ICCJ. Decizia nr. 2529/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2529/2013
Dosar nr. 7845/40/2012
Şedinţa publică din 2 septembrie 2013
Asupra recursului de faţă:
Prin decizia penală nr. 39 din 20 martie 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul M.C. împotriva sentinţei penale nr. 28 din 08 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Botoşani. S-a dedus în continuare arestarea preventivă a inculpatului începând cu data de 08 februarie 2013 la zi, măsură ce a fost menţinută.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat. Instanţa de apel a reţinut că prin sentinţa penală nr. 28 din 8 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Botoşani s-au dispus următoarele:
A fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de „omor calificat”, prevăzută şi pedepsită de art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. în infracţiunea de „loviri sau vătămări cauzatoare de moarte” prevăzută şi pedepsită de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., formulată de inculpat, prin apărător.
A fost admisă cererea formulată de inculpatul M.C. privind judecarea acestuia potrivit dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., iar în consecinţă:
A fost condamnat inculpatul M.C. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., 76 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., la pedeapsa de 6 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 71 şi 64 lit. a) teza II, lit. b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) teza II-a, b) C. pen.
A fost menţinută starea de arest preventiv şi s-a dedus prevenţia de la 04 septembrie 2012 la zi.
S-a constatat că partea vătămată A.A. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În temeiul art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea unei mese din plastic, de culoare roşie, cu două picioare rupte aflată la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Botoşani.
A fost obligat inculpatul să plătească părţii civile Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati Botoşani suma de 91 lei - cheltuieli făcute de unitatea medicală pentru internarea victimei C.I. şi statului suma de 1492 lei - cheltuieli judiciare. Pentru a pronunţa această sentinţă, s-au reţinut următoarele: în ziua de 10 august 2012, în jurul orei 1630, inculpatul a mers la magazinul mixt din satul Coşuleni, comuna Băluşeni, judeţul Botoşani, unde lucrează ca gestionar martorul R.I. şi a cumpărat un pet de 2,5 litri cu bere, aşezându-se ulterior pe un scaun de la singura masă aflată pe terasa magazinului şi a început să consume din băutură.
În jurul orei 18,00, la magazin a venit martorul D.C., care l-a rugat pe martorul R.I. să-i citească prospectul unui medicament pentru uz veterinar, după care a mai rămas pe terasă, discutând cu inculpatul.
S-a reţinut că, la un moment dat inculpatul, care era cu faţa spre magazin şi cu spatele rezemat de gardul acestuia, a văzut-o pe victima C.I. venind pe cărarea din spatele magazinului, că victima a venit pe terasă, a salutat, apoi a mers spre inculpat, oprindu-se în dreptul mesei, iar în ambele mâini avea câte un cuţit, cu vârfurile îndreptate spre inculpat şi, fără a face însă vreun gest de agresiune către acesta, l-a întrebat „cu care vrei să-ţi iau maul?”, moment în care inculpatul a ridicat masa din faţa sa şi cu aceasta a lovit-o pe victimă peste cap. Deşi, încă de la aplicarea primei lovituri victimei i-au căzut cuţitele din mână, aspect care rezultă din declaraţia martorului D.C., inculpatul a mai lovit-o încă o dată cu masa peste cap, aceasta căzând cu capul pe ciment, lângă gratiile magazinului, după care, cu piciorul drept, i-a aplicat mai multe lovituri peste cap şi corp, fiind oprit de martorul L.L., administratorul barului, care a fost chemat de către gestionar.
S-a reţinut că, ulterior, inculpatul a apelat serviciul unic de urgenţă 112, victima fiind transportată în aceeaşi seară la Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati Botoşani, unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale, însă în aceeaşi noapte a decedat.
