ICCJ. Decizia nr. 2597/2013. Penal

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2597/2013

Dosar nr. 949/87/2012

Şedinţa publică din 5 septembrie 2013

Asupra recursului penal de faţă;

Prin Sentinţa penală nr. 68 din 11 mai 2012, pronunţată de Tribunalul Teleorman, a fost respinsă - ca nefondată - cererea de schimbare a încadrării juridice privind pe inculpatul D.A.P..

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., au fost achitaţi inculpaţii N.V., L.C.L., B.M. şi D.A.P., pentru infracţiunea prevăzută de art. 329 alin. (2) teza II şi alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. c) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., au fost achitaţi inculpaţii B.M. şi D.A.P., pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 raportat la art. 2 lit. b) pct. 9 şi 12 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 7 raportat la art. 2 lit. b) pct. 12 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. c) C. pen., art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a), c) şi alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul N.V. (fără antecedente penale, cetăţenie română, necăsătorit, studii 12 clase), la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.

În baza art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 alin. (1) lit. c) C. pen., art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a), c) şi alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul N.V. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen. pe o durată de 5 (cinci) ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 86¹ C. pen., s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei închisorii aplicată inculpatului N.V. şi s-a fixat termen de încercare pe o perioadă de 7 (şapte) ani, în condiţiile art. 86² C. pen.

În baza art. 86³ C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul N.V. a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Teleorman;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Teleorman;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă, dacă va fi cazul, la aceeaşi instituţie;

- să comunice Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Teleorman, la cererea acestuia, informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

În baza art. 86³ alin. (3) C. pen., pe durata termenului de încercare, s-a impus aceluiaşi inculpat să desfăşoare o activitate sau să urmeze un curs de învăţământ ori de calificare, conform programelor Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Teleorman şi să nu intre în legătură cu părţile civile şi ceilalţi inculpaţi din cauză.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii aplicată inculpatului pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

În baza art. 7 raportat la art. 2 lit. b) pct. 12 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. c) C. pen., art. art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a), c) şi alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul L.C.L. (fără antecedente penale, cetăţenie română, studii 11 clase, mecanic auto), la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul L.C.L. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a), b) şi e) C. pen.

În baza art. 86¹ C. pen., s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei închisorii aplicată inculpatului L.C.L. şi fixează termen de încercare pe o perioadă de 7 (şapte) ani, în condiţiile art. 86² C. pen.

În baza art. 86³ C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul L.C.L. a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Teleorman;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă, dacă va fi cazul, la aceeaşi instituţie;

- să comunice Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Teleorman, la cererea acestuia, informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

În baza art. 86³ alin. (3) C. pen., pe durata termenului de încercare, s-a impus aceluiaşi inculpat să nu intre în legătură cu părţile civile şi ceilalţi inculpaţi din cauză.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii aplicată inculpatului pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpaţilor N.V. şi L.C.L. asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a), c) şi alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.M. (fără antecedente penale, cetăţenie română, taximetrist, căsătorit, un copil minor, studii 10 clase şi şcoala profesională), la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi în baza art. 82 alin. (1) C. pen., s-a stabilit termen de încercare pe o perioadă de 5 (cinci) ani.

În baza art. 71 C. pen., au fost interzise inculpatului, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a şi b) C. pen. şi în temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionată a executării pedepsei închisorii.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o durată de 4 (patru) ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a), c) şi alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul, D.A.P. (cetăţenie română, taximetrist, căsătorit, studii 12 clase, fără antecedente penale), la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi în baza art. 82 alin. (1) C. pen., s-a stabilit termen de încercare pe o perioadă de 5 (cinci) ani.

În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpaţilor B.M. şi D.A.P. asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.

În baza art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpaţilor B.M., D.A.P. şi L.C.L., dacă nu sunt arestaţi în altă cauză (mandatele de arestare preventivă nr. 5/up, 6/up şi 7/up din 28 februarie 2012 emise de Tribunalul Teleorman).

În baza art 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpaţilor perioada reţinerii şi a arestării preventive.

În baza art. 14 şi 346 C. proc. pen., au fost admise acţiunile civile formulate de părţile civile C.G.V. şi C.T.M.

Au fost obligaţi inculpaţii N.V., B.M., D.A.P. şi L.C.L., în solidar, să plătească părţii civile C.T.M. suma de 30.000 RON, daune morale.

A fost obligat inculpatul N.V. să plătească părţii civile C.G.V. suma de 50.000 RON, daune morale.

În baza art. 19 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 şi art. 118 lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul B.M. autoturismul R.S., proprietatea inculpatului.

În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii să plătească suma de 2.500 RON, fiecare, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:

În luna iunie 2009, când avea vârsta de 15 ani, partea vătămată C.G.V. l-a cunoscut pe inculpatul C.I.M. şi, ulterior, a intrat într-o relaţie cu acesta, locuind o perioadă împreună la locuinţa inculpatului. Încă de la începutul relaţiei, inculpatul avea un comportament violent la adresa părţii vătămate. În luna septembrie 2009, acesta i-a cerut să practice prostituţia şi deoarece aceasta îl iubea, locuiau împreună şi inculpatul dobândise autoritate asupra ei prin comportamentul violent, lovind-o deseori şi profitând de vârsta foarte fragedă a acesteia (15 ani), partea vătămată a fost de acord. Astfel, prin comportamentul său inculpatul C.I.M. şi-a creat un ascendent asupra victimei care a dus la înfrângerea libertăţii sale de voinţă şi conştiinţă, recrutând-o în acest mod în vederea exploatării sexuale.

Pentru realizarea scopului, inculpatul C.I.M. a găzduit partea civilă C.G.V. la locuinţa sa şi începând cu luna septembrie 2009, a determinat-o prin autoritatea de care se bucura asupra acesteia, prin violenţă şi profitând de imposibilitatea acesteia de a-şi exprima voinţa, să practice prostituţia.

Partea civilă C.G.V. a practicat prostituţia pentru inculpatul C.I.M., conform declaraţiei sale care se coroborează cu declaraţiile martorilor, în perioada septembrie 2009 - iunie 2010.

Locaţiile în care partea civilă C.G.V. a fost exploatată sexual, au fost: locuinţa inculpatului C.I.M., în maşinile bărbaţilor care doreau să întreţină relaţii sexuale cu victima, la locuinţele bărbaţilor beneficiari ai serviciilor sexuale prestate de victimă, în localităţile Alexandria, Nanov, Plosca, Poroschia şi Bujoru şi în hoteluri din municipiul Alexandria.

Din declaraţia părţii civile C.G.V., a rezultat că, în perioada exploatării sale, a întreţinut relaţii sexuale cu circa 30 de persoane săptămânal, la un tarif de 100 RON pentru fiecare persoană. Acest fapt se desprinde şi din declaraţiile martorilor, persoane care au întreţinut relaţii sexuale cu partea civilă, precum şi din notele de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpatul C.I.M. cu ceilalţi inculpaţi şi cu martorii.

În susţinerea acestui aspect, se reţine şi faptul că în faza de urmărire penală, părţii civile C.G.V. i-a fost prezentată o planşă foto cu bărbaţi cu care ar fi putut întreţine relaţii sexuale contra cost, în folosul inculpatului C.I.M. şi a recunoscut pe numiţii L.A., Z.I., M.P.Ş., F.R.V., N.A., H.I.F., B.F., S.V.B., audiaţi în calitate de martori în dosar şi care au confirmat susţinerile părţii vătămate.

În perioada traficării şi exploatării sexuale, partea civilă C.G.V. a avut vârsta de 16 ani.

În vederea exploatării sexuale a părţii civile C.G.V., inculpatul C.I.M., în calitate de iniţiator şi conducător, a constituit un grup infracţional organizat din care a făcut parte acesta şi inculpaţii N.V. şi P.L.

Activităţile specifice menite să asigure succesul demersului inculpaţilor, erau: recrutarea victimelor şi care a fost dusă la bun sfârşit de inculpatul C.I.M., găzduirea sau primirea victimelor, activitate asigurată iniţial de către inculpatul C.I.M. şi ulterior şi de către inculpatul N.V., transportarea victimei la diferite locaţii unde aceasta urma să practice prostituţia şi recrutarea de bărbaţi cu care partea civilă C.G.V. să întreţină relaţii sexuale contra cost, activitate desfăşurată de inculpatul P.L., care era taximetrist şi N.V.

