ICCJ. Decizia nr. 2565/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2565/2013
Dosar nr. 9936/105/2012
Şedinţa publică din 4 septembrie 2013
Asupra recursurilor de faţă: în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin sentinţa penală nr. 38 din 30 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Prahova, în baza art. 20 raportat la art. 174-175 lit. c), d) şi i) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 lit. a) şi art. 76 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul l.C.M., domiciliat în municipiul Ploieşti, jud. Prahova, fără antecedente penale, la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de tentativă la omor calificat, faptă din 27 noiembrie 2012.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., inculpatului i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive, de la 28 noiembrie 2012 la zi., în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. şi s-ajnenţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 20 raportat la art. 174-175 lit. c), d) şi i) C. pen. cu aplic. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 lit. a) şi art. 76 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpata P.S., domiciliata în com. Bărcăneşti, sat Bărcăneşti, jud. Prahova, fără antecedente penale la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de tentativă la omor calificat, faptă din 27 noiembrie 2012.
În baza art. 65 alin. 2 C. pen., inculpatei i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive, de la 28 noiembrie 2012 la zi, iar în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatei.
În baza art. 14 C. proc. pen. şi art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 1357 C. civ. şi art. 313 din Legea nr. 95/2006, s-au admis acţiunile civile formulate de părţile civile Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie Ploieşti, şi S.A.J. Prahova şi au fost obligaţi inculpaţii în solidar să plătească suma de 451,90 lei către partea civilă S.A.J. Prahova şi respectiv 454,15 lei către Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie Ploieşti.
În baza art. 17 şi art. 18 C. proc. pen. raportat la art. 1357 C. civ. şi art. 1370 C. civ., cei doi inculpaţi au fost obligaţi, în solidar, la plata sumei de 5.000 lei daune morale către partea vătămată l.A.M., în prezent domiciliat în Ploieşti, jud. Prahova.
În baza art. 191 C. proc. pen., inculpaţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de câte 150 lei fiecare.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, pe baza probelor administrate, următoarea situaţie de fapt:
Inculpaţii l.C.M. şi P.S. s-au cunoscut în vara anului 2010 la o petrecere şi, din vara anului 2011 au o relaţie de prietenie, implicând şi relaţii sexuale.
În luna martie 2012, inculpata P.S. a bănuit că este însărcinată, şi efectuându-şi un test de sarcina, rezultatul a fost negativ.
În cursul lunii aprilie 2012, întrucât suspecta în continuare ca este însărcinată, inculpata a efectuat un nou test de sarcină, de data aceasta rezultatul fiind pozitiv.
Inculpata i-a comunicat acest fapt atât surorii sale, numita P.A.C., care a sfătuit-o să păstreze sarcina, cât şi inculpatului l.C.M., hotărând împreună cu aceasta să întrerupă sarcina.
În cursul lunii iunie 2012, potrivit declaraţiei inculpatei, aceasta s-a prezentat la un cabinet medical de unde i s-a prescris un tratament medicamentos despre care cunoştea că are ca efect întreruperea de sarcină.
A urmat acel tratament medicamentos, după acest moment având reprezentarea că sarcina a fost întreruptă, până în cursul lunii septembrie 2012, când, datorită stărilor de rău pe care le avea, a bănuit că sarcina şi-a urmat cursul.
Inculpata s-a prezentat la Spitalul de Obstetrica Ginecologie Ploieşti unde, în urma investigaţiilor efectuate, a constatat ca este însărcinată în 5 luni.
Inculpaţii au realizat astfel că sarcina are vârsta de 5 luni şi că nu se mai poate interveni în nici un fel în vederea întreruperii ei, astfel că au hotărât împreună să ascundă faţă de părinţi şi familie sarcina, urmând a stabili ulterior ce vor face cu copilul după ce se va naşte.
În data de 24 noiembrie 2012, inculpata P.S. a acuzat stări de rău şi, realizând că este posibil să se declanşeze naşterea, i-a solicitat inculpatului l.C.M. sa o transporte la Spitalul de Obstetrica Ginecologie Ploieşti.
Inculpata a ascuns faţă de sora sa (care se afla împreună cu ea la locuinţă în data de 24 noiembrie 2012) că merge la maternitatea Ploieşti, comunicându-i că se deplasează la Spitalul Judeţean Ploieşti, întrucât o doare spatele.
