ICCJ. Decizia nr. 2596/2013. Penal

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2596/2013

Dosar nr. 2693/108/2011

Şedinţa publică din 05 septembrie 2013

Prin sentinţa penală nr. 243 din 22 iunie 2012, Tribunalul Arad i-a condamnat pe inculpaţii:

- V.L. zis T., C.I. zis S., C.G. zis Ţ., C.M. zis R. şi C.G. zis B. la câte o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 lit. a) C. pen. raportat la art. 76 lit. b) C. pen., cu executare în regim de detenţie şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., ca pedeapsă. complementară după executarea celei principele, deducându-le reţinerea de la 08 februarie 2011 la 09 februarie 201 l(mai puţin pentru ultimii doi inculpaţi);

- B.S. zis C. la o pedeapsă de 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 lit. a) C. pen. raportat la art. 76 lit. c) C. pen., cu executare în regim de detenţie, prin schimbarea de încadrare juridică, deducându-i reţinerea de la 08 februarie 2011 la 09 februarie 2011;

- I.R. la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare (2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 lit. a) C. pen. raportat la art. 76 lit. b) C. pen., 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. raportat la art. 76 lit. b) C. pen. şi 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 lit. a) C. pen. raportat la art. 76 lit. a) C. pen.),cu executare în regim de detenţie şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen., ca pedeapsă complementară după executarea celei principele, deducându-le reţinerea de la 08 februarie 2011 la 09 februarie 2011;

- I.C. zis T. la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare (2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. b) C. pen. şi 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 lit. a) C. pen. raportat la art. 76 lit. a) C. pen.),cu executare în regim de detenţie şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen., ca pedeapsă complementară după executarea celei principele, deducându-le reţinerea de la 08 februarie 2011 la 09 februarie 2011;

- M.G. zis S.A. şi C.A. zis S.S. la câte o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare (2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. b) C. pen. şi 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 lit. a) C. pen. raportat la art. 76 lit. a) C. pen.),cu executare în regim de detenţie şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a, b) şi e) C. pen., ca pedeapsă complementară după executarea celei principele.

În baza art. 346 C. proc. pen., au fost obligaţi la plata daunelor morale: inculpatul V.L. la câte 3.000 euro către părţile civile R.E. şi B.D.; inculpaţii V.L. şi I.R. în solidar, la 4.000 euro către partea civilă M.P.; inculpaţii M.G. şi C.M. în solidar, la 3.000 euro către partea civilă B.I.; inculpaţii I.R. şi I.C. în solidar, la câte 2.000 euro către părţile civile M.G., G.K.A. şi R.C.P. şi la câte 3.000 euro către părţile civile B.E., B.A. şi I.A.; inculpaţii C.I., C.G. şi G.C. în solidar, la 3.000 euro către partea civilă G.P.R. şi la 1.200 euro către partea civilă C.B.I. şi inculpatul B.S. la câte 1.200 euro către părţile civile C.B.E. şi G.P.R.

S-a luat act că părţile vătămate B.P.B., L.G.H.I., P.M.V., C.B.G., C.G., C.E.; E.C.; J.F.C., V.A. şi V.G.I. au renunţat la acţiunea civilă exercitată în cauză.

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut, în esenţă, că în luna noiembrie 2006, inculpatul V.L. le-a recrutat pe victimele R.E. şi M.P. şi B.D., promiţându-le un loc de muncă în Spania, cazare în condiţii corespunzătoare şi transport pentru 300 euro/ persoană, cheltuielile urmând să şi Ie recupereze din câştigurile obţinute de acestea în străinătate. Ajunşi în Spania, inculpatul V.L. a dus victimele într-o piaţă, unde au fost alese de numiţii P. şi C., cetăţeni lituanieni, pentru a presta muncă în regim zilier, fiind cazaţi de aceştia iniţial într-un apartament cu mai mulţi bărbaţi cu comportament agresiv, ca după o săptămână să fie mutate în condiţii corespunzătoare contra unei chirii de trei ori mai mare decât cea reală, dată de la care au prestat muncă în agricultură.

În această perioadă, inculpatul V.L. ţinea legătura telefonică cu numiţii P. şi C., fiind interesat de veniturile obţinute de victime pentru a-şi putea recupera banii de transportul, împrejurare care dovedeşte că acestea au fost recrutate pentru a fi exploatate prin muncă de cei doi cetăţeni lituanieni, pentru ca după un interval de timp inculpatul să le conducă pe R.E. şi B.D. la autocarul de întoarcere în România, iar pe M.P. să-l încredinţeze inculpaţilor I.R. şi I.C., care deşi i-au promis loc de muncă şi condiţii de cazare superioare celor asigurate până la acel moment, l-au exploatat sens în care i-au perceput bani pentru transport şi cazare, negociind totodată cuantumul retribuţiei pe care i-o preluau înmânându-i doar o parte şi i-au pontat necorespunzător munca prestată.

