ICCJ. Decizia nr. 2231/2013. Penal. Mandat european de arestare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2231/2013
Dosar nr. 461/36/2013
Şedinţa publică din 21 iunie 2013
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin adresa nr. 798/II/5 din 29 mai 2013 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a solicitat instanţei, în temeiul prevederilor art. 102 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, arestarea preventivă a persoanei solicitate M.F., cu domiciliul în Municipiul Mangalia, judeţul Constanţa, în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare emis la data de 01 februarie 2013 de G.I.P. de Tribunalul din Rimmini, Italia, în Dosarul nr. 5933/12/RGNR, nr. 5985/12/RG/GIP.
Prin încheierea nr. 61/P din 30 mai 2013 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în Dosarul penal nr. 461/36/2013, instanţa a dispus, în temeiul prevederilor art. 103 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, arestarea preventivă a persoanei solicitate M.F., pe o perioadă de 5 zile, respectiv de la 30 mai 2013 la 03 iunie 2013, inclusiv, amânând soluţionarea cauzei în vederea depunerii la dosar a mandatului european de arestare, însoţit de traducerea în limba română.
Curtea a făcut cunoscut persoanei solicitate M.F. că există pe numele său emis un mandat european de arestare de către Tribunalul din Roma, Italia, conţinutul acestuia, posibilitatea de a consimţi la predarea sa către statul emitent al mandatului european de arestare, drepturile procesuale pe care le are şi regula specialităţii de care se poate prevala, dacă va fi predat statului solicitant.
La termenul de judecată din 03 iunie 2013, urmare primirii mandatului european de arestare, emis de Tribunalul din Rimmini, Italia, atât în original, cât şi în copie tradusă în limba română, i s-a înmânat persoanei solicitate un exemplar al acestuia, procedându-se la audiere.
Conform declaraţiei persoanei solicitate M.F., aceasta a fost de acord cu predarea sa către autorităţile judiciare italiene sub rezerva regulii specialităţii predării.
Examinând conţinutul şi forma mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate M.F., raportat la cerinţele prevăzute de art. 86 din Legea nr. 302/2004 republicată, curtea a constatat că acesta îndeplineşte condiţiile de fond şi formă impuse de lege.
Luând act de consimţământul persoanei solicitate la predare şi constatând că nu există cazuri legale de refuz a executării mandatului european de arestare, dintre acelea prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2004, republicată, curtea a admis cererea de punere în executare a mandatului european de arestare privind pe persoana solicitată M.F., iar în temeiul prevederilor art. 107 din Legea nr. 302/2004 republicată, a dispus executarea mandatului european, emis la data de 01 februarie 2013 de G.I.P. de Tribunalul din Rimmini, Italia, în Dosarul nr. 5933/12/RGNR, nr. 5985/12/RG/JEEP, precum şi predarea persoanei solicitate M.F., cu domiciliul în Municipiul Mangalia, către autorităţile judiciare italiene, respectiv Tribunalul din Roma, Italia, sub rezerva regulii specialităţii predării, prevăzută de art. 74 din Legea nr. 302/2004 republicată.
În eventualitatea condamnării la o pedeapsă privativă de libertate, Curtea, în temeiul art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată, a dispus predarea persoanei solicitate sub condiţia ca aceasta să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei atacate şi rejudecând, menţinerea măsurii arestării preventive faţă de persoana solicitată M.F. pe o perioadă de 24 de zile.
Examinând hotărârea atacată, în raport de motivele de recurs formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea a reţinut că în prezent persoana solicitată M.F. este cercetată în Dosarul penal nr. 5431/202/2012 al Judecătoriei Călăraşi, alături de alte persoane, sub aspectul comiterii infracţiunilor prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen. (două fapte), art. 321 C. pen., art. 323 C. pen., art. 193 C. pen. şi art. 261 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., alături de alţi 13 inculpaţi.
Din actele dosarului se evidenţiază cu certitudine împrejurarea că, dosarul penal în care persoana solicitată este cercetată prezintă un grad ridicat de complexitate, în raport cu numărul mare al participanţilor, numărul faptelor reţinute, cel al părţilor vătămate şi martorilor, strânsa legătură dintre infracţiunile deduse judecăţii şi gradul de participaţie penală al inculpaţilor, din perspectiva infracţiunii prevăzute de art. 323 C. pen., justificând amânarea predării persoanei solicitate, faţă de stadiul procesual al judecăţii în fond, în care cercetarea judecătorească este în plină desfăşurare.
De asemenea, amânarea predării se justifică, în situaţia de faţă, şi în raport de faptul că plasarea în detenţie a persoanei solicitate ar fi de natură să împiedice soluţionarea cauzei de către instanţa română, prezenţa inculpatului arestat, chiar într-o altă cauză, fiind obligatorie, potrivit art. 314 C. proc. pen.
Mai mut, este evident că predarea efectivă a persoanei solicitate către autorităţile italiene va fi împiedicată o mare perioadă de timp, respectiv pe durata judecăţii la instanţa de fond, în apel şi în recurs, fiind cert că, în speţă, judecarea definitivă a dosarului penal care a determinat amânarea predării, va fi mai mare decât perioada celor 180 zile pentru care se poate dispune menţinerea măsurii arestării preventive.
Prin urmare, cum interesele soluţionării cauzei de către autorităţile judiciare române primează, întrucât cauza în care persoana solicitată este cercetată se află deja pe rolul instanţei de judecată, iar gravitatea acuzaţiei penale reţinute de autorităţile judiciare străine nu prevalează în faţa acuzaţiei penale din România, Curtea va da eficienţă dispoziţiilor art. 112 din Legea nr. 302/2004, republicată, autoritatea judiciară străină având posibilitatea de a solicita predarea temporară a persoanei urmărite, în baza unei înţelegeri scrise cu autoritatea judiciară de executare română.
Prin urmare, în raport de dispoziţiile art. 99 şi următoarele din Legea nr. 302/2004, republicată, Înalta Curte constată că măsura arestării persoanei solicitate se ia şi se menţine în vederea garantării predării efective a acesteia, în raport de amânarea predării şi de intervalul mare de timp până la predare, aspecte în raport de care corect a reţinut instanţa de fond că nu se mai impune menţinerea măsurii arestării preventive.
De asemenea, corect s-au avut în vedere aspecte cum ar fi durata îndelungată a cauzei aflată pe rolul instanţelor române, ca şi faptul că măsura arestării nu ajută unei predări efective şi imediate a persoanei solicitate către autoritatea judiciară emitentă, scopul unei asemenea măsuri neputând fi disociat de finalitatea obiectivă avută în vedere de legiuitor.
Pe de altă parte, instanţa a avut în vedere şi circumstanţele personale ale persoanei solicitate, cum ar fi reşedinţa stabilă a acesteia şi că s-a conform obligaţiilor specifice măsurii dispuse de instanţa română pe rolul căreia se află cauza în care este în prezent cercetată.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa împotriva sentinţei penale nr. 62/P din 3 iunie 2013 a Curţii de Apel Constanţa.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa împotriva sentinţei penale nr. 62/P din 03 iunie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul persoană solicitată M.F., în sumă de 320 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de parchet, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 iunie 2013 .
| ← ICCJ. Decizia nr. 1996/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2542/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