În ceea ce o priveşte pe partea civilă C.T.M., se reţine că aceasta a absolvit clasa a VIII-a la Şcoala generală Ţ., judeţul Teleorman, iar în luna septembrie a aceluiaşi an a început cursurile Liceului "A.D.G." din municipiul Alexandria, judeţul Teleorman şi în primele zile ale lunii septembrie 2009, aceasta l-a cunoscut, prin intermediul unui coleg de şcoală, pe inculpatul C.I.M.

În luna ianuarie 2010, inculpatul C.I.M. a organizat la locuinţa sa din Alexandria, judeţul Teleorman, o petrecere, cu ocazia zilei sale onomastice, sărbătorită la data de 07 ianuarie, la care a fost invitată şi partea civilă C.T.M. care avea vârsta de 14 ani, împlinind 15 ani la data de 03 septembrie 2010.

În împrejurarea în care partea civilă a intenţionat să părăsească petrecerea, în jurul orei 02,00, inculpatul C.I.M. folosind forţa fizică a reţinut partea civilă la locuinţa sa cu intenţia de a o obliga la practicarea prostituţiei.

Partea civilă a arătat că în ziua de 08 ianuarie 2010, inculpatul C.I.M. a chemat la locuinţa sa pe inculpatul P.L., cu care a stabilit modalităţile exploatării sexuale a părţii civile C.T.M.

La activităţile de găzduire, primire, transport, în vederea exploatării sexuale a părţii civile C.T.M. au participat şi inculpaţii N.V., L.C.L. şi C.G.L.

Aşa cum s-a reţinut anterior, iniţial, grupul infracţional organizat constituit în vederea traficării şi exploatării sexuale a părţii civile C.G.V., a fost format din inculpatul C.I.M., în calitate de iniţiator şi conducător şi din inculpaţii N.V. şi P.L. În cursul anului 2010, la activităţile infracţionale ale acestui grup, au aderat şi inculpaţii L.C.L. şi C.G.L., minor, care locuia împreună cu inculpatul C.I.M., fiind rudă cu acesta. Finalitatea activităţilor desfăşurate de inculpaţi, era obţinerea de sume de bani din practicarea prostituţiei de către partea civilă C.T.M.

Din probele administrate în faza de urmărire penală, coroborate cu declaraţiile de recunoaştere a inculpaţilor, a rezultat că în urma exploatării sexuale a părţii civile C.T.M., inculpatul C.I.M. şi-a însuşit suma de 31.200 RON.

Activităţile specifice menite să asigure succesul demersului inculpaţilor au fost: recrutarea victimei şi care a fost dusă la bun sfârşit de inculpatul C.I.M., găzduirea sau primirea victimei, activitate asigurată iniţial de către inculpatul C.I.M. şi ulterior şi de către inculpaţii C.G.L., N.V. şi L.C.L., transportarea acesteia la diferite locaţii unde urma să practice prostituţia şi recrutarea de bărbaţi cu care partea civilă C.T.M. să întreţină relaţii sexuale contra cost, activităţi desfăşurate de toţi membrii grupului infracţional organizat.

Locaţiile în care partea civilă C.T.M. a fost exploatată sexual, au fost: locuinţa inculpatului C.I.M., a inculpatului N.V. din comuna Poroschia, în autoturismele bărbaţilor care doreau să întreţină relaţii sexuale cu victima, la locuinţele bărbaţilor beneficiari ai serviciilor sexuale prestate de victimă, în localităţile Alexandria şi Buzescu şi în hoteluri din municipiul Alexandria.

Deoarece inculpatul C.I.M. era conştient de iminenta descoperire a faptelor sale, sub pretextul faptului că la domiciliul său este frig, a solicitat inculpatului L.C.L. să găzduiască partea civilă C.T.M., cu scopul exploatării sexuale a acesteia. În cunoştinţă de cauză, acesta a acceptat să găzduiască partea civilă C.T.M. la apartamentul pe care îl ocupa în Alexandria, şi a găzduit pe aceasta, care a şi fost exploatată sexual atât în acest apartament cât şi în alte locaţii, având însă, ca locaţie în care îşi ducea viaţa domestică, apartamentul inculpatului L.C.L.

Găzduirea părţii civile C.T.M. în apartamentul inculpatului L.C.L., a avut loc în perioada octombrie - decembrie 2010 iar cu ocazia audierii sale la procuror, inculpatul L.C.L. a arătat că a presupus că partea civilă C.T.M. este minoră, că aceasta a fost exploatată sexual în perioada găzduirii în apartamentul său, atât în apartament cât şi în alte locaţii şi că în perioada de găzduire, aceasta a întreţinut relaţii sexuale contra cost cu 10 - 15 bărbaţi pe săptămână.

Pentru a se sustrage unei eventuale răspunderi în faţa legii, inculpatul C.I.M. a decis să părăsească ţara, însă fără a renunţa la conducerea şi coordonarea grupului infracţional organizat, pe care l-a iniţiat, constituit, condus şi coordonat. Astfel, la data de 16 decembrie 2010, inculpatul C.I.M. a întreţinut o convorbire telefonică, cu o persoană neidentificată aflată în Germania, căreia îi comunică despre sosirea sa în aceeaşi ţară, cu o cursă aeriană din data de 19 decembrie 2010.

După două zile de la plecarea inculpatului C.I.M. în Germania, inculpatul C.G.L., rudă a inculpatului C.I.M., a mers la apartamentul inculpatului L.C.L. şi a preluat partea civilă C.T.M., în vederea coordonării exploatării sexuale a acesteia.

În acest context, inculpatul C.G.L. a devenit conducătorul de fapt, a tuturor activităţilor specifice grupului infracţional organizat, având ca victimă partea civilă C.T.M., ulterior plecării inculpatului C.I.M., adică începând cu data de 19 decembrie 2010.

Aceasta însă nu a însemnat că inculpatul C.I.M. a renunţat la calitatea sa de conducător al grupului infracţional organizat, acesta, din afara ţării, direcţionând modalităţile exploatării sexuale ale victimei.

Din declaraţia martorului D.V., a rezultat că în luna decembrie 2010, când inculpatul C.I.M. se afla în Germania, a vorbit la telefon cu acesta, i-a cerut să întreţină relaţii sexuale cu partea civilă C.T.M. şi că acesta i-a spus să meargă la locuinţa lui din Alexandria, unde se află inculpatul C.G.L., care i-o va pune la dispoziţie pe victimă, pentru întreţinerea de relaţii sexuale contra cost, ceea ce s-a şi întâmplat, la dosarul cauzei aflându-se şi redarea convorbirii telefonice la care martorul face referire.

În perioada exploatării sale, partea civilă C.T.M. a întreţinut relaţii sexuale cu mai mulţi bărbaţi, la un tarif de 50 RON pentru fiecare persoană, printre care, D.A., C.A., C.L.F., R.M., ş.a., stabilindu-se că în urma exploatării sexuale a părţii civile, inculpatul C.I.M. şi-a însuşit suma de 99.000 RON.

Transportul părţii civile la diversele locaţii unde urma să presteze servicii sexuale era asigurat, de obicei, de către inculpatul C.I.M. şi inculpatul P.L., care era taximetrist, acestuia plătindu-i-se contravaloarea cursei pe care o efectua, fără să existe dovezi în cauză că încasa şi alte sume de bani obţinute din exploatarea victimei.

În mai multe rânduri, partea civilă a fost transportată de către alţi taximetrişti, care îl cunoşteau pe inculpatul C.I.M. şi ştiau cu ce se ocupă acesta.

Astfel, inculpaţii B.M. şi D.A.P. au asigurat, în câteva rânduri, transportul victimei de la locuinţa lui C.I.M. la diversele locaţii unde aceasta presta servicii sexuale şi de la aceste locaţii, înapoi, la domiciliu, asigurând totodată şi supravegherea acesteia.

Se reţine, din convorbirile purtate de inculpatul B.M. cu inculpatul C.I.M., în perioada octombrie - noiembrie 2010, că aceştia se cunoşteau şi inculpatul B.M. avea cunoştinţă de faptul că partea civilă C.T.M. practica prostituţia sub autoritatea inculpatului C.I.M. şi avea reprezentarea scopului în care transporta victima la diversele locaţii. În acelaşi sens sunt şi declaraţiile martorilor L.M.S., C.A. şi C.Ş., persoane recrutate de către inculpatul B.M. şi pe care acesta i-a pus în legătură cu inculpatul C.I.M. în vederea întreţinerii de relaţii sexuale contra cost cu partea civilă C.T.M.