În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului V.L. de a recruta prin inducerea în eroare trei persoane cu privire la locul de muncă din Spania şi cazare, ulterior acestea fiind obligate să muncească în condiţii necorespunzătoare de numiţii P. şi C., dată fiind faptul că nu se puteau întoarce în ţară din lipsa banilor, precum şi de a încredinţa una dintre victime inculpatei I.R. pentru a fi exploatată în continuare, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane în formă agravată şi continuată, prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., iar fapta inculpatei I.R. de a-l exploata pe M.P. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane în formă agravată, prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

Înţelegerea inculpatului V.L. cu numiţii P. şi C. a fost stabilită în raport de faptul că ultimii doi au fost acceptaţi de victime la sfatul inculpatului care le-a spus să nu meargă să muncească la albanezi întrucât sunt cei mai răi, împrejurare care a fost reţinută alături de predarea victimei M.P. către inculpata I.R. spre exploatare, ca element relevant pentru dovedirea vinovăţiei inculpatului în varianta agravantă a infracţiunii de trafic de persoană prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

S-a mai reţinut că inculpatul C.I., în perioada mai-august 2003 şi luna septembrie 2004, a recrutat victimele C.E., G.P.R., C.B.I., C.G., C.B.G., C.E., promiţându-le cazare şi un loc de muncă bine plătit în Spania, unde le-a transportat şi predat inculpaţilor G.C., C.G. sau C.M. Ultimii doi inculpaţii cazând victimele în locaţii improprii şi izolate, au profitat de faptul că aceştia nu cunoşteau limba şi alte persoane le-au creat o stare de dependenţă de ei, reuşind astfel atunci când îi scoteau la muncă să obţină banii din exploatarea tarifelor de transport către locul de muncă.

În drept, s-a stabilit că faptele inculpatului C.I. de a recruta 6 victime prin promisiuni de procurare a unor locuri de muncă atrăgătore şi de cazare, pe care le-a trimis inculpaţilor G.C. şi C.G. sau C.M. în Spania, precum şi ale acestor 3 inculpaţi constând în cazarea victimelor în condiţii improprii şi obligarea la prestarea unor munci în agricultură, pentru care au fost plătite necorespunzător întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de infracţiunii de trafic de persoane în formă agravată şi continuată prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Declaraţiile victimelor din faza de urmărire penală şi în parte ale inculpaţilor, C.M. susţinând că deţinea un imobil în care puteau fi cazate 50 de persoane au fost reţinute ca fundament în dovedirea vinovăţiei celor patru inculpaţi.

În anul 2003, inculpatul B.S., făcându-i o vizită în Spania inculpatului C.G., le-a cunoscut pe victimele G.P.R. şi C.B.G., pe care le-au „convins ” că poate să le ofere condiţii de cazare şi muncă mai bune. însă, acesta le-a găsit sporadic de muncă în agricultură, fiind persoana care le comunica suma câştigată şi le înmâna retribuţia în locul angajatorului spaniol, din care le reţinea contravaloarea cazării, transportului şi a altor servicii.

În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului B.S. de a recruta victimele prin promisiunea unor condiţii de cazare şi muncă superioare celor pe care le aveau, în realitate acestea fiind necorespunzătoare întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât în cauză nu există probe care să susţină acuzaţia potrivit căreia a realizat activitatea ilicită „împreună ” cu o altă persoană, motiv pentru care s-a schimbat încadrarea juridică a faptei în acest sens.

În perioadele aprilie-septembrie 2008 şi mai-octombrie 2009, inculpata I.R. i-a recrutat pe numiţii G.K.A., R.C.P., M.G. şi I.A. cărora le-a promis locuri de muncă şi cazare în condiţii corespunzătoare în Spania, însă odată ajunşi în străinătate a profitat de faptul că acestea nu cunoşteau limba spaniolă şi nu aveau bani pentru a se întoarce în ţară, motiv pentru care le-a exploatat impunându-le să lucreze în agricultură, unde le transporta şi le supraveghea, forţându-le prin ameninţări sau reţinerea paşaportului să muncească cât mai mult, încasând banii în locul lor, pe care înmâna doar în parte, fiind ajutată în activitatea desfăşurată de soţul său, inculpatul I.C.

În perioada mai-octombrie 2009, inculpata I.R. le-a recrutat, transportat, cazat şi exploatat pe minorele B.A. şi B.E. obligându-le la prestarea unor munci în agricultură, prin folosirea de ameninţări cu acte de violenţă şi reţinerea actelor de identitate, fiind ajutată de inculpatul I.C., în vârstă de 16, respectiv 17 ani.

Exploatarea victimelor de către inculpată a fost reţinută în baza declaraţiilor acestora, dar şi a faptului că deţinea în chirie o casă care depăşea nevoile familiei sale, unde caza numai cetăţeni români pe care aborda oferindu-le locuri de muncă.

