ICCJ. Decizia nr. 2543/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â M A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2543/2013
Dosar nr. 338/1372/2012/a8
Şedinţa publică din 2 septembrie 2013
Asupra recursului de faţă, în baza lucrărilor din dosar, constată:
Prin încheierea din data de 20 august 2013 pronunţată în Dosarul nr. 338/1372/2012, Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 3002 şi art 160b alin. (3) C. proc. pen. a menţinut măsura arestării preventive luată faţă de inculpaţii Z.N. zis "Z.", fiul lui V. şi C., născut în municipiul Făgăraş, jud. Braşov, domiciliat în Făgăraş, str. P., judeţul Braşov, şi C.C.C., zis "Ş.", fiul lui F. şi M., născut în Corabia, jud. Olt, domiciliat în Făgăraş, str. N., judeţul Braşov.
Pentru a pronunţa această încheiere, Curtea de Apel Braşov a reţinut:
Prin Sentinţa penală nr. 35/S din data de 17 mai 2013, Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov a dispus condamnarea inculpaţilor la pedepse cu închisoarea, pentru infracţiunile reţinute în sarcina lor.
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul Z.N., zis "Z.", a fost condamnat la pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, şi b) C. pen. de 4 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de viol.
De asemenea, l-a condamnat pe inculpatul C.C.C., la pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, şi b) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut arestarea preventivă a inculpaţilor, deţinuţi în baza mandatelor de arestare nr. 70 şi 71 din 25 noiembrie 2011, emise de Judecătoria Sibiu.
Curtea, verificând legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpaţilor Z.N. şi C.C.C., a constatat că măsura arestării preventive a fost luată faţă de inculpaţi cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege, respectiv că există indicii temeinice, în sensul art. 143 C. proc. pen., că inculpaţii ar fi săvârşit fapte penale, iar temeiul arestării preventive, respectiv dispoziţiile art. 148 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., subzistă şi nu s-a schimbat.
În ce priveşte indiciile temeinice de săvârşire a faptelor, Curtea a reţinut că pentru inculpatul Z.N. aceste indicii temeinice rezultă chiar din poziţia procesuală a inculpatului, care a solicitat judecarea cauzei pe baza procedurii recunoaşterii vinovăţiei, prevăzută de art. 3201 C. proc. pen. Inculpatul a recunoscut faptele, aşa cum acestea au fost descrise în actul de sesizare. Chiar dacă inculpatul C.C.C. nu a recunoscut săvârşirea faptelor, în cauză subzistă în continuare indiciile temeinice care au stat la baza luării măsurii arestării preventive faţă de acest inculpat.
În analiza temeiului reţinut pentru inculpaţi, respectiv a art. 148 lit. f) C. proc. pen., s-a constatat că prima condiţie, obiectivă, impusă de textul de lege este îndeplinită, întrucât infracţiunile pentru care sunt cercetaţi inculpaţii sunt sancţionate de legiuitor cu pedepse mai mari de 4 ani închisoare.
În ceea ce priveşte condiţia subiectivă, prevăzută de teza a II-a a art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv existenţa unor probe din care să rezulte că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, instanţa a reţinut că acesta rezultă în primul rând din modul concret în care inculpaţii sunt acuzaţi că au săvârşit faptele. Astfel, aceştia sunt acuzaţi că au profitat de starea de vulnerabilitate a părţii vătămate, în vârstă de doar 14 ani şi lipsită de ocrotire părintească, pe care au supus-o la practicarea sexului oral de faţă cu mai multe persoane şi au filmat-o cu telefoanele mobile, obligând-o să-şi spună numele. De asemenea, inculpaţii au difuzat filmele respective la mai multe persoane şi pe internet, fapt ce a fost de natură să agraveze starea de tulburare provocată victimei. Deşi inculpaţii susţin că aceasta nu a fost agresată, s-a stabilit că aceasta prezintă "tulburare de stres posttraumatic", iar partea vătămată a declarat că după săvârşirea faptei ar fi vrut să se sinucidă. De altfel, agresarea părţii vătămate este confirmată de martora care a fost de faţă la comiterea faptei.
În consecinţă, Curtea de Apel a conchis că lăsarea inculpaţilor în libertate a inculpaţilor ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, generat de temerea că prezintă riscul să comită în continuare fapte de natura penală sau să influenţeze audierea persoanelor în cauză.
Instanţa a mai apreciat că durata arestului preventiv nu a depăşit termenul rezonabil în sensul art. 5 parag. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cu atât mai mult cu cât împotriva celor doi inculpaţi s-a pronunţat o hotărâre de condamnare, chiar nedefinitivă.
Împotriva acestei încheieri au formulat recurs inculpaţii Z.N. şi C.C.C., solicitând revocarea măsurii arestării preventive, pe motiv că în prezent nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
Examinând încheierea atacată atât prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că se impune în continuare privare de libertate a inculpaţilor Z.N. şi C.C.C.
Potrivit art 300 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Potrivit art. 160 alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
În raport de prevederile art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi ale art. 23 din Constituţia României, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui că acesta a săvârşit o infracţiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârşirii unei noi infracţiuni, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, asigurarea desfăşurării în bune condiţii a procesului penal.
Pericolul pentru ordinea publică îşi găseşte expresia şi în starea de nelinişte, în sentimentul de insecuritate în rândul societăţii, generat de faptul că persoane bănuite de săvârşirea unor infracţiuni grave sunt cercetate şi judecate
Cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării în libertate a inculpaţilor Z.N. şi C.C.C., Înalta Curte apreciază că acesta rezultă din modul în care se presupune că au fost săvârşite faptele.
În plus, simpla trecere a unei anume perioade de timp nu este de natură să diminueze rezonanţa negativă a gradului de pericol social a faptelor deduse judecăţii, faptele imputate inculpaţilor fiind generatoare de puternice emoţii şi de o puternică stare de insecuritate în rândul societăţii.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că protejarea ordinii publice şi asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal fac necesară menţinerea arestării preventive a inculpaţilor Z.N. şi C.C.C.
Pe de altă parte, raportat la gravitatea faptelor, complexitatea cauzei, comportamentul autorităţilor şi la faptul că împotriva inculpaţilor a fost pronunţată o hotărâre de condamnare la pedeapsa închisorii cu executare în regim de detenţie, chiar nedefinitivă, se constată că arestarea preventivă nu a depăşit o durată rezonabilă.
Recursul declarat învederându-se, aşadar, nefondat, urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins ca atare.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpaţii Z.N. şi C.C.C. împotriva încheierii de şedinţă din 20 august 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 338/1372/2012.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 2 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2541/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2544/2013. Penal → |
|---|