De asemenea, i-a comunicat acesteia că în perioada următoare va pleca în Bulgaria în interes de serviciu pentru câteva zile.
În jurul orelor 19.40, inculpaţii au ajuns la Spitalul de Obstetrica Ginecologie, inculpata P.S. fiind preluata de personalul medical şi asistată la naştere, naşterea a decurs în condiţii normale, nou-născutul având de asemenea, o stare bună de sănătate.
Inculpata a stat internată la maternitatea Ploieşti până în data de 27 noiembrie 2012, aşa cum reiese din fişa de observaţie clinică generală-obstetrică, fila 38 d.u.p., timp în care inculpaţii au stabilit împreună că nu se pot duce acasă cu copilul şi că soluţia cea mai bună este aceea de a da copilul la un centru de plasament.
Astfel, în acest timp, inculpatul l.C.M. a făcut verificări prin internet pentru a identifica centre de plasament privat, astfel încât să nu implice D.P.C. întrucât în acest fel s-ar fi efectuat ancheta sociala şi ar afla familiile lor despre sarcină.
Inculpatul l.C.M. a identificat Centrul de Plasament Proviţa din localitatea Valea Plopului şi, împreună cu inculpata, au hotărât ca, după externare, să lase nou-născutul la acest centru.
În data de 27 noiembrie 2012, în jurul orelor 13.30, inculpata P.S. a fost externată împreuna cu copilul şi, împreună cu inculpatul l.C.M., s-au deplasat, cu autoturismul condus de acesta, la Valea Plopului aşa cum hotărâseră anterior. Aici i s-a explicat inculpatei că nu se poate primi copilul la centru fără a fi anunţată D.P.C., condiţie cu care aceasta nu a fost de acord.
Ulterior, inculpaţii s-au deplasat împreună la locuinţa părinţilor inculpatului l.C., din comuna Brazi, sat Popeşti unde, împreună, au hotărât sa lase nou-născutul la Mănăstirea Ghighiu, sperând că va fi găsit de către măicuţele de aici.
S-au deplasat cu autoturismul condus de inculpat către Mănăstirea Ghighiu însă, întrucât aici se aflau mai multe persoane, nu au mai oprit maşina întrucât Ie-a fost teama că vor fi văzuţi, continuându-şi deplasarea către comuna Berceni, sat Corlăteşti. La intrare în satul Corlăteşti, au virat stânga, pe drumul comunal ce face legătura satelor Corlăteşti şi Cătunu din comuna Berceni. Au parcurs o distanţă de aproximativ 800 m şi, împreună, aceştia au hotărât sa abandoneze copilul la marginea drumului.
Astfel, inculpatul l.C.M. a oprit autoturismul, iar inculpata S. a coborât din maşină ţinând în braţe copilul nou-născut pe care I-a aşezat pe acostament, la o distanţă de 2 m faţă de partea carosabilă şi 6 m faţă de calea ferată lângă un copac, părăsind apoi amândoi locul faptei.
În data de 28 noiembrie 2012, în jurul orelor 09.40, copilul a fost găsit, în viaţă, de numitul T.R. care se deplasa pe jos către locul de munca și, neavând telefonul mobil asupra sa, a aşteptat trecerea vreunui autovehicul prin zona pentru a anunţa evenimentul.
După aproximativ 10 minute, respectiv, la ora 09.40, pe drumul comunal respectiv a trecut autobasculanta condusa de numitul V.M. care, fiind anunţat de către numitul T.R. despre copilul găsit, a anunţat imediat Ambulanţa prin sistemul 112 şi a introdus copilul în cabina autobasculantei pornind radiatorul acesteia.
La ora 10.01 a sosit un echipaj de ambulanţă la faţa locului, acordând îngrijiri medicale necesare nou-născutului, observându-se la mâna acestuia brăţara ce atesta faptul ca s-a născut în Spitalul de Obstetrica Ginecologie Ploieşti la data de 24 noiembrie 2012, fapt care a permis identificarea acestuia, respectiv, ca având părinţii l.C.M. şi P.S.