În drept, s-a stabilit că faptele inculpatei I.R. de a recruta, transporta, caza şi exploata victimele G.K.A., R.C.P., M.G. şi I.A., precum şi pe minorele B.A. şi B.E. prin inducerea în eroare, fiind ajutată de soţului său, inculpatul I.C., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de persoane şi de trafic de minori, ambele în formă agravată şi continuată, prevăzute de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în timp ce ale inculpatului I.C. se circumscriu conţinutului constitutiv al acestor infracţiuni în forma complicităţii, fiind prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 26 C. pen. raportat la art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Inculpatul M.G. a recrutat, în perioada 2003-2006, prin promisiuni de oferire a unor loc de muncă şi cazare sigure în Spania, pe victimele B.I., H.I., L.G., B.P.B., V.A., V.G. şi V.G.I. (minor), pe care le-a transportat şi predat inculpatului C.M. primele patru şi inculpatului C.A. ultimele trei, împrejurări faptice ce au fost stabilite pe baza declaraţiilor de la urmărire penală ale celor şapte victime, fiind înlăturate susţinerile acestora clin faţă instanţei întrucât au fost rezultatul presiunilor exercitate asupra lor de către inculpaţi.

În drept, s-a reţinut că faptele inculpatului M.G. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de persoane în formă agravată şi continuată şi de trafic de minori, prevăzute de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001.

Inculpatul C.A. a preluat de la inculpatul C.I. pe numiţii H.I., V.A., V.G. şi V.G.I., pe care i-a cazat în Spania, pe câmp, sub cerul liber sau în corturi improvizate şi i-a obligat să lucreze în agricultură fiind plătiţi prost, profitând de faptul că nu aveau bani pentru a se întoarce în ţară, împrejurări faptice reţinute de judecătorul fondului pe baza declaraţiilor victimelor de la urmărire penală.

În drept, s-a reţinut că faptele inculpatului C.A. de a exploata prin obligarea la muncă în condiţii necorespunzătoare a trei victime majore şi a uneia minoră în întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de persoane în formă agravată şi continuată şi de trafic de minori, prevăzute de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor au fost avute în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă a infracţiunilor comise de aceştia, cauzele de atenuare sau de agravare a răspunderii penale.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Arad şi inculpaţii M.G., C.A., B.S., C.I., C.M., G.C., I.C., I.R. şi V.L.

Parchetul a criticat hotărârea sub aspectul individualizării pedepselor aplicate celor 10 inculpaţi întrucât nu se impunea reţinerea circumstanţei atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., a greşitei schimbării de încadrare juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului B.S. întrucât din probele administrate în cauză rezultă că acesta a comis infracţiunea de trafic de persoane împreună cu alte persoane, precum şi a omisiunii de a fi confiscate sumele de bani obţinute de inculpaţi din activitatea infracţională şi pentru care părţile vătămate au renunţat la acţiunea civilă.

Inculpaţii M.G. şi C.A. au invocat greşita condamnare întrucât din probele administrate în cursul judecăţii rezultă că faptele reţinute în sarcina lor nu există, sens în care au arătat că părţile vătămate au revenit asupra declaraţiilor de la urmărire penală întrucât cele susţinute nu corespundeau adevărului, iar în subsidiar au solicitat condamnarea la pedepse coborâte sub minimul special ca urmare a reţinerii circumstanţelor atenuante, cu suspendarea sub supraveghere a executării acestora.

Inculpaţii I.C., I.R. au solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. a) şi c) C. proc. pen.., iar în subsidiar, aplicarea unor pedepse cu suspendarea condiţionată a executării.

Inculpatul B.S. a arătat că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane întrucât nu a exploatat victimele, probele existente la dosar dovedind că doar le-a cazat fără să fie îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 12 din Legea nr. 678/2001, sens în care a invocat şi contradicţiile existente între declaraţiile date de acestea.

Inculpatul C.M. a solicitat achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen.. pentru lipsa laturii obiective a infracţiunii de trafic de persoane întrucât din probele administrate rezultă că nu a avut înţelegere cu niciunul dintre inculpaţii din cauză, victimele acceptând să lucreze în condiţiile oferite de patronul străin fără să fie induse în eroare nici sub aspectul salarizării, iar în subsidiar, suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

Inculpatul G.C. a cerut achitarea, întrucât atât coinculpaţii cât şi victimele au dat declaraţii contradictorii, iar probele administrate nu susţin acuzaţia că a exploatat victimele.

Inculpatul V.L. a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 şi achitarea în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât simplul fapt că a dus trei persoane la muncă în Spania care au lucrat sub supravegherea numiţilor P. şi C., nu dovedeşte vreo înţelegere avută cu aceştia,- iar în subsidiar suspendarea executării pedepsei.

Inculpatul C.I. nu şi-a motivat apelul.