Inculpatul D.A.P., care era taximetrist, îl cunoştea pe inculpatul C.I.M., ştia cu ce se ocupă şi avea cunoştinţă de faptul că partea civilă C.T.M. practica prostituţia sub autoritatea acestuia. În aceste condiţii, la solicitarea inculpatului C.I.M., în perioada octombrie - noiembrie 2010 a recrutat două persoane în vederea întreţinerii de relaţii sexuale cu victima şi, la cererea inculpatului C.I.M., transporta victima la diverse locaţii în vederea întreţinerii de către aceasta de relaţii sexuale contra unor sume de bani plătite de beneficiari.

În speţă, Tribunalul a mai reţinut că, vulnerabilitatea victimelor minore, datorată în primul rând vârstei, lipsei experienţei de viaţă, gradului ridicat de sugestibilitate şi posibilităţilor reduse de a se apăra, precum şi a altor factori (situaţia familială, lipsa educaţiei sau a oricărei alte forme de instruire) le clasează într-o situaţie de inferioritate care a fost exploatată de către inculpaţi, context în care este exclusă exprimarea unui consimţământ liber şi în cunoştinţă de cauză de către acestea la practicarea prostituţiei.

Tribunalul a mai constatat că din probele administrate rezultă că inculpatul C.I.M. a fost iniţiatorul unui grup infracţional organizat care a activat pe raza municipiului Alexandria şi a altor localităţi din judeţul Teleorman, cu scopul recrutării, transportării şi găzduirii de minore şi obligarea acestora la practicarea prostituţiei, în beneficiul său şi a membrilor grupului infracţional organizat. Grupul infracţional organizat a fost constituit iniţial, în toamna anului 2009, din inculpatul C.I.M. şi inculpaţii P.L. şi N.V., iar în cursul anului 2010 au aderat şi inculpaţii L.C.L. şi C.G.L., cu scopul recrutării, transportării, găzduirii şi primirii de minore pentru exploatarea sexuală a acestora, respectiv victimele C.G.V. şi C.T.M.

Inculpatul C.I.M. era cel care recruta victimele, coordona activitatea grupului, asigura legătura cu ceilalţi membrii ai grupului care se ocupau de transportul victimelor, recrutarea de bărbaţi pentru întreţinerea de relaţii sexuale cu acestea, cu locaţiile în care erau primite sau găzduite în vederea exploatării lor sexuale şi îşi însuşea cele mai mari sume de bani, provenite din practicarea prostituţiei de către victime.

Colaborarea, coordonarea şi organizarea grupului infracţional organizat pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de minore, cu scopul obţinerii de foloase, rezultă şi din faptul că membrii grupului păstrau o legătură permanentă între ei, în privinţa recrutării de bărbaţi în vederea întreţinerii de relaţii sexuale, transportului, primirii şi găzduirii victimelor, în vederea exploatării sexuale a acestora, legătură ce reiese din notele de redare a convorbirilor telefonice dintre membrii grupului ce se află dosarul de urmărire penală.

S-a reţinut că materialul probator aflat la dosarul de urmărire penală mai relevă că, deşi nu au avut iniţiativa constituirii grupului - acesta fiind iniţiat şi constituit de către Inculpatul C.I.M. - inculpaţii P.L. şi N.V., iar ulterior şi inculpaţii L.C.L. şi C.G.L. au acţionat în cadrul grupului infracţional organizat, fiecare având roluri şi sarcini bine stabilite în scopul săvârşii infracţiunilor de trafic de minore în vederea exploatării lor sexuale. Activitatea grupului nu a fost rezultatul unei înţelegeri întâmplătoare, spontane, ci s-a desfăşurat în timp, septembrie 2009 - decembrie 2010, în mod repetat, respectându-se, în principiu, aceeaşi modalitate de săvârşire a faptelor, iar cei cinci inculpaţi au avut în mod constant acelaşi rol şi aceeaşi contribuţie la executarea planului infracţional.

Potrivit prevederilor art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003, grupul infracţional organizat are următoarele trăsături: este structurat; este format din trei sau mai multe persoane; există pentru o perioadă; acţionează coordonat, în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave şi urmăreşte obţinerea directă sau indirectă a unui beneficiu financiar sau alt beneficiu material.

În speţa de faţă - arată Tribunalul - este evident că iniţiatorul grupului infracţional organizat este inculpatul C.I.M., deci şi organizatorul acestui grup, aşa cum de altfel a fost şi recunoscut de către ceilalţi inculpaţi, concluzii ce se desprind din conţinutul probatoriului administrat în cauză, în special din convorbirile telefonice purtate de inculpatul C.I.M. cu inculpaţii P.L., N.V., L.C.L. şi C.G.L. şi cu beneficiarii serviciilor sexuale, martori în cauză.

De asemenea, s-a reţinut că, organizarea grupului nu trebuie să aibă un nivel care să exprime capacităţi majore de înţelegere şi aplicare ale principiilor de structurare a grupurilor umane, fiind suficient, pentru a concluziona că există o organizare, o structurare a grupului, faptul că aceştia desfăşoară activităţi infracţionale, nu în baza unei înţelegeri întâmplătoare, spontane, ci în baza unui acord comun, coordonat şi care să-şi dovedească viabilitatea prin realizarea scopurilor urmărite, săvârşirea infracţiunilor şi obţinerea foloaselor, ceea ce este cazul în speţă.

Coordonarea, în cauza de faţă, consta în aceea că inculpatul C.I.M. era cel care recruta victimele, stabilea inculpaţii care răspundeau cu transportul victimelor, cu recrutarea de bărbaţi pentru întreţinerea de relaţii sexuale, cu locaţiile în care acestea erau primite sau găzduite în vederea exploatării sexuale şi îşi însuşea cele mai mari sume de bani, provenite din practicarea prostituţiei de către victime.

Colaborarea, coordonarea şi organizarea grupului infracţional organizat pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de minore şi proxenetism, cu scopul obţinerii de foloase, rezultă şi din faptul că membrii grupului păstrau o legătură permanentă între ei, în privinţa recrutării de bărbaţi în vederea întreţinerii de relaţii sexuale, transportului, primirii şi găzduirii victimelor, în vederea exploatării sexuale a acestora.

Cu privire la trăsătura grupului infracţional organizat de a exista pentru o perioadă, se reţine că acesta a existat începând cu luna septembrie 2009 şi şi-a încheiat activitatea în luna decembrie 2010, când partea civilă C.T.M. a reuşit să iasă de sub autoritatea grupului infracţional organizat şi au intervenit organele în drept.

În ceea ce-i priveşte pe inculpaţii B.M. şi D.A.P., s-a apreciat de către judecătorul fondului că nu se poate reţine că aceştia au aderat la grupul infracţional organizat, activitatea acestora fiind una izolată, întâmplătoare, de scurtă durată şi s-a datorat relaţiilor personale pe care fiecare dintre aceştia le avea cu inculpatul C.I.M., cunoscând că acesta are sub autoritatea sa o minoră pe care o exploatează. Astfel, în activitatea lor zilnică, în calitate de taximetrişti, în condiţiile în care diverşi clienţi le-au cerut relaţii cu privire la persoane care practică prostituţia, inculpaţii B.M. şi D.A.P. au luat legătura telefonic cu inculpatul C.I.M. Acesta din urmă a pus-o pe victima C.T.M. la dispoziţia beneficiarilor de servicii sexuale, cu condiţia plăţii unei sume de bani. Aceştia nu cunoşteau nimic cu privire la activitatea grupului organizat, nu cunoşteau pe ceilalţi membrii şi nici relaţiile dintre aceştia, nu acţionau sub autoritatea inculpatului C.I.M., neavând roluri şi sarcini bine stabilite.

Tribunalul a reţinut că şi inculpaţii B.M. şi D.A.P. au fost trimişi în judecată, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Teleorman pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 raportat la art. 2 lit. b) pct. 9 şi 12 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. c) C. pen.

Nefiind dovedit în cauză că inculpaţii B.M. şi D.A.P. au acţionat în cadrul grupului infracţional organizat, se apreciază că, în cauză faptele celor doi inculpaţi nu întrunesc şi elementele constitutive ale acestei infracţiuni, impunându-se achitarea acestora în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Astfel, Tribunalul a reţinut că, deşi din ansamblul probelor administrate în cauză, rezultă existenţa unui grup infracţional organizat, iniţiat de inculpatul C.I.M., în toamna anului 2009 şi care a activat pe raza municipiului Alexandria şi a altor localităţi din judeţul Teleorman, cu scopul recrutării, transportării şi găzduirii de minore şi obligarea acestora la practicarea prostituţiei, în beneficiul său din care au făcut parte şi inculpaţii P.L. şi N.V., iar în cursul anului 2010 au aderat şi inculpaţii L.C.L. şi C.G.L., din aceleaşi mijloace de probă, nu rezultă cu certitudine că inculpaţii B.M. şi D.A.P. au aderat şi au făcut parte din acest grup.