În cauză a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legală traumatologice, iar potrivit raportului de expertiză din 29 noiembrie 2012 a S.M.L. Ploieşti, fila 18 d.u.p., nou-născutul P.A. (ulterior recunoscut de tata şi emis certificatul de naştere pe numele l.A.M.) în vârstă de 4 zile la găsire şi preluarea ulterioară de ambulanţa de transport dotată cu incubator de transport specializat în transport neonatal, avea la data de 28 noiembrie 2012, ora 10.09 temperatura corporală de 27 °C în ambulanţă, iar la internare de 31,2°C, ceea ce alături de manifestările clinice, respectiv extremităţi membre superioare şi inferioare reci cianotice, edematice, a precizat diagnosticul de hipotermie severă la internare (care poate fi considerată ca fiind stadiul incipient de instalare a gradului I de degerătură, reversibilă la încetarea acţiunii frigului).
Tot raportul de expertiză precizează că, în afara hipotermiei severe care, în cazul prelungirii timpului de expunere la frig şi care, în lipsa îngrijirilor medicale de specialitate, i-ar fi pus viaţa în primejdie nou-născutului, nu s-au constatat alte leziuni traumatice.
De asemenea, în cuprinsul Raportului se precizează că funcţiile organismului uman sunt abolite la o temperatură corporală de 20-24°C.
Trebuie precizat ca echipajul de ambulanţă sosit la faţa locului a preluat nou-născutul în incubatorul de transport specializat în transport neo-natal, constatându-se la ora 10.09 ca acesta are o temperatura corporala de 27°C. Nou-născutul a fost transportat la Spitalul de Obstetrica Ginecologie, evoluţia temperaturii corporale în timpul transportului fiind de 27,4°C la ora 10.17, 29,6°C la ora 10.25, 31°C la ora 10.28 si 31,2°C la ora 10.35 (ora internării în spital).
În condiţiile unei astfel de evoluţii a temperaturii corporale a nou-născutului (cu o creştere de 4,2 puncte în decurs de 26 de minute), se apreciază că, la ora 09.30 (oră la care a fost găsit de către numitul T.R.) acesta avea o temperatura corporala mult sub 27° C, ţinând cont că de la ora 09.40 şi pana la ora 10.01 numitul V.M. a acordat nou-născutului primul ajutor, expunându-l la un mediu încălzit.
S.M.A.C. Buzău a comunicat organelor de urmărire penala valorile temperaturilor orare ale aerului din perioada 24.11-29 noiembrie 2012 înregistrate la Staţia meteorologică Ploieşti. Astfel, în seara zilei de 27 noiembrie 2012, în noaptea de 27/28 noiembrie 2012, precum şi în dimineaţa zilei de 28 noiembrie 2012, la Staţia meteorologica Ploieşti au fost înregistrate valori scăzute ale temperaturii, mai ales pe timpul nopţii şi dimineaţa, când au fost înregistrate temperaturi de sub 0°C.
În cursul judecăţii, în cauză au fost citate Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie Ploieşti şi S.A.J. Prahova, care s-au constituit părţi civile în cauză împotriva inculpaţilor, cu sumele de 454,15 lei şi respectiv 451,90 lei.
De asemenea, partea vătămată minoră a fost citată prin D.G.A.S.P.C. Prahova, prin preşedintele Consiliului Judeţean, faţă de dispoziţiile Legii nr. 272/2004, dar şi prin reprezentanţii legali l.M. şi l.M., persoane cărora minorul Ie-a fost încredinţat în plasament, potrivit Hotărârii nr. 469/2012 a C.P.C. Prahova.
La termenul de judecată din data de 24 ianuarie 2013, după ce instanţa de fond a adus inculpaţilor la cunoştinţă dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., privind recunoaşterea vinovăţiei, aceştia au învederat faptul că înţeleg să fie judecaţi potrivit acestei proceduri simplificate, declaraţiile acestora fiind consemnate şi ataşate la dosar, iar inculpaţilor Ie-a fost încuviinţată în apărare proba cu înscrisuri în circumstanţiere.
S-a apreciat că, în drept, fapta inculpaţilor de a abandona copilul lor nou născut în vârstă de 4 zile pe un drum comunal care traversează o pădure, nou născutul fiind găsit viu, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-175 lit. c), d) şi i) C. pen.
În privinţa laturii subiective, instanţa de fond a constatat că inculpaţii au acţionat cu intenţie indirectă, întrucât, deşi nu au urmărit rezultatul faptei, au acceptat posibilitatea producerii.