Din raportul de necropsie nr. 232/ N din 27 noiembrie 2012 al Serviciului de Medicină Legală Botoşani a rezultat că moartea victimei C.I. a fost violentă şi s-a datorat şocului hemoragie, ca urmare a unui traumatism toraco-abdominal acut închis, cu hemoperitoneu, dilacerare hepatică, fracturi costale, hemopneumotorax bilateral; leziunile putându-se produce prin lovire cu mijloace contondente şi comprimare a trunchiului. Se arată că între leziunile de violenţă constatate la necropsie şi deces există legătură directă de cauzalitate, iar în momentul decesului sângele victimei conţinea 1,45 gr. la mie alcool etilic. S-a reţinut de către instanţa de fond că situaţia de fapt descrisă mai sus este dovedită cu următoarele mijloace de probă: proces-verbal de cercetare la faţa locului şi planşă fotografică (filele 20-38 dosar urmărire penală), proces-verbal de examinare a hainelor inculpatului M.C. (filele 39-48 dosar urmărire penală), concluziile provizorii medico-legale şi raport de necropsie (filele 47, 52-56 dosar urmărire penală), planşă fotografică cu aspecte fixate cu ocazia efectuării necropsiei (filele 57-83 dosar urmărire penală), raport de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 175/ E (filele 106-108 dosar urmărire penală), declaraţiile martorilor R.I. (filele 109-110, 115-116 dosar urmărire penală), L.L. (filele 111-114 dosar urmărire penală), D.C. (filele 112-113), declaraţia părţii civile A.A. (fila 84 dosar urmărire penală), precum şi declaraţiile inculpatului M.C. (f. 93-99 dos. urm. pen., f.53, 66 dos. inst), care, în cursul judecăţii, a recunoscut fapta, aşa cum a fost descrisă mai sus.
în ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei comise de inculpat, la dezbaterea în fond a cauzei, apărătorul acestuia a solicitat schimbarea acesteia din infracţiunea de omor calificat prevăzută şi pedepsită de art. 174 raportat la art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. în infracţiunea de „loviri sau vătămări cauzatoare de moarte” prevăzută şi pedepsită de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., apreciindu-se că moartea victimei este rezultatul unui conflict spontan şi a acţiunii de a deposeda victima de cele două cuţite cu care-l ameninţa pe inculpat, iar acesta nu a dorit moartea victimei, rezultatul mai grav datorându-se exclusiv unei acţiuni praeterintenţionate.
S-a susţinut că toate circumstanţele reale şi personale ale săvârşirii infracţiunii relevă lipsa intenţiei de a ucide, atacul material, direct, imediat şi injust, îndreptat împotriva inculpatului, cât şi starea conflictuală existentă la momentul săvârşirii infracţiunii, constând în faptul că anterior victima l-a mai ameninţat, au fost de natură să creeze o temere inculpatului cu privire la integritatea sa fizică, existând astfel elemente convingătoare, în sensul schimbării încadrării juridice din infracţiunea de omor calificat în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
S-a mai invocat că nu există nici o urmă de îndoială cu privire la lipsa de intenţie a inculpatului, cu atât mai mult cu cât cel care a pornit atacul împotriva sa a fost partea vătămată, în timp ce inculpatul stătea liniştit la masă, ansamblul împrejurărilor în care a avut loc agresiunea şi rezultatul acestora confirmând apărarea inculpatului că acesta nu a urmărit şi nici nu a acceptat producerea acestui rezultat.
Tribunalul a apreciat că această cerere de schimbare a încadrării juridice nu poate fi primită, întrucât, prin latura sa subiectivă, omorul se deosebeşte de această infracţiune. Dacă în cazul omorului, făptuitorul acţionează cu intenţie - directă sau indirectă - de a ucide, în cazul lovirilor sau vătămărilor cauzatoare de moarte, el acţionează cu intenţia de a lovi sau vătăma integritatea corporală sau sănătatea victimei, moartea acesteia fiind un rezultat care depăşeşte intenţia sa. Cu alte cuvinte, infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen. este o infracţiune praeterintenţionată, care presupune atât intenţie, în ceea ce priveşte fapta de lovire sau vătămare corporală, cât şi culpă, în ceea ce priveşte moartea victimei. Aşa fiind, pentru încadrarea juridică corectă a faptei ca omor sau loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, de importanţă deosebită este determinarea poziţiei psihice cu care a acţionat făptuitorul şi stabilirea exactă a contextului care caracterizează latura subiectivă a infracţiunii.
În surprinderea poziţiei psihice pe care inculpatul M.C. a avut-o în momentul comiterii faptei, s-a reţinut că, faţă de instrumentul folosit de inculpat (o masă), de intensitatea loviturilor, zonele vitale în care au fost aplicate loviturile de picior, se poate trage concluzia că inculpatul a prevăzut neîndoielnic rezultatul posibil al acţiunii sale şi, chiar dacă nu l-a urmărit, a acceptat producerea lui, astfel că e! a acţionat cu intenţia de a ucide şi nu de a produce numai vătămări corporale sau a deposeda victima de cele două cuţite.