Prin decizia penală nr. 224/A din 14 noiembrie 2012, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a admis apelurile Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Arad şi ale inculpaţilor M.G. şi C.A., a desfiinţat sentinţa penală atacată şi, rejudecând l-a condamnat pe inculpatul B.S. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 lit. a) C. pen. raportat la art. 76 lit. b) C. pen., cu executare în regim de detenţie şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., ca pedeapsă complementară după executarea celei principele, respingând cererea acestuia de schimbare a încadrării juridice, a făcut aplicarea art. 13 C. pen. şi a art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. faţă de inculpaţii M.G. şi C.A. pentru infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 41 alin. (2) C. pen., i-a obligat, în solidar, pe inculpaţii M.G. şi C.A. la 3.000 euro daune morale către partea civilă V.G.I., menţinând celelalte dispoziţii ale hotărârii, iar în final a respins ca nefondate apelurile inculpaţilor B.S., C.I., C.M., G.C., I.C., I.R. şi V.L.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de prim control judiciar a reţinut că judecătorul fondului a stabilit în mod corect împrejurările faptice şi încadrările juridice faţă de inculpaţi, excepţie făcând situaţia inculpatului B.S.

S-a constatat că acuzaţia adusă inculpatului V.L. este probată cu declaraţiile date la urmărire penală de părţile vătămate B.D., M.P., R.E., C.E., J.F.C., G.P.R., C.A.B., R.C.P. şi G.K.A. şi martora M.S.M.; a inculpatului C.I. de susţinerile de la urmărire penală ale părţilor vătămate C.E., G.P.R., C.B.I., C.G., C.B.G., C.E., J.F.C., G.K.A., B.I., L.G., M.P., H.I., B.P.B., P.M.V., V.G., C.B.E. şi ale martorilor C.G., B.I., C.M., A.C.S., P.G., C.F.P., M.N. şi L.S.; a inculpatului B.S. de declaraţiile de la urmărire penală ale părţilor vătămate G.P.R., C.B.E., C.B.G., M.P. şi a martorului B.I.; a inculpatei I.R. de declaraţiile de la urmărire penală ale părţilor vătămate M.P., G.K.A., R.C.P., M.G., I.A., B.A. şi B.E., C.A.B. şi ale martorilor B.S.V. şi F.P.; a inculpatului I.C. de depoziţiile de la urmărire penală ale părţilor vătămate M.P., G.K.A., B.A., B.E., C.A.B. şi ale martorilor B.S.V. şi F.P.; a inculpatului M.G. de susţinerile de la urmărire penală ale părţilor vătămate B.I., H.I., V.G., L.G., V.A., V.G.I. (minor) şi B.P.B., G.F.; a inculpatului C.M. de relatările de la urmărire penală ale părţilor vătămate B.I., H.I., L.G., J.F.C., B.P.B. şi P.M.V., I.A., R.C.P., V.G., C.B.E. şi C.E., ale martorilor M.N., P.G., C.F.P. şi L.L.M. şi ale inculpaţilor V.L., I.R., M.G.; a inculpatului G.C. de declaraţiile de la urmărire penală ale părţilor vătămate C.E., G.P.R., C.B.I., C.G., C.B.G., C.E., M.P., C.B.E. şi J.F.C. şi ale martorilor P.G., C.F.P. şi A.C.S.; a inculpatului C.A. de susţinerile de la urmărire penală ale părţilor vătămate H.I., V.G., V.A. şi V.G.I. (minor).

S-a mai reţinut că în faza de judecată martorii şi părţile vătămate B.B.D., B.E., B.S.V., C.G., C.B.G., C.B.I., G.P.R., L.S., M.N., R.E. şi-au menţinut declaraţiile date la urmărirea penală, în timp ce B.I., B.P.B., C.G., C.M., C.E., C.E., C.I.M., F.P., H.I., J.F.C., L.G., P.G., V.A., V.G.I., N.M. şi-au modificat în tot sau în parte depoziţiile, iar A.C.S. şi le-a nuanţat, fără ca aceste din urmă persoane să prezinte explicaţii plauzibile sau/şi serioase pentru schimbarea propriei lor poziţii, apreciindu-se că susţinerile potrivit cărora organele de urmărire penală i-au influenţat nu sunt credibile, în condiţiile în care o parte dintre martori şi părţile vătămate au prezentat aceiaşi versiune ca în faţa organelor de cercetare penală.

Cu privire la depoziţiile martorilor propuşi în apărare - R.D.P., C.F., A.D., M.V., S.V., B.A., B.A., M.E., H.I.M., N.L.M., B.M.F., D.D., M.G., C.E., P.I. - s-a constatat că nu se coroborează cu ansamblul materialului probator.