La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpaţilor, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., ţinând seama de dispoziţiile generale ale codului penal, de limitele de pedeapsa fixate în partea speciala pentru infracţiunea săvârşită, de gradul de pericol social al faptei, de persoana inculpaţilor şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
În privinţa limitelor de pedeapsă, prima instanţă a avut în vedere atât dispoziţiile art. 21 C. pen., potrivit cărora tentativa se sancţionează cu o pedeapsă cuprinsă între jumătatea minimului şi jumătatea maximului prevăzute de lege pentru infracţiunea consumată, după determinarea pedepsei potrivit acestor dispoziţii făcând aplicarea dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., respectiv reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă astfel obţinute.
Tribunalul a avut în vedere la individualizarea pedepselor, atât gradul de pericol social generic al infracţiuni săvârşite, determinat de importanţa valorii sociale ocrotite, cât şi gradul de pericol social concret al faptei săvârşite, dedus din modul şi mijloacele folosite.
În acest context, instanţa de fond a constatat că modul în care inculpaţii au înţeles să acţioneze nu determină concluzia unei periculozităţi sporite a acestora, în condiţiile în care reiese că aceştia au încercat mai întâi să lase partea vătămată la mănăstire sau la un centru de plasament, abandonarea copilului fiind a acţiune determinată mai mult de imaturitatea acestora.
În privinţa circumstanţelor personale ale inculpaţilor, instanţa de fond a constatat multitudinea caracterizărilor depuse la dosar, ceea ce conturează ideea că sunt cunoscuţi în colectivitate ca persoane liniştite, care nu au creat până acum probleme, sunt studenţi, inculpata a fost şi angajată în muncă.
Toate acestea sunt motive de reţinere în favoarea inculpaţilor a circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., cu consecinţa coborârii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.
În raport de toate aceste considerente, instanţa de fond a considerat că aplicarea unor pedepse de câte trei ani închisoare, executabile în regim privativ de libertate, este de natură să realizeze scopul şi funcţiile pedepsei prevăzute de art. 52 C. pen.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., prima instanţă a aplicat inculpaţilor pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
Potrivit art. 71 alin. (2) C. pen., aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. intervine de drept în cazul aplicării pedepsei închisorii.
În lumina jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, în principal prin hotărârile pronunţate în cauzele Hirst v. Marea Britanie şi Sabou şi Pârcălab v. România, jurisprudenţa cu caracter general-obiigatoriu potrivit art. 20 din Constituţie raportat la art. 46 din Convenţie, instanţa a interzis inculpaţilor doar acele drepturi de la art. 64 C. pen. faţă de care s-au făcut nedemni de a le mai exercita.
Astfel, faţă de pericolul social dovedit în săvârşirea faptei, instanţa de fond a apreciat că inculpaţii sunt nedemni de a mai exercita drepturile prevăzute la art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen.
Interzicerea dreptului de a alege se impune întrucât o persoană care dovedeşte imaturitate şi comite o infracţiune atât de gravă faţă de propriul copil, a dovedit că nu este demnă de a-şi mai exprima părea cu privire la modalitatea de guvernare a ţării. De asemenea, interzicerea drepturilor părinteşti se impune cu evidenţă în cauză, având în vedere natura infracţiunii şi calitatea persoanei vătămate.
Instanţa de fond a făcut aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 88 C. pen., deducând din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive, începând cu data de 28 noiembrie 2012.
În privinţa stării de arest a inculpaţilor, prima instanţă a constatat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive faţă de aceştia subzistă şi în prezent, existând probe privind comiterea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani iar lăsarea în liberate a inculpaţilor prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică, astfel încât a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 350 alin. (1) C. proc. pen. privind menţinerea măsurii arestării preventive.
În ceea ce priveşte latura civila, prima instanţă a constatat că în cauză s-au constituit părţi civile Spitalul de Obstetrică Ginecologie Ploieşti, cu suma de 454,15 lei, reprezentând contravaloarea tratamentului medical aplicat părţii vătămate, şi respectiv S.A.J. Prahova, cu suma de 451,90 lei, reprezentând cheltuieli ocazionate de intervenţia din data de 28 noiembrie 2012.
Potrivit art. 1357 C. civ., cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare; autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă.
De asemenea, art. 1370 C. civ. prevede că dacă prejudiciul a fost cauzat prin acţiunea simultană sau succesivă a mai multor persoane, fără să se poată stabili că a fost cauzat sau, că nu putea fi cauzat prin fapta vreuneia dintre ele, toate aceste persoane vor răspunde solidar.