Astfel, instanţa de fond a reţinut multitudinea leziunilor descrise în raportul de necropsie (filele 53-55 dosar urmărire penală) în următoarele zone:
- zona capului: multiple infiltrate hemoragice, izolate şi confluente, grupate la nivelul regiunii frontal dreapta, parietal bilateral, temporal drept, parietal stâng;
- zona toracică: multiple infiltrate hemoragice la nivelul peretului toracic, fractura sternului în 1/3 medie, oblică, fractura coastelor 2-8 pe partea dreaptă, fractura coastelor 2-8 pe partea stângă, iar o parte din fracturile costale sunt deplasate cu efracţia pleurei;
- cavităţi pleurale: multiple plăgi la nivelul lobilor inferiori bilaterali şi la nivelul lobului drept crepitaţii prezente.
În plus, aşa cum rezultă din analiza raportului de necropsie şi din fotografiile efectuate cu ocazia necropsiei, pe cadavrul victimei s-au pus în evidenţă, pe toată suprafaţa corpului, excoriaţii, plăgi şi tumefacţii, aspecte care duc la concluzia că inculpatul a lovit victima cu piciorul, până când aceasta nu a mai mişcat.
S-a apreciat că relevantă pentru poziţia psihică cu care a acţionat inculpatul este şi declaraţia martorului D.C. (filele 112-113 dosar urmărire penală), care a arătat că după ce victima s-a dezechilibrat şi a căzut cu capul de ciment, lângă porţile magazinului, ca urmare a loviturii primite cu masa de plastic, inculpatul s-a dus spre aceasta şi cu piciorul drept i-a aplicat multiple lovituri peste cap şi corp. Aceste susţineri se coroborează cu urmele dinamice de substanţă de culoare brun-roşcată, asemănătoare sângelui evidenţiate pe pantalonii inculpatului.
Astfel, din procesul verbal de examinare, aflat la fila 39 dosar urmărire penală, rezultă că pe pantalonii tip blue-jeans, aparţinând inculpatului, pe cracul drept, partea inferioară, s-au pus în evidenţă urme dinamice de substanţă brun-roşcată, pe o suprafaţă de 20/15 cm, iar pe buzunarul drept, partea superioară, pantalonul prezintă substanţă brun-roşcată pe lungimea de 3 cm.
Intensitatea loviturilor aplicate de inculpat victimei s-a remarcat şi din fotografiile judiciare de la dosarul de urmărire penală, respectiv cele aflate la filele 31-32, unde, în dreptul gratiilor uşii care sunt deschise şi lipite de perete se observă o pată de substanţă de culoare brun-roşcată cu dimensiunile de 70/75 cm, iar pe perete se observă, pe suprafaţa de 85/70 cm, stropi de culoare brun-roşcate, care au fost evidenţiate în procesul-verbal de cercetare la faţa locului (filele 20-23 dosar urmărire penală).
Deosebit de relevant, din punctul de vedere al instanţei de fond, în ceea ce priveşte latura subiectivă a infracţiunii, ca fiind cea care caracterizează infracţiunea de omor calificat, este şi atitudinea avută de inculpat după ce victima a fost deposedată de cele două cuţite, acesta continuând să o lovească deşi, practic, din acel moment, victima nu mai reprezenta nici un pericol real pentru inculpat, acesta reuşind relativ facil să-l dezarmeze, să-l domine din punct de vedere fizic şi, astfel, să aibă posibilitatea de a se pune la adăpost de un eventual atac, aspect care rezultă cu precădere atât din declaraţia martorului D.C., dar şi din constatările medico-legale efectuate cu ocazia necropsiei, care pun în evidenţă multiple leziuni la nivelul întregului corp, incompatibile cu viaţa.
Ca atare, instanţa de fond a respins cererea inculpatului pentru schimbarea încadrării juridice a faptei şi va reţine vinovăţia acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută şi pedepsită de art. 174 raportat la art. 175 lit. i) C. pen. (fapta fiind săvârşită în loc public) şi îl va condamna în baza acestor texte de lege, urmând să admită cererea de judecare a inculpatului conform art. 3201 C. proc. pen., întrucât faptele sunt determinate aşa cum se arată în rechizitoriu, sunt pedepsite de legea penală şi au fost săvârşite de inculpat.