S-a apreciat că, în cauză, nu s-a făcut dovada că inculpaţii B.M. şi D.A.P. au activat în cadrul grupului infracţional organizat, în înţelesul dat acestei noţiuni de dispoziţiile art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003, de "grup structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material", cu precizarea expresă că "nu constituie grup infracţional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracţiuni şi care nu are continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului".

A arătat judecătorul fondului că acuzarea celor doi inculpaţi, pentru comiterea infracţiunii prevăzute în art. 7 din Legea nr. 39/2003, se sprijină exclusiv pe interceptarea convorbirilor telefonice purtate de inculpaţi cu inculpatul C.I.M. şi cu alte persoane. Acestea nu relevă însă, existenţa unei structuri organizate, care acţionează coordonat, după reguli bine stabilite, la care aceştia să fi aderat ori pe care să o fi sprijinit, în cadrul căreia fiecare inculpat să aibă un rol prestabilit.

S-a constatat, de către Tribunal, că nu există nicio dovadă certă care să ateste, în concret, aderarea celor doi inculpaţi la grupul infracţional organizat sau sprijinirea acestuia, cei doi neavând reprezentarea existenţei acestui grup, necunoscând pe ceilalţi membrii ai grupului, activitatea acestora şi nu acţionau sub coordonarea inculpatului C.I.M.

Astfel cum s-a mai reţinut şi anterior, activitatea infracţională a acestora a fost una izolată, întâmplătoare, de scurtă durată şi s-a datorat relaţiilor personale pe care fiecare dintre aceştia, separat, le avea cu inculpatul C.I.M., cunoscând că acesta are sub autoritatea sa o minoră pe care o exploatează. Astfel, în activitatea lor zilnică, în calitate de taximetrişti, în condiţiile în care diverşi clienţi le-au cerut relaţii cu privire la persoane care practică prostituţia, inculpaţii B.M. şi D.A.P. au luat legătura telefonic cu inculpatul C.I.M.

În ceea ce priveşte infracţiunea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (2) teza II şi alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reţinută în sarcina inculpaţilor N.V., L.C.L., B.M. şi D.A.P. şi pentru care au fost trimişi în judecată, s-a apreciat că, faptele astfel cum au fost descrise, în cuprinsul rechizitoriului şi au fost reţinute de instanţă, nu întrunesc şi elementele constitutive ale acestei infracţiuni, impunându-se achitarea acestora în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

S-a apreciat astfel, avându-se în vedere situaţia de fapt reţinută în cauză, din care judecătorul fondului a reţinut că actele de primire, transportare şi găzduire, în scopul exploatării sexuale a victimelor, au fost realizate de inculpaţi, profitând de situaţia specială în care se aflau acestea, cunoscând că ele erau minore şi se aflau sub autoritatea inculpatului C.I.M. şi faptul că acesta le recrutase prin constrângere în scopul exploatării sexuale. Astfel, ori de câte ori sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de minori, se dă eficienţă principiului potrivit căruia specialul primează generalului, fapta încadrându-se în prevederile 13 din Legea nr. 678/2001 şi nu în prevederile art. 329 C. pen.

Totodată, conform Deciziei nr. XVI/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, pronunţată în recurs în interesul legii, în această situaţie, sunt întrunite doar elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 13 din Legea nr. 678/2007, fiind încălcată primordial libertatea de voinţă a victimelor.

Astfel, în considerentele deciziei menţionate se reţine că, evident, actele de recrutare, transportare, transferare, cazare sau de primire a unei persoane, prin ameninţare, violenţă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitându-se de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută în art. 12 din Legea nr. 678/2001 şi, respectiv, în art. 13 din aceeaşi lege dacă victimele sunt minori, în măsura în care asemenea fapte sunt săvârşite cu vinovăţie sub forma intenţiei.

Acelaşi criteriu de distincţie între cele două infracţiuni, în cazul când o persoană îndeamnă o altă persoană ori îi înlesneşte să practice de bunăvoie prostituţia sau trage foloase de pe urma acesteia, iar ulterior acţionează asupra aceleiaşi persoane prin una dintre modalităţile specificate în cuprinsul art. 12 din Legea nr. 678/2001, impune să se reţină atât săvârşirea infracţiunii de proxenetism prevăzute în art. 329 alin. (1) C. pen. sau în art. 329 alin. (2) tezele I şi II C. pen., după caz, cât şi a infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută în art. 12 din Legea nr. 678/2001, în concurs real.

Această din urmă situaţie nu se regăseşte în speţa de faţă, condiţiile exploatării victimelor fiind aceleaşi pe toată perioada exploatării lor sexuale, fiind recrutate şi exploatate prin constrângere şi profitându-se de imposibilitatea lor de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, împrejurări ce se desprind din expunerea situaţiei de fapt reţinute anterior şi chiar în rechizitoriu.

A arătat Tribunalul că se cuvine a menţiona că, în cauză, se impune achitarea inculpaţilor pentru infracţiunea prevăzută de 329 alin. 2 teza II şi alin. (3) C. pen., nefiind aplicabile dispoziţiile art. 334 C. proc. pen. în sensul schimbării încadrării juridice, având în vedere că la încadrarea juridică a faptelor inculpaţilor în rechizitoriu, atunci când sunt descrise faptele ce constituie infracţiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, se reţin pentru aceeaşi perioadă acte materiale distincte pentru fiecare dintre infracţiunile de proxenetism şi trafic de minori. Astfel, de exemplu, pentru inculpatul N.V. se reţine că faptele acestuia care, în calitatea sa de membru al grupului infracţional organizat, în colaborare cu ceilalţi membri ai grupului infracţional organizat, a primit şi transportat minorele C.G.V. şi C.T.M., în scopul exploatării sexuale a acestora, sunt prevăzute de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. iar faptele aceluiaşi inculpat, care în aceeaşi perioadă, în calitatea sa de membru al grupului infracţional organizat, în colaborare cu ceilalţi membri ai grupului infracţional organizat, a recrutat bărbaţi în vederea întreţinerii de relaţii sexuale cu părţile civile C.G.V. şi C.T.M., determinându-le pe acestea în acest mod la practicarea prostituţiei, obţinând importante sume de bani, sunt prev. de art. 329 alin. (2) teza a II-a şi alin. (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Având în vedere situaţia de fapt reţinută, aşa cum rezultă din mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală şi ţinând seama de argumentele expuse, Tribunalul a constatat că faptele inculpatului N.V., care în luna septembrie 2009, a constituit împreună cu inculpaţii C.I.M. şi P.L., un grup infracţional organizat şi la care în anul 2010 au aderat şi inculpaţii L.C.L. şi C.G.L., cu scopul recrutării, transportării, găzduirii şi primirii de minore pentru exploatarea sexuală a acestora, respectiv părţile civile C.G.V. şi C.T.M., sunt prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 2 lit. b) pct. 12 din Legea nr. 39/2003.

Faptele inculpatului N.V. care în aceeaşi perioadă, în calitatea sa de membru al grupului infracţional organizat, în colaborare cu ceilalţi membri ai grupului infracţional organizat, a primit şi transportat minorele C.G.V. şi C.T.M., în scopul exploatării sexuale a acestora, sunt prevăzute de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

De asemenea, faptele inculpatului L.C.L., care în anul 2010, a aderat la grupul infracţional organizat format din inculpaţii C.I.M., P.L. şi N.V. şi la care în acelaşi an a aderat şi inculpatul C.G.L., cu scopul recrutării, transportării, găzduirii şi primirii de minore pentru exploatarea sexuală a acestora, respectiv partea civilă C.T.M., sunt prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 2 lit. b) pct. 12 din Legea nr. 39/2003.