S-a mai stabilit că prima instanţă în mod eronat a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului B.S. în sensul înlăturării agravantei prevăzută în alin. (2) lit. a) al art. 12 din Legea nr. 678/2001 din conţinutul constitutiv al infracţiunii de trafic de persoane în raport de declaraţiile de la urmărire penală ale părţilor civile C.B.E., C.B.G., G.P.R. din care rezultă că între acest inculpat şi inculpatul C.G. a existat o înţelegere, aceştia tăcând parte dintr-o grupare infracţională care, în Spania, îşi schimba românii de la unul la altul, exploatându-i prin muncă astfel încât să obţină cât mai mulţi bani de la ei.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului B.S. pentru infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 s-a avut în vedere comportamentul acestuia înainte de comiterea faptei, numărul victimelor şi de modalitatea de exploatare a lor, astfel că s-a reţinut circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., cu consecinţa reducerii pedepsei sub minimul special stabilit de lege, fără însă să se suspende condiţionat executarea acesteia.

S-a apreciat ca nefondată cererea inculpatului V.L. de schimbare a încadrării juridice în sensul înlăturării agravantei prevăzută în alin. (2) lit. a) al art. 12 din Legea nr. 678/2001 din conţinutul constitutiv al infracţiunii de trafic de persoane în condiţiile în care din coroborarea susţinerilor părţilor vătămate G.P.R., J.F.C. şi C.E. reiese că acesta făcea parte dintr-o grupare infracţională cu caracter transnaţional ce avea ca obiect exploatarea prin muncă a cetăţenilor români pe teritoriul statului spaniol, iar potrivit declaraţiilor părţilor vătămate C.A.B., R.C.P. şi G.K.A., inculpatul era exploatator (comisionar) calitate în care le-a reţinut documentele de călătorie, refuzându-le restituirea acestora.

S-a constatat că în mod greşit pentru inculpaţii M.G. şi C.A. s-au reţinut dispoziţiile art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., întrucât pentru infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 678/2001, act normativ modificat prin O.U.G. nr. 79/2005 din 19 iulie 2005, limita minimă a pedepsei este de 10 ani închisoare, faţă de 5 ani închisoare cât prevedea forma anterioară a legii în condiţiile în care probatoriul administrat nu a dovedit faptul că acţiunea ilicită faţă de partea vătămată V.G.I. (minor) s-a desfăşurat după modificările legislative care au condus la majorarea limitelor de pedeapsă.

În acest context, conform principiului in dubio pro reo, instanţa de prim control judiciar a constatat incidenţa legii penale mai favorabile, sensul în care a aplicat dispoziţiile art. 13 C. pen. şi ale art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. pentru inculpaţii M.G. şi C.A., menţinând însă cuantumul pedepselor stabilite de judecătorul fondului în raport de vârsta victimei minore şi durata activităţii infracţionale.

Sub aspectul tratamentului sancţionator instanţa de apel a constatat că pedepsele aplicate tuturor inculpaţilor au fost corect individualizate, cu excepţia celei stabilite inculpatului B.S., motiv pentru care nu se impune reţinerea unor sporuri de pedeapsă pentru inculpaţii I.C., I.R., M.G. şi C.A. S-a reţinut că în raport de circumstanţele atenuante dar ce de cele agravante ca numărul mare de persoane implicate în activitatea infracţională (inculpaţi şi victime) şi durata acesteia nu se justifică nici majorarea dar nici reducerea pedepselor aplicate inculpaţilor.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare a tratamentului sancţionator s-a apreciat că modul de viaţă deprins de inculpaţi prin desfăşurarea activităţii infracţionale şi atitudinea lor procesuală de nerecunoaştere a faptelor impun executarea pedepselor cu închisoarea în regim de detenţie.

Mai mult s-a constatat că nu se impune nici înlăturarea circumstanţelor atenuante aşa cum a solicitat procurorul, întrucât din fişele de cazier judiciar rezultă că inculpaţii M.G., B.S., C.I., C.M., I.C. şi V.L. nu au antecedente penale, în timp ce inculpaţii C.G. şi G.C. nu a suferit nicio condamnare, iar pentru inculpata I.R. a intervenit reabilitarea de drept.

În acelaşi context, s-a mai reţinut pe de o parte că toţi inculpaţii s-au prezentat în faţa procurorului, în timp ce la judecata în primă instanţă au participat inculpaţii B.S., C.I., G.C., V.L., M.G. şi C.A., iar pe de altă parte că şi victimele prin comportamentul lor au favorizat activitatea infracţională.

Cu privire la critica referitoare la omisiunea judecătorului de a confisca sumele obţinute de inculpaţi din comiterea infracţiunilor, s-a reţinut că potrivit art. 118 lit. e) C. pen., sunt supuse confiscării speciale doar bunurile rezultat al activităţii ilicite, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia.

În condiţiile în care judecătorul fondului nu a acordat despăgubiri pentru daune materiale din cauza lipsei de probe, singura categorie de despăgubiri ce poate fi considerată bun dobândit prin săvârşirea infracţiunii, în mod corect nu a apreciat că nu sunt incidente dispoziţiile art. 118 lit. e) C. pen.