În raport de situaţia de fapt rezultată din probe şi descrisă anterior, s-a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.
Potrivit acestui text de lege, constituie circumstanţă atenuantă săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburării sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei, sau prin altă acţiune ilicită gravă”.
Condiţia hotărâtoare ca aceste manifestări enumerate de text să capete relevanţă penală este ca ele să fi provocat în psihicul inculpatului o puternică tulburare sau emoţie, stare care este de natură să reducă posibilităţile de autocontrol ale inculpatului şi să determine la aceste reacţii care, în condiţii normale, nu s-ar fi produs.
Având în vedere situaţia conflictuală dintre părţi, precum şi faptul că victima avea câte un cuţit în ambele mâini, cu vârfurile îndreptate spre inculpat în momentul când s-a apropiat de acesta, instanţa de fond a apreciat că aceste împrejurări au contribuit la crearea unei stări psihice neobişnuite, care au determinat declanşarea ripostei inculpatului, în sensul lovirii victimei cu o masă de plastic şi cu piciorul.
La individualizarea judecătorească a pedepsei instanţa de fond a avut în vedere că inculpatul a uzat de procedura recunoaşterii vinovăţiei, prev. de art. 3201 C. proc. pen., astfel încât limitele de pedeapsă pentru fapta săvârşită vor fi reduse cu o treime, potrivit alin. (7) al aceluiaşi articol.
De asemenea, s-au avut în vedere şi celelalte criterii de individualizare a pedepselor prev. de art. 72 C. pen., instanţa de fond, reţinând că inculpatul, are 44 de ani, divorţat, fără copii şi este cunoscut ca un consumator de alcool, cu o personalitate caracterizată prin egofiiie, iritabilitate, instabilitate, tulburări de inserţie socio-comunitară, fiind diagnosticat cu „tulburare de personalitate de tip instabil-impulsiv; interferenţe narcofilice etanolice” (conform raportului de expertiză psihiatrică nr. 175/ E din 25 septembrie 2012-fila 106-108 dosar urmărire penală).
Din fişa de cazier judiciar (fila 91-92 dosar urmărire penală) rezultă că inculpatul a suferit condamnări pentru care au intervenit graţierea şi reabilitarea.
Apărătorul inculpatului a solicitat reţinerea circumstanţelor prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen., având în vedere conduita bună a infractorului înainte de săvârşirea faptei şi atitudinea acestuia după săvârşirea acesteia.
Instanţa de fond a reţinut poziţia oscilantă a inculpatului avută la începutul urmăririi penale, când a declarat că a lovit victima cu masa din plastic, dar numai pentru că şi-a văzut ameninţată integritatea corporală şi chiar viaţa, dar a descris de fiecare dată în alt mod incidentul în care a fost implicat.
Chiar dacă inculpatul a recunoscut fapta, s-a apreciat că nu se impune reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi a coborârii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, care au fost reduse deja ca urmare a reţinerii dispoziţiilor art. 73 lit. b) şi art. 3201 C. pen. şi că reeducarea inculpatului se poate realiza prin aplicarea unei pedepse situate spre acest minim special, respectiv de 6 ani închisoare cu executare în regim de detenţie.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel inculpatul M.C. care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie. A arătat că victima l-a atacat cu două cuţite, fapt ce l-a determinat să o lovească cu masa la care stătea. Lovirea victimei a fost necesară pentru apărare şi a fost generată de atitudinea acesteia. A solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
Examinând apelul declarat de inculpat sub aspectul motivelor invocate, cât şi sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, Curtea constată următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani nr. 352/P/2012 din 20 decembrie 2012 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M.C. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prev. şi ped. de art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., fapta constând în aceea că în seara zilei de 10 august 2012, fiind sub influenţa unei tulburări cauzate de victima C.I., care l-a ameninţat cu două cuţite pe care le avea în mâini, a lovit-o pe aceasta cu o masă de plastic şi cu pumnii peste corp, iar după ce aceasta a căzut a continuat să o lovească cu picioarele cauzându-i un traumatism toraco-abdominal închis, cu hemoperitoneu, dilacerare hepatică, multiple fracturi costale şi fracturi de stern, leziuni care au condus !a deces.
