ICCJ. Decizia nr. 2488/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2488/2013
Dosar nr. 6568/2/2012
Şedinţa publică din 21 august 2013
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penale nr. 503 din 4 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
A fost recunoscută sentinţa penală din data de 09 octombrie 2009 pronunţată de Tribunalul pentru Cauze Penale al Landului Viena în Dosarul nr. 31/Hv/76/09k, definitivă, privind pe condamnatul I.N.T.
S-a dispus transferarea persoanei condamnate I.N.T., cu domiciliul în comuna, sat Berzasca, judeţul Caraş-Severin, într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 11 ani închisoare aplicate prin sentinţa penală mai sus menţionată.
S-a dedus din pedeapsă perioada executată din data de 14 mai 2009 la zi şi s-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii, la data rămânerii definitive a acestei sentinţe.
S-a stabilit că cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, din care onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 320 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, la data de 20 august 2012, s-a înregistrat pe rolul acesteia sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, privind recunoaşterea şi punerea în executare a sentinţei penale din data de 9 octombrie 2009 pronunţată de Tribunalul pentru Cauze Penale al Landului Viena în Dosarul nr. 31/Hv/76/09k, rămasă definitivă, ca urmare a cererii formulate de autorităţile judiciare austriece de transferare a condamnatului I.N.T. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei.
A fost anexat Dosarul nr. 2196/II/5/2012, întocmit în cauză de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a reţinut că, data de 20 august 2012 a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, sub nr. 2196/11/5/2012, adresa din data de 05 iulie 2012 a Ministerului Justiţiei - D.D.I.C.J., prin care s-a transmis cererea formulată la data de 11 iunie 2012 de Ministerul Federal al Justiţiei din Republica Austria prin care s-a solicitat transferarea persoanei condamnate I.N.T. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei aplicate faţă de acesta de către instanţa de judecată din statul solicitant.
Prin rezoluţia din data de 14 august 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a dispus sesizarea Curţii de Apel Bucureşti pentru a aprecia asupra cererii de transfer.
Prin sentinţa penală din data de 9 octombrie 2009 pronunţată de Tribunalul pentru Cauze Penale al Landului Viena, în Dosarul nr. 31/Hv/76/09k, rămasă definitivă, numitul I.N.T. a fost condamnat la pedeapsa de 11 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de viol (două fapte), prev. de art. 201 alin. (1) şi (2); tâlhărie, prev.de art. 142 alin. (1) şi furt grav, prev. de art. 127, art. 128 alin. (1) pct. 1 C. pen. austriac.
În fapt, s-a reţinut că, la datele de 03 iulie 2008 şi 14 martie 2009, pe timp de noapte, I.N.T. a obligat două părţi vătămate să întreţină raporturi sexuale şi a sustras din locuinţele victimelor mai multe bunuri.
Totodată, faţă de acesta s-a dispus expulzarea şi s-a aplicat prin Hotărârea din data de 27 octombrie 2010, rămasă definitivă, emisă de Direcţia Poliţiei Federale Viena, interdicţia pe o durată nedeterminată de şedere pe teritoriul Republicii Austria.
Potrivit cererii formulate la data de 11 iunie 2012 de Ministerul Federal al Justiţiei din Republica Austria, executarea pedepsei aplicate faţă de condamnatul I.N.T. a început la data de 14 mai 2009 şi expiră la data de 14 mai 2020, acesta fiind în prezent încarcerat în Penitenciarul Graz-Karlau.
Faptele care au atras condamnarea numitului I.N.T. au corespondent în legislaţia penală română, fiind incriminate de dispoziţiile art. 197 alin. (1) C. pen. (două fapte) şi art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (2)1 lit. c) din C. pen. român (două fapte), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) din C. pen., fiind îndeplinită condiţia dublei incriminări prevăzută de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 republicată şi art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983 şi ratificată de România.
Conform adreselor din 02 august 2012 a M.A.I. - D.E.P.A.B.D. şi din 11 din data de 03 august 2012 a M.A.I. - D.G.P., condamnatul este cetăţean român, deci resortisant al statului de executare, fiind incidenţă şi condiţia prevăzută de art. 143 lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată şi art. 3 alin. (1) lit. a) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg.