Faptele aceluiaşi inculpat, care în perioada anului 2010, în calitatea sa de membru al grupului infracţional organizat, în colaborare cu ceilalţi membri ai grupului infracţional organizat, a primit şi a găzduit în mai multe rânduri pe partea civilă C.T.M., în scopul exploatării sexuale a acesteia, sunt prevăzute de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Totodată, s-a constatat că faptele inculpatului B.M., care în perioada octombrie - noiembrie 2010, a transportat de două ori pe partea civilă C.T.M. de la domiciliul inculpatului C.I.M. la beneficiarii serviciilor sexuale, în scopul exploatării sexuale a acesteia, sunt prevăzute de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Faptele inculpatului D.A.P., care în perioada octombrie - decembrie 2010 a transportat partea civilă C.T.M. în repetate rânduri, în scopul exploatării sexuale a acesteia, la solicitarea inculpatului C.I.M., sunt prevăzute de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

La încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor N.V. şi L.C.L., s-a reţinut şi aplicarea dispoziţiilor art. 75 lit. c) C. pen., deoarece acestea au fost săvârşite împreună cu inculpatul C.G.L., minor la data săvârşirii faptelor.

În ceea ce îi priveşte pe inculpaţii D.A.P. şi B.M., având în vedere situaţia de fapt reţinută mai sus, cum activitatea lor infracţională nu a avut nicio legătură cu inculpatul C.G.L., au fost înlăturate dispoziţiile art. 75 lit. c) C. pen. în ceea ce îi priveşte.

La individualizarea judiciară a pedepsei, conform art. 72 C. pen., judecătorul fondului a avut în vedere pe de o parte gradul de pericol social ridicat al faptelor, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunile săvârşite, împrejurările în care au avut loc faptele iar pe de altă parte vârsta inculpaţilor, faptul că aceştia nu au antecedente penale, au avut o poziţie sinceră, au recunoscut şi regretat faptele, au fost de acord cu despăgubirea părţilor civile, au avut o conduită bună în societate şi în comunitatea din care fac parte înainte de săvârşirea infracţiunii, după săvârşirea faptei s-au prezentat în faţa organelor de urmărire penală atunci când au fost citaţi, precum şi faptul că aceştia au înţeles să solicite să fie judecaţi conform procedurii prevăzute de art. 320¹ C. proc. pen., beneficiind astfel de reducerea cu 1/3 a limitelor de pedeapsă, constatându-se, în cauză întrunirea cerinţelor prevăzute de lege pentru această procedură simplificată.

Totodată, s-a reţinut că inculpaţii D.A.P. şi B.M. au avut un loc de muncă, fiind taximetrişti, că toţi inculpaţii au familii organizate, inculpatul B.M. având un copil minor în întreţinere, că activitatea infracţională a acestora nu a fost una amplă, de lungă durată.

Având în vedere cele de mai sus, instanţa de fond a reţinut în favoarea inculpaţilor circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a), c) şi alin. (2) C. pen., făcând aplicarea dispoziţiilor art. 76 C. pen., privind aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege, în cauză limitele pedepsei aplicabile inculpaţilor fiind reduse cu o treime, conform art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen.

Pentru considerentele expuse anterior, Tribunalul a apreciat că scopul prevăzut de art. 52 C. pen. va fi pe deplin atins prin aplicarea faţă de inculpaţi a unor pedepse sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunile săvârşite.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepselor rezultante aplicate inculpaţilor N.V. şi L.C.L., Tribunalul a constatat îndeplinite cerinţele impuse de dispoziţiile art. 86¹ alin. (1) lit. a) şi b C. pen. şi ţinând seama de circumstanţele personale ale acestora menţionate mai sus, de circumstanţele reale ale săvârşirii faptei, de poziţia procesuală a acestora care au recunoscut şi regretat faptele săvârşite şi au fost de acord să despăgubească părţile civile cu sumele solicitate cu titlu de daune morale, de faptul că aceştia nu au antecedente penale, apreciindu-se că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru aceştia şi, chiar fără executarea pedepsei nu vor mai săvârşi alte infracţiuni.

Referitor la modalitatea de executare a pedepselor aplicate inculpaţilor D.A.P. şi B.M., Tribunalul a constatat îndeplinite cerinţele impuse de dispoziţiile art. 81 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. şi ţinând seama de circumstanţele personale ale acestora menţionate mai sus, de circumstanţele reale ale săvârşirii faptelor, apreciază că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru aceştia şi chiar fără executarea pedepsei nu vor mai săvârşi alte infracţiuni.

Referitor la cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor, pentru care a fost trimis în judecată formulată de inculpatul D.A.P., prin apărător, Tribunalul a apreciat-o ca fiind neîntemeiată şi a respins-o ca atare, cu următoarea motivare:

În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 7 raportat la art. 2 lit. b) pct. 9 şi 12 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. c) C. pen., aşa cum s-a argumentat anterior, se impune achitarea inculpatului iar referitor la infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., aşa cum s-a reţinut, Tribunalul apreciind că inculpatul D.A.P. se face vinovat de săvârşirea acestei infracţiuni.

Aceasta în condiţiile în care, a rezultat din probatoriul administrat în cauză în faza de urmărire penală că inculpatul D.A.P. a săvârşit infracţiunea împreună cu inculpatul C.I.M., reţinându-se că în perioada octombrie - decembrie 2010 a transportat partea civilă C.T.M. în repetate rânduri, în scopul exploatării sexuale a acesteia, la solicitarea inculpatului C.I.M. Astfel, se apreciază că acesta a săvârşit traficul de minori în condiţiile art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cunoscând situaţia specială a victimei.

Trecând la soluţionarea laturii civile a cauzei, judecătorul fondului a reţinut că părţile vătămate s-au constituit părţi civile în procesul penal astfel, partea vătămată C.G.V. - cu suma de 50.000 RON, daune morale, iar partea vătămată C.T.M. - cu suma de 30.000 RON, daune morale.

Instanţa de fond - având în vedere poziţia procesuală a inculpaţilor care au recunoscut pretenţiile părţilor civile sub forma daunelor morale şi au fost de acord să achite acestora sumele solicitate, în temeiul art. 16¹ alin. (2) şi (3) C. proc. pen. şi văzând şi dispoziţiile art. 998 şi urm. C. civ., - a dispus obligarea inculpaţilor N.V., B.M., D.A.P. şi L.C.L., în solidar, să plătească părţii civile C.T.M. suma de 30.000 RON, şi părţii civile C.G.V. suma de 50.000 RON, cu titlu de daune morale, fiind evident că prin activitatea inculpaţilor, alături de ceilalţi coinculpaţi faţă de care cauza a fost disjunsă, li s-a cauzat un prejudiciu moral părţilor civile, constând în imaginea negativă în societate, ruşinea şi stresul provocat, luându-se în considerare şi vârsta acestora.

S-a reţinut că, prin ordonanţa nr. 36/D/P/2010 din 01 martie 2012, a Biroului Teritorial Teleorman din cadrul D.I.I.C.O.T., s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului, asupra autoturismului marca "R.S.", proprietatea inculpatului B.M., acesta fiind autoturismul cu care partea civilă C.T.M. a fost transportată de inculpat în vederea exploatării sexuale.

Astfel, cum mijlocul de transport menţionat anterior a folosit la realizarea transportului părţii vătămate C.T.M. în mai multe rânduri în vederea exploatării sexuale, în baza art. 19 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 şi art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul B.M. a autoturismului R.S. proprietatea acestuia.

În ceea ce îi priveşte pe inculpaţii N.V., L.C.L., B.M. şi D.A.P., Tribunalul a apreciat că, în cauză, nu s-a făcut dovada certă că aceştia şi-ar fi însuşit bani sau alte valori în urma săvârşirii infracţiunilor, banii obţinuţi din exploatarea sexuală a minorelor C.G.V. şi C.T.M., fiind însuşiţi de către inculpatul C.I.M.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Teleorman, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, atât sub aspectul soluţionării laturii penale, cât şi al celei civile.

Sub aspectul laturii penale, apelul Parchetului vizează nelegalitatea cu privire la: greşita achitare a inculpaţilor B.M. şi D.A.P., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 rap. la art. 2 lit. b), pct. 9 şi art. 12 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 75 alin. (1), lit. c) C. pen., în temeiul prev. de art. 11 pct. 2, lit. a), rap. la art. 10 lit. d) din C. proc. pen., precum şi la greşita achitare a inculpaţilor B.M., D.A.P., N.V. şi L.C.L., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 329 alin. (2), teza a II-a şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în baza aceluiaşi temei de drept [art. 10 lit. d) din C. proc. pen.].