Legal citat şi prezent în faţa primei instanţe în stare de arest preventiv, inculpatul M.C. a recunoscut săvârşirea faptei reţinute prin actul de sesizare a instanţei şi a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Ca urmare a atitudinii procesuale adoptate de inculpatul M.C., în mod corect prima instanţă a făcut în cauză aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.
Curtea constată că atât organul de urmărire penală, cât şi prima instanţă au reţinut o încadrare juridică corectă a faptei săvârşite de inculpat, cererea acestuia de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea prev. de art. 183 C. pen. fiind neîntemeiată.
Din amplul material probator administrat în faza de urmărire penală a reieşit că aflându-se într-un loc public, sub imperiul unei tulburări cauzate de atitudinea victimei care l-a ameninţat cu două cuţite pe care le avea în mâini, inculpatul a lovit-o pe aceasta cu un obiect contondent, respectiv o masă, cu mare intensitate, într-o zonă vitală, iar ulterior, după ce victima a căzut, a continuat să o lovească cu piciorul, cu intensitate şi în mod repetat în diverse zone vitale ale corpului.
Din declaraţia martorului D.C., ce se coroborează cu constatările efectuate de organul de urmărire penală cu ocazia cercetării la faţa locului, precum şi cu concluziile raportului de constatare medico-legală necropsie, rezultă că inculpatul M.C. a lovit victima în mod repetat şi cu mare intensitate în zone vitale ale corpului. Martorul a evidenţiat faptul că inculpatul a continuat să lovească victima C.I. şi după ce aceasta a fost deposedată de cele două cuţite, motiv pentru care în mod corect prima instanţă a apreciat că atitudinea victimei a creat doar o tulburare inculpatului. Din declaraţia martorului, consemnată la filele 112-113 dosar urmărire penală, rezultă că victima nu a exercitat un atac material, direct, imediat şi injust împotriva inculpatului M.C., pentru a impune o analiză a incidenţei art. 44 C. pen., starea de provocare fiind corect reţinută atât de organul de urmărire penală, cât şi de instanţa de judecată.
Pe de altă parte, inculpatul s-a prevalat de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., recunoscând situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu, astfel încât nu poate invoca alte aspecte de fapt de natură să atragă o soluţie de achitare.
Faţă de aspectele prezentate mai sus, Curtea a apreciat că în mod corect prima instanţă a reţinut că fapta comisă de inculpat întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen.
Chiar dacă inculpatul M.C. nu a urmărit uciderea victimei, prin actele de agresiune, prevăzând că lovirea victimei cu intensitate cu un obiect contondent şi cu picioarele, în zone vitale ale corpului poate conduce la decesul acesteia, deşi nu a urmărit aceste rezultat, a acceptat posibilitatea producerii lui, poziţie subiectivă ce diferenţiază infracţiunea de omor calificat, comisă sub forma de vinovăţie a intenţiei indirecte, de infracţiunea de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte, caracterizată sub aspectul vinovăţiei sub forma paeterintenţiei.
Stabilind vinovăţia a inculpatului şi o încadrare juridică corectă a faptei comise de acesta, prima instanţă i-a aplicat o pedeapsă ce a fost judicios individualizată, cu respectarea criteriilor generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen., precum şi a criteriilor speciale, prev. de art. 3201 C. proc. pen.
Ca urmare a reţinerii în favoarea inculpatului a circumstanţei atenuante prev. de art. 73 lit. b) C. pen., prima instanţă a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 76 C. pen., coborând pedeapsa sub minimul rezultat ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., pedeapsă pe care Curtea o apreciază ca fiind legală, temeinică şi aptă de a-şi atinge scopurile prev. de art. 52 C. pen.
Circumstanţele reale ale comiterii faptei, precum şi cele personale ce îl caracterizează pe inculpatul M.C. au fost deja avute în vedere la individualizarea judiciară a pedepsei de către prima instanţă, motiv pentru care Curtea apreciază că nu se impune a se efectua o reindividualizare prin reducerea cuantumului acesteia. împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul M.C.. Examinând cauza în temeiul art. 3856 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Având în vedere data pronunţării deciziei recurate, se constată că sunt aplicabile dispoziţiile Codului de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.