De asemenea, s-a apreciat că sunt întrunite şi condiţiile prevăzute de art. 143 lit. b) şi c) din Legea nr. 302/2004 republicată şi art. 3 alin. (1) lit. b) şi c) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, hotărârea de condamnare fiind definitivă, iar condamnatul mai are de executat mai mult de 6 luni din durata pedepsei.
Potrivit procesului-verbal întocmit la data de 06 martie 2012 de Penitenciarul Graz-Karlau, persoana transferabilă I.N.T. nu a fost de acord să fie transferat în România în vederea continuării executării pedepsei.
Însă, întrucât faţă de condamnatul I.N.T. autorităţile austriece au dispus măsura expulzării şi au aplicat interdicţia pe o perioadă nedeterminată de şedere pe teritoriul Republicii Austria, instanţa de fond a constatat că, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Protocolul adiţional la Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptat la Strasbourg la data de 18 decembrie 1997 şi ratificat prin O.G. nr. 92/1999, în sensul că nu este necesar consimţământul condamnatului la transferare.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat recurs persoana transferabilă I.N.T., solicitând respingerea sesizării parchetului, întrucât nu şi-a dat acordul la transferare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinând recursul, prin prisma criticilor formulate şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., constată că acesta este nefondat, hotărârea atacată fiind legală şi temeinică, pentru considerentele ce următoare:
Potrivit prevederilor art. 143 din Legea nr. 302/2004, republicată, transferarea persoanei condamnate, în vederea executării pedepsei, poate avea loc numai dacă sunt îndeplinite, cumulative, următoarele condiţii: a) condamnatul este resortisant al statului de executare; b) hotărârea este definitivă; c) la data primirii cererii de transferare condamnate urmare de executat cel puţin 6 luni din durata pedepsei; d) transferul este consimţit de către persoana condamnată; e) faptele care au atras condamnarea constituie infracţiuni potrivit legii statului de executare; f) statul de condamnare şi statul de executare trebuie să se pună de acord asupra acestui transfer; în caz contrar, transferarea nu poate avea loc.
În prezenta cauză, se constată că, persoana transferabilă I.N.T. este cetăţean român, a fost condamnat definitiv în Republica Austria, prin sentinţa penală din data de 9 octombrie 2009 pronunţată de Tribunalul pentru Cauze Penale al Landului Viena, în Dosarul nr. 31/Hv/76/09k, rămasă definitivă, la pedeapsa de 11 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de viol (două fapte), prev. de art. 201 alin. (1) şi (2); tâlhărie, prev. de art. 142 alin. (1) şi furt grav, prev. de art. 127, art. 128 alin. (1) pct. 1 C. pen. austriac, având corespondent în legislaţia penală română în dispoziţiile art. 197 alin. (1) C. pen. (două fapte) şi art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (2)1 lit. c) C. pen. (două fapte), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., la data primirii cererii persoana transferabilă avea de executat mai mult de 6 luni din durata pedepsei finale, iar statul român ca stat de executare şi-a dat acordul la transfer, fiind îndeplinite, în mod incontestabil, condiţiile prevăzute de art. 143 lit. a), b), c), e) şi f) din Legea nr. 302/2004, republicată.
Referitor la condiţia prevăzută în art. 143 lit. d) din Legea menţionată, respectiv existenţa consimţământului persoanei condamnate la transfer, se constată că aceasta nu mai este necesar a fi îndeplinită, astfel cum, în mod corect, s-a reţinut şi prin sentinţa atacată, întrucât, prin Hotărârea nr. III-1259356/FrB/10 din data de 27 octombrie 2010, rămasă definitivă, emisă de Direcţia Poliţiei Federale Viena, s-a dispus expulzarea persoanei condamnate şi aplicarea unei interdicţii de şedere pe teritoriul Republicii Austria, pe o durată nedeterminată, faţă de persoana condamnată, împrejurare care înlătură necesitatea obţinerii consimţământului la transferare, potrivit dispoziţiilor art. 3 pct. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptat la Strasbourg la data de 18 decembrie 1997 (Protocol ratificat de Republica Austria şi de România,) putându-se realiza transferarea susnumitului într-un penitenciar din România în lipsa acestui consimţământ.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul persoana transferabilă I.N.T.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul va fi obligat la plata sumei de 520 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul persoana transferabilă I.N.T. împotriva sentinţei penale nr. 503 din 4 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul condamnat persoană transferabilă la plata sumei de 520 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 august 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2542/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 2610/2013. Penal. Omorul calificat (art. 175... → |
|---|