De asemenea, s-a criticat soluţia fondului şi sub aspectul greşitei deduceri a duratei reţinerii şi arestării preventive a inculpaţilor B.M., D.A.P., N.V. şi L.C.L., în sensul omisiunii de a se individualiza durata măsurii preventive.

Sub aspectul laturii civile, parchetul a criticat faptul că, în mod greşit, instanţa fondului nu a dispus confiscarea specială a sumelor de bani ori a valorilor obţinute prin săvârşirea infracţiunilor.

Sub aspectul netemeiniciei, apelul parchetului vizează cuantumul pedepselor aplicate în raport de aceea a inculpatului C.I.M., care a primit 7 ani închisoare cu executare în regim de detenţie, cât şi ca modalitate de executare.

Prin Decizia penală nr 362 din 20 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Teleorman, s-a desfiinţat, în parte, sentinţa şi, în fond:

S-a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen., art. 82 C. pen. şi 83 C. pen. pentru inculpaţii B.M. şi D.A.P. şi în baza art. 86¹ C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepselor de câte 3 ani închisoare aplicate inculpaţilor B.M. şi D.A.P. pe un termen de încercare de 6 ani;

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpaţilor drepturile prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a şi b) C. pen.;

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii;

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-au interzis inculpaţilor drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

S-a atras atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepselor sub supraveghere.

S-a dedus din pedepsele aplicate inculpaţilor B.M., D.A.P. şi L.C.L. perioada arestării preventive de la 27 februarie 2012 până la 11 mai 2012.

Examinând apelul declarat de parchet, prin prisma criticilor aduse, cât şi din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 371 alin. (2) din C. proc. pen., Curtea de Apel a constatat că acesta este fondat, cu următoarea motivare.

Din ansamblul probelor administrate în cauză, a rezultat că inculpatul C.I.M., alături de inculpaţii P.L. şi N.V., în toamna anului 2009, au organizat un grup infracţional ce a acţionat pe raza municipiului Alexandria şi a altor localităţi din judeţul Teleorman, având drept scop recrutarea, transportarea şi găzduirea de minore şi obligarea acestora la practicarea prostituţiei. în cursul anului 2010, s-au alăturat inculpaţii L.C.L. şi C.G.L.. Aceştia fiind beneficiarii serviciilor sexuale practicate de către partea civilă C.T.M.

Inculpatul C.I.M. şi-a însuşit din serviciile practicate de către partea civilă suma de 99.000 RON.

Transportul acestei părţi civile, la diverse adrese, pentru a practica servicii sexuale, se făcea cu taxiul al cărui conducător era inculpatul P.L., care primea contravaloarea transportului. Din probe, rezultă că inculpaţii B.M. şi D.A.P. au asigurat transportul cu taxiul la diferite locaţii, unde partea civilă presta respectivele servicii şi înapoi la domiciliu, asigurând, totodată, şi supravegherea acesteia.

Din declaraţiile martorilor L.M.S., C.A., C.M., a rezultat că inculpatul B.M. îi recruta, îi punea apoi în legătură cu inculpatul C.I.M., în vederea întreţinerii de relaţii sexuale contra cost cu partea civilă C.T.M. (minoră).

Inculpatul D.A.P., care era taximetrist, cunoştea că inculpatul C.I.M. se ocupa cu recrutarea de minore, cum este cazul părţii civile C.T.M. ce practica prostituţia sub autoritatea acestuia.

Inculpatul C.I.M. era cel care recruta victimele, coordona activitatea grupului, asigura legătura cu ceilalţi membrii ai grupului care se ocupau de transportul victimelor, recrutarea de bărbaţi pentru întreţinerea de relaţii sexuale cu acestea, cu asigurarea locaţiilor, unde erau primite ori găzduire şi tot el în însuşea sumele de bani provenite din practicarea prostituţiei.

Din ansamblul probator a rezultat cu certitudine că inculpaţii P.L., N.V., ulterior inculpaţii L.C.L. şi C.G.L. nu au avut iniţiativa grupului organizat, acesta fiind iniţiat şi organizat de Inculpatul C.I.M., totuşi, toţi au acţionat în cadrul grupului organizat, fiecare având roluri şi sarcini diferite, privind recrutarea şi traficul de minore, în vederea exploatării lor sexuale.

Acest grup organizat a existat o perioadă de timp, septembrie 2009 - decembrie 2010, când partea civilă C.T.M. a reuşit să iasă de sub autoritatea grupului infracţional organizat şi au intervenit organele în drept.

Din convorbirile telefonice purtate de inculpatul B.M. cu inculpatul C.I.M., în perioada octombrie - noiembrie 2010, rezultă că aceştia se cunoşteau, că primul ştia că partea civilă C.T.M. practica prostituţia sub autoritatea inculpatului C.I.M.

Se apreciază, aşadar, că, în mod corect, instanţa fondului, astfel cum rezultă şi din probele dosarului, cei doi inculpaţi, B.M. şi D.A.P., nu au făcut parte din grupul infracţional organizat.

Ei erau taximetrişti, îl cunoşteau pe inculpatul C.I.M., cunoşteau cu ce se ocupă şi, în activitatea lor zilnică, în condiţiile în care diverşi clienţi le cereau relaţii cu privire la persoane ce practicau prostituţia, inculpaţii luau legătura cu C.I.M., practic, îi livrau clienţi.

Din nicio probă administrată în cauză nu rezultă că îi cunoşteau pe ceilalţi inculpaţi ce acţionau sub coordonarea directă a inculpatului C.I.M., nu cunoşteau relaţiile dintre ei şi nu acţionau sub autoritatea vreunuia din membrii grupului organizat, nu aveau roluri şi sarcini bine stabilite.

Nedovedindu-se cert că aceşti doi inculpaţi aveau legături directe cu grupul, că acţionau în cadrul acestuia, activitatea lor fiind una sporadică, izolată, de scurtă durată şi se datora relaţiilor pe care fiecare le avea cu inculpatul C.I.M., cunoscând că acesta are o minoră pe care o exploatează sexual -corect instanţa fondului a dispus achitarea lor, în temeiul prev. de art. 11 pct. 2, lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 rap. la art. 2 lit. b), pct. 9 şi art. 12 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 75 alin. (1), lit. c) C. pen.

Cât priveşte reţinerea în sarcina inculpaţilor a infracţiunii prev. de art. 329 alin. (2), teza a II-a şi alin. (3) din C. pen., se apreciază că, astfel cum sunt descrise actele materiale ce constituie infracţiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, se constată că pentru aceeaşi perioadă infracţională, se reţin în actul de sesizare, acte materiale distincte pentru fiecare dintre infracţiunile de proxenetism şi trafic de minori.

Astfel, pentru inculpatul N.V., s-a reţinut că a aderat la un grup infracţional organizat în colaborare cu ceilalţi membrii, a primit şi transportat minorele C.G.V. şi C.T.M., în scopul exploatării sexuale a acestora, sunt prevăzute de art. 13 alin. (1), (2) şi (3), teza a II-a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., iar faptele aceluiaşi inculpat, în aceeaşi perioadă, în calitate de membru al grupului infracţional organizat, în colaborare cu ceilalţi membrii a recrutat bărbaţi, în vederea întreţinerii de relaţii sexuale cu părţile civile C.G.V. şi C.T.M., determinându-le să practice prostituţia obţinea sume de bani, sunt prevăzute de art. 329 alin. (2), teza a II-a şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Din mijloacele de probă administrate în cursul procesului penal, faptele inculpatului N.V., care în cursul anului 2009, a constituit împreună cu inculpaţii C.I.M. şi P.L., un grup infracţional organizat şi în anul 2010, la acesta au aderat şi inculpaţii L.C.L. şi C.G.L., în scopul recrutării, transportării, găzduirii şi primirii de minore, în vederea exploatării sexuale, recte cu părţile civile C.G.V. şi C.T.M., sunt prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 2 lit. b), pct. 12 din Legea nr. 39/2003.

În drept, faptele inculpatului N.V. care în aceeaşi perioadă, în calitatea sa de membru al grupului infracţional organizat, în colaborare cu ceilalţi membri ai grupului infracţional organizat, a primit şi transportat minorele C.G.V. şi C.T.M., în scopul exploatării sexuale a acestora, sunt prevăzute de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Totodată, faptele inculpatului B.M., care în perioada octombrie - noiembrie 2010, a transportat de două ori pe partea civilă C.T.M. de la domiciliul inculpatului C.I.M. la beneficiarii serviciilor sexuale, în scopul exploatării sexuale a acesteia, sunt prevăzute de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Diagnosticul diferenţiat pentru existenţa infracţiunii de proxenetism, C. pen. şi infracţiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 12, respectiv art. 13 din Legea nr. 678/2001 este dat de către obiectul juridic generic diferit al celor două incriminări, de valoarea socială diferită protejată de legiuitor ale celor două legi: în cazul infracţiunilor de proxenetism (art. 329 C. pen.) apărarea bunelor moravuri în relaţiile de convieţuire socială şi de asigurare în relaţiile de convieţuire socială şi de asigurare licită a mijloacelor de existenţă, în cazul infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 678/2001, aceasta fiind apărarea dreptului la libertatea de voinţă şi acţiune a persoanei.

Aşadar, fapta unei persoane de a îndemna o femeie să practice prostituţia şi de a-i înlesni astfel de practică, ori de a trage foloase de pe urma practicării prostituţiei de către persoane majore constituţie infracţiunea prev. de art. 329 C. pen.

Această infracţiune se săvârşeşte în două modalităţi: îndemn şi înlesnire.

În considerentele Deciziei nr. XVI/2007 (RIL), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie învederează faptul că "în situaţia unor acte de recrutare, transportare, cazare sau primire a unei persoane, prin ameninţare, violenţă, răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau prin alte forme de constrângere ori profitând de imposibilitatea acelei persoane de a-şi exprima voinţa sau prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării ei" - fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 12 din Legea nr. 678/2001.

În cauza dedusă judecăţii, nu se poate reţine, în concurs real, infracţiunile prev. de art. 12, 13 din Legea nr. 678/2001 cu art. 329 alin. (1) sau alin. (2) C. pen. (nu este vorba de traficarea unei persoane majore care de bunăvoie practică prostituţia - indiferent dacă autorul a tras sau nu foloase materiale).

Pe toată perioada infracţională, condiţiile exploatării sexuale a victimelor (a părţilor civile minore) a fost aceeaşi, în sensul că au fost recrutate, exploatate prin constrângere şi profitându-se de imposibilitatea lor de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, împrejurări ce se desprind din materialul probator administrat în cauză. De exemplu, inculpatul C.I.M. avea autoritate asupra minorei C.G.V.

Atât pe situaţia de fapt, rezultă din probele administrate, cât şi în drept se constată că inculpaţii D.A.P. şi B.M., în activitatea lor infracţională, sporadică, conjuncturală, astfel cum s-a arătat mai sus, nu a avut legătură cu inculpatul C.G.L. (minor la data săvârşirii faptei).

Cât priveşte individualizarea judiciară a pedepselor aplicate, Curtea apreciază că aceasta s-a făcut judicios, cu respectarea "Criteriilor generale de individualizare judiciară a pedepselor aplicate" prev. de art. 72 C. pen., referitoare la gradul de pericol social ridicat, la limitele de pedeapsă prevăzute de lege, la modalitatea şi împrejurările în care s-au săvârşit faptele, la vârsta inculpaţilor (unii minori), la faptul că nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale, că au recunoscut şi regretat ceea ce au făcut, că unii aveau loc de muncă, că s-au prezentat în faţa organelor judiciare, ceea ce a condus la reţinerea în favoarea lor a dispoziţiilor art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., beneficiind de o reducere cu 1/3 a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege.

În favoarea tuturor inculpaţilor, instanţa de fond a reţinut şi circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1), lit. a) şi c) şi alin. (2) din C. pen., cu consecinţa aplicării unor pedepse sub limita minimă prevăzută de lege, având în vedere tocmai poziţia lor procesuală în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, dar şi faptul că au familii organizate, aveau locuri de muncă şi atâta vreme cât legea permite, se apreciază că instanţa fondului a procedat just.

Prin cuantumul pedepselor aplicate, se constată că se atinge şi scopul pedepsei, definit de art. 52 C. pen., referitor la pedeapsa ca mijloc de reeducare şi constrângere, dar şi un mijloc de prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.

Cât priveşte modalitatea de executare a pedepsei, instanţa de apel apreciază că aceasta a fost corect aleasă pentru inculpaţii N.V., L.C.L., în sensul că pot fi reeducaţi şi fără ca aceasta să se execute în regim de detenţie, însă executarea ei să fie supravegheată, deci prin aplicarea art. 86¹ C. pen., fiind deci impus inculpaţilor să respecte anumite obligaţii instituite prin lege.

Curtea apreciază că, faţă de critica invocată de către parchet referitoare la cuantumul şi modalitatea de executare a pedepsei aplicate şi faţă de inculpaţii D.A.P. şi B.M. care au beneficiat de acelaşi cuantum al pedepsei, respectiv 3 ani de închisoare, se impunea aplicarea aceleiaşi modalităţi de executare, adică, sub condiţie şi de respectare a unor obligaţii impuse de lege. Acest aspect având în vedere şi o egalitate de tratament, nu numai sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate, cât şi al modalităţii de executare cu privire la cei doi inculpaţi, urmează a li se înlătura aplicarea prevederilor art. 81, art. 82 şi art. 83 C. pen. şi a lise aplica prevederile art. 86¹ C. pen., întrucât sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege, apreciindu-se că printr-o supraveghere a executării pedepsei aplicate, aceştia nu vor mai fi tentaţi să săvârşească vreo faptă antisocială pe de o parte, iar pe de alta, ei sunt deja integraţi în muncă - ori scoaterea lor din procesul muncii, în situaţia în care s-ar schimba modalitatea de executare a pedepsei, adică executarea în detenţie - se apreciază că şi din punct de vedere al reinserţiei profesionale ulterioare cheltuielile statului ar fi mult mai mari şi, oricum, prin schimbarea modalităţii de executare a pedepsei, în sensul aplicării prevederilor art. 86¹ C. pen., urmare a apelului declarat de către parchet, situaţia creată este mult mai grea, în raport cu dispoziţiile art. 81 C. pen.

Se apreciază că prin comportamentul lor procesual, toţi cei patru inculpaţi au dat dovadă că pot fi reeducaţi şi fără ca pedeapsa lor să fie executată în regim de detenţie.

În această situaţie, în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii B.M. şi D.A.P., se va dispune ca pedeapsa aplicată,d e câte 3 ani închisoare pentru fiecare inculpat, să fie suspendată executarea ei sub supraveghere (art. 86¹ C. pen.), urmând a se fixa termen de încercare pe o perioadă de 6 ani, în condiţiile prev. de art. 86² C. pen.

Pe durata acestui termen de încercare, inculpaţii vor trebui să se supună următoarelor măsuri de supraveghere (obligaţii): să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Teleorman; să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Teleorman; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă, dacă va fi cazul, la aceeaşi instituţie; să comunice Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Teleorman, la cererea acestuia, informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

Cât priveşte latura civilă a cauzei, se apreciază că ea a fost corect soluţionată, cuantumul despăgubirilor civile (materiale şi morale), stabilindu-se în raport cu contribuţia fiecărui inculpat în respectiva activitate infracţională, iar în ceea ce priveşte daunele morale, corect s-a avut în vedere stresul provocat părţilor civile, imaginea negativă a acestora în societate.

Din materialul probator nu a rezultat cert că inculpaţii N.V., L.C.L., B.M. şi D.A.P. ar fi fost beneficiarii vreunei sume de bani rezultată din exploatarea sexuală a celor două părţi civile - minore C.T.M. şi C.G.V.

Din contră, probatoriul a demonstrat că beneficiul pecuniar a fost însuşit de inculpatul C.I.M. (sentinţa penală apelată).

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bucureşti, invocându-se cazurile de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² şi 14 C. proc. pen.

În esenţă, hotărârea instanţei de apel a fost criticată cu privire la greşita aplicare a pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 65 alin. (2) C. pen. rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen. cu privire la inculpaţii N.V. şi L.C.L., fără ca în prealabil, pedeapsa complementară să fi fost stabilită pe lângă fiecare din pedepsele principale, cu privire la greşita achitare a inculpaţilor B.M. şi D.A.P. pentru infracţiunea de aderare la un grup infracţional organizat prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi cu privire la greşita individualizare a pedepselor inculpaţilor B.M., D.A.P., N.V. şi L.C.L.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate şi a cazurilor de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

În ce priveşte cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., acesta a fost invocat sub două aspecte: aplicarea pedepselor complementare şi achitarea inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

Referitor la prima critică, Curtea constată că aceasta nu a figurat printre motivele de apel formulate în scris şi susţinute oral de către Parchet în faţa instanţei de apel, fiind invocată pentru prima dată în faţa Înaltei Curţi.

Rolul instanţei de recurs este acela de a cenzura legalitatea deciziei instanţei de apel şi doar în subsidiar, în măsura în care este vorba despre o critică care vizează deopotrivă hotărârea instanţei de apel, dar şi pe cea a instanţei de fond, instanţa de ultim control judiciar îşi poate extinde analiza şi asupra acestei din urmă hotărâri, însă cu condiţia ca respectiva critică să fi format în prealabil obiectul analizei instanţei de apel.

Această concluzie se impune întrucât ceea ce formează obiectul cenzurii instanţei de recurs este fie un aspect de nelegalitate cuprins exclusiv în decizia instanţei de apel, fie modul în care instanţa de apel, învestită cu o critică de nelegalitate îndreptată împotriva hotărârii instanţei de fond, a soluţionat respectivul motiv de apel.

Or, în speţă, Înalta Curte constată că modalitatea de aplicare a pedepselor complementare (direct pe lângă pedeapsa rezultantă, iar nu pe lângă fiecare pedeapsă principală ce intră în componenţa concursului de infracţiuni) nu a fost criticată în faţa instanţei de apel, deşi ea viza hotărârea instanţei de fond.

Dincolo de acest aspect procedural, este adevărat că pedeapsa complementară se aplică odată cu stabilirea fiecărei pedepse principale aplicabile pentru infracţiunile ce intră în componenta concursului, urmând ca şi pedepsele complementare astfel stabilite să fie ulterior contopite conform art. 35 C. pen.

În speţă, instanţa de fond a încălcat această regulă, aplicând pedeapsa complementară direct după stabilirea pedepsei principale rezultante, însă acest aspect, dincolo de împrejurarea că nu a fost criticat anterior, nu justifică prin el însuşi admiterea căii de atac formulate de procuror, în condiţiile în care ceea ce interesează în final în cazul unui concurs de infracţiuni este pedeapsa rezultantă.

Referitor la cea de-a doua critică, aceasta pune în discuţie legalitatea soluţiei de achitare pentru infracţiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, în condiţiile în care inculpaţii vizaţi s-au prevalat de procedura simplificată prev. de art. 320¹ C. proc. pen.

Este adevărat că această procedură este aplicabilă atunci când sunt îndeplinite două cerinţe: una care ţine de conduita inculpatului (care recunoaşte în totalitate a faptelor reţinute în actul de sesizare şi îşi însuşeşte probatoriul administrat în cursul urmăririi penale), iar alta care ţine de consistenţa acestui probatoriu (trebuie să fie suficient pentru a se putea stabili, chiar pe baza recunoaşterii provenite din partea inculpatului, că faptele există, constituie infracţiune şi au fost comise de către acesta).

Neîndeplinirea oricăreia din aceste cerinţe atrage continuarea judecării cauzei potrivit dreptului comun.

Chiar dacă legea nu face nicio distincţie, concluzia categorică menţionată anterior [şi care îşi găseşte temei legal în disp. art. 320¹ alin. (8) C. proc. pen.] trebuie totuşi nuanţată, în funcţie de situaţia concretă, cu referire la specificul probatoriului care a constituit temeiul acuzării (şi pe care inculpatul, prin ipoteză, şi l-a însuşit).

Bunăoară, în situaţia în care acest probatoriu este constituit din transcrieri ale unor convorbiri telefonice sau purtate în mediu ambiental, interceptate şi înregistrate conform legii, ori din expertize efectuate în cursul urmăririi penale, iar interpretarea acestora, chiar în condiţiile în care inculpatul şi-a recunoscut întreaga activitate infracţională, nu poate conduce la stabilirea vinovăţiei sale, continuarea judecăţii cerută de dispoziţia legală sus-amintită, este într-o asemenea ipoteză o măsură lipsită de consistentă şi finalitate.

În speţă, dincolo de împrejurarea că actul de sesizare cuprinde în cazul inculpaţilor D. şi B. doar o referire generică în privinţa infracţiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 (arătându-se că în cursul anului 2010 aceştia ar fi aderat la grupul infracţional iniţiat şi condus de alţi coinculpaţi), Curtea constată că probatoriul invocat în susţinerea vinovăţiei celor doi constă în esenţă în convorbirile telefonice purtate de aceştia cu inculpatul C.I.M. (iniţiatorul şi coordonatorul grupului), situaţie în care concluzia cu privire la vinovăţia inculpaţilor B. şi D. pentru această infracţiune va fi aceeaşi, atât la momentul exprimării poziţiei de recunoaştere a faptelor conform art. 320¹ alin. (1) C. proc. pen., cât şi ulterior, după "judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun" conform art. 320¹ alin. (8) C. proc. pen.

Prin urmare, continuarea judecăţii într-o asemenea ipoteză ar fi o măsură lipsită de obiect şi nu ar duce în final decât la aceeaşi concluzie, având însă consecinţe în planul duratei procedurilor.

De aceea, Curtea constată că, deşi formal critica Parchetului ar putea fi întemeiată, în concret ea nu poate fi primită, iar trimiterea spre rejudecare ar fi o măsură excesivă.

De altfel, nici pe fondul lor, susţinerile Parchetului ce tind la stabilirea vinovăţiei tuturor inculpaţilor nu sunt confirmate de probatoriul administrat în cauză.

Aşa cum s-a arătat, la dosar există o serie de convorbiri telefonice purtate între intimaţii B. şi D., pe de o parte şi coinculpatul C., pe de altă parte, însă acestea nu dovedesc decât contribuţia celor doi la exploatarea victimelor (sub forma transportării lor la diferitele locaţii unde prestau serviciu sexuale), iar nu şi aderarea la grupul infracţional ce fusese constituit tocmai în acest scop.

Altfel spus, săvârşirea infracţiunii scop nu probează prin ea însăşi şi aderarea la un grup infracţional preconstituit, în sensul unei voinţe exprimate de cei doi intimaţi de a se alătura unei structuri organizate preexistente, cu o anumită durată în timp şi stabilitate a relaţiilor în cadrul ei, ce urmărea tocmai exploatarea sexuală a altor persoane.

Probatoriul administrat în cauză a demonstrat faptul că activitatea infracţională desfăşurată de cei doi intimaţi a fost una sporadică şi s-a datorat legăturilor pe care aceştia le aveau cu coinculpatul C., condiţii insuficiente pentru a contura vinovăţia acestora şi pentru infracţiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

Din această perspectivă, soluţia de achitare dispusă de prima instanţă şi menţinută de instanţa de apel îşi găseşte suport în probatoriul cauzei, astfel încât şi pe fondul său critica Parchetului este nefondată.

În ce priveşte cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., Curtea constată că atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au avut în vedere toate criteriile de individualizare prev. de art. 72 C. pen., astfel încât pedepsele aplicate inculpaţilor răspund atât în cuantum, cât şi ca modalitate de executare necesităţilor de constrângere şi reeducare înscrise în art. 52 C. pen.

În acest sens, gradul de pericol social concret al faptelor deduse judecăţii a fost apreciat prin raportare la circumstanţele în care acestea au fost comise, contribuţia concretă a fiecărui inculpat, urmările produse şi beneficiile realizate de către aceştia.

În egală măsură au fost analizate şi circumstanţele personale ale inculpaţilor, lipsiţi de antecedente penale, cu o bună conduită în societate anterior comiterii faptelor, având o poziţie procesuală sinceră şi manifestându-şi acordul pentru despăgubirea părţilor civile.

Totodată, nu trebuie omis faptul că cei patru intimaţi au fost de acord să se judece potrivit procedurii simplificate, astfel încât situaţia lor nu poate fi comparată cu a altor coinculpaţi, nici în privinţa cuantumului pedepsei şi nici a modalităţii de executare a acesteia.

Pentru toate aceste considerente, Curtea constată că recursul Parchetului este nefondat şi îl va respinge conform art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând şi disp. art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Bucureşti împotriva Deciziei penale nr. 362 din 20 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe inculpaţii N.V., L.C.L., D.A.P. şi B.M.

Onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi N.V., L.C.L. şi B.M. în sumă de câte 400 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat D.A.P., în sumă de 100 RON, până la prezentarea apărătorului ales, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 septembrie 2013.

Procesat de GGC - GV

← ICCJ. Decizia nr. 2565/2013. Penal		ICCJ. Decizia nr. 2626/2013. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 2597/2013. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2597/2013. Penal