În ceea ce priveşte daunele morale s-a reţinut că sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii civile, în condiţiile în care inculpaţii au cauzat prejudicii morale părţilor civile constând în suferinţele fizice şi psihice la care au fost supuse prin exploatare, judecătorul fondului omiţând să se pronunţe din oficiu asupra daunelor morale pentru partea vătămată minoră V.G.I., date fiind dispoziţiile art. 17 C. proc. pen.. potrivit cărora acţiunea civilă se porneşte şi se exercită şi din oficiu, când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, instanţa fiind obligată să dispună din oficiu asupra reparării pagubei şi a daunelor morale, chiar dacă persoana vătămată nu este constituită parte civilă.

În consecinţă, în baza art. 17 raportat la art. 14 şi 346 C. proc. pen., instanţa de prim control judiciar i-a obligat în solidar pe inculpaţii M.G. şi C.A. la plata a 3.000 euro daune morale către partea vătămată V.G.I., la evaluarea întinderii prejudiciului având în vedere vârsta victimei minore la momentul comiterii infracţiunii (16 ani) şi tratamentul umilitor la care a fost supusă (condiţii improprii de cazare, transport în condiţii de insecuritate, program de muncă epuizant, condiţii de masă inumane).

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termen, V.L., C.I., B.S., I.R., I.C., M.G., C.M., G.C. şi C.A.

Inculpaţii C.M., C.A., B.S. şi V.L. au invocat cazurile de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 şi 18 C. proc. pen., sens în care au arătat că probele administrate nu fac dovada comiterii faptelor reţinute în sarcina lor, iar în subsidiar au solicitata redozare pedepsei şi schimbarea modalităţii de executare.

Cu toate că inculpatul C.A. a invocat şi cazurile de casare prevăzute de art. 385 alin. (1) pct. 9, 12 şi 17 C. proc. pen., în concret a formulat critici care tind la pronunţarea unei soluţii de achitare determinate de comiterea unei o grave erorii de fapt şi nu pentru lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane, fără să indice totodată care sunt motivele pentru care hotărârea din apel este nelegală, împrejurare în care examinarea căi sale de atac se va face din perspectiva art. 385 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.

Şi inculpatul B.S. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. în mod formal, fără să critice în concret încadrarea juridică dată faptelor reţinute în sarcina sa, ci doar greşita interpretare dată probelor care a condus la soluţia de condamnare, aspecte care pot fi examinate numai prin raportare la dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.

Inculpaţii C.I., G.C., I.R. şi I.C. au solicitat să fie achitaţi întrucât depoziţiile martorilor coroborate cu cele ale părţilor vătămate din faza de judecată nu confirmă vinovăţia lor sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de persoane, evidenţiind în acest sens faptul că victimele traficului au revenit asupra declaraţiilor de la urmărire penală, precum şi contradicţiile dintre susţinerile acestora, iar în subsidiar au cerut reindividualizarea pedepselor cu consecinţa suspendării executării acestora.

Deşi cei trei inculpaţii nu şi-au încadrat în drept motivele de recurs, Înalta Curte va examina cauza în ceea ce-i priveşte din perspectiva cazurilor de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 şi 18 C. proc. pen., întrucât criticile formulate de aceştia se circumscriu respectivelor cazuri.

Inculpatul M.G. a invocat cazurile de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 9, 14 şi 18 C. proc. pen., solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare pentru nemotivarea hotărârii de apel, iar în subsidiar achitarea pentru lipsa probelor de vinovăţie sau reducerea pedepsei printr-o mai mare eficientizare a dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi suspendarea executării acesteia.

Examinând hotărârea atacată prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) pct. 9, 18 şi 14 C. proc. pen.., precum şi din oficiu, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile declarate de inculpaţii V.L., C.I., B.S., I.R., I.C., M.G., C.M., G.C. şi C.A., ca fiind nefondate, pentru următoarele considerente:

Motivele de recurs, conform dispoziţiilor art. 385¹⁰ alin. (2) şi (3) C. proc. pen., se formulează în scris şi trebuie depuse la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înainte de primul termen de judecată, nerespectarea acestui termen atrăgând examinarea cauzei de către instanţă numai sub aspectul cazurilor de casare care în condiţiile art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., se pot lua în considerare doar din oficiu.

Ca atare, cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 9 C. proc. pen.. care a fost invocat de inculpaţii C.A. şi M.G. în legătură cu nemotivarea hotărârii dată în apel sub aspectul probatoriului ce susţine acuzaţiile ce le-au fost aduse nu va fi examinat de Înalta Curte, întrucât primul a transmis prin fax motivele de recurs la data de 26 martie 2013, iar al doilea le-a depus la dosar în şedinţa publică de la 23 mai 2013, în condiţiile în care primul termen acordat în cauză a fost la 28 martie 2013, iar potrivit dispoziţiilor legale aplicabile în materie trebuiau depuse cu cel puţin 5 zile înainte de această dată.