Potrivit art. 14 alin. (5) C. proc. pen., acţiunea civilă poate avea ca obiect şi tragerea la răspundere civilă pentru repararea daunelor morale, potrivit legii civile.
Văzând dispoziţiile art. 313 din Legea nr. 95/2006, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 72/2006, conform cărora persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătăţii altei persoane răspund potrivit legii şi au obligaţia sa repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenta medicală acordată, instanţa a admis acţiunile civile şi a obligat inculpaţii în solidar să plătească suma de 451,90 lei către partea civilă S.A.J. Prahova şi respectiv 454,15 lei către Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie Ploieşti.
În cauză nu s-au constituit părţi civile în numele părţii vătămate nici reprezentanţii legali ai acestuia şi nici preşedintele Consiliului Judeţean sau D.G.A.S.P.C. Prahova.
Totuşi, văzând dispoziţiile art. 17 C. proc. pen., potrivit cărora acţiunea civilă se porneşte şi se exercită şi din oficiu, când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, instanţa fiind obligată să se pronunţe din oficiu asupra reparării pagubei şi a daunelor morale, chiar dacă persoana vătămată nu este constituită parte civilă, faţă de împrejurarea că şi procurorul a susţinut interesele civile ale părţii vătămate, fiind totodată incontestabil că partea vătămată a suferit un prejudiciu moral, fiind de netăgăduit suferinţele psihice la care a fost supusă, chiar dacă are o vârstă foarte fragedă, instanţa a obligat inculpaţii în solidar la plata sumei de 5.000 lei daune morale către partea vătămată l.A.M., sumă ce reprezintă o compensare a suferinţei şi o satisfacţie echitabilă suficientă.
II. Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termen legal, inculpaţii P.S. şi l.C.M., criticând-o pentru netemeinicie, în ceea ce priveşte individualizarea pedepselor principale aplicate, cu referire doar asupra modalităţii de executare.
S-a susţinut de către apelanţi că modalitatea de executare dispusă de prima instanţă, aceea a privării de libertate, apare ca fiind excesivă raportat la ansamblul circumstanţelor reale în care s-a comis fapta, grefată nu pe intenţia directă de suprimare a vieţii victimei ci, în principal, pe lipsa de consiliere psihologică şi teama faţă de reacţia familiei, context în care victima a fost abandonată lângă o mănăstire în speranţa că va fi găsită de terţe persoane, dar şi raportat la circumstanţele personale ale inculpaţilor care, lipsiţi fiind de antecedente penale, au conştientizat mult prea târziu consecinţele faptelor lor, perioada petrecută în arest preventiv fiind în mod cert în măsură să contribuie la înţelegerea pe deplin a acestor consecinţe, cu atât mai mult cu cât apelanţii intenţionează să ofere în viitor îngrijire fiului lor şi să dezvolte o relaţie armonioasă cu acesta.
S-a solicitat admiterea apelurilor, desfiinţarea sentinţei apelate, în parte, în latură penală şi înlăturarea dispoziţiilor ce vizează executarea pedepselor în regim privativ de libertate, cu consecinţa aplicării dispoziţiilor art. 861 C. pen. privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, apelantul l.C.M. depunând totodată şi un acord de executare a pedepsei la locul de muncă, eliberat de SC T.C. SRL Ploieşti.
Prin Decizia penală nr. 65 din 01 aprilie 2013, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelurile formulate de inculpaţii P.S. şi l.C.M. împotriva sentinţei penale nr. 38 din 30 ianuarie 2013 a Tribunalului Prahova şi rejudecând cauza, a redus pedepsele principale aplicate inculpaţilor de la câte 3 ani închisoare la câte 2 ani închisoare, menţinând restul dispoziţiilor, precum şi starea de arest a inculpaţilor.
Pentru a dispune astfel, curtea de apel şi-a însuşit situaţia de fapt reţinută de către instanţa de fond şi a reţinut următoarele:
Deşi conduita procesuală a apelanţilor constând în recunoaşterea vinovăţiei lor şi accelerarea soluţionării procesului este incontestabilă, curtea de apel a apreciat că nu poate fi negată valoarea socială importantă lezată, ţinând seama de împrejurarea că victima, datorită vârstei de numai 4 zile şi imposibilităţii evidente de a se apăra, a fost expusă, indubitabil, intemperiilor naturii şi atacului animalelor sălbatice sau fără stăpân, chiar dacă locul unde a fost abandonată este situat în vecinătatea locului unde este amplasată o mănăstire intens tranzitată.
