei de 5 ani aplicată pentru infracţiunea de tâlhărie se prescrie într-un termen de 10 ani, iar executarea amenzii, în 5 ani, termene care s-au împlinit la datele de 25 aprilie 2001 şi respectiv 25 aprilie 2006, întrucât nu sunt incidente niciunul din cazurile de suspendare sau întrerupere a cursului prescripţiei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, solicitând casarea în parte a sentinţei şi rejudecând punerea în executarea a mandatului european.
Examinând recursul prin prisma dispoziţiilor legale Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 98 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 303/2004 autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare când, conform legislaţiei române, răspunderea pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-au prescris, dacă faptele ar fi fost de competenţa autorităţilor române.
Se constată că persoana solicitată a fost condamnată de Tribunalul Tarnobrzeg la pedeapsa de 5 ani închisoare, prin hotărârea din data de 17 aprilie 1996, rămasă definitivă la data de 25 aprilie 1996, pentru comiterea infracţiunii de jefuire cu folosirea unei unelte periculoase în formă de cuţit, prevăzută de art. 210 pct. 2 C. pen. polonez.
Conform Codului penal român fapta comisă de intimatul persoană solicitată este infracţiunea de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (1) C. pen., sancţionată cu o pedeapsă de la 2 ani la 7 ani închisoare.
Având în vedere că hotărârea de condamnare a devenit executorie începând cu data de 25 aprilie 1996, dată când a rămas definitivă hotărârea de condamnare, în acord cu instanţa de fond, instanţa de control judiciar constată că executarea sancţiunilor aplicate persoanei solicitate de autorităţile judiciare poloneze este prescrisă.
În acest context, astfel cum a constatat şi instanţa de fond, recunoaşterea hotărârii străine de condamnare poate avea loc numai dacă, potrivit art. 131 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 302/2004, poate produce efecte juridice în România, potrivit legii penale române.
Cum executarea sancţiunilor este prescrisă, în mod corect, instanţa de fond a apreciat că nu se impune recunoaşterea pe cale incidentală a hotărârii Tribunalului Tarnobrzberg.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi împotriva Sentinţei penale nr. 75/ F din 16 mai 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi împotriva Sentinţei penale nr. 75/F din 16 mai 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul persoană solicitată M.M., în sumă de 320 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de parchet, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2317/2013. Penal. Iniţiere, constituire de... | ICCJ. Decizia nr. 2197/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