Potrivit dispoziţiilor art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei soluţii greşite de achitare sau de condamnare. Eroarea de fapt constituie caz de casare ori de câte ori într-o cauză este evidentă stabilirea eronată a faptelor în existenţa sau inexistenţa lor, în natura acestora sau în împrejurările în care au fost comise, fie prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau, fie prin denaturarea conţinutului acestora, cu condiţia să fi influenţat asupra soluţiei. Aşadar, greşita examinare a probelor administrate la instanţa de fond, sens în care se constată că la dosar este o probă când în realitate aceasta nu există, ori se consideră că anumite probe demonstrează existenţa unei împrejurări, când de fapt, din mijloacele de probă reiese contrariul, conduce la comiterea unei erori grave în reţinerea situaţiei de fapt.

Ca atare, existenţa erorii de fapt, ca motiv de casare, nu poate rezulta dintr-o reapreciere a probelor administrate, atribut ce îi este recunoscut doar instanţei de prim control judiciar, prin prisma dispoziţiilor art. 378 alin. (2) C. proc. pen.

În speţă, inculpaţii V.L., C.I., B.S., I.R., I.C., M.G., C.M., G.C. şi C.A., în cadrul motivelor de recurs dezvoltate în şedinţă publică şi/ sau în scris, nu au fost în măsură să evidenţieze vreo contradicţie evidentă şi controversată între conţinutul probelor şi împrejurările de fapt stabilite de către instanţele inferioare, fiind neîntemeiate susţinerile acestora că nu au săvârşit infracţiunile de trafic de persoane în formă agravantă şi continuată şi/sau cele de trafic de minori care au fost reţinute în sarcina lor.

Din împrejurările de fapt, corect stabilite de tribunal şi însuşite de instanţa de prim control judiciar, rezultă, fără echivoc, că probele administrate în cauză atât în faza de urmărire penală (declaraţiile părţilor vătămate B.D., M.P., R.E., C.E., J.F.C., G.P.R., C.A.B., R.C.P., G.K.A., C.E., C.B.I., C.G., C.B.G., B.I., L.G., H.I., B.P.B., P.M.V., V.G., C.B.E., M.G., I.A., B.A. şi B.E., V.A., V.G.I. şi G.F.; ale martorilor P.G., C.F.P., A.C.S., M.N., L.L.M., B.S.V., F.P., C.G., B.I., C.M. şi L.S., ale inculpaţilor V.L., I.R., M.G.), cât şi în cursul cercetării judecătoreşti (depoziţiile martorilor B.S.V., C.G., L.S., M.N. şi A.C.S. şi declaraţiile părţilor vătămate B.D., B.E., C.B.G., C.B.I., G.P.R. şi R.E.), dovedesc, dincolo de orice îndoială rezonabilă, vinovăţia inculpaţilor V.L., C.I., B.S., I.R., I.C., M.G., C.M., G.C. şi C.A. care făcând parte dintr-o grupare ce acţiona transfrontalier au recrutat (prin inducere în eroare) şi au asigurat transportul cetăţenilor români pe teritoriul statului spaniol unde profitând de lipsa oricăror venituri materiale, a familiei, prietenilor şi cunoştinţelor, dar şi de necunoaşterea limbii i-au exploatat prin muncă, victimele fiind obligate să le accepte condiţiile de cazare, de muncă, de plată şi de transport, chiar dacă aceştia au încercat să acrediteze ideea că activitatea desfăşurată nu realizează conţinutul infracţiunii de trafic de persoane sau de trafic de minori.

Iniţiativa plecării părţilor vătămate la muncă în străinătate a aparţinut inculpaţilor V.L., C.I., M.G. sau I.R. care le-au abordat şi le-au asigurat costul transportului până în Spania, urmând să-şi recupereze ulterior banii, însă o dată ajunşi pe teritoriul statului spaniol le-au predat coinculpaţilor B.S., I.C., C.M., G.C. şi C.A. pentru a fi exploatate prin muncă sau i-au reţinut în acest scop, cum a fost în cazul inculpatei I.R.

Modul în care au acţionat inculpaţii, unii dintre aceştia recrutând în România victimele prin inducerea în eroare în legătură cu condiţiile de muncă, de cazare şi de salarizare din Spania, iar alţii preluându-le pentru a le obliga să locuiască în spaţii mizere şi să muncească în agricultură pentru bani puţini şi condiţii grele dovedeşte că între aceştia a existat o înţelegere pentru a le determina prin înşelăciune pe părţile vătămate să meargă să lucreze în străinătate în scopul de a le exploata, fiind astfel realizată modalitate materială a traficului de persoane sau de minori.

În condiţiile în care părţile vătămate nu au cunoscut din ţară care sunt în realitate condiţiile de muncă şi de cazare, inclusiv sub aspectul sumelor cu care urmau să fie plătite, precum şi cel al cuantumului chiriei, Înalta Curte constată că în mod corect instanţele inferioare au reţinut că recrutarea acestora s-a făcut de inculpaţii V.L., C.I., M.G. şi I.R. prin acţiuni de inducere în eroare în scopul exploatării prin muncă pe teritoriul statului spaniol de către inculpaţii B.S., I.R., I.C., C.M., G.C. şi C.A., care de altfel îşi schimbau între ei victimele traficului de persoane.