Cu toate acestea, din fotografiile judiciare executate la faţa locului, curtea de apel a constatat că, abandonarea nou-născutului s-a realizat practic, pe timpul nopţii, într-un şanţ de la marginea drumului comunal amplasat la liziera pădurii, fiind expus aşadar intervenţiei hazardului în descoperirea sa, chiar dacă asupra acestuia nu au fost exercitate alte agresiuni şi nici nu i-a fost îndepărtată brăţara ce i-a asigurat identificarea, context în care locul şi momentul abandonării copilului reprezintă aspecte extrem de relevante legate de circumstanţele reale ale comiterii faptei, cu efect în mod direct asupra stabilirii modalităţii de executare, ca o componentă a procesului de individualizare a pedepsei.
Ţinând seama de aceste aspecte, curtea de apel a apreciat că, scopul preventiv educativ şi sancţionator avut în vedere de legiuitor nu poate fi în mod eficient atins decât în modalitatea dispusă la primul grad de jurisdicţie, aceea a privării de libertate, cu atât mai mult cu cât este evident că, prin adoptarea unei modalităţi non-privative de libertate, atingerea eficientă a scopului pedepsei ar putea fi perturbată ori denaturată, prin inducerea în opinia publică a ideii că reacţia organelor judiciare la abandonarea unui nou-născut în condiţii de genul celor expuse mai sus ar putea contribui la încurajarea ori amplificarea unor astfel de fapte.
Cu toate acestea, curtea de apel, în cadrul căii devolutive de atac, reevaluând coordonatele care guvernează procesul de individualizare a pedepsei, a constatat că pedepsele aplicate apelanţilor nu sunt optime în vederea atingerii scopurilor şi funcţiilor pedepsei, care pot fi în mod eficient şi efectiv atinse doar prin reducerea acestora către limita minimă prevăzută de textele legale incriminatoare.
În acest sens, curtea de apel a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 72 C. pen., la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în textul incriminator, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, iar art. 52 C. pen. prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a inculpatului, scopul ei fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Raportat la aceste prevederi, curtea de apel a reţinut că un rol primordial în aprecierea stabilirii şi aplicării pedepsei îl are pericolul social al faptelor, sens în care valorile ocrotite de legea penală trebuie evidenţiate atât pentru restabilirea ordinii de drept, cât şi pentru reeducarea inculpatului.
Pentru ca pedeapsa să-şi realizeze funcţiile şi scopul definite de legiuitor în cuprinsul art. 52 C. pen., aceasta trebuie să corespundă sub aspectul duratei şi naturii sale, gravităţii faptei comise, potenţialului de pericol social, pe care, în mod real îl prezintă persoana inculpatului, precum şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa sancţiunii, iar pedeapsa şi modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în aşa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi evitarea în viitor a săvârşirii unor fapte similare.
Operaţiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv, de evaluare a tutor elementelor circumscrise faptei şi autorului, având ca finalitate stabilirea unei pedepse în limitele prevăzute de lege.
Ţinând seama de aceste criteriijnstanţa de prim control judiciar a constatat că, în speţă, sunt incidente, în mod succesiv, o serie de dispoziţii legale având efect de atenuare a sancţiunii şi anume: tentativa, ca formă atipică a infracţiunii, recunoaşterea vinovăţiei, precum şi incidenţa circumstanţelor atenuante facultative judiciare.
Sub efectul succesiv al acestor dispoziţii, curtea de apel a constatat că, potrivit dispoziţiilor art. 76 alin. (2) C. pen., limita minimă a pedepsei ce poate fi aplicată inculpaţilor este aceea de 1 an şi 8 luni închisoare.
Într-adevăr, în ceea ce priveşte circumstanţele atenuante facultative judiciare, curtea de apel a constatat că, în mod judicios au fost reţinute la primul grad de jurisdicţie, atât timp cât conduita procesuală sinceră a fost manifestată încă de la debutul urmăririi penale, inculpaţii aducându-şi contribuţia la aflarea adevărului în cauză, iar în planul conduitei sociale anterioare, observându-se că lipsiţi fiind de antecedente penale, aceştia au depus la dosar înscrisurile din care rezultă absolvirea formelor obligatorii de şcolarizare, şi modalitatea de obţinere a unor venituri licite, precum şi multiple caracterizări, provenite de la primărie, biserică şi membrii ai comunităţii locale, din care reiese împrejurarea că aceştia sunt cunoscuţi în comunitatea locală ca fiind persoane care nu au perturbat în nici un fel climatul social, dimpotrivă, constituind elemente cu un comportament social ce se conformează în totalitate regulilor de convieţuire socială.
Separat de observarea acestor aspecte, curtea de apel a mai reţinut că victima infracţiunii, aflată în stare normală de sănătate, se află în plasamentul bunicilor paterni, iar potrivit precizărilor făcute de inculpaţi, aceştia intenţionează să ofere pe viitor îngrijire propriului copil şi să dezvolte o relaţie armonioasă cu acesta.
În acest context, curtea de apel a apreciat că, interesul primordial al minorului de a beneficia în viitor de îngrijirea şi afecţiunea părintească devine prevalent, astfel încât este evident că o reducere a cuantumului pedepsei ar fi de natură a contribui atât la o rapidă integrare socială postexecutorie a apelanţilor, dar mai ales la reaşezarea firească a raporturilor specifice de familie, în condiţiile în care din înscrisurile depuse la dosar se poate concluziona că prin reducerea pedepsei, funcţia de exemplaritate este în măsură să fie atinsă ţinând seama de elementele ce caracterizează persoana fiecărui apelant.
III. Împotriva acestei decizii au formulat recurs inculpaţii invocând cazul de casare prevăzute de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., apreciind că scopul pedepsei poate fi atins şi prin aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen.,
Înalta Curte, analizând hotărârea din perspectiva cazului de casare invocat apreciază ca fiind nefondate recursurile declarate de inculpaţii P.S. şi l.C.M. pentru următoarele considerente:
Deşi în faţa instanţei recurenţii inculpaţi, prin apărători aleşi, au precizat ca temei de drept dispoziţiile art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., în realitate s-a urmărit reaprecierea de către instanţa de recurs a modalităţii de executare a pedepselor, cazul de casare fiind circumscris vechilor dispoziţii ale art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Potrivit vechiului text al art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în cazul în care s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 din C. pen., sau în alte limite decât cele prevăzute de lege, însă începând cu 15 februarie 2013, data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, incidenţă în cauză, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, textul anterior menţionat a fost modificat de art. 1 pct 15 al legii, în sensul că acest caz de casare a devenit incident doar situaţiei când „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", din conţinutul textului fiind înlăturată sintagma referitoare la greşita individualizare a pedepsei aplicate de către instanţă.
Potrivit art. il din Legea nr. 2/2013, dispoziţiile privind cazurile de casare prevăzute în C. proc. pen. în forma anterioară intrării în vigoare a legii, rămân aplicabile doar cauzelor penale aflate în curs de judecată în recurs, inclusiv celor aflate în termenul de declarare a recursului, dar pronunţate anterior intrării în vigoare a legii. în această situaţie, rezultă că în cazul hotărârilor pronunţate de către instanţele de apel după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, respectiv după 15 februarie 2013, sunt aplicabile dispoziţiile cazurilor de casare, astfel cum sunt prevăzute de noua lege.
În speţă, se constată că inculpaţii P.S. şi l.C.M. au declarat recurs împotriva unei decizii pronunţate la data de 1 aprilie 2013, după data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, astfel încât cazurile de casare vor fi analizate în raport de conţinutul textelor art. 3859 C. proc. pen. astfel cum au fost modificate prin art. l din această lege.
Având în vedere natura criticii invocate de către inculpaţi, anume greşita individualizare a modalităţii de executare a pedepsei aplicate de către instanţa de apel, rezultă cu evidenţă că aceasta nu se mai circumscrie cazului de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., astfel cum acestea au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.
Faţă de aceste aspecte, Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii P.S. şi l.C.M. împotriva Deciziei penale nr. 65 din 01 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, va deduce din cuantumul pedepselor aplicate recurenţilor inculpaţi durata reţinerii şi arestării preventive de la 28 noiembrie 2012 la 04 septembrie 2013 şi va obliga recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 550 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 350 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii P.S. şi l.C.M. împotriva Deciziei penale nr. 65 din 01 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din cuantumul pedepselor aplicate recurenţilor inculpaţi durata reţinerii şi arestării preventive de la 28 noiembrie 2012 la 04 septembrie 2013.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 550 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 350 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 04 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2543/2013. Penal. Traficul de droguri (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 2597/2013. Penal → |
|---|