Inculpatul a motivat recursul în termenul prevăzut de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen., criticând decizia sub aspectul greşitei încadrări juridice a faptei, susţinând că trebuie reţinute dispoziţiile art. 183 C. pen., fapta încadrându-se în infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte şi nu în infracţiunea de omor calificat. înalta Curte apreciază că această critică se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., care nu poate fi avut în vedere din oficiu dar care, în speţă, poate fi examinat deoarece, aşa cum s-a arătat, recursul a fost motivat în termen.
Critica este însă nefondată. Acest aspect a fost invocat în apel şi a fost analizat în mod temeinic şi de către Curtea de Apel Suceava.
Fapta reţinută în sarcina inculpatului M.C., astfel cum a fost stabilită prin sentinţa de condamnare şi, dealtfel, recunoscută în totalitate de către inculpat, care a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., corespunde normei de incriminare a infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174-175 alin. (1) lit. i) C. pen.
Modul în care inculpatul a acţionat, obiectul vulnerant pe care l-a folosit, zona pe care a vizat-o prin aplicarea loviturii, ca şi urmarea produsă, corespund atât din punct de vedere obiectiv, cât şi subiectiv infracţiunii de omor calificat, şi nu infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte, fiind dovedită împrejurarea că inculpatul a acţionat cel puţin cu intenţia indirectă de a produce moartea victimei, şi nu cu intenţia de a lovi.
Trebuie precizat că, în temeiul art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., instanţa de recurs verifică corecta încadrare juridică a faptei din perspectiva corespondenţei elementelor faptice reţinute în hotărârile recurate cu elementele constitutive ale infracţiunilor, fără să procedeze la analiza sau la reaprecierea situaţiei de fapt, o atare verificare nefiind posibilă în calea e atac a recursului.
Cu ocazia dezbaterilor, inculpatul a precizat că nu mai susţine motivul de recurs privind schimbarea de încadrare juridică, însă Înalta Curte a înţeles să-l examineze deoarece, aşa cum s-a arătat, a fost formulat în scris în termenul de 5 zile prevăzut de dispoziţiile art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Apărătorul inculpatului a criticat decizia prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei, pe motiv că inculpatul a comis infracţiunea fiind provocat de victimă şi că aceasta din urmă era în stare de ebrietate, astfel cum rezultă din raportul de constatare medico-legală.
Ţinând cont de regulile stricte ce reglementează soluţionarea recursului ca a doua cale de atac, înalta Curte nu are posibilitatea de a examina această critică invocată în cadrul cazului de casare mai sus menţionat deoarece individualizarea pedepsei nu se circumscrie art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., ce are în vedere situaţia în care „hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.”
Individualizarea pedepsei este o chestiune de apreciere, ce implică reanalizarea criteriilor de cuantificare şi de stabilire a sancţiunii şi nu verificarea modalităţii în care instanţa de fond sau instanţa de apel au aplicat sau au respectat o anumită dispoziţie legală.
Drept urmare, deşi cazul de casare invocat poate fi analizat de către instanţa de recurs, înalta Curte nu poate să procedeze la reindividualizarea pedepsei.
Din oficiu, analizând critica în mod strict prin raportare la cazul de casare invocat, dar şi la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., se constată că pedeapsa aplicată inculpatului a fost stabilită cu respectarea dispoziţiilor legale, în limitele rezultate în urma aplicării dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. referitor la reducerea limitelor de pedeapsă în cazul recunoaşterii vinovăţiei dar şi aplicării art. 73 lit. b) cu referire la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. privind efectul circumstanţelor atenuante.
Faţă de cele reţinute, constatând că nu sunt incidente nici celelalte cazuri de casare ce ar putea fi avute în vedere din oficiu, Înalta Curte va respinge recursul ca nefundat, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Conform art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., va deduce din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive de la 4 septembrie 2012 la zi.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.C. împotriva deciziei penale nr. 39 din 20 martie 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat durata reţinerii şi arestării preventive de la 4 septembrie 2012 la 2 septembrie 2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 2 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2468/2013. Penal. Traficul de droguri (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 2535/2013. Penal. Iniţiere, constituire de... → |
|---|