De fapt, prin criticile formulate se tinde la o reapreciere a materialului probator din perspectiva unor raţionamente care în opinia inculpaţilor ar putea demonstra că nu au comis infracţiunile pentru care au fost condamnaţi, operaţiune ce nu este permis a fi realizată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3 85⁹ pct. 18 C. proc. pen.

Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Înăuntrul limitelor pedepsei, definite de legiuitor, rămâne instanţei atributul de a proporţionaliza pedeapsa în raport cu celelalte criterii care caracterizează fapta şi făptuitorul, gradul de pericol concret al acestora, astfel încât sancţiunea să fie capabilă să-şi atingă scopul prevăzut în art. 52 C. pen.

Astfel, Înalta Curte constată că, în cauză, instanţele inferioare au făcut o corectă individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor V.L., C.I., B.S., I.R., I.C., M.G., C.M., G.C. şi C.A. atât sub aspectul cuantumului stabilit pentru fiecare infracţiune cât şi sub cel al modalităţii de executare, cu luarea în considerare, în egală măsură, atât a împrejurărilor în care s-a comis activitatea infracţională, precum şi a naturii şi importanţei valorilor sociale ocrotite de lege şi puse în pericol prin acţiunea ilicită, cât şi a datelor care caracterizează persoana acestora.

A fost avută în vedere gravitatea faptelor ce rezidă din limitele de pedeapsă prevăzute de lege, importanţa valorilor sociale lezate prin comiterea faptelor, respectiv dreptul la libertatea de voinţă şi acţiune proprii fiecărei persoane, amploarea activităţii infracţionale concretizată în numărul mare de persoane implicate atât în calitate de inculpaţi cât şi în calitate de victime ale traficului, întinderea în timp şi caracterul continuat şi organizat, fiecare inculpat având sarcini bine stabilite.

În acest context, Înalta Curte apreciază că ocuparea unui loc de muncă, situaţia familială constând în întreţinerea unui copil minor, starea de sănătate nu se înfăţişează ca împrejurări suficient de relevante pentru a justifica reducerea pedepselor aplicate celor nouă inculpaţi până la minimul general prevăzut de lege, întrucât în aceste condiţii tratamentul sancţionator nu şi-ar mai realiza scopul preventiv şi educativ.

În plus, lipsa antecedentelor penale în cazul inculpaţilor V.L., C.I., B.S., I.R., I.C., M.G., C.M., G.C. şi C.A. a fost deja valorificată la momentul individualizării pedepsei, prin reţinerea circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. faţă de toţi, împrejurare ce a atras coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunile ce le-au fost imputate.

Chiar dacă cei nouă recurenţi inculpaţi sunt infractori primari nu trebuie ignorat faptul că au avut o atitudine nesinceră, susţinând în mod constant că nu au traficat victimele, precum şi că inculpaţii I.R., I.C. şi C.M. nu s-au prezentat la instanţa de fond, circumstanţe care nu pot conduce la reducerea pedepselor, deja coborâte sub limita specială prevăzută de lege, dar nici la schimbarea modalităţii de executare, sancţiunea fiind aplicată şi în raport de gravitatea deosebită a faptelor comise, relevată inclusiv de caracterul continuat şi organizat al activităţii infracţionale.

În consecinţă, faţă de considerentele dezvoltate anterior, Înalta Curte apreciază că nu se justifică stabilirea unor sancţiuni penale mai uşoare, sau o altă formă de executare, pedepse care ar fi insuficiente pentru a asigura reeducarea inculpaţilor V.L., C.I., B.S., I.R., I.C., M.G., C.M., G.C. şi C.A. şi realizarea scopului preventiv - educativ prevăzut de art. 52 C. pen.

Constatând, aşadar, că, în cauză, nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) pct. 9, 14 şi 18 C. proc. pen.. şi nici nu se regăseşte vreun alt motiv de recurs care, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385 ³ pct. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii V.L., C.I., B.S., I.R., I.C., M.G., C.M., G.C. şi C.A.

Având în vedere că recurenţii inculpaţi sunt cei care se află în culpă procesuală, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte îi va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii V.L., C.I., B.S., I.R., I.C., M.G., C.M., G.C. şi C.A. împotriva deciziei penale nr. 224/A din 14 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

Obligă recurenţii inculpaţi C.I. şi G.C. la plata sumei de câte 800 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 400 lei, reprezentând onorariul apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpaţi şi câte 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele părţi vătămate, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurenţii inculpaţi V.L., B.S., I.R., I.C., M.G. şi C.A. la plata sumei de câte 500 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi pentru inculpaţi şi câte 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele părţi vătămate, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 05 septembrie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 2074/2013. Penal		ICCJ. Decizia nr. 2969/2013. Penal. Lovirile sau vătămările... →

Vezi şi alte speţe de drept penal: